Premiul Col. dr. ing. Marin Nastase

In urma cu exact 100 de ani, la 31 mai 1917, s-a nascut tatal meu – Marin Gr. Nastase. A fost un om extraordinar. Veteran de razboi,  sef de promotie la Liceul de la Manastirea Dealu, premiant in fiecare din cei patru ani de liceu,  inginer – specialist in controlul non-distructiv al materialelor si, mai ales, un tata deosebit pentru mine si pentru sora mea.

Am mers de dimineata la Cimitirul Ghencea Militar pentru a pune cateva flori la locul unde odihneste iar apoi am plecat la Breaza, la Colegiul Militar National „Dimitrie Cantemir”, pentru a implini o promisiune – aceea de a acorda „Premiul Col.dr.ing. Marin Nastase” celor mai merituosi elevi ai Colegiului, din cei patru ani de studii. Valoarea fiecaruia dintre premii este de 4500 de lei.

Numele celor patru premianti sunt urmatoarele:

  • eleva Caran I. Raluca Ionela (clasa a IX-a);
  • elevul fruntas Popa F. Alexandru (clasa a X-a);
  • eleva caporal Gheorghe Alina Andreea (clasa a XI-a);
  • elevul plutonier adjutant sava Stefan (clasa a XII-a).

M-am bucurat sa-i reintalnesc pe comandantul scolii – col. dr. Doina Muresan si pe directorul adjunct al Colegiului – dr. Constantin Soare. Si am fost foarte emotionat sa le vorbesc elevilor, stransi in careu, despre patriotism, despre modele de urmat, despre camaraderie, despre Centenarul Romaniei re-intregite si, desigur, despre tatal meu…

IMG_8196.JPG

59 de gânduri despre “Premiul Col. dr. ing. Marin Nastase

  1. Domna Luminita, cred ca sunteti pe o ,,alee” fara iesire cand spuneti ca ,,(se) încearcă să (se) acopere frauda de la alegerile prezidențiale din 2009″, cand in realitate, at trebui pusa in evidenta relatia ilegitima dintre institutiile de forta, generali si partide. In aceasta zona trebuia facuta lumina, tema fraudarii alegerilor fiind una complet falsa, dupa parerea mea. Nu cred ca fraudarea este posibila, altfel decat sub aspect moral, prin manipulare si diversiune.
    Din datele care ne-au invadat creierele, cred ca se distinge o bucatica din oculta sistemica, cea care a relativizat votul popular si a creat in Romania un stat paralel.
    La domnul general acasa, capii sistemului, intrati in oarece panica, si-au propus sa stranga randurile pentru recalibrarea esichierului politic, pentru ca, in orice eventualitate, parlamentul si executivul sa ramana in zona controlabila de sistem. Acesta a fost, de fapt, rolul UNPR: Un partid al generalilor, fara legatura cu democratia reala, o ,,gaura neagra” care sa absoarba politicieni din toate partidele si sa incline, in final, balanta puterii.
    In rest, cred ca va pierdeti, uneori, in labirintul filigranat literar (foarte frumos, ca un balsam pe suflet), in cautarea fondului.
    Parerea mea, nu va suparati pe un prieten al doamnelor inteligente.
    ps
    De altfel, acelasi lucru l-a remarcat si doamna Ana vis a vis de eruditul Ghita Bizonu’…care, uneori, se ,,pierde (si ne pierde)” pe tastatura. (Z)

    • ps
      Domnul Geoana Mircea, nu a fost nici fraudat si nici invins: S-a…faultat singur singurel, cu unealta foare bine cunoscuta sub numele de tesla. Ma rog, o tesla propulsata de energia vantului. De aceea si bucuria lui a fost, pe termen scurt, in tonalitatea Mihaelei.
      (Z)

    • Nu, dimpotrivă, cred că n-ați înțeles ce am scris… nu-i nici o alee „fără ieșire”, tocmai asta spuneam că nimănui, dintre cei implicați, nu-i pasă de fraudarea alegerilor, pentru că ACEST LUCRU nu se mai poate demonstra… singura preocupare a BĂRBAȚILOR DE STAT(!!!) , a GENERALILOR, a acestor umflați în funcții și cu steluțe pe umăr, este SĂ NU RECUNOASCĂ PREZENȚA CODRUȚEI ÎN BIROUL LUI OPREA… niște broscoi care au orăcăit baritonal atâția ani și acum sunt niște soprane, niște „castrati” apți pentru puneri în scenă pe librete livrate de servicii, cărora se vede cum le tremură lenjeriile la a căror distribuire Gabi Oprea s-a priceput atât de bine, pe vremuri…E singura lor grijă, așa cum singura lor spaimă e că unul dintre martori ar putea vorbi. Este evidentă încercarea de izolare a lui Dan Andronic , în speranța că dacă nu mai spune nimeni ca el publicul se va îndoi de mărturia lui.
      Pe de altă parte, tema fraudării alegerilor nu este deloc falsă. Sunt absolut sigură că acestea au fost fraudate, că măsluirea s-a făcut în secțiile de votare obscure, prin Procese -verbale, cu ajutorul benevol sau forțat al PSD-ului ( PSD-ul lui Geoană era un partid fracturat de bisericuțe și interese, pentru că Geoană n-a fost niciodată un lider) iar voturile din diaspora au fost doar „bonus”, căci PSD-ul a avut în diaspora „militanți” care știau de dinainte de a intra în secțiile de vot că trebuie să-l scoată președinte pe Băsescu Traian.
      E foarte simplu de spus că nu ne interesează trecutul- buletinele de vot s-au distrus, unii umblă cu bricheta aprinsă și pe la arhiva SIPA, lumea stă prin pușcărie deși în fiecare zi apar noi și noi amănunte despre hidoșenia Justiției independente, cu nimic mai omenoasă decât în anii 50, un cuib de carcalaci de presă ( Tapalagă, Cartianu, Turcescu, Alex Costache, Liviu Avram, Rodica Culcer) pot fi urmăriți cum joacă „pe roluri” în această istorie contemporană sordidă a ultimului deceniu, dar noi să privim încrezători către viitor ,că, de! ce a fost, a fost,doar mortul de la groapă nu se mai întoarce… Așa o fi, dar s-au mai văzut și deshumări în istorie – și, de obicei, n-au fost chiar fără rost .

  2. Felicitari! Un gest de mare noblete sufleteasca!

    Nici nu imi vine sa-mi imaginez ce va fi la gura acelor barfitori pentru care simplul fapt ca, in ultimele luni, ati avut opinii despre situatia din tara, este considerat ca o revenire in forta in viata politica.
    Aveti grija cand specificati sumele, am impresia ca avem niste politicieni care, pentru banii astia, ar fi in stare sa va pandeasca noaptea pe stradutele intunecoase. Le fac sugestia de a-si reforma institutiile ca sectii ale Romatsa, o chestiune mai banoasa decat vanatoarea de contribuabili.
    Fiindca pana ce ne inmaneaza dl Trump factura mai avem cateva zile de relativa liniste si cum industria noastra, sub stralucita guvernare prezenta, creste intr-un an cat a altora intr-o zi si, deci, din ce in ce mai multi tineri nu mai au habar de defectoscopia nedistructiva, ei fiind „inalti tehnologi” adica niste indivizi mai fuduli decat utilizatorii de Forth si care se mandresc ca nimeni nu mai poate concepe, ca ei, de exemplu:
    if (a=a) then (b=b)
    else
    c=c
    sa le zic ca defectoscopia nedistructiva a fost o stiinta ( si un domeniu industrial) care a adus avantaje importante industriei noastre: atat de importante incat , in unele licee de specialitate, devenise materie de studiu.

    • @Onoratul Nume: „Fiindca pana ce ne inmaneaza dl Trump factura mai avem cateva zile de relativa liniste”

      Cui nu-i convine iese din NATO, că doar Germania și Franța se declară gata să fie pavază de netrecut. A, sau în vremuri de (așa) pace, cu o Rusie în expansiune, ne ajunge „protecția” pe care Putin este gata să ne-o dea acușica.
      Răi americanii aștia, mai ales că l-au ales pe Trump cel mai rău dintre răi.

      • Ma bucur ca ati inteles invitatia mea de a va alatura noua, macar in ajunul acestei stralucite solii de pace, colaborare si prietenie a marelui nostru.
        Intotdeauna exista o factura, depinde cum este data. Si depinde si de exprimare. De exemplu, exprimarea din categoria ” nu e bine, domnule chestor!”, ma refer la celebrul „Germany, bad, bad!” nu are cum sa fie bine primita. Mai ales ca mai exista inca minti care au capacitatea de a cugeta ca vanzarile de automobile germane catre americani nu depind asa de tare de agresivitatea exportului, cat de agresivitatea importului si cred ca intelegeti ce vreau sa zic. Doar ca nu e foarte productiv sa te ratoiesti la importatorii si dealerii auto din propria curte, desi e mai corect. Dar decat sa ne certam, mai bine un cantec vesel sa cantam deoarece noi utilizam, in cantitate satisfacatoare sper, masinile coreene Chevrolet pe care le promoveaza, gratuit cred, presedintele american. #chevrolet!
        Insa nu pentru a oferi publicului larg o explozie de spiritualitate v-am invitat, ci ca sa va cer parerea in privinta a doua chestiuni: agenda memorabilului eveniment care va fi aceasta intalnire si care credeti ca vor fi pozitionarile presedintelui american la punctele de pe aceasta agenda. Din cateva fosnete pe care le-am auzit pe internet, pare ca vor fi cateva chestiuni foarte importante de discutat. Va invit, deci, la cuvant!

