La Bruxelles, in week end-ul petrecut cu cativa prieteni si cu Mihnea, am urmarit, desigur, cu multa curiozitate, evolutiile si deciziile politice de la Bucuresti. In avion si in orele libere, am citit insa si cartea lui Petre Pandrea -„Helvetizarea Romaniei”, o colectie de ganduri si de eseuri, din 1947.
Volumele lui Pandrea – un personaj extraordinar din perioada interbelică si cu un destin nedrept după razboi – au insemnat foarte mult pentru mine in timpul petrecut la Jilava. Memorii, analize despre fenomene politice, culturale, portrete ale unor personalitati pe care le-a cunoscut (uneori, apărându-le in instante penale), istorii despre prietenii si tradari.
Cartea lui Petre Pandrea, citită in drumul spre Bruxelles si acolo, mi-a atenuat tristetea lecturării stirilor de presă. In definitiv, nu este vorba despre lucruri noi. Teza principală a cartii porneste de la ideea ca Romania are un statut semi-colonial, bazat pe „aparentă autonomie politică si pe o strictă dependentă economică si diplomatica de marile centre ale vestului… După Unirea de la 1859, Romania a schimbat pe slujbasii fanarioti fiscali ai Imperiului Otoman cu consulatele si legatiile straine, adica din semi-colonie otomană a devenit semi-colonie a capitalismului apusean”. Mai departe, el sublilnaza ca Romania a fost in permanenta o victimă a istoriei si ca „provinciile istorice cu populatie romaneasca s-au cedat si retrocedat la masa verde internatională după paralelogramul fortelor diplomatice internationale din momentul politic respectiv”.
In paralel, el vorbeste despre politicianism ca fiind „cancerul natiunii române”. In politică, arată el, „nu se mai practică gospodărie, creatie, amicitie, loialitate si cavalerism. politica este denigratia tuturor valorilor sacre si luminoase”. De aici, „febra deselor alegeri, prin lovituri intempestive de stat, prin terenul vulcanic si de mofetă al vietii publice”. Si, sublinia el – in 1947 – in România, „psihoza penitenciară a inlocuit ratiunea de guvernămant si a destramat sufletul ctitorial al demnitarului. Un vant de nebunie si de pierzanie suflă in agora romanească”.
Plimbându-mă in Bruxelles, in zona pietonală, zonă in permanent risc de atentate teroriste , reflectam la ce scria Petre Pandrea in urmă cu 70 de ani, dar si la monitorizarile de presă din aceste zile…
Este uimitoare asemanarea dintre “psihoza penitenciara” de atunci si cea de acum. O asemenea identitate de tablori sugereaza un autor unic, un acelasi concept, fara indoiala occidental, aplicabil semi-coloniilor estice, de ieri si de azi. Conceptul si metodele fiind aceleasi, ma astept, fiind deja intr-o stare de acalmie, despre care nu stim, inca, pana ce noul Guvern nu se va confrunta cu votul de incredere din Parlament, daca se va stinge criza politica sau se va dezlantui si mai tare. Si nu stiu de ce, sau poate subconstientul stie si ratiunea refuza sa accepte, am presentimentul ciudat ca in 2017 vom vedea si noi ce a vazut Petre Pandrea in 1947: „febra deselor alegeri, prin lovituri intempestive de stat, prin terenul vulcanic si de mofetă al vietii publice.” Mi-e tare teama sa nu vad prin aer turlele institutiilor statului asa cum se intampla cu acoperisurile caselor luate de furtunile salbatice. Continua sa-mi fie frica de reactiile si ambitiile de putere ale lui Klaus Iohannis si Liviu Dragnea, si de fortele oculte care stau in spatele lor.
Încă mai sunt simpatizantă a PSD. Nu cred în alte forme de guvernare. Aş vrea să aflu în ce mai cred astăzi membrii PSD. poate în alte idei decât cele de stânga. Şi poate ar fi cazul să le reconigureze uşor şi pe cele vechi, după vremuri şi experiența acumulată a omenirii.
Nu cred nicicum în „laissez faire”, nu òntre oameni
Urăsc touchscreen-ul! Nu între oameni, am vrut să spun, poate în pădure o fi bun liberalismul. Nu şi dreapta românească, pentru că ar trebui mai întâi să existe. Vorbesc de liberalii din lumea largă…
Spuneți-le ălora că ajung și eu în curând, vor cei de la U2 să facă un selfie cu mine. Cât despre atentate teroriste, cât sunt eu pe-acolo nu cred să aibă curajul să miște ceva.
Ah, și ce bere au!!
Așa procedează ăia de la U2… dacă nu pot să facă un selfie cu Luminița Arhire, așa cum și-au dorit, au zis că măcar cu un admirator fidel de-al ei să fie…
Riscuri din zona de prealarmare: Amenintarile extraregionale din vecinatate. Cazul SUA. Cand un nerezident vine la un vecin sa te spioneaze si sa te ameninte printre ulucile gardului, e un semn ca nu-ti vrea binele. Cand il vezi pe strain ca-si aduce pietre in curtea vecinului si ca isi pregateste prastiile, reaua intentie este neindoielnica. A ramane pasiv si inactiv, a nu-l lua la rost pe belicosul venetic si a nu bate obrazul vecinului, transmite un semnal fals. Tupeul unuia se simte incurajat, naivitatea celuilalt continua sa dormiteze. Nimic din ele nu aduce insa nimic bun pentru nimeni. La fel stau lucrurile si la o scara mai mare, a geografiei politice. Vecinatatea statelor ar trebui sa functioneze ca o solidaritate regionala. Sa fie etansa fata de riscurile extra-regionale. Dar uneori este ostilizata de un tert necoregional sau neriveran in interesul acestuia. Este cazul SUA, care abuzeaza de dreptul spatiului aerian si maritim international in scopuri de spionaj si de razboi in regiuni aflate la mii de kilometri de frontierele americane. SUA si-au dobandit trista faima de a folosi vecinii unii impotriva altora si a sparge casele regionale. Cele mai recente evenimente care au avut in centrul lor SUA in rolul de amenintare extraregionala in vecinatatea Rusiei sunt incidentul din Marea Baltica, dintre un avion de vanatoare rus SU-27 si un aparat de spionaj american de tip RC-135U, si fortarea unei decizii a autoritatilor de la Oslo de a prelungi misiunea unor trupe americane in Norvegia. Marea Baltica si Norvegia sunt vecini ai Rusiei, in raport cu care SUA sunt un outsider, un neriveran si respectiv un necoregional. Cand aceste vecinatati sunt folosite de cineva din afara zonei in mod ostil la adresa Rusiei, Moscova nu poate ramane pasiva. Pentru a nu fi luat prin surprindere si a avea reactii situationale adecvate, orice stat include vecinatatea in zona sa de prealarmare si de presecuritate. Pentagonul a publicat, cu intentii disculpatoare pentru sine si acuzatoare pentru rusi, fotografii cu “incidentul” din spatiul aerian baltic, dar nu a facut decat sa atraga atentia asupra rolului sau blamabil de actor neriveran care-i spioneaza din vecinatate pe riverani. Nimeni, individ sau stat, nu se lasa spionat din proximitate, spatiul apropiat de jur imprejurul fiecaruia este un spatiu de presiguranta, oricine reactioneaza. Dati clik pe link si priviti cu atentie fotografia cu asaltul puscasului in uniforma militara americana prin zapezile norvegiene. Asaltul nu este aparare. http://www.romaniatv.net/rusia-avertizeaza-norvegia-ca-prelungirea-misiunii-unui-contingent-de-puscasi-marini-americani-le-poate-afecta-relatiile_363197.html
Dupa aceste clarificari , dl. Tudose ramane cu un singur an lucrat pe cartea de munca !!! In rest , a fentat viata cu gratie … Trebuie vazut daca anul ala lucrat a fost intreg sau sunt doar cateva luni .
