Desemnarea „delfinului” in republică

In istoria Frantei, „le dauphin” reprezenta urmasul prezumtiv al Coroanei.  In Republica noastră, Presedintele Johannis doreste să-si asume, discretionar, rolul de a-l desemna pe „delfinul – prim-ministru”. Se poate? Sigur. In Constitutie nu sunt stabilite si regulile de bun simt, asa incât, in 2004, Băsescu, „ales” presedinte a numit un candidat de premier care s-a dus in oras si si-a incropit o majoritate parlamentară (cu PUR si UDMR). Astfel, după ce procurorii fac o selectie a candidatilor, si presedintele stabileste criterii suplimentare. Teoretic, dacă cineva este condamnat dar nu are o interdictie de a fi ales, atunci, banal, el poate fi ales. Daca are o pedeapsă complementară de 5 ani, cum am eu, prin decizia completului condus de Ionut Matei, atunci, nu poate.  Chiar dacă presedintele Johannis ar dori să mă desemneze candidat de premier, nu ar putea. (Stiu că Dan Tăpălagă o să regrete cel mai tare).Teoretic. cel condamnat dar fără o pedeapsă complementară. poate fi desemnat candidat. Apoi, bineinteles, intervin numeroase criterii pe care le judecă si le decid partidele si ambasadele. De aceea, am spus, in conditiile in care PSD vrea să-l desemneze candidat potential de premier pe Dragnea, atunci, anuntând acest lucru si obtinând voturile majoritare, presedintele nu ar putea decât să ia notă de acest lucru. Cam asta s-a intâmplat si cu un primar din Maramures, cred.

SA LE LUAM PE RAND. DOCTRINA, MAI INTÂI

Scoala de la Cluj: „Chiar daca Presedintele Romaniei nu este obligat sa tina cont de parerile partidelor consultate, consideram ca nu va putea desemna la functia de prim-ministru decat pe acel candidat CARE ARE SUPORTUL MAJORITATII PARLAMENTARE” (Emil Boc, Institutii politice si proceduri constitutionale in Romania, Cluj-Napoca, Accent, 2003, p.225)

„In cadrul procedurii de formare a Guvernului, rolul Presedintelui Romaniei (probabil doar in cazul presedintelui Iliescu n.b.) este secundar in raport cu Parlamentul. Rolul Presedintelui se rezuma la desemnarea unui candidat pentru functia de prim-ministru si la numirea Guvernului, dupa acordarea votului de investitura din partea Parlamentului. ESENTIAL IN FORMAREA GUVERNULUI ROMANIEI RAMANE, ASADAR, VOTUL DE INCREDERE DIN PARTEA FORULUI LEGISLATIV, INTRUCAT GUVERNUL RASPUNDE POLITIC IN FATA PARLAMENTULUI SI NU IN FATA PRESEDINTELUI ROMANIEI” (idem, p.215-216)

Mai adaug un text, neluat in seama pana acum, din Legea partidelor politice din 2003 :

„Daca nici unul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obtinut majoritatea absoluta in Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentara POT CONSTITUI COALITII PENTRU ASIGURAREA GUVERNARII. Coalitiile nu sunt supuse inregistrarii, iar protocolul de constituire va cuprinde numai dispozitii privind asigurarea guvernarii si a sprijinului parlamentar” (art.36)

Am prezentat aceste texte, de doctrina si normative, pentru a arata ca, in realitate, „dreptul constitutional” al Presedintelui de a desemna premierul (despre care vorbea in 2008 presedintele PDL, Emil Boc, cel care se contrazice cu sine insusi in calitate de profesor) nu exista.

Daca mai multe partide reprezentate in Parlament se prezinta la Cotroceni, aratand ca au incheiat sau urmeaza sa incheie o coalitie pentru guvernare, Presedintele trebuie sa ia nota de aceasta notificare si sa desemneze pentru postul de prim-ministru, ca si candidat, persoana propusa de acasta coalitie parlamentara, stabilita in vederea guvernarii.

Daca Presedintele ignora aceasta propunere, desemnand pe altcineva – un prieten, o persoana convenabila lui – acesta va merge in parlament dar cabinetul propus de el nu va primi votul de incredere (daca membrii Coalitiei sunt seriosi si nu dezerteaza la adversarul care le ofera bomboane sau care ii ameninta cu biletele). Va fi insa o dovada peremtorie ca presedintele isi bate joc de votul popular si de Parlament.

La a doua incercare, Coalitia poate veni cu aceeasi propunere iar daca presedintele insista sa nu tina seama de propunerea majoritatii si decide, din nou, arbitrar, un candidat de prim-ministru, Coalitia poate sa nu se prezinte la votul de investitura, aratand ca presedintele genereaza o criza constitutionala si politica. In aceste conditii, guvernul ar continua sa functioneze, dar, conform Constitutiei, cu prerogative restranse.

Sigur, nu vreau sa fiu considerat un incapatanat care doreste sa oblige o batranica liberala sa treaca strada, daca nu vrea. Am incercat sa arat care ar fi solutia daca batranica ar dori acest lucru, incercand sa o ajut in acest caz sa nu o raneasca vreo masina, aratandu-i unde este trecerea pentru pietoni.

CONSTITUTIA SE LASA VIOLATA

Solutia desemnării candidatului, in Constitutia noastră era simplă – daca există o majoritate de mandate, aia e, dacă  insă un partid nu are majoritatea, cum procedăm? Solutia de bun simt era să dai intâietate, in incercarea de a forma o majoritate, partidului care are cele mai multe mandate. Dacă nu reuseste, desemnezi un candidat din partea următorului partid. Asta e prevederea din Constitutia Bulgariei, spre exemplu, bulgarii considerând că nu trebuie să ne complicăm cu povestile de bun simt si că e mai bine să se precizeze in Constitutie.

Bun. „Oamenii”, „Românii” – cei de care se vorbeste in discursurile politice au inteles că trebuie o modificare a Constitutiei adică să se scrie si ce nu trbuie să facă un presedinte (spre exemplu, nu are voie să-l demită pe premier – cum a facut presedintele Constantinescu cu  premierul  Radu Vasile. Si desi era clar acest lucru in Constitutia din 1991, s-a adăugat această interdictie in Constitutia din 2003).

Intelegând aceste comandamente, parlamentarii USL s-au apucat, in 2014, să revizuiască Constitutia in acest sens si in altele. dar deoarece nu s-au inteles cine să fie noul presedinte si, oricum, era bine să se păstreze ambibuitătile, proiectul de Constitutie a fost pus in frigider. Inainte de asta, fusese trimis la Curtea lui Zăgrean, cel care, mai târziu, ar fi putut să fie cap de listă la Senat pentru liberali.

Textul din proiectul de revizuire prevedea următoarele:

„91. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 103 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1) Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de primministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În cazul în care există mai multe formaţiuni politice care au participat la alegeri și care au obţinut acelaşi număr de mandate, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri, care au obţinut cel mai mare număr de voturi, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

92. La articolul 103, după alineatul (3) se introduc trei alineate noi, alin.(31) – (33), cu următorul cuprins:

(31) În cazul în care candidatul pentru funcţia de prim-ministru îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri care au obţinut al doilea cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

(32) În cazul în care cel de-al doilea candidat la funcţia de prim-ministru îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de o coaliţie de formaţiuni politice parlamentare care însumează majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

(33) În cazul în care cel de-al treilea candidat la funcţia de prim-ministru îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României dizolvă Parlamentul.

FORMULA AMUZANTA A CURTII CONSTITUTIONALE (Decizia 80/2014)

Curtea Constitutională a considerat această solutie a fi neconstitutională. Nu prea inteleg de ce. Era vorba de un algoritm mai riguros de desemnare. Cititi singuri:

„321. În consecinţă, Curtea constată că textul propus, prin mecanismul de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, instituie un monopol al partidului politic sau alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, fără a deţine majoritatea absolută, în privinţa propunerii reprezentantului ce urmează a fi desemnat drept candidat, neţinând cont de necesitatea asigurării actului de guvernare în condiţiile unei susţineri parlamentare care să permită obţinerea votului de învestitură şi realizarea programului de guvernare. Or, în aceste condiţii, reglementarea unui mecanism constrângător în privinţa libertăţii de acţiune a partidelor politice parlamentare are drept efect imposibilitatea adaptării soluţiei normative analizate la noile situaţii intervenite.”

„322. Astfel, deşi aparent textul analizat clarifică competenţele Preşedintelui României, prin rigidizarea excesivă a procedurii de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, pe de o parte, nu acoperă toate ipotezele constituţionale posibile, iar, pe de altă parte, nu ţine cont de configuraţia/ situaţia politică existentă în Parlament. În aceste condiţii, o atare procedură lipsită de flexibilitate poate da naştere cu uşurinţă la crize politice şi, astfel, se constituie într-un obstacol constituţional real.”

„325. A reglementa, chiar la nivel constituţional, dreptul unei minorități parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului pentru funcţia de prim-ministru înseamnă a accepta că se poate învesti un Guvern fără legitimare electorală. A nu ţine cont de faptul că cetăţenii au ales în favoarea unor competitori electorali care formează sau pot forma o majoritate absolută, de natură a asigura învestirea Guvernului, înseamnă a afecta în mod decisiv dreptul de vot, întrucât exprimarea dreptului de vot vizează, în mod direct, configuraţia politică a Parlamentului, iar, indirect, învestirea Guvernului. În aceste condiţii, Curtea constată că textul propus suprimă o garanţie a dreptului de vot, şi anume respectarea rezultatului votului liber exprimat.”

CU ALTE CUVINTE, presedintele este cel care, in situatia in care un partid sau o aliantă nu obtin 50% din mandate, devine un vizionar si il desemnează candidat pe cel pe care il bănuieste că va putea forma o majoritate – un consilier de la BNR, un fost primar, un „pretenar”. O astfel de formulă este considerată de CCR a fi mai democratică…Oricum insă avem, deocamdată, tot Constitutia din 2003 (atentie Tăpălagă – „Constitutia Năstase”) si ea permite, ca orice text juridic, abuzul. Remediul, in acest caz, poate fi găsit insă tot in Constitutia din 2003 – suspendarea presedintelui.

Oricum, intelegeti acum de ce nu este nevoie de juristi in Parlament. Ca să poată să treacă tacit in Senat Ordonanta doamnei Prună  cu peste 150 de modificări ale Codului Penal.

