Zilele trecute, ma hotarâsem să curat ferecaturile unei icoane. Icoana era inchisă intr-0 cutie cu geam, fără legătură cu icoana respectivă. Am fost surprins să descopăr, după ce am indepărtat rama si un carton de pe spatele icoanei, o marturie cutremuratoare, scrisă direct pe lemn, si ascunsă de eventuale priviri. Ea datează din 1946 si este semnata de Ion Popescu-Băjenaru (1882-1955), un distins dascăl, autor al unei cunoscute cărti pedagogice, „Cartea omului matur – pentru a invata in numai 30 de lectiuni să scrie, să cetească si să socotească”, editată in numeroase editii intre 1914-1927. O altă carte a sa, „Biblia povestită celor tineri” a fost premiata de Academia Română. Fiul său – Grigore Băjenaru (1907-1986) a fost, la randul sau, profesor dar si autor al unor romane.
Aceste randuri ascunse pe spatele unei icoane vorbesc despre tragediile intelectualitătii române in perioada de după razboi. Nu stiu daca Grigore Băjenaru a avut copii dar daca urmasii lui trăiesc le voi dărui această icoană – care li se cuvine.
E tatal scrritorului Grigore Popescu-Bajenaru. Acesta a avut pana in urma cu doi ani mormantul langa cel al bunicilor mei, in Cimitirul Sf. Vineri de pe Calea Grivitei. Apoi a disparut. E posibil ca administratia cimitirului sa aiba datele de contact ale familiei.
Îmi place mult, mulțumesc A.Nastase.
[…] Continuarea, pe adriannastase.ro. […]
Cred că Grigore Popescu Băjenaru a fost profesor de limba română la liceul Lazăr din capitală și a scris cartea „Cișmigiu & companie”!
Andrei,
asa este.
Impresionante aceste randuri scrise de Grigore Bajenaru …
La fel de impresionanta este si caligrafia dansului si cartile pe care acesta le-a publicat . Cred ca acele carti ar trebui republicate pentru ca ar fi si astazi de mare actualitate tinand cont de starea educatiei si nivelul de cunostinte al tinerilor .
Wow , ce vremuri ! Ce oameni !
UN FRAGMENT DE ICOANĂ
Bunicul meu din partea mamei a făcut războiul … și războiul l-a dus până în Rusia. De acolo, el a trimis în țară o icoană pe spatele căreia a scris, pe lemn, cu litere tremurate, „Maica Domnului din Cuban-Caucaz, 1943” și câteva cuvinte pentru mama, pe-atunci copil … poate că bunicul nici nu credea că se mai întoarce vreodată.
Icoana aceasta face parte din primele mele amintiri. Dimensiunile ei sunt modeste, nu are ramă, iar conturul este un oval care se poate încadra în 16 x 10 centimetri . Abia când am mai crescut am băgat de seamă că această imagine , de medalion, este neobișnuită pentru canoanele ortodoxe. Și am privit-o mai atent… mama mi-a spus că bunicul a găsit-o în ruinele unei biserici bombardate și că el a fost acela care i-a dat forma ovală, pentru că provenea dintr-o lucrare mult mai amplă, dar care era desfigurată de schije . Și nu numai de schije… Privind lemnul de pe spatele icoanei și tăietura imprecisă de pe margine, era lesne de observat că pe un contur aproximativ oval, în jurul picturii care o reprezenta pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, era un adevărat filigran, rezultat al muncii neobosite a carilor , care au ronțăit din carnea lemnului , în liniștea bisericii din Cuban, de-a lungul anilor , nepăsători la tragediile inconștienței planetare. Aș vrea să vă spun, însă, că nici măcar o galerie milimetrică, nici măcar un orificiu, cât de mic, nici măcar o urmă de schijă sau o zgârietură, cât de fină, căpătată la prăbușirea bisericii, nici măcar o așchie sărită aiurea , nu au atins zona cu chipul de-o ireală frumusețe al Mariei și nici al Fiului.
De când am observat asta, mi-am spus că, uneori, icoanele ortodoxe ascund , în spatele imaginii „văzute” o altă putere, nevăzută, capabilă să țină departe coleopterele mărunte, schijele ucigașe și convulsiile istoriei .
E răscolitoare tema postării de astăzi . O dată pentru textul ascuns, așternut cu un scris îngrijit dar mărturisind, în eleganța lui grafică, o deznădejde atât de profundă și o dorință atât de dureroasă de a rămâne măcar o mărturie peste timp despre tulburarea grozavă a timpurilor… și o dată pentru intenția dumneavoastră din final de a „întoarce” această icoană urmașilor lui Grigore Băjenaru.