Tare omu ‘ ! Incepe sa-mi placa de el …
https://www.antena3.ro/politica/mihai-tudose-a-mintit-academia-nationala-de-informatii-contrazice-cv-ul-premierului-desemnat-420859.html
Din pacate, din orice zona civilizata am privi cu nostalgie tara, nu putem sa schitam mai mult de un zambet si sa oftam. Ce sa mai facem ? Suntem blestemati genetic ! Au trecut atat de multi ani si noi nu am inteles inca, cat este de important sa ne respectam semenii, sa-i ajutam atunci cand putem, altfel spus sa ne pese de cei din jur. E atat de simplu sa fii civilizat, … si totusi noi ca popor nu putem sa facem acest lucru. Dupa 10 ani de Basescu, Chiovesi, Coldea, Oprea si restul nevertebratelor securiste, … mai putem zice: Servesc patria ? Eu prefer sa ne colonizeze oricine, ca prin puterile proprii am dovedit suficient cat suntem de capabili. Rad si curcile de noi !
Sa punem pe cineva fara abilitati de comunicare, care nu stie macar o limba straina, prim-ministru, si sa consideram ca cineva care nu a realizat nimic toata viata lui va putea sa recupereze intarzierile din programul de guvernare, arata ca am depasit orice judecata rationala. Ce repede a percutat Klaus. A uitat de plagiate, de profilul schitat, de principii ?
E clar ca apa, ne meritam soarta. Capul plecat, sabia nu-l taie !
Dl Nastase, cu regret va spun ca puteati candida si de o mie de ori la presedentie, … ca prostii nostri tot niste slugi securiste ar fi ales, nici nu mai conta cine ar fi fost contracandidatul Dvs.
Îmi pare rău că trebuie să recunosc că nu mai vreau pluripartidism. Nu vreau comunism, mi-a ajuns, dar nu vreau nici multipartidism.
Aș vrea un singur partid, i-aș zice Partidul Românilor, partid „de cadre”, nu de mase, adică format din politicieni activi, nu din simpli plătitori de cotizații (cum erau mulți în organizația PNL din care făceam parte, și cum sunt mulți, bănuiesc, din PSD…).
Astfel, electoratul ar vorbi despre ceea ce fac OAMENII propuși de partid să conducă, nu despre partide.
Acum, simpatizanții PNL resping și ironizează tot ce propune PSD-ul, simpatizanții PSD resping și ironizează tot ce propune PNL-ul, simpatizanții USR resping tot ce vine de la PSD, PNL, PMP…și tot așa.
Nu se așează bine un partid la guvernare, că celelalte îl sapă ca să-i ia locul. N-au mai fost 4 ani de guvernare-șnur de la Tăriceanu cred. Cu un an de guvernare Cioloș, doi de guvernare Boc, trei de guvernare Ponta, jumătate de an Grindeanu, nu facem nimic.
Stilul „scoală-te tu ca să m-așez eu!” nu face bine.
Pe mine nu mă interesează ce partid guvernează. E important să aibă timp și liniște să aplice naibii niște politici, pentru a obține rezultatele scontate.
Și mă mai interesează ca electoratul ăsta să se autoeduce dracului odată, că m-am săturat de neamuri proaste PSD-iste, PNL-iste, USR-iste, PMP-iste, M 10-iste…, care nu sunt în stare de nimic și dau vina pe „clasa politică” și pentru murdăria din casele lor.
M-am săturat de balcoane închise ridicate la rang de model estetic, m-am săturat de porcăriile de pe „rețele”, de zbierete pe stradă, de aerele de superioritate ale unora dintre smartfoniștii semi-analfabeți din cluburi…
Vreau un singur partid: Partidul Românilor!
Multipartidismul este necesar …..
Si nu din considerente „democratice” ci din cauza ca sunt dioverse grupuri care au interese diferite si as zice ca mia bine o „negiciere pe fata” (chiar daca se dau bocanci in turloaie!) decat mizeriile de BOB cu cutitu’ in maneca (in astepotarea momentului cadn poti sa ol bagi in spatele tovarasului)
Partea proasta este ca in gbl suntem, condusi sa zicem generic de Partidul Soros . Adica al intereselor neroamnesti (neromanesti nu atat dpv etnic cat economic … A da .. cca 23 de ani in urma un ungur din Reghin s-a lansat intr-o diatriba „nationalist economica” mai ceva ca Vadim. Omu era economist si lucarese la CIL Reghin asa ca facea spume”de ce noi din Romania trebuie sa fim someri si sa se vanda mobila din import?! De ce sa le dam strinilor lemnul nostru ca sa fim noi someri?!!” totu agremnatat cu cifre )
Asta este din cazua ca [prea multi nu inteleg ca exista si interese comune… Sunt oprbiti sa aiba merzan acum (daca sunt mai juni sa iaba BMW second hand vechi de 10-12 ani) ACUM fara sa gandeasca ca sunt si niste interese comune … asa ca sunt usor de atras de „internationalism” . adica sa debia compradori
Am observat ce populare sunt Instagramul și Twiterul, și m-am întrebat de ce. Comparându-l cu Facebook și blogurile, am observat că pe primele două nu trebuie să „vorbești” mult. Ba, pe Instagram nu trebuie să „vorbești” deloc.
Imagini, prieteni! Imagini, fotografii! (poze, cum se spune acum fiindcă e mult mai scurt decât fotografii). Ce atâtea cuvinte? Ce atâtea argumente? Ce atâtea confruntări de idei? Doar se știe că votanții sunt „OK”, iar „clasa politică” – „nasoală”.
Îți scrie un follower „mișto!” (misto) la o „poză”, răspunzi cu un 🙂 sau cu un :)) sau cu un :)))). Simplu! „Salvezi” timp, îți rămâne timp, foarte mult timp săă faci…ă? să faci ce?
Să mai „urci” niște poze pe Instagram.
Statutul de semi-colonie ni se datorează nouă. Istoria ne arată acest lucru, numai că noi nu învăţăm nimic , de aceea riscăm ca ,,ea să se repete”. În EV Mediu, când domnitorii erau puternici şi ţara era puternică, când domnitorii erau slabi şi partidele boiereşti erau puternice, ţara a devenit slabă, pentru că acele partide boiereşti cereau ajutorul extern, otoman sau polonez, pentru a-şi pune omul în tronul ţării. Aşa s-a întâmplat şi în Epoca Contemporană: au cerut protecţia altor puteri pentru a ni se respecta capitulaţiile şi tratatele, iar în Epoca Contemporană a devenit un drept al Puterilor de a ne pune sub protecţie, dar de data aceasta, protecţie împotriva propriilor noastre acţiuni. Iar reprezentanţii noştri ne critică pe la curţile occidentale, în loc să lupte împotriva statutului de semi-colonie, ei îl întăresc. Nu cred că vom mai reuşi vreodată să ieşim din această situaţie: am avut multe şanse, dar le-am ratat, fie din neputinţa noastră de a fi uniţi, punând ambiţiile, orgoliile personale sau de partid înaintea celor naţionale, fie prin trădarea aliaţilor noştri externi.
În aceste momente, pe noi ne interesează, în primul rând, autostrăzile şi mai puţin sistemul sanitar şi de învăţământ, degradarea monumentelor şi a staţiunilor balneoclimaterice, tăierea pădurilor, vânzarea drepturilor de exploatare a resurselor etc., râdem de modul cum se exprimă Daea, care vrea ca românul să consume ceea ce el produce, nu ceea ce importă, nu ne plac miniştrii care nu ştiu să comunice, ca şi cum aceştia nu ar avea purtători de cuvânt- specialişti în comunicare- care să facă acest lucru ( în viziunea unor jurnaliştrii, miniştrii trebuie să stea pe la televiziuni, ca să aibă ei raiting) şi multe alte lucruri mărunte: bârfe, intrigi politice, cu alte cuvinte, purtăm un fel de discuţii bizantine, fără să vedem pericolul, care ne paşte!
Mai actual ca niciodata Petru Pandrea .