    • Defectoscopia nedistructiva (dar destul de periculoasa pentru operatorii surselor pe baza de cobalt (un fost coleg a si murit dupa cateva expuneri la Cermavoda), a fost un domeniu industrial conex foarte important, exact atata timp cat aveam o industrie.
      Din pacate, industria romaneasca s-a ,,defectat distructiv” din 1990 incoace, pana a disparut fara urma.
      In fine, pe ici pe colo, mai putem gasi cativa scheleti metalici ruginiti.

  3. Dupa ce mormane de analisti, jurnalisti, oengisti si politieni l-au balacarit in toate felurile pe Donald Trump, constat, acum, cat de mare a fost dorinta domnului Yohannis de a fi bagat in seama de marele afacerist ecologico – fob.
    Oare ce-i va spune neamtul, americanului ? Ca Romania isi face temele si isi plateste, constiincios, taxa de protectie ?
    Ma rog, prespunand ca va avea suficient timp alocat audientei.
    …Dupa care, va trebui sa-i explice, in limba germana, doamnei Merkel, ca incalzirea climatica este doar o inventie de presa tabloida chino – ruseasca: o ,,fake news”.
    Cu doamna Puscalau alaturi, cu siguranta o va convinge.
    (Z)

  4. Rudyard Kipling – Daca

    De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
    In jurul tau si spun ca-i vina ta;
    De crezi in tine chiar cand omenirea
    Nu crede dar s-o crezi ar vrea;

    Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
    Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
    Daca privit cu ura nu te razbuni urand
    Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;

    Daca astepti dar nu cu sufletul la gura
    Si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
    De nu raspunzi la ura tot cu ura
    Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;

    Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
    Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
    De poti visa dar nu-ti faci visul astru;
    De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;

    De poti sa nu cazi prada disperarii
    Succesul si dezastrul privindu-le la fel;
    De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
    Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;

    De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
    Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
    De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
    Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
    Si-atunci fara a scoate o vorba de durere
    Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;

    De poti ramane tu in marea gloata
    Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
    Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
    De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;

    De poti prin clipa cea neiertatoare
    Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
    Daca ajungi sa umpli minutul trecator
    Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
    Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
    Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

  5. Sindromul comunist al cetatii asediate, imbratisat de fostul lider al lumii libere: “Ce ai facut in ultimii 15 ani?” Continuarea strangerii surubului vizelor – abandon al crezului liberal si salt spre societatea inchisa

    Constient de gravele slabiciuni ale bazei sale sociale de putere, care-l pozitionau istoric in categoria regimurilor dictatoriale, de putere minoritara infinitezimala (nomenklatura) asupra unei majoritati covarsitoare, comunismul a anulat libertatea de circulatie a cetatenilor, un drept natural al omului, ridicand mitul societatii asediate la rangul de ratiune de stat. Frica obsesiva a comunismului era ca libertatea de circulatie reprezenta o sursa de riscuri pentru puterea personala si de grup a regimului dictatorial, din care puteau veni forte liberale si dictatocide, care sa provoace brese sistemului si sa-l puna in pericol. Dar de ceea ce-ti este frica nu scapi. Revolutiile europene din 1989 au fost revolutii ale libertatii de circulatie, pe deplin reflectate in simbolistica daramarii zidului Berlinului. In mod ciudat, defuncta cazuistica comunista care a inchis societatea in fata libertatii de circulatie, in numele tezei ideologice si fals motivatoare a “cetatii asediate”, o vedem reinviata in SUA si Marea Britanie, un cuplu de tari, adeseori autodenumit “special”, mai ales in ultimul timp, care a fost in fruntea lumii libere, comparativ cu lumea nelibera, comunista. Explicatiile pentru aceasta incredibila schimbare de locuri, de roluri si de frici intre cele doua lumi, mai bine zis de imbratisare de catre o parte restransa a lumii vii si globale de azi a unor foste angoase si spaime ale unei foste lumi, care acum este moarta, sunt inca in curs de cautare si fundamentare. Cert este ca Guvernul SUA a decis, miercuri, sa stranga si mai tare surubul vizelor, prin adoptatarea unui nou chestionar pentru solicitanții de viză din întreaga lume, care trebuie să furnizeze informații despre ultimii 15 ani. Consulatele americane vor cere de acum incolo celor care vor vize numerele tuturor pașapoartelor deținute anterior, mesajele în mediile sociale online din ultimii cinci ani, adresele de e-mail și numerele de telefon din aceeași perioadă și informații biografice privind ultimii 15 ani, inclusiv adresele, locurile de muncă și călătoriile. Noul nume al vechiului sindrom de “cetate asediata”, care se inchide in fata libertatii de circulatie, se numeste “securitate nationala”. Dar efectul este acelasi, societatea etansa, care, in plus, nu se mai multumeste cu barierele celor doua Oceane. Sa fie oare frica si mai mare? In decembrie trecut, fostul presedinte afroamerican, Barack Obama, despre care multi spun ca are constiinta extrem de incarcata, lasa sa-i scape o idee dintr-o logica rebarbativa: „Ce ne fac ei noua, putem sa le facem si noi lor.” Desigur, pentru cine face diferenta intre primitivism si civilizatie, o parte a ideii nu este de luat in seama. Americii sociale nu-i poate face nimeni nimic. Dar America politica celorlalti? https://www.agerpres.ro/externe/2017/06/01/sua-adopta-reguli-mai-stricte-pentru-acordarea-vizelor-05-19-19

    • Din cate stiu Mowgli a ramas sa alerge cu lupii, pentru ca acolo se simtea puternic(sau cam asa se incheia Cartea junglei-legat si de comentariul anterior).

  6. Am lucrat, circa 10 ani, si in domeniul constructiei de betatroane industriale pentru defectoscopie nedistructiva. Am participat la instalarea a doua astfel de sisteme la Combinatul Chimic Fagaras si la Uzina de pompe „Aversa”. Atunci cand dificultatile de aprovizionare, birocratice si de obtuzitate a superiorilor ne copleseau peste masura, conducatorul echipei de cercetare lua hotararea: „Merg sa vorbesc cu Domnul Nastase!”. Eu nu l-am cunoscut personal, dar il apreciam ca fiind o stranie lumina in marele intuneric. Abia acum mi-am dat seama ca era vorba de tatal Dvs…
    Dumnezeu sa il odihneasca!

  7. De 1 iunie 2017, trebuie sa existe si un „copil” care striga „Regele este gol!”

    „Pana aseara stiam ca exista, in corporatii (mai ales in cele bancare), in afara unui serviciu intern, secret, de informatii, un departament de compliance (supunere), adica un fel de DNA de uz propriu, structuri corporatiste care, impreuna, formeaza un camp tactic menit a elimina coruptul, ne-open-mind-ul, ereticul in raport de religia si cultura corporatiei, ne-anticoruptul si, in general, indezirabilulul, din corporatie. Acest binom corporatist face exact ceea ce vedem ca face celalalt binom : monitorizeaza tot ce misca in corporatie, mai ales comunicatiile electronice, frecatul mentei pe paginile de socializare si navigatia pe internet. Tot ce scrie, citeste si acceseaza corporatistul de la serviciu este vazut, stiut si stocat si de campul tactic corporatist. Putini stiu asta, si mai putini protesteaza, caci orice dizidenta este sanctionata cu concedierea (ceea ce atrage nu numai somajul, ci si pierderea sursei de finantare pentru multimea creditelor accesate de corporatist, care crede ca jobul sau este etern).

    Aflu, aseara, ca exista si turnatori si informatori ai securitatii corporatiste de uz propriu. Aproape ca e natural sa ai si asa ceva, nu? Altfel, cum sa ii poti controla prin frica pe corporatisti?

    Informatorii astia au si nume anglofonizate : “whistle-blower” (soptitor) si “tweeter” (ciripitor), unii dintre ei fiind, neoficial, “trend setter”-i sau “the significant one”-si.

    Ca sa nu mai vorbim de propaganda facuta de troll-ii internetului, de postaci si de conturile false de pe paginile de socializare on-line, apartindand departamentului de propaganda al corporatiei. Tot arsenalul e acolo …

    Ma ingrozeste gandul ca acesti oameni, mari adepti ai neo-liberalismului, care detesta comunistii si bolsevicii, lucreaza si iubesc un sistem care seamana atat de izbitor cu … comunismul si bolsevismul. In corporatie nu numai ca totul, contracte, fluxuri financiare, relatii inter-umane, este planificat de la centru (ca in economia comunista), dar este cultivat si sentimentul ca, ceea ce este obligatoriu pentru popor, nu este valabil pentru elita corporatista. Daca un particular sau un IMM intra in incapacitate de plata, este imediat “banat” din societate. Daca o banca intra in faliment, ea este salvata cu bani publici sau cu bani ai deponentilor. Legile nu exista pentru corporatie, doar contractele impuse ca model imuabil, de la centru. Totul e facut in asa fel incat puterea economica sa isi impuna diktatul contractual si judiciar asupra puterii politice. Nu v-ati convins de asta in anul 2016 cand, pentru a combate legea DIP si legea conversiei, tinerii furmosi si liberi si corporatistii se comportau de parca daduse strechea in ei, pentru ca asta era ceea ce le dicta campul tactic corporatist?

