Am primit, cu ocazia unei lansari de carte la Fundatie, un volum foarte interesant din partea prof. Cristian Troncota, intitulat „Duplicitarii” (ed. II, 2014). Volumul contine secvente din istoria serviciilor de informatii si securitate ale regimului comunist din Romania (1965-1989). Sunt redate numeroase documente de arhiva privitoare la activitatea externa dar si a celei interne a Securitatii, documente privitoare la activitatea serviciilor secrete sovietice in Romania, rolul lor in Revolutia romana, etc. O carte pe care am citit-o cu interes, desi stiu ca exista unele abordari diferite din partea altor analisti ai serviciilor secrete pe unele teme prezentate.
Mi-au atras atentia insa, in introducerea acestei a doua editii, comentariile sale referitoare la conceptul de duplicitate, un raspuns adresat celor care l-au criticat pentru titlul primei editii. Sigur, este o referire, in primul rand, la duplicitatea organelor de securitate – inclusiv in preajma si dupa decembrie 89. Totusi, prof. Troncota il citeaza pe Virgil Magureanu, din discutia acestuia cu Alex Mihai Stoenescu, in care afirma: „Comunismul, cel putin comunismul romanesc, a fost o societate a vietii duble, a exigentelor paralele, in care fiecare individ traieste cele doua lumi cu intensitatea propriei inteligente”.
Mi-am adus aminte de rolul videocasetofoanelor, al teatrului cu micile complicitati implicand spectatorii, de unele din cartile anumitor poeti sau scriitori. Deci o duplicitate a supravietuirii. Asa cum scria Lia Roberts (interesant rolul ei in alegerile pentru prezidentialele din 2004!): ” Romanii au trebuit sa supravietuiasca, ca neam, de-a lungul a sute de ani. Aceasta necesitate de supravietuire le-a creat, intr-un anumit fel, o natura duplicitara…” Si comenteaza c. Troncota, „E adevarat, duplicitatea ne-a salvat dar a avut si consecinte.
Poate si pentru ca, potrivit „intelepciunii populare”, „capul plecat, sabia nu-l taie”.
Este evident, aceasta „natura” nu a disparut, brusc, in 1989. Daca privim la ceea ce s-a intamplat in acesti 28 de ani, vom descoperi, impreuna, numeroase expresii ale acestei duplicitati traditionale. In politica, in cultura, in atitudinile publice, in zona puterilor statului (inclusiv in justitie sau afirmarea „statului paralel”), in manualele de istorie, in exprimarea votului, in atitudinea unor jurnalisti, in politica externa, in activitatea organizatiilor civice, etc. Cred ca si voi puteti da numeroase exemple de duplicitate. Duplicitate care poate duce uneori chiar la expresii ale tradarii, inclusiv in relatii personale sau politice.
Poate ca anul Sarbatoririi Centenarului ne va influenta in a adopta, pentru viitor, modelul memorandistilor ardeleni si ai marilor fondatori ai statului national unitar roman…
Sunt multe asemanari in ce priveste duplicitatea intre Romania si SUA cu aplicatie in sfera politicii. Bannon, ideologul lui Trump, dupa ce si-a parasit postul l-a tradat pe Trump afirmind ca fiul lui a fost un tradator in relatia cu rusii. Ca si la noi cu „statul paralel” in SUA se discuta de „deep state”.
Deocamdata in Canada lucrurile stau un pic diferit, sau asa pare, desi se poate identifica si aici un „deep state”, dar e mult mai…filtrat,
[…] Link: https://adriannastase.ro/2018/01/05/despre-duplicitate/ […]
se pare ca duplicitate defineste societatea romaneasca.
Sunt de acord cu Trump in ce priveste media „liberal-progresista” care este un generator de „fake news”. Atit New York Times, cit si Washington Post, dar si Deutsche Welle si alte unelte mediatice isi inseala publicul constant prezentind fake news despre Polonia, Ungaria si mai nou…Romania, si cum este atacata „ordinea constitutionala” in aceste tari, si cum politicul vrea sa conduca procuratura ca sa nu mai fie trimisi in judecata „politicieni corupti”. Aceasta este imaginea transmita sustinut si intermitent in exterior si de reprezentantii „statului paralel” din Romania, mostenitorii „Sistemului Basescu” (ca de exemplu duoul de „trompetisti – tradatori” Tapalaga & Pantazzi, unsi permanent de „intelectuali” cu imaginea parfumata din exterior gen Liiceanu si Tismaneanu, toti profitori al regimului Basescu). Si mai sunt si serviciile noastre, sau niste omuletzi verzi de pe acolo cu ochi albastri, care pun la cale tot felul de „proiecte” care se leaga de subiectul duplicitatii din cartea domnului Troncota.
