Reluarea activitătilor la Fundatia Titulescu

Fundația Europeană Titulescu organizează marți, 11 septembrie 2018, începând cu ora 17:00, lansarea cărții:

„Ștefan Ciobanu. Un savant profesor luptător neînfricat pentru unirea Basarabiei cu Regatul României”

Autor: Radu Ștefan VERGATTI.

Cartea reprezintă cel de-al patrulea număr din Colecția „Centenar”, inițiată de Fundația Europeană Titulescu.

Cu alocuțiuni din partea:

Dr. Ion CONSTANTIN

Dr. Gheorghe NEGRU

Victor Dorian MANCAȘ

Ing. Ștefan DULU

Prof. univ. dr. Radu Ștefan VERGATTI

Moderator:

Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și FARMEXIM S.A. și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

Vă așteptăm!

13 gânduri despre “Reluarea activitătilor la Fundatia Titulescu

  1. Câteva fragmente din articolul „Despre guvernare” care poate fi citit la: (https://mipopescu.wordpress.com/legi/guvernarea-strazii/)
    […]
    Conjunctura favorabilă invocată este doar un episod istoric de revenire la normalitatea dezvoltării istorice în spirală, după o dezvoltare socio-politică nenaturală rezultată în urma unui experiment nereușit și tragic pe care l-a constituit comunismul. Și revenirea nu se face peste noapte.
    […]
    Pe plan intern, tranziția este cu atât mai grea cu cât are loc pe fondul unor tranziții globale pentru reașezarea și consolidarea mondială a unor noi structuri transnaționale de influențe nestudiate și netestate și tocmai de aceea total imprevizibile.
    … experiențele proprii căpătate de niște administrații românești, indiferent de câte greșeli vor face până la ajustările necesare unei guvernări optime, sunt mai utile și mai binevenite decât revoluțiile permanente rezultate din nerăbdare sau prin copierea mecanică a exemplelor altora aplicate mecanic propriei societăți.

  2. Dar e vreo sansa sau sunt mai multe sanse sa se realizeze aceasta Unire a intregii Basarabii cu Romania?

    Sau acest lucru ar implica un razboi? Pentru ca, pe de o parte, e vorba de teritorii ce sunt in Ucraina, iar pe de alta parte e vorba de influenta pronuntata a Rusiei in regiune, nu doar in Rep. Moldova. Interesant ar fi de stiut – si va intreb – daca sunt sanse ca Unirea sa se infaptuiasca pe cale pasnica si cam care ar fi acestea.

    Avem o Ucraina eteroclita si o Rusie care nu cred ca va renunta usor la influenta pe care o exercita in zona. Si nici nu are vreun motiv s-o faca. Pe de alta parte – stau si va intreb ptr. ca Dvs. cunoasteti, desigur, mult mai bine cum stau lucrurile – se pune problema daca noi avem o diplomatie, o politica diplomatica prin care sa actionam in acest sens, pentru Unire. Ca eu nu prea vad ca facem mare lucru. Sunt si alti comentatori care au apreciat la fel si mi se pare corect pentru ca nu se vede ceva concret si, pe cale de consecinta, nici ceva rezultate pozitive in sensul asta.

    In incheiere as pune si problema felului in care vad, actualmente, partenerii nostri Unirea ca deziderat politic al Romaniei si al natiunii noastre. Ma refer in special la pozitia Statelor Unite, a Departamentului de Stat. Ce fel de lobby si cu ce eficienta facem noi acolo, la Washington, D.C.? Ei ne sustin aceasta cauza?

  3. Cand nu stii ce vrei …
    Hm … hm .. HM !
    Avem un tineret inteligent … scolit … de imi aduce aminte glumea cu cainele si ingineru „amandoi au privire inteligentga da nu stiu sa se exprime” …..
    Dar azi cam titi inteligentii nu stiu sa se iecpsrime. Mai ales aia umanisti as zice .
    Pornesc de la un articol cu titlu ce vrea sa socheze : „Țara vrea să ne omoare!”. Ce spun tinerii români care au plecat sau care urmează să plece din România opera a Digi 24 .

    Eroii sunt cam amestecati .

