La Roman

Este vorba de orasul Roman. Am fost ieri si astăzi intr-o localitate in care nu am mai fost de multi ani. Prilejul mi-a fost oferit de invitatia pe care mi-a adresat-o un vechi prieten, Ioan Chelaru. Am participat la lansarea cărtilor sale, intitulate „Ar fi fost prea frumos…” – un fel de raport de activitate pentru activitatea  de senator din legislaturile 2008-2012 si 2012-2018. De fapt, aceste volume reprezintă mai mult decat declaratiile sale politice, interpelări, initiative parlamentare, actiuni de diplomatjie parlamentara sau activitatea de vicepresedinte al Senatului. Reprezintă cartea de vizită a unui distins profesor si jurist. A presedintelui Academiei de stiinte juridice, a presedintelui Uniunii juristilor, a unui distins avocat. Autor al unor importante monografii juridice. Unul din volume cuprinde si eforturile sale de coordonare a muncii de revizuire a Constitutiei – proiect ce nu a putut fi dus până la capăt. Din motive politice. In 2014.

La lansarea de carte – volumele au fost publicate de Editura Univers juridic (director Nicolae Cirstea) – au mai participat fostul senator Georgică Severin si profesorul de drept constitutional Stefan Deaconu.

A fost o atmosferă emotionantă. După trei mandate de senator, Ioan Chelaru le-a prezentat alegatorilor si prietenilor săi munca imensă pe care a depus-o in parlament si in diferite instante juridice.

In final, tenorul Vlad Mirită ne-a oferit un recital superb.

11 gânduri despre “La Roman

  1. Cred că ar fi mai interesant sa faceți recenzii rechizitoriilor DNA din ultimii patru ani.Ce-ar fi sa comentam împreună hotărârile judecătorești pe spețe în fapte de corupțieExemplu:Hotărârea Curții de Apel Cluj în dosarul Căprioară având ca inculpat pe Marian Oprisan

  2. Ne-am ciocnit, ca popor zic, de acest „Ar fi fost prea frumos…” de atâtea ori, încât a ajuns să facă parte din istoria noastră. Apoi, am preferat să ne închipuim că „tot ceea ce nu a fost, e ceea ce nici nu ar fi putut fi”. În țara lui CÂT-PE-CE resemnarea e un mod de protecție individuală.

  3. Vă mai amintiți de șeful Institutului Pedelist de Metrologie , Ioan Oltean, cel care stabilea că „BOCUL este unitatea de măsură a performanţei în politică” ? Sigur că vă amintiți… numai că eu cred că l-au dat jos din funcție, deoarece astăzi am observat că BOCUL e căzut în desuetudine și BUȘOIUL este noua unitate de măsură . Era și normal să se schimbe standardele și să se reetaloneze pe ici-pe colo, prin punctele esențiale, deoarece România a suferit un BĂSEXIT și cine a pupat activ la fostul președinte trebuie ori să ia o pauză…ori să se reorienteze către un alt ansamblu de fese, amplasat la o cotă superioară față de terenul natural, în comparație cu ansamblul băsescian.. Acum e vremea celor care pupă activ la Klaus! De câte ori am văzut BUȘOIUL în acțiune, am putut admira cu toții devoțiunea, dacă pot să spun așa, FEMININĂ pentru președinte, felul delicat în care își rotunjește buzele când îi rostește numele, precum și ridicarea gingașă a sprâncenelor și adorația aproape religioasă a acestuia pentru cetățeanul etnic german incolor, inodor și insipid cocoțat în cea mai înaltă dregătorie a statului român. Pupătura catifelată pe fesa klausiană este, de altfel, o rețetă de succes nu numai pentru Cristi, dar și pentru colegii noului etalon al performanței în politică. Iată CORUL ANTIC, cu soliști cu tot, în reprezentație:

    Ioan Oltean, 8 septembrie 2014: „V-am văzut astăzi când aţi coborât din autocar, când vă aşteptau o mulţime de oameni, aveaţi o anumită reţinere. Să nu mai aveţi reţineri! Mergeţi spre oameni şi lăsaţi-i să vină spre dumneavoastră pentru că se bucură să vă vadă, să dea mâna cu dumneavoastră, să vă susţină. Mergeţi spre ei domnule preşedinte, pentru că au nevoie de dumneavoastră şi dumneavoastră aveţi nevoie de ei!…Fiţi apropiat, oamenii simt nevoia să vă vadă, femeile simt nevoia să vă atingă(!!!) pentru că sunteţi un bărbat frumos(!!!) . Femeile au nevoie de lumina pe care o degajaţi dumneavoastră(!!!) ”

    Vi s-a aplecat? Trageți aer în piept și luați o lămâie, că mai urmează…

    Ludovic Orban, 11 septembrie 2014 : ”Ciiiiine tace și face? Iohannis. Ciiiiine comunică mai bine când tace decât palavragiul de Ponta când vorbește? Iohannis. Ciiiiine provoacă fiori și insomnii lui Ponta care are cearcăne în ochi? Iohannis… Ciiiiine e cel care va ajunge președintele României? Iohannis…Ciiiiine tace și face? Iohannis! Ciiiiine este generalul pentru care merită să ne sacrificăm fiecare minut și fiecare picătură de sudoare? Doamnelor si domnilor, vi-l prezint pe Klaus Ioooohaaniiiiis!”