Gasesti in aceste „stiri” niste generalitati mincinoase, fara explicatii, si fara diferentieri care sa dea substanta unei dezbateri reale. Totul e propaganda pura sau pur si simplu junk news, gunoi jurnalistic.
Din pacate si oamenii politici sunt prinsi in aceste jocuri urit mirositoare si isi spala rufele in public. Iata ce declara Presedintele Iohannis:
„..Din păcate, noi nici măcar pentru un mandat de obicei nu ştim să ne facem un plan…:”
Cine sunt „noi”? El, sau catzeii de paza de la palat? Isi face autocritica sau critica pe altii? Modul asta vag de a prezenta lucrurile din pozitia de Presedinte este clar daunator interesului national. Pentru ca un plan exista, este planul puterii PSD-ALDE pe care si l-au asumat. Deci un plan exista, dar nu e al lui. A, ca nu se pupa cu interesele lui, sau ca nu e de acord cu el, e alta treaba. Dar nu vii ca Presedinte si soui prostioare pentru corul SRI.
https://www.agerpres.ro/politica/2018/01/05/iohannis-ar-trebui-un-plan-de-viitor-din-pacate-nici-macar-pentru-un-mandat-nu-stim-sa-facem-unul–31310
M-am linistit …Am crezut ca-i vorba de Victor Ponta .
Aştept cu nerăbdare să iasă la iveală şi „documente de arhiva privitoare la activitatea externa dar si a celei interne a Securitatii, documente privitoare la activitatea serviciilor secrete nu doar sovietice, ci şi, sau mai ales, americane , engleze , franceze şi germane, sau de ce nu, israeliene in Romania, rolul lor in Revolutia romana, etc.” 😉
As vrea si eu sa stiu: de ce Romania nu semneaza scrisori comune la nivel de ambasador cu Ungaria, Polonia pe care sa le mediatizeze in tari ca Olanda, Germania, Franta? De ce doar ambasadele acestor tari la Bucuresti isi permit cu multa impertinenta – pentru ca nu respecta Conventia de la Viena – sia se implice in politica din Romania? Oare nu a venit momentul ca MAE si serviciile noastre deoschiate sa lucreze mai impreuna, in anul unirii, pentru a contrabalansa aceste abuzuri comise de ambasadele unor state (vest) europene?
Ca prim pas, i-as chema la MAE pe unii din acesti Ambasadori pentru a da explicatii.
Apoi, despre imaginea proasta a Romaniei in media internationala, rauvoitor asociata cu Ungaria si Polonia: Guvernul asta nu poate sau nu stie sa se foloseasca de dreptul la replica?
Sincer – NU este cazul să ne punem cenușă în cap nici pentru duplicitate, așa cum nu trebuie să ne punem nici pentru corupție. În ambele situații suntem mici copii pe lângă TOȚI cei ce-s în fruntea mesei și ne judecă. Se pot da multe exemple, dar am să mă limitez la campionii europei – FRANCEZII, să nu se supere alții că-i trec în spate, dar așa am perceput eu!
Nicolas Sarkozy a cerut banii lui Gaddafi pentru a-și susține campania electorală, odată ales a fost primul care și-a trimis aviația să-l bombardeze pe sponsorul principal.
Sigur că nu acesta-i cel mai grav fapt din duplicitatea Franței, dar este cel ce atestă continuitatea comportamentului și în sec.XXI. (În vârf rămâne raptul teritorial pentru a recunoaște unificarea Italiei!)
