Dezbatere la Constanta

FullSizeRender 6.jpg

Joi, am participat la o dezbatere stiintifica, la Constanta, avand ca tema „Marile Puteri.Unirea.Basarabia”. Tema pe care am prezentat-o a fost „Unirea Principatelor Romane in context international”. Celelalte prelegeri au fost sustinute de prof. Radu Stefan Vergatti („Marile Puteri, Statele Nationale si Gurile Dunarii”), dr. Ion Constantin („Recuperarea adevarului istoric privind Basarabia in intampinarea Centenarului Marii Uniri”), Dr. Cristina Vergatti („Politica refugiatilor in lumea actuala”), dr. Vasile Buga („Reflectarea Razboiului Crimeii – 18531856 – in istoriografia rusa”), prof. Gheorghe Anghelescu („Nevoia dezbaterii academice despre eforturile de unire ale romanilor”).

In continuare, putreti citi interventia mea:

Unirea Principatelor Române în context internaţional

 Formarea nucleului statului naţional român la începutul anului 1859, prin unirea celor două principate româneşti, nu a fost nici pe departe un eveniment izolat în Europa acelei vremi, dimpotrivă. Fenomene similare se petreceau în Italia şi erau în pregătire în Germania. Aceste două mari naţiuni europene beneficiau însă şi de un statut diferit care le permitea rezolvarea în interior a problemelor majore care se iveau în cadrul procesului de centralizare statală.

În cazul românesc, deşi contextul era sau părea unul prielnic, presiunea sau intervenţia directă a marilor puteri (a celor vecine sau a altora) a fost de cele mai multe ori în contra dorinţei fireşti a elitelor politice, din noua generaţie, paşoptistă, de la Iaşi sau Bucureşti.

Experienţa istorică a acesteia cumulată cu cea a vechilor familii boiereşti i-a ajutat să găsească trasee alternative sau chiar să înlăture obstacolele apărute în calea creării statului naţional român.

Desigur, contextul extern nu era prielnic obţinerii unui statut de independenţă însă exista posibilitatea schimbării statutului existent: dincolo de suzeranitatea sultanului, protecţia exclusivă a Rusiei a fost înlocuită cu garanţia (controlul) marilor puteri.

În Tratatul de la Paris, din 18/30 martie 1856 existau două articole dedicate Principatelor Române:

Art. XXII preciza regimul garanţiilor şi al protectoratului: „Nicio protecţie exclusivă nu va fi exercitată asupra lor de către una din puterile garante. Nu va exista nici un drept particular de ingerinţă în afacerile lor interne”.

Art. XXVII stabilea condiţiile concrete ale unei intervenţii militare externe: „Dacă liniştea internă a Principatelor ar fi ameninţată sau compromisă, Sublima Poartă se va înţelege cu celelalte puteri contractante asupra măsurilor de luat pentru a menţine sau restabili ordinea legală. O intervenţie armată nu va putea avea loc fără un acord prealabil între aceste puteri”[1].

Astfel, fiind greu, dacă nu imposibil, de realizat consensul celor şapte puteri garante, românii au beneficiat de indecizia acestora. Ca urmare, înlocuirea protectoratului exclusiv cu garanţia colectivă a oferit un cadru prielnic procesului de edificare a naţiunii române.

Subiectul Principatelor era pe agenda europeană de mai multă vreme, fiind luat în discuţie la Conferinţa de la Viena din 1855, la Conferinţa de la Constantinopol din februarie 1856 şi apoi la Congresul de Pace de la Paris din acelaşi an. Dezbaterile din aceste foruri europene nu au oferit o soluţie la problema românească, ci au creat aşa cum remarca istoricul Dan Berindei, un „cadru prielnic de acţiune”. Meritul fundamental în procesul de unificare a aparţinut românilor care, cu destoinicie şi dăruire – la scară naţională – au „speculat” jocul de forţă dintre marile puteri europene. Consensul intern a fost opus indeciziei externe, iar programul de realizare a statului românesc modern, supus aprobării Adunărilor ad-hoc – a fost susţinut aproape unanim!

