Guralivul Basescu si sistemul pe care l-a creat

Aveti grijă cand băgati fierul de călcat in priză. S-ar putea ca si de la el să vă vorbească Băsescu. Altfel, puteti să-l ascultati, zilnic, in direct sau pe telefon, la toate televiziunile de stiri, explicând cum sistemul  pe care el l-a creat (in principal „banda celor sase”) a functionat moral si legal câtă vreme Basescu dădea ordine  si cum el  – sistemul – s-a dereglat după ce el nu a mai fost presedinte, functionând imoral si ilegal.

Guralivul Băsescu incearcă in felul acesta să rescrie rolul pe care l-a avut in crearea unui sistem abuziv si mafiot. Dar cine oare a adus-o pe Monica Macovei, cine a băut cafele cu Livia Stanciu, cine i-a numit pe Daniel Morar sau pe Laura Codruta Kovesi? Cine l-a folosit, cinic, doi ani, pe Radu Timofte, desi stia că acesta circula cu masină de la SOV? Cine l-a inventat pe generalul Coldea, sugerând că acesta era vinovat de executarea politică a adversarilor politici incomozi, inclusiv a mea?

L-ati ascultat vorbind ieri despre faptul ca ar trebui asigurată impunitate pentru cei care au luat bani in campaniile sale electorale – inclusiv pentru el, bănuiesc – pentru că banii au fost cheltuiti – nu e asa?- pe geci pentru alegători. Dar oare nu el este cel care a ordonat condamnarea mea, prin Livia Stanciu, pentru afise electorale? Că doar nu erau bani de la stat si banii nu i-as fi dus acasă. Nu el a fost cel care considera condamnarea mea ca fiind „emblematică”? Nu el lăuda justitia din România, in diverse MCV-uri, pentru această condamnare? Nu el era cel care scria Parlamentului, in vacanta de vară, cerând sesiune extraordinară pentru ridicarea imunitătii mele parlamentare, pentru afise si pixuri? Acum când el este acuzat că a fost beneficiar al unor finantări electorale ilegale, trebuie schimbate regulile?

Si, in definitiv, hai să nu lăsăm să se răspândescă legenda cu eventuale denunturi făcute de colegii de partid impotriva mea. Adevărul  este că Daniel Morar s-a sesizat „din oficiu” in 4 noiembrie 2005, ca ofrandă pentru ziua de nastere a noului conducător. Echipa de executie era deja pregătită – Papici si Mariana Alexandru si celebra procuroare  Rosu.

La a doua condamnare, pentru că la fond nu exista o pedeapsa pentru o infractiune de coruptie, in recurs, au fost scoase din joc Aida Popa, vicepresedinta Tarcea, precum si sefa sectiei penale, Jijie, prelungindu-se termenele până la numirea de către Băsescu a lui Ionut Matei in calitate de vicepresedinte al ICCJ,  singurii care puteau conduce completul de cinci fiind presedintele si vicepresedintele ICCJ. Ca să se poată indeplini procedura, reprezentantii lui Băsescu de la ICCJ „au ascuns-o” pe Doina Popa, martor in proces, vreo patru termene, până a venit Ionut Matei la conducerea completului. Judecătorul necesar  care a „scos” si o infractiune de coruptie – luare de mită constând in faptul că eu as fi primit ca mita contravaloarea lucrărilor de reparatii la o casa care nu era si nu este a mea ci a lui Paul Opris, lăsată de el mostenire copiilor lui!

De altfel, Băsescu anuntase incă din campania electorală că asa va proceda. Acum mi se transmit mesaje – nu spun din partea cui – ca vinovat pentru condamnările mele ar fi fost generalul Coldea. Nu stiu. Eu cred că el ar fi putut fi doar instrumentul prin care, eventual, se transmiteau sugestii către completele de cinci de la ICCJ. Asa functiona sistemul, aflăm din diverse dezvăluiri recente.

Sebastian Ghită spune că, in formula restransă de „conducere” a sistemului, a fost decisă si condamnarea mea. Oricum, cel care a inventat si a comandat timp de zece ani (2005-2014) acest sistem a fost Băsescu. Acum el si familia lui au intrat in malaxorul pe care el l-a creat si asta nu-i place. Mai important este insă faptul că se dovedeste că „lupta anti-coruptie” a fost in cazurile „emblematice”, mai curând, o murdară reglare de conturi.

78 de gânduri despre “Guralivul Basescu si sistemul pe care l-a creat

  1. M-am tot întrebat, mă-ntreb mereu: dacă atâtea cauze (mai mult sau mai puțin penale), au la bază ca punct de pornire al unei anchete denunțiuri din partea unuia sau al altuia, dacă, (iată, în această seară dovedit!) că diferite servicii (inclusiv SRI) au colaborat cu DNA-ul, așadar, inclusiv cu „tanti” Kovesi în „elaborarea” cauzelor și binențeles a dosarelor de anchetă, cât de reale, corecte, nepărtinitoare sunt aceste anchete? Cât de mult s-au îngreunat ele ca formă a cauzei, a acuzelor aduse unuia, mai multor, sau unui grup așa-zis „infracțional”? Au greutate ca forrmă veridică sau contrafăcută? Toate acele procese clădite pe aceste forme de investigare au sau nu credibilitate în fața unui complet de judecată? Și mă mai bate un gând: oare nu se pot relua acele procese, judecate corect, pe probe concrete, reale, cu martori și probe admise în proces? Un proces reluat la tribunalul de la Haga, cu probele reale, ar aduce achitarea unor așa-zis infractori? Oare cât ar trebui (și sub ce formă) să plătrească statul român acestor oameni judecați de-aiurea și taxați ca reali vinovați? Toată această nebuloasă din justiția română nu face decât să se piardă încrederea (atâta, puțină cât a mai rămas ea!) că totuși poate prin procese reale să facă într-adevăr dreptate în cauzele pe care le instrumentrează.

    • Să aşteptăm întâi darea sentinţelor în dosarele lui Băsescu şi apoi prin comparaţie să se facă o analiză nu numai a dosarelor în cauză, ci şi a sistemului judecătoresc în întregul lui !
      În ce ţară din lume unul ca Morar ar ajunge să fie avansat după toate cele făcute, dar mai ales nefăcute, pentru că Justiţia, în loc să fie „oarbă” şi cu cântar în braţe, , umbla în neglije şi cu cătuşe ( adevărate, nu de recuzită 😉 ) după clienţi (adversari politici 😉 ), iar adevărul „cu capul spart”, sta cu minciuna şi nedreptatea la aceeaşi masă, asistând meputincios la acest spectacolul de cabaret politic !
      Şi ca Morar mai sunt încă vreo duzină de aşa zişi oameni în negru ( şi-n cerul gurii 😉 ) transformaţi în mâna cu hârtie ce făcea igiena clasei politice înainte de a trage Băsescu apa după el ! :mrgreen:
      P.S.
      Eu am propus odată ca dosarul cu cei aproape o mie de martori să fie păstrat drept mostră de monstruozitate juridică ….

  2. Un pic de Basescu, un pic voie de la americani, multi ofiteri SRI si procurori tineri si dornici sa fie parte a revolutiei portocalii etc.Un razboi psihologic dus DE SRI pentru controlul economiei, politicului si administratiei. Partial pot sa spun ca au reusit.

  3. Domnule Năstase, globaliștii SUA-UE-Soros au creat și susținut acest Sistem Represiv din România. Băsescu, Coldea, Dr. Kovesi, Livia Stanciu etc. au fost și rămân niște slugi ale globaliștilor. Acum, globaliștii, văzând că oamenii încep să își dea seama că ei au susținut și creat acest Sistem Represiv, vin să facă pe „lupii moraliști”, „criticând” abuzurile din România. Nu merge globaliștilor, căci sunteți vinovați la fel ca slugile voastre. Slugile globaliștilor nu sunt doar in politică, ci și în o mare parte a mass-mediei, dar și a așa-zisei „Societăți Civile” condusă de George Soros.

    • Basescu, Stanciu , Coldea , Kovesi , Morar , Camelia Bogdan si altii de teapa lor sunt doar niste psihotici nediagnosticati si netratati cu deliruri de grandoare de diverse intensitati ! Si Iohannis este un demn urmas ( patologic) allui Basescu , un maiac al puterii care crede ca functia ii serveste lui personal si nu invers ! Doar psihiatria mai salveaza Romania !

  4. Stimate dom tovarash Sefu’

    Nici Basescu si nici Coldea nu sunt vinovati ptr ce vi s-a intamplat.
    Singurul vinovat sunteti dumnevoastra cu idei de gradinita „eu nu procedez asa!”
    Mai tineti minte „stenogramele” atunci cand a fost saltat Ciuvica de pe strada? Din continutul acelor stenograme reiese ca dumneavoastra personal ati „acoperit” pe Basescu (pesemene ca sa nu fiti acuzat ca „dati” in opozitie)
    Ati avut atuurile in mana insa …

    Ptr cei care au nelamuriri d4espcre ce stenograme vorbesc .. sa gugaleasca „Adrian Nastase stenograme Eminescu Ciuvica Armagedon” si sa caute stirile din 2004

  5. Cica Andreea Cosma, cea mai frumoasa parlamentara din partea PSD, ar fi spus:
    „Există locuri în România unde discriminarea pozitivă a femeilor este încă o necesitate, o condiţie obligatorie pentru a le putea sprijini aspiraţiile, a le deschide oportunităţile altor feluri de existenţe, a le prezenta variante de carieră şi şansa valorificării potenţialului lor creator.”
    Este o tipica mostra de progresism, adica nu performanta, ci „discriminarea pozitiva a femeilor” OBLIGATORIE trebuie sa prevaleze.
    Daca asta este gandirea parlamentarilor PSD, atunci, tot spre progres si bunastare, tovarasi.

