Paradisul Panama si purgatoriul romanesc

Unknown.jpeg

Scandalul Panama confirma ceea ce am spus adesea: reprezentantii marilor puteri si ai marilor corporatii se comporta precum adolescentul care, pe o banca, in parc, in timp ce-i arata prietenei sale stelele, ii baga mana pe sub fusta. Exprimat mai elegant – in timp ce vorbesc despre valori, stat de drept, democratie, ei isi urmaresc, cu cinism si mercantil, propriile interese economice si politice in tarile noastre. Ma refer la tarile Europei de Est, la tarile  „in tranzitie”, la tarile care trebuiau sa foloseasca „terapia de soc”, la tarile ce trebuiau „sa taie coada cainelui dintr-o lovitura”. La tarile in care trebuia sa se inteleaga indemnul „small is beautiful”. Lista, chiar cenzurata, a „dirigintilor” statului de drept care si-au ascuns afacerile in paradisuri fiscale este impresionantă. Si din acest motiv, unele dintre  tarile rasaritene au inceput sa se trezeasca. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia isi redefinesc nu statutul international (membri NATO, UE) ci relationarea cu Bruxelles-ul sau Washington-ul.

Ce se intampla insa cu Romania? Suntem oare capabili sa intelegem ce s-a petrecut, la noi, cu marile procese economice in ultimii 25 de ani – structura capitalului, rolul statului in economie, privatizari, restituiri, investitii straine, utilizarea fondurilor europene? Putem „sa tragem linie”, apoi sa tragem concluzii si sa definim o noua strategie economica, mai pragmatica si mai putin naiva? Nu am motive sa fiu optimist.

Pare ca a fost realizat obiectivul ultimilor ani, promovat – ambitios – de Traian Basescu – schimbarea clasei politice romanesti. Schimbarea de garnitura nu s-a putut realiza insa prin aducerea la conducerea partidelor a unor lideri din alte tari, din Africa, spre exemplu. Asa cum se intampla in echipele noastre de fotbal. Cu rezultatele pe care,de altfel, le vedem… Distrugerea structurilor de pregatire de cadre, a structurilor de cercetare, utizarea clientelei de partid, incapacitatea de a realiza coabitarea generatiilor in administratie si in politica determina tot mai multa incompetenta, lipsa de viziune si de curaj in decizii.Determina un statut subaltern in competitia internationala. Tinerii „frumosi si liberi” fac revolutii in timpul saptamânii si apoi pleaca in week end la Viena, Paris…

Este evident ca formula guvernului tehnocrat este o formula pentru tari in momente de confuzie politica, post-revolutionare. „Punct si de la capat” inseamna oare ca ne intoarcem la anul 1990? Formula asta ar mai putea sa insemne pregatirea unui mare „blat” dupa parlamentare, in care sa se formeze un guvern „de mare comoditate prezidentiala”, o varianta fara ideologie si fara personalitate? Rezultatul nu ar fi decat o formula autocratica, fara ambitii si fara culoare.

Care este rolul DNA in acest peisaj? Trebuie sa recunosc, DNA actioneaza eficient pentru a compensa lipsa de actiune, in ultimul deceniu, a AVAS in monitorizarea clauzelor post-privatizare. Multi smecheri si-au batut joc de societatile privatizate. Cateva generatii de „miliardari de carton” si-au intins nepermis de mult afacerile, incercand sa realizeze adevarate imperii. Iar acestea s-au prabusit, in locul lor crescand mall-uri si hipermarketuri straine.  Ceea ce trebuia sa fie capitalul national a fost, in mare masura, vacă de muls pentru unii romani si piată coloniala pentru straini. Alaturi de vechile „aspiratoare de bani” – masinile second hand, echipamentele electro-casnice, calculatoarele si telefoanele mobile.  Pe de alta parte, care ar trebui sa fie acum rolul procurorilor? Las la o parte eventualul lor subiectivism politic sau resentimentele personale. Scandalul Panama, prabusirea unor banci in SUA, declansarea crizei economice in 2008-2009, ne arata ca statele importante isi urmaresc cu tenacitate interesele iar costurile se platesc la nivel global, inclusiv de catre noi. Lectiile de morala, de „bune practici”, MCV-urile sunt forme de fezandat tari precum Romania iar lipsa de profil international a liderilor actuali nu va permite luarea unor pozitii de demnitate nationala. Si cum s-ar putea intampla lucrul acesta? Membrii guvernului actual sunt, in majoritate, intr-un an sabatic, in concediu de la Bruxelles. Ar putea face altceva decat sa mentina Romania pe pilot automat? Anunturi cu proiecte până in 2020, 2025 sunt doar amuzante.

Revenind la procurori (intr-un fel si la justitie), am crezut, intotdeauna, ca acestia trebuie sa apere „ratiunea de stat”, interesele societatii romanesti si ale statului roman in contextul unei acerbe competitii globale. Nu interesele „divine” ale licuricilor staini. Ce s-a intamplat in ultimii ani? „Operatia anti-coruptie a reusit, pacientul a murit”. In acest moment, nu mai exista firme romanesti cu anvergura internationala sau  regionala. Nu mai exista firme romanesti capabile sa participe la licitatii nici macar in Lumea a Treia. Firmele mari de IT, firmele mari de constructii de infrastructura au disparut sau asteapta cu disperare contracte cu statul. De mai bine de zece ani, procurorii „si-au facut treaba”. Rezultatul? A scazut nivelul coruptiei, s-a intarit caracterul romanilor prin utilizarea denunturilor, a crescut numarul locurilor de munca? Nu cred. Nervozitatea sociala s-a amplificat, a crescut violenta stradala, violenta de limbaj, sentimentul de invidie, de razbunare.  Calitatea candidatilor la functii publice a scazut ( nu spunea Vasile Dancu ca prima masura pe care o va lua va fi reinfiintarea Institutului National de Administratie?), administratia este blocata in teama de a semna si cele mai neimportante hartii. Care vor fi consecintele daca se va continua in felul acesta?

