Renuntarea la functie, nu la demnitate

38.jpg

Renuntarea la functia de presedinte al Camerei Deputatilor ar trebui să fie pentru Valeriu Zgonea o chestiune de demnitate si nu de regulament. Retragerea sprijinului politic din partea colegilor implică o astfel de decizie. Chiar dacă ar exista si argumente contrare. Dar „valorile si principiile ” proprii, despre care vorbea Zgonea, trebuie examinate intr-un context mai larg, al bătăliei politice, al unei condamnări legate de campania politică a intregului partid – din care făcea parte si Zgonea, ceea ce l-a transformat si pe el in „complice”, chiar dacă a „plătit” doar Dragnea. Fariseismul in numele „valorilor si principiilor” functionează doar pentru marile puteri.

Interventia ambasadorului american in sustinerea sa (intâlnirea ce a avut loc după anuntarea retragerii sprijinului politic, mesajul transmis, conferinta de presă – neobisnuită pentru acest tip de intâlnire) reprezintă un amestec brutal in viata politică românească. Ea aduce aminte de felul in care a actionat, intr-o anumită perioadă, Andrei Vâshinschi in relatia cu autoritătile românesti. Iar lui Vali Zgonea nu-i face niciun bine. Acesta tip de sustinere il va indepărta si mai mult de colegii sai  si-l va ostraciza. După un timp, va intelege si el că americanii, in politica externă, nu au „fosti” prieteni ci doar persoane care le pot promova interesele la un moment dat. Traian Băsescu este un bun exemplu.

Oricum, adaug – si pentru Valeriu Zgonea – discursul meu din 2006, din Camera Deputatilor, după „noaptea cutitelor lungi” de la Hotel „Confort” , atunci cănd in urma retragerii sprijinului politic pentru mine, din partea PSD-ului condus de Geoană, eu mi-am anuntat, imediat, demisia din functia de presedinte al Cameri Deputatilor:

(16 martie 2006)

„Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă aduc la cunoştinţă că ieri, 15 martie, am anunţat Biroul permanent de intenţia mea de a demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Demisia mea, pe care o anunţ astăzi în plenul Camerei, este o consecinţă a deciziei colegilor mei din PSD şi un gest de onoare faţă de instituţia Parlamentului.

Ştiu că prin această decizie se deschide calea unor noi complicaţii politice. Scena politică va fi marcată din nou de convulsii şi de conflicte. Nu ştiu cine va câştiga această dispută şi cine va ocupa fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Fără îndoială, o instituţie ca Parlamentul poate funcţiona foarte bine fără un om anume, în măsura în care funcţionează pentru oameni, în general.

Aş vrea să părăsesc acest fotoliu cu sentimentul că va începe o perioadă de normalitate şi de responsabilitate, care este refuzată de prea multe luni. Nu-mi fac însă iluzii.

Mecanismul care a stat la baza acestei demisii va funcţiona în continuare, fabricând nu legi, nu bunăstare, nu justiţie, ci false probleme, în spatele cărora va rămâne ascuns un mare adevăr trist. Nu construim altceva decât scenarii, nu conducem nimic, ci regizăm.

Acest mandat parlamentar ar fi trebuit să fie unul al construcţiei şi al realizărilor, cea mai importantă dintre toate fiind integrarea europeană. Din păcate, prima sa jumătate se apropie de sfârşit, lipsită de glorie şi dominată de politicianism.

Am fi putut fi cei care realizează reforma sistemului politic românesc şi cei care schimbă radical imaginea profund negativă a parlamentarului român. Nu am reuşit decât să ne războim între noi, să ne răzbunăm, să ne disputăm funcţiile, să ne subminăm reciproc şi să ne apărăm teritoriile, uitând că nu sunt ale noastre, ci ale oamenilor care ne-au trimis aici cu un sens şi cu multă speranţă.

Ce va rămâne în istorie din anii 2005 şi 2006 ai Parlamentului României? Cărţile de istorie ne vor spune cândva.