80 de gânduri despre “Desemnarea „delfinului” in republică

  1. „Asistentul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, şefa Biroului pentru Eurasia şi Europa din cadrul Departamentului de Stat, a declarat că SUA colaborează cu România în combaterea corupţiei, fenomen care rămâne o problemă în regiunea Balcanilor şi Europei Centrale şi de Est.
    „În România, avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie”, a declarat Victoria Nuland . ”
    Declaraţia este făcută încă de acum câţiva ani, timp în care cei din DNA au fost instruiţi temeinic, iar rezultatele se văd :
    Cam din 10 dosare 1 sau 2 ajung în instanţă şi se finalizează cu condamnări !
    Nu ştiu câte au fost întocmite până acuma, dar păstrând proporţiile, spre a ne uşura înţelegerea,, din cele 7600 de dosare aflate ( încă!) în lucru vreo 7-800 vor intra în instanţe !
    Ceea ce denotă fie că instruirea se face anapoda, fie cei selectaţi sunt slab pregătiţi profesional, dar mai există şi suspiciunea, destul de plauzibilă, că indicaţiile de a întocmi dosare, dar mai ales de a aresta doar dintr-un anumit spectru politic a dus la acest eşec profesional al respectivei categorii de apărători ai statului de drepţi consiliaţi şi îndoctrinaţi de cea mai mare putere ( să zicem!) din Lume !
    Sunt curios să aflu cam ce astfel de procente se întâlnesc prin alte părţi ale lumii, inclusiv de dincolo de baltă ?! 😉
    Ar mai fi de presupus că mare parte dintre dosarele întocmite celor din propria gaşcă au fost intenţionat rasolite spre a-i face scăpaţi pe unii dintre inculpaţii protejaţi de licurici de tot felul, altfel în ce ţară din lume un dosar „Flota” ar fi sfârşit cu un astfel de halucinant final !
    Toate vasele dispărute, nici un prejudiciu recuperat şi nici un peşte mare arestat, ba, mai mult, şi impus în două rânduri şef de stat ?! :mrgreen:
    Cea mai clară dovadă că mareea corupţie nu se află doar în Balcani şi Europa de Est, ci şi dincolo … ! :mrgreen:
    Şi de parcă astfel de exemple n-ar fi suficiente, sau elocvente, în a lărgi sfera corupţiei până peste mări şi ţări, cum se spune, iată şi deznodământul juridic al celebrelor dosare Microsoft şi EADS :
    Arestaţi şi buni de plată doar 4(patru) dintre cei mai „nevinovaţi”, plevuşca de România, în timp ce marii rechini, made in USA îşi văd mai departe de conturile lor, e drept că uşor tumefiate/umflate de dolarii rulaţi !
    Dreptate americană, făcută cu mâna lor dreaptă, cu care unii de regulă se şterg la fund, adică cu cei cu care „avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie”, cum declara cu emfază Victoria Nuland .
    În afară de hei-rupismul procuroresc care aducea prin faţa ecranelor încătuşaţii de serviciu, sunt curios de ce alte merite se fac vinovaţi cei, sau, mă rog, cele, de la DNA ?
    O instituţie paralelă, creată clar cu-n scop politic, care şi-a dovedit nu doar o făcătură birocratică, pe post de bau-bau, dar şi perfecta inutilitate, mai ales că nici într-o altă ţară civilizată ( pretindem şi noi… 😉 nu mai funcţionează asemenea experiment !
    DIICOT-ul sau celelalte instituţii poliţieneşti de care nu ducem lipsă, n-ar fi fost suficiente, ca să stopeze uriaşa corupţie de partid şi de stat ?
    Înclin să cred că da, mai ales dacă ar fi fost lăsate în pace să-şi facă datoria faţă de neam şi Ţară aşa cum jură mincinos mai toţi aburcaţii în funcţii cheie ( numite aşa probabil pentru că ele, cheile căror chei se află în seifuri străine, după cum am văzut ! ).
    P.S.
    S-ar putea ca dna şefă să nu fi plagiat, şi (nu) pentru asta ar trebui schimbată…..

  2. Sa fi integru inseamna sa respecti legile. Sa fi gentleman inseamna sa respecti cutumele. Sper ca dl. Iohannis sa dea exemplu in ambele sensuri, si sa se aseze deasupra politicii in ce priveste procesul electoral si campaniile electorale.

  3. Ah, mă supărați, domnule profesor… cum să se desemneze, așa, doar pe baza unor chestii scrise pe hârtie, texte din care se poate desprinde evidența că Boc a fost cel mai prost, deoarece cu știința lui de carte și cu explicațiile lui constituționale toate instituțiile statului, în frunte cu Președinția- Băsescu, și-au făcut pantofii… Nu-i chiar simplu. Liberalul ultra democrat nu poate așa, de la sine, să-și bage Delfinul la desemnare, că s-ar înfiora Brătienii prin morminte…și deja știm ce sensibili sunt liberalii contemporani, în frunte cu madam Gorghiu, la foiala neliniștită a Brătienilor , aflați la doi metri adâncime, sub pământ.
    .
    Ca să aplicăm corect desemnarea Delfinului Cioloș, trebuie să pregătim populația, în așa fel încât aceasta să fie convinsă la „înscăunare” că, de fapt, deși Julien n-a candidat câtuși de puțin la parlamentar, totuși poporul l-a ales cu mare bucurie și încredere.
    .
    Așadar, acum avem o problemă de rezolvat : cum procedăm?
    .
    În primul rând, când , într-o dimineață de început de toamnă, cetățeanul cu ochii cârpiți de somn și cu ceașca plină cu cafea aburindă, ținută în căușul palmei, își aruncă, neglijent, ochii pe fereastră, pe cine vede el , zâmbindu-i mândru de pe zidul garajului de vis-a vis, cam la înălțimea ochilor? Pe Delfinul Cioloș, desigur! E drept că n-are beretă, dar , în rest, e Che Guevara, întreg! Până ajunge cetățeanul, cu tramvaiul și schimbând două trolee, la birou, mai vede vreo zece- doisprezece Cioloși cutezători , mai tari ca POKEMONII, pictați pe diferite ziduri. Efectul? Într-un mod nedeslușit, deși nu e campanie electorală, deși Delfinul nu candidează, și deși chipul său ca o speranță de mai bine e pictat și nu imprimat pe hârtie velină, totuși, subliminal, cetățeanul ar putea jura că a văzut afișe de campanie. Fiind singurele afișe din oraș, tot subliminal, cetățeanul trage concluzia că este cel mai bine situat candidat , din moment ce scrutinul electoral se desfășoară anume pentru el, în avanpremieră.
    .
    Pe urmă, în cascadă, apar diverși înțelepți ai neamului care explică plebei că Cioloș e băiat bun, dar îl strică anturajul. Adică îl strică miniștrii . Fără mănunchiul de miniștri din jurul lui, nesimțitori la durerile patriei, Julien ne-ar arăta el ce poate. Când polițistul-vedetă Godină Marian își lansează o carte ușurică unde cuvântul care începe cu „p” și are patru litere e folosit cu mare voluptate, Delfinul, care nici n-a deschis-o, vine la lansare și are grijă să accentueze ideea că polițistul-satiric este un rebel, un anti-conducerea închistată a Ministerului de Interne. De aceea, când premierul îl ușuiește din minister pe Petre Tobă, ca să-și pună el un apropiat priceput la organizat alegeri, numit CĂLĂUL între prieteni și de-a cărui biografie te-nfiori dacă ai o inimă mai simțitoare, populația zice că-i bine așa, deoarece nenorocitul ăla de Petre Tobă n-a vrut să desecretizeze niște secretizate, deși Codruța bătea din picior a nervozitate.
    .
    Apoi a postat Gorghiu pe Facebook: „Vouă vă place Cioloș? Că mie îmi cam place…!” Acum, dacă aș fi răutăcioasă, aș zice: păzea, Julien! că doamnei Alina i-au plăcut și Bogdan Olteanu , și Mihai Voicu… cum însă am un suflet bun și generos, considerați, prieteni, că nu voi spune niciodată așa ceva … Nici bine n-a postat Alina cele două propoziții de mai sus, că s-a și găsit un institutut care sondează publicul în cel mai sălbatic chip, și a dat publicității un sondaj cald-călduț în care Cioloș Dacian Julien era vice-idealul spre care aspirau cetățenii care tocmai răspunseseră în proporție de 85% că măritul Klaus n-ar trebui să nominalizeze în fruntea guvernului o persoană condamnată sau urmărită penal. Spun vice-idealul , deoarece idealul plin era , totuși, urmăritul penal Ponta Victor.
    La întrebarea cu ce fel de partid ați vota la alegerile din decembrie , preferințele publicului s-au îndreptat nu spre un partid care să se ocupe de sănătatea și educația lui , sau de locurile de muncă, ci spre un partid CARE LUPTĂ CU CORUPȚIA! La o așa opțiune, v-ați aștepta ca la întrebarea : „În ce instituție aveți încredere , dintre cele de mai jos?”, locul 1, cu coroniță, să fie ocupat de DNA! Ei bine , nu! DNA e abia pe locul 7, în timp ce Poliția Română ( cu șefii vârâți în anchete și prin aresturi prevenive de același DNA) e pe locul 5!
    .
    Dar noi știm deja că nebănuite sunt căile sondajelor Agenției de Rating Politic, agenție coordonată de Cristian Andrei , fost consultant politic al lui Klaus…

    Apoi, într-o seară, când Julien a emis un panseu grandios, de Gâgâ matur și responsabil, adică „ … Pentru mine , om crescut la țară, patriotismul înseamnă bun-simț…” , pagina de Facebook i s-a cocoșat brusc de-atâtea LIKE-uri patriotice, de-ai fi zis că de ani și ani nu s-a rostit în România ceva atât de adânc și de memorabil. Eu cred însă că panseul are unele fracturi logice, deoarece, în caz de agresiune armată asupra României, cred că bunul-simț îi va șopti lui Julien că-i în pericol, așa că să facă bine s-o taie, cu primul avion, în Franța, în timp ce patriotismul, săracu’, cred că îi va șopti să rămână.
    .
    În fine, după cum merg lucrurile, părerea mea este că votantul român va fi tare uimit dacă pe buletinul de vot nu va găsi numele DACIAN JULIEN CIOLOȘ, și-atunci cetățeanul va corecta omisiunea scriind frumos, cu pixul, numele acestuia pe ultima pagină, îl va înconjura cu un chenar dreptunghiular și va aplica, foarte calm și încrezător în viitor, ștampila pe numele acestuia.
    .
    EPILOG: Cum în 2012 un număr de 7 400 000 de voturi au putut fi aruncate la gunoi, spre disperarea poporului, cred că BEC va dori să nu mai repete greșelile trecutului, și va încerca să vindece această rană prin validarea, în 11 decembrie 2016, a celor 7 400 000 de ștampile, așezate frumos pe numele DACIAN JULIEN CIOLOȘ, nume scris cu pixul și aflat într-un chenar dreptunghiular cu paralelismul laturilor destul de evaziv, deoarece nu toți cetățenii au avut ochelarii la dânșii. Nu-i niciodată prea târziu, prieteni, pentru o reparație istorică .

