„Parsifal”, cu Christian Badea, la Bucuresti

Un eveniment deosebit, sâmbătă seara, la Ateneul Român. Concertul-spectacol „Parsifal” Actul I. Dirijor – Christian Badea. Tot lui i-au apartinut conceptia regizorală si realizarea scenică.

Nu a fost un concert obisnuit, cu interpretii vocali asezati cuminti pe scaune in fata orchestrei. Nu putea să fie, evident, nici formula de operă, cu orchestra in fosă si „actorii” pe scenă. Formula aleasă trebuia să tină seama de dimensiunile Ateneului. Cu toate acestea, Christian Badea – dirijorul bine cunoscut – a reusit să adauge si „imagini” sunetului amplu, eroic si, in acelasi timp, dramatic al operei lui Wagner. Folosind o pasarelă deasupra orchestrei sau cele două loji de lângă scenă, utilizând foaierul de la parter, cu un sistem de amplificare sofisticat, pentru corul feminin (oferind o atmosferă de catedrală), el a reusit să ne ofere o versiune personală a celebrei opere.

Aveam in minte spectacolul de la Berlin cu „Parsifal”, in versiunea Daniel Barenboim, spectacol pe care il urrmărisem, zilele trecute, la Mezzo. Varianta de la Bucuresti, desigur diferită, dar de foarte bună calitate. Membrii orchestrei si corul Filarmonicii păreau ei insisi vrajiti de spectacolul pe care il realizau.

Felicitări intregii echipe a Filarmonicii si Fundatiei române pentru excelentă in muzică. Felicitări deosebite pentru Christian Badea si pentru efortul său de promovare a muzicii lui Wagner in România.

34 de gânduri despre “„Parsifal”, cu Christian Badea, la Bucuresti

  1. Îmi pare rău că deocamdată nu pot să comentez evenimentul artistic despre care scrieți, dar sunt nervoasă la culme.
    Tocmai am văzut emisiunea „Viața satului” și mi-a venit în minte o dedicație:

    Hei, voi pantofarilor de oraș care săriți peste bălți ca să nu vă murdăriți „didașii”! V-a apucat amorul de urși și lupi? strângea-v-ar urșii și lupii-n labe și-n dinți!
    Ascultați-i pe fermierii și ciobanii care se plâng că muncesc ca robii, investesc ca să crească oi, vaci, porci… și au pierderi uriașe din cauza urșilor, lupilor…
    Toate celelalte țări europene au redus populațiile de carnivore mari la minimum, ca să-și protejeze cetățenii, bunurile lor, și să puteți voi schia în siguranță; numai pe voi v-a apucat mila.
    Avem numărul cel mai mare de carnivore mari. La întrebarea ministrului român al Mediului adresată miniștrilor altor țări, dacă vor carnivore mari, aceștia din urmă au răspuns: nu, mersi. Nu vrem ca ele să le producă pagube oamenilor, pentru că apoi statul e cel care trebuie să-i despăgubească.
    Dacă sunteți așa de miloși, de ce mâncați porci, miei, oi, berbeci, vite, păsări, pești…ipocriților?
    La țară cu voi! în zootehnie, agricultură…prefăcuților!

    Apreciază

    • Statul ar putea despăgubi pierderile provocate de aceste animale, aflate pe cale de dispariţie, dar şi alte măsuri care să le ţină departe de zonele locuite, precum cea din Braşov ! !
      Cu adevărat regretabile sunt eventualele pierderi de vieţi omeneşti, care până la urmă nu pot fi niciodată justificate, sau răscumpărate, dar nu cred că în urma acestor întâlniri neprevăzute au murit mai mulţi oameni decât pe câmpurile de luptă din străinătate ( vreo 28 până acum şi peste 100 de grav răniţi mutilaţi :mrgreen: ) ), nici măcar câţi s-au împuşcat mortal, sau rănit în timpul partidelor de vânătoare organizate sau braconate !
      Domnul Năstase ştie despre ce vorbesc !

      Apreciază

  2. Adrian B.

    D-ta chiar iei totul in serios din ce se deruleaza pe sticla, in perioada de campanie ? Alte posturi, in afara tabloidelor, nu mai ai in grila ?
    Zau, chiar esti induiosator de naiv.
    ps
    Ponta nu a facut niciun denunt. Desigur, va spune ce stie DACA va fi intrebat de institutiile abilitate ale statului de drept. Oare se va intampla acest lucru ? Sa vedem….
    Deocamdata, remarc doar ca o comisie a conchis ca Toba si Pandele nu au plagiat, unii s-au iritat, iar alta comisie a decis contrariul, adica exact ce asteptau ,,corectii politici” de la ,,specialistii tehnocrati”.
    Probabil ca in cazul Kovesi sa va constitui o comisie speciala, dupa ce guvernantii vor legifera ca autoplagiatul nu este plagiat.
    Apropo, te simti mandru ca esti roman ? Eu am ceva rezerve…

    Apreciază

  3. Un eveniment cultural este întotdeauna binevenit, mai ales într-o perioadă de criză morală şi de valori. Numai că peste aceste evenimente se trece cu uşurinţă, fiind trecute la şi altele.
    Cu superficialitate sunt tratate şi unele încălcări ale statului de drept, noi bucurându-ne că o persoană, care ne este antipatică a fost condamnată, blamată, deşi acestea au fost înfăptuite pe nedrept, că legea a fost aplicată părtinitor. Nu ne interesează că a fost încălcat un principiu, ci ne interesează că antipaticul nostru a păţit-o!
    Constituţia stabileşte principii, după care se dau legi, iar dacă Preşedintele o face pe prostul şi spune că el numeşte Premierul, pe care îl consideră el că trebuie numit ( asta a fost ultima sa declaraţie) nu încalcă litera Constituţiei, ci un principiu constituţional şi ne întoarcem la nea Iancu: „Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (cu fineţă) puţintică răbdare”, Mă întreb, oare de câtă răbdare mai avem nevoie, ca morala şi principiile să fie respectate de la primul om în stat până la cetăţeanul de rând?