    Pentru a se impune acest diktat economic care, la fel ca in cea mai dura perioada a celui mai pur comunism, face ca profitul sa fie privatizat iar pierderile socializate, sunt extrem de utili chiar acesti suflatori, ciripitori, trolli si postaci de gradina corporatista.

    Aveti acum o explicatie a succesului printre corporatisti al miscarii #rezist. Ei sunt obisnuiti cu campul tactic si cu Big Eye. Ei il iubesc pe Big Bro. Iar daca in piata mai apare si seful, care isi face poze selfie pentru a fi viralizat pe net, participarea e obligatorie. De aceea, TFL-istii corporatisti au putut sa strige, cu entuziasm, „DNA, sa vina sa va ia”. Cred ca pentru ei nu ar fi nimic ciudat daca brandul de tara ar fi ilustrat nu cu o oaie, nici cu o frunza, ci cu niste catuse invelite in catifea stacojie.

    “Welcome to the black parade”, ca sa ii citez pe tipii de la My Chemical Romance.”

    Gheorghe Piperea

  8. Din ce în ce mai singur în jungla contemporană, domnule profesor, din ce în ce mai departe de nisipurile mișcătoare ale prezentului, urmându-vă cu consecvență – poate cu încăpățânare- destinul… Soțul meu, fost cantemirist, mi-a spus adesea că încă mai erau copii când școala i-a acomodat cu gândul că ei sunt selecționați și pregătiți să moară pentru România, dacă istoria așa va decide. Și, pentru că așa au crescut, această datorie nu a fost diminuată niciodată în mintea lor.
    Cred că și astăzi Colegiul Militar National „Dimitrie Cantemir” continuă să fie o insulă de patriotism luminat și împărtășit. E tulburător de frumos și de legitim ceea ce faceți.

  9. @Dragă „Boșorogule”,

    mi-am dat seama că nu citiți tot ce scriu, dar am recunoscut sincer și deschis, cu altă ocazie, că nu am prieteni adevărați de vârsta mea. Sunt prea verzi. Nu chiar așa ca Tudor Chirilă (nimeni nu-i crud și verde ca el!), dar sunt prea necomplicați pentru mine, ca să mă exprim eufemistic. Vârsta înaintată, din punctul meu de vedere, este o virtute – cine nu are bătrâni, să-și cumpere, spune înțelepciunea populară. Eu îmi apropii mereu, involuntar, oameni mai bătrâni decât mine. Am o problemă când îi lovește senilitatea, mă tulbură inevitabiitatea sfârșitului, însă îi prefer pe „boșorogi” la orice oră.

    P.S. Dezavuez profund (adică îmi este greață) apucăturile gerontofile de amândouă părțile – și la femei, și la bărbați. Un caz comic și grețos: într-o excursie în Rusia am fost la o baie rusească, știți, cu aburi, cu măturițe de stejar cu care te bați pe spate la saună și toate cele tradiționale – minunat, n-am ce spune – unde am rămas traumatizată de imaginea unei doamne cât se poate de vârstnice, profesoară de filosofie. Atunci când își freca burta cu săpun își arunca sânii fleșcăiți peste umăr spre spate, căci o încurcau. Faceți o paralelă cu sexul opus, nu cred că e nevoie să vă fac descrieri plastice, și veți fi de acord că poți să rămâi la fel de traumatizat, dacă nu și mai și… Așa că rămâne cu „dragă Boșorogule” plin de respect.

    • Draga mea

      cred ca ti-ai dat seama ca imi place sa glumesc.

      Insa mai am un narav – cand am de-a face cu cei mai tineri decat mine si avem sa zicem o relatie mai prieteneasca .. le cer sa ma tutuiasca – nu de alta dar si eu ii tutuiesc . CU ani de zile radeam „indrazneste ca sunt mai tanar decat tatal tau” Insa odata o juna (draguta dar mai ales haioasa) se uita „inocent” la mine si cu ton f revenrtios ma intreaba ce varsta am. Cand afla raspunsul imi zice foarte vesela „vai nene nu pot sa ma tutuiesc cu matale ca taticu meu este mai tanar!!!” Tac-su se insurase la 20 de ani, la 21 avea un copil (pe juna) . Apoi intamplator l-am vazut pe tac-su – arata f f bine . Peste inca vreo 3 luni a trebuit sa suport vreo 3 ore de furie a tinerei .. care era furioasa pe tac-su si pe minim 2 amice ale ei ….. cam banuiesti de ce. Si cum nu indraznea sa zica ma-si si trebuia sa se descarce …. magareata a picat pe mine …

      Cat despre relatiile cu mari diferente de varsta nu stiu cat sunt legate de gerontofilie si cat de avere. Adica se imbina utilul cu placutul.Banii sunt placutul. O sa cred in gerontofilie cand o sa vad tanara draguta bogata incurcata cu un sexagenar falit sau tanar bogat ….

      Oricum faptul ca ma tutuiesc cu tinerii … e un fel de a ma simti mai putin mai tanar sau a simula o relatie familiara (sunt si barbati cu 20-30 ani mai tineri cu care ma tutui ,,, ptr unii sunt un soi de unchi mai amuzant )

  10. E de apreciat ca onorati astfel memoria si numelui tatalui dvs. Chestie ce tine de sufletul fiecaruia.

    Off-topic, inteleg ca dl. Iohannis merge la Casa Alba. Sper sa mearga repede si nu pas cu pas, ca deja am pierdut startul in fata Ungariei. Ar fi interesant de stiut ce vrea totusi Ungaria de la SUA. Banuiesc ca slabirea UE si atragerea Rusiei intr-o noua constructie de putere.

    Bine, pina la urma „money talks”, si aici Romania sper sa nu aiba de ales intre bani americani si bani europeni. Deja se burzuluiesc unii din „vechea Europa” la junii tneri si nelinistiti, Ungaria si Polonia, ca vor un mecanism de suspendare a accesului la fondurile structurale, daca se incalca normele democratice. Ori pentru Romania ar fi o mare problema, pentru ca nici ea nu sta prea bine la capitolul asta, desi, mai norocoasa, reflectoarele UE au fost pe Ungaria si Polonia. Insa lucrurile se pot schimba.

    • Nu acceptam lectii de democratie de la cei care nu respecta cutumele diplomatice si dreptul international.
      Doresc suces, Ungariei, Poloniei, Cehiei si Slovaciei. Poate se va trezi si Romania la realitatea corupta (prin definitie, vorba lui Fragmentarium) a Uniunilor suprastatale.

  11. Jefu scuze ptr (ca) ,. Imi asum expresia

    Sa vezi si sa nu crezi : sindi(ca)catele e importova maririi lefurilor!

    Sindica(ca)tele bujetare . Alea care primesc voucher sau asa ceva sa mearga in concediu (daca e vre-un nesimtit bugetar pe aici acum 4 ani am ieisit si eu den Bucale pana la Urziceni – martor intr-un proces)
    Guita ca nu vor majorare de salarii .. dar au stat ca vaca cand Base-Boc le-a taiat lefurile. Ca um s ava zic
    Ura draguta mea
    npi nu suntem normali
    Noi suntem anormali
    Noi este intelctuali!

    Asa ca da-i si lupta cu gevrnu de banditi care vrea sa iti dea azi 200 euroi ca tu cu ochii spre Apus vrei inca 2000. Insa daca ti se taie 50 … este anticomunism , deci este Sehr Gut si aia trebe revotati ca e anticomunisti.

    Bre io nu ii mai inteleg pe astia. De ani de zile.
    Bre io imi asum fascismu’ „genetic” si zic ca mintile astora nu ppt fi aerisite decat cu ceva gen vitamina c96 (aproba de CEKA si RSHA ) insa a asta nu este o solutie fezabila (desi merge si vitamina de 7,62 x 25) ca azai suntem mai inumani so lasam pe astia sa se chinuie.
    Insa nu inteleg nici gubernu .. care nu ii intteaba ce oprefera + 300 sau nimic?

    Inca ceva .. ar trebui explicat „inteligentilor” ca decat bonuri de masa neimpozitate mai bine bani in mana cu impozit. Ca bonurile nu se calculeaza la penzie .
    SI crez ca prima masura ar trebui sa die desfiintarea tichetului de vacanta . Ca nici incomunism nu se dadea asa ceva si intretinutii atia s-au cam spurcat!

  12. @fragmentariumpolitic: ” Revolutiile europene din 1989 au fost revolutii ale libertatii de circulatie, pe deplin reflectate in simbolistica daramarii zidului Berlinului. In mod ciudat, defuncta cazuistica comunista care a inchis societatea in fata libertatii de circulatie, in numele tezei ideologice si fals motivatoare a “cetatii asediate”, o vedem reinviata in SUA si Marea Britanie”.

