„Trofeul calitătii” – o mărturie

In iulie 2012 eram intr-un loc de unde nu puteam urmări presa. De aceea, primind acum  din partea doamnei Gabriela Ghită – căreia ii multumesc –  articolul alăturat, mă grăbesc să vi-l impărtăsesc. Citit, după sase ani dar in contextul abuzurilor  generate de protocoalele incheiate intre  structuri ale justitiei si ale parchetelor cu serviciile de informatii, devenite publice in ultimile săptămâni, acest articol pune in evidentă felul in care a fost „realizat” primul dosar cu obiective politice, sub conducerea din umbră a lui Băsescu si Macovei si pus in aplicare de Livia Stanciu. Nu imi este clar (incă) ce rol au avut SRI, SPP si SIE.

Ieri seara, am transmis un scurt comentariu privitor la o declaratie recentă a dnei Elena Udrea: „In legatura cu procurorii si cu judecatorii din completele mele si presiunile asupra lor, am comentat pe larg, de-a lungul timpului. CSM chiar m-a sanctionat ca am afectat independenta justitiei. Cu Maior m-am vazut de mai multe ori, pe teme legate de publicarea unor carti. I-am vorbit si de informatiile pe care le aveam in legatura cu presiunile asupra judecatorilor. Nu avea nevoie, cred, sa-i dau eu lista sau profilul de vot al judecatorilor din complete. Ce a facut Coldea, cum a actionat, eventual, prin Ionut Matei, mi-e greu sa spun. Ce miza ar fi avut Coldea in legatura cu mine, din nou imi este neclar.
In opinia mea, el putea sa fie eventual un instrument pentru Basescu”.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/avocat-al-lotului-nastase-totul-a-fost-o-comanda-executata-de-judecatori-atent-selectati-617776.htmlAvocat al lotului Năstase: „Totul a fost o comandă executată de judecători atent selectaţi”

Autor: Georgeta Gabriela Ghiță 10 Iul 2012 – 08:56

Nici in visele urate nu credeam ca ar fi posibil sa asist vreodata la asemenea neinchipuite, brutale si cinice incalcari ale Constitutiei, legii romane, Conventiei europene si jurisprudentei CEDO si chiar infractiuni ale “oamenilor legii’ comise in aplicarea legii. Mai mult, soarta a vrut sa ma convinga ca se poate si, chiar sa o cunosc direct, nemijlocit si dureros. Convinsa ca tot ce are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit, inclusiv raul si rautatea umana, cred ca se impune sa vorbim deschis si despre aceste lucruri si cu cat mai repede, cu atat mai bine.
Am fost aparator in dosarul cunoscut ca “Trofeul Calitatii’ al dnei Irina Jianu, fost inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), inculpata alaturi de ex-prim ministrul Adrian Nastase si alti inculpati care nu au avut decat un rol decorativ, pentru a “betona’ condamnarea fostului adversar prezidential.

Desigur, o parte a presei si a “societatii civile’ va sari ca arsa sa ne spuna, alaturi de presedinte, de dna Macovei si alti afiliati ai presedintelui, ca justitia s-a pronuntat pe probe, ca justitia e independenta si impartiala, ca nici un politician nu a influentat justitia etc. etc.

Ei bine, nefericirea face ca nu este de loc asa, ba chiar dimpotriva, totul a fost o comanda executata de judecatori atent selectati pe anumite criterii, despre care va trebui sa vorbim cinstit odata si odata si sa nu ne mai tot prefacem ca regele justitiei e imbracat in haine frumoase. Pentru ca nu e!

Ar fi multe de spus despre climatul fascistoid in care s-a desfasurat judecata in fond de completul Matei Ionut (presedinte), Ioana Bogdan si Cristina Rotaru.

Un prim indiciu al modului in care urma sa fie solutionat dosarul este chiar componenta completului dupa schimbarile determinate de iesirea la pensie a judecatorului Ioan Griga si promovarea in functia de vicepresedinte al ICCJ a dnei Rodica Aida Popa: ulterior acestor schimbari, completul de judecata a fost constituit din dl Matei Ionut, Mirela Sorina Popescu si Sandel Macavei.

In aceasta componenta, completul a participat la solutionarea a doua termene de judecata, situatie in care deveneau incidente dispozitiile legale privind continuitatea completului de judecata, norma legala care impunea solutionarea de acest complet si numai de acesta, cu exceptia unor situatii exceptionale.

Fara insa a exista nici o situatie exceptionala, completul a capatat o alta alcatuire, in locul judecatorilor Mirela Popescu si Sandel Macavei aparand judecatoarele Ioana Bogdan (fost consilier al procurorului sef al DNA, Daniel Morar si, astfel cum urma sa se afle in recurs, fara a fi fost numita niciodata judecator prin decret al presedintelui) si dna Cristina Rotaru, o mai veche colega de-a dlui Matei Ionut (inclusiv din dosarul fratilor Balint, denumit dosarul “Camatarilor’, in care s-au pronuntat solutiile cunoscute).

Rezulta astfel ca o prima neregularitate, calificata de Codul de procedura penala ca nulitate absoluta (conf. art. 197 alin. 2, fraza I-a) s-a ivit inca de la debutul judecarii cauzei in aceasta componenta a completului. Aceasta imprejurare constituia per se, o cauza de nulitate absoluta si de neinlaturat a sentintei.

Cu privire la componenta completului a mai existat un incident care va demonstra pe deplin existenta unei conivente ilicite privitoare la componenta completului ce urma sa se pronunte in cauza: dl Nastase a formulat cerere de recuzare a dnei Ioana Bogdan, invocand mai multe motive de suspiciune, inclusiv functia anterioara a dnei Bogdan, de consilier a procurorului sef al DNA, persoana care in repetate randuri se pronuntase public referitor la dosarele Nastase, Mitrea, Costiniu etc.

Probabil ca solutia adoptata de completul de recuzare (format din Matei Ionut ca presedinte, Cristina Rotaru si un alt judecator) nu ar fi ridicat suspiciuni, daca judecatorii nu ar fi gasit de cuviinta sa eludeze realitatea si, preparator, sa acrediteze o situatie de fapt si de drept nereala. Astfel, in incheierea prin care a fost respinsa cererea de recuzare, judecatorii care au format au sustinut ca dna Ioana Bogdan ar fi fost cooptata in completul de judecata ca urmare a pensionarii judecatorului Ioan Griga si apoi ca urmare a promovarii in functie a dnei Rodica Aida Popa. Or, aceasta situatie de drept si de fapt este, nici mai mult nici mai putin, decat necorespunzatoare realitatii, calificarea juridica imperativ atrasa fiind aceea a infractiunii de fals intelectual si uz de fals, comisa de chiar judecatorii instantei supreme care au format completul de recuzare. Prin afirmatia nereala (falsa) introdusa de judecatori s-a urmarit acreditarea unei false teze de drept si de fapt prin care sa fie argumentata/motivata respingerea cererii de recuzare.

Bref, iata cum judecatori ai celei mai inalte instante a tarii au inteles sa ca infractiuni sfidatoare, certe si incontestabile pentru a respinge cererea de recuzare a dnei Ioana Bogdan, situatie ce nu poate sa constituie decat o confirmare a caracterului ocult ilicit in care urma sa se desfasoare judecata si, in consecinta, previzibilitatea sentintei.

Pe de alta parte, textul art. 52 alin. (1) Cod procedura penala prevedea imperativ, ca cererea de recuzare se solutioneaza de un alt complet. Or, solutionarea cererii de recuzare a dnei Ioana Bogdan de acelasi complet constituia nnumai o alta cauza de nulitate absoluta a incheierii prin care a fost respinsa cererea de recuzare, dar constituita, totodata, si o alta certa dovada – a cata oare ? – a instrumentarii cauzei in conditii de totala ilegalitate si in vederea unui unic scop.