Este o confirmare a faptului ca ” Istoria isi bate joc de cei care n-o cunosc , repetandu-se ” si ” Cei ce nu-si pot aminti trecutul sunt condamnati sa-l repete „
Dl. Nastase aminteste din cartea dlui Pandrea ca in trecut Romania „din semi-colonie otomană a devenit semi-colonie a capitalismului apusean”. Asta ar vrea sa intreasca ideea ca Romania tot o colonie a ramas, si ca suntem cumva prizonieri a acestei stari de fapt, care ar fi un blestem national, ca nu evoluam politic. Nu e cazul sa ne lasam acaparati de aceasta paranoia a destinului.
Realitatea este ca in lumea asta interdependenta in care traim, nici un stat nu este „suveran si independent”, asa cum era pe vremea lui Ceausescu. Daca vreti independenta si suveranitate 100% atunci ne trebuie un regim nationalist extrem, fie de dreapta sau de stinga. Dar asta ar fi o sinucidere in masa in contextul de azi,
Americanii asta vor acum: sa revina la ideea de natiune americana suverana. Doar ca sunt prinsi in tot felul de angajamente internationale, care nu ii lasa, angajamente pe care Trump vrea sa le schimbe in favoarea americanilor sau sa scoata SUA din ele.
Cred ca si noi ar trebui sa punem ideea de „Romania First!” in practica. SI aici avem un spectru intreg de lucruri pe care le putem face: de la a semna tratate si contracte avantajoase pentru tara, pina la ai educa pe tinerii romani sa fie patrioti si dedicati tarii. De la a ne asigura securitatea pina la a deveni o forta economica in zona. Doar trebuie sa vrem cu totii acest lucru.
Sunt inca multe lucruri de invatat si indreptat din greselile mari care s-au facut din 89 incoace si se mai fac inca. Circul nu tine de foame. PSD, PNL, USR ar trebui sa se bata pentru obiective concrete: cine a facut mai multe drumuri, spitale etc. PSD are program, dar cum se vede are oameni orgolioshi care pun mai presus egoul lor decit tara. PNL are gura mare, si vrea la butoane, dar nu are un program credibil.
Cei din pozitii de putere trebuie sa invete sa demisioneze, sa aiba onoare. Or mult prea multi oameni din institutiile care conteaza arata ca nu au onoare si demnitate, si se agata de scaune pentru ca mai au niste polite de platit altora. Mai rau, cei care au autoritatea sa ii demita, ii tin acolo in ciuda evidentelor care arata un stat care inca e mafiot si securist. Trebuie sa existe vointa si putere de a reforma acest tip de stat nedemocratic, iar aceasta vointa trebuie sa vina de la primul om in stat.
Prietenia trainica dintre Angela Merkel si Barack Obama inca o data “rodeste”: Germania se pregateste sa adopte obiceiuri primitive si tribale. Cum vor reactiona germanii? Fostul presedinte afro(american) Barak Obama a raspandit ca nimeni altul homosexualitatea in SUA. In afara unor relativ putine accidente genetice, explicative pentru aceasta anomalie, care o fac de inteles, putina lume stie ca homosexualitatea tine si de un obicei din unele triburi primitive si de prozelitism. Extensia homosexualitatii prin prozelitism in tarile civilizate are cauze exclusiv politice, cu precadere anticrestine si antiislamice. Scopurile politice urmarite de prozelitismul desantat al homosexualitatii in civilizatiile crestina si islamica sunt slabirea identitatii si coeziunii lor, cat si estomparea limitei dintre normal si anormal, pana la punctul critic de la care poate fi preluat controlul asupra acestora. Concesia facuta de Angela Merkel la cerinta expresa a prietenului Barack Obama, in numele relatiei transatlantice, de a da drumul migrantilor in Germania si in Europa pare sa nu fie ultima. Cancelarul german si-a anuntat recent abandonarea opozitiei fata de legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Aceasta intorsatura neasteptata s-ar motiva, potrivit observatorilor, conditionarii sprijinului acordat Angelei Merkel in alegerile din septembrie de catre potentiali parteneri si aliati. Aproape automat, deputatii germani au marsat pentru deschiderea caii legalizarii casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Totodata, se intentioneaza acordarea de drepturi extinse în materie de adopții. Daca cele doua legi de intoarcere la un obicei tribal si primitiv vor fi adoptate, vor fi doua stigmate pe corpul civilizatiei si pe copilaria micilor inocenti, care, prin incalcarea dreptului copilului la un tata si la o mama, vor deveni fara copilarie. Cum vor reactiona familiile germane si parintii germani?
Mă enervează expresia „fără precedent” folosită și răsfolosită la televiziunile de știri (da ce nu mă enervează la televiziunile de știri?!).
Nu există nimic fără precedent, oameni buni! Totul a fost zis și făcut, nimic nu-i nou sub soare.
Uite, d-aia mă refugiez pe RAI Uno, France 24 și CNN. Sunt posturi sobre care nu difuzează știri „pe surse”.
Apropo! ONU zice, via CNN: în 2020, vom fi pe Pământ 8.9 miliarde.
Foame plăcută!
Vreo 500 de milioane poate hrăni doar România ! Dar nu se vrea hrănirea lor, ci uciderea, sau măcar degradarea fizică şi morală în ultimul hal posibil !
@Radu Humor: „Dar nu se vrea hrănirea lor, ci uciderea, sau măcar degradarea fizică şi morală în ultimul hal posibil !”
Cui foloseste o „piata” slaba,
fara putere de cumparare?
Nu-i oprește nimeni pe locuitorii României să cultive pământul, să crească animale, albine…Poate doar lenea și lipsa calificării. Au venit italieni, americani, turci…, au luat teren agricol și l-au lucrat. Cifra avansată de dv. mi se pare totuși fantezistă. Dacă ar fi așa, SUA câți ar putea hrăni?
Mă gândesc, stimați contributori, că azi putem profita de lipsa lui @ZeV și ne putem destrăbăla vorbind fiecare despre ce-l taie capul, fără să cerem aprobare și fără să fim penalizați. Domnul Năstase poate să spună ce vrea deocamdată, văd că nu a fost luat în vizor. Dar să fie atent, îi recomand.
Glumesc, desigur, și @ZeV, trebuie că are simțul umorului, pentru că nu am o părere proastă despre domnia sa, pur și simplu mi se pare că i s-a urcat la cap vreo funcție prin PSD – boală grea în vremurile acestea, aud. De la cap începând. Sunt convinsă că o să-și revină, nu consider că-i un om de rea-credință, s-o fi rătăcit puțin. Nu la politică mă refer, ci la bunele maniere. În politică ne va spune posteritatea cine a avut dreptate.
În altă ordine de idei, stimați contributori, azi m-am gândit să vă declar (din nou) dragostea și aprecierea mea tuturor, lui ZeV inclusiv, mai puțin semitalibanului semicavaler, din motive ușor de înțeles. Ce m-a apucat? Păi, nimic deosebit, doar faptul că doriți binele țării. Vă contraziceți, vă certați, vă mai dați la gioale ocazional – detalii nesemnificative pentru mine – dar toți sunteți sincer preocupați de viitorul, bunăstarea și onoarea aceste nații, cu tot cu Basarabia și Bucovina, cu Transcarpatia, cu Izmailul și Balcic la un loc. În mod CONȘTIENT. SUBLINIEZ asta. Preocupare care ar trebui să fie a administratorului statului. Administratorul este ocupat, însă, cu altele.
Vorbirăm de rațiune. Adică rațiunea care există în raport cu filozofia de viață pe care o adoptă individul. Mă tem că oamenii aceștia care construiesc guverne, cei care administrează Țara, se închină la alți dumnezei decât noi. Mai pe înțelesul celor care nu pricep limba mea lată de la țară: nu împărtășesc aceleași valori ca și restul indivizilor din popor. Nu știu cum se face de ne-au păcălit și i-am votat, crezând că-i frământă grija țării. Ei au rațiune, fără doar și poate, dar așa cum am întrebat-o cu altă ocazie pe @MEP: rațiune în raport cu ce? Nu lipsa rațiunii din partea lor mă deranjează pe mine ( se pare că au!), ci filozofia de viață pe care au adoptat-o și în slujba căreia lucrează rațiunea lor, mult diferită, evident, de a noastră, a poporului român.
