După emisiune…

Pentru  emisiunea de ieri, de la Antena 3, mi-am pregătit un punctaj. Firesc, dialogul cu Sandra Stoicescu a urmarit si alte subiecte, decurgând unele din altele. M-am gandit, de aceea, sa adaug astăzi, o parte din ideile pe care le pregătisem:

Tensiunile actuale din viaţa politică ar putea fi explicate prin următoarele:

  1. a) KW Iohannis se îndreaptă spre alegerile prezidenţiale mizând pe următoarele elemente:
    • Abandonarea oricărei ambiţii de a perpetua modelul „preşedintelui-jucător” de tipul lui TB şi utilizarea modelului „preşedintelui-mediator”, deşi acest rol este interpretat intermitent;
    • În lipsa unor realizări politice notabile, din cei 5 ani de mandat KWI va putea spune că a avut #guvernul său# doar un an (Cabinetul Cioloş), iar această situaţie pare a fi transformată în principalul său avantaj, urmând să spună „Eu am atras atenţia, dar nu am avut instrumentele necesare să realizez România lucrului bine făcut”. În acest sens cred că ar trebui interpretate conferinţele de presă de la Cotroceni (inclusiv prin purtătorul de cuvânt) sau declaraţiile publice ale lui KWI. Argumentul lui KWI nu este decât parţial corect, deoarece, chiar dacă nu are de partea sa o majoritate guvernamentală, ar putea fi mai activ, prin consultări periodice şi oneste cu partidele politice, pe temele pe care consideră necesare. De exemplu, KWI ar putea să iniţieze discutarea reformei administraţiei. Să-i fie teamă că ar putea pierde voturi, şi atunci nu abordează nicio temă majoră pentru societate?;
    • Din punct de vedere electoral strategia lui KWI vizează pregătirea turului al II-lea, mizând pe faptul că oricum va fi în finala prezidenţială, prin sprijinul electoratului PNL. Pentru a câştiga un nou mandat prezidenţial, KWI se sprijină pe un electorat relativ redus numeric (tineret din mediul urban), inconstant în ataşamentul politic (mai degrabă antipolitic) dar foarte vizibil în manifestările publice (protestele din acest an, începând cu contestarea OUG nr.13). Acest electorat este captat şi se încearcă fidelizarea lui printr-un „populism justiţiarist” – exemplul bizar fiind susţinerile lui KWI potrivit căreia principiul prezumţiei de nevinovăţie nu s-ar aplica oamenilor politici, ca şi cum politicienii nu ar fi tot cetăţeni ai României;
    • Din punct de vedere instituţional, KWI pare a fi realizat o alianţă tacită cu sistemul de justiţie şi serviciile de informaţii, acesta garantându-le stabilitatea, iar, în schimb, structurile de forţă fiind cointeresate să-i pregătească un culoar liber pentru un al doilea mandat (la fel a procedat şi TB, mult mai agresiv din 2007, după eşecul primei suspendări);
  1. b) În România în timpul regimului TB s-a constituit ceea ce este acum denumit „stat paralel”, „deep state” ş.a. În realitate, fenomenul nu este nou, el fiind prezent şi în alte state, de la Japonia la Brazilia, şi politologii îl denumesc Birocraţie, pentru a se diferenţia de clasa politică. El are anumite caracteristici:
  • S-a constituit în perioada regimului Băsescu şi cuprinde structurile de informaţii şi Procuratura, fiind sponsorizat de la Bruxelles şi Washington, dorindu-se a se crea un instrument de control al „clasei politice” prin intermediul „luptei împotriva corupţiei”
    • Mecanismul de Cooperare şi Verificare este instrumentul formal prin care eurobirocraţia îşi doreşte controlul asupra politicii României. În condiţiile în care obiectivele stabilite prin MCV par a fi ţinte în mişcare, nu văd de ce România şi Bulgaria, în solidar, nu s-ar adresa Curtii de Justitie a UE pentru a constata caducitatea acestuia?;
  • Pentru această Birocraţie, administrarea resurselor şi distribuirea acestora în folos propriu este mai importantă decât atingerea obiectivelor pentru care îi este acceptată existenţa;
  • Opoziţia Procurorilor şi a unei părţi din judecători (mai ales cei aflaţi la început de carieră) faţă de introducerea unor mecanisme de responsabilizare a activităţii din justiţie (scopul modificării legilor justiţiei) este o acţiune pentru păstrarea privilegiilor şi a impunităţii faţă de abuzurile proprii în exercitarea funcţiei. Trebuie înţeles foarte bine următorul mecanism: veniturile mari şi diverse alte beneficii nonsalariale ale magistraţilor sunt acordate în ideea că ei au un rol excepţional în societate, iar pentru a demonstra acest lucru s-a creat un mod de lucru bazat nu pe căutarea Adevărului, în condiţiile respectării drepturilor omului, ci pe impresionarea opiniei publice interne şi externe. De aceea, este obligatoriu ca Independenţa justiţiei – aceasta fiind tocmai o garanţie a aplicării corecte a legilor – să fie dublată de Responsabilitate;
  • Se consumă energii imense în legătură cu situaţia unor persoane – LC Kovesi – dacă ar trebui revocată sau nu. Mai important decât chestiunea unor persoane sunt soluţiile de ordin instituţional: i) responsabilitatea materială şi managerială pentru erori, gravă neglijenţă ori abuzuri; ii) schimbarea mecanismului prin care procurorii spun că doresc să fie independenţi, dar recrutarea lor se poate face printr-un simplu interviu (cazul DNA şi DIICOT), procedură care permite formarea unor „echipe” după cum sunt interesele şefului instituţiei; iii) transpunerea de urgenţă în legislaţia internă a Directivei prin apărarea prezumţiei de nevinovăţie, pentru a se reduce dimensiunile şi formele aberante ale telejustiţiei;
  1. c) Situaţia din PSD poate fi descrisă prin noţiunea de „dublă coabitare”: Preşedinte-Premier; Premier-Preşedintele PSD. Este foarte bine că Liviu Dragnea şi Mihai Tudose apar împreună în public, dar poziţiile instituţionale în care se află îi determină să aibă şi interese divergente, iar acest lucru trebuie acceptat ca un fapt normal, pe care Opoziţia şi presa doreşte să-l prezinte în logica unei lupte pentru putere;
  • Organizarea de mitinguri: votanţii PSD fac parte din ceea ce se numeşte „majoritatea tăcută”, care nu se manifestă politic prin participarea la acţiuni în stradă. Cred că PSD greşeşte dacă doreşte să joace pe terenul şi cu instrumentele adversarilor, în speranţa că îi poate învinge aşa. PSD ar trebui să se uite mai atent în regiune: în Polonia ori în Ungaria guvernele sunt contestate în stradă, însă ele îşi menţin suportul popular şi stabilitatea guvernamentală. PSD nu trebuie să guverneze autoritar, nici să ignore societatea, însă nu trebuie i) să accepte regulile dictate de o minoritate vocală; ii) să joace pe un teren care nu îi este favorabil. PSD trebuie să joace în Parlament, potrivit regulilor democraţiei parlamentare.
    • Dosarul „Tel Drum”. Nu cunosc realitatea juridică a cazului, dar ca şi în alte cazuri instrumentate de DNA, ceea ce prevalează sunt consecinţele în plan politic şi mai puţin o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti, peste mai mulţi ani. De exemplu, în comunicatul DNA sunt două sintagme-cheie din perspectiva comunicării: „grup infracţional organizat” – pentru a se crea percepţia că preşedintele PSD a avut o activitate în stil mafiot (manipularea prin sintagme cu conotaţii negative); prejudiciu de „zeci de milioane de lei”, din ambiguitatea informaţiilor fiind lăsat să se înţeleagă că Liviu Dragnea ar fi fost beneficiarul acestei sume foarte importante. (manipularea prin numere mari)