  4. Bună dimineața!
    Un comentariu în legătură cu paranteza – dacă membrii Coaliției sunt serioși …… Cu ceva vreme în urmă, pe când PSD-ul remorca pentru a doua oară un partid mai mic, îmi manifestam neîncrederea în soluția respectivă. Mi-ați spus atunci că vom trăi și vom vedea. Am trăit și am văzut. UNPR-ul. Așa că acum de ce ași crede că va fi altfel? Restul este corect și de apreciat. P.S. Degeaba explicați. Cei care aplică legea nu vor să priceapă. A nu se înțelege că toți și pricep.Ei sunt de bună credință.

  5. Aseara, domnul presedinte al Romaniei, iesind de la Parsifal Atheneu, a parsifalat in fata reporterilor ca va fi respectata litera constitutiei. Ceea ce a incercat sa ascunda dom’Basescu timp de un deceniu, precum rahatul pisicii, a zis-o, hamburgereste, eyn, drey, polizey, intr-o clipita. Ceea ce imi aduce aminte de vorba unui cunoscut al meu, de demult, care intotdeauna concluziona lungile si pasionalele discutii si dispute amicale astfel, sa-mi fie scuzata exprimarea: „bai, eu va fut muma’n cur!”. Ceea ce , dupa parerea mea, este o traducere exacta, in litera si spirit, a concluziei prezidentiale. Si inseamna ca, probabil, aceiasi consilieri care interpretau constitutia pe vremea lui Tr. Basescu vor incerca si acum sa faca litera constitutiei sa fie ba a, ba b, ba c, samd.
    Ce putem face noi, ca si cetateni? Sa ne platim taxele si impozitele. Uite asa ajungem sa o banuim pe madam Udrea de contributie (dihotomica) la filozofia politica.
    De ce s-a dus presedintele la Parsifal? Din abilitate politica, fiindca Parsifal este totuna cu Percival. O fi gasit presedintele Sfanta Halba la Atheneu? Dupa ceea ce am vazut la TV, cred ca da.
    Domnule Nastase, ca om mai destept si mai cult decat mine, stiti cumva cum se zice Florida in germana veche?

  6. Constituţia este legea fundamentală a unui stat, ea nu poate prevedea ori preveni toate abuzurile – în cazul de faţă, ilegalităţi iniţiate de T. Băsescu şi pe care predecesorul său intenţionează să le continue. Numai că asemenea încălcări ale legitimităţii electorale ar fi fost imposibile dacă nu i s-ar fi acordat Curţii Constituţionale puteri discreţionare ! Această imprudenţă politică a deschis cutia Pandorei pe care numai un Parlament responsabil şi competent o va putea închide din nou.

  7. Sa le luam pe rand,…oare nu ar trebui sa aiba si Dragnea ( un condamnat penal ) un pic de bun simt si sa NU viseze la functia de prim-ministru ??? Ne mai vorbind de faptul ca trebuia sa dispara de mult din spatiul public dupa ce a fost condamnat ! Asa se’ zvoneste pe culoarele pesediste ca,vrea baiatu’ premier !

    Cat despre PUR si UDMR,…nu ati fost aliati si dvs.?PSD +PUR ? ,de zicea Vadim PSD +(CRUCE) PUR,…si sistinuti de UDMR ? Nu cred dl.Presedinte ca aveti memoria selectiva,…sau daaa ?!?

  8. Eu vad lucrurile un pic altfel .
    .
    Eu consider ca din 2005 încoace nu mai exista nicio REGULA democratica , ca tara asta a devenit o colonie condusa de straini ( atat la propriu cat si la figurat ) si ca scopul taberei formate din Ambasadele straine + PNL + Presedinte + ONG-uri + DNA + Statul politienesc + Media corporatista + etc. este sa castige si sa mentina puterea cu orice pret ( manipulari , furturi , ilegalitati , etc. ) si sa distruga ( arestari , campanii de presa , etc. ) sau sa cumpere tot ceea ce inseamna Opozitie .
    .
    Au reusit ! Toate acestea si cu marele suport al unei Opozitii paralizate de frica , de tradatori si de traseisti ( gen Ponta , Dragnea , Rus , Ghita , Sarbu , maior , etc. ) !
    Dealtfel , PSD-ul arata astazi ca un partid format din doar 3 oameni ( Serban Nicolae , Codrin Stefanescu si Gabriela Firea ) . Doar acestia mai au curajul sa spuna adevarul si mai au ceva credibilitate .
    .
    In acest fel , ” baietii ” isi pot face treaba linistiti : sa fure resursele naturale , piata de desfacere , gazduirea refugiatilor si de ce nu , carne de tun si camp de lupta intr-un eventual conflict militar.
    .
    Constitutia si legile pe care le pomeniti ( inclusiv bunul simt ) sunt caduce de prin 2005 si ele sunt incalcate in principal de cei pusi sa le respecte ( Presedinte , CCR , institutii ) .
    Cine nu vede lucrurile astea isi merita soarta …
    .
    In fapt , este un razboi de ” care pe care ” , in care o tabara vrea s-o elimine definitiv pe cealalta , sa creeze o Opozitie de opereta ( gen USR ) si in care nu se iau prizonieri .
    Numai ca cei din PSD nu prea inteleg lucrul acesta …

    • Sunt de acord cu afirmatiile dumneavoastra. Referitor la opozitie cred ca o mare parte din vina ne apartine si noua populatiei. Daca nu exista sustinere populara ei nu pot tine piept tavalugului de presiuni externe. Suntem dezbinati si executati bucata cu bucata.

  9. Off topic:
    Uraganul Matthew

    Sudul Floridei, Joi dimineața. Uraganul Matthew se apropie cu viteză dinspre Bahamas după ce a produs pagube inimaginabile peste tot pe unde a trecut. Mai ales în Haiti, cel mai împovărat stat din emisfera vestică și cel care a mai fost distrus de un cutremur devastator.
    Ochiul uraganului va ajunge în regiunea în care mă aflu în jurul orei 3:00 dimineața cu o viteză a vântului estimată la peste 130 mile/oră. Meteorologii spun că este cel mai puternic care a bântuit regiunea vreodată.
    În 1977 am trăit pe viu marele cutremur din România, acum mi-e dat să trăiesc primul meu uragan.
    Ferestrele deja sunt acoperite cu paravane, am adunat câtă apă am putut (afară de sticlele de apa potabilă), Anca a făcut mâncare pentru câteva zile, avem pâine, am încărcat bateriile de la telefoane, am umplut rezervoarele mașinilor.
    Oamenii se pregătesc cu mult calm, fără panică și se ajută unii pe alții. Autoritățile iau toate măsurile pentru ajutorare. S-au pregătit locuri de cazare pentru mii de persoane, traficul pe autostrăzi este perfect dirijat pentru cei care caută refugiu în alte părți.
    Evacuarea este obligatorie de-alungul coastei imediate de la West Palm Beach până la Charleston în Carolina de Sud. Inițial s-a presupus că vor fi cca. 1,1 milioane de oameni care se vor refugia dinspre Est spre Vest, dar numărul este în creștere, deoarece și puterea uraganului crește cu fiecare oră de la gradul 3 la gradul 4 din cauza căldurii care se degajă din apele foarte calzi din jurul arhipeleagului Bahama. De fapt se vehiculează cifra de peste 10 milioane de persoane care vor fi afectate.
    La hotelurile din Vest nu mai sunt locuri, iar cel mai scăzut preț era ieri de peste 125 dolari/noapte pentru o cameră nenorocită. Desigur și prețul benzinei a sărit cu peste 1$ pe galon, iar cozile la benzinării sunt impresionabile.
    Se presupune că lumina va cădea (sau va fi oprită pentru a oferi protecție în cazul ruperii rețelelor electrice și producerii de incendii).
    În aceste conditii, nu vom mai avea nici apă și situația poate dura de la câteva zile la o săptămână sau mai mult. Cum temperaturile sunt în jur de 27-29 grade celsius, lipsa aerului condiționat va crea o situație foarte greu de suportat, mai ales că și umiditatea adusă de uragan va amplifica starea de incomfort din locurile închise.
    În același timp nici mâncarea nu poate rezista mult timp fără frigider.
    Magazinele sunt închise pe toata perioada calamității, la fel ca și școlile si alte servicii publice.
    Voi încerca să mai relatez câte ceva, dar posibil să nu mai am posibilitatea din cauza lipsei de curent și, poate, a căderii Internetului. Singura legătură cu exteriorul va fi doar telefonul mobil.
    Dar să fim optimiști pentrucă mâine va fi o altă zi 🙂

    • Domnule Popescu, desi ne-am „intzepat” aici virtual, eu va doresc sa scapatzi cu bine.

      Poate vorbim dupa asta despre cit de mult a ignorat SUA efectele incalzirii globale datorata industrializarii fara limite, si efectele asupra unor tari mici si sarace. Vedeti dezastrul din Haiti, St. Lucia produs de Mathews. Daca SUA sunt bogate si au resurse, tarile astea nu au bani sa faca fata uraganelor.

    • Vorba lui N.C. Munteanu :
      S-auzim de bine !
      Sper să treceţi cu bine peste asta, nu doar dvs. şi familia, ci şi toţi cei aflaţi în calea acestei urgii !