    Parșivă propagandă antiamericană care inversează rolurile.
    În comunism libera circulație a persoanelor era interzisă prin crearea unei pușcării având ca ziduri granițele propriei țări, implicit prin ”întemnițarea” proprilor cetățeni între hotare, eventual între hotarele ideologice ale CAER.
    Acum este vorba de libertatea circulației oriunde, dar la mine în casă, în țara mea, poți veni dacă ești invitat, nu dând buzna.

    Dar toți acești anti a tot ce înseamnă America fac o similitudine forțată tendențioasă între cele două situații diametral opuse. Și astfel, vulpile care nu ajung la struguri, încearcă să facă portretul odios al diavolului americano-englez.
    A propos, dărâmarea zidului Berlinului s-a făcut tot sub presiunea unui președinte american. Vă las plăcerea să-l numți. Chiar și salvarea Berlinului de vest prin podul aerian realizat împotriva izolării sovietice dar mai ales salvarea economică a Europei de după război, ba chiar și în război s-a datorat tot diavolului american.
    Ceva decență?
    Dar, poate tocmai această salvare din timpul războiului a lăsat pe vecie un gust amar nemților care se manifestă astăzi și la madam Merkel și la Martin Schulz.
    Curios, Merkel fostă lideră a tineretului comunist din RDG a devenit, peste noapte sefa dreptei Germaniei reunite, iar Schulz reprezintă socialismul german. Și amândoi au aceleași resentimente anti-americane. Se pare că stânga este infiltrată pe vecie de propaganda ”celei mai umane societăți”.

    • Popescule matale stia cam prost cu istoria si intelegerea.

      Dinati sa o ;uam cu intelegegerea. Cand unii au turbat ca este dreptu lor sa emigreze ei contau pe faptul ca vor fi primiti in Vest . In general werau primiti mai cu tiNtii ca erau putini cei care primeau pasaport. Asa ca este”bormal” ca ei sa creaza ca „este dreptul lor” sa se stabilieasca unde vrea gluteus maximus din dotare . Ca nimeni nu a indrazbnit vrodata sa le explice „ba prostii naibii aia era propaganda!” si nici nu prea estecunoscuta discutiaintre China si SUA…. Reprezntant SUA ” stiti amendamentu Jackson-Vaniick, dreptuirler omului pe care voi … ” Chinezu „Ok am intels. 2 sau 4 milioane pe an?” Americanu „acum ca ma clarificat cum e cu emigratia hai sa discutam trebuuir serioase :comert!”
      Ma rpg RSR nu avea de unde zice4 nciic un milion pe an…

      Apoi dragul meu „american” si ptr ce vrei sa iti fie germanii recunoscatori? Pentru „salvarea Berlinului de vest prin podul aerian realizat împotriva izolării sovietice dar mai ales salvarea economică a Europei de după război„?
      Care slavare? Aia distribuita cu B17, B 24, B 25 (nu este viorba despre vitamine!) sau cu Shermanu? Aia venita cu Bell airacobra si Kingcobra construite in SUA dar zburand cu stea rosie ?
      Pentru Pershing si interventia din 1918? Adica cand sperau si ei ca reusesc .. hopa ca apar americanii . In numar mare!
      Pentru germani salvarea Berlinului de vest este rezultatul partuajului pe care SUA l-a facut cu URSS.
      Pentru germani SUA nu sunt”salvatorul” ci „distrugatorul” a carui interventie a provata germnaia de o „justa” satisfactie si care a impus Gemaniie sanctiuni „nemeritate”

      Ntz. Sa nuiti inchipui ca in Germnia numa stanga are ceva cu voi.
      Fara interventia americana din 1918 pate Kiaseru mai domnea la Berlin … intr-un vast imperiu !

    • Draga dle Popescu, imi pare ca stilul dvs de a aprecia o persoana este acela clasic in politica, pe care l-am putea numi gigea-cah; gand care ma cam dezamageste. Spuneti-mi, intr-o clipa de sinceritate, v-ati gandit ca dna Merkel – gospodina, atunci cand nu este incinsa de dl Basescu, ca in 2012, este o persoana ale carei cuvinte merita luate in seama? Pentru ca mie mi se pare ca, in chestiunea bugetara NATO, dna Merkel cam are dreptate. Afirmatia dumneaei cum ca nu doar simplul 2% conteaza este una de bun simt: cum intr-un buget militar sunt tot soiul de capitole, poderea cheltuielilor alocate activitatilor NATO nu este deloc lipsita de importanta; pot exista tari (si cu siguranta ca vor exista, in viitor) care vor avea un buget pentru aparare de 2% insa care vor aloca activitatilor NATO o parte relativ mica. Dna Merkel doreste sa spuna ca, in bugetul militar german, NATO este prioritar. Si timpul relativ indelungat in care germanii vor ajunge la 2% este de inteles: germanii au peste 200 de miliarde de euro dati pentru salvarea Greciei (parca asa tin minte din media) si este principalul contributor financiar al Uniunii.
      Pe de alta parte, conform imaginilor de pe Youtube, francezii ( care finateaza prezenta militara in unele foste colonii ale lor,in scopul normalizarii vietii de acolo) lupta in teren alaturi de armata irakiana la Mosul, impotriva SI (ii veti vedea cu artilerie – sistemele Cesar – dar si cu ceva infanterie, probabil legiune straina, lasand la o parte aviatia, avioane Rafale). Aceste doua tari produc si unele dintre cele mai bune arme din lume: veti gasi, in dotarea infanteriei marine americane mortiere (amazing, le califica americanii) franceze, ca si transportoarele germane Boxer, pe care speram sa le luam in productie. Astfel de tari nu merita sa fie tratate la maniera in care dl Trump a incercat sa ii trateze pe germani, ca sa nu mai vorbesc de galagia cu care a facut-o; poate ca simpatia dnei Merkel pentru candidata Clinton l-a deranjat, dar trebuie sa se gandeasca si la un fel de solidaritate feminina. Si, mai ales, sa se gandeasca la faptul ca niciodata dna Merkel nu a afirmat ca hackerii germani sunt niste oameni liberi care, in minunata democratie germana se pot manifesta, in internet, impotriva celor pe care ii percep ca adversari ai tarii lor; daca nu va vine sa credeti, o afirmatie cam in acest sens a fost facuta alaltaieri de un sef de stat, admirator al culorilor gandacului de Colorado.

      • D-ol. O.N., eu am fost mare admirator al Germaniei (cultură și în sens literar-artistic și în sens comportament social și concepție despre lume și viață), azi trebuie să recunosc că m-am păcălit crunt!
        Mă bucur că USA acționează pentru întreruperea săriturilor peste cal ale nemților, care, surprinzător, au reușit să câștige sprijinul finanțelor evreiești. Interesant este că, după Reagen, tot un republican s-a pornit la luptă!
        Azi detest Germania pentru că impune ca „periferia Europei” să slujească imteresele ei, admițând totuși câteva concesii pentru ceilalți „fruntași”. Dintre țările fondatoare UE Olanda, Belgia și Luxemburg sunt obișnuite să tacă și să-și caute soluții particulare, iar Italia (totuși a 8-a economie mondială) și-a luat vreo două plesne – Franța are al doilea Președinte (consecutiv) care se complace în rolul de mascotă al Cancelarului German.
        În esență, prin acapararea PPE, unde formal conduce un francez, Germania conduce UE. Grav este că este ajutată să fie revanșardă față de Iugoslavia (Serbia în special) și Grecia. România a scăpat perntru că am avut primii doi președinți ce au convins Franța și USA că nu-i cazul să fim divizați în 2 sau 3 state, dar economic ….. Revoltător este că TREI partide politice – PNȚ/PNȚ-CD + PD/PDL + PNL au fost corupte/șantajate să se alăture PPE și să sprijine astfel politica Germaniei, dar România este sub incidența MCV pe justiție. Adică jeg, jegoșenie seniorală!
        Mă bucur că Marea Britanie, sub guvernare de dreapta (care din timpul lui Tony Bleir -de stânga, s-a opus Germaniei), după ce a somat schimbarea politici generale a UE, chiar părăsește UE! Numai așa a devenit posibilă schimbarea de atitudine a USA!!!
        Mă mai bucur foarte tare de reușitele lui George Maior, ca ambasador în USA – mai ales prin prisma celor declarate de Cumpănașu, în interviul de pe DCNews, pe 1 iunie a.c. De fapt m-am mai liniștit – nu cred că mai sunt șanse de destrămare , apucăm să bem șampania pe 14 decembrie 2018!
        Sper ca Iohannis să priceapă că este șeful statului România, mai puțin descendent al unor sași/svabi colonizati acum 4-5 secole pe aceste meleaguri, asta ca să apuce complet unicul mandat ca șef de stat.

