M-am intors!

După o călătorie de 23 de ore, inapoi la Bucuresti. Concluzia mea, după o săptămână petrecută in Cuba – merită efortul de a ajunge acolo si de a căuta să intelegi istoria unei tări traumatizate de de diversi colonisti, precum si a unei experiente cvasi-autarhice.

Nu cred ca am toate informatiile pentru a judeca ce e bine si ce e rău acolo. Societatea pare profund divizată. Multi ar dori o schimbare, altii consideră că trebuie continuat cu modelul actual. Alegerile ce vor urma in această primăvară  vor aduce, poate, anumite clarificări, după perioada de conducere, de sase decenii,  a familiei Castro.

Apar semne de modernitate – in artă ( am vazut lucrari minunate, avangardiste unele dintre ele), in arhitectura unor cladiri, in managementul privat al restaurantelor ( La Guarida, de exemplu). Dar si unele de regres. Recent, asociatia avocatilor independenti a fost interzisa. Sunt acceptati doar avocatii din firmele de stat.

Sunt insă multe locuri de vizitat – resorturile din Varadero, zonă creata prin anii ’30, de Isabela Dupont, a cărei casa a fost transformată, după revolutie,  intr-un restaurant de stat pe malul oceanului, zonele din sudul insulei (Caio Largo), cu un nisip extrem de fin si cu locuri unde traiesc sute de iguane, peisaje de vis, poduri spectaculoase (inclusiv unul de 128 de metri inaltime, numit, nu stiu de ce, „Podul soacrei”).

Un loc unde trebuie sa mergi, ca turist, este, fara indoiala, spectacolul de la Tropicana, unde am fost invitati de un prieten canadian aflat de multi ani in Cuba. Spectacolul este feeric, comparabil cu orice spectacol de acest gen din Franta (Moulin Rouge, Lido). Voi incerca sa pun pe fb cateva filmulete pe care le-am facut acolo, cu rugamintea ca doar cei peste 18 ani sa se uite la ele.

Astazi adaug insa căteva imagini, una dintre ele cu incercarea (nereusita) de a fuma, după 28 de ani, un trabuc.

IMG_1040.jpg

45dac1e7-2a4d-4b5b-bb4a-17e3af5c103f.JPG

f09c1b1f-3619-4fa2-836f-900506856bc7.JPG

IMG_1086.jpg

45 de gânduri despre “M-am intors!

    • in Argentina trebuia sa mergeti, acolo poate ati fi avut, imaginea a ce se poate petrece in continuare la noi in Ro. Se spune, despre Istorie si despre cunoasterea ei, ca cei ce nu cunosc Istorie, au optiunea de a face aceleasi greseli ca si altii… poate nu la aceleasi proportie, dar asemanator. Istoria ca un tavalug ce vine peste noi toti, multumesc

      • Am fost in Argentina, dar ce-am văzut mi-a plăcut. Ce-am auzit m-am pus pe gânduri. Culmea, ce-am auzit, a fost printre argentinienii cu care am călătorit pe un vapor care pleca din Chile. Respectiv, se duceau în Chile să facă cumpărături. Am văzut o familie care cumpărase ditamai televizorul și-l luase pe vapor că să coboare la Ushuaia, in Țara de Foc.
        În plus, intre Buenos Aires si Santiago de Chile, existau cel puțin 8 curse de avion pe zi. Și toate pline. Am avut ocazia să văd acest fenomen deoarece am avut o întârziere de ceva. 10 ore în aeroport.
        Dar, Buenos-Aires este un oraș superb. Într-adevăr, merită să fie vizitat.

    • Sunteți Satana! Este ograda lui Năstase! Cui nu-i place – VA-LEA!!!
      Nu impresionați pe nimeni, nu vă place nimeni, nu vă place DE nimeni şi, cel mai important, NU CONVINGEȚI pe nimeni. Spuneți ce aveți de spus, fără sule în coaste, iar dacă nu puteți astfel – SICTIR!

      P. S. Îmi cer mii de scuze față de ceilalți contributori care nu stau cu bățul vârât în gard şi rog cenzura să mă ierte numai de data asta! Am inceput să mă satur de atâta political correctness! Nu mai pot respira de atâta political correctness! Nu mai ai unde să te întorci, nu mai ai loc pe pământ! Lăsați-ne fericiți cu cenzura noastră şi flit de pe capul nostru!

      • @Ana: ”Nu mai pot respira de atâta political correctness! Nu mai ai unde să te întorci, nu mai ai loc pe pământ!”

        New York: la sărbătorirea de terminare a școlii (liceului), departamentul de educație al orașului New York și primarul socialist (scuzați, democrat și ultra socialist) Bill de Blasio, au hotărât ca tatăl să nu mai danseze cu fiica sau mama cu fiul. Motivul este că s-ar putea să fie copii în care să părinții să fie parteneri de același sex, deci acești copii ar fi discriminați.
        Nu comentez, constat.
        Los Angeles: În același diapazon al corectitudinii politice … dar asta data viitoare 🙁
        Franța: … tot data viitoare, deși în Europa se știe mai bine.

