21 de gânduri despre “Dezbatere, joi, la Fundatia Europeană Titulescu

  1. Sunt pe liste de plata cu bani straini? Atena, scena unor violențe comise de protestatari greci pro-imigranti si pro-refugiati

    Aproximativ 200 de persoane s-au dedat la violențe în centrul Atenei în prima parte a zilei de marți, după demonstrațiile pașnice care au avut loc în favoarea drepturilor migranților și ale refugiaților, relatează agenția DPA.

    În imaginile televiziunii elene ERT se vede cum poliția face uz de grenade asurzitoare și lacrimogene pentru a dispersa persoanele violente, care dădeau foc la tomberoane și aruncau cu cocteiluri molotov și pietre asupra forțelor de ordine. Un agent de circulație a fost internat în spital, după ce a fost agresat de către persoane violente neidentificate.

    Desigur, in democratie oricine are dreptul sa protesteze pasnic. Dar protestatarul care se deda la violente nu este democrat. Evident, 200 de protestatari sunt nesemnificativi ca numar, dar violenta lor reprezinta un afront grav la adresa democratiei si a populatiei de circa 11 milioane a Greciei (2011), care are dreptul la securitate civila.

    De ce o minoritate atat de mica si de violenta se disociaza de majoritatea covarsitoare in privinta stavilirii si controlului exodului de migranti si de refugiati?, cand acesta tangenteaza securitatea nationala a Greciei, iar in tara vecina, Turcia, au loc atatea acte teroriste straine este, fara indoiala, o intrebare nu numai de bun simt ci si de interes sociologic.

    O ipoteza, daca nu de siguranta nationala cel putin de utilitate statistica, pentru ca in statistici se citesc trendurile, ar merita cercetata. Sunt oare acesti anarhisti politici pe statele de plata ale oengeurilor cu finantare straina si multinationalelor, ultimele fiind cele mai practicate “offshore”-uri de catre companiile straine? Se stie ca multi absolventi ai serviciilor de informatii straine impaneaza ca investitori straini astfel de structuri.

    http://www.agerpres.ro/externe/2016/08/30/grecia-centrul-atenei-scena-unor-violente-comise-de-catre-aproape-200-de-persoane-13-19-48

    Apreciază

  2. Dupa ce ca are cele mai mici taxe pe profit din UE, Irlanda a facut un pact cu „diavolul” Apple, si pentru ca Apple sa pastreze 5000 de locuri de munca in Irlanda, a fost de acord cu o „inginerie financiara”, care a permis mega-corporatiei Apple sa scoata din tara tot profitul pe care l-a facut in UE, si sa-l trimita n paradisuri financiare. Doar vreo 13 miliarde USD.

    Cum UE a comandat Apple sa plateasca taxele Irlandei, atit Casa Alba cit si Trezoreria SUA, s-au pus pe amenintat UE, in stilul „Nenica de la Kishinev”. In loc sa ia Apple de urechi, si sa ii puna sa plateasca corect taxele ce se cuvin, Administratia SUA prefera sa ameninte UE cu investitiile americane ce ar urma sa nu mai vina pe acolo. Asta este tipul de corectitudine americana: iti cere tie sa fii corect, dar cind e vorba de profitul lor, legea poate fi eludata, sau, profitat de „loopholes”.

    Acest tip de raspuns arogant si imperial al SUA, nu are cum sa nu aibe consecinte. Nu ma mai mir de ce UE nu mai vrea acord de liber schimb cu SUA. Corporatiile americane santajeaza la greu tarile din UE (vezi McDonalds, Amazon etc). Americanii vor ca aceste corporatii ale lor sa nu plateasca taxe, si pe deasupra, sa aibe tot felul de drepturi suplimentare in raport cu firmele locale.

    Bun, si daca relatiile economice ale UE cu SUA devin proaste, cele politice vor urma aceiasi cale. Si cu cine o sa faca comert UE si chiar liber schimb, daca nu vor cu SUA? Ghici ciuperca kto? E cineva mai la est, care e dispus sa faca compromisuri.

