Sarbatoarea Invierii a coincis, anul acesta, cu venirea, in sfarsit, a primaverii.
La Cornu, vibratia de lumina a amiezii aduce culoare, bucurie si o anumita stare de neliniste.
In biblioteca, sunt inca multe carti care ma asteapta. In fiecare zi, caut, in ele, raspunsuri. Din pacate, regasesc multe tipare de astazi, insotite, adeseori, de lipsa verticalitatii.
Am, sub ochi, Revista Fundatiilor Regale, din 1 iunie 1940 (anul VII, nr.6). Intr-un moment in care tara se prabusea sub multiple amenintari, in Revista, cele mai mari personalitati ale Romaniei scriau ode pentu Carol al II-lea II si restauratia sa din 1930. Trecusera 10 ani de domnie (dintr-un „mandat”, nu din doua!) iar elita romaneasca, cu cateva luni inainte de alungarea sa, se inghesuia sa-i construiasca un urias cult al personalitatii.
Fara sa va plictisesc cu citate din cele trei capitole („Restauratia”, „Tara cea Noua”, „Creatia culturala”), va voi da lista cu semnatarii acestui „omagiu”: T. Arghezi, Camil Petrescu, C. Radulescu-Motru, M. Sadoveanu, Lucian Blaga, N. I. Herescu, Cezar Petrescu, G. Calinescu, Ion Marin Sadoveanu, Perpessicius, Ionel Teodoreanu, („Epistola catre un scriitor din anul 2200”, in care ii explica cum se va vedea atunci „chipul legendar al Regelui Carol al II-lea”), Mitropolitul Irineu, Nichifor Crainic, Andrei Radulescu, generali (unul scria despre „doctrina de razboi” a lui Carol II – un text amuzant), Anton Golopentia, Grigore Nandris „(Carol II si Ardealul”. In 1940!), ministri, Emanoil Bucuta, A. Otetea, Tudor Vianu, Francisc Sirato, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian (!),Vladimir Streinu, Serban Cioculescu.
O lectura trista despre noi, romanii, de-a lungul timpului…
PS Redactarea acestui text a durat mai mult pentru ca, in scrierea lui, am fost „ajutat” de nepotul meu, Nicolas!
Banuiesc (poate ma insel, nu stiu) ca semnatarii nu erau foarte apropiati de Dumnezeu. Pobabil ei se indoiau. Ar putea fi o explicatie a nevoii de a umple golul, deoarece eu cred ca omul se simte foarte singur fara repere. De regula, oamenii care se indoiesc de Dumnezeu isi aleg repere la indemana, adica, alti oameni. In special acei oameni care se autoerijeaza, ei insisi, in repere absolute.
De aceea au existat, exista si vor exista dictaturile.
Aici e marea drama a oamenilor care citesc, gandesc si scriu….sunt eminamente slabi, constienti de limitele lor. E suficient sa apara un om asazis providential, DAR SIGUR PE EL, care NU citeste, NU gandeste si NU scrie indeajuns, si gata, pleiada de intelectuali (cu putine exceptii) se strange in jurul ,,reperului”. Asa a fost, asa este si asa va fi, mult timp de acum incolo.
Si noi il injuram pe Adrian Paunescu….!!!! 🙁
Știți de ce nu l-am hulit niciodată pe Adrian Păunescu? Pentru că în timp ce striga la Cenaclul Flacăra,, Trăiască Cârmaciul!”, atunci când se cântau sau se recitau versuri care puteau fi interpretate ca antisistem, scria cu foarte mult curaj ,,Rezervația de zimbri”:
,,Se stinge un neam, chinuit mii de ani,
Un neam luminat și puternic și mîndru.
Jignit de dușmani, ieftinit de plăvani,
Se-nchide-n afară și fuge-năuntru.”