    • Știu că nu spuneți asta ca să aud eu, pentru că v-ați dat seama că nu-mi pasă, dar simt ca un junghi în ochi când spuneți în aceeași propoziție „progres”, „bunăstare”, „discriminare pozitivă” și „TOVARĂȘI”. Nu mă transform eu în avocatul stângii din România, căci am calificat-o cu altă ocazie, dimpreună cu alte stângi extreme de-a latul lumii, drept o formă de HAIDUCIE (ceea ce nu mă oprește pe mine să gândesc „stângist”), dar nu pot să nu remarc ce spune despre dumneavoastră o astfel de asociere de termeni în scop manipulator. Ori nu înțelegeți că fata asta a lui Cozma nu este reprezentantul oficial al gândirii de stânga, nici măcar al partidului, ori vreți să-i faceți pe alții să creadă așa ceva. Faptul că pomeniți apăsat despre frumusețea deputatei acesteia mă face să vă suspectez de discriminare! Faptul că dumneavoastră AFIRMAȚI că a fi de stânga înseamnă să fii tovarăș, adică un comunist, arată cam în ce epocă a istoriei SUA ați rămas blocat, epocă ce o consider echivalentă cu Sfânta Inchiziție, cu săltările pe timp de noapte a „chiaburilor” de către Stalin și a exterminării evreilor de către Hitler. Puteți adăuga oricând ce fenomen mai doriți la această listă…

      Păi să nu lungesc vorba mult, vă aduc aminte că discriminarea pozitivă a luat naștere chiar în SUA. Dat fiind că veneticii au furat un continent întreg și au torturat, umilit, exploatat și ucis cu bestialitate un popor, cred și eu că se impunea o țâră de „discriminare pozitivă”, pentru a salva măcar aparențele dacă nu nația aproape dispărută și obrazul cotropitorilor.

      Faptul că femeile au fost discriminate de când lumea și până de curând, și-a pus amprenta pe mentalitatea întregii omeniri, inclusiv pe cea a femeilor care se subestimează mult. Unii ar spune că femeile nu vor să fie altceva decât gospodine și mame – eu consider că ele, majoritatea, nu cred că pot sau că trebuie să fie mai mult de atât. Știu că teoretic există legi care prevăd egalitatea de șansă, dar cum se poate interveni în fiecare familie, obligând populația să-și crească fetele (dar și băieții) cu gândul că au șanse egale, atâta vreme cât părinții lor nu cred acest lucru? Să-i omorâm și să facem alții? Discriminarea pozitivă poate fi o soluție pentru o anumită perioadă de timp, până la obținerea unui echilibru.

      Conform ideologiei dumneavoastră cotropirea întregii Americi, de Sud și de Nord, de către europeni, exterminarea populațiilor indigene, jefuirea resurselor naturale, transformarea în sclavi a celor rămași în viață și distrugerea oricărei șanse de a deveni vreodată o națiune puternică, este de fapt rezultatul unei gândiri de dreapta – laissez-faire. Pentru că nu văd în gândirea lui Mircea Popescu să existe ideea de reparație pentru perioadele îndelungi de nedreptate la care au fost supuse unele ființe umane, fie acestea femei, săraci sau populația lumii așa-zise a treia. Ce spune asta despre Mircea Popescu ca om? Faptul că încercați să le răstălmăciți pe toate numai ca să creați impresia că s-ar putea să aveți dreptate, îmi spune mie că sunteți destul de superficial. Îmi spune că vă considerați o ființă superioară, o ființă deținătoare a adevărului absolut ce desconsideră pe cei care nu gândesc la fel și o ființă care înțelege și consideră necesară compasiunea ori justiția numai când el are nevoie de acestea. În aceeași cheie putem spune că răpirea Basarabiei de către URSS este justificată de o dominare prin legile naturii – a celui care se descurcă; și faptul că studenții basarabeni au locuri rezervate în universitățile din România este, de asemenea, un fel de discriminare pozitivă care trebuie eliminată? Laissez-faire, vă întreb? Ideea de reparație nu este valabilă pentru toți?

      Este oare posibil să vă scape scopul adevărat al politicii? Că aceasta caută cele mai bune modalități de a face societatea să evolueze în armonie, să MEARGĂ? Fără a bate în cuie un procedeu sau altul? Nu este progresul capacitatea noastră de a depăși barierele închipuite pe care ni le construim prin ideologii inflexibile care sunt depășite de vreme?

      Fără ură și resentimente, „fostă basarabeancă”.

      • @Ana: „Știu că nu spuneți asta ca să aud eu,”

        Nu inteleg formularea propozitiei, desi banuiesc cam ce vreti sa ziceti. Chiar credeti ca ati ajuns alfa si omega, steaua de pe cer la care nu pot sa ajung si sa indraznesc sa ma adresez?

        Pe de alta parte, inainte de a invinui pe altii de discriminare deoarece iau atitudine impotriva adevaratei discriminari, discriminarea pozitiva, sau affirmative action, sau masuri compensatorii, folositi ce formulla doriti, incercati sa va puneti in pielea majoritatii oamenilor normali care nu se simt „minoritari”.
        Vad ca dumneavoastra considerati pana si femeile „minoritare” sau, cel putin, diferite de alti oameni daca trebuiesc sa fie „protejate”.
        Protejate de ce? De discriminare? Care discriminare? Dati exemple, ca din timpul comunismului femeile TREBUIE sa aiba locurile lor distincte in parlament, in conducere, peste tot.

        Dar nu-i vorba atat de femei cat mai ales tocmai de discriminarea pozitiva.
        Sunteti tanara si nu aveti de unde sa cunoasteti ca aceasta discriminare pozitiva a existat in Romania comunista si exista inca si astazi sub diverse forme mascate.
        Intamplator sunt unul dintre cei care am avut parte de efectele unei astfel de discriminari aproape toata viata.
        Elev fiind, provenit dintr-o familie de „intelectuali” (ce rusine), m-am izbit de aceasta discriminare la admiterea in liceu (scoala medie, cum se numea pe timpul meu) si in facultate.
        Pentru copiii de intelectuali existau doar 25% locuri la admitere. Restul de 75% erau asigurate pentru fiii muncitorilor si taranilor. Deci, selectia era pe baza de clase sociale, unele privilegiate sau „discriminate pozitiv”, nu pe baza de merite.
        Mai tarziu, fara a fi membru de partid, nu treceai de gradul maxim de „principal II”, restul scarii profesionale (principal I sau sefi de serviciu, etc) era asigurat doar pentru membrii de partid.

        Astazi, prin Constitutie si implicit prin Legea Electorala, organizatiile minoritatilor nationale au locuri asigurate din oficiu in Parlament, fiind incadrate la categoria „competitor electoral”. UDMR-ul este un exemplu. In acelasi timp, organizatiile majoritatii romanesti NU au calitatea de competitor electoral.
        Este cel mai clar exemplu de discriminare pozitiva.

        Spuneti de studentii basarabeni care au locuri din oficiu in facultati. Aici nu este vorba de discriminare pozitiva, ci de suplimentare de locuri.
        Vorbiti de „affirmative action” din America, ca ar trebui, asa si pe dincolo. Tocmai, deoarece traiesc acolo imi dau seama cat rau face aceasta politica natiunii prin DIVIZARE.
        Asta doriti si aici, in Romania, divizarea prin acordarea de avantaje suplimentare diverselor „triburi” nou inventate pe baza de criterii „minoritare” care mai de care mai … nastrusnicecare? Doriti implementari de „minoritati defavorizate” aplicand preceptele curentului progresist promovat, mai ales de organizatiile sorosiste, dar si liberale sau de stanga.
        Fata lui Cosma este DEPUTAT PSD-ist, deci nu o femeie oarecare, iar lipsa de reactie a partidului pentru singularizarea pozitiei acesteia, inseamna cel putin solidaritate cu ideile sale.

        Iata cum agresivitatea in apararea principiului discriminarii pozitive va face sa atacati denuntandu-ma ca misogin, sau ma rog, mai apasat ca discriminez femeile. Parca este si o agentie impotriva discriminarii prin Romania, trimiteti si un denunt oficial.

        Faceti apoi o intreaga teorie a exploatarii in America a populatiilor native aduse in stare de sclavie si ca, prin urmare, noile generatii au o datorie sa faca ce? Sa-i duca in spate pe urmasii celor care au fot asupriti, desi TOTI CETATENII au drepturi egale.
        Tocmai pretentiile la avantajele masurilor compensatorii permanente invrajbesc populatia.
        N-ar strica sa reveniti cu picioarele pe paman si sa lasati la o parte agresivitatea, sloganurile progresist-revolutionare si incriminarile, cel putin la adresa mea.

      • Deosebirea dintre noi doi este că dumneavoastră luați în calcul doar problemele personale.

        Știm amândoi ce ați vrut să spuneți cu postarea anterioară, cea legată de duduia Cozma, știți și ce spun eu, eu știu că știți; vorbiți doar ca să vă apărați poziția (îmi amintiți de Bușoi!!!), nu aduceți niciun argument nou și mai demonstrați încă o dată că nu cunoașteți viața oamenilor simpli și reali, care sunt mai mulți decât cei care-și permit să trăiască în două țări, câte șase luni pe an în fiecare. Doar spuneți că nu am dreptate și îmi spuneți că există instituții, legi, prostii din astea. Sunt mai înfiptă în realitate decât dumneavoastră, din păcate.

