„Dreptul/datoria de interventie anti-coruptie”

In urmă cu 25 de ani, am publicat o carte intitulată „Drepturile omului – religie a sfârsitului de secol”. Porneam de la o idee simplă. Competitia dintre Vest si Est fusese câstigată nu de rachetele Pershing, nu de rachetele de croazieră americane amplasate in Europa, ci de niste mici „virusi”, introdusi in lumea comunistă, după reuniunea CSCE de la Helsinki, din 1975. Atunci, sovieticii acceptaseră principiul „cooperării” in domeniul drepturilor omului si in domeniul umanitar in schimbul consolidării granitelor post-belice. A fost  utilizată apoi o armata de „invazie”, formată nu din militari ci din ONG-uri. Efectul a fost implozia sistemului comunist, modificarea sferelor de influentă si a pietelor de desfacere, crearea ordinii mondiale unipolare.

Scriam, in 1992, despre teoriile care justificau „dreptul de interventie umanitară” (evident din partea marilor puteri in tari de la periferia sistemului. Existaseră si precedente in China, Japonia…). S-a lansat si varianta „datoriei” de interventie umanitară. Sigur, in unele cazuri era necesară. Dar doar cu acordul Consiliului de securitate in cazuri de genocid, etc. Marile puteri voiau insa sa intervină fară cenzura in zonele lor de influentă. Uneori pe baza unui acord reciproc, tacit sau expres formulat. Vă amintiti celebra conferinta de presă a lui James Baker, secretarul de stat american, care, in 24 decembrie 1989, spunea că SUA nu ar avea nicio obiectie dacă trupele sovietice ar intra in România (ulterior, afirmatia a fost retrasă).

Ulterior, acestor teorii li s-a alăturat doctrina „dreptului de interventie democratică”. Oameni politici din zona marilor puteri au folosit această formulă nu in Pakistan, Egipt, Libia, impotriva unor sisteme totalitare ci pentru a „fezanda” noile regimuri din Europa Centrala si de Est in scopul realizării unui control prin controlul elitelor. In acest mecanism, ONG-urile lui George Soros au inceput să joace un rol important.

In prezent, functionează o nouă teorie, cea a „datoriei de interventie anti-coruptie”, bazată in special pe „vânătoarea de vrajitoare” si care să aibă drept rezultat implozia societătii, lăsată fără elite politice.

In opinia mea, aceste atacuri  subversive la adresa securitatii statului ar trebui să fie avute in vedere si de serviciile de informatii românesti. Nu oamenii politici din tară reprezintă principalul pericol in această perioadă!

31 de gânduri despre “„Dreptul/datoria de interventie anti-coruptie”

  1. @Adrian Năstase, octombrie 25 , 2017la 8:50 a.m.

    Înțeleg foarte bine că ați „încurajat”… ne-ați mai spus o dată că mai deschideți, din când în când , ușa, ca să mai vedem și noi mizeria de-afară… Să vă spun, însă , ce anume mă neliniștește … bănuiesc că pentru AVOCATUL DIAVOLULUI nu l-ați ales chiar pe cel mai caraghios dintre ăia care împing să intre la dumneavoastră în living, în „casa de cuvinte” . Și dacă ipoteza asta e corectă, părerea mea este că E JALE LA AVOCAȚII DIAVOLULUI, din moment ce @d’Artagnan e cel mai răsărit dintre ei !

    CONCLUZIE: Nici AVOCAȚII DIAVOLULUI nu mai sunt ce-au fost odată!

    • Poate ca Diavolul nu mai plateste asa de bine ca inainte 🙂 O simti si el efectele politicilor lui de austeritate.

      Asta imi aduce aminte de filmele in care personajul principal isi vinde sufletul Diavolului ca sa se imbogateasca. Dar poate ca Diavolul nu mai investeshte in suflete? Poate sufletele au devenit nerentabile?