Iată conținutul revistei aici:
http://dspace.bcucluj.ro/jspui/handle/123456789/48512
[…] Link: https://adriannastase.ro/2018/04/09/sarbatorile-de-pasti-la-cornu/ […]
Nu-mi place idilizarea istoriei. Nu-i ridic în slăvi pe politicienii de dinainte de 1944 pentru a-i minimaliza pe cei de azi, pentru că știu cât de huliți și controversați erau atunci în presă, în opinia publică. Cât de huliți? Atât cât sunt și cei de astăzi.
Mulți au fost oportuniști (acum, după ce s-au petrecut evenimentele, mulți compatrioți sunt deștepți și viteji), unii au avut fler și au exploatat conjuncturi favorabile… Ca totdeauna, nu trebuie generalizat.
Să vedem cum o fi generația lui Nicolas! (care om apuca…)
Hristos a înviat!
Anul acesta, ca niciodată, a luat avânt felicitarea, urarea și salutul pe messenger. A fost ce-a fost cu sms-urile niște ani în urmă – mesaje impersonale tuflite la grămadă – tuturor la fel, în aceeași notă, ori că-ți e frate, soră, cumătru, fin, văr, mamă sau vecin. Astă iarnă a fost de groază cu brăduții cântăreți, cu filmulețele și gif-urile care ne-au burdușit telefoanele și laptoapele, și desktoapele… A dat Domnul cu bine de-a trecut și Anul-Nou – clopoței și colăcei – alte filmulețe, altă invazie. De 1 și 8 martie din nou năvală la floricele și felicitări kitschoase, 40 de sfinți, intrarea în Săptămâna Luminată… Multe, multe filmulețe.
Acum ouă. Poze cu ouă, imagini cu Isus pe cruce, mesaje impersonale, lipsite de… viață!
În copilărie înțelegeam mai mult sau mai puțin Învierea, dar știam că este ziua în care mergeam la bunica unde mă întâlneam cu toți verii mei drepți, cu mătușile și unchii mei. Cel care moștenea ograda era, în mod subînțeles, obligat să-i primească pe toți la o masă întinsă, în capul căreia stătea bunica. Ne spălam în apa cu ouă roșii, înghițeam fărâmitura de nafură, o pupam pe bunica și ne așezam la masă.
Adunarea era despre respectul pe care adulții îl arătau pentru Isus și pentru părinți și despre copiii care băgau asta la cap. Noi ascultam, cuminți și fericiți că ni se permite, discuțiile de oameni mari despre orice: morți, nou născuți, tineri căsătoriți, flăcăi și fete, planuri de nunți și botezuri, imnuri bisericești…
După amiaza acelei zile o dedica fiecare nașilor săi. Se duceau cu „de-mpărțit” – câteva ouă, o jumătate de cozonac și câteva bomboane pentru copii – și le pupau mâna. Mâncai sau nu, închinai un pahar, stăteai în curte la aer și vorbeai neforțat despre nimic important. Țineai aproape de familie și tradiție.
Celelalte zile erau pentru altfel de vizite – toată lumea cu toată lumea trebuia să se vadă, se aduceau la zi cu evenimentele din viața lor, verii se cunoșteau între ei ca nu cumva să se întâmple cine ştie ce împreunare nefericită mai târziu. Pe cei care erau departe îi sunau și vorbeau la telefon pe rând toate neamurile adunate la o masă.
Astăzi am constatat că aceste lucruri nu mai există. Nu știu de ce. Nu-și mai respectă bătrânii, părinții, nașii, se urăsc, se invidiază, nu vor să-și facă deranj în casă, nu vor să se cheltuie pe de mâncare pentru musafiri, nu au timp, nu au chef, sunt depresivi, nu le pasă de noul început, nu vor să-și cunoască nepoții?… Nu sună la telefon nimeni pe nimeni… Dar trimit ouă pe Messenger! Multe ouă, pozulici kitschoase și mesaje impersonale. Altă dată vedeai seara vecinii în fața blocului sau pe bancă la poartă cu garafa de vin și cu platourile de pască și cozonaci, copiii ciocneau toate ouăle și toți spuneau „Hristos a înviat” în loc de „bună ziua” până la Înălțare.
