La Galați

M-am bucurat să revăd prieteni si să particip la o întâlnire cu cititorii din Galați, organizată de un membru pasionat al Fundației Titulescu, Lucian Banea, întâlnire in care să prezint, alături de ambasadorul Mihai Gribincea, două cărți la care țin foarte mult – hărțile Basarabiei și politica externă a lui Titulescu.

Prezentarea cărților a avut loc în superba clădire a Muzeului istoriei, culturii și spiritualității creștine de la Dunărea de Jos, în prezența IPS Casian, o gazdă erudită și ospitalieră.

Am avut și o interesantă întâlnire în noul sediu al Institutului de cercetare al Universității din Galați și am vizitat un loc minunat – Complexul muzeal de științe ale naturii, în realitate  grădină botanică, observator astronomic, planetariu și acvariu, organizate împreună. Acest complex a fost realizat pentru a „înlocui” o groapă de gunoi și, mi s-a reamintit, în 2003, împreună cu Dan Nica, am pornit lucrările acolo.

P.S.: Adaug două fotografii de la prezentarea de carte și o veche gravură a Galațiului, de la 1877, din perioada Războiului de independență.

PHOTO-2018-06-19-21-39-22.jpg

PHOTO-2018-06-19-21-40-25.jpg

23 de gânduri despre “La Galați

  1. Din nou văd în fotografia postată,puțini tineri frumoși și liberi la această activitate culturală. Galațiul este un oraș universitar. probabil studenții erau ocupați cu confecționarea lozincilor, pentru protestul din fața Prefecturii, de aseară După câte știu, la Galați este o Facultate de Istorie, Filosofie și Teologie. Nu cred că toți studenții erau în examene sau își susțineau exmenele de licență. Dacă studenții de la istorie, teologie nu participă la astfel de manifestări, ce pretenții să am de la ceilalți tineri?
    Am aflat astăzi că tânăra Angie, cea care striga, transpirând, pe sălile Parlamentului, este absolventă de drept.Oare a citit codurile și modificările cerute de CCR ? Cred că a absolvit vreo facultate hairuptistă!

  2. De la filosofie, reciclat la psihologie: Mihai Șora, agitaţie hipebolica şi contradictorie: “Ne așteaptă zile grele, dragi prieteni”/ “Le este frică de noi”

    Nu stiu cine sunt “prietenii” pentru care Mihai Șora face postari politico-agitatorice pe Facebook pentru mitinguri antiguvernamentale. Nu am nimic cu protestele, care sunt democratice, indiferent pentru ce cauza. Chiar si pentru fantasmagorii sau impotriva majoritatii. Am ce am cu minciuna care vrea sa stea in capul mesei.

    Filosoful Mihai Șora, pe care macar prezumtia de intelepciune a varstei de 101 ani ar fi trebuit sa-l determine la iubirea adevarului si echilibrului, pare sa se fi reciclat in psihologie luciferica, bazata pe stralucirea de sine prin minciuna hiperbolica si perturbarea dreptei cumpaniri. Probabil insa ca si expresia a da in mintea copiilor isi are acoperirea sa sociala si de la caz la caz trebuie luata in calcul.

    Postarea lui Mihai Șora in reteaua de socializare despre participarea sa la manifestatia de miercuri seara in Piata Victoriei contine o minciuna gigantica in afirmatia: “Când 10-15 băieți (musculoși, bine hrăniți și echipați) mă turtesc în pătrățelul meu, ceva îmi spune că Jandarmeria este, în clipa de față, altceva decât ar trebui să fie.”

    Șora ne psihologizeaza agitatoric, incercand sa ne faca sa credem ca un moșneag, cum se autodefineste, ar fi fost victima unei violente “salbatice”, trantit la pamant, batut pana la sange, pana a ramas sau “turtit”, cum zice el. Ca nu a fost nimic din toatea astea – nici nu avea cum sa fie, Mihai Șora nefiind un Superman anarhic care trebuia adus la ordine, ci doar un clantau impotriva majoritatii covarsitoare, dar care se ascunde dupa aceasta majoritate – se vede dintr-un videoclip postat de un utilizator pe Facebook, care arata cum Mihai Șora era înconjurat de Jandarmi. Cel mai probabil pentru a fi protejat si scos din imbulzeala, in care ar fi riscat sa fie calcat in picioare la propriu.

