Reuniunea internatională „Penser l’Europe”

Zilele acestea, se desfăsoară, la Bucuresti, pentru al 15-lea an consecutiv, seminarul international „Penser l”Europe”. O initiativă a Fundatiei Nationale pentru Stiintă si Artă, condusă de academicianul Eugen Simion. De fapt, reuniunile sunt organizate impreună cu cinci academii europene. Tema din acest an a fost „In curând un secol de la incheierea Primului Război Mondial  – ce a invătat Europa din istoria sa?”

Seara de debut a insemnat o intâlnire a participantilor la un dineu oferit de guvernatorul BNR. In hall-ul BNR, am putut admira lucrarea lui Brâncusi, „Cumintenia pământului”.

Ieri, in prima sesiune, am prezentat o comunicare, intitulată „Zece lectii din istoria secolului 20”.

Voi reveni cu detalii despre temele si participantii la seminar.

18 gânduri despre “Reuniunea internatională „Penser l’Europe”

  1. Codruța, la radio, „determinată” (cum se zice acum în păsăreasca plină de false friends din engleză), adică, pe românește, hotărâtă:
    Consiliul Național de Etică a decis că n-am plagiat. Eu am respectat normele în vigoare atunci referitoare la elaborarea unei teze.
    Păi, măi Codruța, măi, și lui Ponta i-a dat OK-iul același Consiliu Național de Etică, câteva luni mai târziu.
    Și Ponta susține că a respectat normele aflate în vigoare atunci.
    De ce verdictul dat lui n-a fost corect și s-a format o altă comisie, iar verdictul dat ție ar fi?

  2. Penser: potrivit unei stiri Economist diseminata acum 4 ore, profesorii ( de liceu) olandezi sunt cei mai bine platiti profesori din lume, castigand – in medie – 67000 de dolari (pe an) pentru o activitate de 36 de ore saptamanal. Inutil sa zic ca Romania nici nu isi gaseste loc in statistica, ultima fiind considerata Estonia, cu un catig de 13233 dolari anual, pentru 36 de ore de activitate saptamanala; urmeaza, in ordine crescatoare: Slovacia, Cehia, Polonia (deja la 25000 de dolari pe an!), Polonia fiind si campioana Estului salbatic la profesorat. In Belgia, tara cu care noi eram la egalitate economica si de trai in 1938, un profesor de liceu castiga 48000 de dolari anual, la o activitate de 37 de ore saptamanal. Foarte interesant este ca, in destule tari europene, salariul unui profesor de liceu este la nivelul (ori chiar peste!) produsul intern brut per locuitor. Asa se sustine invatamantul si nu ca in Romania, unde profesorii ajung sa fie luati peste picior de elevi ai lor, fiindca au telefoane mobile modele prea vechi, iar membrii ai cabinetului (negru!) incep a se gandi din nou (la cine am mai vazut noi asta, in trecut?) la alimentatia stiintifica, rationala.

  3. Foarte interesant subiectul seminarului international. Semnificativ si momentul ales ca reper: Primul Razboi Mondial. Suntem parca intr-un moment asemanantor de rascruce, in care soarta fiecaruia depinde de alegerile celor ce ne conduc.

    O sa inceapa SUA o ofensiva militara directa impotriva trupelor lui Assad si implicit a Rusiei in Siria, asa cum a declarat Ash Carter (cauta solutii inclusiv miltare)? O sa fim martorii unor „miscari tectonice infircosatoare” asa cum ameninta Rusia in cazul unei ofensive americane in Siria? Ce poate sa faca Europa si ce o sa faca daca va fi razboi ruso-american? Ce o sa faca China? Ce vor face „aliatii” SUA din NATO, pentru ca va fi greu sa apelezi la articolul cu solidaritatea din tratat? Si daca americanii chiar vor un razboi cu Rusia in Siria, ce sanse au sa il cistige? Toata planeta o sa piarda pentru ca doi berbeci se iau in coarne. De fapt o sa cistige ISIS si alte miscari islamice fundamentaliste.

    Pe fondul acestor tensiuni vin altele, economice, financiare, si sociale. Catalonia vrea un alt referendum. Banuiesc ca o sa faca referendumuri de independenta pina le iese. Si pe urma sa vezi „spillover”, adio Europa unita. Toti vor ridica ziduri, granitze, control la frontiera, vor introduce vize, tarife la import.