  2. Din nou suntem the Johny come late in aceasta dezbatere asupra rolului ONG-urilor si a puppetmaster-ului Soros. Cam toate evenimentele marcante din ultimii 25-30 ani din zona central si est europeana s-au produs cu amestecul direct sau mai voalat al acestor organizatii si lideri ai lor, nealesi democratic. Soft power e forma mascata sub care intervin sa ‘faca bine’ cu forta. Maidanul pare a fi piatra turnanta dela care lumea a inceput sa realizeze forta redutabila si nu rareori nefasta a acestora. A trebuit ca pe rand Ungaria, Polonia, USA si mai nou Austria sa chestioneze modul de lucru si ‘agenda’ ONG-urilor ca in sfarsit subiectul sa capete tractiune si in Romania, desi efectele asupra ei sunt mai pregnante decat la alte tari. Sa luam aminte cum rusii i-au lat la intrebari din start, mergand pe traseul banilor si finantarii pe noii apostoli ai prozelitismului de extractie sorosista.
    Trebuie ca si la noi Parlamentul sa analizeze si legifereze in privinta acestor organizatii, cu atat mai mult cu cat este la mijloc banul public/interesul e privatizat deja, sic!

  3. Este cert că ONU manifestă uneori tendinţa de a deveni un instrument de dominaţie. Consiliul de Securitate şi cel al Drepturilor Omului intervin – în ciuda Cartei ONU ce stipulează egalitatea suverană a tuturor statelor – în probleme interne fie în numele «democraţiei», fie sub sloganul : Drepturile omului sunt deasupra suveranităţii (!?) Totuşi, nu acest din urmă principiu a fost cauza primordială a prăbuşirii blocului comunist, ci însăşi ideologia totalitaristă : dominarea vieţii politice de către o formaţiune unică, etatizarea totală, centralizarea economică excesivă şi cenzura exercitată asupra vieţii de zi cu zi s-au dovedit incapabile să asigure bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor. O populaţie care nu ar fi fost profund nemulţumită de soarta ei ar fi fost cu certitudine imună la «viruşii » propagaţi de ONG-uri.

    • ONU a devenit asa, (aparent paradoxal), tocmai prin slabiciune, deoarece se comportă aidoma unei păpuși manevrate de ,,sus”. Cine este păpușarul ? Este limpede ca lumina zilei. (Z)
      PS
      Formațiunea unică din China funcționează foarte bine, iar chinezii nu prea au treabă cu oengeurile, din simplul motiv că nu au timp. Ei muncesc pe rupte.

  4. Religia sfârșitului de secol (XX n.r.) la care faceți referire a fost înlocuită cu cea a începutului de secol (XXI n.r.), numită ,,statul de drept”. Acesta este, de fapt, indiciul că am re-intrat în comunism, unul mai evoluat, mai sofisticat, dar tot comunism se cheamă.
    Drepturile omului au fost invocate ca pretext al intervenției în problemele interne ale statelor suverane, în timp ce statul de drept este folosit ca pivot de susținere a menținerii și întăririi ocupației.

  5. Cunoscând toate acestea, având toate elementele de tipul resursă umană la dispoziție pentru realizarea unui echilibru în societate, oare ce ne lipsește totuși, pentru a îndrepta lucrurile? ….vă întreb.

  6. Ana spune:
    OCTOMBRIE 24, 2017 LA 9:45 PM

    Doamnă Ana, comentariul dvs este foare pertinent și foarte adevarat, trist, dar adevărat.
    Așa este, viitorul este o enigmă pentru noi, muritorii de rând (cum spuneam în alt comment), dar este cât se poate de limpede pentru anumite elite, deoarece acestea ni-l ,,scriu” , aceste caste creează viitorul în ,,laboratoarele secrete” ale masoneriei transfrontaliere.
    Tocmai de aceea consider că nu ne rămâne altceva decât să glumim și să ne amuzăm împreună, deoarece doar așa, după parerea mea, putem rămâne calmi și observatori atenți, cât mai obiectivi cu putință. Slavă Domnului, PSD-ul și guvernul său ne oferă ,,muniție” cât pentru un întreg ciclu electoral, nu e nevoie să scormonim în ogrăzile opoziției, opoziție care, fie vorba între noi, este sublimă, dar…… (Z)
    Nu cred că este foarte corectă expresia ,,Să fiu în locul dumneavoastră m-aş calma”, cred că ar trebui să încercați asta chiar în pielea dvs.
    ps
    Da, când este cazul, un om care observă și/sau gândește, uneori se repliază, că doar nu e papagal.