    Sa admitem ca putem trece peste aceasta “tulburare” de perceptie, condescendent spus, omul poarta povara varstei. Dar Mihai Șora devine si contradictoriu in final, cand sustine “Ne așteaptă zile grele, dragi prieteni. Un lucru am înțeles aseară: cu cât suntem mai mulți, cu atât devin mai agresivi. LE ESTE FRICĂ DE NOI.” Este evidenta contradictia disruptiva dintre slabiciunea falsei sale profetii negre, care nu poate fi iminenta sau reala decat pentru un om foarte batran, si brusca umflare a unor muschi imaginari, la care probabil viseaza sa si-i transplanteze, cu care sa inspire frica (cuvant scris cu majuscule). Ar fi comic, daca n-ar fi tragic!

    • Profesorul Mihai Șora, fost ministru al învățământului, cel ce a pus bazele demolării învățământului, la cei 101 ani, nu face parte din rândul românilor asistați, fără dinți în gură ( să nu creadă careva, că la vârsta dumnealui are dinți naturali), sclerozați, cărora ar trebui să li se interzică dreptul de vot?. Cum de-l acceptă în rândul lor, tinerii frumoși și liberi?

  3. https://www.dcnews.ro/liviu-dragnea-condamnat-de-iccj-decizie-cu-executare_597962.html

    Fara nicio indoiala , sentinta in cazul Dragnea este un abuz si o mizerie fara margini si rezultatul final al unei vanatori de oameni efectuata de Kovesi & DNA .
    Insa Liviu Dragnea a muscat-o pe mana lui !
    De 2 ani incoace a avut tot timpul din lume sa aduca legile justitiei in accord cu deciziile CCR , sa stopeze abuzurile din tara asta si sa-i pedepseasca pe vinovati .
    A facut-o temator , a tras de timp , a avut si atitudini de tip Ponta , etc.
    Rezultatul e cel de azi !
    In concluzie , Liviu Dragnea isi merita soarta si sper ca urmatorii lideri ai PSD sa invete ceva din precedentele Ponta si Dragnea si din atitudinea lor de rame si ca cine incearca sa faca pact cu securistii si tradatorii este pierdut !
    Pe ticalosi trebuie sa-i calci pe cap si sa-i starpesti pana la ultimul !

  4. https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/vine-lustratia-senatorul-serban-nicolae-ii-cere-sefei-csm-numele-magistratilor-preparati-de-sri-este-foarte-probabil-ca-parlamentul-sa-initieze-un-proiect-de-lege-privind-excluderea-de-drept-din-magistratura-a-tuturor-procurorilor-si-judecatorilor-care-au

    Speranta oamenilor de rand nu mai este in PSD ! PSD-ul este paralizat de frica si de prostie ; este un partid de MAMALIGI !
    Speranta oamenilor de a avea o tara fara abuzuri sta doar in 4-5 oameni din PSD ( Serban Nicoale , Catalin Radulescu , Iordache si Plesoianu ) , in cativa jurnalisti curajosi ( Gadea , Badea , Ciutacu , Ciuvica , Dan Voiculescu ) si in cativa cetateni care au fost abuzati de sistem si si-au luat soarta in propriile maini ( Ingrid Mocanu , Daniel Dragomir , etc. ) . Eu sper ca nici Bercea Mondialu sau Rudi Obreja sa nu stea cu mainile in san cand vor iesi .
    In rest , vai de poporul asta …

  5. A iesit si sobolanul din canal …

    https://www.antena3.ro/actualitate/social/victor-ponta-reactie-dupa-ce-dragnea-a-fost-condamnat-la-inchisoare-justitia-le-spala-rusinea-de-474870.html