Într-un alt moment important al carierei mele, vorbeam de cele două Românii pe care le reprezentau PSD şi Alianţa: o Românie a populaţiei asistate, rurale, îmbătrânite, neajutorate şi o Românie urbană, ceva mai prosperă şi cu gustul valorilor liberale. Poate că nu am avut dreptate în totalitate.

Cred însă că, după ultimul an, riscăm cu toţii să contribuim la formarea unui nou clivaj: împărţirea într-o Românie a politicienilor şi o Românie a oamenilor obişnuiţi. Prima tinde să se îndepărteze tot mai mult de cea de a doua, iar la acest lucru contribuim cu toţii. De aceea, perioada care urmează va fi una decisivă pentru credibilitatea democraţiei româneşti.

Viitorul preşedinte al Camerei, oricine ar fi acesta, are datoria de a încerca să readucă spiritul parlamentarismului autentic, cel care inspiră respect şi care demonstrează profesionalism.

Va fi nevoie de vot uninominal, de întărirea Parlamentului, de noi formule de control al activităţii aleşilor.

Va fi mult de muncă. Dar, dacă vom construi fiecare pas de acum înainte doar în funcţie de interesele politice de moment, ale diverselor majorităţi conjuncturale, nu avem nici o şansă de a reface prestigiul şi imaginea celei mai importante structuri a unei democraţii.

Mi-ar fi fost comod să mă ascund în spatele sprijinului pe care o parte dintre colegi mi-l acordă în continuare.

Le mulţumesc, însă, tuturor celor care m-au susţinut, indiferent dacă au făcut parte din PSD sau din alte partide. Pentru ei am decis să rămân în continuare în politică şi să încerc, cu mijloacele pe care le am la dispoziţie, asumându-mi greşelile, dar folosindu-mi energia şi experienţa, să contribui la realizarea speranţelor celor care m-au trimis în Parlament şi la împlinirea proiectului european al României moderne.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat şi vă doresc succes în continuare (Aplauze din partea Grupul parlamentar al PSD, unii dintre deputaţi aplaudă în picioare).

Domnul deputat Adrian Năstase merge la prezidiu şi dă mâna cu preşedintele de şedinţă şi cu cei doi secretari. Mare parte a deputaţilor aparţinând Grupul parlamentar al PSD părăsesc sala.)”

PS. Am adăugat si o fotografie realizată atunci cu Bogdan Olteanu, cel care a fost ales presedinte al Camerei după demisia mea.

64 de gânduri despre “Renuntarea la functie, nu la demnitate

  1. centrulica

    Iti recoamnd Suvorov : Spargatorul de gheata plus urmatoarele

    Adica Stalin s-a pregatit pana in dinti. „Nenorocu” lui a fots ca a fots devabsat cu 2 saptamani .. ca altfel … oesemen ca cea mai mareata cladire din lume ar fi fots Palatul Sovietelor!

    SI in ce ne porveste … ne prgatea prima armata din lume : cca 1,5 mil efectiv , 3500 tancuri. In easalonul 2 a II aramata nitel mai mica. Nitelsush.
    Adica traia petrolul Nemtiziei. ne zdrobea (in afara de armata 9a ne mai dedicase una armata de vanatori de munte, un ciprt de desant aerian, unu de desant maritim). In ffruntra armatei 9a ar fi fost Jukov „Invincibilul” In saptele sau insi gem malinosvsjy , adicva competenti si ectrem de agresivi… Din Romania purau „diberge” catre S – Greia, stamtori , Meditarana sau spre S-V Iugoslavia, Italia sau v ” Ungaria Austria…