    Mai grav, doua natiuni cu arme nucleare, India si Pakistan, au inceput sa se ia la trinta pentru Kashmir, zona aia mult rivnita de ambele tari. Eu nu am incredere ca astia stiu sa se abtina la apasat butonul nuclear.

    Oare ce ni se intimpla ca specie? De unde apetitul asta de razboi si anarhie la nivel global?

  4. liviu bejan

    cestia cu „Belgia, tara cu care noi eram la egalitate economica si de trai in 1938” este un vis umed . Niciodata nicacda nevermore niemals jamais

  5. SUA: De ce luna viitoare americanii il vor alege presedinte pe Donald Trump. Evaluarea sumbra a “mostenirii” Obama-Clinton are toate confirmarile de realism, interne si externe. http://www.contributors.ro/editorial/ganduri-sumbre-din-d-c/ Pe Hillary Clinton nu a ales-o nimeni, si nici nu o va alege. Intern, Obama si Clinton s-au afirmat ca doi minoritari ale caror rasialitate si etnicitate au jucat cel mai dramatic rol in epoca post-kennedyana, prin biciuirea politica si economica nemiloasa a marii majoritati a americanilor, care s-a vazut incolacita de saracia/saracirea extrema. Apoi, zonele de infractionalitate interna, stimulate discret si protejate manipulativ de regimul “afro-evreiesec”, cum adesea l-a diagnosticat cu luciditate Donald Trump, au ajuns sa se impuna si sa fie impuse populatiei SUA ca o “patura suprapusa”. In exterior, rasismul clicii minoritare s-a dezlantuit impotriva sirienilor si arabilor, provocandu-le distrugeri si suferinte chiar mai mari decat in perioada mincinoaselor razboaie “preventive”. Sarcina lui Donald Trump de a schimba aceasta mostenire sumbra este enorma, dar nu imposibila. Intr-un fel sau altul, candidatul republican a inventariat de-a lungul campaniei sale electorale o serie de urgente, a caror prospetime nu a trecut pe langa urechile alegatorilor, ca in cazul mesajelor rasuflate ale rivalei sale. Mesajele de politica sociala ale lui Donald Trump au sugerat ca razboiul intern va fi oprit, pentru ca americanii de rand sa nu mai conteze doar ca surse inrobitoare de munca, de impozite si de soldati, spre imbogatirea si gloria celor din varful piramidei sociale, care se comporta ca si cand ar fi in varful unui lant trofic. Oprirea razboiului din Siria, prin lichidarea monstruoasei creatii teroriste “Stat Islamic”, a fost ferm si in mod repetat asumata de catre prezidentiabilul republican Donald Trump. La fel, bararea cursului spre un nou razboi rece, in care de aceasta data ulii razboiului nu ar fi decat ei singuri, lumea fiind satula de orbirea si asurzirea cu dusmani fictivi si vanatori de vrajitoare. Donald Trump a dat semnale incurajatoare si privind punerea umarului la refacerea intregului numit “lumea globala”, prin abandonarea aberantei politici a sanctiunilor, care fractureaza liberalismul si globalizarea si aduce pierderi pentru toti. Nu au trecut neobservate nici criticile lui Trump la adresa celor care sunt “lacomi”, o luare de atitudine care da o speranta revenirii la cooperarea egala si reciproc avantajoasa cu toate natiunile.

  6. DNA, mai tare ca Pandora

    Involuntar sau nu, DNA a redeschis vulcanul luptei interne pentru controlul conducerii PNL, dintre aripile liberala si democat-liberala, in care acesta continua sa fie scindat dupa fuziunea dintre vechiul PNL si vechiul PDL.

    Decapitarea unui cap al conducerii bicefale a PNL, prin demisia copresedintelui Vasile Blaga, la care acesta a fost obligat in urma punerii sale sub urmarire penala de catre DNA, a scos de la dospit ideea alegerii unui presedinte unic.

    Din sagetile pe care liberalii si le arunca unii altora in presa pe tema realegerii unui alt copresedinte, in locul lui Blaga, sau revenirii PNL la normalitatea unui presedinte unic, se desprinde concluzia clara ca vechii liberali sustin varianta presedintelui si democrat-liberalii pe cea a copresedintelui.

    Raportul de forte in aceasta confruntare este favorabil vechilor liberali. Aceasta este a doua concluzie neta, care se poate deduce cu usurinta din reactiile vehemente de respingere de catre fostii democrat-liberali a variantei presedintelui unic.