FOSILE # REZISTENTE DIN EPOCA DE GHEAȚĂ, LA CSM, ÎN ANUL DE GRAȚIE 2018
MOTTO: „…În general a apărut, așa, un entuziasm de a discuta în spațiul public ce se întâmplă în sistemul de justiție. Acum, având în vedere că avem câteva persoane condamnate penal, urmărite penal, judecate penal, chiar în conducerea statului, nu e de mirare…Și am afirmat în repetate rânduri, și o să mai afirm, spre disperarea lor, că astfel de persoane nu au ce căuta în conducerea statului, exact din acest motiv, fiindcă dintr-un interes personal, evident, ei vor fi tot timpul tentați să pună sub semnul întrebării sistemul de justiție, justiția, judecătorii, procurorii, dăunând astfel grav statului, încrederii cetățeanului în stat și încrederii cetățeanului în justiție…Sistemul electoral a fost așa construit că accesul acestor persoane a fost posibil. Nu putem să negăm, în condițiile acestor legi valabile accesul acestor persoane la funcții înalte în stat.” ( Klaus Werner Iohannis, președintele României, la CSM, 5 ianuarie 2018)
…………………………………………………………………………………………..
Mai țineți minte, prieteni , cum s-a autoinvitat Klaus la guvern, pe 18 ianuarie 2017, năvălind la Palatul Victoria direct în sala de ședințe unde , ca observator vigilent ce era , a văzut două pahiderme ? De fapt, la început nici nu le-a remarcat pe amândouă, dar apoi și-a mijit ochișorii și a rostit , edificat asupra problemei: „Este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți, de fapt !” Era vorba, la acea vreme, despre elefantul-amnistie și despre elefanta-grațiere, adică despre celebrul cuplu de elephantoidae, cunoscut de biologii cu vuvuzele din Piața Victoriei, sub numele de ORDONANȚA 13.
Ei bine, privind eu astăzi secvențele înregistrate din ședința CSM, care trebuia să aibă drept încununare alegerea noii conduceri a acestui organism de nădejde, n-am prea văzut elefanți, dar, în schimb, mamuți-lânoși erau din plin. Cel mai mare și mai îmblănit dintre ei era însuși Klaus. A rânjit niște fildeși gălbiori și proeminenți către asistență și a rostit:
„ Vedem cu toții perindându-se pe la diferite televiziuni și în fața camerelor diferiți politicieni de diferite coloraturi care ne spun lucruri surprinzătoare. Unii spun lucruri surprinzător de corecte, că justiția este independentă, trebuie întărită și trebuie să rămână așa. Alții, dimpotrivă. Nu am crezut acum trei ani că o să mai văd pe la televizor politicieni care, aparent foarte serios, spun ca justiția nu trebuie să își facă de cap, că justiția nu e în altă Românie, și alte astfel de afirmații fundamental și constituțional deplasate.”
Ei, ați înțeles ceva, prieteni? Da’ de ce n-ați înțeles? Ce, nu vorbește într-o limbă românească frumoasă și fluentă? De exemplu , dacă justiția e INDEPENDENTĂ și trebuie SĂ RĂMÂNĂ AȘA, iar asta e SURPRINZĂTOR DE CORECT, de ce e nevoie s-o mai ÎNTĂRIM ? De-aia! zic, că jucăm CIULEANDRA juridică:
„Întăriți-o nițeluș/ C-ajunge acuș-acuș/ Mai întăriți-o de-un pas/ C-a ajuns și n-a rămas !”.
Mai puțin proeminent decât Klaus, mamutul-mascul-alfa, dar acoperit și el de o lână cu firul destul de lung și viguros, potrivită cu glaciațiunea din care provenea și în care dorea să rămână, Augustin Lazăr , procuror-general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a trompețit la rândul lui :
„Anul 2017 a fost caracterizat în cadrul CSM printr-o activitate considerabilă şi printr-o bună conlucrare, în ciuda disputelor şi dezbaterilor care au avut loc, uneori mai aprinse. A fost caracterizat prin nişte provocări fără precedent.”
Din câte știu eu, în cadrul disputelor animate de o „bună conlucrare” , după cum ar spune dânsul, membrii CSM mai aveau un pic până să se păruiască, să-și pună piedică și să-și vâre petarde în serviete … în rest, armonie, ce să zic! Mai ales la „provocările fără precedent”.
Mai era și-un lânos mai tinerel, cu blănița în formare, un fel de noaten al mamuților-lânoși, Bogdan Mateescu, cel căruia i se spune, pe la colțuri, MATILEȚ , adică un fel de prelungire a lui Danileț în mandatul următor. Ăla a cuvântat , așa cum ne așteptam , exact cum a zis Klaus Werner, dar și exact cum a trompețit Lazăr Augustin.