  13. Oricarei constructii politico-economice fondate pe coruptie ii este teama de pedeapsa cu moartea: “Reintroducerea pedepsei capitale în Turcia ar însemna sfârşitul tratatelor de aderare la UE” (Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene)

    Nu doresc sa scad cu nicio centima rolul meritoriu al Uniunii Europene (UE, 1993) in solidarizarea europenilor si in arderea etapelor catre o Europa unita si puternica. Cu atat mai putin al fondatorilor Comunitatii Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO, 1951) si Comunitatii Economice Europene (CEE, 1957), inaintasele si nucleele uniunii economice si politice de azi (UE). Dar, dupa parerea mea, o data cu disparitia din formula (denumirea) integrarii europene a ingredientelor (denumirilor) de “Comunitate” si “Economic(a)”, parcursul vehiculului european a fost deturnat de la destinatia finala proiectata de parintii fondatori spre a fi atinsa de generatiile succesoare. De la o comunitate economica a natiunilor si statelor nationale, deturnarea de sens, obtinuta probabil prin corupere, a pus integrarea pe sinele care duc catre o uniune politica, de tip federatie, catre Statele Unite ale Europei (SUE). Fara indoiala, orice proces de integrare economica este predeterminat si insotit de o cedare de suveranitate. Dar cand de acest lucru se profita pentru a deposeda natiunile si statele nationale de dreptul de a-si autodetermina politicile si de atributul independentei statale, are loc un abuz de incredere care pune sub semnul intrebarii insasi increderea. Pentru prevenire sau corectare, acum si pe viitor, ar trebui inteles sau reamintit ca integrarea economica este mai aproape de confederare, in care puterile partilor sunt mai mari ca ale centrului, iar integrarea politica, de federare, in care puterea centrului este mai mare decat puterile partilor. De altfel, termenii de “comunitate” si “uniune” influenteaza in mod diferit confederarea si federarea puterilor. Nu intamplator, in Est s-a pastrat termenul de “Comunitate” (v. CSI), in semn de respect fata de atributele statalitatii. Cred ca de la acea deturnare spre politica de federalizare, spre un numar (unic) de telefon la care sa se poata vorbi cu Europa (unica), cum zicea cineva, a inceput si contaminarea insidioasa si planificata a fibrei popoarelor si natiunilor europene cu morbul coruptiei. Agentii de influenta ai coruptiei, care au patruns in unele structuri birocratice ale unor institutii ale UE, uneori chiar in functii de influenta si/sau decizie strategica, si care lopatau in directii numai de ei stiute, nu trebuiau sa riste pedeapsa capitala sau conditiile comune de detentie. Ei stiau ca vor starni epidemia de coruptie, de aceea incriminarea capitala trebuia exclusa. Dar, marea coruptie si mica coruptie sunt acte penale, care pot merge de la forme grave, criminale, pana la altele mai putin grave, delictuale. Totul trebuie sa fie tratat in functie de “doza de otrava” a coruptiei, care se toarna in psihologia unui popor sau care provoaca pagube uriase unor mase mari de oameni. Desigur, in diferentierea sanctiunilor intra si aspecte care tin de filosofia sociala si/sau religioasa. Unii ii taie o mana sau il trag in teapa pe corupt, la altii coruptii nu patesc nimic, pentru ca ii corup pana si pe cei care sunt chemati sa imparta dreptatea. Daca la altii traditia face ceea ce ar trebui sa faca legea este o alta problema. Tocmai de aceea opinez ca Turcia nu ar trebui integrata in UE cu pretul sacrificarii a ceea ce o defineste. Privind reforma UE, as sugera, totusi, abandonarea termenului de “uniune”. http://www.mediafax.ro/externe/jean-claude-juncker-presedintele-comisiei-europene-reintroducerea-pedepsei-capitale-in-turcia-ar-insemna-sfarsitul-tratatelor-de-aderare-la-ue-16396300

    • Exceptional !
      As adauga ca fenomentul endemic de coruptie asociat intrinsec cu procesul de ,,unificare” in jurul unui centru de putere birocratic si mai presus de politica , a cuprins si sectorul privat.
      Astazi, daca ai problem cu un produs de calitate indoielnica pe care scrie ,,made in UE”, nu stii, la prima vedere (uneori si la a doua), unde si in ce conditii s-a realizat. Conteaza o banala declaratie de conformitate, dar procesul de indentificare a sursei non-calitatii este destul de anevoios.
      Sa va dau in exemplu din domeniul meu de activitate: Cu mai multi ani in urma, pentru un cazan de medie (sau inalta) presiune (echipament complex supus rigorilor unor cerinte de siguranta si calitate deosebite), reprezentantul ISCIR Romania mergea la producator pentru a verifica pe proces tehnologic daca se respecta criteriile romanesti de calitate. Abia mai apoi se acorda acceptul de import.
      Acum, dupa implementarea asanumitelor directive de calitate europene ( standarde uniformizate pe teriroriul Uniunii Europene), este suficienta declaratia pe propria raspundere a producatorului.
      Avem noroc ca nu sunt multi producatori si cam stim tara de provenienta a unui Viessmann, sau Buderus, sau Ariston. Din pacate, ,,calitatea germana” nu mai este aceeasi si nu mai exista diferente de calitate intre un produs german si unul italian. Toate se realizeaza in baza unor tehnologii similare, din materiale cu caracteristici minimale aproape identice si, bineinteles, cu componente ce pot proveni de oriunde…chiar si din China, sau Turcia. (Z)
      Imi amintesc de perioada cand reparam cazane romanesti (de abur ) produse la Cluj (renumitele ABA / BA (bloc-abur) 2, 4. 6, 8, 10 tone abur /ora. Placi tubulare cu grosimi mult mai mari decat la un Viessmann similar ca specificatii, placi ce puteau fi inlocuite.
      Nota: Placile sunt gaurite, iar intre ele sunt montate prin sudura fascicolele de tevi de fum.
      In prezent, daca placile tubulare ale unui cazan german (la limita proiectata de subtiri si confectionate dintr-un otel de mai proasta calitate decat cel romanesc de altadata) se corodeaza si, implicit, se subtiaza, se arunca la gunoi. Ce mai ….produs de unica folosinta, ca un banal bec. (Z)
      Iata, stimati colegi, unde ne-a adus capitalismul si ,,civilizatia” de consum occidentala.
      Din lac in putz.
      (Z)

  14. Mircea Popescu a scris (vezi commentul):
    Iunie 1, 2017 la 4:53 pm

    Este o idea buna (iesirea -eventuala – din NATO_n.r.), dar nu vad o clasa politica roamneasca capabila de un gest atat de curajos.
    Prin urmare, Romania va continua sa plateasca taxe de protectie tot mai mari, se va umili tot mai adanc, primind, in schimb, incurajari sa continue ,,pe drumul cel bun” al statului de drept.
    Doar astfel, ,,o Rusie in expansiune” (pe verticala, catre cosmos, probabil) va fi blocata, cu tancuri si rachete cu tot, la granitele Romaniei. (Z)
    PS
    Daca va opriti putin din mersul dvs pe sosele Americii (drumuri care, fie vorba intre noi, cam necesita niscaiva ample reparatii), veti realiza ca intre Trump si Putin nu exista diferente esentiale: Amandoi isi construiesc politicile in jurul dictonului ,,AMERICA / RUSIA FIRST”.
    In rest, vorba domnul Rex Tillerson, toti ceilalti nationalisti ai lumii (adica cetateni de mana a doua) sunt extremisti prin definitie, ce trebuie neaparat stersi de pe fatza pamantului. (Z)

    • @ZeV: „Daca va opriti putin din mersul dvs pe sosele Americii (drumuri care, fie vorba intre noi, cam necesita niscaiva ample reparatii)”

      ZeV, ZeV cum ma provoci sa ma pun pe scris ca sa descriu cate ceva din periplul american Pacific-Atlantic de 3.100 mile (cca. 5.000 Km) pe care l-am parcurs pe soselele alea proaste care necesita „ample reparatii”.
      Nu de alta, dar poate reusesc sa mai demontez din ideile si parerile preconcepute despre diavolul american si despre iadul in care acesta suge sangele celor pe care-i guverneaza.
      Sigur, nu ai alta vina decat faptul ca ingurgitezi fara sa te informezi si fara sa gandesti tot ce-ti serveste propaganda anti-americana.

      Ca un sfat, citeste putin despre Route 66 inlocuita pe diferite portiuni de urmasa modernizata Hwy 40.
      Autostrada 40 traverseaza America, uneori la inaltimi de 5.000 si 6.000 feet (1.500-1.800 m) si este neteda ca’n palma desi trec mii de TIR-uri uneori fiind greu de depasit deoarece coloanele sunt de cate 10 TIR-uri unele dupa altele.

      Route 66 a fost proiectata in 1920 pentru a permite populatiei supra-aglomerate din zona Chicago sa plece mai usor spre California agricola. Soseaua a fost terminata si a fost data in folosinta in 1926, avand ca punct terminus teoretic, digul de la Santa Monica (Los Angeles), Santa Monica Pier.

      Crearea acestei rute de acces a dus la dezvoltarea localitatilor, la aparitia a mii de hoteluri, moteluri, statii de benzina si ateliere de reparat masini, magazine si celebrele „fast-food”, ca si alte restaurante. Zeci de mii de oameni si-au gasit de lucru.
      Iata ce ar putea aduce si dezvoltarea autostrazilor din Romania.

      In 1930 in anul marii furtuni de praf (Dust Bowl), pe Route 66 a avut loc exodul populatiei din Oklahoma, Arkansas, Kansas, Texas spre California. In plus in timpul celui de al doilea razboi, Route 66 a constituit principala artera de transport care a accelerat industrializarea Californiei si transferul de mana de lucru venita din Est pentru amaplificarea eforturilor de razboi.