Eu nu cred intr-o democratie fara partide. In campania pentru locale, pare ca vor castiga candidatii care se ascund cel mai bine. Nu e normal. Partidele nu mai au mesaje politice, candidatii par a fi selectati de DNA. Parlamentul nu mai are curajul sa legifereze iar atunci cand o face adopta, in intrecere socialista, doar măsuri populiste, imposibil de suportat intr-o tara cu tot mai putini salariati. Membrii sai sunt timorati si expusi oprobiului public. Cum vor arăta, in aceste conditii, viitoarele liste electorale? Pare ca expertiza juridica a disparut din Parlament iar membrii sai sunt in incapacitatea de a mai sustine un dialog cu membrii CSM sau cu reprezentantii  justitiei.

Imi spun adesea ca ar trebui sa ma rezum la cartile mele, la cursurile mele si la viata de familie. Uneori simt insa ca trebuie sa scriu ce cred. Si cred ca nu e bine ce se intampla. Dar poate ca ma insel?!

101 gânduri despre “Paradisul Panama si purgatoriul romanesc

  1. @Andy,
    Mă gândesc serios că politicianul Năstase chiar a făcut destul pentru a ține dincolo de porțile cetății cele mai mari pericole. Și că cei interesați știu bine aceste lucruri și potențialul de opoziție al acestui politician. Altfel nu mobilizau ridicola oaste de pitici de grădină, termopane și bancnote USD tiipărite prin 2005 pentru a-l înlătura din treburile publice. Și nu rechiziționau atât de brutal echipa diversionistă din structura judiciară. Nu credeți?.

  2. DraCii mei

    ca cum sa va spui .. clasa noastra politico-teleptuala-mediatica e pur si simplu IMBECILA!

    Asta cu referire la noua nominalizare a PeNaLilor la Primaria Capitalei.
    Trecand peste faptul ca noul catindat pe langa ca a fost omul Sarpelui cu Clopotei Magureanu si a fots ultimu sef la UASCR din Facultate, omu are unele umbre de „legionarism”.
    Ori cestia asta nu se inghite! De Vest!!!

    Asa ca una din doua : ori va fi atacat politic si distrus (odata cu PNL „vinovat” istoric de „antisemitism” ) ori va fi tolerat in sprijinul in schimbul .. A CE?!

    A da.. Eu , Neica Nimeni, , adica Ghita Bizonu’ imi pot permite cand si cand unele mici „licente” … de ex sa dedociva Carra al Sol (recunosc: misto cantec!) sa „accept” ca sunt „fascist” INSA eu stiu ca nu voi catinda niciodata la un post public cu bujet .
    Insa unu care vrea s aiaba „staura politica” nationala sau macar regionala sau judeteana … nashpa.

    Trebe sa fii complet IMBECIL ca sa nu stii ca orice „apropiere” de Legiune te descalifica in fata „Apusului Democratic”
    Da e plina presa si teleptualitatea de din astia …

    Incep sa cred ca Gabi Firea va castiga si chiar daca in loc de program politic si de adminsitrarea va zice retete de genu parjoale modovenesti (minus daca Traiceanu nu se ba gaba pe fir)

  3. Adrian B.

    Apropos de .. sobolani …
    Maine astept deRATizarea , adica dezșobolănirea.. Am dat cateva telefoane , am intrebat de preturi .. si la pret egal am ales firma reprezentata de domnul … Cotoi!
    Buna potrivire nu?!

  4. Rizibil daca nu ar fi execrabil: Cum sociologizeaza corectitudinea politica raporturile dintre smerenie si intoleranta

    Sunt consternat de “sociologizarea” care se face raporturilor dintre smerenie si intoleranta!

    Care va sa zica, “smerenia” ar insemna, in traducerea “corectitudinii politice”, sa acceptam intoleranta celor care ne lovesc in efigie, sa ne plecam si sa ne umilim, eventual sa le cerem indurare pentru ca existam, pentru ca suntem o realitate miliardara si milenara, sa acceptam intoleranta care ne vrea imputinarea si disparitia, sclavia sau moartea, doar pentru ca suntem crestini.

    Blestemata “corectitudine politica” ne-a penetrat, unora, gandirea, incat am ajuns sa “schizofrenizam” realitatea, sa nu mai distingem ce este normal si anormal.

    Oameni buni, smerenia nu inseamna inchinarea in fata batjocurei si ticalosiei fata de cele sfinte, nici Iisus Hristos nu a facut-o in fata schimbatorilor de bani din Templu, le-a rasturnat mesele si i-a gonit din Casa Domnului.

    Smerenia nu are legatura cu intolerantii, cu acceptarea neobrazarii de a ti se incalca Legea, de a ti se lua Identitatea cu “Corectitudinea Politica”, ar fi acelasi lucru cu acceptarea de a ti se lua viata cu “Allahu Akbar”.

    Smerenia este relatia cu Dumnezeu, nu cu intolerantii, cu intoleranta.

    Toleranta este o jumatate de drum, cealalta jumatate de drum apartine celuilalt. Toleranta nu este absoluta, ea poate si trebuie sa devina zero fata de atentatul, fizic sau ideologic, grosolan sau subtil la credinta si valorile natiunii, ele nu au o garda de corp, cei care le impartasesc trebuie sa le apere. Cei de la “Taxi” au vrut sa straluceasca, dar nu orice straluceste si lumineaza.

    http://www.contributors.ro/editorial/smerenia-%C8%99i-fantoma-intoleran%C8%9Bei/
    Evaluează:

  5. @năstase, sunteți pe cale să vă pierdeți speranța pentru viitorul omenirii? Eu am pierdut-o demult.

    Strada vrea să intre în primărie, dacă băgați de seamă. Dacă nu se mai poate de la cap (prea bate la ochi), se încearcă de la coadă.

    @Andy, filozofic, dar simplist. Trag nădejde că nu sunteți avocat.