    UIn plan sa fim cinstiti extraodinar care i-a fi adus „Europa” pe tava adica industria germana integra, Franta „eliberata” inclusiv de suveranitate, Italia idem. Adica capacitile lor plus resursele sovietice … SI fii linistit – cei care contau – tehnicienii de mare valaore gen Tank outeau fi captati : „ba ce vrei? Sa te ia dracu in lagar sau preferi vila , sefie, masina , decoratii si sa te pupe multi ca iti vad porteretu de mare savant in Pravda?” Sa nu mai zic ca cu von Braun und Gachska era si mai simplu „Meine Herren, , tavrasisci va impuscam daca in 7n ani nu lansati un satelit. In 15 trebuie sa avem statie orbitala, In 20 sa fim pe Luna. Daca traiti destul .. Marte va fi al NOSTRU! Alegeti – moti inuitilio sau eroi ai umanitatii cu numel;e pus pe statii irbitale, lunare ca pe M<arte pirna va si Stalinmskaya!" Cum vaietii lui von Braun si von Braun visau spatiu cosmic crez ca urlau "Heil Sieg Heil Sieg vrem in cosmos !!!" SInguru guvern destul de nebun [mesianic] sa vrea "sus si in afara”* era cel soviectic ….

    * CORDWAINER SMITH, Lorzii Instrumentalitatii” , Scanerii traiesc in van (ptr doamne … in acelasi volum :Doamna care a navigat pe Suflet,. Arderea Creierului, Alpha -Ralfa Bulevard sunt povestiri de dragoste f exotice ca ca stil DAR bune. Nu se compara cu Spuma Zilelor a lui Vian dar depasesc cu mult Poveste de Dragoste – Love Story – a lui Erich Segal , In aceslis volum ar mai fi balada pierdutei C’Mel o iubire imposibila intre un om casta superioara si o pisica umanizata. Dar este prea imposibila , )

  2. Bun, sa incerc sa fiu Avocatul…Ingerului Klemm.

    Pai ce a facut deosebit dl. Klemm fata de toti ceilalti ambasadori dupa ’89 incoace? Eu zic ca merge pe aceiasi linie buna, asa ca nu vad de ce dintr-o data se tulbura spre involbureaza „opinia publica”, aripa KGB-ista. Nu e problema domnului Klemm ca ambasadorii succesivi ai Romaniei la Washington respecta cu mult prea multa strictetze Conventia de la Viena, si ca nu fac lobby pentru dl. Trump, sau mai stiu eu ce inalt oficial american. La urma urmelor toate tratatele astea internationale trebuiesc interpretate permanent intr-un spirit nou, ce izvoraste pasional atunci cind faci o investitie de 800 milioane galbeni sa aperi acea tara de „regimul Putin”. Daca romanii ar investi aceiasi suma in SUA sa construiasca – sa spunem – un „Scut dacic” imens intergalactic cu care sa apere America de rachete lansate de „omuletzii verzi”, credeti ca l-ar invita dl. Maior pe dl. Obama la inaugurare? Nu, ar fi ceva superdiscret, si cu foarte putine scaune, sa nu se dea buzna. Nu s-ar servi tzuica cu cubuletze!

    Si la ce ar folosi aceasta operatie de indreptare a sirei spinarii? Urmeaza ca SUA sa mai planteze niste tancuri si marinari (Marines) in Romania, asa ca tot capul plecat sabia nu-l taie. Daca nu curge, pica…vreo investitie americana (pentru cine trebuie) pe care dl. Klemm o va atrage cu imensul sau Magnet de Prosperitate de la Ambasada. Americanii isi doresc din tot sufletul lor ca romanii sa se imbogateasca, dar nu mai mult decit americanii insisi, evident! Iar atunci cind americanii sunt afectati decenii intregi de saracie, la cita bogatie se asteapta romanii? Daca suntem frati cu adevarat, sa fim frati mai ales in suferinta. Fiti fara grija, bucuriile le impart colegial clasa 1% de la noi cu clasa 1% de la ei.

    Apoi, lumea e trista tare ca dl. Basescu nu a fost invitat la Deveselu’, dupa ce el a sapat literalmente glia tzarii, sa planteze acele rachete prietenoase si iubitoare de pace. De ce atitea lacrimi? Pai nu era de asteptat sa-l scape din bratze la un moment dat? Ei, asta a fost momentu’ public. Cineva vine, te sustine, si dupa ce si-a facut treaba cu tine, papa! Dar de cite momente magice nu a avut parte Dl. Basescu la sanul Licuricei? Ei, merita sa te arunce astia si din avion. Aterizarea se face in bratele primitoare ale doamnei Kovesi.

