Sinteză – evolutii economice

Adaug astazi si notele mele referitoare la evolutiile economice, pregătite pentru emisiunea cu Sandra Stoicescu:

 

  1. Evoluții cantitative
  • Viteza economiei românești a sporit substanțial în ultimele trimestre, ritmul de creștere de 7 la sută, în termeni anuali, înregistrat în primele 9 luni ale anului curent, fiind printre cele mai ridicate din lume.
  • Pe acest fond, rata șomajului a scăzut cu jumătate de punct procentual comparativ cu finele anului trecut, de la 5,5% la 5,0% în luna septembrie a.c..
  • Totodată, câștigul salarial mediu net lunar era, la sfârşitul trimestrului III 2017, cu 13,5% mai mare decât înainte cu un an (+300 lei, de la aproximativ 2100 lei la cca. 2400 lei), în condițiile în care salariul minim pe economie a fost majorat cu 16% (+200 lei, de la 1250 lei la 1450 lei).
  • Atingerea unor ritmuri înalte de creștere economică, pe fondul avansului rapid al producției industriale (datorită cererii externe) și al activității din comerț (ca efect al sporirii accentuate a consumului intern), nu a fost lipsită, însă, de apariția unor tensiuni privind echilibrele macroeconomice, concretizate în:
    • Accentuarea dezechilibrului comercial, prin creșterea mai rapidă a importurilor (+11,8%) față de exporturi (+9,2%) pe primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Astfel, deficitul balanței comerciale  a fost, în intervalul ianuarie-septembrie 2017, de 9 mld. euro (+29% față de nouă luni 2016), respectiv un sold negativ de 1 mld. euro pe lună.
    • Concomitent, în același interval, deficitul contului curent a fost de 4,2 mld. euro (+45% față de primele 9 luni din 2016). Acest deficit în sumă absolută corespunde unui sold negativ de 2,3% din PIB în septembrie 2017, cu estimări de 3% pentru finalul anului (comparativ cu 2% în finele lui 2016)
    • Dezechilibrul comercial și cel extern sunt generate și de creșterea deficitului bugetar la 30 septembrie a.c., până la 0,8% din PIB, față de 0,2% din PIB pe primele 9 luni din 2016.
    • Rata inflației a crescut la 1,8% în septembrie a.c., cu perspective de înrăutățire până la 2,7% la finalul anului (de la -0,5% în decembrie 2016).

 

  1. Evoluții calitative
  • Creșterea economică actuală, din punctul de vedere al utilizării PIB, se materializează în proporție ridicată în consum (situație normală în condițiile stării materiale precare a populației) stimulat prin relaxarea fiscală, creșterea salariului minim și a cheltuielilor bugetare cu salariile și pensiile. În aceste condiții, acumularea de capital fix a încetinit în economie, ca efect al reducerii cheltuielilor de investiții ale sectorului public, cu mențiunea că dinamica investițiilor în sectorul privat este relativ bună, dar se concretizează preponderent în construcții imobiliare și in procurarea de automobile.
  • Referitor la bugetul general consolidat, este de subliniat că volumul cheltuielilor de personal a crescut, la 30 septembrie, cu 22% (+9 mld. lei) față de primele 9 luni ale anului 2016, prin comprimarea cheltuielilor de capital cu 20% (-2 mld. lei).

 

  1. Considerații privind conținutul politicii economice actuale
  • În domeniul fiscal-bugetar, ca și în alte domenii economice, există o trinitate imposibil de realizat:
  • menținerea deficitului bugetar total la 3% din PIB;
  • creșterea puterii de cumpărare a salariilor, pensiilor, precum și a calității serviciilor publice;
  • neutilizarea politicii fiscale ca pârghie de redistribuire dinspre factorul capital spre muncă, precum și în cadrul factorului muncă, de la categoriile de cetățeni cu venituri și averi mari către grupurile sociale cu stare materială modestă.
  • Guvernul actual, fiind în imposibilitatea acționării pârghiilor de redistribuire, a tensionat la maxim deficitul bugetar și a înrăutățit parametrul de deficit structural, situat la cca 2,8% în prezent față de 1% din PIB, angajamentul european. Redistribuirea prin politica fiscală s-ar putea face numai prin introducerea impozitării veniturilor globale, cu cote moderat progresive și pe baza declarației individuale de patrimoniu asociată cu finalizarea cadastrului național.
  • Această acțiune de due dilligence la nivel național se impune a fi aplicată pentru a ști unde ne aflăm, după aproape 30 de ani, cu modul de distribuire a veniturilor și averii în societate. După privatizări “la foc automat”,  la presiunea instituțiilor financiare internaționale, pensionari forțate anticipate, introducerea cotei unice din 2005, restitutio in integrum aplicată din 2006, ajustarea economică  a regimului Băsescu din anii 2009-2010 (când din 13 mld. euro cost social, salariații au achitat 12 mld. euro, iar angajatorii 1 mld. euro), se impune cunoasterea cu exactitate a puterii contributive a fiecărui cetățean, în vederea așezării corecte, juste, a sarcinii fiscale pe umerii fiecărui membru al societății. Altfel, politicile fiscale, neavând la dispoziție acest „RMN fiscal național” înseamnă a se aplica politica fiscală “din avion” sau echivalează cu a trata pacienții numai cu stetoscopul fără computer tomograf. Rezultatele vor fi, în lipsa acestor măsuri, de tensionare în continuare a societății, de rupere gravă a echilibrelor economice, de apel din nou la FMI, care va impune tăieri serioase de venituri ale cetățenilor – totul depinzând dacă ajustarea o va face un nou Băsescu luând câte puțin de la mulți, sau un guvern înțelept, care să corecteze în mod direct proporțional cu averea și veniturile fiecăruia.
  • Acest due dilligence național este strict necesar si în contextul în care arhitecții mainstreamului (curentul dominant) trebuie să accepte că termenul sustenabilitate nu are numai conotație economică și financiară, ci și de ordin social. Dacă echilibrele sunt sustenabile economic și financiar, fără a îndeplini și criteriul social, mai devreme sau mai târziu, ele se vor rupe, cu provocarea unor mari convulsii in economie si societate.
  • În anexă, sunt redate comentarii privind execuția bugetului la 9 luni.

 

Referitor la bugetul general consolidat pot fi subliniate următoarele:

  1. Începutul anului 2017 a adus măsuri suplimentare care accentuează, per ansamblu,

relaxarea fiscală demarată în anii anteriori, cu scopul de a stimula creşterea economică.

