Atacul terorist asupra Turnurilor gemene. Au trecut 15 ani

Au trecut 15 ani. Totusi, imi aduc aminte foarte bine. Eram atunci in biroul meu de la guvern. Televizorul mergea fără sunet. Din senin, intră sefa mea de cabinet. „Ati văzut?”. Priveam imaginile de la televizor si aveam impresia că urmăresc scene dintr-un science fiction. Incet-incet, am inceput să ne trezim. Nu stiam amploarea atacurilor. Nu stiam dacă nu va fi vizată si România – ambasada americană de la Bucuresti, obiective strategice de la noi. Au urmat celule de criză, sedintă CSAT, etc. Peste o lună si ceva eram invitat la Washington. Gradul de alertă era incă ridicat. Am văzut ruinele de la „Ground Zero”. Totul se va schimba. Din punct de vedere geo-strategic, timpul ar trebui măsurat cu un nou etalon – inainte si după 11 septembrie.

11 gânduri despre “Atacul terorist asupra Turnurilor gemene. Au trecut 15 ani

  1. Motanul Incaltat
    si (in partea a doua)
    Regizorului Andrei Serban

    Comunicatele tandemului Rusia-SUA referitoare la Siria sunt cat se poate de clare, fiind evident pentru toata lumea corect informata ca adversarii lui Bashar includ si factiuni ale fostei Al Qaeda, rebranduite sub diverse noi nume.
    America nu poate vorbi de democratie in lumea araba, din moment ce a creat, de-a lungul timpului, cele doua mari organizatii teroriste.
    Al Qaeda a aparut initial in Afganistan, din reunirea mujahedinilor afgani si pakistanezi, cu sprijin logistic american masiv, pentru a submina trupele rusesti dislocate in zona, iar ISIS este produsul actiunilor destabilizatoare impotriva Siriei, Libiei si altor state arabe, actiuni care au deschis o a doua Cutie a Pandorei care genereaza teroare in Irak, Siria, Turcia si Europa. Deocamdata, dupa nine/eleven, America pare a fi mai la adapost, urmare a Patriot Act si a restrictionarii imigratiei.
    Se pare ca analistii rusi si israelieni sunt mai competenti decat ai altora, de aceea, Rusia si Israel s-au pozitionat corect in conflictul din Siria, unde, doar regimul Assad poate asigura stabilitate in zona.
    Mai mult America este de partea grupurilor de kurzi care lupta atat impotriva ISIS, dar si mai mult, impotriva Turciei si in egala masura de partea rebelilor anti-Assad.
    In acest moment, nu cred ca actiunile Turciei in nordul Siriei deranjeaza Rusia, dimpotriva, cred ca cele doua tari coopereaza. Poate si de aceea America se grabeste sa negocieze pentru a ramane, cat de cat, in ecuatia rezolvarii conflictului, dupa ce rusii le vor lua locul in tratativele de pace dintre palestinieni si Israel. (Z)
    Democratia, asa cum o vad europenii si americanii, se bazeaza pe subminarea valorilor la care se raporteaza diversele comunitati. Daca Romania, de exemplu, se dovedeste slaba si vulnerabila in fata atacurilor demolatoare ale oengeurilor finantate din afara si ale valului de directive europene, se pare ca civilizatiile orientale sunt mai puternice si mai pregatite sa reziste. Iata, cel mai recent, exemplu lamuritor oferit deTurcia.
    E foarte interesant de observat ca occidentalii nu sanctioneaza regimul de la Ankara pentru asazisele incalcari ale drepturilor omului si ale normelor democratice. De aici vine si indoiala mea ca occidentalii chiar cred in principii si mai putin in interese. Cred ca a venit timpul ca si noi, romanii, sa ne maturizam si sa deschidem larg ochii asupra lumii inconjuratoare, daca se poate, in 3D si in intreg spectrul color. Nu doar in alb si negru. Si, mai ales, sa-i deschidem catre noi insine si sa ne pretuim ceea ce avem si ce ne-au lasat inaintasii.

    In alta ordine de idei, as recomanda ca tot mai multi romani sa-l asculte si sa-l citeasca pe Dan Puric.
    Apropo de Dan Puric, am avut nesansa sa particip la o premiera a operetei ,,Vaduva Vesela” in regia lui Andrei Serban. Am fost uluit sa constat ca, timp de patru ore, acest regizor, inspirat din textele lui Plesu, Tismaneanu si altii, ne-au insultat pur si simplu inteligenta si romanitatea. Nicio legatura cu opereta originala, ci, cu politica romaneasca. Un monolog al frustrarilor si partizanatelor regizorului, o mizerie in care romanii au fost facuti prosti, curve, inculti si corupti, iar numele lui Puric a fost malformat de un actor inconstient si manipulat in ,,Puricoski”. De ce ? Din simplul motiv ca Dan Puric promoveaza nationalismul rational si argumentat, bazat pe traditii, credinta ortodoxa si valori romanesti. Cum putea sa ramana asaceva netaxat de corifeii propagandei sorosiste, la care , se pare ca a aderat si regizorul Andrei Serban ? Ii transmit acestui domn dezradacinat si dezaxat, care dezonoreaza tara in care s-a nascut:
    Rusine !