Iar ajung acolo unde îi plictisesc pe mulți: care este filozofia de viață a viitoarei generații? Este creștinismul? Care este aceea, dacă nu? În slujba căror principii lucrează rațiunea lor? La ce repere se raportează ei? Ministerul Educației este preocupat de asta, ori consideră că a rezolva ecuații diferențiale este baza pe care se crează un membru rațional al societății? Nu vă temeți, dragilor, că aceștia, în virtutea noilor curente de gândire, ne vor pune la bătrânețe în căruciorul de butelie și ne vor duce la gârlă, pentru că suntem nerentabili (remeber noua viziune europeană referitoare la eutanasiere), sau de nerespectat și neprețuit (bărbile albe inexistente!!!) – vedeți lipsa de repere morale și valori a individului modern, votant de Macron, Iohannis, ori alții asemenea?
Consideră oare viitorul Administrator al Statului că unitatea, conștiința identității naționale a cetățenilor și solidaritatea lor este cheia succesului unei națiuni, a unei comunități, în general? În unire stă puterea? Își mai aduc aminte? Sau, mai bine aș întreba: le pasă? Mai grav: înțeleg ei aceste lucruri, sau le consideră neimportante în contextul politic și social actual – știți – libertinaj, lipsă de repere, de identitate, fraternitate la limita și egală cu incestul? (Progresismul a devenit un termen erodat și deviat.)
Mai dorește cineva unificarea națiunii, așa cum s-au reunit alții și au căpătat și mai multă putere, și mai multe cuvinte de spus?… Va scoate PSD vreo fițuică ideologică în curând? Nu cred.
Bat și eu câmpii, cu îngăduința domniilor voastre… Totuși, Ioan Aurel Pop, cel de care pomenea deunăzi Dezideriu Dudas, a scos o carte anul acesta: „Identitatea românească”, o carte care are o cruce pe copertă. Este accesibilă oricărui elev de clasa a opta. Nu că am eu aroganța de a face recomandări viitorului ministru al Educației, dar trebuie NEAPĂRAT introdusă în programa școlară – la ora de română sau educație civică, ori, mai bine – poate la ora de religie, dacă Biserica are pretenția că poate face un bine generațiilor viitoare. Nu ar conta prin ce canal, însă ar trebui să ajungă la copii. Ca să nu devină rezistenți degeaba, ca să nu devină „tudor chirilă”, cel pe care nici o femeie nu l-a luat cu acte ca să-și ia împreună casă și să facă moștenitori (oare de ce???). Uitați-vă la vreun canal tv italian dimineața și veți vedea cât de agresiv își promovează valorile și produsele de origine italiană! Veți auzi „italiani” și „prodotti italiani” de șapte ori într-o frază! Nu ai cum să ignori, ca telespectator, așa ceva, îți intră în subconștient și nu are cum să fie o întâmplare – nu poate fi decât o politică de stat! Pe la noi există asemenea preocupări???
În unire stă puterea… prin alte părți.
Dar mă bucur – bucurați-vă și dumneavoastră – pentru că licheaua de guvern cu miniștrii lui NEperformanți a fost dat jos, iar acum vor intra pe scaunele guvernului ALȚI miniștri, performanți, spre deosebire de cei care au fost dați afară, vezi ministrul de Interne, al Muncii, al Dezvoltării Regionale etc.
Eu nu pot exprima nicio opinie (acătării) despre performanța fostului Guvern, dar pot spune fără echivoc: nu acesta a fost motivul pentru care l-au dat jos!
În concluzie: noi și guvernanții noștri ne închinăm la dumnezei diferiți.
Vă iubesc pentru că vă pasă, asta am vrut să spun.
Colosal.
Om fi mulţi, om fi puţini, nu ştiu! Important că ne pasă. Dar cine ne ia în seamă?
Cam asta-i buba.
Grindeanu: „”Pentru mine aceste șase luni reprezintă o experiență semnificativă în administrația centrală, o lecție de viață pe care mi-am însușit-o. Există și un lucru care m-a pus pe gânduri (…) — dorința unui singur om de a face rău și de a strânge cât mai multă putere într-o singură mână”, a declarat Grindeanu, la Palatul Victoria.
Drumul catre iad a pavat cu bune intentii. Puterea corupe. Doua adevaruri complemetare pe care dl. Grindeanu trebuia sa le stie inainte sa fie „star” in scurt-metrajul „coup de PSD”. Hormonii, razbunarea, ego-ul, micul diavol care ii statea pe umar shushotindu-i ce dracovenii sa mai faca l-au mincat treptat si ireversibil, practic trimitindu-l in iadul politicii. Dl. Grindeanu putea sa se raporteze chiar la experienta domnului Nastase, cind si imaginea dinsului era distorsioonata profesionist de un intreg aparat al „sistemului”. Dl. Nastase a avut bunul simt, decenta, si inteligenta necesara sa faca un pas lateral. Acest lucru i-a intarit destinul de mare lider al Romaniei, care astazi are independenta de a face aceste lucruri care conteaza pentru Romania. Ce face dinsul cu Istoria Hartilor, cu Fundatia, este de o valoare mult mai mare decit vorbele despre programe aruncate in vint de PSD ieri si azi, sau de PNL incepind de maine. Nu amintesc USR ca astia dorm si #rezista si in somn.
Evenimentul din Republica Moldova recent aduce valoare in proiectul reunificarii in raport cu tumbele si giumbushlucurile politice ale lui „Traian Reunificatorul”. Dupa ce a dat-o-n bara cu Romania, ce asteptari mai au de la el unionishtii?
Romania are nevoie de alt tip de politicieni decit acesti serpi veninoshi, care sa taca si sa faca.
https://www.agerpres.ro/politica/2017/06/28/grindeanu-conducerea-guvernului-o-lectie-de-viata-un-lucru-m-a-pus-pe-ganduri-dorinta-unui-om-de-a-face-rau-15-36-14
Frumoasa poza. Chiar esti la Bruxelles?
P.S. La multi ani pentru 22.
Mm,
m-am intros deja la Bucuresti.
Nu este nicio poză. Chiar sunteți la București?
P.S. Stau și mă întreb care-ar fi motivul pentru care domnul Mm vă bănuiește că-l păcăliți cu Bruxelles…
Addenda la „My party, right or wrong”
Se pare că, deșii li s-a explicat cum este cu solidaritatea și/sau disciplina de partid, mulți PSD-iști n-au înțeles momentul istoric așa că cei de la conducerea partidului și-au luat ceva măsuri asiguratorii. La vedere, pentru moment avem: https://www.dcnews.ro/udmr-a-decis-daca-voteaza-guvernul-tudose-totul-condi-ionat-de-doua-legi_548099.html
Bossi de la Chisinau
Creatorul partidului politic rasist si separatist Liga Nordului , Umberto Bossi , in 1999 : ” numele Italia vine de la vitello , vitel . Noi nu suntem italieni , adica vitelloni , vitei ! ” .
Marele Bossi punea in 1999 sub semnul indoielii existenta natiunii italiene cand pe hartile oficiale ale Regatului Frantei din timpul regelui Francisc I vecinul de peste Alpi nu este numit Piemont sau Lombardia ci Italia , cand familiile aristocrate franceze – Montaigne inclusiv – invatau italiana si cand inclusiv corespondenta generalului Basta cu Viena se facea in italiana .
Bossi decreteaza ca Italia nu exista cinci sute de ani mai tarziu .
La Chisinau avem un presedinte , in mod normal constitutional cu roluri limitate la premierea elevilor , care nu crede in existenta natiunii romane .
Care vrea intemnitarea celor care afiseaza in clase imaginile domnitorilor romani , regreta ” moderatia ” Imperiului Rus care s-a oprit , modest , pe Prut si nu pe Carpati in 1812 si care vrea sa revina la alfabetul chirilic al RSSA Moldoveneasca din 1924 cu capitala la Balta .