V-am spus mai demult că, uneori, cărțile sau obiectele de artă își „caută” prin lume stăpânul.
Astăzi, soțul meu a primit , prin curier, o carte comandată mai demult, de la un anticariat. Când a deschis-o , a găsit pe prima pagină o dedicație a autoarei către prietena ei dragă. Nici una dintre cele două nu mai este în viață… știu și eu? poate copiii sau nepoții au vândut cărțile cu care nu mai știau ce să facă. Soțul meu mi-a spus că i se pare trist… dar eu nu cred așa.. eu cred că volumul a ajuns la cine trebuia să ajungă și acesta e, în esență, un destin fericit.
Cărțile, icoanele, tablourile, hărțile vechi călătoresc, așa cum călătoresc oamenii. Și, dacă totul merge bine, până la urmă găsesc „un loc frumos și numai al lor” , unde să se odihnească.
Dureros dar adevărat!
@Amalia,
@ZeV,
am pățit și eu ca cel traumatizat de o veste: mai întâi m-am înfuriat, m-am revoltat, am căutat să aflu, poate că nu-i adevărat, după aceea m-am resemnat și mă gândeam s-o las baltă, însă, v-am rămas datoare cu o motivare, altfel se cheamă că v-am dat dreptate și nu-i așa.
Mă tem că trebuie să mă întorc înapoi, la comunism, la vremurile când terenurile agricole au fost deținute și lucrate de stat. (Nu încetez să mă minunez cât de nocivă a fost orânduirea asta pentru omenire, dar mai ales pentru Europa de Est!) Așadar, în acele vremuri conducerea țării avea grijă să producă și cadre competente dar să și exploateze fără jenă forța de muncă umană, stabilind norme pe care lumea reușea să le îndeplinească numai cu ajutorul copiilor pe care-i opreau de la școală (de unde și anumite consecințe în materie de rezultate), plătind doi bani pe munca lor. Soacra mea spunea că primea cam 1800 de lei pe an, 500 kg de grâu și câțiva saci cu boabe de porumb pentru făină de mămăligă. Noroc de bărbații care lucrau pe șantiere unde nu se umpleau de bani, dar se înscriau pe listă pentru țiglă, ciment și lemn pentru casă. Că mai țineau prin bătătură un purcel cu te miri ce, iepuri cu iarbă de pe canale și de pe marginea drumului, câteva găini, rațe, gâște, iar să ții o vacă era o adevărată aventură, pentru că nu prea aveai cu ce s-o hrănești iarna. Vara te descurcai, chiar dacă se mai recurgea la chestii „ilegale” – câțiva păpușoi în sân când veneai de la deal, pentru care riscai să fii judecat și condamnat. Îmi cer scuze că lungesc vorba.
Când a venit vremea să-și primească fiecare pământul înapoi, puteți să vă dați seama fără să accesați date oficiale, câți „specialiști” în agricultură erau printre proprietari, ce vârste aveau, ce posibilități materiale, ce mentalitate și cât spirit de afaceri era pe capul lor! În același timp, FIX ÎN ACELAȘI TIMP, să-mi spună mie cineva care era situația terenurilor, nivelul producției agricole, a tehnologiei, a politicilor agricole de stat din țările mofturoase din UE, cum ar fi Germania, Franța, Italia și tot așa? Cred că erau puse destul de bine la punct! Nici nu încape vorbă despre comparație!
Știu, chiar pe vremea lui A. Năstase s-au făcut dat legi importante, dar, îmi pare rău că trebuie s-o spun, a fost cam în gol, dată fiind „pregătirea profesională” și posibilitățile materiale ale proprietarilor, accesul greu la credite pentru ei, vârsta lor – vă amintiți, se băteau, se judecau, își dădeau în cap oameni bătrâni pentru un clin de pământ, s-a încercat un fel de asociere, dar ieșea numai cu scandal. Toți erau agățați cu dinții de pământul lor, însetați de plug, de sămânță – mă gândesc la scena din „Ion” când „strângea în brațe” ogorul – vă asigur că acesta era spiritul! Și nu era vina vreunui guvern din acel moment, ci însăși istoria recentă.
