A murit Radu Câmpeanu

Reiau, aici,  declaratia mea pentru Agerpres:

Adrian Năstase: Radu Câmpeanu, un cavaler al politicii românești
miercuri, 19 Oct 2016, 21:24 •
Seniorul liberal Radu Câmpeanu a fost unul dintre cavalerii politicii românești, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, fostul premier Adrian Năstase, care l-a cunoscut pe acesta atât ca adversar politic, dar și ca partener.
„Regret moartea domnului Radu Câmpeanu, pe care l-am cunoscut bine într-o perioadă destul de tensionată a vieții politice românești după 1990, dar perioadă în care existau încă adevărați cavaleri ai politicii. Am urmărit și am participat la bătăliile electorale și bătăliile politice din anii ’90, l-am cunoscut pe Radu Câmpeanu ca adversar, dar și ca partener. Evident, am fost interesat de alegerile prezidențiale din acei ani, dar am avut privilegiul de face parte dintr-un guvern format de FSN-ul de atunci cu PNL-ul într-o formulă condusă de Theodor Stolojan. În acel guvern la Justiție ministru era domnul Ionescu Quintus, iar alături de mine, la Externe, ca ministru secretar de stat, a fost desemnat domnul Săndulescu pe care de asemenea l-am respectat în mod deosebit. Ei reprezentau în acel guvern PNL-ul, dar contactele mele erau cu dânșii într-un fel mai vechi, nu mă refer la domnul Câmpeanu, cât la domnul Săndulescu care era bun prieten cu tatăl meu”, a afirmat Adrian Năstase.

Fostul premier a evocat personalitatea lui Radu Câmpeanu și a mărturisit că are nostalgia acelor vremuri.

„Îmi aduc aminte de ținuta domnului Câmpeanu, de eleganța mesajelor și, chiar dacă adeseori nu am fost de acord cu aceste mesaje, trebuie să recunosc că am nostalgia acelor vremuri în momentul în care urmăresc felul în care a coborât discursul politic în zilele noastre. Sigur că drumul nostru, al tuturor, este spre același sfârșit sau spre un sfârșit inevitabil, dar orice destin încheiat creează și regrete, dar și într-un fel speranța că o viață de acest gen nu se va fi risipit pentru nimic și că măcar o parte din contribuția unor oameni precum Radu Câmpeanu, Corneliu Coposu, Ioan Rațiu, au putut să marcheze un drum spre o societate democratică și poate, în timp, mai rațională”, a subliniat Adrian Năstase.

Seniorul liberal Radu Câmpeanu a murit miercuri la vârsta de 94 de ani.

AGERPRES / (AS — autor: Cătălina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat

17 gânduri despre “A murit Radu Câmpeanu

  1. O mare pierdere pentru elita politica romaneasca si pentru eleganta verbului politic. Un mare om politic de dreapta. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace pe venerabilul liberal Radu Campeanu!

  2. Confluente Est-Vest si semnificatii: Rusia a inaugurat marele centru ortodox din centrul Parisului

    Revoltandu-se parca impotriva politicii care le tot pune sub steagul strain al conflictului civilizatiilor, religia si cultura i-au dat o lectie, inaugurand ceea ce ar putea putea fi un nou trend, mult asteptat: concordia civilizatiilor.

    Cum politica este nu numai expresia concentrata a economicului, dar si proiectia credintelor religioase si valorilor culturale, se poate presupune cu foarte multa probabilitate ca lectia concordiei, data de religie si cultura, nu va ramane mult timp neinvatata de catre politica.

    Un mare centrul spiritual și cultural rus a fost inaugurat miercuri la Paris, cu participarea ministrului rus al culturii, Vladimir Medinski, dar în absența președintelui Vladimir Putin, a cărui prezență la festivitate era planificată, dar el și-a anulat vizita în Franța din cauza neînțelegerilor privind conflictul din Siria.

