Frans Timmermans ne mai spune o dată povestea cu maratonul

Astăzi, pentru a zecea oară, Frans Timmermans ne-a repetat metafora cu maratonul, fiind, probabil, sincer îngrijorat de situația justiției din România. Pot să sper că această abordare a candidatului Grupului Socialist din Parlamentul European la președinția Comisiei va duce la un blat cinstit cu candidatul PPE și că domnul Timmermans își va încheia maratonul electoral, anul viitor, și va fi desemnat prim-vicepreședinte al Comisiei, conduse de PPE, și Înalt Reprezentant pentru politică externă  al UE, în viitorul mandat. Așa că să nu îl certăm foarte tare. Poziția sa în chestiunea MCV poate avea și motive subiective. Așa că să îl înțelegem. L-am înțeles noi și pe Barroso, care acum se „chinuie” ca vicepreședinte la Banca de investiții Goldman Sachs., după ce s-a luptat cu corupția din România..

În ceea ce privește MCV, am scris de multe ori despre înțelegerea din 2006, dintre Monica Macovei și Barroso/K. Day. Poate voi mai relua unele postări.

Referitor la raportul din acest an, deocamdată o observație de principiu. Numeroase prevederi și reglementări criticate în Raport au trecut prin „furcile caudine” ale Curții constituționale iar textele Constituției noastre au fost verificate din punctul de vedere al conformității cu tratatele europene. Ca atare, a critica textele validate de Curtea Constituțională a României înseamnă a extinde nepermis competențele Comisiei Europene.

Există o jurisprudență relativ consistentă a CCR ( și a altor curți din Europa) care arată că actele legislative europene (directive, regulamente) suferă un control din partea Curților constituționale ale statelor membre, dacă sunt neconforme cu textele Constituției statului respectiv. În acest caz, ele sunt suspendate de la aplicare până când sunt modificate corespunzător de către instituțiile europene. Singurele situații in care se procedează invers (statul membru este cel care își va schimba textele constituționale) este când ele contravin Tratatelor UE.
În rest, o afectare a deciziilor unei Curți constituționale de către funcționari ai Comisiei europene este nepermisă și neacceptată, întrucât intervine/încalcă ordinea constituțională națională, care nu cade sub incidența principiului subsidiarității etc.

Singura instanță care poate opune (dar nu cenzura) hotărârile sale unor decizii ale Curților constituționale este Curtea de Justitie a Uniunii Europene – Marea cameră, dar numai privind aplicarea unor acte concrete (directive, regulamente) în mod defectuos, de către statul membru.

Comisia europeană (prin MCV sau alt mecanism) nu poate interveni asupra ordinii constituționale din statul respectiv / în cazul nostru, cerând să fie înlăturate (abrogate ?), suspendate legi deja supuse, de câteva ori, succesiv, controlului de constituționalitate al CCR. Ar însemna o prevalență a unor documente ale funcționarilor COMISIEI față de textele constituționale și legale consacrate de CCR, ceea ce iese din cadrul tratatelor.

De asemenea, expertiza Comisiei de la Veneția nu are vreo valență constituțională, mai ales că, în acest caz, nu Curtea Constituțională i-a cerut opinia (nu a simțit nevoia să o facă), ci oameni politici, aflați în opoziție față de politicile publice ale guvernului și parlamentului, în justiție, și unii magistrați care se afirmă, de asemenea, ca voci critice, de opoziție (chiar dacă potrivit statutului lor au o obligație de rezervă).

În acest context, în opinia mea, reacția României ar trebui să fie nu numai politică, ci și juridică, în fața Comisiei dar și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dacă va fi nevoie.

Nu este vorba de a ne victimiza. Trebuie să înțelegem că dreapta e la putere în Europa și va mai fi și în viitorul mandat iar stânga încă nu a ieșit din convalescență. Nu mă refer la stânga din România care nici măcar nu stie de ce suferă. Pe de altă parte, lunile până la alegerile din primăvară generează o competiție dură între partide nu doar în România.

Reacția noastră, cred, trebuie să fie fermă, exprimată cu mijloace europene (spre exemplu, recursul la CJUE), recunoscând, în același timp, că este nevoie să îndreptăm în țară ceea ce este de îndreptat.

56 de gânduri despre “Frans Timmermans ne mai spune o dată povestea cu maratonul

    • Pai, si ce faceti? E drept ca se zice „leave them wanting for.more”, dar nici chiar asa. Ati incheiat apoteotic cu ” sa indreptam in tara ce e de indreptat”. Asa. Si? CE e de indreptat, CUM – adica metoda, si cu CE MIJLOACE – adica cu cine? Astept cu interes raspunsul DVS.

  1. Pina vom indrepta noi ceva prin Romania ,o sa ne trezim ca nu mai avem popor.Partea de est a tarii este depopulata si dupa politicile centrale ne vom trezi cu estul tarii parasite in totalitate.Politicienii sant fara viziune,se plang ca nu sant bani,dar nu banii sant principal problema.Tinerii nu vor neaparat bani.Ca sa poti sa-i pastrezi trebuie sa ai viziunea de a dezvolta zone pentru petrecerea timpului liber.Copii din ziua de astazi nu mai au terenuri de sport,daca vor sa joace fotbal o pot face doar in timpul pauzelor scolare sau dupa program contracost.
    Santem fara doar si poate intr-o perioada in care crestem tineri care nu le vor mai pasa de Romania.Deja copii simpatizeaza cu echipe din vest,nu mai tin cu Steaua,Dinamo,Craiova,Rapid.Pe buzele lor este Real,Barca,Chelsea,Manchester.
    Actorii preferati nu mai sant Romani,sant toti straini.Stefan cel Mare este inlocuit cu Napoleon,Mihai Viteazul cu regele Philip.Familia este traditionala va fi distrusa.Pretul prosperitatii va fi platit cu destramarea natiunii noastre.

    • Aveau terenuri de sport in anii 1980 , nu-i asa ?
      Sa fim seriosi .
      Daca poporul e needucat , cine e de vina ?
      Daca tot satul pleaca ca turma de berbeci la Alcala ,urmandu-l pe Gheorghita al lui Gheorghita , cine e de vina ?

