La aniversare…

IMG_4249 2.JPG

Astazi implinesc 66 de ani. Si nu realizez cât de repede au trecut anii. Cu bucurii, cu supărări, cu impliniri.  Cu prietenii dar si cu trădări. Cu sperante dar si cu dezamăgiri. Cu calătorii, cu lecturi, cu fotbal, cu expozitii, cu blogul…

Unele lucruri am vrut să le uit si nu am reusit. Pe altele chiar le-am pus in sertare ale memoriei si nu le voi mai scoate niciodată de acolo. Am iertat mult altora, mie mi-am iertat mai putin. Privesc mai senin in jur si mai adânc in mine. Sunt multe intâmplări sau decizii cărora le dau alte semnificatii. Adeseori, binele si raul s-au transformat, in ultimii ani, in nuante de gri. Si cu cât trece timpul  am mai putine raspunsuri.

Am micsorat cercul in care exist si imi permit acum să fiu mai direct in relatiile cu ceilalti. Nedreptătile ultimilor ani m-au făcut nu mai cinic ci mai neangajat, mai blazat social. Privesc scena politică, emisiunile de la televizor, cu o anumită detasare. Poate si cu un dram de frustrare. Nu mi-e indiferent viitorul, mai ales gândindu-mă la Andrei si la Mihnea. Desi nu sunt optimist. Viata intr-o colonie va fi tot mai grea.

Universul pe care l-am redescoperit in ultimii ani este familia. Dana si băietii mi-au dat energia necesară pentru a trece prin incercări si de a lua lucrurile de la capăt. Aniversarea mea de acum li se datorează.

Iar vouă, dragi prieteni de blog, de facebook, cei mai multi necunoscuti, vă multumesc pentru jurnalul de bord pe care il tinem impreună.

Le multumesc si celor care au fost, de-a lungul timpului, in echipele mele si  care mi-au trimis, astăzi, mesaje sau m-au sunat. Odată cu anii, amintirile iti devin tot mai prieteni…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

169 de gânduri despre “La aniversare…

  1. NICI REVOLUȚIILE NU MAI SUNT CE-AU FOST ODATĂ –CRONICĂ DIN MIEZUL EVENIMENTELOR

    ( preiau relatarea celei mai recente revoluții, de tip ”Blitzkrieg”, a tinerilor ”frumoși și liberi”, revoluție silită să se desfășoare în cadru restrâns, în Piața Universității, doar între orele 18.21 și 19.18, din pricina căldurii; redau evenimentele extraordinare, așa cum le-a prezentat REVISTA 22, pe filiera HOTNEWS, care, într-un gest eroic s-a străduit și a oferit cetățenilor o splendidă desfasurare LIVETEXT a protestului)

    ”UPDATE 18.21: Câteva zeci de persoane protestează în Piața Universității împotriva recentelor decizii controversate ale Parlamentului: «Sunt dispus să stau în căldură ca să stea ei la RĂCOARE»
    UPDATE 18:30 Un jandarm cu vestă de dialog social îl intreabă pe un om cu pancartă dacă are autorizație de la primărie. Ceilalți participanți la protest au sărit în apărarea lui
    UPDATE 18:33 Unii oameni au început să scandeze «Parlament penal! Parlament penal!». Discuția dintre jandarm și oameni continuă, pe un ton pașnic
    UPDATE 18:38 În Piață s-au adunat circa 100 de persoane
    UPDATE 18:43 În Piață au venit și Nicușor Dan și Clotilde Armand
    UPDATE 19:10 In Piață s-au mai strâns ceva oameni, dar numărul lor nu depășește cu mult 100. Nicușor Dan si Clotilde Armand au plecat din Piața Universității
    UPDATE 19:18 «Parlament penal, marș la tribunal», «Demisia! Demisia!» – Oamenii au inceput să strige mai energic, însă rar. În Piață sunt circa 200 de persoane.”

    Prieteni, totuși, cât de lipsit de simțul ridicolului trebuie să fii pentru ca să bagi în bostănăria intelectualistă numită REVISTA 22 , pe o pagină întreagă, relatarea giganticului protest , având ca moment de vârf sosirea androginului mitic Clotilde Armand – Nicușor Dan (cu Doru Braia cetățean-mână-moartă pe post de vârf de atac ) și întregind tabloul cu un biet jandarm care, la cele 120 de grade de-afară cred că blestema în gând ziua nefastă când i-a trecut prin cap să intre în Jandarmeria Română, că le dă uniforme frumoase și normă de hrană?