Era nevoie de timp ca să se limpezească mințile, că să înțeleagă lumea rostul asocierilor și să vină statul cu niște măsuri absolut de nerefuzat, altfel nu se putea produce o schimbare majoră ca să se pună treaba pe roate. O discriminare pozitivă n-ar fi stricat atunci în ceea ce privește tinerii care doreau să urmeze facultățile de profil – scăzuse interesul drastic! Subvenții substanțiale pentru asociații, ajutor substanțial de stat pentru utilaje și instruire, facilități pentru desfacerea producției – erau necesare căci din ceea ce a fost țăranul înainte de ’89 nu puteai face un capitalist în ’90, asta-i clar. Prin zone au apărut oameni (și români dar și străini, prin interpuși) care au preluat în fel și chip utilajele fostelor CAP-uri și IAS-uri, au început să presteze servicii – arat, discuit, semănat – la niște prețuri care i-au forțat să le cedeze terenurile chiar lor, unii le-au dat în arendă, alții au mai insistat cu plugul cu cal. Astăzi, în satul unde am eu casă, să ari un hectar costă 500 de lei, la fel discuitul și semănatul, treieratul chiar mai mult. Într-un fel, nu-i rău că s-au comasat terenurile, e rău că arenda se plătește în batjocură, numai familia Băsescu încasează bănet de la arendaș.
Mai departe, o politică agrară cețoasă din ultimii cincisprezece ani, bazată mult pe entuziasm, a lăsat totuși pe unii să crească: pe cultivatorii de legume – cu ambiție, studiu și mâini harnice, aici s-au putut ridica oamenii, pentru că la grădinărit se muncește mult cu mâinile: se copilește la roșii, la castraveți etc., se culege totul cu mâna oriunde în lume – deci au investit necruțător propriul braț, pe care în occident trebuie să-l plătești cu ora. Nu vorbim despre legumele care se cultivă ușor într-o manieră industrială: ceapă, morcov, cartofi – pe acestea pune mâna doar cumpărătorul: se erbicidează puternic, se ară, se seamănă, se îngrașă pământul chimic (mâncați sănătoși!) și se recoltează mecanizat, niște utilaje le spală, le tratează chimic din nou și le ambalează. În concluzie, un singur om cu utilajele potrivite poate lucra hectare întregi – Polonia, Ungaria (la ei treaba cu trecerea la capitalism a mers altfel, oare de ce?), nu mai spun de celelalte țări UE și neUE – cum să te bați cu prețul lor, dacă tu te apuci să plivești și să faci treaba tractoarelor??? Produs BIO? S-avem pardon! Interesați-vă să vedeți procedura de certificare și prețurile! Proiecte? Abureală! (Scuzați neacademica, dar așa este!)
Prețul cărnii și al produselor lactate derivă direct din prețul cerealelor. Mai sunt secrete în occident în ceea ce privește creșterea animalelor pe care eu nu le pot cuprinde cu mintea: cum faci un pui să ajungă la două kilograme în treizeci de zile după ce a ieșit din ou când al meu abia trece de la puf la pene? Dar un porc să atingă suta în nouăzeci de zile de când mă-sa l-a fătat??? Mâncați sănătoși! Desigur, aceste secrete au început să le afle și producătorii români mai închiaburiți de la distribuitorii de produse dubioase de oriunde aiurea, numai că deseori le folosesc alandala și chiar că nu mai știi ce mănânci!
Vorbeam de cei cu legumele, care pot concura cu produsele lor ce sunt lucrate manual peste tot în lume. Dezvoltare mare prin sud – Matca, știți, o mare parte din Oltenia, cu forțe proprii, ceva împrumuturi, mai puține subvenții – în România se plătește subvenție de la un hectar în sus, fie că e grâu ori seră, deși s-ar putea să fii eligibil pentru un ajutor de stat de la treizeci de ari în sus de solarii, numai cu condiția ca acei bani să fie cheltuiți cu factură pe firme de construcții, n-ai voie să bați tu un cui sau să-ți pui singur folia pe solar, altfel nu poți beneficia de el. Luând în calcul timpul pierdut pentru a face dosarul, șpăgile pe care trebuie să le dai peste tot, mai bine te lași păgubaș pentru că nu ai nici un folos real. Dar cu MULTĂ muncă au izbutit.
Acuma, legea lui 51%, mult trâmbițata lege de doi ani încoace, deși fără norme de aplicare și definiții clare ale termenilor, i-a încurajat pe naivi să se extindă, să se împrumute mai îndrăzneț, chiar dacă nu au încheiat contracte cu marile lanțuri de magazine (oare de ce nu s-au grăbit aceștia? Știau sau pregăteau ceva? Nu dau cu parul, întreb!), puteau spera la prețuri mai bune, sperau să prindă la vână și au început să creadă într-un „viitor luminos”.
