Ce n-ar trebui să spună un presedinte…

Francois Hollande, in mandatul său de presedinte, timp de cinci ani, in fiecare lună, intr-o zi de vineri, câteva ore, s-a intâlnit cu doi ziaristi – Gerard Davet si Fabrice Lhomme. Rezultatul – peste 60 de intâlniri, peste 100 de ore de inregistrări. In 25 iulie, anul trecut, aceste intâlniri s-au incheiat. Probabil că presedintele Frantei luase decizia de a nu mai candida pentru un al doilea mandat. Oricum, după publicarea cărtii – „Un president ne devrait pas dire ca…Les secrets d’un quinquennat”, Stock, 2016, 662 pag – i-ar fi fost destul de greu să mai facă lucrul ăsta.

Cartea este pasionantă. Vă imaginati, comentarii, in timp real, despre evenimentele fiecărei luni, destinate a fi publicate la incheierea mandatului. Fraze memorabile, comentarii despre trădări si evenimente. „Cuvântul e liber in interiorul guvernului, nu in piata publică” ; „Gradul vostru de libertate este in functie de talia politică pe care o aveti”; „Este atat de loial incât practic nu-l auzi”; „Presa de dreapta sustine dreapta dar presa de stânga nu sustine stânga”; (preluându-l pe Daniel Pennac, „Viitorul inseamnă trădarea promisiunilor”; „Femeia cu voal de astăzi ar putea fi celebra Marianne de mâine”.. Hollande vorbeste despre „ebrietatea mediatică” a ministrilor săi, despre incercarea unor politicieni, gen Macron, de a sta pe linia de mijloc a autostrăzii ce separă stânga de dreapta, despre conversatiile lui cu Vladimir Putin, despre deciziile sale de politică externă, despre navele Mistral promise Rusiei pentru Marea Neagră (si anularea contractului), despre atentatele teroriste din Franta, despre ceea ce – spune el – Marx numea „cretinism parlamentar”, pornind de la ideea că „o agregare de oameni inteligenti poate să dea o multime idioată”.

Mandatul lui a fost marcat de ghinion, cum ar spune un alt presedinte, pe cale, de asemenea, de a esua. O criză economică prelungită, nenumărate cancanuri de familie, trădări de tot felul, bineinteles atentatele. Astfel incât gradul său de popularitate ajunsese, anul trecut, la 18-19%.

Voi incheia această succintă prezentare cu un citat din Francois Hollande (p. 355) care mi se pare relevant si pentru ceea ce se intâmplă in România:

„Nu am fost niciodată tentat de miscările pseudo-spontane. Deoarece „Noaptea treaz” („Nuit debout” – miscarea socială care a pornit in martie 2016 in Franta impotiva intentiei de modificare a codului muncii n.b.) este de fapt o repetitie. In mai mic. Fac parte dintr-o generatie care a cunoscut nu  (evenimentele din) ’68 ci mai ales ce s-a intâmplat după ’68. Pentru că, după ’68, mult timp, lucrurile au fost tulburi. Au existat multe miscări post-’68, miscări importante, dar ele m-au convins să merg spre stânga politică pentru că ele nu că nu aveau nicio semnificatie, ele nu aveau o traducere ( o urmare practică, n.b.). La traduction, c’est de donner un debouche…”

PS Martea viitoare, la Fundatia Titulescu, vom discuta despre viitoarele alegeri prezidentiale din Franta.

66 de gânduri despre “Ce n-ar trebui să spună un presedinte…

  1. În primul nu ce spune al nostru care-i toată ziua cu penalii-n gură !
    Respect celor care au avut curajul să respingă cererea fuhrerului şi l-au lăsat fără una dintre case ! Ce-ar fi să avem şi noi curajul şi să-l lăsăm şi fără cea de la Cotroceni printr-o suspendare, care se cere imperios pusă măcar în discuţie, dacă nu şi-n practică ?
    Ei, de acum, ori ia vreo delicatesă turcească în gură, ori corupţia, tot aia-i ! 😉
    Cum să mai ai tupeul să râzi tu, hârb, de oală spartă ?
    P.S. Se pare că are de restituit şi chiria încasată de la Reiffeisen, dar şeful băncii ieşit în piaţă pentru a da jos guvernul PSD-ALDE, se pare că-l va ajuta, deoarece corb la corb nu-şi scoate ochii !

    • Eu m-am întrebat, ce a fost în mintea Preşedintelui când a făcut contestaţia în anulare ?Că va câştiga, pentru că este Preşedinte? Felicit judecătorii de la Curtea de Apel de la Piteşti, care au judecat!, nu au dat doar o sentinţă. Multă, multă lăcomie, mult tupeu şi multă demogagie în lupta anticorupţie a Preşedintelui!

  2. 🙂

    Grindeanu: Am făcut o greșeală. Guvernul Cioloș nu a atras 0% fonduri europene

    „Guvernul Cioloș nu a atras 0% fonduri europene, așa cum am zis inițial, ci 0,04%”, a zis premierul.

    • He,he,he!
      Și dacă același Grindeanu ți-ar fi spus că gravitația pe Pământ nu e 0, ci 0,04 l-ai fi crezut, nu, pentru că o spune Grindeanu!

      Ar trebui să cauți și alte surse și apoi să-ți dai cu părerea, cine știe, poate ce spune Grindeanu nu-i chiar așa.

      ”Anul care tocmai s-a încheiat a fost, o spun datele oficiale, cel mai de succes pentru România privind încasările de la Bruxelles de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, asistăm în aceste zile la o dezbatere ipocrită și politicianistă legată de buget și absorbția pe fonduri europene din mandatul tehnocrat, dezbatere care nu reușește sau nu vrea să abordeze aspectele de fond, esențiale pentru ințelegerea nivelului de performanță atins.

      În această scrisoare am să mă refer în primul la ce a presupus managementul fondurilor europene (cum se face absorbție) și mai puțin la modul în care se construiește bugetul sau cum, contabiliceste, sumele de la Comisia Europeana sunt înregistrate în formularele bugetare.

      Fluxurile financiare dintre Romania si Uniunea Europeană arată că, cu peste 7 miliarde de euro incasați pană la la 30 noiembrie 2016, 2016 este anul în care România a beneficiat de cele mai mari sume primite de la Uniunea Europeană, de la momentul aderărării, 2007, si până în prezent. Acestea sunt datele oficiale ale Ministerului de Finante, luate de pe site-ul instituției.

      Tabelul de mai jos sintetizează aceste fluxuri financiare:

      http://www.contributors.ro/administratie/2016-a-fost-anul-in-care-au-intrat-cei-mai-mul%C8%9Bi-bani-europeni-in-romania-date-oficiale/

      • N-am inteles, nu inteleg, nu voi intelege: de ce un stat (oricare ar fi), atita timp cit detine o banca nationala, (atentie! Banca Nationala, nu statala; deci e banca poporului, a natiei respective) are nevoie de fonduri europene sau de imprumuturi externe. Iti da cineva gratis? Nu! Toate imprumuturile le foloseste statul nu poporul, deci functionarii. Ei sa plateasca, nu natia. De ce nu face si banca nationala Leul cu o valoare de 10 dolari s-au 15 euro cum a facut China acum citeva zile……

  3. „Presa de dreapta sustine dreapta dar presa de stânga nu sustine stânga”.
    Cat de adevărat este și pentru România! Nu atât de presa e vorba, pentru ca presa de stânga nici măcar nu exista! Este vorba despre cetățeni care abia ce au votat un partid de stânga, ca se și grăbesc sa-i care pumni în cap…

    • În privința presei noastre, gândesc și eu la fel, dar îmi pun întrebarea de ce, cu toată propaganda de dreapta, dreapta pierde frecvent alegerile. Poate fiindcă dreapta e vocală, însă găsește că nu e „cool” să meargă la vot, iar stânga tace și votează.

  4. « Un président ne devrait pas dire ça… » – o carte de confesiuni total deplasate care m-a întristat profund pentru că – dincolo de avatarurile personale şi gafele lui Hollande – discreditează mişcarea de stânga în Franţa. De altminteri, printre regretele exprimate de Fr. Hollande figurează şi acela că nu a putut distruge PS (Partidul Socialist) pe care l-a condus – o dorinţă exprimată public încă din 2015 când, în căutarea unei piste care să-i asigure realegerea, afirma că PS ar trebui să-şi facă hara-kiri. Confruntat cu nenumăratele eşecuri pe plan intern şi extern ale mandatului său, Hollande a considerat că cea mai bună soluţie este să se spele pe mâini precum Pilat din Pont de doctrina socialistă şi să se declare « progresist » – de fapt, socialismul lui pare să fi fost dintotdeauna doar de spoială, după cum o dovedeşte şi modificarea codului muncii (asumată prin răspundere guvernamentală), o lege în întregime favorabilă patronilor/întreprinderilor şi nicidecum angajaţilor. Oricum, mişcarea « Nuit debout », la care am participat şi eu câteva seri şi l-am cunoscut pe Yánis Varoufákis (cam demagog !) – nu avea cum să fie spontană din moment ce s-a format pe baza apelurilor lansate de organizaţiile de tineret şi de studenţi. Abia pe parcurs, revendicarea iniţială (renunţarea la noua lege a muncii, legea El Khomri) s-a transformat, inclusiv pe fundalul atentatelor islamiste, într-o contestare anarhică a establishment-ului politic şi a oligarhiei economice – un fel de încercare de democraţie directă şi participativă, evident utopică.

