39 de gânduri despre “Bunic si nepot la Costinesti

  1. Stiti cand se bucura Dracul?

    Fondurile de pensii private din România caută per­manent oportunităţi de investiţii în acţiuni străine pentru majorarea portofoliului şi ajung cu plasamente în destinaţii exotice precum Insula Jersey (din nordul Franţei), în Luxemburg sau chiar şi în companii miniere din Australia.

    Cele şapte fonduri de pensii private Pilonul II, care administrează banii de pensie a şapte milioane de români, au investiţii de 640 mil. lei în acţiuni străine, adică 11% din portofoliul total, potrivit celor mai recente date din rapoartele fondurilor. Practic din 100 de lei pe care fondurile îi investesc în acţiuni, 11 lei se duc în acţiuni de pe pieţele externe care se pot întoarce mai mulţi sau mai puţini în funcţie de evoluţia respectivelor pieţe de capital.
    Ţară preferată de fondurile Pilon II este Germania, cu peste 223 mil. lei valoarea investiţiilor în acţiuni în decembrie 2016, urmată de Franţa cu 165 mil. lei şi Austria cu 125 mil. lei.

    Analiştii de la Prime Transaction scriu într-un raport că deşi acţiunile străine au o pondere mare în activele fondu­rilor de pensii, acestea sunt în unele cazuri chiar în număr mai mare decât cele româneşti.

    Sursa : http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/cum-ajung-banii-de-pensie-ai-romanilor-sa-sustina-companii-miniere-in-australia-sau-in-alte-destinatii-si-mai-exotice-16584581

    Pai va dati seama ca daca nu ar fi nenorocitu ala de Pilon 1 cati bani ar fi de investit in Jermanika? Cau au nevoie saracii de ei … ca acum si Mercedes a fost prins cu emanatii poluante peste cele declarate oficial. A dcarului de bosorogi PSD idti cum spoliaza ei VW si Mercedes si …. altii din astia!

    Si nu uitati : fiti mandri!!! Suntem primii din Evropia!

    Băncile locale au reuşit să urce pe pri­mul loc în topul celor mai pro­fitabile din Europa, rata rentabili­tăţii capi­talurilor (ROE) situându-se la 15,6% la finalul primului trimestru din acest an, de două ori peste media europeană, potrivit sta­tis­ticilor Autorităţii Bancare Europene (EBA).

    Sistemul bancar românesc se situa pe locul doi în topul european al profitabilităţii la finalul anului trecut, după cel maghiar.

    Deşi a urcat pe prima poziţie în top, se observă o uşoară scădere a rentabilităţii în primele trei luni, în condiţiile în care la finalul lui 2016 nivelul ROE ajungea la 15,7%. Băncile din România sunt urmate în clasamentul rentabilităţii la nivel europenean de cele din Cehia cu un nivel al ROE de 15,5% şi de cele din Letonia cu un nivel al ROE de 14,5%.

    Clasarea sistemului bancar din România în topul celor mai profitabile din Europa vine în contextul în care la capitolul neperformanţă băncile locale se situează în prima parte a topului. La finalul lunii martie a acestui an, rata creditelor neperfor­man­te (NPL-uri) din sistemul bancar românesc ajun­­gea la 9,9%, aproape dublu faţă de media la nivelul UE.

    Băncile din România au înregistrat un profit agre­gat record de 1,2 mil. lei în intervalul ianuarie-martie al acestui an, după ce anul trecut au închis cu un plus de 4,3 mil. lei. Dacă şi în următoarele trimestre băncile vor obţine profituri comparabile cu cel din T1, anul 2017 ar putea aduce un câştig record la nivelul sistemului bancar. Profitabilitatea este extrem de concentrată la vârf, în condiţiile în care câştigurile primelor trei bănci după active – BCR, Banca Transilvania şi BRD SocGen – au reprezentat aproximativ două treimi din câştigul total realizat la nivelul sistemului bancar.

    Din 2008 încoace sectorul bancar a experimentat patru ani cu pierderi şi toţi atâţia cu profit. Pierderile din anii 2010, 2011, 2012 şi 2014 au totalizat 8 miliarde de lei, în timp ce profiturile din 2009, 2013, 2015 şi 2016 au cumulat aproape 10 miliarde de lei.

