Problema minoritatilor in noul context european/global

In abordarea specialistilor din Occident, tendinta dominanta in materia minoritatilor  pare a fi respingerea „unilateralismului legal” in relatia dintre „statul-mama” si minoritati. Politica Ungariei, in acest domeniu, este mai degraba privita cu circumspectie decat aprobata. Acest lucru si pentru că sunt tot mai multi cei care realizează  riscurile geopolitice pentru Europa ale renvierii unei politici de „protectorat extern”. Concluzia multor analisti este  ca problematica „minoritatilor nationale” va fi eclipsata de cea a „noilor minoritati”, rezultate din migratie. Vor fi importante si evolutiile politice, in următoarele luni, din SUA.

Dupa aceasta saptamana de alegeri (Republica Moldova, Bulgaria) a devenit vizibilă  izolarea regională a Romaniei, oarecum la fel ca in anul 1940. Prima jumatate a anului viitor se anunta deci foarte periculoasa pentru tara noastră: dificultati bugetare, incercari si mai agresive de destabilizare a unor institutii (BNR), alegeri in Franta si Germania si declansarea Brexitului, reducerea interesului si capacitatii Comisiei Europene de a gestiona relatia cu Grupul Visegrad si cu Romania, incertitudini in ceea ce priveste orientarea strategica a Turciei sau modificări in politica Austriei, incertitudinile legate de proiectele administratiei Trump, etc. In plus, luna martie ar putea aduce incercari virulente de  sprijin pentru miscarile secesioniste din Transilvania, mai ales daca UDMR va fi mentinuta in opozitie.

„Timpul probabil” in materie de politică internatională nu sună foarte bine…

PS Am adăugat o fotografie de la vizita in România a lui Hillary Clinton, impreună cu Oliviu Gherman, cu Rodica Gherman si cu sotia mea.

37 de gânduri despre “Problema minoritatilor in noul context european/global

  1. Presedintele Dodon a castigat cu 52 % in sase judete moldovenesti in care doar mediile de presa – televiziune rusesti au difuzare de masa , in care elita a fost exterminata in 1940 in beciurile NKVD , taranimea dresata in deportari in Sibria si cei nascuti dupa 1940 tinuti in incubatoare culturale rusesti de spalare a creierului , cu cea mai mica opozitie sugrumata – un simplu concert al Romanticilor la Chisinau in 1969 se lasa cu condamnari pentru tineretul basarabean …
    Basarabia rezista .
    ” Miscari secesioniste din Transilvania ” ? !
    Care ?
    Miltantii activisti secui ?
    Cum de nimeni nu a auzit de ei in anii 20-30 , cand Budapesta spumega peste tot ?
    Pentru ca Bucurestiul era responsabil si se ocupa de ei !
    Burta-verzimea burgheza timisoreana ?
    Sunt idioti tineri inculti si manevrati cu reviste colorate , ca indienii cu sticla vopsita , azi vor ” autostrada Timisoara – Novi Sad ” – semn de demarcare de Tara , cine de acolo merge in Voivodina sarbeasca si de ce ” autostrada ” pentru 20-30 de km in plina campie pana la Jimbolia ?
    Izolare ca in 1940 ?
    Sa nu exageram – in 1940 cehii si polonezii si balticii dispareau ca natiuni , in Europa doi monstri , Stalin si Hitler , faceau legea , azi avem un iresponsabil paranoic la Moscova si un provocator la Budapesta , atat …

  2. RFI: procurorii germani au închis dosarul EADS din lipsă de probe.
    Deci nu s-a putut dovedi că EADS a dat mită. Prin urmare, DNA trebuie să dovedească faptul că S-A PRIMIT mită în România. Dacă va dovedi și dacă acuzații vor fi condamnați pentru luare de mită, e logic ca procurorii germani să redeschidă dosarul EADS.
    Să vedem!

  3. Ciobanii și gospodarii din zonele de munte cu păduri, care au animale, se plâng de pierderi mari din cauza lupilor și urșilor care nu mai pot fi vânați deloc de când cu Sibiul.
    Ei cer să fie despăgubiți de stat (de la Buget. De unde?) sau să se dea derogări pentru suprimarea fiarelor care atacă.
    Dar bucălata și strident machiata Cristina Țopescu și alții ca ea (unii nebucălați și nemachiați) nu suportă să audă că o ființă e omorâtă.
    Până acum, de la Sibiu încoace, prădătoarele au omorât oi, vaci, porci…, și au rănit un turist.
    Hai să vedem ce se va face când vor fi omorâți oameni!
    (Eu i-aș duce pe Cristina et co în pădure și i-aș lăsa acolo, iar, pe cei care ar supraviețui i-aș aduce să facă o emisiune TV pe tema asta).