    Apreciază

  3. Macar Deng a fost unul care nu doar a vorbit , ci a si facut .
    Pastrand proportiile , ca Adrian Nastase in cei 4 ani de guvernare imediat iesita din cataclismul algoritmilor .
    Vorbind de algoritmii 1997-2000 care revin , asemenea strigoilor , sa distruga Romania in anul 2016 sub infatisarea ” tehnocratilor ” ( tehnocrati care seamana izbitor cu un Dorin Marian , cu un Radu Sarbu , cu un Adrian Severin , cu un Dan Petre din 1997 ) , sa spun ca , la trei ani de la inceperea santierului , pentru 22 de km de autostrada in total , se asteapta de 8 luni o autorizatie de constructie pentru 11 km din cei 22 de km , tronson de autostrada vecin Devei , la vest , care ar putea fi gata , cu un minimum de buna vointa si zero grame de tembelism , chiar in acest an ?

    Apreciază

  4. Tehnocratii loveste fara mila , nu doar sabotand , prin birocratie , investitiile .
    Ci si refuzand ajutoarele de stat marilor investitori care le solicita .
    Tehnocratii au dat 639 milioane de lei ajutor de stat marilor firme care investesc – 36 au cerut , 6 au primit – Pirelli Slatina , turcii de la Gaesti cu Arktik , Bosch Sebes , un spital langa Bucuresti ?! ( privat ) – nici o firma din Moldova … un constructor de cabluri auto cerea 15 ( cincisprezece milioane de lei ) ajutor pentru un proiect care ar fi angajat 1500 ( o mie cinci sute ) de oameni la Braila , au fost REFUZATI …
    CU cei 639 de milioane dati sunt angajati 2000 de oameni iar la Braila s-ar fi angajat deja 1500 …

    Apreciază

  5. Spitalul particular care a beneficiat de ajutor de stat in dauna firmei de la Braila apartine domnului Caius Traian Dragomir … bineinteles , este doar o coincidenta faptul ca numele ne spune ceva si tehnocratii au ales proiectul lui , ” la punctaveraj ” , in dauna constructorului de cable auto de la Braila care ar fi angajat 1500 de oameni intr-o zona devastata de somaj .

    Apreciază

  6. T-Rex uel si mare paguba ar fi daca s-ar retrage MCDonald’s (on detest. Nu ca e american insa am si eu o ptretentie – mcara ucarton si 2 scobitori! Da astai in mana direct! Ca la cobvrigarie sau saorma de pe strada)
    Si parca n ici Amazon nu ar fi paguba. Dopar ptr zisele companii

