M-am gandit că v-ar putea interesa acest comentariu al lui Marius Stoian referitor la situatia actuală a stângii din România:
„Intr-o pauză -ca o supapă de presiune- la cele peste 1200 de pagini ale lucrării colaborative în curs de apariție „România digitală”, am rupt ritmul cu 2 volume de rememorări ale anilor de început ai democrației în România:
Petre Roman -„Despre pasiune în vremuri de libertate”( Ed.Cartea Românească, 2017) și Adrian Năstase – „România după Malta (Ed.MLR, 2018).
Am continuat apoi ca pe buclă întoarsă a timpului cu Ion Iliescu- „Fragmente de viață și de istorie trăită” (2011), Mircea Geoană- Modelul Social Românesc” (2008) și din nou Adrian Năstase – Bătălia pentru viitor(2001).
Le mulțumesc prietenilor Petre și Mircea, lui Adrian Năstase și președintelui Ion Iliescu care mi-au făcut onoarea să mi le ofere, de-a lungul timpului.
În 1990 eram tânăr ziarist la „Tineretul Liber”, la 19 ani și ceva (îți amintești Horia Alexandrescu cum iți fumam țigările?😊) și am trăit aceste momente pe viu și în contact direct, mulțumită lui Horia întâi și mai apoi lui Aurel Perva, cu
personajele care au scris volumele și acea epocă controversată.
Nu sunt un nostalgic. Dimpotrivă, mă simt puternic implicat în construcția unui viitor euro-atlantic democratic pentru România, prin oameni și idei. Dar rememorarea acelei epoci mi-a stârni un diapazon complex de sentimente: de la emoții pozitive, până la furie și exasperare. Nu am să le pun în conecție cu diversele momente din acele timpuri. Totuși, aș vrea să remarc câteva chestiuni:
1. Liderii politici de stânga (eu nu m-am regăsit la stânga nicicând cu adevărat!) aveau și vocație intelectuală: de la Ion Iliescu prietenul lui Lester Brown cel cu „problemele globale ale omenirii” -despre care noi „superiorii” găseam un zâmbet ironic -și până la „aspenul” Mircea Geoană, toți, dar absolut toți au reflectat și continuă să reflecteze asupra evoluțiilor planetei. Și continuă să scrie. Fie doctrină, fie mărturii istorice, fie analize profunde ale evoluțiilor contemporane. Cu toții- dincolo de bune și de rele- au avut această calitate.Și nu e puțin lucru.
2. Perioada de început a democrației românești a fost una dramatică, cu multe incertitudini și dificultăți, cu ecuații complexe care în retrovizor pot fi citite altfel. Cu sânge. Cu furie. Cu îndârjire. Dar peste toate a plutit adierea unui consens ce s-a fixat la Snagov în 1995- România Occidentală, cu asumarea integrală și fără rezerve a valorilor euro-atlantice. Și Ion Iliescu și Petre Roman și Adrian Năstase și (mai puțin vizibil atunci) Mircea Geoană au avut întelepciunea de a vedea calea. Și de a trece peste lucrurile secundare. Toate acestea au fost câștigate cu sacrificii uriașe și suntem la începutul scurtului drum pe care le putem pierde.
3. Nu doresc, sub nici o formă, să fac o comparație inutilă cu ceea ce se declară a fi stânga la putere azi. Dar, sunt puțin mirat că acești lideri social-democrați, cu certe și profunde calități intelectuale (poate cu excepția unor intervenții limitate ale lui Adrian Năstase) nu se simt îngrijorați de soarta social-democrației românești, alunecată funest către un populism ieftin, într-un moment de reconfigurare chiar a familiilor politice europene. Și din poziția aceasta, de soarta democrației românești în genere, pe care au proiectat-o și construit-o alături de celelalte forțe politice responsabile din România. Cu toate imperfecțiunile ei, totuși funcțională. Poate că au obosit sau sunt dezamăgiți de nedreptăți sociale sau personale. Dar eu cred că ei au încă o responsabilitate față de România și față de stânga românească.
Apropiații mei știu că prin vocație sunt un om al construției, al „ecumenismului politic”.
Dar există și momente nefericite în care un asemenea dialog se blochează în orgoliu sau lipsă de discernământ. Luați acest apel al meu nu ca pe o intervenție politică ci ca pe o datorie de conștiință. Până nu e prea târziu „.
Foarte bun text, mai ales prin ceea ce se citește printre rânduri.
La responsabilitate, ca formă implicită de patriotism, alătur și eu gândul meu.
Eugen Dorobanțu
[…] Link: https://adriannastase.ro/2018/09/13/marius-stoian-un-punct-de-vedere/ […]
Inteleg de la acest domn (limitat, dupa parerea mea, in gandire) ca este ingrijorat de soarta social democratiei romanesti, ,,alunecata” (conform domniei sale) catre un populism ieftin.
ACELASI domn ne spune ca Romania are un viitor democratic DOAR in spatiul euroatlantic si ca Romania a facut foarte bine ca a aderat FARA REZERVE la valorile occidentale euroatlantice.
Unde este populismul, stimati colegi ? Sunt curios cum definesc alti colegi conceptul de populism.
Cine este mai populist, Viktor Orban, sau cucoana blonda din Parlamentul European (initiatoarea propunerii), cu un aer de satisfactie atat de vizibil pe figura (in urma votarii unor sanctiuni aplicabile unui stat suveran, chiar daca membru al UE), de ziceai ca a a vizionat un film erotic pe smartphone (nu stiu daca cu sexe diferite sau nu) care i-a generat o……spontana ?
Si eu sunt dezamagit.
Insa pot sa intreb cine este asta Marius Stoian?
Nu de alta da pe el il preocupa populismul ieftin (care poa sa insemnechiar si o leafa ce depaseste stricta supravietuire ) nu avansul ideilor misseniene in PSD.
Deciziile politice nu au fost gresite, calea a fost aleasa bine . Comunismul nu putea fi inlocuit de comunism , de socialsm ,poate dar de economie de piata nu aveam incotro. Problema care ne-a creat si ne creeaza probleme este lacomia , dezmatul economic (furtul) , inchiderea accesului la sistemul public al persoanelor cometente ( circuitul intern al angajarilor) , etc.
Pentru doamna Ana:
Cuvantul ,,câinuță” nu are nicio legatura de sens cu cel de ,,cățea”. Nu exista in DEX si nu reflecta altceva decat o forma de alint. Nu contine nici ironie acida si contondenta, nici dispret si nici dorinta de a jigni. Nu am niciodata vreo satisfactie jignind o femeie, mai ales una inteligenta.
Pur si simplu imi ,,suna” a ceva apropiat, cald si matasos. De fapt, ma gandesc la o pisica aristocratica cu pernute fine si gherute ascunse, dar daca le scoate…moama, moama….
😉
Târziu, foarte târziu.
Pe acest subiect care este parerea Dvs?
La felul cum o „traduc” eu, mi se pare interesanta si sugestiva poza: stanga a ramas incremenita temporal (cred ca se poate adauaga ca si intepenita in stereotipurile liderilor) intr-o carcasa ca de cavaler medieval si cu arme la fel de nepotrivite pentru vremurile post-moderne. Cam asta-i adevarul, dureros ca o operatie fara anestezie, dar necesar ca aerul pe care-l respiram. Daca as fi unul din muschetari, as spune „En garde!”, vine modernizarea stangii!