    Sursa : http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/romania-castiga-suprematia-topul-celor-profitabile-sisteme-bancare-europa-rentabilitatea-capitalurilor-sistemul-bancar-local-ajuns-15-6-t1-2017-finlanda-belgia-danemarca-rentabilitatea-12-13-16584591

    Primii la ingrasat bancile….. (nu nu am obsessii miseniene dar totusi ..)
    Deci 9,9 % din creditele din sistemul bancar românesc sunt „neperformante” adica mai pe salu e de presupus ca sunt pabguba curata. De 2 ori mai mult in restu mUE.

    Insa asta nu le impiedica pe zisele banci sa aiba un randament de 15,6% la finele trom I adica tit mai mult decat in mUE.

    Pai stai asa.. cum e aia primii la nepretomata primii la profit?!
    Adica Romania penultimu loc din mUE bancile au un radamnet mai amre decat in Danemarca? Danemarca cu un PNB per capita de 53,242 $$$$$$

    Pai da cam asa… adica noi ii sustinem pe ei … bancherii. Sa nu uitam de alea 10 mld imprumutate ptr banci straine As zice ca cu 2 mld peste decat au perdut ele

    Si acu raspunsu ptr intrebarea din titlu

    Cand saracu’ da de pomana bogatului!

  2. Sa fiti sanatos si sa va bucurati de Nicolas. In nicio fotografie, postata de Dumneavoastra sau de orice alta persoana, nu ati avut o asemenea privire. Acum emanati o adevarata fericire. O meritati din plin. Sa va daruiasca Dumnezeu si alte motive de bucurie si de fericire!

  3. @Mircea Popescu

    Căutând astăzi ceva în postările mai vechi, am găsit două răspunsuri ale dumneavoastră la postările mele, texte pe care nu le-am văzut până acum. De aceea mă grăbesc să vă scriu, pentru ca lucrurile să nu rămână „agățate” așa…

    @Mircea Popescu, iulie 6, 2017 la 4:59 pm
    „Vă oripilează această gândire, doamna Arhire, sau doar individul nu vă place?”( despre Mihail Neamțu este vorba, n.n.)

    Domnule Mircea Popescu, știți ce mă oripilează pe mine? Nu OPERA unui autor , ci CARACTERUL SĂU. Opera poate disimula – și a și disimulat de-a lungul timpului – o mulțime de caractere infecte. Sigur că Mihail Neamțu poate să scrie frumos despre structurile care protejează individul de agresiunea statului … dar cum ne protejăm noi de agresiunea unuia ca Mihail Neamțu? Căci, după ce a scris chestiile astea frumoase, dânsul a plecat să se plimbe, în compania unor decerebrați, garnisiți cu fulare în carouri , din care picura sos de roșii, în jurul reședinței din Zambaccian a lui Adrian Năstase, care tocmai încercase să-și pună capăt zilelor… și s-au distrat de minune , domnule Popescu… încercând să ridiculizeze , cu rânjetul lor , drama singurului contemporan al nostru care a fost gata să moară în apărarea propriei demnități. Ca șef de partiduleț, Mihail Neamțu a cerut public sporirea numărului de „inchizitori” cam de zece ori („Noua Republică face un apel către prim-ministrul Dacian Cioloș să identifice de urgență soluții pentru creșterea capacității administrative a sistemului judiciar, în special pentru înzecirea numărului procurorilor și polițiștilor judiciari care activează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție”- 8 februarie 2016). Intrând în PNL , personajul nostru jură că nu va mai recita din Radu Gyr – de ce oare? Credeți că nu-i mai place poetul condamnat la moarte pentru o poezie? Sau Radu Gyr nu mai este„convenabil” pentru noua blană de partid în care s-a-nvelit? De ce alte lucruri în care crede s-a mai lepădat public, doar pentru că „a schimbat barca” ? Așa că nu-i suficient, dragă domnule, să-i citiți cărțile… trebuie să-i urmăriți și acțiunile, ca să puteți descrie OMUL.