    Apreciază

  4. Nu il inghitz pe Wagner (nici pe Cehov).
    Asa ca off topic :

    Nicusor Dan e un copil plangacios.

    Acum cateva zile A 3 i-a facut un deserviciu : l-a invitat la o emisune.
    Si in acea emisune zisul Nicusor Dan a inceput sa planga ca nu poate strange 200.000 de semnaturi. Ca de ce si cum ca daca are dreptu sa isi faca partid cu 3 oameni de ce sa fie obligat sa stanga 200.000 semnaturi? SI da-i cu plansu ca un copil de gradinita care descopera ca jucaria dorita nu corespunde visurilor sale secrete…
    Asta desi zisul Nicusor este barbat matur de 46 de ani si se presupune ca ar fi a fondat Școala Normală Superioară București. In favoarea sa mai mentionez undel succese in materie de activiati civice in Bucuresti (activitati sa zic asa transpartinice care i-au adus o oaresce notorietate – dar nu printre bastanii cu bani )…

    Cam asta este degeneratia decreteilor – obisnuiti cu mura-n gura nu s-au prins ca de acum ei sunt maturii pe umerii carora ar trebui sa stea tara… (ca o observatie .. succesele „stangii” reprezentate de FSN-FDSN-PDS-PSD si au fost succesele maturilor [sa zicem grup de varsta intre 35-50 de ani] nu ale „tineretului” [colocvial pusti, mucosi si „găozari”{găozar adica prea tanar sa isi controleze sfinctere}]). Si ca observatie critica, rea si cinica : noua generatie de poli p’tots chiens den Romania se pare ca e mai ales formata din poli p’tites chiennes cestie ce da o nota proasta barbatilor den politica romaneasca. Adica sa zic asa Olguta se dovedeste ca are mai mult testosteron decat „barbatii politici” din leatul ei! Sa zic asa o „bărbată” pierduta printre niste „muiercea” ….

    Apreciază

  5. Presedintele celor 538 de alegatori: Doi candidati, un sac de box. Competitia indignarilor

    Scena campaniei prezidentiale americane din ultimele zile a inregistrat noi recorduri de paroxism, dupa publicarea comentariilor obscene despre femei ale lui Donald Trump si dezvăluirile Wikileaks care o pun în dificultate pe Hillary Clinton.

    Opinia electorala din SUA este atat de buimacita sub ploaia de lovituri emotionale incat abia isi mai trage sufletul. Pana pe 8 noiembrie, cand majoritatea din cei 538 de alegatori care aleg presedintele SUA va ridica mana invingatorului, anuntand “Acesta este Alesul”, numit uneori si “Comandant sef”, probabil pentru a exclude orice cracnire, cei doi competitori, Donald Trump si Hillary Clinton vor continua sa indigneze opinia publica, care se vede transformata intr-un fel de sac de box, ca intr-o competitie a indignarilor.

    Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a susținut categoric sâmbătă că nu se va retrage din cursă, în urma celui mai recent scandal din campania electorală, transmite AFP. „Nu voi renunța niciodată, nicicând” și „sunt zero șanse să abandonez”, a declarat el pentru Wall Street Journal, adăugând că adversara sa, candidata democrată Hillary Clinton, este „plină de defecte îngrozitoare”, motiv pentru care el se bucură de „o susținere formidabilă”.

    De cealalta parte a emo-campaniei prezidentiale, sutele de e-mailuri ale lui John Podesta, șeful de campanie al candidatei democrate, care conțin remarci făcute de Hillary Clinton în 2013 și 2014, după încheierea mandatului ei de secretar de stat, în întâlniri private contra cost cu bancheri și oameni de afaceri, a starnit furia socialistilor lui Sanders si a multor tineri americani cu opinii de stanga.

    Din discursurile lui Clinton, pe care aceasta a refuzat sa le faca publice, Wikileaks a dezvaluit ca prezidentiabila democrata sprijină comerțul global neîngrădit, visând la o piață comună bazată pe liberul schimb, și privilegiază interesele unilaterale ale marii finanțe, susținând că industria financiară trebuie lăsată să se autoreglementeze.

    Urmarind balansul perceptiilor pe care Trump si Clinton incearca, si de multe ori chiar reusesc, sa le induca unul despre celalalt, ai impresia ca privesti o reprezentatie cu doi pe un balansoar, cu Raul cel mare si Raul cel mic, intre care cetateanul american si opinia publica internationala vor trebui sa aleaga, o alegere subconstienta fireste, in absenta posibilitatii unei alegeri directe.

    Reactiile extrem de critice la adresa afirmatiilor degradante despre femei si agresiunilor sexuale ale lui Donald Trump, din urma cu 11 ani, venite din partea unor nume sonore din propria tabara (Condoleezza Rice, John McCain, pana si viceprezidentiabilul Mike Pence), cat si a unor actori celebri (Arnold Schwarzenegger, fost guvernator republican al statului California, Robert De Niro, care l-a etichetat pe impricinat drept un “derbedeu”, caruia i-ar placea sa-i traga “un pumn in nas”), par sa-l impinga pe candidatul republican in coltul Raului cel mare.

    Pe baza a ceea ce regimul Obama-Clinton a oferit ochiului public cu obstinatie in campania electorala (incalcarea separatiei si independentei puterilor, prin cochetaria politica si electorala a justitiei si politiei federale cu candidata partidului presedintelui in scandalul EmailsGate), nu putem ignora si posibilitatea unei strategii psihosciale electorale mai sofisticate, prin care pacate ale statului de drept american, rasismului afroamerican si geopoliticii americane sa fi puse in seama “tapului ispasitor” Hillary Clinton. Contrastiv sau implicit, oponentul republican ar deveni, daca nu iubit, cel putin “preferat”, iar succesoarea administratie republicana, daca nu imaculata, cel putin mai “curata”.