În ceea ce privește fiscalitatea, o modificare importantă este diminuarea cu un punct

procentual a cotei standard de TVA la 19%, începând cu 1 ianuarie 2017, după o reducere

de patru puncte procentuale în anul anterior. De asemenea, au fost eliminate impozitele

pe venitul provenit din tranzacțiile imobiliare cu valoarea mai mică de 450.000 de lei și

pentru veniturile din pensii sub 2000 de lei.

Totodată, pentru impulsionarea mediului de afaceri, s-a instituit măsura de scutire de la

plata impozitului pe profit a firmelor care desfăşoară exclusiv activitate de inovare,

cercetare-dezvoltare, în primii zece ani de activitate. În plus, atât firmele cât şi populaţia

vor beneficia de pe urma eliminării a peste 100 de taxe nefiscale.

 

  1. Din perspectiva echilibrului bugetar, o problemă importantă este legată de colectarea veniturilor, în condiţiile în care România are unul dintre cele mai mici grade de colectare a veniturilor la bugetul de stat din UE. În acest sens, Guvernul a propus o serie de măsuri destinate îmbunătățirii colectării veniturilor şi reducerii evaziunii fiscale.

 

  1. Pe partea de cheltuieli, Guvernul a adoptat o serie de măsuri sociale destinate creşterii nivelului de trai al populaţiei, printre care creşterea salariului minim brut pe economie (de la 1250 lei la 1450 lei), creşterea salariilor personalului din administraţia publică locală, sănătate, educație, majorarea burselor şi oferirea de gratuitate la transportul feroviar pentru studenţi. Toate acestea au urmat unor creşteri salariale pentru personalul din educaţie şi sănătate adoptate în anul anterior. În ceea ce privește sistemul de pensii, aplicarea legii pensiilor a condus la indexarea punctului de pensie de la 1 ianuarie cu 5,25%, ajungând la valoarea de 917,5 lei, iar de la data de 1 iulie 2017, valoarea punctului de pensie s-a majoreze cu 9%,respectiv la 1000 lei.

Plusul de cheltuieli cu salariile din sectorul bugetar, precum si pentru plata pensiilor majorate, a determinat reducerea atât la elaborarea iniţiala a bugetului pentru anul 2017, cat si la cele doua rectificări bugetare, a cheltuielilor pentru investiţii.

Creşterea salariilor precum si a pensiilor era necesara, dar pentru susţinerea creşterii economice se impune si alocarea prin buget de sume mai mari pentru investiţii publice.

Pentru a putea realiza investiţii publice din ce in ce mai mari se impun masuri de creştere a absorţiei de fonduri europene precum si pentru o colectare mai buna a veniturilor bugetare. Pe calea îmbunătăţirii colectării se înscrie si noua legislaţie prin care sunt trecute contribuţiile de la angajator la angajat.

Execuţia bugetara pe primele 9 luni ale acestui an dă posibilitatea încadrării în deficitul bugetar aprobat de sub 3% din produsul intern brut fără însă a lua în considerare şi obligaţia României de a reduce deficitul structural cu 0,5% din produsul intern brut faţă de cel înregistrat în anul precedent potrivit pactului fiscal. Ca urmare a acestei abateri Uniunea Europeana a declanşat procedura de deviaţie semnificativă de la angajamentul privind deficitul structural.

 

30 de gânduri despre “Sinteză – evolutii economice

  1. Da, mi-a placut foarte mult sinteza dlui A Nastase. Este clara, explicita, bine documentata, atinge indicatori relevanti in analiza macro-economica, exemplele sunt sustinute de argumente.
    Claritatea si seriozitatea in gandire a dlui A Nastase a fost la inaltime si de aceasta data.
    Mult succes !