Observația mea despre înstrăinare se referă în mod special la membrii familiei extinse, unde intră şi naşii, cumătrii, finii, unchii şi mătuşile. Îndepartarea fizică duce la dispariția legăturilor spirituale, devenim autonomi şi autosuficienți.
Cred, este doar opinia mea, că orânduirea comunistă ne-a castrat oarecum de identitatea noastră culturală, chiar dacă ideea de naționalism era prezentă. Mulți oameni de vârsta mea (45) nici nu s-au rupt definitiv de tradițiile familiale, nici nu au curaj să recunoască în fața propriei conştiințe că nu le mai prețuiesc şi bifează în mod fals legăturile cu familia cu ajutorul internetului. Ce e mai grav, cel mai grav, aceştia nu consideră necesar să transmită mai departe copiilor şi nepoților elementele care ne fac ceea ce suntem. Ce vor fi cei care vin din urmă???
Ca o paralelă, să ne amintim la țanc de faptul că americanii AU INVENTAT tradiții pentru tânăra națiune, unde oamenii se adună la masă cu familia, ba strâng pe lângă casa lor şi pe alții care n-o au, doar ca să se simtă UNIȚI. Acest lucru nu este întâmplător. Statul laic, la apariția sa, a găsit de cuviință să consfințească libertatea religioasă. Oare de ce? Nu din cauză că legăturile invizibile, ideea de unitate, conştiința apartenenței la un grup le sunt inoculate membrilor societății de părinți, de biserică, fără a solicita in vreun fel statul? Este un mecanism pe care îl unge fiecare individ din convingere.
Nu cred că tehnologia este de vină! Nu! Amoralizarea (există acest cuvânt? Hi-hi!) generalizată prin exemplul păstorilor. Şi la păstori includeți pe cine vreți.
Te mai miri că vezi părinți şi bunici abandonați de fii în putere, copii lăsați pe la diverse persoane sub motivul plecării la muncă pentru un trai mai bun – astea ducând la înstrăinare definitivă. Greu, uşor, este important să rămâi ceea ce ai avut norocul să te naşti. Altfel devii nimeni, poporul tău ajunge nimeni…
Regrupare, rânduri strânse, determinare şi anduranță – asta ne trebuie dacă vrem să supraviețuim.
Vizita la morminte, de la o vreme încoace, se face cu fală, întrecându-se la mărimea ligheanelor date de pomană.. În Basarabia Paștele Blajinilor (al morților) este respectat cu strictețe. Este în următoarea săptămână după Paști, în ziua de luni și este sărbătoare legală. Îmi amintesc (demult n-am fost!) că se face o nouă porție de mâncare, exact ca la Paști, și toată lumea, dar toată lumea, merge la cimitir. Pe aleea principală se aștern mușamale dintr-un capăt până în altul și se înșiră bucatele, colăceii cu lumânări – singurul lucru care se dă de pomană! – preotul citește la morminte și sfințește bucatele. Toată ziua se stă la masa improvizată cu întreg satul, se umblă de la un mormânt la altul, se pomenesc toți morții, li se povestește copiilor despre strămoșii care au mormintele acolo și se cântă imnuri bisericești. Pe seară se pleacă și mâncarea rămasă se împarte celor care nu au avut de-acasă.
Este o zi completamente spirituală.
Nu mai am de spus nimic.
„…este important să rămâi ceea ce ai avut norocul să te naşti. ”
Genial!
O mare bucurie si binecuvântare ca tânărul membru al familiei sa fie alături de toti cei dragi. Ce poate fi mai frumos…
Un pupic pentru Nicolas si o strangere de mana pentru bunicul lui care, atunci ca si acum, nu ar fi ridicat osanale gratuite si nu ar fi facut gesturi politice care sa pericliteze interesele Romaniei – si chiar nu ar fi facut-o cu orice risc. Atitudine asumata, asa cum s-a vazut.