    Sunt greu de anticipat deciziile celor doua aripi, care urmeaza sa aiba discutii separate, iar liberalii vechi si intalniri cu liderii din teritoriu. Pot doar presupune ca de aceasta data ca (re)-“tribalizarea” va pune pe fuziune o presiune mai mare ca oricand. Daca securea razboiului va fi dezgropata, fuziunea se va transforma in secesiune.

    Sforile noului joc, pe miza presedinte sau copresedinte, sunt in mainile lui Klaus Iohannis. Frustrari s-au adunat de partea ambelor aripi din PNL, dar cred ca cele ale vechilor liberali sunt mult mai mari, pe perceptia ca au facut o mezalianta, fostul PDL fiind o ruina la momentul fuziunii.

    Liberalii lui Iohannis nu sunt orbi nici la ridicarea partidului lui Basescu, PMP, si la riscul reintalnirii, rejonctiunii comandantului cu fostii camarazi. Mai este si o alta ipoteza, un presedinte unic al PNL l-ar putea atrage mai usor pe Dacian Ciolos, ca lider sau oferindu-i sprijinul politic, oricare din aceste posibilitati fiind putin probabil ca s-ar bucura de acceptul fostilor membri ai fostului PDL.

    Pe de alta parte, PNL si-ar rezolva propunerea de premier. O particularitate care se contureaza rapid si destul de puternic pentru alegerile parlamentare din iarna este ca nu va conta marimea partidului, ci numarul voturilor pe care le va putea atrage. Liderii, personalitatile puternice vor atrage voturile.

    In treacat spus, parerea mea este ca Vasile Blaga este un nevinovat, o victima, un sacrificat fara stirea lui, pe altarul interesele politicianiste ale lui Klaus Iohannis si ale liderilor vechi liberali, in frunte cu Alina Gorghiu, As dori sa ma insel, dar probabil varsta, uzura, izolarea au facut ca „nea” Vasile sa nu prinda de vesete ca in jurul lui s-a tesut o intriga. Vom vedea daca bonomul Blaga va fi un personaj fara rol, dintr-un scenariu in care nu va juca.

  7. Învățământul de stat din țări precum Danemarca, Olanda, Suedia…beneficază de fonduri consistente de la Buget fiindcă taxele pe care le plătește populația sunt foarte mari, Bugetul e bogat și există puțini evazioniști.
    În România, după ce că taxele pe venituri sunt mici (mă refer la procente), există și mulți, foarte mulți evazioniști.

  8. Nu știu ce să spun despre Cumințenia Pământului, adică despre eforturile statului de a o cumpăra.
    Cred că operele de artă universale pot să stea oriunde cu condiția să fie expuse publicului.
    În Europa există o mulțime de muzee private foarte frecventate.

  9. Europa nu a învățat nimic din greșelile istoriei sale. Se „îmbată „în continuare cu epocile ei de glorie când avea cele mai mari imperii coloniale, când și-a impus limba, cultura și religia în alte spații, când deținea controlul pe mări și pe oceane, când produsele ei se vindeau în toate țările lumii. Europa a declanșat două Războaie Mondiale, a împărțit lumea în două sisteme social-politice, învrăjbind oamenii și țări pe criterii politice și religioase, uitând de învătătura creștină a iubirii aproapelui, a încălcat cea mai nobilă doctrină, după cea creștină, aceea de Libertate, Egalitate, Ftaternitate. Și cea mai mare greșeală a sa a fost inventarea SUA, care , ca orice copil răsfățat, acum, o domină

  10. Oscar Wilde

    Aveţi perfectă dreptate, nu este cazul să intrăm în polemică. Permiteţi-mi totuşi dreptul la replică pentru a face câteva precizări istorice.

    «Interpretatio græca» si «interpretatio romana» sunt două locuţiuni latine ce desemnează înclinaţia grecilor şi romanilor din antichitate de a integra zeităţile „barbarilor” propriei lor cosmogonii. Primul termen este utilizat de Herodot (sec. V î.e.n.) în Istoriile sale (Cărţile II şi III) ; Tacitus (Germania, 43) îl foloseşte pe al doilea şase secole mai târziu. Arhiepiscopul de York, Wulfstan II, reia denumirea de «interpretatio romana» în prima jumătate a sec X în lucrarea sa „De falsis deis”, tratând sincretismul păgân din punctul de vedere al creştinilor. Un pic cam târziu pentru persecuţii, nu ?