PSD este ținta, nu Dragnea
Niciun profet, analist, observator, comentator, ori mai stiu eu cum pot fi numiti cei din aceasta grupa de senzori umani ai cetatii, cu atat mai putin un politician (nu o spun depreciativ, ci cu repros), nu a facut, pana acum, aceasta disociere in atacurile dreptei asupra stangii, la care toti privim, dar nu toti o vedem: PSD este ținta, nu Dragnea. Daca dreapta va reusi sa obtina inlaturarea lui Dragnea de la carma PSD si indirect a Guvernului (ceea ce mi se pare foarte probabil, in 2-3 saptamani chiar), cu orice succesor de stanga se va intampla acelasi lucru. Am spus “pana acum” deoarece, in sensul la care ma refer, „Borza Analytica” a facut o radiografie politica excelenta, pe care o redau: “Chiar dacă Liviu Dragnea are multe păcate, nu sunt de acord cu această campanie mârșavă de demonizare susținută de liderii opoziției și, mai nou, de apropiați ai liderului PSD. Dragnea nu este mai rău decât alți lideri politici. Indiferent cine ar fi președintele PSD, chiar și Sfântul Duh, ar avea soarta lui Dragnea. Lovind în Dragnea, ataci, de fapt, PSD. Asta se și dorește. Scindarea PSD și aducerea acestui partid la un scor electoral care să le permită partidelor de opoziție, din perspectiva viitoarelor alegeri, să facă o majoritate. Un PSD mare și atotputernic e de natură să îl încurce și pe Iohannis în obținerea celui de-al doilea mandat.” Punct ochit, punct lovit. Felicitari, deputat independent Remus Borza!
Pe reacții de acest tip se bazează și dragnea! Distrugătorul PSD este el și cred că este în misiune, comandată.
[…] https://adriannastase.ro/2018/09/13/marius-stoian-un-punct-de-vedere/ […]
«Populismul» este o noţiune confuză, care a căpătat nuanţe peiorative, în special în sensul unei atitudini social-politice demagogice şi conjuncturale, menită să atragă simpatie populară. Dacă însă «populism» înseamnă măsuri luate în vederea îmbunătăţirii vieţii populaţiei – care ar trebui să fie scopul oricărei guvernări ! – atunci «populismul» mult hulit reprezintă totuşi una dintre principalele valori ale social-democraţiei tradiţionale.
Iar pentru România, mărirea nivelului de trai – în prezent atât de scăzut – constituie până la urmă singura cale de a împiedica continuarea depopulării ţării prin emigraţie.
P.S. În ceea ce-l priveşte pe Petre Roman – din generaţia liderilor de stânga cu vocaţie intelectuală şi euro-atlantică în viziunea lui Marius Stoian – ei bine, după fiasco-ul încercării de a constitui un partid al intelectualilor, marele social-democrat a alunecat cu repeziciune spre dreapta ajungând să se cazeze în PNL – pe linia a doua.
Se întâmplă în Brazilia
Fostul președinte brazilian Lula da Silva (Workers Party – Partidul Muncitorilor) continua sa fie foarte popular. Ar fi avut mari șanse la alegerile prezidențiale din acest an. Numai ca în 2017 a fost condamnat la 12 ani(!!!) închisoare pentru…. corupție! El are acum 72 de ani… Ce a făcut atât de grav? A acceptat renovarea apartamentului sau de către o firma de construcții cunoscuta pentru acțiunile sale ilegale! Lula a încercat sa candideze din închisoare, chiar asa avea șanse de câștig, însă Curtea Suprema nu a fost de acord. În aceste condiții, Lula a trimis o scrisoare în care susține candidatura colegului sau Fernando Haddad, fost primar în Sao Paulo. Doar ca nici Haddad nu doarme liniștit, fiind suspectat ca a favorizat niște firme de construcții atunci când era primar…
Parca cele de mai sus va sunt cunoscute. E adevărat, sunt unele diferențe, apartamentul lui Lula este pe plaja, nu pe Zambaccian. Dar în rest, aceeasi furie a minoritatii fata de un partid de STANGA! Sa fie cei de stanga atât de corupți? Sau niște băieți smecheri vor distrugerea stângii din TOATA LUMEA? Și neavând pic de imaginație, aplica același scenariu peste tot! Ca PSD încă mai rezista, se datoreaza faptului ca România, nefiind atât de importantă, „băieții” nu s-au ocupat suficient de noi…
Ba s-au ocupat și se ocupă intens de noi! Problema lor este că electoratul român nu mai poate fi păcălit după experiențele CDR și PD – PDL! PPE a corupt 3 partide în România, a înregimentat politicieni, dar nu și electoratul. Dacă PSD scapă rapid de dragnea are ceva șanse să rămână la guvernare, spre disperarea lui h.klemm și a.merkel.
Şi eu sunt furios şi exasperat ca domnul Stoian şi sunt sigur că nu sunt singurul, dar mai mult pe Preşedinte, care este duşmanul nu numai al social-democraţilor, ci al României şi al cetăţenilor acestei ţări. S-a dovedit că a fost adeptul Ordonanţei Cioloş, pe baza căreia mulţi oameni au fost judecaţi, ascultaţi, cărora li s-au violat intimităţile. Ce ar fi trebuit să facă Preşedintele, după această dezvăluire publică? Să iasă ,,pe televizor” (sintagma îi aparţine, dar nimeneni nu-l critică) şi să-şi ceară scuze poporului român ( nu-l acuz pentru ceea ce a făcut; probabil nu ştia cu ce a fost de acord, pentru că nu a avut la dispoziţie o lună pentru a citi ordonanţa; apoi venea direct din primărie şi cunoaştem expresia ,,semnează ca primarul”). Poate primea clemenţa celor care au pătimit în urma ordonaţei, dacă spunea rar şi răspicat: ,, Mă fac vinovat şi de aceea, în virtutea atribuţiilor mele, acord graţiere şi amnistie, pentru cei care au fost victime ale ordonaţei care legaliza protocoalele de dinainte şi de după ordonanţă”. Nu a făcut această minune, pentru că nu-i dă voie caracterul şi atunci, cu neobrăzare, astăzi, în faţa reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia s-a declarat indignat de modificările din coduri, care favorizează rivalii săi politici, aşa-zişii penali. Din nou, ruşine, domnule Preşedinte!
Cine nu are Corine Cretu , sa-si cumpere .
Comisia Europeana ne-a aprobat azi finantarea pentru linia a 6-a a metroului , pana la Otopeni , 1,3 miliarde de dolari , din care Japonia ne imprumuta 300 de milioane de dolari .
E efectiv enorm , Corina aduce servicii imense Tarii .
Era singurul mare proiect de infrastructura trimis la Bruxelles in ultimul an , cu o presa mogula ostila lui si denigrat de Sistem .
Si acest proiect obtine finantarea europeana !
Avem pentru moment trimise cereri de finantare pentru programe regionale , extrem de scumpe si complexe dar care nu depasesc numarul degetelor de la o mana – un drum de centura de la Beius la Stei si centura Timisoara Sud , plus centura Tecuci .
Cat e acolo inca Corina , sa trimita cererile pentru podul Braila Jijila , drumul expres Craiova Pitesti , autostrada Bors Suplacu de Barcau si autostrada de centura Sud bucuresteana ca dupa plecarea ei sunt foarte sceptic ca vom avea bunavointa de la comisarii olandezi , danezi sau austrieci …
Iliescu a fost un om de Stat , nu un …
Vizite de stat in America Latina -1991 , Africa de Est – Kenya – 1993 , Franta – 1994 – unde e asteptat la avion de un Mitterand grav bolnav si care il ia in elicopter cu el , intalniri Peres – Arafat la Bucuresti in 1993 si declaratii clare in presa straina fiind sef de Stat – ” Basarabia este pamant romanesc numai ca Rusia nu vrea sa recunoasca acest lucru ” .
Un tip inteligent , care facea apel la lobbysti de profesie ca Thierry de Montbrial .