 

Comisiile parlamentare speciale şi de anchetă. Pentru Parlament este foarte important rezultatul comisiilor de anchetă (alegerile din 2009; SIPA; chestiunea costului energiei). Rapoartele finale ale acestora trebuie să descrie atat o stare de fapt – desprinsă în urma anchetei – cât, mai ales, să ofere soluţii în privinţa unor noi politici, modificări instituţionale ş.a. Va fi important şi modul în care aceste rapoarte sunt făcute publice: un document de sinteză însoţit de anexe documentare-suport, pentru a demonstra factual pe ce se bazează acestea. Nu în ultimul rând, sinteza acestora rapoarte ar trebui tradusă în limba engleză, pentru a putea fi mai accesibile în străinătate.

 

  • Economia. Creşterea deficitului comercial, devalorizarea Leului şi creşterea ROBOR sunt elemente de autentică îngrijorare în domeniul economic, în pofida creşterii economice alerte.
    • Cred că ar fi nevoie de o mult mai bună coordonare între Guvern (politicile fiscale) şi BNR (politicile monetare). Poate că, în locul observaţiilor publice critice, ar fi mai utile întâlniri periodice informale la vârf între Guvern-BNR-Coaliţia de guvernământ, pentru o mai bună coordonare şi cunoaşterea punctelor de vedere alternative;
    • Pentru Primul Ministru ar fi necesară, probabil, crearea unei echipe de consilieri economici care să-şi ofere expertiza nu doar pentru aplicarea programului de guvernare (sic!), ci pentru a gândi noi soluţii la noile realităţi şi probleme;
    • Este clar că Guvernul nu a reuşit un foarte eficient dialog social înainte de a aplica schimbări importante în fiscalitate. Poate ar fi utilă reconsiderarea mecanismului guvernamental, pentru a preveni noi situaţii de conflict cu sindicatele şi patronatele.

Moţiunea de cenzură o opoziţiei este un exerciţiu firesc de democraţie. Acum mai bine de două decenii, Opoziţia avea motto-ul „Nicio sesiune, fără moţiune!” În condiţiile în care, paradoxal, şi KWI este primul interesat de menţinerea actualei coaliţii guvernamentale – în speranţa unei decredibilizări totale a acesteia – moţiunea de cenzură este un simplu exerciţiu retoric, fără o finalitate politică imediată.

29 de gânduri despre “După emisiune…

  1. referitor la majoritatea tacuta si minoritatea vocala. cred ca psd in diversele sale forme a platit f mult pt 13-15 iunie- acea minoritate vocala de atunci a influentat decisiv discursul public si chiar cel intellectual o generatie dupa. deci mefiez-vous de minoritatea vocala.