    • Dupa dezindustrializarea barbara a Romaniei, mai cu seama zona de est a tarii se depopuleaza, iar cei ramasi se abrutizeaza sub presiunea unei vieti pline de privatiuni.
      Romania va trebui din nou sa descopere o modalitate de reindustrializare a tarii mai cu seama a zonei de est a tarii si nu numai. Politicienii romani vor trebui sa aplice un program pe termen mediu si lung care sa acopere o paleta larga de actiuni in vederea salvarii natiunii noastre. Deocamdata nimic la orizont.

  2. Foarte potrivit titlu : Dezastru la Bruxelles !
    Un dezastru datorat faptului că nişte ageamii s-au constituit într-o entitate ce taie şi spânzură, dar nu la propriu, ca hahamii, cei care le asigură mâncarea kousher, ci ca nişte birocraţi sadea ce nu-şi văd bârna din ochi ( corupţia şi debandada din propriile lor structuri nu doar statale, dar şi de clan ueist), dar sar de coor în sus la vederea paiului din ochiul României care este pe cale a-şi dobândi o reală independenţă politică ce-i lasă fără obiectul muncii, vorba vine ( care muncă la nişte birocraţi sadea, de nimeni aleşi, dar peste tot băgaţi ca păduchii în cojocul Europei), pe alde Junker, Timermans şi ceilalţi ce se cred aleşi probabil cu gândul la poporul din care fac parte ! Siktir !

    • Că acest raport este o mizerie ordinară o dovedeşte în primul rând faptul că amendamentul cu protocoalele secrete nu a trecut ! Mai are cineva vreo îndoială în ce priveşte obiectivitatea acestei comisii ? A dublelor standarde pe care le promovează şi susţine cu o îndârjire dementă ? Polonia e criticată pentru că preşedintele numeşte capii sistemului juridic, dar pe noi ne ceartă că nu facem asemenea lucru ! Nişte neisprăviţi de birocraţi ce merită desfiinţaţi şi aruncaţi la groapa de gunoi a Europei ! Ăştia sunt nişte paraziţi plătiţi la greu din banii popoarelor !
      Valea ! :mrgreen:

  3. ,,Ploaia care va veni, le va potopi pe toate.” Deocamdată, este secetă. M-a apucat nostalgia vremurilor, când mai credeam că se mai poate face ceva, deşi istoria m-a învăţat să nu te încrezi în Puteri!

  4. Exista numeroase spete de lipsa flagranta de impartialitate de care au dat dovada institutiile si pozitiile de putere ale UE – in cel de-al doilea caz ma refer la persoanele care populeaza organigramele functionaresti ale birocratiei de la Bruxelles -, cat si organizatiile neguvernamentale asociate acestora si finantate de catre acestea (Comisia de la Venetia etc.). Cele mai fierbinti si mai tendentioase sunt Raportul MCV al Comisiei Europene si Rezolutia Parlamentului European, adoptate astazi, care privesc „statul de drept” din Romania. Prin urmare, am indoieli extrem de mari in privinta efectelor scontate ale unor eventuale reactii politice si juridice ale Romaniei la nedreptele rapoarte critice cu care este tintita de catre metropola Bruxelles. Documentele bruxeleze in cauza sunt, in esenta, mecanisme punitive si de culpabilizare, al caror scop este anexarea justitiei romanesti la interesele birocratiei UE. Desigur, exista probleme privind functionarea statului de drept in Romania, dar nu in forma si in sarcina tendentioasa pe care le „obiectiveaza” Bruxelles-ul, care pentru Presedintele Iohannis este muma si pentru Guvernul Dancila este ciuma. Mai ales cele mai recente „iesiri” ale lui Iohannis, care sunt si cele mai disperate, pentru a-si apara pozitia si a o mai antama pentru inca un mandat, sunt ingrijorator si sfidator de in afara statului de drept. Poate pentru ca stie ca nu i se va intampla nimic, datorita blatului PPE+PSE (sau monstruoasei coalitii pentru putere) in alegerile europarlamentare viitoare. L-as numi un „bipartizanism” de exercitare in comun a puterii. Desigur, va depinde si de cine va redacta si sustine reactiile politice si juridice, in primul rand, pentru ca e nevoie de o inalta expertiza, cumulativa, pe cele doua domenii, o cerinta mai greu si mai rar de indeplinit. Din cate se manifesta Iohannis, nici nu ar fi nevoie de astfel de obiectii. Ma mai intreb daca niste reactii politice si juridice vor fi suficiente. Bruxelles-ul a mers mult prea departe, ca sa mai fi tratat exclusiv in chei politice si juridice. Ma gandesc ca r afi nevoie si de o rectie geopolitica. In ce forma si cu ce continut, raman de discutat. Dar ca sa fim vesnic pe pozitia slugii prea plecate, este inacceptabil.

    • Să- l ia şi pe Iohannis! Poate i se face milă de Monicuţa şi o va lua cu el în Olanda, ca să-l ajute în campania electorală şi în defăimarea opoziţiei, a ţării şi la tot ce se pricepe madama.

  5. Domnule Adrian Năstase, recunosc că sunt confuz.

    În prima parte a articolului, vorbind despre Frans Timmermans, colegul partinic al PSD-ului din Grupul Socialist, încercați să-l albiți și să cereți clemență pentru domnia sa: ”să nu il certăm foarte tare”, deoarece ar putea ”avea si motive subiective”, pentru poziția sa vis-à-vis de România.
    În plus sperați că ” va fi desemnat prim-vicepresedinte al Comisiei … si Inalt Reprezentant pentru politică externă al UE”.
    Poate că ați fost caustic, dar poate ați fost serios.
    Dar vă încheiați articolul lăsând să se înțeleagă, fără echivoc, că situația în care este pusă România s-ar datora exclusiv dreptei europene, deoarece stânga este, biata de ea, nerefăcută: ”Trebuie să intelegem că dreapta e la putere in Europa si va mai fi si in viitorul mandat iar stânga incă nu a iesit din convalescentă.”

    Deci, cum să înțeleg poziția dumneavoastrț?
    Timmermans fiind de”stânga” este băiat bun care trebuie premiat pentru poziția lui prin niscaiva funcții de conducere, iar ”dreapta” cea ticăloasă să fie blamată pentru tot ce se petrece sau pentru ce se va mai întâmpla prin Europa unită?