    Preşedenţia lui Hollande – politician fără viziune şi fără soluţii – s-a dovedit catastrofală pentru Partidul Socialist de centru-stânga, deja fracturat între diferite modele politice. Rezultatul, atât a mandatului lui Hollande dar şi al cărţii ca atare, este că nici unul dintre candidaţii stângii nu mai are şanse reale să ajungă în turul II al alegerilor prezidenţiale. Până la urmă, Fr. Hollande s-ar putea mândri că el, urmaşul lui Fr. Mitterand, a ajuns groparul partidului fondat de acesta. Dacă poate fi un titlu de glorie !

    P.S. Voi asista cu mult interes la dezbaterea referitoare la alegerile prezidenţiale din Franţa – asta dacă biata Negruţa – a cărei agonie nu se mai sfârşeşte ! – mă va lăsa să dorm măcar câteva ore în noaptea dinainte. Altminteri, mă simt aidoma unui zombi.

  5. Ce nu ar trebui sa spuna un politician neamt, MArkus Ferber de la PPE, un partid european care a dus UE in pragul dezintegrarii prin populismul si coruptia morala cu care a condus UE:

    AGERPRES: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cele mai importante motive de îngrijorare privind situația din România?
    Markus Ferber: De la prima mea vizită în România, acum 12 ani, și momentul acesta… nu s-a schimbat nimic…Principalele probleme rămân lupta împotriva corupției și crearea unui sistem judiciar independent. Multe dintre promisiunile pe care le-am auzit noi, europenii, dar și eu, personal, înainte de aderarea României la UE acum 10 ani, au fost implementate numai pentru a îndeplini cerințele UE, după care multe demersuri s-au oprit,”

    Pai daca aude doamna Kovesi si dl Lazar ca nu s-a facut nimic de la unul de-al lor, pentru ca ei tot timpul au cochetat, discret ,cu macovismul, chiar isi dau demisia. Eu unul ma simt insultat de aceasta declaratie absilit tampa a unui politician german, ce se vrea european, si care isi modeleaza opiniile doar pe baza ntilnirilor cu Basescu, PNL si opozitia. Va las sa cititi restul pe linkul de mai jos, dar asta este atitudinea germana oficiala pina acum. Se va schimba daca vin socialistii lui Schultz la putere anul asta? Nu stiu, dar stiu ca vad un guvern slab la comunicare din nou, care nu reactioneaza la aceste atacuri sub centura din partea „aliatilor”.

    Si cine ne da lectii? Un stat cu o cultura profunda de corupator. Revin cu un nou link.

    https://www.agerpres.ro/externe/2017/02/22/interviu-markus-ferber-lupta-anti-coruptie-si-independenta-justitiei-nu-sunt-garantate-deci-nu-avem-de-ce-sa-ridicam-mcv-14-00-02

  6. Iata un articol azi pe Deutsche Welle din care reiese ca judecatorii Curtii lor Constitutionale isi fac un cod de conduita, dupa un scandal ce le-a patat reputatia. O fosta judecatoare federala, Christine Hohmann-Dennhardt, din aceasta inalta institutie, a luat de la VW 12 milioane de EUR ca sa taca din gura si sa plece, in scandalul Dieselgate, cu emisiile.

    Sa ne mai aducem aminte si ca un alt politician de mare anvergura, Barosso (portughez), dupa ce si-a incheiat mandatul a primit un job la Goldman Sachs.

    Nu, ei sunt modele de moralitate, iar noi trebuie vesnic sa plecam capul, pina spun ei ca ne-au invatat lectia anti-coruptiei. Mie unul mi se pare insultator, si as raspunde tuturor acestor calomnii din partea celor ce se pretind egali cu noi, dar de fapt sunt cu mult mai egali cu noi in UE.

    http://www.dw.com/en/german-judges-drafting-their-own-ethics-codex/a-37675097

  7. Jagardele

    ref la „inteligentul” tau raspuns https://adriannastase.ro/2017/02/19/spre-un-guvern-de-coabitare/#comment-162168 nu stiu ce sa admir mai mult – prfecta ta ignaritate, inaoptenta intelectua fata de orice trece de nivelul nasului ta, perfectul patohilaism care concureaza cu a babelor de prin sate uitate de lume sau impudoarea cu care iti excibi aveste „calitatiti”.

    Iti permiti sa imi scrii Probabil mori după ruși… (adica eu .. eu ala care pomesc de Duanmul Natural ) si apoi continui Site-ul ăsta ne spune cum 4 țări NATO vor ca în caz de agresiune vor să fie apărate de …Rusi.
    Draga idi adica om cu idei ce esti cu aceste „repropsuri” ce mi le adrssezi exibezi cu impudoare i ca de fapt tu habar nu ai de nimic in fara de „Huo PSD” si „vrei cu rusii”. Ma „intelctualule” ala care „stie” ala proNATO si pro .. cestia de baza nu este ca Activenews scrie asta .. ci ca est pwerfect adevarata! De peste peste un an relatia Ungaria -Rusia ruduca de fapt intrebarea cat de fiabila mai este Umgaria in alianta NATi, Valabil si pentru Sklovacia. dopua tari pe care aia ca tine le tineau de mare exemplu ca cica e catolice . De [pretse 6 luni relatia Tirciei cu Rusioa acunoscut un „riraj” de natira sa dea ameteli (cu cateva luni inainte Turica a doborat un avion rusesc si apoi s-a laudat ca la o adica ajunge si la Mosocva) SI acum sunt bot in bot!
    Acestea sunt rezultatele politicii Hillary a lu Baftisu Hussein cel corect politic .
    Iar Hillary si gasca ei demagri dementi care au scips pratci Rusia din barlog prin impmpetemta si imbecilitate agita prtani d;alde tionwe imptriv a Rusie… In momentul in care singyrul lor aliat fiabil (politic) din zona este practyic izolat.
    Si mai bine minti de gaini capii – asa ca tine – fac situatia si mai dificila guitand ca scoaga la castrare ca cica RPSD, Dragnea si Romania in general ar vrea cu rusii AOPlaudtai opnrzniciile unui Klemm, cereti ca funtinarasi de mana a 13 ai US Embassy sa isi dea cu parerea cum nu isi permitea nici Brejnev si va doare in dos ca suntem dpv al dotarii cu ##rul gol mai rau ca in augist 1940!
    Ma Jagardekle ai auzit cimva de Therodore Rooswelty ma teleptail pe pcte ce e4sti? Ala a zis o vorba buna „vorbeste politicos si tine o bata mare la indemana!” Noi nu avem nici macar o nuoelusa insa voi „inteligentii” natiei sttrogati mascari la adresa Rusiei si dati cu batu prin gard!
    Hai sa iti mai dau o store din Activenesws: În timp ce Europa are interdicție să facă afaceri cu Moscova, Mercedes va construi prima sa uzina din Rusia Mercedes, adica Germnaia.Binentels o sa raspunzi cu muklta ta nwersuniare si putina ta minte.. La sa vedem :
    Le groupe automobile allemand Daimler a annoncé mardi la construction de sa première usine de voitures en Russie pour produire des modèles de sa marque haut de gamme Mercedes-Benz à compter de 2019. Publié le 21/02/2017 à 17:21 par Le Point. Ai idee cam ce fel de publicatie este le Point ?!
    Stii cumva ce zicea Stalin despre cei ca tine ? Utili …

    Cat despre rotomandatele tale cu Polonia esti de-a dreptul stupid. Ce are ba cu metralera?!

    • Noi nu suntem „cu rușii” din prostia unora ca cei din piață. Germania, Franța, Marea Britanie…SUNT „cu rușii” fiindcă sunt țări practice, realiste, fără prejudecăți tâmpite. Aceste țări sunt de asemenea „cu China”, din aceleași considerente.

    • Ce are Polonia (mai precis, interdictia avortului) cu metralera (sau baba) ?
      Are, probabil muschetarul a ,,comis-o” pe nustiuce coclauri si nu vrea sa plateasca pensie alimentara.
      (Z)

    • Bizonu când paște stă cu capul în pământ; probabil vede în jur pe o rază de maxim 5-6 metri. După aceea stă somnolent și rumegă buruiana aia luată din cercul de 5-6 metri. În fiecare zi un cerc de 6 metri și aceeași iarbă rumegată la nesfârșit. Și o floare dacă apare din greșeală tot n-o simte de atâta buruiană.
      Un mușchetar,stând vertical, vede mult mai mult ca bizonu. Ca să nu mai spun că are meniu diversificat.

      • Dar în fabula BROASCA ȘI BOUL, parcă nu erați MUSCHETAR, nu-i așa? Vă mai amintiți cine erați?

      • Da, muschetarul in pozitie verticala are, potential, mai mult acces catre azimuturi. Cu o singura conditie;
        Sa nu se interpuna ceatza, in toate sensurile posibile.

  8. Au fost secole cand lumea a fost condusa prin forta armelor. Uite ca a venit vremea cand este condusa prin forta banului. Desigur ca Franta-i o putere. Dar nu una din cele mai importante. De fapt, daca ne gandim bine, pe nesimtite, s-au format grupuri de interese, care au devenit din ce in ce mai bogate. Acestia ,,si-au pierdut” apartenenta la o tara, fiind interesati sa detina monopolul fiecare in domeniul in care a devenit bogat.

    Rezultatul? Era previzibil ca vom ajunge ca acestia sa se lupte cu ,,politicul” pentru a-si impune ,,afacerea” la nivel global. Astfel ca ,,au investit” in ,,arme” de distrugere a politicului.