  2. 1. ,,KWI se sprijină pe un electorat relativ redus numeric (tineret din mediul urban), inconstant în ataşamentul politic (mai degrabă antipolitic) dar foarte vizibil în manifestările public”

    Corect, dar, desi PSD se bazeaza pe un electorat fidel care ii garanteaza, oarecum, castigarea alegerilor parlamentare, la prezidentiale situatia se schimba: Comportamentul si…biografia liderilor partidului, de sus si pana jos, genereaza antipatii in zona alegatorilor indecisi si mobilizarea lor implicita IMPOTRIVA candidatului PSD;

    2. ,,Economia. Creşterea deficitului comercial, devalorizarea Leului şi creşterea ROBOR sunt elemente de autentică îngrijorare în domeniul economic, în pofida creşterii economice alerte.”

    EXCEPTIONAL ! In sfarsit o minte lucida si competenta se pronunta profesionist in acest domeniu atat de complex.
    Pareristii amatori de cifre statistice SECI sa ia aminte.
    Nu orice crestere este si sanatoasa (a se vedea la ce a dus ,,incalzirea” artificiala – bazata pe CONSUM si BOOM IMOBILIAR – in/din 2007-2008). Dar, din pacate, capitalismul ASA functioneaza, CICLIC:
    Ca un balon. Se umfla, se umfla, dupa care……fassss. (Z)
    De ce se intampla asta ? Datorita lacomiei oamenilor care nu se mai satura de profit.

  3. Observaţii extrem de pertinente vizând fondul problemei. Aş mai adăuga un aspect : se impune creşterea efectivă a nivelului de trai al populaţiei precum şi măsuri speciale de fidelizare a electoratului PSD (un electorat precumpănitor de stânga ce-şi doreşte protecţie socială din partea statului !) pentru că, în ciuda tuturor încercărilor de manipulare interne şi externe a opiniei publice, cetăţenii sunt cei care pun votul în urnă.

  4. Ca să pună Justiția sub comandă politică, chestiune care pare evidentă, de vreme ce nu se ține seama de protestul masiv al magistraților sau de poziția Comisiei de la Veneția (care, de altfel, e ascultată ca pe Sfânta Scriptură când este vorba de alte chestiuni dorite de clasa politică), Dragnea are nevoie de o Opinie Publică favorabilă. Și repede, pentru că timpul nu mai are răbdare cu el, trecutul îl ajunge din urmă.
    Pentru asta trebuie ca populația să simtă în buzunare o mărire satisfăcătoare a nivelului de trai. Din păcate pentru el, dar mai ales pentru noi, guvernele Dragnea sunt printre cele mai incompetente guverne de la Revoluție încoace. Marea creștere economică bazată pe consum ascunde de fapt ”colesterolul” care se depune pe artere în aceste momente și sunt destule analize de laborator care avertizează. Sper să scăpăm fără accidente vasculare grave, că niscavai sechele tot vom avea.
    Prin urmare, Dragnea are acum un guvern paralel cu guvernarea rațională, neprecipitată, în acord cu niște principii de bun simț economic. Rezultatul? Patronate în stradă, sindicate în stradă, medici, bolnavi, profesori nervoși, ROBOR și curs de schimb irascibil, ce fac ca cei cu credite să injure măsurile luate heirupist.
    Ce faci atunci când ai un guvern obtuz la minte? Cauți în manualul de geometrie și dai vina pe Statul Paralel, bun pentru două chestiuni: să preia vinovăția nereușitelor guvernamentale și să fie motivul pentru care legile justiției să forțeze o subordonare politică.
    E o vorbă, ai grijă ce-ți dorești… sau: nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește. Avem destule exemple.

  5. Ponta calitati politice?!!!
    NULE!!!!!
    Dovada? Cine este azi Ponta?!
    ***************************************************************************************************************

    Din pacate ieri aveam alt program. Fix …. NU am putuit urmari. Insa de la Mircea badea am retinit ca iar azi banit despre deschidertwa PSD catre cei care il urasc. unt de acird cu Miecea Badea ca parca ati mai dori o protie de recluziune ……

    Vedeti dvoastra .. ce ati patit se datoreaza unor astfel de idei. Daca in 2004 ati fi intins dreapta catre electoratul PRM … ehe!!! Ati preferat sa il ignorati ca deh dvoastra intelctual … si ati pierdut. Ce at „castgat” stiti prea bine….

    Intelegeti – „intelctualii”, „elita” va urasc si urasc PSD. Este o conditie sine qua non a definirii intru „intelctualism”, „devenire elitara” si „sporit civic” . Nu poti intinde astira mana … insa daca ar primi un pumn .. sunt sanse sa isi reconsidere pozitia (ca un rado vechi care hararaie) . A se vedea si iubirea lor afisata fata de Traian Imparatul cu Sapca .. pe care il iubeau findca il stmau si il stimau fiundca se temeau cf anticvului oderint dum metuant

    Cum sa va zic – ori iesiti la bataie a outrance ori mai bine mergeti in Mauritius sau Creta … tertium find ca datir ar fi a 3a portie de Țuhaus (ma rog ptr o strfael de previuziune qam fots acuzat de unlele contacte. Ntz. Insa eu studiez ce studia si Cipolino …)

  6. A fost o placere sa va urmarim interviul cu Alessandra Stoicesu . Cred ca sunteti singura minte limpede si stralucitoare care mai transmite mesaje dinspre PSD . Faptul ca psd-istii isi permit luxul de a nu va folosi expertiza mi se pare o greseala maxima si de neiertat .