      Prin 1984 sau 1985, Route 66 a fost desfiintata oficial, fiind inlocuita cu Hwy 40.

      Da, exista o portiune peticita de vreo 20 mile (dar aflata in reparatii capitale, cand am trecut eu) pe langa Flagstaff, poarta de intrare spre Marele Canion pe latura de sud din Arizona. Probabil, zona este mai supusa intemperiilor in timpul iernii, fiind la peste 5.000 feet (peste 1.500m)
      In rest pe Hwy 40 si alte sosele pe care am mers din California pana in Florida, poti spune ca se poate pune un pahar cu apa pe botul masinii fara sa se verse continutul in timpul mersului.

      Mircea Popescu
      De acasa, din Florida
      2 iunie 2017

      P.S. Tillerson n-a spus ca „ceilalti nationalisti” sunt teroristi ce trebuie exterminati. A spus ceva in genul asta despre extremisti, deoarece astia sunt cauza teroristilor. Cu alte cuvinte, eliminarea cauzei duce la eliminarea efectului. Se pare ca va joaca feste traducerea din engleza in maculatura de propaganda pe care o studiati 😉
      Chestia cu nationalisti=extremisti vine din limba germana (a se vedea Merkel si Martin Schulz si alti liberali progresisti de care-i plina UE de la Bruxelles pana la Bucuresti) 🙂

      • Draga domnule Popescu, cu tot respectul fata de dumneavoastra, permiteti sa va pun la curent cu faptul ca „periplu” inseamna , basic, calatorie pe mare. In urmare, foarte greu de vorbit de un periplu pe sosea.
        Spuneti-mi, v-ati gandit la cele doua chestiuni in care v-am cerut ajutorul, legate de intalnirea dintre marele nostru si dl Trump? Ori doriti sa ma lasati prada fanteziei?
        Imi pare rau ca, dorind dvs sa imi dati una peste nas, v-ati trezit in dialog cu alti contributori ai blogului dlui Nastase. Totusi nu imi pare chiar rau – rau, deoarece intuiesc ca dialogul respectiv nu va displace.
        Altfel, ce mai este nou in Florida?

      • N-am prea inteles care-s cele doua intrebari si nici cine-i „marele nostru”. Banuiesc, dar poate gresesc, ca va referiti la vizita lui Iohannis la Washington. In acest caz, habar n-am ce se va discuta la Casa Alba. Va asigur ca eu nu-s nici Pythia, nici Casandra. Sunt altii prin forumurile romanesti care au harul asta al profetiei politice si pe care-l „daruie” zilnic intrebati si mai ales neintrebati.
        Poate mai in masura sa stie ce a fost, ce este si ce va fi in America este ZeV, musca profetica a forumului care bazaie neincetat, .

  15. Nu-mi plac corporatiile, George Ban, dar angajatul, oricare ar fi el, intra in corporatie pe baza unui contract, pe care il semneaza in deplina cunostinta de cauza.
    ,,Frecatul mentei pe paginile de socializare si navigatia pe internet” nu se afla in fisa de atributiuni in nicio companie din lume, fie ea de stat, sau privata.
    In Primaria Iasi, de exemplu, poti fi sanctionat daca cei de la Informatizare te surprind ca joci bilutze pe calculatorul de serviciu,. sau navighezi pe feisbuc pentru poze de gagici ,,cool”.
    Se poate asa ceva doar la scoala de tip oengist, tot mai puternic prezenta in spatiul educational romanesc, construita spre a oferi copiilor iluzia ca pot fi competitivi in viata fara sa invete. Iata cum se creeaza, de fapt, elitele conducatoare, IN ANUMITE scoli, mai putin liberale (in care oengismului nu i se permite sa actioneze): PRIN OMISIUNEA TURMEI (eliminarea concurentei), care crede ca este libera (si mai ales capabila) sa-si decida soarta, butonand smart-phonul. (Z)

    Patronul plateste, iar salariatul trebuie sa faca ceea ce s-a angajat sa faca, in mod eficient.
    Inainte de 90, erau cam aceleasi restrictii intr-o intreprindere. Desigur, daca vorbeai ce nu trebuie, puteai fi chemat a doua zi la ,,secu”. (Z)
    George Ban, nimic nu s-a schimbat pe fond, in afara faptului ca ne este tot mai greu sa ne afisam in public in calitate de cetateni romani.
    Doar noi (majoritatea dintre noi) ne-am iluzionat ca in Romania va curge lapte si miere made in Europe & USA imediat dupa asasinarea sotilor Ceausescu in urma unui proces eminamente politic.
    Cum ne asternem (ne-am asternut deja)…..ast destin avem.

    • Vad ca dumneata esti prieten cu cei de la Serviciul Informatizare din Primaria Iasi din moment ce te lasa sa postezi pe bloguri si sa ne hartuiesti din timpul orelor de serviciu si pe banii statului .
      Banuiesc ca esti si unul din aceia care doresc sa li se mareasca salariul pentru ca sunt ” extenuati ” de atata munca …
      Vai de capul tau , colega !

    • @ zeV

      Colega , sper ca nu esti tu ala din Primaria Iasi pe care-l trimitea fostul primar Nichita sa-i urmareasca amanta , sa asculte cu paharul prin pereti daca scartaie patul si sa ia probe de ADN de pe cearceafuri ? Nu de alta , dar corespunzi profilului …

    • Mai usopr cu asasinatu’.

      Zic asta ptr ca :
      1) cam asa arata un proces de tribunal militar in epoca pe care cu kndreptatire ii ziceam Ceausescu. Nu am asitat insa am auzit ceva de la cei care au asistat (proces de dezertare .. soldati luati din cazarma si dusi la proces. Spectatori. Ca sa aiba cine povesti in regiment)
      2) era de fpat un proces de Crute Martiala si asta pen ca Ciuruitu
      3) suspendase constitutia deci si prevederile ei (care erau teopretice dar oricum conteste ) iontodusese starea de nu mai stiu ce si printre altele interzisese intrunirile de peste 3 persoane . Adica desi nu se zicea „satre de asediu” apoi era stare de asediu si constituia suspendata!

      Deci procesul a fost f cprect date diind condtiile date.

      Morala ar fi ca nu se stie cine cade in groapa asa ca e mai bine sa fii atent cand suspenzi Constutia!

  16. ps-Mircea Popescu
    Referitor la replica dumitale adresata colegului Fragmentarium:

    Resentimentele antiamericane nu se datoreaza Rusiei, ci, politicilor americane agresive si expansioniste. Planul Marshall de dupa razboi nu s-a implementat in interesul cetatenilor europeni (in general) si germani (in special) ci strict in interesul complexului politico-militaro-industrial american.
    Daca America ar avea un real interes sa dezvolte Romania dpdvd economic, probabil ca ar investi masiv. Dar nu acesta este interesul unchiului Sam.
    Interesul primordial al SUA este sa pozeze in mare putere care lupta impotriva unor pericole inventate (inclusiv terorismul international care este tot o creatie – necesara – a uncheselului de peste Ocean) astfel incat societatea americana, tot mai divizata si tensionata, sa poate fi tinuta sub control, iar dolarul …sa circule via comenzi militare masive pentru orice parte conflictuala dispusa sa plateasca. Mai ales partile din zonele petroliere ale lumii care dispun de suficienti petrodolari cu care sa cumpere avioane si arme americane. (Z)
    De aceea au conceput si ideologia totalitara a ,,corectitudinii politice” de tip neomarxist (cu valoare adaugata nationalist – fascistoida, asanumitul ,,trumpism” ) , mai atroce decat comunismul clasic si la fel de agresiva precum fascismul. Dovada consta in dispretul Americii fata de dreptul international si institutiile mondiale traditonale , in primul rand, ONU. Apropo, unde sunt dovezile ca regimul sirian ar fi utilizat arme chimice ? Sa mai vorbim despre ,,armele chimice” ale Irakului ? N-are rost, subiectul s-a banalizat deja.
    Dar ca orice imperiu toxic si acesta se va prabusi in cele din urma. Sa speram ca nu va fi urmat de alte imperii si ca civilizatia umana va evolua, realmente, ca o lume a natiunilor libere si egale, cu repere valorice intersectabile ( care sa ne adune, nu sa ne dezbine), pentru a nu mai repeta ca un perpetuum mobile greselile trecutului.
    Asazisa ,,diversitate” nu este in prezent altceva decat o reuniune (nu o intersectie) amorfa, un amestec fortat de indivizi pe baza criteriului (fals) ,,minoritarul impune”. Scopul nu este ridicarea nivelului de cultura, competenta si civilizatie, ci alienarea si controlarea majoritatilor supuse dominatiei lui ,,altfel”.
    In final, atat majoritarul cat si minoritarul ajung laolalta in tarcul sclaviei, aproape fara sa-si dea seama. Trebuie sa recunosc ca planul este genial si ar starni invidia tuturor inaintasilor in materie de dictatura.
    Dar fiind un plan omenesc, este prin definitie imperfect si demontabil. Timpul ne va spune unde este adevarul.
    pps
    Cu siguranta nu vei rezista cliseului de a scrie ca eu as fi agent de influenta. Deh, atatia ani de americanism poate perverti pana si cele mai luminate minti de (fosi) romani. (Z)