    Apreciază

  7. Madam Pipidi, această gulen fatală de România, este profund ofuscată de politicienii români care au făcut posibilă declaraţia micuţului ambasador de Moldova, după care unirea celor două surori, din ce în ce mai vitrege, nu se poate realiza decât odată cu sărbătoarea mult invocată, de unii, a Sfântului Aşteaptă !
    Disgraţioasei făpturi îi pute tot ce-i românesc şi nu moare, inclusiv politicienii apăruţi în această fostă Ţară, actualmente, doar colonie ( un fel de apă edulcorată cu izuri băsist- sorosiste 😉 ), ţinta finală fiind uşor de bănuit :
    De ce n-am importa , după tonele de deşeuri radioactive, şi nişte politicieni străini, la fel de toxici pentru biata Românie ?! Deocamdată, filiera externă se mai foloseşte încă şi de autohtoni, că nu putea chiar de la început să umple troaca doar cu alogeni !
    Pentru început se mulţumesc a-i avea în posturi cheie ( preşedinţi, premieri , şefi de servicii secrete, bancheri şi formatori massmedia) doar pe câţiva,
    Deocamdată, şefii de la Parlament, aflat la cea mai încrâncenată campanie de discreditare, chiar unii şefi de partide sau structuri poliţieneşti mai pot fi unii dintre români. Dar, cu anumite condiţii :
    perfect şantajabili, cu dosare ţinute în aşteptare (Dragnea, Tobă, Băsescu, ş.a.) care joacă după melodia auzită în căşti, de regulă în cu totul altă limbă decât cea strămoşească ! :mrgreen:
    E drept că mai întâlnesc şi ceva obstacole de parcurs în apariţia unora ca Ghiţă ( neaoşul Gheorghe românesc 😉 ) , Rareş şi Bogdan, alte nume de rezonanţă geto-dacă, Ponta, Năstase, Marian Munteanu, alt Bogdan, de pe la PRU, un partid ce le pune PRUdenţa la lucru,: dacă se trezesc , în fine, românii, din somnul cel de moarte, în care-i adânciră tot felul de so(r)ioşi ? 😉
    P.S.
    Gulerata gulenistă acuză „politicienii români (că )merg de pomană la Chişinău” !
    Evinţele însă o contrazic :
    Cele 60 de milioane de euro, scoase din sarsanaua aproape goală a Românei, şi băgaţi în traista prin care fluieră vântul ( de unire ?!) a celor din Moldova, dovedeşte că nu merg doar, ci şi cu pomană !
    Că (şi) banii ăştia, n-ajung la fraţii noştri, ci la fârtaţii lor, e altă treabă, deloc kousher, dar ce mai contează după atâta corectitudine ( cândva ) politică !

    Apreciază

  8. Domnule Oscar Wilde, aveti dreptate, important este punctul de vedere al autoritatilor moldovenesti.
    Autoritatile romane trebuie sa se concentreze pe marile probleme interne ale Romaniei. Doar asa Romania poate deveni un stat credibil si capabil sa influenteze starea de spirit a altor cetateni situati dincolo de granite.
    Romania, prin atitudinea ei fata de Moldova si fata de Est (in general), risca sa se autoizoleze pe termen lung. Sa nu uitam ce ne-a spus. amical, domnul Friedman:
    ,,Nu va creati singuri probleme la granite, incercati sa convietuiti decent cu vecinii, pentru ca Romania este in afara zonei de Securitate a SUA”.
    Cu alte cuvinte, in caz de conflict – provocat de noi insine (prin combinatia ,,prostie-ignoranta”) – nimeni nu va sari in apararea noastra.
    Domnule Oscar Wilde…pur si simplu ma cutremur sa constat atata autism si incrancenare la semenii mei, pe teme false. Romania trebuie sa-si rezolve, in unitate si dialog, propriile-i probleme (cronicizate la stadiu malign) , inainte de a putea vorbi de o politica externa coerenta, in interes national.
    Asa cum suntem acum, in afara de cativa exaltati de la Chisinau, nimeni nu ne vrea. Nici macar imigrantii… (Z)

    Apreciază

  9. CENTRU

    Dvs chiar v-ati facut iluzii ca ,,tehnocratii” de la Palatul Victoria vor, realmente, sa rezolve problemele infrastrastructurii si industriei romanesti ?
    Va sfatuiesc ca pe data de 11 decembrie 2016, indiferent de vremea de afara, sa mergeti la vot. Este vital ca o mare majoritate a romanilor sa voteze. Sa vedem daca romanii isi vor re-gasi mintea cea de pe urma si vor iesi din case. Daca nu o vor face, dupa parerea mea, ar trebui sa va gasiti alte preocupari, diferite de autostrazi si sosele. Eventual, sa luati in calcul un referendum de iesire a Transilvaniei din Romania. Poate, cine stie ?, cu Ungaria (plina de autostrazi si medaliati la Rio) va va fi mai bine. (Z)
    Nici de Basarabia va sfatuiesc sa nu va mai agatati. Moldova are deja o verigheta pe deget, ,,nasul” de cununie fiind tocmai unchiul Sam. (Z)
    Din pacate, asa a vrut istoria.