    Parerea mea este ca SUA au o nevoie vitala de schimbare. Riscurile ca greselile geopolitice sa se intoarca sau sa duca intr-un loc ingust, cat si ca sanctiunile sa devina autosanctiuni pot deveni din ce in ce mai reale, in absenta unei manevre de schimbare. Nemaivorbind de deteriorațiúnile de imagine. De aceea cred ca, indiferent cat de mari vor mai fi amplitudinile seismografului de imagine, republicanul Donald Trump va fi al 45-lea presedinte american.

    Apreciază

  6. – Dreptate unde esti?!
    -Aicea dar am mancat si io …
    (banc auzit prin 1973-74)
    „Ar fi o mare dramă pentru România ca Viorel să ajungă președinte. I-aș ruga pe români să mă creadă, în zi de sărbătoare, că ar fi o dramă ca Victor Viorel să ajungă președintele României. Este lipsit de credibilitate afară, apărătorul corupților, iar el este un om profund corupt.
    […………….]
    Nu vă amintiți cazul CFR Marfă, ce înscenări a făcut ca să-i dea lui Gruia Stoica CFR Marfă deși nu avea banii și când știa ce a făcut Gruia Stoica cu CFR Marfă? Ăsta e act de corupție. Victor Viorel este un prim-ministru profund corupt. Omul ăsta va ridica corupția deasupra standardelor duse de Adrian Năstase”
    Nutzu Basescu la
    13 aprilie, 2014 http://newsar.ro/basescu-dezlantuit-la-realitatea-tv-victor-viorel-este-un-prim-ministru-profund-corupt/

    Ma rog standardele … Claudiu Florica liber sa isi kentuie banii castigati in afacerea Microsoft. Restituri cu cantec wagnerian. Samd ect. Si hiata baseasca urland ca de ce Androneasca „este protejata”
    Joiannis „Criteriile de integritate sunt evidente, nu voi desemna o persoană care e urmarită penal sau condamnată penal, sau are probleme de integritate, eu am spus de mult că clasa(cacofonia nu im partine e4ste original iohaneasca) politică trebuie să se resemneze, trebuie să avem politicieni curați și acesta va fi criteriu eliminant, indiferent de la cine vine propunerea, eu nu voi desemna o persoană urmărită penal sau condamnată”

    Criteriile de integritate este (ca e unu’) daca ai sau nu dosar la DNA. Dosar care se face in functie de priorititati : Sigur ca avem prioritati. Pleaca in primul rand de la dosare in care sunt cercetate persoane fata de care s-au luat masuri preventive. Apoi cand sunt implicate persoane care ocupa functii importante si care sunt implicate in activitati de coruptie. Acele activitati trebuie stopate. Apoi dosarele cu risc de prejudicii mari. Apoi dosare care se apropie de data de prescriptie. Deci sunt niste criterii foarte clare si obiective” Godzilutza de la DNA explicand de ce Rarinca.
    Adica clar – nu esti din tabara care trebe ai dosar. Daca esti si esti cuminte n-ai De exmplu preacinsntitu vames Bleaga care in 24 de ore a devenit corupt.

    PS . Asisstenta de 30 de ani moarta de epuizare. Mde in sanatate este coruptia ce mai mare … nu in …si cica anticorptia merge bine (?! ha!??)
    Principala vulnerabilitate și în același timp marea provocare pentru DNA este creșterea continuă a volumului de activitate, printre soluțiile identificate numărându-se suplimentarea numărului de posturi de procurori și o prioritizare a dosarelor, se arată în proiectul de management al Laurei Codruța Kovesi, pus miercuri în dezbatere publică de Consiliul Superior al Magistraturii.
    „Volumul de activitate din 2015 este de patru ori mai mare decât acum 10 ani și aproape dublu față de acum cinci ani. (…) Deși procurorii au soluționat în fiecare an tot mai multe dosare, ritmul de creștere a dosarelor noi a fost și mai mare, astfel încât am ajuns ca la sfârșitul anului 2015 să avem încă de soluționat 7.102 cauze. Ca atare, se înregistrează anual mai multe dosare decât se pot soluționa într-un an cu resursele existente. Acest lucru afectează percepția publică legată de înfăptuirea actului de justiție, de multe ori existând suspiciuni privind perioada în care s-a finalizat dosarul”
    Godzilutza dixit! Deci „standardele” de criptie ale guvernului Nastase au fots cu mult depasite de regimul Basescu!!
    Atunci despre ce discutam?!

    Godzilutza – fiindca marimea conteaza!!

    Apreciază

  7. http://www.profit.ro/stiri/exclusiv-misu-negritoiu-tariful-rca-calculat-pe-15-septembrie-de-fata-cu-transportatorii-va-fi-modificat-probabil-va-creste-15585689
    .
    Dupa cum vedem , in tara asta nu se mai respecta nimic ! Nu se mai respecta Constitutia , nu se mai respecta legile . De ce ar respecta Misu Negritoiu o intelegere cu asociatiile transportatorilor ?
    .
    Probabil ca va creste RCA-ul , va creste in continuare si salariul d-lui Negritoiu , si tupeul acestuia si nu-l vor misca nici solicitarile de demisie ale transportatorilor din Romania .
    .
    Un exemplar perfect al clasei politico-securisto-autiste din Romania aparut , se pare , tot pe filiera VP .
    .
    http://www.evz.ro/lista-fantomelor-securitatii-misu-negritoiu-ofiterul-acoperit-care-in-prezent-ocupa-functia-de-presedinte-al-autoritatii-de-supraveghere-financiara-video.html
    .
    http://www.tion.ro/misu-negritoiu-propus-pentru-functia-de-presedinte-al-asf/1399008