    Cat priveste PSD-ul acestia chiar NU MERITA sa guverneze azi acesta tara ! Sunt PENALI rau de tot ! Nu ca termen juridic ci ca proba a competentei lor . Sunt jenanti in tot ce-au facut pana acum ca si guvernare economica , impartirea tarii in 2 categorii ( privilegiati si fraieri ) , tradari , lasitate , frica , ezitari , nivelul de pregatire al cadrelor …. practic si-au ratat toate obiectivele poltice
    Parca sunt mustele alea bete care dau tarcoale la damigeana de vin . Megajenanti !

    PSD este un partid maret , fondat si construit de niste oameni intelepti dar care a incaput pe mana unor curve de oameni , fara character si fara viziune ( Geuana , Ponta , Dragnea , Grindeanu , Tudose ) !

    Cat priveste legile justitei ( care ma intereseaza pe mine deoarece eu nu ma astept de la psd la nimic bun in domeniul economic !) eu cred ca acestea trebuiau sa fie gata de prin 2005 !!! De cand au inceput Basescu si ciracii lui sa faca politie politica si sa-si elimine adversarii politici …

    Sa vii tu PSD la 1 an de la guvernare si sa nu ai gata legile justitiei , sa o lalaiesti si sa ceri tot felul de avize, mi se pare PENAL si batjocoritor pentru noi , fraierii care tot mergem sa votam psd in speranta ca vor face ceva sa curme abuzurile !

    Cat il priveste pe Ponta as vrea sa fac niste precizari . Pana in 2013 am crezut si eu in el si l-am votat , chiar si dupa , pentru presedintie . Primul semn de intrebare l-am avut atunci cand a aparut guvernul PSD-PDL condus de Boc ( un guvern impotriva naturii ) si cand a aparut informatia ca acesta a fost negociat de Ilie Sarbu ( implicit de Ponta ) direct cu Basescu inca din urma cu 6 luni . Am trecut peste asta crezand ca a fost un accident . Insa n-am mai putut sa trec peste sarabanda de tradari si decizii aiuritoare care mi-au intarit convingerea ca acest baiat nu are dram de character si ca e in stare sa negocieze orice si cu oricine . Ceea ce s-a si adeverit . Iar faptul ca acesta si unii lideri psd chefuiau si se intalneau pe ascuns cu stalpii statului politienesc cand alti lideri ai psd treceau prin momente tragice mi-a provocat dezgust . In iunie 2012 , eu am vazut tineri si oameni in varsta care plangeau de revolta sau erau extrem de suparati pe abuzurile dna-ului . Oameni simpli care n-au facut niciodata politica dar care intelegeau ce se intampla . Si Ponta cu gasca lui de securisti si cu rudele lui Maior si Oprea ( care by the way , conduceau sistemul represiv din Romania ! ) jucau tenis si chefuiau ?

    Mizerabil …

  7. Imparatul cu sapca

    https://www.dcnews.ro/imparatul-cu-apca-regimul-basescu-i-elitele-sale-radu-calin-cristea-publica-1000-de-pagini_567015.html

    În cât timp se poate strica o democrație? Președintelui Traian Băsescu i-au fost de ajuns câțiva ani: a pus pe butuci statul de drept și a asmuțit câinii răi ai justiției împotriva oricui se împotrivea proiectelor lui despotice.

    Traian Băsescu și cărturarii de la curtea sa au întors România într-un comunism coafat condus de un lider autoritar a cărui forță s-a întemeiat pe servicii secrete și o justiție personală. Radu Călin Cristea ridică vălul de pe un regim al tiraniei de catifea, servită de o intelectualitate depravată. Un pachebot uriaș a intrat în portul lui Băsescu. Peste o mie de pagini de napalm cad peste o democrație mincinoasă, dezgropând un sistem ocult de putere ale cărei ramificații continuă să intoxice societatea românească.

    Despre toate aceste lucruri veți afla mai multe de la Radu Călin Cristea care lansează „Împăratul cu șapcă – Regimul Băsescu și elitele sale”. Sunt peste 1000 de pagini pe care vă invităm să le descoperiți.

    Lansarea va avea loc joi, 23 noiembrie, ora 14:00, la Gaudeamus, la Standul Rao. La acest eveniment vor veni și Sorin Antohi, Carmen Mușat și Doru Bușcu.

    • Cu cat mai ignar , cu cat mai batut in cap cu atat mai „intelectual”?
      Ca cum asa ? Iar spalarea banilor e un fenomen ce se manifesta doar atunci cand statul este implicat masiv in economie sau cand avem un stat social de timp providential care sa suga cat mai multi bani de la contribuabilul privat, fara ca acesta sa vada mare lucru din partea statului:. Adica vrei sa zici ca in Cicero on timpu Prohibitiei sub Marele Al Scarface era „un stat social de timp providential „? Sau ca Guzik, Jake ala care a inventat „spalarea” era secreatru de partid in Chicago. Illinois ?!

      Parohial parohial dar .. Sa inteleg ca la voi in catun la biblioteca nu exista Chicago sub teroare?!