    Oare, nu credeți că este vorba de aceeași Mărie cu pălăria progresismului vopsită fie în culorile așa zisei stângi, fie ale așa zisei drepte? Este oare greu, sau aveți ”motive subiective”, să nu arătați cu degetul spre dictatura ideologică a progresismului care este susținută în forță de toate cercurile europolitice, indiferent de nuanța pe care și-o asumă? Dovada o constituie poziția unitară a întregului spectru politic de la Bruxelles față de ”abaterile” statelor care-și exprimă tendințele ”naționaliste” sub o formă sau alta.

    Iar recenta Rezoluție, nu cumva este o formă de presiune, nu atât la adresa unui guvern, cât mai ales la adresa întregului popor român căruia i se arată pisica dacă încearcă să-și manifeste tendințele de suveranitate și să gândească ”naționalist” și conservator-tradiționalist în afara ideologiei impuse a progresismului globalizator?

    Desigur, vorbesc din punctul de vedere al unui cetățean liber, nu al unui politician subordonat.

    • Chair nu intelegeti? Remarcile din debutul articolului sunt facute in cheia ironica proprie autorului. Analiza dvs poate ca sade de una singura, dar ce v-a manat sa o scrieti e o concluzie falsa.

      • @ancapad: ”…dar ce v-a manat sa o scrieti e o concluzie falsa.”

        Păi, m-a mânat confuzia și neînțelegerea, nu concluzia. Tom’nai că sunt confuz și nu înțeleg am pus întrebări, n-am concluzionat. Dar nimeni nu mă lămurște, nici chiar dumneavoastră care interveniți și mă confuzați tare de tot vorbind de o concluzie falsă. O fi vreo concluzie adevărată?

  6. Cele intamplate la Bruxelles, in aceste zile, au reprezentat turnesolul perfect. Romania a fost , pentru a ,,n”-a oara, prinsa cu garda jos si facuta KO.
    Cum a fost posibil ? Foarte simplu (privind retrospectiv cu mintea de pe urma):
    Am jucat si de aceasca data pe o singura carte, in parteneriatul pe care ni-l doream egal cu vestul. Ce ne-a iesit ? Ca de obicei: VALETUL, ASII SI REGII nefiindu-ne accesibili. Pe regi (la propriu) nici nu-i vedem, decat din perspectiva istorica, in timp ce prezentul ni-l oferim pe tava unor jucatori de mana a doua. Cel putin Basescu a jucat, cat a jucat, la cacialma….si, prin noroc chior, chiar i-a iesit. Ce traim acum, este un fel de regim Basescu – perpetuu – Reloaded. Din nefericire, epigonul sau cu limbaj de lemn perfect uscat vrea musai sa-si depaseasca mentorul. Asa se intampla cand o tara nu are viziune,
    nu are demnitate nationala, nu are strategie, nu are lideri. O astfel de tara sfarseste prin a fi calcata in picioare, fara a fi nevoie de tancuri, sau transportoare blindate conduse de ,,Ivani” dusmanosi si agresivi. Omenirea a evoluat, acum se folosesc rezolutiile si mesajele contondente ale ambasadorilor, puternic sprijinite de fosti romani deveniti, in mintea lor, cetateni europeni. Nimeni nu-i respecta, dar intodeauna imperiile au avut nevoie de slugi care sa le inlesneasca ,,misiunea civilizatoare”. Daca Romania ar participa la un eventual clasament european privind numarul de slugi pe cap de locuitor, tare ma tem ca ar ocupa, de departe, locul intai. Pana la urma, este si romanul bun la ceva…

  7. De ce va mirati? astazi la Comisia de Munca din Senat absolventa de filologie – d-na Olguta Vasilescu a facut lobii pentru a se respinge amendamentele ce priveau stagiile de pensie si formula de calcul a pensiilor persoanelor cu handicap!!!Prezenta doamnei Vasilescu la conducerea Ministerului Muncii este o rusine pentru noi toti,lipsita de empatie si de un minim profesionalism a calcat in picioare cu dispret si cu un tupeu inacceptabil destinele tragice a zeci de mii de persoane cu handicap,din pacate unii din PSD sant solidari cu ignoranta ei agresiva ,fara a intelege dramele reale ale dizabililor din Romania!!!

  8. Tot ceea ce se intampla de doi ani incoace in Romania arata in fapt SLABICIUNILE , FRICILE , LIPSA DE INSPIRATIE SI DE CURAJ si CRIZA DE LEADERSHIP a unui partid (PSD) care a castigat alegerile cu niste scoruri istorice si de la care populatia avea niste asteptari imense

    Eu nu stiu ce au in cap domnii din conducerea PSD sau cine le sunt consilierii INSA acestia au gresit ENORM cand au ales sa se lanseze intr-un RAZBOI DE UZURA si de durata cu opozitia si cu statul politienesc din Romania in locul unui BLITZKRIEG !!! Le-au lasat acestora timp sa se reorganizeze , sa riposteze , sa exporte in afara tarii batalia politica si sa produca greata tuturor romanilor .

    Domnii din PSD puteau sa transeze in doar cateva zile toate aceste subiecte ( legile justitiei , capii sistemului securist , etc. ) printr-o simpla asumare a raspunderii in Parlament ( asa cum a facut si boc cu macovei ) si printr-o suspendare temporara a lui Iohannis urmata de schimbarea tuturor tortionarilor securisti . Fara tot acest CIRC neintrerupt de doi ani incoace . Ar fi durat doar cateva zile si lucrurile intrau in normal …

    Deasemenea , FRICA liderilor psd de a explica si devoala cetatenilor ceea ce se intampla astazi cu adevarat in Romania este demna de tot dispretul . Cred ca cetatenii acestei tari trebuie sa afle chiar din gura lui Dragnea si Tariceanu ca Iohannis reprezinta interesele Germaniei in Romania , ca unii capi ai institutiilor de represiune fac vizite pe la ambasadele straine si rolul lor este sa faca politie politica , sa elimine adversarii politici ai lui Basescu si Iohannis si sa disruga toata clasa de oameni de afaceri romani pentru a face loc capitalului strain si a pune mana pe resursele Romaniei .
    Ca toate protestele organizate in Romania sunt sponsorizate de ong-uri straine , ca toti liderii de la Bruxelles isi doresc niste tradatori in fruntea acestei tari , adica pe Iohannis .