Nu erau ăștia singurii … Dar s-a putut observa că pe partea lor glaciațiunea se menținea mulțumitor.
În timp ce pe partea cealaltă, erau oameni normali, cumsecade, în climat temperat-continental…
………………………………………………………………………………………
P.S. Poate că doamna consilieră Sanda Pralong, care a mai scris cărți, apreciate de însuși Volodea Tismăneanu („Sandra Pralong … are o scriitură pasionată și pasionantă.”) ar trebui să-i spună președintelui nostru că „îngrășatul porcului în Ajun de Crăciun”… „țopăiala fiscală”… „cine e tolerant nu e tăntălău”… „unii s-au grăbit să se suie pe mine” … „sunt un politruc”… și multe alte expresii pe care domnia sa le folosește, nu ni-l prezintă ca pe un tip mai inteligent și mai simpatic ci ca pe un tip care se ambiționează zilnic să vorbească într-o limbă pe care n-o înțelege de fel!
Superb! Să ne bine dispunem la început de an: „ De-aia! zic, că jucăm CIULEANDRA juridică:
„Întăriți-o nițeluș/ C-ajunge acuș-acuș/ Mai întăriți-o de-un pas/ C-a ajuns și n-a rămas !”.”
Duplicitatea e consecința fricii. În ultimii ani, duplicitatea s-a reinstaurat fiindcă a revenit frica.
Da, duplicitatera este consecința fricii! Mai ales la englezi, care au și o expresie ce-i caracterizează pentru desfășurarea întrecerilor sportive: fair-play!
Ați reținut ce înseamnă adevăratul fair-play britanic?! Ziariștii britanici la meciul de tenis feminin România – Anglia, ne-au făcut o demonstrație perfectă a duplicității născută din frică!!!
Duplicitatea, un mod de viata!
Trebuie sa recunosc, inca n-am apucat sa citesc cartea d-lui profesor Troncota.
Subiectul este unul incitant si interesant insa, nu cred ca trebuie adoptat ca un modus vivendi al romanilor. De multe ori duplicitatea salveaza si totodata de cele mai multe ori este nociv. Am impresia ca numai in folclorul romanesc exista acest „capul plecat, sabia nu-l taie”. Nu este solutia nici salvatoare, nici sanatoasa, este umilinta insasi.
Că tot suntem în sărbători….. 😉
MARIUS TUCĂ, jignit în ultimul hal de o jurnalistă cunoscută!
Jurnalista Petronela Rotar l-a criticat în termeni duri pe Marius Tucă după ce acesta a scris un mesaj pentru Norvegia în cazul familiei Bodnariu :
“Da, dragă Norvegie! Şi eu îmi îndoctrinez copilul! Şi ca mine sînt mulţi alţii. Copilul meu ştie Tatăl Nostru, Crezul şi Ȋnger-Ȋngeraşul meu de la un an şi opt luni. Copilul meu e împărtăşit în fiecare duminică şi sărbătoare. Copilul meu ştie că Sărbătoarea Crăciunului nu e despre un moş gras care circulă prin aer, tras de reni, e despre Naşterea Domnului, venirea Lui în trup pe Pămînt. (Apropo, te-ai gîndit vreodată, dragă Norvegie, ce onoare ne-a făcut Domnul că S-a coborît printre tîmpiţii de noi?)
Copilul meu ştie să-şi facă cruce de cînd a învăţat că are control asupra mîinilor lui. Pe Maica Domnului o iubeşte “de nu poate să numere”, la fel şi pe sfinţi şi pe îngeri.
La noi, în Romȃnia, există copii care ţin post de la vîrste foarte mici. La noi, în Romȃnia, copiii ştiu să se abţină de la un dulce dacă trebuie să se împărtăşească peste o oră. Ştiu că după o oră pot să-l mănînce. Copiii cîntă colinde la noi, în Romȃnia, şi nu se gîndeşte nimeni “muaaaamă, ce îndoctrinaţi sînt copiii ăştia!”.
Dragă Norvegia, să ţi se pună pata pe o familie de romȃni care-şi creşte copiii în duhul creştin, singurul, al Adevărului atît de mult, încît să-i rupi din matca lor, să-i dai printre străini, să le furi dreptul suprem la Mamă şi la Tată! Iată adevăratul abuz!