Care lua atitudine in fata furturilor anti-romanesti , ca arbitrajul hotesc al lui Urs Meier din septembrie 2003 – ” trebuie facuta o intampinare ”
Cu o situatie interna foarte grea – o terapie de soc pe care nimeni nu a indraznit-o altundeva ( va amintiti devaluarea din octombrie 1990 ? cu familiile noastre care-si cumparau in graba cu economiile de o viata o biblioteca sau obiecte de portelan , ca sa-si protejeze avutul ? ) , un salariu mediu lunar blestemat de o suta de dolari pe toata perioada 1990-2002 , o opozitie imatura si iresponsabila , intreprinderi mamut costisitoare , plus o coruptie care exploda in administratie .
Stati ca eram complet blocati in tara , unul din noi nu putea iesi in Grecia sau Austria fara cozi si umilinte la consulatele straine .
I se pot reprosa indiferenta fata de coruptia din anturajul sau , tolerarea clanului banditesc al lui Cozma in Valea Jiului ( gafa lui enorma cu gratierea lui Cozma in decembrie 2004 , cand UDMR foloseste pretextul pentru a intoarce camasa si a-i da majoritatea parlamentara lui Basescu ) , crimele de stat din perioada 22 -26 decembrie 1989 pe care le acopera – dar nu oare toti succesorii lui le acopera ? cine va arata asasinii din Armata ?
Ramane un mare om de Stat .
Cu tot respectul, eu nu consider ca fiind o ,, gafă” graţierea lui Cozma. Anul acesta, se împlinesc 20 de ani de la Bătălia de la Costeşti şi de la Pacea de la Cozia. Ce voiau minerii? Dezvoltarea mineritului prin renunţarea la decizia de închidere a minelor şi salarii mărite. Ce a făcut Guvernul? Ministrul Industriilor Radu Berceanu ( pe care nimeni nu-l deranjează) şi a Prim-Ministrul Radu Vasile au refuzat să se deplaseze la Petroşani ceea ce i-a iritat şi mai mult pe mineri, care au pornit spre capitală. Ce a urmat, ştim cu toţii, iar consecinţele se văd în starea economică a oraşelor din Valea Jiului. Probabil, domnul Iliescu a vrut să facă o reparaţie. Eu continui să cred că la mineriade au fost infiltrate persoane, care s-au dedat la violenţe. Nu uit imaginea minenerului, luată în plin plan ( deci poate fi uşor identificată) , care lovea cu îndârşire în trotuar. Nu am aflat, ca acea persoană să fi fost judecată şi arestată!
Novorossia, hotărâtă să iasă din războiul civil cu care este ţintită de regimul “Maidan” de la Kiev: În Doneţk şi Lugansk, vor fi alegeri, în 11 noiembrie
Noul razboi rece si vechea subordonare cu care Vestul tinteste Estul se reproduce, la o scara geopolitica redusa, intre regimul de inspiratie occidentala “Maidan” de la Kiev si teritoriile istoric ruse si cu populatie rusa din bazinul carbonifer si puternic industrializat Donbas, din estul Ucrainei, care cuprinde regiunile Doneţk şi Lugansk. Precum lupul invatat cu prada din turma de mioare, masinaria occidentala de exploatat resursele estice, cuibarita in regimul de la Kiev, in urma revolutiei colorate Euromaidan din 2014, a pus ochii pe bogatele resurse din estul pro-rus al Ucrainei. Sustinut financiar si militar de SUA, regimul marioneta de la Kiev a declansat un razboi civil impotriva populatiei si fortelor ei de autoaparare din estul pro-rus ucrainean, dupa reteta cunoscuta a razboaielor civile din zonele petrolifere arabe. Administratia de tip colonial instalata la Kiev este construita ca o uriasa pompa de aspiratie a bogatiilor din Donbas, in favoarea Occidentului. Populatiei rusofone nu i se recunosc drepturile politice, economice, culturale si lingvistice, potrivit profilului ei etnic istoric rus. Liderii ei politici sunt eliminati fizic, cel mai recent caz fiind uciderea lui Aleksandr Zaharcenko, intr-o explozie terorista, in luna august. Peste 10.000 de persoane au fost ucise de la începutul rebeliunii în această regiune, în aprilie 2014, prin autoproclamarea ca republici a Dontekului si Luganskului. Pentru a iesi din razboiul civil si a-si lua pe deplin soarta in propriile maini, cele doua republici au anuntat planuri de organizare de alegeri in 11 noiembrie 2018. SUA si UE au reactionat, condamnand in avans alegerile care urmeaza sa aiba loc în republicile Doneţk şi Lugansk, considerând că în spatele lor se află de fapt iniţiativa Moscovei. Probabil ca Washingtonului i se pare “normala” uciderea in continuare a rusilor ucraineni din Novorossia, asa cum uciderea civila in serie a americanilor a devenit ceva “obisnuit” in Statele Unite. In ce priveste reactia negativa a UE, probabil ca si pentru Bruxelles au devenit „obisnuite” ocuparea Europei de catre imigrantii ilegali si atentatele acestora, cu morti si raniti, asupra europenilor. NB: Cele mai multe ramasite europene ale WW2 (1939-1945) si Cold War (1947-1991) se afla in Ucraina, care a preluat mostenirea sovietica din Europe Centrala si de Est. Acesta este adevarul istoric, care nu mai poate fi acoperit de propaganda oficiala actuala. Cand armatele invadatoare ale Axei au atacat URSS la 22 iunie 1941, 4 milioane de soldati agresori (germani hitleristi, italeni musolinieni, romani monarhisti hohenzollern-sigmaringeni etc.) au călcat frontierele cu şenilele şi bocancii şi au început un marş devastator spre Est. Nazistii au fost ovationati de ucrainenii din Ucraina de Vest.
” Autoproclamare ” ?
Sa fim seriosi .
Vezi ca nebunul numeste ” Novorussia ” si sudul Barabiei , adica Cetatea Alba a lui Stefan cel Mare , porturile la Dunare Reni , Izmail si Chilia , fostele judete Ismail si Cetatea Alba …
Ajungand la Lvov nemtii au gasit o priveliste dantesca : cinci mii de detinuti impuscati de NKVD in celule si in curtea inchisorii … ai un film cu urletele femeilor venite sa-i identifice … iar Manstein vorbeste de primele ore ale atacului contra URSS , cu o ambulanta cu raniti germani si un grup de cercetare german prinsi de rusi , toti gasiti morti si mutilati ingrozitor de soldatii rusi …
Sarmanul Manstein! Daca ar fi stiut, in iunie 1941 (ca si in septembrie 1939, de altfel), ce „cauza” servea. Ca distrugerea totala a iubitei sale patrii se afla la o departare in timp de mai putin de trei ani, cand Germania avea sa ramana fara stat. Dementul i-a narcotizat si condus pe toti la pieire. Ce-i drept, fara marele capital si mestesugul media nu ar fi reusit. Nemtii aveau ravnitul geniu tehnologic, dar nu si pe al vorbelor, care, in acea vreme si putin dupa, au condus de fapt lumea. Se pare ca si Clemenceau si de Gaulle aveau dreptate: vai de politica care incape pe mainile militarilor, dar si de razboiul care incape pe mainile politicienilor!
Erata: patru ani
În rândul lumii II
Satul în care o adusese Duca pe Duculeasa cu Ionaș nu era mare – cam o sută de gospodării, în care mai locuiau și câte două familii, pentru că nu-și permiteau chiar toți să-și facă o casă de cum s-au căsătorit și să se mute din ograda părintească. O șosea nouă, făcută prin șaizeci și ceva străbătea satul dint-un capăt în altul și asta era strada principală, nu mai lungă de un kilometru. Pe o singură parte, înspre răsărit, mai erau câteva străzi perpendiculare pe cea principală și acesta era tot satul. Șoseaua asfaltată a marcat, în mod pretențios și important, centrul. Acolo aveau case cei mai chiaburi, nu știm dacă din întâmplare, dar așa stăteau lucrurile. Cea mai mare parte a străzii, pe o parte și pe cealaltă era locuită de membrii aceleiași familii extinse – Preda.