    @Luminița Arhire, nu se poate cu trei variante? E și frumoasă foc, rochița e lungă dar cam străvezie, iar de fraieră… nu știu ce să zic… o fi și fraieră. Aveți dreptate.

  6. Singurul raspuns pe care biserica ortodoxa si credinciosii ei il pot construi (cu mintea si cu inima), nu poate fi decat rugaciunea in liniste, chiar si pentru mantuirea sufletelor celor aflati in cautarea sensurilor vietii. Sa ne rugam sa le caute pe drumul drept.
    Ei incearca sa ne perturbe chiar in Postul Pastelui. Nu este intamplator. Sa ne testeze credinta, vointa si rabdarea.
    Nici macar nu este vorba despre Catedrala, ci, despre cine ocupa decisiv soclul reperului universal: Dumnezeu, sau ambitia desarta si efemera a omului ca individ suficient siesi.
    Bartolomeu Anania spune ceva extrem de important si adevarat: Noi nu trebuie sa-i judecam pe altii. Noi trebuie sa ramanem smeriti in fata lui Dumnezeu, pana la capat.
    La momentul potrivit le voi ura si celor de la Taxi, ,,Paste fericit”.

  7. Fragmentarium Politic
    aprilie 12, 2016 la 7:33 pm

    PNL a facut o miscare inteligenta ? Sincer, nu va inteleg.
    Bucurestiul anului de gratie 2016 este cumva Phenian ?
    Nu are nicio importanta, pentru mine, ca Marian Munteanu a trecut pe la UASCR, dupa care, a devenit activist al dreptei neo-legionare.
    Eu va intreb : Ce a facut, din punct de vedere profesional, Marian Munteanu, in ultimii 25 de ani ? Ce-l recomanda pe acest individ pentru o demnitate de administrare atat de complexa ?
    Critieriul unic al gradului de fanatism revolutionar a functionat si a fost oarecum legitim in 1990. Era nevoie, atunci, de o supapa a indelungilor frustrari acumulate in societate.
    Dara cum, ce facem, ne intoarcem de unde am plecat ?
    Daca da, spuneti-mi, ca sa-mi parasesc tzara.
    Dupa parerea mea, a spune acum despre PNL ca este o catastrofa politica, ar insemna sa flatez acest partid. Alte cuvinte ar trebui extrase din vocabularul limbii romane, dar, din pacate (sau poate din fericire) nu ne permite nivelul blogului.

  8. Înțeleg (n-am văzut, n-am auzit clipul) că mai mulți telectuali au declarat public că ei cred că „Dumnezeu iubește lemnul și spațiile mici”.
    Prin urmare, Dumnezeu nu iubește bazilica San Pietro di Roma, catedrala Giralda din Sevilla, catedrala Notre Dame de Paris, bazilica Sacre Coeur din Paris, catedrala-moschee din Cordoba, St. Paul”s cathedral din Londra, domul din Milano…

    Eu le recomand telectualilor de mai sus să lase ipocrizia și să declare tot public că le-au plăcut la nebunie catedralele menționate și altele ca ele, și că, atunci când au intrat în ele, au avut un sentiment înălțător.

  9. @ Luminița Arhire
    Ooooooo!

    @ dl. Năstase
    Părerea mea e că nu trebuie să încetați să fiți un observator lucid și avizat.
    E adevărat că informarea (plus blogul) vă cam iau din timp, însă văd că sunteți organizat.

    Dealtfel, când ați fost „lăsat la vatră”, am prevăzut că veți face ceea ce vă place mai mult, plus analize ale evenimentelor la zi.
    Unii s-au revoltat, că adică vreau să vă văd scos din viața publică, dar eu am precizat că nu vreau nimic, ci prevăd că ASTA veți face, și că poți fi cetățean, om al cetății, și dacă n-ai o funcție în stat.

  10. liviu bejan

    scuala aia de o recomanzi tu este nitel preaq mare, prea scumpa si nu o poti purta cu tine… Mai rau e cam greu si sa te ducila piata cu ea!!

  11. Dumneavoastra ati spus cu vorbe alese ceea ce traim de 10 -12 ani! ! Nu asta ma intereseaza ! Care-i solutia, cum scapam din aceasta capcana?!?!? Dupa atata mizerie sa vezi ca base are 18% simpatizanti intri in depresie!!!!! Sau renunti sa te mai implici in viata politico-economica a tarii!!!!!! Sa vezi cum pdl-isti si-au pus haine galbene, i-au redus la tacere pe adevaratii pnl-isti si au trecut iar la pupitrul de comanda al hotiei sub protectia justitiei te aduce-n pragul nebuniei!!!!Cum scapam,CARE E SOLUTIA???????

  12. Off! Iar păcătuiesc! În pauza de masă m-am uitat la știri și am văzut clipul electoral de la PMP. Ăsta ori ne ia peste picior, ori s-a dilit!!! Dar am râs cu mare poftă, chiar am râs bine!

  13. @casandra
    Un conducator nu face niciodata ,,destul”. Daca d-nul Nastase ar fi reusit sa-si atraga de parta domniei sale suficienti oameni de calitate si ar fi ajuns Presedinte, poate ca aveam acum 2-3.000 de km de autostrada, iar voturile noastre din UE le-am fi putut negocia, astfel incat poporului sa-i fie mai bine. Asa, d-nul Nastase a pierdut lupta si odata cu dansul a pierdut-o si poporul acesta.
    Nu conteaza modul in care a fost inlaturat ci faptul ca a putut fi inlaturat.
    Istoria acestei tari e plina de ,,eroi” care s-au jerfit pentru tara iar tara e mereu sub ocupatia celor puternici.
    Sunt suficient de multi oameni de calitate ca sa scoata tara de sub ocupatie? Greu de spus. Avand in vedere ca din ’90 pana in zilele noastre nu am vazut la nimeni vreo preocupare majora pentru educarea pe bune a poporului.
    Doar laptele si cornul, cateva scoli construite, sali de sport, terenuri de fotbal in panta, zeci de ministri foarte ,,competenti” etc. Cam putin nu?
    Care-i diferenta de ex. intre ,,regimurile fanariote cand se cara aurul din tara cu carutele si guvernarile din ultimul timp cand se ,,repatriaza” profitul si i se permit marilor corporatii sa faca evaziune cat cuprinde?