  4. Când creștinul vede o cruce, nu vede o simplă bucată de lemn, așa cum un japonez nu vede în floarea de cireș faptul că peste șaizeci de zile va înfuleca fructe dulci și roșii. Când cioara vede un ciob de sticlă sclipind, un simplu ciob din fundul unui borcan cu murături spart, ea crede că a găsit o piatră prețioasă. Și crede că dacă a înghițit-o este bogată.
    .
    Iată cum nu este român un moldovean din Basarabia (nu este român pentru că nu a fost nimicit de comuniști și nici n-a crăpat în Siberia), iată ce spune: „Limba română este întâia graniță a țării mele care trebuie păzită, apărată și fortificată”. Tot el:
    „Într-o pită
    Mierla cântă,
    În miezul ei.
    Afară cântecul nu răzbate.
    Să cânți într-o pâine
    Nu e ușor. Nu e ușor
    Să cânți
    În ceața ei albă.
    ,,Ah, unde ești, margine?!”
    .
    Acum ciorile cred cu tărie că mierla cântă într-o pită.

      • @Amalia,
        .
        Grigore Vieru. Domnia sa a refuzat să pupe posteriorul puterii și a scris poezii pentru copii, poezii despre mamă, de dragoste și asemenea poezii, pe care cenzura nu le-a înțeles. Cred că toată opera sa este concepută ca să exprime revolta, dorul și jalea despărțirii neamului, dar în asemenea manieră, încât să înțeleagă numai cine trebuie – cine trăiește același sentiment. Spre exemplu poezia „Pădure, verde pădure”:
        .
        Draga i-a fugit cu altul.
        S-a ascuns în codru. Uuu!
        El a smuls pădurea toată,
        Însă n-a găsit-o, nu.

        El a smuls pădurea toată
        Şi s-o are începu.
        Şi-a arat pădurea toată…
        Însă n-a găsit-o, nu.

        Semăna pădurea toată,
        Din grâu azime-a gătit
        Şi-o corabie-şi cioplise
        Din stejarul prăvălit.

        Şi-o corabie-şi cioplise
        Şi-n amurgul greu, de stânci,
        A plecat pe mări, s-o uite,
        Clătinat de ape-adânci.

        A plecat pe mări, s-o uite,
        Dar sub lună, dar sub stea,
        Răsărea la loc pădurea,
        Iar corabia-nfrunzea.
        .
        Poate că este vorba de o iubită pe care n-o poate uita, sau poate că nu.
        .
        Așa cânta el, „în pită”, adică nu pe față și cântecul răzbătea greu afară, pentru cine avea urechi de auzit și ochi de văzut. Știu că mulți gândesc precum cioara: înghit – HAP! și cred că au acumulat știință și minte…
        .
        A scris și multe poezii explicite, după „perestroica”.

  5. În privința minorităților consistente care se vor forma în urma migrației masive, ele n-au de ce să primească drepturi speciale fiindcă au întrat în țara respectivă de bună-voie, deci trebuie să se lase asimilate de majoritate.
    Problema complicată e cu minoritățile din țările ale căror granițe s-au tot schimbat. Aici trebuie menținut un echilibru între ceea ce ele cer și ceea ce e rezonabil să li se dea, ca să nu ajungă să aibă mai multe drepturi decât majoritatea.
    În privința grijii țărilor-mamă față de etnicii lor din alte țări, aceasta nu trebuie să depășească ajutorul cultural.

  6. Dupa ce puzzle-ul va fi completat cu Norbert Hofer ( Austria ) si Marine Le Pen ( Franta ) , cred ca atunci va incepe deranjul cu adevarat …