  2. @ZeV

    Nu înțeleg ce convingeri politice mi-am exprimat, că nu mi-am exprimat, prin urmare nu înțeleg de ce mai mereu logica trebuie să fie ”dacă nu e cu noi, e sigur cu ăia”. Deocamdată PSD a câștigat alegerile, ei trebuie să guverneze, dar asta nu înseamnă că pot s-o facă oricum, pe principiul ”eu v-am făcut, eu vă omor”.
    Dacă tot ai adus vorba de întâlnirea neconstituțională de la GDS, trebuie amintit faptul că au fost invitați acolo și reprezentanți ai magistraților, inclusiv membri ai comisiilor care se ocupă cu schimbarea legilor din justiție, membri PSD, o întâlnire cum ar trebui încă o sută să mai fie. Ce este neconstituțional până la urmă să te consulți, să faci dezbateri despre chiar subiectul sensibil în cauză? Dacă faci o lege pentru silvicultori, te consulți cu ei, nu mergi pe principiul las că știu eu mai bine cum crește pădurea, că sunt tehnician silvic… mai ales când acest ”eu” este cel mult un mediocru în meseria cu pricina. Se sparie gândul: păi tu ai pleca în spațiu cu o rachetă construită de unul care a terminat ingineria cu 5 la f.f. și care nu știe să repare o bicicletă? Cam asta ne propune acum PSDul, să-l credem pe cuvânt că inginerașu ăsta mediocru, supus toanelor șefului, face cea mai bună dintre rachete.
    Se poate discuta pe pct. 1 – 7, dar nu e-n chestie. Nu noi trebuie să facem legile aici, pe blogul domnului Năstase, ci parlamentarii ÎMPREUNĂ cu Sistemul Juridic, după normele și legile aplicate în UE. În fond e simplu. Sunt convins că sunt multe de îndreptat în Justiție, dar sunt și mai convins că acest lucru nu-l pot face niște politicieni care lucrează și zilele astea tot noaptea, ca hoții: pe fugă, fără consultări, fără asistență, fără profesioniști.
    Sunt convins că ”strada” nu are pretenția să guverneze sau să facă legile justiției. Asta mi se pare o manipulare și o exagerare propagandistică. ”Strada” nu dorește decât transparență și bun simț de la cei care sunt la putere aleși în mod democratic. Că sunt și aiuriți printre manifestanți… peste tot sunt!
    Cea mai grețoasă telejustiție o fac Antena 3 și România TV, prin niște emisiuni parcă destinate acestui scop.
    Scuze, asta cu ONGurile care ne distrug țara mă face să zâmbesc… Nu ele și nici americanii sau europenii ne-au oprit să luăm miliardele de EURO puse la dispoziția noastră de către UE, asta ca să dau cel mai ușor exemplu. Mercedesul n-a venit în România nu că i-a pus piedică Soros, ci că nu sunt autostrăzi. Renault poate să plece tot din același motiv ( plus demonizarea insistentă a multinaționalelor, plus schimbarea peste noapte a fiscalității), nu din cauza vreunui ONG care monitorizează Guvernul sau bunele practici de administrare.
    Văitatul ăsta permanent este contraproductiv. Trebuie să înțelegem că trăim într-o lume pline de interese, nimeni nu moare de grija noastră, precum nici noi nu murim de grija lor. Trebuie să fim pragmatici și eficienți, oportuniști. Dacă nu acum, când? Nu am avut vreodată în istorie o poziție mai bună și mai sigură. Niciodată n-am avut o țară mai închegată. Până acum stăteam la intrarea în casă, cu lupii urlând în spatele nostru, rugându-ne să ne deschidă cineva ușa, iar acum, când stăm la masă cu barosanii, începem să facem mofturi, că de ce nu stăm în capul de la masă, că de ce nu suntem serviți înaintea altora, că noi de ce să dăm ceva din sărăcia noastră la masa comună, să dea numai ei, că-s mai bogați! Am dorit de secole să ne smulgem de lângă otomani sau ruși și să mergem spre Occident iar acum când am ajuns, și ne așteaptă o nouă călătorie, începem să ne văităm că ce rău ne este și că ne-au lăsat picioarele!!
    Dacă ne-am asumat NATO, acum nu ne așteptăm să le facă el (mai bine zis SUA) pe toate și să zică merci că-i lăsăm să ne apere. Nu ne-au cerut să dăm la fondul comun la fel de mulți bani ca și ei, au zis un procent din sărăcia noastră, același procent pe care-l plătesc toți din club. Mi se pare destul de OK dealul, ca între parteneri cu drepturi și ÎNDATORIRI egale. Dacă nu vrem NATO, OK, o luăm spre ruși. Dar cine zice de neutralitate gen Elveția, visează, din păcate nu asta este lumea reală. Parafrazând un citat: ”În acest moment NATO și UE sunt cele mai rele forme de asociere, cu excepţia tuturor celorlalte!”
    Dacă reușeam să facem absorbție la fonduri europene 99%, cam cât fac polonezii, adică niște miliarde bune, cum ar fi arătat nivelul de trai? Și cine ne-a oprit? Dacă spui de conspirația iudeo-masonică-soroistă- oengistă pierdem timpul de pomană. Cel mai ușor lucru este să găsești vinovați, alții decât tine.

    • Jagardelu’ la tine neintelegerea tine de fisa pRostului si de conditia ta de bășit impenitent.

      Ca cum altfel ai mputea sa scrii fara sa fi ramolit sau copil de 11 ani dub oarinati analfabeti ca cum „Mercedesul n-a venit în România nu că i-a pus piedică Soros, ci că nu sunt autostrăzi” Ba! mercedesul ar fi venit in Romania .. la matgine – in judetul Arad !! Insa jmecherii de jmecheri PeDeListi bășiți din judeat si-au zis ca „Acum sau niciodata!” si au cerut ptr terenuri preturi .. da preturi ca-n Luxemburg sau nmacar Nemtzika!!! Insa conducere din Kecskemet, a dat dovada de aplicare si a oferiot terenuri , nu treneuir goale ci terenuri cu apa si buleftrica trasa contra unei taxe egtale cu oimpzotul anula datorat! Azi Mercedes seria B , si CLA sunt asamblate la Kecskemet… Bientelersc ca Bassollinescu nu a zis nicodat ni8mci de rau despre Falca and casa de rugaciuni PeDeLace …
      Si daca e vorba de aiustrzai LEAGA CATEAUA!!! Ca marea promisune a lu base ion 2004 fu „autositrada nu se face!” D’asta l-atu votata si a fpots unica pormisune indeplinita!\
      Mucles ba!

      • Bizoane, mai încet cu ”ramolit”, că râde hârb de oală spartă…

        ”La începutul lunii mai, Daimler a a anunţat că a preferat Polonia, şi nu România, pentru investiţia a circa 500 de milioane de euro în construcţia unei noi fabrici de motoare, în vederea extinderii activităţilor de producţie în afara Germaniei. „Cei de la Daimler voiau ca piesele să ajungă în 17 ore la poarta fabricii din Bremen. Din această cauză, Sebeş nu s-a putut califica“, a spus vicepremierul Borc, la o conferinţă pe teme auto.
        ”Jawor, oraşul polonez din Silezia Inferioară, unde se va ridica noua fabrică Daimler, se situează foarte aproape de AUTOSTRADA care leagă Wroklaw de Cottbus. În plus, Jawor este un important punct feroviar. În comparaţie, tronsonul trei de autostradă Cunţa-Sălişte este demolat, între Lugoj şi Deva se merge pe o singură bandă, în zonă deluroasă.”

        Este pentru a doua oară când Mercedes alege altă ţară în loc de România. Pe la mijlocul anilor 2000, nemţii au decis sa construiască o fabrică la Kecskemet în Ungaria deşi în calcul intra şi Sânandrei din Timiş.
        ”Ca să ne dăm seama de cum se alege locul unei viitoare investiţii în industria auto, dar nu numai, trebuie să ne întoarcem un pic în trecut, pentru un exemplu cu firma MERCEDES. Prin anii 2005-2006, pe străzile oraşului Kecskemét, SITUAT LÂNGĂ CELEBRA AUTOSTRADĂ M5 DIN UNGARIA, au început să-şi facă apariţia diverşi curioşi care nu făceau altceva decât să inspecteze cu multă minuţiozitate tot ce mişcă în urbe: cum arată oamenii, cum sunt gospodăriile lor, cum sunt şcolile, cât de performante sunt spitalele, cât de curate sunt străzile ş.a.m.d. Fenomenul a fost atât de discret, încât nimeni n-a băgat nimic de seamă. ”

        Că o fi fost și speculatori de terenuri, tot ce se poate, dar dacă ai autostradă te poți mișca mai ușor cu alegerea terenului.

        Ah, să nu uit: Mucles Bă!

