29 de gânduri despre “Bucuria Craciunului

  1. Vă doresc tuturor să fiți sănătoși. Vreau să fie sănătoși toți ai mei. Vă doresc tuturor să câștigați destul, cât să vă ajungă. Să nu vă cadă la pat bătrânii din familie și să nu înmormântați pe nimeni. Dacă aveți copii și nepoți, să vă fie sănătoși, să le meargă bine la școală și la muncă. Nu vă doresc fericire și extaz, sper numai să fiți mulțumiți de viețile domniilor voastre.

    Eu nu-s tare cu iertarea, dar cine-și dorește, sper să poată ierta pe cine are de iertat. Cine crede în Moș Crăciun, să-i vină.

    Care ați postit, mâncați și beți rezonabil, altfel veți regreta.

  2. Îmi era dor să stau cu domniile voastre la vorbă, la discuții, altele decât politikia scârbavnică, dar tare mult de lucru avem – cele lumești doboară poftele sufletului. Port în geantă „Iubește revoluția!” de două luni și nu am trecut de jumătate căci nu am timp deloc! Nici chef cine știe ce, adevărat! Poate de-acum încolo.

    Stăm triști la gura sobei (nu cu cine știe ce foc, pentru că este cald), pentru că se umflă mugurii în livadă, așa cum la paști plângeam că ne-a nins peste floare, vă amintiți…

    • Din păcate unora le stau în gît asemenea familii, ei militând pentru cu totul altceva :
      „Indiferent de cauza refendumului pentru Familie sau rezultatul lui, acesta e un excercitiu bun pentru toti romanii care acum regreta ca n-au fost la vot sa-si exprime părerea…. Imaginea PSD-ului ar suferi o lovitura puternica daca referendumul ar cadea.”
      De ce vă deranjează atât de mult familia normală (bărbat plus femeie), cea care , mai bine zis singura, care poate să zămislească prunci ( că tot sărbătorim astăzi naşterea pruncului Iisus) ? !
      Dacă pe voi vă deranjează ceva firesc şi normal, nu vă gândiţi că pretenţiile voastre, ciudate, ca să nu le spun bolnave, ale unor minoritari din toate punctele de vedere, produc reacţii la fel de deranjante , chiar insultătoare pentru inteligenţa noastră şi a bunului simţ în general ?!
      Duceţi-vă mai departe crucea ( căci asta e vreţi, nu vreţi, soarta voastră ), în linişte şi discreţie, nu încercaţi să provocaţi reacţii de scârbă, dispreţ, sau chiar violenţe, de care să vă folosiţi pentru a vă victimiza !
      Că nu sunteţi victime, ci provocatori ordinari, care vreţi să vă impuneţi pidosnicia cu orice preţ !
      Aşa, de-ai dracului, vreţi ca toată lumea să ştie că sunteţi nişte ciudaţi, care vreţi să intraţi cu obiceiurile voastre scârbavnice într-o legalitate care încalcă toate legile firii !
      Nici la animale nu întâlnim prea des asemenea comportamente sexuale, dar voi aveţi pretenţia de a ni le băga cu forţa în viaţa noastră, otrăvind sufletele unor copii care nu se pot apăra singuri de asemenea vicii !
      Puţină decenţă , doamnelor şi domnilor ! Remarcaţi-vă altfel, nu prin astfel de ciudîăţenii scabroase ! Încercaţi ! Să vedeţi că o să vă placă …. Mai ales celor pasivi … 😉

  3. Chiar daca s-a dorit o filigrana neoliberala, ideologizata politic de catre Francis Fukuyama, credibilitatea “Sfarsitului istoriei” s-a risipit precum a unui mit dovedit. Nici macar autorul nu a mai crezut in asertiunea sa, desi aceasta s-a bucurat de o perioada de publicitate, ce-i drept scurta, dar care s-a spart precum o bula de sapun, din jocurile de copii. Cred ca pana la urma se va intampla la fel si cu “Craciunul traditional”, care de fapt este fals traditional. Craciunul asa-zis “traditional” este de fapt o pastisare a Craciunului original, biblic, care este sarbatoarea crestina a Nasterii Domnului Iisus Hristos. Falsul l-a realizat ideologia comerciala, si vedem acest lucru in felul in care simbolurile comerciale le-au inlocuit pe cele crestine. Cand eram copil, simbolurile crestine erau prezente in colindele si traditia mersului pe la casele oamenilor cu “Steaua”, o colinda cu o “Stea” mare, confectionata din lemn imbracat cu hartie creponata multicolora si cu multa beteálă. In versurile colindului se vorbea despre biblica “Stea de la Betleem”, care a aparut la nasterea lui Iisus Hristos, si de “cei Trei Crai de la Rasarit”, care sunt cunoscuti crestinilor sub numele de “Caspar, Melchior si Balthazar”, care in realitate acesti “crai” au fost astronomi, deci oameni de stiinta, din Babilon. S-a constatat ca ,,Steaua de la Betleem”, care ar fi aparut in noaptea nasterii lui Hristos, a fost o conjunctie a planetelor Marte, Jupiter si Saturn, care vazute impreuna de astronomii babilonieni si de lumea de acum 2000 de ani, le-a aparut ca o stea noua mai luminoasa. Le multumesc autorilor care ne-au adus in atentie falsificarea insidioasa a unor colinde si ritualuri legate de sarbatoarea noastra crestina, Craciunul.