Dragă Norvegie, te acuz de abuz nu împotriva unei familii de romȃni creştini, te acuz de abuz împotriva Creştinătăţii, te acuz de abuz împotriva Vieţii şi Adevărului, de acuz de abuz de prostie şi ignoranţă! Laicitatea ta e stupidă şi fără sens. Grija ta pentru copii e lipsită de subiect, e o pseudogrijă, e ilară şi subdimensionată.
Dragă Norvegie, ştiu că nu l-ai citit pe Dostoievski, da’ lasă, că l-am citit io şi-ţi fac un rezumat! Ȋn Jurnalul lui, Dostoievski scrisese un articol despre cum o bonă fusese dată afară din familia de al cărei copil avea grijă pentru că stăpîna casei a surprins-o pe aceasta povestindu-i micuţei despre Maica Domnului. Familia respectivă era dintre cele noi, vezi bine, dintre cele moderne, dintre cele care adoptaseră repede Programul European de Laicizare, care nu e de ieri-de azi, e, iată, mult mai vechi. Să intri cu bocancii într-o familie de creştini, ba să-i iei copiii şi să-i dai printre străini, pe motiv că preocupările ei nu se opresc la Imediat! Iată abuzul! Ce diferenţă e între tine şi ISIS? Nici una! Sînteţi ambii, la fel de intoleranţi, de sălbatici şi reduşi. Unde sînt valorile europene în virtutea cărora ai adus atîta durere într-o familie? Unde sînt valorile toleranţei şi diversităţii, pe care te baţi cu pumnii-n piept că le împărtăşeşti? Unde e spiritul tău european? Ȋn ce se colţ de lume trăieşti? Ce cărţi ai citit?
Dragă Norvegie, valorile Europei îi învaţă pe copiii tăi că imediateţea e tot ce există şi tot ce contează cu adevărat, pe cîtă vreme, aici, în partea asta de Europă, copiii noştri învaţă să-şi sublimeze imediateţea în spirit. Copiii noştri gîndesc, copiii tăi sînt învăţaţi să mănînce. (Tot Dostoievski vorbea despre “copiii care gîndesc versus copiii care mănîncă”). Nu ştiu ce înseamnă pentru tine Crăciunul, dar mai ai timp, mai ai timp ca acum, de Crăciun, să refaci abuzul şi să reuneşti familia Bodnariu. Pentru că nu ai, nu ai nici un drept asupra nimănui! Şi pentru că abia atunci abuzezi, cînd vrei ca toată lumea să-ţi împărtăşească valorile“, a scris Marius Tucă, citat de expunere.com.
Imediat după încheierea mesajului, critici dure la adresa jurnalistului Marius Tucă nu au întârziat să apară: “Tucă nu e doar un poet prost. E prost, pur și simplu. Și periculos. Grețos text, juri că a fost scris de Puric. Ce nu ne-a spus poetul e dacă își bate și el copiii, între două rugăciuni și posturi, că doar bătaia e ruptă din Rai, nu?
PS: Nu discut cazul din Norvegia, nu îl cunosc, ci doar afirmațiile tocșoului.”, este reacția Petronelei Rotar.