  2. 15 ani? Doamne, o viață de om….Și-au trecut, schimbând din mers lumea, planeta, individul ca simplu om. Și-acum te-ntrebi dacă „A fost sau n-a fost?” Iar dacă a fost, de ce a fost? Simplu taler pe care poți cântări lumea, capacitatea ei de-a face față unor dezastre provocate, ori, provocarea provăcării unui război contra terorismului? Și dacă n-a fost terorism? Și dacă teroriștii au dat greș, și dacă…și dacă… iar dacă…atunci înseamnă că totuși cineva și-a tăiat o creacă. de sub propriile piciore. Ajungi să te-ntrebi la fel ca și în cazul aselenizării pe lună în 1969: a fost sau n-a fost? Coborât-au, dom’ le pe astrul acela minunat? Așadar, grad înalt de securitate, grad și mai înalt de suspiciuni. Care,iată nu-ncetează nici azi, ba se amplifică. 11 septembrie a fost uvertura unei „opere” care iată se pare că nu se mai termină. Oare „regizorul” acesta nu s-a plictisit de…temă?

  3. Sincer, m-am amuzat citind amplul interviu (3 intrebari, cite una pentru fiecare provincie 🙂 ) a domnului Iohannis pentru DW.

    …We want to be part of the solution, not part of the problem. And we have consistently acted accordingly. It may not be widely known that, although we voted against the quota in the beginning, we have implemented it ever since the decision was made. Romania is taking in refugees – as many as want to come to Romania, which isn’t a lot.

    Solutia noastra adica, a fost sa nu fim de acord si sa votam impotriva sistemului de distributie a refugiatilor. Cu toate astea, noi am implementat totusi acest sistem, desi am votat impotriva. Luam refugiati, dar astia nu sunt multi, asa ca ne incadram in cotele cerute de UE, pe care nu le-am votat.

    Nu credeam ca dl. Iohannis e atit de simpatic, La fel de simpatici sunt cei de la DW, care i-au pus doar trei intrebari lejere ca neaua. Nimic despre Shengen, decit parere de rau. Nimic despre armata europeana. Nimic nici despre propunerea ce a facut-o Romania privind agentia comuna anti-tero.

    Romania nu crede ca UE se va dezintegra. Cum sa se dezintegreze cind tara noastra e furnizor de atita umor…

    http://www.dw.com/en/romania-president-iohannis-doesnt-think-eu-will-split/a-19543491

  4. Nu cred că Eugen Jebeleanu se mai studiază în liceu… nu mai este „în trend”. SURÂSUL HIROȘIMEI, nici atât. Și totuși…ar putea descrie cineva mai exact de atât atacul din 11 septembrie 2001?

    „Ca un pumnal ce sfâşie o piele,
    un avion alunecă pe cer.

    Opt şi un sfert!
    Mai mult nici o secundă.

    Un trăsnet!
    Deodată, toate ceasurile-au stat,
    cu limbile-ngheţate ca-ntr-o gură
    încremenită.

    Timpu-a murit.

    Cine dărâmă
    cerul
    şi oceanul
    şi-oraşul?”

    Doar ora este puțin diferită. La Hiroșima era opt și un sfert, la New York -opt și 46 de minute.

  5. Am trecut prin multe încercări, prieteni, în agitata mea viață… cu o oarecare seninătate interioară mă întrebam oare ce anume m-ar mai putea zgudui interior și ce anume ar mai putea marca, de-aici înainte, în delicatul meu suflet, brazde adânci… Ei bine, evaluarea tăriei mele lăuntrice a fost riscant de optimistă: pentru că astăzi, într-o emisiune a DIGI 24, am văzut ceva atât de tulburător, încât mi-a luat ore bune ca să-mi pot reveni din șoc: am văzut imposibilul, ADICĂ! Ei bine , prieteni , după aproape 300 de zile de guvernare pătimășă, doamna Raluca Prună a fost la coafor! Se subînțelege că pentru a duce la capăt această operațiune de succes, a fost NEVOITĂ chiar să se spele pe cap iar pentru prezența scenică de la TV a trebuit să iasă și din halatul „de molton” , care a consacrat-o. Și nu doar atât: era rujată și dată cu rimel pe la gene. Pur și simplu nu puteam să mai fiu atentă la înțelepciunile doamnei, din motive de LOOK.

    Deci, doamna ministru, matale n-ai simțit nevoia de a-ți aranja cuibul de prepeliță din creștet nici la învestitură, nici când ai fost la Comisie, nici când erați toți în Parlamentul României, nici când ai ieșit la conferințe de presă, practic, niciodată în fața cetățeanului român, care-n blândețea lui neașteptată, te-a suportat cu stoicism 300 de zile, n-ai catadicsit, ca un semn de respect pentru funcție, precum un soldat credincios în slujba patriei, să-ți aranjezi ținuta și să pari decentă, să arăți ca și cum ai ieși dintr-un minister al României și nu din piața Matache. Și, brusc, îți amintești că esți femeie, că ești demnitar, că te vede lumea. Unde te vede? La DIGI 24.