    @fostă basarabeancă
    Sigur ca e simplist. Simplist a fost preluata justitia (si cu ajutorul mcv-ului). Unii cu teoria iar altii cu banii. Prin profilul ei, orientarea spre stanga a populatiei acestei tari a fost si va fi undeva intre 65-70%. Deaia cand un pic a incercat sa se ridice i s-a servit cate un presedinte ,,de dreapta”. Cica ar fi fost riscul prea mare sa i se dea toata puterea stangii.
    Si uitati ca am ajuns in zilele noastre cand puterea nu mai e nici la stanga nici la dreapta (,,a fost nevoie sa moara oameni” zis-a unul). E acolo unde-i sade bine sa fie. La capitalistii adevarati.
    Si nu e filozofie, credeti-ma pe cuvant. Doar nu mai credeti in acoperiti de genul blaga, gorghiu, dragnea, zgonea etc.
    Dar, cine stie? Poate ,,eroul” munteanu sa fie speranta chiar daca si despre ins circula zvonul ca a fost infiltrat la varful studentimii in „90 devenind ,,erou” pentru ca a luat bataie (tare nu?). O sa-l avem presedinte oare? Ce ziceti? Doar se stie ca nu conteaza cine voteaza ci conteaza cine numara voturile.
    La noi le-a fost mai usor sa se impuna (spre deosebire de Polonia de ex. unde-i un pic mai greu si va dura un pic mai mult). Au gasit oamenii ,,potriviti”. Si aveau de unde alege.
    Pe aceste meleaguri prind bine sloganurile de genul
    .
    Circula o zicere:
    Ca base a inceput sa hahaie atunci cand a inceput sa inteleaga ceea ce trebuia sa transmita. (si i-a iesit bine nu?)

  14. Oamenii Moscovei vorbesc de ” Vechiul Regat ” si ” Transilvania „care isi vor gasi busola fiind separate ? E ceea ce bossul Putin a spus deja prin 2011 , Romania se va dezintegra din cauza Transilvaniei , oamenii Moscovei nu fac decat sa repete tampeniile sefului .
    Nu intotdeauna functionarii MAE rus si ai serviciilor ruse sunt competenti , se poate ca la Moscova unii sa ia toata Transilvania ca fiind secuimea , in nota din iunie 1940 rusii nu pretindeau ca populatia Basarabiei ar fi in majoritate ucrainiana ( text explicat in anii 1990 prin ” tineretea ” functionarilor rusi din 1940 )
    Sunt Transilvania si Vechiul Regat ” separate ” ?
    Atat de separate ca la Diktatul de la Viena manifestatiile de strada de indignare de la Bucuresti au provocat caderea lui Carol al II – lea ; atat de separate ca nu exista diferenta intre romana vorbita la Barsana , Maramures si romana din Dolj , atat de separate ca se numeste usturoiul macinat ” mujdei ” si la Simleu , si la Balti …
    Ce vreti , unii cred la Moscova ca domnul Nastase , victima a serviciilor basiste , cu aprobarea SUA ( dar aprobare , sa fim rezonabili , doar la nivelul Ambasadei de la Bucuresti ) ar fi inclinat sa acorde din aceasta cauza mai multa atentie intereselor Rusiei decat ale Romaniei .
    Asa se explica prezenta pe acest blog a discursurilor putiniste irationale , a teoriilor ghedesiste ” nu a fost continuitate daco-romana ” si ” basarabenii au fost la fel de oprimati de rusi poate la fel de mult ca maghiarii de romani ” ( sic sic sic )

  15. @ Ghita,

    poti sa ne spui cand si de catre cine au fost construite edificiile postate de tine pe firul trecut, si mai ales, in ce perioade? Sa nu crezi ca si-au luat de la gura de dragul credintei… Dealtfel, Dumnezeu nici n-ar fi de acord cu asta, in sensul Bibliei… In realitate nu-L intereseaza circariile omenesti!

    Dar tu trebuie sa intelegi si altceva: noi ne facem acum ca suntem RFG iar estul se face ca e RDG, asa ca noi construim precum turnul ala tv care se vedea din partea resariteana… Doar ca-i defapt capra cu coada pe sus…

  16. Fratiloooor! Sunt profund dezamagit!

    Am suferit un adevarat soc cand am aflat cat de tari ne vad israelienii pe noi, adica nu pe noi ci pe ai nostri! Au trimis doi copii cu mamicile aferente, dar nu asta ma deranjeaza, ci simplul fapt ca unul dintre eroi a cerut sa lectureze in celula Harry Potter! Fi-mea o citea printr-a cincea! Vroia si macar o acadea pt asta, sper ca si astia s-au gandit ca merge la asa o citire…

    Acum sunt total descumpanit, ce sa fac? Sa ne oferim copiii acelui serviciu caci la pregatirea lor ajung direct in zona de comanda, sau sa solicitam ministerului invatamnatului sa reia cursurile pt studentii straini, macar pt cei dedicati spionajului?

    James Bond taica, ce s-a ales de meseria ta… nici tu nu mai esti ce-ai fost!

    Nu mai mai intreb nici de ce nu se incheie problemele cu arabii, pai la asa nivel de intelegere…

    Pe vremuri era un banc, cica rusii si nemtii se luptau pt o padure, in prima zi ataca rusii si castiga ceva teren, a doua zi hitleristii au contraofensiva si recupereaza, a treia rusii iar ataca… si tot asa, dar sambata vine padurarul si-i da afara din padure!