  7. 1). In scopul clarificarii in privinta virusului ideologic neo-marxist al molimei minoritarismului, recomand cu insistenta articolul Asociatiei Culturale GENESIS Romania (ACGR) despre “Ce este marxismul cultural?”. Teoria politica a minoritatilor, pentru ca de politica este vorba chiar daca este turnata in tipare filosofice, a minoritatilor de tot felul, incepand de la cele nationale si pana la cele sexuale, este un nou si subversiv substitut al vechii teze marxiste a luptei de clasa, care, ca si aceasta din urma, este circumscrisa aceluiasi obiectiv politic, distrugerea culturii traditionale europene, a elitelor si echilibrelor societatilor civilizate, in scopul preluarii controlului global si instaurarii unui guvern mondial, al unei unice superputeri si al unei unice natiuni “indispensabile”.
    2). Pentru o mai buna incadrare politico-epistemica si pentru a ne da mai bine seama de potentialul de distrugere a echilibrelor sociale si culturale, sa luam act si sa denuntam, fie si in ultimul ceas, faptul ca teoria neo-marxista a minoritatilor face parte din aceeasi grupa cu teoriile corectitudinii politice si conflictului civilizatiilor. Scopul comun de subversiune a echilibrelor si stabilitatii le plaseaza in aceeasi grupa de risc social si umanitar. De remarcat ca marxismul cultural, din care a emanat sulfuroasa teorie a minoritarismului, ca noua forma de conflict social, a fost clocit in Scoala de la Frankfurt. Grupul cu aceasta denumire neoficiala s-a dovedit un adevarat cuib de idei perverse si pervertitoare, in frunte cu evreul Theodor W. Adorno (descendenta pentru care a si plecat in 1938 in Marea Britanie, iar din 1938 a emigrat in SUA) si alti criticisti de aceeasi origine, adepti ai teoriei critice.
    3). Pana la un punct, acesti falsi epistemologi sau anti-epistemologi (Adorno a si scris impotriva epistemologiei) s-au infruptat copios din filosofia hegeliana, dupa care, urmand invariabila conduita a infiltrarii prin obedienta si apoi a distrugerii prin dizidenta, au negat-o exterminator, motivati de teoria marxista a luptei de clasa si a revolutiei mondiale, prin care lumea putea fi rasturnata cu susul in jos. Herbert Marcuse, pentru a mai da un exemplu elocvent de ideologi ai perversiunii si pervertirii, dorea instaurarea unei societăți de „perversitate polimorfă” și cheama la „liberarea sexuală”. Recunoastem, aici, germenii spurcaciunii politice a sustinerii si finantarii “minoritatilor” LGBT. Este o speculatie fara scrupule, pentru ca orice minoritar este simultan si majoritar, iar orice majoritar este concomitent si minoritar, pe diverse dimensiuni, care pot tine de antropometrie, cultura, religie, profesie, hobby-uri, culoarea ochilor, preferinte culinare etc. 4). Criticistii, nu numai in sensul Scolii de la Frankfurt si al urmasilor acesteia, ci in sens mai larg, s-au dovedit mai degraba niste speculatori in asamblarea diferita a unor teorii straine de-a gata, decat niste creatori. Este o ironie a soartei (sau poate nu?) faptul ca astfel de criticisti de profesie s-au echipat educational si cultural cu diferite aspecte de varf ale cunoasterii europene, apoi le-au intors impotriva europenilor si/sau altor civilizatii. Am in vedere inclusiv aspectele de cultura tehnica si tehnologica, drumul transatlantic pe care tehnologia nucleara si aerospatiala l-a parcurs dus-intors este foarte graitor pentru mana lunga si invizibila de tip diaspora. Insa fenomenul politizarii minoritatilor are si capcane, in care pot cadea chiar si cei care il instrumenteaza ostil, impotriva altora. 5). Minoritatea imigrantilor din SUA face valva, de cateva zile, la capitolul incredibil de minoritate indezirabila, dupa ce presedintele ales Donald Trump a anuntat ca va expulza circa 3 milioane de imigranti. Ar fi o corectie legitima la politica presedintelui Obama care in mandatele sale a umplut America de imigranti co-originari si nu numai, care se reflecta in statisticile infractionale si ale violentei civile, care a nemultumit profund populatia americana autohtona. Ramane de vazut daca va fi si credibila si dusa pana la capat, daca nu cumva sub masca expulzarii se va recurge la epurarea sau ingradirea altor categorii de imigranti. Aceasta suspiciune au alimentat-o si Obama si Trump, unul prin oferirea serviciilor de sfatuitor, celalalt prin acceptarea lor, ceea ce va face greu de crezut ca noul presedinte american va lua decizii care sa nu tina cont de consultanta predecesorului, care dupa toate declaratiile (si aparentele) ii va fi prim-consilier. Iata si link-ul catre articolul de pe site-ul ACGR: https://asociatiagenesis.wordpress.com/2016/11/12/ce-este-marxismul-cultural/?wref=pil