    De ce să respecți, doamnă, un post de televiziune, mai mult decât ne respecți pe noi toți? De ce, când poetul popular, bun la suflet și atent la tot și la toate, s-a gândit la matale și ți-a făcut și-un cântecel ca să te îmbuneze:

    „Cine-o pus coadă la PRUNĂ?/
    Că pălinca n-o fost bună !
    …………………………………………
    Anul ăsta or fost PRUNE
    N-am avut unde le pune! ”

    • Atata doar ca bombardamentele de la Hirosima si Nagasaki au pus capat razboiului mondial, provocat si de Japonia, NU de Statele Unite, iar atacurile asupra Americii de la New York si Pentagon au declansat o tragedie mondiala NEPROVOCATA de Statele Unite.
      Spun tragedie mondiala deoarece intreaga lume sufera astazi, prin instabilitate si prin nesiguranta care ne urmareste pe toti.

  6. Imi aduc aminte cand am aflat de la un prieten faptul ca SUA ar fi atacata. Nu am crezut prima data gandindu-ma ca este o gluma.

    Dupa ce am verificat informatia din cateva surse, am realizat ca momentul a venit si imi aduc aminte cele doua cuvinte pe care le-am spus:

    A INCEPUT !!!!

  7. Nu cred ca trebuie acordata atentie prea mare dementilor, nu poti schimba o intreaga civilizatie doar ca sa le faci lor pe plac. Trebuie pusi la locul lor si cumintiti, nu pedepsiti pt ca este ca si in cazul cateilor, nu pricep de ce ii bati. Au si ei civilizatia lor, trebuie lasati sa si-o dezvolte in felul lor, la locul lor, iar cand sar gardul trebuie dusi inapoi fara ezitari.
    Multiculturalismul este o simpla poveste, exista tembeli care vor sa amestece lei cu tigri si sa scoata antilope, nu stiu cine le-a bagat lor in cap ca asa ceva se poate, ca e bine si nevoie, dar iata ca nu merge, e impotriva firii fie si numai pt faptul ca civilizatia umana nu este omogena pe de-a intregul nici in cadrul unui neam, daramite intre popoare indepartate. Diversitatea este caaracteristica vietii, asa rezista si exulta viata, nicidecum uniformitatea, unitatea sau amestecarea… Priviviti orice gradina spontana, plantele se grupeaza palcuri-palcuri diferite, precum tarile, nu gasiti nicaieri un camp natural cu flori alternante…
    Dar in fine, unii scot bani frumosi din utopii…

  8. Boala lui Hillary Clinton ar putea tulbura perspectiva electorala: SUA, in pragul alegerilor cu un singur candidat?

    Duminică, Hillary Clinton a părăsit ceremonia de comemorare a victimelor de la 11 septembrie întrucât i s-a făcut rău din cauza căldurii, potrivit echipei sale de campanie. Ulterior, medicii au diagnosticat-o cu pneumonie, aducand in discutie, ca factor favorizant, grupa de varsta de peste 65 de ani. Ca urmare, campania electorala a lui Hillary Clinton va suferi o sincopa serioasa, intr-o etapa serioasa. Turneul electoral din California a fost anulat.

    Cu sau fara reducerea dinamicii de campanie a candidatului democrat, Hillary Clinton, cele mai multe analize din ultimul timp il dau castigator pe candidatul republican, Donald Trump. Acest nou trend de perceptie se observa nu numai la consilierii de campanie si in modul cum il “impacheteaza” pe candidatul republican cu mesaje de politica externa, ci el a inceput sa se instalez, insidios, si in randul institutiilor statului, care par sa se lase furate de aceeasi idée. O rasturnare imagologica ireversibila ar inchide cercul.

    Nu victoria lui Trump mai este in topul prognosticurilor, ci posibilitatea ca alegerile prezidentiale sa se desfasoare cu un singur candidat. Daca problemele de varsta si de sanatate ale lui Hillary Clinton se vor multiplica sau agrava, o ipoteza a retragerii acesteia din cursa electorala nu mai pare atat de neplauzibila. Ca in orice, teoria conspiratiei a inceput deja sa vada in boala lui Hillary Clinton un viclesug motivational. Insa intr-o cursa electorala pot aparea si probleme care nu mai tin de vointa, ci de putinta, daca aceasta din urma da semne de slabiciune. O alta ipoteza care a inceput sa fie vehiculata dupa imbolnavirea lui Hillary Clinton se refera la posibilitatea unor alegeri cu un candidat-iepure, cum inevitabil ar deveni un candidat bolnav care ar ramane in campanie. Oricare din ipoteze va afecta standardul alegerilor.

Lasă un răspuns