Dar, nu numai atat: revoltat de modul in care a fost desemnata in complet dna Ioana Bogdan si de modul de solutionare a cererii de recuzare (prin fals si uz de fals), dl. A. Nastase a protestat public iar, in urma protestului sau, surprinzator, s-a sesi din oficiu si fara a avea acest drept, dl H. Dumbrava, membru al sectiei pentru judecatori din CSM care, fara a detine functia de presedinte al CSM, a vituperat pozitia dlui A. Nastase (sub motivul ca afecteaza independenta si prestigiul justitiei) si a impus efectuarea de “cercetari’ de inspectia judiciara, “cercetari’ care s-au finalizat prin preluarea mot a mot a falselor alegatii ale completului de recuzare.

Suntem astfel martorii interventiei directe, ilegale si oculte a unora dintre membrii CSM in actul de judecata, interventie prin care, in realitate, s-a urmarit consolidarea abuzului judiciar incontestabil comis de judecatorii membrii ai completului de recuzare si protejarea pe mai departe a derularii unui proces incorect si cu finalitate deja anuntata.

Pe alt plan, se impune concluzia participatiei H. Dumbrava si a inspectorilor judiciari ai CSM care au propagat in spatiul public informatii false si au facut in acest fel, public si asumat, apologia infractiunilor comise de judecatorii membrii ai completului de recuzare.

Dar, cea mai desantata si flagranta nesocotire a legii a fost pervertirea normelor legale privitoare la prescriptie. Pentru a nu aglomera discutia cu balast inutil, trebuie spus ca reglementarea legala a prescriptiei speciale nu a comportat discutii niciodata de la adoptarea Codului penal din 1968 deoarece art. 124 din Codul penal spune in terminis clar si foarte simplu, ca prescriptia inlatura raspunderea penala daca termenul prevazut de art. 122 este depasit cu inca jumatate. De asemenea, de la introducerea prin Legea nr. 47/1992 a posibilitatii partilor de a invoca exceptii de neconstitutionalitate, niciodata nu s-a pus problema unei alte interpretari a art. 124 Cod penal, si anume ca orice intrerupere sau suspendare a procesului penal nu este de natura a afecta prescriptia speciala.

Or, judecatorii fondului si apoi cei din recurs au creat, pentru acest dosar, o alta lege decat legea scrisa, amalgamand in mod nepermis textele de lege si creand, special pentru acest dosar, lex tertia. Prin abuz de drept si printr-o formulare ambigua si obscura, judecatorii fondului au invocat laolalta art. 122, art. 124 si art. 128 Cod penal, extinzand efectele art. 128 si la art. 124, desi textul art. 128 specifica, expres si explicit, ca intra in sfera sa de aplicatie prescriptia prevazuta de art. 122 (denumita si prescriptie generala) si nicidecum prescriptia speciala reglementata de art. 124 Cod penal.

Ca asa este, rezulta – pur si simplu – din afirmatiile, foarte corecte de aceasta data, a dnei Monica Macovei facute la televiziunea publica in luna mai, reluate ca atare de intreaga mass media. In pozitia sa publica, dna Macovei a precizat ca, in cazul lui Adrian Nastase prescriptia speciala urma sa se implineasca la 10 iunie 2012.

Or, cum nimeni nu o poate banui pe dna Macovei de intentia de a-l favoriza de A. Nastase, si interpretand corect art. 124 Cod penal (de altfel, asa cum a fost interpretat din 1968 sau chiar din 1992 si pana acum) problema prescriptiei in cazul lui A. Nastase este pe deplin si definitiv transata: prescriptia speciala s-a implinit in ceea ce-l privea pe A. Nastase la data de 10 iunie 2012 iar solutiile instantelor reprezinta abuz de drept si, in consecinta lipsirea de libertate in mod nelegal.

Mai departe, gestul suicidar al lui A. Nastase atrage calificarea solutiei pronuntate in dosarul “TrofeCalitatii’ si ca determinare a sinucideriisi face ca judecatorii cauzei sa fie in realitate autorii morali ai actului suicidar.

In ceea ce priveste pozitia mea procesuala, fac precizarea ca, in cauza, prescriptia speciala profita tuturor inculpatilor, inclusiv dnei Irina Jianu, al carei aparator am fost.

Desigur, corul “societatii civile’ va relua, va reinterpreta si va repeta din nou si la nesfarsit, aria actelor de coruptie ale lui A. Nastase care urmareste acum sa se ascunda in spatele prescriptiei speciale.

Nimic mai fals deoarece, si pe fond, solutia din dosar reprezinta abuz de drept, si asta dintr-un motiv foarte simplu: pretinsul prejudiciu care ar fi fost cauzat Inspectoratului de Stat in Constructii este inexistent.

Acest lucru l-au spus constasi cu toate presiunile exercitate asupra lor, cei 12 inspectori ai ANAF care au verificat operatiunile si circuitele operatiunilor financiare, functionarii Inspectoratului de Stat in Constructii, raportul Curtii de Conturi precum si expertii oficiali desemnati de instanta.

Opinia contrara a fost a specialistilor DNA care, potrivit prevederilor explicite ale OUG nr. 43/2002 isi desfasoara activitatea sub indrumarea nemijlocita a procurorilor DNA, situatie in care nici cu gandul nu putem gandi ca ar putea fi independenti si impartiali sau, cel putin nu in acest caz. Si, cand sustin aceste lucruri, ma bazez pe faptul ca specialistii DNA si-au elaborat “constatarile’ pe nimic, deoarece documentele expres solicitate de specialisti pentru intocmirea raportului de constatare au fost inaintate de la ISC catre DNA ulterior datei finalizarii raportului de constatare, raport in care – fara a fi avut la dispozitie nici macar un document din partea ISC – specialistii DNA stabilisera ca exista un prejudiciu in dauna inspectoratului.

Apoi, astfel cum s-a dovedit si a devenit de notorietate publica, compartimentele de specialitate din ISC au intreprins demersuri pentru clarificarea existentei sau nu a vreunui prejudiciu si a rezultat ca ISC nu a suferit nici un asemenea prejudiciu si ca nu exista nici un document din care sa rezulte existenta unui prejudiciu in dauna ISC ca urmare a derularii fazelor “Trofeului Calitatii’. Mai mult, functionarii ISC, confruntati cu presiunile si amenintarile procurorilor DNA, au solicitat in scris efectuarea unui audit independent pentru stabilirea realitatii. De prisos sa mai spun ca acest audit nu s-a efectuat niciodata, iar ca urmare a presiunilor DNA precum si a interventiilor politice, s-a creat aparenta constituirii ca parte civila a ISC.

Chestiunea existentei sau nu a unui eventual prejudiciu precum si circuitele financiare au format obiect al expertizei dispuse si efectuate de prima instanta. Cu toate presiunile exercitate asupra lor de presedintele primei instante, sub aparenta indeplinirii procedurilor prev. de art. 124 Cod proc. penala, expertii oficiali si-au mentinut pozitia si au demonstrat inexistenta unui prejudiciu in dauna ISC.

Cu toate acestea, desi legea procesual penala, il obliga pe judecator sa tina cont de concluziile expertilor (art. 116 Cod proc. penala) sau, daca ar fi considerat ca acestea nu sunt pertinente avea obligatia de a dispune efectuare unei noi expertize (conf. art. 125 Cod proc. penala, prima instanta – prin abuz de drept – a nesocotit constatarile expertilor si a decis ca exista un prejudiciu.

Dar, pentru ca nici acest lucru, probabil, nu era suficient, prima instanta a trecut chiar si peste valoarea prejudiciului “stabilit’ de DNA si a stabilit ea insasi o valoare cu mult mai mare a pretinsului prejudiciului, mai mare chiar decat aceea stabilita de asa-zisul raport de constatare al specialistilor DNA! Un astfel de procedeu in care instanta din nou, a nesocotit chiar si cele mai elementare norme legale, demonstreaza pe deplin abuzul de drept nesfarsit prin care au fost “judecati’ inculpatii din acest dosar.