    • ,,Cel mai ușor lucru este să găsești vinovați, alții decât tine.”
      Este evident si o repet, NOI suntem principalii vinovati pentru tot ce ni se intampla.
      …Nu e obligatoriu ,,sa o luam spre rusi”, ca alternativa la NATO (o organizatie expansionista, destabilizatoare si agresiva, peste tot in lume) dar este foarte bine sa ne diversificam relatiile, mai ales cu vecinii. Desigur, pentru asta trebuie mult, foarte mult ,,cojones”. Dar daca Dumnezeu nu da…ne multumim si noi cu ,,firmiturile de la masa Stapanilor”. Cine isi imagineaza ca Romania STA la aceasta masa, este, in cel mai bun caz, naiv.
      ps
      Si, apropo, este sau nu este PNL, ca si mai inainte PD-ul, parte a PPE ? Eu nu vad nicio legatura cu liberalismul a acestei formatiuni pan-europene si nu (mai) vad nicio legatura intre actualul PNL si inaintasii sai.
      Exista vreo asemanare intre Ludovic Orban si Traian Basescu ? Da, dar nu simultan. (Z)

    • pps
      Lucrurile par al naibii de complicate cu aceste legi ale justitiei. In 2005, ati transat foarte simplu problema legilor Macovei, prin asumare in Parlament. Pac pac, CSM-ul a fost inlocuit , ca initiator al numirilor sefilor Parchetelor, de catre…doamna Macovei.
      Vorbiti, acum, de dezbateri, de democratie, de consultari pana si cu portarii Ambasadelor ? Cereti, mereu, strainilor, sa se pronunte in probleme interne ale Romaniei. De ce ? Noi ne dam cu parerea ce si cum trebuie sa legifereze un Parlament european, oricare ar fi el ?
      Dumnezeule, cat de mare poate fi ipocrizia, neromanismul si duplicitatea ,,liberalilor” ? Voi nu vreti nimic. nada, nicio schimbare, sa ramana totul asa cum e (implicit cum vor Macovei, Guseth si tot neamul lor oengist) si , bineinteles, Ludovic Orban, achitat printr-o sentinta definitiva. (Z)
      ..Si , la urma urmei, de ce vreti sa ocupati scaune in ,,Casa Poporului”, domnule muschetar ? Sa reprezentati..pe cine ? Sa faceti…ce ?

      • Care ”voi”, domle?!
        Eu sunt pe persoană fizică, nu sunt membru de partid și, oricum, nu simpatizez PNLul. Dacă vorbesc, o fac în numele meu.
        Se poate face orice cu legile justiției, eu ți-am spus părerea mea tocmai pentru a nu repeta aceleași greșeli din 2005. O dezbatere serioasă ar liniști și spiritele și ar fi o garanție că ies bine. Dacă tu crezi că Iordache, Șerban, Nicolicea sunt spiritele luminate care să modifice legile justiției atunci așa să fie. Somn ușor, băieții ăștia (te) lucrează pentru tine!

  3. Oscar Wilde spune:
    NOIEMBRIE 22, 2017 LA 12:11 AM

    Mugur Isarescu nu are capacitatea si mai ales mijloacele de a manipula decisiv cursul leu-euro si nu este bine sa depaseasca, prin politici monetare aventuriste, anumite limite. Aceste ,,aptitudini” le detin marii speculatori (gen Soros) care pot manevra, cu miliardele lor, orice curs din lume.
    Istoria consemneaza suficiente evenimente majore orchestrate de oamenii cu bani multi, dar totodata lacomi, politic-interesati si finalmente iresponsabili, ai planetei.
    Interventiile BNR sunt limitate si ele se efectueaza in situatii speciale, fie prin variatia dobanzii de refinantare a bancilor comerciale, fie prin utilizarea rezervei valutare pentru a slabi presiunea pe leu.
    Putini stiu cand si cum intervine BNR, sau orice banca centrala din lume (este esential ca interventiile sa se faca cat mai discret cu putinta), iar operatiunile se fac conform unor algoritmi matematici extrem de complecsi, astfel incat sa nu fie grav distorsionate mecanismele, destul de fragile, ale raportului natural cerere-oferta, ceea ce ar conduce la evolutii artificiale (fortate) ale valorii monedei nationale. Cred ca, in acest moment, evolutia leului reflecta fidel dezechilibrele, instabilitatea si incertitudinea induse de politicile inabile ale actualui guvern, care nu sunt foarte compatibile cu predictibilitatea, atat de necesara investitorilor, oricare ar fi ei.
    ps
    Avem mare noroc ca la conducerea BNR se afla Mugur Isarescu, un profesionist adevarat, cu un dezvoltat simt al responsabilitatii, cum rar intalnesti in aceasta tara.

    • Că am ”creier de lepidoptera” nu mă deranjează, se pare că mă descurc pe bloguri ( totuși nu știam că lepidoptera are mai multe circumvoluțiuni la creier decât boul!!!), dar o întrebare nu-mi dă pace: ești amabil să-mi spui al cui propagandist sunt? Să știu dracu cine mă plătește că nu intră nimic pe card!
      P.S. Ai grijă când scrii, să nu vrei să tastezi ”al lui Băsescu” și să iasă publicat ”al lui Năstase”.

    • Îmi pare rău că nu pot fi la fel de încrezător, ca dumneavoastră, în Mugur Isărescu. Tocmai că este un mare profesionist, poate ,,juca” atât de bine!. M-aș bucura să nu am dreptate!

  4. https://www.youtube.com/watch?v=fdZy6OcW9ak
    El Degüello is a bugle call, notable in the US for its use as a march by Mexican Army buglers during the 1836 Siege and Battle of the Alamo to signal that the defenders of the garrison would receive no quarter by the attacking Mexican Army under General Antonio Lopez de Santa Anna.
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    Jagardelu’ scrie ca cum Patronate în stradă, sindicate în stradă, medici, bolnavi, profesori nervoși, ROBOR și curs de schimb irascibil, ce fac ca cei cu credite să injure măsurile luate heirupist. Acu sa zicem o’a dreapta – are dreptate!
    Asa se vede cu ochiu liber … insa el fiind propagandist si cu creier de lepidoptera nu poa vedea mai departe de varful nasului …

    Eu insa .. fiidca ca slava Domnului ca nu sunt intelectual (in rest am destule vicii) am prostu narav sa inteleg …cauta informatii si cautand iata ce gasesc :