    @Mircea Popescu, iulie 10, 2017 la 4:02 pm

    Cunosc PLATFORMA UNIONISTĂ 2012 … și acțiunile lor îmi sunt cunocute… dar și mai bine îi cunosc pe tinerii printre care trăiesc, și a căror „blazare patriotică” evidentă este, pentru mine, o mare mâhnire. Nu există nici un entuziasm al generației tinere pentru aniversarea din 2019… Când tinerii frumoși, liberi și profund debusolați scot steagul tricolor pentru a cere în stradă mai multă Codruță și mai multă represiune, punând peste steag momâile unora în zeghe, sau se învelesc în tricolor urlând cu pumnii strânși „VENIM PESTE VOI” , în acest caz „VOI” însemnând Curtea Constituțională, mie îmi vine să plâng… Vă înșelați , nu sunt jurnalistă… sunt arhitectă, într-un oraș de provincie , dintr-un capăt de Românie. În modul cel mai sincer, admir efortul dumneavoastră și înțeleg că pleacă dintr-o dragoste profundă, răscolită de o istorie personală ca o cicatrice care nu se poate închide. Și nici nu trebuie să se închidă, căci dacă s-ar închide nici dragostea n-ar mai fi la fel de vie. Uneori am impresia că, deși citiți ce scriu, citiți numai CUVINTELE nu și înțelesul lor. În realitate, ÎNȚELESUL nu este atât de departe de ceea ce credeți și scrieți dumneavoastră .

  4. O VACANȚĂ CU RISE PROJECT , ÎN BRAZILIA, DESIGUR…

    Așadar, bunii mei prieteni… eu am crezut că numai presa din România e o găină jumulită cu o mătură înfiptă-n posterior, particularitate care o face să se creadă păun… dar văd că și în Brazilia e la fel, numai că jurnaliștii lor își pun un nas de plastic, mai coroiat , și devin papagali, nu păuni… Căci numai un papagal notoriu ar fi putut să ne prezinte ceea ce ne-a prezentat , cu o seriozitate maximă, domnul Lumi Zunica, un ARA de investigații, cică, deoarece dânsul se ocupă de AFACERILE OCULTE ALE LUI DRAGNEA LIVIU în Brazilia. Deși văd că „păunii” noștri de presă nu au mai reluat în întregime interviul dat de steaua jurnalismului brazilian pentru ANTENA 3 , ieri, 11 iulie, totuși îmi permit să fiu în continuare stupefiată de unele idei năstrușnice din materialul televizat. În primul rând, de începutul interviului , adică de acea parte a acestuia în care domnul Lumi Zunica explică, „bazat”, cum că el n-a știut nimic despre Liviu Dragnea, până la începutul acestui an când numitul Dragnea A SEMNAT O HÂRTIE PRIN CARE GRAȚIA FAPTELE DE CORUPȚIE, INCLUSIV FAPTE PENTRU CARE ERA EL ÎNSUȘI ACUZAT. Poate n-o să credeți, dar niciunul dintre participanții la emisiune din studioul ANTENEI 3 nu i-a spus: „Bă, ești prost! Că treaba aia de-o relatezi tu ca și cum te-ai pricepe e o fabulație infectă! Dragnea n-a semnat NICI O HÂRTIE de acest fel și nici nu putea s-o semneze, iar dacă , prin absurd, el era cel chemat să semneze ORDONANȚA 13, nu făcea nici o ilegalitate , deoarece ORDONANȚA 13 A FOST DECLARATĂ CONSTITUȚIONALĂ de către CCR !!!! ” (instituție care pare a fi singura din țara asta care și-a luat rolul în serios, n.n.).

    Dar nu, și nu… ANTENA 3 jignită la maximum de faptul că Dragnea Liviu a ciocănit ( „bate și ți se va deschide” ) în microfonul unei vietăți cu aspect și minte de reporter de teren ( cunoașteți genul: „Ce-ați simțit când ați omorât-o pe femeie? ”… „De ce-ați violat sălbatic fetița? Nu v-a fost milă de ea?”… „ Domnule Vâlcov, vă e frică de pușcărie?” ) , crede că acum, în contrapartidă, e îndreptățită a da girul informației exacte oricărei inepții împotriva iubitorului de Brazilia și de pescuit sportiv. Ceea ce este o mizerie… și nu trebuie să fiu simpatizant dragnelian ca să observ chestia asta.