  6. D-le Ministru,

    Va scriam in comentariile la o postare anterior alegerilor parlamentare ca este bine ca romanilor sa li se aduca aminte mai des ce a facut PSD-ul pt. acestia, incepand cu ridicarea vizelor Schengen (la un an dupa ce vecinii bulgari deja aveau granitele occidentului deschise), aderarea la NATO si incheierea capitolelor de aderare la Uniunea Europeana.
    Mai scriam atunci ca liderii la zi ai PSD trebuie sa aminteasca romanilor cum a fost posibila libera circulatie, sa aminteasca de guvernarea 2000-2004 si de numele Dvs.
    Sunt si acum sigur ca multi dintre romani uita atat perioadele in care le-a mers bine, cat si perioadele mai recente cand li s-au taiat salariile si pensiile, motiv pentru care, cu riscul de a ma repeta, trebuie amintit acestora cine, ce si cum a gandit si realizat pentru Romania.
    Recunosc ca de mai multi ani (de prin 2005…) am o oarecare obsesie legat de arhivele fostului SIPA si mai ales de modul in care defunctul general Dan Gheroghe a stiut sa le foloseasca ulterior impreuna cu Florian Coldea. Informatiile din bazele de date SIPA descriau in detaliu apucaturile mai multor magistrati, printre care si ale fostului procuror Macovei Monica. De altfel, SIPA a fost desfiintata la initiativa acesteia.
    „Obsesia” mea insa nu se incheie aici, peste ani (in 2016), madam’ Pruna (apropiata lui Macovei) declara ca arhivele SIPA trebuiesc desecretizate si aduse la cunostinta publicului. Curios, nu? Parca ar vrea sa ingroape definitiv o poveste, cu atat mai mult cu cat in arhivele respective Macovei figura cu tot felul de povesti de amor ieftin cu militieni de sectie, faptul ca venea la parchet duhnind a alcool (de notorietate printre magistrati fiind si glumele cand isi intreba colegii daca pot ghici ce culoare au chilotii cu care venise la serviciu…), insa si cateva chestiuni legate de anumite cazuri „rezolvate” si metodele sale de ancheta utilizate anterior anului 1989 (cu identitati certe ale victimelor acesteia).
    Prin urmare, aceasta idee de desecretizare a arhivelor SIPA propusa de d-na traducator Pruna ma face sa cred ca din arhiva respectiva a SIPA a fost extras cu penseta ceea ce era necesar sa nu se afle oficial niciodata, atat despre Macovei cat si despre alti magistrati extrem de vulnerabili si folositi de sistemul lui Traian Basescu, iar ce a ramas va face doar victime colaterale (cati or mai trai din cei amintiti in bazele de date). Sau poate ca vor sa sparga „buba” in public si altii sa nu se poata folosi de aceasta arhiva in acelasi mod in care au folosit-o ei.
    Am citit si postarea de astazi a d-lui Dan Andronic in Ev. zilei despre Coldea si relatia cu Dan Gheorghe, insa, din punctul meu de vedere, un jurnalist ar trebui sa scrie adevarul asa cum il stie chiar daca nu ii convine. In cazul d-lui Andronic insa…

  7. Romania, stat mafiot, parca asa ne spune Basescu, dar cine era „seful” ?
    Nu ne spunea Basescu mereu ca el este „seful” statului (mafiot) ?
    SRI-ul, DNA-ul si restul tradatorilor erau doar niste unelte manuite cu grija de diversi interpusi gen Cocos si Udrea care erau oamenii de incredere ai lui Basescu. Mai tineti minte cand Basescu ne spunea ca cheile justitiei sunt la el ? Din pacate, nu erau declaratii politice … el era „seful” ! Revolutia nu mai poate fi oprita, tradatorii securisti vor plati, in frunte cu Basescu !
    Domnule Nastase, poate dati si Dvs o mana de ajutor, mai ales acum cand intelegeti ce sobolani mizerabili au contribuit la terfelirea reputatiei Dvs.

  8. Severitatea partizanatului politic nu numai blocheaza, dar si izoleaza Romania: Razboi total si coabitare imposibila. Iohannis nu-i recunoaste invitatului Dragnea calitatea de reprezentant al statului la investirea lui Trump

    “Severitatea partizanatului politic” de care, in ultimele zile de mandat, presedintele Obama se plange ca i-a blogat reformele, nu mai este singulara. Ea si-a gasit perechea in Romania, in razboiul politic total si imposibilitatea coabitarii dintre presedintele de dreapta al Romaniei si guvernul de stanga al Romaniei.

    Cel de-al treilea om in statul roman, Liviu Dragnea, presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al PSD, partid aflat la guvernare, si cel de-al patrulea om in stat, Sorin Grindeanu, premierul Guvernului PSD-ALDE, au fost invitaţi la ceremonia de învestire a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump.

    Reactia presedintelui Klaus Iohannis, care s-a straduit din rasputeri sa blocheze venirea social-democratilor la guvernare, in pofida rezultatului zdrobitor al alegerilor parlamentare, si continua sa o faca pe actele de guvernare, a fost ca a unui orb care conduce o masina, care nu stie pe unde si incotro merge, dar care are pretentia sa i se dea ascultare pentru ca in mainile lui se afla volanul.

    Va mai amintiti de un alt orb politic si acel “Tovarasi, stati linistiti la locurile voastre!”? Cam asa rupt de realitate este si Iohannis, care, afland de invitatiile pe care cei doi inalti oficiali demnitari ai statului roman le-au primit de la Comitetul de Învestire a celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, a declarat ca România va fi reprezentată de ambasadorul roman la Washington, George Maior, si ca alte delegaţii nu reprezintă statul.

    Va puteti imagina o decizie mai inepta sau, macar o clipa, ca americanii, care prin invitatie i-au dat lui Dragnea un semnal de mare onorare si ca nu i-au in serios facatura cu “penalii”, il vor asculta pe Iohannis si-l vor da pe Dragnea la o parte de pe pozitia de precadere care i se cuvine la ceremonial? Dar, mai ales, va puteti da seama cam ce gandesc americanii despre Iohannis, cu care riscam sa ne ducem in penibil, in derizoriu si in izolare? Oare, se va gasi cineva care sa-i dea lui Klaus Iohannis o hartiuta cu punctajul pentru coabitare, cum i s-a dat lui Victor Ponta, de la Bruxelles?

    • Vrei a scrie „absurditatea extrema a partizanatului politic sorosit” ….
      Fiindca vezi tui .. daca „astia” s-ar fi multumit „doar” cu blocarea lui Sevil , cu datu la gioalele PSD samd mai mergea.

      Insa „astia” au uitat ca ei sunt cetateni romani traitori in Romania nu sunt votaci amerloci adica nu au „cuvant” in Americhia nici cat drept are sa latre un „ferral dog”. Si totusi au dat dovada de un feroce partizanat proHillary care a „dat peste” cand a iesit Trump. Poa si-au zis ca aici e in Romania si nu conteste … si ca cine are habar. Insa e iepoca internetului si nu iti trebe decat de vreo 2 vorbitori de limba romana care sa te informeze pe larg . SI cred ca sunt destui de lb romana in SUA .. SI mai cred ca intr-un fel sau altul unele „monitorizari” au ajuns si la staff ul lui Donald .. unde oamenii s-au cam enervat. Ca deh una e sa te injure un afro-american (f@@@k ni##er) drogat si asistat de-al tau – adica american ca si tine cu drept de vot si drept la free spici si alta un naimit sorosist de pe … cum ii zice? „Dombovitcha”? Daca un „ferral” sare sa te muste si il impusti risti sa auzi ceva despre protectia animalelor .. insa un Intellectual Yet Idiot „analist” fost bursier soros din Bsudapesta aia de pe malul cum ziceai … Omobitch? e deja prea mult! Ca sunt destui pe care sa ii suporte in SUA!!!

      Ca daca era altfel … aveau pe cine invita. Acu sa nu imi ziceti ca Raluca Tucan si Alina Gorghiu au fost sterse de pe lista la ordinu’ geloasei Melania Trump!!!

    • Unde ați dispărut atâta vreme? „DOMNULE MAESTRE” este unul dintre textele mele favorite. Și nu este singurul . Sigur, multe editoriale sunt… cum să spun…ăăă… exagerat de viguroase, dar, dincolo de limbajul frust, nu pot să nu admir o lipsă de ipocrizie absolut remarcabilă. Eu nu le-aș fi scris așa, e adevărat… însă n-am nici o inhibiție să le citesc cu plăcere, fiind scrise de dumneavoastră.

    • Inclusiv referitor la momentul 2004? Ma intereseaza in mod deosebit, pentru ca majoritatea covarsitoare a romanilor il ignora. Este ultima intrebare cu care va sacai, multumesc!