    Apreciază

  8. Foarte multă lume crede niște lucruri despre Wagner, foarte puțină lume îi mai ascultă muzica splendidă. Pentru mine Wagner este, în părți egale, solemnitate, mister și nostalgie. Fraza muzicală începe, de obicei, auster, apoi urcă într-o deschidere luminoasă, și totuși, pe culme, devine enigmatică și neliniștitoare , pentru ca, spre final, să se închidă într-un tip de melancolie explicită, ca și cum și-ar înfrânge, voit, propria-i aspirație. Cred că muzica lui Wagner este o pendulare necontenită între avântul cel mai curat și renunțarea cea mai tristă.
    .
    E posibil, bineînțeles, să nu fie deloc așa și doar în inima mea să sune astfel.

    Apreciază

  9. Nu pot cataloga spectacolul decât prin prisma părerilor dvs., domnule Adrian Năstase ( după ştiinţa mea nu a fost transmis în direct), dar este de apreciat alegerea muzicii lui Wagner !
    Se ştie că oculta nu agreează de loc excepţionalele creaţii ale acestui compozitor, asociindu-l ca fiind un preferat al lui Hitler ! ( văd că nici Ghiţă-al nost nu-i iubeşte, nici pe Wagner, dar nici pe Cehov şi probabil că nici pe Dostoievschi, ca şi oculta de altfel 😉 ). Ajungem astfel să-i descoperim lui Hitler şi trăsături ceva mai apropiate de geniul uman …. : )
    Mă rog, chestie de gusturi, în care nu te poţi băga !
    P.S.
    Sunt fericit că pe acest subiect împărtăşesc nu doar trăirile celui care a avut fericirea , dar şi inspiraţia de a asista la un asemenea spectacol, dar şi cu Luminiţa Arhire, redutabila noastră colegă de blog !

    Apreciază

    • Gusturi bre. .Cehov ma enerveaza la culme iar W imi pare ca e un concert de geamuri sparte si cratite lovite.
      Desi cam lingav Dostoievschi mai merge.
      Sa zic asa sunt un ins cu preferinte mai primitive …. in genu epopeilor si al gestelor medievale…

      Apreciază

  10. @ Miron 1947
    .
    L-am votat pe Ponta si PSD-ul de fiecare data când am avut ocazia si a fost o perioada in care l-am apreciat pe Victor Ponta . Se poate verifica pe acest blog . Deasemenea , sunt deschis la orice alte opinii care sa-mi schimbe perceptia . Opinii serioase , nu din alea venite de la yes-mani gen Zev .
    .
    Chiar va rog sa relatati cum s-au desfasurat evenimentele ; poate asa schimbati si perceptia generala cum ca Victor Ponta este un om fara caracter si dispus la tradari .
    .
    Sa nu uitati sa ne explicati si cum a fost cu pactul de coabitare , cu numirea Crudutei Kovesi in functia de procuror sef dna , despre negocierile secrete cu Udrea , cu nerespectarea promisiunilor in conditiile in care controla 70% din Parlament , cu nepotismele gretoase ( sotia europarlamentar , varul ministru , socrul la Senat si Curtea de Conturi , etc. ) , cu Lista lui Barosso , cu bataile de la Pungesti , despre atacurile marsave ale Romaniei TV la adresa lui Crin Antonescu , despre cercul de prieteni format numai din securisti ( Rus , Oprea , Maior , Ghita , etc. ) , despre relatia asumata cu Ghita & Kovesi , despre cum i-a furat partidul lui Dan Voiculescu , despre sloganurile acelea cu ” Dreptate pana la capat ” , etc.
    Nu ma intereseaza plagiatul d-lui Ponta . Alea sunt niste prostii lansate de Basescu . Eu am probleme cu caracterul d-lui Ponta …
    .
    Stiu despre Chitoiu ca este un alt securist plin de bani ( ruda cu Rusanu ) care a fost racolat de Ponta si care i-a construit lui Ponta jucaria aceea ( Anaf ) cu care fugarea taranii prin piete , inchidea pravalii pentru 5 bani si nimicea intreprinzatorii romani .
    .
    Mai stiu despre Chitoiu si ca a cerut ca la angajarea in Anaf , profilul psihologic al candidatilor sa cantareasca mai greu decat nota de la examen !!! Adica sa angajeze indivizi cat mai duri , mai frustrati si mai imbecili .

    Apreciază

  11. Da, Wagner a fost un geniu muzical romantic,un nationalist fascinat de radacinile dramaturgiei antice (DIN PERSPECTIVA MITOLOGIEI GERMANE), un erudit preocupat de filosofie (apropiat de cugetarile lui Nietzsche si Schopenhauer), un autor de dramaturgie si eseuri, un fin analist filosofico-literar. Se simt aceste trasaturi si in muzica sa plina de grandoare, de tumultul cautarilor in sfere inalte si de speranta contopirii cu absolutul, cu ,,Walhalla.

    Totusi, pentru ca sunt un om care incearca sa inteleaga totul – in context, ma intrebam de ce a fost atat de adulat de Adolf Hitler si, am gasit urmatorul text:

    ,,În anul 1850 el scrie „Das Judenthum in der Musik” (Iudaismul în Muzică) unde atacă compozitorii evrei, în particular pe Giacomo Meyerbeer si Mendelhson.