    Liderul de la Kremlin a transmis totuși un mesaj prin intermediul ministrului culturii, în care a subliniat că inaugurarea acestui centru este “dovada solidității relațiilor bilaterale franco-ruse”.
    Centrul ortodox rus din Paris ocupă un teren de peste 4.000 de metri pătrați în zona centrală a capitalei franceze. Valoarea construcției este estimată la circa 170 de milioane de euro, sumă asigurată în întregime de guvernul rus.

    Pe lângă biserica ortodoxă, complexul mai cuprinde un centru cultural, o casă parohială, o școală bilingvă franco-rusă și birouri ale serviciului cultural al ambasadei ruse.

    http://www.agerpres.ro/externe/2016/10/19/rusia-a-inaugurat-marele-centru-ortodox-din-centrul-parisului-galerie-foto–16-07-35

    Inaugurarea unui mare centru ortodox rus intr-o mare capitala vest-europeana este un puternic mesaj pentru unitate europeana. Nu trebuie sa ne surprinda ideea ca intr-o buna zi se va putea vorbi de un mare spatiu euro-rus, asa cum azi vorbim de un mare spatiu euro-atlantic.

    Nu stiu insa daca pe viitor mai este potrivit cuvantul “integrare” pentru realizarea unor hiperspatii fara sanctiuni, ziduri si adversitati geopolitice. Tentativele de supranationalizare/federalizare l-au compromis aproape iremediabil. Manevre de hegemonism exista si in negocierile privind tratatele comerciale TTIP si TPP. Vechiul “avantaj de hegemonism”, nu cel de competitivitate, se observa din pacate si la cei care au initiat Brexitul. Goanei dupa unipolar si unilateral i-a sunat ceasul. Cooperarea si concordia civilizatiilor cer o lume multipolara, in care avantajele sa fie multilaterale.

    Faptul ca Barack Obama a ratat sansa prefigurarii unui mare echi-spatiu americano-rus, fara hegemonie, cu respectarea suveranitatilor si in avantajul egal al tuturor statelor componente, va ramane o pata neagra in istoria relatiilor lor bilaterale dar si internationale, tributara infumurarii “exceptionaliste” si reanimarii/instigarii, cel putin indirecte, unui spirit mai degraba de ev mediu, cum este delirul califatic, hranit din scriptura americana a “conflictului civilizatiilor”.

    In schimb, hiperspatiul euroasiatic isi sustine si isi construieste cu tenacitate sansa de a deveni un hiperspatiu al cooperarii si concordiei civilizatiilor. Nu prin “ecumenism”, care se vrea o „Internationala” politica a religiilor, un fel de ReligIntern, dupa modelul ComInternului, care sa transforme bisericile in partide politice, ceea ce va insemna sfarsitul credintei. Ci prin respectarea pe intreg cuprinsul eurasiatic a religiilor, credinciosilor si lacaselor lor de cult, asa cum Moscova si Bucurestiul au dat doua dintre cele mai autentice probe, prin inaugurarea si respectiv proiectarea celor mai mari moschei de pe teritoriile tarilor lor.

    http://www.mediafax.ro/externe/una-dintre-cele-mai-mari-moschei-din-rusia-inaugurata-la-moscova-presedintele-vladimir-putin-prezent-la-eveniment-foto-14740775

    http://www.aktual24.ro/cotroceniul-da-asigurari-moscheea-va-fi-construita-ofera-garantii-de-securitate/

  3. Și mie îmi plăcea.
    Când moare un om de peste 90 de ani, mai ales unul valoros, îmi pare rău pe de-o parte, dar pe de alta îmi pare bine că a trăit atât de mult.
    De aceea zic mereu „a avut viață lungă”, adică ferice de el că a putut să facă multe lucruri folositoare, și ferice de noi ceilalți că am rămas cu multe lucruri folositoare de la el.
    Așadar, boier Câmpeanu a avut viață lungă.