    • ZeV

      ai o memorie slaba

      Invaiza Iracului s-a facut pe motov de arme nucleare. Cica daca mai era lasat un an Sadm facea bombA.
      Binetels (cum pana si io stiam) totu era gargara.
      Cand au ocupat Itacul au trebuit s acaute ce nu aveau cum gasi.
      Asa ca au cauata si arme chimice si/sau bacteriologice. Cu tot atat succes.
      Au gasit siprentata cu mare pompa niste obuze goale care ar fi putit sa fie umplute cu gaze de lupta. Insa puteau contime si „ceata articiciala” … (se foloseste in combinatie cu fumigene )

  17. Luminita Arhire spune:
    Iunie 1, 2017 la 4:24 pm

    printre altele:
    ,,…..Pe de altă parte, tema fraudării alegerilor nu este deloc falsă. Sunt absolut sigură că acestea au fost fraudate, că măsluirea s-a făcut în secțiile de votare obscure, prin Procese -verbale, cu ajutorul benevol sau forțat al PSD-ului ( PSD-ul lui Geoană era un partid fracturat de bisericuțe și interese, pentru că Geoană n-a fost niciodată un lider) iar voturile din diaspora au fost doar „bonus”, căci PSD-ul a avut în diaspora „militanți” care știau de dinainte de a intra în secțiile de vot că trebuie să-l scoată președinte pe Băsescu Traian.”

    Ce va spuneam, inca de la inceput, doamna Luminita ? Si dvs, desi extrem de atenta la ce se intampla in jurul dvs, cred ca ati cazut prada diversiunii basesciene. Uimitor, pentru mine, sa constat asta.
    Toata aceasta dezbatere cvasi-sterila despre tema falsa a fraudarii (imposibila, dupa parerea mea si am argumentat de ce este imposibila), are ca scop (din intiativa lui Traian Basescu) sa focalizeze atentia pe prezumtive si/sau, mai mult sau mai putin reale, pe slabiciunile si tradarile din PSD. Evident ca doar ANUMITI oameni din PSD sunt vizati.
    PSD este singurul partid autentic din Romania si trebuie lovit, sIstematic, din toate partile, dinspre zonele corupte si tenebroase de putere ilegitima, bazata pe tot felul de…protocoale secrete.
    Rolul lui Andronic este unul bine determinat, iar acest pseudo-jurnalist nu a rostit nici macar un cuvintel, de capul lui. Adronic face parte, alaturi de Onaca, din grupul de locotenenti – talibani care il sustin pe Basescu. Garda sa pretoriana, altfel spus. Stiu ce vorbesc, deoarece ii cunosc pe acesti indivizi…si mai sunt si altii ca ei, raspanditi prin virtual. (Z)
    Stimata colega, cei chemati de Comisie tac, doarece nu vor sau nu li se permite sa vorbeasca despre parteneriatul creat intre un segment politic semi-obscur si institutiile de forta, care a dus la formarea UNPR – partidul-balama destinat sa mentina PDL la putere si implicit, intregul sistem binomial de forta, in eventualitatea in care Traian Basescu nu ar fi castigat alegerile.
    De aceea s-au intalnit in acea seara. Daca existau certitudini (urmare a unor ipotetice manareli ale proceselor verbale, sau ale cartilor de identitate), nu era nicio urgentza, se puteau vedea, dupa validarea scrutinului. (Z)
    Dovada consta in ,,solutia imorala” de dupa alegerile din 2004, practicata de prestidigitatorul politic Traian Basescu, deci n-ar fi fost o problema ca un Basescu – castigator (si) in 2009 sa repete stratagema.
    Dar victoria din 2009 nefiind certa, ,,sistemul” a intrat in panica. Acesta este motivul pentru care s-au intalnit: Sa gaseasca o solutie de avarie care sa le perpetueze, intr-un fel sau altul, puterea.

    Sper ca este mai clar, acum, doamna Luminita…si, va rog, nu luati in serios ce se vantura in spatiul public. Priviti, tot timpul, in ,,spatele scenei”.

    ps
    Geoana n-a fost niciodata un lider, ba mai mult, a fost un tradator al partidului si al intereselor Romaniei, inca din perioada in care a activat ca reprezentant diplomatic in SUA. Din pacate pentru el, americanii, pragmatici fiind, au ales tradatorul inteligent: Pe Traian Basescu. (Z)

  18. Mircea Popescu, multumesc pentru interactiunea ideatica. Din asa ceva se naste progresul si prin asa ceva putem distinge intre adevar si fals . Dar, iertati-ma, ceva realism? Nomenklatura celor 1%, mult mai “subtire” decat cea originara, care a inspirat termenul in comunism, spre deosebire de care cea capitalista are si tentacule transnationale, este o realitate pe cat de incontestabila, pe atat de monstruoasa. In capitalismul de referinta, care a impus o ordine a unor interese unilaterale, excluderea sociala de la resursele de baza, de subzistenta, a atins proportii miliardare, ale unei opresiuni mondiale. Pentru a intelege esenta opresiva a unilateralismului, care se hraneste pe seama Lumii, ajungand la dimensiuni diforme si dezgustatoare sub aspectele rapacitatii si parazitismului nemasurate ale egotismului, va invit sa faceti un calcul extrem de simplu si de relevant. Daca fiecare cetatean al Terrei ar avea dreptul la cel putin o actiune din avutia globala, marii “emergenti” demografici ar trebui sa detina pachetul de control. Acest lucru ar fi de o normalitate zdrobitoare, cel putin din punctul de vedere al marilor teorii politice in circulatie – democratia, drepturile omului, statul/lumea de drept etc. Daca in privinta nomenklaturii forbiste ne-am lamurit, tendinta inchiderii societatilor britanica (Brexit) si americana (Amexit) este si mai usor de perceput si de inteles, in virtutea evenimentelor in curs, ai caror martori suntem dupa decizia UK de iesire din UE si cele ale USA, de iesire din acordurile fundamentale ale Occidentului si ale Lumii. Intoarcerea spatelui Lumii si inchiderea in fata Lumii are cea mai fierbinte si mai palpabila expresie in retragerea USA din acordurile climatice de la Paris. Ce ar mai fi de comentat? Sa fim seriosi, critica deciziilor discretionare si iresponsabile au de-a face cu politica americana, nu cu poporul american, care, sa nu va surprinda, si el este la fel de zombat ca celelalte popoare, chiar daca in alte forme. Dintr-un anumit punct de vedere, facut cunoscut de multa vreme de multi, s-ar putea spune ca poporul american este marele sclav al unei minoritati mici. Pentru noi, cei din Est, noua “nomenklatura” si noua “societate inchisa”, din Vest, sunt niste lucruri déjà vu, pentru care avem cei mai specializati analizatori si fata de care, prin urmare, nu putem mima ca nu stim despre ce este vorba. Asa a inceput totul si asa poate reincepe totul…

  19. @ Mikael tinku @ all

    Superba poezia lui Rudyard Kipling scrisa pentru fiul sau mort in prima conflagratie mondiala . Am sa plusez si eu cu inca cateva poezii la fel de frumoase , una scrisa chiar de romanul nostru Traian Dorz

    Fa-ti timp … by Traian Dorz

    În trecerea grăbită prin lume către veci,
    Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
    Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând
    Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să te alini oricând!
    Fă-ţi timp pentru-adevaruri şi adâncimi de vis,
    Fă-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
    Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
    Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!
    Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
    Fă-ţi timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
    Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni…
    Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini…
    În trecerea grăbită prin lume către veci,
    Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
    Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
    Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
    Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,
    Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
    Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
    Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!
    Fă-ţi timp, acum!
    Să ştii: zadarnic ai să plângi,
    Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!

    ………………………………………………………………………………………

    Moare cate putin … by Pablo Neruda

    Moare cate putin cine se transforma in sclavul
    obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
    traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
    risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
    oamenii pe care nu-i cunoaste.

    Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
    Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
    negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
    vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
    oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

    Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
    nefericit in lucrul sau; cine
    nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
    nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
    „responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
    citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

    Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
    Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
    detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
    abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
    de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
    cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
    intotdeauna ca „a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
    fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
    fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…

    Daca va fi sa te
    infierbanti, infierbanta-te la soare
    Daca va fi sa inseli,
    inseala-ti stomacul.
    Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
    Daca va
    fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
    Daca va fi sa furi, fura
    o sarutare.
    Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
    Daca va fi sa simti
    foame, simte foame de iubire.
    Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
    doreste-ti in fiecare zi…

    ………………………………………………………………………………………

    Risti ? by William Arthur Ward

    Râzând,
    Rişti să pari nebun.

    Plângând,
    Rişti să pari sentimental.

    Întinzând o mână cuiva,
    Rişti să te implici.

    Arătându-ţi sentimentele,
    Rişti să te arăţi pe tine însuţi.

    Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
    Rişti să pierzi.

    Iubind,
    Rişti să nu fii iubit la rândul tău.

    Trăind,
    Rişti sa mori.

    Sperând,
    Rişti să disperi,

    Încercând măcar,
    Rişti să dai greş.