  8. O campanie aparent prea devreme

    Pana la alegerile prezidentiale din 2019 mai sunt aproape doi ani. In acest orizont regular, in care vremurile se pot schimba precum directiile giruetelor batute de vanturi, campania personala pe care presedintele in exercitiu, Klaus Iohannis, a lansat-o inca de pe acum, cu discretie, ce-i drept, pentru a-si adjudeca un al doilea mandat de presedinte, este, fara indoiala, mult prea devreme.

    Doar intr-un singur caz, iregular, ar fi justificata intrarea lui Iohannis intr-o campanie timpurie, in care atunci sa devina acum. De fapt, este foarte probabil ca acest joc sa nu fie jucat de Iohannis, ci de cineva din umbra, care s-ar putea sa fie euro-birocratia, amero-birocratia sau ambele, ori altfel spus dreapta occidentala, care se afla la putere de ambele parti ale relatiei transatlantice.

    “Ridica o piatra, loveste o piatra”. Piatra pe care o ridica Iohannis este Dragnea, iar piatra pe care o loveste este PSD. Crizele iminente de leadership si de dezagregare care vor lovi PSD imediat dupa caderea lui Dragnea, deschid pentru electoralul Iohannis o larga oportunitate pe termen scurt, irepetabila in orizontul regular al alegerilor prezidentiale.

    In acelasi sens de oportunitate maxima si de termen scurt, cred ca nu mai mare de sase luni, deci de sinergie limitata, va lucra si foarte probabila venire a PNL la Guvernare. Insa in doi ani, pana in 2019, la alegerile prezidentiale, in medie cam cat tine la noi un ciclu guvernamental, fara ca o motiune de cenzura sa fie operatorie, un Guvern PNL se va transforma inevitabil intr-o groapa de potential sau cauza majora de insucces electoral pentru Klaus Iohannis.

    Pe harta astrala “prezidentiala” a lui Klaus Iohannis, toate semnele arata ca trebuie sa faca o miscare iregulara, sa-l transforme pe “Atunci” in Acum”. O demisie prezidentiala “protest”, acompaniata propagandistic zgomotos pe tema “regimului” Dragnea, pentru a carui “lichidare sistemica” ar cere “reinnoirea suportului popular din 2014”, ar fi descumpanitoare pentru PSD, care pe termen scurt nu are niciun candidat cu anvergura experientiala pentru presedintie, dar si de profit absolut pentru ideocratia de dreapta si autocratia prezidentiala de dreapta.

  9. Dupa Boc , MRU si Ponta , un alt mare DOBITOC da sa dea pe dinafara : Mihai Tudose . Un personaj grobian garantat Dragnea , cu studii facute pe genunchi si cu un singur an pe cartea de munca .
    La fel de rupt de realitate ca si predecesorii lui .

    https://www.dcnews.ro/amenzi-rutiere-bolca-oamenii-ace-tia-i-au-pierdut-total-sim-ul-masurii_567030.html

    https://www.cotidianul.ro/politia-locala-inventeaza-amenzi-de-parcare/

    D-le Nastase . la cursul de Finante Publice de la ASE , unul din primele lucruri care esti invatat este ca : ” Numarul si nivelul taxelor , impozitelor si amenzilor se stabileste in functie de gradul de suportabilitate al populatiei si se coreleaza cu nivelul salariului minim pe economie . ” Ce legatura au aceste amenzi si taxe cu enuntul de mai sus ? Inseamna ca profesorii aia care au scris manualul sunt niste TAMPITI si imbecilul de Godina , Coarna & Co , cu semianalfabetul ala de Mihai Tudose sunt niste GENII !

    Nu-i destul cate abuzuri se fac in tara asta , le mai dai si alte instrumente astora sa terorizeze populatia ?

    Sau statul asta mai traieste doar din amenzi ? Ca mie asa imi da impresia …

    Daca vrei sa rezolvi problema aceasta , in primul rand statul ar trebui sa construiasca sosele decente , locuri de parcare , infrastructura , etc.! In al doilea rand , exista si alte mijloace de coercitie , nu doar amenzile . De ce nu le iau permisele bizonilor ? De ce nu rezolva politia problema punctelor fierbinti , locuri unde se petrec numeroase accidente aproape in fiecare zi ? Etc. , etc.

    De ce ? Pentru ca guvernantii si politistii nu vor sa rezolve aceste probleme , vor doar sa le ia banii oamenilor !

    • Inteleg ca au facut Finate Publice si te miri cum au terminat uni facultatea….

      Sa iti spui un „secret” – si eu ma mir cum au terminat unii dreptul.. Ca in primii 2 ani de Civil (care e sa zic asa „parte comuna” a restlui de ramuri) esti tocat la cap cu „:stabilitaea” si ti se explica „e mai buna o lege proasta pe care o stoe tioata lumea, stie cum sa se poarte in cadrul acestei legi proaste decat o lege buna in care sa se incurce si juristii!!”

    • A da.. sa nu mai ca ma intreb ce fel de scoala (facultater) au facut unii .. Il zuzeam pe „i9nortabilu” Busu zicand de mers in fata onstantei ptr a dovedi nevinovatia!!!!
      Eu am facut dreptul la FF intre 1978-81. Daca ziceam asa ceva …. picam examenul!!
      Adica in RSR invatam ca acuzarea (oricuratura) trebuie sa probeze , insa azi dupa 27 de ani de democratie si dip[a 10 ani de la aderarea la UE si tot ataia de MCV … acizatau TREBUIE sa isi demonstreze nevinovatia?!
      Mischteaux ! Drepturile lu Omu. dupa CEDO si Crestin Democratie se pare ca sunt un lux ca in trbonelele RPR din anii 60!!