    Au aparut ong-urile ca ciupercile in care s-au pompat bani, multi bani. S-au adunat in jurul acestora paraziti dornici de castig fara munca. Si, bineinteles ca la un semnal au iesit la ,,lupta”. Astfel, au ,,aparut” la nivel mondial tot felul de miscari care n-au avut si n-au nimic cu lupta pentru un trai mai bun ci urmaresc distrugerea politicului. Bineinteles ca ,,militantii” nu-si dau seama. Ei doar isi asculta sursa de venit.

    S-au dezvoltat televiziunile. Astfel, pas cu pas, ponderea celor din ,,privat” a fost din ce in ce mai mare. Astfel, televiziunile publice au fost calcate in picioare. S-au impus cele care fac ,,audienta”. Evident ca fiind ,,private” erau ,,manate-n lupta” pentru castig. S-au format in jurul acestora ,,lideri de opinie”, mercenari, care ,,evident” ca-si spun ,,parerea” in functie de ,,politica” postului care-i platesc. Bineinteles ca ,,omul de rand” fiind ,,educat” zilnic in ,,spiritul” celor care dau tonul n-a mai avut de la cine sa auda o ,,parere avizata” echidistanta, fiind astfel incolonat si tinut captiv.

    Internetul. Bineinteles ca informatia a inceput sa circule din ce in ce mai repede. Fiind din abundenta era si este imposibil ca sa fie inteleasa de internaut. Astfel, atractia internetului a fost si ea o arma prin care omul de rand a fost agatat. S-a intretinut scandalul permanent prin transmiterea ,,stirilor pe surse”. Totul a parut ca a scapat de sub control, politicul neputand sa stapaneasca situatia. Mai nou razboaiele se desfasoara ,,live”, ca sa nu mai vorbesc de ,,demonstratii”.

    In aceste conditii era previzibil ca ideile democratice nu mai puteau si nu mai pot fi puse in practica. Este aberant sa se mai vorbeasca de stanga si dreapta. Bineinteles ca nu se poate (inca) renunta la politic, dar, din pacate, este tinut captiv fiind din ce in ce mai vizibil ca este folosit pentru un singur scop. Globalizarea. Astfel, mai nou si politicul a intrat in slujba ,,grupurilor de interese” transfrontaliere. Este lasat sa se desfasoare dar cand este necesar a se lua o decizie ,,importanta” sigur, sigur ca o va lua.

    Suntem in UE din 2007 si uite ca inca n-am aflat cum sunt aparate interesele noastre in acesta uniune. De ce nu este totul transparent? De ce nu se dezbat si in tara macar temele importante care urmeaza a se implementa? De ce nu aflam care-i pozitia stangii sau dreptei din tara cu privire la o anumita tema? Raspuns simplu. Pentru ca nu-i treaba noastra. Pentru ca ,,ai nostri” de fapt nu mai sunt ai nostri. ,,Voteaza” ce trebuie si pentru cine trebuie. La nivelul asta a ajuns ,,democratia”. Isi ,,voteaza” poporul ,,reprezentanti” care pleaca in ,,exil” pentru ca la urmatoarele alegeri sa se intoarca pentru a cere poporului un alt vot.

    Daca ,,politicul” nu va iesi din plasa asta sigur ca in urmatorii ani va disparea cu totul. Vor gasi ,,ceva” cu care sa fie inlocuit. Spunea D-nul Hollande foarte bine ca au disparut din ,,jocul politic” militantii stangii. Evident ca un politician nu poate sa-si puna in practica viziunile lui politice daca n-are sprijinul celor care l-au votat. Dar mai poate politicianul sa-si tina votantii aproape pentru ca, la nevoie, acestia sa-l sprijine, astfel incat, sa poata ca-si puna in aplicare programul?

    • L’argent est le nerf de la guerre.

      Ludovoc Soarele a intrebt pe nu mai stiu care dintre maresalii sai :
      Ei bine domnule de ce ai nevoie sa castigi un razboi?
      – De l’argent de l’argent et encore de l’argent Sire!

  9. Ma rog interesant cine o sa fie urmatorul presedinte al Frantei. Mai ales ca daca iese Marine … se rizica ca sa se auda „Domnule Presedinte garda de onoare va prezinta onorul!” (la frantuji . cel putin in armata , o femeie care are o functie proprie este „domnul” (capitan, cololone, general) „daomna” fiind o sotie (si asa prima femeie geneal din Frnata era „domnul general” la seviciu si „doamna colonel” in diferite ocazii)

    Dar as zice ca ma avea d’autres chattes a fouetter.
    De exemplu cancelaurul Christian Kern, cancelarul Austriei, care f european, provest, catolic bine sur, Miittelhoror si KăKănesc zice ca cum „La nivelul Uniunii Europene, trebuie reintrodus un instrument pe piata muncii, in principal in sectoarele in care somajul este ridicat si unde sunt tensiuni” si ca Austricata are nevoie de un „mecanism de protectie pe piata muncii” pen ca tarile est-europene „exportă şomaj în Austria” adica mai precis „Acest lucru înseamnă că doar dacă nu va fi disponibil un şomer în Austria un loc de muncă poate fi dat fără restricţii unui imigrant” sau mai pe scurt Untermenschen form Rumanien raus!
    Ptr eventualii jagardelieni si rapandulieni dornici sa isi exibe nulla recomand sa vaza si aici : https://euobserver.com/justice/136513 Austria wants to discriminate against EU workers si sa isi aduca aminte ca Austricătica e cam in amor mare cu Kremlinu’.

    Deci că cam asa : „Davai gaz, davai petrol, davai Holz si pe urma sa vina omu sa taie stejarul!” .
    Aceiasi Austrie care in 2009 guitza ca la taiere ca „Romania falimenteaza Austria” si apoi a gloftit ca porcu laturile (prin Erste si Raifeisen) nu stiu cate miliarde pe care noi le-am imprumutat de la FMI …
    Acum ei ajunsi propretari in Romania zic ca le exportam somaj .. Nici ca le pasa că cică că cum
    Tratatele UE garantează libera circulaţie a : cetăţenilor, bunurilor, capitalului, serviciilor şi prevăd drepturi egale, inclusiv la angajare, pentru cetăţenii tuturor statelor membre. Ntz au vreut „egalitate” numa in ce prioveste „dreptul” lor la pertol, gaze, lemn, pitata , furat locuri de munca da cadn e vorba de partea aia cu drepturi egale, inclusiv la angajare o dau [pe romaneste ca pe maidan „mai dă-te-n @@@a mă-ti de roman păduchios!”
    Da nimenui nu zice ca acest Schweinhund e xenofob sau nationalits.. ntz. Ca acel nimeni intelectual ar muri de foame !!!
    Asa cum acelasi Amazon, Starbucks si alte multinationale platesc mai putine taxe decat un stand local care vinde crenvursti, a spus Christian Kern, cancelarul Austriei, citat de BBC. Intr-un interviu pentru ziarul Der Standard, Kern a spus ca tari precum Irlanda, Olanda, Malta sau Luxemburg fac un joc incorect fata de alte state europene. Declaratia vine in contextul deciziei UE care cere Apple sa plateasca Irlandei 13 miliarde euro.
    „Orice cafenea din Viena, orice stand care vinde crenvursti plateste taxe mai mari in Austria decat corporatiile (…) Se aplica si pentru Starbucks, Amazon si alte corporatii de acest gen”

    si nu se scandalizeaza nici un trepădus sorosit.

    Asta ptr ca noi suntem deja Romanistan .. asi ca quod licet Jovi, non licet bovi cu austrecii distribuiti in rol de Jupiter secund (si GDS istsii in rolul aliar caora non licet dar sunt din aia cu diploma )

    Si pe undeva cam la fel de bine .. Șefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieșirea din Uniunea Europeană a unor țări din Europa Centrală și de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România și Bulgaria, scrie cotidianul Le Monde în ediția de luni, care preia un interviu acordat vineri de politicianul belgian publicației L’Echo, cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Tratatului de la Maastricht. (https://www.agerpres.ro/externe/2017/02/06/prim-ministrul-valoniei-pledeaza-pentru-iesirea-din-ue-a-unor-state-din-est-inclusiv-romania-post-brexit-16-11-39) Qui dit vallon dit fellon!

    Si sa nu uitam – cam multe voci zic ca UE a gresit cadn a acceptata aderarea Romaniei care nu era pregatita.
    Sunt asbolut de acord ca Romania nu era „pregatita”.
    Insa va amintesc ca Verheugen a zis ca UE simtea nevoia sa ocupe economoc Romania ..
    Sunt prea săraci, nu-i vrem pentru că după integrare va trebui să-i hrănim – acesta e un argument îngust şi fals. Realitatea este cu totul alta. Toate valurile de integrare au implicat ţări aflate mult în urma standardelor comunitare, în termeni de performanţă economică. Aceste ţări au anulat însă decalajul, tocmai pentru că au devenit membre UE, iar acest lucru a potenţat creşterea economică şi a creat locuri de muncă, chiar în Germania”
    http://www.evz.ro/nimic-n-a-lovit-mai-tare-uniunea-decat-integrarea-romaniei-886386.html

    Insa sa nu uitam sunt cică 5 libertati de circulatie : circulaţie a bunurilor, capitalului, serviciilor cetăţenilor şi a „muncii”. Noi in oproma faza ma asigurat drepturile de cirulatie a bunurilor – adica procii lor sa scoata de pe piata romneasca porcii nostri (ma refer la proci din aia gustosi nu la Verheugeni, Merkelize, Kerni si alti feloni ) .. au acaprat nu stiu cate terrenuri agricole , au taiat padurile, au acaparat distributia de energie , bancile, gaezele, petrolul , au luat bani din bgros si potr autistrazi care nu s-au facut sau au facut autistrazi in batjocura (aia cica inaugirata de Tontelu – a fots execuatta de nu mai stiu ce occudentali).. samd etc.. si nu prea ne0-au acordat dreptul la libera angajare …. NU!!
    Si cica suntem cetateni europeni, da? Exact cum erau francezi tiraliorii senegalezi …

    Si intocandu-ma la austritricatei .. deva ani in urma (pe vremea cand inca nu de[pasema 90-91 kile nici in martie) UNuilever (care este o mare firma) Austria (care este o filiala camd de 2 coceni) a cumparat nu mai stiu ce intreoindere a noastra care pricea DERO . Cica intreprinderea fusese recent *finele 80) utilata.. inra gaz si iesea detergent. Si asuticatii au adus o noua linie de ambalare si pungi mai frmoase. In care trinau detergentu importata din Austricatica ca linia de productie locala au inchis-o pronto! Si golanu ala de cancelar zice ca noi exportam somaj. Pardon noi exportam somerii rezultai in urma importului de somaj din Austricacatica!!!