  8. centrulica

    frumopsul tau mesaj de la 7:58 am este doar un trist exemplu a ce iaste azi „teleptualu” roman care parca ar fi elev din ala chinuit sa reproduca ca fonografu un tembel de „comentariu obligatoriu” ..
    Adica per total un loc comun plin de ineptii. Ca zisele ineptii au oaresce corespondent cu realitatea .. asta este doar un „regretabil accident”

    Presedintele Dodon a castigat cu 52 % in sase judete moldovenesti in care doar mediile de presa – televiziune rusesti au difuzare de masa , in care elita a fost exterminata in 1940 in beciurile NKVD , taranimea dresata in deportari in Sibria

    La ca care „elita” visezi ma?!!
    Ce dracu intelegi tu prin „elita” din acele giudetze? Daca crezi ca era o lume urbanizata ca in Accidentu lu Sebastian sau in fanteziile diversilor insi parveniti la statutul de copil de servitoare TE INSELI! Nici pomeneala de insi scoliti la Paris … al mai sigur la Skt Petresburg si Moscova (a tarista) Si etnic vorbind majoritar nu era o elita romaneasca ci un ruseasca adica ALBI ! Ma rog bolsevismukl sovietelor asigura Romania de fidelitatea lor nesmintita .
    Insa printre disparuti erau si destui de „clasa medie” (destul de asemnatoare cu unele personaje din Caragiale si Gogol!) .
    Asbolventi de universitate – erau destul de putini chiar si primtre mosieri. Absolventi de liceu mai multi insa nu iti inchipui ca era vorba de hoardele de liceeni din anii 60 … In Hotin liceul avea o singira clasa pe an (adica o singura clasa de a 9a , de a 10a samd Cel putin la licul de fete numa uman) Nici in Chisnau nu erau cam prea desi . De faot ajungea gimaziul (clasele 5-8) ca sa fi „scolit”. Cam asa stam cu elita. Oe la Hotin, Cetatea Alba, sa n nju mai zic de Cahul ori Bolgrad destul de des te salutai cu porcu pe strada- si o statda destul de buna! Sucar era doar daca porcu ajungea prin fara liceului, postei sau primariei..
    Ei bine … NKVD ul a facuit destule victime .. insa salva lu Antonescu (Romani va ordon) nu a avit chiar tot timpul .. asa ca ua supravietuit destui…
    Insa in 1944 .. a fost fuga mare. Cam toti au fugit. In 1946 mai erau in nou refacuta RSSM cam 17 cetanei cu diploma universitara si mai putin de 200 cu liceu (cifrele le am de la regretatul Iura Bogaci , mai cunoscut sau mai bine zis binecunoscut ca puskinolog) Au intins-o si multi din cei cu gimnaziu … in ce proportie nu stiu .. da destui.
    S-au refugiata si destui tarani . Au ramas ingnl aia mai amarasteni care nu aveau o caruta si ce atela la ea.
    A da popii fie ei romani, rusi sau ucrainieni au preferat Romania. Invatatroii in gnl erau pe front ca ofiteri .. dar si cei din Bsaraboa sau invataorele si-au zis ca in Siberia e prea frig ….

    Cum sa iti zic – majoritatea celor ramasi la 1944 erau tarani cu max 4 clase, oraseni cam cu tot atat scola – insa in gnl de alte origini etnice , fiindca oraseele erau „rusesti” (deh structura imperiala – aborigenii la coada sapei ) .
    Ei bime si aceasta populatie alfabetizata precar a fost pe urma „prelucrata”. Lasand la o parte dpertarile, privatiunile si vexatiunile din primii ani … dupa ce reprsiunea s-a potolit … a inceput rusificarea. Incetu cvu incetu. Scoala … copii faceau mai multa scoala decat parintii lor. Sub unele aspecte „mai aplicata”. Cunpasterea limbii ruse era un „must” parca asa ii ziceti …oricum era un avantaj . In primii ani sefii (de la echipa i sus) erau obligatoriu daca nu rusi macar „sovietici” (aduca nu rusi dar trimisi ca „speciliasti” si vorbind obligatoriu rusa) saummacra „moldoveni” din Transnistria.
    Copii lor au facutmai multa scoala .. In 89 destui copii de etnici romani vorbrau cu greu cateva cuvinte romanesti. Ca ei stioua decat rusa !!!
    Si mai „bine”. Din prima legatirile dintre cei din RSSM si crudelelor din Romania erau sa zic asa „restrictionate” … Dupa 1963-64 au devnit si mai grele ..
    Si mai bine.. In toate maril;e orase sovietyice era o librarie „Drujba” in care gaseai carti in toatelimbile republicilor unionale (si parca inca vreo 2) plus inlimbile tarilor „fratesti”. Insa in Chisianu la Drujba .. nu erau carti romanesti! (la Cernuati da!)