    …sau, și mai bine, luați două lămâi…

    Cristian Bușoi, 14 ianuarie 2016 , cu recidivă câteva zile mai târziu: “Președintele Klaus Iohannis este unul dintre oamenii cei mai cinstiți din această țară (!!!!). Cred cu putere în proiectul domniei sale pentru România şi sunt convins că, după cei 10 ani în care România va fi condusă de domnul Iohannis, ţara noastră va fi mai prosperă, cu instituţii care vor lucra în sprijinul cetăţeanului, cu o direcţie mult mai clară în Uniunea Europeană şi în parteneriatul cu SUA. Sibiul rămâne, indiscutabil, reperul fundamental pentru o reuşită administrativă în România…Cred că Bucureştiul, sub conducerea unei administraţii liberale, serioasă şi dedicată lucrului bine făcut, inspirată şi de succesul remarcabil al Sibiului(!!!) , poate să le ofere celor care trăiesc aici o Capitală sănătoasă, atractivă, prosperă, europeană…”

    Și, cu o asemenea exprimare edulcorată, s-a ALES președinte al filialei București a PNL. Chiar astăzi s-a ales, fiind, evident, unicul candidat. Competiția a fost, ca să zic așa, dură! Dar nu toată lumea s-a bucurat de succesul și viitorul luminos al BUȘOIULUI: Mihai Motoc, de exemplu , deputat de diaspora, nu numai că nu s-a bucurat, dar și-a dat și demisia din partid , cu aceste cuvinte : „ Rămân același susținător al președintelui Iohannis și sper să se delimiteze de acest «circopitec»”.

    Mă gândesc că că numitul Mihai Motoc o fi plecat de mai multă vreme din țară și a uitat vechile proverbe românești și nu mai știe că, potrivit înțelepciunii autohtone, «circopitec» la «circopitec» nu-și scoate ochii… că parcă așa era expresia, din câte-mi aduc aminte…

    • Noi încă nu ne-am săturat de cultul personalităţii! Şi culmea, îl cultivă tocmai cei ce se cred anticomunişti! Probabil sunt mai apropiaţi de fascişti, căci şi ăia erau leşinaţi după conducătorul suprem.
      Cât despre fenomenul Buşoi, ce să mai zicem? Discursul lui a fost, pe idei, copy-paste discursul Preşedintelui în faţa delegaţiei Comisiei de la Veneţia la Bucureşti.
      Eu nu înţeleg, de ce un candidat la preşedinţia unei organizaţii mare, cum este aceea a PNL Bucureşti, în loc să vorbească despre programul lui şi ce are de gâd să facă, atacă partidul cu care este în opoziţie. Buşoi este un neputincios dar are o calitate: este perseverent în neputinţa sa!

  4. Amalia spune:
    Aprilie 7, 2017 la 8:00 pm

    Nu va fi nimic rau, stati linistita. A fost bombardata o baza evacuata, dupa o notificare prealabila a Rusiei. (Z)
    In acest fel, le va fi mai greu celor care il acuza pe Trump ca a fost ajutat (ilegitim) de Putin in alegeri, sa continue in aceeasi directie. Acum, se impune si mai mult ca cei doi sa se intalneasca. Lipsea pretextul. Daca s-ar fi intalnit fara pretext, ar fi dat apa la moara celor care promoveaza campania de intoxicare referitoare la asazisa influenta ruseaca in politica americana, iar pozitia lui Trump in establishmentul de la Washington si in ochii opiniei publice americane ar fi fost slabita. Omul are o reforma de implementat si nu-i este foarte usor sa-si respecte angajamentele din campanie. (Z)
    Uneori, e nevoie de putin circ, pentru chibitii de pe margine. Ati vazut destule filme cu asemenea scenarii, in care, unii se incaiera, dau cu tigaile de pereti, urla, scheauna, se aud buseli si icnete simulate etc, in timp ce la usi, cu urechile ciulite, echipele de sustinere isi freaca mainile cu satisfactie. (Z)
    ps
    In plus, trebuia distrasa atentia de la catastrofa umanitara de la Mosul, Irak, unde sute de civili au fost ucisi in confruntarile recente. Cat despre atacul chimic al regimului de la Damasc, sa fim seriosi. Nimeni, in situatia lui Assad, nu-si poate permite asa ceva, deoarece o asemenea actiune ar slabi considerabil pozitia Rusiei. A fost vorba de explozia unei munitii chimice aflata intr-un siloz controlat de rebeli.