    • In chestiunea asta suntem de acord: opozitia e splendidă, păcat că nu există…
      Completez: şi nici nu are importanță. Dacă era „dreapta” lu’ peşte la putere, am sentimentul că s-ar fi promovat aceleaşi măsuri şi legi de cacao. Doar nu-s din capul lor. Atâta lucru am înțeles şi eu, de la mine din fundul grădinii.

  7. Cum se tina o tara saraca, dar profitabila pentru globalizatori?

    Mai exista un front de subminare a statelor aflate sub expansiunea unor poli de putere, chiar in competitiei unul cu altul: cel legat de „reforma de pe piata muncii”, in sensul „flexibilizarii” ei. De fapt, este un argument ideologic al cercurilor de dreapta „globalizatoare”, dar absorbite si de stinga mai mult sau mai putin. Sub „stindardul” FMI, si sustinute de asociatii de lobby puternice (gen AmCham in Romania), si in congruenta cu facori politici locali (puterea PDL care dorea sa scape de „statul gras”), Romania a continuat sa ramina un experiment de laborator, unul foarte bun, pentru ca la noi tine orice vine din afara. Experimentul a fost implementat inclusiv cu sprijinul Comisiei Europene precedente, afalata sub controlul PPE/EPP.

    Agitind sperietoarea cu efectele crizei economice din 2008, Basescu prin mina lui dreapta Boc, a luat un imprumut de 20 miliarde de EUR, de la FMI, BERD, Banca Mondiala. Imprumutul s-a dat cu conditii pedelistilor: sa flexibilizeze piata muncii, in contextul in care companii de Vest cautau mina de munca ieftina in estul Europei, pentru a contracara efectele crizei in tarile lor. Astfel, basistii, care s-au legat de maini de buna voie cu vestita troika financiara (FMI, BERD, Banca Mondiala), si sprijiniti de Comisia Europeana, au adoptat un nou cod al muncii si un nou aranjament pentru dialog social. In acelasi context, industria bancara romaneasca, dominata de banci straine, trimitea bani inapoi bani de la sucursalele din Romania in tarile de origine.

    Noul cod al muncii din 2011 nu mai obliga companiile sa tina cont de experienta, si de studiile angajatului, ci sa se raporteze doar lasalariul minim pe economie. Asa ca se puteau confirm legii plati salarii sub pragul salariului minim, orientativ in Romania. In celelalte tari Vestice, pragul minim e obligatoriu, si nu se platesc salarii sub acel prag.

    Mai mult, a existat un atac sustinut prin legi promulgate de basisto-pedelisti, pentru a reduce forta sindicatelor, prin noul acord de dialog social. Mari sustinatori ai acestori legi au fost, fara surpriza, AmCham, Asociatia investitorilor straini din Romania, si direct lanturile de magazine Auchan, Lidl, Kaufland, au facut lobby pentru ca lucratorii lor sa nu beneficieze de legi care sa le dea drepturi ce ar fi dus la mariri salariale.

    Ei, asa se explica cum Romania a avut crestere economica mare, dar a ramas o tara foarte saraca, cu salarii foarte mici, si angajati fara dretupturi.

    Mai mult, in linkul de mai jos:

    „Conect Association accused the then Democratic Liberal Party-led government headed by prime minister Emil Boc of having used the financial crisis context to eliminate the country’s national collective bargaining contract, to attract Western companies wanting to balance their books with cheap, but skilled, labour.

    Emil Boc was not available to comment for this article.”

    https://euobserver.com/social/139515

    • Iată… Aşa este, dar tot un detaliu din picajul nostru planificat de alții si inevitabil pentru noi rămâne.

      De fapt, cred că taman din acest motiv o să ne ajungă din urmă sfârşitul lumii. Ştiți, de demult a fost prezis la fel şi fel de date, da’ numa’ nu ține pasul cu noi… Acuma cred că are ocazia.

  8. „Corectitudinea” ideologca nu face casa buna cu precizia datelor- dar cui sa ii pese?
    ia sa luam un subiect fara legatura cu DNA, cu Dragnea, cu ROBOR, cotuptia samf samd.