    Intrlegi mai centrulica? O populatie de tarani putin scolarizati , modesti, cu putine pretentii (mai ales spirituale) fara elemente intelectuale (nici la nivel de ionvatatori sau diaconi!) afklata la dispozita unor profesionisti ai propgandei si deculturalizarii. Adajuga pe jurma paresce mobiltate sociala – nu nu a tranilor „originari” ci a copiilor lor urmata de oaresce pospai de prosperitate.
    Asa ca .. sa u ne miram.

    Ar mai fi o cestie. Multi din cei care aucunoscut basrabeni au ramas cu o impresie gresita in ce priveste Basrabia. Cum am zis .. toti aia mia scoliti au fugit (inclus evreii . A ! o prietena de a mamei zicea ca dintai este basrabeanca si pe urma evreica … ). Asa ca ei erau cat se poate de nereprzentativi in c epriveste populatia basarabeana.

    Si mai baiete fa bine si baga astea la cap. Eu sunt copil de refugiati.. am in familie presupusi gasiti in gropile de var, deportati disparuti, un impuscat la Fantana Alba, „simpli” deportati care s-au intors la casele lor . Am trait intre refugiati basarabeni … destul de mult sa zic intr-o zi „mama voi sunteti ca evreii!!” (solidaritate adica) – de unde si replica amicei mamei .

    Lucrurile sunt mai complicate decta diocteul tau automat care … nu explica nimic ci doar prostia cu staif a „dasteptilor” nostri si incapacitea de a articula un program coerent.

    • @Ghiță Bizonu’,
      .
      aproximativ corect. Cu specificarea, că mulți dintre cei cu patru clase ori fără școală nu erau neapărat inculți. Stăpâneau cultura orală, asta nu o puteți contesta, și au transmis-o următoarelor generații, cu modificările și adaptările pe care le-au impus vremurile de cotropire nu numai în Basarabia, ci pe tot teritoriul populat de vlahi. Nu puteți afirma că până la apariția scrisului și a școlii pe teritoriile acestea au trăit niște sălbatici fără cultură. La acea oră în Basarabia era o densitate de școliți cam ca peste tot.
      .
      Putem spune că băștinașii americani (fie din sud ori nord) sunt lipsiți de cultură? Nici măcar adevărat inculții care au cotropit pământurile lor și care au depus eforturi deosebite și consecvente nu au putut să distrugă în totalitate cultura amerindienilor. Ce spuneți de cultura chineză preexistentă scrisului, unde, dacă-mi amintesc eu bine, scrisul a fost implementat cu de-a sila din motive politice (de expansiune)?
      .
      Comuniștii nu au putut să apese pe un buton și să golească mințile unei nații, drept dovadă că în Basarabia se vorbește românește, se poartă ie și catrință, se joacă hore (și încă în ce fel!), se mănâncă tradițional, se colindă și se umblă cu uratul – cu vorbe vechi de când lumea, se cântă doine de dor și jale… Încă. Cultura orală a poporului român s-a transmis din generație în generație niște secole bune de-a rândul, timp în care s-a și îmbogățit. Ce vă face să credeți că cineva poate opri acest mecanism milenar? Da, au încercat, dar uite că nu s-a putut.

    • ….
      Esti cel putin la fel de tembel ca mine .
      Elita erau elevii de liceu de la Orhei , profesorul Petruca , alti profesori , preotii , doctorii , avocatii ,; taranii instariti .