    Apreciază

  10. Se discută mult despre Cumințenia Pământului …dar eșecul subscripției publice era mai mult decât previzibil.
    Din punctul meu de vedere clipurile care îndeamnă populația să scoată bani din buzunar pentru cumpărarea operei de artă sunt, pur și simplu, horror.
    O astfel de indolență în ceea ce privește temperamentul și sensibilitatea cetățeanului român rar mi-a fost dat să văd…Să ilustrez, așadar, previzibila nereușită de mai sus, prin idioțenia stupefiantă a ultimului clip, cu un tren care tot trece și cu doi copii mimând extrem de prost o tristețe metafizică, în timp ce niște inși îmbrăcați elegant beau șampanie în vagonul-restaurant, iar Stalin se zărește la fereastră, dar, ca să fie mesajul și mai picant, simultan, grație viziunii regizorale, pe cer trec avioane în niște condiții meteo extrem de riscante, iar la nivelul solului trec tancuri, trec seceri și ciocane, trec soldați cu mantale și puști, trec Marx, Engels și Lenin, trece TEZAURUL…Dintr-o dată, de nu se știe unde, apare hop! un cuplu (poate părinții copiilor cuprinși de o tristețe ambiguă ?) care se urcă în tren DIN MERS ( Căile Ferate Române ar trebui să interzică acest clip pentru mesajul periculos propagat în mase). Copiii sunt tot mai necăjiți, fiind prost îmbrăcați și desculți, deși, dintr-un motiv obscur, părinții lor sunt, totuși, și încălțați și decent înțoliți ( deci și Protecția Copilului ar trebui să interzică acest clip, pentru că nu-i posibil ca niște părinți să-și lase copiii să stea la marginea căii ferate, desculți și triști , în zonă nesemnalizată și fără barieră). Cei doi minori nu sunt totuși suficient de necăjiți ca să rateze prilejul de a se urca într-un tren oprit aiurea în câmp, într-un vagon fără urmă de măsuri de siguranță-n exploatare, adică fără balustrade de protecție la cădere, fiind deschis pe ambele laturi, dar fix în vagonul care transportă CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI spre o destinație necunoscută. Mesajul final este „HAI CĂ SE POATE”, adică acel tip de mesaj utilizat în cele mai infecte situații când de cetățeanul „schengen” Robert Turcescu, când de cetățeanul „de dreapta” Lucian Mândruță. Frumos și inteligent, nu-i așa?
    Ieri, într-un interviu, mi s-a părut că Mircea Diaconu a sintetizat, în patru puncte, întreaga discuție despre CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI și subscripția publică. Cel de-al patrulea punct a fost chiar sinteza-sintezelor, căci iată cum vede fostul Ministru al Culturii lucrurile: SUBSCRIPȚIA PUBLICĂ ESTE CONDIȚIONATĂ DE ÎNCREDEREA POPULAȚIEI ÎN CEI CARE ÎI SOLICITĂ EFORTUL FINANCIAR. Or, după opinia lui Mircea Diaconu , pe care o împărtășesc pe deplin, GUVERNUL CIOLOȘ NU VA BENEFICIA NICIODATĂ DE ÎNCREDEREA CETĂȚEANULUI ROMÂN, DEȘI TOCMAI ÎNCREDEREA AR FI SINGURA PARAFĂ CARE AR PUTEA LEGITIMA O ASTFEL DE ÎNTREPRINDERE.