Joc imoral şi iresponsabil al acuzaţiilor politice şi militare defăimătoare: SUA “denunţă” un presupus atac chimic sirian. Rusia şi Siria dezmint cu fermitate. „Terţetul consensual” şi decredibilizarea
Cea mai mare diversiune a Raului este sa te convinga ca el nu exista sau ca faptele sale abominabile sunt savarsite de altii. SUA au “denunțat” un posibil atac chimic al forțelor aeriene siriene în Ghouta Orientală, după ce aceasta a efectuat raiduri de lupta, duminică dimineața, în orașul Douma, impotriva gruparii rebele Jaish al-Islam, pentru a o constrange sa-si paraseasca ultima fortareata de langa Damasc.
In scurtul istoric al evenimentelor de sambata, duminica si luni, in care se inlantuie o noua diversiune si o noua interventie unilaterala, dupa scenariul militar american “creeaza problema si forteaza solutia”, devenit clasic in Orientul Mijlociu, incepand cu invazia SUA in Irak (2003), americanii, evreii si reteaua de rebeli sirieni apar ca protagonisti consensuali. Mai intai, a fost anuntul de sambata, prin care organizatile rebela, umanitara si de observare au acuzat la unison ca Siria ar fi efectuat un atac chimic cu o bomba cu baril continand substante chimice otravitoare asupra civililor din estul provinciei Ghouta, care a provocat 70 de morti, intre care multi copii, si peste 500 de raniti. Initierea intrigii corespunde primei faze, “creeaza problema”.
Au urmat, apoi, pe baza acestui anunt, destul de contradictoriu ca agent chimic (clor, sarin etc.) si ca numar de victime, dezlantuirea, duminica, a presedintelui SUA, Donald Trump, impotriva Rusiei și Iranului, cu acuzatia ca il sprijina pe ”animalul de Assad”, o expresie calculata afectogena, si avertizarea ca va fi ”un pret mare de platit”, o pregatire emotionala a fazei a doua “forteaza solutia”, care avea sa urmeze a doua zi. Luni dimineata, devreme, baza aeriana siriana T-4 (Tiyas) din centrul Siriei a fost atacata cu o lovitura aeriana cu o origine inca neclara, soldata cu 14 morti. Televiziunea publica siriana a declarat luni ca SUA sunt suspectate ca au lovit baza aeriana. SUA au negat insa orice responsabilitate, dand “asigurari” ca fortele lor armate “nu efectueaza lovituri aeriene in Siria”.
Negatia americana este insa, in cel mai bun caz, o “amnezie” de moment. In urma cu un an, pe 7 aprilie, SUA au lansat atacul cu rachete Tomahawk asupra bazei aeriene siriene de la Shayrat, dupa un scenariu identic, cu intriga si afectogenie similare (v. atacul cu gaz sarin, decontat fraudulos lui Assad, din orasul sirian Idlib, despre care Trump a spus ca este o “rusine pentru umanitate” – Doamne!, cum nu clipea nici Obama cand invoca “umanitatea” (sic!). Tot luni, in scenariul militar anti-sirian si pro-terorist s-au inscris si evreii. Armata rusa a declarat, luni, ca doua avioane de razboi israeliene F-15 au efectuat lovituri asupra bazei aeriene siriene T-4, situata intre Homs si Palmyra. Loviturile israeliene au fost facute cu opt rachete teleghidate din teritoriul Libanului, fara a intra in spatiul aerian al Siriei. Sistemele de aparare aeriana ale Siriei au doborât cinci din cele opt rachete trase.