    PS. O mica explicatie. AM deformat – su nu in sensul cel mai placut – numele Asutriei. Curis este ca sunt sogur ca asa trezesc mai multa antipatie decat daca as screri „Romanika”, „Romanistan” samd etc . Oare de ce?

    • „Șefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieșirea din Uniunea Europeană a unor țări din Europa Centrală și de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România și Bulgaria, scrie cotidianul Le Monde în ediția de luni, care preia un interviu acordat vineri de politicianul belgian publicației L’Echo, cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Tratatului de la Maastricht. ”
      Nişte lideri adevăraţi n-ar aştepta să ni se arate uşa ! Ar iniţia din proprie iniţiativă demersurile de ieşire din această mare cacealma birocratică numită pompos Uniune Europeană, când de fapt ea nu-i decât o altă Uniune Sovietică, cu un final la fel de previzibil !
      Dacă atunci au profitat URSS, acum locul i-a fost luat de Germania !
      Dar asta numai la vedere, pentru că adevăraţii beneficiari au rămas şi atunci, ca şi acum în umbră !

  10. Gigi (& all)
    Si eu am facut vorbire de cei numiti de dvs, in alte comentarii.
    Repet ideea: Cel putin neconvingatori. (Z)
    Mihai Fifor: Un zgomot de fond pe frecvente de bass (vorba colegului serbanfl) abia perceptibil.
    Serban Nicolae: Don Qujote made in Romania
    Codrin Stefanescu: clona (nereusita) CV Tudor
    (Z)
    ps
    IL FELICIT PE DOMNUL GRINDEANU, PENTRU PROPUNEREA DE LA JUSTITIE !
    Il cunosc pe domnul Tudorel Toader, asa cum stiu fiecare piatra a Univ. Al Ioan Cuza Iasi, o adevarata pepiniera de oameni remarcabili.
    Voi spune mereu: Adevarata capitala culturala a Romaniei este si va fi Iasul.
    pps
    Are dreptate, domnul profesor Toader: NU A FOST DEZINCRIMINAT ABUZUL IN SERVICIU.
    Dar: CCR sugereaza legiuitorului – cu trimiteri clare la legislatia, directivele, recomandarile si practica internationala – elementele pe care sa le ia in calcul la redactarea unui nou articol lamuritor. Pana atunci, ramane ca Instantele sa-si bata capul cu incadrarea faptei, functie de ce legi se incalca la comiterea prezumtivului abuz in serviciu, intersectand Codurile cu prevederile exprese din Decizia 405. De fapt (cum spune domnul Toader), prin decizia CCR, se restrange cadrul juridic in care procurorii si judecatorii pot sa inscrie o fapta penala asimilabila unui abuz in serviciu.
    Termenul de 45 de zile era obligatoriu, DOAR DACA articolul 297 era declarat de catre CCR in mod explicit neconstitutional, pana la reformularea lui de catre legiuitor. Dar nu ne aflam in aceasta situatie.
    In fine, am inteles si eu cum stau lucrurile, ceea ce face si mai de neinteles graba cuplului Dragnea-Iordache.
    Nu sunt de acord nici cu atitudinea de oengist a domnului Chirica, dar nici cu continuarea acordarii de cecuri in alb domnului Liviu Dragnea.
    Chiar si fostul premier (Victor Ponta) ar trebui sa se abtina (dupa ce a acceptat rolul de co-pilot al domnului Basescu, in domeniul justitiei). Da, a facut multe lucruri bune la guvernare, dar are si multe altele de explicat, dupa dezvaluirile domnului Sebastian Ghita.
    Cum spuneam, este nevoie de mult mai multa lectura, studiu si in final competenta la PSD. Cred ca domnul Dragnea nu poate mai mult decat ne-a aratat pana acum.
    Ieri ne explica din nou ca el (Liviu Dragnea n.r.) nu s-a implicat iin elaborarea ordonantei.
    Totusi, il intreb: De ce la prima conferinta de presa care a urmat publicarii ordonantei 13 in Monitorul Oficial, s-a afisat domnia sa impreuna cu domnul Grindeanu (in loc sa vina premierul si ministrul de justitie) ? De ce s-a oferit, el, sa raspunda la intrebarile (incuietoare) legate de ordonatze, luand fatza premierului ? De ce a afirmat domnul Dragnea ca ,,ordonanta ramane”, urmat cu voce tremurata de premier, care l-a imitat precum un papagal ?
    Ulterior, tot Dragnea (impreuna cu Tariceanu ) decid sa o abroge, dar la conferinta de presa care a oficializat aceasta decizie, a aparut, singur, domnul Grindeanu, ca sa scoata, tot el, castanele.
    Eu trag urmatoarea concluzie:
    Domnule Grindeanu a fost folosit ilegitim de cvadrinomul Dragnea-Serban Nicolae-Codrin Stefanescu-Iordache si pus in fata unor fapte implinite, de la bun inceput. Premierul a fost contradictoriu, deoarece a mers pe mana (necastigatoare) a partidului, care s-a comportat sinusoidal, atat din superficialitate, cat si din lasitate.

    Se pare ca domnul prim ministru s-a trezit la realitate si a decis sa preia conducerea Executivului :
    – A mers la Bruxelles;
    – Si-a asumat o reforma transparenta a legislatiei penale (cu sprijinul specialistilor) si un proces etapizat de eliminare a MCV;
    -A facut o propunere ideala la Justitie (acceptata de partid, care nu avea, oricum, o contrapropunere mai credibila);
    Invataminte:
    Nu politicul este o problema pe fond prin el insusi, ci, gradul de competenza, impartialitate si buna credinta al politicului, in zona deciziilor pe zona legislativa, dar nu numai.
    Nu afirm ca tehnocratia (urat cuvant) este o solutie, deoarece s-a dovedit ca birocratii de mana a treia de la Bruxelles, scoliti (formal) la tot felul de institutii private si/sau oengeuri, sunt mai putin decat incompetenti: Sunt prosti gramada. Ma gandesc sa reinventez unitatea care defineste prostia: ,,ciolosul”, ,,gusetul”, sau ,,ghinul” (la alegere). (Z)
    ADEVARATA PROBLEMA IN ROMANIA NU ESTE CORUPTIA, CI (IN)COMPETENTZA.
    Puteam sa spun prostia, dar nu vreau sa se interpreteze ca generalizez. (Z)

  11. In legatura cu 2% din PIB pt, sustinerea efortului finaciar NATO, si a faptului ca Marea Neagra este privita ca singura vulnerabilitate externa, mai ales dupa intarirea prezentei militare din Crimeea, cred ca unele solutii propuse in scrisoarea „Peace initiative” (https://mipopescu.wordpress.com/12-ue-si-nato/peace-initiative/) trimisa Casei Albe in 2014, Senatului american, unor parlamentari romani si presedintiei roman,pot constitui solutii practice adaptate noii realitati a anului 2017.
    Sa explic.

    Pe marginea acesteia am avut o discutie cu un diplomat profesionist american, inclusiv membru al unei delegatii USA la NATO (exista si asa ceva). Mi-a spus ca exista ideei de luat in consideratie, dar lipseste consensul in cadrul aliatilor vestici europeni pentru cheltuielile necesare.

    Iata ca astazi, in cadrul cotei sale de 2% PIB, Romania poate cheltui acesti 2% si pentru dezvoltarea portului militar Mangalia (inclusiv prin implicarea diverselor ramuri economice), precum si a aeroportului militar de la Fetesti. Nu se vor mai cheltui banii exclusiv pentru dotari sau investitii militare externe ci se pot folosi oportunitatile si resursele interne ale Romaniei (forta de munca si materiale).

    Insist din nou, deoarece anul acesta, premierul insotit de o delegatie de experti, va vizita Washington-ul, una dintre teme fiind si colaborarea militara.
    Si asta pe fondul unei noi Administratii americane total opuse ca stil si gandire celei care abia s-a incheiat.
    Poate niste factori de raspundere guvernamentali citesc si unele comentarii de pe blogul dlui. Adrian Nastase.

    • Excelentă precizarea aceasta cu utilizarea banilor pentru modernizarea sau dezvoltarea unor capacităţi proprii, de ce nu şi în fabrici de armament, care după spusele unor decidenţi n-ar fi posibilă ! Evident, pentru a se duce fondurile în achiziţionarea de tehnică militară învechită şi a se împărţi frăţeşte ( ca între ţări NATO 😉 ) comisioanele !!

