Alegeri 2016: 10 explicaţii, 10 consecinţe

Duminică, cetatenii români si-au manifestat voinţa prin vot. Mesajul urnelor a fost clar: societatea aşteaptă revenirea la normalitate. Suntem obosiţi de interminabilele conflicte, greu de înţeles şi de acceptat.

În cele ce urmează, vă propun câteva sugestii pentru a explica, pe scurt, rezultatele alegerile parlamentare:

  1. Prin rezultatul alegerilor parlamentare, România se înscrie în rândul ţărilor din spaţiul lumii euro-atlantice în care au avut loc „revoluţii ale majorităţii tăcute”, realizate în numele suveranismului. Alegerile relativ recente din Polonia, Slovacia, Statele Unite ale Americii ori referendumul pentru Brexit au scos la lumină nemulţumirea populaţiei faţă de consecinţele globalizării/integrării europene. În România, aşa-zisul „guvern tehnocrat” a fost perceput drept instrumentul prin care interesele Marilor Puteri şi ale companiilor multinaţionale prevalează în faţa celor naţionale. Această revoltă a „societăţii anonime şi tăcute” nu are, în principal, o componentă etnică pentru a fi naţionalistă, ci este determinată de efectele socio-economice ale apartenenţei noastre la Uniunea Europeană. Nu este o reacţie de excludere a străinilor, ci de redobândire a suveranităţii şi controlului asupra politicilor naţionale (suveranism).
  2. Rezultatul alegerilor reprezintă un masiv vot de blam împotriva „regimului Iohannis”, a cărui esenţă nu este altceva decât continuarea regimului Băsescu, faţă de care 7,4 milioane de cetăţeni şi-au manifestat dezaprobarea la referendumul din 2012. Retorica găunoasă a „statului de drept” prin care sunt mascate, în fapt, tot mai multe abuzuri politico-judiciare a provocat şi ea furia unei bune părţi din societate.
  3. Este meritul lui Liviu Dragnea de a fi construit o strategie de campanie adecvată la starea societăţii şi situaţia internă din PSD. Social-democraţii şi-au extins bazinul electoral şi în spaţiul urban mare, chiar dacă potenţialul din mediul rural nu a fost fructificat integral. Dacă PSD ar fi insistat mai mult asupra nevoii de justiţie socială ar fi putut obţine un scor şi mai mare.
  4. PNL nu a învăţat din experienţa nefastă a epocii Băsescu, acceptând transformarea docilă într-un partid prezidenţial inert şi lipsit de vitalitate. Faptul că PNL şi-a construit întreaga campanie electorală pe mitul „Eroului Salvator”, încarnat caricatural de Dacian Cioloş, luat cu împrumut şi împărţit cu un partid anti-sistem (USR), a întărit electoratului impresia de improvizaţie, amatorism şi oportunism în legătură cu „partidul Brătienilor şi al lui Blaga&Co!”
  5. Votul anti-sistem a luat în România diverse forme, naţionalistă prin PRM, populistă prin Partidul Poporului „Dan Diaconescu”. Este o noutate încarnarea opţiunii anti-sistem printr-un partid elitist ieşit din „spuma societăţii civile şi a intelighenţiei”, USR. Integrarea acestuia în viaţa parlamentară va însemna, cel mai probabil, sfârşitul utopiei anti-politice.
  6. În parlament au intrat şi cele două partide de personalităţi, ALDE şi PMP. Partidul domnului Tăriceanu nu a obţinut un scor mai mare nu doar pentru că nu are o infrastructur[ politică extinsă, ci şi pentru că a existat un vot util acordat PSD-ului de către cei care resping regimul Băsescu-Iohannis. Este posibil ca ALDE sa-si mărească numărul de membri cu alti liberali si, in felul acesta, sa se refacă ideea USL-ului. De cealaltă parte, Traian Băsescu a devenit senator pentru că în societate mai există opţiuni reziduale pentru fostul preşedinte. O parte din adepţii „băsismului” au preferat originalul, şi nu copiile imperfecte reprezentate de PNL şi USR. Oricum, paradoxal, o televiziune de stiri a reusit să-l „bage” pe Basescu in Parlament, oferindu-i o tribuna de exprimare, in timp ce si-a sabordat propriul partid, competitor pe acelasi electorat.
  7. „Reconcilierea ungaro-ungară” dintre UDMR şi FIDESZ a împiedicat divizarea voturilor etnicilor maghiari. UDMR nu mai este singurul „partid-balama”, însă politicienii maghiari sunt cei care au redactat „ghidul de utilizare” pentru astfel de actori politici în cadrul coaliţiilor, încă din 1996.
  8. După cum arată cele mai serioase cercetări din domeniul social media, instrumentele din platforma Web 2.0 au o influenţă limitată, determinată de contextul socio-politic. Mult-aşteptata „revoluţie Facebook reloaded” nu s-a întâmplat dintr-un motiv foarte simplu: nu a existat o motivaţie autentică. Majoritatea tineretului nu a dorit să participe la o mascaradă politică, nu s-a lăsat înşelat de strategiile de mobilizare exersate atât în alegerile prezidenţiale din 2014 cât şi după incendiul din Clubul Colectiv.
  9. Mitul „diasporei salvatoare” s-a spulberat! Românii aflaţi în diaspora au votat în linia votului de la alegerile parlamentare precedente şi nu au putut produce o schimbare a trendurilor politice din ţară. Un alt eşec a fost cel al votului prin corespondenţă. La fel, mitul votului de dreapta din Transilvania.
  10. Chiar dacă prezenţa la vot, raportată la un corp electoral ce pare a fi supraestimat, este redusă, alegerile parlamentare sunt reprezentative pentru structura politică şi socială a României. Absenteismul a fost tot o formă de manifestare a opţiunii politice, chiar dacă nu una dezirabilă. Faptul că alegătorii din mediul urban au participat la procesul electoral într-o proporţie mai mare decât cei din mediul rural poate fi explicat tocmai ca o reacţie la consecinţele negative ale globalizării, care îi afectează pe orăşeni într-o mai mare măsură.

 