    Dragnea si Tariceanu trebuie sa-i CONFRUNTE personal ( nu prin interpusi ! ) pe liderii de la Bruxelles si sa explice in PE ce jocuri fac acestia , ca se implica in batalia politica din Romania , ca mint cu nerusinare in rapoartele lor si apara niste tortionari neostalinisti ! Pe modelul unor lideri ceva mai curajosi ca ei , cei din Polonia si Ungaria .

  9. De la Maica Sfsantului MCV cetire:

    DNA-ul o să-și vadă de treabă, cei ce lucrează acolo nu vor fi politizați. Pentru a lucra la DNA îți trebuie niște calități deosebite. Nu orice procuror poate. Trebuie să știi spălare de bani, trebuie să știi circuitele financiare, la fel evaziune fiscală. Trebuie să ai experiență. Acum avem procurori cu experiență. La început aveam mai puțini, în 2005, dar acum avem. Toate dosarele cu fraude pe fonduri europene sunt acolo – iarăși, se ocupă procurori cu experiență.

    Da.. mare pregatire .. De exmplu .. ia cautai in Luju Veverita.

    Iar angajările trebuie făcute pe bază de interviu. Vezi candidatul, te uiți în ochii perosanei, îi vezi limbajul trupului, îi asculți răspunsurile, tăria, puterea, integritatea. Toate se măsoară. Chiar și cu ajutorul unui psiholog, dacă nu te descurci singur. E altceva decât un concurs. La noi, concursurile au devenit un mod de a te instala definitiv pe un post fără să ai nici un fel de calitate. S-ar putea să fie date bilețele cu soluții. Nu am cum să nu îmi imaginez că PSD și ALDE nu își vor băga niște oameni acolo. Prin concurs. Pe noile criterii.

    Mda. Pe baza de concurs te potitrezicu unu nepoptrivit. Adica sa creada ca e pemerit propriu nu prin Inalta Mila….

    De un’ se vede ca MCVeau, rezoluti9a Comisia si Strasburgu si tot restu e doar ptr prosti

  10. https://evz.ro/whatsapp-bresa-securitate-romania-mesajele-fotografii.html?

    Avertismentul vine în contextul în care este cunoscut că Facebook partajează date cu alte entităţi, a spus el. „Folosind WhatsApp partajaţi datele cu Facebook, cred că sunteţi conştienţi de acest lucru. (…) Facebook are acorduri de partajare a datelor cu terţi, cooperează cu toate serviciile de informaţii de pe planetă – poate nu chiar cu toate ci doar cu cele care vor acest lucru”.
    Pentru a purta conversaţii care să rămână personale, utilizatorii ar trebui să apeleze la aplicaţii mobile de mesagerie instantanee precum Signal sau Telegram, a declarat Elsner. „Oameni buni vreau să vă încurajez, ca dacă vă doriţi comunicaţii sigure, sigure, sigure, sigure, sigure, sigure, să folosiţi aplicaţii precum Signal, Telegram. (…) Dacă vă doriţi şi un browser care să nu vă urmărească o alternativă este DuckDuckGo. Oameni buni, trebuie să faceţi un pic de educaţie”.

  11. Ca un cetatean roman oarecare ce sunt,gasesc ca raportul recent al CE despre Romania contine multe aspecte neconforme cu realitatea romaneasca,dupa mine datorita unei superficiale analize a situatiei si legilor emise in tara mea.Apreciez parerile pertinente ale domnului Nastase si mai ales ca ia atitudine.Ma astept ca in continuare tot mai multe personalitati credibile sa-i faca cunoscute pareri ferme bazate pe argumente

  12. Domnule Nastase, sunt convins ca dvoastra, ca profesor de drept, stiti mai bine ca oricine ca MCV ul nu are nimic de a face cu constitutionalitatea unei legi (in sensul ca nu analizeaza o lege daca e constitutionala sau nu). Sau, sa privim lucrurile invers, faptul ca o lege a fost declarata constitutionala de CC a Romaniei nu inseamna nimic in contextul dat: putem vorbi in egala masura de legi bune, foarte bune, proaste sau foarte proaste care sa fie, toate, declarate constitutionale. Este o cu totul alta poveste daca aceste legi respecta standardul (pe care Romania l-a acceptat la momentul aderarii la UE) privind apararea statului de drept, al separatiei puterilor in stat, si al asigurarii functionarii justitiei in mod independent. In momentul in care Romania si-a luat angajamentul de a recunoaste o analiza (prezentata printr-un raport anual) a functionarii sistemului sau de drept (si, automat, a legilor in baza carora functioneaza acesta) si de a respecta recomandarile Comisiei Europene in urma acestei analize, nu inseamna ca a predat stafeta analizei constitutionalitatii legilor sale Comsiei. Inseamna ca si-a asumat responsabilitatea de a respecta acel standard in momentul in care adopta legi care reglementeaza sistemul sau de drept, al functionarii justitiei, al independentei acesteia. O serie de legi pot foarte bine esua – chiar in mod evident – in a respecta acest standard, insa pot fi perfect constitutionale, pot fi in perfecta aliniere cu Constitutia unei tari. Din acest motiv, toata expunerea dvoastra de mai sus, nu are relevanta in contextul dat.

    • PS Daca actuala Constituție permite promulgarea unor legi proaste, de ce opozitia nu incepe demersurile pentru amendarea legii fundamentale, in loc sa conteste pe banda rulanta legi și ordonanțe știind că acestea vor fi analizate în conformitate cu o Constituie catalogata că fiind imperfecta ? Unde este logica, stimate coleg, mama ei de logica, atât de greu accesibilă pentru unii politicieni și analiști ?