    O fatuca care va merge la Londra ptr studii . Zice banalitatile de circumstanta … Nu, nu ma leg de ea.. am avut si eu 19 ani si mai tin minte cum „gandeam”.

    Tot aici unu care vrea sa plece în Berlin pentru a se specializa în inteligenţă artificială. Pesemne ca ar fi socat daca i-as zice ca acum 35 de ani unu Giumale pofesor la Politehnica se ocupa asa ceva si ca altu Vlad Ţepelea (fiul lui Gabriel Ţepelea – academician, filolog, decan la Pitesti, parlamentrat PNTcd, detinut politic si colonel) conducea un colectiv de inteligenta artificiala.

    Doi care pleaca in Danemarca sa lucreze. Oameni cu calificari slabe sau cam fara. Astia o comit pe fata : bani!!!

    Unu care la 31 de ani inca nu are studii termiknate, lucreaza ceva la o multinationala si mai are timp de voluntariat… Aerian .

    Doi , care o duc bine (??!!) se pare activisti „civici” in domeniul cultural nenultumiti da nu prea stiu de ce.

    Un june speriat de bombe care dupa Colectiv se crede in pericol de moarte in Bucuresti …
    Motivele invocate :
    Din cauza băncilor sunt nevoit să plec, să îmi achit datoriile. Salariul este foarte mic
    (ala cu Danemarca)

    nu sunt mulţumit de direcţia economică şi socială în care merge România în acest moment

    corupţie, îi încurajează foarte mult pe oamenii care trăiesc pe spinarea celorlalţi.

    Cred că nişte factori care au influenţat decizia mea ar fi direcţia generală în care merge ţara, de sus de la guvernare şi până la chestii mai mărunte, până la sistemul medical, siguranţa zilei de mâine

    La spital e foarte periculos să ajungi la stat. Adică, am avut mai mulţi prieteni în Colectiv şi au murit în spital…doar pentru că erau în spital. Din cauza asta simt, mai ales Bucureştiul, că e un pericol fizic pentru mine, pentru că e traficul foarte mare, lumea nu e atentă când conduce, dacă se întâmplă să fiu lovit şi să ajung în spital, mi-e foarte frică să ajung în spital.

    Deci numai unu si ala cu cele mai mici pretentii intelectuale zice ce il doare. Si ala speriat de bombe.

    Restu .. repeta locuri comune. Insa de stiut stiu unde sa se orienteze – Luxemburg are cel mai mare venit minim din Europa : 1.998,59 EUR pe lună!!!! Si beneficiile din chletuielile sociale .. sunt si ele generaose de le curg balele germanilor. Si nimeni zice acolo ca sistemul încurajează foarte mult pe oamenii care trăiesc pe spinarea celorlalţi.

    Adica .. adica le este rusine sa zica ce vor.Ori prima conditie este sa zici ce naiba vrei „chelner o bere Silva neagra!” nu „chelner ce vrei tu!”…

    Si mai este o marturisire : Adică, ai nişte aşteptări de la societate, te străduieşti, eşti într-un domeniu în care mişti lucrurile şi îţi dai seama că eşti într-o bulă, într-o bulă frumoasă cu oameni minunaţi. Avem prieteni artişti, totul în jurul nostru este minunat. Cum facem un pas în afara acestei bule, ne dăm seama că totul este în curs de disipare, .
    Mde cum ziceam Romania asta s-a cladit si se cladeste pe excludere . Unii din cei favorizati incep sa se teama … ca le vine randul!!!

    Acu poa ma intrebati „si tu Bizoane ce vrei?!
    Eu? Cam nimic. Daca cresc pensiile cum zice PSD si mai traiesc 10 ani zic aferim…
    Insa parca mi-as dori ca indiotii astia de intelectuali sa lase prostologeala la o parte si sa ceara! Sa ceara cestii precum o cota mai mare din beneficiile exploatarii gazelor din Marea Neagra. Asta ptr viitorul copiilor lor.