Consecinţe şi perspective

  1. După doar un an, România reintră sub auspiciile regimului de coabitare preşedinte-premier. Experienţa noastră este preponderent negativă, cauza principală fiind dorinţa preşedintelui, flancat de partidul din care provine şi de instituţii cu trei iniţiale, de a controla guvernarea ţării. Aşa s-a întâmplat cu guvernele Tăriceanu II (2007-8) şi Ponta. Au rezultat două suspendări ale preşedintelui Băsescu şi o naţiune divizată. Tocmai pentru a evita noi conflicte, Klaus Iohannis ar trebui să accepte fără nicio împotrivire conducerea guvernului de către liderul partidului care a câştigat alegerile. Aici nu este o chestiune de persoane sau de chimie personală, ci de un elementar bun-simţ democratic. Liviu Dragnea este dator să preia conducerea cabinetului, tocmai pentru a asigura eficienţa guvernării.
  2. Apare o intrebare: alături de ALDE, în guvernarea PSD ar trebui cooptată şi UDMR? S-ar putea sustine ca guvernarea ar fi mai stabilă şi s-ar putea elimina astfel unul din elementele de destabilizare politică, folosit de actori statali de la Vestul şi Estul României. Mai ales in perspectiva sărbătoririi Centenarului din 2018. Poate că majoritatea celor care au votat PSD nu îşi doresc acest lucru, dar realismul politic ar putea sugera că UDMR ar putea fi utilă guvernării.
  3. Conducerea PSD ar trebui să înveţe din erorile guvernării USL şi să nu le mai repete. Este esenţial ca PSD să cântărească bine ce doreşte să realizeze în cadrul guvernării, să-şi stabilească priorităţile şi mai ales resursele. În opinia mea, guvernarea PSD nu ar trebui să cadă în capcana Proiectelor Grandioase, dificil de realizat într-un regim de coabitare. De exemplu, nu ştiu dacă, in primă fază, ar fi înţelept ca PSD să intre în logica modificării Constituţiei. Reamintesc ca pentru adoptarea unei legi de revizuire este necesara o majoritate de doua treimi. Trecerea la un regim parlamentar clasic, cu un preşedinte ales de parlament, va fi greu de acceptat şi de realizat. Singura transformare importantă care necesită modificarea Constituţiei este reorganizarea administrativ-teritorială, dar reluarea acestei teme în actuala situaţie regională pare a fi inoportună. Conflictele politice nu îşi află cauza principală în constituţie, ci în cultura noastră politică!
  4. Realizarea unui autentic mecanism de control şi echilibru al puterilor în stat nu necesită modificări de substanţă ale constituţiei. Este însă nevoie de introducerea unor reale garanţii că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate iar răspunderea pentru „malpraxis judiciar” este efectivă.
  5. Pentru PSD, principala provocare a guvernării va fi – in opinia mea – să găsească un echilibru între creşterea economică şi distribuirea rezultatelor acesteia în societate. Inegalitatea socială a crescut în ultimii ani, nu doar în România, ci şi în mare parte din Europa. Reducerea sărăciei extreme şi a marginalizării sociale ar trebui să constituie preocupări strategice pentru guvernul PSD. Dar prima prioritate ar trebui să fie dinamizarea economiei pentru a obtine resurse suplimentare pentru proiectele sociale.
  6. Marea provocare pentru PSD va fi recrearea unei autentice politici externe a României. Evoluţiile regionale şi relaţiile fluctuante dintre Marile Puteri nu şi-au găsit o reflectare adecvată în politica noastră internaţională, care este inerţială şi predominant reactivă. Mesajul de redobândire a identităţii naţionale transmis de alegători duminică ar trebui să dobândească un conţinut şi printr-o politică externă inovativă şi curajoasă. Nu se pune problema resetării opţiunilor strategice, ci doar depăşirea mimetismului vecin cu slugărnicia. Dacă noi înşine nu ne respectăm şi ne interiorizăm complexe de vinovăţie şi inferioritate, ceilalţi vor considera că suntem destul de slabi pentru a încerca să pună în discuţie teme pe care le consideram rezolvate. Desigur, România nu trebuie să aibă două politici externe, una a Preşedintelui şi una a Guvernului, însă cabinetul PSD nici nu trebuie să rămână blocat în dogmele actualei politici externe.
  7. Marea problemă pentru orice nouă guvernare este gestionarea aşteptărilor populaţiei. Dacă pentru cetăţeni este evident faptul că exerciţiul guvernării este unul planificat, ordonat şi coerent, nu haotic şi improvizat, nemulţumirile nu ating cote critice. Comunicarea rezultatelor şi explicarea amânărilor, eşecurilor trebuie să fie o preocupare constantă.
  8. Instituţia parlamentară trebuie revitalizată şi recredibilizată. Numărul imens de nou-intraţi în legislativ poate fi o sursă majoră de indisciplină şi conflicte politice. Majoritatea parlamentară are nevoie de un calendar legislativ cât mai bine articulat, astfel încât numărul ordonanţelor de urgenţă să fie cât mai mic. Grupurile parlamentare nu trebuie să fie folosite doar ca o maşină de vot, ci fiecărui parlamentar trebuie să i se dea un sens al activităţii sale.
  9. Deşi noua opoziţie parlamentară este divizată şi în conflict, este de aşteptat să devină tot mai agresivă, scopul fiind răsturnarea guvernării PSD după alegerile prezidenţiale din 2019. După reţeta obişnuită, reţeaua de sateliţi din „societatea civilă” va încerca să determine noi condiţionalităţi externe pentru România. Demonizarea PSD a început deja iar social-democraţii trebuie să se pregătească şi pentru această confruntare.
  10. O eroare frecventă a partidelor este de a neglija activitatea politică în momentul ajungerii la guvernare. Relaţia cu militanţii partidului trebuie continuată, iar activitatea din Departamente reluată, deoarece de acolo pot veni multe idei bune pentru guvernare. Este esenţial ca PSD să se menţină deschis către societate, să-i cunoască aşteptările pentru a le putea rezolva. Se simte nevoie unor noi documente doctrinare prin care să fie clarificate poziţiile de principiu ale PSD faţă de noile provocări interne şi fata de noul mediu internaţional. Succes noului guvern şi echipei PSD!

57 de gânduri despre “Alegeri 2016: 10 explicaţii, 10 consecinţe

  1. USR e plin de oameni care au făcut, ori fac parte din ONG-uri finanțate de Soros.
    Dacian Julien la fel.
    USR se asociază cu Cioloș și îl susține pe față creând un soi de confuzie între alegătorii ce se credeau de dreapta, dată fiind și susținerea plină de vervă a PNL-ului pentru același ne-candidat.
    USR se dă și anti-sistem, în felul acesta mai capătă vreo două voturi.
    USR accentuează că are mulți membri școliți afară, mizând și pe votul celor care și-au luat țara înapoi. De fapt îi fură de la PNL.
    USR se preface că este singur împotriva tuturor (adică nu se aliază cu PNL) și mai strânge vreo doi simpatizanți frustrați de faptul că sunt marginalizați în general.
    USR are membri tineri (care au găsit de cuviință să se spele, să-și radă bărbile, să se pieptene și să-și ia țoale de dreapta), cu nume noi pe scena politică, în opoziție cu noii PNL-iști – vechi PDL-iști – și mai fură niște voturi de la PNL.
    PNL doarme în papuci. Doarme, dar crede (ce fraier!!!) că se va putea folosi de USR pentru a susține un guvern mai târziu.

    Concluzie: USR a avut o tentativă de uzurpare a PNL, care aproape i-a reușit.
    USR urmărește înghițirea (oricât de fantasmagoric ar părea!) PNL.
    Dacă Julien se bagă la conducerea PNL, vom asista la fuziunea lor și vom declara acțiunea reușită.
    Mai întreb o dată: cine este stăpânul lor? Ce va rezulta din asta dacă le iese? Cine va fi adevăratul opozant al puterii?

    Cred că ideea USR este ideea dezbinării și cotropirii din interior.
    Cred că este mai periculoasă decât ni se pare acum.

    P.S. Iată cum se construiesc repede lucrurile în ziua de azi: folosind „infrastructura” unora mai vulnerabili (din mai multe puncte de vedere, dar mai ales al „simplității intelectuale”), uzurpându-le parțial identitatea și adăugându-i promisiuni dulci, răsturnându-le subtil valorile subiecților vizați, apoi le dai un singur brânci cu un singur deget în direcția dorită. și se vor duce învârtind, pentru că că ei oricum nu-s ancorați calumea în realitate (vedeți aiureala nașterii PDL, UNPR, PMP, PRU, recombinarea PDL cu PNL, UNPR cu PMP, balamuc, ce mai!).

    Iată de ce turma are nevoie de păstor. Nu din alte motive. Niște repere morale sănătoase și fixe care să păstreze oițele pe orbită. Foarte trist pare, însă eu cred că e doar natural. Eu pot accepta că suntem ceea ce suntem.

    Apreciază

  2. Vreau sa exprim citeva ginduri.Se afirma ca populatia de 50-64 de ani a votat cu PSD.Intrebarea mea este ca acei oameni au avut mereu aceasta virsta?Inseamna ca pina acum au votat altfel si omul din greseli invata.Se afirma ca cei din Ardeal voteaza dreapta,dar nu a fost asa tot timpul,peste tot se voteaza si stinga si dreapta ,doar procentele difera.Se afirma ca in unele locuri se produce mai mult.Daca excluzi producatorii straini care au venit doar in unele locuri din cauza infrastructurii ,veti constata ca nu este mare diferenta.

    Cu respect,

    Apreciază

  3. Este extrem de ciudat ca PSD nu are nicio preocupare referitor la coruptie. Oare de ce???
    Toate proiectele grandioase au avut un procent de mita de 10-20 % (Vanghelie). Daca se merge pe aceiași logica este clar de ce se doresc proiecte grandioase.