    • „…NKVD ul a facuit destule victime .. insa salva lu Antonescu (Romani va ordon) nu a avit chiar tot timpul .. asa ca ua supravietuit destui…”
      Vai ce compasiune manifesti cand iti curg lacrimile, nu de buhai, ci de crocodil spunand ca „au supravietuit destui”. Cate victime vroiai sa faca ma, neomule? Sa extermine toata populatia ?
      „Cum sa iti zic – majoritatea celor ramasi la 1944 erau tarani cu max 4 clase, oraseni cam cu tot atat scola ”
      Zau, ma Bizonule? Chiar asa, doar „taranoi”, au fost si au ramas in Basarabia? Dispretul total al unor ciocoi parveniti ca tine da apa la moara mancurtilor din dreapta Prutului care ca niste buhai mugesc: „noi nu vrem moldoveni, nu vrem sa ne unim cu rusii aia”. De parca voi, niste neica nimeni contati in ecuatia asta unionista.
      Unii ca voi au stat la baza legendei „jandarmului roman care-i palmuieste pe basarabeni”. Si ca tine gandesc si guvernantii lui Ciolos si ai lui Iohannis care si-au trimis jandarmii sa-i calce in picioare pe cei care manifestau pentru intregirea tarii.
      Esti copil de refugiati si n-ai inteles nimic? Ai trait printre refugiati basarabeni pe care-i dispretuiesti? Mai bine nu-ti ridicai monument cu afirmatia asta.
      Deci, dupa cultura ta, basarabenii erau evreii Romaniei? Adica cei care se refugiasera intr-o parte a tarii lor inca neinvadata, nu pentru o bucata mai buna de paine ca evreii, ci pentru a nu fi sdrobiti de cizmele mujicilor, sunt incomparabil mai rai decat ardelenii care, ca si milioanele de romani de astazi, au plecat in bejenie exact pentru o bucata mai buna de paine?
      Minte de bizon si mai mult n-am ce spune.
      Basarabia era o groapa de gunoi a culturii fata de Teleorman, Arges, Dobrogea, Ilfov sau Moldova? Ai fost in Zimnicea, in Calarasi, la Alexandria anilor 60-70? Ai fost prin Slobozia, prin Dobrogea? Dar prin Muscel de la Stalpeni in sus pe Valea Bratiei in care satele nu fusesera nici macar electrificate pana prin anii ’70? Tu ciugulesti imagini din cateva orase din Romania, te documentezi din maculatura de duzina si arunci cu noroi in cei care-s napastuiti ca un intelectual de duzina cu ifose. Mai este unul pe acest forum care are si el o judecata ce nu se ridica dincolo de genunchiul broastei cand aduce vorba de basarabeni si care, la fel ca tine, manifesta acelasi dispret si ura fata de ei. Da-ti singur nota de buna purtare daca esti in stare. Dar incearca sa nu mai deschizi gura despre ceva ce nu intelegi si nici nu te doare.

      • Nu sunt sigur ca e roman .
        Undeva spunea ca nicaieri in memoriile amiralilor sovietici n-ar fi vazut …. – nu sunt memorii multe de amirali sovietici traduse in romana .
        Iar dispretul fata de oamenii simpli din Basarabia , faptul ca identifica ce crede el ca este elita doar cu centrele rusesti de cultura si cu rusii albi , remarca cu ” hoardele de liceeni din anii 60 ” , aluziile la ” teletualu ” ( adica primitivul , pentru el ) care sunt eu , ca altii ca mine , la ” copilul de slujnica ” si ” parveniti ” etc – omul vine dintr-un univers cultural foarte straniu .

  9. Adica, domnule Nastase, mangaiem subtil saua sa priceapa iapa asta tampita romaneasca, ca UDMR-ul trebuie musai sa vina la guvernare, deoarece altfel ar incepe propaganda secesionista. Cam asta inteleg din spusele dumneavoastra:
    „luna martie ar putea aduce incercari virulente de sprijin pentru miscarile secesioniste din Transilvania, mai ales daca UDMR va fi mentinuta in opozitie.”
    Dar si din experienta data de prima iesire la rampa a micului Titulescu indata dupa castigarea de catre USL a alegerilor, cand promitea UDMR-ului intrarea la guvernare.
    Oare, dna. progresista Clinton din poza de mai sus v-a sugerat aceasta strategie, dumneavoastra socialistilor? N-ar fi de mirare daca pana si ambasadorul american de gandire si simtire liberal-progresista, Klemm a facut curte secuilor. Poate o fi vreun semn sa-i invitati si pe astia la guvernare dupa castigarea alegerilor.

    Iata si o propunere mai veche prin care, vocala UDMR ar putea sa-si mai inchida ciocul:
    (https://mipopescu.wordpress.com/03-votul/modificari-electorale/)

    Cam ce ar insemna asta am explicat intr-un alt articol, la care nu va mai trimit pentru a nu obosi de atata cautat 🙂 Pe scurt, spuneam:
    =====
    Discriminarea din Legea Electorala are loc prin lipsirea majoritatii nationale (romanesti) de aceleasi drepturi electorale cu ale minoritatilor nationale, respectiv dreptul oranizatiilor majoritatii de a deveni “competitor electoral”.
    Solutia este banal de simpla, si se realizeaza prin inlocuirea formularii restrictive si discriminatorii: „organizatii legal constituite ale cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale„, prin aceea generala: „organizatiile legal constituite ale cetatenilor romani din tara si din afara granitelor Romaniei„.