    Dar dacă nu rişti nimic,
    Nu faci nimic,

  20. UE: Investitia in viitor si in convietuire

    “Investitia in viitor si in convietuire”. Imi place aceasta formulare a comisarului european Corina Cretu. Investitia in viitor si in convietuire este cea mai puternica forta modelatoare de perspectiva si incredere comune. Cretu a facut aceasta remarca ca un preambul la vizita la Molenbeeck (Belgia), pentru proiecte de coeziune ale UE. Semnalez ca un ascendent al acestei idei se afla intr-o recenta comunicare a lui Adrian Nastase, “Amurgul Uniunii Europene?”, sustinuta la Universitatea Titu Maiorescu, in care autorul considera ca, in paralel cu Carta Alba a lui Juncker, Romania are nevoie de un plan intern, care sa aiba in centrul lui asigurarea unitatii interne.

  21. Vă felicit, dle A.Năstase, pentru felul în care ați ales să păstrați vie amintirea tatălui dumneavoastră dincolo de orizontul familial. Sunt convinsă că pentru elevii liceului și pentru premianți în special această festivitate e una dintre acele întâmplări deosebite ce revin mereu în memorie în cursul vieții, despre care vor vorbi la reîntâlniri târzii și în familiile lor la ceasuri de evocare a amintirilor de școală.

  22. Mircea Popescu spune:
    Iunie 3, 2017 la 12:38 am

    Nu am afirmat ca TOATE drmurile Americii sunt proaste, asa cum nici in Romania nu sunt toate la fel.
    Totusi:
    ,,Din pacate lucrurile au mers si merg din rau in mai rau.La Forumul Economic Mondial din 2010,SUA au fost clasate pe locul 23 in lume in ceea ce priveste calitatea infrastructurii,intre Spania si Chile.
    Soselele americane,aeroporturile,porturile,garile si liniile de cale ferata au fost clasificate ca sub mediocre comparativ cu cele din nordul Europei.
    …………………………………………………………………………………………………………………………………………..
    Peste 15 morti pe an la 100.000 de locuitori in SUA sint inregistrati pe soselele americane,ceea ce inseamna o depasire de peste 60%, fata de media OECD.Numai in 2010,peste 33.000 de americani au murit in accidente auto,multe dintre ele din cauza calitatii caii de rulare.
    ……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
    Congresul American apreciaza ca America are nevoie de un fond de 20 miliarde de dolari mai mult decit ceea ce s-a oferit,pe an,pentru mentinerea infrastructurii in conditii favorabile.

    Peste 80 de miliarde de dolari pe an,americani au nevoie pentru a demara proiecte care ar face ca lucrurile sa arate imbunatatite si sa poata avea un profit mai mare.

    In 2008,o comisie senatoriala, a recunoscut ca America are nevoie de 255 miliarde de dolari pe an in cheltuieli pentru transport in urmatori 50 de ani, pentru a mentine si reparar sistemul actual si a aduce mici imbunatatiri.

    Actuala suma alocata este cu 60% mai mica,ceea ce da o imagine a dezastrului american pe partea de infrastructura.

    O parte a politicienilor reclama volumul mic de taxe colectate,ca motiv al insuficientei fondurilor.Alti spun de taxele neplatite de marile companii petroliere si neincasarea a suficiente taxe din vinzarea combustibililor catre populatie, ar putea fi o cauza.

    Taxa petroliera in SUA este foarte joasa,ea nefiind modificata din 1993,asta in timp ce valoarea cheltuielilor de intretinere creste anual considerabil.”

    NOTA:
    Probabil ca in ultimii 5 – 6 ani, domnul Obama a mai facut cate ceva spre a carpi o infrastructra imensa, dar mai este mult, foarte mult de facut in acest domeniu.
    Sa speram ca domnul Trump va continua eforturile inaintasului sau.
    In fond, AMERICA FIRST. (Z)

    PS
    Eram tentat sa spun si despre aeroporturile americane si despre ,,calitatea” contrololui arerian, deci ma rezum la:
    ,,Pentru o tara care se pretinde a fi puterea economica numarul unu a lumii,este o adevarata rusine, faptul ca sistemul de control al traficului aerian se bazeaza pe informatii de la sol,sistemul datind din 1950 fortind avioanele sa accepte rute neeficiente in scopul de a sta in contact cu turnul de comanda.

    Imprecizia sistemelor de control ale traficului aerian au dus la crearea unor intirzieri si la necesitatea pastrarii distantei intre avioanele ce trebuie sa aterizeze.”

    • PS2
      Tradu, d-ta, domnule Popescu, ce intelege domnul Rex Tillerson prin ,,extremism” versus ,,terorism”. Trebuie sa fie ceva apocalptic, din moment ce teroristii efectivi sunt mai putin periculosi (in ,,viziunea”) actualului secretar de stat.
      Sa va ajut: De exemplu, un terorist cecen si sotia sa (considerati ca atare la Moscova, care a cerut extradarea lor) lupta acum de partea regimului din Ucraina (fiind considerati patrioti, din aceasta perspectiva).
      Face domnul Tillerson o analogie cu rebelii ceceni care au intrat in Statul Islamic, deci, definirea ISIS ca o organizatie terorista ar putea fi mai nuantata de catre diriguitorii actuali de la Washington, mai ales ca Rusia este perceputa ca inamic primordial de catre acesti rebeli, deci extremismul at putea fi asociat mai mult cu Rusia decat cu ISIS ?
      Mi se pare ca a si spus-o, efectiv, domnul Tillerson: ,,Rusia este in pericol mai mare decat ISIS”.
      La urma urmei si mujahedinii afgani erau ,,buni”, intr-o anume perioada ( in frunte cu Osama Ben Laden), puternic inarmati cu armament american, pe cai mai mult sau mai putin oficiale
      …..Dupa parerea mea, domnul Tillerson este complet iresponsabil. Cu cine o fi semanand ? (Z)

    • @ZeV: „domnul Obama a mai facut cate ceva spre a carpi o infrastructra imensa”

      M-am saturat sa va mai raspund la toate prostiile culese din diverse materiale de propaganda. Vad ca sursele dumneavoastra sunt spicuiri din cine stie ce surse in limba romana.

      A propos de Obama, acesta a impus prin Congresul pe care-l controla in prima sa legislatura (deoarece Congresul, nu presedintele aproba sumele), taierea fondurilor pentru infrastructura in statele care nu acceptau programul sau pentru trenurile de mare viteza dedicate transportului de calatori.
      Pretextul a fost economisirea energiei consumate cu traficul individual al automobilelor.

      Refuzul statelor era cauzat de faptul ca pentru crearea liniilor de mare viteza, statele trebuiau sa plateasca o suma egala cu fondurile federale primite pentru realizarea acestor retele statale. Ori sumele se ridicau la miliarde de dolari din bugetele statelor respective, sume care erau luate din alte prioritati asumate pentru diferite alte nevoi urgente.
      In plus, transportul pe cai ferate destinat calatorilor este in descrestere continua in SUA. Cam ca in Romania, dar la o scara mult mai mare.
      In California, de exemplu, stat eminamente „socialist”, s-a propus o linie de mare viteza care sa lege Los Angeles de San Francisco trecand prin zonele agricole cele mai fertile si avand doar vreo 2-3 statii. Pentru aceasta era nevoie de expropierea unor intinse suprafete de ferme care si-ar reduce suprafetele, productia, locurile de munca si veniturile (implicit veniturile Californiei). In plus, cele cateva statii de cale ferata ar fi fot total nefunctionale.
      Deci, cam asta a fost contributia Administratiei Obama la infrastructura.

      ZeV, va rog sa nu-mi mai trimiteti „informatii veridice” despre realitatile americane, daca nu aveti nici cea mai mica idee despre ce se petrece in America.
      Interpretarile dupa ureche, dupa cum ati fost educat sa credeti, dupa cum vi se pare sau dupa cum ati dori dumneavoastra sa fie sunt total ridicole. Pentru mine ati ajuns sa fiti ca o musca ce se invarte prin camera bazaind suparator.

      • Intamplarea face ca am fosti colegi de scoala care traiesc in America si confirma o mare parte dintre informatiile pe care eu le accesez pe Internet. Unii s-ar intoarce in Romania, dar, avand familii respectiv copii nascuti in State, isi dau seama ca le-ar fi foarte dificil sa se re-integreze in societatea romaneasca.
        Insolentza dumitale, agravata de anii ,,traiti” (in traducere libera: risipiti) in America trebuie tratata ca atare: Adica, cu informarea in continuare a cititorilor referitor la un experiment social si politic esuat care se numeste Statele Unite ale Americii, un experiment care pune in pericol insasi pacea lumii, dar si securitatea cetatenilor americani in propria lor tara.

  23. Ghita
    Iunie 3, 2017 la 12:21 pm

    Nu am avut in vedere o analiza completa despre motivatiile invadarii Irakului (o pot face cu alta ocazie), ci despre ,,dovezile” cautate si ne-descoperite niciodata, facand o paralela si cu agresiunea recenta asupra Siriei.
    Este una dintre cauzele care l-au obligat pe domnul Tony Blair sa se retraga de pe scena politicii Regatului Unit si sa se rezume la consiliere, conferinte si carti, desigur, pe bani frumosi. (Z)

Lasă un răspuns