Înainte de colectivizare, familia Preda, în frunte cu Vasile Preda și frații lui, era cea mai înstărită. Aveau cel mai mult pământ arabil, pădure, imaș și vite. Nu-i vorbă, aveau și pământ nedeclarat, mai ales pădure, ca să plătească mai puține impozite iar când satul a început să alunece din cauza terenului, s-au grăbit să cumpere locuri de casă pe vârful retezat al unui deal. Așa s-au trezit mai târziu copiii lor vecini la un drum asfaltat.
Vasile Preda a avut șase copii cu o fată de-a lui Munteanu – altă familie destoinică, cu stare și multe fete frumoase. Au avut trei fete și trei băieți. Fetele au fost blonde cu ochi albaștri toate, mici de statură, grațioase, frumoase și rele de gură. Băieții, în schimb, bruneți, necrescuți din cauză că au luat plugul de coarne foarte devreme și mâncau doar de două ori pe zi. Toți erau iuți la mânie și nu era horă de Paști, Crăciun sau hram, unde să nu încingă ei o bătaie de să-i meargă vestea. De obicei se îmbătau și se luau de fetele altora, li se năzărea, mai ales lui Gheoghiță, că unul se uită urât la ei și săreau toți să-l rupă cu bătaia – de obicei degeaba și multe alte pretexte numai bune de scandal.
Fetele lui moș Vasile erau gospodine toate, știau să facă sarmale, răcituri, plăcinte și știau să pună murături pe iarnă. De asemenea, rar se întâlnea vreo femeie sau fată din împrejurimi să le întreacă la țesut, cusut la gherghef, brodat, croșetat, împletit în andrele… De fiecare dată când i se năștea un copil, Vasile Preda cumpăra o falcie de pământ (cam un hectar și jumătate) și un loc de casă pe unde urma să se construiască șoseaua peste vreo treizeci de ani. Împreună cu frații lui, nu avea hodină nici vara, nici iarna: când ținând plugul, prășitoarea și rarița de coarne, când pe drumuri de munte cu cereale de vânzare iar înapoi aducea în sat mărfuri pentru dugheană: sare, gaz pentru lampă, linguri, oale, chibrituri, dar și tutun, căci avea „otorizație” pentru toate la dugheana lui.
Voi povesti în mod special despre Zavastița, una dintre fiicele lui, căci o fată de-a ei a ajuns măritată cu Ionaș Dogaru. Așadar, Zavastița lui Vasile Preda, zis Lupu, era cea mai scundă dintre surori, dar cea mai mare, avea părul blond ca paiul de grâu, des și gros la fir de avea o cosiță groasă cât mâna, ochii albaștri limpezi și o meliță în loc de gură. La paisprezece ani era în clasa a doua și se plângea la tat-su în fiecare zi că domnul învățător îi aține calea seară de seară când iese de la școală și Vasile Lupu a hotărât s-o mărite de urgență. La cincisprezece ani năștea primul copil, anume în 1949. Cam pe atunci a venit colectivizarea și Zavastița, împreună cu soțul ei, mai mare cu opt ani decât ea, au pierdut pământul pe care l-au avut de zestre de la părinți. L-au pierdut – adică au „intrat” la „colectivă”. Tot acolo au predat vaca, vițelul, doi cai, o căruță și un bou de povară. Le-a rămas copilul.
Spre deosebire de ceilalți bărbați din sat, care obișnuiau să-și bată nevasta în fiecare zi înainte de masa de seară iar uneori și înainte de răsăritul soarelui, Mitruță, bărbatul Zavastiței, era îngăduitor cu cicălitoarea lui consoartă, atâta că o înjura strașnic! Fiindcă era un copil încă, îi venea mai degrabă să-i tragă câteva palme la cur când îl toca la cap ori când se trântea pe jos și plângea dacă nu-i ieșea ceva la socoteală. Mitruță Rotaru a avut o zestre egală cu a miresei sale pentru că așa a pretins Vasile Lupu în înțelepciunea lui, ca să nu apară mai târziu în familie discuții de genul: „Ție mă-ta ce ți-a dat?” Pe vremea aceea, dar și azi – hai să fim drepți – contează foarte mult „ce ți-a dat mă-ta”. Tot așa, rămâne valabilă și zisa „O să-mi iau una săracă, când îi dau un pumn să tacă!” Bărbatul Zavastiței umbla încălțat în opinci iarnă și vară și purta căciulă de miel întotdeauna, ignorând anotimpurile; fuma și nu stătea în cârciumă ca alți bărbați, în schimb organizau chefuri serioase acasă aproape în fiecare sâmbătă seara și continuau toată duminica. În zilele cu cruce roșie în calendar și în duminicile cu post Mitruță Rotaru putea fi văzut pe prispă, așezat pe un scăunel cu trei picioare, citind Biblia și fumând.
Mitruță pleca la muncă pe șantiere primăvara și venea acasă la femeie o dată la două săptămâni. Se întorcea toamna târziu acasă pentru toată iarna și chefuiau des până în primăvară, când pleca din nou. În mod normal, înainte de colectivizare, la vremea aceea Vasile Lupu pleca la munte cu cereale și se întorcea cu mărfuri industriale. Acum toată lumea de prin sat chefuia și bea toată iarna iar femeile ieșeau gravide în primăvară. Zavastița a cam prins gustul băuturii, bea cot la cot cu bărbații și se făcea pulbere însă nu se culca după, ci o loveau toate treburile gospodăriei taman atunci! Deseori spărgea oale, vărsa mâncare pe jos, în fine, dădea casa peste cap și mai mult, dacă așa ceva mai era posibil după chefurile lor. Și toca din gură. Nu tăcea niciodată și când era băută întrecea orice închipuire. De obicei, la petrecerile lor participau toți vecinii. Niciunul nu ducea paharul la ureche, așa că erau nelipsiți de la distracții.
Zavastița cu Mitruță au făcut patru copii – un băiat, care era cel mai mare, și trei fete – înainte de decretul din 1966. Cea mai mică avea opt ani deja când Zavastița s-a trezit gravidă și a mai făcut o fetiță – tot blondă, tot cu ochi albaștri și tot guralivă, ca toate fetele lui Vasile Lupu. Primii doi copii erau deja plecați în țară pe la școli profesionale, cu care încheiaseră contracte, așa că ultima născută, Verginica, a cresut alături de două surori, pe numele lor Pachița și Dorica, cea din urmă fiind cu opt ani mai mare decât Verginica și amândouă crescând-o mai mult decât maică-sa pe biata fată. Cu toate că începuse să bea peste măsură, Zavastița nu-și neglija treburile din gospodărie în lipsa bărbatului plecat pe șantier. Era harnică și grijulie cu animalele din bătătură, avea cea mai frumoasă grădină, în luna lui august, când se rărea prășitul și mai era destul până la tăiat păpușoiul sau scos sfecla, spăla și torcea lâna. Iarna țesea cu mult talent, învățându-și toate fetele secretele acestei îndeletniciri, făcea în andrele, croșeta ilice și totoci, cosea la gherghef, făcea carpete în cruciță, broda fețe de pernă, perdeluțe pentru casa cea mare, știa să facă plăpumi și perne, le făcea copiilor plăcinte, alivenci… Neglija doar curățenia. În bucătăria ei se găseau tot timpul castroane murdare, oale mucegăite, coveți nerase de untură sau de aluat după ce frământa, melesteul avea mereu mămăligă uscată pe el, avea o mulțime de ceaune lăsate cu apă la înmuiat până se împuțeau de-ți venea să-ți verși mațele, strujeni și bețe de răsărită pe jos, precum și alte gunoaie nemăturate din fața plitei… Zavastița nu semăna cu mama ei, Munteanca, o femeie curată și cuminte, strângătoare și care nu se certa cu nimeni niciodată.