    PS: Am incercat sa ma situez de partea amuzanta a Fortei (the funny side of The Force) atunci cind am scris rindurile de mai sus, stiind ca legea romaneasca nu imi interzice ca in Germania sa ma amuz in felul asta. Sper ca nu s-a integrat legea romaneasca cu cea germana 🙂

  3. Doru Coarna,mai 16, 2016 la 2:19 pm

    Vedeţi că aţi uitat să spuneţi despre comunitatea de aici, şi numai la ea mă refer, căci deocamdată, numai ei vă adresaţi, că suntem şi imbecili, şi necivilizaţi, că avem o educaţie precară, că stăm cu mâna întinsă la marginea şanţului, aşteptând alocaţiile să pice din cer, sau sprijinim uşa, într-o rână, a cârciumii de ţară , aşa cum au mai remarcat şi alţi distinşi analişti politici, de DREAPTA , desigur…

    Aflu , cu stupoare , că am nevoie de impulsul unui “mascul alfa” ca să gândesc…Adică declanşarea micii descărcări din sinapsă nu e capabilă să se producă altfel decât prin stimulentul bravului mascul? Aşa se întâmplă la dumneavoastră, susţinătorii de dreapta? Pentru că eu “reţeta ” aceasta nu o cunosc… mai mult, aici este un spaţiu – din ce în ce mai rar, ca fenomen, în România aceasta tot mai tristă şi tot mai alienată, şi de aceea , eu vorbesc adesea despre ENCLAVĂ – în care tocmai spiritul gregar este absent.

    Oamenii au convingeri. Şi eu le am, şi ceilalţi le au. Pot să scriu despre convingerile mele iar ei pot scrie despre convingerile lor, în mod liber, aici, în această ENCLAVĂ. Nu mai sunt multe locuri asemenea. Citiţi comentariile din REVISTA 22, ca să înţelegeţi ce înseamnă spiritul gregar şi umilinţa, docilitatea asumată, de a fi mereu de acord cu zeii intelectualităţii de dreapta, indiferent ce fac sau ce spun aceştia. De aceea , este o dovadă de mare NESIMŢIRE, şi-mi aleg atent cuvintele, să faceţi “turmă” din această comunitate , de care, procedând în acest fel, vă îndepărtaţi fără speranţă . Nu sunteţi nici amuzant şi nici inspirat. E mai curând o reacţie de tipul ”strugurii sunt acri…”

    Dacă nu înţelegeţi mecanismul prin care s-a construit această ENCLAVĂ, nu are rost efortul vreunuia dintre noi de a vă explica. Opinii ca acelea din comentariul dumneavoastră sunt cu duiumul pe NET; pot fi adunate, zilnic, cu remorca.

  4. papasha
    mai 16, 2016 la 3:56 pm

    Exact asta a facut domnul Melescanu, intre turul 1 si 2: A marit numarul de cabine si stampile in sectiile de votare, in cooperare cu autoritatea electorala centrala formata din judecatori.
    Cu toate acestea, LA ANUMITE SECTII, iNTENS MEDIATIZATE, s-au creat cozi si busculade si mai mari decat la turul 1.
    Dupa parerea mea, orice ar fi facut autoritatile, scenariul avea si varianta C, D, etc. Chiar daca ar fi fost nevoie de autocare suplimentare cu ,,turisti”.
    Dosarul lui Corlatean depaseste orice limita a nesimtirii. Il depaseste chiar si pe cel al domnului Dragnea. Este cea mai mare facatura judiciara din ultimii 26 de ani.
    Devine tot mai evident ca PSD trebuie ,,castrat” cu orice pret.