  4. Ana
    Cand Sarbatoarea Craciunului va fi disparut sub tavalugul diabolic al neantizarii spirituale laice, abia atunci veti avea dreptul sa renuntati la Speranta.
    Deocamdata este inca bine, pentru ca, alternativ, poate fi mult, mult mai rau….

  5. Decat un “loc de scuipat”, mai bine un “scuipator”

    Filosoful Gabriel Liiceanu se vaita, nevoie mare, ca ar fi tinta unui joc din copilaria domniei sale, joc numit “la cutit”:

    http://www.contributors.ro/editorial/%E2%80%9Escuipa%C8%9Bi-aici%E2%80%9D-tvr-in-era-infractorilor/

    De altfel, Gabriel Liiceanu continua sa joace acest joc si la varsta adulta, fiind unul din cei mai strasnici si mai tintasi scuipatori.

    Deosebirea e ca distinsul filosof joaca vechiul joc, al derbedeilor din cartierul comunist in care a trait, intr-un mod mai elevat, specific limbajului relativ esoteric al filosofiei. Adica, domnia sa te scuipa filosofic.

    Din cate stim, in SUA nu sunt securisti sau comunisti, dar acolo “la cutit” este mai mult decat un joc. Este un modus vivendi politic. Extrem de inteligent, pe care il recomand.

    Nu avem de ales, prin urmare, trebuie sa-l exersam si noi. Altfel, riscam sa fim un vesnic si nenorocit “Loc de scuipat”, in loc sa ne numaram printre mai vrednicii si gloriosii “Scuipatori”.

    • Am citit și eu, cu silă și cu scârbă, acest „editorial”. Autorul tine sa accentueze că a trăit intr-un cartier nu comunist, ci „mic-burghez”. Cine or fi fost mic-burghezii din comunism? Ghici ciupercă ce-i?
      Pielea sa cremoasă este iritată pentru că Dl Năstase a fost invitat la TVR și mai ales pentru că Ionuț Cristache i s-a adresat cu „Dle premier”. După mintea sa mic-burghezo-comunista, un „infractor” ca Dl Năstase nu mai poate exista decât mut, pana la sfârșitul vieții. Dacă e asa, el, ca jefuitor al unei mari edituri comuniste, ar trebui în primul rand sa tacă!

  6. JOCUL DE-A SCUIPATUL ÎN BIOGRAFIA EXEMPLARĂ A FILOZOFILOR NEAMULUI

    Când eram mici ne jucam de-a „rațele și vânătorii”… și de-a „țară-țară vrem ostași”… ne mai jucam și de-a „baba-oarba”… sau „telefonul fără fir”…or mai fi fost și altele. De-a SCUIPATUL, însă, nu ne-am jucat niciodată. Căci jocul DE-A SCUIPATUL nu era pentru plebei, era doar pentru filozofii în formare, adică pentru lumea subțire.

    Jocul DE-A SCUIPATUL l-a format ca om, scriitor și reper moral, pe marele filozof Liiceanu Gabriel. Amintirile sale despre acest minunat mod de a-ți petrece timpul liber sunt tandre, dar au o „precizie chirurgicală” , adică așa cum spunea dânsul că nu pot avea bombele aruncate de partenerul strategic peste Belgrad, în ziua de Paști a anului 1999. Iată ce scrie dânsul pe platforma CONTRIBUTORS.ro, pe 26 decembrie 2017:

    „Ca mici derbedei ce eram, jucam din când în când un joc pe care-l numiserăm „la cuțit”. Stăteam înșirați ca rândunelele pe gard, iar unul dintre noi, ales prin tragere la sorți, rămânea în picioare pe trotuar. Fiecare avea dreptul la o scuipătură orientată către încălțările băiatului proțăpit în fața noastră. Dacă scuipatul cădea pe bombeu, trebuia să cobori de pe gard și să-l ștergi. Dacă nimerea jumătate pe rama încălțării, jumătate pe jos, atunci „dădeai un cuțit”: se considera că reușiseși să fixezi pantoful în asfalt și nefericitul astfel țintuit locului rămânea pe trotuar pentru încă o rundă.”

    Elegant, nu? Liiceanu Gabriel are o oarecare afinitate pentru scuipat… el a mai produs un editorial, tot în CONTRIBUTORS.ro, cu titlul: „Despre neajunsul de a scuipa în sus”, în care tehnica scuipatului în sus era analizată cu aceeași „precizie chirurgicală” cu care ne-a delectat și în fragmentul e mai sus… de aceea, putem remarca, în treacăt, că în afară de marele LICURICI (admirat fără rezerve de autor) care mai aruncă bombe peste convoaiele de refugiați sau peste oamenii cu lumânări de Înviere în mâini, în Belgradul asediat, restul lumii bune se descurcă destul de bine la capitolul „precizie chirurgicală” .

