Rodica Stanoiu – un text foarte interesant despre statul de drept

Sper să aveti vreme si rabdare să cititi textul discursului rostit de Rodica Stănoiu la dezbaterea despre statul de drept, de la Sinaia (29-30 martie 2018).

 

Statul de drept -dezbatere Sinaia

PS Mă bucur să constat că aproape toti fostii ministri din guvernul pe care l-am condus si-au continuat, după 2004, activitatea intelectual-academică.

12 gânduri despre “Rodica Stanoiu – un text foarte interesant despre statul de drept

  1. Şi Mihail Şora a avut şi văd că mai are o „activitatea intelectual-academică.”, ca să nu mai vorbesc de Oliviu Gherman, sau Petre Roman . Dar …”cui prodest” ?!
    P.S.
    E drept că acest guvern este unul dintre cele mai puţin dotate intelectual echipe, dar dacă ceea ce face este în folosul României, nu mă deranjează că Petre Daea, de exemplu, nu vorbeşte atât de graseiat ca Răzvan Teodorescu, sau nu explică în franceză, ca Cioloş, cum se scoate gunoiul din grajdurile puţinelor gospodării ţărăneşti care au mai rămas prin satele şi comunele româneşti ! Că pe la oraşe nici vorbă de aşa ceva, deşi pe timpuri pe la periferii le mai puteai întâlni !
    Aştept în schimb ca cineva să cureţe grajdurile politice, mai ales de la cel mai înalt nivel !
    O muncă titanică, la care PSDragnea ( că tot le place unora să-l numească aşa !), măcar a încercat să se apuce !
    Dar cum peştele de la cap se-mpute, şi politica românească tot de-acolo !
    Şi poate că n-ar trebui să acceptăm de la anumite nivele în sus să fim conduşi de alogeni, doar dacă să zicem şi Ungaria are cam tot atâţia români prin guvern şi parlament, câţi unguri avem noi ! Şi aşa mai departe, până dincolo de Baltă şi până la Ţara Sfântă !

  2. Foarte valoros discurs! Dar de ce aflam abia acum despre el? Întrebare retorica, evident!
    Doamna Stanoiu este profesor. Sigur prezintă aceleași idei și studenților domniei sale. Pe 10 august aceștia au fost la Sinaia, în Herăstrău, sau în fața Guvernului?
    Din păcate, din nefericire, in România actuala, aceste discursuri de înaltă valoare, sunt ca discursurile din Hyde Park…

  3. Cineva, care-i mai atent, a aflat că presa de scandal din USA „a decopertat” până a ajuns la ceva gen DSK la adresa celui propus de Casa Albă ca nou ambasador al SUA la București, acuzat că acum câteva decenii ar fi hărțuit sexual o secretară!
    Deci n-o să avem liniște, mai ales că, după ce johannis a băgat Germania în afacerea celor 3 mări, Trump a bătut obrazul, refuzând o întrevedere cu iohannis, dar invitând Președintele Bulgariei să se vadă la ONU.
    Încă odată urez tuturor – UN 1 DECEMBRIE FERICIT!

  4. Un discurs cu substanta si bine contruit stilistic, doua lucruri care sunt mai rar intalnite la un acelasi autor sau o aceeasi opera. Rodica Stanoiu este fara indoiala o Domna de Elita a clasei de magistrati si a scolii juridice din Romania. Cred ca, intr-adevar, trenul nostru, romanesc si estic, deopotriva, si aici ma refer si la calatoriile politice spre Vest ale celorlalti estici europeni, a ajuns prea tarziu la destinatia Occident. Cand Occidentul insasi intrase de mult in criza, numai PR-ul ne-a impiedicat sa vedem acest lucru. Pe cale de consecinta, noi am preluat un model occidental deja perimat, care-si atinsese limitele, am importat un model de criza.

    Aceasta realitate este confirmata de alte realitati, daca privim, comparativ, la Rusia, cu a ei doctrina sinatriana “My way”, pe care anii de reforme au relansat-o spectaculos, si in crestere, ca mare putere, solidara cu noile sau mai vechile puteri ale noii lumi multipolare, si aceasta solidaritate de nezdruncinat de egoisme, protectionisme si nationalisme, cum sunt cele americane, este una din marile surse de energie, stabilitate si crestere ale rusilor. Dar si la China, care, spre deosebire de Rusia, un model de virtute a schimbarii, si-a continuat netulburata marsul monopartidist, un model de virtute a continuitatii. Inca o data se confirma ca discontinuitatea/schimbarea si continuitatea nu sunt prin ele insele virtuoase sau vicioase, ci numai prin raportarea lor la situatii concrete si la un sens clar.