      • Iată ce spuneam în 2016.
        Şi consider că progres nu înseamnă ceea ce debitează rezistenții sorosişti, autuointitulați progresişti.

        Ia te uită ce se întâmplă în Norvegia! Un bebeluș smuls de la sânul mamei urlă ca din gură de șarpe, dar este apostrofat de Guvernul unei civilizații evoluate, neîndoctrinate religios, fundamentalist laice: „Ce ai, măi bebe, ce răcnești așa? Ți-e dor de mama? Nu există „dorul”, bebe, știu ce vorbesc eu, care sunt rațiunea pură! Plângi după sânul cald al mamei, poate? Nu plânge, avem niște tetine universale, foarte performante, vei fi hrănit la standarde dintre cele mai înalte! Și cu sânul cald, nu știu ce să spun, îți trec tot felul de chestii prin cap… Vai! Și pe tati îl vrei? Pentru ce? Funcția lui reproductivă a fost îndeplinită; practic, nu mai ai nevoie de el! Iubire? Nu e voie! Șșșșt! Iubirea este ceva subiectiv, lipsit de rațiune, complet obscur! Mami și tati au făcut copii din iubire? Hmmm… Nu e bine, va trebui să adoptăm o lege rațională care să nu ne poarte pe căi subiective, miraculoase și divine, s-a inventat copilul din eprubetă, cel căruia îi putem studia genele de dinainte.

        Aoleu, nu mai răcni, bebe (dați-i, mă, ceva să tacă, îmi crapă capul!). De ce vrei să ai frați și surioare? Nu-ți trebuie, uite ce țarc drăguț ai, foarte scump; ai roboțelul acesta care pare o doamnă, îți dă păpiță la timp, căcuța faci la program, îți vom implanta un microcip când vei fi mai mărișor, unul care va fi partenerul tău de joacă și de studiu, un prieten virtual… Iar vrei la mami? (Ce i-ați dat, măi? Încercați ceva mai tare, insecta asta mă irită!) Aaaa! Vrei în brațe??? Nu e voie! Se pedepsește prin lege, prea aproape trupul mamei de al copilului, nu se știe ce idei vă vin!!! Taci odată!!! Dacă nu te oprești și dacă te mai plângi, jur că nu mai vezi suflet cât vei trăi, darămite pe mă-ta și pe tat-tu! Cum, cine sunt??? Eu sunt Fructul Rațiunii pure: DUMNEZEUL tău! În genunchi!”

        Nu despre a fi stat religios ori laic este vorba. Ei se declară laici, dar se cred Dumnezei, dată fiind atitudinea lor. Sunt profund fățarnici și mincinoși, indiferent cât de civilizați se pretind. Laic ar însemna și echitate, dar de ce familia aceasta nu se poate apăra? Nu cumva se află ca în fața unei „divinități”, iar de așa ceva nu te poți apăra? Ce ți s-a întâmplat este definitiv, ca un trăsnet: nimic nu se mai poate discuta, nu se poate ajunge la un consens. Asta am vrut să spun. Eu nu fac referiri publice despre credința mea, dacă o am. Discuția este despre un principiu pe care ei spun că-l respectă, dar nu este așa. Dacă drepturile fundamentale ale omului, cele după care se împarte dreptatea la CEDO, sunt concepute, atenție, pe baza moralei creștine, adică echitate, eu mi-aș permite să-i întreb pe ei, ce se pretind corecți și raționali, ÎN RAPORT CU CE sunt rațiunile lor RAȚIUNE? Raportat la ce filosofie de viață? Creștină? Musulmană? Budistă? Or, dacă tu spui că o faptă sau o lege este rațională în raport cu NIMIC, atunci orice spui poate fi declarat rațiune. Nu vi se pare absurd?

        Mă întorc la teoria (pe care o susțin), conform căreia BANII conduc lumea. Întâmplător, Norvegia este cea mai bogată țară din lume. Ei își permit să facă ce vor, dar să spună că fac ce trebuie. Le lipsește ONOAREA? Nu-i nimic, atunci când le trebuie, își cumpără câteva kilograme, nu contează cât costă. Bani n-au?

      • Draga mea prietenă, mi se pare mie sau v-ați luat de ROIUL DE NEURONI sălbatici, poposiți pe planeta noastră , unde ne era atât de bine până să ne aterizeze, mititeii, și-n bătătură ? Sunt tristă… Nu vreau să intervin în agreabilul dumneavoastră text, dar ați uitat să-i spuneți că nici umor n-are… și că nu-i iese o ironie ca lumea, deși tare și-ar dori, pentru că vede că tuturor celorlalți culmea ! le iese.