    Prin comportamentul si caracterul lor , Victor Ponta impreuna cu Traian Basescu , reprezinta cam cele mai infecte si mai odioase personaje politice din ultimii 50 de ani ! Doi oameni de cacat , dispusi sa vanda si sa tradeze pe oricine , cu apucaturi animalice si securiste ; doi infecti …

  6. La ce serveste sa castigi alegerile legislative de sase ani si sa lasi neschimbate , tu , cel care conduce in mod legal Guvernul si Parlamentul :
    1 ) echipele informative ale Televiziunii Publice , politizate , neprofesioniste si ostile
    2 ) tandemul infernal Securitate – DNA , masina gestapovista de lichidat adversari
    3 ) posibilitatea lasata Securitatii de a se amesteca in presa , Internet , Procuratura , in scopuri care servesc unui partid politic
    Fillon n-a luat nimic , nici o condamnare , pentru sotia lui angajata fictiv langa el zeci de ani .
    In Franta .
    Pentru doua femei angajate la Alexandria , zisa noastra Justitie il condamna la aproape 4 ani inchisoare pe Dragnea ?!
    Sa nu vorbesc de masina securista de raspandit zvonuri – auziti ce pot inventa – din cauza excelentului ministru Daia am avea o supraproductie de rosii si agricultorii , disperati , le arunca ?! ( minciuna ) sau ” iaht la Nisa pentru Tanase , amanta lui Dragnea – cu ce bani ? ” .
    Scarbos .
    Rusine responsabililor PSD , castigatori de doua alegeri in 2012 si 2016 , care n-au facut NIMIC pentru a sugruma hidra securista – lui Ponta , Dragnea , Ivan , Cretu , Firea , tuturor sefilor acestui partid care lasa crocodilul in pace in apa lacului pe care ei conduc barca …

  7. Daca exista cineva care lua in calcul probabilitatea ca ,,sistemul” sa-l achite pe Liviu Dragnea, doar pentru ca liderul partidului a mizat pe sustinerea celor doi parteneri strategici de pe axa Ierusalim-Washington, il rog sa deschida geamul, sa lase aerul exterior sa-l substituie pe cel din interorul camerei, pentru ca astfel sa-i fie disipate iluziile.
    Din punctul meu de vedere decizia ICCJ era perfect previzibila, iar daca liderii PSD, de la centru si din teritoriu, s-au legat fara discernamant de piatra de moara numita Liviu Dragnea, atunci sa le fie de bine.
    PSD a avut ocazia sa-l debarce pe Dragnea la prima criza de guvern. Partidul a preferat sa-si auto-anihileze personalitatea proprie si i-a inmanat liderului un cec in alb. De fapt, acest partid si-a semnat condamnarea la izolare politica, interna, dar mai ales internationala, pentru multi ani de acum incolo.
    Nu este totul pierdut, maine, in CEX, se poate decide retragerea lui Liviu Dragnea din toate functiile detinute in partid si in stat. Dar tare ma tem ca va fi un vot de incredere. Ce va urma, nu va mai spun, va puteti da seama si singuri.
    Oricum, repet, avem mare noroc ca lucrarile la Catedrala Mnatuirii Neamului sunt in grafic, pentru ca Romania sa poata pune ceva pe masa aniversarii in decembrie 2018. ,,Sistemul” nu este inca pregatit sa scoata Biserica Ortodoxa Romana in afara legii, desi exista tortionari in strada capabili sa dea foc lacasurilor de cult, daca primesc un ordin pe unitate corespunzator.
    In rest….dragii mei, sa ne reamintim versurile marelui Florian Pittis:
    ,,Vanare de vant
    Cate drumuri un om ar avea de facut,
    Pana sa se considere OM?
    Cate mari pescarusii mai au de vazut, .
    Pan-ajung la nisip pentru somn?
    Cate bombe vor mai sfarteca mii de vieti,
    Pana sa le interzicem pe veci?
    RASPUNSUL PRIETENI E VANARE DE VANT,
    RASPUNSU-I VANARE DE VANT.
    …………………………………………….
    De cate ori omu-n sus va privi,
    Pana cerul sa-l vada-ndeajuns?
    Si cate urechi necesare-i vor fi,
    Ca s-auda al lumilor plans?
    Cati mai au de murit ca s-aflam in sfarsit,
    Ca oameni prea multi au murit?
    RASPUNSUL PRIETENI E VANARE DE VANT,
    RASPUNSU-I VANARE DE VANT.”
    ps
    In aceeasi ordine de idei, poate sa va intelege de ce sustin ca Basarabia trebuie sa ramana, deocamdata, in expectativa si sa nu achieseze la ,,marul otravit” al unei false uniri cu Romania si ,,lumea civilizata occidentala”. Moldovenii sunt oameni inteligenti si isi dau seama in ce hal a ajuns Romania sub presiunea de teraformare impusa artificial din afara, impotriva interesului national si al cetatenilor romani. Dar tot raul care i s-a intamplat si i se intampla Romaniei, nu ar fi fost posibil fara inalta tradare a unora dintre concetatenii nostri.

