Universitatea populară „Nicolae Iorga”

Ieri, la Vălenii de Munte, a avut loc ceremonia de deschidere a Cursurilor de vară (ediția LXV) ale Universității populare înființate, în 1908, de Nicolae Iorga.  Cursurile durează o săptămână și, în cadrul lor, participanții – din România și din Republica Moldova – au posibilitatea să audieze prelegeri de istorie națională și să viziteze locuri cu  semnificație din zonă.

În cadrul ceremoniei de deschidere, ieri, au fost prezentate patru conferințe:

Valeriu Matei – Unirea Basarabiei cu Țara;

Ioan-Aurel Pop, 1 Decembrie în istoria Românilor. Finalizarea procesului de Unificare a României;

Răzvan Theodorescu, România nu a încheiat războiul pe 11 noiembrie 1918;

Adrian Năstase, Nicolae Titulescu – Politica externă a României.

Eu le-am vorbit celor prezenți despre discursul lui Titulescu, din 1915, de la Ploiești, intitulat „Inima României”, despre participarea sa în Comitetul Național Român de la Paris, din 1918, condus de Take Ionescu, despre faptul că, împreună cu I. Cantacuzino, el a semnat din partea României Tratatul de pace cu Ungaria, de la Trianon, despre reparațiile de război, despre contribuția sa la procesul optanților unguri și, desigur, despre relația „complicată” cu Nicolae Iorga.

Au fost câteva sute de participanți și notabilități locale.

 

9 gânduri despre “Universitatea populară „Nicolae Iorga”

  1. Pacat ca aceste evenimente nu se cunosc(la scara larga)dinainte.Citesc cu placere si interes postarile dvs.,dar nu am gasit referiri la aceasta conferinta. Multi ar dori sa participe.

  2. https://www.cotidianul.ro/denunt-depus-de-17-ong-uri-la-parchetul-general/

    Parlamentul Romaniei trebuie sa se intruneasca in sedinta de urgenta si sa-l suspende pe iresponsabilul de Iohannis ! Pana nu este prea tarziu …

    Acest individ – sprijinit probabil de serviciile secrete germane – incearca pe fata dezbinarea romanilor si ruperea acestei tari !

    PSD si Dragnea sa lase LASITATEA si sa-l suspende pe acest tradator de tara si sa-i traga la raspundere pe toti cei care au organizat violentele din Piata Victoriei ( Barna , Orban , Burduja , Tomac , etc.)

    Deja , lasitatea psd-ului este periculoasa si rusinoasa .

  3. La tembelizgor unu Fenechiu sustine ca trupele de jandari ar5 fi avut muniti9e de razboi.
    Bine-nterls ca n u stie ce zice.

    Unica „munitie de razboi” pe care o avea juandarmeria era munitia ptr pistoalele ei. Sigur 7,65x17mm (.32 ACP sau 32 Browning, 7.65 mm Browning ) ptr pistoa;e Carpati (ca ala furat … si care pistol in SUA este mai degbraba o „pocnitoare” de dama) .
    Insa sa va spui ceva hazliu … in alte tari politia/jandarmeria foloseste o, muniti9e care este intrerzisa in razbpoi. Adica daca te prinde cu asa ceva te executa PE LOC findca incalci nu stiu cate conventii. Adica politiile din alte tari folosesc munitia hollow point adica expansiva adica dum dum) . „Particular”, adica neoficail (adicva pe banii individului) se gasesc si gloante Glaser – mul;t da m ult mai rele!

  4. Asteptandu-l pe Godot lumea buna invata sa @@@asca:
    https://media.hotnews.ro/media_server1/image-2018-08-12-22643054-0-protest-piata-victoriei-12-august.jpg
    9 media.hotnews.ro/media_server1/image-2018-08-12-22643054-0-protest-piata-victoriei-12-august.jpg ).Prostu ala tanar n u stie cum suna injuratura corecta … ca latfle nu ar avea cestia aia in mana.