    Apreciază

    • Tizule da-mi voie sa itiraspund cu un citat „Comisioane” de 1000% – asta a adus lupta anti-corupție a lui Băselu. La Năstase se discuta (cu rușine) de 2%. Și nu se întâmpla nimic dacă refuzai să continui discuția.

      Însă sunt complet de acord cu tine în ceea ce privește PDL=groparii economiei. Și se potrivește și pentru „tehnocrații” cu epoleți.

      Nu spun că PSD-ul lui Dragnea va fi mai bun. Dar PSD-ul lui Ponta (de fapt tehnocrata aia mică de la finanțe) a fost cu siguranță mai bun.
      cel pe care il citez cam stie despre ce vorbeste.
      Asta imi aduce aminte de altul .. care in 1990-96 era prezent la a[poappe toate mitindgurile anti FSN, ILiescu, samd. In 97(reegim CDR) negru la fata a zis „ma ! Comunisnt de ILiescu sigur nu ma oibea INSA nu dorea sa ma omoare! Astia ma omoara cu zile!!!” De fp[at credusera f muklt „pretentiiile” (cam ca la poker „pa de 3!”) Morala? In 2000 in timpul campaniei electorasle acest cunoscut al meu avea lipit pe usa magaiznului afisul electiral la PDSR! si explica la titi „daca vreti sa traim cu toti votati Ilici!! SI pana in ziua de azi voteaza PSD injurand „Ce tarar dom;e ce tara! Daca vrei sa facui capitalism trebuie sa votezi cu stanga!!!” Ma rog find cunoiscut de al meu .. a invatat iuntre timop expr4sile comprador si criollios – a ultima veste despre el.. acum vreo 3 saptamani a avut o iesire contra USR ” o banda de compradori car se cred criollios!”

      Asa ca vezi tu … sa zicem ca ultu ar fi de acord cu un 5% total

      Apreciază

  4. E puţin neclar. Vorbiţi despre o viitoare guvernare în regim de coabitare. Or relaţii instituţionale normale nu se poate traduce prin coabitare. Victor Ponta făcuse mai multe compromisuri, primul fiind chiar înţelegerea pentru coabitare cu Băsescu.
    Alternativa ar fi un alt referendum de demitere a preşedintelui? Aţi considera ca productivă o asemenea eventualitate?

    Apreciază

    • Cârcotasu,

      coabitarea a fost decisă de alegatori. Presedintele de o culoare, guvernul de alta. In final, vor trebui sa coabiteze. Regulile coabitarii decurg din prerogativele constitutionale.

      Apreciază

  5. O concluzie ceva mai dura este ca cca. 5% din tara asta ( votantii lui Basescu ) sunt dusi cu capul !!!

    Dupa tot ce-a facut animalul ala in ultimii 20 de ani , sa vii si sa-l votezi din nou , mi se pare INCREDIBIL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Caz de balamuc pentru dementi irecuperabili .

    Apreciază

  6. Nu cred că mutarea la alt grup politic, decât PPE, a monicăi macovei exclude manevrele anti românești ale PPE! De fapt „realizările” tehnocraților chiar indică subordonarea față de PPE, adică față de Germania. Și-ai imaginat că pot prosti o țară dacă se laudă cu o creștere economică mare, dar fără nici un euro de la UE. Păi bravo PSD că a știut să explice că tot lor se datorează trendul pozitiv al României!
    Vreau să spun că „rolul rezervat” de Germania, prin PPE, nu concordă cu rezultatul alegerilor – adcă ESTE DE AȘTEPTAT SĂ APARĂ ÎN PRESA OCCIDENTALĂ O SERIA DE ATACURI LA DRAGNEA, DACĂ VA FI DESEMNAT PRIM MINISTRU!

    Apreciază

  7. „Coabitare” a devenit un cuvânt odios! Lumea nu se mai gândeste la sensul lui adevărat, ci își pierde rațiunea când îl aude! Propun să renunțăm la el și să-l înlocuim cu „colaborare”. Problema se pune deci așa: premierul României și președintele României vor fi „colaboratori” sau „adversari”? Altă posibilitate nu există!

    Apreciază

  8. Corect: „Mesajul urnelor a fost clar: societatea aşteaptă revenirea la normalitate. Suntem obosiţi de interminabilele conflicte, greu de înţeles şi de acceptat.”

    Inselator: „1.România se înscrie în rândul ţărilor din spaţiul lumii euro-atlantice în care au avut loc „revoluţii ale majorităţii tăcute”, realizate în numele suveranismului. […]
    Nu este o reacţie de excludere a străinilor, ci de redobândire a suveranităţii şi controlului asupra politicilor naţionale (suveranism).”
    Asta inseamna o delimitare de nationalismul autentic care afara de suveranitate mai inseamna si apararea unor valori si idealuri nationale cum ar fi reintregirea.
    Dar valorile nationale se altereaza pana la minimalizare prin acceptarea unui multiculturalism obtinut prin amestecul fortat de culturi intr-un singur spatiu istoric national, nu prin dezvoltarea separata in armonie a diferitelor culturi in diverse spatii nationale.
    In plus este cam ambigua formularea „excluderea strainilor” care pare sa confirme politica acceptarii valurilor migratoare, deci a alterarii structurii demografice nationale.

    Incomplet: „6…. De cealaltă parte, Traian Băsescu a devenit senator pentru că în societate mai există opţiuni reziduale pentru fostul preşedinte.”
    Basescu a apasat pedala curentului politic „nationalist” pe care a incercat sa-l preia in lipsa preocuparilor altor partide.

    Confuz: „9. Mitul „diasporei salvatoare” s-a spulberat! Românii aflaţi în diaspora au votat în linia votului de la alegerile parlamentare precedente şi nu au putut produce o schimbare a trendurilor politice din ţară.”
    Nu a existat un mit, ci o exacerbare voita si tendentioasa a importantei (de altfel nule) a rolului votului diasporei la parlamentare, in scopul divizarii natiunii.
    Este normal ca romanii aflati in diaspora sa nu produca o schimbare a trendurilor politice din tara atata timp cat cei 4 deputati si 2 senatori „reprezentand” cateva milioane de cetateni romani, dar total necunoscuti diasporei, intra in Parlament prin redistribuire.

    La „Consecinţe şi perspective”, este greu de inteles afirmatia de la punctul 2: ” … dar realismul politic ar putea sugera că UDMR ar putea fi utilă guvernării.” mai ales, dupa cum se afirma, „in perspectiva sărbătoririi Centenarului din 2018.”
    Ce are tanda cu manda? Procesul intregirii tarii a inceput in Basarabia in 1918, nu in Transilvania unde s-a definitivat. Si, in orice caz, nu de maghiari. Oare, in acest context n-ar fi fost mai normal ca in Parlament sa existe si „o partida basarabeana”?

    Total de acord cu: „Consecinţe şi perspective”, punctul 6: „Marea provocare pentru PSD va fi recrearea unei autentice politici externe a României. Evoluţiile regionale şi relaţiile fluctuante dintre Marile Puteri nu şi-au găsit o reflectare adecvată în politica noastră internaţională, care este inerţială şi predominant reactivă. Mesajul de redobândire a identităţii naţionale transmis de alegători duminică ar trebui să dobândească un conţinut şi printr-o politică externă inovativă şi curajoasă. Nu se pune problema resetării opţiunilor strategice, ci doar depăşirea mimetismului vecin cu slugărnicia.”
    Atata doar ca redobandirea identitatii nationale este in concordanta cu nationalismul si vine in contradictie cu multiculturalismul-amestecului-fortat-de-culturi. Doar daca, nu-i vorba de o identitate nationala „ajustata”.