  5. Doru Coarna
    mai 16, 2016 la 2:19 pm

    Mai derbedeule, tie nu ti-e rusine sa te adresezi in aceasta maniera, colegilor de pe blog ? Cine naiba te crezi ? Nemernicule !
    Poate ca domnul Nastase este uneori prea tolerant, neavand timp sa citeasca chiar totul si se prea poate ca cele scrise de mine acum, in mai putine cuvinte, sa cenzureze. Sa-i fie de bine, daca accepta asemenea specimene, ca tine, pe blogul personal.
    Daca noi suntem potebtial infractori, ce cauti aici ? Fa o plangere penala pentru ca noi sustinem un partid de corupti si infractori care se opune minunatei maici Tereza a Romaniei si nu-l linge in…..pe ambasador. Nici n-am putea face asta unui golan tupeist care isi incalca prerogativele diplomatice.
    Mi-am pus mereu aceasta intrebare (de mai sus) si, in fine, m-am dumirit. Sper sa-si dea seama si moderatorul.

  6. T-Rex
    mai 16, 2016 la 7:43 pm
    😉

    Profitati cat se mai poate de vidul legislativ. Inca nu s-a interzis amuzamentul.
    Deocamdata, doar trebuie sa cerem aviz pentru a ne cinsti inaintasii. Nu cumva cineva, din trecut, sa fi avut vreo afinitate de idei cu Horia Sima, evident, discipolul lui Mihai Eminescu, cel care a obstructionat integrarea deplina a Romaniei in spatiul inconjurator. (Z)

  7. Luminita Arhire
    mai 16, 2016 la 8:07 pm

    Eu m-am calmat, trebuie sa intelegem ca un dezradacinat care, ziua spala vase in vreo crasma occidentala, iara seara, studiaza efectul reactiv al jetului chinezesc asupra corpului amplasat in proximitatea gardului rezervandu-si picaturile reziduale pentru colegii de blog, se simte important in compania unor oameni care isi permit, in calitate de infractori social democrati , sa gandeasca cu mintea proprie. Mai mult, crede ca are obligatia sa ne faca educatie, in spiritul adevarului absolut sustinut de cei 500 miliarde de euro cheltuiti anual pentru inarmare.
    Problema e ca 90% din suma se duce in buzunarele celor 1% la care face referire colegul T-Rex. Ce ramane, produce misilele care pot dobora mare parte dintr-un stol de ciori, dar tot mai raman cateva. Dih fericire, ciorile sunt inofensive. Pot, cel mult, sa amprenteze biologic celebrele lansatoare. Daca ,,sistemul” ar pune la pamant si ,,saracia”, as conchide ca, pretul platit de romani nu este chiar atat de mare, Din pacate, cad ca spicele de grau firmele romanesti. In fond, nu trebuie sa taiem coruptia de la radacina ? (Z)

  8. Draga domnule Coarna
    ref mes mai 16, 2016 la 2:19 pm

    cred ca mneavoastra deraiati crunt ca cand scrieti daca veti castiga masiv legislativele contra justitiei, a scutului si a ambasadei nu de alta dar ce are de-a face ambasada cu legislativele?!
    Ca in mod normal unicu ei rol ar fi sa zica „va fecitam domnilor catisgatori si suntm siguri ca vom colabora excelent”
    Ce are scutul de la Devesulu cu legislativele? Il contesta careva? E macar bvre-un presar sufuicent de inteligent au politician suficent de curajos ca sa zica ca scutul este tinta prioritara care trebuiest distrusa la ora H-5 minunte? (distrus cu o „tactica”) Apropos mnevoastra stii ce ar fi aia o „lovitura tactica”?

    In fine ce dracu are dea a face justitia cu legislativele?! Cumva credeti ca Godzilutta este Justitia personificata?

    Stimate domn.. noi ne cunoastem de ceva vreme … si observ unele schimbari .. care ori inseamna ca sunteti intoxicat de o anume propganda politica ori ca ar trebui sa mergeti urgent la un neurolog .. inainte sa ii ziceti sotiei „sarut mana bunico!”
    Ma rog ar mai fi un puseu pupincuristic irepresibil … dar geaba la bucile excelentei sale sunt abonate buze mai „subtiri” Sau credeti ca daca va inghesuiti acum veti prinde loc la dosu lu Zgonea ?! Ei si? ala e deja disparut .. „azi il vedem si nu e!”

    Cat despre „alta agenda decat tara, populatia si partenerii?” cumva va considerati in rand cu populatia?