  4. Dumnezeu să-l ierte! A fost un pacifist, în agitațiile din anii 90 ai secolui trecut. Atât de pacifist, încât l-a propus pe Regele Mihai, drept candidatul liberalilor la președinția României, vrând să-i mulțumească tât pe republicani cât și pe monarhiști. Bulgarii au fost mai realiști, făcându-l Premier pe Regele Simeon II .

  5. Radu Câmpeanu a fost prima mea opţiune postdecembristă !
    Dumnezeu să-l ierte !
    P.S.
    De data asta, oricine ar câştiga, America pierde !
    Poate, cu Trump, cel mai puţin !

  6. „Adversitatea politică” însemna cu totul altceva atunci. Cred că lui Radu Câmpeanu, lui Ion Rațiu, lui Corneliu Coposu, le-ar fi imposibil astăzi să recunoască în ura zgomotoasă ca o regurgitare enormă, semnele a ceea ce știau ei că este o confruntare politică. Și mai cred că și campania prezidențială din Statele Unite ar fi o uimire…
    Nimeni, cred, nu-i poate supraviețui lumii sale, dacă aceasta e deja e o amintire…

  7. Spre rușinea mea, nu știam până astăzi cine este Manuel Costescu…din seara asta însă, nu mai sunt chiar așa de ignorantă, că l-am văzut în direct pe fostul secretar de stat în Ministerul Economiei, proaspăt salvator de Românii cu carnet de partid, venit de pe altă planetă, „alien” total și de nezdruncinat, zâmbitor și calm ca o reclamă la creionul de albit dinții… dumnezeule, înspăimântător…
    .
    Manuel a vorbit fără milă într-un dialect diasporez și plat ca o clătită, pigmentat cu niște clișee fioroase, căci Manuel este un tânăr …cum să spun…un tânăr degeaba. Împreună cu colegii săi de partid , dânsul vrea SĂ SALVEZE ROMÂNIA… iar eu, în timp ce domnul Costescu îmi propunea să mă salveze cu forța, pur și simplu nu puteam să-mi dau seama dacă el este, măcar, viu…
    .
    Poate că sunt eu prea „simțitoare” (și voi, cu mici excepții, știți prieteni, că sunt…)… dar dacă mi-e groază de ceva, mie de băieții ăștia îmi este. Cred că nu au grația umorului, și, din păcate, cred că nu au simțul realității …și, ah, cât pe ce să uit, nici al ridicolului… Și-ar lua oricând avântul necesar, să ne împingă pe trotuarul celălalt, deși casa noastră e pe trotuarul ăsta, deoarece ei știu mai bine decât noi unde trebuie să avem domiciliul.
    .
    Sloganul de campanie al ăstora este: „Dacian Cioloș- în sfârșit ai cu cine!” Dincolo de ambiguitatea mesajului, care nu este clar dacă i se adresează lui Cioloș, în sensul că să stea el liniștit, că are echipă de zgomote și Facebook la discreție, să-l gonfleze și să-l „like-uiască”din plin, sau se adresează publicului larg cu subliminalul „Cioloș e al nostru” la fel cum Vlad Alexandrescu și-a bazat campania de subscripție publică pe refrenul „Brâncuși e al nostru”, rămâne, totuși, întrebarea : în sfîrșit ai cu cine SĂ CE ?
    .
    Mi-e teamă că n-o să aflăm, pentru că nu știu, prieteni, dacă ne țin nervii până se termină campania asta electorală care nici n-a început.

  8. Imi aduc aminte ca era un politician vertical, si principial. La un moment dat mi se parea ca ar fi putut fi un bun Presedinte. Dar nu a fost sa fie…

    Am citi declaratia dlui Comanescu, Ministru de Externe, despre faptul ca in negocierile ci SUA pentru TTIP se va tine seaman de experienta cu CETA, cu referire la freptul la libera circulatie a cetatenilor romani in Canada si SUA. Sigur, o chestiune valida. Dar nimeni din elita politica a Romaniei nu are curajul sa se pozitioneze relativ la ce contine TTIP si care ar fi implicatiile pentru Romania. Nici Miniretul de Externe, nici macar vreun Secretarel de Stat nu are curajul sa spuna romanilor cum SUA incearca sa plaseze in TTIP obligatii pentru statele din UE ca sa accepte tribunale speciale, care ar lasa corporatiile americane sa dea in judecata statele pentur a isi recupera pierderi, in cazul in care statele ar impiedica cumva corporatiile.