    Apreciază

  9. Referitor la cooptarea udmr la guvernare, imi permit sa am rezerve: cum poti investi ca inalti functionari publici ai statului roman personaje care acum 1-2 luni doreau eliberarea orasului X de Bucuresti sau care marturiseau ca Ziua Nationala pentru ei este un moment de tristete, sau care aprobau paranoia maghiara ca la 1 Decembrie ungurii nu au ce sarbatori? Pana aici sa merga compromisul politic, la a numi in structurile puterii atatului cetateni ostili acestuia? Cum ramane atunci cu primisiunile PSD de intarire a statului? Asta o fi singura cale de a realiza reconcilierea sau este expresia unui marunt mercantilism politic? Eu personal, as fi profund dezamagit de ratarea acestei ocazii de a iesi din impotenta sistemica a statului roman in fata santajului permanent al udmr si budapestei.

    Apreciază

  10. Important este ca să înțeleagă și Președintele! Dacă el nu înțelege și se încăpăținează în ignoranța sa politică, va fi vrajbă mai mare decât pe vremea Prezidentului, actualul senator. Nu cred că udemeriștii (nu majoritatea maghiarilor) sunt de aceeași parte cu românii la Centenarul Unirii. Noi chiar nu vrem să învățăm nimic din istorie?. Toleranța, trăsătură specifică a românilor ( de altfel națiune violentă dar cu ea însăși), nu ne-a adus niciodată vreun avantaj, ci din contra, numai dezavantaje politice și economice.

    Apreciază

  11. Cred ca este exagerat sa mai vorbim de PNL. Ce vedem este de fapt PD Basescu „purtand pielea” PNL (precum gandacul cel mare din „Oameni in Negru”. Ptr eventualii sesibili jigniti de „gandac” recomand vizionarea filmului )
    PNL a fost si nu mai este!

    Este chiar ciudata cum pestele cel mic (oblete) a inghitit bibanu care a devenit stiuca…

    Hai sa va zic povestea … a fost odata de parca nu ar fi fost un guvern Nastase.. care intre noi conducea destul de profesionist tara dar desi Premeru’ era Primul Vanator al Tariii (zis si „18 pe zi”) era destul (mult prea) milostiv si iertator (ca altfel .. altfel se spunea povestea) si a iertata destule porcarii (fara nici o legatura cu caltabosii ptr care au fost legati Muresanu Nelu Electronistu agriculturii si DTR ul nationale … desi erau si pe atunci motive ) .. da oricum s-a vazut silit sa se ocupe nitelush de PeDei. Si cam neglijent a uitat ca sunt lucuri care se fac dar nu se zic si a zis ca vrea sa „destructureze” PeDe-ul.

    Imediata PNL care era totusi un peste destul de mare (biban) in balta parlamentara a sarit sa ajute bietul peste gata sa fie inghitit de stiuca cea rea .. l-a luat sub ocrotire si au facut Alianța Dreptate și Adevăr .
    SI au mers inpreuna la alegeri. Si a fpts faza cu lacrimile si Draga Stolo .. si a iesit Basescu iar ADA 31.26% . Nutzu a facut pe tac*-su-n patru si a reusit sa il faca pe Tariceanu premier.
    Si dupa cam un an Nuțu Șaitanescu a avut idea ca nu ar stri ca sa faca algeri generale anticipate. Pretextu ? O majoritate clara in Parlament (deci cam recunostea … incalcarea Constitutiei, Europei samd).
    Subtextu?
    O noua redistributie a cartilor in ADA. Ca parca apriteta fusese de 6:4 in favoarea liberalilor … se dorea cel putin una 5:5 insa tinand cont de poziatia Traiana preemineta se putea si un 6:4 sau 7:3 pentru PeDei. Sau si mai bine desemnarea unui ALT premier ADA , mai prietenos sau chiar PeDeu.
    Imtrer timp s-a intamplat Marea Banatului , inundatii pe Dunare .. Tariceanu premier lua suturi si in dos si in gura iar băseii se gitau in jurul lui „hai demisia, demisia sa facem, anticipate!”. Clar ca daca isis dadea demsia o incurcățea in toate felurile. Asa ca nu si-a mai dat demisia si a ajuns Tradiceanu. Apoi au urmata zeci de mizierii culminand cu aceea din si in octombrie 2006, un grup de membri și foști membri ai partidului, condus de foștii președinți Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, apropiați ai președintelui Traian Șaitanovici și susținători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat așa-numita „Platformă Liberală”, optând să înființeze o altă formațiune politică, P. Lebăral** Democrat. SI asa continuat pana cand la 1 aprilie 2007 Tăriceanu i-a demis pe miniștrii membri ai Partidului Democrat . Si a reusit sa se mentina ca premier al unui guvern minoritar.

    Si au urmat alegerile din 2008. Intre timp P. Lebăral** Democrat s=-a unit cu PD devenind cica „unicu si adevratul partid liberal” si devenind castigaorul relativ. Si fiind plin de consecventa a intrat in PPE !

    E … apoi facand din necesitate virturte PNL a facut alianta cu PSD. Care alianta i-a adus mari beneficii …
    Insa fiind scurti d memorie si pesemne ascultanmd cantelce de sirena intectuala („unitatea Dreptei”) au rupt USL … algeruile europarlamentare le0-ua arata insignificanta lor asa ca s-ua repezit sa se uneasca cu PDL.
    Care PDL era intr-o criza de imagine si a sis sa isi schimbe pielea pe model Men in Black:

    Asa nu mai se egzista PNL …

    * nu ma refer la Dumitru Băsescu ci la Ălălat de care mincinos zice de 3 ori ca se leapada ori de cateori e naș .
    ** Lebăral cu eferinta la leberwurst

    Apreciază

    • @Ghiță Bizonu’,

      cu Raluca Turcan la conducere… sună mai mult a „Vino și ia-mă!” Pe cei care aveau creier în PDL (chit că nu erau de-o moralitate exemplară) i-au legat, le-au făcut dosare și au avut grijă să strige: „Penalii, penalii!”. Când mă uit înapoi, am impresia că au strigat mai mult pentru ei ca să poată face din PNL un aluat omogen, ușor de remodelat. Fiindcă poporul, s-a văzut, nu dă nici mucii pe principiile lor de integritate. Acum, dacă pot să-i vâre sula asta în coaste și lui Dragnea, cu atât mai bine – șapte dintr-o lovitură!!!

      Apreciază

  12. La votul pentru aceste parlamentare au ieşit aproximativ toţi atâţia români, câţi au votat la Referendum pentru a-l demite pe Băsescu ! Lucru care nu s-a întâmplat atunci, votul românilor fiind călcat în picioare de nişte patrupezi, ca să nu-i zic pe nume procesului prin care aceştia, ridicându-şi piciorul din spate urinează pe voinţa atâtor milioane de oameni.(că până la urmă, n-aveţi ce face, nu puteţi demonstra contrariul ! :mrgreen: ) !
    Văzând că atunci le-a mers, vor încerca şi de data aceasta să impună voinţa unora ca Johannis, Cioloş, Soroş, Klemm, mai nou şi diferite „revelaţii politice”ce sar în jacuzzi să salveze România de la înec !
    Mai bine zis să nu mai rămână nici un român pe-acolo, ca să se poată ei scălda în voie printre ce a mai rămas de furat în Ţara asta !
    Dacă vom fi mai atenţi la tăierea porcului şi la ce punem pe masă de Crăciun, eventual unde petrecem noaptea dintre ani, cu siguranţă că maeştrii manipulării rezultatelor alegerilor ce nu le sunt pe plac vor reuşi din nou să-şi facă mendrele !
    Ajutaţi de data asta şi de PSD, mai bine zis de Dragnea care se încăpăţânează să facă dintr-o victorie pentru care nu a făcut mai nimic, într-o înfrângere pentru care a făcut totul !
    Dacă te duci şi cu portarul de la sediul PSD la Cotroceni ca propunere de premier, penalul preşedinte va trebui să tacă şi să înghită specialitatea pur românească !
    Şi după aia poţi să-ţi faci toate jocurile, poate că şi ceva din programele propuse ( dacă nu, cu atât mai bine,dai vina pe „premier” şi-l schimbi cu cine vrei tu, că nu mai ai nevoie de marele mut, acum atât de vorbăreţ şi ăsta ! ;( râzându-i în nas sasului că doar tot tu conduci guvernul din umbră ! Dar nu ! Dragnea se dă macho vrând să ne arate şi nouă ce mascul Alfa este !
    Penibil !