    In Bacania Libertina a fost publicat un articol Ion D. Sîrbu, disidentul care l-a inspirat pe Preda pentru ”Cel mai iubit dintre pământeni” sub semnatira unuia Marius Cosmeanu Jurnalist și sociolog, câștigător al mai multor premii de jurnalism. A coordonat departamentul de Feature&Media la Cotidianul, după care a fost directorul editorial al săptămânalului de cultură urbană Corso. Experiența sa de sociolog include colaborări cu International Organisation for Migration, World Bank, Cordaid, Coca Cola HBC și alte organizații internaționale. Ca evaluator de țară a coordonat mai multe cercetări despre traficul de persoane, migrația ilegală, mass media și problemele de mediu. În prezent este specialist consultant și președinte al asociației Tempo Giusto, organizație specializată pe proiecte slow media și de istorie orală. Marius a absolvit cum laude programul Ethnic and Minority Issues (MA) al Universității ELTE din Budapesta și este bursier UNESCO, Open Society Institute, German Marshall Fund, ERSTE & Bosch, precum și al Institute for Human Sciences din Viena. din care spicuiesc unele sa zicem „impreciziuni”

    În cei șase ani de detenție politică, I.D. Sîrbu a trecut prin închisorile de la București, Jilava și Gherla și prin lagărele de muncă forțată Salcia, Giurgeni și Periprava.

    Din această lungă călătorie în noapte, cum o numea Sîrbu, aș alege o singură întâmplare, edificatoare, despre un anume Tudor Vornicu, apreciat realizator în cei mai negri ani din istoria TVR. „Tov. Căpitan Enoiu – şeful anchetei, Secţia Scriitori şi Intelectuali Dificili, obosit şi înfuriat de refuzurile şi încăpăţânarea mea, într-o zi (noiembrie sau decembrie 1958) m-a chemat la el şi mi-a spus aşa: «Uite, noi nu am reuşit să te lămurim. Te trimitem la un tovarăş care e foarte cult şi foarte informat. El îţi va explica situaţia». Am fost astfel condus (cu ochelarii negri pe nas) într-o încăpere mai mare. Acolo l-am întâlnit pe cel care cred că era căpitanul Tudor Vornicu. Foarte calm, măsurat, dozându-şi hipnotic vorbele şi privirea, mi-a explicat că, dacă nu renunţ la încăpăţânarea mea, organele vor fi nevoite să-mi «rupă şira spinării». Iar dacă refuz, absolut tot ce am scris va fi dat la topit. Tot ce a spus el s-a îndeplinit întocmai. Pe Tudor Vornicu l-am reîntâlnit în holul Televiziunii, prin 1983 (ultima mea vizită la Secţia de teatru a TV). El m-a recunoscut. «Eşti Sîrbu?», mi-a zis. Am făcut semn că da. «Cum – s-a mirat el – trăieşti?» Şi făcându-şi cruce s-a îndreptat spre ascensor“.

    Sicanta cestia cu Tudor Vornicu. Insa eu cand sunt socat apelez la goagal si gasesc ca , cf dupa Hotnews ca din 1956 Vonicu gazetarea la “Scinteia”, iar in 1959 este numit corespondent la Paris pentru Agerpres pana un 1965. Insa cf enciclopediaromaniei.ro Vornicu ” in 1955 devine corespondent Agerpres la Paris, oraş din care transmite mai multe meciuri de rugby.” Deci cam greu e crezut ca ar fi vorba despre acelsi Vornicu care scria la Scinteia si care se prea poa ca in ca din 55 sa fie la Paris (ramand „agatat” ca ziarist sportiv la Scinteia ). Securist nsecurit nici Vornicu nu putea fi in 2 locuri in acelasi timp!
    Alta ..

    În felul său, Ion Dezideriu Sîrbu a fost unic, nepereche. Viața sa a inspirat și personajul Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni, celebrul roman al lui Marin Preda, care n-a scăpat ușor: „Eu de aceea nu pot înghite romanul lui Preda «Cel mai iubit…», nu pentru că eroul principal a împrumutat datele tragicomice ale vieţii mele, ci fiindcă, după ce face puşcărie şi mină şi filosofie, acest Petrini al lui rămâne la idioata întrebare ce i se pare esenţială: mă iubeşte sau nu mă iubeşte Matilda? Jalnic! […] Petrini (nu Petrila) era fiu de muncitor, ajunge asistent universitar pe lângă cel mai mare gânditor din Cluj, apoi e arestat, soţia sa ajunge ministereasă, el lucrează în mină. Până şi vânătoarea de şobolani aparţine biografiei mele. Cele de mai sus ar fi ale vieţii mele valuri: sunt şi ale lui Petrini. Diferenţa ar fi următoarea: Preda pune pe Petrini să filozofeze după ureche, iar eu ştiu filosofie, şi nu din auzite. Lui Preda (încă trăia), întrebându-mă ce cred despre al său roman, i-am spus (acum îmi pare rău, era pe moarte): «Este istoria văzută prin nişte testicule triste». Şi am argumentat că despre mină, puşcărie şi filosofie nu se poate scrie din auzite, ca amator sau privitor pe gaura cheii“.