    Adaug textul de la Digi 24. Recomand si vizionarea clipului de la adresa indicata:

    [b]Alin Olaru:[/b] Mă frustrează faptul că nu pot să rămân în ţara mea din cauza faptului că suntem, practic, goniţi afară prin măsurile care se iau şi care sunt practic direcţionate într-un fel împotriva oamenilor care muncesc. P[i]e lângă corupţie, îi încurajează foarte mult pe oamenii care trăiesc pe spinarea celorlalţi[/i]. Şi mi se pare foarte, foarte trist să stai să construieşti ceva aici, anii de studiu, sunt nişte ani care trec, pe care îi petreci aici şi pe urmă să trebuiască să te rupi de tot sistemul ăsta şi de tot sistemul ăsta, de tot ce ştiai şi să te duci undeva în necunoscut în fond şi la urma urmei.

    [b]Maria Persu:[/b] Plec din România pentru că mi-aş dori să îmi îndeplinesc scopurile din punct de vedere academic, dar cred că, de asemenea, educaţia pe care o voi primi în Londra mă va ajuta şi să ajut la dezvoltarea României pe viitor. Pe de o parte, terminând liceul, am rămas cu un gust amar, pe de altă parte am fost fericită că am cunoscut câţiva profesori care chiar vor rămâne cu mine pentru mai mult timp. Cred că una dintre cele mai importante reforme de astăzi ar fi educaţia, pentru că e foarte greu să înveţi la 14 materii, când tu dai Bacul la 3 în clasa a XII-a, printre multe alte lucruri care mi se par absurde. Cred că din nefericire mediul universitar din România nu stimulează la fel de mult oamenii.

    [b]Alin Olaru:[/b] Ceea ce mă ţine încă în ţară este faptul că mai am încă 2 ani de facultate. Ca să îmi pregătesc plecarea mi-am umplut, cel puţin la nivel de proiecţie, cei doi ani în primul rând cu învăţarea şi altor limbi în afară de engleză şi, în al doilea rând, am început să mă pregătesc din timp pentru lucrarea de licenţă, inclusiv pentru eventualele examene pe care va trebui să le dau, diferenţă, când voi pleca.

    [b]Maria Persu:[/b] Mi-am dorit de foarte mult timp să plec. De fapt, am început să învăţ engleză de când eram foarte mică, de când eram la grădiniţă.

    [b]Raluca Bem Neamu: [/b]Decizia luată de noi este pentru cunoscuţi şi pentru prieteni ceva şocant. Pare că suntem foarte, foarte bine aici şi că nu avem absolut niciun motiv să părăsim ţara. Din punct de vedere profesional, facem ceea ce ne place, avem succes, totul este în regulă, dar aceste aspecte care apar în media şi reprezintă adevărate probleme pentru societatea românească actuală, ne afectează şi pe noi. Avem doi copii care merg la şcoli în Bucureşti. Timpul trece şi deja, din punctul meu de vedere, gimnaziul în România, în momentul de faţă nu oferă o variantă rezonabilă. Gimnaziul este cu foarte mici diferenţe foarte asemănător cu cel pe care l-am parcurs noi, fără o adaptare la ce se întâmplă. Cu manuale cu greşeli, uneori, pe unele dintre componente lucrurile sunt chiar mai grave decât atunci.

    Suntem dintre cei care semnează memorii, trimit texte, sugestii, dar dialogul acesta, în ultimii ani cel puţin este un dialog al surzilor, de obicei nu există niciun răspuns. Simţim că societatea este încremenită pe această colaborare şi este iar un indiciu că următorii ani vor fi din ce în ce mai grei.

    [b]Vasile Rusu: [/b]Aici în România n-am putut niciodată să pun ceva de-o parte. Fără o bancă n-am putut să fac nimic. [i]Din cauza băncilor sunt nevoit să plec, să îmi achit datoriile. Salariul este foarte mic.[/i]

    [b]Cristina Rusu:[/b] Începusem să ne certăm foarte mult din cauza banilor, neajunsurilor, nu mai aveam să ne plătim ratele, nu mai aveam să ieşim în oraş, să fim o familie, nu ştiam decât datorii, muncă, casă amândoi.

    [b]Radu Nicoară: [/b]Nu neapărat partea economică ne determină să plecăm, dar într-adevăr partea politică este o problemă. Adică, aparatul administrativ al statului devine un fel de colos cu care e foarte greu să te lupţi.