    Apreciază

  13. În ședință, PNL-iștii au remarcat că unii primari PNL nu au scos oamenii la vot.
    Poftim?
    Dragnea a fost condamnat pentru a fi dat mesaje către primarii PSD să scoată oamenii la vot (el susține că nu le-a dat el).

    Apreciază

  14. Nu cred ca trebuie ignorate si viitoarele atacuri ale statului politienesc ( DNA , SRI , etc. ) la liderii PSD si ALDE . Cum se tot intampla de vreo 12 ani încoace .

    Sau , tinand cont de caracterul lui Ponta , de opozitia pe care o va face acesta in interiorul PSD cu ajutorul lui Ghita TV si a securistilor din vie .

    http://www.evz.ro/liviu-dragnea-l-a-pus-la-punct-pe-victor-ponta.html

    Cred ca acestea vor fi cele mai mari probleme ale d-lui Dragnea …

    Apreciază

  15. Alegerile prezidenţiale – 12 milioane alegători (din care 7 s-au dus spre Iohannis)
    Alegerile parlamentare – abia 7 milioane de alegători, cam câţi îl vor sprijini pe Iohannis la vreo tentativă imbecilă de suspendare.
    Dar apropo, nefiind jurist, legea care îl exclude pe Dragnea nu cumva vă aparţine?

    Apreciază

  16. […] "Duminica, cetatenii romani si-au manifestat vointa prin vot. Mesajul urnelor a fost clar: societatea asteapta revenirea la normalitate. Suntem obositi de interminabilele conflicte, greu de inteles si de acceptat. Prin rezultatul alegerilor parlamentare, Romania se inscrie in randul tarilor din spatiul lumii euro-atlantice in care au avut loc 'revolutii ale majoritatii tacute', realizate in numele suveranismului. Alegerile relativ recente din Polonia, Slovacia, Statele Unite ale Americii ori referendumul pentru Brexit au scos la lumina nemultumirea populatiei fata de consecintele globalizarii/integrarii europene. In Romania, asa-zisul 'guvern tehnocrat' a fost perceput drept instrumentul prin care interesele Marilor Puteri si ale companiilor multinationale prevaleaza in fata celor nationale. Aceasta revolta a 'societatii anonime si tacute' nu are, in principal, o componenta etnica pentru a fi nationalista, ci este determinata de efectele socio-economice ale apartenentei noastre la Uniunea Europeana. Nu este o reactie de excludere a strainilor, ci de redobandire a suveranitatii si controlului asupra politicilor nationale (suveranism)", a afirmat Nastase intr-o postare pe blog. […]

    Apreciază

  17. […] Este meritul lui Liviu Dragnea de a fi construit o strategie de campanie adecvată la starea societății și situația internă din PSD. Social-democrații și-au extins bazinul electoral și în spațiul urban mare, chiar dacă potențialul din mediul rural nu a fost fructificat integral. Dacă PSD ar fi insistat mai mult asupra nevoii de justiție socială ar fi putut obține un scor și mai mare”, a scris acesta pe blog. […]

    Apreciază

  18. Domnule Nastase

    V-am considerat un om cult si cu deschidere dar ca om politic nu v-am apreciat datorita discursului public.
    Totusi poate explicati de ce PSD ul de acum e optiunea corecta pentru tara in afara de a va ascunde dupa acest vot:
    – cum de a ajuns partidul PSD sa foloseasca aceleasi texte ca Ceausescu, ONG-urile straine nu sunt cumva agenturile straine ?
    – oare PSD-ul de acum nu e acelasi care genera falimentele din anii 90′, si care nu a facut nimic in tara asta pe perioada domnului Iliescu
    – cum de uitati ca dumneavoastra si domnul Basescu si multi din PDL ati fosti colegi de partid si buni prieteni cand aveati interese comune?
    – oare nu sunteti acelasi partid si aceeasi persoana care a semnat contractul cu Bechtel si nu ati reusit sa faceti nici o autostrada?
    – nu cumva PSD-ul e unul din sau singurul partid care a folosit la maxim structura PCR din teritoriul? Si continua acelasi mod de a se comporta in teritoriu?
    – din cei care ii blamati (USR) impreuna cu electoratul dumneavoastra cati au 5-7 case din politica, cati au doctorate si scoli peste noapte? Cati au zeci de firme prin off shore-uri? Chiar trebuie promovati doar cei cu scoala putina ( vezi Vanghelie, Mitrea, etc colegi de-ai dumneavoastra), cei care se gandesc doar la putere, si cei care fura? Am uitat ca ati spus ca in Romania nu exista corupti deci nimeni nu fura.
    Oamenii care chiar au facut o scoala, au realizat ceva profesional si sunt apreciati in lume sunt blamati de PSD.
    – referitor la promovarea culturii si a unitatii nationale, domnul Dragnea spune ca actiunea cu Cumintenia pamintului e doar populista. Nu am averea pe pare o au multi PSD-isti dar am donat, ca mi-a placut idea ca in sfarsit cineva ne face real sa fim mandri de noi si sa o aratam ca si natiune unita care se strange sa arate ca le pasa.
    – si ca toti laudati PSD chiar vi se pare o dicutie normala ca un partid cu membri condamnati penal sa ii puna sa conduca un guvern sau un minister? Nu exista alti oameni capabili in PSD? chiar s-a pierdut orice urma de normalitate, puterea ii imbata pe toti? Cred ca e neconstitutional ca un pedofil sa nu poata fi profesor, nu? Dar nu ni l-am dori nici unul pentru copilul nostru?
    Nu am mari sperante ca vezi publica comentariul si nici ca veti raspunde dar ptr mine asta va fi doar o alta dovada impotriva acestui partid

    Apreciază

    • Poate ați observat că pe acest blog fiecare spune tot ce dorește și dacă nu înjură nu este cenzurat. Însă nimeni nu vorbește în fraze dictate de alții. Fiecare are opinia proprie, stilul propriu și uneori lumea propune soluții, fie ele și fantastice, dar originale, născute din convingerile personale. Dumneavoastră vorbiți cu fraze șablon, strecurate de alții în spațiul public. Să vă dea de gândit acest lucru. Dacă mă înțelegeți ce vreau să spun.

      Apreciază

  19. Este un mit propagandistic ca doar capitalul strain „salveaza” o economie nationala. Sigur, el foloseste corporatiilor transnationale si capitalului „internationalist”. Dar e nevoie cred de un anumit tip de re-nationalizare a unor industrii si a unei mari parti din agricultura (plus o noua reforma a agrara, sa nu se mai instraineze prea mult teren strainilor, si ce e dat, sa fie dat cu anumite conditii favorabile romanilor).

    Apreciază

  20. Este adevărat că putem vorbi despre « revolutii ale majoritătii tăcute » dar acestea in România sunt trei : una in ceea ce priveste revolta fată de « efectele socio-economice ale apartenenţei noastre la Uniunea Europeană » dar, nu doar ale simplei apartenente ci mai ales ale metodelor noastre de a aborda această apartenentă (cu pâra la Ambasade, cu pâra in plenul PE, cu vânzarea si supunerea fată de interesele economice străine si asuprirea pană la nimicirea cu DNA-ul a mediului economic românesc,etc.), a doua, aparitia unui nou partid, sustinut de o generatie a viitorului care nu a participat pană acum la viata politică (in opinia mea „revoluţia Facebook reloaded” s-a produs caci altfel USR-ul nu ar fi obtinut nici macar 2% la nivel national) si a treia, o revolutie a recuperarii identitatii, a bunului simt, altfel decât un slogan electoral !