    De acord cu cestia aia cu gaura cheii … INSA era Preda pe moarte?!!!
    Preda nu era pe moarte. Moartea lui Preda a fost accidentala (unii zic ca a fost „accident aranjat) si Preda era in plina forma – bahica! – in ultima sa seara. Greu de crezut ca ins „pe moarte” nu ar fi baut cat a baut Preda in acea ultima seara ..
    Sau na alta

    În 1939, își dă bacalaureatul la Deva. Urmează stagiul militar, așa că între 1939 și 1940 este elev sergent, absolvent al Școlii de Ofițeri de Rezervă de Artilerie din Craiova. După absolvire, este repartizat la un regiment în Sibiu.
    [……………………]
    Fiindcă mă apărasem de bătaia cu cravașa unui plutonier (pe nume Pisică), «pentru lovirea superiorului în timp de război», mi s-au întocmit acte spre a fi judecat și împușcat. Și aș fi fost împușcat dacă nu aș fi reușit să o strig pe frumoasa mea colegă Măriuca Țenghea-Enescu. […] I-am explicat în ce pericol sunt și am rugat-o să anunțe imediat pe Blaga și pe rectorul Hațeganu… I-a anunțat. Blaga era în relații excelente cu Comandantul Pieței din Sibiu, un colonel pe nume Paul Constant […]. Acesta a făcut pierdut dosarul meu de la Procuratura Militară. Plutonierul Pisică a trebuit să îmi dea drumul din carceră, nu înainte, totuși, de a-mi aplica cele 25 de «trăgători» la fund, conform regulamentului. Era prima bătaie ce o primeam. Dar nu și ultima…

    Totusi un absolvent al Școlii de Ofițeri de Rezervă de Artilerie mod normal era minim sublocotent si deci superior in grad unui plontoner!

    Deci cu exceptia primei „inexactitati” ptr care trebuia sa gugălești celelalte doua sunt la „indemana” … si totusi si totusi …

    Bizoane ce emportanta au astea? ma veti intreba .

    Au. Ne arata ca larga parte a publicilui educat de azi nu „vede” contradictiile, „impreciziile” dorite sau nu. Accepta concluziile si/sau „condamna” ca in anii 50.
    Si ca cesta ca avem surse de informatie, ca suntem, desteopti si scoliti samd nu insamna ca ne pasa de informatii si ca ne gandim la ce stim – de ex cestia cu Marin Preda era pe moarte … Orice ins c care inb 1980 era prin liceu ar trebui sa stie ceva des[re moartea lui Marin Predaq. Sau orice ziarist „cultural”. Sau ca macar un socilog ar trebui sa isi zica ca e ceva in neregula cu „lovirea superiorului” . Dar nu!
    Noi avem certitudini. De neclinstit. Chiar si cand avem dubii .. le avem in consierarea certitudinii noastre cva „e ceva” … daca ne expriman corect ideologic.

    Ei bine … Asta cm o sa dea la adacina PSD ului. Valsul cu stiri dezmintte , ministi schimnb bati , opremier schimbat samd etc si propaganda sunt cele care vor face ca PS sa repete „peformanta” din nov 2015… As zice ca PSD va mai sta la guvernare pana prin marteie-aprlie anu viitor …. si multi vor sarbatri victoria asupra hirei de Teleorman si a guvernului de coripti care scoate cri9minalii din puscarie ….

