Recent, a fost adoptată o lege prin care Protocolul National trece de la Ministerul de Externe la Administratia Prezidentială. Nu am inteles ratiunile acestei decizii. Nu am inteles nici motivele pentru care guvernul a acceptat această modificare sau ratiunile pentru care parlamentul a aprobat această trecere, subordonând inclusiv activitatea sa de protocol Cotroceniului.
Si atunci când conduceam eu guvernul, a existat o astfel de intentie, sugerată de diversi consilieri dar presedintele Iliescu a inteles că Protocolul National trebuie să functioneze unitar, de la MAE (si pentru presedintie si pentru guvern si pentru Parlament). Este vorba, in primul rand, de protocolul diplomatic, ceea ce presupune contactele cu diplomatii straini, organizarea vizitelor, a receptiilor, etc. Directia de protocol cuprinde insă si zona de privilegii si imunităti pentru diplomatii străini. Se vor ocupa cei de la Cotroceni si de placutele de inmatriculare ale masinilor de la ambasade?
După o asezată consultare externă, am infiintat, in 2002, Protocolul National, la MAE, pentru coordonarea ceremoniilor oficiale la nivelul intregii administratii publice. Am urmat modelul din Franta si cel din Germania. Din câte stiu eu, in majoritatea statelor europene asa functionează protocolul de stat. Chiar si in cazul monarhiilor, protocolul este asigurat tot din ministerul de externe.
Spre exemplu, actualul ambasador spaniol la Bucuresti, a fost, in acelasi timp, director al protocolului la ministerul de externe dar si al protocolului Curtii regale.
Concluziile le trageti singuri…
Previziune sumbră pentru România: Ar putea fi victima unui război nuclear
Elementele scutului vor deveni, inevitabil, ţinte prioritate în cazul unui război nuclear, posibil char ţinte pentru atacuri preventive, avertizează expertul rus. Ţări precum România, care găzduiesc sisteme antirachetă americane, ar putea fi singurele victime, iar Statele Unite să se împace apoi cu Rusia „deasupra ruinelor fumegânde ale elementelor est-europene ale scutului antirachetă”, a adăugat analistul
http://www.dcnews.ro/previziune-sumbra-pentru-romania-ar-putea-fi-victima-unui-razboi-nuclear_505447.html
România este o şcoală de cartier. Nereabilitată sau, mai exact, parţial reabilitată; adică s-a înlocuit tâmplăria -ceea ce de departe pare o mare scofală iar de aproape nicidecum- dar nu are alimentare cu apă, nici canalizare, nici centrală termică funcţională. Are doar “termopane”.
În mod normal, din cancelarie ar trebui condusă şcoala, că acolo sunt directorii, profesorii, îndrumătorii de proiecte, diriginţii…
Cu toate acestea, şcoala noastă este dirijată de peste drum, dintr-o încăpere pe care scrie AMBASADA SUA. Când vin aici oaspeţi americani, mestecând gumă, aceştia cred că şcoala este în Budapesta, nu în Bucureşti, dar, cum ambele încep cu “B”, nu pare cine ştie ce greşeală… oricum, nu-i corectează nimeni…
Tot peste drum , şi doar peste drum, o parte a corpului profesoral este premiantă. De exemplu, maistrul atelierului de traforaj , Zgonea Valeriu (lăcătuş-mecanic), pare un cadru de nădejde, şi este privit ca unul care ar putea fi uns director peste profesorii emeriţi şi peste elevii olimpici, deoarece nimeni nu are nişte ochi atât de lăcrimoşi şi nu pune atât de mult suflet când …mă rog, …când execută “prestaţia aceea” erotică la MARELE LICURICI. Numai el este atât de catifelat…
Şi doamna profesoară de bune-maniere şi apărarea statului de drept , Camelia Bogdan, pe care n-o găseşti mai niciodată la ore, iar atunci când o găseşti, dă semne de cleptomanie acută, confiscând extins şi special penarele , tenişii şi ghiozdanele nevinovaţilor elevi, şi dânsa, spun, pare din încăperea AMBASADEI un cadru didactic perfect. Mulţi elevi nu prea cred asta, dar Camelia Bogdan are mare noroc cu liceanul perpetuu şi exmatriculabil Chirilă Tudor, care iese, din când în când, în curtea şcolii, în apărarea reputaţiei doamnei, agitând o pancartă cu poza fotoshopată şi bretonată a acesteia şi cu textul “DECLAR PIERDUTĂ ŢARĂ”, apoi face şase ture , strigă patru lozinci şi se retrage demn în fundul clasei , deoarece e nu numai cel mai înalt dar şi cel mai loază dintre “şcoleri”.