Şi iată şi unul dintre comentariile pe care am considerat de cuviinţă să-l aduc aici :
Mic Cornel · Peterhouse, Cambridge
Majoritatea celor care, astazi, au acces la butoanele unui calculator, si-si exprima o asa-zisa „opinie publica”, habar nu au sa dialogheze, nu stiu ce-i un argument, eventual, un contra-argument. Bineinteles ca toata lumea are dreptul de a se exprima liber, mai ales cand respecta un anumit limbaj de exprimare sau normele morale minime, chiar daca nu poseda tehnicile oratoriei. Insa, sa te declari „jurnalista”, sa pretinzi a fi chiar mai mult decat atat, scriitoare, si sa ataci, in public, pe cineva, neutilizand niciun argument sau contra-argument, ci, limitandu-te doar la postarea unor insulte camuflate in adjective, mi se pare un act reprobabil ce nu-i demn de un statut de profesionist in domeniul jurnalismului. Sa afirmi, ca esti jurnalist roman, si, in acelasi timp, sa spui ca n-ai auzit de cazul tragic al familiei Bodnariu, din Norvegia, inseamna ca, inca odata, nu-ti meriti statutul de jurnalist, deoarece stirile importante din cotidian iti sunt complet necunoscute. Exista in cultura vulgatei de astazi, nu numai romaneasca, parerea ca educatia unui copil este de cel putin doua feluri, cea „traditionalista”, bazata pe „violenta”, pe „coercitie”, si cea „moderna”, „emancipata”, „progresita”, bazata pe discutie, pe explicatie, pe intelegerea verbala dintre parinte si copilul sau, o viziune pe cat de „democratica”, a egalitatii de statut dintre acestia, pe atat de utopica si de ineficace. Ori, educatia, nu numai cea dintre parinti si copiii acestora, dar chiar si educatia pe care statul insasi este obligat sa o faca, nu inlatura, nicaieri in lume, oricare ar fi acest stat, nici recurgerea la coerciune, nici la forta, nici la violenta. Cate manifestatii, in lumea democratica, civilizata, nu se sfarsesc, in mod legal, cu jeturi de apa lansate de catre organele de ordine, eventual, cu bastonade, cu arestari, cu sange, chiar daca protestatarii, cel mai adesea, nu sunt violenti sau nu fac proba de violenta. Se spune, adesea, ca „democratia se apara cu bastonul”, prin urmare, se recunoaste un rol ultim, al statului, de a interveni violent, in solutionarea multor probleme de lipsa de educatie. Toate acestea fac parte din normele de civilizatie occidentala, caci, toate se regasesc in normele legale ale tarilor considerate cel putin dezvoltate, daca nu democratice. Pai, daca traim intr-un „stat de drept”, unde, chiar si statul trebuie sa respecte legea, unde, chiar si statul si organele sale sunt egale in drepturi cu ultimul cetatean, un parinte de ce n-ar avea aceleasi drepturi precum statul, dreptul sa intervina in educatia propriului sau copil, intr-un mod coercitiv, in forta, curativ, mai ales atunci cand copilul este minor, cand nu are dezvoltate capacitatile relationale, cele de discernamant, cele de comprehensiune, cele de exprimare, etc.? Intamplator, in cazul familiei Bodnariu, cel care a dat dovada de violenta, chiar si fizica, in aplicarea asa-zisei legi norvegiene, netinand cont nici de interesul copiilor, nici de vointa mamei, nici de vointa copiilor care nu pregetau a explica ca nu doresc sa traiasca separati de mama lor, a fost insusi statul norvegian, reprezentat de catre angajatii sai. Lucru cel mai grav, care m-a deranjat in interventia asa-zisei „jurnaliste”, fata de cazul familiei Bodnariu, este ca doamna jurnalista probeaza in mod public ca n-a inteles, pana in prezent, nici ce poate reprezenta conceptul de „libertate”, nici care sunt pasii spre libertate sau care sunt limitele acesteia. Nu poti pretinde acelasi grad de libertate unui copil minor, fata de un adult, caci, o mare parte din libertate ti-o castigi, in mod legal, abia dupa depasirea varstei majoritatii, dupa dobandirea unei anume capacitati de discernamant ori de exercitiu. Ba, chiar si dupa depasirea varstei de 18 ani, tot nu poti pretinde, ca individ ce traieste intr-o societate, mai ales democratica, ca ai atins „libertatea absoluta”, caci, tot legal, nu poti face tot ceea ce doresti intr-o societate, trebuie sa-i respecti normele legale in vigoare. Prin ce ar aduce atingere societatii, faptul ca un parinte si-ar educa proprii copii, intru credinta mistica, oricare ar fi aceasta, intru credinta in Dumnezeu, chiar si in anul de gratie 2018? Oare, libertatea de constiinta, cea de expresie, au devenit atat de caduce, incat nu mai reprezinta nimic in opinia unei „jurnaliste”?