    Aceste revolutii sunt considerate « tăcute » doar fiindca ele nu au fost auzite. Nimeni nu si-a indreptat urechile in directia potrivită sau dacă totusi au facut-o, « le-a intrat pe o ureche si le-a iesit pe cealaltă ». In România societatea civila traieste in anonimat si nu are o voce puternică, din acest motiv vocea societatii civile a fost preluată de media si cel mai puternic de televiziunile de stiri. Ratingul acestora, care in momente importante il depasesc pe cel al televiziunilor de divertisment nu reprezinta altceva decat implicarea civica a cetateanului care nu are alta variantă decat a comenta cu televizorul, a fi de acord cu o pozitie sau alta a presei fată de actiunea politică. Din acest motiv domnul Ciolos s-a găsit intr-o eroare majora fată de Antena 3, din simplul fapt că dansul a trait foarte mult in Franta si in occident unde presa este mult mai linistită, nefiind singură in reprezentarea civica a cetătenilor.
    In opinia mea ar fi o gresală fatală pentru PSD să abordeze aceasta victorie ca pe o victorie datorata exclusiv priceperii domnului Dragnea. Binenteles că meritul dansului este cert si trebuie considerat (dupa rezultatul incontestabil) cel mai bun politician al momentului dar, acest rezultat al PSD are o puternică componenta emotională anume, penibilul opozitiei PSD-ului si mai ales al Presedintelui in raport cu cele două femei primar, doamna Olguta Vasilescu si doamna Gabriela Firea ! In general in Romania, unui bărbat i se cere sa fie bărbat (probabil stiti că in Ardeal, nici un angajator nu angaja bărbati fără armata făcută). Să-ti arăti forta brută in confruntarea cu o femeie este o rusine de care nu te mai spală nimic !
    Sentimentul general de hărtuire, de abuz, lipsa infaptuirii dreptatii de catre justitie, justitia selectivă, au contribuit si ele din plin.

    Subestimarea USR-ului si a popularitatii domnului Ciolos ar fi de asemenea o gresală ! USR-ul trebuie luat in serios caci reprezintă 10% dintre alegători (tineri, activi, liberali). Si USR-ul a fost ajutat de o componenta emotionala, de dispretul fata de PNL care s-a folosit electoral de tragedia de la Colectiv. Este adevarat ca trebuie sa se construiasca dar, acest partid are cei mai bine pregatiti si cei mai rapizi constructori : copiii nostri !
    Cetatenii au perceput la instalarea Guvernului Tehnocrat fuga de raspundere a PSD-ului. A fost un aranjament convenabil pentru cele doua partide PSD si PNL si acest Guvern s-a bucurat de sustinerea parlamentară a acestora. Cu cât il vor critica mai mult pe Ciolos cu atat va creste in simpatia publicului !

    Apreciază

  21. Iată ce „surpriză” plăcută ne face USR, nu găsiți? Pe FB, tinerii invită bătrânii în stradă ca să-i scalpeze – mă rog, așa spun unii în comentariile lor, nu cred că-i o invitație oficială pe care ar trebui să ne simțim și s-o onorăm. Mai ales eu, că nu-s bătrână.

    Din toți ficații și rărunchii mei mă străduiesc, de când mă știu, să mă comport civilizat, să caut soluții pașnice întotdeauna (și vă rog să mă credeți că nu e adevărata mea natură,am altfel de porniri naturale) însă acum am o mică alunecare, una ușoară de tot, simt nevoia, foarte puțin, jur, să văd carne de tineri frăgezită. Mă consolez cu fantasma scurtă și cred că au nevoie în realitate de lucrul de care au fost privați la momentul potrivit: o bătăiță cu vărguța la fund!

    În ultima vreme îi dăm cu „tinerii frumoși și liberi” în sus, „tinerii frumoși și liberi” în jos și nu-mi dă pace întrebarea: de unde s-au luat? Eu am un tânăr de douăzeci și trei de ani, un copil exemplar, domnul Năstase, aici de față, are doi tineri exemplari – muncitori, responsabili. De unde se iau pe străzi acești copii frustrați, care pot fi determinați atât de ușor să facă lucruri de te miri? Copilul meu nu are prieteni mulți, numai doi cred, cu care se întâlnește vara la noi la țară și vorbesc nopțile (mai trag cu urechea, că dormim cu geamurile deschise, omorâți-mă!) despre lucruri care-mi umplu inima de bucurie și de liniște – fac planuri personale și profesionale pentru viitor, unul se gândește să-și ia câine împreună cu prietena cu care stă împreună; se întrețin singuri, nu fumează și nu se îmbată, nu-și risipesc banii pe gadget-uri, pe haine scumpe care nu fac banii, pe mașini cu mulți cai-putere… Sunt niște oameni normali. De ce nu pot fi toți așa, în schimb ne fac să le dăm porecle pline de ironie și dispreț?

    Mare psiholog nu trebuie să fii ca să-ți dai seama că sunt tineri care au fost tratați de mici cu indiferență și de către părinți, și de societate. Mă văd nevoită din nou (nu dați cu pietre!) să arunc vina pe rămășițele orânduirii comuniste. Părinții acestor tineri sunt copiii din acele vremuri, așa cum sunt și eu, dar care nu au fost educați în spiritul responsabilității nici de părinții lor ce nu au fost nevoiți să-și caute de lucru cu lumânarea niciodată și nu s-au zbătut să-și cumpere casă pentru că se înscriau pe o listă și o primeau de la stat, dar nu au fost responsabilizați (părinții tinerilor frumoși și liberi) nici de sistemul în care au crescut. Pentru că statul te invita să-ți predai copilul să ți-l crească, dacă simți că nu ești în stare. FOARTE mulți au procedat așa. Cam o treime din generația celor până în cincizeci de ani au trecut prin asemenea instituții, ceilalți au avut frați, veri, despre care știu că au trecut pe acolo. Vacanțele le petreceau acasă.

    La Revoluție s-a tăiat ața dintr-o dată!!! Ce credeți că s-a putut întâmpla? Oamenii sunt revoltați de spaimă, ei știu că statul trebuie să le dea, nimic mai mult! Situația i-a făcut pe mulți să plece din țară ca să muncească și și-au lăsat copiii la bunici (de mentalitatea lor ce să mai spun?), alții au rămas pe loc dar muncesc pe brânci, sunt remunerați prost, mereu nu le ajung de niciunele și nu au timp de copii; pe de altă parte moda, tehnologia modernă și democrația prost înțeleasă umflă orzul în tinerii cocoliți (să aibă ei ce na-m avut noi – vă sună cunoscut?). Nimeni nu se mai înțelege în casă cu propriul copil, mirându-se cui seamănă, reproșându-le că au muncit ca să le ofere de toate, ei umblând cu papuci vechi. Așa că-i adună USR pe lângă sine. Stăpânii USR au identificat precis acest segment nu de acum, dar începând cu momentul „Să ne luăm țara înapoi!”, segment care se mai regăsește la periferiile Parisului sau ale altor capitale europene, unde locuiesc cei marginalizați. Ai noștri sunt marginalizați de către părinți, stat, dar și de întreaga societate și locuiesc mai ales în centru!

    Cine a spus că dacă dai la o parte erezia vei descoperi leprosul? Adică pe cel respins. Ei sunt ereticii vremurilor noastre, însă noi – fiecare pe al său – i-am făcut așa. Avem nevoie de o reconciliere națională, ca în Africa de Sud? Atât de tristă sunt!

    @Adrian B., data viitoare o să vă povestesc despre alambicături: este apanajul administrației prezidențiale. Mie îmi place parabola, alegoria, lor le este proprie alambicătura. Nu săriți de doi metri, fac și eu haz de necaz în legătură cu gestul uimitor (de disprețuitor) pe care-l face Klaus Werner cu majoritatea câștigătoare.