      (ma rog un pic de insomne)

  10. Buna ziua, va adresez acest comentariu-intrebare in virtutea motto-ului blogului dumneavoastra „PUNE ÎNTREBAREA ȘI, ÎMPREUNĂ, VOM GĂSI RĂSPUNSUL!” si in incercarea de a testa sinceritatea disponibilitatii dumneavoastra catre un dialog real, mai ales atunci cand interlocutorii nu va impartasesc ideile, simpatiile, sau antipatiile.

    Legat de enuntul dumneavoastra conform caruia presedintele Iohannis incearca fidelizarea electoratului (si) printr-un „„populism justiţiarist” – exemplul bizar fiind susţinerile lui KWI potrivit căreia principiul prezumţiei de nevinovăţie nu s-ar aplica oamenilor politici, ca şi cum politicienii nu ar fi tot cetăţeni ai României;”, va rog sa-mi impartasiti punctul dumneavoastra de vedere vis-a-vis de urmatoarea reactie publica a catorva membri marcanti ai senatului american atunci cand un membru al propriului partid a refuzat sa se retraga din cursa electorala pentru castigarea unui post de senator, in ciuda unei serii de acuzatii publice de comportament indecent in trecut.

    Asadar domnii respectivi au spus legat de propriul coleg de partid aspirant la un loc in senat: „He must step aside and respond to his accusations. We believe in our presumption of inocence until proven guilty, but that is for the criminal justice system and it is not to be confused with being electible until proven guilty”.

    Intrebarea mea este – cum comentati aceasta declaratie, cu atat mai mult cu cat ea vine nu de la adversarii respectivului, ci chiar de la potențialii viitori colegi de grup parlamentar, si asta cu atat mai mult cu cat retragerea respectivului domn din cursa electorala ar duce cel mai probabil la pierderea respectivului loc in senat in favoarea actualului oponent.

    Eu am pus intrebarea, haideti sa aflam impreuna raspunsul.

    Multumesc.

    • Inainte de a gasi raspunsul la aceasta intrebare, haideti să vedem daca americanii au si ei procurori DNA si telejustitie. Care a fost oare rostul „capcanei” mediatice de ieri de la intrarea in DNA?

    • Din cite vaz eu prin livada, KIWI are el insusi probleme cu acea ramura a justitiei care-l tine in virf de pom. Craca si cu fructul sunt deocamdata inseparabili pina se coace KIWI. In jur s-au adunat citiva lucratori pomicoli, unul’ cu insecticidu la pompitza, altu’ cu cosul de cules KIWI, altu cu cu drujba da’ inca se cearta ce sa faca mai intai.

  11. @Adrian Năstase.
    Îmi place mult fotografia dialogului dumneavoastră cu M. Ciuvică, o așez alături de exprimarea din emisiune:„Ponta n-are dreptate și când are dreptate” și-mi rememorez faza cu oamenii lui Ioa Rus, pe vremea Armaghedonului dâmbovițean! 
    Sper că fraza „M-am gandit, de aceea, sa adaug astăzi, o parte din ideile pe care le pregătisem” a fost citită atent de decidenții din televiziuni, dacă vor cu adevărat să-și crească audiența!
    Vis-à-vis de „problemelede comunicare” ale actualei guvernări, îmi permit să cred că Dragnea chiar le caută! Lasă impresia că-și dorește că mereu să fie contestatari în stradă, că nu-I ajung cei din Parlament.
    @nae girimea NOIEMBRIE 20, 2017 LA 5:18 PM
    Mai documentează-te! Am pomenit de faptul că un alt postator pe acest blog a vorbit de vlahii din centrul Europei masacrați în timpul războiului de 30 de ani. Cei de care am pomenit eu sunt refugiți din acea zonă după 1640! Afirmația ta cu mutarea interbelică este hilară.

  12. Codruța, referindu-se la abuzul în serviciu, a dat exemplul unui funcționar care cumpără rechizite cu prețul mai mare cu 800% față de prețul REAL.
    Cine stabilește prețul „real”? DNA? Ce e aceea „preț real”?

  13. D’Artagnan

    Foarte pertinent comentariul dumitale……totuși:
    1. Abuzul in serviciu (,,inventat” de Iosif Vissarionovich Stalin ) există în Coduri doar în Romania si (pare-se) in Lituania;
    2. In tarile democratice nu exista un Parchet dedicat ,,luptei anticoruptie” la nivel (politic) inalt;
    3. In tarile democratice nu exista tele-justitie;
    4. In tarile democratice legile se fac in Parlamente, nu pe strazi;
    5. In tarile democratice, principiul prezumarii nevinovatiei este recunoscut si aplicat, nu doar clamat;
    6. Romania NU este o tara mai corupta decat SUA (stat in care traficul de influenta se face LA VEDERE, iar legile in Congres sunt impuse de lobby-urile corporatiste);
    7. In Romania abuzul magistratului este condamnat de o parte a societatii, dar salutat de o alta parte, incapabila sa acceada la puterea administrativa si parlamentara prin alegeri libere. Este mai mult decat nefiresc sa te folosesti de Justitie ca de o arma politica, exact asa cum au procedat (si inca procedeaza) sistemele totalitare.