Pe fond, motivatia cu care prima instanta a inlaturat concluziile neconvenabile ale expertizei este constituita din interpretarea abuziv-partizana a prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a ISC.

Ca instanta a dat o interpretare abuziva si contrata prevederilor regulamentare, rezulta din aceea ca manifestarile au avut caracter aniversar (cu ocazia a 20 de ani de la infiintarea ISC) si tehnic, dar caracterul tehnic nu a constituit, nici pe departe, manifestare tehnica privind problematica specifica activitatii proprii, deoarece – pur si simplu activitatea ISC era aceea de control a activitatii in constructii, or manifestarile din “Trofeul Calitatii’ au avut ca scop comunicari tehnice si stiintifice ale firmelor de constructii, cadrelor didactice si specialistilor in constructii precum si selectarea si premierea proiectelor de constructii realizate de firmele de constructii.

Or, pervertirea fatisa a legii pentru a da o justificare formala unei solutii de condamnare nu poate dovedi nimic altceva decat executarea cu sange rece a unei comenzi.

Pentru a risipi orice neintelegere cu privire la caracterul politic al dosarului si solutiei se cer cateva precizari:

• potrivit legii procesual penale, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe

• dna Monica Macovei a clamat in intreaga mass media (nationala si nu numai) ca A. Nastase ar fi fost condamnat de justitie “pe baza de probe’.

In realitate, lucrurile nu sunt deloc astfel, deoarece solutia de condamnare s-a bazat, in mod evident si asumat, prin nesocotirea probelor stiintifice :

“In acest context, Curtea urmeaza a inlatura concluziile la care au ajuns expertii contabili, in sensul ca I.S.C. nu avea o baza legala pentru cuprinderea sumelor rezultate din incasarea taxelor de participare in bugetul institutiei si, implicit, concluzia ca in cauza nu s-a inregistrat nici un prejudiciu in patrimoniul acesteia’.

Devine, astfel, mai mult decat evident ca probele administrate in cauza au fost, pur si simplu, inlaturate de instanta (contrar disp. art. 125 Cod proc. penala) si au fost substituite prin printr-un pseudo rationament logico – juridic.

Or, fiind un principiu elementar ca rationamentul logico – juridic nu tine loc de proba iar disp. art. 125 Cod proc. penala impun instantei, daca are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, sa dispuna efectuarea unei noi expertize, rezulta cu asupra de masura ca solutia din cauza a fost pronuntata nu numai in lipsa probelor legale, dar chiar contrar probelor administrate.

Sub un alt aspect, pentru o buna intelegere a “contextului’ cauzei este necesar sa amintesc cum fortele politadversare lui A. Nastase (aceleasi care acum clameaza pronuntarea unei sentinte “pe baza de probe’) au trambitat existenta pe rolul Tribunalului pentru Reglementarea Disputelor de la Whashington a unei cauze in care ar fi fost dovedita “coruptia guvernNastase’. Dupa ce insa s-a dovedit ca acuzatiile erau vadit nefondate si de rea credinta, aceleasi persoane cu pretentii de infailibilitate au uitat sa-si ceara scuze pentru acuzatiile vadit mincinoase aduse guvernului A. Nastase. Pentru aceste motive, devine mai mult decat evidenta utilizarea procedurilor judiciare ca instrumente de lupta politica incorecta.

Sub aspect strict juridic, afirm ca modul in care a fost creat si solutionat dosarul “Trofeul Calitatii’ constituie o sfidare a celor mai elementare norme legale si morale nu numai acceptate de lumea civilizata, dar incredibile chiar si in regimul politic anterior anului 1989

 

33 de gânduri despre “„Trofeul calitătii” – o mărturie

    • Sincer, sincer. Imi pare foarte rau pentru suferinta Domnului Adrian Nastase, in puscarie si nu numai. La mine in sat, pe vremuri, cind cineva facea puscarie, toata lumea il ocolea, il neglija, nu vorbea cu el, il marginaliza. Azi cind iese cineva din puscarie, auzi urmatoarea exclamatie: ce bine ca a scapat saracu! Am citit… mai ieri, o carte: ,,bine fii cuvintata puscarie” . E o carte adevarata, merita citita. Dar ca sa o intelegi trebui sa fi suferit mult, caci numai asa te poti indumnezei si intelegi judecata divinitatii. Judecata care e permanenta, lovind naprasnic in popoare, neamuri, familii, copii, nepoti, averi de tot felul. Lovind cind te astepti cel mai putin. Circotasii spun despre Domnul Adrian Nastase: ,,domn’le! m-as duce si eu la puscarie 5-6 ani, si sa raman dupa aceea cu…. ?atite milioane de euro. Eu nu cred asemenea vorbe si nici nu pun la indoiala sinceritatea si buna credinta a Domnului Adrian Nastase. Dar daca Domnul Adrian Nastase a avut anumite greseli, sint sigur: le-a avut din lipsa de experienta ( omul din greseli invata, cu o conditie: greselile sa fie mici si sa se poata indrepta). Dar nici in legi (fereste-ma de prieteni, ca de dusmani ma apar singur) si judecatori nu cred, pentru ca nu sint naturale. Cred intr-o singura lege: Legea Divinitatii, care nu minte, nu iarta si plateste fiecaruia, dupa faptele si gindurile lui. Am zis bine gindurile. Pentru ca numai gindurile, rele, ascunse il duc pe om la pieire. Vedeti Domniile Voastre, aceasta e marea diferenta intre catolicism si ortodoxism: Legea Divinitatii. De la faraoni, incoa, toate razboiele au avut acest scop: darmarea credintei in Divinitate. Acelasi lucru se intimpla si azi cu noul irod numit ,,trump”.

  1. Din cate imi aduc aminte , in opozitie cu toti tortionarii astia pe care i-ati enumerat mai sus , a fost dl. Gheorghe Iancu ( Avocat al Poporului ) care a si semnalat neregulile grave din procesul dumneavoastra . Cred ca a fost singurul care a avut curajul sa spuna adevarul si ulterior a devenit si dansul o victima indirecta a DNA (i-au arestat sotia ) .

  2. V-am spus să avem răbdare, că totul va ieși la iveală. Au apărut listele de la UE și protocoalele. Probabil, cândva, vor apărea și care au fost interesele țărilor UE ca să vă scoată din politică și rolul Monicuței care spunea pe acolo că ,,poporul vrea sânge”. Va apărea și numele celui care a scris pe bilețelul din dosar, câți ani să fie condamnarea. Dar mă întreb , ca latinul: Quid prodest?, dacă nu se vor finaliza aceste adevăruri, prin înfăptiurea justiției. Și cine va relua procesele sau cine va avea curajul să anuleze sentințele?.
    Deocamdată, trăim într-o țară unde un Președinte misogin, antisemit și nepatriotic are ca unică țintă să-și instaureze ,, Guvernul meu”. Altceva nu-l interesează. El crede că Președintele României este și Prim -Ministru ca Președintele SUA, probabil mai crede că Guvernul și Parlamentul sunt sub controlul său, că nimic nu se poate face în România, fără aprobarea sa. El poate pleca când vrea din România,în vacanță, fără să anunțe acest lucru. Nu înțelege faptul că el este cel ce nu poate face nimic, nici măcar în politica externă, în afara Guvernului și a Parlamentului ( art. 91 din Constituție: ,,Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”.) Toți politicienii și ziariștii fani Președintelui și Prezidentului vrăjesc poporul român, pe tinerii # Rezist, susținând sus și tare că Președintele este singurul care hotărește în politica externă, în justiție, stabilește politici economice, adică susțin o dictatură prezidențială.
    Eu cred că trăim într-un S.F. politic.

  3. Niciodată nu m-am intrebat dacă procesul acesta a fost o făcătură. Singura mea problemă pe atunci era să încadrez elementul în tabloul potrivit. Restul sunt detalii şi metode.

  4. Cum sa va spun eu, d-le prim-ministru… Oricate argumente si dovezi ati aduce in sprijinul nevinovatiei dvs., ele nu intereseaza pe nimeni.