  10. Eu cred că astăzi a fost, din punct de vedere politic, una dintre cele mai interesante zile din mandatul lui Klaus….și încă nu s-a terminat ziua …
    .
    Scurt istoric al întâmplărilor din ultima perioadă: marți, 4 octombrie, pe seară, președintele s-a întâlnit cu Codruța. El a chemat-o la Cotroceni. Doamna a fost convingătoare , drept pentru care președintele a ajuns la concluzia că „…nu există niciun indiciu că ar fi un plagiat acolo (!!!!) … am vorbit scurt (!!!) cu doamna Kovesi însă nu cred că este ceva special de comunicat aicea… am întrebat-o cum vede acele acuzaţii, mi-a reiterat că domnia sa nu se simte vinovată cu nimic şi atunci eu am plecat destul de lămurit (!!!) din discuţie…”
    .
    Așa lămurit cum a plecat el din discuție, s-a gândit că n-ar fi rău să vorbească și cu Procurorul General, ca să urgenteze ancheta, că doar nu există nici un indiciu, deci dânsul, procurorul, poate închide dosarul, liniștit. Asta a fost ieri, pe 5 octombrie. Tot ieri, însă, Ramona Bulcu, șefa Biroului de Presă din Ministerul Public, a explicat circumstanțele întâlnirii dintre cei doi, și , după ce le-a explicat, a considerat de datoria sa să adauge următoarele: „Acesta a fost contextul discuției, așa cum transmite domnul procuror general. Dumnealui nu primește telefoane și nu s-a întâmplat niciodată să primească un telefon în care să i se spună punctual pe un dosar să îl soluționeze cu prioritate sau celeritate”. Aoleu! Deci miercuri, 5 octombrie , celeritatea privea dosarul măsluirii Raportului tehnic asupra doctoratului lui Kovesi iar Procurorul General îi trimite mesaj cum că el nu primește indicații de urgentare pentru nici o cauză.
    .
    Astăzi, însă, pe 6 octombrie, din motive obscure, prioritățile erau cu totul altele… astăzi, spun, hodoronc-tronc, Klaus a remarcat că este inadmisibil să nu știm care sunt vinovații din dosarele Revoluției și din dosarele mineriadelor. Vedeți? IN-AD-MI-SI-BIL ! Cred că asta sună ca și cum Klaus s-a hotărât să se descotorosească de Augustin Lazăr cât mai curând, dar încă nu știe exact cum. Pe bază de deducții logico-juridice, după cum am văzut că a procedat în alte situații cu MRU, cu Oprea , cu Dragnea , cu Ponta și avându-se în vedere lipsa totală de imaginație a președintelui nostru, cred că în curând îi va cere demisia. Sau i-o fi cerut-o deja, prin SMS.
    .
    Ei bine , dar ziua de 6 octombrie , a început și mai tulburător: Președintele nostru avea astăzi în agendă „Diaspora business summit- Împreună pentru România” , cu desfășurare la Cotroceni. Deci, diaspora –dragostea mea… eveniment oficial… bun prilej pentru un pic de campanie și pentru ca să le transmită subtil participanților cu cine trebuie să voteze la parlamentare… de neratat, aș spune… Ei bine, l-a ratat. Fiind extrem de inabil în comunicare, președintele n-a reușit să ne spună de ce l-a ratat, ci a murmurat, cu o jumătate de gură, că s-a ivit ALTCEVA, MAI IMPORTANT. La „altceva”-ul mai important, Klaus a mers în zori cu nino! nino! –coloana oficială.
    .
    Vă concentrați puțin, prieteni ? Deci: președintele promovează o manifestare cu oamenii de afaceri din diaspora, la el acasă, cum ar veni, adică la Cotroceni. Evenimentul este afișat pe pagina oficială a Președinției . Oaspeții vin, numai că misteriosul Klaus nu-i acasă să-i întâmpine, așa că o trimite la înaintare pe Sandra Pralong, cunoștința noastră mai veche. Și pe Pușcalău, desigur, că ea este obișnuită să iasă singură pe la diverse prezentări. Iar Klaus nu a fost prezent deoarece „s-a ivit altceva” și o să aflăm noi în câteva zile despre ce este vorba. Întrebare legitimă: cine îl ridică pe președinte din scutece, cu noaptea-n cap și cu coloana oficială în păr, de-și lasă baltă toate obligațiile oficiale și dă fuga într-un loc pe care noi nu-l știm? La ORDINUL cui răspunde președintele nostru, că dacă n-ar fi fost ordin, „cineva”-ul venea el la Cotroceni, și nu invers?
    .
    Aș greși mult dacă mi-aș imagina că a fost la Ambasada Americană? Aș greși dacă mi-aș imagina că ultimele evoluții ale plagiatului lui Kovesi au produs un oarecare deranj pe-acolo, prin Ambasadă? Sau șefia SIE era o preocupare americană care cerea un răspuns ? În sensul că nu poate să rămână Zgonea , omul lor de suflet „fără coledzi ” , așa cum se arată… măcar o șefie SIE să prindă Zorro, că doar nu și-o abandona Klemm prietenul … limbi în ureche ca la Valerică, unde să mai găsești în zilele noastre…
    .
    Până la ora acestei postări, jurnaliștii, care de obicei le știu pe toate, n-au aflat nimic.

    • Ioh s-a dus la discuția cu Codruța, a întrebat-o scurt dacă sunt indicii aicea că ea a plagiat, Codruța i-a răspuns tot scurt că ea nu se simte vinovată cu nimic acolo, iar Ioh a plecat destul de lămurit din discuție.
      Mai vrea cineva ceva?

  11. Cum se vede Romania din America: Ehei, ati uitat hit-ul anului 1990: “Noi muncim si nu gandim!” Strigat de proletarii ce-si petreceau zilele in strada in contramanifestatii indreptate impotriva dusmanilor domnuklui Iliescu…
    Hm .. oare cine isi petrecea zilele pe strada?! Cine gacea duminica de dumica miting si mars ? Sau in Pta cu Golani cine era?!

    Ca cam asa stam cu aia dasptetii…

    A si sa nu uit .. Gregoire Ecrivain scrise una mica scrisorica enervat ca Ba’Secu a zis despre Gregoire ca a lins ….
    Gregoire Escrivain recuoaste ca a pupat fara simbrie. Insa daca nu pupa nici simbrie nu avea (zbura de la ziare ..)…. Chelner de bacsisuri mici asa se cheama „specia”.
    Si se pare ca „specia” este conditionata de lipsa de gandire si creier mic da’ neted oglinda . Ca altfel nu ar confunda justitia cu un dans de scalp ….. Acum, ați făcut o țintă din d-na Kovesi, o atacați grosolan pe d-na Stanciu, v-ați dezis de Monica Macovei și îl insultați mizerabil pe ambasadorul american. Dvs., nepreședintele Băsescu, v-ați îndepărtat la ani-lumină de președintele Băsescu. Dacă băsism înseamnă justiție și stat de drept, atunci ați devenit un violent antibăsist.Musiu Escrivainu combatea coruptia si aplauda statul de (ne)drept in timp de se derulau mari „afaceri”. MARI. Da nu il ducea mintea sa vaza pe ce lume traieste. Pesemne ca dupa el este justitie si stat de drept si cand principalii initaori ai unei „afaceri” raman liberi si cu averea neatinsa … Sau poate este vorba despre altceva gen Patrurica alungandu-si parintele ..
    Oricum dupa marturisirea astuia „băsismul” nu a existat decat in mintea prea infierbantata a unor .. cum le zicea Băse?! “Haita de propagandă a anilor ’50”!!! Băse find mai purisan stie ce zice .. chiar daca nu stie Grigore ce aude.. Ce zice taranoiul* ? „nu l-am susținut pe Traian Băsescu, ci pe Președintele României.” Exact asa cum altii au slujit (lins, pupat) pe Ceausescu . A da Joianis mi-a adus aminte de discursurile lu’ sir Nae…

    * a nu se confunda „taran” cu „taranoi”. „Taranoiu” seamana a taran cam cum seamna maimuta antropoida cu omu’ . In plus taranoi este subseumat idei de parvenit

    PS candva scriam ca „basism” este mai debraga BABUINISM. Azi se vede ca am dreptate!

  12. Nemernicul de fost guvernator, mizerabilul care a dat peste cap toată ţara cu prestaţia lui de „jucător”, un trişor ordinar, care nu s-a sfiit să violeze Constituţia, lăsând-o grea pe mâna unor impotenţi puşi tot de el în fruntea CCR-ului, îşi negociază acum zilele care i-au mai rămas de trăit, în libertate, căutând să incite , aproape legiferând, ideea că preşedintele pune pe cine vrea el premier, chiar dacă, în urma alegerilor se formează o majoritate de peste 50 % !
    Decretează, el, tembelul, că numai dacă un partid sau o coaliţie ajunge la acest scor poate impune premierul, altfel, nu că aşa vrea scheletul lui !
    Scârba asta penală, favoritul celui căruia i-a supt …şosetele, licuriciul cel mare, care iată poate distruge o Ţară şi fără a folosi metodele din Afganistan, Jugoslavia, Liban, Libia, Irak, sau Siria, îşi vinde scump pielea ( şi osul, ce i-a mai rămas !) !
    Ne merităm soarta nu pentru că asistăm pasivi la distrugerea noastră ca neam, în fond ce le-am putea face americanilor, principalilor vinovaţi de ce se întâmplă, dar mai ales de ceea ce ni se va întâmpla, trimişii lor aici vin şi pleacă, dar un nemernic ca Văsescu, cu toată haita lui de maidanezi portocalii rămâne !
    Şi vinovaţi de asta suntem toţi ! Pentru că i-am putea stârpi ca pe nişte jivine, declarându-i pericol pentru societatea românească ! De ce numai urşii , lupii şi alte animale sălbatice să fie stârpite şi asemenea exemplare politice să trăiască o viaţă de huzur printre cei cărora le-au distrus vieţile unora şi viitorul altora ?!

  13. Tăpălagă, frate cu Tolontan și cu alți tolomaci și tălăntăi, numește „Constituția Năstase” o constituție elaborată de specialiști în Dreptul Constituțional, nicidecum de premierul în funcție în perioada elaborării.
    Dacă nu se face apel și la SPIRITUL Constituției, așa cum judecătorul face apel la SPIRITUL unei legi atunci când judecă, nu vor putea fi prevăzute toate situațiile particulare care pot surveni în viața de toate zilele.
    Constituția nu poate avea în vedere toate mofturile și carențele unui președinte sau ale membrilor partidelor.
    Spiritul Constituției spune că formațiunea majoritară dă prim-ministrul. Că are cele mai multe mandate, că are cele mai multe voturi, e formațiunea care A OBȚINUT CEL MAI MULT de la alegători.
    Dacă nu asta e democrația, atunci să dea prim-ministrul formațiunea care a obținut cel mai puțin, sau să nu mai fie alegeri, iar prezidentul să pună pe cine vrea el!

  14. @Mircea Popescu. Mult noroc si bafta!
    Cred ca banuiti ce cauta Matei prin Florida; restul, vor fi, vorba Pentagonului, pagube colaterale.
    Daca, dupa ce va trece uraganul, veti avea nevoie de ajutor, atunci va rugam sa ne comunicati.

  15. Adrian B.
    (All)

    Stimate coleg, dupa parerea mea, sunteti (cel putin ) tendentios, ca sa nu spun infantil-superficial.
    Victor Ponta si Sebastian Ghita nu sunt nici tradatori si nici traseisti.
    As spune ca as vedea in domnul Ghita un profil de premier perfect pentru Romania de astazi, un prim ministru practic si competent care ar putea sa construiasca ceva, sprijinind implicit capitalul romanesc.
    Dar sunt constient ca acest lucru este posibil, deocamdata, doar intr-un univers paralel.