În fiecare duminică mămuța Munteanu urca dealul înspre șosea și le aducea tuturor copiilor și nepoților săi ceva bun: plăcinte, nuci, ouă, monede pentru cei mici iar Zavastiței, pentru că avea cei mai mulți copii (cinci), îi aducea și o găină gata tăiată și cinătuită. Acest lucru mai stârnea zânzanie între cumnate, dar mămuța Munteanu știa cum să le ia pe toate și le împăca cu multă dibăcie. Pe fiică-sa o certa pentru mizerie și, de cum intra la ea în ogradă, începea să strângă lucrurile, să spele oale și ulcele. De la ea au învățat fetele să îndrăgească ordinea și curățenia, mai puțin Verginica. De fapt, vă povestesc toate amănuntele acestea ca să înțelegeți în ce fel a crescut copila și cum a ajuns să se mărite cu Ionaș Dogaru.
Fiind cu mult mai mică decât ceilalți copii, Verginica era nebăgată în seamă și char îi încurca toti. Pe când avea câțiva anișori alerga din urma surorilor sale, care o alungau de printre picioarele lor. Din această cauză mezina se răzbuna pe ele încâlcindu-le ațele când coseau la gherghef și când țeseau, trăgea cu urechea atunci când își povesteau amorurile secrete și le pâra la Zavastița dar și la toți copiii de pe stradă, punea pe ascuns sare în crema pentru prăjituri ca să le facă de râs și făcea și alte chestii pe cât de ingenioase, pe atât de răutăcioase. Însă Verginica nu primea iubire și atenție nici de la verișorii ei cu care era vecină din cauza prostului obicei pe care și-l făcuse de a juca mici farse răutăcioase tuturor și pentru că îi plăcea foarte mult să tragă cu urechea și să poarte vorbele de colo-colo, lucru care stârnea multe scandaluri și intrigi între cumnate. Copiii au început să ia măsuri împotriva ei, o pedepseau mult și des, căci erau mai mari, mulți și plini de idei. Odată, când părinții lor erau duși la desfăcat și erau singuri pe-acasă, au păcălit-o să caute un mâțișor în plită. Pe atunci plita se făcea fără portiță de pus pe foc și fără cenușar – totul se făcea scoțând cercurile. Așa că au prostit-o să bage capul pe la cercul cel mai mare iar cineva a băgat mâna pe la cercul mic și i-a umplut ochii și gura cu cenușă! De surprindere și de frică, Verginica a dat să-și scoată capul dar și-a schimbat poziția și, nemaiîncăpându-i pe gaură, s-a izbit puternic de șparhat. A început să strănute și să tușească, strârnind și mai rău cenușa din sobă. Aceasta îi intra în ochi, în nas, în gură și în urechi! Verginica nici nu mai putea să plângă de frică să nu se sufoce și a cuprins-o panica, motiv pentru care a leșinat. Micii călăi au răsucit-o și i-au tras capul afară, după care au amenințat-o că dacă spune cuiva o omoară cu bătaia!
Însă asta a fost o aventură nevinovată în comparație cu relele pe care le făcea Verginica. Sora cea mai mare a ei, care era născută în ’51, Pacuța, era fată bătrână pe când Verginica avea vreo șapte-opt ani și venea în fiecare vară de la Piatra Neamț (muncea la o intreprindere) la țară, la părinți. Cele trei surori mai mari nu puteau vorbi o silabă fără ca lepra asta mică să tragă cu urechea și să le pârască la mă-sa ori să ducă vorba prin vecini. Fetele știau bine acest lucru și, având ceva extrem de important de discutat, s-au gândit, la un moment dat, să o închidă în pod până când vorbesc și își împărtășesc ele cele mai secrete lucruri, așa cum fac toate fetele mari. Zis și făcut, dar sfrijita de Verginica s-a prelins pe sub țiglă până aproape de streașină, acolo unde se împreuna acoperișul paravanului, construit într-o apă, cu cel al casei și și-a lipit urechea de o crăpătură de lângă ursoaică. Pacuța, fată bătrână fiind, fusese cu o seară înainte la un bal de hramul satului vecin, unde a fost însoțită de un flăcău, tomnatic și el, la rândul lui, unul Ticuță a lui Murat, zis și Ciuntul pentru că găsise după război o grenadă și a dat în ea cu ciocanul; norocul a făcut să-i zboare doar mâna din cot, nu și capul împreună cu viața. Așadar, Pacuța le povestea în mare secret surorilor sale cum a fost la joc și cum că Ticuță a îndrăznit să-i vâre mâna cea bună pe sub bluză până la țâțe…
-M-a mângâiat atât de dulce pe țâță și apoi m-a gâdilat în buric, povestea cuprinsă de sfârșeală Pacuța, apoi și-a coborât mâna…
-Măăăămiiiicăăă! Tăăătiiicuuuleeee! Răutatea de Verginica era în gura podului, țipând ca din gură de șarpe și izbindu-se ca disperata de capacul care dădea pe sală.
-Ticuță i-a pus mâna pe țâță Pacuței și a gâdilat-o în buuuriiiiiic!!! Mămiiiicăăăă! Suuunt în poood!
Ghinionul bietei fete n-a fost că sor-sa trăgea cu urechea dintotdeauna și era o pârâcioasă, ci faptul că pe la ei prin ogradă se găsea tătuța lor, Vasile Lupu. Nenorocire mare pe capul ei! Gură-spartă Verginica a fost extrasă din pod și interogată, iar Pacuța înșfăcată, tuflită pe un tamburel și supusă judecății tutror celor care s-au nimerit prin casă: Zavastița – mă-sa, Mitruță Rotaru – tat-su, surorile ei, cumnata Ileana, măritată cu fratele Zavastiței, Gheorghiță și Gheorghiță însuși. Pacuța a șezut pe scaun fără drept la apărare iar tătuța a dat sentința: „O să merg personal acasă la Murat și o să ne înțelegem, că oameni suntem. O să punem mână de la mână și o să-i dăm o sumă importantă drept zestre destrăbălatei acesteia! N-au cum să ne refuze niște pârliți ca a lui Murat și cât trăiește Vasile Lupu, nicio fată și nicio nepoată de-a lui nu va fi vestită că este curvă! Te măriți!” Ca trăsnetul a picat vestea pe fată, nu că s-ar fi supărat cine știe ce, însă mai greu a fost să tragă rușinea judecății în fața neamurilor. Mai grea decât această rușine a fost ștampila de curvă pe care a purtat-o pe frunte toată viața în fața socrilor și a bărbatului său. Măcar pentru sat era o femeie cinstită, în rândul lumii.