Scopul politic si militar al noii diversiuni “chimice” a tertetului consensual amintit este limpede, sa blocheze sau sa intarzie eradicarea ultimului focar terorist de langa Damasc, un cap de pod de unde sunt lansate sistematic atacuri teroriste asupra fortelor armate nationale, populatiei civile si infrastructurii militare, administrative si rezidentiale din capitala siriana. Practica sau “slabiciunea” SUA pentru acuzatii care intra sub incidenta dreptului international, cum sunt detinerea sau folosirea de arme chimice, nu este intamplatoare. Explicatia recursului de catre SUA la tactica de culpabilizare a unor tari care nu se supun vointei sale sau care sunt planificate sa devina tinte ale atacurilor sale militare este simpla. SUA vor sa provoace emotia internationala, pe care sa o canalizeze impotriva tintelor sale politice sau militare. Rusia si Siria au respins cu fermitate acuzatiile despre un pretins atac chimic al armatei siriene, care intr-o operatiune militara terminala, precum cea de infrangere ireversibila a ultimelor ramasite teroriste din orasul Douma, nu ar avea nicio ratiune de razboi, in orice tip de razboi posibil, nu numai in cel din Siria. Diplomatia rusa a denuntat ca “rapoartele” despre un atac chimic lansat de forțele siriene au fost ”fabricate” pentru a servi ca pretext pentru o posibila intervenție militară în Siria.
PS/NB: Ultima Ora: Specialiştii ruşi care au anchetat la Douma, unde regimul sirian este acuzat că a lansat un atac chimic împotriva rebelilor, nu au găsit „nicio urmă” de substanţă chimică, a declarat, luni, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. / Intrebari-consecinta sau idei de dezbatere pentru opinia publica (ca pentru o posibila agenda a ONU, sunt total sceptic): 1. Oare nu este inca foarte limpede ca inventorii de scenarii criminale, urmate cu morti si raniti reali (sau cu otraviti reali, apropo de cazul Skripal) sunt si criminalii reali? 2. In astfel de cazuri, care este sau ar trebui sa fie sanctiunea de drept international?
Urmaresc si eu cu atentie situatia din Siria si ma uimeste ce provocari si regii ieftine au ajuns sa faca americanii ( impreuna cu englezii , francezii si israelienii ) pentru a porni un conflict in zona si a ocupa Siria .
Cred ca ceea ce inca-i mai opreste pe americani sa-i atace pe sirieni , pe iranieni si pe rusi este situatia din Ucraina !
Sunt absolut sigur ca un conflict Rusia – SUA in Siria ar fi urmat instantaneu de un atac al rusilor in Ucraina si de un razboi hybrid in tarile baltice cu mari comunitati rusesti ( cu toata apartenenta lor la NATO si art. 5 ).
Oricum , de cca. 3 ani incoace , rusii si chinezii au reusit sa zadarniceasca toate planurile de expansiune ale Unchiului Sam si al aliatilor lui .
@fragmentariumpolitic: ” 1. Oare nu este inca foarte limpede ca inventorii de scenarii criminale, urmate cu morti si raniti reali (sau cu otraviti reali, apropo de cazul Skripal) sunt si criminalii reali? 2. In astfel de cazuri, care este sau ar trebui sa fie sanctiunea de drept international?”
Foarte revoltat și vigilent în apărarea Rusiei neprihănite supusă unei continui serii de acțiuni criminale ale imperialismului american, fragmentarium se tot întreabă ce se poate face pentru ”reperarea” onoarei maicii sale, Rusia.
Păi, nu-i greu de ”reperat”, tovarășu’, cereți la ONU izolarea Statelor Unite pentru crime de război prin culpabilizarea nemeritată a Rusiei pentru acțiunile drepte ale acesteia de ocupare, așa cum crede de cuviință, a oricărui teritoriu străin, în scopul pacificării cu orice preț și cu orice mijloace.
Nu există „drept internațional”! Contează doar cine e mai abil și mai puternic…
Marele tradator de neam si tara: care ia primul razboi mondial a dezertat de pe front. Ucigasa familie regala care in 1907 a dat ordin si a ucis peste ….. 11000 de tarani, spun cartile de istorie. Nici nu trebui pomenit numele tradatorilor. A pingarit si cimitirul de la Curtea de Arges cu oasele lui. Eu cunosc foarte bine istoria familiei rgale si radacinile ei. Tot ce s-a facut maret in tara, s-a facut datorita harniciei deosebite a poporului si marilor patrioti. Familia regala a venit cu nimic in romania si dupa ani si ani s-a autoimpropietarit, la fel cum se intimpla si azi cu iubita noastra clasa politica.