    Toleranţa politeismului roman nu se sfârşeşte cu instaurarea cultului imperial ! Această toleranţă continuă până în momentul prăbuşirii păgânismului – şi chiar îi accelerează decăderea ! – pentru că ea se manifestă tocmai prin sincretism religios. Cultul imperial este legat de cultul pur roman al Manilor (sufletele morţilor), Larilor (Stăpîni) şi Geniilor (Puteri fecunde), prin care strămoşii latinilor adorau – ca toate popoarele primitive – voinţa imaterială incorporată în obiecte materiale (adică în statui, în cazul cultului imperial ). Nu este deci vorba de sincretism religios, ci de o manifestare pur politică influenţată de practicile politico-religioase din provinciile orientale ale Imperiului, unde conducătorii fuseseră de secole asimilaţi cu zeii. Fiind religie de stat, doar pontifii, flaminii, augustalii şi magistraţii aveau datoria să aducă sacrificii publice Cultului Cezarilor, nu şi simpli particulari – cel puţin până la criza sec III.

    În privinţa lui Gbeleizis, m-am exprimat prea succint, conform lui Herodot ( Istorii 4, 92-96), marele profet traco-get Zamolxis ( Zeul cel Bătrân) ar fi introdus cultul unei zeităţi supreme a cerului şi a fulgerelor, Gbeleizis – cult adoptat de aristocraţia dacă şi getică (tracii de nord) – căruia i se aduceau jertfe umane în cadrul anumitor ceremonii de divinaţie.

    Nu este de loc greu să înţelegem politica lui Constantin I. El lansează persecuţiile împotriva templelor păgâne pentru a le jefui tezaurele acumulate de secole : cu aurul obţinut, înlocuieşte vechea monedă «aureus» – instituită de Augustus dar puternic devalorizată, ceea ce ducea la răzmeriţe în rândul soldaţilor când li se plătea solda – cu una nouă, «solidus aureus», stabil până în sec. XI ! Cum nu putea reorganiza imperiul administrativ şi fiscal decât dacă controla puterea temporală şi pe cea spirituală, Constantin adoptă chiar şi titulatura de «Pontifex Maximus», deţinută în mod tradiţional de împăraţii romani dar căzută în desuetudine datorită slăbiciunii crescânde a religiei de stat romane : împăratul Elagabal (218-222) se intitulează pe monede Sanctus Deo Soli ( Mare Preot al zeului Soare) ! În ceea ce priveşte istoria persecuţiilor creştinilor, literatura patristică este inevitabil tendenţioasă căci în doctrina creştină martiriul joacă un rol apologetic, acela de a sanctifica Biserica prin sângele martirilor. Şi tot conform istoriei şi exegezei canonice, ultima persecuţie este cea a lui Diocleţian (284-305), nicidecum Licinius care a semnat împreună cu Constantin I edictul de toleranţă din 313 ! Există însă persecuţii ale creştinilor împotriva altor creştini în cadrul luptei dintre diferitele biserici pentru a monopoliza creştinismul şi a le declara pe celelalte schismatice ( persecuţiile împotriva gnosticilor, arienilor, nestorienilor, etc.)

    Dacă sunteţi interesat, vă pot oferi o vastă bibliografie, conspectată în timp ce studiam la École Biblique et Archéologique (Centrul de Studii al Ordinului Dominican) din Ierusalim – centru cu care continui să colaborez.

    Cât despre citatul din Confucius, cunoaşterea umană are cu siguranţă limite, însă dorinţa de cunoaştere a Omului este infinită ! De aceea Dumnezeu ne-a dat o minte scormonitoare, diferenţiindu-ne de celelalte vieţuitoare de pe pământ !

  11. Cum şi amfitrionul nostru, ca şi cel al averilor României sunt vânători cu oarece pedigree, slabe speranţe ca această postare să apară (şi) pe acest blog, dar cum „încercarea moarte n-are”, sper ca şi bietele animale să fie ocolite de ea :
    “Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afecteză în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”.
    Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama
    De curând societatea civilă românească a fost informată despre ” Proiectul de OM pentru aprobarea derogărilor în cazul speciilor urs, lup și pisică sălbatică”, publicat pe site-ul MMAP, in 21 septembrie 2016, spre dezbatere publică.
    Practic este vorba despre un fapt cronic și, deopotrivă, revoltător, care se întamplă an după an în Parlament. Faptul durează de când câteva specii de sălbăticiuni (declarate dept ”carnivore” de către oamenii de știință și ”stricătoare” de către ignoranți) au devenit, grație legislației europene, ”specii strict protejate”, adică animale a căror vânare este complet interzisă.