  8. Daca Liviu Dragnea ar avea COJONES ar trebui ca saptamana viitoare sa-l suspende pe Marele Mut iar noul presedinte provizoriu sa elimine din system toti tortionarii care au batjocorit tara asta : sefii serviciilor secrete , procuror sef Lazar , Kovesi , sef SPP , etc. Apoi sa instaleze in aceste functii niste oameni onesti care sa documenteze toate ticalosiile facute de cei din urma si sa-i pedepseasca .
    Astfel , s-ar instala linistea si ordinea in tara asta

  9. Cum bine spunea cineva „Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici”, imi permit sa adaug, Dumnezeu prefera adunarlie mici a oamenilor inteligenti, dezbaterile erudite si incintele cochete.

    • Unu zicea ca Al de SUS este de partea batalionului cel mai mare….

      Intre parerea ta si parerea lui Napoleon …

  10. Jenanta prestatia acestei doamne … tot mai jenanta de la o zi la alta . Pana in urma cu ceva vreme consideram atitudinea dansei ca pura naivitate , un om depasit de provocarile politice la care trebuie sa faca fata . Cand s-a afisat cu Victor Ponta la congresul Pro Romania , am considerat ca-i un accident sau slabiciune . Insa astazi realizez ca doamna Andronescu este chiar un om lipsit de character care-si arata lichelismul politic intr-un moment cand trebuia cel putin sa taca .

    https://www.stiripesurse.ro/ecaterina-andronescu-ii-adresez-rugamintea-domnului-dragnea-sa-se-gandeasca-la-faptul-ca-ara-e-ma_1272447.html

  11. De ziua dumneavoastră, domnule profesor și domnule Prim-ministru, am ales să „lipesc ” un text care nu-mi aparține, ci este al unui jurnalist care, probabil, nu v-a simpatizat prea mult, pe vremuri… numai că timpul a trecut, și, după ce a trecut, a avut onestitatea de a scrie cele de mai jos. Consider că mare parte din textul acesta e un elogiu fără „miză ascunsă” . De aceea mi-a și plăcut. Mă alătur urării sale de LA MULȚI ANI, spusă de el, ce-i drept , anul trecut …. însă textul este la fel de actual și astăzi. Obișnuiesc să-l recitesc, la anumite intervale de timp. Nimic nu se schimbă între o lectură și următoarea.
    …………………………………………………………………………………………
    Radu Popa , 22 iunie 2017 la 07:18

    „L-am cunoscut în primăvara carierei mele de jurnalist. Era mare, din toate punctele de vedere. Am multe amintiri cu domnia sa, unele plăcute, altele mai puțin vesele. Dar cine nu greșește? iar fără să greșim nu putem progresa.