  12. „o agregare de oameni inteligenti poate să dea o multime idioată”.

    Posibil, dar pot fi admise (dupa parerea mea) si formulari gen:
    „o agregare de oameni inteligenti poate să dea o multime nula”.
    si
    „o agregare de oameni mediocri poate să dea, cel mult, o multime mediocra”.

    Ramane de stabilit unde se incadreaza Parlamentul Romaniei. (Z)

  13. ZF face o analiză financiar economică din care reiese că :
    În România, la finalul lui 2015 existau 433.000 de firme româneşti care realizează 47 % din cifra de afaceri şi doar 37.000 de firme cu capital străin, care realizează 49 %. .
    Faţă de 2014, ambele sectoare şi-au crescut cifra de afaceri cu 8 % .
    Cu toate acestea, firmele străine au disponibilizat 2.000 de angajaţi, în timp ce cele româneşti au angajat încă 60.000 de oameni ! Aparent avantaj , străinele !
    Numai că asta e doar faţadă !
    La o cifră de afaceri de 551 mld lei în 2015, firmele româneşti fac un profit de 27 mld de lei, în timp ce firmele străine, la o cifră de afaceri de 580 mld de lei ( iar ne-au bătut 😉 ) fac profit de doar 9 mld de lei !
    Dacă mai adăugăm faptul că firmele străine sunt principalele beneficiare ( în dauna celor româneşti desigur ) ale înlesnirilor de tot felul şi a ajutoarelor de stat ( probabil în România 😉 ), observăm că spre deosebire de ai noştri, managerii străini sunt nişte incompetenţi sadea !
    În perioada 2007 – 2015, guvernele României au alocat ajutoare de de stat în valoare de 720 mld de EURO! Numai că din cele 91 de firme care au beneficiat de ele nu se află nici o firmă românească !
    Cu toate acestea la 70 % dintre beneficiare rentabilitatea a scăzut de la 4,51 % la 3,82 % cu tot ajutorul primit de la Statul Român ! Adică Statul îţi plăteşte timp de 2-3 ani salariile pentru mare parte din angajaţii tăi, iar tu nu faci profit nici cât o farmacie ! Ca la proşti veţi spune ! 😉
    Şi încă nu e totul : Când ai toate facilităţile , beneficiind în plus şi de ajutorul de stat,, când vinzi în România acelaşi produs, ca afară, dar la un preţ dublu, deşi calitatea e uneori inferioară,când aici dai salarii de 2-3 ori mai mici, ai atâtea facilităţi fiscale, dar nu reuşeşti să obţii profit, din două, una :
    Ori eşti prost de bubui şi înseamnă că ne-au venit de-afară doar nişte ciurucuri cu pretenţii, ori că dimpotrivă noi suntem cei care bubuim de proşti şi ne mulţumim cu praful de pe tobă ( exclus cei care iau comisioanele), în timp ce multinaţionalele, ocolind legile îşi exportă profiturile şi cu un cinism inimaginabil reclamă nu numai prin massmedia, dar, mai nou şi prin pieţe corupţia din România !

  14. Ieri , in urma deciziei instantei de la Pitesti , romanii au avut inca o CONFIRMARE ca presedintele Romaniei este un GAINAR DE ULTIMA SPETA , un pradator jegos , un smenar , un falsificator , un lacom si un borfas de doi lei .
    Dupa ce prin anii ’90 acest individ a fost implicat in vanzari de copii ( ORIBIL ! ) , ieri am aflat ca familia Iohannis a falsificat documente oficiale pentru a intra in posesia a 13 apartamente si a unui spatiu comercial , a evacuat 9 familii nevoiase din casele lor , i-a terorizat prin instante timp de 17 ani ( timp in care unii au decedat ! ) , a inchis o librarie si o biblioteca pentru a face loc unei banci nemtesti ( bineinteles ! ) , etc.

    Acest GUNOI este presedintele Romaniei !!!

    Anexez declaratia avocatului Virgiliu Vulcan care a povestit și un episod dureros :

    ” Vreau să vă spun două detalii care au mai mult tentă morală . La parterul acestui imobil a fost o librărie . Se numea ‘Mihai Eminescu’. Librăria a fost evacuată de către domnii profesori Iohannis la 15 ianuarie 2001. De ziua poetului național, Luceafărul a fost evacuat din propria sa casă, din librăria cu același nume. În spatele acestei librării, un naiv minunat și-a închipuit că poate înființa o bibliotecă privată care să asigure posibilitatea sibienilor să vină și să împrumute cărți spre lectură. Cu o lună înainte, această bibliotecă a fost evacuată. Din acest punct de vedere, bunul român Klaus Iohannis a preferat, în locul librăriei Mihai Eminescu, să închirieze unei bănci spațiul generos pe o chirie plătită în avans pentru cinci ani”.

  15. @d’Artagnan , februarie 22, 2017, la 6:16

    Dragul nostru prieten ( că aici, pe blog, toți suntem prieteni, știți…), nu există „mesaj privat” în acest tip de comunicare. Dacă doriți să transmiteți „mesaje private”, scrisorile timbrate sunt cel mai elegant mijloc de apropiere între cetățeni. Așa că eu nu am cum să MĂ BAG ÎN DISCUȚIE… deoarece caracterul discuției este PUBLIC . Numai SCRISORILE vă asigură intimitatea… Nu email-ul, nu convorbirea telefonică, nu SMS-ul, nu întâlnirea la restaurant, căci buchetul cu floricele din mijlocul mesei poate să înregistreze minunat, audio-video , întreaga dumneavoastră efuziune… Așa-i în România…

    Felul dumneavoastră de a scrie, indignările, încercările (mai curând inabile, după gustul meu) de a experimenta ironia, vanitatea evidentă, dorința de a vă detașa, pe orice cale, de „pluton”… toate se oglindesc cu claritate în textele care vă aparțin. Mi se pare total nefericit aforismul (atât de des întrebuințat , din păcate) : „SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM” – căci n-aș putea să mă imaginez o tocăniță, o brioșă sau un castravete murat, în schimb cred cu tărie că „SUNTEM CEEA CE SCRIEM”.

    Spre exemplu: „…Câteodată uit că sunt conte și mă cred cowboy…Cred că încă mai purtăm naivitatea copilăriei (!!!, n.n.) cu noi. Așa și azi…am intrat în cireadă și m-am umplut de bălegar. Să-mi fie învățătură de minte, asta-i lumea reală, nu aia pe care ne-o dorim. O sa-mi spăl hainele să scap de miros și-o să mă duc la bal. Sigur găsesc niște domni pe acolo…” ( @contele, 1 aprilie, 2011, la 7:45 pm – am pus eu diacriticele, pentru armonizarea celor două texte – al meu și al dumneavoastră) . Eu, care „vizualizez” deseori ceea ce citesc , am văzut scena, în deplina sa sensibilitate poetică … Un conte plin de bălegar, dornic să meargă „la bal” , unde să petreacă nestingherit cu „niște domni”, dar utilizând același rând de haine, se înțelege, cu condiția să fi ieșit mirosul din ele, mi s-a părut o imagine puternică… virilă … ca să spun așa…

    • …. Nu mai rețin la ce mă refeream…

      P.S. Oricum, trebuie să recunosc că mă simt flatat: nici Cărtărescu nu este atât de studiat, criticat pe text…
      A, dacă e să-ți placă niște exprimări, poți fără grijă să ți le treci în caietul de expresii frumoase.

      • Domnule Năstase, asta înseamnă că aveți pretenții mari de la mine și nicio pretenție de la …totuși bipedul care … (aici renunț eu de bunăvoie la termen) pe mine tot timpul.
        E o formă de apreciere. Mulțumesc.
        P.S. Dragă Luminița, propoziția inelegantă nu avea treabă cu tine

    • ..Lasti-l pe bietul om sa-si traga sufletul…..cred ca datorita intepaturilor de floreta administrate, poate fi asimilat unei site. Nici nu pot sa-mi imaginez perioadele in care ii este sete si ce se intampla cu lichidul ingurgitat. O adevarata risipa din pretioasele sortimente – cidru si vin de Porto. (Z)

  16. @Mircea Popescu , februarie 17, 2017 , la 1:51 pm

    Pentru că ați postat acest mesaj într-o perioadă când mă luptam, cu arme inegale, cu zmeul SPAM, care înghițea pe nemestecate cam tot ce scriam, și nu reușeam eu să scriu pe cât putea el să mănânce, nu am apucat să vă spun următoarele:

    Mi s-a părut deosebit de agreabilă și de prietenească invitația lansată către colegii de blog. Număr de telefon, fix și mobil, email, disponibilitate pentru dialog , invitație directă la taifas… Am un prieten în Statele Unite care îmi mărturisește, cu vorbe diferite, ce-i drept, de câte ori vine în țară, că asta îi lipsește cel mai mult , acolo… acest tip de conversație … Iar eu îi răspund, mereu, că acest „ingredient” face parte din ÎNTOARCEREA ACASĂ.

    • Emigrarea este o adevarata furtuna psihologica cu efecte profunde.
      Traind de peste 25 de ani in Statele Unite, cred ca inteleg destul de bine societatea romaneasca din „vechea” diaspora (unii prefera sa se considere inca in „exil”) supusa unui fenomen al dezradacinarii.