      • Dragă Anuța, crezi că mie-mi place să stau într-un loc unde nu mă place nimeni, mai ales că sunt un om destul de ocupat? Dar trebuie să stau, domnul Năstase are nevoie de mine, dacă ar rămâne numai cu tine, Luminița și alți câțiva, ar da în diabet de atâta dulcegării. Prin urmare, dacă iubești gazda și ții la sănătatea ei, trebuie să mă suporți.

      • „Dragă Anuța, crezi că mie-mi place să stau într-un loc unde nu mă place nimeni, mai ales că sunt un om destul de ocupat?”

        😀

    • Nu trebuie sa va simtiti obligat sa dati o replica. Primiti invatatura in tacere! Altminteri, nu veti putea progresa niciodata.

    • Presupun ca te iluzionezi ca, daca „nu te place nimeni”, asta-i dovada ca tu esti inteligent si ceilalti prosti, stiut fiind ca inteligenta e lucru rar, in timp ce prostia se gaseste pe toate drumurile. Ti-a trecut vreodata prin cap ca s-ar putea sa gresesti, cu privire la tine insuti? Cu atit mai mult cu cit, de fapt, e plina tara de idioti care pun botul la „lupta anticoruptie” si ies in strada sa urle „Jos penalii!”, „Jos ciuma rosie!”, cit ii tin bojocii, ca o turma indobitocita?

      Vai, vai, cum vii tu pe-aici unde „nu te place nimeni”, desi esti „un om destul de ocupat”, aici, unde esti injurat, scuipat, umilit, ca sa lupti cu coruptia (asta fiind adevaratul motiv pentru care te produci aici, nu grija fata de Nastase, cum pretinzi tu), cum te sacrifici, de dragul tarii, pe blogul lui Nastase, ca Isus pe cruce… Ce s-ar face tara fara tine? Cum ar supravietui? (Ca sa nu mai zic de Nastase.) Frumos, foarte frumos! Admirabil!

  1. Back to life, back to reality
    Back to life, back to the day we have
    Back to life, back to the present time,
    Back from a fantasy yeah
    However do you want me,
    However do you need me
    Let’s end this foolish game
    Tell me now, take the initiative
    Show me how, decide what you want from me
    Tell me maybe I could be there for you

    (En Vogue – Back To Life, Back To Reality)

    Nu sunt versurile în ordinea celor din cântec, ci le-am pus astfel ca să sune a îndemn pentru acțiune din partea unui lider :-), sau poate 🙁

    Bun sosit înapoi pe tărâmurile natale!

  2. Familia Castro conduce si astazi Cuba – nu doar fratele Raul ci si un ginere .
    Un pic excesiv , la 60 de ani de la victoria militara a unei gherile care s-a declarat comunista doar dupa luarea puterii prin violenta .
    Problema nu este atat familia CASTRO ( in tarile francophone africane avem familia Bongo in Gabon – cel care adapa cu valize de bani politicienii de la Paris ai caror urmasi ne fac morala sau familia Eyadema in Togo , amandoua mai putin decat Castro , 40 de ani ) ci dictatura partidului comunist .
    Castro a reusit sa-si saraceasca tara , sa transforme o tara a surasului si soarelui in puscarie , si-a trimis fiii , dement , sa moara in Namibia si Angola batandu-se cu armata sud – africana etc .
    SUA au tot interesul sa ramana comunisti , marile averi cubaneze exilate in Florida vor ramane pe teritoriul american , nu se vor intoarce pe insula .
    Comunismul , l-am cunoscut cu totii , nu un restaurant chipurile privatizat sau o expozitie de arta il face simpatic , nici artificiile cu asa zisa libertate lasata coafezei de a-si avea salonul de coafura .

  3. Draga distins si mult apreciast prieten, am toata stima si consideratia pentru ce faci si ma bucur , de parca eu as fi fost in aceasta ninunata excursie. Stiu ca aceasta frumoasa tara, Cuba este macinata de saracie , fara ca oameni sa manifeste aceasta stare, chiar daca toti o simt si o impartasesc. Si acum , ca o guma (pe care sotia mea o accepta cu un zambet …usor de inteles) au asi merge in Cuba, fara sotie si fara un membru al familiaei. Era bina sa scriu ca asta era valabil in urma cu … 40-50 de ani . Acum , ma uit la poze . 🙂

  4. Deci, v-ați întors! Bine ați venit! Păi, ia să vedem ce-am mai făcut noi pe-aici cât timp ați lipsit dumneavoastră…

    DESPRE INSTABILITATEA MEA SENTIMENTALĂ… ȘI DESPRE STATORNICIA DE PIATRĂ A LUI GABRIEL !