Nici n-a intrat bine legea în vigoare că treb’e modificată urgent! I-auzi!!! Cine umblă cu „infrigement”-u’? Europa cea cu șaptezeci de mii de viteze??? Serios? Adică să vă dăm noi marfă și directive cât cuprinde, dar și la gioale cât vrem noi?
„Produs autohton”??? Ăștia cred că-s bătuți în cap, fără supărare! Va scrie vreodată un producător francez pe sticla de vin de Bordeaux „produs autohton”??? Sau neamțul pe sculele lui? Ferească Dumnezeu! Nu spuneți că nu-i același lucru: este marfă, deci e același lucru. Numele costă bani, toți știm asta, brand-ul, cum se zice acum mai simandicos.
Poate îi trece cuiva prin cap să-mi spună că românii ar trebui să producă marfă bună ca să se vândă și să fie preferată de cumpărători, dar vă asigur și cred că știți și singuri că în România se vorbește numai despre PREȚ (din cauza sărăciei și a lipsei de educație în domeniu), niciodată despre calitate, valoare nutrițională, puritate biologică – vorbim despre preț și mai poate fi și aspectul ce poate influența alegerea (obținut la legume cu produse chimice și tratament radioactiv „în limitele admise”, despre care nu se prea vorbește), dar în principiu, vorbim despre PREȚ. Și producătorii români se bat greu cu prețul din lipsă de bani, de ajutor real din partea statului (parcă premeditat), din cauza condițiilor climaterice – când producătorul român face focul (arde bani), cel spaniol sau italian, grec, se încălzește prin folie la soare și beneficiază de o mulțime de subvenții mascate.
Parlamentarii europeni români și statul Român TREBUIE să se bată la Bruxelles pentru ceea ce este JUST pentru noi, să contribuie HOTĂRÂT și SUBSTANȚIAL la crearea unui brand, poftim, a unui RENUME al produselor agricole românești ca să se obțină un preț corect al valorii produselor, nu să ne arate sperietoarea Comisiei Europene, să le scoată ochii cu VITEZELE cele noi, căci altfel încep să cred că totul a fost o mascaradă organizată cu complicitatea guvernelor care s-au perindat până acum numai ca să-i falimenteze pe mulți și să-i facă să-și cedeze terenurile, mai ales că legea le permite din aceleași motive.
În felul acesta nu vom mai fi proprietari nici pe perna de sub cap, darămite pe pământul țării noastre și pe destinul nostru.
Poate mi-au scăpat o serie de aspecte, dar în esență, cam asta am vrut să spun.
@Ana: „Numele costă bani”.
Excelent. Da, ai nostri trebuie sa inteleaga si sa faca in asa fel incat „Romania” sa coste bani. Adica: „Produs in Romania” sau pe intelesul altora „Product of Romania” marca inregistrata, nu frunza verde de turism.
Românii au produs şi calitate! Cu acele produse de calitate şi-a plătit România datoriile. Erau pline magazinele din Vest cu mobilă românească, pantofi Guban, cămăşi Braiconf, stofe de Bubuşi, produse din carne, maşini Dacia, ARO, iar Afica plină de tractoare şi alte maşini agricole, Japonia de utilaj petrolier şi miner. Petroliştii noştri erau căutaţi deopotrivă în India şi Algeria sau în ţarile din jurul Golfului. La universităţile româneşti învăţau atât studenţi din Asia, Africa dar şi din Europa, în special din Grecia. Acum producem calitate, pentru alţii, în afara frontierilor româneşti. Îi învăţăm pe elevi şi pe studenţi, investim în cei capabili, îi facem olimpici, le deschidem porţile minţii spre cunoaştere, ca ei să poată să plece din ţară.
Adevar ati grait.Felicitari !
Sampanie !
https://www.antena3.ro/actualitate/inspectia-judiciara-mircea-negulescu-a-incalcat-legea-404613.html
nobil gest, Domnule Nastase, cu cat mai multe asemenea gesturi, cu atat mai bine pt Ro.
@ Ana, Ana pe-aici erai? si eu care credeam ca te gandesti la viitorul Europei, lasa agricultura in seama lu domnu’ Daea si nu te mai complica cu chestii d-astea, zau asa, nu-i pacat de-atata munca?
@ domnu Bizonu, roaga-te domnule sa vanda Angelica cat mai multe masini, sanatatea economiei noastre depinde de asta, la cate subansamble se fac la noi, si nicidecum de caii verzi pe pereti , armati la care visati. Si zau asa, lasati grija pentru Erdogan sa nu care cumva sa se supere Europa si sa-i trimita soldatii reproductivi, (marfa 5 de bucata), inapoi in tara, in contrapartida cu refugiatii cu care ameninta.
la mai mare si Dumnezeu sa-l ierte pe papa David, va dati seama, i s-a pus pe inima a saispea, daca s-a dus odata cu ziua sperantei, unui acord UE-Japonia, adevarata cheie spre bunastare si viitor a Europei. Daca nu ganditi asa, atunci cu siguranta m-am inselat asupra domniilor voastre.