  17. @ liviu bejan, antena 3 are cu totul si cu totul alte preocupari (si orientari). Probabil ca nici nu le pasa ca au scazut in sondaje…

  18. @fostă basarabeancă,aprilie 13, 2016 la 5:44 am

    Ba se poate să fie şi frumoasă foc, dar, de obicei, nu neapărat de frumoasă o îmbie unii la băncuţă, noaptea, ca să-i arate constelaţiile, pe când nu e nici ţipenie de om în prejmă… mai curând mizează pe faptul că e fraieră, dacă fata îşi imaginează că despre astronomie vor discuta…

  19. @Aurelianspulber, Antena 3 a publicat articolul dlui Nastase pe site, iar asta nu pentru ca am sugerat eu ci pentru ca articolul este realmente valoros. Dincolo de aceasta, m-ai indatora daca mi-ai ignora comentariile, mai ales ca nu ai cum sa imi dai lectii, fie si despre Antena 3.

  20. @Ghita Bizonul, nu iti recomand nimic, mai ales ca imi dau seama de diferenta. Imi ingadui sa iti mai prezint cate ceva, in mod amical, din panoplia realizarilor militare care imi atrag atentia. Personal, am avut si eu o iubire platonica pentru C96, candva, care iubire a trecut; sunt un nestatornic; de aceea, ultima oara cand am fost la Praktiker, am cerut un card de infidelitate.

  21. Domnule Nastase, am senzatia ca mi-ati ocultat un comentariu cu ceea ce am inceput eu sa cred relativ la intamplari recente din politica. Nu ma deranjeaza, nu fac eu politica editoriala, dar va rog ca, daca se va dovedi ca am dreptate, sa imi fiti martor ca am fost primul cel dintai.

  22. ZeV
    ref mes tau de la aprilie 12, 2016 la 5:54 pm cred ca te doare capu si ai ar fi cazul sa ti se prescrie ceva c96! (430m/s, viteza influzuklui vervios cca 340 deci sunt uman nu?1)

  23. Andy

    ref sustinerea ta Daca d-nul Nastase ar fi reusit sa-si atraga de parta domniei sale suficienti oameni de calitate si ar fi ajuns Presedinte Parerea mea ca a dorit prea mult sa aiba „alegatori de calitate” ca daca „peria” nitel PRM ul era presedinte. Si cu un bvgivern PSD care sa continie guvernul Nastase si cu Nastase la 3 Coceni … intrau si bani euroopeni, se facea autitrsda aioa Bechtel, se unea scuzati, debretinu si Sgedinu cu Constanta (adica trafic adica bani), se facea si autistrada coridor IVm poa si uzina Mercedes pri jud Arad si unii azi ar fi jura ca niciodata da niciodat nu au zis „daca iese Bombo ne mutam in Congo!”

    Da ma rog asa e pe la noi .. dnii literati nu doresc sa iaba vanzari ca ar insemna ca ii plac coafezele , dnii politiceni vioe voturile „elitei” si elita se inghesuie sa pupinbaseasca!

  24. Doru Coarna dar Sagrada se contuieste ACUM!

    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/ee/Sagrada_Familia_01.jpg/640px-Sagrada_Familia_01.jpg

    SI nu din lemn nu micuta..

    De fapt nu din lenm au fots construite nici Sf Gheorghe, nici Sf Dumitru, nici Varatecu, nici Sucevita si nici macar iserica Andormanceh (langa care am copilarit :
    http://mw2.google.com/mw-panoramio/photos/medium/15207430.jpg

    OK putem discuta despre oportunitea momentului.
    Putem discuta si despre calitatea „estetoca” a proectului aprobat (mi se pare ca e cam cu spume …)

    Insa cestia „lemnu si patiile mici” cam PUTE a propaganda anti „valaha” si imi aminteste de vremea cand in Ardeal „budos ollah” nu aveau voie decta din lemn !

    Si as observa ca nimeni nu nu zice nimic de pupatorii de moaste catolici – ca pupa si ei!!! fac si pelerinaje!!
    „Este” se pare normal sa ma aia la cap tot soiul de propagandisti ai unor culte transoceanice si sunt gata sa guite „:ntoleranta” cand ii tratez ca pe popi ortodocsi .
    Nu sunt credincios INSA ma enervati! Cultu ortodox este MOSTENIREA MEA SPIRITUALA!

    Asa ca cantecelu ala ma indispune .. e do dovada de intolerenta groteasca, de neam prostie, de proasta crestere si in fine de PROSTIE!!! Obecili care cred ca Stavropoleos e din lemn…

  25. liviu bejan
    aprilie 13, 2016 la 9:50 am

    Uneori sotii se despart, un timp, pentru a realiza, mai tarziu, ca nu pot trai unul fara altul. Adicam rau cu rau, dar mai rau fara rau. (Z)

  26. ZeV, prin desemnarea candidaturii lui MM la PMB, PNL a aprins fitilul, care nu se vede prea bine unde duce. Vom vedea dupa unde se va produce explozia. PNL, o stim cu totii foarte bine, este o eticheta. In interiorul ambalajului, se duce o lupta pe care nici Iohannis nu o mai poate controla (v. semnalele anti-Iohannis, care par sa se multiplice; ultimul scandal, cu coloana oficiala, a venit din interiorul PNL). Este vorba de mercenarii lui Basescu, marca PDL, democrat-liberalii, care reprezinta aripa neoliberalista, si de liberalii autentici, social-liberali, fostii asociati in USL.

    Deja, pe Contributors au aparut doua articole dure la adresa lui MM, calificat a fi un “etnocrat”. Ori, antietnocratismul este un varf de lance al neoliberalismului, numit etnofobie. Sa nu ni se serveasca noua gogosile cu “etnocratia” de catre cei care stau pe cel mai inalt varf de etnocratie, la nivel mondial. Astia sunt prin definitie etnocrati pentru ei insisi, “alesii” si “exceptionalii” unei clase de unici stapani, dar etnofobi tot prin definitie pentru ceilalti, de o ferocitate dusa la extrem (v. colonizarile etnocrate la propriu). De remarcat cat de specios a evoluat discursul neoliberalist, dinspre nationalism spre etnocratism, speriat parca de posibilitatea unor brese, prin care expansiunii lor mondiale sa li se opuna nu numai natiunile, ci si etniile.