    Apreciază

  22. Din pacate e un raspuns care il tot vad la politicieni, adica fara sa spuna nimic sau sa raspunda la vreo intrebare. Poate vreti sa spuneti SWOT sau la PSD se foloseste doar SWAT (Special Weapons And Tactics)?

    Apreciază

  23. Dana Diaconu

    in gnl intr-o confruntare care exclude forta bruta Gabriela Firea si Olguta Vasilescu sunt la catgeoria supergrea sau macar grea. Cam in zona asta plasa si pe Udrea. Cateodata ma amuz zicand ca cele 3 apar decoltate numa ca sa ne arate ca nu le-a crescut par pe pept. Ca la cum se comporta in confruntari .. ele sunt din ctgria macho din aia cu par pe pept cam cat gorila mascul!!!!
    Insa sunt in politica cam multi barbati carora li s-ar asorta mai bine ciorapii plasa…

    Apreciază

  24. Cred că USR se va dezumfla curând, ca și PP-DD. Crearea unui partid puternic ține de bani, de voluntari dispuși să facă munci istovitoare, chiar înjositoare, de înființarea de organizații peste tot, de compromisuri…
    Nu-i văd pe sclifosiții ăștia să facă așa ceva. Ei au impresia că pe FB or să rezolve totul.
    Apoi, pretenția de a nu se alia cu nimeni, nici în Parlament e o absurditate. „O să susținem punctual proiectele…” (punctual înseamnă să ajungi la ora stabilită; vor să spună o să votăm fiecare proiect care o să ne placă). În felul ăsta, n-o să se simtă prezența lor acolo.
    Susținătorii sunt niște inși capricioși, nihiliști, consideră că li se cuvine totul, cred că diplomele și titlurile înseamnă totul, sunt nerealiști ca și idolii lor, și vor pierde. Nu în ultimul rând, cred că o cam duc bine material.
    Părerea mea e că unii USR-iști vor trece la PNL.

    Apreciază

  25. Nicușor zise că oamenii lui și-au lăsat carierele ca să intre în politică și să schimbe lucrurile.
    Dar ceilalți membri de partid nu au renunțat temporar la ocupațiile/profesiile lor de bază?
    Turcan, Blaga, Băsescu, Tăriceanu, Dragnea, Andronescu, Plumb, Daniel Constantin, Bănicioiu, Sulfina Barbu, Mircea Toader…Oamenii ăștia erau fără ocupație? fără calificare?
    În plus, unii sunt în continuare cadre universitare, patroni de firme, avocați…Dacă te organizezi și ai ajutor acasă, le poți cuprinde pe toate.
    Uite de ce nu-mi place Nicușor: spune multe prostii.

    Apreciază

  26. Foarte frumos articol si foarte frumoase marea majoritate a comentariilor. Salut noile nick-uri aparute aici.
    Personal nu as atribui acestor alegeri semnificatii aparte. Au votat cam tot atatia electori ca in 2008 si cam cu 400000 mai putin ca in 2012, atunci cand a fost un moment de entuziasm si sperante electorale (distruse de politicieni!) legate de USL. Adica, la parlamentare, cam pe atatia electori putem conta. Fata de 2008, sporul in voturi al PSD pare sa fi fost cam de 600000 de voturi. Propaganda PSD nu a fost una neobisnuita, insa, in ceea ce priveste propaganda ‘by foot’ am observat un lucru si anume absenta din teren a echipelor PNL, cel putin pe acolo pe unde s-a intamplat sa circul eu. Subiectiv, o atribui unui anume disconfort al militantilor in a merge si a sustine, din usa in usa ori din curte in curte, pozitii care nu prea erau ale lor. In virtual, alesii locali ai PSD au fost foarte activi, mergand pana la a prezenta publicului scurte ‘rapoarte’ zilnice de activitate, ceea ce a facut electoratul sa constate preocupare si dinamism. Nimic sclipitor, deci, in campania invingatorilor, in afara de seriozitate si preocupare. Scorul ALDE ne arata un lucru destul de trist: decizia electorilor are o legatura destul de slaba cu doctrina; e destul de vizibil faptul ca PNL nu mai este un partid decat vag national si liberal, tot asa cum ALDE este , tot vizibil, purtatol al valorilor liberale, insa transferul de voturi este limitat la cateva procente suficiente insa pentru intrarea in parlament. USR este, in opinia mea, un caz trist si preocupant.
    Indicatia electoratului este clara: guvern PSD + ALDE, ramanand de gasit un sustinator punctual pentru legile organice. Ar putea fi acesta UDMR? Nu cred. Oricum, mesajelor racnite de la Budapesta cu pumni in masa si altele, cred ca trebuie sa faca subiectul unei schimbari de ton la Bucuresti.
    Sustin punctul de vedere al dlui Nastase referitor la modificarea constitutiei, nu este cazul imediat sau in timp scurt.
    Vad ca dl Iohannis pare a porni pe un drum creionat candva de dl Basescu: desemnarea a doi candidati de premier dupa socoteli proprii, urmate, in caz de neaceptare, de dizolvarea parlamentului si de noi alegeri. De aceea, nu cred ca PSD trebuia sa isi faca un punct crucial din desemnarea ca premier a dlui Dragnea. PSD ar putea fi atent la alti lideri politici despre care media a afirmat ca au trimis mesaje, in interiorul organizatiilor sau chiar publice pentru ca oamenii sa iasa la vot.
    Observ, gratie internetului, ca media straina a inceput sa bage soparle la adresa rezultatului votului romanilor. Incepand cu afirmatii relativ echilibrate (DW), trecand prin cele ponderate (Economist) si sfarsind cu unele pe care le pot califica, in opinie, drept magarii.

    Apreciază

  27. Nu spune nimeni că PSD-ul este, la această oră şi-n actuala componenţă, ceea ce şi-ar dori majoritatea românilor ! Dar la fel ca-n cazul comparaţiilor care se fac, de către cei care le-au prins pe amândouă, între perioada ceauşistă şi cea de după, până-n ziua de azi, nu se prea găsesc motive favorabile celei de-a doua !
    Ce-am sperat, ce preţ am plătit şi cu ce ne-am pricopsit ?! 😉
    Cei tineri nu pot nici cum pricepe că în comunism fiecare avea un loc de muncă asigurat şi o locuinţă în care să-şi ducă traiul ! Schimbarea promisă şi mult visată, ca să ducă la un nivel superior, trebuia să păstreze aceste realităţi şi să aducă în plus alte îmbunătăţiri şi beneficii, cum ar fi libertatea de circulaţie, salarii mai mari şi în general o creştere calitativă a tuturor aspectelor sociale, dar mai ales, dacă nu o dispariţie, măcar o diminuare accentuată a activităţii de supraveghere din partea odioasei Securităţi !! După 27 de ani ( peste câteva zile) n-am avea motive să ne bucurăm, aş zice chiar că dimpotrivă !
    Progresele tehnice şi ştiinţifice de care ne bucurăm astăzi veneau peste noi oricum, poate doar cu ceva întârziere, dar ne găseau stăpâni pe toate avuţiile naţionale şi cu o societate unită, doar şi împotriva partidului unic, dacă nu chiar prin sentimentul de apartenenţă la o naţiune mândră şi respectată peste tot în lume ! Indiferent din ce motive, Ceauşescu era mai respectat şi temut în Lume decât toţi preşedinţii care i-au urmat, la un loc !
    Ce se întâmplă, dar mai ales în ce hal a ajuns România astăzi nu mai are rost să amintesc !
    Mă refer la marea majoritate a românilor, nu la cei câţiva beneficiari ai acestei cumplite perioade, care în câţiva ani, s-au îmbogăţit prin furt, jaf şi trădare a intereselor naţionale cît alţii în patru generaţii ( cu condiţia să nu nimerească genealogic vreun cartofor, beţiv sau curvar, care să facă praf ce-au agonisit alţii, să presupunem prin muncă cinstită 😉 ) .
    P.S.
    Vrăjeala că societatea românească ar fi ajuns la capătul prăpastiei şi ar fi urmat dezastrul se vehiculează doar pentru a-l scuza pe cel la care s-a ajuns doar într-un sfert de veac şi pentru a-i păstra în ceaţă pe adevăraţii vinovaţi ! !