    De exemplu, romanii din regiunile in care sunt minoritari (Covasna, Sovata, Mures) isi formeaza si ei o organizatie umbrela, cum este UDMR-ul, care sa devina „competitor electoral”.
    Cum credeti ca vor fi votati acestia, in intreaga tara? Vor obtine doar 5% dintre voturi?
    Sa presupunem si aceasta varianta minimala care le va permite sa devina chiar grup parlamentar.
    Care partid aflat in situatia de a-si adjudeca formarea guvernului la limita, va mai apela la UDMR daca va avea posibilitatea sa se alieze cu o organizatie parlamentara a societatii civile romanesti?
    In aceste conditii, nu-i nevoie ca existenta UDMR-ului sa fie interzisa (ar protesta UE, ar fi procese de rasunet, dar si costisitoare la CEDO), deoarece UDMR isi va pierde importanta ca organizatie etnica, prin pierderea pozitiilor din guvern si a influentei in Parlament.

    Oh, sigur, nu trag nadejdea ca partidele vor accepta un astfel de „parlament mixt” politic-civic, deoarece si-ar cam pierde din privilegii. Si apoi, civic, civic, dar civicul nu-i pentru cateii majoritari ci pentru dulaii minoritatilor.

  10. Mircea Popescu

    UMDR are sprijin puternic in Uniunea Sovietica Ailalta.
    Mai tii mimte pe unu Tom Lantos? Ma rog a muirt dar o astyfel de cariera lasa urme .. in memoria altora.
    Ilie Wissel nobelitu .. care tare la mare stima fu si el in US Ailalta. Care Ilie a ajuns la Nobel prin grija honvenzilor insa a data vina pe romani ..
    Nu as negloja nici pe Gicu ot Stratfor , ungur si el.
    Sa nu mai zic de Gyuri Soros …

    Pe aici as mai pune si pe Pacepa cared ion cand in cand mai zice ceva de rasismu si xemofobia romana si pe Tismaneanu.
    Ar mai fi GAil Klimgman de la UCLA si cam toNti sefii de la Catedra de Studii Româneşti „Ion Raţiu” de la Georgetown (unde se prgetaesc „eloytele” voastre alae de „gandesc” politica Departamentului vost)

    Si in finele lu finalu v-as pune pe voi prea scumpa, mult prea scumpa noastra „diaspora” .. care in fara sa ii secondati ep aia si sa cereti „mai da- le una la gioale Uncle Sam” nnu prea resusiti sa faceti nimic ptr noi „tradatorii” ramsi in tara . Si nci ptrtara.
    De ex daca era ceva de capu vost ati fi reusit sa puneti intrebarea ca cvum se face ca numa „nenorocita” de Romanie ortodoxa a ramas stabila -e fancu asta al NATO…
    E ..da ma rog asa e viata. Cum scia odata nu mai stou cine (autorul cartyii Relatii Romano-Ruse , carte editata la Carpati Madrid) romanii din „exil” e mari teleptuali. sciu despre misterele Oitheiie, relgii ofice, cestii din astea.. Insa rusii, ucrianienii, ungurii sciu istoria aia de o invata gagii de la Georgetown.
    Si acu veniti sa ne fericiti cu chipul vost istet de … creata

    A ! Uitam In anii 90 au venit pe la noi doi nu stiu in ce functie. si ne-au cerut sa nu mai avem ROT si nici avione capabile de atac la sol la 2000 km. Se pare ca va chinuaiu hemorizii de grija Kievului …

  11. @Bizonu – poti fii nascut , ca tine , in 1957 , crescut si educat intre tovarasi si fii si fiice de tovarasi si sa fii sclipitor ( sau , altfel – sa nu fii idiot ? )
    Nu tu ai ce sa spui altuia ce sa spuna .
    Asta o faci tu cu pruncii tai , daca-i ai .
    Ca ai fi tu urmas de refugiat basarabean sau bucovinean nu-ti da dreptul sa impiedici pe altul sa atinga subiectul .
    Cuvantul ” elita ” te enerveaza ? – dar si tu esti elita , chiar daca parvenit sau copil de slujnica sau nu stiu ce cum spui tu – si daca as fi parvenit copil de slujnica care e problema ta ? esti Dumnezeu sa judeci ? – 8 copii elevi de liceu din Orhei identificati impuscati la Odessa , un profesor – Petraluca ? – evocat in Sociologie Romaneasca in 1942 , impuscat in beciuri in 1940 , membri ai Sfatului Tarii , corpurile dezgropate de romani in curtea consulatului italian de la Chisinau in 1941 …
    Ti-am spus deja ca ti-e greu sa te suporti pe tine insuti .