    Trebuie, totusi, sa admit ca PSD a gresit fundamental ,,alegandu-l” (daca se poate spune asa) pe Dragnea sef al partidului. Cum vine asta ? Demisionezi din functia de secretar general al PSD (urmare a condamnarii in dosarul Referendumului), dar, dupa plecarea (ASTEPTATA SI INDUSA DIN INTERIORUL PSD a) lui Victor Ponta, esti cat se poate de potrivit sa ocupi cea mai inalta pozitie in partid ? In acest fel, PSD si-a restrans singur gradele de libertate, la unul singur: Liviu Dragnea.
    Astfel s-a derulat o istorie nefasta a partidului, in anul de gratie 2017, din esec in esec:
    – Nu si-a putut promova liderul in functia de premier (de aici sincopele din iarna, urmate de demiterea rusinoasa si decredibilizatoare a propriului guvern);
    – Nu a putut implementa, prin asumare in Parlament, asa cum a procedat guvernul PNL-PD in 2005, atat de necesarele si oportunele legi ale justitiei, inclusiv (sau complementar) adaptarea Codurilor la deciziile CCR;
    Scriam anterior: Boala lunga …….sau:
    Ce nu faci azi, sau maine, poimaine nu mai este posibil (asta mi-a venit chiar acum in mine, oi fi citit-o la doamna Luminita, dar nu-mi aduc aminte (Z) ).
    – Nu a putut, sau nu a stiut (din incompetenta, sau lasitate, sau populism) sa implementeze o strategie economica viabila BAZATA PE DIVERSIFICAREA AZIMUTURILOR IN RELATIILE INTERNATIONALE.
    Unde am ajuns ? Desi abia mai reusim sa tinem ecartul de 3% deficit raportat la PIB, majoritatea PSD-ALDE se grabeste inexplicabil sa aprobe achizitia de sisteme PATRIOT, contra a aproape 4 miliarde de euro. La ce ne trebuie ? Cine ne ataca ? Cred ca cineva isi doreste sa izoleze definitiv Romania in aceasta zona geografica…sa o tina pur si simplu captiva, cu pe o enclava coloniala, in care de zeci si zeci de ani, numai cine nu a vrut, nu a experimentat.
    Dar ACEEASI majoritate nu este in stare sa voteze legile justitiei, dupa un an de la instaurare.

    Domnule muschetar…..este bine ca va expuneti liber (cat timp acest gest curajos inca este posibil in Romania) convingerile politice, vorba lui Voltaire: ,,Imi dau viata ca ideile dumitale sa poate fi exprimate, chiar daca sunt (partial) inepte (in sensul de autiste – rupte de realitate)”, dar am mari, foarte mari indoieli ca Romania ar putea sa-si consolideze economia, forta si independenta institutionala cu domnul Orban si actualul PNL-PD, absorbit de PPE si de oengismul international, fara nicio rezistenta.
    MAI ALES dupa intalnirea NECONSTITUTIONALA cu doamna Kovesi la GDS, in care, sunt convins, domnul Orban, urmarit penal la randu-i, si-a declarat in modul cel mai penibil cu putinta vasalitatea față de DNA, față de regina anticoruptiei si implicit fata de sistemul politienesc – de sorginte stalinistă – instaurat in Romania incepand cu anul 2005, de asemeni, supusenia totala față de tot ce vine din Vestul corupator.
    Daca aici am ajuns, nu mai exista nicio speranta pentru Romania. Nu exista alternativa la PSD, clasa politica ,,romanească” a decedat in integralitate dar inca nu-si da seama.
    Din fericire, nu suntem nemuritori si nu vom asista (sper) la dizolvarea de facto a Romaniei, ca stat independent, suveran si indivizibil. ,,După”, întâmplă-se orice. Cred ca erodarea acestor atribute (si) sub actiunea concertata si subversiva a ONG-urilor finantate din exterior, a devenit, practic, ireversibila.
    Orban (bine ar fi sa fie ruda cu Victor) se supune neconditionat strazii, minoritatii agresive si nedemocratice, dar va trebui, poate, sa conduca o țară. Din fericire (si) pentru el, va avea doar atributii de Guvernator, pe multi parai. Va fi un simplu executant, ca pe timpul regimurilor fanariote. Sa traiasca la nesfarsit prietenia romano-americana, ca sa nu fie (eventual, daca se trezeste la realitate)…mazilit in mod rusinos. (Z)
    …In fine, cat pot de serios vorbind, inchei prin a spune:
    Dumnezeu sa ne ajute.
    DOAR EL mai poate face ceva.

  14. Acum, mai mult decat oricand, este vital necesar ca milionul de sustinatori ai PSD sa iasa in strada, mobilizati de liderul charismatic pre numele sau Codrin Stefanescu.
    Astept, cu rabdare. Cine stie ? De ce nu ar fi posibil, fie si daca ne gandim ca acum vreo 65 milioane de ani un mare asteroid a intersectat orbita Terrei, desi, gradul de probabibilitate ca acest eveniment sa se petreaca era extrem de apropiat de zero absolut ? (Z)

  15. Eu nu cred într-o devalorizare reală a leului în raport cu euro. Eu cred într-o politică monetară aservită, pusă în aplicare de Mugur Isărescu, care, în niciun caz, nu slujește România.