    Pe cei care va considera deja un condamnat politic, o victima a justitiei aservite, nu-i intereseaza pentru ca stiu deja ADEVARUL; n-au nevoie de dovezi si argumente suplimentare…

    Pe retardatii spalati pe creier si manipulati de Basescu, pentru care dvs. sunteti unul din marii corupti ai Romaniei, iar „justitia” imparte dreptatea, nu-i intereseaza pentru ca ei sunt mai siguri de „adevarul” lor decat de moarte: trofeul calitatii nici nu conteaza, e un mizilic, n-are nici o importanta daca sunteti sau nu vinovat in speta respectiva. Ea a fost numai folosita ca pretext, de catre justitia independenta, ca sa va inchida pentru faptele dvs. de coruptie mari si adevarate, pentru care nu exista dovezi si nu vor exista niciodata, fiindca le-ati sters prea bine: e vorba de marile furturi practicate cat ati fost la putere. O scria un clasic in viata: „Trofeul calitatii, in sine, nu conteaza. Si pe Al Capone l-au prins cu evaziunea fiscala – o chichita judecatoreasca pentru contrabanda si crimele pentru care nu existau dovezi. De unde-a avut Nastase bani sa plateasca statului un milion de euro despagubire, asa cum l-a obligat condamnarea? El a declarat ca a strans banii ajutat de prieteni. As vrea sa am si eu asemenea prieteni!”.

    „Nu te certa niciodata cu un prost: te va cobori la nivelul lui si te va bate cu experienta lui!” (Mark Twain)

    • Rămânând strict la „Trofeul Calităţii” făcând abstracţie de alte iniţiative ale Guvernului Năstase, procesul în sine rămâne o mostră de justiţie controlată la sânge, o farsă judiciară, cu o sentinţă total nedreaptă ! Dar şi mai îngrijorătoare este rezoluţia celor de la CEDĂ pe această speţă juridică. De unde putem trage concluzia că însăşi tanti UE nu-i străină de asemenea practici !
      Cu alte cuvinte, ” cum e Tanda , aşa-i şi Manda ” ! ;mrgreen:

  5. Aprilie – mai 2012 au adus caderea guvernului Boc si venirea guvernului Ponta .
    Alegeri parlamentare cu o victorie PSD , clara .
    Alegerile parlamentare sunt mai greu de falsificat si electoratul needucat mai greu de manipulat de Securitate decat la alegerile prezidentiale .
    Basescu nu putea suporta aceasta situatie .
    Nu a organizat demonstratii nocturne cu ” mi-e foame ma mi-e foame ‘” , ” ciuma rosie ” ” demisia ” ” oamenii ” ” protestatarii ” samd copii , televiziuni isterizate in jur , ca succesorul lui , nu a pus mitraliera TV Internet pe Ponta , ca azi pe Dancila – anturajul securist din jurul lui era mai moderat decat cel de astazi in jurul lui Iohannis .
    A décis sa loveasca in ce credea el ca este inima PSD , Adrian Nastase .
    Apropo de ce fac azi Iohannis si caracatita lui , nu le e rusine sa loveasca in asemenea fel ; zi de zi , intr-o femeie fragila , sa o acopere de insulte , cum fac cu Dancila ?

  6. Comparându-l pe Ioh cu președintele Italiei, Sergio Matarella, am ajuns la concluzia că cel dintâi merită să-i zic Ioh-groh, fiindcă nu are nici de departe educația și eleganța celui de-al doilea. Viața politică din Italia e aidoma celei de la noi, dar nu l-am auzit niciodată vorbind despre vreun politician sau partid așa cum vorbește Ioh-groh. Matarella nu ține cu nimeni și nu e adversarul nimănui, nu zice penali, pediștii ăia, di Maio cu ai lui, prim-ministrul ar face bine să facă ce i se spune…

  7. Alte recomandari de lectura:

    Ce modificări aduse legilor justiției au provocat îngrijorarea Departamentului de Stat al SUA
    „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența justiției din România. Aceasta legislație, propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani, de a construi instituții judiciare puternice, protejate de intervenția politică. Ȋndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”. Acesta este comunicatul Departamentului de Stat al SUA, transmis la 27 noiembrie 2017.
    Ce il sucare pe Klema?
    • Cei care au colaborat cu fosta Securitate sunt excluși din magistratură • Comisiile speciale parlamentare pot verifica dacă magistrații au fost sau sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații
    • Președintele României NU mai poate refuza numirea judecătorilor și procurorilor
    • O dată la fiecare 5 ani, judecătorii și procurorii sunt supuși unei evaluări psihologice
    • Nu pot fi numiți în funcții de conducere judecătorii care au colaborat cu vreun serviciu de informații
    • Procurorii NU mai pot participa la concursul de promovare în funcția de judecător la ÎCCJ • Președintele României NU mai poate refuza numirea în funcțiile de conducere la ȊCCJ, dar poate refuza în continuare numirea procurorilor generali
    • Cei care au colaborat cu fosta Securitate sunt excluși din magistratură
    • Comisiile speciale parlamentare pot verifica dacă magistrații au fost sau sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații
    • Președintele României NU mai poate refuza numirea judecătorilor și procurorilor
    • O dată la fiecare 5 ani, judecătorii și procurorii sunt supuși unei evaluări psihologice
    • Nu pot fi numiți în funcții de conducere judecătorii care au colaborat cu vreun serviciu de informații
    • Procurorii NU mai pot participa la concursul de promovare în funcția de judecător la ÎCCJ
    • Președintele României NU mai poate refuza numirea în funcțiile de conducere la ȊCCJ, dar poate refuza în continuare numirea procurorilor generali
    https://www.activenews.ro/stiri-justitie/De-ce-s-au-suparat-americanii.-Ce-modificari-aduse-legilor-justitiei-au-provocat-ingrijorarea-Departamentului-de-Stat-al-SUA-147949
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Da de ce astea il sucare nu protocoalele Binomului?
    Uite d’asta
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    :Uniunea Europeană îl reevaluează pe Marx.

    Motivele sunt transparente. Marxismul este un produs intelectual al Europei civilizate, Marx însuși fiind un intelectual evreu german născut la Trier și care a trăit la Berlin, Paris și Londra. În mod reflex, europeanul de azi nu poate, mental, să suprapună marxismul „barbariei staliniste”, Ucrainei sovietizate, Poloniei lui Gomulka, României lui Ceaușescu și așa mai departe. Eșecul ideii comuniste în est este explicat de intelectualul occidental prin inadecvarea sofisticatelor concepții materialist-dialectice la popoarele chemate a le experimenta, unele grobiene, barbare, afectate de despotism oriental și misticism ortodox.

    Există o linie roșie care străbate istoria mentalităților europene, încă din iluminism, și ea se referă la inferioritatea Europei de est, descrisă ca spațiu al paradoxurilor, al excentricității, un spațiu nesigur dar fragil, ușor de luat în stăpânire.
    ……………………………………..