    Cunoașteți scena… soțul își prinde soția cu un tip în pat… Soția, cu glas sonor, spune: „Dar, dragul meu, fii rezonabil… nu-i adevărat ceea ce vezi… ”

    Așa și cu DNA Ploiești… e vocea lui Lucian Onea… dar nu-i adevărat ce auzim… Lucian Onea… o splendoare de procuror. Cum ne place nouă… un bărbat hotărât, cu fălci pentru apucat și smuls… tuns scurt, cum a văzut el într-un film american că se tund eroii care se luptă cu meteoritul care amenință Terra ! Dânsul prezintă acea fermitate virilă care ne face nouă bine la ficat și ne liniștește psihic total… suntem pe mâini bune… . „noi am respectat legea”… „nu discutăm mai mult”… „nu suntem demobilizați”…„mai iau doar două întrebări” ( după ce nu a răspuns la niciuna , n.n.) …el și-a FĂCUT TREABA!!! Ah! Altul care ȘI-A FĂCUT TREABA! O cută între sprâncene… de la nesomn, din pricina grijii nemărginite pentru „făcutul trebii”. Dar mi se pare mie sau e, să zicem, puțintel … constipat, din punct de vedere verbal?

    Prieteni, eu sunt o persoană instabilă emoțional, vai mie! La început mă tulburam total când îl vedeam pe Lucian Papici… ( știți… tuns scurt, cută între sprâncene, fermitate maximă… genul meu)… când l-au zburat însă, n-am stat prea mult în cumpănă … așa că, până azi, la ora 14,00 procurorul Portocală a fost următoarea mea pasiune… varianta inițială, cu stomac nedecupat… dar de când l-am văzut pe Lucian Onea, sentimentele mele s-au reorientat rapid: EL E BĂRBATUL de-a căruia statură mă-nfior!

    Însă nu cred că va dura mult… la viteza cu care se dărâmă STATUL DE DREPT AL PROCURORILOR în România mi-e teamă că viața mea sentimentală va avea de suferit…

    Și-acum să vorbim puțintel și despre prostie… Deci, prieteni, vedeți cataclismul din jur … vedeți cum vine-Apocalipsa STATULUI DE DREPT peste noi… Cât de prost să fii ca să nu vezi chestiile astea? Uitați… cam atât de prost :

    „…Expoziția, inițiată de europarlamentarii Monica Macovei și Sven Giegold, a fost deschisă la Bruxelles, pe 30 ianuarie 2018 la ora 18, în holul 3D al clădirii Paralamentului European. Cei trei vorbitori de pe afiș sunt reprezentanți ai mișcării # REZIST …. Ea spune dintr-o aruncătură de ochi ceea ce toate cuvintele ticluite nu pot contesta. Nu întâmplător poza asta a devenit argumentul de care s-au izbit și sfărâmat toate minciunile rostite zilele trecute la Strasbourg de către reprezentanții PSD și Alde, în plenul Parlamentului European, când s-au dezbătut modificările legilor Justiției în România. «Da, dar noi am văzut România în stradă», li s-a răspuns. «Vă auzim de acolo, din stradă», a spus din partea PPE, parafrazând slogan-ul celor din Sibiu, europarlamentara Roberta Metsola. «În România zeci de mii de oameni sunt pe străzi împotriva unei elite corupte care abuzează de puterea ei», a spus din partea Verzilor europarlamentarul Ska Keller. «Românii au ieșit în stradă pentru a-și exprima opoziția față de acele modificări care ar putea slăbi măsurile de combatere a corupției», a spus Věra Jurová, comisar european pe probleme de justiție.”

    Ați recunoscut fericitul stil? Un pic mai sec decât de obicei, dar…bravo! Răspuns corect: Gabriel Liiceanu e autorul… ( REVISTA 22, „Izabela”, 10 februarie 2018)

    Gabriel, Gabriel… și când se va termina… și când se va prăbuși… când va face implozie… când va face BUM!… cu un asemenea „orb al găinilor ”, clamat zi de zi , cum vei mai găsi întrerupătorul, dragă, ca să stingi lumina ?

  5. CONFERINȚĂ DE PRESĂ CU CODRUȚA

    Popor ! Dânsa a vorbit! Națiunea, cu sufletul la gură, ședea încremenită în fața televizoarelor… După primele 15 minute, un sfert din națiune a adormit… primul puseu de „somnic pufos” m-a încercat și pe mine pe când doamna Codruța , cu un patetism ieșit din comun, mi-a explicat , a nu-știu-câta-oară , că procurorii „își fac treaba” în beneficiul nostru, iar nu așa, oricum, într-o incontinență veselă și iresponsabilă, cum ar putea înțelege vulgul. Nu… „treaba”, la acest nivel, se face cu simț de răspundere ! CTP-ul cred că a tors ca un motan Sfinx , adică fără blăniță, mare și castrat…am spus CASTRAT? aoleu! nici nu știu ce mi-a venit…

    „…Nu cred că acest atac este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român”.