    [b]Dragos Neamu:[/b] Cred că împreună, cele [i]două asociaţii pe care le reprezentăm lasă foarte mulţi bani europeni şi naţionali absorbiţi şi investiţi[/i] în domeniul culturii.
    [b]
    Cristina Rusu:[/b] Nu sunt împăcată cu alegerea aceasta. Acolo a găsit, acolo s-a hotărât să meargă să încerce, a avut noroc să nu fie ţeapă, să fie în regulă, se înţelege bine şi cu fermierul, şi cu colegii, dar nu este o alegere. Dar nu a fost o alegere, nu suntem împăcaţi cu alegerea.

    [b]Vasile Rusu:[/b] Am plecat iniţial singur, am stat nouă luni jumate şi acum am venit să iau familia pentru că îi voi oferi şi soţiei un post. Am vorbit cu patronii şi sunt diverse posturi, poate să facă nişte curăţenie, de exemplu, în casele de vacanţă. N joburi sunt. Numai că acolo vă trebuie limba, cine ştie limba daneză are şanse.

    [b]Cristina Rusu:[/b] O să învăţ. Şi soţul când s-a dus nu ştia absolut nimic şi acum înţelege cât să se descurce la cumpărături, când are nevoie la o bancă. Se învaţă dacă vrei. Am decis că asta e cel mai bine pentru familia noastră, nu avea rost ca eu cu fata să mă chinui pe aici, eu nu am serviciu, că nu aveam cu cine să o las, el pe acolo e singur, n-are cine să îi facă treburile. Cel mai bine e să fim împreună. Aici, în România, n-avem niciun viitor, la salariile de aici. Şi acolo e mult mai bine. Sunt fericită că plec, pe o parte… Dar vă daţi seama că sunt şi nişte temeri. Înainte să plece el ne cam certam, ne contraziceam, el nu prea lasă de la el, eu nu prea las de la mine. Sper să putem să ne înţelegem, adică noi în continuare eu cred că ne iubim. Nu ştim cum o să fim după 9 luni jumate din nou.

    [b]Radu Nicoară:[/b] La mine a fost [i]momentul Colectiv[/i], mi-am pierdut mulţi prieteni acolo şi mi-am dat seama că singura lor vină a fost că locuiesc într-o societate coruptă până la urmă şi atunci am decis că, practic, de [i]multe ori simt că şi mie îmi sunt zilele numărate din simplul fapt că sunt în Bucureşti[/i].

    [b]Ruxandra Corduneanu: [/b][i]Colectiv şi cred că şi tot ce s-a întâmplat cu Ordonanţa 13[/i]. Câţi ani sunt de la Colectiv? Trei. Şi în continuare nu s-a rezolvat nimic. În spitale, la arşi, mor oameni. Şi atunci cu toate chestiile alea, Radu chiar a venit la mine şi era, nu, plecăm, nu mai are sens să rămânem, adică ţara vrea să ne omoare.

    [b]Alin Olaru:[/b] Cred că nişte factori care au influenţat decizia mea ar fi direcţia generală în care merge ţara, de sus de la guvernare şi până la chestii mai mărunte, până la sistemul medical, siguranţa zilei de mâine ş.a.m.d. Dacă vorbim strict punctual de a profesa ca medic în România, sunt foarte multe lucruri care ar trebui să se schimbe, începând de la condiţiile din spitale, de la modul în care sunt direcţionate investiţiile şi fondurile în general din sănătate, la atitudini, atât pe partea medicală, cât şi pe partea pacienţilor, sunt foarte multe carenţe.

    [b]Dragoş Neamu: [/b]Apropo de sistemul medical, noi nu suntem acei oameni care intră în zona contestatarilor la nivelul tipului de expertiză pe care îl deţin doctorii, a modului în care performează din punct de vedere profesional. Nu, dimpotrivă, cadrele medicale fac nişte eforturi supraomeneşti, ceea ce, din păcate, nu funcţionează este investiţia în sistemul de sănătate. Eu de fiecare dată dau acest exemplu şi fac această analogie: mie mi se pare că doctorii noştri chirurgi, care sunt nişte oameni excepţionali, de o mare valoare, sunt puşi în situaţia ingrată de a opera pe creier cu lingura. Atunci este foarte greu ca tu să mai ai încredere într-un sistem medical care de multe ori s-a demonstrat că te omoară. Adică practic îţi continuă agonia cu care vii. Dar cu siguranţă toate aceste lucruri au contat: şi modul în care se face educaţie, şi modul în care arată spitalele din România, şi modul în care arată mediul politic, dar şi nevoia de a învăţa.