      Eu as compara aceasta dezradacinare cu radacinile unui arbore lasate in aer dupa ce acesta a fost doborat de o furtuna.
      Seva pamantului (natal) abia mai ajunge la coroana. Cu cat pomul este mai mare si mai mai batran cu atat sunt sansele mai mari sa se usuce. Chiar prin transplantare, adaptarea nu este totala. Dar este de succes la vlastarele tinere.
      De aceea, odata instrainat, omul crescut si educat in alta parte tanjeste permanent la izvoarele sale, la obarsia sa.

      In general, seva aceasta putina, de „supravietuire” este furnizata prin media din tara, astazi accesibila cu usurinta in orice parte a Globului si poate avea influente majore asupra perceptiilor emigrantului si implicit in trasarea liniei de gandire si actiune a Emigratiei.
      Tonul dat de media printr-o propaganda galagioasa si prin opinii dirijate extrem de agresive, au sorti de izbanda, la fel ca si in tara, in captarea atentiei si configurarea caracterului comunitatilor.
      Si asta cu atat mai mult cu cat comunitatile sunt extrem de eterogene si putini (deci minoritatea) au timp sau sunt dispusi sa analizeze la rece situatiile de „acasa”.

  17. Parafrazând, aş spune că un Preşedinte n-ar trebui să facă subiectul unei hotărâri judecătoreşti precum cea care-l priveşte pe Klaus Werner Johannis, din păcate, doar un preşedinte ! 😉
    P.S.
    Sunt curios ce-ar fi ieşit din piepturile celor din piaţă, dacă cel care ar fi fost dovedit a fi un geambaş de case şi obligat să restituie una dintre ele, după eforturi disperate de a influenţa Justiţia cu înălţimea poziţiei pe care o ocupă în Stat ar fost Tăriceanu, Dragnea sau Grindeanu, până la urmă cei care-i urmează constituţional celui „prins cu ocaua mică”, cum se spunea odată !
    În germană, asta ar fi identic cu „o mare porcărie ” ! :mrgreen:
    Când vom auzi în piaţă şi „DNA să vină să vă ia !”, domnule preşedinte vom şti că suntem pe drumul cel bun !
    Nu neaparat european, că şi ăştia-s plini de bube ( vezi fostul şef FMI tocmai condamnat, şi nici madam Lagarde nu se simte prea bine 😉 ), ci pe cel al corectitudinii, nu neaparat politicepe care-o tot trâmbiţaţi de zor ! 😉

  18. http://www.cotidianul.ro/eurobeizadele-la-strasbourg-si-bruxelles-296535

    Ne ocupăm de aşchii, când ar trebui să vedem trunchiul uriaş al făcăturiii europene !
    Acest organism birocratic a cărui existenţă nu se justifică nicicum !
    O entitate menită să mascheze totalitarismul feroce al celor care iau deciziile, nici măcar după capul lor, ci după cum primesc indicaţiile şi mai de sus, acolo unde ochiul muritorului de rând nu poate pătrunde ! Nu degeaba se zbate şi agonizează monstrul acesta european, pentru că n-are nici un Dumnezeu şi nici o dorinţă sau intenţie de a vrea binele oamenilor de rând din ţările captive, ci doar a elitelor din umbră !
    P.S.
    Ne-am trezit noi să ne dăm cu stângul în dreptul de parcă ceilalţi ar fi întruchiparea corectitudinii politice ! Când era o tămâioasă ca Eba, şi încă europarlamentar , unde eraţi ?!

  19. Făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă, dar mai ales cu ceea ce s-a întâmplat în politica dâmboviţeană, mă întreb, oare merită americanii să aibă un asemenea Preşedinte, care îşi pune în joc nu numai averea, liniştea unei familii atât de frumoase, dar şi viaţa pentru binele lor ?
    Vor şti să-l apere la nevoie, sau vor cădea pradă manipulării, minciunii şi dezinformării massmedia, aflate în mâna unor cercuri din umbră care numai binele americanilor nu-l vor şi le vor face mârşavele şi periculoasele jocuri !? :mrgreen:
    Cu Donald Trump, America încă s-ar mai putea salva ! Fără el şi Administraţia lui nu mai au nici o şansă !
    P.S.
    Mă uit cu câtă ură şi bătaie de joc este prezentat preşedintele Americii, omul care nu mai pare să fie nici măcar cel mai puternic din SUA, nicidecum din Lume, aşa cum le plăcea şi uneori chiar era un Preşedinte american !
    Fotografii penibile, dacă nu trucate, măcar selectate cu grijă din cele mai nefericite momente, cu gestică sau mimică la fel de caraghioase, cu afirmaţii şi idei scoase din context, doar pentru a-l prezenta într-o lumină nefavorabilă !
    Cui foşoseşte ? Celor din umbră , în nici un caz americanului de rând, ci doar celor care au ajuns să captureze America şi s-o conducă discreţionar, din umbră, doar în folosul lor !
    Iar astăzi îşi văd ameninţate poziţiile şi deconspirate planurile !
    Văzând toate astea înclin să cred că şi imaginea lui Hitler care ajunge astăzi la noi, nu-i deloc cea adevărată ! S-a „umblat” profesionist la ea pentru a ni-l prezenta ca un monstru ! Ceea ce se încearcă şi astăzi cu Donald Trump !
    Inutil să ne mai întrebăm cui foloseşte: ?
    Cui i-a folosit şi atunci ! :mrgreen:

    • Radu Humor, abordarea parea interesanta pana la introducerea lui Hitler in poveste. Nu cred ca imaginile cu muntii de cadavre ar putea fi „lucrate profesionist” ca sa arate ce nu este.

  20. Pentru ca tot este vorba de Franta: Anarhisti imigranți cu mască “antifascistă” atacă în mod fascist ordinea publică. Ciocniri în timpul unor manifestații la Paris împotriva “violențelor” poliției

    Vest-europenii au inca un simt needucat in detectarea nuantelor politice ale miscarilor de strada. Probabil ca este un atavism al democratiei prost intelese, care le-a pus de nenumarate ori in pericol libertatea statal-nationala, fara de care nu exista nicio libertate individuala, statul-natiune fiind garantul tuturor drepturilor si libertatilor cetatenesti. Printre sforile prin care sunt animate ostil scenele politice, europene sau din lume, se numara, pe partea economica, multinationalele. Mai nou, corporatiile straine folosesc angajatii autohtoni ca armate private pentru a contesta ceea ce nu le convin din legile pamantului de unde isi extrag profiturile (v. protestele antiguvernamentale din Romania, dar nu numai, din Polonia, Turcia etc.). Din aceeasi recuzita de animatie fac parte si ONG-urile, pe partea societatilor civile, asa-zise “deschise”, la imigratie ilegala, coruperea guvernelor sau, mai rau, cand aceasta nu reuseste, la lovituri de stat (v. retelele private Soros, Gulen s.a., dar si internationale, de soiul Amnesty, Transparency etc., cutii de rezonanta ale companiilor multinationale, aflate in mars fortat spre dominatia globala). Stereotipurile ca ce este imigrant si ce este antifascist sunt in mod absolut ceva bun si permisiv s-au dovedit destul de inselatoare si de speculabile. Implicarea ilegalitatii si violentei in cele doua fenomene si fuziunea lor au dus la cocktailul anarho-imigratiei fals antifasciste, exploziv pentru ordinea publica constitutionala, o componenta primordiala a statului de drept. Un exemplu il reprezinta o manifestație care a avut loc joi, la Paris, la care au participat câteva sute de tineri împotriva “violențelor poliției”, care s-au angrenat in ciocniri violente cu forțele de ordine. Arestarea „brutală” (ce cuvant afectogen, vrand probabil sa sugereze umblarea cu manusi fata de atentatorii la ordinea publica!) a unui tânăr de culoare în vârstă de 22 de ani la începutul lunii februarie la Aulnay-sous-Bois, o suburbie a Parisului, a condus la punerea sub acuzare a unui ofițer de poliție sub suspiciunea de agresiune sexuală. Cazul a declanșat mai multe nopți de violențe la Paris și în suburbii. „Este prea multă bravură a poliției. Poliția are un anumit mod de a face asta, de a controla, care nu ne place. Și asta este ultima picătură”, a afirmat joi Kitem, un tânăr venit să protesteze la apelul unor mișcări “antifasciste”. Nu zau!, nu va „place” statul de drept? Adunați în Piața Națiunii, în estul Parisului, tinerii, dintre care unii cu cagule, au vandalizat mai multe mașini și tonete de bilete, a constatat un jurnalist AFP. Protestatarii au încercat să forțeze barajele poliției, care a ripostat cu gaze lacrimogene, iar unii tineri au aruncat cu pietre din pavaj asupra forțelor de ordine. Potrivit poliției, 11 protestatari au fost reținuți pentru distrugeri. La Paris, 16 licee au fost blocate complet joi dimineața și 12 parțial, potrivit rectoratului din Paris, care include în total o sută de licee. Pubele de gunoi au fost aduse provocator în fața intrării mai multor licee și unele dintre ele au fost incendiate, determinand intervenția pompierilor. Proteste au avut loc de asemenea în suburbiile Parisului joi dimineața, perturbând sau blocând funcționarea a cinci licee. Lucrurilor trebuie sa li se spuna cu claritate pe nume. Imigrantii de culoare vin sa se integreze, nu sa dezintegreze. Ei au intotdeauna alternativa etnica sau rasiala a tarilor de unde vin. Francezii nu au decat Franta. Ordinea publica trebuie respectata de toti, indiferent de culoare, iar anarho-“antifascistii” se autodenunta prin recursul la violenta. Si da, in aparare ordinii publice, politia trebuie sa dovedeasca bravura, nu lasitate. Prea multi francezi nevinovati au murit de violenta civila si terorista. Toleranta zero fata de anarho-teroristi, anarho-imigranti si anarho-fascisti.