    Toată această explicație rezonează foarte bine cu fondul comun de atitudini iluministe caracterizate prin superioritatea civilizațională a Europei Occidentale față de Europa de Est, argumentată nu rasial ci evoluționist istoric de Marx. Jean-Claude Juncker l-a asimilat pe Marx în măsura în care doctrina acestuia se adresa unor oameni evoluați, cu o gândire științifică. Societățile înapoiate precum cele din Europa de Est trebuie să treacă în primul rând la exploatarea capitalistă, un lucru pozitiv care le scoate din letargia tradiționalistă. Se creează astfel condițiile apariției acelei conștiințe progresiste dotate cu o înaltă misiune socială, singura în măsură să conducă populațiile din est la civilizație și marxism.
    ……………….
    https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Karl-Marx-nu-s-a-nascut-in-Orientul-European-150783

  8. Da-i doamne neamtului mintea de pe urma!

    Dupa ce Werner se strofoca ca nu mai are incredee in Dancila, ca sa faca ea bine sa il asculte si alte scremeri de a se da mai cocos decat ii permite Constitutia si influenta personala, KW s-a gandit sa incerce si cu invitatia. Si a ndescoperit ca merge!~

    Asa intre noi.. daca KW nu avea niste hibe – inclus de a se numara printre urmasii lui Chicos Rostogan, asa putea incepe. Mai rau , fara sucar putea sa invite la o cafea la Cotroceni pe Dancila,Dragnea si Melescanu . Cafea cu tit dichisu – crontanele, dulceata, un „strop” samd. Daca discutia se prelungea se putea ajunge si la un dejun de lucru.
    Dupa care de abia se strecura stirea : azi, la o cafea la 3Coceni, presedintele si ………. , au avut un fructos schimb de opinii. Adica presedintele mediaza,se informeaza, are sugestii .. si partile responsabile isi impart sarcinile! (asa ca daca unu are sa zicem o opinie divergenta sa fie toti in ceata : e pe bune sau „sondeaza terenul”? cf intelegrii de la cafeluta?)

    Cum zic si eu sunt … presedinte.De bloc (nu radeti.. imi stiu masura … ) Si cand e cazul invit la o cafea … cumparata de la un magazin si bauta pe banca langa bloc. Sa se vada si sa se auda (mai trece unu, alta si aud ca vorbim despre tevi, robineti si lift.) A da.. aia invitati sunt in gnl „opozitia” mea … partea utila (aia care se pricep la fitinguri)

    Insa mde KW are niste deformari profesionale.
    Mai tineti minte ca Basescu declara ca el nu e obisnuot decat cu sisteme de comanda?Asta ptr ca pe nava capitanul este „al doilea dupa Dumnezeu” (un regiment din arma terestra este un mediu mult mai democratic decat o nava in mars!)
    Ori KW este profesor .. ardelean pe de-asupa (a se vedea Caragiale) Ori profesorii au o hiba – sunt obisnuiti cu elevii . Adica minori. Cam fara putere, minte de fluturi , impresionabili samd etc. Iesirera lui ca cica Dancila ‘Ar face bine să facă ce i se spune‘ este reactia profesorului de scoala primara obinsuit sa isi „disciplineze” elevii care pana si la sedintele cu parintii nu pare a pricepe ca nu este unicul matur (patologie comuna). Si cand Dancila i-a amintit ca nu mai este fetita cu codite si genunchii zgariati … KW nu a mai avut loc de intors asa ca a intors-o ca la Ploiesti..

    A da. De cele mai multe pri KW vorbeste nu in fata natiunii ci in fata clasei :Silenţium, măgarilor! Educăţiunea prinţipială mai apoi ne obligă la reşpect cătră cei mari, şi la înfăţişare moghestă, carea iaşte ca un ghecorum al juneţii..

  9. Asteptari/Cotroceni: Consultari de politica externa

    Pretentia de a stabili o linie rosie intre conducere si executie in politica externa mi se pare dogmatica. Chiar daca presedintele este titularul politicii externe si guvernul este executant, nu inseamna ca acesta din urma nu poate avea rol si drept decident si/sau conceptualizator in materie. In fond, ce inseamna titular, sef sau coordonator al politicii externe? Semnatura de reprezentare pe acte internationale, de politica externa. Dreptul de a semna astfel de acte si documente, asta inseamna. Vedem ca asa stau lucrurile si in semnaturile internationale ale presedintelui american Donald Trump. El a semnat ordinul de mutare a amabasadei la Ierusalim, dar mutarea fusese decisa mai de mult de catre congres. Ca decizia congresului a respectat sau nu legea internationala este o alta discutie. Insa suprematia dreptului international, din care decurge o ordine internationala, este indiscutabila. Vom vedea, probabil, in ceea ce va urma mutarii ambasadei americane la Ierusalim, ca practic SUA au subminat pax americana, ordinea postbelica.

    Nicio persoana nu are dreptul exclusiv, fie ea si presedintele, sa dea dea ordine sau sa angajajeze unilateral Romania in chestiuni internationale. Asa ceva este posibil si se intampla numai in regimuri tiranice. Dar in democratie, toate aceste semnaturi de reprezentare internationala ale presedintelui, care angajeaza politica externa a Romaniei, trebuie ratificate sau denuntate de parlament. In plus, intervine si mandatul implicit sau explicit pe care parlamentul treebuie sa il dea in cazuri de angajari internationale de importanta strategica ale Romaniei. Pe scurt, drepturile de conceptualizare si decizie in materie de politica externa ale guvernului rezulta si sunt sustinute de dreptul guvernului la initiativa legislativa, drept pe care presedintele nu il are. A, ca presedintele are drept de veto la promulgarea legilor este, intr-adevar, un drept de interventie legislative, dar el este limitat la o singura exercitare. Ce se intampla daca guvernul are initiativa legislativa a unui proiect de politica externa care dobandeste forta legislativa, in urma votarii lui in parlament? Presedintele nu promulga legea, dupa ce si-a consumat dreptul de veto ? El o mai poate ataca ulterior la CCR, dar rolul formal de promulgare trebuie sa si-l exercite.

    La consultarile pe politca externa de azi de la Cotroceni, pe temele relocarii ambasadei romane de la Tel Aviv si desolidarizarii guvernului de pozitia europeana de sanctionare a derapajului american de la dreptul international privind Ierusalimul, ma astept ca presedintele si premierul sa fie de buna credinta, prin raportarea riguroasa la dreptul international si dreptul constitutional, lasand la o parte partizanismul unipartidist, in favoarea unei abordari bipartizane. In probleme de drept, nu poti fi si cu UE si cu SUA, cand una din parti incalca flagrant dreptul. Cred ca discutiile vor ajuta la o astfel de discernere si decuplare. Nu poti fi simultan si calare si pe jos sau si in caruta si in teleguta. Nu putem fi solidari, parteneri sau aliati, cum vrem sa-i zicem, in incalcari ale dreptului international, ordinii internationale sau statului de drept. Mutarea de ieri a ambasadei americane la Ierusalim s-a facut cu pretul unui masacru, al unor condamnari internationale foarte dure, de “stat terrorist” si “genocid”. Azi va fi reunit de urgenta Consiliul de Securitate, pe tema a ceea ce s-a intamplat luni, cand 58 de palestinieni au fost ucisi si 2.771 au fost raniti, conform EFE. Sunt rechemari de ambasadori de la Tel Aviv si de la Washington, pentru consultari. In unele tari urmeaza zile de doliu national, convocari de proteste. Lumea civilizata reactioneaza. Nu putem risca acuzatii de complicitate prin tacere sau prin inscrierea in acte unilaterale de injustitie internationala.

    • Fii amabil – de unde rezulta ca prezidelu e titularu politicii externe?

      Asa preventiv oa sa vedem ce putetri are prezidelu cizmei mafiote (adica nu numa Onorabila Societate da si Sacra Coroana Unita , N’Dragheta, Camora si sa fiu iertat daca am uitat vreo banda de ticalosi)
      « Il Presidente della Repubblica è il capo dello Stato e rappresenta l’unità nazionale. Può inviare messaggi alle Camere. Indice le elezioni delle nuove Camere e ne fissa la prima riunione. Autorizza la presentazione alle Camere dei disegni di legge di iniziativa del Governo. Promulga le leggi ed emana i decreti aventi valore di legge e i regolamenti. Indice il referendum popolare nei casi previsti dalla Costituzione. Nomina, nei casi indicati dalla legge, i funzionari dello Stato. Accredita e riceve i rappresentanti diplomatici, ratifica i trattati internazionali, previa, quando occorra, l’autorizzazione delle Camere. Ha il comando delle Forze armate, presiede il Consiglio supremo di difesa costituito secondo la legge, dichiara lo stato di guerra deliberato dalle Camere. Presiede il Consiglio superiore della magistratura. Può concedere grazia e commutare le pene. Conferisce le onorificenze della Repubblica. »
      (Art. 87 della Costituzione della Repubblica Italiana)