    La prima vedere, s-ar parea ca tinta jocului PNL este neoliberalismul, de tipa cat ii tin rarunchii cei doi autori etnofobi ca MM este etnocrat. Dar niciodata nu poti fi sigur, pana cand efectul nu se consuma. Vedem cat de inselator se misca si loveste coada “spionitei” israeliene, care din infractori sunt foarte aproape de a fi decretati eroi, in slujba “autoritatilor de la cel mai inalt nivel”. Daca insa tinta este social-liberalismul, atunci totul este o facatura in care se afla mana lui TB, ai carui intelectuali au cerut intotdeauna ca PNL sa se dezica de momentul USL, recte referendumul de demitere din 2012 (“puciul parlamentar” cum se graseiaza si se ingroasa evenimentul de catre atlantici si europeni).

    Nu este exclus ca unii intelectuali pro-Basescu, deveniti intre timp si intelectuali anti-Iohannis, sa nu fie la curent cu adevaratele masinatiuni electorale pe speta MM, datorita distantei mari la care se afla de Romania. Ar fi de tot rasul ca, orbiti de etnofobia lor programatica, neoliberalistii mondiali, cunoscuti si sub alte nume, de globalisti, unipolaristi, unilataralisti, toti un acelasi drac, ca foile de ceapa care ascund acelasi lucru, sa incurce sau sa submineze, din eroare, planurile neoliberalistilor romani, asa cum se mai intampla altadata intre cominternistii de la centru si cei din “sectiile” de la periferie. Eu i-as sfatui, spre binele lor, sa puna batista pe tambalul etnofobiei si macar sa mimeze etnofilia, cel putin in campanie, daca vor sa nu se mai bage singuri in seama, ci lumea sa-i bage in seama, asa cum au pretentia. Sa asteptam insa sa vedem unde si ce se intampla dupa ce fitilul va arde pana la capat.

  27. Tocmai aflu, de la domnul Marian Munteanu, că în mandatul dumneavostră de premier, domnule profesor, populația României a fost batjocorită, sărăcită, umilită și că, în general, a fost nasol. Nu am amintirile astea și e bine că mi-a reîmprospătat memoria. Niciodată nu-i târziu…

    Are și soluții: ”… să-l aleagă cetățenii …să nu se mai fure…să dăm afară hoții… eu nu mă joc cu lucrurile astea…ceea ce spun aia voi face, NICIODATĂ nu s-a întâmplat altfel în viața mea…vreau corp de control din zona ”civică”( !!!) …consilii civice…un alt comportament și alt program de lucru… grija pentru cetățean, să nu mai fie umilit… așa să-mi ajute Dumnezeu!… Doamne ajută… om permanent de la ANTENA 3 (!!!) care să vadă toate contractele… transparență totală…sunt un spirit românesc… dragule, activitatea mea economică nu are nici o legătură cu statul român…în războaie nu luptă hoții și infractorii, ci oamenii care muncesc se jertfesc…s-a terminat cu panseluța, cu nu știu ce…astea le tai dintr-un pix…eu aplic voința cetățenilor, e foarte simplu…nu eu, ei să spună ce vor…domnu′ Cioloș este un profesionist și un ADMINISTRATOR bun…un alt mod de a face politică…trebuie să lucrezi cu cetățenii, cu oamenii, să se facă lucruri bune în orașul lor…voința Domnului se manifestă prin oameni…toți cetățenii au drepturi, asta e tot…orice atinge dreptul copilului, astea sunt lucruri foarte grave…e un lucru care va trebui schimbat, dar nu e ușor…tot ce facem facem pentru copii, nu luăm nimic cu noi pe lumea cealaltă…e multă răutate pe lume…să facem din București o capitală reprezentativă cu care să se mândrească românii din toată țara, ba și din toată lumea…o grămadă de lucruri pozitive se pot face fără mulți bani…vai de mine, mă bazez pe instinctul meu și pe posibilitatea mea de luptă cu hoții…va fi o guvernare a orașului București cu bucureștenii, voi lucra cu bucureștenii direct …două-trei sute de bucureșteni cu primarul în fruntea lor îi vor da jos ( pe consilierii cei răi, n.n.)”, etc, etc… am voie să fiu îngrozită?

    Nu îngrozită de domnul Marian Munteanu, desigur, ci îngrozită de faptul că nu înțelege ce face, că nu înțelege la ce funcție candidează, că nu știe ce caută el, pe post de păstârnac, în această ciorbă în care ar merge rădăcina de pătrunjel. Și, încă o dată îngrozită, că pentru Marian Munteanu totul E FOARTE SIMPLU!!!

    Cred că, de fapt, domnul Marian Munteanu candidează pentru o himeră: cine iese primar al capitalei, ar putea să ajungă președinte…trei ani și jumătate trec ușor, și ultima perioadă de mandat glorios de Primar General s-ar plia perfect pe alegerile prezidentiale din 2019.

    În mintea domniei-sale, abia aceasta ar fi, probabil, revanșa supremă .

  28. ”…două-trei sute DE MII de bucureșteni cu primarul în fruntea lor îi vor da jos ( pe consilierii cei răi, n.n.)”, desigur…doar Marian Munteanu joacă în Liga superioară, nu la cadeți.

  29. Acum, mie mi-e clar ca „miscarea” din ’89 a fost o coptura imperialist-securist-internationalista, cu concursul aplaudac al marelui public consumator de lovilutii. Faptul ca mai tirziu Jupinul Virgilica Magureanu, conspira impotriva domnului Nastase ca sa-l aduca pe al lui, Captain (era sa zic America) Base, in fotoliul unde el poate sa-l invirta toata ziulica, pen’ca lumea lui Base oricum se-nvirtea dupa sticlele din jur, iar intareste ipoteza ca cineva fragezea Romania, pregatind impartirea cascavalului. Asa ca nici nu mai trebuie ca cineva sa se deconspire, cind conspiratia e pe masa. Sunt cifre chiar de la americani ( sursa Antena 3), care arata ca in perioada 2005-2010 (40 mil USD) s-a furat cam de 10 ori mai mult decit in 2000-2004 (4 mil USD).