    [b]Raluca Bem Neamu:[/b] Avem doi copii, iar naşterea celor doi copii a avut loc în spitale de stat, în acelaşi spital, cu acelaşi doctor, în condiţii similare, la diferenţă de doi ani şi jumătate. La a doua naştere a fost un coşmar. Nu intru în detalii, dar totul ţinea de lipsa de dezinfectare şi ştim scandalul care a fost. Ne-a afectat la a doua naştere a copilului. Iarăşi, era mai târziu, deci, teoretic, lucrurile trebuia să fie mai bune decât prima dată. Din fericire, s-a terminat cu bine, numai că a fost foarte neplăcut, spre dramatic ceea ce s-a întâmplat şi am avut imagini, flashuri din filmul Moartea domnului Lăzărescu, în timp ce mă plimbam pe holuri.

    [b]Radu Nicoară:[/b] [i]La spital e foarte periculos să ajungi la stat. Adică, am avut mai mulţi prieteni în Colectiv şi au murit în spital…doar pentru că erau în spital. Din cauza asta simt, mai ales Bucureştiul, că e un pericol fizic pentru mine, pentru că e traficul foarte mare, lumea nu e atentă când conduce, dacă se întâmplă să fiu lovit şi să ajung în spital, mi-e foarte frică să ajung în spital [/i]şi simt că trebuie să îmi păzesc spatele şi nu e neapărat un oraş în care vreau să trăiesc, în care trebuie să fac asta.

    [b]Raluca Bem Neamu:[/b] În momentul de faţă simţim că România nu are perspective. Acum 10 ani situaţia era mai bună decât acum. În orice societate se ştie că există o evoluţie. În momentul în care am conştientizat că lucrurile sunt din ce în ce mai greoaie, din ce în ce mai dificile, am avut acest sentiment, că perspectivele sunt din ce în ce mai sumbre până la urmă. [i]Adică, ai nişte aşteptări de la societate, te străduieşti, eşti într-un domeniu în care mişti lucrurile şi îţi dai seama că eşti într-o bulă, într-o bulă frumoasă cu oameni minunaţi. Avem prieteni artişti, totul în jurul nostru este minunat. Cum facem un pas în afara acestei bule, ne dăm seama că totul este în curs de disipare, [/i]iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. Nu există perspective.

    [b]Maria Persu:[/b] Mie mi se pare că e absolut evident că pentru oricine [i]nu susţine o formă de autoritarism, guvernarea PSD este mai mult decât un eşec şi că corupţia chiar este o problemă în spaţiul românesc[/i], însă nu sunt complet de acord cu modul în care e tratată problema la proteste. Cred că România duce o lipsă gravă de educaţie politică din multe prespective. Tu nu poţi pur şi simplu pentru că eşti împotriva Guvernului să-i dai mai multă putere preşedintelui, pentru că la momentul actual eşti de acord cu preşedintele şi împotriva Guvernului, pentru că pe termen lung aceasta este o decizie non-democratică. Nu poţi să dai Statele Unite întotdeauna ca exemplu de democraţie.
    [b]
    Ruxandra Corduneanu: [/b]Ce vorbeam cu Radu zilele trecute, ce ar trebui să se schimbe în România să ne întoarcem şi chestiile la care am ajuns sunt: infrastructură, să avem, [i]tot aşa am stat în trafic acum o săptămână pe Valea Prahovei cred că şase ore.[/i] Şi spitale. Deci măcar astea două dacă s-ar schimba e un lucru pozitiv şi e un drum spre bine, dar când nu ai astea două lucruri: infrastructură şi spital cum poţi să îţi doreşti chestii astronomice, ca, nu ştiu, să existe industrie în inteligenţa artificială.