  21. CIOCNIREA CIVILIZAȚIILOR SAU, MAI EXACT, CIOCNIREA LICURICILOR

    O vreme lucrurile au fost destul de clare pentru România… licuricii trăgeau , organizat, în aceeași direcție… Când ne bumbăcea cu pumni în cap Jose Manuel Barroso și scria, pe genunchi, liste pentru Prim-ministrul nefericitei noastre patrii , cu indicații clare pentru ca nu cumva să fie grațiat un alt Prim-ministru aflat la închisoare pe baza unor deducții logico-juridice foarte temeinice, simultan ne trăgea unele șuturi în posterior și domnul Philip Gordon că de ce-am furat 2 000 000 de voturi , la Referendum… Armonie, concordanță și tovărășie, acțiuni și declarații plăcut conjugate, MCV meniu-fix, nici o surpriză… puteam să ne scriem singuri istoria și să apreciem cu exactitate când și de la care ambasade vom lua vergi la tălpi și cam câte de căciulă…

    Numai că istoria se complică, într-un sens cu totul tulburător… poate că ar trebui să-i spună cineva și lui Iohannis Werner, pentru că el singur nu are cum să înțeleagă…

    Ia să vedem niște întâmplări din ultimele zile, care ar putea să-l pună pe gânduri pe Klaus, dacă gândirea, iar nu statura, ar fi punctul lui forte.

    Știm noi că se schimbă, în mari chinuri ale facerii, administrația Marelui Licurici? Da, noi știm, dar Klaus nu… poate pentru că nici Ambasada nu a scris explicit chestia asta pe FACEBOOK, așa că încă există o oarecare confuzie în legătură cu persoana care a devenit NUMBER ONE la parteneru´ strategic… În fine, chiar dacă președintele nostru nu a luat la cunoștință, totuși, se pare că Hans Klemm a aflat. Și se mai pare că, după ce a aflat și-a dat seama că el nu prea ar vrea să plece din România ( știți voi, prieteni, sarmale bune, țuiculiță, fete frumoase, alternanța Mamaia –Sinaia , mai tare ca spațiul mioritic cu alternanța vale-deal…) ci chiar ar dori să mai zăbovească un pic pe-aici . Ca urmare, ce a făcut în ultimele zile Hans Klemm? Păi, în primul rând că a aflat, cu stupoare, că în România există sedii ale ministerelor și birouri ale Președinților de Camere, adică și altceva decât încăperea în care obișnuia să-i cheme la ordine pe demnitarii cei mai demnitari din țara noastră, ca să presteze, la adăpost de voyeuriști, ceea ce i-a promis LICURICIULUI Băsescu Traian, la debutul mandatului de președinte .

    Așa că , pe 15 februarie 2017, dânsul s-a întâlnit cu Călin Popescu Tăriceanu, îl știți, dușmanu´ lu´ statu´ de drept, chiar dânsul… Plăcută întâlnire… parteneriat strategic… 2% din PIB la Apărare ( bravo, bravo, România ! ) , relații economice … prietenie… „colaborarea în plan politic, militar şi al coordonării acţiunilor în plan internaţional”, „… creşterea cooperării pe plan economic, respectiv creşterea investiţiilor americane în România și colaborarea în domeniul industriei auto și aviatică…” Anticorupție? Aș! fără ANTICORUPȚIE…

    Tot pe 15 februarie, Hans Klemm a hotărât, dacă tot era prin preajmă, să facă o vizită și la Sevil Shhaideh ( premierul era plecat la Bruxelles, în vizită la ceilalți LICURICI) … o frumusețe de întâlnire, ce să vă spun …„ continuitatea, predictibilitatea și creșterea implicării active”…, „prioritățile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene”, „… colaborarea deosebit de fructuoasă în cadrul Parteneriatului Strategic…dinamizarea colaborării bilaterale în domeniul educației și în alte domenii specifice, inclusiv prin schimb de experți.” Am citit de două ori comunicatul… și la a doua lectură era tot fără ANTICORUPȚIE…

    Pe 21 februarie 2017, excursiile lui Hans Klemm continuă în forță. Ziarele nu scriu unde s-a întâlnit cu Ana Birchall, Ministru interimar la Justiție, dar cadrul din fotografie este ăsta: stema României în fundal, sub stemă o icoană ortodoxă , pe peretele din stânga harta României… eu zic că la minister a fost întâlnirea cordială… Dar, pentru că noi nu avem decât presă atașată vremelnicelor binoame, relatarea se face peste tot sub titlul „Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm: «Susţin necondiţionat lupta împotriva corupţiei»…”. Dacă ne oprim însă aici, riscăm să rămânem cu impresia că exact așa a fost… pe când, dacă ne luptăm cu inapetența pentru presa „deontoloagă” și citim și relatarea, aflăm că, de fapt, afirmația sună cam așa: „Suntem ferm şi pe deplin angajaţi în direcţia continuării eforturilor de consolidare a justiţiei din România, inclusiv în ce priveşte legislaţia în domeniu, precum şi în privinţa continuării şi întăririi luptei anti-corupţie, a luptei împotriva crimei organizate, a traficului de persoane şi a activităţilor teroriste. În acelaşi timp, nu trebuie să pierdem din vedere că justiţia se face în sala de judecată, exclusiv în baza probelor aflate la dosar. .. Doresc, în egală măsură, să subliniez importanţa asigurării unui ECHILIBRU între eficienţa actului de justiţie şi RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI…”. Și, să nu uit : „…Obiectivul nostru este de a ieşi din Mecanismul de Cooperare şi Verificare în cel mai scurt timp posibil”. Parcă sună un pic altfel decât titlul…

    Colac peste pupăză, mai vine și Hoyt Yee , un Victoria Nuland de rit nou, care nuanțează și dânsul discursul, cam așa :

    „Acesta este unul dintre motivele vizitei mele în România: să aflu mai multe despre direcţia în care se îndreaptă guvernul, inclusiv în ce priveşte statul de drept, dar ȘI MAI AMPLU, în ce priveşte SECURITATEA, ECONOMIA , SECURITATEA ENERGETICĂ ”. Clar? Păi, clar!

    După cum se vede, coleoptera lampyridă majoră, recte LICURICIUL CEL MARE, se pare că schimbă sensul semnalelor luminoase .

    În acest timp, însă, celelalte lampyridae , prin ambasadele lor , o țin langa și „… atrag atenția asupra recentului raport MCV, care stabilește condițiile pentru evitarea reevaluării progreselor făcute în lupta anticorupție, spunând că speră că România va acționa în spirit european…”. Licuricilor tradițional indignați de ceea ce fac guvernele social-democrate din România, li se adaugă, evident, Ambasada Canadei… doar pe 26 ianuarie, n-ați uitat, nu-i așa? ambasadorul Kevin Hamilton a primit-o pe Codruța și a fost „încurajat de progresul înregistrat de DNA, în ciuda circumstanțelor dificile cu care se confruntă și a unei rezistențe active din partea unora” , după care ne-a mărturisit că : „în cadrul unei întâlniri foarte productive, am analizat modalităţile prin care Canada poate sprijini activitatea DNA, inclusiv prin FURNIZAREA DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ ȘI JURIDICĂ “. Vă mai amintiți, prieteni, cine ne „încuraja” până de curând? Răspuns corect: Hans Klemm! Oare nu-i drăguț, prieteni, ca „încurajarea” să se mute mai spre nord, pe continentul american?

    De-aia și spun:

    „Nu mai plânge Klaus, plânsu-i doar de formă
    LICURICIUL nu dispare, LICURICIUL se transformă!”

    • Am remarcat si eu intrarea Canadei in clubul select al ambsadelor care fac politica in Romania.

      In primul rind, spre deosebire de SUA, Canada are o intelegere cu Romania pentru eliminarea vizelor pentru cetatenii romani. Din cite inteleg, odata cu ratificarea CETA, acest acord ar trebui sa inceapa sa fie implementat din decembrie. Eu cred ca ei sunt interesati mai mult sa nu le vina infractori eliberati prin actul de gratiere, si deci, incearca cumva sa se protejeze.

      Pe de alta parte, sa nu uitam ca in Canada guvernul federal este condus de liberali, care au o politica complet diferita de SUA in multe puncte sensibile. Politica lor este una etichetata „progresist-liberala”, asemanatoare cu politicile UE si a Germaniei si Frantei in special in acest moment, si foarte asemanatoare cu ce implementa domnul Klemm sub Administratia Obama. Sa vedem cit ne va trage de urechi sub noua administratie si cit se va mai implica in afaceri ce nu tin de mandatul diplomatic conform Conventiei de la Viena.

    • Cred ca interviul ambasadorului Hamilton clarifica mai bine ce va insemna CETA pentru Romania. Am retinut:

      „..Totodată, pentru România, CETA vine în combinaţie cu un alt beneficiu important şi mai ales oportun: ridicarea vizelor. Acest lucru înseamnă că oamenii de afaceri români, puţin mai târziu în acest an, vor putea călători în Canada pentru a-şi desfăşura activitatea, fără întârziere. Iar pentru oamenii de afaceri, timpul înseamnă bani! Şi, pentru că în Canada există o comunitate numeroasă de români, sunt sigur că românii care locuiesc acolo vor fi printre primii care vor ajuta la dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale dintre cele două ţări, beneficiind de facilităţile oferite de CETA.”