    Ei, vedeti, nici macar comunistii nu visau sa aibe bogatiile tovarasilor de hotie capitalista de azi. Ba intre noi fie vorba erau mult mai modestutzi. Capitalismul de azi este in realitate o noua si eficienta schema de furat de jos si dat sus. Mai ‘telectual spus, redistribuirea bogatiei natiunii se face in capitalism tot catre cei care au, de la cei care n-au si nici nu o sa aibe vreodata. Nu trebe sa fie si echitabila redistributia. Nea Base a luat de la pensionari, handicapati, mame si copii, si a dat lu’ Nea Cocos, si altor oratanii din gradina. Azi ce mai are Ciolos de impartit? Pai nimic, ca s-a facut imparteala si banii sunt la seif in panamea.

    La fel si in lumea „civilizata”. Chiar azi in NY Times, un articol despre cum NU platesc firmele americane taxe in SUA. Mare descoperire!

  30. @ centru, aprilie 13, 2016 la 2:21 pm

    Din zarzavatul de legume, cules si maruntit de catre domnia voastra, nu am inteles mare lucru, in afara de faptul ca „baietii de la Moscova” ar amesteca absolut totul fara a degusta inainte si fara ca macar sa adauge sare si piper……

    Va pot anunta in cunostinta de cauza faptul ca „baietii de la Moscova” sunt extrem de bine calificati in cele…culinare…..

    Dovada:
    Multumita „baietilor de la Moscova: si a borshului facut de catre acestia in 2012, Romania este inca intreaga, adica impreuna cu Transilvania aceea pe care dvs. credeti ca aceiasi „baieti de la Moscova” ar confunda-o cu…numai un pic….cum ati spus ca se numeste, imi scapa pentru moment….ah, ceva legat de un nu stiu care tinut secuiesc pe PAMANTUL ROMANILOR….

    Asa ca, va rog ca inainte de a va dezlantui materialul de ametire si derutate a adversarului AKA dezinformare, sa va faceti temele.

    Numai bine va doresc, acelasi bine pe care ni-l doriti si dumneavoastra.

  31. Observ cu tristete domnule profesor, ca in doar cativa ani, numarul celor care scriu pe blogul dumneavoastra a scazut drastic.

    Nu-i luam in considerare pe cei care au fost ajutati sa plece dintre noi, cei vii inca….

  32. centru

    Explica de ce ,, unii (ar crede) la Moscova ca domnul Nastase , victima a serviciilor basiste , cu aprobarea SUA ( dar aprobare , sa fim rezonabili , doar la nivelul Ambasadei de la Bucuresti ) ar fi inclinat sa acorde din aceasta cauza mai multa atentie intereselor Rusiei decat ale Romaniei ” ?

    Adica vrei sa ne spui ca Adrian Nastase pare vulnerabil in fata presiunilor si propagandei rusesti, ,,fezandat” fiind de serviciile basiste si justitia basista ?

    Ce logica ai, bre, centrule ? Iata de ce eu cred ca voi, transilvanenii, sunteti diferiti fata de noi, cei din Vechiul Regat: Aveti obsesii anti rusesti irationale si vedeti peste tot pericol (fantasmagoric) din est, dar nu vedeti ca ati ajuns sub papucul vestului salbatic si cel al Ungariei. Sper sa nu va contamineze si ,,Noua dreapta”, dupa ce v-a luat mintile marioneta taciturna Yohannis. Z)

    Formularea de mai sus este un non-sens. Corect (cel putin mai logic) ar fi fost:
    ,,Ce vreti , unii stiu la Moscova ca altii de la Washington cred ca domnul Nastase (victima a serviciilor basiste cu aprobarea SUA, dar aprobare explicita , sa fim rezonabili , doar la nivelul Ambasadei de la Bucuresti ) ar fi inclinat sa acorde din aceasta cauza mai multa atentie intereselor Rusiei decat ale partenerilor strategici ai Romaniei – din moment ce si in prezent este atacat de media de dreapta si extrema dreapta din Romania. „.
    Ei ? Parca suna altfel…. (Z)

  33. Luminita Arhire

    A mai fost unul fanatic numit Funar, la Cluj, in mandatele caruia clujenii s-au ales cu banci vopsite in trei culori, dar au fost lasati de izbeliste de investitori.
    Eu nu cred ca bucurestenii pot fi atat de ignoranti si inconstienti. Decat pe no name-ul smenar (cica) anticomunist, mai bine liberalii l-ar aduce pe Emil Boc. Ar fi o varianta infinit mai buna si chiar cu bube cu tot este, oricum, parte a noului PNL. (Z)
    Chiar si-au pierdut toti liberalii mintile (cu exceptia venerabilului Quintus) ?
    Asemenea adunatura de lashi far’ de viziune si ideologie n-am vazut in toata viata mea. Mai bine s-ar autodizolva si reconstrui pe vertebrele ,,Noii Drepte”.

  34. Fragmentarium

    ,,PNL a aprins fitilul, care nu se vede prea bine unde duce.” (??)

    Eu cred ca (alt)cineva, din afara, le-a bagat liberalilor un fitil in…….se va produce cel mult o implozie, din care va scapa doar venerabilul Quintus (singurul liberal si singurul om lucid din actualul PNL). (Z)
    PS
    Daca i se va spune si domnului MM sa va citeasca comentariul sofisticat, probabil va crede ca il injurati de mama. Oameni ca domnia sa inteleg doar sensul a doua cuvinte: PAC PAC. (Z)

  35. Cei de la Taxi o dau acum cotita….stati putin, nu este vorba de Catedrala…aaa….lemnul este o metafora….aaa….am conceput un act artistic…aaa….un pamflet….,,spatiul mic” se refera la intimitate….aaa
    ps
    In acest timp, donatiile zilnice ale cetatenilor pentru Simbolul Mantuirii Neamului (romanesc n.r.) au crescut de trei ori.