    Insa desi unii dau ultimatum „Plecati pana nu moare cineva!” (asta vrei pisic potcovit? Nu ai putea sa te sacrifici tu?) iei era cam o tristrete postcoitala (da dup-a unu terminat ante protas .. dupa 2 ore de straduinta)) de genu ala 2 ore de scuze …

    Doua „diaporitane” cam politice:
    Oana Bogdan, arhitecta in best, fost Secretar de Stat la Ministerul Culturii în Guvernul Cioloș : Nu ştiţi cu cine vă puneţi si in rest schelaliala aluia salta de caraliu „io sunt nepotu lu colonelu!” (fara sa fie da [poa tine!)

    Ramona Strugariu consilierul europarlamentarului Monica Macovei, Noaptea mea de dragoste cu PSD – Partidul Slugilor Diavolului care gazează copii Niciunul, absolut niciunul dintre toţi aceşti oameni pe care i-am văzut nu ar fi dat cu bâta nici într-un copac, să scuture fructele din el. Pe măsură ce înaintam spre centru s-a schimbat atmosfera şi s-au schimbat feţele din jur. Printre oameni erau indivizi – unii cu tricouri negre – care păreau să ştie exact unde se duc şi ce fac. Pe unul dintre ei l-am văzut de mai multe ori, odată împingând o femeie, cu sete, altă dată urlând către jandarmi.Haideţi. În numele copiilor gazaţi, căzuţi pe străzi, duşi în stare de inconştienţă la spitale, din ordinele unor huligani. În numele viitorului nostru şi al lor.

    Saracele au vgenit si .. si nu au primit post de minstrese!@!@ Cer nesimtiti si jandarii astia!

    Robert Schwartz ce conduce redacţia română la Deutsche Welle Răspunsul guvernanţilor a fost brutal. Din cauza unor grupuri răzleţe de huligani care s-au amestecat printre demonstranţii paşnici, pentru a provoca incidente, poliţia a folosit la întâmplare şi fără judiciozitate gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi bastoane. Împotriva unor familii cu copii, împotriva celor în vârstă, împotriva jurnaliştilor. Împotriva oamenilor simpli care nu au vrut să renunţe la speranţa că vor trăi din nou într-o democraţie funcţională. La ei acasă şi nu undeva în străinătate, unde se întâmplă să studieze sau să muncească. Şi unde trăiesc, pentru că la ei în ţară nu mai aveau nicio perspectivă. Sa moara ma-ta* Negrule?1La boi in nemtica cume de 1 Mai ?!

    Mircea Morariu- pitifelnic si hronicar de teatru din Oradea Alina Mungiu- Pippidi, același nemăsurat nemernic Cristoiu, Pieleanu, fostul poet Mircea Dinescu (hélas!), astăzi o ruină a respectatului disident de odinoară, Cristache de la TVR, Chirieac, Gâdea, Ciutacu au primit misiunea de a-i discredita pe românii din străinătate care, prin faptul că prestează acolo munci necalificate ori că nu l-au citit în integralitatea lui pe Shakespeare ori din cauză că folosesc cursele low cost nu ar avea dreptul să își mai facă auzită vocea în țara din care au fost siliți să plece, în primul rând din cauza politicilor aberante ale guvernărilor succesive, dintre care cea mai frecventă a fost aceea social-democrată. FSN, PDSR, PSD nefiind decât aceeași Mărie cu altă pălărie.

    MDa Alina Lipidi le-a zis ca nu se face …. Dar bursc tgu8rbati9i astia au zis ca ar fi9 .. psedista.
    Lea explict5a si Dorin Gudoran ca nu se pricep – cum ei au doctorate in literatura, filozofie nu pot stapani o injuratura? NU!

    A da. Aiesit Jpiannis sa m uiga ca e atgitiudine civica sa zici @@@@
    * Pai ce sa nemai formalizam. Suntem golani sau nu?
    GDS zice ca suntem!
    Sa le ##### #### ## ####!!!!

Lasă un răspuns