    De ce slăbește leul. Cauzele se găsesc atât în deciziile guvernamentale, cât și în consumul exagerat 16 noiembrie 2017
    [………………………]
    Piaţa a înţeles că creşte consumul. Cererea de consum devansează puternic oferta de bunuri şi servicii din piaţă. În septembrie, importurile au depăşit exporturile cu 8 miliarde de euro şi a început să se vorbească despre faptul că vom încheia anul acesta cu o diferenţă între importuri şi exporturi de vreo 12 miliarde de euro”, a explicat Adrian Vasilescu pentru „România liberă.
    Acum, apare o întrebare: ce acoperă diferenţa? Nu avem valută. Nu avem capital intern şi atunci îşi asumă sarcina aceasta cursul de schimb. Se produce astfel o reechilibrare a economiei”, a explicat reprezentantul BNR.
    Acesta aminteşte că lucrurile au „început din anul 2015, când TVA la alimente s-a dus în jos cu 5%. Banii nu s-au mai regăsit la venituri, în buget. TVA ar trebui să fie cel puţin 40% din PIB şi este 25% din PIB. Şi atunci, cursul de schimb face ordine”.

    „În acest proces, a intervenit şi BNR, care calmează piaţa. A folosit toate instrumentele, dar nu poate schimba trendul. Îl poate schimba radical numai echilibrul dintre importuri şi exporturi”, a atras atenţia Adrian Vasilescu.

    Avem o inflaţie în creştere.Un rol important îl joacă balanţa comercială. Nu vin investiţiile, dar acestea sunt parţial compensate de remitenţe, adică de banii de la românii din străinătate. Dar, din păcate, aceştia se vor duce tot spre importuri şi datoria externă a României e în creştere. Pentru aceasta, se plăteşte anual un serviciu al datoriei în creştere.

    Sursa : http://romanialibera.ro/ec0onomie/finante-personale/de-ce-slabeste-leul–cauzele-se-gasesc-atat-in-deciziile-guvernamentale–cat-si-in-consumul-exagerat-476789

    Ati inteles despre ce e vorba? Sa repet : totu’ a „început din anul 2015, când TVA la alimente s-a dus în jos cu 5%. Banii nu s-au mai regăsit la venituri, în buget. TVA ar trebui să fie cel puţin 40% din PIB şi este 25% din PIB. Şi atunci, cursul de schimb face ordine”.

    Ma rog Adrian Vasilescu e doar un politruc de gazeta comunista angajat sa poarte vorbele lu’ Mugurel si a „board” ului sau (gastii sale pe romneste) INSA nu vorbeste gura fara el …
    Deci ce concluzie tragem de aici ?

    Pai cum ce?! E nevoie de un guvern nou care sa aplice o nou politica : 24% la TVA! Ca Banii nu sa se mai regăsească la venituri, în buget. Sau ce credeti ca vobreste gura fara el? Daca art fi asa imediat ar fi (re)trimis la pensie! (nascut in 1936 ..)

    Mai vreti ?
    Din aceaisi sursa :

    În primul rând, explică analistul economic Cristian Păun, BNR a „aruncat în piaţă foarte mulţi lei din diferite motive”. Care este mecanica fenomenului? „Când masa ta monetară creşte mai accelerat decât cea a ţării sau a grupului de ţări cu care te compari, în cazul de faţă Zona Euro, apare deprecierea cursului de schimb”, a declarat pentru RL Cristian Păun, care este profesor la ASE.

    Ca care „diferite motive”?! Hai lasa asa in 4 acte!
    Da pe pariu ca nu din motivele alea tipate in strada adica asistati si pensionari?! Poate ceva legat de banci?! A se vedea http://peromaneste.blogspot.ro/2015/12/de-ce-nu-stim-de-acest-raport-decat-acum.html
    Adica BNR a pompat bani ca sa ajute bancile si fiindca dorea rwstartarea inflatiei :
    http://www.rfi.ro/economie-86888-cum-ajunge-scaderea-preturilor-sa-fie-nociva-pentru-economie
    V si

    In urma cu cateva zile, un alt inalt oficial al BNR (Lucian Croitoru, fost premier) declara la Sibiu ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu se teme ca Romania va intra in deflatie, in urma reducerilor de TVA.
    ”Se stie ca deflatia este un fenomen mai periculos decat inflatia, insa exista si deflatie buna. „Reducerea TVA este un soc ce poate duce la deflatie, dar nu este periculoasa, deoarece deflatia nu este cauzata de o supraproductie. BNR se asteapta sa se intample acest lucru, dar nu este ingrijorata”, a spus Croitoru.
    Pentru Guvernator, deflatia pare ca si transata. „Deflaţia înseamnă o stare de spirit, pe care n-o văd instalată în mintea românilor. Ea amână decizia de cumpărare, care duce la scăderea consumului şi apoi iar la reducerea preţurilor„, a conchis şeful BNR
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20289644-infografic-intram-deflatie-reducerea-tva-coborat-inflatia-din-iunie-sub-zero-vezi-text-ghid-vizual-deflatiei.htm

    (de aici vedeti si desenele!)

    „Toata Europa are problema asta, pana si Germania se confrunta cu deflatia. Japoniei i-au luat 20 de ani sa iasa din deflatie. Inflatia duce la crestere economica, deflatia la somaj si recesiune, nu am auzit de deflatie care sa fi dus la crestere economica”, declara in 2013 Liviu Voinea, fost ministrul delegat pentru Buget, in prezent membru in boardul BNR.

    În fine, ar mai trebui remarcat efectul de bază negativ al creşterii economice ultrapozitive declarate pentru 2017:

    Cu cât va fi mai mare creșterea economică din acest an, cu atât va fi mai greu să obținem o creștere suplimentară robustă în 2018, nu mai ușor. Dar să aşteptăm statistica oficială, care va stupefia, cu siguranță, toate instuţiile internaţionale.
    http://cursdeguvernare.ro/pe-noi-culmi-de-progres-si-civilizatie-cresterea-oficiala-a-pib-88-consecinte.html

    Cam nashpa catre very bad nu?
    A se mai vedea din Curs de guvernare :
    O anomalie care și-a atins potențialul: Depopularea nu mai ajută prea mult la creșterea PIB/Locuitor
    Moment de răscruce: Ultimii în UE la angajaţi bugetari, dar lângă Germania ca industrie în VAB. Încotro o luăm?