    Am revenit in Romania si, va rog sa ma credeti ca in in momentul in care am pasit in jos de pe ultima treapta a scarii avionului, am vrut sa urc inapoi.
    Dezgustul mi s-a amplificat la toaleta aeroportului si nu vreau sa detaliez de ce, desi, s-ar putea scrie un roman cat se poate de interesant despre personalitatea toaletelor romanesti.
    Acolo unde am fost, la un moment dat, am avut nevoie de combustibil pentru masina inchiriata si am iesit de pe autostrada, la primul indicator intalnit, in cautarea unei statii de benzina (afland ulterior ca exista una, la marginea autostrazii, doar cativa km mai incolo).
    In fine, experienta mi-a fost cat se poate de utila. Pe varful dealului arid, maturat de vanturi, nu era nici tipenie, in afara de benzinar si o femeie la tejgheaua minihotelului alaturat. Imaginati-va filmele americane cu popasuri in desert si benzinari ponositi rasturnati pe spate pe scaune subrede cu picioarele asezate indecent si la vedere pe cate un suport improvizat la indemana (mai precis, indepicioare), cu borul palariilor largi de cowboy tras peste ochi, asteptand plictisiti un client aventuros.
    Am intrat in toaleta minihotelului, fara sa mi se impuna vreo consumatie prealabila. Ba chiar femeia, bucuroasa ca intra cineva in cladire, ne-a zambit amabil
    Si, ce sa vezi ? Am ramas perplex. Usi din lemn bine fasonat, filigranate si rotunjite in stil ARTIGIANI-BRIANZA – cu feronerie lustruita si eleganta, corpuri sanitare de ultima generatie, odorizante ambientale, hartie igienica de calitate (prea fina, delicata si fragila pentru pielea românului generic) gresie si faianta similare cu cele existente in hoteluri de lux.
    De fapt, in acea tara, n-am prea vazut termopane. In schimb, peste tot, usi si ferestre realizate de tamplari iscusiti, adevarate opere de arta.
    Din toata aceasta experienta am invatat ca Romania are nevoie, cu prioritate, de doua mari obiective de investitii:
    1. (In) Educatie (la SCOALA, nu ACASA – peste cei 7 ani – asa cum vor sorosisti odiosi);
    2. Toalete functionale si fara miros specific;
    Daca s-ar putea (desi nu prea cred), poate ne-ar fi necesare si cateva sosele pe piloni, din care am vazut cu sutele prin muntii straini pe care i-am traversat, printre si prin numeroase tuneluri cu 2-3-4 benzi pe sens).
    Cred ca as vota un partid care si-ar propune, in programul de guvernare, macar cele doua obiective sus-mentionate.

  16. Adrian Nastase

    Ati scris, printre altele:

    ,,1) Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de primministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.”

    Aceasta modificare a iritat judecatorii CC, pe buna dreptate, deoarece, intr-adevar, nu se acopera toate situatiile posibile.
    Mai precis, judecatorii au tinut cont de faptul ca in Constitutie nu sunt definitie, ca entitati antagonice, PUTEREA si OPOZITIA. Aceste doua entitati sunt doar clisee de presa, ele nu trebuie sa existe, de iure, intr-un Parlament democratic. Intr-un Parlament democratic TOTI alesii reprezinta poporul, fara deosebire de culoarea politica initiala si TOTI au exact acelasi drepturi si obligatii, inclusiv dreptul de reprezentare. Cetatenii nu voteaza parlamentari care sa-i reprezinte doar pe ei, ci, poporul roman in intregime, chiar daca alegatorii nu constientizeaza, in integralitatea lor, acest adevar evident si elementar.
    ACESTA ESTE SPIRITUL CONSTITUTIEI.
    CONFORM CONSTITUTIEI, PARLAMENTARII SUNT OBLIGATI SA CONLUCREZE PENTRU ASIGURAREA STABILITATII NATIUNII.
    (Exact ca la jurati; si acolo pot exista pareri divergente. Dar pe problema esentiala a unui verdict capital, trebuie asigurat un consens. Un adevar si un non-adevar nu pot coexista, asa cum materia si anti-materia nu se pot contopi armonic).
    Este adevarat ca in politica adevarurile sunt mult mai relative decat in zona juridica. Dar si in politica este esential sa fie indentificate repere care sa uneasca, nu care sa dezbine.
    ALTFEL, SINTAGMA DE STAT NATIONAL , UNITAR SI INDIVIZIBIL, TREBUIE SA DISPARA DIN CONSTITUTIE.
    Prin urmare, daca aceasta Comisie a USL ar fi dorit sa propuna ceva credibil, eu ma gandesc la urmatoarea formulare:

    ,,1) a. Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.
    b. Dupa caz, presedintele poate desemna un reprezentant propus de o coalitie de partide formata in Parlament dupa finalizarea alegerilor si stabilirea definitiva a numarului de mandate parlamentare, cu o majoritate suficienta pentru a valida guvernul, DACA acea majoritate poate asigura o mai larga sustinere pentru viitorul guvern.”
    c. Presedintele poate desemna in candidat de premier, ales de Institutia Prezidentiala, doar daca partidele si coalitiile pre-existente, sau formate in Parlament dupa finalizarea alegerilor, se prezinta la negocieri fara o propunere de candidat”.

    O asemenea formulare este imposibil (dupa parerea mea) de contracarat de Curte.

  17. Domnule Nastase,
    Dvs. ii faceti un proces de intentie Presedintelui. Dar Dl. Iohannis n-a afirmat niciodata ca il va desemna pe Dl. Ciolos drept prim-ministru. Presedintele a spus, cu subiect si predicat, ca doreste un Guvern politic. Iar daca Dl. Ciolos doreste sa continue in functia detinuta acum trebuie sa se inscrie sau sa-si exprime adeziunea, simpatia fata de un partid politic (nu a zis ca fata de PNL neaparat). Si nici nu a zis ca-l va desemna tot pe Dl. Ciolos drept premier.

    Dar eu as dori sa va semnalez altceva. Din cate am inteles, PSD doreste crearea unui Fond Suveran de Investitii. Eu am inteles ca din acest Fond, PSD doreste construirea de fabrici, de intreprinderi de stat. Or, lucrul asta incalca in mod clar Constitutia Romaniei. De asemenea a face din CEC o banca romaneasca de investitii, cu sacrificarea economiilor populatiei pe tot felul de himere economice neconstitutionale, nu se poate sa nu ingrijoreze populatia. Experientele negative din trecut sunt edificatoare.

      • Domnule Nastase, eu va pot intelege frustrarea. Dar v-as sugera, cu respect, sa lasati in pace „Constitutia Nastase”! 🙂 Pentru ca modelul nou de Constitutie pe care il propun astia este o PORCARIE INGROZITOARE!!!

        Boc avea dreptate si, in legatura cu ceea ce el afirma, este de notat ca Traian Basescu si-a lasat fanteziile de o parte si a actionat asa cum a spus Boc: a desemnat „pe acel candidat CARE ARE SUPORTUL MAJORITATII PARLAMENTARE”. „Modelul nou” de Constitutie nu poate fi acceptat pentru ca era vorba doar de o Constitutie antiBasescu. Evident, inacceptabil!

    • Motanul Incaltat,

      1. Nu are nicio relevanta constitutionala ce fel de guvern isi doreste dl Johannis.
      2. FSI ar trebui sa suplineasca lipsa actuala a statului din economie. Exista exemple in Norvegia sau in tarile Golfului.
      3. Acapararea aproape totala a sistemului bancar romanesc de catre capitalul strain – neinteresat sa finanteze investitii in economie – ar putea fi contracarata prin dezvolarea CEC ca banca pentru investitii si locuinte.

      • Domnule Nastase,
        In primul rand as dori sa va felicit pentru ca incurajati dialogul pe blog!

        La punctul 1. – da, asa este – de acord!
        La punctul 2. nu prea sunt de acord. Si-n trecut PSD a vorbit despre Modelul Scandinav si s-a vazut ce a iesit… Nu e aplicabil la noi. Printre altele si pentru ca intre Norvegia si Romania e o diferenta majora atat de PIB cat si de populatie, numar de locuitori.
        La punctul 3. – sa nu uitam ce s-a intamplat in trecut cu bancile romanesti. Inclusiv cu BRD… Cum au fost „supravegheate” de BNR… Faptul ca avem un sistem bancar solid in Romania, faptul ca avem banci care n-au dat faliment pe vremea Crizei, se datoreaza capitalului strain. Eu zic sa lasam economiile populatiei in pace, pentru ca CEC-ul, daca ar fi transformata in banca pentru investitii si locuinte, ar fi expusa falimentului si populatia si-ar pierde economiile stranse cu multa truda. Ciudat este ca, desi exista o dezbatere aprinsa in acest sens, nici PSD si niciun alt partid, din cate constat, nu priveste in mod critic politicile procilcice ale BNR… M-as fi asteptat de la PSD sa aiba o viziune in acest sens.
        De asemenea, constitutional vorbind, economia Romaniei se defineste ca fiind o economie de piata, iar statul are limite in privinta amestecului in economie. Cu toate acestea, vorbind de „lipsa actuala a statului in economie”, nu prea se vad investitii publice in economie, de exemplu nu se vad investitii pentru dezvoltarea infrastructurii la noi in tara – lucru care s-ar putea constitui intr-un motor de crestere economica si de dezvoltare pe orizontala a sectorului privat.

      • Motanul Incăltat,

        statele puternice intervin si in economia altor state. Statul roman sa intervina macar in propria economie!

      • Domnule Nastase, pentru ca statele puternice sa nu intervina in economia altor state, lucrul asta nu se poate realiza decat prin economia de piata libera. Altminteri o pozitie bazata pe o politica interventionista a statului in economie ( a oricarui stat, vorbim la modul general acum, nu de un stat anume) conduce in mod inevitabil la ceea ce ati spus Dvs., ca state mai puternice sa intervina in economia altor state.

      • Parca stiam, dar poate gresesc, ca CEC-ul are capital de stat. In acest caz, nu cumva statul controleaza competitia? Iar competitia, in capitalism, duce la echilibrarea raportului cerere/oferta.
        Monopolul, in schimb, cu atat mai mult monopolul de stat, duce la controlul si dictarea conditiilor de piata.

        Sigur, si de data asta s-ar putea sa ma insel, in Romania fiind vorba de o economie nici de piata, nici socialista, in timp ce mentalitatea populatiei, la fel ca prin America de Sud, de exemplu, ramane ancorata in gandirea statului paternalist socialist: fiecaruia in mod egal, dar din ce in ce mai putin pana la limitarea pe cartela.

      • Mircea Popescu,
        e vorba, cred, de echilibrarea intre capitalul bancar străin (circa 90%) si cel românesc.