“Omagiul” adus regelui Carol al II-lea de catre nume ilustre ale elitei romanesti, in chiar anul prabusirii statal-teritoriale a Romaniei, indica, cred, habarnismul politic al acestora, pe de o parte, si obedienta fata de putere, pe de alta parte. In opinia mea, aventurierul politic Carol al II-lea cu siguranta ii dispretuia pe romani si, avand in vedere si anturajul sau intim, a modelat un context de obedienta, folosind mai multe unelte si actiuni. Din categoria ultimelor as aminti asasinarea in inchisoare a adversarilor politici, un semnal despre care astazi stim ca se incadreaza in politica fricii. Cred ca acest personaj detestabil de la varful statului roman a fost la randul lui o marioneta in mainile arhitectilor celui de-al doilea razboi mondial, si ca regele a urmat o foaie de parcurs pana in momentul in care, prinsa in clestele Est-Vest, Romania a fost silita sa intre in tabara Germaniei lui Hitler. Aducerea Romaniei intr-un spatiu politico-diplomatic atat de stramt, practic prin punerea ei la zid, fapt care nu s-ar fi intamplat daca seful diplomatiei romanesti Nicolae Titulescu nu ar fi fost demis brutal si fara motivatie, a fost dupa parerea o manevra abila care a urmarit sa nu se mai repete patania regelui Carol I, din primul razboi mondial, care desi a vrut sa inscrie Romania in razboi alaturi de Puterile Centrale, si deci alaturi de Germania, votul Consiliului de Coroana, din iulie 1914, a fost potrivnic vointei regelui, impunand diplomatic solutia neutralitatii, dar care practic a pus bazele desprinderii de Puterile Centrale si apropierii si, apoi, alierii, de/cu Antanta, care avea sa se produca in 1916.
Si ce ar fi pitut face Titulescu ?!
In 1940 Franta era partial ocupata , restu zicea „” Il faut Korecten sein!”, Anglia se mandrea cu retragerea de la Dunquerque si cam atat.
Ce era sa faca Titulescu? El a mizat pe Franta, pe Anglia insa astea …..
Oare, pe cine n-a urât Carol II ? Un dictator se iubește doar pe sine! ( monarhiștii nu mai numesc perioada 1938-1940 Dictatura regală, ci Domnie autoritară! (,,Te doare memoria”, ar fi spus o mătușă de a mea, dacă ar fi trăit aceste vremuri!). Cât despre dragostea de țară, aceasta a existat și există doar în mintea și inima idealiștilor romantici.
Cultul personalității, după cum o știm cu toții, îl moștenim de la strămoșii noștri romani, care l-au preluat de la orientali. Singurul politician care a fost consecvent în critica sa asupra familiei regale din România ( nu și în orientările sale doctrinare) a fost Constantin Argetoianu.
PE Mihaita si pe Duduia
[…] https://adriannastase.ro/2018/04/09/sarbatorile-de-pasti-la-cornu/ […]
https://www.luju.ro/opinii/editorial/planul-minerva-si-protocolul-infractional-sri-piccj
Dupa cum spuneam mai sus …
https://www.almasdarnews.com/article/breaking-trump-will-decide-whether-or-not-to-bomb-syria-in-the-next-48-hours/
https://www.almasdarnews.com/article/russia-suddenly-puts-troops-on-full-combat-alert/
M.E.P.
Nu am inteles foarte bine ce vreti sa spuneti, dar realizez ca dvs va indoiti profund de adevarul reprezentat de Noul Testament.
Evanghelia dupa Iuda este un inscris eretic provenit din zona ganditorilor gnostici care considerau trupul omenesc ,,o inchisoare de care gnosticul trebuie sa se elibereze” si nu ,, un vas ales pentru suflet”.