    Asta nu e important pentru Romania? Sigur, e bine ca romanii sa poata calatorii fara viza in SUA si Canada, dar sunt pregatiti romaniii sa plateasca din banii lor in cazul in care aceste tribunale ar sanctiona statul roman in favoarea corporatiilor?

    Problema SUA (inclusiv a administratiei Obama-Kerry-Clinton) este modul in care au incercat sa forteze agenda si statele UE sa accepte prevederi care nu le sunt favorabile. Si au pierdut in fata UE deocamdata. Da, se vorbeste diplomatic despre re-negocieri, dar podurile au fost arse. Modul asta unilateral de a iti impune agenda pentru a iti promova interesul e insa avantaj pentru Europa, pentru ca europenii isi dau seama ca nu prea au prieteni, ci doar prieteni cu interese. Din pacate asistam si la un razboi economic SUA-UE (vezi multiplele cazuri recente in care SUA au amendat banci si companii europene, in special germane si invers).

  9. http://www.dcnews.ro/florin-zamfirescu-la-antena-3-ave-i-un-zambet-care-ma-scoate-din-sarite_519775.html
    .
    L-am urmarit si eu aseara pe baiatul ala de la USR . I-am urmarit de-a lungul timpului si pe Nicusor Dan si Matilde Clotilde sau cum o cheama .
    Când ii asculti pe indivizii astia iti dau senzatia de bizari , de oameni rupti complet de realitate . Parca au fost crescuti toti sub un clopot de sticla si alaptati de Monica Macovei .
    Complet rupti de realitate si rumega toti aceleasi fraze legate de coruptie , de stat de drept , Bruxelles , bla , bla , bla .
    Exact aceeasi senzatie mi-o dadeau si Emil Boc , MRU si Ponta pe vremea când puneau la pamant economia romaneasca .

  10. Iar nu mă pot abține! Perla ziei sau din Înțelepciunea Președintelui: „Trebuie să știți că avem alegeri parlamentare, nu guvernamentale”. A spus-o clar și răspicat, ca să înțeleagă tot prostul, lăsându-ne totuși în ceață, pentru că nu ne-a spus când vor avea loc alegerile guvernamentale. Probabil alegerile guvernamentale, în viziunea înțeleptului, au loc odată cu cele prezidențiale, ca Președintele să poată să-și numească „Guvernul Meu”.
    Domnule Președinte, dacă nu aveți un consilier pe probleme de funcționare a unui stat democratic, intrați într-o lobrărie și cumpărați-vă un manual de Studii sociale pentru clasa a XII-a, renunțați la o zi de tenis sau de escaladat munții și citiți-l, folosind metoda interogarea autorului ( manualul are doar 79 de pagini cu tot cu bibliografie). Sunteți profesor și știți prea bine că nu este rușinos să recunoașteți că nu le știți pe toate, ci este rușinos să nu vreți să învățați, considerând că le știți pe toate. Îmi pare rău, că revin la Confucius, care spunea: „Ignoranța este noaptea minții fără lună și fără stele”. Vă vine atât de greu să mai aprindeți câte o stea, în noaptea minții?