    Apreciază

  11. Deng Xiaoping a aratat o cale. Inclusiv rusilor, care au inteles-o mult mai tarziu. Inclusiv europenilor, care par sa fie pe punctul de a o intelege. Inclusiv americanilor, care nu stiu daca o vor intelege vreodata. Ma intreb adesea de ce o idée atat de nobila, in care am crezut si mi-a fost atat de draga, a trecut brusc, in tarile in care a cucerit puterea, de la rozul visului la cenusiul doctrinar si existential al “realismului”, la acel alb-negru murdar cum poate fi vazut numai prin gratiile unui spatiu concentrationar. Sunt mai multe raspunsuri. Primul dintre ele este ca acea idée nu a fost a noastra si, dupa cum a devenit foarte evident, rozul acela a fost pentru altcineva. Pentru noi a fost doar cenusiul, de la inceput, din concept. Celorlalte raspunsuri nu le-a venit inca vremea. Uneori, cand ma uit la acei ani intunecati, in care ne-am distru elita, religia, cultura, cu mainile noastre si cu ideile lor, la jertfele atator lideri si patrioti, pe care ii demonizam in loc sa-i veneram, imi spun ca, totusi, in cele din urma am avut noroc sau ca bunului Dumnezeu i-a fost mila de noi. Dar nu, acesta este un mod naiv si prostesc de a vedea lucrurile, supravietuirea si continuitatea noastra se datoreaza acelor sfinti ai rezistentei, indifferent de orientarea lor politica, pe care sper sa-i reunim, cu toata cinstirea de memorie care li se cuvine, intr-un Panteon al Neamului Romanesc. De abia atunci vom putea spune ca suntem cu adevarat liberi, de abia atunci vom avea o istorie unica si o Romanie unica, de abia atunci toate ranile politice se vor vindeca. Ziua aceea nu este departe, ea deja alearga din viitor spre noi.

    Apreciază

  12. Deng Xiaoping a demonstrat in chip practic ca progresul Chinei nu se poate realiza decat prin reforme in sensul economiei de piata libera, chiar daca sub conducerea politica a unui partid unic. Partid unic care sa aiba mai mult sau, daca doriti, rolul principal de arbitru.

    Interesant ar fi sa faceti si o comparatie intre China de azi si Rusia lui Vladimir Putin.

    De asemenea ar fi interesant sa dezbateti si problema nerespectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in China de azi. Este o problema acuta.

    Iar in al treilea rand, last but not least, va sugerez sa dezbateti si relatiile chino-americane. Cum ar vedea China inlaturarea regimului comunist din Coreea de Nord? Si-ar da aprobarea? Care ar fi politica lui Donald Trump, daca ar ajunge Presedinte, fata de China? Dar daca ar fi Hillary Presedintele SUA…?

    Apreciază

  13. Era firesc ca Deng Xiaoping să reuşească în aplicarea teoriilor sale economice şi politice total opuse celor ale lui Mao Zedong. Chinezii voiau să reuşească la ei acasă şi să intre pe piaţa mondială. Noi ar trebui să ne întrebăm de ce chinezii au putut şi noi nu am putut, de ce ei pot şi noi nu putem? Ei pot, pentru că se mulţumesc cu puţin, producând mult şi ieftin, au răbdare, nu vor să se îmbogăţească azi, ci mâine, nu se lasă înşelaţi pentru că au demnitate, nu-şi vând resursele, pământurile, apele, pădurile, învaţă repede de la alţii, le învaţă limba străinilor dar mai ales învaţă să cunoască mentalitatea, modul de gândire al naţiunilor, ştiind astfel cum să negocieze. Ei ştiu că au în spate 5000 de ani de istorie. Noi nu vrem să ştim nimic din toate acestea. Noi ne închinăm Occidentului, lăsând la o parte demnitatea naţională, pentru ne încurcă.