    Poate mai clipuieste cineva ? Sa apuc si eu inaugurarea Catedralei, in timpul vietii mele (nu ca cei din Barcelona). (Z)

    PS
    Din banii castigati in urma acestui ,,demers artistic”, poate ca cei de la Taxi si nea Dan vor participa la subventia pentru ,,Cumintenia pamantului” – o capodopera a artei romanesti (avand in vedere spusele lui Ciolos ca romanii nu se prea inghesuie sa stranga ,,fabuloasa” suma de 6 milioane pe care guvernul technocrat nu are de unde sa-i scoata; normal, doar n-o sa lase Justitia si Serviciile fara bani de interceptare).

  36. Ghita Bizonu’
    aprilie 13, 2016 la 6:28 pm

    Mai bine ti-ai pastra munitia pentru momentul atacului rusilor, despre care, securistii acoperiti de la iRealitatea ne spuneau insistent ca pot ajunge cu tancurile, la Viena, in 24 de ore.
    Dar asta nu se va intampla daca d-ta vei conduce direct si din linia intai apararea…. dupa ce termini gloantele, mai poti face ceva: sa te intorci cu spatele la atacatori. Ghinionul lor daca nu vor purta masti de gaze.

  37. In timp ce statul cel mai intins din lume, cu o suprafata dubla fata de a urmatoarelor patru, cinci state din clasament, a hotarat ca e cazul sa se …reintregeasca, anexand o peninsula si poftind la parti din tara celui mai apropiat dintre frati, niste ”romani de bine” si admiratori ai statului respectiv considera ca statul roman ar avea probleme in dezvoltare pentru ca ar fi prea …intins. As zice ”rusinica” dar cica fiind deja baieti mari ar trebui sa nu mai folosim diminutive…

  38. Nu doresc raul nimanui .
    Nu-mi plac uneltele altora , n-am suportat mizeriile scribilor vest-europenilor in anii 1990 ( Teohar Mihadas Atlas Clujul Liber , GDS -ul , ProTV Alianta Civica 22 etc ) , nu suport astazi omologii lor la slujba Moscovei cu aluziile lor la diferentele intre provinciile romane , amenintari deschise chiar in gluma cu atacul rusesc …
    Marian Nicolae – da , URSS a sustinut Romania in fata Ungariei si anglo-saxonilor in 1945 – au facut-o din inteligenta , Romania amputata de provinciile din Est , cu o jumatate de milion de oameni omorati pe front , sub crunta ocupatie comunista a anilor 40-50 , n-ar fi suportat amputarea judetelor Satu Mare , Bihor si Maramures la sfarsitul razboiului .
    Sa nu uitam ca in 1940 aceeasi URSS spunea regentului Horthy ca URSS admite pretentiile ungare , ca la diktatul de la Viena armata de ocupatie din Bucovina si Basarabia era in dispozitiv de atac , ca URSS a impus in 1950 in Romania o regiune etnica dupa modelul celor sovietice ( care incorpora zone pur romanesti ca Reghinul si valea Muresului Superior ) , singurul caz in Europa de Est …

  39. @ centru, aprilie 14, 2016 la 1:23 pm

    Pace, doar …pace va doresc.
    Eu nu v-am amenintat cu nimic.

    Scribii..altora….
    In slujba Moscovei…..

    Sunt in slujba Romaniei si a romanilor stimabile.
    Daca se intampla sa slujesc din cand in cand si la…Moscova, o fac din pura loialitate, aceeasi loialitate pe care aproape toti romanii au uitat-o !!!!

    Noi romanii suntem datori Moscovei pentru eternitate.
    Stiu ce vorbesc si este bine s-o afle toti romanii, nu de alta dar poate vedem scris din greseala aceste lucruri si in cartile de istorie ale copiilor romani…..

    Avis a bon entendant….

  40. @Marian Nicolae – mi se pare ca fidelitatea dv fata de Romania este secundara fata de cea acordata Rusiei dar pot sa ma insel , desigur .
    Cum sa nu luam ca amenintare afirmatia ca ” odata copiii romani vor invata din cartie de Istorie ” ce datoreaza Rusiei , adica vor fi carti scrise la dictarea Rusiei ? Lenin si Stalin vorbeau si ei ” toata lumea va trebui sa invete rusa ” – amenintare clara si dorinta de hegemonie clara ….
    Recunostinta eterna Rusiei ?
    Nu pentru ce ne plateste in schimbul serviciilor noastre ( Markus Reichel de la BND-ul german a luat 95000 de dolari de la CIA recent ) dar pentru romanii care nu au renumeratii de la FSB -ul si agentiile rusesti .
    Da , recunostinta pentru modernizarea Principatelor in anii 1820 -1830 ( cand , in treacat , au rapit jumatate din Moldova ) , pentru ca au oprit nemtii pe Siret si in Vrancea in decembrie 1916 ( dupa ce au refuzat sa intervina in ajutor in Muntenia ) si pentru ajutorul enorm privind Ardealul de Nord in 1946 .
    Sa spunem ce au facut rau in secolul 20 ?
    Furtul abject al Tezaurului si al economiilor populatiei Vechiului Regat ( fondurile CEC au fost trimise in Rusia , toata economia populatiei Vechiului Regat in 45 de ani ) , raptul nu doar al Basarabiei si Bucovinei de Nord ( pe care au luat-o incluzand si zone pur romanesti – Adancata , Cuciur , Boian zeci de sate romanesti ) ci si a unei subprefecturi din judetul Dorohoi ! , masacrarea suspectilor in aceste provincii , impuscarea pe loc a mii de prizonieri romani la Cotul Donului , arestarea si prizonieratul intregii armate din Moldova la 23 august 1944 ( 100000 de oameni ) , impunerea regimului comunist Romaniei ?
    Ca ei sunt in spatele unei formidabile campanii de denigrare a Romaniei , din anii 1960 pana azi , asa cum arata istoricul Larry Watts ?

Lasă un răspuns