Care , la fel ca marele Bossi , lucreaza la federalisme – intarirea bantustanului pretins gagauz de 20 de sate si asocierea gangsterilor de la Tiraspol in delegatiile de stat moldovenesti .
Idealul de neutralitate al României – de „helvetizare” – este din păcate o utopie fără contact cu realitatea, iar Petre Marcu, alias Petre Pandrea, „persecutat” de ideea helvetizării României cum se defineşte singur, dă dovadă în cele 6 teze eseistice ale sale de o totală lipsă de înţelegere a evenimentelor istorice ce au marcat istoria modernă a României şi a Europei.
Neutralitatea unei ţări mici – pentru că numai ţările mici îşi doresc neutralitate – este valabilă doar atunci când este acceptată de ţările mari din jur. Dacă România a fost implicată în conflicte armate, acest fapt nu s-a datorat personalităţii „umflată ca un balon” a unor politicieni precum N. Titulescu, nici „poftei de hegemonie” a unei naţiuni mici , nici „delirului de grandoare” a unor „boi politici mapamondici”, ci a fost constrânsă de un context internaţional.
Cu certitudine, România nu poate juca „un rol internaţional”, însă sărim peste cal dacă ne considerăm ţara „o permanentă victimă internaţională” : România se află inevitabil într-un raport de dependenţă economică faţă de alte state mai mari, inferioritate care se acutizează atunci cănd politicul se amestecă în sfera economică.
O altă aberaţie este „splendida izolare” de care vorbeşte eseistul. Izolarea – care implică defetism – nu a funcţionat niciodată şi nu numai în cadrul mondializării actuale : politica de autarhie dusă de dictatorul Ceauşescu s-a dovedit un eşec ce a a cauzat în plus suferinţe inumane poporului român.
Deasemenea, să iei drept model neutralitatea Suediei în timpul celor două războaie mondiale înseamnă să ignori noţiuni elementare de geografie şi istorie : singură Rusia ar fi putut să-şi manifeste veleităţi expansioniste sau de influenţă asupra Suediei, însă între ele se află Finlanda. Iar înaine de 1812-14 (tratatul de pace cu Rusia, unirea oficială a regatului suedez cu cel norvegian – până în 1905), Suedia a fost una din marile puteri militare europene ce viza
dominaţia asupra întregii Mări Baltice şi a zonelor limitrofe.
O altă himeră este „Treuga Dei”, în Evul Mediu armistiţiu în numele lui Dumnezeu, în viziunea lui P.P. armistiţiu intern între partide şi oameni politici : ne întoarcem oare la idealul partidului şi al ideologiei unice ? Piei, Satană !
Mihaela Erika Petculescu,
de acord cu aceste critici. Sunt insa multe pasaje foarte interesante in cartile sale.
Am niste rezerve fata de folosirea cuvantului „autarhie” in „constructul” politica de autarhie dusă de dictatorul Ceauşescu.
Chiar daca importurile de „completare” si orice import pe relatia Vest (valuta libera!) era redus pana la anulare (cu unele rezultate neplacute) totusi RSR nu ducea o politica economica „autarhica” ….
Caci RSR importa zeci de milioane de tone de petrol anual si exporta milioane de tone de produse ale industriei petrochimice… RSR importa minereu de fier in cantitati urauase precum si carbune cocsificabil si exporta diverse produse realizate de siderugia romaneasca. Exportam uzine „la cheie”, instalatii de foraj , textile , mobila si alte foarte multe produse si importam numeroase materii prime – inclusiv bumbac (azi importam bumbacu direct sub forma de confectii…)
Pai asta era inversul autarhiei „moderne” in sesnul definit de Mussolini (azi „intelcualimea” uita de Maledeto si ca ideile de „fascism”, „titatalitarism” si „autarhie” sunt mussoliniene) .
Ramen faptul ca incerca sa nu importe pe raltia „valuta liber convertibila” – scuze nu atat din „convingeri” cat din cauza ca proce cent, pfening, penny era destinat platii datoriei externe. Datorie externa facuta mai ales pentru importul de tehnologie occidentala …. Sigur ca dvoastra ati uitat (desi ma dubii ca tai stiut vreodata) insa in anii 70 „autarhica” RSR era singura tara din CAER care se putea lauda cu intreinderi mixte .. adica in care 40-45% reprezenta aportul unui partener capitalist (firma partoculara) aport concretizata in special prin tranfer de licenta si how-know: Renk Resita (care mai exista si azi si prpduce tit reductoare) , Rom Control DATA (RCD) care producea unele „perifierice” din domniul tehnicii de calcul (Congtril Data Corporation – CDR- era a 3 firma din lume in domniu .. iar in unele privinte chiar prima) care practic si-a incetat existenta „tehnologica” prin 88 (CDC a avut dificultai si nu a mai produs) si mai binecunosctul OLTCIT (care desi contruit cu multe tribulatii mai ales … tribologiei era totusi o frima f moderna in 1990. Din pacate modelul Visa care a stat la baza Oltcitului a fots un , sa ma exprim politicos, un fâs . Din pacate tot fâs comercial este si actualaul Fprd B Max).
De altfel o multime de alte productii considerate „nationale” erau licente – si Dacia 1300, si elicoperele IAR bha chiar si procedura de obtinere a diamantelor sintetice!
Deci eram departe de „autarhie” !
Insa am putea zice ca RSR incercase sa inghita mai mult decat putea mesteca….. Adica incerca sa isi creeze propria sa zona comerciala in care RSR sa fie „centrul” (in sens braudellian) si sa isu „periferizeze” tari ale lumii a 3a . Ori a te „baga” pe post de „colonialist” binevoitor numai in Mozambic (mai tinteti minte pe Machel? „poate Ceausescu va da cheata – in Mozpambic nici eu nu am gheata!”) era deja prea mult in conditiile in care incepeai sa ai dificultati cu plata creditelor angajate … SI Mozambicul nu era singira zona pe care incercam sa o „periferizam” … insa nu aveam capacitaile necesare (peste cativa ani chinezii iosi „trageau” juma din Africa : „ziceti ca aveti nevoie de un spital, 300 km de sosea si 120 km de cale ferata? Ntz. Noi crdem ca aveti nevoie de 3 spitale, 500 km de sosea so 150 km cale ferata dubla. Nu vpar strica nici sa mariti aeroportul! Conditiile? Pai cum am zis credit cu dobanda ZERO, plata in 20 de ani in produse locale … hai 30 de ani ca a cresscut suma!”)
A .. si as mai observa ca uzina de tractoare din Brasov vindea bine prin Egipt, Tircia, Siria si nu mai stiu ce africani. Ma rog tractorul nu era cine stie ce (la prigine tot FIAT ul ala din 1960!) dar se cerea , vindea anual 20.000 la export. Porblema a fots ca nu putea vinde 10.000 in tara (nu ca nu ar fi fopts nevoie de tractoare ci doar ca nu exista credit ptr asa o „traznaie” ci tractorul agricol trebuia platit cu bani gheata.)