    În fraza de mai sus, își dă cetățeanul seama cine vizează „îngenuncherea poporului român”- vreau să zic , „atacul ” sau „procurorii” ? Că vorba ardeleanului, „mere și-așe… și-așe”…

    După ce doamna Codruța a isprăvit declarația sentimentală pentru poporul român și mulți tefeliști au udat batistele cu lacrimi, s-a trecut la „next level” – PROBA DE REZISTENȚĂ… răspunsurile la întrebările presei. Spicuiesc din această consistentă ședință foto, demnă de revistele pentru femei și tefelei ( n-o să credeți, dar și madam Kovesi a avut pictorial într-o astfel de revistă, așa cum a avut și Cruella Demon Macovei … cu acest prilej, proverbiala frumusețe românească a primit mai mulți pumni la ficat…) .

    Să reluăm. Răspunsurile ne-au luminat total… n-ar avea rost să adaug și întrebările :

    „NU sunt sociolog și nu e rolul meu să fiu simpatică. Eu conduc si cetățenii judecă…
    Rolul meu e să le explic cetățenilor că ne facem treaba și că NU falsificăm probe…
    Noi mergem înainte și NU ne intimidăm…
    NU răspund comentariilor politicienilor…
    NU am criticat ci am vorbit de efectele unor decizii CCR…
    NU am discutii despre viața personală cu procurorii…
    Eu NU am avut nici un fel de discuție cu domnul Negulescu, eu am vorbit doar cu domnul Onea și colegii de la Ploiești. Preluați si dumneavoastră metodele procurorilor…
    NU vă spun. Îmi continui munca…
    Până acum NU mi-a spus nimic și eu îmi voi face treaba …
    NU am avut o așa discuție cu doamna Iorga…
    NU am avut o discuție cu domnul ministru și NU mi-a cerut nimic…
    NU am criticat ci am vorbit de efectele unor decizii CCR…
    NU sunt aici să raspund la asta …
    NU am vorbit cu președintele! …
    NU am văzut nimic. Dacă va exista un proiect atunci voi comenta. …
    NU e să cred sau nu, e un raport și el a fost înaintat și procurorului general…
    NU am trimis nici o scrisoare. Trimit zeci de mail-uri, dar NU am trimis un astfel de mail…
    Noi NU falsificăm legea! …
    Dar nouă NU ne este frică ca procurori să fim înregistrați pentru că respectăm legea…
    NU pot să le reproșez colegilor că un inculpat a făcut o înregistrare…
    NU pot să confirm dacă acel document e real, dar Inspecția ( Judiciară, n.n.) va lămuri totul – dacă a fost transmis legal sau NU…
    NU știu și NU am vorbit cu el…”

    …………………………………………………………………..
    Deci, cetățeni, după cum ați observat, doamnei Codruța i-au trebuit două ore pentru ca dânsa să ne spună acest magnific NU… Unui mare admirator al doamnei, recte Cărtărescu Mircea, îi trebuie, de obicei, o oră ca să iasă dintr-o încăpere… indiferent de încăpere.

    Mă întreb: ei sunt doar înceți sau sunt temeinici ?

    Altfel, expresivă, cucoana… să nu uitați prieteni, disprețul nedisimulat din privirea cuirasatei… către noi toți era îndreptat… Dar, cât timp vom hrăni MINOTAURUL el va face ceea ce știe mai bine : va continua să ne ronțăie falangele și să ne scuipe, elegant, oasele între ochi!

    • Dacă în primul sfert de oră putea să adoarmă omul, în următoarele două ore ar fi putut să vomite!

      Nu ştiu dacă mai are cineva îndoieli în legătură cu scârba lor față de noi, disprețul fără margini…

      Şi Mutul n-a văzut, n-a auzit, nu comentează, nu are nicio opinie, că el se trezeşte pe tarlaua lu’ mă-sa, nu la Cotroceni! El este în bătătură ca să deconteze vacanțele, lenjeriile de pat de mătase şi ca să repete ca o moară stricată „Statul de drept”, „Statul de drept”… Care mediere, ce revocări! Unde? Cum?
      Suntem în zona Crepusculară! Cum ar spune primul om al țării: „Ghinion!” Şi pot să nu-i dau dreptate?!

  6. CONFERINȚĂ DE PRESĂ LA COTROCENI , CU „LIMBĂ DE SURCEA”, DEOARECE „LIMBA DE LEMN” ÎNCEPE DE LA 30 DE CUVINTE ÎN SUS

    Mare… mult … rânjitor… Tot timpul , uitându-mă la mândrețea asta de bărbat („…fiţi apropiat, oamenii simt nevoia să vă vadă, femeile simt nevoia să vă atingă pentru că sunteţi un BĂRBAT FRUMOS. Femeile au nevoie de lumina pe care o degajaţi dumneavoastră…”, a spus, cu glasul lui peltic, Ioan Oltean, pe 17 septembrie 2014) m-am întrebat dacă nu cumva Dumnezeu o fi scăpat în aluatul de plămădeală 4-5 dinți în plus, la facere, că așa pare când ne zâmbește dânsul cu toată dantura. Sau nu Dumnezeu s-o fi ocupat de cocătură, la Klaus…

    Conferința de presă a președintelui a fost o capodoperă a genului. Poporul simte capodopera, o amușinează, și se bucură… că el așa ceva vede rar… Păi ce „iaște” aceea o conferință de presă? Un bun prilej pentru ca vulgul să capete răspunsul competent la frământările lui despre justiția independentă… Și, trebuie să recunoaștem, poporul a primit lumină!