    Pe urmă, domnul Zunica are și o teorie inedită și despre ce va să zică „spălarea de bani” , teorie care l-a scos din papuci și pe Victor Ciutacu , cel care le transmite foștilor colegi de trust , pe FACEBOOK, următoarele:

    ”Dacă vreunul dintre foștii mei colegi de la Antena 3 citește asta și în măsura în care intră în contact cu ziaristul brazilian care lucrează pentru RISE Project, îl rog politicos să-i transmită că am zis eu că e un bou. A controla prin interpuși o companie și fluxurile ei financiare, fie și transoceanice, nu e spălare de bani. Și nu e nevoie să faci Harvardul pentru asta, ci să dai search pe google. Altfel, meciul «A3 – Daddy cool» e spumos și merită urmărit…”

    Sigur că șutul în dos e dat așa, „din ricoșeu” , și aparent nu ar fi destinat dosului ANTENEI 3, dar dacă te uiți mai atent și vezi cum și-a dus dânsa mâna la fund ca să pareze lovitura, eu aș zice că exact acolo a nimerit.

    P.S. RISE PROJECT cred că a fost extenuat de plimbări în Brazilia, de stat cu burta la soare pe șezlong, de dansat COPACABANA pe plajă și de nenumăratele BLOODY CARIOCA sorbite la umbra înșelătoare a palmierilor. Așa că , de astăzi, au hotărât să se ocupe , cu același simț de răspundere dovedit în anchetarea afacerilor lui Dragnea Liviu, și de Gabriela Firea. Să le urăm succes!

  5. Pacat ca nu il vede si tatal bunicului , organizatorul Bateriei Albastre ( de la salopetele muncitorilor transformati in servanti de tun ) .
    Sa fie aparat de rau pentru ca ramanem o tara periculoasa , cu risc crescut de violente si accidente – rutiere , caini in haite , ursi in statiuni balneare ( Tusnad ) si metropole ( Brasov ) vi-l amintiti pe micutul de 7 ani Costi , disparut in munti in 2009 – 2010 , in vacanta si gasit mort , pare-se si atacat de ursi – unde e tehnocratul corect politic cu raportul ca am impuscat ursul in Sibiu ? – comercianti care vand alimente – bauturi contrafacute , doctori absolut iresponsabili – Gyuri Pascu sau vasluianca cu HTA si hemipareza moarta in statie dupa ce i-au facut … clisma ! , o populatie needucata si violenta .
    Inocentul de copil gasit mort in lacul de la Ocna Sugatag ,Adrian Vida sau Vaida , poza in care rade la aparat m-a miscat , maica-sa care striga disperata in noapte langa apa – victima foarte probabila a unui grup de batausi imbecili din Satu Mare care l-au batut si aruncat in lac ( daca Politia nu va concluziona , ca e comod , ca adolescentul s-a apucat sa se scalde singur la 10 seara si s-a inecat )- sa curmi o viata pentru o privire sau o remarca ce nu-ti place ?

  6. Cel mai frmos bebe cu cei mai albaştri ochi! Şi cu cel mai tânăr şi mai iubitor bunic! Să ne trăiți cu TOATĂ FAMILIA!

  7. “Blasfemierea” spiritului Premiului Nobel pentru Pace: Beijingul sustine ca dezbinarea si antistatalitatea, dovedite de Liu Xiaobo, sunt surse de razboi, nu de pace