· 1 · 2 Ianuarie 2018 03:37 ·
Aduca are si ea o parere da nu stie despre ce
Fiind gripat, m-am uitat zilele astea mult la TV, tot felul de posturi: romanesti, americane, canadiene, rusesti, portugheze, englezesti. De Revelion, dupa aparitia de anul nou a lui Putin, cel mai tare show muzical l-au avut rusii, pe canalul de stat 1, fara intreruperi cu reclame. I-au eclipsat pe americani si canadieni. La romani mi-a placut concursul de muzica populara. L-am revazut apoi pe Gica Petrescu – care inca traieste, sa-i dea Domnul sanatate! – si ascultind din muzica lautareasca am realizat cit de diferiti suntem fata de alte popoare in materie de distractie. Noua ne place sa bem incet, sa ne veselim indelung, cu lautarii linga masa. Cred ca este ceva unic romanesc ce ar putea fi exploatat turistic (probabl este dar nu stiu eu). Chiar si comunistilor le placea muzica lautareasca, asa ca a rezistat testul timpurilor istorice.
Am vazut pe BBC o emisiune despre Rusia, si cum e folosita istoria, in sensul ca azi e criticat bolshevismul, si proslavit tzarismul. Pe de alta parte, exista o subcultura puternica a comunismului sovietic, cu diverse canale media ce propaga aceleasi filme Mosfilm din era sovietica. Azi in Rusia exista un fel de capitalism de stat, istoria rescriindu-se sa ii avantajeze pe cei de la butoane. Vazind cite filme romanesti facute in comunism (la studiourile Buftea cu pelicula americana) sunt inca difuzate masiv in Romania, probabil ca si in Romania exista aceasta problema: cum sa te raportezi cu obiectivitate fata de comunism, si unde se afla totusi Romania azi? Este ea Occidentala si daca da, cit la suta?
Cind eram mic si faceam cite o boacana, mama imi zicea: „Ma, tu esti turc, nu intelegi?”. De unde eu am tras concluzia ca turcii nu prea inteleg romaneste, desi azi sotia mea urmareste intens seriale turcesti. A prins multe cuvinte turcesti si se pare ca a inceput sa-i inteleaga :).
Ascutind muzica „pop” a unor interpreti romani care baga tot felul de englezisme si italianisme in versuri, totusi, linia melodica e orientala, cu multe ondulatii din buric. Bucatele romanesti (mici, sarmale) toate ramin pan-balcanice sau turcice-arabe, cu mici variatii franzujesti, unguresti si germanice. Azi mincam si burgeri, ca nu ne-au placut chiftelele :). Rusi si ucraenieni cu care lucrez rid cind ii aud pe romani zicind tot timpul „da”, si pe urma nu mai inteleg nimic din ce spunem.
Sigur ca unii ar vrea sa ne purificam, sa mergem inapoi la Burebista si Traian, si eventual sa ne rugam la Zamolxe. E de inteles ca e foarte greu sa ne definim unicitatile ca popor in afara de limba si istorie (eu am zis de lautari).
Daca nu este buricul pamintului, totusi Romania e tara aparte, un liant puternic regional intre Orient si Occident, si nu va fi niciodata doar intr-o parte. Avem de toate de la toti. Noi vom continua sa baleem in functie de cum scriu altii istoria. Ceea ce nu e rau pentru un stat relativ mic care se dezvolta pe timp de pace. Sa fim cu Visegrad, cu „nucleul dur” al UE, sau si cu unii si cu altii? Sa fim cu Trump, cu Macron-Merkel, sau si cu unul si cu celalalt? Sigur, „luptam” alaturi de SUA dar nu e foarte clar impotriva cui si cite succese clameaza Romania? Ce batalii a cisgat armata romana in luptele cu islamistii si ISIS? Luptam impotriva terorismului, sau suntem parte a unui nou tip de cruciada crestina, sau vrem sa instauram „democratia” in state considerate „islamice”? Romania nu prea raspunde la acest tip de intrebari, si romanii nu par interesati de subiectele astea. Tot ce stim este ca „suntem in NATO” si cu asta basta.
Romania nu are o voce puternica pe subiecte delicate, cum e cel al refugiatilor, pentru ca stie ca risca sa nu mai primeasca bani europeni (Ungaria si Polonia si-au luat tainul european deja si sunt mult mai dezvoltate economic, asa ca isi permit sa fie „independente” in si de UE). Mai mult, disputele aprige interne politice intre puterile statului (juridic, presedinte, parlament, ce implica segmente importante din servicii secrete, media si cu actori externi) dilueaza semnificativ puterea statului, care vorbeste pe diferite voci contradictorii si nu cu una in exterior. Asa ca raminem un mare mister, cu umbre si lumini. Nu e rau nici asa, mai ales ca turistii de peste tot au inceput sa descopere aceasta magie din Romania!