  9. Iată o parte din articol :
    „Adaugati si ca, in cablogramele trimise la Washington in 2007, la prima suspendare, de ambasadorul american de origine iudaica Nicholas Taubman (azi membru în consiliul de administrație al „Advance Auto Parts”, deci om de afaceri, ca si Gitenstein), cablograme iesite la iveala in scandalul Wikileaks, se scria: „Evoluţiile politice din următoarele săptămâni şi luni vor avea un impact direct şi vor decide dacă Bucureştiul va rămâne un model de partener al Statelor Unite în Europa – inclusiv în noul NATO – sau îşi va domoli aspiraţiile geopolitice şi se va concentra asupra aspectelor economice pe termen scurt ale unui stat membru UE mediocru. […] În timp ce primul ministru Tăriceanu şi liderul opoziţiei, Geoană, împreună cu aliaţii lor din vechea gardă postcomunistă, se grăbesc, în perioada de suspendare, să-i ia preşedintelui ultimele puteri, şi interesele noastre pot fi afectate. Sunt semne care indică creşterea influenţei oligarhilor influenţaţi de Rusia pe probleme de politică energetică, încetinirea luptei anticorupţie şi un derapaj din ce în ce mai rapid al politicilor euro-centrice. Sunt trei riscuri care pot avea un impact asupra intereselor noastre cheie, inclusiv asupra viitoarei achiziţii, de catre România, a avioanelor de luptă de nouă generaţie şi asupra privatizarii unei uzine auto importante, pentru care se bat doi constructori americani. Presedintele interimar Văcăroiu şi-a asumat un rol de gestionar. Cu toate acestea, absenţa unui Băsescu pro-american din CSAT lasă loc producerii de acţiuni dăunatoare, inclusiv implementarea unei decizii a premierului Tăriceanu de a retrage trupele românesti din Irak până la finalul anului” – asa i-a prostit Base pe americani, iar imbecilii l-au crezut. „Noua echipă a lui Tăriceanu se pare că e decisă să răstoarne multe din deciziile fostei administraţii. Ministrul Apărarii, Meleşcanu, de exemplu, a declarat ca analizează «toate posibilităţile» pentru un înlocuitor în cazul avioanelor MiG 21. Anterior, preşedintele Băsescu şi alţii ne-au spus că există doar o singură cale – şi anume încheierea unui acord pentru modele Lockheed-Martin F-16 si F-35, care are putea ajuta la cimentarea, pentru deceniile ce vor veni, a viitoarei interoperabilităţi între forţele române şi cele americane. De asemenea, sunt îngrijorătoare mărirea influenţei oligarhilor din România şi rolul lor ca unealtă a intereselor ruseşti. […] Alt semn al ambiţiilor crescânde ale Rusiei include şi vânzarea uzinei Daewoo din Craiova. Două companii americane, Ford si GM, sunt interesate să cumpere compania”.”
    P.S.
    De unde rezultă că Băsescu a fost cea mai îndemânoasă coadă de topor de care s-a folosit SUA !
    Pe ei nu-i poţi acuza : Au făcut totul pentru mai binele lor ! ( poate s-ar cuveni totuşi o întrebare : Cu ce preţ, pentru biata Ţară ? ) Dar ai noştri ?!

  10. Va mai aduceti aminte cind Ceausestii au intrat in delirium tremens cind au aflat ca Pacepa era (si) spion american, dupa fuga acestuia in SUA? Contextul era altul, dar actul tradarii a fost acelasi. Pacepa i-a deconspirat lui Ceausescu agentii de pe la toate ambasadele.

    Acum aflam ca binomul ar fi agent al unui stat „partener”. Nu am vazut dovezi in sensul asta, si stiu exact cit stiti si voi, din presa. Rusia nu ne este stat „partener”, deci am rasuflat linistiti. Nu se spune nici cit de „partener” ne este statul ala, „strategic” sau doar „european”, sau de o „sueta la o cafea”.

    Dar cred ca dl Helvig are o mare durere de cap, si impreuna cu el si dl Iohannis. Citi agenti dubli, sau tripli, sau multipli sunt in serviciile noastre de informatii? Evident, agentii astia ar trebui sa jure credinta unui singur stat. Dar, povestile cu agenti dubli sunt intotdeauna zemoase, si sunt sigur ca e spre fericirea presei.

    Sigur ca agentii ostri trebuie sa colaboreze cu ai lor, insa una e sa colaborezi si alta sa sprionezi un alt stat.

    Noi oare avem si noi agenti dubli in serviciul CIA sau al altor state? Nu vreau un raspuns, ma intreb retoric, dar m-as bucura sa avem. Pentru ca toata lumea spioneaza pe toata lumea, si asta nu ar fi rau, daca ar exista avantaje pentru statul respectiv.

    http://www.mediafax.ro/social/sebastian-ghita-laura-codruta-kovesi-si-florian-coldea-ofiteri-ai-unui-serviciu-secret-strain-16072650

  11. Inteleg ca dl. Iohaninis e suparat ca dl. Dragnea si dl Grindeanu au primit invitatie oficiala de a participa la inaugurarea lui Trump. Nu stiu daca e doar gelos, ca el nu a primit, sau se simte dat la o parte de noua administratie, probabil fiind perceput de americani ca om al lui Merkel, cu care Trump are citeva lucruri foarte afectuoase de impartit, cum ar fi o taxa de 35% pe importurile de masini germane.

    • Președintele are lecția învățată de la americani; indiferent cine este Președintele SUA, indicațiile sunt aceleași. Dragnea a spus în campania electorală că toți cei care au făcut o justiție selectivă, răspunzând comenzilor politice, în numele luptei anticorupție, vor răspunde. Acum el și cel care-l reprezintă în Guvern sunt chemați ( cum a fost chemat și Ponta), ca să învețe lecția. Vom vedea comportamentul lor după această vizită și vom înțelege dacă au vrut sau nu să învețe lecția americană. Eu nu-mi fac nicio iluzie, privind considerația lui Trump fașă de cei doi demnitari.

  12. Cu cit Stoltenberg si alti oficiali NATO declara mai des public ca au incredere ca Trump nu va scoate SUA din organizatie, sau ca ii va diminua rolul, la pace cu Vladimir, cu atit ma tem mai mult ca le tremura funduletzele ca Trump chiar aia o sa faca.

    Pentru mine e clar ca Trump vrea sa sparga aceasta UE – vezi declaratia ca alte state europene vor urma calea Brexit – si deja incearca fragezirea regimului Merkel, aratind spre statele UE nemutumite de procesul de integrare (si sunt multe), ca singurul rost al UE este sa fie un „vehicol” pentru Germania.

    Ma tem ca in curind Romania va avea de ales intre a ramine in NATO si a avea o relatie bilaterala cu SUA (una insa noua care sa ii placa lui Trump, ceea ce va insemna un regim si o politica prietenoasa cu Rusia), sau a urma o posibila coalitie europeana formata in jurul Germaniei. Ca va fi UE sau altceva ramine de vazut.

    Dar semnale de la Merkel spre Europa au unceput sa curga, in sensul ca ne putem descurca fara SUA, fara Marea Britanie, si ca ne trebuie o armata europeana. Ma tem ca acest proiect nu va reusi pentru multe state, tinind cont de timpul putin care exista pentru a construi o alternativa de aparare pur europeana. Poate cu Rusia?

  13. Are dreptate ! În afară de faptul că este de o neruşinare colosală, are dreptate pe deplin ! Atâta vreme cât el trăgea sforile, sistemul era perfect şi funcţiona în avantajul său. Acum când nu-l mai poate controla, sistemul s-a dereglat şi îi aduce atingeri lui, familiei şi apropiaţilor. De fapt, bietul Băsescu spune ceea ce simte, ce are pe inimă, deci grăieşte adevărul. Numai că adevărul lui nu este şi al nostru.

  14. Mircea Popescu

    Comunismul a fost mai degrabă un experiment tragic. Rădăcinile lui sunt legate de ideea mesianică şi au apărut în mediu iudaic aproximativ pe la începutul erei noastre: esenienii de la Marea Moartă ( din rândul cărora se pare că a provenit Ioan Botezătorul ), comunităţile creştine, probabil şi alte secte asemănătoare. Nu putem aşadar vorbi de excrescenţă, căci am implica religia iudeo-creştină. Ca sistem politic însă, comunismul a reprezentat o osmoză între vechiul ideal comunitarist iudaic şi dictaturile de tip oriental, tipice Rusiei ţariste. Iar în final, colapsul sistemului comunist nu s-a datorat represiunii, ci incapacităţii economice de a face faţă concurenţei.

    Dialectica procesului de tranziţie de la economia de stat centralizată de tip comunist la cea a pieţei libere caracteristică capitalismului implică analizarea argumentelor pro şi contra referitoare la înşiruirea de cauze ce a avut drept efect prăbuşirea blocului est-sovietic. Nu cred că este nici locul nici momentul pentru o asemenea dezbatere ! Îmi permit totuşi două remarci. Întâi de toate, ceauşismul nu a reprezentat o minimalizare a comunismului, ci o dictatură sălbatică de tip paternalist. În al doilea rând, trecerea de la o economie hiper-centralizată la haosul pieţei libere dictat de legea cererii şi ofertei a fost un proces istoric unic, nemaiîntâlnit pe parcursul evoluţiei societăţii umane. Cu toate acestea, deşi nimeni nu avea nici cea mai mică idee despre cum s-ar putea desfăşura o atare tranziţie, nouă, celor din fostul lagăr comunist, ni s-au impus aşa-zise soluţii infailibile ( privatizarea, de ex.), pe care le-am acceptat cu bună-credinţă şi multă naivitate, şi care s-au dovedit în ceea mai mare parte catastrofale. China pare a fi singura ţară care reuşeşte această transformare, acordând indivizilor drepturi economice dar nu şi politice. Mentalitatea asiatică este însă total diferită de cea europeană.

    Există multe lucrări de specialitate şi de popularizare referitoare la revigorarea economiilor occidentale după ce s-au extins pe pieţele de desfacere est-europene, pe care vă invit să le consultaţi sau să le răsfoiţi.

    Iar dacă statul minimal, amputat de pârghii care să-i permită controlul capitalului şi redistribuirea echitabilă a avuţiei naţionale către toţi cetăţenii, ar fi atât de benefic cum îl descrieţi Dvs., atunci societatea europeană nu ar mai fi confruntată cu mişcări populiste, anti-sistem ! Este cumva moral şi etic ca 8 indivizi să deţină jumătate din bogăţiile mondiale, sau ca Bernard Arnault, principalul acţionar la Louis Vuitton Moët-Hennesy, să câştige câte un milion de euro pe oră, zi şi noapte, fie că doarme, mănâncă sau se scobeşte în nas ? Ceva e putred…

    • „Iar în final, colapsul sistemului comunist nu s-a datorat represiunii, ci incapacităţii economice de a face faţă concurenţei.”
      Vai, doamnă ! Nu mă aşteptam s-o văd şi pe asta sub distinsa dvs. semnătură mai ales acum după 27 de ani când în România numai cine nu vrea, ca să n-o spun altfel, nu observă dezastrul ce a cuprins România pe toate planurile ! N-are rost să vă explic mai multe. Ar fi păcat ! Dar dacă vreţi….