    In opinia mea, puciul procurorilor politici a insemnat sfarsitul libertatii statului de drept. Nu al statului de drept, ci al libertatii acestuia, ori, mai corect spus, decat “sfarsitul”, este suspendarea libertatii statului de drept. Pe ce termen, inca nu ne putem da seama, dar este evident ca eliberarea nu va putea veni decat tot din partea magistratilor care se considera slujitori ai Dreptului, nu stapani ai Dreptului. Juristocratia asta inseamna, transformarea unor slujitori ai Justitiei in stapani ai Justitiei, luarea in captivitate a Justitiei. Domnia legii a fost inlocuita cu domnia unor persoane sau paturi socioprofesionale extrem de subtiri, din magistratura si din serviciile secrete, care s-au autoinstituit drept stapani ai Justitiei.

    • PS/NB: Metaforic spus, relativ la abuzurile celor care s-au transformat din slujitori in stapani ai Justitiei, Procurorul General Augustin Lazar, inca in functie, si fostul procuror sef al DNA Laura Codruta Kovesi, revocata din functie, au fost niste “Samsoni” ai Justitiei, ale caror puteri discretionare au stat in legile Macovei din 2005, care au de-format structurile institutionale si statutele profesionale din domeniul Justitiei, si protocoalele secrete incheiate cu SRI.

  5. La incheierea summitului celor Trei Mări (Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică) preşedintele Klaus Iohannis, gazda reuniunii, a declarat:
    ,,A fost o reuniune de succes cu rezultate palpabile. Am reuşit să avem un summit excelent, în ciuda dificultăţilor noastre de politică internă, spre beneficiul României, al dezvoltării sale economice, al cetăţenilor români şi a întregii regiuni.”
    Se prea poate sa fi fost asa (desi se spune ca bugetul Administratiei Prezidentiale a fost serios amputat), totusi, un ,,amanunt” a fost mai putin remarcat si comentat:

    Premierul Ungariei Viktor Orban nu a venit la summitul de la București, dar a mers la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin.
    Putin l-a primit pe Orban la Kremlin, unde şeful executivului ungar a spus: ”Această întâlnire cu dumneavoastră are mare semnificaţie pentru elaborarea politicilor ungare, întrucât suntem parteneri importanţi”, notează Agerpres.
    Ungaria are nevoie de parteneri de încredere, a subliniat Orban. ”Sunt bucuros că legăturile dintre ţările noastre au fost de-a lungul anilor stabile şi de încredere”, a indicat premierul ungar.
    El a menţionat în continuare că Ungaria şi Rusia ”au reuşit să gestioneze efectele nefavorabile ale contextului internaţional” şi au inversat tendinţa restrângerii legăturilor comerciale bilaterale rezultată în urma sancţiunilor economice împotriva Rusiei.
    Orban a spus de asemenea că, cu ocazia acestei vizite, doreşte să-i mulţumească lui Putin ”pentru eforturile sale din ultimii ani, prin care declinul a fost transformat în progres”, precum şi pentru ”deschiderea de noi oportunităţi de dezvoltare a relaţiilor comerciale, de investiţii, energetice, în agricultură şi culturale”.
    ADAUG:
    Unul dintre obiectivele majore ale acestei intalniri este mentionat in speech-ul premierului maghiar:
    ,,Viktor Orban a spus, la conferinţa de presă de la Kremlin, că Ungaria poate fi o țară de tranzit pentru o viitoare conductă de gaz care să intre în Europa dinspre sud, din Turcia. Acest lucru, a spus el, va fi o mare oportunitate pentru economia ungară și a confirmat că i-a cerut lui Vladimir Putin să ia serios în considerare posibilitatea de trecere a gazoductului prin Ungaria.”
    SI, FOARTE IMPORTANT (din punctul meu de vedere):
    ,,Am învățat lecțiile istoriei în ultimii 100 de ani. Când a existat o tensiune între Europa de Vest și Europa de Est, lucrurile au fost întotdeauna rele pentru maghiari. Iar atunci când Occidentul și Estul au cooperat, lucrurile au fost bune pentru Ungaria. Deci, Ungaria este interesată de cea mai bună cooperare posibilă între aceste două părți ale lumii.
    Acordăm o mare importanță conservării și întăririi culturii creștine în lumea modernă și, în acest scop, facem ceea ce putem, încercând să sprijinim creștinii care sunt în pericol.” (EXCELENT ! – completez eu).
    COMENTEZ:
    Realizati, stimati colegi, care este diferenta majora dintre Ungaria si Romania ? Ungaria este capabila sa-si promoveze interesele PE BAZA UNEI POLITICI EXTERNE AZIMUTALE ( la care face deseori referire si amfitrionul nostru, domnul Adrian Nastase), DE ACEEA UNGURILOR LE MERGE BINE, DESI TARA LOR NU DETINE RESURSE ENERGETICE SEMNIFICATIVE, in timp ce Romania a devenit o provincie amarata de mana a doua a spatiului euroatlantic, atat si nimic mai mult, supusa ,,vanturilor si valurilor” istoriei. Romania nu a stiut, dupa Reintregire sa ,,joace” inteligent dpdv politic si diplomatic, mizand cand pe o mana, cand pe alta. In final, a pierdut de fiecare data, iar resursele i-au fost jumulite si/sau bombardate, atat de nemti, cat si de americani. Cand Romania va paria inteligent pe propriul sau potential, va castiga.