      Ibswervi ? è il CAPO dello Stato ! insa in gneral drepturile sale se reduc la a-si alege cravatele, eventual amantele (da asta numa daca p[romeste ap[obarea sa aiba amanta!).Insa cu niste parel;ogi de la noi .. ar ajunge un sopi de capo di tutti capi …

      • Mai draga, ai uitat ca institutia politica, grosso modo vorbind, e strict ierarhizata (v. si ordinea de precadere), ca si cea militara, unde sunt doi, unu’ ia comanda,.. Acum, nici prezidelu’ care e acum pe functie, n-o sa stea o vesnicie la Cotroceni, trebuie sa fim atenti si cu golirea asta de continut a functiei prezidentiale, pentru ca roata se intoarce…

    • A da. „Insa suprematia dreptului international” depanda de cate ICBM si SLBM are obectu’ . Ca daca capacitate de overkilll ……

  10. „Specialiștii” acuzatorului au stabilit că Inspectoratul în Construcții a fost prejudiciat, deși inspectoratul a spus că nu a fost prejudiciat cu nimic. Așa a fost și cu Ministerul Agriculturii care a spus că nu a fost prejudiciat dar a fost obligat de acuzator să se constituie parte în dosar. Ce vrei mai multă „obiectivitate” decât să te evalueze „experții” acuzatorului? Atunci de ce să nu evalueze experții acuzatului?

  11. Nae Ionescu (1890-1940) a fost un mare filosof roman si lider al generatiei sale, a anilor ’30, care a avut un puternic impact politic denuntator asupra nefastului rege Carol al II-lea, dezertor, las, responsabil de catastrofa geopolitica a Romaniei, din anul 1940, si, apoi, transfug, cu amanta evreica si bani si bogatii apartinand romanilor. Nu in ultimul rand, regele Carol a fost un asasin politic, prin ordinele pe care le-a dat, de ucidere a adversarilor politici. Nae Ionescu nu a scris prea mult – „Curs de metafizica” (1936-1937), in care isi prezinta conceptia sitematica asupra existentei fiind cea mai cunoscuta -, deoarece a murit la 50 de ani, o varsta relativ tanara pentru creatia filosofica. Este cunoscut ca pentru filosofie si politica boom-ul creativitatii si intelepciunii vine dupa 60 de ani. Din partizan initial al readucerii pe tronul Romaniei, Nae Ionescu a devenit, ca intr-o strafulgerare de luciditate si premonitie privind rolul catastrofal al carlismului pentru viitorul tarii, unul dintre cei mai aprigi luptatori pentru detronarea lui Carol al II-lea. Din pacate sau din fericire, Nae Ionescu nu a mai apucat sa vada ca intuitia sa politica, logica si cititoare exacta a primejdiilor pe care carlismul il reprezenta pentru Romania, a fost corecta, deoarece a fost asasinat prin otravire, pe 15 martie 1940, la ordinul politic al sefului monarhic al statului roman. Cateva luni mai tarziu a urmat catastrofa geopolitica: Ultimatumul sovietic din 26 iunie privind Basarabia si Dictatul de la Viena din 30 august privind Transilvania. Unul din marii profesori pe care i-am avut ne-a povestit, studentilor, in amfiteatru, despre mintea filosofica inalt filigranata a lui Nae Ionescu. Intra in sala, se aseza pe scaun, orientat cu spatarul spre studenti si chiar in fata primului rand, pe care isi punea haina si coatele, de care din cand in cand isi sprijinea barbia, si incepea sa vorbeasca, depanand din memorie ca de pe o banda magnetica, dar intr-un mod foarte inclusiv fata de auditoriu. De la filosofia greaca la cea germana, de la logica, pedagogie si jurnalism la nationalism, era un mentor enciclopedist, un exemplu de romanism si patriotism. Era un idol pentru studenti, divinizat si urmat pana in panzele albe, lucru ce-l facea foarte de temut pentru adversarii politici, printre care principalul era regele Carol. Marturiile despre moartea sa sunt aproape unanime ca aceasta i s-a tras de la Carol al II-lea, care il tinuse si in detentie, in lagar, de pe urma careia sanatatea i se subrezise. Iata ce noteaza poetul și criticul literar Gheorghe Grigurcu – într-un cadru mai larg al volumului semnat de Aurel Sasu, Cum mor scriitorii români (Casa Cărții de Știință, 2017) -, despre episodul morții lui Nae Ionescu: „Cea mai populară explicație a morții lui Nae Ionescu este otrăvirea filosofului din ordinul lui Carol II. Otrava i s-ar fi injectat în țigări.” Petre Pandrea este mai explicit, cu marturii despre ziua si cauzele mortii lu Nae Ionescu: „Avînd gripă, filosoful își cheamă doctorul curant. În locul lui sosește un necunoscut, care-i face o injecție fatală.” Din ordinul lui Carol, nu se indoiesc contemporanii, apropiati sau chiar dusmani. De ce am facut acest excurs istoric, privind drama politica a unei personalitati de exceptie, cum a fost Nae Ionescu? Din doua motive. Primul, ca regele Carol II era neamt, ajuns in fruntea statului roman prin niste aventuri si masinatiuni foarte discutabile, regii nefiind alesi, cum sunt in zilele, noastre sefii de stat presedinti. Acest personaj si lider malefic indeplinea ordine si planuri geopolitice care veneau din afara si erau contare intereselor Romaniei. Pe cale de consecinta, oricare dintre romanii patrioti i se opuneau, era ca si condamnat, in multiplelel intelesuri ale acestui cuvant (justitie politica, asasinat politic etc). Sesizati vreo legatura cu situatia din prezent? Duceti fiecare mai departe gandul si comparatia… Al doilea motiv, pentru ca mie mi se pare foarte comaparabila situatia unui lider politic roman din prezent, o personalitate de exceptie, de neinconvoiat de catre adversarii politici, care a fost cel mai performant premier si ministru de externe al Romaniei, intr-o perioada foarte fluida si incerta, de dupa Revolutie. Basescu, oricat a fost el de canalie, ca roman s-a limitat sa foloseasca justitia politica, pentru a-si arunca in inchisoare adversarul politic si a-l priva de drepturi politice. Nu am insa certitudinea ca daca detentia ar fi avut loc in perioada post Basescu, solutia finala folosita in cazul lui Nae Ionescu nu ar fi fost retestata…

  12. Tind sa cred ca a fost o „operatiune” daca nu sub coordonarea directa, macar indirecta al unor servicii externe. Din cite imi amintesc sunteti singurul fost demnitar caruia i s-a luat viza SUA in mod public, cu acoperire mediatica interna si internationala.

    Daca Basescu a zic ca Don Coldea v-a „condamnat”, probabil ar fi utila o investigatie in acest sens, sa se verifice ce fel de operatiuni derula atunci serviciul in ce priveste scoaterea dvs. din viata politica a tarii pentru un deceniu si ceva parca dupa executarea condamnarii. Si poate ar fi utila o inveatigatie mai larga a activitatii lui Maior la SRI, pentur ca se pare ca omul a derulat operatiuni de intimidare, inclusiv asupra Curtii Constitutionale, pe care o vroia sub bacheta SRI (cazul judecatoruljui CC Grebla, achitat azi, dar luat de „exemplu” ca sa bage frica-n Zegrean si ceilalti judecatori). Practic SRI si-a dorit oameni obedientisi care sa execute planul lor in toate institutiile, inclusiv Parlament, Senat, banuies ca si ministerele sunt doldora de securisti, ca sa nu mai spun media romaneasca.

  13. Vad multe comentarii pro si anti Trump. E normal, Trump fiind un personaj foarte colorat, ca si alti lideri de altfel pe care ii criticam mai putin (ca pe Basescu si regimul lui, de exemplu, imi amintesc ca mushchetarii il „ocroteau”, sau poate am imbatrinit si nu imi mai aduc aminte bine ).