    [b]Dragos Neamu:[/b] Nu există politici de bună guvernare, care să ne ajute pe noi. Noi în loc să ne gândim concret la proiectul în sine şi la formele de livrare către public, deci exclusiv la capitalul cultural pe care dorim să-l generăm, noi ne gândim la soluţiile obositoare, absolut surmenante de a găsi soluţii de supravieţuire, de a protesta, să oferim tot felul de soluţii, să explicăm de ce nu e bine. Nu mai spun de birocraţia care ne ţine conectaţi şi ne acaparează mai mult decât este normal din timpul nostru de lucru. Toate aceste forme venite buluc şi din ce în ce mai agresiv peste noi, de asemenea, ne-au determinat să ajungem în acest punct.

    [b]Alin Olaru:[/b] Gândul de a pleca s-a tot accentuat până a ajuns în punctul în care plecăm mai mult de dezamăgire, decât doar din dorinţa de explorare. În momentul de faţă lucrez ca software developer într-o companie, multinaţională, asta pe lângă facultate. Mai fac voluntariat în cadrul ARAS, Asociaţia Română Anti-SIDA.

    [b]Radu Nicoară:[/b] Facem voluntariat împreună de foarte mult timp la un centru de copii şi ne este foarte dificil. A fost o discuţie destul de dificilă să le spunem că hei, o perioadă nu o să mai venim, cum veneam noi săptămânal. În fine, ei au înţeles destul de bine. E a lăsa în spate toată viaţa pe care o ai aici.

    [b]Cristina Rusu:[/b] Nu sunt mândră că sunt româncă, în afara faptului că avem o ţară foarte frumoasă, degeaba o avem dacă n-avem bani să o vedem, să o vizităm. O să-mi fie dor de sora mea, de mama, de fraţi, surori, că noi suntem mai mulţi, suntem trei fete şi trei băieţi la părinţi. De persoane, de locuri şi de limbă cel mai mult.

    [b]Alin Olaru:[/b] Cea mai grea parte a procesului de a pleca este aia de care nu m-am lovit încă, şi anume: plecarea în sine şi lucrurile pe care trebuie să le las în urmă şi faptul că va trebui, într-un fel, să o iau de la zero. În momentul în care voi pleca voi lăsa în urmă o casă, prieteni, voi lăsa în urmă familie, părinţi, practic voi lăsa în urmă totul.

    [b]Radu Nicoară:[/b] Înseamnă prietenii, înseamnă familia, înseamnă foarte multe proiecte pe care le-am început aici şi de care o să-mi fie greu să mă las. Foarte mult voluntariat, şi până la urmă voluntariatul este o investiţie în societatea în care trăiesc şi pe care acum trebuie să o las în spate şi trebuie să mă duc spre altă cultură şi o altă societate.

    [b]Alin Olaru:[/b] Cred că teama cea mai mare pe care o am e că nu voi reuşi, că va trebui să mă întorc. Este teama de eşec în nişte planuri pe care ai petrecut nişte ani să ţi le clădeşti şi pentru care ai lucrat nişte ani de zile. România pentru mine, în momentul de faţă, mă rog, România este acasă. Din păcate, este o casă care a devenit din ce în ce mai puţin primitoare.

    [b]Vasile Rusu:[/b] Nu am niciun regret, vizavi de ţară nu am niciun regret. Chiar îmi pare bine că am făcut acest pas. Văd un viitor mai frumos în primul rând pentru copilul meu. Şi ca educaţie şi ca orice.

    [b]Radu Nicoară: [/b]Ar trebui să iasă lumea la vot, mai ales generaţia noastră.[i] Am mulţi prieteni care se duc la protest, dar nu se duc la vot şi până atunci nu cred că se va schimba nimic,[/i] pentru că vocea lor nu va fi auzită şi pe bună dreptate. Adică, cine să-i bage în seamă dacă ei nu-şi exprimă singura putere pe care o au?

    • Terminam anul viitor tronsoanele de autostrada incepute de Ponta in 2013 ( si acelea mai degraba de interes zonal , Sibiu spre Turda si Cluj spre Cluj , distante modeste si conditii de relief usoare ) si … nu mai avem la ce lucra , n-avem nici un proiect nou ! N-avem nici un nou contract semnat in afara unor minusculi 10 kilometri la Cristian . Totul e blocat in contestatii de contestatii iar executivul este invizibil .