    E .. si olata cestie

    În al doilea rând, România are o creştere economică record, deocamdată pe date statistice-semnal. Aceasta „se face foarte mult prin consumul mărit de politica veniturilor din ultima perioadă, care nu poate să fie prins din urmă de producţia locală”, explică expertul
    Sursa : http://romanialibera.ro/ec0onomie/finante-personale/de-ce-slabeste-leul–cauzele-se-gasesc-atat-in-deciziile-guvernamentale–cat-si-in-consumul-exagerat-476789

    Pe asta o dezvolt mai tarziu…
    Da cukm ziceam ceva timp inainte Nu va faceti iluzii .. zbaterea politica din ianuarie incoace are o singura miza ” acest status quo al veniturilor mici . Cand #rezist si Groningen au iesit sa zbiere „noaptea ca hotii” , cand Cîțu „combate”, cand Țața de la ProAnarhia se agita … totul se reduce la pastrarea actualei impartiri a PIB si eventual noi beneficii stapinilor.
    Desi economia deja este blocata.
    Dixi et salvavi animam meam

    si asta pentru ca Romania este tara unde intlectualii s-au intalnit cu hotii. Spre fericirea hotilor!

    PS. Scuzati excesul de citari. Insa daca as scrie doar concluziile mele ar fi8 mai mult decat socant .. tpti ati devnic curiosi ce fumez si ce si cat beau (azi, pana acum Pall Mall , ceai si cafea si un antiaritmic si 2 hipotensive)

    • Nu-l mai alintați că are „creier de lepidopteră”… săriți direct la NEXT LEVEL… el vă dă indicația prețioasă: a postat , pentru mine, mai demult, fabula cu boul și broasca… în care eu , clar, eram broasca … dar BOUL, ei bine BOUL era , în cea mai tranșantă și mai înduioșătoare
      autodefinire, DÂNSUL!

      • Nu, doamnă, aia era o metaforă, o fabulă, în schimb un bizon este în ultimă și primă instanță un… BOU. Și cum dumneavoastră îi spuneați deci BOULUI pe data de 22 noiembrie, orele 8: 45 pm trecute fix, ” V-am mai spus că vă iubesc? În caz că am omis, considerați că vă spun acum!”, presupun că sunteți o …o…?
        Că doară cine poate iubi un bou!

        Apropo, dragă doamnă, am să vă spun ce-i spuneați lui @ZeV: ”Oribil! Descalificant!”

  5. Jefu mi se pare ca ieri ;la GDS s-a uns noul catjndat prezidential al Dreptei …. si ca va fi o candidatura „imperiala” .
    Ca cum sa va spui .. dintre personajele vizibile Godzilutza are toate atuurile … si daca ea zi9ce .. her Fraus nu poate decat6 sa ia pozitia de Still si sa urle „Auf ihrer Befehl meine Dame!” findca daca ea vrea el risca sa poata canta cam ca asta :
    https://www.youtube.com/watch?v=whHKF0uPTSk
    (Maria Callas era cu vreo 2 ocavae mai joasa!):

    Si nu am capiat ci am un pic (inca! doar un pic) de memorie : prin decizia nr. 235/16.05.2014 pronuntataaq Tribunalulului Brasov, s-au constatat ca sotii Iohannis au dobandit imobilul din strada Nicolae Balcescu nr. 29 in baza unui certificat de mostenitor emis, de notarul Radu Gabriel Bucsa, pe baza de acte false. Aceleasi documente false care au stat si la baza anularii, in iunie 2005, tot printr-o decizie a Curtii de Apel Brasov, a contractului de vanzare-cumparare prin care Klaus Iohannis si Carmen Iohannis au achizitionat imobilul din strada Gh. Magheru nr. 35.
    Se „coroboreaza” cu sustineril;e publice ale lu Herr Fraus i n leagura cu casele. El sutinea ca ar fi fots si o mostenire ca socrul era bigat. Si sotia sa impruna cu soacra figurau si ele in tetsmanetul declarat fals…

    Ori cine tine in mana (sau sib popou ca sa o citez pe Lulutza) dosarul ?! Ati ghicit! Si daca Przidelu se zice ca ar vea iminuate 100.000% .. sotia nu are!!!!

    • Fii mai explicit, vrei sa spui ,,s-a uns noul catjndat prezidential al Dreptei ….” pentru anul 2024 (daca am calculat bine).
      Pentru anul 2019, Dreapta are candidat, cu sanse suficient de mari.

    • Știți, ce chestie interesantă… secretarul primăriei din Porumbacu a făcut măsluiala pe care a autentificat-o Radu Gabriel Bucșa, a inventat un nepot, a fost și condamnat pentru asta ( un an și jumătate cu suspendare, dar fără dubiu) dar omul habar n-are pentru ce anume a făcut falsul… și nici pentru cine… l-a făcut, așa, că se plictisea și s-a gândit că ce-ar fi… n-a luat nimic de la nimeni și nici n-ar fi avut cum, din moment ce habar n-avea cui îi poate fi profitabilă mica lui ghidușie !!! Jusțiția din România nu consideră c-ar fi vreo ciudățenie la mijloc. De! secretarii de prin primăriile rurale se mai plictisesc și ei.

      Ceea ce mi se pare mie semnificativ pentru frumosul caracter al președintelui nostru , este următoarea notiță, pe care niciodată nu uită să o adauge în orice text despre Klaus, fostul proprietar al librăriei Mihai Eminescu:

      „Puțină lume își mai aduce aminte că familia Iohannis, pentru a putea închiria casa recent pierdută definitiv către banca austriacă Raiffeisen, a evacuat din spațiu librăria „Mihai Eminescu”, «întâmplător», chiar de ziua poetului național, în 15 ianuarie 2001. ”