    Din start afirm ca eu nu sunt nici pro nici contra Trump, si ca privesc cit se poate de obiectiv, adica sunt unele lucruri cu care sunt de acord cu altele nu. Am fost foarte sceptic la inceput, insa exista, politic vorbind, o linie „directoare” la Trump care mi se pare corecta: miscarea anti-globalizare pentru a readuce bani, joburi si companii americane inapoi in SUA. Poporul american a suferit enorm sub linia clintonist-obamista de progresism globalizator. Aceasta politica l-a adus si l-a sustinut pe Basescu si partidul lui la putere in Romania. Au fost zece ani de acoperire a acestui regim prim Ambasadorii Gitenstein si celalalt, nu ii retin numele, pentru ca pe Gitestein l-am retinut ca a iubi asa mult Romania, ca a vrut si el o bucatzica de rai. Implicarea administratiei Obama in viata politica a Romaniei s-a facut brutal, si a aprobat linia SRI a lui Maior (nu degeaba e el Ambasador in SUA de pe vremea lui Obama), de implicare a SRI in viata politica prin subordonarea Justitiei din Romania, si folosirea ei (DNA, personaje ca Livia Stanciu) cu scopul de a elimina acei lideri incomozi care nu urmaresc linia globalizatoare a SUA. Unul din acei lideri era si dl. Nastase, care eu cred ca s-ar fi concentrat pe substanta nationala si interesele nationale in tot ce tine de politica interna si externa, DACA ar fi ajuns Presedinte. Si Obama nu vroia sa aiba un challenger in Est (a ajuns insa Orban), ci niste executori marionete. A facut ceva remarcabil Basescu in cei 10 ani pentru Romania? Daca da, ce anume? El a fost un pion cuminte al lui duetului Obama-Merkel.

    Nu avem timp aici sa-l discutam pe Trump mai indeaproape (si poate nici dl Nastase nu isi doreste, sau inc nu s-a copt timpul). Sigur ca inca nu e clar unde duc aceste rupturi de ritm obamist e care le-a facut Trump. Sigur ca lumea pare mai putin sigura, pentru ca sunt incertitudini, dar undeva trebuia rupt acel nod gordian care presupunea acapararea lumii de catre SUA progresist-obamista, prin frumoase discursuri cu talentul oratoric specific, dar cu actiuni de subminare a statelor nationale, prin implicarea unor actori „parteneri”, incidental multi-miliardari ca Sorors si altii, in resaparea lumii, in avantajul acelor multimiliardari, dar in spre saracirea americanilor de rind.

  14. Daca cineva m-ar intreba: tu pe cine crezi, pe Corina Cretu, sau pe Ministrul Transportutilor, Sova? Doamna Cretu, Comisar UE, care s-a luptat enorm pentru Romania sa ia bani sufucienti, afirma ca e grava treaba cu guvernantii PSDisti (ea fiind fosta PSDista, te-ai astepta sa ii apere daca te chiama Sova!), care nu au reusit sa prezinte lucrari de calitate pentru absorbtia de fonduri europene SEMNIFICATIVE, ce risca sa fie PIEDUTE de Romania (din cauza incopetentei guvernantilor). Pe de cealata parte, Sova raporteaza recolta la hectar peste 200%.

    Si atunci opozitia are munitie excelenta sa critice guvernul din puncl asta de vedere strategic. Daca nu sunt in stare sa ia bani europeni, sa vina altii sa arate ca sunt in stare.

  15. Bun, si daca Romania va continua sa opteze, ca si alte state, sa isi avanseze interesul national, chiar si acolo unde UE nu este de acord, ce inseamna asta? Ca trebuie sa raminem obedienti si cuminti si „buni europeni”, pentru a altfel nu vom intra in Shengen si vom continua sa raminem cei mai corupti din UE, pentur ca asa vrea UE sa ne considere?

    Unii, ca si eu de altfel, spuneam la un moment dat, ca Romania trebuie sa pupe mina celui care te hraneshte. Apoi mi-am amintit ca ar fi mult mai util sa ne luam undita si sa stim sa ne hranim singuri. Sigur, nu e nevoie sa apelam la utopii, gen, „stat capitalism multilateral dezvoltat”, dar nu e bine pentru noi sa nu facem pasi pragmatici pentru a ne redobindi si consolida economia romaneasca, si nu a pompa la nesfirsit bani in consumul de produse germane, sau franceze, sau „europene”. Nu, facem si noi castraveti murati si mai ieftini decit cei polonezi. Stiu, poate ma repet, dar repetitia e vitala pentru a sti sa iti batatoresti drumul si sa nu te pierzi pe carari de munte.

  16. Evoluţiile lui d*Artagnian , Aramis, Mircea Popescu şi încă vreo câţi(te)va, de-a lungul timpului, de pe acest blog mi-au adus aminte de un banc simpatic :
    Un profesor emigrat în SUA , ca să câştige şi el un ban cinstit, se costuma în maimuţă şi făcea deliciile vizitatorilor unui celebru Parc Zoo ! La un moment dat, din greşeală, alunecă şi cade în perimetrul unui leu fioros şi drept urmare, înspăimântat de moarte, aproape leşinat de spaimă la apropierea leului de el, începe să strige disperat după ajutor !!!!
    Surpriza, mai mare chiar şi decât spaima, vine atunci când aude într-o română impecabilă :
    – Taci dracului din gură şi linişteşte-te, că ne pierdem slujba amândoi ! 😉

  17. Acum citeva zile observam ca tarile din centrul si estul Europei membre UE par sa fie complet eclipsate/ignorate de „locomotiva Franta-Germania”, si ca sunt tratate asa cum trata URSS-ul tarile din mici din blocul estic. Va revoltati? Venim cu tancurile peste voi. Sigur, lucraturile imperiale au mai evoluat un pic, si nimeni nu mai vine fiic cu tancul peste tine, tara membra UE. Dar vine cu ceva la fel de dureros: ori accepti ca esto o colonie si te raliezi pozitiilor noastre, ori nu te mai finantam. Te finamtam doar daca ne pupi mina non stop.

    A observat asta si jurnalistul Horatiu Pepine de la DW. Ma bucur sa vad ca sunt creiere care inca judeca bine, si ca inca li se permite sa faca asta.

    „Riscul unanimității obligatorii

    Marele risc care pândește Uniunea Europeană este să transforme pe nesimțite un mecanism democratic de decizie într-unul pseudo-democratic, menit să camufleze dictatura țărilor dominante…

    …Prin urmare, în cazul proiectului declarației menite să condamne Statele Unite, nu s-a ajuns la unanimitate. Trei state, România, Ungaria, Cehia, au avut o opinie diferită. În acest caz, așa cum era firesc, declarația nu a mai fost adoptată.

    Dar să nu ne facem că nu înțelegem. O problemă există. România nu s-a opus politicii UE, ci s-a opus voinței Franței și altor țări majore care dau tonul în cadrul Uniunii Europene. Este firesc să existe țări dominante, țări care au inițiativa, care prin nivelul lor de dezvoltare stabilesc standardele și orizontul de aspirație pentru celelalte țări. Dar ”dominația” trebuie să fie liber consimțită, să decurgă de la sine în virtutea unei autorități naturale. Căci din clipa în care o țară dominantă, ca Franța în cazul de față, ignoră sensibilități sau interese ale unor țări membre, este la fel de firesc ca acestea să exprime un dezacord. Tocmai de aceea Tratatul Uniunii Europene a prevăzut ca deciziile de politică externă să fie luate nu cu majoritate de voturi (ca în alte situații), ci cu unanimitate de voturi. Unanimitatea nu poate fi fictivă, ca în instanțele de decizie colectivă din regimul comunist, ea trebuie să fie reală. Marele risc al Uniunii Europene este să transforme pe nesimțite un mecanism democratic într-unul pseudo-democratic menit să camufleze dictatura țărilor dominante.