PS: il regret si eu pe blogideologic, si multumesc Amaliei pentru frumoasele versuri. Nu va fi uitat de cei vechi de pe blog!
Nu ştiu ce să spun… şi eu mă gândesc la lucrurile astea. Într-un gând suntem.
Fur de la d-na Arhire și analizez. Ioh zise:
„Sistemul electoral a fost așa construit că accesul acestor persoane a fost posibil.”
Așadar, deși Constituția spune că orice cetățean poate candida și vota dacă o instanță judecătorească nu i-a interzis acest lucru printr-o hotărâre, Legea electorală ar fi trebuit să ignore Constituția și să impună niște reguli după placul unor cetățeni ca Ioh.
„Nu am crezut acum trei ani că o să mai văd pe la televizor politicieni care, aparent foarte serios, spun că justiția nu trebuie să își facă de cap, că justiția nu e în altă Românie, și alte astfel de afirmații fundamental și constituțional deplasate.”
Așadar, e deplasat din punct de vedere constituțional să spui că justiția nu trebuie să își facă de cap. E deplasat din punct de vedere constituțional să spui că justiția nu e în altă Românie.
Rezultă că Ioh consideră că Justiția trebuie să își facă de cap și că Justiția e în altă Românie.
Nu știu ce înseamnă din punct de vedere fundamental.
Și o analiză a exprimării lui Ioh:
„Sistemul electoral a fost AȘA construit CĂ accesul…” Corect: sistemul electoral a fost în așa fel construit încât accesul….
„Nu am crezut…că o să mai văd…politicieni care, APARENT FOARTE SERIOS, spun că justiția nu trebuie să își facă de cap…”. Deci acei politicieni nu vorbesc serios, ci doar aparent. Atunci ce te deranjează dacă ei nu vorbesc serios?
„Nu am crezut…că o să mai văd…politicieni care…SPUN că justiția…(și ce mai spun, dragă Ioh?), și alte astfel de AFIRMAȚII…”. Ei, dacă spun afirmații, nu mai am nimic de zis.
Reliefări cardinale: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Matei 6:24)
Am remarcat cu surprindere o identitate aproape completa intre ideile despre care au scris, la sfarsitul anului trecut, cele doua ziare (WP si NYT) din tara Potomacului si distorsionarile politice orwelliene (ori draculiene, adaptat topicului si situatiei spus) care se vantura in tara Dambovitei. Foarte probabil ca cineva din ultimul caz, fara accent strain, incearca sa faca pe corespondentul de presa al celor din primul caz. Desigur, nimic de zis, in acord cu libertatea de exprimare si de intreprindere. Dar reperele cardinale au fost atat de mult tocite de vreme si, mai nou, de corectitudinea politica, incat n-ar fi rau, pentru a le da din nou relief si a preveni ratacirile, sa ne reamintim si sa recitim: “Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci ori il va uri pe unul si-l va iubi pe celalalt, ori ii va fi devotat unuia si-l va dispretui pe celalalt. Nu puteti sluji si lui Dumnezeu, si lui Mamona.”
De citit : Prof. Preda Mihăilescu: „Slugărnicia, o problemă mai mare decât corupția“ https://www.cotidianul.ro/slugarnicia-o-problema-mai-mare-decat-coruptia/
insultă colectivă la adresa neamului din care eu am bucuria să fac parte, este inadmisibilă
Statu de ndeprt de la Sluj … cu referinta la scanmdalul :>ucan ..
\Eu sunt ziarist din Cluj nu sunt ziarist de provincie, deci nu pot verifica o informatie din Sluj!”
Aud ca zarva din PSD in legatura cu conducerea colectiva este abordata intr-un document al carui ispirator ar fi un om pe care il pretuiesc mult. Cred ca ii este greu sa stabileasca prioritati valorice intr-un grup in care membrii sai, adunati, dau un rezultat cu suma nula. Nimic din ceea ce nu este original nu poate fi eficient si aducator de progres. Daca mentorul celor cativa autori s-ar ocupa in mod direct de strategia partidului, asta ar fi cu totul altceva. Dar sa dai o cheie frumoasa unuia care nici nu stie cum se baga in usa…