Cincluzia este ca acuza de autrahie nu este corecta
@ MEP
Ați citit ceva de întâlnirea dintre Nicolae Titulescu și Constantin Brâncuși ( de pe site-ul FET – Fundația Europeană Titulescu, încerc să vă transmit o mărturie semnată George G. Potra : http://www.titulescu.eu/wp-content/uploads/2013/08/Brancusi-Titulescu.-Suflete-pereche.pdf ) ? Nu cred ca nea’Costache ( așa-i spunea Maria Tanase ) putea fi influențat și angajat în dialog cu/de persoane „umflate ca un balon”. Probabil în contextul internațional de atunci aveti și dvs. ceva dreptate, „crivățul” era necruțător și probabil putea „umfla și baloane”, cu sau fără voia „(ne)vinovatului”. Brâncuși, după întâlnirea cu Titulescu, probabil se gândea că totuși nu a greșit cu coloana lui infinită care nu pleca de nicăieri….., sau, nu doar din „veșnicia satului”. La fel și acum, „rolul nostru internațional”, nu pleacă de nicăieri, sau, nu doar din „veșnicia noastră”….. Gândiți-vă că totuși România a avut câteva contribuții excepționale la „umflarea ca un balon” a rolului SUA de atunci in establishmentul global ( de ex. implicarea noastră in instrumentarea instituționalizării Curții Penale Internaționale ). Norocul SUA este că s-a format tocmai din „umflarea ca un balon a Europei”, deci știe pe unde sunt „supapele de refulare”…..Pe undeva, țările din grupul de la Vișegrad „au apucat” de la Europa ceea ce noi, românii și bulgarii, n-am mai reușit să găsim….În acest context, fiind nevoiti „să umflăm și să refulăm” alături de principalii “(ne)vinovați”, evoluția societății globale, mai degrabă noi avem un „rol global” decât ei. Și eu m-aș concentra tocmai pe utopiile unor personalități ca Petre Pandrea, evitând, aici aveți dreptate, acele porțiuni unde încearcă și el să fie „pragmatic”. De pragmatisme ne-am umflat ! Utopiile-s însă bacoviene, în „țara asta tristă, plină de umor”…..
Citind-o pe Maria E.P, fără neaparat s-o citez, ai explicaţia eşecurilor propunerilor lui Petre Pandrea care nu convin unora !
Aceiaşi, din păcate, de- lungul Istoriei, dar mai ales, de ceva vreme !
Frica de a îndrăzni, inclusiv de a te jertfi pentru binele poporului tău este parşiv cultivată şi cu nenumărate crime presărate de-a lungul timpului, în încercarea de a duce Istoria doar înspre colţul ei profitabil pentru mai marii zilei !
Când critica vine dinspre cineva cu pretenţile, de altfel recunoscute ale MEP, încercarea de a o contrazice, are şanse la fel de mici ca şi ale ei de a ne convinge de justeţea unor afirmaţii !
P.S.
Ungaria lui Victor Orban este un început firav de neutralitate a unei ţări mult mai mici decât România ! Iar neutralitatea nu exclude cooperarea, sau mai bine zis, să te ai bine, dacă nu cu toţi, măcar cu vecinii !
„În politică nu se mai practică gospodărie, creație, amiciție, loialitate și cavalerism. Politica este denigrația tuturor valorilor sacre și luminoase”.
Credeam că lumile dispar…. Petre Pandrea spune că nu dispar, ci se repetă, dar în secvențe temporale diferite. Apusul democrației nu este diferit de apusul soarelui: dacă ai văzut astăzi amurgul, îl vei vedea și mâine , cu condiția să nu mori peste noapte. De aceea , o persoană aflată la vârsta senectuții a „prins” declinul democrației – democrație reală, mimată sau doar clamată propagandistic- de trei ori…iar a treia oară e acum.
Cât despre „psihoza penitenciară ( care) a înlocuit rațiunea de guvernământ și a destrămat sufletul ctitorial al demnitarului” asta ar trebui să capete definiție de maladie și să se studieze în școlile de medicină. De tratat, nu-mi imaginez însă că se poate trata cu pastile și perfuzii… Cred , în schimb, că s-ar putea obține unele rezultate umblând la cauze, prin dezinsecție și deratizare.
Un bun și înțelept însoțitor, Petre Pandrea, pentru plimbarea dumneavoastră prin Bruxelles. Să știți, domnule profesor, că acest tip de separare prin hazard a unor oameni care, dacă ar fi trăit în aceeași epocă, ar fi fost probabil prieteni, mi se pare una dintre cele mai tulburătoare și mai frustrante confuzii de „timing” ale istoriei.
Ce concluzie tragem de aici ? In linii mari politica romaneasca a ramas aceeasi, numai anii au trecut si conjunctura este alta. Cum bine amintea proprietarul blogului, diriguitorii Romaniei de azi ar trebui sa fie mult mai flexibili in ceea ce priveste politica externe legaturile diplomatice, economice in interesul Romaniei.
D’ale Carnavalului…
––––––––––-
Votul pentru învestire
Decizia UDMR privind noul Guvern: „Ce dracu?…”
http://www.cotidianul.ro/decizia-udmr-privind-noul-guvern-ce-dracu-303029/
UDMR va vota pentru învestirea noului Guvern.
”Colegii mei au susţinut că, dacă nu apar mâine în comisii surprize neplăcute, atunci vom vota învestirea guvernului, ceea ce nu înseamnă că vom fi de acord cu toate măsurile pe care le va lua guvernul în perioada următoare”, a declarat liderul formațiunii Kelemen Hunor la finalul unei şedinţe cu parlamentarii UDMR. Acesta a susținut că nu a negociat nimic şi nu a cerut nimic special de la Liviu Dragnea pentru susţinerea Guvernului. ”Nu am cerut nimic, ce dracu să cerem? Când? Păi mâine e ultima zi, ce să cerem?”, a susţinut liderul UDMR.
PS. Se zice ca nu e prost cel care cere, ci cel care da…
–––––––––––––––––––––––––-
Nil sub sole novi
FURAT :
In Memoriul tehnic depus de România la Ministerul de Finanţe francez, la 16 iulie 1929, în legătură cu Planul „Young”, se arăta că situaţia economică și financiară care a rezultat (în urma Primului Război Mondial – n.n.) a obligat România la o politică de restricţii, astfel că a fost imposibil în perioada de după război de a reconstrui utilajul său industrial și agricol, ca și căile ferate […]. Mai mult, lipsită de mijloace, România se găsește în imposibilitatea de a proceda la refacerea lucrărilor necesare unei exploatări indispensabile economiei naţionale.
Cheltuielile foarte mari de organizare și unificare administrativă, absolut necesare în urma Marii Uniri din 1918, trebuiau efectuate în condiţiile unui buget secătuit. O astfel de situaţie nu avea cum să nu influenţeze negativ și capitolul apărare naţională.
În anii 1919-1920, guvernele României au contractat împrumuturi de la statele aliate, în special pentru acoperirea plăţilor impuse prin tratatele de pace și a celor destinate importului de produse alimentare necesare consumului populaţiei. România, Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia trebuiau să plătească aliaţilor suma de 2,5 miliarde coroane aur ca datorii de eliberare a teritoriilor fostei monarhii austro-ungare. Vintilă Brătianu aprecia că abia la sfârșitul anului 1927 erau îndeplinite, în linii generale, cele trei condiţii esenţiale – echilibrul bugetar, reglarea datoriilor din străinătate, realizarea unei balanţe comerciale active – pentru ca România să atace cu toată încrederea chestiunea consolidării monetare și, prin urmare, să poată fi luată în calcul și înzestrarea armatei.
Redresarea situaţiei economice a fost de scurtă durată, deoarece criza economică din anii 1929-1933 a lovit puternic și România. În 1933, venitul naţional a scăzut cu 52,2% comparativ cu anul 1927 din cauza diminuării cu aproximativ 60% a preţurilor la principalele produse de export ale României (cereale, lemn, petrol). În aceeași perioadă, datoria publică a statului român a crescut continuu, după cum urmează:
Anul Venit national pe cap de locuitor Indice Anuitatea externa
(in miliarde lei)
Indice
1928 11546 100 4 100
1929 11105 96 5.4 130
1930 8099 71.1 5.2 130
1931 6086 52.6 6.1 152
1932 5610 48.5 4.8 120
Din cauză că acoperirea anuităţilor datoriei publice externe devenea aproape imposibilă, guvernul român a fost nevoit să negocieze, la Paris, cu creditorii străini, în perioada decembrie 1932-februarie 1933, pentru a identifica modalităţile de ieșire din impas. Datoria publică, ce reprezenta până la 28% din bugetul ţării, și așa redus după război și afectat sever de criza economică din anii 1929-1933, a determinat ca și cheltuielile din domeniul apărării naţionale să fie mult sub necesarul realizării unui program minimal de înzestrare.