    Ideile revoluționare ale lui Wagner sunt unele violente și naționaliste, îndemnând la distrugerea din rădăcină a tuturor „celor ce merită distruși” așa că în Decembrie 1849 scrie în scrisoarea sa către Uhlig: „să fim drepți, trebuie să mărturisim că o adevărată operă de artă nu poate fi creată acum, ci doar pregătită, prin revoluție să distrugem și să învingem tot ceea ce merită distrus și învins. Asta fiind lucrarea noastră, vor fi alții care vor fi primii artiști adevărați ce vor crea această operă….”, iar în 1850 el își continuă ideile și afirmă că „avem nevoie de un foc purificator pentru a remedia [distruge] cauza bolii noastre [sociale]…”

    „Doar adevăratele ființe umane vor supraviețui” acestei „teribile și distructive revoluții…succesul lor poate fi dobândit doar prin crima dreaptă/justă” – aici putându-se observa unele ideii pe care le putem numi prototipul purificării etnice.

    În spusele lui Wagner se întrevede viitorul, viitorul celui de-al Doilea Război Mondial și în special al Holocaustului care a distrus prin foc atâtea suflete nevinovate. În concepția nazistă poporul evreu era un popor intrinsec malefic, răutatea absolută ce trebuia ditrusă prin „facul purificator” al cuptoarelor, e abominarea ce trebuie eliminată de la rădăcină, idei preluate de Hitler de la înaintași, eventual doar puțin adaptate și iată produsul finit.”

    COMENTEZ:
    Ceea ce vreau sa spun este ca, daca altii isi recupereaza si apreciaza valorile intrinseci (CARE II REPREZINTA CA NATIE), nu vad niciun motiv ca noi sa ne blamam inaintasii, printre care, la loc de cinste, se afla , dupa parerea mea, Mihai Eminescu. Se adauga, bineinteles si scriitorii si poetii romani din perioada ante/interbelica pusi la index de noua ,,Inchizitie” iudeo-americana.

    Apreciază

    • Apropos :
      Meditaţii pe tema străinilor de la conducerea României:

      Secretele lui Mugur Isarescu și multe alte chestii interesante despre cine NU ne lasă să trăim liniștiți în România – Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum „algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte al României cu origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască, suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde? Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!, ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? Cu o asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice…

      Apreciază

  12. Fragmentarium Politic
    October 9, 2016 at 12:36 pm

    Sa va fie gura aurita. Si eu cred ca atacurile impotriva lui Trump se datoreaza fricii de schimbare a sistemului american profund corupt, un sistem pervers, periculos pentru pacea lumii (dar si pentru proprii cetateni americani) , un sistem care intruzioneaza in lume exact in maniera lupului pus sa pazeasca oile. Din cand in cand, daca nimereste o oaie talamba (oricum oile sunt candide, dar unele sunt proaste lemn), o devoreaza fara scrupule. Este si cazul Romaniei, din pacate. Sau, poate mai exista o speranta ? (Z)
    Si regimul Ponta a fost demonizat in maniera similara, sistemul dictatorial si corupt romanesc reactionand agresiv la directia relativ independenta spre/pe care regimul Ponta intentiona sa conduca Romania.
    Din pacate, unii romani nu inteleg pe ce lume traiesc si il ataca tot pe…Victor Ponta. Sau, au interesul si/sau motivatia (personala) sa o faca. Sau, pur si simplu se lasa subliminal spalati pe creiere in fatza televizoarelor, in loc sa se informeze, de exemplu, de la Radio Romania Actualitati (un post de radio de nivel european).
    Nu-i bai, cititorii acestui blog sunt suficient de inteligenti pentru a deosebi bobul de neghina, ceea ce inseamna foarte mult, chiar daca este inca putin.

    Apreciază

  13. miron1947
    October 9, 2016 at 3:01 pm

    Excelent, stimate coleg. Iata ca luciditatea romanilor inca nu a murit.
    Asa cum mi-ati recomandat, si eu va spun ca nu este important raspunsul dat detractorului de serviciu al domnului Ponta (ma refer la colegul Adrian B.), dar este foarte necesar sa reamintim, periodic, adevarul istoric.
    Cel mai mare pericol pentru ratiune si intelegerea corecta a evenimentelor, in succesiunea lor reala, este UITAREA. Pe asta se bazeaza strategia ,,sistemului” care ne inunda cu tot felul de diversiuni si stiri de can can, bineinteles, in mare parte, derizorii.
    De aceea, chiar va rog sa prezentati/rememorati, pentru totii cititorii, filmul evenimentelor, fiind clar ca dvs stiti mai mult decat ati spus pana acum.
    Si eu voi continua sa sustin cu fermitate ceea ce a facut bun pentru tara Victor Ponta, un politician consecvent cu proiectele si obiectivele fostei aliante, indiferent de persiflarile infantile ale celor interesati de contrariu.
    Inca nu inteleg bine ce-i motiveaza pe acestia din urma, sau avem de-a face pur si simplu cu o banala incapacitate de procesare a informatiilor a respectivilor insi.

    Apreciază

  14. Bun, vorbim de arta. Diplomatia se spune ca e o arta, mai ales cind se evita conflictele militare. Ce ne prezinta insa azi cuplurile de masculi alfa Lavrov-Putin si Kerry-Obama este un kitsch diplomatic.

    Au semnat un acord de incetare a focului si de coordonare a operatiunilor militare, ca sa il incalce in citeva zile. Apoi SUA au condamnat bombardarea unor spitale ca fiind crima de razboi din partea Rusiei. Evident, Rusia a negat, pentru ca sa continue razboiul de PR in media.

    Azi citesc ca „aliatii” Arabiei Saudite (ghici ciuperca who) au atacat si ucis civili in Yemen, banuiesc cu rachete trase din avioane/drone. 10,000 civili ar fi murit in Yemen in acest conflict, sprijinit si de Iran, care se lupta cu monarhia saudita. Astea nu sunt crime de razboi?