  5. E trist să vezi cam ce fel de oameni, ce caractere preferă şi promovează nişte birocraţi bruxellezi, strasburgezi, francezi, germani sau americani !
    Noi le zicem( şi sunt !) cozi de topor, ei le spun specialişti, mai nou, tehnocraţi ! 😉
    De fapt nişte indivizi cu gene de slugi, învăţaţi să execute fără crâcnire şi fără regrete orice ordin, unii chiar fără să bănuiască, alţii înţelegând ,dar banalizând rezultatul nefavorabil, al manoperei lor, chiar dezastruos uneori pentru România, inclusiv pentru urmaşii lor, pentru care dacă ei nu dau socoteală, urmaşii cu siguranţă vor da !
    Ei au , cel puţin pentru moment o scuză : Singuri, fără asemenea compromisuri n-ar fi putut să urce nici măcar o treaptă pe scara afirmării , se folosesc de cei care-i folosesc de fapt, pentru a epata, a câştiga bani şi funcţii, altfel de neajuns şi în sinea lor sunt sigur că ei consideră că merită să facă orice compromis pentru bunăstarea personală sau de clan, gaşcă, sau naţie !
    Dar noi, cei păgubiţi, trecuţi în plan secund, tot timpul defavorizaţi şi dezavantajaţi în toate planurile de ce-i suportăm ?
    De ce nu luptăm cu răul încă din faşă, mai ales că una-i când lupţi pentru o cauză dreaptă şi alta când lupţi pentru o cauză îndoielnică, străină de neam şi Ţară ! ?
    Dacă ei pot să lupte, odată cu noi, şi încă odată cu bruma de conştiinţă ce le-a mai rămas, făcându-le pe plac unor străini, cel puţin de interesele României, conştienţi nu doar de oprobriul la care se expun la o eventuală judecată, dacă nu penală, măcar morală, noi de ce n-o facem ?
    De frică ? Lor de ce nu le este frică ? Mai ales când nu au de partea lor Dreptatea, ci doar Puterea. Şi aia vremelnică şi nu a lor, ci a celor care azi sunt şi mâine cu siguranţă nu vor mai fi !
    P.S.
    Respect, Domnule Tăriceanu !
    Pentru atitudinea demnă cu care merge la Bruxelles ! Nu se târăşte ca alţii !

  6. Daca toti am intelege: Diversiunea “Ierusalim” functioneaza la maxim impotriva oricarei tari din Est sau a intregului Est, cand incearca sa se ridice

    In duminica Floriilor, Iisus a intrat in Ierusalim, fiind intampinat ca un rege al poporului iudeu, care striga “Osana!”. Cateva zile mai tarziu, acelasi popor a strigat: “Rastigneste-l!”. Cum de a fost posibila aceasta “rasturnare de imagine”, cum spunem astazi? Intorsatura lucrurilor s-a datorat celei mai mari operatiuni de manipulare din istorie, a carei esenta a fost DEFAIMAREA (vorbirea de rau despre cineva, barfirea, ponegrirea, calomnierea):

    http://www.evz.ro/duminica-floriilor-diversiunea-ierusalim.html

    Aceeasi operatiune se desfasoara mult mai zgomotos in zilele noastre, prin intermediul mass-media, impotriva oricarui lider si oricarei tari din Est, chiar si a Estului in totalitatea sa, cand incearca sa-si afirme dreptul la libertate, independenta si suveranitate, sa-si apere interesele, identitatea, cultura, religia, istoria, sa traiasca mai bine, pe seama muncii si resurselor sale, nu ale altuia. Pentru Occident, mirosul de bucatarie vine intotdeauna din Orient. Asa cum vanatoarea Vestica (a se citi expansiunea spre Est) vrea pielea ursului din taigaua siberiana, se vrea si pielea lupului dacic din muntii carpatini.

    Urmariti, in filmul de mai jos, preluat din postarea colegului Radu Humor (multumesc, Radu!), cuprinzand raspunsul documentat pe care presedintele Rusiei, Vladimir Vladimirovici Putin, il da jurnalistului John Simpson de la BBC, care se face portavocea falsei acuzatii a Occidentului ca Rusia si liderul ei ar fi “reinviat” razboiul rece, o defaimare care rastoarna realitatea, prin atribuirea Estului, lui Putin si Rusiei, care se ridica, de fapte si vinovatii care apartin Occidentului. Putin denunta practic diversiunea „Ierusalim”, de acum doua mii si ceva de ani, care se aplica Rusiei de catre Occident, care are motoarele defaimarii antirusesti turate la maxim:

    https://youtu.be/YtO6u0unVU4

  7. În toamna anului trecut, la Bacău, Octavian Opriş a lansat cartea ,,Cleptocraţia, Justiţia şi Statul de drept” o abordare lucidă a epocii postdecembriste, scrisă de un observator implicat direct în viaţa politică românească ca parlamentar (1990-2004) şi ca Preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (2004 -2012).

Lasă un răspuns