Mai e şi doamna Codruţa, şefă la atelierul de schingiuirea Constituţiei . Dânsa regretă că ghilotina s-a scos de ceva vreme din programa şcolară şi duce o luptă surdă pentru reintroducerea acestei discipline de mare efect , atât pentru restul profesorilor cât şi pentru dragii de elevi. AMBASADA este, în general , de acord cu modificarea Legii Învăţământului în aşa fel încât felurite ghilotine să fie amplasate în curtea şcolii iar execuţiile publice să înlocuiască ceaiurile dansante din sala de sport.
După cum vedem , civilizatorii planetei îi dau o şansă unităţii noastre de învăţământ . Atâta doar, că din punctul lor de vedere, elevii nu contează, iar aspiraţiilor acestora sunt cu totul neglijabile.
Deoarece AMBASADA AMERICANĂ, ea singură şi pentru totdeauna, „CUNOAŞTE( ca să-l citez pe Gabriel Liiceanu, un filozof celebru, aflat, mai ales după 2004 , în programa şcolară a tuturor anilor de învăţamânt, fără pauză)…BINELE ÎN CHIP MATUR” al şcolii numită ROMÂNIA.
Razboiul rece in sport: Provocarea isteriei Meldoniumului
Isteria Meldoniumului a lovit si in Romania. Cazurile de sportivi romani care au cazut testul antidoping la Meldonium se ridica la patru, dupa ce vineri au fost trecuti pe aceasta lista neagra doi atleti calificati anul trecut la JO 2016 de la Rio, de la care vor fi nevoiti sa-si ia adio. Ce este acest Meldonium si cat de intemeiata este trecerea lui brusca, la scurt timp dupa razboiul rece declarat de americani rusilor, pe lista dopantelor, dupa ce vreme indelungata sportivii l-au putut utiliza in siguranta? Are vreo legatura cu faptul ca acest medicament, fabricat in Est, este consumat de est-europeni, nu si de americani, deci interdictia si consecintele au o tinta exclusiva? Poate exista o minte atat de speculativa incat sa provoace o isterie “normativizata”, care sa scoata din competitie sportivi “geopolitici”?
Până la sfârşitul lui 2015, sportivii au putut utiliza fara probleme Meldonium. Medicamentul, comercializat sub numele de Mildronat, a fost trecut de Agenţia Mondială Anti-Doping pe lista celor interzise începând cu 1 ianuarie 2016. Decizia a fost luata in urma unui studiu, de anul trecut, finantat de americani, respectiv de Partnership for Clean Competition (Parteneriat pentru Competiţii Curate), o alianţă nonprofit între Agenţia Americană Anti-Doping, Comitetul Olimpic American şi anumite federaţii sportive. Tocmai aceasta finantare din bani exclusiv americani si selectarea tintita a Meldoniumului sovietico-rus, cu efecte colaterale in Est, ridica aceleasi indoieli de non-kosher care apar in toate cazurile de studii comandate unilateral, suscitate de faptul ca “banii corup”. Declicul care a atras atentia a fost trecerea pe lista neagra a Meldonium a sportive ruse Sarapova, care in felul acesta a fost scoasa pe tusa (gurile rele spun ca Meldonium a scapat-o pe Serena Williams de o adversara redutabila).