    A da.
    Ca netu’ ca goagălu’ ca … chiar credetic a are emportanta? Am avut aseara o discutie care m=-a fcvu6t sa ma scarpin dupa cafa. Un amic (om onest,. inteligent, scolit si priceput la informatica) ma asigura ca Olguta Vasilescu este o corupta si ca era voba si de nsite banii .. Ca a auzit el ca unii zic ca a luat si niste bani … si … nu il interesa de acuzatiile aduse de DNA .. adevarul era ca unii zic ca Olguta a luat bani – deci asa e!!!

  9. Cu alte cuvinte, mase mari de oameni sunt hrănite zilnic cu ceea ce le place, și li se toarnă în urechi ceea ce vor să audă. Astfel li se deturnează atenția de la adevăratele intenții ale tutorelui. Ele, masele, aduc drept argument notorietatea tutorelui: dacă și X zice…

  10. Metafora din titlu, ,,Drepturile Omului Religie” , a devenit realitate în România zilelor noastre, pentru că am ajuns să ne rugăm la Dumnezeu, ca ele să fie respectate, ca cei care veghează la funcționarea lor să creadă în ele. Madame Prună spunea că acestea sunt un ,, lux teoretic”, ea având o viziune ateistă și realistă, pentru că nu credea în ele.
    De multe ori, titlurile unei lucrări spun mai mult decât s-ar putea spune.
    Oare ce mai face madame Prună? Am văzut ce face mentora ei, Monicuța: îi învață pe ucraineni cum să rezolve corupția în țara lor și-i înneacă, într-un bol, pe unii ,,corupți”( domnule Năstase, cred că ați văzut că ați fost unul dintre cei înnecați de ninja româncă), într-un filmuleț de ,,promovarea” turismului și a ,,brandului” de țară a României. M-a îngrozit gestul ei și mă întreb, dacă acesta, indirect, nu este un îndemn la violență, la crimă?. Ne întoarcem la Închiziție care îi ardea pe rug pe toți cei incomozi sau la ordaliile medievale care foloseau printre metodele stabilirii adevărului sau a dreptății, scufundarea în apă sau turnarea de apă clocotită peste presupusul vinovat? Eu cred că cucoana asta a înnebunit de tot și nimeni nu o leagă.

  11. @Zev: „[lialialia liubimaia]…Pentru noi, în Romania, încă necontaminați cu totul de ,,fake news”-urile made in CNN, o astfel de ,,știre” sună al naibii de fals și necredibil.
    Spun aceste lucruri gandindu-mă doar la două realități:
    1. Unele țări est-europene, dezmeticite după entuziasmul inițial pro-occidental, tind sa reia relații normale cu Moscova;
    2. Disproporția cu greu cuantificabilă între bugetele de ,,apărare” cumulate ale țărilor NATO si bugetul corespunzător al Federației Ruse;
    Dar e mai simplu, trexsr, să o dai mereu pe așazisul ,,pericol rusesc”…[lialialia liubimaia]”

    Eu iti mai arunc asa cite un cuvint rusesc, sa impresionezi si tu pe la vreo Receptie daca te-or invita la Ambasada Rusiei 🙂

    Dl. Fifor, Ministrul Apararii spune azi: „Pare să zicem o flotă de jucărie flota Romaniei în comparație cu ce are dispus în momentul de față Federația Rusă la Marea Neagră…”

    Pai ziceai ca voi, acolo, in Romania nu sunteti contaminati cu „fake news”. Sa fie doar Fifor „contaminat’? Poate delireaza? Sa arunce si el cu gaina in „.ulime”? Sau pur si simplu imprastie „fake news”? Nu stiu, ca si el e tot unul din „noi, astia din Romania”.

    Eu zic ca esti atit de putin credibil, ba chiar argumentatia ta e asa de shubreda de cele mai multe ori, ca parca ai clapaci din biroul dlui Klemm 🙂 Adica, da, sunt chestii grele care le poti spune despre americani, da sa le arunci pe asta ca whisky-ul e cah, si americanii sunt robotici, niste stereotipuri chiar de aruncat in „.ulime”. Si ce, nu iti place whiskey, baga palinka, sau tzuica, cum se mai zice intr-o limba de mare viitor in regiunea Ungariei LOL. Hai, ca nu toti astia din diaspora ‘om fi atit de blegi cu neuronul.

    https://www.antena3.ro/actualitate/ministrul-apararii-mihai-fifor-flota-noastra-o-jucarie-in-comparatie-cu-a-rusiei-439259.html