  11. Cred că e prea mare agitația pe tema viitorului prim-ministru.
    Ar fi mai bine să așteptăm rezultatele alegerilor și formarea coalițiilor parlamentare.
    Lupta celor două tabere, pro-Cioloș și anti-Cioloș, e sterilă. Dar poate nu e chiar sterilă. Poate se urmărește influențarea alegătorilor…

    Pe de altă parte, ce e prostia asta cu „partide antisistem”? Cum anti-sistem? Ce e „sistemul”?
    Organizarea actuală a societății? Alegerea democratică a conducătorilor? Existența Parlamentului și a guvernului?
    Ce e „sistemul”?
    Părerea mea e că sunt vorbe goale care sună frumos în urechile adolescenților-adolescenți și adolescenților întârziați care habar n-au cu ce se mănâncă democrația și instituțiile statului.
    Sunt nemulțumiți de oamenii care populează instituțiile? Păi, aceștia nu sunt din rândurile lor. din rândurile noastre? Au venit din Lună, din Marte?
    Să lucreze întru îmbunătățirea calității poporului!

  12. Chiar nu pot să-mi dau seama cum am trăit noi atâția ani pe planetă fără să fim conduși de Dacian Julien Cioloș, cum am știut să traversăm strada fără ajutorul magnificului său DECALOG, cum am reușit să ne lustruim pantofii fără să ne aruncăm ochii pe imaginea lui drăguță zâmbindu-ne imprimată pe peretele vecinului, cum am putut să stăm la cozi pe care nu le-a binecuvântat, cu prezența sa mesianică, Julien… Tot discursul public din ultimele zile sună așa: „Vreți- nu vreți, tot Dacian vă va guverna! Vreți, nu vreți, cu un GUVERNUL MEU penelisto-userist va face el chestia asta! … Vreți- nu vreți, alternativă nu există! ”
    .
    Căci tot discursul public actual (sau vacarmul, sau hărmălaia, sau nu știu cum să-i spun agitației cotidiene care ne macină nervii ), ne îndeamnă să ne scoatem alegerile din cap , definitiv. Ce sunt acelea alegeri și la ce ar fi bune ele? Unde ne trezim? Păi, din moment ce președintele nostru, cu sagacitatea lui recunoscută A ALES deja pentru noi, ce dracului mai vrem? În mărinimia sa, hai! …ne lasă să ne jucăm cu ștampila într-o duminică rece din decembrie, așa , de formă, să vadă și străinătatea că suntem oameni serioși și că democrația românească e solidă . Dar atât… un stat care a mai aruncat odată 7 400 000 de voturi la rampa ecologică pentru colectarea deșeurilor, are deja suficientă experiență și maturitate ca să repete figura, și mai profesionist, de astă dată. Amintiți-vă , prieteni, că buletinele noastre de vot, cu sacii, au mers la DNA, și Europa n-a explodat de indignare că e posibil să arestezi voturi într-o țară care nu e (încă !) o Coree de Nord în estul continentului, ci a salutat noul tip de democrație și originalitatea românească, aceea care, iată, a mai inventat și altceva decât Magiunul de Topoloveni!
    .
    Pe 08 septembrie 2012, Violeta Fotache scria în EVENIMENTUL ZILEI un articol cu titlul : „ DNA a descoperit 1.500.000 de voturi falsificate la Referendum”, care articol începea așa: „Numai din descoperirile făcute de DNA, numărul voturilor fraudate se ridică la aproximativ 1,5 milioane. Dacă la acestea se adaugă cele descoperite de procurorii de la Parchetul General, rezultă o hoţie inimaginabilă”. Am căutat să văd unde este Violeta Fotache în 2016 , că doar nu mai poți rămâne în presă după o astfel de crimă jurnalistică… aiurea, ba poți! Doamna și-a rumegat încă salariul, tot la EVZ, până pe 15 februarie 2016 … iar acum e „independentă”!
    .
    Am dat acest exemplu pentru că astfel de formatori de opinie, astfel de jurnaliști, cu GDS-iști în spate, cu societate civilă ONG-istă și autistă, cu tineri frumoși și liberi care ies în stradă agitând PET-uri pline de monede, cu FREEDOM HOUSE-uri, cu Hans-Klemmi pofticioși la anticorupție și stat de drept, cu partide istorice imbecilizate de eșecuri pe care singure și le-au hrănit, cu FACEBOOK-uri suprasaturate de LIKE-uri anonime și înșelătoare, astfel de formatori de opinie, zic, vor scrie că așa e DEMOCRATIC , să avem un prim-ministru apărut prin concepție divină, fără împerecherea impură a alegătorului cu buletinul de vot, să avem un premier care nu transpiră în noaptea alegerilor la primele EXIT POLL-uri , care nu are program de guvernare și nu are guvern, dar are sprijinul divin al unui președinte tâmp și șantajabil , căruia numele CIOLOȘ i s-a livrat în plic .
    .
    Și mai cred ceva: o astfel de siguranță afișată nu poate proveni decât din:
    Ministerul de Interne organizează alegerile… ministrul Tobă a fost înlăturat la timp… noul ministrul de interne, Tudorache, supranumit CĂLĂUL, deoarece rezolvă, de obicei, treburile mai puțin curate ale guvernării, are satârul la el…DIPI a fost destructurat… toate serviciile au fost zguduite cu excepția STS-ului, care este încă util … legendarea lui Cioloș se face pentru sporirea gradului de acceptabilitate al cetățenilor care trebuie puși în fața faptului împlinit…și, în fine, președintele are un plan pe care nu-l ascunde… Dacă, să zicem, un președinte, care nu este neaparat Băsescu, ar pofti să măsluiască niște alegeri, a căror inutilitate, în linii mari, ne-a explicat-o, ca să scoată din joben un „guvernul meu” convenabil și docil, nu credeți, prieteni, că exact „pas cu pas” cele descrise de mine mai sus le-ar pune la cale?
    .
    Sper că ați înțeles că o glumă , desigur, prieteni …doar noi suntem într-o democrație consolidată și nouă nu ni se poate întâmpla…