    1.KLAUS IOHANNIS- INTRODUCERE ÎN PROBLEMĂ: „…Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze Direcția Națională Anticorupție și conducerea acestei direcții. După părerea mea, această încercare este una jalnică și neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoașteți, dar îmi face PLĂCERE să o repet. Dupa părerea mea, Direcția Națională Anticorupție și conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau această încercare de atac din partea unor penali, este de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.”

    Deci, popor , am spus INTRODUCERE? Rectific cu mâhnire: INTRODUCERE, CUPRINS și ÎNCHEIERE ! Pentru că … asta a fost expunerea …ce a spus în rest în prima parte a conferinței oricum n-a mai ascultat nimeni . Partea a doua a fost însă magnifică … într-atât de magnifică încât putem urmări doar răspunsurile, întrebările, cam de cincizeci de ori mai ample decât răspunsurile fiind total neinteresante pentru președinte.

    KLAUS IOHANNIS- RĂSPUNSURI : „Asta a fost toată întrebarea? Sau mai e? ……Da, asta cu penalii am explicat-o de suficiente ori, NU ESTE CAZUL să revin… Așa este. Mulțumesc! … În această situație, NU MĂ VĂD CHEMAT să mediez între DNA și persoane inculpate, nici NU ESTE NEVOIE … M-am exprimat destul de clar în prima parte. Dacă va fi nevoie, voi avea o discuție și cu dna Kovesi, și dacă tot va mai fi nevoie, e posibil să avem o discuție și în trei… Da, am primit acel raport, este în studiu. Mulțumesc!… Cred că vă referiți la chestiuni din auzite. Așa ceva NU COMENTEZ… Cred că vă amintiți că NU COMENTEZ spusele altora. Îmi spun propriile lucruri…. NU COMENTEZ deloc… NU VĂD unde este minciuna și NU ȘTIU la ce vă referiți… Eu NU URMĂRESC toate poveștile de televizor. Mulțumesc!… Dacă mai are altcineva o întrebare…. Aceste informări pe care le primesc de la servicii au antetul „secret” sau „strict secret” și știți bine că NU POT nici să confirm, nici să infirm astfel de lucruri… Aici trebuie să corectez un pic, apropo de chemat. Despre Ministerul Justiției am discutat cu doamna prim-ministru, în mod natural și evident. Cred că NU TREBUIE să amestecăm lucrurile prea tare. NU AM VORBIT despre legile justiției, nici NU AM DE GÂND să vorbesc cu premierul despre o chestiune care este demult în cu totul altă fază. NU AM NEVOIE de sfatul Guvernului în această chestiune și nici de colaborarea sau necolaborarea Guvernului… Asta cu revocarea constat că este o preocupare intensă în spațiul public. Momentan, sincer, NU VĂD MOTIVE de revocare… NU ȘTIU câte casete și câte ore de înregistrări o să mai prezinte cei care le-au prezentat până acum, dar NU CONTEAZĂ … Aceste chestiuni le-am explicat cu alte ocazii și mai devreme astăzi, mulțumesc…”

    Dragă popor, mai ai vreo nelămurire? că eu zic că abordarea lui Klaus a fost exhaustivă. Ce mai rămăsese oarecum neclar a rezolvat cu zâmbetul său îndințat și armonios .

    Dar n-am înțeles… „dom-nu’ Pan-ta-zi ”( ăla care-i pune președintelui întrebările cele simple și benigne, și-i dă și răspunsurile, ca să nu se petreacă vreun accident) o fi fost în vacanță, de n-a venit să-i dea o mână de ajutor în această grea încercare a vorbitului în imposibila limbă română? Bine, Klaus știind doar 20-28 de cuvinte ( hai…29,5 dacă suntem îngăduitori), s-a străduit și le-a combinat de așa natură încât ne-am putut bucura de o fantezie debordantă a combinării, dar, nemțească, economicoasă, cu material puțin! Și cu minte puțină, aș spune… dar asta cred deja știți, prieteni!

  7. Ne-a mai părăsit, acum câteva zile, un om inteligent, cu un simț al umorului remarcabil. Un om la care țineam mult, fără să-l cunosc… după Marcus… Blogideologic… acum Cârcotașu… N-am putut să scriu atunci. Doar l-am plâns.

    Intrând în moarte, nu mai are, așa cum n-au mai avut nici ceilalți, nevoie de pseudonim…Dumnezeu să te aibă-n pază, Anton Florian. Dumnezeu să aibă grijă de tine.

