Ce mai face Institutul Național de Criminologie?


Nu mai face. A fost desfiintat in urma cu zece ani de Monica Macovei, „mentoarea” actualului ministru al justitiei. Fusese creat in 2003, in timpul mandatului meu la guvern. Disparitia lui ne ofera surprize. Spre exemplu, in ceea ce priveste rata de recidiva din Romania. In raportul anual de activitate pe 2015 al ANP, nivelul recidivei este evaluat la 40 la suta, ministrul Pruna vorbeste de 50 la suta iar glumetul judecator Danilet se refera la o cifra nepublicata de 70 la suta. Nu discut de faptul ca recidiva ar trebui evaluata pe categorii de infractori/infractiuni sau de faptul ca ar trebui sa existe o grila pentru riscul de recidiva. Intre altele, la asta servea Institutul de criminologie. Mai avem insa o sansa – cand ne vom uni cu Republica Moldova, vom beneficia din nou de un astfel de institut pentru ca ei au unul, Institutul pentru politici penale si criminologie.

57 de gânduri despre “Ce mai face Institutul Național de Criminologie?

  1. De ce am avea nevoie de un Institut de Criminologie? Criminalii, și cei care au distrus economia națională, cei care au vândut și mai vând această țară, cei care trădează idealurile generațiilor care s-au sacrificat pentru urmași trebuie lăsați liberi. Nu ne trebuie măsuri de prevenire și combaterea criminalității pentru că țara aceasta nu a fost încă pustiită. Dar pregătim tineri în criminologie ca să facă cu totul altceva! Și fata mea are o specialitate în criminologie și bineînțeles, nu lucrează în domeniu!

  2. Pai credeam c-a pierit ,… si…si… ,deh …tu ca un bun crestin ortodocs „de morti vorbesti numai de bine” ,cum recomanda o expresie sugestiva romaneasca,intelegi ? N-am mai citit despre Medeleine Albright sa mai fi avut „misiuni umanitare” ca cele facute pentru Serbia sau pentru Romania cu vaccinurile anticancer la colul uterin in 2008 (dar aici a fost un pic sponsorizata de Merk,e drept ),fapt ce s-a vazut in preturile de 50 de ori mai mari platite „umanitar” de Romania pentru vaccinuri ,un mizilic,na ! Banuiam ca a pierit Medeleine Albright si din dezastrul mondial al celorlalte „misiuni umanitare pentru omenire”, in Ucraina,Siria,Yemen,Irak,Afganistan,Egipt ,ca daca ar mai fi trait pieritura si le-ar fi condus ea,succesul ar fi fost garantat,de asta esti pana si tu convins liviu bejan,nu? Asadar nu ma lasa cu sufletul la gura liviu bejan : a pierit Medeleine Albright si de asta ” ti-a fost mereu asa simpatica” (la trecut) ,ca la prezent „de morti vorbesti numai de bine” …!!!

  3. In cursul zilei de astazi, dna Madeleine Albright a fost live pe internet, la invitatia NYT. Ca in orice situatie de acest fel, internautii au fost invitati sa adreseze intrebari si comentarii, in timp real. Sa nu va mire faptul ca, printre comentarii si intrebari, nu se afla nimic semnat cozubas care sa o acuze pe dna Albright de abuzuri si chiar crime in atacul american asupra Serbiei. Nici pe pagina de FB a dnei Albright nu veti afla asa ceva.
    Interviul acordat poate fi gasit pe pagina FB a dnei ex-secretar de stat, pagina pe care nu cred ca veti gasi nici un text semnat cozubas. Fara sa iau apararea dnei Albright, pozitia ocupata nu o punea postura de ordona atacuri, de a alege tipuri de munitie, …Iar sprijinul romanesc impotriva Serbiei a fost decis de catre Emil Constantinescu, pe care cozubas cred ca l-a votat in ’96. Nu imi amintesc sa fi vazut nici vreun atac al lui cozubas impotriva fostului presedinte pentru pozitia Romaniei de atunci. In 2003, dna Albright a fost aleasa in comitetul director al Bursei din NY; nu am aflat de nici o scrisoare de protest semnata cozubas. Deasemeni, Madeleine Albright a primit gradatii universitare onorifice din partea a sapte universitati americane (6+ un colegiu), in ultimul deceniu si jumatate, iar Europa Libera nu a informat despre nici un dizident roman numit cozubas care sa fi facut scandal. Insa persoana cu nick-ul cozubas considera foarte potrivit sa reproseze pretinse comportamente ale dnei Albright unul contribuabil de pe blogul dlui Nastase. Asta este nivelul.

  4. Faptul ca tanti specializata in „actiuni umanitare” a primit „gradatii universitare onorifice din partea a 7universitati”, (6+1)) este un mare zero. Premiile sunt ale lor,universitatile tot,ce-i asa mare scofala ca o babaciune cu pedigri umanitar in Serbia ,actiuni la universitatiile care conteaza,membra in consiliile de administratia a 30-40 de corporatii mondiale ,banci,societati oculte si …umanitare,sa aiba gramezi de flecustete din astea universitare ? Si Obama are o astfel de zorzonica, pentru pace si daca ar mai fi vrut unu,ii mai dadeau unul ,dar nu a mai vrut,ca-i corvoada prea mare cu ceremonia,statul in picioare si maiales statul cu ranjetul pe mecla sa dea bine la televizor,..te lasi lipsit…Cat priveste lipsa prezentei mele ca „dizident care sa faca scandal”,ai dreptate,nu a existat numele meu printre pomenitii de la Europa Libera. Insa te rog sa ma crezi,ca Europa Libera este a lor,nu a noastra,cum este si hurezeanu al lor si restul si prin urmare nu am chemare sa fiu dizidentul lor… Mi s-a parut ca esti un om onest , sensibil si cinstit si am avut o mirare sincera,ca ai o simpatie permanenta pentru o persoana care nu o cunosti personal sau o cunosti protocolar doar,sau din ce scriu ei,despre ei,in publicatiile lor si resimtind aceasta simpatie a ta ca o expunere cu grad ridicat de risc,te-am intrebat direct,fara scop ascuns ! Asta a fost tot ,sincer ! Normalitatea,decenta,morala crestina ,traditia,altruismul,compasiunea, respectul pentru batrani,empatia, se contorsioneaza in prezent ,pana devin mari defecte,iar increderea in oameni dispare complet intr-un egoism cronic si o suspiciune omniprezenta. In acest spatiu fara puncte de sprijin ,oamenii isi contracta increderea acordata semenilor si isi declara simpatia lor permanenta doar catre mama,sau frate,sau tata,copil sau bunic. Nimeni astazi nu mai trece sincer de acest perimetru,este instinctul de conservare contemporan. Ai presupus ca l-am votat pe emil constantinescu. Iti spun sub cuvant de onoare ca nu am fost niciodata la vot si asta fara sa fiu introvertit. Pur si simplu nu am incredere ca in afara de tata,sau mama mea sau o sora sau bunicii mei,astazi nimeni din afara acestui cerc nu-i interesat de nevoile mele… Daca cineva din familia mea ,de gradul unu sau doi ar candida,ar fi singura data cand a-s avea motivatia logica si increderea suficienta ca trebuie sa merg sa-l votez. Este o filozofie usor absurda,dar gandeste-te cat de logica este… Sa ne oprim liviu bejan,pozitiile noastre s-au indepartat fata de intentia mea originara si aceasta indepartare sa avem pretentia si eleganta sa ramana tacuta si neimplicata emotional …!

Lasă un răspuns