      • @ZeV, eu m-am referit la legi `proaste` dpdv al utilitatii si eficacitatii acestora in garantarea statului de drept, al independentei justitiei si al separatiei reale a puterilor in stat in contextul politic dat. Si cand spun contextul politic dat, adica acela care este in Romania actuala, cu o clasa politica din ce in ce mai ne-profesionista (ca sa nu spun din ce in ce mai analfabeta) si din ce in ce mai indepartata de interesul fata de binele public. Sau, hai sa fiu mai precis in exprimare si sa dau un ex: daca un anumit set de legi pot garanta intr-o tara, sa luam un exemplu `neutru`, ca Norvegia, statul de drept, independenta justitiei si separatia reala a puterilor in stat, asta nu insemna ca acelasi set de legi pot face acest lucru si in Romania. De ce? din cauza contextului politic sau, mai exact, al diferentelor dpdv al profesionalismului clasei politice din cele 2 tari. In Norvegia, cetateanul chiar considera la modul cel mai sincer, ca Guvernul si in general politicienii si autoritatile publice sunt parteneri sai, in slujba sa, a binelui public, In Romania anului 2018 clasa politica a ajuns la un nivel de analfabetism si de un primitivism care face ca Parlamentul Romaniei din anii 90 sa para Academia ROmana comparativ cu politicienii `mitraliera` de acum. Lipsa total de incredere in clasa politica a si fost unul dintre motivele pentru care Romaniei i-a fost impus MCV ul in momentul aderarii (ca s-a dovedit ca exista si alti `gealati` in familia UE, care la momentul aderarii pareau a nu avea negru sub unghii si care acum fac spume la gura cu `neatarnarea`lor , este o cu totul alta poveste,,,, care merita discutata). Din acest motiv, articolul scris de dl Nastase nu are nicio relevanta privind MCV ul (si sunt convins ca dansul stie f bine acest lucru!) pt ca Raportul MCV nu pune sub semnul intrebarii constitutionalitatea unor legi adoptate de PArlamentul RO. MCV ul doar spune clar ca acele legi (constittutionale sau nu, nu e treaba Comisiei) sunt departe de a raspunde standardelor care pot garanta in in mod real si efectiv, statul de drept, independenta justitiei si separatia reala a puterilor in stat in Romania. Si face niste recomandari (politicienilor in general s Guvernului in special) privind pasii de urmat, nu o analiza constitutionala,

      • @Andrei Iar si din nou „apreciez” o data, conform algoritm propus de site, si de nenumarate ori in gand! Am o singura completare, la mentiunea dvs ca dnul Adrian Nastase stie exact ce face si ce scrie. De acord si cu asta. Daaaaaar, tocmai de aceea nu inteleg de ce s-a lenevit in halul asta. Bine, sigur, e la dansul pe blog. Totusi. Acest blog este public si destinat unui public. Trebuie doar ca dnul Nastase sa isi aminteasca cine este publicul. Or, dupa mine, el nu e multimea aplaudacilor. Nu, nu, chiar deloc. E multimea celorlalti. Dar acestora, dnul Nastase nu le vorbeste. Pacat. Mare pacat. Intotdeauna am gandit-o, chiar dace nu intotdeauna am rostit-o.

  13. […] „Astăzi, pentru a zecea oară, Frans Timmermans ne-a repetat metafora cu maratonul, fiind, probabil, sincer îngrijorat de situația justiției din România. Pot să sper că această abordare a candidatului Grupului Socialist din Parlamentul European la președinția Comisiei va duce la un blat cinstit cu candidatul PPE și că domnul Timmermans își va încheia maratonul electoral, anul viitor, și va fi desemnat prim-vicepreședinte al Comisiei, conduse de PPE, și Înalt Reprezentant pentru politică externă al UE, în viitorul mandat. Așa că să nu îl certăm foarte tare. Poziția sa în chestiunea MCV poate avea și motive subiective. Așa că să îl înțelegem. L-am înțeles noi și pe Barroso, care acum se „chinuie” ca vicepreședinte la Banca de investiții Goldman Sachs., după ce s-a luptat cu corupția din România..”, și-a început Năstase articolul de pe blog-ul personal. […]

  14. Încă o victorie simbolică împotriva României !

    Rezoluţia adoptată astăzi de Parlamentul European referitoare la o pretinsă nerespectare a statului de drept în România constituie o nouă tentativă de a paraliza orice încercare de corectare a abuzurilor din justiţia românească.

    Două raţiuni se află în spatele unei asemenea atitudini. Prima este dorinţa PPE-ului european de a ataca un guvern de centru-stânga, a doua, propaganda îndreptată împotriva unei ţări considerată mai slabă, pentru că România s-a «bucurat» de ostilitate şi de un statut inferior încă din momentul aderării la UE : MCV, refuzul de a fi primiţi în spaţiul Schengen, etc. Pe de altă parte, o asemenea acţiune propagandistică a cvasi-întregului Parlament European se justifică şi prin alegerile interne din ţările occidentale unde toate partidele se prezintă drept apărătoare a democraţiei.

    Ne aşteptăm prin urmare la o recrudescenţă a cruciadei anti-româneşti în Europa ; în interior însă, va scădea şi mai drastic numărul de partizani ai UE : electoratul de dreapta şi reprezentanţii săi politici trebuie să fie mulţumiţi – în fanatismul lor – de un asemenea rezultat.

    Singura cale de a contracara o atare rea-voinţă faţă de România ar fi formarea unui bloc informal al ţărilor ortodoxe din sud-estul Europei (România, Grecia, Bulgaria) care să-şi apere interesele în cadrul UE pe o singură voce, după modelul grupului de la Visegrad, unde Ungaria şi Polonia au reuşit deja să stopeze imixtiuni «democratice» dar nedorite în problemele lor interne.

    • @ „Singura cale de a contracara o atare rea-voinţă faţă de România ar fi formarea unui bloc informal al ţărilor ortodoxe din sud-estul Europei (România, Grecia, Bulgaria) care să-şi apere interesele în cadrul UE „

      🙂 exact! In care Patriarhii respectivi sa fie prim-ministri si sa se ocupe de treburile tarii inainte de vecernie, cu Summit uri saptamanale la Constantinopol (sau Vladivostock) 🙂

      Pe bune acum, chestia cu pan-ortodoxismul propus ca maciuca politica in interior si forceps geopolitic in exterior este o panaceea de provenienta obscura, repetata de fiecare data cand cei care chiar ar trebuie sa faca polittica de calitate nu exista sau sunt in lipsa totala de idei si solutii reale (sau, mai rau, sunt batrani, pe tusa si la andropauza…)

      • Stati asa, sa cobor din trenul admiratiei, indreptate catre dvs. Chestia cu solutia panortodoxa a aparut in opinia semnatarului Mihaela Erika Petculescu. Asadar, chiar daca stiti sigur ca Erika este, de fapt, Eric, si sigur peste 60, e frumos si, mai ales, folositor discutiei sa le faceti proces de intentie gonadelor?! Gonadelor lui Eric-Erika, adicatelea. Ca doar, doamne feri, nu veti fi vrut sa raniti persoane nevinovate de astfel de solutii, dar care se intampla sa fie pe aicea, pe blogul cesta. Hmmmm. Imi retrag admiratiile, pentru ca o analiza, oricat de pertinenta, daca e asezonata cu impertinente, isi transforma consistenta intelectuala pana la confundarea cu niste muci aruncati in fasole.