    Dupa moartea, joi, a dizidentului chinez Liu Xiaobo, rapus de cancer, Beijingul a denuntat, vineri, acordarea acestuia a Premiului Nobel pentru Pace, in 2010. „Atribuirea premiului pentru o astfel de persoana contrazice scopul acestui premiu. Premiul Nobel pentru pace a fost blasfemiat|”, a acuzat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang. Reactia oficiala chineza a fost la criticile occidentale, dupa ce mai multe tari au cerut eliberarea lui Liu Xiaobo pentru a fi tratat in strainatate. China a sugerat astfel ca dezbinarea si antistatalitatea, de care s-a facut vinovat Liu Xiaobo, sunt surse de razboi, nu de pace. Liu, 61 de ani, a fost arestat in 2009 si condamnat la 11 ani de inchisoare pentru „incitare la subversiune impotriva puterii de stat”. Speta relanseaza vechea dilema: care “crima” este mai mare, instigarea la razboi civil sau premierea instigatorului?

    PS/NB: Probabil ca raspunsul la prima mana pe care cei mai multi l-ar da ar fi: “Vezi Siria!”

    • @fragmentariumpolitic: „“Blasfemierea” spiritului Premiului Nobel pentru Pace:…“Vezi Siria!”

      Nu, vezi, Al Gore pentru discursurile lui de la Hollywood impotriva „gazelor de sera”, dar mai ales Obama ca „viitor” aparator al pacii. Cel putin, in cazul lui Obama, premiul nobel (cu „n” mic) a devenit o gluma stupida a progresismului si o rusine pentru comitetul care decide acordarea premiului.

  8. Macron lui Trump , dupa defilarea militarilor americani in uniformele din 1917 :
    ” multumim SUA pentru alegerea lor din 1917 ” .
    Sa vedem ce s-a intamplat in 1917 – Helene Haper , SUA in primul razboi mondial – ” avant garda corpului expeditionar american ajunge la Saint Nazaire la 11 iunie 1917 , dupa 12 zile de traversare a Atlanticului . 14750 militari si 103 infirmiere compun Divizia 1 .
    Urmatoarele unitati vin : a 26 – a divizie, formata din Garda Nationala din statele New York si Connecticut , apoi a 42 – a divizie , formata din infanteristi din Ohio , Iowa si Alabama , artileristi din Illinois , Indiana si Minnesota , cavaleristi din Louisiana .
    In august 1917 corpul american numara 37000 de oameni , apoi 87000 la inceputul lui septembrie 1917 .
    Francezii ii vad ca amicali si de treaba , simpli in relatiile sociale , eficace si cu simtul intreprinzator – ii numesc ” Sammy ” .
    Pershing refuza ca americanii sa fie sub comanda franceza sau britanica , el cere un sector de front doar pentru americani . Este o decizie politica
    Americanii nu vor razboiul de transee , defensiv , ei sunt adeptii razboiului de miscare , cu manevre de invaluire si rapiditate .
    Botezul focului intervine in noaptea de 2 – 3 noiembrie pentru Divizia 1 , in sectorul Lunnéville din Lorena . Nemtii ataca – trei americani sunt ucisi – caporalul James B. Gresham si soldatii Thomas F. Enright si Merle D. Hay – moartea lor este simbolica , generalul Bordeaux , comandantul diviziei 18 franceze , asista la funeralii .
    Primul succes survine la Cantigny , la 28 mai 1918 cand atacul Diviziei 1 US , gandit de lt-colonel Marshall alunga nemtii de la Montdidier ; la 5 iunie a doua divizie US alunga nemtii din padurea Belleau de langa Chateau Thierry .
    In aprilie 1918 sosesc in Franta inca 120000 de americani , 214000 in mai , 238000 militari americani debarca in Franta in iunie 1918 .
    La 10 august 1918 armata americana din Franta numara 1,2 milioane de oameni ; americanii condusi de generalul Mitchell ataca sectorul Saint Mihiel , sectorul din care nemtii lansau atacurile spre Verdun si Paris ; 1500 avioane americane fixeaza inamicul in aer si la sol , 3000 piese de artilerie bombardeaza liniile germane ; la 5 dimineata diviziile 1 , 2 , 4 , 5 , 26 , 42 , 78 ,82 , 89 , 90 US ies la atac pe ploaie ; in doua zile americanii elimina o pozitie care ameninta francezii de 4 ani .
    Poincaré in persoana felicita corpul expeditionar american .
    Americanii participa la ofensiva din septembrie 1918 de la Argonne , in fata liniei fortificate Hindenburg .
    Caporalul Alvin York , din divizia 82 US , e trimis sa distruga o baterie de mitraliere germane – oamenii lui York ucid 25 de nemti si iau prizonieri 132 in plus de 35 de mitraliere pe care le aduc in liniile americane . Va fi americanul cel mai decorat , impreuna cu maiorul Douglas Macarthur .
    Americanii din a 35- a divizie US pierd 7074 de oameni in Argonne , de doua ori mai multi decat pe plaja Omaha in 1944 .
    Americanii lupta in Argonne 40 de zile fara pauza sub focul artileriei germane si in fata unui inamic motivat .Au pierderi mari pentru ca sunt inversunati , in ciuda lipsei lor de experienta ; Quentin Roosevelt , fiul cel mai tanar al presedintelui Theodore Roosevelt , cade pe frontul francez .
    Armata SUA este afectata de gripa spaniola , primele cazuri sunt semnalate la Fort Riley , in Kansas ; 32000 militari americani mor de gripa .
    Razboiul a costat 32,5 miliarde de dolari pentru SUA – 8,7 % din PIB-ul SUA in epoca .
    La plecarea lui Pershing la 1 septembrie 1919 Foch l-a salutat la Brest ” ati venit spunand ” La Fayette , iata-ne ! ( La Fayette , nous voila ” ) Dati-mi voie ca in numele soldatilor Frantei sa va spunem ” Dumnezeu sa va binecuvanteze ” ( in franceza ” grace vous soit rendue ” ) .