Sar o clipă în viitor și vă spun că Pacuța a avut ocazia să-i „mulțumească” surorii sale peste niște ani, când Ticuță a fost diagnosticat cu Huntington și a murit după cinci ani de paralizie, spălat și șters la fund de nevastă. După ce a bătut-o toată viața, bolnav de gelozie, complexat de ciunta lui, pe când zăcea la pat, încă o mai bătea. Se prefăcea că îi este sete și cerea o cană cu apă. Nevasta îi aducea apa la pat iar el o înșfăca cu mâna bună și o trosnea iute și scurt cu ciunta până când transpira: „Na! Ca să nu te mănânce în cur, curvă ce te-am luat de mila neamurilor!” Huntington l-a răpus greu, chinuind parcă mai mult pe Pacuța decât pe Ticuță, boală moștenită și de doi dintre cei trei copii ai lor. Dar ce știa proasta de Verginica? Ea nu făcea decât să se răzbune pe cei care n-o iubeau și nu-i dădeau atenție, sau așa credea atunci…
Peste câțiva ani, când Pachița, a doua dintre fete, avea deja doi copii, Zavastița a trimis-o pe Verginica s-o ajute să aibă grijă de copii la Turnu Severin. Pachița, blondă cu ochii albaștri, ca toate fetele din neamul lor, era o gospodină desăvârșită, curată, docilă, zâmbitoare și făcea niște prăjituri extraordinare. Ajunsă acolo prin contract cu o întreprindere, s-a măritat cu un CFR-ist și locuia în casă cu soacră-sa. Verginica se lingușea printre picioarele lor ca o mâță lihnită de foame și trăgea lacom cu ochiul la cele câteva bijuterii din aur pe care le lăsa seara în baie soacra Pachiței. Într-o zi a prins curaj și a pus mâna pe ele, a descusut cordonul capoțelului pe care-l purta ziua prin casă, le-a strecurat înăuntru și a cusut capătul la loc. Mare huid s-a iscat din această cauză, vă închipuiți și singuri, dar tolomaca de Verginica era convinsă că nu au cum să le găsească la ea, de suspiciuni și rușine nepăsându-i deloc. După o căutare amănunțită, inelul, cerceii și lănțișorul au fost găsite și Verginica expediată înapoi la Moldova.
În adolescență setea de iubire a fetei a atins cerul, determinând-o să facă cele mai nebunești lucruri. Spre exemplu, o vecină, o fată de-a lui Iova (care primiseră loc de casă de la primărie pe pământul lui tătuța Lupu), o calică ordinară, avea un ibovnic cu care-și dăduse întâlnire într-o seară, în lipsa părinților. Fetei îi era rușine cu țolișoarele vechi și corfolite de cordele, cu toată gospodăria lor strălucind de sărăcie, așa că Verginica s-a oferit să aducă de acasă carpete, cuverturi țesute de mătușa Zavastița cu model „biscuiți și napolitane”, o față de masă montată din zeci de metri de lansetă croșetați chiar de dânsa, o perdea cu țărțămuri, tot așa, făcute din croșet, niște farfurii de marmură și pahare gravate, aduse cadou de un văr care lucra la Mediaș la fabrica de sticlă – toate ca să facă impresie Măriuța lui Iova și poate o ajută Dumnezeu să se mărite iar Verginica să ajungă să fie prețuită pentru acest sacrificiu (și-a luat o bătaie soră cu moartea de la mă-sa pentru treaba asta).
Între timp, fiind o fată care-l avea pe vino-n-coa’, flăcăii au început să-i dea târcoale. Fata noastră zâmbea promițător și băieții, amețiți de perspectivele închipuite, îi picurau vorbe dulci în urechi. Într-o duminică, după un bal mare, cumnata Ileana a venit la mătușa Zavastița să-i aducă o pestelcă de ouă și a intrat din tindă în paravan fără să bată la ușă. Ca de pe foc, Verginica a sărit din pat iar un bărbat străin abia apuca să-și vâre capul sub ogheal. Pe jos se tăvăleau niște haine soldățești. Mătușa Ileana a trântit ușa fără să îngaime vreun cuvânt, ca lovită de trăsnet și a fugit la bucătăria de vară, unde cumnată-sa răsturna mămăliguța.
-Ți-i tare soacra, cumnată, a spus binevoitoare, poftim cu noi la masă!
-Zavastiță! Zavastiță! Lasă mâncarea! Verginica este în pat cu unul de la grăniceri! Sari! Fă ceva!!!
-Lasă că n-o mănâncă, Ileană, a spus liniștită cumnată-sa, poate-i norocul ei, dă-i pace… Zavastița nu-i semăna mă-sii la caracter, la curățenie, la înțelepciune, la rușine, așa cum v-am mai spus. Mare noroc a avut grănicerul că nu era tătuța Lupu prin ogradă…
Ionaș Dogaru, în schimb, a apucat să afle care-i dulceața dragostei în sfârșit, dar să nu credeți că reușise să păcălească vreo fată de gospodar. O altă femeie din sat i-a luat locul Duculesei, una mai tânără, poroclită Castronița. Se spunea că această poreclă nerușinată i-a fost dată de bărbați pentru că o avea cât castronul. Alții spun că a moștenit porecla de la mă-sa, dar pentru noi rămâne un mister dacă motivul era unul sau celălalt, ori de ce Castronița à bătrână era tot Castroniță… În fine, după ce Verginica a început să cedeze flăcăilor înfierbântați în speranța că măcar unul o va iubi după ce-i va fi oferit floarea ei cea mai de preț, vestea s-a răspândit printre ei repede, așa cum zboară orice veste rea. Prost să fi fost Ionaș să nu treacă și el prin paravanul lui Mitruță Rotaru!
La următorul bal, cam pe când aveau amândoi vreo șaptesprezece-optsprezece ani, s-a ferchezuit și a plecat înspre căminul cultural, hotărât pe treaba lui.
-Frumoasă mai ești, Verginico, o lingușea Ionaș, de mă tem să mă uit în ochii tăi! Cred că m-am îndrăgostit!
-De ce să te temi, Ionașule? Mănânc eu oameni? Se gudura Verginica, simțind cum i se înfierbântă mațele la auzul lui „m-am îndrăgostit”.
-Sunt adânci și albaștri ca marea, mă tem să nu mă înec!… Ai văzut marea vreodată, Verginică? Dacă ai veni cu mine la Năvodari – am o cameră de cămin doar pentru mine acolo – ți-aș arăta eu cum poate fi marea de dulce, de nervoasă, de albastră și de adâncă… Ce zici?
Nu era decât iroseală de vorbe, căci Verginica pica la pat din mult mai puțin. După ce faptul a fost consumat… de mai multe ori, fiecare a plecat la locul lui de muncă: Ionaș la Năvodari iar Verginica la Textila din Mediaș.
Peste câteva luni, Dorica, al patrulea copil al mătușii Zavastița, măritată cu un băcăuan, șofer de camion cu care locuia și muncea la Siriu pe șantierul barajului, a primit o scrisoare lacrimogenă, aproape sfâșietoare de la Verginica, prin care era înștiințată că a pățit o mare nenorocire, anume, a fost batjocorită de niște țigani în spatele blocului, pe când venea de la muncă din schimbul doi și acum a aflat că este gravidă. Dorica nu purta mânie surorii sale pentru toate farsele pe care i le jucase în copilărie și nu le considera decât niște șotii nevinovate, după cum am fi crezut și noi, niște oameni obișnuiți fiind. Aflând de năpasta care o lovise pe soră-sa într-o vineri, a hotărât că nu are niciun sens să-i răspundă la scrisoare ci și-a făcut planul să se ducă direct la ea duminică. A vorbit cu bărbatu-său și au hotărât că trebuie s-o ajute măcar cu vorba, dacă banii nu-i dădeau nici pe ei afară din casă. Zis și făcut, duminică seara ajunge Dorica la ușă la sor-sa în cămin și i-o deschide… Ionaș Dogaru în chiloți!!! Verginica i-a trimis și lui o scrisoare, felicitându-l că va deveni tată dar și una surorii sale, în caz că acesta ar fi dat înapoi. După întâlnirea năucitoare, cele două surori au ieșit afară la o plimbare, ca să discute fără martori.
-Fă nebuna dracului, ai zis că te-au violat țiganii!
-Cine, eu??? Când am spus eu așa ceva, ce prostii vorbești acolo?
-Cum când, panaramă ce ești? În scrisoare, n-așa ai scris???
-Care scrisoare, Dorică? Ce născocești tu acolo? Când ți-am trimis eu ție scrisori? Arat-o să văd!
-Am rupt-o, după cum m-ai rugat în final! Te faci că ai uitat?
-Du-te de-aici, mincinoaso! Când ți-am scris eu ție scrisoare și te-am rugat s-o rupi?… Și tu, de proastă ce ești, ai rupt-o? Cred că vrei să mă ponegrești de invidie că mi-am găsit dragostea și norocul!!!