    • @Ghiță Bizonu: ”Pesemne ca ar fi socat daca i-as zice ca acum 35 de ani unu Giumale pofesor la Politehnica se ocupa asa ceva …”

      Cristi Giumale și Valentin Cristea, colegii mei de facultate, de an și de grupă din promoția 1969 a Facultății de Automatică (și Calculatoare). Unul, încă profesor, altul profesor și fost decan al facultății (ieșit pe motiv de vârstă). Anul viitor serbăm 50 de ani de la terminarea facultății. De fapt, în fiecare an ne reîntâlnim cu aceeași plăcere și bucurie.

      • E.. America

        Pe Sorana Rabinovici o stii? Ce mai e cu ea ?! (era un excelent inginer . In plus haioasa si sufletista si .. si fumatoare inraita. Auzeam ca in urma cu 10 ani era unul dintre cei mai cotati ingineri specializati in baze de date mari. Dintre cei mai cotati si platiti din SUA of corse))

    • Am înțeles. Cauza pentru care inșii sunt la acest nivel (unii îl consideră ridicat, alții – scăzut) e faptul că în școală se studiază degeaba 14 „materii” (obiecte), în vreme ce se susțin examene doar la trei.
      Atunci, ce să facă oamenii? Se duc în Olanda ca să facă curățenie în vile de vacanță.
      N-o să mă credeți, dar mi se pare corect…

      • @Amalia: ” Cauza pentru care inșii sunt la acest nivel … e faptul că în școală se studiază degeaba 14 „materii” (obiecte), în vreme ce se susțin examene doar la trei. Atunci, ce să facă oamenii? Se duc în Olanda ca să facă curățenie în vile de vacanță.
        N-o să mă credeți, dar mi se pare corect…”
        =============
        Orice am învățat în școală, de la aia primară, liceu, facultate, habar n-am câte materii și câte examene, mi-a folosit cu vârf și îndesat, chiar într-un mediu străin, sau mai ales într-un mediu străin, ajutându-mă să mă ridic de cîte ori am căzut.
        Nici atunci când citești sau studiezi ceva ca să te autoeduci, chiar cotrobăind prin Wikipedia, nu dai examen formal.
        Examenul îl dai și-l treci sau nu în condițiile pe care le întâlnești în decursul vieții. Și cu cât sunt mai multe ”materiile” pe care le învăț voit sau nevoit, cu atât mai mari sunt șansele să trec diferite examene în viață.
        Deci, mie, nu mi se pare corect acest gen de abandon.

        Incorect mi se pare ca părinții generației actuale să-și lase copiii fără supraveghere și fără control, eventual doar a unor bătrâni neputincioși, ca să plece pe alte tărâmuri.
        Există oare în România o lege a decăderii din drepturile de părinte și preluarea în instituții ale statului a unor asemenea copii rămași practic fără părinți, semivagabonzi și lipsiți de educația elementară, pe care măcar să-i integreze în societate?

        România are un guvern socialist care ar trebui să se ocupe serios de sănătatea intelectuală a națiunii. Măcar cu atât să rămână în istorie.

  4. Delir de grandoare: Statele Unite ameninta Justitia!

    Exista putine sanse pentru un raspuns pozitiv la intrebarea daca SUA mai respecta in relatiile internationale vreo norma de drept sau regula consensuala. Intr-o megalomanie faraonica, din varful careia par sa priveasca la statele lumii ca la niste vietati demne de dispret, Statele Unite sunt pe punctul de a recurge la acte supreme de sfidare: amenintarea si pedepsirea Justitiei! Washingtonul urmează să adopte, luni, o poziţie agresivă împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga, ameninţând-o cu sancţiuni împotriva judecătorilor acesteia, dacă vor începe o investigaţie privind presupuse crime de război comise de americani în Afganistan.

    Amenintarea si pedepsirea de catre SUA a Justitiei, pentru a o impiedica sa inceapa o legitima cercetare penala a militarilor americani, pentru a stabili daca sau in ce masura acestia se fac vinovati de crime de razboi impotriva poporului afgan, urmeaza sa fi anuntate de John Bolton, consilierul pentru securitate nationala al presedintelui american, Donald Trump. Bolton va face cunoscuta aceasta pozitie fara precedent a SUA in primul sau discurs major de la sosirea la Casa Alba, pe care il va sustine, luni, la Federalist Society, un grup conservator, la Washington.