    Cu totul deconcertant pentru un cetățean român, indiferent de afilierile sale partizane, este să vadă că președintele pare să nege propriei țări dreptul de a avea un punct de vedere diferit. Căci dezbaterea din ultimele zile (dacă o putem numi așa) nu s-a purtat pe fondul problemei, ci pe tema conformității cu orientările din UE. Ar fi regretabil ca președintele însuși să lucreze chiar fără să-și dea seama în sensul instituirii unei unanimități de fațadă, adică lucrul cel mai rău care se poate întâmpla Uniunii Europene.

    Ar trebui să ne întrebăm însă cu această ocazie și dacă țările occidentale puternice contribuie cu adevărat la instituirea unei politici externe și de securitate comune. Recent, de exemplu, Franța, Marea Britanie și SUA au lansat atacuri cu rachete împotriva unor ținte militare din Siria, fără să ceară acordul partenerilor europeni. Ar părea comic să spunem că francezii și americanii au lansat rachete fără să se consulte cu românii, dar nu s-au consultat nici măcar cu germanii. Președintele Emmanuel Macron a preferat ”să iasă din rând” și să defileze alături de marile puteri militare, ceea ce nu este deloc în beneficiul PESC. În plus, Emmanuel Macron a preferat să afișeze imaginea unei perfecte înțelegeri personale între el și Donald Trump, una care este în contrasens cu propriile declarații și, evident, potrivnică unei politici europene comune, cu atât mai mult cu cât conținutul acestei pretinse înțelegeri (dacă nu e o simplă poză) rămâne necunoscut…”

    http://www.dw.com/ro/riscul-unanimit%C4%83%C8%9Bii-obligatorii/a-43793628

  18. De 14 ani incoace , toata tara asta , toata presa din Romania si noi aici pe blog dezbatem despre cum un ticalos infect – Traian Basescu – ba a furat Flota Romaniei , ba a decis ca tara asta n-are nevoie de autostrazi , ba a jefuit tara asta mai intai prin Fondul Proprietatea si apoi prin ” restitutio in integrum ” si ANRP , ba i-a furat banii lui Omar Hayssam , ba i-a jefuit pe tziganii aia din Olt , ba a furat alegerile , ba a creat o politie politica prin care si-a eliminat toti adversarii politici si toate elitele acestei tari , ba ne-a transformat in colonie americana , etc.

    Totusi , eu zic ca ar trebui sa analizam si prestatia de LACHEI si de SCLAVi a PSD-ului care dupa ce-au castigat alegerile de doua ori cu peste 50% NU SUNT CAPABILI DE NIMIC !!! Sunt niste impotenti penibili care se joaca cu nervii si cu rabdarea romanilor !

    Eu am spus de mai multe ori ca , pentru a face ceea ce a facut Traian Basescu in Romania trebuie sa ai si cu cine ! Si Basescu si-a gasit in PSD si in poporul roman fraierii si fricosii perfecti .
    Daca Traian Basescu facea in Grecia doar 1% din ceea ce-a facut in Romania , cred ca-l omorau grecii cu pietre …

    Chiar nu exista in tot PSD-ul ala niste oameni cu minte si cu cojones care sa opreasca aceste abuzuri si mizerii ale statului politienesc ?

    • Observatie mai veche .. George al II-lea al Greciei , sotul Elisabetei de România, refigiat in Romania ar fi zis ca ptr un sfert din ce isi permitea cumanatul sau frecii ar fi masacrat intreaga familie regala. Si nu se referea la nenurmartele afaceri sexuale ale lui Lica Lupescu

  19. @ Mircea Popesky

    Tataika, esti orbit de adoratia unei idei fixe. Imi pare rau pentru tine, sincer.
    Nu cunosc amanunte in legatura cu ” organizatiile unioniste”, asa ca nu pot raspunde obiectiv. Dar daca seamana cu organizatiile romanesti din strainatate, atunci e clar. Am cunoscut cateva. Cu mici exceptii, primul lucru pe ordinea de zi e cine va fi presedinte. Cea mai caraghioasa situatie am intalnit-o cand o initiativa ce parea serioasa a ajuns sa se termine cu doi oameni ( atati ramasesera pana la urma) care se certau care va fi presedinte.
    Mircica te las sa te legeni in hamacul impletit din visul de unire, racorit de briza sloganurilor. Nu incerc sa te conving de ceva, nu vreau sa accepti reality check, iar tu nu esti convingator.
    Asa ca ramane cum am stabilit.

  20. @ trexsr

    Pe mine nu ma intreseaza daca Trump e personaj colorat sau alb-negru.
    Facts:
    1. Trump livreaza electoratului sau. Bravo lui! Eu nu traiesc in America , nu ma afecteaza direct si personal, dar daca as trai acolo nu as face parte dintre sustinatori. Merge impotriva multor dintre ideile in care eu cred. Problema este ca America nu este Andorra si ceea ce face afecteaza pe toata lumea.
    2. Haosul produs prin politica sa externa si prin schimbarea de paradigma a relatiilor Internationale americane altereaza institutii si tratate Internationale la care s-a lucrat enorm timp de decenii. Lipsa de respect pentrru principii si valori care stau la baza democratiilor de tip occidental sunt un exemplu prost si lumina verde pentru oricine vrea sa faca la fel . In relatiile Internationale nu se pot aplica teoriile de negociere corporatista si mai ales pierde cel care schimba regulile jocului in timpul desfasurarii acestuia. Trump are impresia ca daca ii tine pe toti cu sufletul la gura si face piruete , toti se vor plia si vor ceda. Gresit.
    3. Pe termen mediu si lung politicile sale atat pe intern cat si pe extern ( mi-e greu si nu am timp sa detaliez) se vor dovedi falimentare. Who will foot the bill? Electoratul sau.
    Astea sunt realitatile. Si at mai fi mult de spus si detaliat dar nu e momentul, si nici locul. Restul, ai dreptate, e coloratura.

  21. @ trexsr

    Intrebare pentru tine:

    Ti se pare normal ca sub presinea lobbygrupurilor de dreapta si extrema dreapta din Israel si USA Trump sa mute ambasada la Jerusalem si sa faca din sarbatorirea a 70 de ani de Israel un eveniment sangeros?
    Tips:
    1. Ecosistemul Israel/ Palestine/Gaza si tot ceea ce e in jur este extrem de delicat. Trump l-a distrus ieri si a deschis cutia Pandorei.
    2. Adevarat ca manifestatiile sunt provocate de extremistii Hamas care controleaza manifestatiile si folosesc civili drept scuturi umane.
    3. Dar ieri fortele de securitate israeliene au ucis un om in scaun cu rotile. Impactul mediatic este maxim.

    Gestul acesta simbolic tulbura nu pe Bob Fullofbudweiser din Milwaukee care ragaie voios si-l voteaza pe Trump, ci o lume intreaga. Bob insa nu stie ca asta face ca probabilitatea ca el sa nu mai bea Budweiser ci sa plece la razboi, mult mai mare.

    • Ete na!
      Doar daca prin maxim intelegi zero!
      3. Dar ieri fortele de securitate israeliene au ucis un om in scaun cu rotile. Impactul mediatic este maxim
      Asta est5e stire de unica folosinta. Peste 3 ani, daca nu 3 ani si tu o sa ai dubii asupra memoriei tale … poate ti-ai inchipuit? Poate ai incurcat borcanele? Poate prea mult coniac cu Victor?

      Nu fac misto. De data asta.
      „Zona”si conflictul abunda in stiri de unica folosinta. Mai era una buna … soldatii unei armate civizlizate ar fi folosit scuturi umane …. stire zisa o singura data la radio , apoi silentium lugrubu de tartaree tomba in stepa nesfarsita.
      Forta mediatica in acest caz este de necrezut … pur si simplu „sterge” memoria … Se uita ca Ytzak Rabin pregatea pacea …. si ca politica Israelului s-a schimba odata cu inmormantarea lui Rabin ….
      Asa se va uita si acest marunt incident …

Dă-i un răspuns lui trexsrAnulează răspunsul