  12. Cred ca incet , incet vom asista si la procesul invers , acela de devoalare a activitatii reale a ONG-urilor si chiar de eliminare a acestor ” virusi ” . Aceste lucruri se intampla deja chiar in jurul nostru : In Ungaria , Rusia si Austria . La noi e mai greu fiindca chiar seful SRI este un fost membru al Open Society si probabil multi din conducerea statului au muls de la ong-urile lui Soros .

    http://www.thelibertybeacon.com/worlds-youngest-leader-bans-george-soros-from-austria-rothschild-next/

  13. Am vazut interviul Gadea – Toader in seara azi. Toader ii eclipseaza la inteligenta pe toti predecesorii, in special cei care latra la el zadarnic, Predoiu, Pruna, dar si pe cei ilustri tacuti pesedisti, gen Cazanciuc.

    E nevoie de rabdare cu aceste legi ale justitiei, in sensul ca ele trebuie sa parcurga un traseu complex si greoi. Asa e lumea justitiei, si cind o cuplezi si la politic e si mai complicat. Dar am vazut ca psedisto-pedelistii macane tare, cu atat mai tare cu cit nu au nimic sa spuna. La corul pedelist s-a alaturat si noul Presedinte PNL, cel vinat mai demut si care arata cu degetul spre Justitie. Acum, e adversarul reformelor, si adversarul inversunat al unor schimbari in sistemul securist si mafiot din Justitie. Cu asa Presedinte PN(D)L (Orban), plus generatia sorosista USR, crescuta sub aripa Macovei, cred ca nu vom mai avea opozitie in curind. Nu ma bucur, ma intristeaza ca un partid ca PNL, care era un aparator al statului de drept, al libertatilor cetatenesti, a devenit o scula care apara azi un sistem securist, plantat si crescut de Basescu cu mare grija. La vremea aia, el a fost Presedinte, el a prezidat sedinta secreta a CSAT care a cerut Justitiei sa incheie protocol secret cu SRI. Sigur, acum e un mielushel, se prezinta ca victima, si care imi impartaseshte opiniile frecvent (vezi Tolontan). Eu insa nu am fost Presedinte.

    Acum, vedem ca banii lucreaza, deci daca urmezi calea lor (follow the money), poti sa indentifici usor cine e sluga cui. Nu toti, dar multi. Sigur, eu daca il critic pe Tolontan, nu imi doresc sa fie impushcat cu semiautomata, cum o doreste, o scula a lui Soros in Romania pentru Gadea. Mari, intelectuali, scoliti si plimbati pe afara cu bani grei de Soros, in final devin fascisti, si din tot ce au „invatat” le-a ramas in minte tot mitraliera (sovietica?). In lipsa argumentelor, in lipsa succesului cu care s-au obisnuit intr-un regim fascistoid, tot de mitraliera le e mai drag.

  14. Bună dimineața! Îmi amintesc, cu puțină nostalgie, că în anii de studii discutam dacă noțiunea de „mare putere” este compatibilă cu principiul „egalității suverane”.Răspunsul era mereu același. Atunci ca și acum.