    Declaratia recenta a lui Lavrov, ca SUA pune in pericol interesele nationale ale Rusiei suna a trimbita de razboi. Asta imi confirma idea circulata prin presa ca Putin vrea cumva sa obtina respectul SUA prin amenintari si repozitionari militare. Ori SUA nu o sa se cocosheze niciodata in fata Rusiei pe baza principiului „a mea e mai mare”.

    Vad o escaladare extrem de periculoasa. Rusia se prezinta ca fiind din ce in ce mai incercuita de NATO, si pedepsita diplomatic si economic de Occident. Vor compensatii din partea Occidentului pentru pierderile ce le-au suferit prin embargoul impus, Stiti cum o sa iasa Rusia din asta? Cred ca va provoca un conflict militar, impotriva tertilor aliati cu NATO/SUA. Putin are un ego prea mare ca sa faca concesii pe care el le considera umilitoare pentru Rusia, El fiind Rusia, si ceilalti rusi lucrind pentru ideile lui. Poate ca o sa atace un stat care nu este membru NATO. Poate chiar Ucraina, pentru ca Putin isi vrea colonia inapoi.

    Se pare ca am intrat intr-o logica periculoasa gen „daca esti cu SUA esti impotriva Rusiei” si invers. Statele „aliate”, cele cu Rusia, si cele cu SUA, ar trebui sa fie mult mai vocale in fata posibilitatii unui razboi care va fi devastator si posibil de extinctie a vietii pe Pamant. Conducerea Romaniei ar trebui sa fie mai pro-activa in ce priveste promovarea pacii. Nu stiu daca e o idee buna sa insistam cu flota NATO la Marea Neagra. Practic asta inseamna ca ne pregatim pentru razboi, si s-ar putea sa il avem inainte sa fim chiar pregatiti. Da, Rusia este azi un pericol pentru Est, dar si SUA sunt daca ne imping intr-un razboi impotriva Rusiei.

    Apreciază

    • Poate că înţelegem mai bine citind şi acest testament :
      Mesajul Colonelului Muammar al-Gaddafi – testamentul său în faţa poporului, necenzurat şi nemodificat – tradus din limba engleză:

      “În numele lui Allah, binefacatorul şi milostivul …Timp de 40 de ani, sau au fost mai mulţi, nu mai ţin minte, am făcut tot ce am putut să dau oamenilor case, spitale, şcoli, iar când le-a fost foame le-am oferit hrană. Am transformat chiar Benghazi în zonă agricolă din deşert, am înfruntat atacurile de la acel cowboy Reagan, când mi-a omorat fiica adoptată de la orfelinat, el încerca să mă ucidă, în loc de asta el a ucis-o pe sărmana fetiţă inocentă. Apoi i-am ajutat pe fraţii şi surorile mele din Africa, cu bani, pentru Uniunea Africană. Am făcut tot ce am putut să-i învăţ pe oameni ce înseamnă conceptul unei democraţii reale, unde comitetele oamenilor conduceau ţara.

      Dar aceasta nu a fost niciodată de ajuns, aşa cum unii mi-au spus, chiar oamenii ce aveau case cu 10 camere, costume şi mobilier nou, aceştia nu erau niciodată mulţumiţi, aşa egoişti cum erau vroiau mereu mai mult. Ei au spus americanilor şi altor vizitatori că aveau nevoie de democraţie şi libertate, fără să realizeze vreodată că era vorba de un sistem de “tăiat gâtul”, unde câinele mai mare îi mănâncă pe restul, însă ei erau vrăjiţi de aceste cuvinte, fără să realizeze măcar că în America nu există medicamente gratuite, spitale gratuite, case gratuite, educaţie gratuită şi nici mâncare gratuită, cu excepţia faptului când oamenii trebuie să cerşească sau să stea la cozi interminabile pentru o farfurie de supă.
      Nu, indiferent de ce făceam, nu era niciodată de ajuns pentru unii, însă pentru alţii, ei ştiau că eram fiul lui Gamal Abdel Nasser, singurul lider arab şi musulman veritabil care a existat de la Salah-al-Deen încoace, când el a revendicat Canalul Suez pentru oamenii săi, la fel cum am revendicat şi eu Libia, pentru oamenii mei, erau paşii lui cei pe care am încercat să-i urmez, ca să-mi ţin oamenii liberi de la dominaţia colonială – de le hoţii ce vroiau să fure de la noi. Acum sunt sub atacul celei mai mari forţe militara in istorie, fiul meu cel mic african, Obama vrea să mă ucidă, să ia libertatea acestei ţări, să ia gratuitatea caselor noastre, medicamentele noastre gratuite, educaţia noastră gratuită, hrana noastră gratuită, şi să o înlocuiască cu stilul hoţoman american, numit “capitalism”, însă noi toţi din lumea a treia ştim ce înseamnă asta, înseamnă corporaţii ce conduc ţările, conduc lumea, iar oamenii suferă.
      Astfel, nu există alternativă pentru mine, trebuie să iau poziţie, iar dacă Allah doreşte, voi muri urmând calea Sa, cale ce a făcut din ţara noastră o ţară cu teren agricol bogat, cu hrană şi sănătate şi chiar permiţând şi ajutând fraţii şi surorile noastre africane să lucreze aici alături de noi, în Jamahiriya Libiană. Nu-mi doresc să mor, însă dacă se ajunge la asta, pentru a-mi salva pământul şi miile de oamenii care-mi sunt copii, atunci fie. Fie ca acest testament să fie vocea mea în lume, că m-am ridicat împotriva atacurilor cruciaţilor din NATO, m-am ridicat împotriva crudităţii, trădării, împotriva vestului şi ambiţiilor colonialiste şi că am stat alături de fraţii mei africani, adevăraţii fraţi arabi şi musulmani, ca şi o rază de lumină.
      Când alţii îşi construiau castele, eu am locuit într-o casă modestă şi într-un cort. Nu mi-am uitat niciodată copilăria din Sirt, nu am cheltuit nesăbuit banii ţării şi precum Salah-al-Deen, marele nostru lider musulman, care a salvat Ierusalimul pentru Islam, am luat doar puţin pentru mine … In vest, unii m-au numit nebun, dement, însă ei ştiu adevărul, deşi continuă să mintă, ei ştiu că pământul nostru este independent şi liber, nu sub control colonial, ei ştiu că viziunea mea, calea mea este, iar asta a fost limpede pentru oricine, pentru oamenii mei şi că voi lupta până la ultima suflare ca să rămânem liberi, fie ca Allah cel atotputernic să ne ajute să rămânem încrezători şi liberi. Col. Mu’ummar Qaddafi, 2011/05/04
      Tradus în engleză din discursul original, de către Prof. Sam hamod, Ph.D.
      De ce a fost omorât Muammar al-Gaddafi Au trecut aproximativ cinci ani de când a început aşa numita “primăvara arabă” Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în “tânără democraţie”.
      Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi.
      1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.
      2. Preţul unui litru de benzină era de 0,14 $
      3. Preţul unei pâini era de 0,15 $
      4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.
      5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64.000 $ pentru a-şi procura apartament.
      6. Fiecare familie libiană avea propria casă.
      7. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1.000 $ subvenţii.
      8. Pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7.000 $, ajutor material.
      9. Ajutorul de şomaj 730 $ lunar.
      10. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2.500 Euro de la stat plus întreţinere plus un automobil.