    A avut, mereu, o aureolă de arogant, deși, astăzi, pot depune mărturie că inclusiv acest comportament era măsura sclipitoarei sale inteligențe care nu găsea timp pentru proști.
    Îi privea pe absolut toți în creștet cu nonșalanța celui care știe unde s-a ridicat. Din acest motiv, l-au și mazilit. Anvergura minții sale depășește, cu mult, granița cuprinderii și a înțelegerii celor care îl critică. Din acest motiv aleg să nu îi enumăr pentru că elogiul comparației a fost compus pentru frunțile luminate.

    Anii 2000 i-au oferit culoare între agonie și extaz. Cunosc în detaliu preparativele pentru noaptea de la ”Confort” și când îi văd azi, pe unii, cum vorbesc despre derapaje, greața mea față ei devine consistentă.

    A trecut prin infernul închisorilor de unde a ieșit transformat. S-a reinventat prin automarginalizare. Scrie, ține conferințe și seminarii. La ultima dezbatere la care am participat, sala casei Titulescu era sufocată de personalități ale culturii și politicii. Năstase le vorbea despre viitorul Europei cu două viteze și despre inevitabila gripare a unui astfel de motor.

    Ce mi se par fantastice sunt valurile de aprecieri care îi însoțesc postările și când spun asta am în vedere că FB este, în principal, un spațiu critic. Îmi amintesc că anul trecut și-a schimbat poza de profil și peste 3500 de români au considerat că merită aprecierile lor.
    În anii săi de maximă putere, nu am fost printre favoriți, dar tocmai asta mă face, acum, obiectiv. Probabil că ar fi fost și greu, eu eram doar un puști de 25-26 de ani care aspiram să devin un nume propriu iar dânsul era demult. Mai stăteau și câteva biblioteci între noi plus o armată de pupincuriști care îi ecranau, adeseori, realitatea și pe care ulterior, aveam să-i descopăr mari dizidenți ai vremii .

    L-am apreciat mereu pentru că a avut puterea să facă alegeri, într-o lume dominată de lichele care se acomodau lejer cu orice adiere de dictatură.

    Chiar dacă nu am fost totdeauna acord cu ceea ce a făcut, retrospectiv, văd situația cu alți ochi.

    În vremurile sale de glorie, l-am criticat dur. Ulterior, amândoi am învățaț că nu există îngeri pe Pământ. Nu știu dacă ”e omul rușilor”, ”al americanilor” sau al extratereștrilor ca să simplific, printr-o metonimie jurnalistică. Dar intelectualul din el supraviețuiește politicianului cu același nume pentru că lama minții sale continuă și astăzi să fie cea mai ascuțită de pe întreg spațiul public. Între el și clevetitorii porecliți politicieni dăinuie o prăpastie insurmontabilă. Este un om cu lumini și umbre, ca toți cei care au condus România în acest răsărit ce nu se mai termină.

    Astăzi (…) vreau să-i spun simplu și cordial: la mulți ani!

  12. Uf .. ce insemana lipsa de memorie..
    Zilili astea , printre altii , si Julien se da cu le cul de pamant ca auzi dom’le cica ca cum „”agresorul inculpat poate participa la audierea victimei sale”.

    Inssa nimnei nu isi aducer aminte ca liberala Alina Gprghiu dorea ca sa faca obligatoirie mediere dintre violator si violata …. si ca zisa pretty woman avea un interes material direct in facacera „medierea”.

  13. Sentință tâlhărească: Condamnarea celui de-al treilea om în statul de drept înlătură un obstacol din calea tâlhăririi nestingherite a resurselor României. Decizia statului paralel, ultima iratio (geo/politicum)

    Liviu Dragnea, presedintele PSD, cel mai mare partid pro-social si pro-national, in ultimul caz prin ruperea firelor papusaresti internationaliste, si presedintele Camerei Deputatilor, a treia pozitie in statul de drept, a fost aparent infrant de statul paralel, prin condamnarea nedreapta la trei ani si jumatate inchisoare cu executare. Condamnarea nu este definitiva, urmand sa fie atacata prin recurs.