În aceste împrejurări dificile, o serie de trusturi și companii străine căutau să speculeze dificultăţile financiare și economice ale ţării pentru a prelua, în condiţii dezavantajoase pentru statul român, diferite active și resurse.
Mitiţă Constantinescu, guvernator al Băncii Naţionale a României în perioada 1935-1940, afirma în acest sens următoarele: Ofertele de împrumuturi, de concesiuni, de arendări a forţelor productive ale ţării nu mai conteneau. Unii cereau petrolul românesc pe 90 de ani, pentru a ne împrumuta în schimb cu o mână de bani, alţii cereau regia drumurilor și a căilor ferate; alţii monopolurile statului; alţii minele de cărbuni; alţii, bălţile și pescăriile statului etc., ca și cum ţara era scoasă la mezat, pentru incapacitatea incurabilă de a se administra și lecui de criza economică, chiar a doua zi după ce fusese capabilă și dăduse dovadă de eroism și supreme sacrificii, dovadă că știa și vrea să realizeze unirea tuturor românilor.
Ca urmare, în anul 1928, peste 70% din capitalul investit în industria metalurgică era de provenienţă străină: uzinele „Reșiţa”, „Copșa Mică” și „Cugir” erau sub controlul capitalului englez, reprezentat de concernul „Vikers”; Societatea „I.A.R.” era controlată de capitalul francez; întreprinderile metalurgice „Astra” Arad, „Vulcan”, „Romlac”, „Titan”, „Nădrag”, „Călan” și altele se aflau sub controlul capitalului italian, austriac și maghiar. Situaţia era asemănătoare și în alte ramuri industriale.
Adepţii ideii de pătrundere a capitalurilor străine în economia românească au încurajat și comenzile de material de război la uzine din afara ţării, unele dintre acestea efectuându-se în condiţii dezavantajoase pentru statul român. Cazul cel mai cunoscut îl constituie contractele de achiziţie de armament și muniţie încheiate de guvernul Iuliu Maniu, cu Uzinele „Škoda”, la 17 martie 1930, și cu uzinele „Schneider” din Franţa, la 17 iulie 1930.
Contractul „Škoda”, în valoare de aproximativ 5,5 miliarde lei, se adăuga altor comenzi militare anterioare către aceleași uzine și care totalizau suma de 15 miliarde lei. Dacă aceste contracte ar fi fost finalizate în forma iniţială, statul român ar fi pierdut imensa sumă de 7,5 miliarde lei, deoarece preţurile materialelor comandate erau de câteva ori mai mari decât cele practicate de uzinele românești sau de alte firme din străinătate.
De asemenea, unii factori de decizie militari au apreciat că o mare parte din armamentul comandat în străinătate, în anul 1930, nu întrunea condiţiile tehnice necesare pentru a putea fi fabricat la uzinele de armament din ţară, iar Uzinele „Škoda” și „Vikers” nu urmăreau altceva decât să împiedice crearea unei industrii de armament în România pentru a nu pierde monopolul în sud-estul Europei.
Astfel, în Studiul Inspectoratului Tehnic al Armatei Române, din 5 martie 1931, asupra proiectului de contract cu Uzinele „Škoda” se arăta că uzinele cehoslovace nu urmăresc crearea unei industrii de război serioase în România, deoarece crearea unor uzine „Škoda” în România cu preţul distrugerii începuturilor realizate până azi de Reșiţa, Făgăraș, Copșa Mică, Cugir și Dicio – Sân-Martin nu poate aduce prosperitatea industriei noastre de război.
În cadrul aceluiași studiu se atrăgea atenţia că procedeul apelării la importul de armament din străinătate nu este cel indicat și nici cel just și că el nu poate să aibă decât rezultate dăunătoare, atât armatei în general, cât și industriei noastre de război, în special. Autorii memoriului concluzionează că prin comanda de furnizare de puști-mitralieră și tunuri de către Uzinele „Škoda”, Comandamentul Superior al Armatei a renunţat definitiv la dotarea ţării cu industrie de război.
Sub presiunea puternică a opiniei publice, în luna decembrie 1931, guvernul Nicolae Iorga a fost obligat să modifice clauzele contractului semnat în martie 1930.
Pe lângă Afacerea Škoda și alte contracte oneroase precum Afacerea Fero-Chimica sau Afacerea Fokker au scos în evidenţă corupţia și culpabilitatea unor factori de decizie politici și militari, care au fraudat statul român cu sume mari de bani, au întârziat procesul de înzestrare a armatei și crearea unei industrii naţionale de apărare. Potrivit Memoriului din 5 martie 1931, aceste afaceri erau expresia crizei de conștiinţă prin care trecem și mai ales a diluării răspunderilor, consecinţă a viciilor de organizare.
În același timp, trebuie menţionat faptul că, pe lângă insuficienţa fondurilor alocate pentru înzestrare, ca urmare a dificultăţilor economico-financiare ale ţării, o a doua cauză a întârzierii creării industriei naţionale de apărare a constituit-o utilizarea resurselor de la buget și din împrumuturile externe pentru achiziţii de armament și tehnică de luptă, preponderent din străinătate, în detrimentul producerii acestora în ţară.
O altă cauză a întârzierilor a fost aceea că deţinătorii români de capitaluri, ca de altfel și cei din alte state, erau interesaţi de plasarea acestora în ramurile industriale în care investiţiile erau relativ reduse și rata profitului rapidă și sigură. Din acest punct de vedere, investiţiile în industria alimentară, textilă, a pielăriei etc., care dispuneau de cantităţi mari de materii prime în ţară și de forţă de muncă ieftină, au cunoscut, în întreaga perioadă interbelică, o dezvoltare continuă. Erau printre puţinele segmente industriale care puteau intra în competiţie cu producătorii străini. În schimb, industria grea, îndeosebi cea metalurgică, legată direct de crearea potenţialului de apărare a ţării, nu a beneficiat decât într-o măsură redusă de sprijin bancar și investiţii de capitaluri.
Lucreţiu Pătrășcanu, aflat pe o poziţie ideologică diferită faţă de elita conducătoare din perioada interbelică, va sintetiza totuși cu obiectivitate situaţia creată, afirmând următoarele: Burghezia liberală înţelegea foarte bine protecţia „industriei naţionale” atunci când era vorba de zahăr, hârtie, uleiuri vegetale și alte articole de acest fel, pe care le produceau fabricile ei. Dar nu înţelegea să plătească în numele acestui ideal „naţional ” un preţ dublu la mașinile și uneltele pe care industria metalurgică la producea în ţară, când s-ar fi putut aproviziona mult mai ieftin din străinătate.
http://www.rumaniamilitary.ro/aspecte-privind-inzestrarea-armatei-romaniei-in-anii-1935-1940-radiografia-unor-masuri-intarziate
Am serioase dubii in privinta luarii ca etalon a spuselor lui Lucretiu Patrascanu privind caracterizarea, interesat defetista dupa parerea mea, a liberalismului national romanesc. Cum s-a dovedit ulterior, Patrascanu a facut in permanenta un joc dublu, fiind in slujba unui serviciu strain de informatii. Cum povestile pacatoase incep intotdeauna cu un sarpe, foarte probabil ca de inrolarea sa unor interese straine nu a fost in necunostinta de cauza sotia sa, Elena Pătrășcanu, (născută Herta Schwamen de origine evreiască), care avea legaturi puternice si ramificate in lumea liberalismului occidental.
@ fragmentariumpolitic
Am citit și eu “Sub trei dictaturi”. Tehnic, este o carte de o logică impecabilă. Sau cel puțin asa rețin acum. Mă săturasem de „poveștile vânătorești”. Probabil mi-era dor de una „pescărească”….și voi fi fost „pește” ( sau „pescar”, încă nu mi-e clar ) intr-o viață anterioară, că văd că „mistreț” nu reușește să mă facă nimeni să recunosc că aș fi….
Vă referiți la URSS ? La sfârșit l-au și „premiat” pe Pătrășcanu….Sau vă referiți la Israel ? Ei tot timpul au fost naționaliști pe toate meridianele globului și dom’Lucrețiu nu se putea dezice…., cum s-a întâmplat, tot la sfârșit.