    • @arnaud: „Pershing refuza ca americanii sa fie sub comanda franceza sau britanica , el cere un sector de front doar pentru americani . Este o decizie politica”

      Pentru cine nu stie, in traditia militara a Statelor Unite, nicio unitate militara americana nu va fi supusa ordinelor unui ofiter strain ci numai a ofiterilor americani

  9. arnaud spune:
    Iulie 13, 2017 la 2:37 pm

    ..vad o autostrada Bucuresti Sud..”
    Unde o vezi prietene ? Daca o vezi, inseamna ca ai imaginatie nu gluma…sau poti vedea, precum un oracol antic, in viitorul indepartat (2040-2050). 😉
    ..Pana la Sud, eu vreau sa o vad gata pe cea din Nord. Cred ca le mai trebuie o cezariana, ca , natural, ea nu se poate naste. 😉
    Cu madame Firea ? Cu Tudose ? Cu padisahul teleormanean ? Cu un PSD de carton nereformat ?
    Sau, poate, ai vreo 20-25 de ani si speri sa sa se faca ceva in viitorul dumitale…..pe pamant. (Z)
    Eu m-am lecuit de naivitate.

    • Pe SEAP – sistemul de achizitii publice .Scrieti pe Google ” e-achizitii CNADR ” si apoi apasati pe ” lucrari ” – aveti in fata toate proiectele noi . Primul pas . Masina administrativa s-a pus in miscare .

  10. Doamna Amalia spune, in esenta, cam asa:
    ,,Boborul este vinovat ca nu se auto-educa”.
    Stimata si draga colega….mai spuneti ceva: De ce ne mai trebuie politicieni si lideri, daca lucrurile stau asa cum le prezentati dvs ?
    DE CE LE PLATIM SALARIILE, PENSIILE SI PRIVILEGIILE ?
    Nu e mai bine cu un guvernator de mana forte, de exemplu, domnul Klemm ?
    Nu e mai ieftin ? Ca arme, oricum, trebuie sa cumparam de la ,incoruptibilul” uncle Sam. Da-le-ncolo de licitatii…astea-s doar pentru firmele ,,autohtone”. (Z)
    ps
    Poporul voteaza, investind incredere in alesi. A meritat , Dragnea, increderea romanilor ? Ce a facut, pana acum, acest individ, pentru tara ? Ce a facut pentru…..Teleorman ?

