La Multi Ani!

 

images.jpeg

Cu ocazia marii sărbători a Sfintilor Constantin si Elena doresc sa vă urez, pe aceasta cale, celor care purtati aceste nume, să fiti fericiti – cât se poate – si sănătosi – cât mai mult timp.

Constantin si Elena reprezinta doua exemple, unele dintre cele mai importante din istoria umanitatii, de tarie de caracter si de toleranta. Cele doua exemple sunt foarte importante pentru noi toti, pentru ca, in zilele de astazi, daca nu ducem lipsa de oameni care vor sa lase ceva in urma lor, ducem vadit lipsa de toleranta.

Nu ma refer aici, cum s-ar putea crede , doar la societatea romaneasca, ci si la tot ceea ce se intampla in lume, in aceasta perioada. Un sondaj realizat de Marius Pieleanu, la nivel global, ar arăta, probabil, că marea majoritate a celor care trăiesc pe această planetă consideră că directia in care mergem nu este cea bună.

Dragi prieteni de blog sau de facebook,  va urez sa petreceti alaturi de cei dragi si, poate, sa iesiti in natura, pentru ca se anunta un week-end  frumos, chiar daca unii dintre noi nu vor scapa in totalitate de ploaie si de tristete.

Gândurile mele astăzi sunt, in special, pentru mama mea, Elena.

21 de gânduri despre “La Multi Ani!

  1. Și pe mama tot Elena o chema. Ar fi împlinit în această lună 88 de ani.
    Dumnezeu s-o odihnească!

  2. Aproape niciun tip care poartă numele Constantin nu e apelat așa. Rudele și cunoscuții îi găsesc tot felul de diminutive și derivate, precum Costi, Titi, Costică, Costel, Costa…, numai Constantin pur și simplu nu-i spun.

  3. Poveste adevărată, la sărbătoarea sfinţilor Constantin şi Elena

    Socrul meu, odihnească-se pace sufletul lui bun , a avut doi copii: un băiat şi o fată. Când a fost să-i declare, dincolo de prenumele alese din timp şi convenite cu soţia şi naşii, socrul meu le-a mai adăugat câte un prenume … fetei, Elena, iar băiatului ,Constantin.

    Mai târziu, mult mai târziu, şi cu o oarecare tristeţe, socrul meu mi-a mărturisit raţiunea pentru care şi-a botezat copiii aşa : el s-a gândit că întâmplările neprevăzute ale vieţii, care pe el îl aduseseră din Moldova în Ardeal, ar putea să-i îndepărteze de casa părintească pe cei doi fraţi, şi să-i separe şi unul de celălalt . Şi-atunci, le-a dat aceste prenume pentru ca măcar de 21 mai, în fiecare an, să-i poată aduna şi să-i sărbătorească pe amândoi, punând masa afară, în spatele casei, unde, vă rog să mă credeţi, chiar era raiul pe pământ.

    Anii au trecut însă şi niciodată, chiar niciodată, după plecarea băiatului la liceu, cei doi fraţi nu s-au întâlnit la casa părintească în 21 mai …aşa au fost vremurile…se regăseau în scurtele concedii de vară, sau, uneori, toamna, dar niciodată pe 21 mai.

    În nici un an… cu excepţia celui în care socrul meu a murit, iar înmormântarea lui a adus copiii acasă, de Sfinţii Constantin şi Elena… aşa cum socrul meu plănuise în urmă cu mulţi ani , împlinindu-se astfel, cu o întârziere de doar 27 de ani dorinţa lui …

  4. Incorigibili acesti slavi de Est , rusi sau ucrainieni …
    Interesat de comuna basarabeana Palanca , la varful limanului Nistrului , punctul cel mai de sud a ceea ce se numeste Republica Moldova , vad ca satucul nemultumeste verii primari ai rusilor , care ar vrea sa-l inglobeze Ucrainei , pentru ca Bugeacul ( judetele Ismail si Cetatea Alba ) date de Stalin , bautorul de sange , Ucrainei , nu are drum peste Nistru decat pe la Palanca ( normal , era vechea Moldova , teritoriu unitar ) , in ” Republica Moldova ” .
    Ce propune Kievul Chisinaului ?
    Schimb de teritorii – Basarabia sa cedeze Palanca , 10 km patrati Ucrainei , in schimbul , va rog sa va tineti bine , a catorva sute de metri mai jos de Giurgiulesti , pe Prut , astfel incat Republica Moldova sa aiba chipurile acces la Dunare – numai ca gura la Dunare generos data de Ucraina Moldovei nu are nici un folos , nu exista port , portul – Reni – este ” ucrainean ” ….
    Stiam eu ca slavii ii considerau pe moldoveni prosti – Druc vorbea de o remarca ucrainiana ” esti prost , esti moldovean ? ” – dar propunerea este de o ineleganta si o lipsa de respect … adica Basarabia sa dea o comuna , 10 km ? pentru cateva hectare in schimb , de zece ori mai putin ?
    Incredibil .
    Si ne mai plangem ca in fata acestor simpatici vecini , rusii si ucrainienii , ambii de mare incredere , state de drept si corecte , avem o protectie in armata americana prezenta fizic la noi ?