Îmi scapă ceva ?
PS Probabil când a scris „Teoria Sancțiunii Premiale”, extrem de actuală astăzi, Mihai Ralea s-a gândit mai tot timpul la Lucrețiu Pătrășcanu…., deși la el a fost invers, PREMIU SANCȚIONATORIU…
Tot nu ne zice nimeni care e adresa biroului de angajari pentru Bruxelles.
O prima masura securista venita de la securistul Mihai Tudose …
Cele mai importante SCHIMBĂRI din programul de Guvernare. Românii, obligați să-și DECLARE bunurile
https://www.dcnews.ro/noul-program-de-guvernare-impozitul-pe-gospodarie-eliminat-cele-mai-importante-modificari_548185.html
P.S. Oricum , eu mi-am pornit cronometrul . Nu le dau mai mult de 6 luni astora pana cand or sa se faca iarasi de bafta si o sa inceapa certurile intre ei .
1. Singur printre dusmani? Judecand dupa declaratiile PNL de respingere a Guvernului Mihai Tudose, dar si dupa suficiente mesaje de acelasi gen care vin din PSD-ul profund, cred ca este pentru prima data cand presedintele Klaus Iohannis se confrunta cu o opozitie articulata dreapta-stanga, ori in curs de articulare, chiar daca in proportii inegale, la desemnarea prezidentiala a premierului.
2. Un “Guvern vai de noi!”? Niciun alt premier desemnat si niciun alt proiect de guvern nu s-au confruntat cu atatea probleme de credibilitate si de profesionalism. Daca azi Guvernul Tudose, candidat din start la dubla comanda si la contraperformanta, va reusi sa prin Parlament, cred ca ne vom procopsi cu cu un guvern “vai de noi!”.
3. Risc de greva parlamentara? Si daca va fi investit, nu va inseamna ca Guvernul Tudose va avea in mod automat si garantat o majoritate parlamentara. Proiectele de legi pe care Guvernul Tudose le va prezenta Parlamentului s-ar putea sa nu fie votate. Riscul unei asemenea “greve parlamentare” ar fi ca Parlamentul sa atraga si sa concentreze asupra sa toate criticile politice si sociale.
4. Noul binom si invitatia la incertitudine. Un Parlament care va refuza sa lucreze cu Guvernul Iohannis-Dragnea ar fi o invitatie la alegeri anticipate. Interesant de remarcat ca un nou binom, de aceasta data politic, Iohannis-Dragnea, acreditat cel putin perceptiv de coordonarea celor doi pe formula post Grindeanu, pare sa fi luat locul binomului juridic-informativ compus din DNA si SRI.
Erata pct. 2: va reusi sa treaca prin Parlament
Am citit cu emoție scrisele @Anei, dar ele nu mi-au schimbat părerea în privința electoratului. Să zicem că Administratorul nu e capabil, dar, credeți că, dacă ar fi unul capabil, boboru ar coopera?
Eu nu cunosc România „în mare”, dar cunosc România „în mic”. Sunt președinta (nu președintele!) asociației de proprietari de condominiu, „conduc” cu legea aferentă în mână, organizez vot pentru lucrurile importante, aplic hotărârile Adunării Generale, urmăresc aplicarea lor, lucrez foarte bine cu Comitetul Executiv și administratora, le prezint în fiecare lună membrilor asociației cheltuielile până la cele mai mici (0,30 lei xerox)…
Credeți că toți membrii respectă legea, hotărârile majorității, ajută la rezolvarea problemelor? Aș! mulți fac ce vor, există destui nemulțumiți, cam toți, cu mici excepții, cârcotesc și așteaptă ca totul să fie rezolvat de alții. O tipă le-a spus unora că crede că eu și administratora furăm din banii asociației, că prea ne înțelegem bine. A trebuit să constitui o comisie de verificarea gestiunii, ca să nu creadă oamenii ce zicea madam.
România „în mare” e la fel ca România „în mic”. Alegătorii vor ca ALȚII să facă, iar ei să beneficieze.
Las modestia la o parte și spun sus și tare că eu, administratora și Comitetul Executiv respectăm legile și suntem ADMINISTRATORI BUNI, dar, dacă electorii sunt indisciplinați și incorecți…
Superrrrrrrrrrrrrrb !!!!!!!!!!!!!
http://expressdebanat.ro/insectarul-cu-naluci-29-iunie-2017/
Este adevărat, Domnule Prim-Ministru. Petre Pandrea a crezut sincer în doctrina de stânga – ca mulţi dintre intelectualii vremii – şi aduce mărturii interesante, deşi subiective, despre o perioadă extrem de tumultoasă a istoriei noastre . Reuşeşte chiar să prezinte de multe ori un punct de vedere inedit. Când se aventurează însă la analize police, se pierde în generalizări şi uită de concret.
Nu ştiu dacî întâmplător această postare cu Petre Pandrea apare de ziua Sfinţilor ApostoliPetru şi Pavel, dar îmi prişejiueşte ocazia de a transmite sincere urări de bine celor ce le poartă numele în toate variantele, inclusiv , sau mai ales, feminine !
La mulţi ani !
Nu as fi patimas si rezolut in privinta monpartidismului si/sau multipartidismului. Chiar daca in mentalul colectiv ni s-a indus cu multa subtilitate si sagacitate ideea ca multipartidismul este binele absolut si unipartidismul raul absolut, sa nu ne grabim cu absolutizarea unuia sau altuia, pentru toate situatiile.
Lucrurile sunt departe de a crede ca jocul s-a jucat si scorul a fost batut in cuie, pentru totdeauna. Dupa parerea mea, pe care am mai facut-o cunoscuta si in alte discutii, diferenta dintre monopartidism si multipartidism este cea dintre centralizare si descentralizare. Sa ne amintim ca in evolutia istorica a statelor nationale momentul centralizarii a jucat un rol hotarator, fara de care acestea nu ar fi ajuns la maretia si puterea pe care le au astazi.
Pe de alta parte, sa privim si la exemplul Chinei, a carei crestere incredibila, care concureaza si depaseste tarile cu sistem multipartid, nu ar fi fost posibila fara partidul unic. Dar sa privim si la SUA, unde de fapt multipartidismul este numai la vedere, in spatele acestuia functionand invizibil, ca un partid unic, leadershipul politic, finantele si mass-media.
Ce sa mai spun de prostul exemplu pe care il da bipartidismul american, de lupta atroce si neslabita, ca de razboi civil, intre partidul republican si partidul democrat. Ori poate ca tocmai asta este modelul perfid si pervers de exportat si imitat, Desi stim ca rostul acestui spectacol este de a crea iluzia alternativei. Dar sa analizam si sistemul politic al capitalismului romanesc din 2004 incoace, de cand, prin lipsa alternantei stanga-dreapta la functia de sef al statului, functioneaza practic ca un sistem monoideologic, cu ideologie exclusiv de dreapta.
Principala limita a monopartidismului, nu neaparat de nedepasit printr-o democratie interna autentica, este ca poate ajunge la incremenirea puterii si la abuzuri in exercitarea acesteia. Lipsa de alternativa in cazuri de criza face ca un astfel de sistem sa se regenereze mult mai greu.
Privind multipartidismul, existenta in permanenta a unei alternative este principalul beneficiu al sistemului, in schimb are toate neajunsurile faramitarii, care impiedica exploatarea potentialului si atingerea plenitudinii, sau chiar riscul reculului sau unei inaintari serpuitoare, prin schimbari de directie politica nefundamentate.
Nu pot fi prin urmare emise judecati de valoare despre niciunul din cele doua sisteme politice, mono sau multipartid, decat prin raportarea lor la situatii concrete. Sa nu-mi spuna cineva ca multipartidismul garanteaza democratia si drepturile omului. Sa se uite la occidentul indepartat, unde practic nu exista sindicate sau unde datorita violentei civile, ca de jungla, nu este respectat nici macar dreptul primordial al omului la viata.