  15. Andrei, ce crezi d-ta că înseamnă ,,stat de drept,, ? Când regimul Macovei și-a asumat răspunderea pe un pachet de legi ale justiției prin care rolul CSM în numirea procurorilor sefi era preluat de ministrul Justiției, statul de drept s-a întărit ? Daca da, nu înțeleg de ce unii se simt deranjați din moment ce, in ultimul an, principiul separației puterilor în stat chiar a funcționat, așa cum stipulează atât Constitutia Romaniei, cat și tratatele care stau la baza UE. In aceste tratate nu se face vorbire despre MCV, un instrument punitiv folosit in lupta politică din România, evident cu dedicație, împotriva PSD și implicit împotriva alegătorilor sai. Nu ar fi mai bine daca opozititia s-ar decide sa ofere românilor strategii și proiecte intr-un climat de dialog și dezbatere în unitate daca tot se apropie, vertiginos, Centenarul? Sa ne mai miram de ce PSD câștigă mereu alegerile, cu, sau fara Dragnea ? Până la urmă, cu plusurile si minusurile sale, PSD rămâne singura opțiune pentru multi români care încă mai cred că România este un stat național, unitar și indivizibil. Sau și acest aliniat din Constituția României este unul perimat și antieuropean ? Mi-aș dori sa identific alta formațiune politică spre care să meargă votul meu. Spune-mi d-ta care sunt alternativele.

    • @ „Până la urmă, cu plusurile si minusurile sale, PSD rămâne singura opțiune pentru multi români care încă mai cred că România este un stat național, unitar și indivizibil„ – cred ca PSD ul actual e format si condus de cei care nici usieri nu le puteau fi PSD istilor din anii 90 sa zicem. Au mai ramas 1-2 din garda ion Iliescu, oameni cu o exprimare politica decenta si cu o gramatica a lb romane corecta. In rest, sincer, uita-te cata incoerenta lingvistica ca de cea politica nici nu mai zic…

  16. REPRODUCERE ASEXUATĂ LA STRASBOURG

    MOTTO: „Reproducerea asexuată constă în apariția unui nou individ pe corpul-mamă. Aceasta se realizează atât la protozoare (apariția unui sanț longitudinal care împarte celula în două), cât și la spongieri si celenterate. ”( sursa WIKIPEDIA)
    …………………………………………………………………..
    Nu există rațiune politică sau de altă natură pentru care un parlamentar ROMÂN să voteze împotriva propriei țări, la Strasbourg. Nu există argument, nu există justificare, nu există explicații. Nu există decât niște vorbe goale care încearcă să acopere OROAREA: au votat împotriva ROMÂNIEI! Cine uită asta când merge la vot, e complice și a ridicat astăzi mâna împreună cu ei! Și oricum, CINE UITĂ NU MERITĂ!
    …………………………………………….
    Cum au votat europarlamentarii români astăzi, la Strasbourg:

    Au votat PENTRU REZOLUȚIE următorii:

    din grupul ALDE: –nimeni
    din grupul S&D: –nimeni
    din grupul ECR: Monica Macovei
    din grupul PPE: Daniel Buda, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureșan, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Mihai Țurcanu, Traian Ungureanu, Adina Vălean

    Voturi ale europarlamentarilor români ÎMPOTRIVĂ:

    din grupul ALDE: Mircea Diaconu, Norica Nicolai, Renate Weber
    din grupul ECR: –nimeni
    din grupul PPE: Ramona Mănescu,
    din grupul S&D: Victor Boștinaru, Andi Cristea, Doru Frunzulică, Maria Grapini, Dan Nica, Ioan Mircea Pașcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Claudiu Tănăsescu, Claudia Țapardel, Gabriela Zoană

    ABȚINERI ale europarlamentarilor români: Csaba Sogor (PPE)
    ………………………………………………………………….
    E o fotografie bună pentru ceea ce România a trimis la Bruxelles. Am văzut astăzi multiplicarea conceptului de MACOVEI MONICA și reproducerea acesteia pe cale asexuată .

  17. Preşedintele ar trebui să rectifice ceea ce a spus şi să se adreseze lui Frans Timmermans, astfel: ,, Noi nu suntem pregătiţi, deocamdată sau poate niciodată, să luăm preşedinţia Consiliului UE dar suntem pregătiţi să vă dăm tot ce doriţi”. Atunci Frans Timmermans ar rectifica şi el cele spuse, adreându-se astfel: ,, Moş Crăciun, ne pare bine că ţi-ai revenit şi ne dăruieşti tot ce noi ţi-am cerut, când te-am sprijinit. În schimb, nu ne mai pasă de legile voastre, de Constituţie, de halştagişti, de opozanţii tăi, căci tot tu vei învinge şi nu aveţi decât să vă spânzuraţi adversarii, mitingiştii, în piaţa publică, pentru că noi vă respectă suveranitatea!”

  18. Securitatea , bat-o vina !
    Cum de stie Digi , o televiziune privata oradeana detinuta de un maghiar roman , de ce spune nu stiu cine in presa de la Helsinki cum ca ” inlocuim Romania ” ?
    Si Securitatile altora , sa nu luam Cezarului ce e al Cezarului .
    Cum de circul de la Strasbourg intervine cu o luna inaintea presedentiei noastre ?
    Cum de trimite Le Figaro ASTAZI un corespondent de presa la Bucuresti – un anume Portes , care da microfonul doar politicienilor USR si ONG-urilor platite de Soros ?

  19. Mult timp m-am intrebat cum de a patruns comunismul in Romania,neavand in gena asa ceva.Acest raport ne explica de ce ! Probabil ca va veni ceva si mai autoritar.Un tavalug.

  20. Stereotip nemţesc? În 2018, Iohannis I al României a adus ţara unde a adus-o Carol al II-lea ȋn 1940

    Fostul presedinte Emil Constantinescu avea dreptate cand ii indemna pe romani sa nu aiba suflete de sclavi. Am ajuns la vorba lui. Şfichiuirile coloniale, date Romaniei de catre metropola Bruxelles cu raportul MCV si rezolutia Parlamentului European, ar trebui sa ne trezeasca din pasivitatea fata de stapanirea etnic germana de la Cotroceni. Chiar si in acest ceas al doisprezecelea nu este inca prea tarziu.