      Inteleg ca pentru inceput doar oamenii de afaceri romani vor beneficia de schimbarea regimului de vize cu Canada.

      https://www.dcnews.ro/pre-edintele-ccir-sper-ca-romania-va-ratifica-printre-primele-tratatul_533785.html

  22. Am cunoscut mii de sasi ,oameni harnici buni gospodari corecti cinstiti, cu un comportament in familie si societate deosebit,. Cand mare lor parte au plecat din Romania ,erau tristi , plangeau ,ii cuprinse valul cu durere in suflet si au perasit bunurile agonisite .. Ma mira faptul ca Iohanis si el sas nu neamt se hraneste cu ura si razbunare.Este grav pentru Romania ca are un asemenea presedinte si ca are consilieri din Germania fie ei chiar de imagine,,,, oare cine ne CONDUCE ????.

  23. Adrian B. spune:
    Februarie 23, 2017 la 7:56 pm

    Bineinteles ca il stiu de domnul primar CHIRICA, din moment ce l-am votat. Dar, din cate inteleg, pentru domnul primar sunt mai importanti (chiar daca minoritari) cei care ies in strada si injura in versuri PSD-ul, asa ca, data viitoare, as propune ca noi, ceilalti, care mergem la vot si nu iesim in strada la incitarea anonimilor de pe facebook, sa-l lasam pe domnul Mihai Chirica sa ajunga primar pe ,,mana” protestatarilor. Sa vedem daca voturile acestora vor fi suficiente. (Z)
    ps
    Orice ar fi, eu tot PSD voi vota. Dar asta nu inseamna sa acordam cecuri in alb liderului ,,el maximo” al partidului, in orice moment al mandatului sau. Criza prin care tocmai am trecut (sper, ireversibil) se datoreaza, in mare parte, domnului Liviu Dragnea.
    In fond, nu la fel gandesti (si te comporti) si d-ta referitor la Victor Ponta, chiar daca l-ai votat ? (Z)
    Si altii, ca si d-ta, au/avem acelasi drept de a gandi in mod independent si cat mai obiectiv cu putinta.

  24. Luminita Arhire

    Ceea ce dvs ati reprodus din spusele doamnei Birchall, eu am ascultat urmarind discursul distinsei doamne, discurs sustinut la sedinta de bilant al doamnei Laura Codruta Kovesi.
    Probabil si domnului ambasador i s-a transmis, anterior, acelasi mesaj ferm si fara echivoc. Este bine, pentru ca aceste evolutii denota un inceput de coerentza in actul de comunicare guvernamental.
    Discursul l-am putut urmari integral pe unul dintre canalele DNA-TV, anume, DIGI24.
    Mai mult, aseara, la emisiunea doamnei Sandru de pe celalalt canal al DNA, invitatii aveau expozee ciudat de neconforme cu stilul cu care iRealitarea ne-a obisnuit sub obladuirea binomului sorosisto-evazionist Guse-Bogdan.
    Ce vreau sa spun ? Este foarte posibil ca Administratia de la Washington sa fi schimbat macazul ideologic (mai spre est), iar deontologii mimetici pro-americani din Romania sa urmeze orbeste,,stapanul”. Luati aminte chiar si la ondulatiile cu greu previzibile ale domnului Tapalaga.
    Nu este rau, dar, totusi, cineva din conducerea acoperita si/sau descoperita a celor doua televiziuni, in sincron cu oengeurile organizatoare, ar trebui, cumva, sa raspunda pentru incercarea esuata de lovitura de stat, prin incitare la nesupunere civica si destabilizarea tarii. Evident, avandu-l in frunte pe proaspatul decuplat de una dintre proprietatile dobandite prin meditatia asidua a lui insusi, dar mai ales a altora. (Z)
    Institutiile statului ar trebui sa mearga mai adanc in procesul de investigare si sa nu se rezume doar la cei opt derbedei din galeriile de fotbal (care si-au permis sa intineze mitingeala ingenua din Piata Victoriei (Z) ).
    De altfel, nu cred ca este un secret pentru oamenii cu adevarat informati ca suporterii de fotbal au participat intotdeauna la toate mitingurile anti-PSD, atat la cele organizate si neasumate din proximitatea guvernului, cat si la demonstratiile ,,spontane” din Piata Universitatii, imediat dupa evenimentul incendiar din Colectiv. Acesti indivizi vad o singura culoare atunci cand tintesc (initial) cu privirile, jandarmii: ROSU.
    De aici, compatibilitatea perfecta cu ,,tinerii frumosi si liberi (dupa parerea lor)”. (Z)

    • ..Urmarindu-si mimetic stapanul, s-at putea ca deotologii neamului sa se trezeasca…la Moscova (sic!).
      Atunci, chiar o sa ne distram. Daca nu ar fi de plans. (Z)

  25. Bilanț DNA 2016:
    Trimiși în judecată peste 1270 de inculpați.
    15, 2% dintre ei, pe total țară au fost achitați de judecători, adică cu 5,4% mai mult decât în 2015. Cele mai multe achitări le-a încasat DNA Central.
    Prejudiciul estimat de DNA a fost de 260 de milioane de euro. Prejudiciul hotărât de judecători a fost de 226 de milioane de euro. Fiscul trebuie să-i recupereze.
    Bugetul DNA pe 2017 a crescut cu 38% față de 2016, deci o parte din prejudiciile pe care urmează să le recupereze Fiscul (când? la Sfântu Așteaptă…) intră în avans în bugetul DNA, adică ce iei pe mere dai pe pere.
    Se estimează că bugetul DNA va crește substanțial în 2018, 2019…

    • Au uitat să spună câți au băgat în sicriu… știm că au băgat prin atacuri de cord, cerebrale, pe unii i-au „sinucis” iar altora le-au creat condiții să moară la pușcărie. Mă mir că nu s-au lăudat. Ce meserii ingrate: procuror și vameș – să scotocești cu legitimație printre chiloți și prin vieți iar apoi să le decizi destinele având convingerea că ești Dumnezeu și ȘTII SIGUR adevărul…

  26. Am vazut ca dl Presedinte a schimbat tonul, si e mai conciliant cu Dragnea si Guvernul. Sa fie o intimplare ca pirueta are la origine decizia judecatoriei re.imobilul detinut de dl Presedinte? Dupa doua case pierdute in instanta, se pune intrebarea cit de „penal” este totusi dl Iohannis. Si atunci, se mareste „gasca de penali”, sa il includa si pe domnia sa. Dar e o supozitie, evident. Bine ar fi sa se fi prins ca e mai ultil pentru el sa isi faca jobul de Presedinte de tara, nu de piata si partid.

    Am vazut si opinia separata a doamnei Stanciu, care stie bine zicerea „Nu musca mina care isi da de mincare. Linge-o!”.

    • Penal bine de tot.
      Idem si dna Carmen.
      Ca si dna Cramen figura ca legatr intr-un tetsemanent .. cam .. falsificat! Iar dl sot era intamplator , absoit intamplatir, primarul care la fel de inatamplatir a facut excat NIMIC on clitatea sa de poromar adica si adtrator al imobilelor din patrimoniul irasului unde era dansul primar. La minim neglijenta … („scuzati eu nitel cam imbecil cu unele ficiultati daca imi cade o hartie pe jos nu o mai ridic, nu ridic nici batista si daca nu as avea nevasta as [purta o preche de sosete pnana ar putrezi si destarma pe picior”) mault mai sigior abuz ()”ia ba juristconsultyu’ lu primaria ia si tu o pauza si sa te puna Nichipercea sa te duci ininstanat sa pari propretatea primariei!”) insas daca da espe un [procuror care stioe meserie si care e dispus sa isi bata capul …. nashpa nasol very bad ca il face de intra in dictionar „klausruopere- neologism ptr copruptie”)
      Si cestia este beche veche . deja 3 aniinurma explica ca ba una ba alta, ca soacra fusese menajera decujusului si d;aia a fots trecuta in tetsmanet (cestie care nu prea se lipea cu lata afirmatie ca socur sea balanr mai cunoscut cuclientele si bani multi … )

  27. Inteleg de la Ciolos ca ordonanta cu 1.6 miliarde „stabilea doar procedurile legale de desfășurare a achiziției”, nu era o abrobare a unui contract. Dar, in acea Hotarire de guvern, scria despre un unic furnizor din Olanda, si nu era o procedura generala pentru toti cei care ar fi dorit sa liciteze. Nu vad nici o transparenta aici, sau deschidere spre respectarea legii.

    Vad ca si Guvernul e moale pe tema asta. Probabil au cazut la pace si intelegere toti deodata?

    https://www.agerpres.ro/politica/2017/02/23/ciolos-abrogarea-hg-privind-corvetele-nu-poate-avea-ca-temei-nerespectarea-conditiilor-legale-18-21-09

  28. Bravo domnule Melescanu! Se intilneste cu Viktor Orban luni la Budapesta. Noi trebuie sa avem relatii din ce in ce mai strinse cu vecinii, in special economice, pentru ca de acolo se aseaza si cele politice. Cum se confirma o politica de integrare in trepte (nici macar doua, acum Junker vorbeste de viteze multiple), trebuie sa ne asiguram ca avem relatii de business din ce in ce mai bune cu tarile cu viteza apropiata noua.

    https://www.agerpres.ro/politica/2017/02/24/teodor-melescanu-se-intalneste-cu-viktor-orban-si-cu-omologul-ungar-luni-la-budapesta-15-25-38

Dă-i un răspuns lui ceirAnulează răspunsul