      11. Salariul unei asistente medicale era de minim 1000 $.
      12. Automobilele în ţară erau vândute numai la preţ de fabrică.
      13. La deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20.000 $, într-o singură tranşă.
      14. Nu exista impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.
      15. Impozitele mari erau interzise prin lege.
      16. Cetăţenii libieni primeau creditele fără dobândă din partea statului.
      17. Energia electrică era gratuită pentru populaţie.
      18. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulți copii, în care alimentele de bază erau vândute la un preţ simbolic.
      19. Pentru vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.
      20. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.
      21. Vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege.
      22. Intermedierea în vânzarea imobilelor – interzisă prin lege.
      23. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.
      24. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.
      25. În 40 ani de “dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantila s-a micşorat de nouă ori.
      26. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.
      27. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 tari arabe erau gata să-i urmeze exemplul. După cum spun americanii, familia Gaddafi avea proprietăţi în valoare de zeci de miliarde, însă dacă luăm în calcul că la noi toate cele mai sus enumerate lipsesc dintotdeauna, iar politicienii noştri totuşi sunt multi miliardari, vă daţi seama ce moarte ar merita ei?
      Acum Libia nu mai are nimic, în afară de „democraţie”. În concluzie ce ar fi de spus? Fiecare şi-o face cu mâna lui…
      P.S. Muammar Gaddafi este una din primele mari jertfe în lupta binelui cu răul din secolul XXI, din păcate nu cred sa fie el ultimul…
      Autor: Teodor Balan

      Apreciază

  15. Pentru cei cărora le place Wagner si Lars von Trier, pentru cei cărora le place doar unul dintre ei dar și pentru cei cărora nu le place niciunul dintre cei doi , acesta este PROLOGUL din filmul „Melancholia”… fără preludiul din „Tristan și Isolda” , cred că Lars von Trier ar fi fost ca o pasăre fără o aripă.

    Apreciază

  16. As fi dorit foarte mult sa existe o inregistrare a primelor reprezentatii ale lui Parsifal, din timpul vietii lui Wagner. Din nefericire, este imposibil si trebuie ca, in lipsa cunoasterii viziunii compozitorului, sa ne multumim cu viziuni contemporane, care nu au cum sa nu tina cont de factorul numit casierie. Avem astfel de a face cu reprezentari menite sa socheze spectatorul si sa provoace un anumit fel de memorare a momentului artistic; sa provoace o memorare ne-muzicala a unui spectacol muzical. In mod normal, la finalul unui spectacol de opera (fie si un act, o ora din cele mai bine de patru), trebuie sa putem comenta evolutia solistilor, corului si, daca e vorba de versiunea pariziana, baletului; iar pe plan ideatic, cum transmit regizorul, dirijorul, scenograful, viziunea compozitorului si libretistului. Aluzia dlui Nastase la sonoritatea de catedrala ma face sa cred ca regizorul care este si dirijor si scenograf nu isi prea bate capul cu opera. Si trebuie sa spun ca mi se pare ca opera are un aspect foarte interesant si anume prezinta o compresie de timp de cateva secole: Parsifal (Percival) este asociat, pe de o parte, epocii arthuriene, este un cavaler al Mesei rotunde, iar pe de alta parte, probabil rod al utilizarii textelor din sec. al XIII-lea, mi se pare ca exista o clara trimitere catre cavalerii templieri, ordin infiintat pe la 1129. La fel de interesant faptul ca discutam de momente in care artefactele crestine Lancea Destinului si Sfantul Potir nu erau pretuite si dorite pentru valoarea lor religioasa, ci pentru faptul ca detinerea si utilizarea lor ar fi conferit puteri supranaturale detinatorului. Ceea ce inseamna ca povestile care stau la baza unor romane cu templieri nu sunt produsul unor minti scriitoricesti din sec. XX , ci prinsesera deja contur la un secol dupa infiitarea ordinului. Perioada, chiar asa suprapusa in timp, este una in care se considera ca Dumnezeu este in fiecare om si ca, in consecinta, omul putea comunica direct cu Dumnezeu. Nici o referire la biserica, deci, in ceea ce am citit despre cavalerii Mesei rotunde si nici la celalalt capat temporal, cand biserica inca nu se impusese ca distribuitor exclusiv al religiei crestine si cand, cu tot sprijinul sf. Bernard de Clairvaux si al celui papal, ordinul templierilor era de utilitate militara; ca urmare, o insinuare a unei catedrale in opera mi se pare a fi urmarea fie a unui abuz artistic, fie a unei neintelegeri. Sigur insa ca, dupa ce vezi pe Youtube versiuni in care corul sta intr-un fel de sala de parlament, ori in care actiunea are loc intr-un fel de mare seif al unei banci, iar miscarea este ilogica (la un moment dat soprana se taraste pe jos in mod cu totul gratuit), sfarsesti prin a-l intelege pe personajul multiplu devenit el insusi creator, cumva. Sigur ca nu e usor sa faci publicul, mai ales pe cel de azi, sa traiasca aceasta opera in interiorul sau si sa cunoasca un proces de devenire odata cu eroul principal. Trebuie sa poti depasi facilul tentant, interpretarile de suprafata. Cu riscurile de rigoare, noua astazi, de exemplu, ne este foarte greu sa facem pe romani sa vada altfel Miorita, interpretata cateva decenii, pentru scolari, facil si sovieticeste. Parsifal, ca spectacol, nu este unul usor: sunt destule voci grave in distributie si nu e asa de usor ca, intr-un colectiv muzical, sa dispui la un moment dat, de mai mult de doi basi buni. Acesta pare si motivul pentru care eu nu prea tin minte reprezentari romanesti ale lui Parsifal. Deasemeni, solistii vocali, prin studiu si cant, capata o serie de caracteristici care ii fac sa fie denumiti cantareti wagnerieni, tot asa cum este incetatenit termenul de bariton verdian. Altfel, cum am patit eu astazi cu un fragment din Youtube, inchizand ochii, duetul compus de Wagner incepuse sa imi sune ca un fel de scandal intre soti. Deci, domnule Nastase, cu scuze pentru o asa lunga introducere la un asa de scurt cuprins, cum au sunat cantaretii si corul? A mai fost dna Maia Morgenstern in distributie, cum am vazut intr-un trailer pe Youtube?