  5. N-am eu o prea mare ungere la plangere cu „colectivul” lor ( pacat de tineretea lor si-atat , si-au cautat-o cu lumanarea ) , dar in legatura cu nesimtitul si alunecosul de arabete balos , care suge , fara numar , fara numar de la TOATE administratiile , au nimerit-o !

    Alooo DNA – ul , e cineva la casti ? Cum dracu’ de-i saltati numai pe hotii nostri dar nu si pe hotii lor ? Fura arabetii astia de rup pamantu’ !
    Case de schimb , spalare de bani la greu ! Ale cui or fi , cam 80% dintre ele ?

    http://www.stiripesurse.ro/pre-edintele-asocia-iei-colectiv-atac-devastator-la-raed-arafat-minte-cu-nesim-ire_1134970.html

  6. „Faptele sfinte pentru care au slujit aceste mâini îşi au originea în credinţa curată şi adevărată în Dumnezeu”, mărturiseşte Constantin I în «Oratio ad Coetum Sanctorum» 26 ( Oraţie la Adunarea Sfinţilor ) – discurs imperial ataşat de episcopul Eusebiu, Părinte al Bisericii, la cartea sa «Viaţa lui Constantin».

    Constantin vine la putere în 306 ca fiul şi moştenitorul împăratului ilir Constantius, care a făcut parte din Tetrarhia lui Diocleţian ce a reuşit să scoată lumea romană din criza sec. III – haos politic, invazii externe, declin economic, disensiuni culturale. În tinereţe, Constantin slujeşte sub autoritatea colegilor tatălui său, totuşi are un traseu religios propriu, progresând de la politeismul pagân la sincretismul cultului solar, pentru a ajunge în final la monoteismul creştin (312). Un drum lung ce a desăvârşit convertirea lumii romane la credinţa în Christos.

    Transformarea creştinismului dintr-un cult minoritar persecutat într-o religie majoritară oficială l-a obligat însă pe Constantin să se comporte până la sfârşitul vieţii ca un adevărat soldat al lui Christos, necruţător, cu sabia în mână – la propriu şi la figurat. Condamnă la moarte – din motive politico-religioase – pe propriul său fiu Crispus ( forţat să ia otravă, o pedeapsă mai puţin aspră decât arderea de viu ), pe cumnatul său Licinius, dar şi pe ce-a de a doua soţie Fausta ( ţinând cont de marea lui dragoste pentru ea, femeia primeşte cea mai blândă pedeapsă capitală posibilă : în interiorul termelor, este ţinută în apă fierbinte până moare de inimă ). Această tragedie dinastică cauzează pelerinajul Elenei la Ierusalim şi găsirea Sfintei Cruci.

    Constantin s-a considerat, până la sfârşitul zilelor, moştenitorul Apostolilor, al 13-lea, căruia îi revine menirea de a creştina lumea civilizată prin toate mijloacele – inclusiv prin jefuirea templelor pentru a consolida finanţele statului : „solidus” – moneda lui de aur – va rezista câteva secole. Dar în acele vremuri aspre, orice act de îngăduinţă era exploatat drept un semn de slăbiciune. Fără Constantin şi fără mama sa Elena, ce l-a secundat în toate acţiunile sale, trecerea de la Antichitatea păgână la imperiul creştin al erei bizantine ar fi fost mult mai dificilă şi – în orice caz – întârziată.

    La mulţi ani, aşadar, tuturor ce poartă aceste două nume emblematice ale credinţei şi identităţii noastre !

  7. Mulți, mulți ani fericiți, cu sănătate, fericire și împliniri tuturor celor care poartă numele sfinților Constantin și Elena. Un gând deosebit, se-ndreaptă desigur spre mama d-voastră!