    Aceste lovituri politico-juridice in serie pe care ni le aplica Vestul sunt mai dureroase si lasa urme mai adanci si mai urate decat cele ale cnuturilor geo/politice ale fostilor sovietici. Esticitatea si ortodoxia pe care romanii le au in comun cu rusii au facut ca pana si sovietismul, care si pentru rusi era strain, sa fi fost mai usor decat unionalismul vest-european. Probabil ca in aceasta inrudire se afla si ceva adevar din zicala ca palma strainului este mai grea decat a tatalui sau a altei rude.

    Concret, sovieticii ne-au lasat in pace in privinta legilor si investitiilor, care au ramas suverane. Dintre lege, vorba, port si credinta, prima este cea mai importanta, pentru ca prin ea pot fi schimbate toate celelalte. Pretentia Bruxeless-ului de a ne lua legea este inacceptabila. Legenda spune ca pana si sultanul cuceritor al Constantinopolului le-a spus crestinilor refugiati in Catedrala Sfânta Sofia: “Traiti in legea voastra!”. Legea noastra inseamna natia noastra. Sa le spuna cineva islamicilor sau evreilor ca le va lua legea, si sa vezi reactii! Daca va mai avea timp, sub ploaia de sudălmi si proteste care il va pune mintenáș pe goană!

    Inainte insa de a avea o problema cu Bruxeless-ul, trebuie sa recunoastem ca avem o problema cu Cotroceniul. In 2018, etnicul german Klaus Werner Iohannis, ajuns presedinte al Romaniei prin mila Domnului si vointa romanilor, a adus Romania in situatia in care co-etnicul sau regele Carol al II-lea a adus-o in 1940. Sa fie, oare, un “blestem” sau un stereotip nemtesc? Pentru a intelege aceasta cvasisimilitudine, foarte aproape de dramatism, orice tur politic rapid de orizont, avand ca punct de statie Romania, va fi suficient de convingator.

    Romania politica actuala este intr-un aiuritor conflict de razboi nedeclarat sau de razboi rece cu Rusia si cu Estul de apartenenta, subliniez vecina si apartenenta, la ordinele Vestului. Iohannis a legat Romania periculos de strans de Vest, ceea ce o va face sa-i urmeze automat greselile si crizele, asa cum s-a intamplat pe timpul lui Carol al II-lea.

    Mai mult, Cotroceniul si Bruxelles-ul sunt in mod evident intelesi sa-si securizeze reciproc interesele prin conjugarea actelor proprii de putere, ale Presedintiei Romaniei si ale Comisiei Europene. La fel cum altadata au facut Palatul Regal si Cancelaria Reichului. Spre nesansa lor si sansa tarii, Romania sociala este divergenta fata de Romania politica. Romania sociala vrea sa-si pastreze legea, primul si cel mai important aliniament prin care isi apara credinta si datina.

    In aceste conditii, ce ar fi de facut? Evitarea repetarii de catre regimul iohannist a dezastrului carlist este posibila prin trei pasi: (1) “abdicarea” lui Iohannis “I” si incredintarea puterii Electoratului, (2) recursul la actul lui Mihai I de salvare a Natiei, (3) reluarea si ducerea pana la capat a diplomatiei pacifice si omnidirectionale a lui Nicolae Titulescu. Scopul sinergic final: refondarea Romaniei.

  21. Afirmația:„Nu mă refer la stânga din România care nici măcar nu stie de ce suferă.” își are „cârligul” ei, dar eu zic că mai întăi este de constatat dacă cei ce conduc PSD-ul azi mai sunt autenticii social-democrați pe care dumneavoastră i-ați păstorit.
    PPE este o grupare coruptă care a corupt 3 partide în România, iar pe al patrulea, cel mai mare, l-a luat la bucată, iar pe cine n-a prins l-a băgat în pușcărie sau l-a pus pe fugă din țară sau l-a exclus din partid sau l-a determinat să se retragă singur.
    Din păcate dragnea (din exces de zel?!) n-a distrus numai PSD, a pus România cu spatele la zid și, DA, nu mai este mare lucru de făcut.

  22. Pe mine povestea cu maratonul m-a dus cu gandul in perioada in care dvs, domnule Nastase in calitate de Prim ministru le vorbeati, In Parlament colegilor de partid despre un raport de tara, al CE, pozitiv. Era la un inceput de noiembrie, 2003, iar eu va ascultam cu entuziasmul si emotia cu care dvs il prezentati. Oare cum ati reusit, nu ati putea sa le deconspirati si actualilor demnitari secretul? Sincer, ne-ar fi util ca tara, m-am simtit umilita, dezarmata, dezamagita dupa rugamintea oficialilor CE de a ne impaca naibii macar o data, la o suta de ani, de dupa atatea daruri ale hazardului, ca neam.

    2, ar fi o binecuvantare ca un politician ca Timmer mans sa se gaseasca printre oficialii UE,;
    si3, o surpriza neplacuta, din partea electoratului roman pentru clasa politica de la noi, daca un asemenea om, si-ar depune candidatura pentru ceva acolo de unde sa mai aduca un pic de speranta oamenilor.

  23. @Mihaela Erika Petculescu: ”Două raţiuni se află în spatele unei asemenea atitudini. Prima este dorinţa PPE-ului european de a ataca un guvern de centru-stânga, a doua, propaganda îndreptată împotriva unei ţări considerată mai slabă, pentru că România s-a «bucurat» de ostilitate…”

    Ia să vedem ce se mai îmtâmplă
    „Parlamentul European cere crearea unui „mecanism cuprinzător, permanent şi obiectiv pentru protejarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale” la nivelul Uniunii Europene, aşa cum a solicitat în octombrie 2016,
    Eurodeputații, menţionând „îngrijorarea tot mai mare în legătură cu democraţia şi statul de drept în Malta, Slovacia şi România subliniază:
    – ca modul de respectare a valorilor UE să fie analizat anual în fiecare stat membru
    – cadrul actual de dialog nu este suficient pentru prevenirea şi remedierea amenințărilor la adresa statului de drept
    – solicită Consiliului să „îşi asume cu toată seriozitatea” rolul său în cadrul procedurilor în curs de desfășurare în temeiul articolul 7.