  11. Domnule Oscar,
    Acum nu mai zâmbesc.
    Pe scurt:
    1. Nu sunt adeptul nimănui, poate doar al bunului simț sau al măsurii.
    2. Nu mai trageți în pianist, știm cu toții că modernizarea României a început din momentul în care ne-am apropiat de Occident. Țin minte că nu la Istanbul a apărut lozinca: Liberté, égalité, fraternité.
    3. Văd valorile acestui popor, dar, spre deosebire de dumneavoastră, văd și valorile altor popoare, nu mă cred ca român buricul pământului, cum pare că vă credeți dumneavoastră.
    4. Este absurd să puneți ”partea nocivă a internetului și calculatorului ” pe seama inteligenței și tehnologiei occidentale. Am și eu copii și i-am trimis la tenis de câmp, la bibliotecă și apoi la internet și calculator. Sunt sănătoși la minte și la trup. Și culmea, unul este chiar în curtea diavolului la Fac. de Calculatoare. Dar și acum face sport și citește. Educația generațiilor întregi de copii stă în mâinile părinților, bunicilor, școlilor, nu în mâinile lui Jobs sau Gates. Dacă răcești de la aerul condiționat din mașină atunci nu-i dai drumul sau nu-l cumperi, nu mergi cu carul cu boi din cauza asta!!
    5. Occidentul nu ne-a dat nimic?! Incredibil. Doar mă uit în jurul meu în cameră și văd: calculator, frigider, televizor, FAX, medicamente, imprimantă, ochelari ( cu lentile șlefuite de aparate occidentale), radio, telefon… până și pantalonii mei sunt făcuți cu țesătură prelucrată cu mașini inventate în Occident, altfel probabil eram în ițari acum…Să mă uit și pe geam?!
    6. Contribuțiile noastre… OK, mai sunt…. ”fără de care , astăzi nu ar putea exista vreo evoluţie în diverite domenii”, haideți s-o lăsăm mai moale… În primul rând, și definitoriu, acele contribuții ”ale noastre” s-au întâmplat după ce ” ai noștri” au învățat carte, știință, la facultățile ”LOR”, și-au însușit tehnologia ”LOR”, prin urmare toate contribuțiile noastre au fost posibile pentru că ”EI” l-au avut pe Newton, Marconi, Fourier, Pascal și pe toți ăia din manualele noastre școlare. Mă screm să-mi amintesc vreo teoremă a vreunui român în cărțile de matematică și fizică. Apropo, ca români mândri, eu zic să nu-i mai studiem pe ”EI” la școală, ci numai pe ai ”noștri”. Probabil, dar n-are nicio importanță, orgoliul nostru ar fi intact,n-am pricepe nimic, pentru că Baza este în altă parte.
    7. Dumneavostră nu pricepeți o nuanță. Vă dau un pont. Poetului nostru național, Mihai Eminescu, i se spune ”ultimul mare romantic european”, ca gen literar mă refer. Onorant, nu?
    Dar întreb eu, de ce nu a fost ”PRIMUL mare romantic european”?! Răspunsul e simplu dacă nu ești orb voluntar: am fost o civilizație mică care am crescut (atenție, am crescut, evoluat!) în umbra și lângă fratele mai mare. Nu am deschis noi drumurile!
    Poți, ca român orgolios., să te dai cu curu de pământ cât vrei de ce sculă ești tu în Istorie, o să pari doar un copil răzgâiat care vrea o jucărie. Mai bine taci, înveți de la ei, te dezvolți și le faci o surpriză.

    • Ah, mi-am adus aminte de efectul Coandă…ei, da, uite o contribuție…
      Dar cum a fost posibil? Să fi ajuns secretele zborului de la daci până la el pe cale orală? Se pare că nu. În spatele efectului Coandă stau următoarele jaloane: Technische Hochschule (Universitatea Tehnică) din Berlin-Charlottenburg, Institutul tehnic Montefiore, Scoala superioară de aeronautica și constructii din Paris, ing. Gustave Eiffel, Salonul internațional aeronautic de la Paris 1910, Uzinele de aviație din Bristol, Anglia.
      Toate aflate în Est, desigur.