      • „Eu sunt mic, tu fa-ma mare/Eu sunt slab, tu fa-ma tare” 🙂 si atunci intrebarea care se pune ar fi: cum sa echilibrezi ceva tare si puternic cu ceva mic si slab? Suntem, din pacate, una din cele mai sarace tari din UE si atunci cum sa poti sa echilibrezi ceva slab – un capital slab – cu ceva puternic – un capital puternic, de care ai nevoie si care nu poate sa vina decat din Europa de Vest sau SUA? Iar Romania e membra a UE si NATO si ar trebui sa utilizeze aceasta calitate pentru atragerea unor investitori straini de buna calitate, din tarile membre ale UE si NATO.

      • Am inteles ce ati vrut sa spuneti, dar daca, asa cum banuiesc, CEC-ul are capital de stat, atunci nu cred ca-i un exemplu bun. Apoi, de unde atata capital bancar privat romanesc incat sa echilibreze capitalul bancar strain?

  18. http://www.stiripesurse.ro/crin-antonescu-se-implica-in-razboiul-ponta-ghi-a-vs-kovesi-sunt-stupefiat_1156267.html
    .
    In aceste zile aflam ceea ce banuiam cu totii inca de-a 2-a zi dupa alegerile din decembrie 2012 :
    ca USL-ul a fost o CACEALMA ,
    ca Ponta a tradat pe toata lumea ( inclusiv pe Antonescu ) ,
    ca Ponta este parte a sistemului securist ,
    ca Ponta a fost prieten cu Basescu & Kovesi ,
    ca era inconjurat si sfatuit de tot felul de japitze si tradatori , etc.
    ca cei 7,4 milioane de votanti antibaselu au fost trasi pe sfoara in principal de acest baiat,
    etc.
    Cam tot ceea ce semnalam eu de cativa ani încoace si pentru care-mi luam injuraturi de la tot felul de propagandisti …

  19. Guvernul Cioloş pregăteşte un nou val de privatizări. Ce firme de stat sunt scoase „la mezat”
    .
    http://www.realitatea.net/statul-vrea-sa-vanda-actiuni-la-firmele-de-stat_1988674.html
    .
    Când nu vor mai avea ce sa vanda , baietii astia vor vinde TARA !!!
    .
    De 11 ani încoace , toti guvernantii si-au acoperit incompetenta sau ticalosia prin impozite si taxe , prin privatizari dubioase si prin teroare . N-au construit nimic care sa dainuie si n-au lasat nimic in urma lor decat saracie si instabilitate .
    Tara asta a experimentat toate regimurile politice si a fost guvernata de toti ticalosii , cioflingarii , aventurierii si dezaxatii posibili : Basescu , Boc , MRU , Blaga , Videanu , Berceanu , Pogea , nita , Geoana , Valcov ,Macovei , Kovesi , Ponta , etc.
    Daca tot vor sa vanda ceva , nu inteleg de ce nu vand PNL-ul sau casele lui Ghiolbannis . Nu cred ca s-ar supara nimeni …

  20. Motanul Incaltat
    October 7, 2016 at 3:18 pm

    Constitutia Romaniei vorbeste de suveranitate. Daca dvs vreti sa spuneti ca suveranitatea nationala este posibila fara economie nationala, va rog sa o faceti explicit. Altfel, pare rizibila, ca sa nu spun ridicola, acuzatia de ,,subminare a economiei nationale” formulata de DNA impotriva domnului Varujan Vosganian. Care ,,economie nationala” ?

  21. Adrian B.

    Daca Antonescu era convins ca PNL reprezinta ,,baietii buni” din USL, nu inteleg de ce s-a retras din politica, dupa ce PNL a abandonat ,,barca” coalitiei, in urma refuzului PSD de a-l promova pe Yohannis in guvern, propus de PNL-ul condus de Antonescu. Dvs credeti ca profesorul din Sibiu are competentze in actul de guvernare a unei natiuni ? Daca da, nu ma mira de ce il atacati vehement si fara incetare pe al doilea premier ca valoare din Romania (dupa Adrian Nastase), recte, domnul Victor Ponta.
    ps
    In plus, tot domnul Ponta este vinovat ca PNL s-a retras (si) din ALDE pentru a adera la partidul coruptului filo-american Barroso ?

    • Nu va obositi sa-l combateti pe dl Adrian.B(eu am renuntat), pentru dansul si incalzirea globala este din cauza dlui Ponta.
      Cand vad ce scrie cand se refera la dl Ponta, imi vine in minte o imagine cu un detinut, care spunea, ,,am o ura in mine ca o simt in gura”, asa simte probabil si dl.. Adrian.B cand aude sau vede Ponta.

  22. Totu’i bine cand se terminata cu bine. Noapte a trecut cu vant extrem de puternic si rafale de ploaie. Pe la 3:00 dimineata totul s-a mai ostoit, dar a picat lumina (nici acum, ora 14:30 nu avem). Inca nu m-am dus la ocean sa vad ce s-a intamplat. Inca bate vandal, in rafale, dar suportable. Chiar recomfortant dupa noaptea trecut 🙂
    Cum scriu de pe telefon, voi reveni cand voi avea current… si Internet.
    Va multumesc pentru gandurile bune.

  23. Jean-Claude Juncker recunoaste ca, in capitalism, vointa populara nu este sursa de drept: Apel la statele UE să respecte planul birocratic de repartizare a migranților

    Cel mai relevant indicator al distantarii birocratiei de la Bruxelles de vointa populara este impunerea unor cote obligatorii de migranti tarilor membre, pe care popoarele acestora nu le accepta, din motive de identitate, suveranitate si securitate.

    Comisia Europeană a prezentat anul trecut un plan de repartizare a 160.000 de migranți, îndeosebi sirieni, în statele membre. „Unele țări membre nu-l aplică”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a participat la un colocviu la Paris. „Este începutul sfârșitului dacă regula stabilită, elaborată în mod democratic, nu este respectată de către statele membre”, a insistat șeful executivului european, vizând îndeosebi Ungaria.

    „Dacă, de fiecare dată când un stat membru nu este de acord cu o decizie, organizează un referendum pentru a spune contrariul a ceea ce stabilește norma de drept (…), nu vom ajunge să gestionăm și să guvernăm Uniunea Europeană”, a adăugat el. Aceasta declaratie a fost prezentata de AGERPRES, azi, drept „DECLARATIA ZILEI”, care exprima un adevar spus doar pe jumatate. Cealalta jumatate este ca acelasi lucru se va intampla daca UE nu se reformeaza, nu se apropie de cerintele cetatenilor si nu face o sursa de drept din vointa populara, exprimata prin democratia reprezentativa a parlamentelor si democratia directa a alegerilor si referendumurilor.

  24. Pericolele unei piete “libere” a UAV-urilor: Lovirea drepturilor omului cu drone

    Va puteti imagina o situatie in care in locul camionului din cazul atacului barbar de la Nisa teroristii ar folosi o drona? Ori o situatie in care invaziei migratorii i-ar lua locul o invazie a dronelor? La asa ceva se va ajunge daca se va crea o piata “libera” a dronelor. Dupa ce internetul, creatia militara a CIA, a ajuns sau a fost pus in mainile teroristilor “Stat Islamic”, fapt care a devenit deja o “banalitate” sau este privit ca un “efect colateral” al drepturilor omului, SUA lanseaza lumii o alta momeala sau provocare, internationalizarea folosirii dronelor, care ar putea fi scump platita.

    SUA și alte 44 de țări au emis o declarație comună privind principiile pentru exportul și utilizarea dronelor, a anunțat miercuri Departamentul de Stat al SUA. Este un prim pas american catre o piata “libera” a așa-numitelor “unmanned aerial vehicles” (UAV-uri) sau “vehicule aeriene fără echipaj uman”. In declaratia privind UAV-urile sunt folosite acelasi limbaj de lemn si aceleasi argumente de carton ca in cazul liberalizarii armelor de foc din SUA, de pilda, in care autoritatile americane s-au spalat pe maini de consecintele folosirii acestora in spirala violentei civile.
    Aceeasi deresponsabilizare, nu numai a liberalismului american, este si in cazurile in care in mainile teroristilor au cazut arme si tehnologii sofisticate de pe piata “libera”, in ciuda “guvernarii” acesteia “atât de legea conflictelor armate, cât și de legea internațională privind drepturile omului”, pe care le afirma declaratia privind UAV-urile.

    O mostra elocventa a limbajului de lemn si gratuit al declaratiei este cand aceasta menționează că exportul dronelor dotate cu arme sau capabile de lovituri aeriene trebuie să fie făcut într-o manieră “responsabilă”. Curat murdar, unchiule Sam, ar spune Pristanda. China, Rusia, India și Pakistan reprezintă excepții notabile de la acordul de miercuri, semnat de țări din Europa, Africa, America Latină și Asia. Germania și Marea Britanie sunt printre principalii aliați ai SUA care au aderat la declarația comună.

    Scepticii in privinta riscurilor dronelor nu trebuie sa astepte sa se intample, este suficient sa ia urma unui indiciu. Julian Assange, celebrul editor al scurgerilor de informatii și activist pe internet, vorbește despre riscuri la adresa persoanei sale, din cauza emailurilor lui Hillary Clinton, interceptate de WikiLeaks, care o prezintă pe fosta secretară de stat ca o persoană coruptă, manipulatoare și răzbunătoare. Potrivit unei dezvăluiri, făcută in urma cu cateva zile în True Pundit, în noiembrie 2010, cu puțin înainte ca WikiLeaks să divulge pachetul de 250.000 de cablograme care a afectat serios imaginea Administrației Obama, Hillary Clinton și-ar fi întrebat exasperată staff-ul: „Nu putem pur și simplu să-l lovim cu o dronă pe tipul ăsta?” Hillary Clinton este candidata la alegerile prezidentiale americane a Partidului Democrat, care de 8 ani conduce SUA.

  25. Așa m-am săturat de hoardele astea de doftori, că mi-e greață.
    O țară de doftoroi și doftoroaice care stau toată ziua prin sălile de sport, la salonul de „înfrumusețare”, în cluburi unde se îmbată și se bat, la munte, la mare, în țară, afară, iar în țară, iar afară (te-ntrebi pe banii cui, că pe-ai lor – în niciun caz), freacă telefoane mai inteligente decât ei (smart phones), pierde-vară, pierde-toamnă, pierde-iarnă, pierde-primăvară…
    Nu mai pot să ascult discuții despre doctorate și doctori.
    Dacă s-ar putea să fie luate toate „tezele” astea din toate domeniile la puricat, sunt convinsă că n-ar rămâne valide mai mult de câteva mii.
    Problema cea mare e că unii dintre doftorii ăștia sunt angajați la stat și, deși se duc la slujbă din două-n trei, primesc un spor bun pentru titlu.
    Ne mai întrebăm de ce e sufocat Bugetul de Stat…

    • Adrian B,
      un prieten din Statele Unite imi spunea ca in capitalism este mai important sa stii sa vinzi decat sa produci.