    Deci, nu tu dreapta, nu tu stânga, ci dăi cu democrația, stat de drept și drepturi fundamentale, adică, vezi Doamne asta este grija UE. Sigur, vorbim de ”valorile europene” încadrate grilei progresiste, nu cum le vor statele naționale.

  24. Cred că și rezoluția, și MCV-ul au fost redactate de Macovei. Nu-și pierd ăia timpul cu amănuntele și nuanțele din legile noastre.
    Ei o plac pe Monica și o lasă să-și facă de cap.
    Așadar, chiar dacă ar fi posibilă executarea ordinelor impertinente din MCV, nu cred că e demn de vreun guvern să aplice învățăturile macoviste. Îndemnurile obraznice din aceste terfeloage trebuie ignorate. Să ne dea afară, dacă le dă mâna!

  25. Bai ZeV, „super-crestinule”. Mai zici si cite un „Doamne Doamne” de cite ori ma insulti? Din fericire, rusii au oameni de valoare. Tu nu te califici. Esti o „zulitate”. Daca inca mai sti ce sa faci cu deshtele in afara sa ti le tii in gura, du-te si Google despre Lukoil si Romgaz. Stiu, nu poti, ca rusii inca n-au facut motor de cautare rusesc care sa conteze, si ce-i american tie iti intareshte tzeasta deasa. Ba cercetatorule stiintific, vezi ca Lukoil exploreaza deja in Marea Neagra, petrol romanesc. Brava, ai scos deshtu’ din gura.

  26. Si vizita de stat s-a prefacut in vizita de Schpritz.
    Teresa May nu are timp de presedintele Romaniei KW I ….

    E .. e cum tot zic. E ca in mahala. Daca zbieri peste tot ca nevasta-ta e o c###a nu est caul sa te miri ca toti ranjesc dispretuitor si ca se inghesuie handralii in fata portii tale. Dimpotriva trebe sa fii,atent ca unu dintre hamndralai sa nu iti traga una „ba fraiere ce incurci lumea?!”

    Mda . May nu are timp … dar nci el se pare ca nu stie daca va fi sau nu ceva in legatura cu presedentia Evropei. Cestie interesanta ptr UK …

  27. @Adrian Nastase, regret ca ma simt nevoit sa ii aplic lui ZeV acelasi tratament pe care dvs. il aplicati regulat nenicului cu ceafa lata de la B1 TV, Cred ca il ajuta, mai ales cind afirma ca:

    „…Vorbind acum foarte serios, atat d-ta cat si pupaza din tei ati cam depasit limitele obrazniciei decente….a ramas foarte putin pana la a-l acuza si pe Adrian Nastase ca este agent FSB.”

    Limitele obraniciei mele…”decente”? A mai ramas putin pina sa va acuz ca sunteti „agent FSB”? Stiti cumva daca isi ia pilulele asa cum i-a recomandat doctorul?

    Eforturile mele sunt pentru a aduce oaia ratacita prin pustii siberiene inapoi in turma romaneasca. Poate totusi nu este oaie romaneasca…si atunci in zadar eforturile mele. Ma ofer insa sa-i zidesc pe cineva. liubimaia, podruga, la liber, fara cost, sa nu se prabusheasca vreo tzerkovi la primul cutremur.

    • Am observat că n-ai fost lăsat să te reculegi, ai revenit rapid la datorie. Dar ce-ar fi să-ți plătești datoriile fără să te dai înțeleptul neamului românesc?! A fost bine când România NU a avut voie să participe la negocierile post războiul intermoldovean, pentru Transnistria? Sigur, a participat Germania, dar noi încă nu eram admiși în UE. După mintea unora așa este bine să fie totdeauna. Înțeleg că ți-ai ratat obiectivele pentru care ai plecat din țară și ai nevoie de surse de venituri, dar AJUNGE, TACI !!!
      ZeV te-a tras de mânecă, iar tu continuui să jignești amfitrionul!
      Întăi cerți amfitrionul că susține ca relațiile cu Rusia să se normalizeze, iar acum îi explici că de fapt îl consideri „oaie rătăcită”, pe care vrei să o aduci în turmă.
      În general nu-s de acord cu ce scrie ZeV, dar acum are mare dreptate – obrăznicie fără limite!
      Reamintesc o idee exprimată acum cam 400 de ani.
      Rene Descartes : Bunul simț este lucrul cel mai bine împărțit din lume, căci fiecare crede că este atât de îndestulător împărtășit dintrânsul încât chiar acei care sunt mai greu de mulțumit în orice altă privință nu doresc să-l aibă într-o măsură mai mare.

      • Serbanfl: ” Înțeleg că ți-ai ratat obiectivele pentru care ai plecat din țară și ai nevoie de surse de venituri, dar AJUNGE, TACI !!!”

        Nu stiu de ce te bagi in seama, nu vorbeam cu tine. Cu cit o sa imi ceri sa tac mai tare cu atit o sa vorbesc mai tare. Cred ca mi-am cistigat dreptul la libera exprimare. Vrei sa mi-l suprimi? Atitudine tipic autocrata, ca daca spun ruseasca incepi sa transpiri. Am nevoie de sursa de venituri? Bai tataie, nu stiu ce job ai si cit cistigi, nu mai intereseaza, dar poti sa nu iti faci griji pentru mine si obiectivele mele.

  28. Vocea adanca si tulburatoare a solistei si limbajul corpului pianistului sunt uimitoare, ca expresivitate muzicala a tumultului sufletului romanesc.

    https://youtu.be/RejEcb0kS6A

    – Iubesc să cânt melodia românească „Până când nu te iubeam”, cântată de Maria Tănase, pe care o poţi compara cu Edith Piaf (cantautoarea Storm Large, formatia Pink Martini).

  29. diasporean

    Eu am ramas pe loc, altii bantuie pustietatile mamamondului in cautare de ciobani cu redingota si glas pitigaiat. O fi bun sosul dulce acrisor, dar eu prefer gustul sarat si iute, ba chiar puternic si amarui al plaiului mioritic.
    …Cum spuneam, media IQ-ului diasporean al prezentului nu se califica pentru cartea de istorie.
    Eforturile dumitale nu fac altceva decat sa te coboare si mai mult. Eu am spus, prieteneste: O pauza de reflectie ar putea sa-ti faca bine…ma rog, esti liber sa ne arati cum esti de fapt in realitate. Felicitari, ai reusit.

Lasă un răspuns