Pe focul geopolitic a mai turnat gaz si Letonia. Potrivit unui articol din 2009 al ziarului leton Diena, Meldoniuma fost creat in 1970 de chimistul sovietic leton Ivars Kalvins, pentru cresterea rezistentei la stres si conditii vitrege a soldaţilor sovietici. Insa ca medicament, Meldonium este prescris pentru tratarea anginei pectorale şi a urmărilor infarctului miocardic. (In contextul tragediei de la Dinamo, medicii sportivi atentioneaza ca fotbalistul camerunez Patrick Ekeng nu ar fi murit pe teren daca ar fi luat Meldonium. Reactia la aceasta corelatie ramane de vazut). Curios este faptul ca pe firul studiului american a interferat si aliatul german, desi post-factum, printr-un studiu din decembrie 2015, publicat in revista Drug Testing and Analysis, care sustine ca folosirea Meldonium duce la „o creştere a rezistenţei atleţilor, îmbunătăţeşte recuperarea după efort, protejează împotriva stresului şi activează funcţiile sistemului nervos central” (prof. Mario Thevis, Koln). Insa unul dintre cei mai reputati medici-cercetatori privind performanta umana si fiziologia recordurilor mondiale, el insusi maratonist si inotator, Michael J. Joyner, MD, fost consultant la National Institutes of Health (NIH) si NASA, a respins concluzia, implicit decizia, de dopare prin Meldonium. Acesta susţine că „lipsesc dovezile care să conducă spre îmbunătăţirea performanţei sportive. E o legendă urbană, m-aş mira să aibă un efect mai mare decât cafeina sau creatinina”. Creatorul medicamentului, letonul Kalvins, a spulberat si el mitul dopingului cu Meldonium, afirmand ca e „ca şi cum ar interzice aspirina numai pentru că e populară între sportivi”.
Scriitorii, văzuţi şi altfel decât ne-au obişnuit ei să-i vedem !
„Fără îndoială că, după 1989, o anume implicare cetăţenească a existat şi la unii scriitori români. Aceasta însă s-a limitat cel mai adesea la pledoarii înfocate pentru „drepturile omului”, pentru libertatea de exprimare, ei cantonându-se mai apoi strict înăuntrul comodei banalităţi generale: au condamnat comunismul, securitatea, crimele comuniste, şi-au revendicat „rezistenţa prin cultură” (expresie a frustrării de a nu fi rezistat decât prin frică şi laşitate), năruindu-se – ca majoritatea românilor – din convingerile politice „de stânga”, în cele „de dreapta”. Majoritatea scriitorilor (mai cu seama unii din „cercul Humanitas” – autoproclamaţi „elite”, dar nu numai ei…), au blamat statul şi proprietatea etatistă, elogiind fără rezerve capitalismul, liberalismul (ba chiar libertarianismul), precum şi iniţiativa şi proprietatea privată, nefăcând grava deosebire dintre „privat” şi „particular”. Căci „privat” înseamnă, de fapt, „lipsit de…”, după cum „a privatiza” – provenind de la verbul „privare” – înseamnă „a lipsi de” ceva pe cineva. Este evident că o astfel de atitudine, asumată public şi cu vehemenţa notorietăţii, aducea cu ea şi o abdicare flagrantă de la norme morale elementare, unde paradigma lui „a avea” devenea panaceu. Faptul s-a concretizat în privatizarea patrimoniului natural, economic şi financiar al României, soldată cu luarea acestuia în posesie de către indivizi lipsiţi de scrupule, fără ca tocmai „câinii de pază” ai democraţiei – printre ei, şi scriitorii – să fi sesizat uriaşa cacealma.
Aşa s-a produs, practic, fără opoziţia „intelectualilor” (şi a scriitorilor, printre aceştia) „depatrimonializarea” României, precum şi destrămarea ei morală. Căci una este să faci ceva – pâine, pantofi, haine etc. – printr-o iniţiativă şi firmă particulară şi cu totul altceva este să iei de-a gata, din „darul lui Dumnezeu”, prin privatizare, păduri, petrol, aur, faună, soluri fertile, ape cu sturioni – resursele ţării, în general – lipsind de ele, implicit şi de dreptul la viaţă, pe exact cei în drept să le folosească cu măsură, de-a lungul multor generaţii viitoare: pe cetăţenii României; şi – mi-aş permite, prin asumarea spiritualitaţii mele „pro natura” – lipsind de aceleaşi drepturi, deopotrivă, pe locuitorii pădurilor, apelor şi câmpiilor ţării: arbori şi sălbăticiuni…
Lipsa de reacţie a scriitorimii române la aceste pierderi şi, în general, lipsa de implicare civică, luminos formativă, sunt însă explicabile, la spusa lui Guy Debord adăugându-se sinteza unui proverb german: „Ţăranul mănâncă numai ce cunoaşte”. Dar dacă pentru ţăran faptul este bun şi onorabil, pentru scriitori (şi, în general, pentru artişti şi formatorii de opinie), a oferi publicului consumator de literatură (şi de cultură) numai felul de „mâncare” al unui precar experienţial personal avut de autor, de-a lungul propriei sale formări, este păgubitor.