      Ei, asta n-ar prea trebui s-o uităm…

  6. O cerinta excesiva, neconstitutionala: Conditionarea legilor Justitiei de avizul Comisiei de la Viena

    Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, i-a acuzat, miercuri, pe președinții celor două Camere, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, ca “au refuzat fără nicio justificare solicitarea PNL de a aștepta avizul Comisiei de la Veneția pe legile Justiției”. De ce sa fie legata legiferarea proiectului de reforma a legilor Justitiei de Comisia de la Venetia? De ce sa facem din avizele acestui ONG un loc obligat de trecere pentru legile Romaniei? Aceste intrebari nu sunt retorice, ci normale cand sunt indoieli si ajutatoare pentru reflectie. In acest caz, importanta in primul rand nu este pertinenta comisiei venetiene sau impertinenta politicianista a lui Turcan, ci observatia ca se incearca sa se supraordoneze suprematiei parlamentului si legii un think tank consultativ european, a carui consultare este deci facultativa (nici nu ar avea cum sa fie altfel). Sa fiu iertat, dar nu am auzit ca legiuitorii de la Washington sau Bruxelles sa ceara avize sau puncte de vedere, nemaivorbind de “recomandari”, din afara locului legiuirii. Nu pentru ca s-ar nega vreo expertiza, pretutindeni aceasta venind din aceeasi sursa, manualul si experienta de drept, in care, Slava Domnului! scoala juridica romaneasca exceleaza. Cauza esentiala este ca interesele de legiferare, prin care se exprima rolul regulator al legii, depind in mod fundamental de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Prin urmare, categorii precum “interes juridic”, “echilibrare juridica” si/sau “optimizare juridica” impun dreptului dinamici si continuturi diferite, in care se incadreaza si legile Justitiei. Pe aceasta tema, unele asertiuni ale ambasadorului american Hans Klemm privind independenta Justitiei au provocat multe confuzii si patimi politice. Dar ele sunt explicabile prin lipsa de pregatire juridica si chiar o necunoastere a limitelor independentei justitiei, a diferentele de sistem politic, constitutionale, dintre organizare, relationare si functionare. In dreptul american, Congresul este definit ca adunarea bianuală a ramurii legislative a guvernului federal al SUA, iar vicepresedintele american este, prin lege, presedinte al Senatului. Tangentarile sunt evidente, dar americanii nu sunt deranjati si nu se cearta pe acest subiect. Pornind de aici, ceea ce trebuie sa faca romanii este sa nu mai plece urechea la opinii non-juridice, ci sa se aplece asupra prevederilor Constitutiei lor, iar scoala juridica romaneasca sa vina in prima linie, in astfel de “razboaie”.

    • Este necesar un punct de vedere de la Comisia de la Veneția pentru că există o neîncredere cruntă în clasa politică, pentru că România, după cum se vede, este împărțită în două și trebuie de urgență liniștirea tensiuniloe.
      Comisia de la Veneția este un simplu ONG?!? Încep să intru la idei…

      ”Comisia de la Veneția este un organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional. A fost creată în 1990, după căderea Zidului Berlinului, într-un moment de nevoie urgentă de asistență constituțională în Europa Centrală și de Est. Numele oficial al comisiei este Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, dar, din cauza locul de întâlnire în Veneția, Italia, unde au loc patru sesiuni pe an, de obicei este denumit în continuare Comisia de la Veneția.
      A început cu 18 state membre, iar în curând toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Comisia de la Veneția și, din 2002, statele din afara Europei pot deveni, de asemenea, membri cu drepturi depline. Din 13 iulie 2014, Comisia numără 60 de state membre – cele 47 de state membre ale Consiliului Europei și alte 13 țări.

      La 22 iunie 1996, Curtea Constituţională devine membru al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută sub numele de Comisia de la Veneţia. Obţinerea statutului de membru cu drepturi depline al acestui organism internaţional prestigios a contribuit la stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu alte instituţii judiciare similare în vederea consolidării democraţiei, apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi promovării valorilor şi principiilor justiţiei constituţionale şi a preeminenţei dreptului.

      Comisia de la Veneţia, creată în 1990, reprezentă un organ consultativ al Consiliului Europei în chestiuni constituţionale. Comisia numără în prezent 60 de membri şi este recunoscută pe plan internaţional drept o instanţă de reflectare independentă. Comisia de la Veneţia contribuie, în egală măsură, la diseminarea şi dezvoltarea patrimoniului constituţional comun, jucând un rol unic în acordarea promptă a unor soluţii constituţionale pentru statele în tranziţie, conform standardelor şi bunelor practici în domeniu.”

  7. Unde dai…

    Avem un ONG, să spunem că-i zice Funky Citizens, format din tineri care-și doresc să se implice în inițiative de responsabilizare a guvernării, în creșterea calității și eficienței serviciului public, bazate pe cercetare, date concrete și pe online. Pe ce directii lucrează? Să-i lăsăm să ne spună ei:

    Factual
    Când lucrăm la Factual ne simțim de parcă am fi într-un cabinet stomatologic: toată ziua ne uităm în gura politicienilor și-i căutăm de carii. Mai precis, atunci cand unul dintre ei emite o declarație, noi ne-am și dus la surse credibile să le verificăm veridicitatea. E un proces dureros atât pentru noi, cât și pentru ei. Îl facem pentru că, deși câteodată ne îngrozim de ceea ce găsim, știm că un site de fact-checking e esențial pentru responsabilizarea clasei politice.

    Onorată Instanță
    138 de zile: e durata medie de soluţionare în primă instanţă a unui dosar în 2013 la tribunal. Cam cât durează și un turneu al celor de la Rolling Stones. Ambele fapte sunt nefirești. Putem să reformăm, doar că va dura ceva timp. Cu ajutorul tău o îmbunătățim mai repede calitatea serviciilor oferite de instanțe. „Onorată Instanță” e un proiect pilot care vrea să eficientizeze instanțele și să-l aducă pe cetățean mai aproape de sistemul de justiție.

    Bani Pierduți?
    Banii nu cresc în copaci. Dacă ar fi așa, ar fi în ordine să permitem statului să investească banii publici în încă un rând de panseluțe și borduri. Dar, fiind banii noștri, ai tuturor, poate că noi, cetățenii, avem alte priorități. Dacă banii publici ar crește în copaci, ar fi OK să permitem Primăriei să aprobe bugetul local în 24 de ore, nelăsând loc de dezbaterea publică prevazută de lege. Dar pentru că n-am găsit livada cu pomi care fac bani, te invităm să te implici în salvarea banilor publici care-s pierduți fără supravegherea noastră. Hai să-ți explicăm procesul de alocare a banilor publici, atât pentru a ști care e traseul lor, cât și pentru a-i îndrepta către domeniile cele mai relevante pentru comunitatea ta.

    Piața de șpagă
    Cât e șpaga în spitalul din cartierul tău? Dar la primărie? La notar ai dat șpagă? Am abordat lupta anti-șpagă prin mecanisme de piață: spune-ne ce șpagă ai dat și unde (anonim) ca să mapăm prețul unor servicii șpăguibile și să ne dăm seama unde e șpaga cea mai ieftină.