-Fă Verigină, tu tre’ să te cați la cap, că nu ai cum să fii sănătoasă! Cum îți pare că vin eu de la Siriu, de la dracu-n praznic, numa’ să văd ce-i de făcut cu tine degeaba??? Că de află tătuța Lupu, ne strânge de gât pe toate, cu mămica în frunte! Cum să visez eu așa ceva??? Ești nebună!
Surorile s-au despărțit certate și Dorica l-a informat pe bărbatul ei că totul este în regulă: Verginica se mărită.
Cu toate acestea, Verginica nu a apucat să se mărite cu Ionaș înainte să nască, pentru că acesta nu a cerut-o de nevastă. Băiatul Duculesei a mai profitat o vreme de generozitatea Verginicăi și s-a dat la fund pe șantierul naval din Năvodari. Acolo înțepa tot ce prindea și, plin de importanță, în discuțiile cu băieții de pe șantier, spunea cu un aer de cunoscător: „Care nu-i curvă, domnule? Mie să-mi arăți una care nu-i curvă! Pe toate le mănâncă și datoria noastră unică este să le scărpinăm, nimic mai mult, nu-i așa, nene Ioane?”
Post PSD: Inovarea esichierului politic
Despre hegemonia PSD la trecut. Voi scrie despre PSD la trecut. In curand, vom vorbi despre post PSD. Fie ca sfarsit al “celui mai mare partid din Romania”, expresie care probabil prin scindare nu isi va mai avea niciodata un corespondent pe esichierul politic, fie ca o regresie mai lunga sau mai scurta, dar ireversibila, pana la disparitia istorica.
Ultima relicva a partidelor de masa. PSD a fost ultimul partid de masa din istoria politica a Romaniei. O sechela a comunismului, la umbra careia nu putea sa mai creasca niciun alt partid de stanga, iar niciun partid de dreapta nu mai putea sa castige alegerile cu scoruri mamut cum o facea PSD. Aceasta eclipsare prin statura-i goliata, i-a adus PSD-ului aversiuni ambivalente, si din interiorul stangii, dar, mai ales, dinspre dreapta, inapta sa castige alegerile si sa mai ajunga, astfel, la guvernare.
Cauza scindatoare a PSD. Raspunsul la taberele deja constituite in PSD, intre care nu exista cale de coabitare, va fi inevitabila scindare a partidului, in doua sau mai multe parti. Scandalul declanșat în Statele Unite de publicarea in The New York Times a unui editorial al ”Rezistenței” din interiorul administrației Trump, care își are originea într-o deficiență a sistemului american, potrivit lui Leonid Bershidsky, de a refuza recunoașterea existenței mai multor tabere în același partid (in partidul republican, dar nici cel democrat, din opozitie, nu este imun la aceasta afectiune sistemica) isi are o copie aproape fidela in Romania, in Guvernarea Dragnea. La dimensiunile enorme ale PSD si ale lipsei de comunicare interna, nu aveau cum sa nu apara curente subterane, care sunt gata sa explodeze.
Un viciu de fond. Esichierul politic a avut un viciu de fond, a cuprins ceea ce se pot numi partide disproportionale, din punct de vedere al tintelor si aderentelor electorale. Orice partid din aceasta alcatuire dezmembrativa a unitatii sociale se adresa cvasi/exclusiv sau cu preponderenta unei clase sau categorii sociale, neglijandu-le pe toate celelalte.
Disproportionalitatea stangii (PSD): “Cei multi”. Social-democratia si stanga in general s-au adresat mai mult sau mai putin speculativ, poate ca in ultimul caz a fost vorba de o necesitate obiectiva intr-o anumita etapa istorica, de saracie endemica si analfabetism de masa, “celor multi”. Am in vedere istoria seculara a social-democratiei, care s-a lansat la sfarsitul secolului al XIX-lea, apoi s-a scindat, din ea desprinzandu-se aripa bolsevica/comunista (in Rusia, in 1903), devenind o formula partidista de stanga de sine statatoare. Cele doua doctrine si ideologii s-au infruntat pana aproape de zilele noastre, cand comunismul european s-a prabusit si a iesit din istorie. Inevitabil, social-democratia a preluat electoratul comunismului, dar si unele obiceiuri.
Disproportionalitatea dreptei (PNL: “Cei putini”. Disproportionale sunt si partidele de dreapta, elitiste, intelectuale, si prin acestea mai arogante si la fel de disproportionale prin tintele si aderentele electorale. Foarte probabil ca PNL se afla si el in apropierea sorocului istoric, de a parasi scena politica, dupa ce mai inainte au facut-o neoliberalismul si liberalismul. Locurile partidelor disproportionale vor fi luate de partidele proportionale, care se vor adresa proportional diverselor clase si categorii sociale, corespunzator ponderilor sociale ale acestora.
Doua pacate grave: internationalism si supranationalism. Stanga si dreapta au mai avut doua pacate la fel de grave pentru societatea romaneasca si statul roman, internationalismul de/la stanga si supranationalismul de/la dreapta. Cititorul atent a observat probabil deja ca am evitat sa folosesc vechea sintagma dihotomica stanga-dreapta, care aduce polarizare, lupta de clasa si razboi politic, in forme noi, dar la fel de ascutite ca cele vechi. Este meritul presedintelui francez Emmanuel Macron de a fi schimbat abordarea, dinspre polarizare si disproportie, spre pozitii de centru si proportionale.
Caducitatea esichierului dupa reguli militare. Daca vom reflecta asupra termenului de eșichier, vom constata cu surprindere ca sensul lui militar, de dispunere segmentata, pe randuri cu intervale intre ele, a fost preluat si in dispunerea partidelor politice pe ceea ce numim scena politica sau esichier politic. Dispunerile frontale si/sau laterale sunt confruntationale. Sa ne mai intrebam care este sursa razboiului politic si social perpetuu la care asistam neputinciosi?
Inovatie: esichierul concentric. Este nevoie de o altfel de dispunere pe esichierul politic, de o grupare a tuturor partidelor spre centrul scenei, de o dispunere circulara sau de masa rotunda, fara laturi si colturi. Aceasta inovare a esichierului politic va trebui sa cuprinda numai partide nationale, o compozitie eventual legiferata, abandonand definitiv internationalismul si supranationalismul.
Partidele proportionale. Comparativ cu caducii polarizanti social-democrati si liberali, noua generatie de partide va trebui sa se caracterizeze, in afara caracterului fundamental national mentionat, prin proportionalitate. Partidele nationale proportionale sunt cele care nu mai au drept tinta una sau mai multe clase sau categorii sociale, ci totalitatea structurii sociale, corespunzator ponderii fiecarei componente, cu cerinte de etapa specifice, cu diviziuni pe sexe, varste si rezidente. Diferentierile de etapa dintre partide, de obicei pe ciclul de guvernare urmator, vor fi date de focalizarea pe una sau alta din prioritatile majore ale societatii in etapa care urmeaza (securitate, investitii productive, infrastructura, educatie, sanatate, locuinte, nivel de trai, mediu etc.), pentru care partidele vor veni cu propuneri si solutii in campania electorala sip e care electoratul le va selectional si valida in alegeri.
“Ambidextria” corpului social si “biemisfericitatea” capului politic. Pentru a intelege mai bine necesitatea si utilitatea partidelor nationale de centru si proportionale, sa facem un scurt exercitiu de imaginatie si de comparatie intre corpul biologic si corpul social si intre capul fizic, cu cele doua emisfere cerebrate, si capul politic, care comanda ambele parti, stanga si dreapta, ale corpului social. Un corp biologic care este ciung sau este servit numai de un brat, indiferent din ce motiv, neurologic sau fizic, este un corp handicapat, care functioneaza infranat, cu jumatate din capacitatea unui om normal. La fel, cand una sau alta din cele doua emisfere cerebrale este blocata, se poate vorbi de un handicap. Similar se pune problema si pentru un corp social si capul sau politic. A functiona numai cu o parte a corpului social sau a capului politic, ori, si mai grav sau si mai de neinteles, functionarea unei parti impotriva celeilalte este o cale spre autodistrugere si colaps. In concluzie, nu putem functiona ca un corp social-politic handicapat, cu un singur brat sau o singura emisfera cerebrala.