Pentru ca un scriitor să simtă pierderile mai înainte pomenite, el ar fi trebuit să fi trăit înăuntrul a tot ce înseamnă patrimoniu, să fi avut un contact nemijlocit cu patria, cu „întregul”. Or, câtă vreme mai mulţi scriitori s-au născut, au copilărit şi au vieţuit pe asfaltul urban, în biblioteci, în săli de curs şi în propriile garsoniere (e drept, adesea ticsite cu tomuri consacrate), a le cere să sufere la pierderile mai înainte enumerate – căci numai suferinţa generează compasiune, atitudini şi operă! – ar fi deplasat şi inutil.
Dacă viaţa fără bibliotecă poate genera, totuşi, pe ici, pe colo, atitudini luminoase, biblioteca lipsită de viaţă nu are cum naşte compasiune, oameni vizionari şi curajoşi, întrucât pierderea a ceea ce n-au văzut şi n-au trăit nu este o pierdere… De ce? Fiindcă „nici nu există”… Moare doar ceea ce cunoşti. ”
Mai multe la:
http://www.mesagerul.ro/2016/04/25/scriitorul-societate-belfer-sau-invatator
Carpatii, bariera de securitate a Romaniei. Un ministru tehnocrat crede ca ar trebui strapunsa. Ar fi ca si cum SUA ar seca Atlanticul si Pacificul
Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, consideră că nu este normal ca, la 26 de ani de la Revoluția din 1989, România să nu aibă o autostradă care să traverseze Carpații, arătând că aceasta este „până la urmă o chestiune de securitate națională”.
Declaratia ministrului din guvernul tehnocrat Ciolos a venit a doua zi dupa inaugurarea oficiala a scutului antiracheta american de la Deveselu. Probabil Comanescu a avut in vedere garantiile absolute de securitate pe care SUA s-au angajat, cu acest prilej, sa le ofere Romaniei.
Imi amintesc ca o asemenea siguranta iluzorie a avut-o si presedintele Nicolae Ceausescu, cand a anuntat triumfator, la 31 martie 1989, achitarea ultimei rate din datoria externa. “Suntem independenti cum nu am fost niciodata”, a sunat mult timp sloganul propagandistic, tot asa cum, acum, fredonam refrenul ca “avem cea mai mare securitate, cum nu am avut niciodata”.
Scuza lui Comanescu este însă ca a precizat că nu vorbește în calitate de ministru de Externe, ci „ca persoană care pretinde că a urmărit și mai înțelege câte ceva din procesul european”. Dar, oare, cat intelege un tehnocrat din istoria securitatii acestui spatiu de confluente contradictorii, despre care cu cateva zile in urma fondatorul Stratfor, George Friedman, a carui expertiza globala in materie de securitate nu poate fi pusa la indoiala, a declarat ca Romania risca sa fie atrasa intr-un “vartej” (impreuna cu Bulgaria)?
De milenii, Muntii Carpati au fost o centura de securitate pentru strabunii nostri, tot asa cum Oceanele inconjoara protectiv teritoriul nord-american. De aceea, a evoca strapungerea de catre Romania a barierei sale naturale de securitate, pe care o reprezinta Muntii Carpati, este de neinteles, ceva de domeniul absurdului. Ar fi ca si cum SUA si-ar distruge singura bariera naturala de securitate, prin secarea Oceanelor Atlantic si Pacific. Sa se puna oare de un nou gheseft de autostrada, cum a fost cu firma americana Bechtel? Sa ne mai gandim.
@Luminita Arhire: avem o noua religie, Klemmstinismul.