  8. Multă sănătate mamei dumneavoastre și să vă bucurați cât mai mult timp de existența ei!
    Pentru că veni vorba de toleranța pe care creștinismul a propovăduit-o dar pe care mulți creștini au ignorat-o ( să ne amintim numai de Inchiziție și este suficient), nu mă abțin să nu-i dau replica lui Ghiță Bizonu, cu rugămintea să accepte și alte puncte de vedere!

    Ghiță Bizonu

    ” Cu toată dragostea” și respectul cuvenit, vă spun că am „propietatea” cuvintelor spuse și mai ales a noțiunilor folosite ( defect profesional), așa că prin întrebarea retorică pe care am scris-o, eu am exprimat starea de spirit și atitudinea pe care am avut-o în acel moment. Atitudinile și opiniile sunt drepturile oricărui cetățean implicat în treburile cetății. A doua fraza era corectă, bazată pe adevărul istoric, domeniu la care mă pricep. Celelalte întrebări nu erau retorice. Așteptam un răspuns de la cei care se pricep. fără a fi luat la zor, iar ultima frază era opinie personală la care țin mult, așa cum și dumneavoastră țineți la cele care vă aparțin!
    Ca să fiu rătăcios și eu, deși mai sus am vorbit de toleranță, vă întreb, la ce Tratat de la Paris vă referiți? La cel încheiat după al Doilea Război Mondial? Acel tratat mai este în vigoare, de vreme ce URSS a dispărut, Germania s-a unificat, Cehoslovacia și Iugoslavia s-au dezmembrat, Germania de Vest a primit 1448 de milioane de dolari, prin Planul Marshall, pentru refacerea economică, de 4 ori mai mult decât Grecia, țară atacată atât de Italia cât și de Germania, prin Operațiunea Marița? Nu este nici spațiul și nici subiectul afișării de astăzi, ca să arăt câte prevederi ale acelui tratat au fost încălcate, începând cu anul 1949.
    Însuși SUA și-a încălcat doctrina Monroe, care devenise principiu politicii sale externe!
    Eu am tot dreptul să nu fiu nici filoamerican, nici filorus, să fiu eurosceptic și mai ales să fiu patriot!

  9. Vizita lui Dacian Cioloș în SUA: Tehnocrația decolonizează România!

    Ideea despre misia decolonizatoare a tehnocratiei nu este ironica, ma grabesc sa o spun. Exprima o viziune optimista, o asteptare, un slogan despre care mi-ar placea sa cred ca va trona pe frontispiciul intalnirilor politice si economice pe care premierul tehnocrat le va avea pe timpul vizitei in SUA, de patru zile, incepand de duminica.

    Exista insa cateva nedumeriri privind aceasta vizita. De ce premierul Ciolos si nu presedintele Iohannis? Cred ca SUA reproduc in mic, in ceea ce ne priveste, la scara unei tari est-europene, strategia occidentala de expansiune spre Est, cu NATO in primul esalon si in urmatorul cu UE.
    Concret, cu Pentagonul la inaintare, care a ocupat pozitia strategica avansata, oferita de Romania si consolidata de scutul antiracheta, si cu Corporatia care vine din urma si se inradacineaza adanc in teren, economic si administrativ, care sa-i permita exploatarea resurselor teritoriale, dupa toate regulile colonizarii.

    Dupa ce obiectivele Pentagonului in Romania au fost atinse, prioritare au devenit obiectivele Corporatiei. Aceasta succesiune de obiective explica si de ce a fost preferat vizitei seful Guvernului, nu presedintele Romaniei. Bifarea de catre SUA a obiectivelor militare in Romania si focalizare asupra celor economice si administrative au mutat inevitabil atentia si interesul de pe institutia prezidentiala pe cea guvernamentala.

    Totusi, este foarte greu de gasit o motivatie pentru preferinta americana fata de un guvern tehnocrat, care nu are nicio reprezentare sau responsabilitate politica si, in plus, a carui durata de viata este foarte scurta, de cateva luni, pana la alegerile parlamentare, din toamna. Repet remarca fostului presedinte Basescu, „ceva nu este in regula”. Nu am un raspuns, dar am in schimb cateva observatii.

    A devenit extrem de sesizabila agitatia din ultimul timp a ambasadorului Hans Klemm in jurul guvernului, parlamentului, DNA-ului, serviciilor secrete, un du-te vino al acestuia prin birourile unor inalti demnitari, cu interventii de franare a unor legiferari sau de adoptare a unor ordonante. Mentionez doar doua evenimente, dinaintea plecarii lui Ciolos in SUA, adoptarea prin OUG a modificarilor la Codul penal si iritantele repetitii americane ale multiplilor si unilateralilor „trebuie” adresati Romaniei, privind mediul de afaceri si incremenirea in angajamentele unei tehnocratii fara mandat politic si electoral.