  12. De ce ne dați poze cenzurate? Nu puteți lipsi din aceasta fotografie, pentru ca ar fi fost o mare jignire pentru Dna Clinton!

  13. Respectarea drepturilor minorităților este un principiu al sistemului Versailles. Pe baza acestui principiu au fost recunoscute statele naționale reîntregite după Primul Război Mondial. Numai că trebuie să existe și reprocitate, adică te recunosc ca minoritate, îți acord drepturi egale cu majoritatea, iar tu minoritate te supui legilor statului care te acceptă.
    AMALIA
    Credeți că se vrea redeschiderea dosarului EADS? Nu s-a dorit deschiderea lui, de aceea a fost închis, la comandă. Codruța și-a luat-o în cap, uitând cine-i este stăpânul,

  14. Interesant mi se pare faptul că pentru EADS nu au fost găsite probe și a fost închis dosarul, iar pentru Adrian Severin s-a dat o condamnare, deși nu au fost găsite probe.

  15. @ CENTRU

    … V-ati gandit mult pana sa puneti pe „tapet” aceasta analiza mirobolanta ? S-au doar pastilele au ajuns sub pat ?

  16. centru lica
    in primul rasnd sunt nascut in 1952. Zis de multe ori.

    In la doilea nu ma deranzeaza ideea de elita. Insa cum am explicat de nspe mii de opri fiecare grup social produce elita* sa – curve de leita, spiringari de elita , sportivi de elita, strungari de elita, asasini de elitia samd ect. E mai simpu la porci si la vaci .

    Oricum ma sucare cand niste insi care de abia au parvenit la niv elul „copil de servitoare” imncep sa se creaza elita. Desi profesionalmente sunt absolut submediocri si dpv al sistemului „clasic” sau „conservator” cu greu pot fi catalogati „copii de servitoare”

    Cat despre mine nu ma consider elita – cf standardelor nobilare franceze tata era „magar” adica fiu de taran (mocofan, routure, vaurien samd) desi mama fusese nascuta nobila (cam al 12-lea cin dincele 14 prevazuite in cartile de catifea)
    Tu insa sigur parvenit care din tragedia altiora incearca sa isi faca statuie. Cum am scis am cel putin un afin in groapa cu var din Chisinau

    Si da te judec. Ca eu am unele indreptatiri dar tu nu ai decat parvenistismul ..
    In plus te judedec fiindca mie mi se @@pe daca sunt „elita” sau nu pe cand tu te doresti „elita” Eu imi sunt suficent
    Sfînt trup şi hrană sieşi, Hagi rupea din el
    pe cand tu ai nevoie de aprobarea altora. Inclus de a mea.

    In fine eu ma suport destul de usor. Mai greu suport ideea ca trebe sa inmpart lumea cu unii ca tine .. insa traim in sec XXI nu in sec XII … si din pacate nu sunt Tamerlan

    * Daca vrei altfel de elita ..
    Sa te nasti astfel incat sa fii pomenit de almanahul Gotha (de preferinta prima parte)
    Sa fii precum JP Morgan sau Rockefeller I ul.
    Sa ai perfromantele lui MIna Minovicvi, Elie Caraoli, Ana Aslan. D Mangeron, Henry I ul Ford sau JM Browning.
    Sa intri in istorie precum Tanaka la Tasafaronga sau macar ca Moartea Alba.
    Sa te nasti Arouet si sa mori Voltaire,
    Restu-i villain de la routure du buisson vert

    • CentruLICA

      poti fii nascut , ca tine , in 1957 , crescut si educat intre tovarasi si fii si fiice de tovarasi si sa fii sclipitor nu stiui daca sunt sclipitor insa sunt sigur ca nu am fots educat intre cvum scrii tu. Eu suny copil de mic birghezi reactiomari, fou de eacctonmar care a yrs cu tunu in URSS . tatak meu a fots prm opretor in Chisinau , sef de serviciu in Directoreatul Romanizarii, Bunicukl matern cinyul 12 si doctor in iostorie de la 1880;
      Deci ca sa stii ce parere iti pprt reciteste iute cele 3 principii ale lui Conu Alecu ( cf Arghezi 1907)

Lasă un răspuns