    Apreciază

  14. Pe care alt blog, sau, mă rog, altă publicaţie, poţi avea prilejul de citi asemenea excelente idei/comentarii ?! :
    FRAGMENTARIUM POLITIC August 31, 2016 at 4:05 pm :
    „…, supravietuirea si continuitatea noastra se datoreaza acelor sfinti ai rezistentei, indifferent de orientarea lor politica, pe care sper sa-i reunim, cu toata cinstirea de memorie care li se cuvine, intr-un Panteon al Neamului Romanesc. De abia atunci vom putea spune ca suntem cu adevarat liberi, de abia atunci vom avea o istorie unica si o Romanie unica, de abia atunci toate ranile politice se vor vindeca. Ziua aceea nu este departe, ea deja alearga din viitor spre noi.”
    sau :
    OSCAR WILDE September 1, 2016 at 7:04 am
    „Noi ar trebui să ne întrebăm de ce chinezii au putut şi noi nu am putut, de ce ei pot şi noi nu putem? Ei pot, pentru că se mulţumesc cu puţin, producând mult şi ieftin, au răbdare, nu vor să se îmbogăţească azi, ci mâine, nu se lasă înşelaţi pentru că au demnitate, nu-şi vând resursele, pământurile, apele, pădurile, învaţă repede de la alţii, le învaţă limba străinilor dar mai ales învaţă să cunoască mentalitatea, modul de gândire al naţiunilor, ştiind astfel cum să negocieze. Ei ştiu că au în spate 5000 de ani de istorie. Noi nu vrem să ştim nimic din toate acestea. Noi ne închinăm Occidentului, lăsând la o parte demnitatea naţională, pentru că ne încurcă.”
    P.S.
    Din fericire, mai sunt şi multe altele, pe care nu -mi permite spaţiul să le amintesc !

    Apreciază

  15. In America, in Canada, in Belize, in Argentina, Brazilia, etc exista comunitati de chinezi extrem de prospere. Chinezii sunt antreprenori, muncitori si umili prin filozofia lor de viata. De altfel acest stil poate fi vazut si la chinezii din Romania.
    Rusii, caci si astia sunt multi cata frunza si iarba in America, au cu totul si cu totul alt caracter. Total opus, nici antreprenori, nici muncitori. Coruptia si criminalitatea organizata din spatiul slav Rusia, Ucraina se oglindeste perfect si in exterior.
    Iar criminalitatea organizata inseamna organizarea piramidala, in care varful conduce si acumuleaza puterea pe care o exercita, inclusiv prin teroare. Sistemul acesta se reflecta si la nivel statal, iar un asemenea sistem a fost perfectionat si a functionat in statele comuniste totalitare.
    De fapt, centralizarea este o reflectare a sistemelor de tip mafiot. Iar tendinta aceasta vizibila astazi si la UE, aplicata in cazul unei Europe educata in spiritul democratiei, conduce la sincope si la seisme pronuntate.

    In China, sistemul totalitar s-a imbinat perfect cu mentalitatea chinezului muncitor si umil comportamental, multumit cu putin. Noile forme de privatizare din China sunt, pe de o parte controlate autoritar din varful piramidei, iar pe de alta parte se muleaza perfect pe acea parte a caracterului de intreprinzator al chinezului.
    La nivel de stat, China intelege foarte bine ca pentru mentinerea echilibrului intr-o societate atat de numeroasa, este nevoie de mentinerea in anumite raporturi a relatiilor externe si mai ales cu Statele Unite, principalul sau furnizor de comenzi si piata de desfacere.

    In Rusia, sistemul totalitar este acceptat pe baza principiului de tatuc care are grija de popor, Tocmai acest spirit paternalist il face pe rus sa-si piarda spiritul antreprenorial si sa se multumeasca cu ce „pica” chiar din diverse afaceri necurate, inclusiv cu tenta criminala. Oricum, considera ca altcineva „are grija” de el si ii ghideaza o viata in care se complace cu relativa usurinta.
    Iar daca lipsa asta de grija pentru un sistem intern sanatos din punct de vedere social nu constituie o problema morala, cum ar putea sa-i pese rusului de un sistemul global din care poate sa „suga” mai mult doar prin extinderea fortei piramidei rusesti?
    Deci, nu se poate compara mentalitatea chinezului cu a rusului, asta ca sa-mi exprim opinia privind comparatia dintre China de azi si Rusia lui Vladimir Putin.

    Cred ca este o mare greseala sa fie comparate diverse sisteme economico-sociale si sa fie impuse modelele respective fara sa se tina seama de cultura, mentalitatea si traditia popoarelor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s