    Ce se întâmplă este simplu și barbar: se legiferează derogări de la lege, rezultând acte normative prin care împușcarea a sute de exemplare din speciile ”strict protejate” este permisă.

    Motivația oficială – dovedind că ”banii n-au miros” și că oamenii de știință (de la ICAS) și ignoranții (din Parlament) sunt pe-o mână – este cea a pagubelor, a potențialului de periculozitate asupra comunităților omenești precum și – culmea prostiei !- a faptului că habitatul natural nu mai suportă (din cauza restrângerii sale, prin invazia antropică ”civilizatoare”) numărul și densitatea indivizilor speciilor vizate . Iată cum ”mintea cocoșului” judecă în sfatul țării: dacă pădurile României se restrâng prin defrișări, trebuie uciși și locuitorii de drept ai acestora, în loc de a fi oprit – prin legi și pază – exact primul fenomen.

    Motivația reală a legiferării atentatului la biodiversitatea carpatină este însă veche, banală și atotputernică : interesul firmelor particulare de vânătoare pentru uciderea contra cost – neaoș spus, pe valută – a ursului brun. Și, cum Irod a tăiat toți pruncii ca să-l taie și pe Iisus, tot așa și legislativul țării ( susținut mai cu seamă de ignoranții de știință de la ICAS-ul brașovean), ascunde sutele de urși meniți vânării, într-o masă de lupi și pisici sălbatice , vezi bine și aceste specii fiind (după creierașele acelorași inși) atît supranumerice, cât și periculoase.

    ECOTERORISMUL2
    foto: Nicolae Dărămuș

    Ce prevede legislația europeană – adoptată și de România – în cazul amintitelor ”specii integral protejate”?; în cazul ursului brun, de pildă , pentru care interesul cinegetic este mare… Prevede că uciderea prin împușcare se poate aproba , prin derogare de la lege, doar în cazul unor indivizi bine identificați care, în mod repetat, sistematic, au afectat viața comunităților locale (așezări omenești stabile și turme).

    ”Principiul” după care însă acționează atât aleșii neamului, cât și acoliții lor – cercetătorii ICAS-ului brașovean – este cel al reducerii ”presiunii” acestor specii asupra comunităților omenești, prin scăderea – cu sutele de exemplare – a numărului de urși, lupi și pisici sălbatice. Este ca și cum, spre a reduce riscul crimelor și al șterpelirii portofelelor, poliția ar împușca , la grămadă, toți oamenii dintr-o piață, cu speranța că printre cei trimiși în lumea drepților se află și câțiva potențiali criminali și hoți de buzunare.

      • @ Radu Humor
        Cand am organizat FORUMUL TEHNOCRAT in 1997, la prezidiu se aflau alaturi de mine prof. dr. Ing. Nicolae Dragulanescu, cunoscut de mine prin Asociatia Generala a Inginerilor din Romania si…doctorul Nicolae Daramus…., invitat de mine special cu acea ocazie deoarece avusese o interventie extrem de aplicata la un eveniment public dedicat problemelor de mediu, eveniment mediatizat de « Jurnalul national ». Mai mult, atacase la baioneta « establishmentul » ( « ramura » mediu…) care trecuse cu « catel, cu purcel… », de la fosta pozitionare antedecembrista la….Fundatia Soros ! Era problematica de mediu, foarte sensibila pe agenda ONG-urilor…Nici atunci nici acum nu era/este interzisa…. « delegarea de competente »…
        Prof. dr. ing. Nicolae Dragulanescu, dupa un eveniment organizat de mine in 2014 dedicat interesului national in general si in economie, in special, mi-a marturisit ca nu a mai reusit sa-si continue colaborarile antedecembriste pe linie de educatie in tarile francofone, deoarece dupa FUGA lui Pacepa….s-au blocat toate aceste relationari externe. Cum se pare ca romanii s-au intors dupa « FUGA de Romania » ( d-nul Adrian Severin explica mecanismul in materialul de pe blogul lui « Si totusi, ce se-ntampla (2) » )…., iar ursii doctorului Daramus nu dau semne ca vor sa FUGA, sper ca Nicu sa contribuie din nou la « una-alta » in « tabara de refugiati » romani in propria tara. Tine de noi daca lasam in continuare problematica noastra « la Soros », si ne perfectionam lupta impotriva lui ( « el » cred ca ar mai avea fente, daca noi am ramane consecventi in prostia noastra …) …, sau pur si simplu ne apucam de treaba.