    Apreciază

    • Liviu Bejan,
      sunetul a fost extraordinar. Corul de bărbati s-a raspândit in sală, la nivelul lojilor, inconjurand parterul iar corul de femei si de copii a cantat din foaierul Ateneului, cu un efect de catedrală.

      Apreciază

  17. Liviu Bejan

    Wagner nu poate fi redus la nivelul unui cavaler templier aflat in cautarea instrumentelor sacre pentru a dobandi puterea de a face orice, inclusiv aur.
    Wagner, un mistic ocult de rang superior, si-a dorit, prin Parsifal, sa isi inalte ,,Eul”, prin muzica, dincolo de lumea cuvintelor limitative, in spatiul inefabil al spiritului pur, pentru a se contopi cu Divinitatea.
    Opera sa reflecta zbuciumul perpetuu in cautarea ,,portalurilor” potrivite, speranta si dezamagirea induse de calitatea de om constient de esenta sa divina intrinseca, dar si de potentialul sau limitat de natura umana, prin definitie, o expresie a faptului ca omul este creat si nu poate fi egal cu Creatorul.
    Imi amintesc ca si Einstein a ajuns la aceeasi concluzie, pe cale matematica (in alt limbaj care il transcede pe cel al cuvintelor, ca si limbajul sunetelor armonice): Putem intrevedea mirificul absolutului, dar nu-l putem atinge niciodata.
    De aceea, efectul de Catedrala este cat se poate de adaptat operei wagneriene, deoarece doar acest efect poate ilustra/reda gradul de maretie sacra al expresiei artistice asociata cu mesajul constient si instinctiv launtric al autorului.

    Apreciază

  18. Radu

    este o cestie de gust care uneori au si o componenta inascuta. Otr mine Wagner e cam galagie de geamuri sparte si cratite ciocnite.
    Prefer alti compozitori
    Cehov ma deprima si uneori face sa ma apuce toti draci. Desi mai pasabil Dostoievski mi se pare prea lingav.
    Ma rog sunt cu gusturi mai invechite mai inclinat spre epopei si geste

    Apreciază

  19. Nu pot să zic nimic despre Wagner. Am încercat să-l ascult, dar nu pot să trec mai departe de Vangelis, Enya, Jean-Michel Jarre, Karl Jenkins…
    Singura secvență Wagner pe care o fredonez câteodată e una triumfală, în care cornul de vânătoare e în prim plan…Nu știu din ce operă e.
    Nu demult l-am descoperit pe Astor Piazzola.

    Apreciază

  20. @ZeV. Dl Adrian Nastase se exprima suficient de clar, il pot intelege.
    Multumesc pentru ca m-ai lasat sa iti cunosc opiniile despre Wagner, muzica sa si catedrale, chiar si despre templieri.

    Apreciază

  21. Muzica lui Wagner este paroxistică și perfect proporționată, asemenea unei bazilici. Modul în care titanul de la Bayreuth acționează asupra subconștientului omenesc se produce prin asociere de idei (celebrele leit-motive, genial concepute), un procedeu similar actului gândirii. Din acest motiv, această muzică îți intră în fibra organică și încep să nu-ți mai placă la fel de mult alți compozitori, cărora la percepi, acum, anumite dezlânări sau mecanicisme. Celor care vor să vizualizeze stări create de muzica lui Wagner eu le recomand cele 4 episoade ale producției britanico-ungare din 1983, la centenarul morții compozitorului, în care rolul titular e jucat de marele Richard Burton (un rol pe care considera că fusese născut să-l joace, a murit un an mai târziu). Alături de Burton mai joacă Laurence Olivier, Ralph Richardson, John Gielgud și Vanessa Redgrave, coloana sonoră e semnată de regretatul wagnerian Sir Georg Solti, printre cântăreții din film apar Gwyneth Jones și Peter Hofmann.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s