      • Probabil se referea la importanta pietii de desfacere, nu a calitatii de vanzator.
        Chiar daca esti bun negustor dar nu ai o piata pe care sa-ti vinzi „productia”, atunci ramai cu produsul muncii in hambar si pierzi toti banii investiti in materiale, forta de munca, etc. De aici si pana la faliment nu-i decat un foarte mic pas.
        Si odata cu falimentul tau (al intreprinderii) sufera si cei care au muncit pentru realizarea produselor, deoarece raman fara loc de munca.
        Si pierde si statul care nu mai incaseaza impozite (pe venitul companiei si pe salarii), dar ii cresc in schimb cheltuielile sociale (ajutoare de somaj). In paralel, o masa mare de someri duce la cresterea masei critice de nemultumiti si, implicit, la instabilitate sociala.

  26. Nici nationalismul nu mai e ce-a fost …
    Cica , culmea nationalismului este ca un presedinte sas sa-l faca pe un etnic maghiar sa fie mandru de tara sa Romania !!!
    .
    Iar seful din umbra al principalului partidu nationalist ( PRU ) se lauda ca are origini albaneze si italiene , a distrus ( cu Anaf-ul ) aproape tot capitalul autohton si dadea ordin jandarmilor sa-i rupa cu bataia pe taranii din Pungesti .

  27. Fragmentarium Politic
    October 7, 2016 at 7:12 pm

    Sa ne rugam la Dumnezeu ca Ungaria, Serbia, Bulgaria, Turcia si Rusia sa reziste la agresiunea asazisului ,,stat de drept” rupt de realitatea vointei populare. Noi nu realizam inca, dar avem, pana la urma, o sansa, prin pozitionarea noastra ca tara riverana la Marea Neagra. Daca vom stii sa identificam care ne sunt interesele in zona si sa amorsam o relatie multipla cu tarile apropiate, facand din Marea Neagra in pol de dezvoltare si o placa turnanta a schimburilor comerciale, culturale si de tehnologie dintre Europa si Asia (inclusiv spatiul Orientului Mijlociu), ne vom lua CU ADEVARAT tara inapoi. Deocamdata, o minoritate inconstienta si agresiva CREDE ca si-a recuperate tara, nedandu-si seama ca ea, tara, li se scurge inexorabil printre degetele fragile si neputincioase.

  28. ZeV, aveti dreptate, denumirile de “putere” si “opozitie” sunt toxice. Au fost special create si impuse, prin metoda imitatiei “progresiste”, dupa 1776 si 1789 (observati diferenta de 13, o slabiciune numerologica a intunecatilor care-si spun iluminati), pentru a diviza politica, subsistemul conducator al oricarui sistem societal national, statal sau national-statal, cat si populatia, resursa productiva fundamentala a oricarei tari. Si da, nu este o chestiune constitutionala, as spune chiar ca este un stereotip anticonstitutional, pentru ca ne dezbina in doua Romanii care vesnic se lupta intre ele.
    Nu incerc sa sugerez ca ar trebui sa “desfiintam” dialectica unitatii si luptei contrariilor din politica si societate, ceva imposibil de altfel, pentru ca ea va continua sa existe si sa ne amendeze, prin fructele pe care le vom culege de pe urma actiunilor noastre, indiferent daca o recunoastem sau nu, daca o acceptam sau o respingem. Incerc doar sa atrag atentia ca o deformam, inconstient sau indus, prin absolutizare, care naste monstri.
    Intr-o politica sanatoasa, de normalitate, exista partide de guvernare si partide de alternativa, care pastreaza si cultiva competitia, acest motor al progresului politic, dar si in general. Nu are importanta numarul partidelor dintr-o categorie au alta, carora le pot apartine cate un partid intr-un sistem bipartid, ori mai multe partide in sistem multipartid.
    De aceea ar trebui ca cele doua pistoane ale motorului competitional sa le numim simpu, Guvernarea si Alternativa. Nicidecum Puterea si Opozitia, care transmit semnale false, de lupta sine die si pe viata si pe moarte, calea care macina si ruineaza o societate, un popor, o natiune, o tara.
    Raporturile dintre Guvernare si Alternativa ar trebui reglementate constitutional, in asa fel incat compunerea fortelor lor sa serveasca interesul national si societatea romaneasca, nu sa le submineze. Doua reguli mi se par esentiale. Prima regula, ca bascularea dintre Guvernare si Alternativa sa fie hotarata de electorat, prin vot direct, in cadrul referendumurilor nationale si locale pe care in mod curent le numim alegeri prezidentiale, parlamentare si locale, pentru ca si alegerile sunt tot referendumuri, expresii autentice ale democratiei.
    Comparativ, oricine isi poate da cu usurinta seama ca alegerile care nu sunt referendare, in sensul ca Alesul sau Alesii sa fie emanatia votului Direct, nu Indirect, au o problema la capitolul de autenticitate, implicit de legitimitate. In cazurile de alegeri nereferendare, cvasitotalitatea alegatorilor nu poate spune ca l-a ales pe x sau y, deci acesta, cetateanul-alegator, nu si-a transmis in mod direct legitimarea sau nelegitimarea Alesului sau Alesilor, ci acest lucru s-a intamplat numai in cazul unei minoritati “infinitezimale”, a unui asa-numit corp de electori, care ei, electorii, cateva sute sau mii, il aleg pe “Ales”, ceea ce ridica un mare semn de intrebare.
    De aceea toate alegerile trebuie sa fie Alegeri Referendare, prin care Alegatorul sa-si transmita in mod direct vointa de legitimare sau nonlegitimare asupra Candidatului, care in cazul majoritatii voturilor de legitimare Directa, devine cu adevarat un Ales al Majoritatii. Mai simplu spus, un mandat de Ales trebuie sa fie ca un tesut in care celulele sale sunt voturile tuturor alegatorilor sai, care trebuie sa fie o majoritate directa, nu reprezentata.
    A doua regula este ca o data ce Guvernarea a fost stabilita prin Alegeri, Alternativa va trebui sa se supuna votului majoritatii si sa se inhame la infaptuirea scopului si obiectivelor Guvernarii, care devin scop si obiective Nationale. Niciun partid de alternativa nu va trebui sa fie in “opozitie”, adica sa obstructioneze, campania electorala s-a incheiat, si aici probabil va trebui umblat la durata, in sensul maririi duratei campaniei electorale, din anul alegerilor, la cateva luni.
    Deci, concluzionand pe acest subiect, noile concepte politice si electorale, pentru un nou sistem politic si electoral si pentru o noua constitutie, ar trebui sa fie: Guvernare, Alternativa, Partide de Guvernare, Partide de Alternativa, Alegeri Referendare, Democratie Referendara, Ales/Alesi Referendar, Scop National, Obiective Nationale, Program de Guvernare Nationala etc.
    Desigur, si alte concepte-perechi vechi vor trebui inlocuite, cum este perechea conceptuala stanga-dreapta, nascuta din vechi antagonisme de clasa, socioprofesionale sau rezidentiale, care in vremurile postmoderniste mentine o contradictie anatagonista aproape “arhaica” si o dezbinare artificiala.
    Probabil ca noile criterii de distingere a caracterului si rolului unui partid vor trebui sa se refere la afilierea internationala a partidelor, care vine din perioada Internationalelor, sforile prin care partidele nationale erau puse in mainile unui centru internationalist, devenind astfel niste marionete (partide-marioneta), la partidele transnationale, la partidele nationale, si ce inseamna partid national, pentru a iesi din paradigma partidelor-slugi ale marii finante mondiale si ale marelui capital mondial.

  29. Nicuşor Dan de la USR, unii zic Unealta lui Soroş din România , băgat în aceiasi oală ..de noapte şi în saci de dormit cu specialista în sărut franţuzesc şi mânării Bechtel, dar şi cu ambasadorul U.K.
    Practicanţii LGBT sunt în al noulea cer : legalizarea căsătoriilor contra naturii ! 😉
    Probabil totul se face la îndemnul franţuzoaicei care a vizitat recent Parisul :
    https://youtu.be/ju79YT_lBVI

  30. Cam asa luptau PSD-istii cu Basescu pentru cine mai avea dubii …
    .
    http://www.cotidianul.ro/vanghelie-ioan-rus-intermediar-intre-ponta-si-kovesi-289169/
    .
    Cam orice om sanatos la cap ( cu exceptia lui Zev ) si-a dat seama imediat dupa alegerile din 2012 ca ceva nu este in regula cu Ponta si cu baietii care-l inconjurau . Toate actiunile lor ilogice , inactiunile si toata politica lor antinationala anuntau ca sunt o gasca de derbedei si de tradatori , cu nimic mai presus decat Baselu & Co.
    Astazi , când au inceput sa se dea in primire unii pe altii vedem ca Ponta era catelul ascultator al lui Ghita , ca toti erau niste securisti ordinari de aceeasi teapa cu Kovesi si Macovei si ca USL-ul era o cacealma de prostit prostii !
    Toti borfasii astia jucau teatru pe la TV si de fapt ei erau intr-un fel de ” Liga lui Mitica ” a securistilor unde se intalneau , se distrau impreuna si negociau posturi si arestari .
    .
    Albanezul asta de Ponta este cea mai mare RUSINE pentru un partid ca PSD-ul . Este un individ total lipsit de caracter , avid de putere si incompetent , gata sa-si dea mana cu orice ticalos si sa tradeze pe oricine .
    PSD-ul va trebui sa-si caute un nou lider , un om inteligent si onest si sa se debaraseze de acest personaj odios .

  31. Adrian B.

    Ori esti diversonist, ori naiv. Victor Ponta a propus sefii la Parchete, DUPA ce doamna Pivniceru si-a dat demisia si DUPA ce PNL a refuzat sa mai preia portofoliul Justitiei, lasandu-l pe Ponta singur cu castana fierbinte in mana. Intodeauna acesti penelei far’de ideologie (altfel decat in maculaturi sterile) au reprezentat o adunatura de lasi, incapabili sa-si asume responsabilitati.
    Reamintesc, de asemeni, ca strategia PNL de a abandona corabia USL si pe cea a ALDE era pregatita cu mult timp inainte. Se astepta doar pretextul si acesta a venit odata cu propunerea PNL de a-l infiltra pe Yohannis in functia de vicepremier, stiindu-se bine ca PSD nu putea accepta asa ceva.
    Retragerea lui Antonescu de la sefia PNL facea parte din acelasi plan, pentru a netezi drumul spre Cotroceni alesului Ambasadei. Daca Antonescu va putea sau va dori sa vorbeasca, la in moment dat, lucrurile se vor limpezi.
    Victor Ponta a candidat la presiunea partidului (desi si-a dorit tot timpul sa ramana premier) dupa ce Antonescu a tradat coalitia.
    Daca unii dintre romani par a deveni amnezici, mai exista unii (inclusiv eu) care privesc in trecut fara patima si ura. Patima si ura intuneca mintea, stimate coleg si devenim astfel usor manipulabili si prada usoara in ,,mana” diversionistilor de meserie. Mai ales cand trebuie sa ne exercitam dreptul de vot.