  15. Luminița Arhire

    Doamnă Luminița, nu vă suparați, dar cred că dvs tindeți să deveniți ..avocatul intoleranței” (dacă ne raportăm la afirmația domnului Adrian Năstase că intră, uneori, în carcasa și spiritul unui ,,avocat al diavolului”).
    Eu ignor anumite afirmații ale colegului nostru mușchetar, dar nu pot sa nu apreciez, pozitiv, comentariul sau , de pe firul anterior, referitor la legislația care reglementează statutul patrimoniului național de interes public (d’Artagnan a spus: OCTOMBRIE 24, 2017 LA 6:24 PM).
    Vedeți domnia voastră, dar, după părerea mea, o atitudine de respingere totală, fără a aduce contraargumente pe subiect, nu ne face cinste și nici nu menține, la nivel constant ridicat, prestanța blogului, oricâte producții literare am inventa, imagina, sau revela în orele nocturne dătătoare de inspirație în compania diafanelor muze. Intoleranța este tot intoleranță, chiar dacă o îmbrăcăm în dresuri și rochii bufante, îmbibate cu esențele magice de la „curtea parfumata” a palatului Versailles.
    Este adevărat că doamnele salvau, pe atunci, aparențele, în timp ce conții și mușchetarii se muțumeau cu izurile native și dobândite în numeroasele lor escapade razboinice și/sau prin alcovuri. (Z).
    Vă propun, totuși, mai multă înțelegere și răbdare (până terminați de citit comentariile care nu vă plac) fără de care nu putem convinge și lumea din exteriorul acestui spațiu de elită al blogosferei.
    Nu sunt adeptul discreditării ,,aversarului”, ci favorabil acceptării lui, cu bune și cu rele, în proporțiile stabilite de fiecare, mai mult sau mai puțin subiectiv.
    Cred că doamele și…domnul din Kosem care vă susțin necondiționat demersurile literare, poate cu un prea firav discernămant, ar putea să manifeste mai multă atenție și, de ce nu, mai mult spirit critic.
    Spiritul critic a facut bine, în istorie, creatorilor, si în politică, și în literatură, și în toate celelalte domenii ale culturii (în general).

    • „Eu ignor anumite afirmații ale colegului nostru mușchetar…” Dumneavoastră faceți ce poftiți… la fel și eu. Contracarați-l, ignorați-l, cultivați-l, iubiți-l, adoptați-l… în timp ce dumneavoastră vă veți ocupa cu toate astea, eu voi scrie NUMAI despre ceea ce vreau eu să scriu…așa cum am făcut tot timpul. Aerul dumneavoastră „didactic” și perpetua „dădăceală” devin obositoare. Nu cred că vă dați seama de asta.

      • Și eu voi face exact același lucru. Mai sus am vorbit despre intoleranță și suficiența ,,eu”-lui, intim legate între ele.

  16. Ghita Bizonu

    Dacă în anii care urmat alegerilor din 2004 o semnificativă parte a presei și un număr important de cetățeni considerau (se întâmplă, mai diluat, și în prezent) că politicienii (preponderent cei din PSD) sunt prin definiție corupți, astăzi, unii spun că doar procurorii greșesc, în timp ce politicienii sunt întruchiparea inocenței și bunei credințe. Desigur, cu excepția ,,lumii” băsesciene.
    Dacă nu aș știi, cu exemple concrete, ce se întâmplă prin politichia locală pesedistă, poate i-aș crede
    fără rezerve (pe cei de partea așazis bună a ,,baricadei”).
    În lumea reală, lucrurile sunt extrem de nuanțate, iar corupția nu are culoare politică și există, cu siguranță.
    Este la fel de adevărat că nici abuzurile justițiarilor nu pot fi tolerate, în numele așazisei lupte anticorupție.
    Practic, totul a început cu greșeala fundamentală (,,păcatul originar”) a domnului Nastase, de a crea, la presiunea UE (dar mai ales a oengeurilor din spatele scenei), o instituție profund ne-democratică numită PNA. Este nefiresc sa existe un Parchet ,,stat în stat” dedicat infracțiunilor comise de politicieni. De aici până la abuz, este exact distanța dintre Parlament și sediul Ambasadei. Nu contează ca sediul Ambasadei este amplasat pe terenul domnului Popoviciu despre care, eu, nu am mai auzit nimic.
    D-ta știi ceva în plus ? (Z)

    • „Daca nu as stii…”
      Corect este „Daca nu as sti….”
      Daca nu stii (AICI e cu doi „i”!) gramatica elementara, e normal sa te enerveze „productiile literare”.

      • Am verificat (așa cum ai făcut și tu) și confirm că forma corectă este : ,,aș sti”. Doar la persoana a doua singular, indicativ prezent si conjunctiv prezent, la forma afirmativă si negativă, mai apare un ,,i”.

      • Dacă la fiecare cuvânt te apuci și consulți gramatica, inseamnă că nu o știi.

      • Nu la fiecare cuvânt, ci doar atunci când vreun coleg bine intenționat (așa ca tine) observă greșeala.
        Înseamnă că acel coleg citește cu atenție ceea ce scriu și cum scriu și pentru asta îi mulțumesc.
        ps
        Nu am spus niciodată că sunt perfect și nimeni nu este. În afară de tine, bineînțeles. (Z)

Lasă un răspuns