        P.S. La prezidiul FORUMULUI TEHNOCRAT din 1997 mentionat mai sus a mai fost un tanar ( atunci ) specialist roman in finante, cu studii in SUA inainte de 1990. Il remarcasem dupa cateva articole laborioase ale sale din « Adevarul economic ». Remarcasem si formula biblica preluata de el : « Adevarul ne va face liberi ». Numele lui : Daniel Udrescu.
        Cu toti 3 am comunicat (si) in ultima perioada ( ultimii ani… ) dar, e drept, era in perioada “FUGII”….

    • Radu Humor,
      Cele mai bune sfaturi in materie de gestionare a populatiilor de ursi bruni le dădea presedintele Chirac. E adevărat, după ce numărul ursilor ajunsese in Franta la doi – omorâti si aceia din greseală de un vânător speriat. Inalta Curte nu imi mai dă voie să fiu vânător asa incât in calitate de ne-vânător cred că trebuie să existe un anumit echilibru intre numărul de ursi (lupi,râsi, pisici sălbatice) si arealul existent. In conditiile in care suprafetele de pădure s-au redus cu 25%, păstrăm acelasi număr de ursi? Cu consecinte bune si rele. Consecinte bune – vor fi mai usor de filmat de către reporterii englezi in vizită la pădurile virgine. Consecinte rele – intâlniri mai dese intre ursi si populatia din zonele de deal unde ursii călătoresc pentru a-si găsi mâncarea. Dar, sigur, mai bine decât pădurarii români stiu subiectul reprezentantii organizatiilor „patru labe”.