Democratie participativa si unitate de guvernare. Cred ca aceasta este una din problemele pe care le uitam imediat a doua zi dupa alegeri. Cand opozitia nu se simte legata si obligata de rezultatul alegerilor si incepe obstructionarea guvernarii si, pe fond, ignorarea sau chiar insultarea vointei electoratului. Si aici lucrurile dupa asteptatea inovare a sistemului politic ar trebui sa fie foarte clare si obligatorii. Democratia trebuie sa se manifeste din plin in luarea deciziilor guvernamentale fundamentale, prin dialog cu partidele si populatia, dar o data luata, decizia trebuie respectata de toate partile, inclusiv de opozitie.
Dacă tot venii vorba de lideri de stânga – am și eu „o bucurie”!
Mai ieri am postat comentariul despre leaderii de stânga scoși din joc. Am început enumerarea cu Tony Blair și am încheiat scriind: „ în curând Pedro Sanchez”. Sunt convins că sunt și mulți alții care se așteptau la așa ceva, poate chiar și la modul de operare.
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/09/13/spania-acuzatii-de-plagiat-privind-teza-de-doctorat-a-premierul-pedro-sanchez–175381
PS/NB: Stanga nu mai seamana cu stanga! Nu ma indoiesc ca analistii si comentatorii de pe platforma de comunicare “Adrian Nastase”, in care politica se impeleteste cu societatea civila, au remarcat o “ciudatenie” la stanga PSD: stanga nu mai seamana cu stanga! Ba, dimpotriva, stanga romaneasca (PSD) seamana cu dreapta poloneza (PiS) si dreapta ungara (Fidesz).
Explicatia: convergenta spre centru. Nu stiu insa daca avem si o perceptie sau explicatie comuna a acestei asemanari dezideologizate. Dupa parerea mea, este efectul acelorasi repozitionari spre centru ale tuturor partidelor de pe esichierele nationale si european, pe care o interpretez ca pe o prabusire a scindarilor ideologice in favoarea unificarii pragmatismului in abordarea noilor procese si tendinte, care cer solutii comune, coordonate si unitare.
Reflexe instinctive. Un reflex al apropierii instinctive de centru a stangii si dreptei este abandonarea de catre acestea a extremelor de stanga si de dreapta pe care le-au reprezentat internationalismul si supranationalismul, pe care le-am evocat anterior. Remarcabil este ca pana si in Germania a fost fondat primul partid de stânga anti-migranţi (denumit “In picioare”).
Teza americana a “entitatilor straine”. In SUA, partidul democrat a introdus recent, in discursul anti-Giuliani, teza politica de “entitate straina”, utilizata impotriva oricaror influente extreme asupra proceselor electorale americane. Ce observam insa in Europa? Un amestec american declarat si programmatic in alegerile europene, prin cuplul George Soros, pe stanga europeana, si Steve Banon, pe dreapta europeana.
Intrebare: nu ar fi indicata o reactie europeana simetrica, prin adoptarea aceleasi teze a “entitatilor straine” si impiedicarea influentarii de catre SUA a proceselor electorale din Europa si, mai ales, reinvierea vechii metehne evreiesti de a controla atat stanga cat si dreapta de pe continentul european?
Relatiile internationale nu sunt un joc de poker: Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, cere Occidentului sa iasa din logica jocurilor cu suma nula
Nu mi-a placut niciodata folosirea termenului de „jucator” in relatiile internationale. Dezavuez in continuare extrapolarea (nu ar fi gresit spus nici exploatarea sau explodarea) acestei incarcaturi semantice asupra statelor, care sunt si trebuie sa fie, intotdeauna, subiecte de drept international.
Imi amintesc ca l-am ascultat cu multa neincredere pe Colin Powell cand, cu prilejul unei vizite la Bucuresti, parca il si vad, in pardesiu si intr-o vreme noroasa, daca nu chiar ploioasa, perora in fata unor oficiali romani despre “jucatorii” din relatiile internationale.
De unde imi vine aceasta aversiune? Din zona cartoforilor si a trisorilor. Cine abordeaza lumea de pe pozitiile unui jucator de poker si lumea insasi ca obiect al jocurilor de noroc poate fi suspectat ca o face cu ganduri de trișor. Numai in specimania cartoforilor si trisorilor exista logica jocului cu suma nula, in care unul pierde, altul castiga.
Insa in relatiile internationale, toti participantii pot castiga, cand bilateralismul si multilateralismul se intemeiaza pe avantaje reciproce si echitabile. Este evident ca cine este adeptul unipolarismului si actioneaza pentru avantaje unilaterale, este ca un cartofor trisor, care este dominat de logica jocului de suma nula.
Ministrul de Externe al Rusiei, a denuntat politica Occidentului de a aborda Lumea si Relatiile Internationale de pe pozitiile unui jucator de poker, care implica toate tehnicile posibile ale trisarii pentru ca sa castige si ceilalti sa piarda.
Lumea si Relatiile Internationale trebuie abordate in solidaritate si cooperare cu toate statele, pe bazele respectului, cinstei si avantajelor reciproce.
Numai in acest tip de relatii internationale, toate statele pot si trebuie sa castige, se pot preveni crizele si asigura stabilitatea si securitatea mondiale. In lipsa acestora, se ajunge la tensiuni, asa cum sunt cele dintre Rusia si Occident, care au ajuns intr-un punct crucial si necesita solutii urgente de dezamorsare.
Serghei Lavrov a explicat ca pentru a opri derapajele care afecteaza stabilitatea si securitatea internationale, “este necesar să se renunţe la logica jocurilor cu sumă nulă şi să construiască o comunicare bazată exclusiv pe principiile onestității, a respectului reciproc și a luării în considerare a intereselor celorlalți”.
Potrivit şefului diplomaţiei ruse, „acest lucru este în conformitate cu principiile reflectate în Carta ONU”, printre care soluționarea litigiilor prin canale diplomatice pașnice, egalitatea suverană a statelor și neintervenția în politica lor internă.
Axiome, exelent.
excelent, scuze
(tastele pe smartphone sunt cam mici..)
Binefacatoarea Romaniei , Corina Cretu , astazi : ” fac apel la Ministerul Transporturilor sa pregateasca proiecte mature pentru finantare pentru ca proiectele pana in 2020 se termina in curand . Avem UN SINGUR proiect la Bruxelles , metroul 1 Mai – Otopeni . Nimic nu s-a schimbat in birocratia si avizele necesare in Romania . Rog Transporturile sa trimita urgent documentatiile pentru autostrada Sibiu – Pitesti si podul de la Braila . ”
Mesaj adresat unui minister condus de un domn Sova care pare extrem de dezamagitor – vizitator de santiere unde isi da cu parerea cand vor fi terminate ( santiere incepute cu 4 ani inainte de altii ) si incapabil , in mandatul sau , sa aiba un contract semnat , sa iasa din capcanele contestatiilor unor firme de doi bani sau sa trimita cererile de finantare pentru noi proiecte .
Nu ca sefa lui , doamna Dancila , s-ar uda mai mult in domeniu – trimite ” corpul de control ” in birocrataraia de la Sibiu Pitesti in loc sa puna ea piciorul in prag ?!
[…] https://adriannastase.ro/2018/09/13/marius-stoian-un-punct-de-vedere/ […]