  8. Daca TAROM ar cumpara 2-3 avioane B777R,atunci am putea ajunge direct in Cuba….in 11-12 ore…nu in 23 ore.Am baut Pina Colada,bere,Cuba LIbre,Cuba Havana….m-am plimbat cu un Dodge din 1954 acolo.Masina mergea foarte bine cu 120 km/h.A mers din Varadero pana in Havana si retur….300 km. Aveau masina taxi fabricata in 1927.Mergea foarte bine.
    Cred ca masinile le au de la bunici-strabunici.Erau foarte bogati atunci,cand erau sub americani.Acum sunt niste amarati,castiga doar 20 dolari pe luna.
    Daca TAROM ar lua A350-950 ULR am ajunge aproape de Noua Zeelanda…are autonomie de 18.000 km.E greu sa cumpere 2-3 avioane cu 350 milioane euro?

    • Din păcate, cu două avioane nu poti rezolva zboruri lung curier. Daca organizezi zboruri săptămânale, costurile pentru cazarea timp de o săptămână a pilotilor si a personalului navigant la care se adaugă diurna, maresc foarte mult factura. Un echipaj care face zborul la Havana nu are voie sa zboare, imediat, inapoi. Trebuie sa astepte sa facă schimbul cu echipajul care vine săptămâna urmatoare. E adevarat ca, in felul acesta se pot intemeia familii fericite intre piloti si stewardese. Cum sa concurezi, in astfel de conditii cu Air France, de exemplu, care are doua zboruri zilnic la Havana?

    • @Paul Viorel: ”.E greu sa cumpere 2-3 avioane cu 350 milioane euro?”

      Mă gândesc că degeaba ai trăsură lustruită și doi cai care mănâncă jeratec, dacă n-ai clienți. Iar dacă ai clienți la dus, nu prea-i rentabil să te întorci singurel pe capră fluierând a pagubă.
      Nu mă pricep, dar călătoresc destul cu avioanele și nu-mi pot explica cum fac companiile de avioane bani, că mă uit la costul biletelor la care taxele (de aeroport, de securitate, de aia, de ailaltă) sunt de 2-3 ori mai mari decât prețul efectiv al biletului.
      Și benzina costă, și mâncarea pe curse lungi costă, și echipajul costă.

      • „nu-mi pot explica cum fac companiile de avioane bani” Ca si altii…. Guffet, miliardarul mcu scieri „spumoase” , sugera ca daca Wilbur si Orwile Weifgta ar fi fost impuscati la timpul oportun (inainte de primul zbor al lui the Flyer!) ar fi fots mult mai bine ptr diversi capitalisti care au ajuns la ruina!!!!

  9. Foarte greu sa mai comentezi despre ce se intimpla in Romania. Fiecare incearca sa te convinga ca el/ ea are dreptate. Un fel de competitie pentru atentie. Romanii trebuie sa isi ia tara inapoi, pentru ca nu pare ca mai e a lor.

  10. Problema orocarei guvernari e nerespectarea programului de guvernare. PSD- ALDE au o problema reala in ce priveste construirea spitalelor regionale cu bani UE. Desi se vorbeste de peste un an, inca Guvernul nu a reusit sa obtina toate aprobariule necesare pentru ca banii europeni sa fie aprobati pentru aceste spitale in Romania. Ba doamna Firea se lupta cu USRistii, care nu sunt de acord cu un teren in apropierea aeroportului Baneasa, care invoca niste motive ridicole. USR, inteleg ca sunteti atashati catushelor, dar daca va imbolnaviti, sper sa nu dati ortul Popii pentru ca nu aveti un spital la standarde europene!

  11. Dragă Luminița,
    Pe vremuri, la un articol în care domnul Năstase trăgea nădejde că are 4 milioane de prieteni, Harabula a avut o revelație:
    „Stiam eu, aveam asa…un presentiment ca nu am nimic special. Domnul Nastase mi-a confirmat: sunt unul din patru milioane.

    Domnia sa spera sa aiba patru miloane de prieteni! Nu-l invidiez.

    Eu am numai vreo opt si cativa dintre ei ma plictisesc.

    Ar trebui sa fiu fericit ca ocup a patra milioana parte din inima domnului Nastase. Ah. nu. Din inima domnului Nastase, 95% ocupa familia. Din ce ramane cam 95% partidul. Ei, din ce mai ramane am si eu parte de a patra miloana parte.”

    Ce vreau să spun? Nu știu sigur, dar probabil pricepi tu mai bine.

    • Când veți afla ce-ați vrut să spuneți să mă anunțați și pe mine. Eu știu ÎNTOTDEAUNA ce vreau să spun… sunt o ființă simplă… după cum ați observat. Broscuța, știți, din BOUL ȘI BROASCA… boul este, evident, mult mai complex!