  13. Testoasa de pe stâlp !!!

    Ţestoasa de pe stâlp

    Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză.
    Se aşează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
    Domnul îi spune tanarului:
    – Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea cu o broasca ţestoasă aşezată pe un stâlp.
    Intrigat, tânărul ii spuse:
    – Eu nu înţeleg aceasta analogie … Ce vreţi să spuneţi, domnule?
    Domnul a explicat:
    – Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poţi să te-ntrebi?
    Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:

    – În primul rând: Nu intelegi cum A AJUNS acolo.
    – În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
    – In al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
    – In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
    – In al cincilea rand : Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
    Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie să fii ACOLO, la VOT.

    VIITOARELE ALEGERI SA LE FACEM BINE. SA NE-NGRIJIM CA NICI UN ANIMAL SĂ NU AJUNGĂ SUS PE STÂLP !

  14. In conferinta de presa de miercuri, Klaus Johannis afirma cu privire la modificarea Constituţiei:

    „Încă nu este rândul meu să mă exprim. Va veni rândul meu să mă exprim. În acest context, cred că este foarte important să reiterez un lucru în care cred: eu provin dintr-o minoritate etnică și dintr-o minoritate religioasă. Cred că trebuie să revenim la toleranță și acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune și rele, nu suntem toți la fel. Nu toate grupurile etnice și religioase sunt la fel. Este greșit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios și a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele și nu le sprijin. Sunt adeptul toleranței, încrederii și deschiderii față de celălalt”
    Se pare că nu întotdeauna toleranţa aduce cu, sau după ea, rezultatele aşteptate !
    Ce dovadă de toleranţă mai mare ( poate doar o casă de toleranţă cum se aude că a devenit una din casele lui de la Sibiu, în care swingerii-şi fac de cap :mrgreen: ) decât cea demonstrată de români, alegând de bună voie, în fruntea lor, un minoritar etnic şi religios, precum sasul protestant ?
    Numai că vedem că „dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan” şi dacă-ţi alegi ( mă rog, să zicem ;), un sas, ăsta-ţi râde drept în nas !
    Punând la dispoziţia minoritarilor, nu doar una dintre case, ci toată România, că doar nu-i a lui !
    Ci a urmaşilor … Probabil a saşilor, după cum dă de înţeles ! Sau, a altei minorităţi….

Lasă un răspuns