    • Mihaela Erika Petculescu
      Desi vedem diferit multe lucruri, asa cum am mai spus, din cauza diferitelor experiente de viata datorita mediilor in care traim, apreciez modul argumentat in care dialogati.
      De exemplu, apreciez analiza pe care o faceti privind trecerea brusca si nepregatita (nici n-avea cum deoarece nimeni nu a avut experienta necesara, dupa cum remarcati) de la o economie supercentralizata la o economie de piata libera si la privatizare. Dar, zic eu, nu s-a impus nimic, ci asa au crezut guvernantii de atunci (inclusiv guvernul Nastase).

      N-am ridicat in slavi „statul minimal”, am incercat doar sa fac un rezumat al descrierii sale fara sa intervin. Am observat doar cateva discrepante in ceeace spuneati dumneavoastra fata de functiile sale.
      De altfel, stat minimal pur nu cred ca exista undeva in lumea larga si asta deoarece, am mai spus-o, exista o alternanta a guvernarilor dreapta-stanga cu „ajustari” ideologice.
      Nu stiu daca dl. profesor Adrian Nastase este de acord, deoarece multe dintre lucrarile de referinta academice contin si diferente functie de autori.

      Referitor la distribuirea echitabila catre toti cetatenii, aici intervine principalul punct de dezacord dintre noi, eu considerand ca nu poti sa redistribui echitabil avutia nationala daca nu exista o contributie „echitabila” a tuturor cetatenilor. Echitatea asta duce la lipsa de implicare a unei parti tot mai mari a populatiei multumita sa primeasca fara sa dea. Sunt atatea cazuri in Romania, iar in America fenomenul este de proportii.
      Trebuie inteles ca orice castig este proportional cu riscul. De aici apare si diferenta dintre cel care risca in investitii si acela care traieste bine-merci din leafa de zi cu zi pe care o primeste ca angajat la investitor. ca sa nu vorbesc de milioanele care asteapta retributia (sociala) fara sa munceasca.

      Europa este confruntata, nu cu miscari populiste de dreapta ci cu miscari populiste de stanga si cu miscari anti-sistem deoarece tocmai redistribuirea se face pe baza „discriminarii pozitive” impusa continentului prin ideologia progresista, atat de stanga cat si de asa zisii liberalii corciti fara doctrina.
      Ca sa nu mai spun de invazia musulmana care distruge bazele culturii europene si arunca continentul in haos.

      Exact aceste fenomene doreste Trump sa le elimine din viata americana. Sa vedem daca va reusi.

    • De acord cu d-na Petculescu. Comunismul e cea mai generoasă ideologie, dar e o utopie care eșuează economic de îndată ce e aplicată în practică.
      În primul rând, comunismul a prins doar în țările sărace, în care sărăcimea a fost convinsă de partidele comuniste că toți vor fi egali material.
      Apoi, dacă la început a dat oarecari rezultate bune, după câteva zeci de ani s-a vădit că nu poți încălca la nesfârșit legile economiei de piață și că, dacă o faci, piața te trântește.
      Cum arată țările și popoarele care se agață de comunism? Coreea de Nord, Cuba, Venezuela…
      China e doar cu numele comunistă. De fapt are o economie capitalistă.
      Nu e adevărat că nu avem industrie, avem ateliere și fabrici private de vagoane, sticlă, medicamente, textile, confecții, produse alimentare, turism…, doar că nu mai avem industrie inutilă precum cea siderurgică care nu făcea față concurenței mondiale, ci industrie necesară, ale cărei produse se cumpără.

  15. Eu vad in orice scenariu ca Romania trebuie sa inceapa sa aibe relatii mult mai bune cu Rusia. E o chestie de logica. Daca Trump impinge UE spre dezintegrare, si se apropie de Rusia, atunci Romania ar cistiga daca ar pastra o legatura puternica cu SUA si s-ar deschide spre Rusia. Daca Trump va avea o relatie proasta in continuare cu Rusia, dar renunta la NATO – ceea ce ar fi o prostie – Romania va iesi din umbrela NATO si isi va cauta o alta umbrela, care poate fi una regional europeana, cu sanse mici de reusita, sau una pan-europeana, condusa de state puternice, si care inleleg ca nu au cum sa se apere de nimeni fara colaborare militara cu Rusia. Si atunci, Romania va trebui sa isi schimbe strategia de aparare rapid.

    Mai sunt citeva necunoscute, cum ar fi alegerile de anul asta din Germania si Franta. Sunt forte puternice care lucreaza la debarcarea lui Merkel si a lui Hollande, care au sansa sa schimbe status-quo-ul. Daca va iesi Le Pen in Franta si MErkel va fi realeasa, atunci este posibl ca parteneriatul franco-german sa sufere o schimbare radicala, si UE sa se fractureze si mai mult. Decit sa fie in mare impas in ce priveste apararea, Romania are nevoie de parteneri de securitate. Cine sa i-o ofere, Marea Britanie, Canada? Ma indoiesc ca s-ar aventura aceste tari in asa un proiect, fara mare interes strategic pentru ei.

    Eu sper ca cei care conduc tara (CSAT) sa aibe aceste scenarii pe masa, si sa nu le cada mandibula nepregatiti in fata unor evenimente ce se vor derula foarte rapid pe scena internationala.

    • Relatiile noastre cu Rusia ne arata clar ca in staulele din Romania srau fiinte mai inteligente decta multe bipede cu diplome si masterate …
      Deci cam asa .. daca vrei sa ai relatii comtcviale cu Rusia esti „comunist”, esti „antimaerican” si dracu mai stie ce.
      In timpu asta noi imprtam gaz rusesc muot mai mult cdeat pe vrmea cand faceam parte din CAER. Gratie unor „anticomunisti” care au vrit s atemine cu menriti din Valea Jiului. OCR si Ceausescu au dezvoltata mineritu ca o alternativa la dependenta de URSS … insa „inteligentii” nostri au delirat ca doreau sa obtina omu nou cu refelxe uti si pumn mare care sa bata bine la teleptuali …
      Asa ca n-ema apucat sa cumpram gaze de la rusi … oplatind cu $$$$$ nu cu mobila, haine si incaltaminte. Ocazie cu care ne-ma mai procopsit cu N mii de someri (ca nu mai exportam in Rusia…)
      Bun… si tot zbierand impotriva „comunismului” adica a Rusiei am ajuns sa dam si metalurgia pe mana rusilor. Ceva rafinarii. Sa zic asa rusii sunt mai prezenti azi in Romania membra in NATO decat erau in RSR

      Insa in lco sa observam ca vrem nu vrem trebuieste sa avem contacte cu ei … ntz.
      Insa mi se pare ca sunt unii occidentali (poa muricani) care cumpara produse din Romania si le revand in … Rusia!!!

      Adica mai prosti decat vita din grajd!

  16. E cam forţată ideea că invitaţia lui Dragnea la ceremonia de instalare a preşedintelui american se datorează faptului că românii de peste Baltă au votat cu Donald Trump !
    Poate doar ăia care nu au fost, sau nu erau deja gata îndobitociţi de massmedia din RO, care rupea zilnic lanţul muşcându-l de coor pe candidatul republican , tot pe-acolo pupând-o -n neştire pe hilara democrată !
    Semnificaţia acestei uluitoare invitaţii este mult mai profundă ! Sper că nu şi lgbtist ! 😉 Deocamdată ! Că mai târziu s-ar putea să ne cam usture fondul ( Proprietatea” ? ) pe toţi , după aflarea preţului invitaţiei ! :mrgreen:

  17. De două săptămâni, bășica românească, numită atât de pretențios „STAT DE DREPT”, se crapă și zemuiește pe unde nici nu te-așteptai și nu mai e nimeni prin preajmă să-i pună plasturi pe suprafața deja instabilă, care-și pierde luciul de pe membrana bombată, fosta ei mândrie de bășică arogantă.

    Nu am crezut, până mai ieri, domnule profesor și domnule Prim –ministru, că există posibilitatea reală ca peste condamnările dumneavoastră să se aștearnă și altceva decât tăcerea. Acum însă, dacă mă uit mai atent, văd cum pe foaia de cort a muțeniei , așezată forțat peste dublul abuz, un semn de întrebare devine vizibil, chiar și pentru cei mai miopi. Nisipurile se mișcă, de două săptămâni, într-o direcție imprevizibilă: acolo unde ieri era o falnică și nepăsătoare dună , cu caschetă și patru stele pe umăr, azi e o formațiune concavă, adâncită în sine ca o crăpătură în scoarță… și-n scurt timp nu va mai fi nimic, nici măcar o ravenă, ci doar o gaură neagră al cărei nume cetățenii l-ar fi uitat deja , dacă n-ar ieși Sebi Ghiță la două-trei zile să le împrospăteze memoria.

    Infailibilul, eternul Băsescu Traian , s-a dovedit a nu fi cu mult mai deștept decât ilustrul său frate, pe care un țigănuș cu gel în freză l-a filmat cu cravata și l-a înregistrat audio cu pixul, pe când lua „ morman”, la sacoșă. Marele Băsescu „ a căzut” și el pe înregistrare ( așa se spune?) și cred că de câteva zile se uită mai atent la vecinii de pahar și le evaluează cu mai multă circumspecție nasturii, stilourile, cravatele și ghiulurile , încercând să ghicească unde anume se află ascuns ochiul camerei de filmat. Nici ANTENA 3 nu mai râde azi cum râdea când Sebi se prezentase la DNA cu bufnițele ambalate în catifea și Mihai Gâdea nu mai zice „uite și la mitomanul ăsta de Ghiță”.