  12. Diplomaţia contondentă a SUA, o greșeală de politică externă: Nu avem niciun morcov pentru nord-coreeni, ci doar beţe groase (Rex Tillerson)

    Diplomatia contondenta, care foloseste argumentum ad baculum, este o contradictie in termeni. Prin definitie, diplomatia inseamna o comportare abila, plina de tact, de finete si de rabdare. Scopul ei este de a apropia, de a castiga increderea si de a convinge. Intregul set de obiective prin care se operationalizeaza scopul diplomatiei este opus celui care are drept rezultat distantarea, indepartarea, neincrederea. Aceasta esenta diplomatica ii este cunoscuta chiar si cuiva de teapa unui personaj caragialesc precum Trahanache, care isi modera interlocutorii cu o expresie, devenita celebra: “Trebuie sa ai putintica diplomatie!”. Nu mai vorbim de diplomatia elevata. Cand Joseph Nye a fundamentat conceptele de “hard power” si “soft power”, era limpede ca el tragea o linie neta de demarcatie intre folosirea fortei armate si folosirea diplomatiei politice in relatiile internationale. Prin aceasta, Nye critica reducerea puterii unui stat la forta militara, a carei folosire inseamna distrugere, complicarea lucrurilor, nu solutionarea lor, si efecte imprevizibile. Este prin urmare de neinteles si de neacceptat greseala grosolana a sefului diplomatiei americane, Rex Tillerson, cu referire la nord-coreeni, facuta intr-un interviu acordat canalului CBS. Tillerson a declarat ca Statele Unite „urmăresc atent” semnele indicând că Phenianul doreşte discuţii directe asupra programului său nuclear. „Primim mesaje” din partea Coreii de Nord şi „cred că ne exprimăm clar asupra modului în care dorim să se deruleze această primă conversaţie”, a precizat Rex Tillerson, subliniind că Washingtonul nu va face nicio concesie. „Nu avem niciun morcov pentru a-i convinge să vorbească, avem beţe groase şi asta trebuie ei să înţeleagă”, a adăugat ministrul american. Neintelegand ca diplomatia este resursa soft a politicii, devine tot mai clar faptul ca SUA isi gasesc tot mai greu justificarea si locul in noul climat de dialog si destindere dintre cele doua Coreei. Semanand neincredere prin politica sa externa, SUA vor avea dificultati crescande in a-si gasi companioni cu care sa stea la aceeasi masa.

  13. Bine ai revenit!
    Prietene, o întrebare retorică:
    Poza cu varani este în Cuba sau în România? Eu cred că este în Cuba pentru că cei din România sunt mai mari și mai veninoși.

  14. http://theduran.com/leaked-cable-confirms-israel-and-saudi-arabia-coordination-to-start-a-middle-east-war/

    https://www.cnbc.com/2018/02/13/dozens-of-russian-mercenaries-killed-in-us-airstrike-in-syria.html

    Cred ca omenirea se indreapta rapid si sigur spre un conflict de mari proportii intre SUA si aliatii sai si Rusia &Co. Si cred ca daca se va porni acel conflict in Siria , el se va extinde rapid si in Ucraina si tarile baltice .
    Sunt curios care va fi raspunsul rusilor la provocarile SUA care si-au vazut zadarnicite planurile de a distruge si Siria : ori un conflict direct ori prin interpusi .
    Eu personal cred ca Rusia va alege a 2-a solutie ( adica exact solutia folosita si de americani ) si in curand vor inarma puternic Siria si Iran pentru a putea lupta de la egal la egal cu trupele de ocupatie .

  15. Cuba pare un adevarat paradis caraibian . Imi place sa citesc bloguri de travel si n-am auzit pe nimeni sa nu-i placa aceasta tara . Cat priveste Tarom-ul nu stiu ce sa zic pentru ca nu ma pricep . Insa observ ca odata cu trecerea timpului , problemele devin tot mai mari pentru aceasta companie si pierd cota de piata . Ceea ce ma intriga este faptul ca Tarom-ul nu reuseste sa acopere ca lumea nici rute interne sau rute externe super populare printre romani ( Grecia , Turcia – cu milioane de turisti ) , ce sa mai vorbim de rute transatlantice sau intercontinentale .

    http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/wizz-air-despre-eventual-faliment-altarom-intotdeauna-pregatiti-luam-locul-1_5a12d08d5ab6550cb85941f1/index.html

    Chiar nu se gaseste nimeni sa conduca profesionist aceasta companie care este ca o carte de vizita pentru Romania ? Ar fi rusinea rusinilor sa intre-n faliment si sa fie preluati de ungurii de la WizzAir .

    • Păi, WizzAir este privată, iar Tarom este de stat. O companie privată își desfășoară activitatea după legile concurențiale ale pieței libere. Are pierderi, taie ce-i de prisos.
      O companie de stat învârte banul public și toți ochii sunt pe ea: DNA-ul că-i corupție și atunci nimeni nu mișcă un deget sau nu îndrăznește să aibă inițiativă, sindicatul să nu reducă salariile sau personalul, publicul că se cheltuie banul pe publicitate (deși se știe că reclama este sufletul comerțului), etc, etc. Și uite așa, copilul cu multe moașe, moare cu buricul netăiat.

Lasă un răspuns