    Băieții ăștia cer donații de la oricare cetățean dispus s-o facă, orice sumă merge.

    Ce spuneți, pare ăsta un ONG care să placă politicienilor de la Putere, fie ea locală sau centrală? Nu pare. Intrați de curiozitate doar la secțiunea Factual să vedeți câte minciuni au fost demontate prin trimitere la sursă. Atunci, ca să încerci să-i limitezi anvergura, după ce-l faci ONG soroist, vândut străinilor, încercând să-l decredibilizezi, îi faci viața grea printr-o lege, îngropându-l în birocrație. Vorbim aici de legea organizațiilor neguvernamentale inițiată de senatorul PSD Șerban Nicolae și deputatul PSD Liviu Pleșoianu.

    Proiectul prevede printre altele că „asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial prtea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile. Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată”.

    Și unde crapă!

    Melania Medeleanu, cofondatoarea Asociației MagiCAMP, o organizație ce ajută copiii bolnavi de cancer, critică inițiativa legislativă:

    ” Multă ticăloșie trebuie să-ți curgă prin vene ca să gândești o astfel de lege! Șerban Nicolae și Liviu Plesoianu, doamnelor și domnilor, în toată splendoarea mizeriei lor! Acum imaginați-vă că Asociația MagiCAMP, care are 6 oameni în total, va trebui să raporteze semestrial (nu ca sălile de jocuri de noroc și cazinourile, care fac asta o data pe an!) numele celor 100.000 de oameni care trimit un sms de 2 euro. Și ale celor mulți, care, din sărăcia lor, trimit câte 20 de lei în sprijinul copiilor cu afecțiuni oncologice. Cam cât timp ne ia să facem asta o dată pe semestru? Ne blochează activitatea. Timpul în care noi ne ocupam cu astfel de raportări în loc să facem ceea ce statul nu e în stare să facă e timpul în care ei își văd mai departe de distrugerea României. ”

    În această perioadă, Asociația MagiCAMP derulează o campanie emoționantă de strângere de fonduri pentru construirea în București a unui refugiu pentru părinții copiilor cu afecțiuni oncologice.

  8. Ar fi într-adevăr momentul ca, la întocmirea bugetului, guvernul să nu se mai bazeze exclusiv pe privatizarea profitului şi socializarea cheltuielilor, ci să recalibreze fiscalitatea şi să regândească modalităţile de absorbţie a fondurilor europene – e drept, excesiv de laborioase şi birocratice. Însă toate ţările UE reuşesc – în proporţii variate – să acceseze fondurile ce li se cuvin, numai noi nu ! Totodată, din investiţiile publice, cu un evident impact pozitiv asupra creşterii economice, nu trebuie să lipsească investiţiile sociale, pentru că şi ele injectează bani în economie, dar îmbunătăţesc în acelaşi timp şi viaţa cetăţenilor : altminteri România se depopulează, iar – în urma unei asemenea hemoragii umane – politica va deveni în scurt timp fără obiect, pentru că inclusiv investitorii, de care facem atâta caz, au nevoie de oameni pe care să-i pună să muncească spre a le fructifica capitalul investit.

  9. Teama sociala de motiunea parlamentara de cenzura: “Rau cu rau, dar mai rau fara rau” / „Ciuma galbena este mai rea decat ciuma rosie”

    Presedintele Klaus Iohannis a exaltat, miercuri, motiunea de cenzura PNL-USR, care va fi votata joi, incepand de la ora 11:00, numind-o”un exercitiu democratic bun”. Desigur, ca act politic de opozitie nimeni nu poate contesta acest lucru. Ma intreb insa cat de impartasita social ar fi eventuala daramare a Guvernului, fara ca sa fie cunoscuta Alternativa. Iohannis a clamat nevoia unor “consultari reale” pe tema modificarii legilor Justitiei, intre parlamentari si sistemul judiciar-executiv (prin “judiciar-executiv” am in vedere atat zona executiva a puterii judecatoresti, care ar trebui sa puna in practica modificarile legislatiei de profil, cat si interfata/interferenta/conlucrarea cu puterea executiva). Cred insa ca presedintele a omis o critica la adresa opozitiei, care nu ar fi trebuit sa decida de capul ei o motiune de cenzura atat de sensibila, intr-un context social si de guvernare atat de complicat si de controversat, ci ar fi trebuit sa consulte populatia. Sa nu ne luam dupa opereta protestelor de strada. Cateva sute sau mii de persoane sunt gata sa protesteze, contra beneficii, oriunde, oricand si pe orice tema. Intre retragerea increderii unui guvern prin alegeri si retragerea ei prin motiune de cenzura poate fi o deosebire fundamentala. Spun “ poate fi”, dar in cazul de fata chiar este, prin absenta unei alternative coerente, programatice de guvernare a partidelor autoare ale motiunii, PNL si USR. Daca in alegeri exista o competitie de candidati si de programe, la motiunea de maine nu exista nimic din asa ceva. Practic, se va darama fara sa se stie ce se va pune in loc. Va fi mai bine sau va fi mai rau? Niciodata lipsa de strategie si de viziune nu a dus la progres, ci la regres. PSD are un program electoral de guvernare, iar Guvernul Tudose in cele doar cateva luni de mandat a reusit sa faca un salt inainte in privinta cresterii sociale, pe baza cresterii economice. Ca sunt si lipsuri sau greseli, este adevarat. Nicio guvernare nu este perfecta si nu poate multumi pe toata lumea in acelasi timp. Insa acum a venit unul din putinele momente cand se face ceva si pentru populatie, pentru cresterea veniturilor sale. De aceea populatia priveste cu ingrijorare la motiunea liberal-salvationista. Daca presedintele republicii si cei doi presedinti ai partidelor motionare ar fi mers incognito prin piete, berarii, parcuri sau alte locuri in care lumea se aduna si discuta, i-ar fi auzit pe alde Ilie Moromete, care s-au mutat de la tara la oras, de la o saracie la o alta saracie, comentand motiunea: “Rau cu rau, dar mai rau fara rau.” / “Ciuma galbena e mai rea decat ciuma rosie.” Oare daramarea unui guvern printr-o motiune de cenzura care nu este in asentimentul populatiei poate fi numita lovitura constitutionala de stat? Sau puci al statului paralel, prin motiune de cenzura?

Lasă un răspuns