    “Sentinta” este de fapt o executie politica si geopolitica, care nu are cu nimic de-a face cu statul de drept si justitia independenta. Liviu Dragnea a fost condamnat prin invocarea unui articol din codul penal care a fost declarat neconstitutional de catre CCR, dar care este mentinut in mod discretionar, in dezacord flagrant cu Constitutia, pentru a “motiva” executii penale pentru fapte fals penale. Pedeapsa i-a fost articulata lui Dragnea nu numai prin incalcarea dreptului constitutional, ci si a celui european, privind prezumtia de nevinovatie. In realitate, motivatia pedepsirii cu privarea de libertate a lui Liviu Dragnea, care este liderul opozitiei la statul paralel, nu este juridica, ci eminamente politica si geopolitica.

    Desi ascunsa opiniei publice, ratiunea geopolitica a condamnarii este primordiala. In fapt, condamnarea geo/politica este o ignoratio elenchi a geopoliticii. Un sofism juridic, care se chinuie sa demonstreze altceva. O teza a falsului ulterior, decat a adevarului initial. Ca Dragnea este condamnat pentru ca ar fi un “penal”, in locul adevarului ca se vrea aruncarea lui in inchisoare pentru ca este un adversar politic redutabil al statului paralel, aservit geopolitic. Condamnarea la puscarie a lui Liviu Dragnea este ca o ultima ratio (regium) – ultimul argument (al regilor) – cum afirmau sententios cuvintele lui Richelieu, inscrise pe tunurile franceze (si mai tarziu pe cele prusiene). De fapt, este ultima iratio (politicum), inscrisa de catre geo/politica pe catusele prezumtiei de nevinovatie, pentru incatusarea, in extremis, a adversarilor politici, cand alte metode de conformare (amenintarea, santajul, coruptia) au esuat.

  14. Ziua de 22 iunie este in preajma, aproape lipita fara o zi, a celei de 24 iunie, a nasterii Sf. Prorooc Ioan Botezatorul si a Sanzienelor sau Dragaicei, caracterizate prin intensificare/transformare de energii macrocosmice si, implicit, microcosmice, care configureaza biologia umana (si celelalte). Intr-un anumit tip de ezoterism, credinta in efectele spectrale si multiplicatoare ale acestei date a stat la baza planificarii multor evenimente politice sau politico-militare in ziua de 24 iunie (in afara celor religioase) sau in proximitatea acesteia (mai degraba in cea de anterioritate, care este si ascensionala pentru energii). Cred ca acest lucru pleaca si de la presupozitia ca nu intamplator Antemergatorul lui Iisus s-a nascut in aceasta zi, un fel de hotar astrologic, de prevestire (dupa care alearga si fetele sa-si afle norocul). La Eliade exista si ideea de supravietuire (preluata si comentata de la Parvan), de nou inceput, sub o alta forma. Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) ar fi fost aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor. Marele religiolog roman crede ca Sanziene vine de la Diana Sancta – (San/cta)Diana, apropiat fonetic de Sanziana – si ca de fapt sub numele zeitei romane Diana s-ar ascunde o zeita aborigena/traco-daca, care explica mitul supravietuirii (cultul zeitei a supravietuit dupa romanizarea Daciei). Este vorba despre un filon de supravietuire istorica, traco-romano-daca, in ultimele doua cazuri Diana Sancta din Sarmizegetusa s-a transmutat in Sânziana de atunci si de azi. La multi ani cu prilejul aniversarii, azi, a zilei de nastere, cu sanatate si bucurii! PS/NB: 1. Oare pentru ce consideratie astrologica (cu sau fara ghilimele), a fost aleasa ziua de ieri, 21 iunie, pentru condamnarea lui Dragnea? 2. Scepticii in astfel de interpretari spun ca 22 iunie a fost o zi nenorocoasa pentru Hitler. Ezoteristii zambesc insa cu superioritate la astfel de „scepticisme”, ei stiind prea bine ca razboiul lui Hitler nu a fost planificat sa fie castigat, ci sa fie pierdut!

Lasă un răspuns