  16. TICĂLOȘII … IPOCRIȚII… DAR ȘI DECREPIȚII

    Când azi, pe la prânz, președintele liberal Ludovic Orban a năvălit în sediul GDS, într-o încăpere prea mică pentru un război așa de mare, punând mâna pe microfon și rostind cu glas tunător : „Ciiiine eeeste geneeeralul? ”, Andrea Pora era cât pe ce să leșine crezând că i-a s-a distrus acoperirea, dar panica n-a durat decât puțin, căci și-a amintit că ea e „decât” sergent, nicidecum general. Liiceanu Gabriel, mai vanitos, a crezut că despre el e vorba, dar Codruța a tresărit și l-a căutat cu privirile-i umede, de căprioară XXL, pe Coldea Florian… și nu era… pe Onțanu Nicolae… aș!… pe Oprea Găbiță( ah! când îi pupa Găbiță mâna, pe-ndelete, începea de pe la genunchi… nimeni nu i-a mai făcut schema asta de-atunci)… măcar pe generalul Puiu… nimic, fără generali … că nici biata doamna Culcer, care a avut la un moment dat o ascensiune profesională frumoasă, n-a ajuns așa de sus, de! nici Ambasada MARELUI LICURICI nu mai face atâția generali , ca înainte.

    Înghesuiți de parcă ar fi vrut să arate lumii că sunt mai mulți, gazdele și invitații GDS-ului au ocupat fotoliile și canapelele pe care numai popouri prețioase, de intelectuali rasați, le-au înnobilat până acum. Liiceanu prezenta o față mai îngândurată și mai mofluză ca oricând ; ai fi zis că era așa de la grija pentru țară… dar, dacă mă-ntrebați pe mine, cred că pe moaca lui îmboțarea imperială se datora faptului că în curând va trebui să-și declare sursele de finanțare… și că ar putea să piardă și titlul de ONG DE UTILITATE PUBLICĂ. Adică, tristețe mare !

    Ceea ce nu l-a putut opri de la a rosti niște enormități atât de stridente, atât de antidemocratice, încât mi-au fluturat urechile.

    Gabriel Liiceanu : „România în momentul de față este în mâna unor clanuri , bande organizate (!!! n.n.) … la infracționalitatea care s-a strâns în straturi din ce în ce mai dese de 27 de ani, bănuiesc că ar trebui să avem de zece ori mai mulți judecători și procurori (!!! n.n.) . Așadar ce vorbim? De ce jucați rolul de a intra în discuție (!!! n.n.) cu bună-credință cu oameni care n-au nici o bună-credință? Cu un ministru al Justiției care face pe față rolul de slujitor(!!! n.n.) al intereselor acestei bande de crimă organizată (!!! n.n.) … Dacă făceam o discuție despre fiscalitate , veneau aici zeci de fiscaliști ( ooo, !!!!, n.n.) și vorbeau… vorbeau ,… vorbeau… dar nimeni nu înțelegea nimic…Cum acceptați ca pușcăriile să devină institute de cercetare și agramați sau infractori de clasă să facă chipurile lucrări științifice. Aveți în față o structură infracțională care funcționează după legile infracționalității… să se-acopere… să se salveze… asta-i tot ! ”

    Vă place cum se exprimă ? Vă place cum gândește? Vă întreb deoarece coțofana de serviciu, Andreea Pora , îl adoră. Îl sorbea din priviri.

    Doamna Codruța a zis că o să-și „facă treaba” … de vreo trei ori a zis. Nu știu dacă si-a făcut-o acolo, de față cu toți , dar de amenințat că și-o face, i-a amenințat.

    Ludovic Orban a zis : „Orice om poate fi ridicat de pe stradă de băieții ăștia… să fie limpede… oricărui opozant i se poate face dosar” Am tresărit bucuroasă, mai ales că era față-n față cu Codruța: „Mamă , ce i-o zice!”. Pe urmă mi-am dat seama că el, fiind atins de decrepitudine, a zis o frază pe care-o știa de pe vremea când se „lupta ” cu Băsescu… Așa de tare s-a speriat, că a dat-o rapid pe televiziuni și CNA… toată lumea a înțeles că CNA-ul poate să ridice cetățenii de pe stradă…

    Când a venit rândul lui Pora, mi-am zis că, totuși, n-am greșit chiar așa de mult în viață…

    P.S. La Harare lumea dansează pe străzi că dictatorul Robert Mugabe și-a dat demisia… m-am uitat cu tristețe la scena bucuriei populare… lasʹ că mai vedeți voi peste 27 de ani, mi-am spus…

  17. In tot blogul dumneavoastra nu gasesc nici o opinie contrara parerilor Dumneavoastra, considerati ca este firesc sa nu acceptati si opiniile contrare (cele decente, desigur)?

    • Pe blog, sunt multe opinii contrare opiniilor mele. Nu le accept insa pe ale celor care propun sa-si folosească, in diferite feluri p..a, de exemplu. In măsura in care vor incerca să-si foloseasc un alt organ – de exemplu creierul – sunt bineveniti. Daca va interesează aceste „opinii”, vi le pot transfera.

Lasă un răspuns