      • Cavalere d’Artagnan , din nou nu aţi înţeles ce am vrut eu să spun. Nu are rost să mai discut, pe această temă cu domnia voastră. Ideea de la care am pornit era aceea că ne ploconim în faţa Occidentului, care nu ne-a dat nimic pe gratis, ci ne-a luat! Aţi venit apoi cu exemple, care nu mă conving că suntem o naţiune de proşti, pe care a civilizat-o Occidentul. Ideile culturale şi politice au circulat în toată lumea, dar originea lor tot în Orient se află! Matematica, fizica, chimia au la bază teoriile egiptene şi greceşti. Nu are rost să înşir pe toţi marii matematicieni, fizicieni, chimişti, medici români, care au învăţat în România şi au pus bazele unor noi ramuri în domeniile respective. Eu nu sunt adeptul celor care ne consideră primitivi, pentru că suntem ospitalieri, ori ignoranţi pentru că suntem modeşti, Mă revolt că nu ştim să ne promovăm valorile şi că am ajuns o naţie de ploconagii, care ne renegăm propria istorie, cultură, limbă.
        Exemplul cu iţarii, de data aceasta, pe mine m-a făcut să zâmbesc. Credeţi că iţarii se ţeseau singuri sau cu războiul de ţesut, ce-i drept, manual?
        Acum o informaţie utilă: existenţa celui mai vechi război de ţesut descoperit până în prezent în lume a fost identificată, în anul 2008, în cultura Gumelniţa ( acum 7500 de ani), într-o locuinţă din aşezarea Măgura Gorgana, din localitatea Pietrele, judeţul Giurgiu, Bineînţeles, nu erau români, dar sunt srămoşii noştri, hiperboreenii, după zicerile lui Herodot şi Strabon,
        Am cosemnat acestea, de dragul replicii, al unui dialog civilizat, între două persoane cu păreri diferite, fără a avea ambiţia de a avea ultimul cuvânt.
        Earnest

  12. Donald Trump: Captiv al legendei?

    Declaratia lui Donald Trump, facuta miercuri la bordul Air Force One si data publicitatii joi (interesanta aceasta trimitere la un element de prestigiu si la unul de autoritate), potrivit careia il va invita la Casa Albă pe Vladimir Putin, “la momentul potrivit”, indica dorinta tacita a presedintelui american de a castiga initiativa strategica si de a mai reduce in felul acesta din handicapul relatiilor americano-ruse, lasat mostenire de predecesorul sau, Barack Obama. Un pasaj din declaratie il pune insa pe Trump intr-o lumina nefavorabila, de lider suprem care si-a pierdut libertatea gandirii si actiunilor si a devenit captiv al gandirii si intrigilor adversarilor sai. “Data viitoare când mă mai văd cu Putin, îl voi întreba: de partea cui erai de fapt? Pentru că nu cred că ar fi putut fi de partea mea”, a asertat presedintele republican al SUA, referindu-se la intrigile privind un presupus amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale americane, care l-ar fi favorizat, in detrimentul contracandidatei democrate, Hillary Clinton. Cuvintele lui Trump nu lasa nicio indoiala in privinta situarii sale de partea modului de abordare al adversarilor “bipartizani”, care dau drept adevar un fals, ca dovedit “amestecul” rusilor, ceea ce va fi un obstacol serios in calea ipoteticei invitatii si vizite. Pe de alta parte, nu trebuie uitat istoricul gafelor de protocol pe care presedintele Trump le-a facut fata de presedintele chinez Xi, cancelarul german Merkel si presedintele turc Erdogan. Nimic nu garanteaza ca Trump nu se va manifesta ca un campion al gafelor si cu Putin. O relatie in care se insista metodic sa fie fondata pe o minciuna nu are cum sa devina in mod real apropiata sau constructiva. Ea ramane o sursa permanenta de riscuri si provocari, iar rabdarea strategica a Rusiei pe acest subiect da semne ca se apropie de sfarsit. https://www.agerpres.ro/externe/2017/07/14/donald-trump-spune-ca-l-va-invita-pe-vladimir-putin-la-casa-alba-la-momentul-potrivit–13-13-18

Lasă un răspuns