@ Luminita Arhire, mai 13, 2016 la 6:36 pm
Frumos comentariu.
@fragmentarium – de la inteligenta fragmentata ? E vorba de legarea provinciilor romanesti intre ele , scumpule . Proiect care deranjeaza undeva .
@Doru Coarna si @liviu bejan multumesc pentru completari.
@ZeV: „Nu asta e schepsisul unui sistem de aparare, adica, de a-l face flexibil pentru a deveni, eventual, ofensiv. Nici nu ar fi posibil, deoarece Aegis este un sistem eminamente de interceptare, cu raza relativ scurta de actiune.”
Argumentul e discutabil. Mikhail Ulyanov, care conduce Departamentul de Control al Armelor si Proliferare spune despr sistemul similar Aegis din Polonia:
„Mr Ulyanov said Russia’s interests „are being affected in a direct way by this”.
He said the Americans’ MK-41 launch system could also be used to fire cruise missiles, not just air defence missiles.
„From our viewpoint this is a violation of the Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty,” he said.”
Sunt si analisti occidentali care afirma ca actualul sistem Aegis, chiar daca in acest moment este pur defensiv, poate fi schimbat la un moment dat sa devina ofensiv.
Sigur ca instalatia din Romania este prea mica la ora asta sa reprezinte un pericol pentru rusi. Dar tot sistemul american cu elemente in Turcia, Germania, Spania, in curind Polonia, si pe vase olandeze, le sta in coasta acum rusilor.
Am spus-o de foarte mult timp, doar atunci cind era o simpla idee: instalatia de la Deveselu va avea un „X” pe harta operationala a generalilor rusi. Romania este deja tinta a armamentului balistic-nuclear rusesc, si eu unul ma tem pentru ca Romania poate fi efectiv eliminata de pe harta. O spune toata lumea aici: ca acest mic dispozitiv nu poate sa apere Romania in fata unui atac cu rachete rusesti. Ambiguitatea asta nu poate lasa decit impresia ca se va amplifica capacitatea militara in zona, si chiar se va intimpla asta cu anuntate investitii militare americane masive in zona in urmatorii ani. Citeva intrebari:
– Cite investitii sunt necesare ca sa aperi Romania de armata rusa in mod eficient? E oare posibil si realist sa ai un plan in acest sens?
– Poate SUA azi sa mentina o cursa a inarmarilor cu Rusia, din care Rusia sa piarda iarasi, asa cum s-a intimplat cu URSS-ul?
– Poate SUA astfel sa duca la infringerea economica majora a Rusiei, care sa produca din interior o schimbare, asa cum a adus-o Gorbaciov?
– Va putea de data asta SUA sa obtina o schimbare semnificativa daca regimul lui Putin ar fi cumva slabit si inlaturat din interior? Cu Gorbaciov si Eltin nu au reusit…
Vad acest cerc vicios al unor perioade foarte scurte de destindere si lungi perioade de conflicte si suferinta pentru rusi, dar si cei din tabara opusa, pentru ca orice cursa a inarmarilor inseamna bani luati de la sanatate, educatie si investiti in inarmare. Cursa actuala a inarmarilor ar putea distruge din interior chiar SUA, pentru ca SUA nu mai sunt atit de puternice cum erau in anii 50.
http://www.bbc.com/news/world-europe-36269734
Cred că zicala „spune-mi cu cine te-nsoţeşti ( merge şi-njoseşti 😉 ), ca să-ţi spun cine eşti”, se potriveşte de minune cuplului Zgonea – Klemm !
Stan şi Bran rămân mici copii, n-au nici pe departe capacitatea de a-ţi arăta penibilitatea, slugărnicia şi impertinenţa redate într-o notă umoristică demnă de cei mai comici şi vestiţi demnitari ai momentului !
Ce-i drept, nasol ! Momentul !
Mai ales pentru ei ! Pentru yankei…
Că de la al nostru, ce pretenţii să ai ?!
Singurul lui merit, că nu l-a călcat trenul, deşi şi-a petrecut cea mai mare parte din activitate cu creta printre vagoane, l-a adus probabil în postura de favorit al expertului american în descoperirea de yesman perfect !
Pentru ei, că pentru noi….