,,De aceea, in gnosticism si platonism, corporalitatea si gradul ei de cunoastere inseamna departarea de „fiinta”. Daca in crestinism invierea lui Hristos a insemnat reintoarcerea in trupul de care nu S-a despartit nici o clipa cat S-a coborat la Iad, in gnosticism moartea lui Iisus pe cruce este ultima realitate, implinirea destinului gnosticului.”
…A vorbi despre Evanghelia dupa Iuda (un document care, prin terminologie si ideile vehiculate, provine din ,,secolul al II-lea, atunci cand gnosticismul – ca mitologie eclectica ce ingloba elemente atat pagane, cat si crestine – infloreste sub influenta speculatiilor metafizice platonice si a conceptiilor lui Valentinian sau chiar Marcion” ) nu inseamna altceva decat a relativiza suferinta sufleteasca si in egala masura trupeasca a lui Iisus pe cruce si de a acredita ideea ca cineva, din exterior, l-a ajutat pe Hristos ,,sa scape” de trupul sau, vazut ca o carcasa neimportanta pe drumul dumnezeirii sufletului. Altfel spus, Iisus nu este de fapt fiul lui Dumnezeu intrupat din Fecioara , ci o entitate spirituala transmutata din alt taram intr-un corp omenesc oarecare, fara relevanta in procesul Invierii Domnului. Ar rezulta, pe cale de consecinta, ca, prin patimile sale, Isus nu a mantuit pe nimeni.
In teologia crestina sufletul si corpul sunt ingemanate indisolubil, iar prin Inviere, omul se intoarce la viata impreuna cu trupul sau reconstituit prin vointa divina.
Mi se pare logic, chiar din perspectiva…gnostica, deorece nu cred ca Dumnezeu a construit doar carcase materiale definitiv perisabile, ci a infaptuit miracolul Genezei si al Vietii, iar pe om l-a creat dupa chipul si asemanarea Sa. Nu sadesti un suflet, adica ceva atat de minunat, intr-o banala carcasa trupeasca, far’de de esenta divina, ci intr-o minunata structura vie, ale carei taine, savantii nici pana azi nu au reusit sa le descifreze, din moment ce omul NU poate crea viata din nimic. Doar se joaca prin inginerii nu foarte bine studiate sub aspectul efectelor, imbinand fragmente de materie vie pre-existenta.
PS
Daca ar fi sa-i credem pe exegetii gnostici, ar trebui sa-i spunem domnului Adrian Nastase ca cei care l-au tradat si chinuit in procese de tip Pilat in fata opiniei publice i-au facut in cele din urma un serviciu, eliberandu-l de ,,perisabilul” din el. (Z)
PS2
Va recomand respectuos sa ascultati predicile marelui Bartolomeu Anania. Se gasesc (si) pe Youtube.
Pupatu si linsu e hiba veche .. in plus si pietii trebe sa manance … su vai, un poet manca mai putin decat un leu!(scritir latin sec I .. inainte sau dupa ?! Nu mai tin minte). Insa azi nu e vorba numai despre mancare ..
E oricum MS Lupeasca avea parerea prorprie despre pupaci – ca i-ar fi trebuit minim 2 hectare de buci ca sa satisfaca toate buzele dornice de regal posterior!
Exegi monumentum aere perennius se pare ca in sec XX se traduce cu pupati-as talpile!
Referitor la comentarii și răspunsuri: aici nu e vorba despre a lua apărarea Rusiei sau a lui Bashar sau a SUA, ci despre siguranța cu care SUA ș.a. acuză în vreme ce nu au dovezi certe, așa cum Marea Britanie cu intelligensu ei l-a acuzat pe Saddam că avea arme chimice, l-a pisat, l-a făcut pilaf, pentru ca mai apoi să zică: pardon, ne-am înșelat. Ce a rămas în urmă? Se știe.
Eu susțin că nu trebuie să fim siguri nici de Rusia, nici de SUA, nici de Marea Britanie, nici de Marea Neagră…, ci numai de mama și de tata.