  12. Ați simțit cutremurul , prieteni? Ei, nu ăla de vinerea trecută, ăsta de astăzi…L-ați simțit, nu? ați stat în cadrul ușii , cu neliniște, sau ați luat în brațe televizorul și ați apărat cu ecranul lui paharele de cristal, să nu cadă de pe policioară ? Linistiți-vă, n-a fost cutremur… nu, nicidecum…s-a despărțit Gabriel Liiceanu de Băsescu Traian. Da’ replica ați simțit-o? La fel, nu trebuia să năvăliți pe scări, că nu era replică seismică … era doamna Gregoire Ecrivain , cu lacrimile înnodate în bărbie, și sărmăluțe-n cap, asudată ca de obicei… târâia după ea câțiva minori care-și ștergeau nasul cu manșetele ( Mircea Marian, Ciocâlzan, Tapalagă…) Ce credeți c-a făcut doamna Gregoire ? Ei bine, a depus cererea ca să divorțeze de Traian , dar nu la notărița publică și populară Ioana Băsescu, ci la „trebonal”. Cică se laudă soțul cu perversiunile conjugale de sub cearceaf, și mai și spune, că nu el îi cerea, ci ea, de bună voie… în fine…
    .
    Nici nu știu ce să spun…că și la Liiceanu e cu bocete și autodemascări…Ia ascultați un pic: „Foarte puțini oameni își pot trăi viața ca întreg. Cei mai mulți NE-o croim din peticele pe care existența NI le scoate în cale. O îngropăm în COMPROMISURI, fără să NE pese în ce arhitectură va încremeni silueta ei finală.” Păi, și-abia acum vii să ne spui că VOI așa procedați? Nu erați voi, cu GDS-ul vostru, ăi mai rectilinii ca o pădure de țepe? Și ce mai țepe ați mai fost, băieți…ce mai țepe…
    .
    O mulțime de lucruri, în ultimele zile, se petrec într-o stranie simetrie cu altele petrecute mai demult ( plagiat Ponta, foarte nasol, versus plagiat Kovesi.,nevăzut-necunoscut… finanțare, așa-zis ocultă, nedovedită, de campanie electorală, la Adrian Năstase versus finanțare sigur ocultă, tot de campanie electorală, la Traian Băsescu… Alina Bica și Elena Udrea la Paris, versus Codruța Kovesi și Sebastian Ghiță la cramă…)
    .
    Și-mi vine în minte o altă simetrie , într-o altă speță, ceva mai filozofică, să zicem…
    .
    Victor Ponta e în dosarul Turceni-Rovinari, pentru că Șova, avocat al complexului, i-a virat lui Ponta, în baza a 17 facturi, aproximativ 41 000 de euro, într-o perioadă de doi ani, pentru consultanță . Procurorii spun că Ponta nu a onorat comanda și nu prea l-a sfătuit pe Șova. Banii provin deci de la o firmă particulară și sunt virați către o altă firmă particulară. Să facem o mică socoteală: 41000 de euro în doi ani, înseamnă 56 de euro pe zi. Deci , Victor Viorel a sfătuit de 56 de euro pe zi…dar nu găsește Uncheșelu dovada…
    .
    Pe 12 iulie 2007, Băsescu Traian, aflat în slip și șlapi, la Neptun, în timp ce se scărpina în ureche cu partea bună a bețișorului , s-a gândit că are nevoie brusc de consultanță intelectuală …Din partea cui? Ați ghicit, consultanță intelectuală dau intelectualii, la fel cum penaliștii dau consultanță pe penal… Așa că a comandat, la room service, să-i aducă cineva un avion cu Gabriel Liiceanu, Traian Ungureanu, Horia Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Cătălin Avramescu (împreună cu soţia) şi Vladimir Tismăneanu … 6 intelectuali ( și soția) într-un aviona de 99 de locuri. Consultanța a durat două zile. Avionul a costat 10 000 de dolari. Banii n-au mai fost privați, ci publici. Cei șase intelectuali ( și soția, dar pe ea nu o luam în calcul la consultanță) au sfătuit de 833 de dolari pe zi. Gabriel Liiceanu a declarat că este „primul gest firesc pe care îl face un preşedinte ca omagiere a inteligenţei unei ţări”.
    .
    Procurorul Uncheșelu vrea să-l bage în pușcărie pe Victor Viorel pentru că nu a găsit sfaturile acestuia, în valoare de 56 de euro pe zi (din bani privați) la dosar. Oare va găsi cineva, vreodată, sfaturile de 833 de dolari pe zi/ per cap de intelectual (din bani publici) rătăcite în vila de la Neptun ?
    .
    Sau, ca să ne menținem totuși într-o zonă a poeziei filozofice, am putea pune la dosar următoarea reflecție asupra vremelniciei consultanței pe pământ:
    .
    „Pe nisipul de la mare
    Eu ți-am scris un sfat grozav
    A venit furtuna , noaptea,
    Și l-a șters… ce lucru grav!”

  13. Văd că Turcia dă ultimatum Europei. Chiar vreau să văd cum o scaldă UE de data asta! Vor impune mai puține și diferite schimbări (alinieri) legislative? Se va spune că Europa a făcut multe concesii musulmanilor și li se va cere și lor să facă un pas înapoi, doar nu degeaba se screm să ne vâre pe toți într-o oală cu presiune? Adică vor încerca marea cu degetul? Se vor face derogări speciale pentru Turcia? Îi vor „cumpăra” ca să mai aștepte? Acum, cică, este sfârșitul jocului.
    –-
    Aștept cu interes să aflu ce au mai copt eminențele cenușii ale globalizării.

  14. În privința proiectului ordinului Ministerului Mediului referitor la vânătoare, cred că motivarea lui de către grupul de specialiști care l-a elaborat trebuie luată în considerare. Un asemenea ordin se dă anual.
    Proiectul ține seama de o Directivă UE care acordă derogări pentru prevenirea unor pagube importante aduse culturilor agricole, animalelor domestice, fermelor, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor, pentru asigurarea sănătății și securității publice.
    Toată lumea vrea ca specialiștii să-și spună cuvântul, iar, când specialiștii își spun cuvântul, aproape toată lumea se emoționează, se pricepe și se opune.

    Când vine vorba despre vânătoare, rromânii verzi jelesc lupii, mistreții… fără să-i asculte pe țăranii care își pierd animalele și culturile.
    Le plac regii și reginele, prinții și prințesele, îi regretă pe Ceaușescu și pe demnitarii comuniști, uitând că aceștia au vânat și vânează.

Lasă un răspuns