    “Statele Unite vor folosi toate mijloacele necesare pentru a ne proteja cetăţenii şi pe cei ai aliaţilor noştri de judecarea injustă de către această instanţă ilegitimă”, ar urma sa spuna Bolton, potrivit un draft al discursului sau. Oficialul Casei Albe ignora ca justetea sau injustetea sunt decise de Justitie, nu de politica. De ce Bolton si-ar face griji sau ar obstructiona Justitia, daca militarii americani nu au comis crime de razboi? CPI are legitimitatea internationala a unui Tratat multilateral cu vocatie universala, care izvoraste din spiritul si valorile umanitatii, iar ratificarea sau nu a acestuia de catre un stat sau altul nu-l absolva de raspundere, daca savarsesete crime de razboi. Non-ratificarea nu este un permis in alb pentru crime de razboi. Cand crimele au fost flagrante sau probate, nu are relevanta daca un criminal sau mai multi de razboi nu recunosc instanta juridica sau legea penala.

    Bolton mai are in discurs un preaviz, ca Departamentul de Stat va anunţa închiderea biroului Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei din Washington din cauza “îngrijorării” privind încercările palestinienilor de a obţine deschiderea unei investigaţii a CPI asupra Israelului. Din nou, abuzurile militare fug de Justitie. “SUA vor fi mereu alături de Israel, prietenul şi aliatul nostru”, se mai arată în discursul lui Bolton. Chiar si in crime impotriva umanitatii sau in genocid?

    Conform textului discursului, Administraţia Trump ameninta Justitia ca „va răspunde” cu pedepse, dacă CPI va începe oficial demersurile pentru deschiderea unei investigaţii privind presupuse crime de război comise de militari şi de membri ai serviciilor secrete americane în timpul războiului din Afganistan. Printre pedepsele “corporale” avute in vedere a se aplica Justitiei – suna aiuritor, dar efectiv asa se cheama linia rosie pe care SUA o depasesc prin pedepsirea corpului procurorilor si judecatorilor -, se numara interzicerea intrarii in SUA a judecătorilor şi procurorilor, sancţionarea oricaror fonduri pe care acestia le-ar avea în sistemul financiar american şi punerea lor sub inculpare în sistemul de justiţie american.
    “Nu vom coopera cu CPI. Nu vom oferi nicio asistenţă CPI. Nu vom adera la CPI. Vom lăsa CPI să moară singură. Până la urmă, în privinţa intenţiilor şi scopurilor sale, CPI este deja moartă pentru noi”, ar urma să spună John Bolton, intr-un discurs abject, care degaja o aroganta si o furie care dau de inteles ca nu ar fi de nasul Justitiei sa-i cerceteze sau judece pe militarii americani care ar putea fi vinovati de crime de razboi. Un semnal net condamnabil, care incurajeaza comportamentul abuziv, discretionar, chiar criminal de razboi sau genocidar al militarilor americani. De asemenea, in textul discursului se mai arata ca SUA ar putea dicta si interzice altor tari, prin ase-zise “negocieri” de acorduri bilaterale cu caracter “obligatoriu”, ca acestea să nu predea cetăţeni americani către CPI. Un delir al grandomaniei!

  5. @ Mircea Popescu

    Dom Popescu, sunt absolut de acord cu ce ați scris despre școală, învățătură și educație. Ați remarcat ironia mea mai mult sau mai puțin reușită. Nu pledez pentru cât mai multe examene, dar nu mă bazez pe conștiința elevilor și mai ales a părinților, deci susțin evaluările periodice, altfel diplomele nu cred că au acoperire.
    Cât privește datoria guvernului de oricare orientare, de a aplica politici care să-i facă pe elevi să învețe, nu mi se pare realistă. Cine învață, învață, iar cine nu…,cu orice fel de guvern. Credeți că sub ministrul Funeriu ș.a. de dreapta cei care azi nu studiază studiau?
    Părerea mea e că datoria principală e a familiei. Școala trebuie să asigure profesori bine pregătiți (dintre cei care se prezintă…), metode de predare și material didactic.

Lasă un răspuns