    Din nefericire, mai e mult pana departe….pe moment, Liviu Dragnea da inapoi in problema atat de controversata a legii off shore si nu ne spune articulat si clar cum va functiona Fondul Suveran (o lege aanterioara fiind declarata neconstitutionala).
    Dar ce asteptari se poate avea de la Liviu Dragnea, cel care a promovat Ordonanta 13 (foarte corecta si foarte constitutionala) in numele Guvernului si tot el a retras-o (de frica)….cu mana Premierului Grindeanu ?
    DRAGNEA TREBUIA SA PLECE LA PRIMA MOTIUNE DE CENZURA DEPUSA DE PSD !
    Acum e tarziu, nu are sens sa inlocuim ,,junghiul” Dragnea cu ,,tusea Firea”, o entitate isterica si antipatica dispusa sa faca pact cu Diavolul si sa pericliteze stabilitatea guvernarii pentru a-si promova imaginea personala.
    Guvernul PSD , adica domnul Toader, trebuie sa mearga pana la capat cu reforma in Justitie. Este falsa ideea ca altele sunt prioritatile guvernarii. Fara o Justitie profesionista, independenta si responsabila si, de asemeni, fara politicieni la inaltimea misiunii lor, niciun mare proiect economic nu
    va putea fi implementat in Romania, oricat de mult ne-am dori ca maine sa fie semnificativ mai bine decat azi. Si nici o politica externa adevarata nu va exista in aceasta tara cu traditie in domeniul diplomatic, o traditie perpetuata chiar si in perioada unilateralismului statului proprietar asupra mijloacelor de productie, in prezent sublime, dar….
    ps
    Si apropo de sustinerea fara teama a crestinismului de catre Viktor Orban:
    La Referendumul pentru familie, pe buletin va fi formulata o intrebare absolut inepta: ,,Sunteti de acord cu modificarea Constitutiei conform legii adoptate de Parlament” ?! Am ramas siderat cand am citit. Asa de frica ne este de oengistii si pidosnicii lui Soros ? Daca da, sa nu ne fie rusine si sa lasam toate lichelele pamantului sa ne penetreze traditiile. Ne meritam soarta.

    • Ungurii au fost deosebit de inteligenti si raman la fel in alegerea aliatilor lor .
      Ieri Germania si Italia lui Mussolini , azi Salvini si Putin .

  6. Heinrich Boll , marele scriitor german premiat cu un Nobel ( ” Casa vaduvelor ” ) , a fost subofiter german in Moldova in 1944 !
    Scrisorile lui catre familie din timpul razboiului sunt publicate acum .
    In iunie 1944 a luptat practic corp la corp in regiunea Iasilor cu trupele sovietice , a fost ranit si a scapat refugiindu-se singur , fara ajutor !
    Un patriot german in scrisori : ” toti ne cred , in naivitatea lor , barbari si salbatici ” , ” nici un popor nu poate sa ne inteleaga ” .
    Xenofob si sovin , cel putin in epoca respectiva , acopera de critici francezii ( negocia in Franta cumpararea de alimente de la fermierii francezi ) , romanii si polonezii .
    Complet in afara subiectului – sabotajul privind infrastructura , stiti ca traseul autostrazii Transilvania a fost ales astfel ca sa se evite Carpatii Occidentali , alegandu-se asa numita ” poarta a Mesesului ” pentru trecerea din Crisana in Transilvania – ei bine , sabotorii sunt la lucru , au ales ” un tunel de 3 km ” pentru trecerea acestei ” porti ” – solutia cu un cost de 45 de milioane de euro pe kilometru , fata de 3-6 milioane in teren deschis – in plus intr-un masiv forestier modest ( Mesesul ) , usor de strabatut ( nu sunt stanci deloc ) si infiltrat de surse de apa , numai bine ca sa duca ” tunelul ” la calendele grecesti .

  7. Stufos si alambicat discursul doamnei Stanoiu.Istoria o scriu invingatorii iar dumneaei si dumneavoastra domnule Nastase, din pacate, sunteti perdanti .Ati creat o legislatie pentru invingatori fara sa va ginditi ca veti pierde. Va apreciez meritele , efortul si intentia. Invinsii raman invinsi , mai ales cind doar vorbesc si nu fac nimic. Acest popor sarman nu are nevoie de fapte, are nevoie de eroi , iar doamna Stnaoiu nu e.

Lasă un răspuns