    Neindoielnic, vizita premierului in SUA este salutara, cu atat mai mult cu cat numarul firmelor cu capital strain nou infiintate a scazut cu 15% in primul trimestru, iar un tehnocrat are stiinta obtinerii profitului pe baze egale si reciproc avantajoase. Insa ideea, neafirmata, dar practicata, de a reproduce fostul pact de coabitare Basescu-Ponta intr-o varianta Klemm-Ciolos este colonizatoare. La fel de inacceptabila este si folosirea DNA in jocul politic al lui Klemm si geopolitic al SUA, sub pretextul ca DNA este un „scut anticoruptie”. O fi, dar este in mainile americanilor, ca si scutul antiracheta.

  10. „Patroane, l-au mierlit pe Ciripoi!” – parca asa incepe unul dintre capitolele romanului (plagiat si fara valoare, zic criticii literari) „Incognito” al lui Eugen Barbu.

  11. Este clar ca legea privind obligativitatea votului trebuie contracarata de catre cetateni, la curtea constitutionala, fara a mai astepta reactia avocatului poporului. Discutam de lucruri serioase, cum ar fi transformarea dreptului de vot in indatorire si de faptul ca absenta la vot este ea insasi un vot. Deasemeni, discutam nu doar despre constitutionalitate ci si despre statul de drept. Prin initiativa sa legislativa, dl Ioan Muntean ataca statul de drept, in care prevaleaza constitutia si libertatile cetatenesti. In mod normal, un nou acces al dlui Muntean in parlament trebuie blocat de catre cetatenii responsabili. Curtii constitutionale mai trebuie sa-i fie supus un alt aspect, care intereseaza pe cetateni si anume urmatorul: nici un text de lege din Romania, de la Constitutie si pana la hotarari de consiliu local, nu specifica faptul ca un cetatean trebuie sa voteze pe cheltuiala proprie. In consecinta, cetateanul care, megand la vot, inregistreaza cheltuieli trebuie sa le poata factura fie organizatorilor alegerilor, fie competitorilor electorali, fie candidatilor ca indivizi. Trebuie, deasemeni, interzisa adoptarea prin consens a legilor din unele domenii, printre care si cel electoral. Este o prostie, ca sa nu zic mai mult, ca o lege electorala sa apara fara nici o discutie parlamentara. Imi pare rau ca un individ ca dl Muntean a fost propulsat parlamentar in conditiile in care a probat prin initiativa sa legislativa, ca nu cunoaste constitutia, cu aplicatie la drepturile, libertatile si obligatiile cetatenesti; trist sa constati ca un individ care de doua decenii este purtat prin functii una mai importanta ca alta, este nu doar un ageamiu, ci si un rauvoitor la adresa cetatenilor. Electorii din Neamt trebuie lamuriti cu cine au de a face.

  12. Mihaela Erika Petculescu
    Constantin cel Mare era de origine dacică, ca de altfel și alți împărați romani, conform informațiilor din „Historia Augusta” ( Regalian, Aureolus, Galerius, Daia) , informații contestate de unii istorici maghiari și chiar de unii români.
    El a fost născut la sud de Dunare, la Naissus (Niș în Serbia de astăzi), provincia Moesia Superior, nu în provincia Illiricum Tatăl său, împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care îşi spune “Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de cucerirea Daciei cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac.
    De asemenea, pe Arcul de Triumf al său de la Roma,el pune opt din grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau Forul lui Traian. Marea friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga Antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin și poruncește să se șteargă figura lui Traian din reprezentările reliefurilor. Patru bucăţi din această friză sunt încastrate în Arcul de Triumf. A întemeiat la Dunăre orașul Constantine Daphne unde a construit în anul 328 cel mai lung pod din Antichitate,, cu o lungime totală de 2 437 m., din care 1 137 m. doar peste luciul de apă. Ura îndreptată împotriva lui Traian nu se explică prin faptul că acesta a persecutat pe creștini ( au făcut-o și alți împărați, mult mai crud), ci faptul că acesta i-a cucerit pe daci, le-a luat bogățiile și le-a distrus cetățile și locurile sacre.

Lasă un răspuns