    Ieșiți la lumină din frica paralizantă, ca dintr-o grotă, oamenii încep să vorbească. Un cetățean respectabil o parafraza pe Kovesi , acum câteva zile, pe treptele Ministerului Justiției, vârându-i în față un carton pe care stătea scris , cu majuscule: „DEMISIA! NOI SUNTEM POPORUL ȘI NU NE LĂSĂM!” . Alți cetățeni erau hotărâți astăzi să intre în greva foamei pentru promovarea legii răspunderii magistraților. „La Chilia-n port”-varianta pentru Statul de drept, e pe cale să devină șlagăr. Răzvan Savaliuc a publicat fotografii cu dânsul așezat comod în scaunul de Procuror Șef al Codruței , asta după ce, în instanță, șefa DNA a susținut că nu a avut niciodată relații de prietenie cu acesta. Doamna Gîrbovan, președintele UNJR, a „declasificat”, după 11 luni de tăcere, punctul de vedere al Departamentului Securității Naționale privind imixtiunea ocultă a SRI în justiție, precum și problema acoperiților infiltrați în magistratură.

    Acum ar fi momentul… avem Parlament nou, avem Guvern nou, avem program de guvernare ambițios, avem dezvăluiri fabuloase, avem propaganda sereistoidă plângând în toaletă, avem alt Mare Licurici, avem Mungiu Pippidi care cere , isterică, închiderea postului ROMÂNIA TV , și , în fine, avem o parte însemnată a populației care a votat simțind pericolul și începe să creadă, în sufletul său, că a votat inteligent. Dacă și de data asta se pierde acest capital și se neglijează această conjunctură, putem să încuiem țara și să aruncăm cheia peste umăr.

  18. Occidentalii , Meridionalii si Orientalii cum ramane ? Ca voi va dati in cap , nasol , dar ce se intampla cu resursele tarii ?? . Vreau sa fiti asa explozivi si atunci cand va fii vorba de resursele tarii si beneficiarii acestora ! Toti se indreapta spre stele dar nu au resurse , noi avem dar ne batem intre noi . Voi aveti impresia ca aceasta paranteza nu se vede ?

  19. Mircea Popescu
    ,,eu considerand ca nu poti sa redistribui echitabil avutia nationala daca nu exista o contributie „echitabila” a tuturor cetatenilor.”
    Serios ? Sa nu-mi spuneti ca Paris Hilton are o contributie echitabila si proportionala la averea tatalui, sau ca Mariah Carey isi merita milioanele desi este singura persoana care uita cuvintele propriilor melodii. Numai intr-un sistem fundamental inechitabil unii castiga mormane de parai fara sa se dea macar jos din pat, sau, facand playback la greu. Si totul, datorita prostiei fanilor de muzica si film care se simt fascinati de succesul facil si de stralucirea decorurilor. 😉
    Daca aristocratia de alta data avea/are o oarecare legitimitate, data de educatie si stil, sa nu-mi spuneti ca burghezia capitalista crescuta pe sudoarea muncitorilor de la Ford, sau a celor care au construit zgarie norii, trebuie sa detina mai mult de jumatate din averea si resursele lumii. Mai ales ca niciun capitalist nu a produs el insusi petrolul, carbunele. diamantele, aurul. El, capitalistul, doar le consuma in interesul sau personal legat de maximizarea profitului. De aceea se si distruge mediul natural, deoarece capitalismul este ca o tumoare maligna: Se extinde necontrolabil si devasteaza tot, precum lacustele.
    Asa cum bine spune doamna M.E.P, comunismul isi are originea in istoria veche a iudaismului. Daca de-a lungul istoriei evreii au experimentat si, in general, au esuat in demersul lor, in Israel lucrurile stau cu totul altfel. Acolo, experimentul a reusit, iar Israel a devenit un model de stat puternic, unitar, national si indivizibil.
    De ce a reusit ? Datorita implementarii corecte a principiului fundamental al comunismului: SOLIDARITATEA DUBLATA DE EDUCATIE. De aceea, poporul evreu este un popor coerent si indivizibil, oriunde s-ar afla pe planeta.
    Aproape intodeauna am crezut in ideea ca, in esenta, comunismul nu este ceva rau, daca nu este promovat de oameni de rea credinta.
    ps
    Daca este sa apreciec ceva din istoria recenta a SUA, ar fi perioada New Deal a presedintelui Roosevelt, epoca in care oamenii au inteles ce inseamna egoismul feroce si lacomia care au dus la teribila criza din 1929-1933 si ca fara sa asiguri locuri de munca decente milioanelor de americani, CU SPRIJINUL NEMIJLOCIT AL STATULUI, tara nu se poate dezvolta in armonie si stabilitate.

  20. Din pacate Iliescu(in primul rind), dumneavoastra si multii alti lacomiti de putere si bani ati fost moartea(nu somnul) ratiunii care au nascut mostrii ca basescu, coldea, kovesi, johannis si alti marunti la suflet ca ei.
    Tot din pacate nu ma astept sa aveti regrete sau macar sa constientizati ce ati facut…… In cel mai rau caz doar pentru pielea dumneavoastra……

    O TARA AMARITA IN CARE NISTE AMARITI CU IFOSE MARI CONDUC NISTE AMARITI MAI MICI CU IFOSE PE MASURA!

    SE VA SCHIMBA ASTA VREODATA? VOM AVEA VREODATA OAMENI DE STAT CU ADEVARAT? SAU INCA NU A TRECUT SECOLUL CA SA AVEM PE CINE LICHIDA?

    VAI DE SUFLETELE NOASTRE!!!!!!!

    Fara respect,
    Domnule Nastase!

    • E simpatică și indignarea, e remarcabil și tonul înțepat , dar, una peste alta, nu v-ați plictisit de generalitățile astea răsuflate cu „lăcomiții de putere și bani” ? Vă mai răcoresc, oare, enumerările „deschise”, în care oricând puteți adăuga, pe lista nenorocirilor aduse de Adrian Năstase, și Brexit-ul și pe Donald Trump, după Iohannis, deoarece, în logica dumneavoastră, și pentru apariția OZN-urilor în Nevada tot amfitrionul nostru este vinovat? Lamentări inutile și plâns în pumni, neproductiv, avem din belșug în România .. e un întreg segment de presă specializat pe așa ceva, sector unde ați putea avea parte, în subsolul unor editoriale smiorcăite și bazate pe căderea drobului de sare, de o oarecare apreciere. Concluzia: ați greșit blogul… dar nu fiți trist, se întâmplă …

    • D-le Bucur, cu o calificare bună cerută pe piață și cu dor de muncă ați face treabă bună, ați trăi bine și n-ați mai avea frustrări. Am suficiente exemple în jurul meu. Sigur că cele două condiții sunt de neocolit.

  21. Un om josnic, fără educație, cu un caracter infect, un ipocrit, un ins malefic.
    ĂSTA e Băsescu.
    Mă bucur că se adeverește proverbul ancestral, ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!

  22. Ei, incet-incet ies la lumina niste lucruri ( o mare parte din ele cunoscute sau intuite ). Problema este sa nu fie prea tarziu sau sa se faca ce se face in general, adica nimic . Vedeti ca „lumea” are memorie (foarte volatila), Black Cube de ex., ati mai auzit ceva? Mai intereseza pe cineva?

    • alex

      Cazul Black Cube nu s-a estompat, ci a ajuns intrr-o noua faza, cea a dezvaluirilor domnului Ghita.
      Sa vedem ce (si cine) urmeaza….
      Dvs chiar va imaginati ca evreii sunt niste diletanti ? Au cele mai profesioniste servicii de informatii din lume, cu relatii si conexiuni atat in serviciile americane, cat si in cele rusesti. (Z)
      Nu m-ar mira ca Sebastian Ghita sa fie acum foarte aproape de Edward Snowden.

  23. Doamne Dumnezeule!!

    Stau cu radioul deschis pe Radio Romania Actualitati (fost program I)
    Acum este interviul unei tinere care are burse si studiaza in „Europa”. Acum in Italia, ceva timp in Germnaia. Si cicva in Gemania i-a fots greu sa se scomoddeze cu obiceiurile.. Ca cica la noi in Romania de Craciun mergem in staiuni la munte ski, petreceri pe cand germanii fac Craciunul in familie!!

  24. Dl Bucur ati facut o radiogratie corecta Emanatii evenimentelor din dec 89 Iliescu Brucan Gelu Voican Magureanu si inca cativa fara suflet si un dram de iubire de tara si neam au pus bazele in ‘Duminica orbului’ la marele jaf de azi .Vecinii nostri :ungurii chir si bulgarii sa numai vorbim de cehi slovaci croati polonezi au ‘cotit-o’ asa cum dicta interesul lor national dar la noi dupa dec. 89 s-a dat ;dezlegarea ‘ la marele jaf ce continua si azi SA VA FIE RUSINE TRADATORILOR/

    • Vă propun o calificare profesională: zidar, faianțar, zugrav, tâmplar, bijutier, instalator, bucătar, electrician…
      N-aveți idee ce mult se câștigă cu meseriile. Dacă țineți neapărat să fiți calculatorist, să știți că în domeniu sunt puține oferte și multe cereri.
      Instalatorul cu care lucrez are familie, doi copii și o duce ca-n sânul lui Avram. E adevărat că muncește mult și n-are timp să afurisească pe bloguri…

  25. Minunate..dezbaterile referitoare la economie si relatii sociale si politice. Nu am pretentia unei polemici dar, asfi foarte curios sa inteleg” Cum se face ca in general in varful comenzii ajung oameni limitati totusi( profesional si chiar mental..uneori). ?
    Nu cumva alegerea nu ne apartine nu ne apartine?.
    Nu cumva cei ce dirijeaza alegerea sunt preocupati sa inlature in cel mai mizerabil mod toate elitele care nu ” ling clantele”( scuze, nu am gasit ceva mai sugestiv), pentru a forma turma si a o mana pe drumul dorit..??.
    As dori sincer parerea dvs. cu privire la aceasta boala a timpurilor noastre” parteneriatul” sub toate formele, sau” comanda la mine”..!!
    Oamenii ar trebuii sa inteleaga limitele aceste ” amicitii” ,cat este. avantaj si cat tradare, ( mie mi se pare mai mult partea a doua) sau poate fi o intelegere gresita a mea..
    Am pierdut multe valori si am ramas cu o sumedenie de lingai si asta doare. E foarte greu sa mergi doar inainte pana nu se face cu mult curaj CURATENIE.!.
    Avem o gramada care periaza, care stiu totul si care joaca fals, care te iau in brate dar abia asteapta marginea prapadtiei in care sa te arunce” din greseala” si sa verse apoi lacrimi de ” crocodil”.
    Cu stima..( sper sa revin). Multumesc.!.