Si Ana, poate te razgandesti in ceea ce-l priveste pe Busoi, zau asa, sa tot repetam la infinit greseala domnului Nastase de a nu identifica pe altcineva mai bun ca dsa?
Țineți cont că sunt singura care vă duce dorul…
Dintai poare reuseti sa iti eiei un nick propriu.
Apoi … daca ai ceva de obiectat adrseaza-te lui Petrisor Peiu de la care am citat.
Cat despre masinultele pe care le vinde Merkelita .. Soer ca ai auzit de faptulcva Opel AG a devenit propretate PSA. Si de cum VW a fots prins cu psica in sac …
Cat dspre ce o sa i trimota Merkelita lui Erdo .. poate o poaza i care ea este onrobodita (adica poarta broboada) la fel ca dna Erfogan
In rst am intes – ai o gena ancilara…
Olografia ne fiind specialitatea mea, nu am reuşit să descifrez decât câteva fragmente din textul scris pe spatele icoanei, după care am renunţat. Însă mesajul transmis peste decenii mi s-a părut destul de clar : să nu uităm niciodată cine suntem şi nici ororile regimului comunist care ne-a fost impus. Un avertisment de o mare actualitate deoarece unii dintre noi au tendinţa, din varii motive, de a cosmetiza epoca ceauşistă însămânţând în mintea generaţiilor mai tinere ideea periculoasă că un regim autoritar cu accente paternaliste şi naţionaliste – cum sunt de fapt toate dictaturile – este preferabil democraţiei.
Cutremurătoare nu-i doar mărturia acestui intelectual şi curajul său de a o lăsa urmaşilor cu orice preţ, ci faptul că iată, n-am învăţat nimic din ce ni s-a întâmplat şi suntem după atâţia ani din nou la cheremul aceloraşi străini, care n-au mai avut nevoie de baionete şi mitraliere pentru a ne îngenunchea, ci doar de nişte ONG-uri şi acelaşi tip de cozi de topor, cum a fost atunci Petru Groza, iar astăzi o mulţime care-l şi întrec în lichelism şi trădare de neam şi Ţară !
Am obosit de cate ori am avut dreptate cu tradatorii astia doi . Sunt Pat si Patachon ai politicii romanesti …
https://www.antena3.ro/politica/daniel-constantin-a-confirmat-m-am-intalnit-cu-victor-ponta-dupa-sedinta-de-duminica-404589.html
http://www.evz.ro/marian-godina-a-postat-pe-facebook-fluturasul-de-salariu.html
In Romania , un retardat mintal cu liceul la seral si 11 ani vechime ( Marian Godina ) castiga aproape dublu decat un medic specialist sau un profesor gr.1 cu peste 20 de ani vechime !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Cam asta-i tara in care traim si ne mai miram ca o ducem rau …
Gestul de a da icoana familiei , a descendentilo, este de mare tinuta morala , mai ales acum cand mai toti suntem in mare ura si dusmanie si vrem avere peste noapte.
M-am străduit să citesc textul, iar, din câte am înțeles, am tras concluzia că e un fragment din istoria românilor scrisă foarte concis, dar subiectiv, bineînțeles, deoarece persoana nu era istoric, om de știință.
E într-adevăr emoționant să citești impresiile la cald ale unui contemporan cu ceva carte, afectat de ceea ce i se întâmpla țării lui.
Știința înseamnă însă luciditate și sânge rece.
Foarte adevarat si de actualitate ! Parca era un vizionar,
Scrisul de mare senzatie !
D-le Prim-Ministru, am descoperit absolut intamplator acest articol senzational publicat de dumneavosatra pe blog-ul personal. Vreau sa va spun ca atat Ion Popescu-Bajenaru cat si fiul sau, Grigore Bajenaru, s-au nascut la Peris, judetul Ilfov. Ion Popescu-Bajenaru a scris si „Schitul Balteni din codrul Vlasiei”. Cred ca cel mai bun lucru ar fi ca aceasta icoana sa-si gaseasca locul in biserica din satul Cocioc (Peris) (biserica vizitata de cateva ori de toti regii si reginele Romaniei), biserica in care si dumneavoastra ati intrat. In cimitirul din satul Cocioc isi are locul de veci tatal lui Ion Popescu-Bajenaru.