  9. Nervos , Molotov se rastea la Hitler in octombrie 1940 : ” de ce ati acordat garantii Romaniei ? Problema Bucovinei de Sud nu este rezolvata ” .
    Iar pe teren nave de razboi sovietice intrau in Delta romaneasca si erau primite cu foc de navele romanesti , rusii au facut cale intoarsa …
    Sa fi deschis focul impotriva lor si la Herta , si la Sulita Noua , si la Adancata , acum aveam frontiera de Nord mai sus de Siret si Fratauti cu 15-20 de km …

  10. @ Ghita draga,

    legatura dintre alea este foarte simpla, populatia se bucura de scut pt ca o apara mai bine decat ar putea-o face generalii lui Izmana ala, dar scutul vine la pachet cu ambasada si sa vezi chestie, ambasada vine la pachet cu Zgorro si cu statul de drept, cu justitia si cu plata impozitelor!

    Acum intelegi? Este foarte-foarte simplu, ce naiba!

    Dealtfel priveste mai sus la ZeV si la Luminita, doi insi care combat ca-n anii ’50 tot ce misca, ba chiar trivial: cei doi s-au situat intotdeauna contra inlantuirii logice enumerate mai sus! Oamenii insa s-au separat deja in mod natural de o parte si de alta zidului, cine vrea scutul vrea si ambasada, justitia, statul de drept, plata impozitelor fara deosebine de ocupatie, si implicit pe Zgorro, pe cand ceilalti vor scutul demolat caci jeneaza rusii, ambasada plecata, justitia repolitizata, statul de drept facut zob, pe Zgorro mort dupa cum scrie altcineva mai sus despre lovitura de gratie si desigur, neplata impozitelor de catre politicieni…

    Exista deci in mod natural aceste doua categorii, una retrograda, virulenta, razbunatoare si neplatitoare de impozite caruia ii datoram inapoierea si raptul din ultimii 26 de ani, si alta gata sa-si schimbe soarta si s-o apuce pe drumul civilizatiei, asa cum este aceasta definitia si posibila acum…

    Evident, votul va fi orientat inspre una din aceste doua viziuni. Ramane de vazut daca retrograzii sunt mai multi decat ceilalti, sau nu. Privind insa la alegerile prezidentiale, s-ar parea ca e tandea pe mandea cu un usor avans al celorlalti, dar asta se poate datora strict diasporei care nu voteaza la locale, insa la legislative si la europarlamentare, da. Sigur, exista si posibilitatea ca Ponta sa fi pierdut alegerile si la nivel national deoarece votantii diasporeni n-au fost totusi asa de multi iar diferenta a fost uriasa, de circa 10 procente, deci iata ca exista un usor avans al modernistilor. Cel putin asta ar fi de asteptat, dar optiunile s-ar putea sa se fi schimbat intre timp datorita guvernarii Ciolos care nu a performat vizibil, asta cel putin in viziunea catorva televiziuni, retrograde si ele…

    Asta-i tot. Vorba aluia din Operatiunea Monstrul, „in fond a fost simplu, nu?”.

  11. @ Nastase,

    multumesc pt ca m-ati inteles si ati lasat postarea.

    Multumesc si colegilor mai critici, in fond este vorba despre carierele lor si le inteleg atitudinea. Sa nu se simta insa jigniti, criticile si knock-out-urile dor si sunt, sau ar trebui sa fie pline de invataminte… Insa un partid care nu mai accepta nici sfaturi si nici evidente, este prin definitie sortit esecului…

  12. @ Nastase,

    eu am fost numit derbedeu, spalator de vase si multe altele… II ignor pana isi vor cere scuze, sunt dispus sa accept scuze desi as putea sa nu fiu…

    Eu vorbeam despre comportamentul nociv de turma, n-am nominalizat! Dar nu asta i-a deranjat, ci faptul ca am avertizat ca daca PSD devine indezirabil aliatului strategic s-ar putea sa piarda mereu alegerile pt ca aliatul n-ar fi la prima isprava de genul acesta, are experienta globala!

    Sa n-am dreptate!

Lasă un răspuns