  26. Sunt evidente trei lucruri: primul, ca un semnal in ceea ce il priveste pe dl Basescu inca nu a fost dat; al doilea, ca acesta se ocupa cu actiune preventiva; al treilea, ca dl Coldea va fi incarcat cu raspundere pe cat posibil. Un al patrulea lucru, pe cale de a fi uitat, este acela ca dl Ghita nu este doar un invingator de profesie la licitatii guvernamentale, ci si acela care, prin programe, ne-a centralizat voturile, din 2004 incoace. Un al cincilea, care ar putea deveni evident si el, este acela ca o lectura a arhivei blogului ne va lamuri ca acum citim scrise de altii chestiuni formulate de contributorii blogului, in trecut.
    Deocamdata, dl presedinte Johannis ne permite o vedere partiala. Aceasta si din cauza – asa imi place sa cred – consilierilor sai politici, care incearca sa il faca bizantin si sa-l antreneze si in lupte cu hangerul, in timp ce dumnealui este un saxon. Ori, mie mi se pare ca, nesaxon, un monom este favorizat in comparatie cu celalalt; si cum idealul bizantin nu este atins, am putea asista, in viitorul destul de apropiat, la un dezastru.

  27. Neoliberalistul care tipa la noi, prin caps loks, cum foarte bine Ana il diagnosticheaza si-i prescrie si tratamentul, invitandu-l la civilitate si trezirea la realitate, nu face decat ceea ce fac toti neoliberalistii, globalistii, unipolaristii, unipersonalistii, egoisti patologici si lacomi nesatiosi dupa puterea totala… Stiu ca insiruirea, care poate continua, este tautologica, este suficient spus neoliberalism, sursa originara, dar e bine sa le cunoastem toate fetele. Neoliberalismul practica politica furibunda a culpabilizarii unor falsi vinovati, pentru a-si ascunde propriile vinovatii si a obtine avantaje politice unilaterale, si metoda razboiului politic preventiv, prin justitie secreta si condamnari politico-juridice preventive, varianta interna a razboiului militar preventiv, exersat in afara SUA de presedintele G.W. Bush. Ca oameni politici si de stat, presedintele Ion Iliescu si primul ministru Adrian Nastase au fost, si sper ca cel de-al doilea sa revina in politica, oameni de oameni, boieri ai politicii, promotori ai echilibrului, obtinut prin dialog si compromis, o arta si o stiinta care dau politicii un alt inteles si o alta directie, net compasionale si pline de omenesc. Sa ne amintim de motto-ul doctrinar al scolii politice iliesciene: “A fi domn e o-intamplare, a fi om e lucru mare.” O constiinta lucida privind vremelnicia puterii si necesitatea permanentei omeniei.

    • Nu vad nimic neoliberal in comentariul dlui Bucur; cine sesizeaza elemente neoliberale in discursul sau, cum ar fi considerarea libertatilor individuale ca functii sociale sau interventia statului in economie rog sa le semnaleze explicit. Nu vad ca dl Bucur sa abordeze vreo tema liberala.
      Ceea ce vad la dl Bucur este un deficit de discurs , ca si de comunicare. Posibil sa fie tracul inerent al debutului, sau, dimpotriva, o expresie a faptului ca se considera superior.

  28. Gata! Ajunge cu destrăbălarea!!! Vreau moderare urgent!!! Au prins de veste nebunii că e slobozie aici!

    Domnule Năstase, domnule prim-ministru, domnule profesor, prietenul nostru, dați-ne un semn că sunteți bine și că citiți blogul! Sper că nu sunteți pe la doctori!!!

      • Desi a fost mult mai usor dialogul direct fara moderare, trebuie sa fiu de acord ca „jandarmul”, in acest caz „moderatorul” este necesar intr-o lume reala in care siguranta comportamentului civilizat este compromisa de lipsa de cultura. Si chiar siguranta fizica, in lumea larga.
        Multi, chiar pe acest forum au cuvinte grele la adresa „jandarmului mondial” pe care-l reprezinta SUA, mai ales dupa 11 Septembrie.
        Poate acest mic exemplu al mesajelor imunde care au aparut in „lumea lui Nastase”, ii va face pe unii sa realizeze niste realitati globale, iar printre acestea si toleranta nepermisa a acceptarii invaziei in spatiul cultural european a unui stil de viata anacronic datorat unei culturi diferite.

        Mihaela Erika Petculescu facea o observatie referitoare la „comunismul chinez” actual, spunand ca este atipic (sublinierea imi apartine), deoarece cultura asiatica este diferita. Ei bine, si in cazul migratiei extra-europene este vorba de o cultura rudimentara care ataca, in scopul desfiintarii, bazele culturii europene tocmai in punctul nevralgic al tolerantei liberal-progresiste.
        Am vazut ca la Davos se preconizeaza deja solutia ca imigrantii sositi in Europa sa nu mai fie integrati in societatile in care au fost primiti, ci sa fie folositi doar ca mana de lucru.
        Oare aceasta nu inseamna sfarsitul multiculturalismui prin fortarea amestecului de culturi?

      • Mircea Popescu,
        am gandit blogul acesta ca pe un club in care să poată fi exprimate opinii diverse dar nu jigniri. Disclaimerul este in acest sens. De aceea, am reluat moderarea individuală. Ceea ce inseamnă insă, că in anumite cazuri, când nu sunt in fata calculatorului, unele comentarii pot fi intărziate.

      • Absolut de acord, deoarece la actiuni extreme sunt necesare masuri extreme. Sper ca macar dumneavoastra sa fi inteles analogia cu „jandarmul mondial” necesar pentru un climat cat de cat normal.

  29. Evenimentele din aceste zile ne CONFIRMA ceea ce toti oamenii rationali au banuit de cca. 11 ani : ca Romania sub Basescu si mai apoi Iohannis este in stat MAFIOT POLITIENESC care n-are nicio treaba cu democratia si ordinea constitutional !

    Romania a devenit captiva unor mafioti si tortionari ordinari ( de aceeasi teapa cu Visinescu , Nicolschi , Pauker , etc. ) sub coordonarea unor ticalosi si mai mari ( Basescu si mai apoi Iohannis ) si a caror unica activitate a fost sa-si vaneze oponentii politici , sa fure si sa instituie teroarea in tara ! Astazi vedem clar ca institutii precum DNA , ANI , Anaf , SRI , etc. au fost create si organizate in acest scop si conduse de niste mafioti in toata regula ! Din pacate , dumneavoastra ati fost prima victima a acestui sistem securist si cea mai importanta prin valoarea ei …

    Relatarile d-lui Ghita ne prezinta capii acestui sistem si cum functioneaza acesta dar nu pune capat functionarii acestuia . Observ ca acestia isi vad linistiti de treaba in continuare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si chiar si-au ales urmatoarea victima pe care s-o sacrifice : Ion Iliescu . Deasemenea , se acopera si protejeaza unii pe altii exact ca dragonul cu sapte capete .

    Cred ca aici intervine clar rolul Parlamentului care ARE OBLIGATIA sa RESETEZE sistemul democratic romanesc ! Va trebui hotarare si curaj si personal cred ca aceste institutii care au contribuit la aceasta situatie at trebui DESFIINTATE ! Si toti cei care au contribuit la crearea acestui sistem securest at trebui sa dea socoteala . Toti ! In frunte cu Basescu , Monica Macovei , Kovesi , Morar , etc si sfarsind cu fostul ambasador SUA Mark Gesheftstein . Fara mila !

    P.S. Ceea ce mi-a sarit in ochi in aceste zile a fost CV-ul psihopatului de Florian Coldea . Un individ care a absolvit liceul la seral la in liceu industrial din Arad , a ramas repetent si a fost exmatriculat in anul I la IPTV Timisoara , si-a luat licenta abia a 2-a oara la nu stiu ce scoala de securisti din Bucuresti si a ajuns sef la SRI fiind remarcat de sobolanul de Traian Basescu !
    Acest individ a condus Serviciul Roman de Informatii …

    Dealtfel , pe astfel de oameni s-a bazat SISTEMUL SECURIST al lui Traian Basescu : indivizi TINERI , cu EDUCATIE PRECARA si dornici de PARVENIRE prin orice mijloace ! Sau pe turnatori si agenti secreti infiltrati in toate sferele societatii .

    Poveste lui Coldea este si povestea altor actori din acest reality show : Kovesi , Alina Bica , Elena Udrea , Alina Gorghiu , etc.

  30. Apropo de interventia dnei autonumite „calafat”, injuratura proferata de domnia sa fiind astazi una specific feminina, in naivitatea mea socoteam ca oamenii citesc blogul dlui Nastase din placere sau ca sa mai invete ceva. Vad insa, ca, in cazul domniei sale, masochismul politic constituie un motiv foarte puternic. Sa citesti blogul unui politician pe care il urasti, ca sa te enervezi si sa il urasti si mai tare. O spirala autointretinuta a furiei.

  31. Presidente… sunt convinsă că nimeni nu vă mai sfătuiește, ci le faceți pe toate, de la un timp, după mintea dumneavoastră, acea minte la care fac referiri , deloc măgulitoare și din ce în ce mai des: presa scrisă și virtuală, NET-ul, televiziunile, bârfa din colțul străzii dar și efervescenta filozofie a cârciumioarelor de cartier. N-ați vrea să știți, Presidente, ce spun toți ăștia despre IQ-ul dumneavoastră, credeți-mă… mai bine citiți comentariile de pe pagina de Facebook, și vă domoliți incertitudinea existențială… acolo toată lumea vă iubește și vă consideră un inteligent și un titan!