    Clotilde și Nicușor sunt niște Gorghiu și Blaga mai ”uniți salvăm”, dar în rest, cu nimic , dar cu absolut nimic diferiți ! Asemănarea e copleșitoare , mai ales că , din pricina accentului, Clotilde e tot un fel de rârâită care vorbește prea mult, cu un cap mai înaltă decât partea masculină a androginului, iar din pricina părului vâlvoi și a tăcerii posomorâte, Nicușor pare, văzut mai de departe, un fel de bun organizator care-a fost pe vremuri vameș!

    Dacă țara numită România are de gând, cu caraghioșii ăștia doi și cu zecile lor de rude și prieteni din care și-au alcătuit partidul ”salvator”, să înlocuiască mult hulita clasă politică actuală, eu zic să ne căutăm, prieteni, câte o insulă cu nisipul alb și oceanul odihnindu-și trupul frumos de jur-împrejur, și să ne vedem de ale noastre. Faptul că nu vom avea lumină electrică și că ne va ploua în cap prin acoperișul din frunze de palmier al colibei, va reprezenta, credeți-mă, un pachețel de problemuțe minore. Deoarece vor exista cetățeni ai României rămași acasă și conduși de ăștia, cu mult mai întunecați și infinit mai plouați decât noi!

    Apreciază

  2. La multi ani !. 22 iunie, zodia rac, semn de apa. Imaginea Dv. langa mare, arata cat de bine se simte un rac cand simte apa. Va doresc sa continuati ca si pana acum si sa ne tineti in priza pe noi cei ca va vizitam pe blog.

    Apreciază

  3. La multi ani!
    Sa fiti sănătos si sa aveti tot ceea ce va doriti!
    Eu imi amintesc ca atunci când a trebuit sa predați conducerea noi nu eram colonie. Va multumesc pentru asta si va apreciez pentru tot ceea ce ati incercat sa faceti.

    Apreciază

    • Excelenta! De ani buni, simt lipsa Dumneavostra de implicare activa atat in lumea politica cat si in cea sociala. De multe ori ma gandesc cand ar fi aderat Romania la UE daca nu ar fi existat Guvernul Nastase si e greu de spus, dar in nici un caz un ar fi fost in in ianuarie 2007. Intalnirile, dialogurile, profesionalismul diplomatului Adiran NASTASE au fost decisive pentru intrarea Romaniei in clubul select al Europei.
      Astazi, va simt lipsa. Romania, stanga politica sunt in deriva, au ajuns ca un autoturism ultra moderna, cu toate dotarile dar cu un pilot care nu stie cum sa conduca nimic in afara de bicicleta. Suntem in pericolul dezmembrarii!

      Apreciază

  4. La Multi Ani !
    Cu intarzierea provocata de probleme de sanatate care m-au tinut o luna departe de ce este afara , toate urarile mele de bine .
    Luna iunie pierduta in spitale nu a fost extraordinara , am aflat acolo de umilinta generalului fara contracte , idei si competente , cu Matel si Alibec , Chiriches dar fara Budescu sau Sanmartean , nici Rusescu , cu formidabila supraputere albaneza .
    Asta cand vecinul maghiar isi dadea aere in grupa lui .
    Localele ?
    Ma bucur de victoria la Bucuresti dar Oradea si Satu Mare au ajuns in mainile baronilor UDMR , o minune , Targu Mures rezista UDMR .
    Infrstructura ?
    Bine , in Franta – duminica 1 ora si 50 in TGV pe noua linie TGV Paris Strasbourg .
    Altundeva , in tara inteligentei fudoyante Pro TV Realitatea Telejurnal Administratia ciolosista se screme in avize , autorizatii , noi dosare tehnice care trebuie elaborate si aprobate , avize de mediu etc etc etc pentru centura Radauti si Tecuci unde eram la 14 % in mai , 14 % in iunie … iar autostrazile … aproape de zero …

    Apreciază

  5. Multumesc .
    Sunt si mai bine decat am aflat acum cateva minute ca Oradea nu a revenit UDMR .
    Ma voi simti si mai bine cand voi vedea guvernul impotent Ciolos pus pe liber , oroarea numita CNADR desfiintata , cu toata birocratia pe care EA o inventeaza , ca sa isi justifice existenta jalnica , si lucrari odata si odata pe santierele de la autostrazi pe Mures la Deva , in Bihor , in Campia Transilvaniei , la centurile Bucurestiului , de ce nu atacarea muntilor , sau la Sibiu , sau la Predeal , neuitand Moldova , Cenusareasa care da atat de mult tarii si primeste atat de putin …

    Apreciază

  6. Cea ce conteaza în viața asta care trece așa de repede este credința în Mantuitorul si salvatorul sufletelor noastre ISUS CRISTOS Alaturi de El vom biruit si aici în viața Aceasta cât si dincolo de moarte

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s