    • Dumneata traiesti intr-un univers paralel , cu propriile realitati si cu propriile fantasme .
      .
      De cca. 3 saptamani , toata media este ocupata cu autodenunturile lui Ghita , Udrea si Ponta si cu dezvaluiri despre tradarile si manariile dintre Ponta , Ghita , Basescu , Kovesi si Udrea .
      .
      Fabulatiile si aberatiile dumitale chiar stârnesc rasul …

  32. @Fragmentarium politic. Internetul nu este o creatie a CIA ci a armatei americane (sub denumirea de Arpanet). El a fost „dat in folosinta” publica in scopul strategic de a exista comunicatie si legaturi intre cetatenii americani chiar in cazul unui conflict cu fosta URSS. De ce nu s-a dezvoltat si la noi un soi de internet, desi se putea comunica intre mai multe monitoare ale unui sistem Independent, sau Coral? Raspunsul este de tip uman – politic: pentru libertatea si proprietatea sa omul lupta si singur, ori alaturi de „vecinii” fie si virtuali. Sistemul de retea, zis „internetul negru” sau „internetul liber” Tor este o creatie a Serviciului de informatii al marinei americane si „abandonat” pentru uz civil. Scopul „abandonului” este supravegherea unor segmente sociale si a unor indivizi imprudenti care, crezandu-se la adapost, dezvolta „in vazul lumii” activitati ilegale si, de multe ori, imorale.

  33. @ Miron 1947
    .
    Ok , am inteles ca eu sunt rau . Dar totusi , ce parere aveti de autodenunturile si dezvaluirile referitoare la d-ul Ponta .
    Ii fac cinste acestuia ?

    • Nu am scris ca sunteti rau, pentru a trage aceasta concluzie ar trebui sa va cunosc, dar din ce scrieti pe acest blog am observat ca aveti o marota cu dl. Ponta.
      Autodenuntul dlui Ghita, nu-l incrimineaza pe dl.Ponta, cel putin din ce se stie acum.
      In legatura cu denuntul sau autodenuntul, acesta ca se devina o certitudine trebuie probat, in cazul gazdei noastre pe acest blog, nu s-au verificat, dar ,,statul de drept” a decis ca trebuie condamnat si fara probe, pentru a fi exemplu(la ce???).
      Cat priveste ruperea USL, eu pot sa va descriu pas cu pas cum a lucrat dl Antonescu in acest scop si nu cred ca voit, ci mai mult ca sigur nevoit, daca avem in vedere ca aceasta constructie politica l-ar fi propulsat 100% sigur in functia de presedinte al Romaniei.
      Dl Ponta pe care-l tot huliti a demonstrat ca isi tine promisiunile, aduceti-va aminte cand a invitat UDMR la guvernare dupa alegeri, pentru ca asa convenise cu ei si ce reactii a incasat(chiar si de la dl Antonescu, desi a fost parte din intelegere), pana a iesit UDMR cu hartia conventiei intre ei si USL.
      Daca doriti filmul intentiei de rupere a USL initiat de dl.Antonescu inca din primavara lui 2013, sunt dispus sa vi-l relatez.
      Probabil ce am scris n-o sa conteze pentru dvs.(ramane dl.Ponta vinovat de toate) dar daca v-ati adresat mie, ma simteam obligat sa va raspund.
      Va relatez doar un pas, nu primul.
      Retragerea lui dlui Chitoiu din guvern ca ar fi fost prea apropiat de dl.Ponta, va spune ceva?

      • „… pana a iesit UDMR cu hartia conventiei intre ei si USL”.
        Din ce scrieti, rezulta ca era vorba de un protocol secret pe care alegatorii nu l-au cunoscut. Daca acest protocol era transparent, care credeti ca ar fi fost rezultatul alegerilor?

      • Nu stiu, dar daca fara UDMR nu realizau peste 50% (nu stia nimeni ce rezultat va fi) era bine, (cu Basescu presedinte) ca acest protocol sa nu existe, ?

      • P.S.
        , Daca acest protocol era transparent, care credeti ca ar fi fost rezultatul alegerilor?”
        Am inteles(daca gresesc sa ma corectati) ca traiti in SUA, referitor la transparenta pe care o invocati, la dvs. totul este transparent, nu exista aranajamente de culise?

      • Habar n-am ce-i in culise. Nu lucrez la „teatru” 🙂
        Dar dumneavoastra care lucrati la „teatrul politic romanesc”, dupa cum lasati sa se inteleaga din suficienta cu care faceti afirmatii, considerati ca o culme a moralitatii si a caracterului integru a lui Ponta este tocmai faptul ca, desi a ascuns electoratului manevrele si protocoalele, s-ar fi tinut de cuvant.
        Pai asa si Hitler s-a tinut de cuvant fata de Stalin cand a acceptat cedarea Basarabiei in urma unui protocol. Tot secret si ala. Sa inteleg ca Ponta a invatat din istorie?
        Buni elevi mai sunt politicienii astia de pe malul Dambovitei.

        Ma intreb de ce se mai vocifereaza impotriva jocurilor de culise din UE, sau a introducerii imigrantilor in Romania pe usa din dos si in total secret. Sau poate chiar „soaptele” despre locatiile secrete in care ar fi fost tinuti teroristii in drum spre Guantanamo sunt adevarate. Poate. Cu toate ca astea, aici vorbim de „protocoale” secrete la nivel international, nu de aranjamente pe sub masa care sunt ascunse propriului popor in ajunul alegerilor.
        Dar vedeti, domnule, asa apar teoriile conspiratiilor si lipsa de incredere in politicieni.

    • LIVIU BEJAN

      internetu la origine trebuia sa raman in functiune si dupa lovituri nucleare multiple. Ori asta conditie nu prea isi avea rostu in Romania – capcitate mai scazuta de a baosbi loviturile si o retea de telcomunicati sub standarde. Adica din 2 lovituri ,…. adio si un praz verde.
      Inca ceva – sisteme din astea militare au interesat statele nucleare. SUA lucra la internet. Francezii al Rita. Englezii la Ptramingan. Sovieticii nu se stie la ce dar sigur ca si ei .
      Ginesti cum sta treaba? Sistemul asta intyereseaza mai ales detinatiorii de arme nucleare. Ca sa poata da ordinu de riposta…

      Cat despre teletransmisia nu prea utilizata la noi .. in afara de rezistenta de gen luddit in ce priveste tehnica de calcul mai era o sfanta reticenta fata de controlul organilor superoare. Reticenta dercurgand dintr- o sanatoasa frica ,sau din cauza presiunilor ptr desparirea planului* si sa nu uitam motive din cele mergand pana la penal (de ex pe litiral .. erau si multe camere de hotel declarte pcupate cand de fpat erau „libere” Se ocupau imediat de rudenii, preieeni sau insi dispusi sas plateasca ptr un favor [unu cu bani .. mai advocat a plecat cu o juna la mare.. mamaia, plin sezon musiu advocatu nu avea bilet. Ei si?! Avea bani!!!! In juma de ora avea si camera … presupus a fi ocupata Scump da a meritat a fost comentariul sau. Nu se referea la sejurul in Mamaia. )
      Insa sa zzic asa ceva mirosise partdoul .. ceva despre psobilitatea crescuta de control. Ca nu a reusit .. meritele revin Institutui Complet Inutil zis si Institutul de Certcetari Inutile care a resuits a nu faca ce era sarcina sa de capatai

      • Prima teletransmisie a avut loc intre Univac 90/70 de la Centrul de Calcul al Ministerului Turismului si statia de terminale montata la subsolul hotelului ARO din Brasov. Intamplator sau nu, am fost inginerul care a montat statia si a asigurat transmisia la inceput prin modemuri NOKIA de 2400 bauds. La o saptamana dupa darea in folosinta, am fost vizitat de sefi de la Centrul de Calcul al MAI si altele, unii fosti colegi de facultate. Era prin ’75, daca nu m-a lasat memoria.
        Scopul statiilor de terminale era de a asigura, nu locurile din hoteluri in timp real, ci identificarea locurilor libere din statiuni: Mamaia, Neptun, Venus, Eforii (amandoua), Sinaia, Brasov, Poiana Brasov.
        Inca existau dispecerate in statiuni care primeau datele prelucrate de la CCMT, de fapt corelari ale „sosirilor” de turisti preconizate si actualizate din contractele externe cu situatia reala a locurilor ocupate si trimise prin terminale. Desigur se prelucrau si situatiile financiare, etc.
        Centrul de Calcul al Min. Turismului s-a infiintat dintr-un fond ONU de dezvoltare de 1,5 milioane dolari. Initial a fost pe Luterana, pentru recrutarea personalului si scolarizare la CEPECA (programatori si analisti de sistem), dar si prin instructori trimisi de UNIVAC in cadrul contractului. Apoi, dupa cca. 1 an s-a construit o cladire moderna, dedicata pe Bd. Poligrafiei 3, in spatele hotelului Parc. Cursuri de pregatire au continuat in centre UNIVAC din Elvetia sau Austria.
        Vasile Barna, primul director, omul cu viziune care s-a luptat pentru infiintarea acestui centru modern, a murit impreuna cu toata familia la cutremurul din 1977. Dintre multii ingineri de hard, de sistem, analisti, etc multi au reusit in strainatate: Dan Leonte director la o agentie guvernamentala din Anglia, Emil Motolici – Germania (si-a creat o firma de mare succes care a castigat contractul cu IBERIA) , Valeriu Popescu (Soni, cunoscut si ca membru al Cometelor sau Mondialului, nu mai tin minte) – are o firma de circuite integrate in San Diego, raposatul Dan Steru fost director de dezvoltare la o filiala Unisys SUA, etc, etc
        Alt Univac 1100 era la Centrul de Calcul al CFR-ului. IBM 360 avea Universitatea si, desigur, CEPECA. Dar statii de teletransmisie au fost pentru inceput doar la Ministerul Turismului. Nici Statistica nu avea.

  34. @Ghita Bizonu’. Desigur, Ghita, dar de ce vrei sa speriem colegul de blog? Trebuie sa ne inspiram din bancul cu explozia nucleara, nu se poate sa nu il tii minte: ” Intrebare: Ce facem in caz de explozie nucleara in apropierea noastra? Raspuns: Ne intoarcem cu spatele la explozie ca sa nu fim orbiti si o luam agale spre cimitir.”

Lasă un răspuns