    Dar, Presidente, ce anume doriți dumneavoastră să transmiteți populației, ieșind la declarații pe același interval orar utilizat atât de intens, de la suspendare încolo, de însuși celebrul vostru înaintaș, Băsescu Traian? Vă întreb deoarece , chiar dacă la suprafață pare că a uitat cine-i ridica tensiunea, aproape zilnic, pe la 18:30, între 2012 și 2014 , cetățeanul are totuși, pe undeva, disimulat , un subconștient mai atent la nuanțe, care-și aduce bine aminte de declarațiile de presă din perioada aceea și de dorința sa secretă de a sparge televizorul…deci, cam riscați, Presidente, cam riscați…

    Și, până la urmă, ce ne-ați transmis cu această cascadorie ? Ne-ați transmis, de exemplu, că ați constatat, cu mare scârbă, că sunt unii în România care au câștigat alegerile! Asta , desigur, e de înțeles că v-a ars corespunzător la ficați, deoarece, oricum ați fi încercat să îmbinați piesele după scrutin, nu v-a ieșit GUVERNUL MEU, ci o altă chestie, străină , pe care o urâți de moarte! Dar, s-a putut observa , totuși, că, deși o urâți de moarte, v-ați înălțat pe vârfuri, ați ridicat două degete și ați rugat astăzi, pe la 18:30, nesuferita de majoritate să vă bage în seamă, să nu vă combată, drept pentru care ați susurat, cu mâna pe sus : „și eu…și eu… vă rog, sunt Președintele, nu mă ignorați!”

    E nasoală conjunctura, Presidente, nu-i așa? Vedeți, e una dintre acele situații enervante când observați că nu întotdeauna statura contează… că uneori cei doi metri și jumătate, cu căciulă cu tot, nu vă fac nici mai vizibil, nici mai impunător, și nici măcar mai simpatic… iar mai deștept, nici nu e cazul să discutăm… Păi cum Presidente, să vă rugați matale astăzi de penalii ăia lângă care n-ați putut să stați la parada de 1 Decembrie?

    Nu știu dacă Iohannis Klaus Werner are obiceiul de a-și roade unghiile de ciudă, în intimitate. Dar aspectul mi se pare irelevant, deoarece, din păcate pentru el , Klaus arată exact ca și cum ar face-o.

  32. Fără doar și poate ați pus punctul pe I . Întrebarea este dacă se mai poate face ceva , cum sa scapi de sistemul acesta bolnav , dacă exista masuri reparatorii pentru victimele – printre care și Dvs. – acestui cuib de vipere .?
    Dacă vor plăti pentru dosarele comandate , pentru suferinta familiilor și oprobiul public declanșat în urma asa zilelor infracțiuni. Vai de ea tara cu asa conducători și cu asa înalți funcționari ai statului care călca orice lege a bunului simt care nu are nimic de a face cu democrația.

  33. Inteleg ca acel domn general de la servicii a fost trecut in rezerva, dar spalat de orice acuzatii. Banuiesc ca este o alta operatiune de a ascunde adevarul, si de a estompa efectele scandalului. Este o solutie care sa multumeasca un anumit „partener”, dar si de pe la noi, cei care ar fi eventuali loviti de aflarea adevarului.

    Din pacate, asa se intimpla si pe la alte curti, mai imperiale ca ale noastre. Va place „democratia”, nu-i asa?

  34. Dacă …

    by Rudyard Kipling

    De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
    In jurul tau, si spun ca-i vina ta;
    De crezi in tine, chiar cand omenirea
    Nu crede, dar sa-i crezi si ei cumva;
    S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
    Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
    Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
    Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;

    De poti visa – si nu-ti faci visul astru;
    De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
    De-ntampini si Triumful si Dezastrul
    Tratand pe-acesti doi impostori la fel;
    De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
    De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
    Cand munca vietii tale, naruita,
    Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

    De poti sa strangi agonisita toata
    Gramada, si s-o joci pe-un singur zar,
    Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,
    Iar c-ai pierdut – nici un cuvant macar;
    De poti sili nerv, inima si vana
    Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
    Si piept sa tii cand nu mai e stapana
    Decat Vointa, ce le striga: ‘Sus! ‘

    De poti ramane TU in marea gloata;
    Cu regi tot TU, dar nu strain de ea;
    Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
    De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
    De poti prin clipa cea neiertatoare
    Sa treci si s-o intreci gonind mereu,
    Al tau va fi Pamantul asta mare,
    Dar mai mult: vei fi Om, fiul meu!

    Rudyard Kipling (1865-1936, Anglia)
    Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1907.

  35. Dle Nastase, nu sunt un fan al dvs pentru ca sunt liberal, prin vocatie si convingere, dar asta nu ma impiedica sa-mi exprim satisfactia atunci cind vad postat un adevar dureros – pentru dvs si pentru romanii de buna credinta, in general – care-l are ca pivot pe cel care a devalizat aceasta tara, impreuna cu lacustele lui din fostele PD, respectiv PDL iar acum PMP. Am fost in noiembrie 1994 la acel miting liberal in care Traian Basescu a lovit copilul, in vazul tuturor si, mai apoi la „goana” unor liberali – zice-se „de buna credinta” – sa recupereze casetele pe care se afla imortalizata scena penibila. Cine credeti ca „coordona” echipa de recuperatori? Ei bine, insusi Calin Popescu Tariceanu si cele doua „dive”, Carmen Iorgulescu si Raluca Turcan! Personajul despre care faceti vorbire in postarea dvs este de o maleficitate iesita din comun. Ceea ce ma surprinde este faptul ca Mai Marii din Servicii accepta bataia lui de joc la adresa SRI si DNA. De ce? Pentru simplul motiv ca marile matrapazlicuri nu se fac de unul singur, astfel ca Basescu a ordonat iar cei sin Servicii au executat! De ce acest popor a acceptat ca ex-presedintele lor in doua mandate, sa aiba o viata dubla, sa-si „cultive” febletea si sa o propulseze in cele mai inalte functii in Stat? Daca ar fi fost posibil, ar fi numit-o, oficial, „Prima Doamna” iar daca firava noastre Constituite, siluita de el cu nonsalanta, ar fi prevazut, ar fi numit-o Regina sau Inparateasa. Firesc, mi-am pus intrebarea: „Oare Basescu nu este ofiter acoperit”? Dupa felul in care este menajat dupa ce nu a mai fost presedinte mi-am raspuns, mie: „Evident ca da!”. Dar ce conteaza parerea mea? Va urez un An Nou 2017 care sa va descreteasca fruntea si sa va aduca zile senine.

  36. E necesară „cenzura” dacă cel care comentează nu e civilizat, bine-crescut.
    Cei care au calitățile de mai sus se „autocenzurează” prin buna-creștere și civilitate, și pot să contrazică sau să critice, să reproșeze, să-și scrie părerile formate în urma procesării informațiilor pe care le au, chiar dacă informațiile sunt eronate sau percepția e alterată de ură.
    Deci proprietarul blogului le dă drumul. Am văzut nenumărate exemple în anii în care am frecventat blogul.

  37. ..Immi~…Basescu ramine TOT Basescu…Are totusi farmecul sau cel unic…Dovada stind intrarea sa in parlament chiar daca la limita pragului…Sigur ghinionul sau a fost acela ca a venit criza economica si prin urmare + ca urmare a acelor masuri nepopulare pt. cetateni, imaginea a avut si inca mai are de suferit in ochii electoratului…Oamenii se tem si pe buna dreptate ca daca va ajunge din nou la putere va lua din nou aceleasi masuri_TICALOASE_si va mentine in continuare un nivel scazut de prosperitate pt. cetatenii simplii, adica ca cumva sa strice chipurile echilibrele si mecanismele economice cu care functioneaza economia noastra cea K-pitalista-normal.. ..Odata reajuns la putere ii va tine pe oamenii cu salarii de MIZERIE ca si pina acuma dupa modelul CP Tariceanu pe care Basescu il are pina la urma la sufletul sau, ca doar nu de pomana la pus prim-ministru in 2004_.._Bine acum ne place nu ne place Traian Basescu a mostenit un sistem tot bine gindit si pus la punct de catre predecesorii domnule Nastase~..Si asa cum era si normal la adaptat la proprile sale nevoi si clientela de partid si afaceri~…Nuu~?..Ce sa faca si dumnealui~??…In sfirsit !_..Cit despre problema Justitiei prea multe Nu sunt de comentat mai mult decit ceea ce se vede cu ochiul liber…Again_:..Redau din nou spusele lui A. Mititelu_:..”_camarile intregi si cumetrii intre judecatori-procurori-politiceni de la B si Craiova + M. Sandu_”…Mafiotul nambar oan al futbolului Romanesc, retaras intre timp intr-o functie onorifica, un fel de Ion Iliescu intangibil de orice lege sau prevedre constitutionala…Iar ca dovada clara stind Condamnarile pe banda rulanta la CEDO_ de care NIMENI nu se face raspunzator citusi de putin si nici nu se inca vreo masura in acest sens…Mergem inainte tot asa !!!…..cit despre Satanistul_SRI-ist Sebi Ghita momentan nu fac comentarii caci evenimentele inca se succed cu rapiditate si constant_____~..Asteptam inca acea informatie cit mai oficial posibila legat de locul unde se afla acesta_..caci doamna LC Kovesi nu a supus nimic aseara despre locul unde s-ar putea afla___…poate stie ceva Victor~Viorel_Pooontaa, ca doar e prieten de suflet a lui S-Ghita_…………

Dă-i un răspuns lui ZeVAnulează răspunsul