    Dar să ne-ntoarcem la ultimul scuipat literar al marelui filozof. Ce l-a determinat oare? Ei bine, poziția luată de Ionuț Cristache, în 22 noiembrie, imediat după întâlnirea de „ gradul III” cu madam Kovesi, de la GDS, precum și emisiunea ROMÂNIA 9, din 20 decembrie 2017, avându-l ca invitat pe Adrian Năstase i-au produs muștarului liicean o săritură cu prăjina, printre cele două rânduri de dinți perfecți, de om de dreapta, proprietar de editură cu datoriile șterse și, desigur, formator al opiniei publice haștagiene.

    Ce-a spus Ionuț Cristache, pe 22 noiembrie ? Păi, cam așa a spus:

    „Și nu pot,totuși să nu mă întreb… acum, cum e posibil ,totuși, ca un intelectual de calibrul lui Liiceanu să i se adreseze unui procuror-șef cu următoarele: «condamnați-l, doamnă»! Un judecător face asta, domnule Liiceanu! Asta nu se mai cheamă neștiință, ci altfel! Și nu pot să nu mă întreb, de ce ai minți la Bruxelles, despre spusele unuia, doar ca să-ți confirmi propriile adevăruri?!”

    Leșin total la GDS! Dar poporul vrea acțiune …așa că filozoful a ieșit la atac! Numai că, la fel ca de obicei, Gabriel nu are nici un pic de rigoare în ceea ce scrie… căci veninul pur nu are nevoie de rigoare. De aceea , dânsul nu știe cum se numește cel cu care se luptă și crede că Ionuț COSTACHE e numele lui… așa că-i dă în sus și-n jos cu Ionuț COSTACHE… fiind vorba despre un titan al gândirii care nu are cum să se înșele, nimeni nu-i spune că „adversarul” este, de fapt, Ionuț CRISTACHE! Gabriel se plânge că emisiunea în care a fost „atacat” e de acum două săptămâni… în realitate este din 22 noiembrie… Dar să nu ne enervăm … vorba lui Ion când își ascuțea cuțitul ca să-i ia gâtul lui Gyuri, că de ce l-au omorât ungurii pe Mihai Viteazu, în urmă cu patru sute de ani :„…ei, asta-i … eu de-abia acum am aflat ! ” .La fel de grațios amestecă Liiceanu și emisiunile din 22 noiembrie și 20 decembrie, indignându-se că Ionuț Cristache (COSTACHE) i s-a adresat lui Adrian Năstase cu „domnule premier” iar nu cu „infractorule dovedit”, uitând că, între două scuipături, a învățat la școală că acela care a deținut o astfel de funcție publică doar în anii 50 putea deveni „banditule”, în rest , într-o societate normală, premier rămâne.

    Foarte supărat , Gabriel Liiceanu scuipă cu boltă pe bombeul Televiziunii Române:

    „Domnul Costache ( sic! n.n.) are, se pare, un proiect TV compact cu crema infractorilor, cărora, uneori, li se adresează cu «domnule premier», lăsând să se înțeleagă că invitatul e acolo, în fața lui, în calitate de prim ministru, nu de infractor. Grație emisiunii amintite am înțeles dintr-odată ce este «România nouă», în care ar urma de-acum să trăim. Este cea mai coerentă dintre toate Româniile posibile: una în care infractorii fac în Parlament legile justiției, și tot infractorii, la televiziunea publică, fac îndreptarul moral al societății și canonul cultural și spiritual al națiunii. România în care scursurile lumii noastre, ieșite de la pușcărie mai obaznice decât erau înainte de a intra, ajung directori de conștiință, emit judecăți de valoare, ne fură cuvintele care-i caracterizau și le întorc împotriva noastră”

    Ah! Ce-ai vrut să spui cu „SCUIPAȚI AICI” mărite sultan al intelighenției? Că eu am citit tot articolul și numai pe tine te-am văzut scuipând! Dar, dacă așa, ca să fiu subtilă, aș afirma că decrepitudinea alege la-ntâmplare dintr-o masă de cetățeni și nu obișnuiește să-i ocolească pe filozofii consacrați , fiind mai legată la ochi decât MAMA JUSTIȚIE, vei înțelege, Gabriel, la ce anume mă refer?

    • Eh ! Prea-l băgaţi în seamă pe bietul filoscop … 😉 Al cărui scop odată atins, nimic nu-l mai obliga să lucreze la desăvârşirea ideilor filosofice, ci doar la achitarea de obligaţiile create în urma jafului colectiv pe care-l săvârşise împreună cu ministrul de atunci, căruia-i pute şi azi urât când se apropie de realitatea românească. Alta decât a lor ! Cineva-mi spunea că, cu cît urci mai sus pe scara dregătoriilor politice, dar mai ales culturale, cu atât mizeria este mai mare ! Iar unii ca Liiceanu adeveresc şi întăresc cu prisosinţă ideea !

Lasă un răspuns