    Apreciază

  28. Remember:
    Prima eroare a guvernării Năstase (dpdv juridic) a fost introducerea procurorilor în categoria magistraţilor, deşi până atunci se depuseseră eforturi pentru a-i pune pe acelaşi nivel cu avocaţii, chestie normală într-o democraţie.
    A doua: Legea 90/2001. Condamnare penală au toţi cei ce implicaţi într-un accident auto au fost condamnaţi, de regulă cu suspendare, Scoşi pe margine din punct de vedere politic.
    Rezultatele, dumneavoastră, Ponta, Dragnea (evident, în primul rând PSD-ul au avut serios de suferit.
    Pentru Legea 90, avum acum criză politică.
    Parcă ar fi fost mai bine fără aşa ceva.

    Apreciază

  29. S-a dat publicității analiza „defalcată ” a rezultatului alegerilor , analiză care, anul acesta, a arătat o situație surprinzătoare, pe mai multe capitole, cu privire la profilul votantului PSD: opțiunea pe categorii de vârstă a publicului , instrucția acestuia, preferințele împărțite pe rural și urban și chiar pe provincii istorice. La toate capitolele rezultatele au fost surprinzătoare pentru că au contrazis miturile adânc înșurubate în publicul de dreapta, care se consideră tânăr, frumos, educat, ultra-urban și bașca ardelean, adică acele mituri cu privire la publicul de stânga, privit mereu ca fiind bătrân, semianalfabet, născut și crescut la țară, și , evident, munteano-moldovean sau, in extremis, fix din Teleorman !

    Cred că deja știți, prieteni , în cea mai mare parte, rezultatele. Așa că nu vă este străin faptul că procentul de tineri care au votat PSD este egal cu procentul de tineri care au votat PNL iar votanții USR-ului, din rândul aceluiași tineret, au fost de două ori mai puțini . Că PSD-ul a fost învingător și în Ardeal, nu numai în celelalte regiuni istorice. Că populația activă a votat mai cu seamă cu social-democrații. Că și votanții cu studii superioare au acordat încredere , într-un procent mai mare, PSD-ului decât celorlalte partide.

    Pe scurt, rând pe rând, toate fetișurile anti-stânga din mintea lui Lucian Mândruță au început să scârțâie, să se simtă nasol și să se prăbușească, zgomotos , la podea.

    Dar mie mi-a atras atenția, în mod special, un alt capitol : acesta surprinde modul în care au votat cetățenii români de alte naționalități , în afară de cea maghiară, pentru că asta spune, într-adevăr, o cu totul altă poveste… Așadar, cetățenii români de alte naționalități au votat în proporție de 54,5% cu PSD. Încă o dată, prieteni : 54,5% ! Nu este nici o întrebare în acest procent, este doar un răspuns. Poate ar fi interesant să observăm totuși, că și naționalitatea maghiară care NU a ales UDMR, alcătuind un mic eșalon, ce-i drept , a votat tot PSD ! Știu, îmi veți spune că procentul uriaș provine de la o anumită naționalitate, mult iubitoare de muzică , dans și turnulețe, cu care, destule formațiuni politice , de-a lungul timpului, au făcut înțelegeri preelectorale. Dar știți, la fel de bine cum știu eu , că această naționalitate are o conduită extrem de „fluidă” ca prezență la vot…

    Pentru mine, dragii mei, este o dovadă în plus că pesedistul român nu este numai ultimul democrat care ne-a mai rămas ci și cel pe care cetățenii români de o altă naționalitate îl creditează cu cel mai mare grad de toleranță și înțelegere. Că, din acest punct de vedere, el este privit ca un european autentic și decent….

    Apropo, un domn din democratul și europeanul USR avertiza astăzi că VOR SCOATE oamenii în stradă, pentru că POPORUL nu-l vrea pe Dragnea premier, deși l-a votat masiv… asta în timp ce soțul Clotildei acuza o mânăreală la bani în propriul partid și, a!!! să nu uit, o „codiță” a lui Soros infiltrată negativ …iar un fost candidat pe listele aceleiași formațiuni, Dragos Ioan Coste, credea, nu demult, că „…Românul e o ființă înapoiată, care trăiește încă după regulile și mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le «tradiții și obiceiuri» și respectându-le până și în ziua de azi. E un mamifer biped pentru care contează doar nevoile primare. Un animal habotnic și hulpav”, criticând, totodată, un „… așa zis model civic iudeo-creștin european…” iar însuși blândul și tolerantul Nicușor Dan susținea, cu puțină vreme în urmă , că „…avem de făcut o alegere între o teleormanizare a României și o Românie modernă, europeană…” , după ce, cu grația-i desăvârșită, abia jignise diaspora-dragostea mea că altceva decât Fuego nu prea știe!

    Cu toate acestea , prieteni, pun pariu că dacă îi întrebăm pe Andrei Pleșu sau pe veșnic plângărețul Gabriel Liiceanu, care dintre cele două partide este acela modern, democrat, frecventabil și profund european, vă va răspunde Andreea Pora, cu o grimasă de tip zâmbet în colțul…ăăă…în colțul… tăieturii aceleia: USR, desigur! Asta ca să înțelegem cu toții cam câtă logică și câtă fiere zace în inalta sferă a convingerilor GDS-iste!

    Apreciază

  30. @Carcotasu: Legea 90 e un pretext, dupa doi ani a fost revizuita constitutia, insa, desigur, daca nu era ea atunci nu exista pretextul. Nu imi aduc aminte contextul legiferarii, cine a propus-o si de ce s-a amestecat legislativul (si, eventual, executivul) in chestiuni care tin de probleme judecatoresti. Insa, dupa parerea mea, PSD trebuia sa intampine chestiunea iar dl Dragnea sa nu-si doreasca locul de premier; e mai bine decat sa renunte ulterior. A renunta dupa inseamna a debuta in guvernare cu o infrangere politica. Si vad cu mirare ca nimeni nu il lauda pe dl Nastase care, iata, a pus bazele statului de drept inainte de dl Basescu!

    Apreciază

  31. @ Liviu Bejan,

    …de ce s-a amestecat legislativul (si, eventual, executivul) in chestiuni care tin de probleme judecatoresti

    Regret, dar propunerea şi adoptarea proiectelor de legi ţine de executiv (care le elaborează) şi de legislativ (care la adoptă sau nu). Iniţiativă legislativă pot avea şi cetăţenii cu drept de vot (în număr minim de 100.000, provenind din cel puţin un sfert din judeţele ţării).
    În niciun caz puterea judecătorească nu are drept la iniţiativă legislativă, rostul ei este de a administra respectarea legilor.
    Indiferent de modificarea constituţiei din 2003, legea 90/2001 rămâne în vigoare, cel puţin până la modificarea sau abrogarea ei.
    În concluzie sunt de acord cu dv. în ceea ce priveşte desemnarea lui Liviu Dragnea.
    Pentru clarificare vedeţi articolul 74 din Costituţia României, care se referă la Iniţiativa legislativă. Nu poate fi vorba deci de un „amestec” al executivului în treburile „judecătoreşti”.
    Numai bine!

    Apreciază

  32. ?

    Capital.ro: „.. o campanie agresivă şi creativă condusă de strategii israelieni Moshe Klughaft şi Sefi Shaked a ajutat Partidul Social Democrat (PSD) România să obţină o victorie lejeră la alegerile de săptămâna trecută, scrie duminică The Jerusalem Post în ediţia sa online…”
    http://m.jurnalul.ro/stiri/politica/din-programul-psd-tva-de-18-de-la-1-ianuarie-2018-si-impozit-pe-dividende-0-728911.html

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s