Adoptarea programului unionist – la Bucureşti în unanimitate, iar la Iaşi cu doar două voturi împotrivă, a pus Europa în faţa unui prim fapt împlinit. Comisia de informare a puterilor din Principate a „informat” asupra aspiraţiilor româneşti şi astfel chiar reprezentanţii puterilor ostile unirii au luat act de realitatea de la faţa locului.

Generaţia paşoptistă românească îşi făcuse pe deplin datoria: puterile europene s-au găsit în faţa unei naţiuni entuziaste şi însufleţite, care s-a ridicat ca un singur om în jurul steagului Unirii şi al făuririi noului stat românesc. De aceea nu credem exagerată opinia după care hotărârea de atunci a românilor nu doar a influenţat ci chiar a putut să determine deciziile puterilor garante.

Un fragment dintr-o scrisoare adresată de Grigore Alexandrescu lui Ion Ghica, în primăvara anului 1956, ultimul aflat atunci într-o importantă demnitate din Imperiul Otoman, ilustrează această perspectivă „Dacă Unirea ţărilor, eriditatea şefului statului, alegerea lui în orice clasă a societăţii fără consideraţie de rang, responsabilitatea miniştrilor, întinderea Obşteştei adunări şi libertatea presei s-ar putea acorda, socotesc că acestea sunt cererile de căpetenie ce ar trebui să facem [puterilor garante]”[2].

Pentru români Unirea nu trebuia să însemne doar o ştergere de hotar (aşa cum era văzută în marile capitale europene) ci şi temeiul pentru un stat nou şi modern cu perspective istorice. Alexandru Papadopol-Calimah, istoric şi om politic binecunoscut în epocă, remarca, în august 1856, că unirea este „nodul gordian ce românii sunt chemaţi a rupe spre a raporta biruinţa cea mare în lupta libertăţii contra fatalităţii şi a sta ca o naţie între naţiile Europei”[3].

Convenţia de la Paris din 1858 şi prevederile ei concrete au nemulţumit însă profund pe români, care erau deja edificaţi asupra faptului că puterile garante nu puteau ajunge la un consens în chestiunea Unirii, singurul compromis posibil fiind pentru o etapă de tranziţie spre succesul cauzei lor.

După cum se ştie, în Convenţia de la Paris din 1858 se dăduseră locuitorilor fiecăreia din cele două ţări drepturi egale în ţara vecină, la art. 46 confirmându-se că „moldovenii şi muntenii vor fi egali în faţa impozitelor şi în mod egal admisibil în funcţiile publice într-unul sau într-altul din Principate”, iar prin articolul 13 se stabilise că „va fi eligibil la domnie, oricine, care, în vârstă de [cel puţin] 35 de ani şi fiu al unui tată născut muntean sau moldovean, poate justifica un venit funciar de trei mii de ducaţi, cu condiţia de a fi împlinit funcţii publice timp de zece ani ori de a fi făcut parte din Adunări”.

Deşi unirea sub un principe străin era calificată într-o adresă de mulţumire trimisă către puterile garante drept „dorinţa cea mai vie, cea mai aprinsă, cea mai generală a naţiei române”, s-a ajuns în climatul tensionat al alegerii noului domnitor de la Bucureşti, la soluţia dublei alegeri, în spiritul Convenţiei de la Paris. Poate şi din această cauză, în momentul acceptării acestei soluţii româneşti, celor patru „puteri unioniste” li s-a alăturat Anglia, Austria habsburgică şi Poarta otomană fiind în evidentă minoritate. În aprilie 1859 primele cinci puteri vor aproba dubla alegere, iar în septembrie Viena şi Constantinopolul îşi vor da şi ele acordul pentru actul românesc, văzut însă doar ca o uniune personală, unire sub un singur principe dar cu menţinerea separaţiei politico-statale, fiecare principat rămânând cu propriul guvern, cu proria adunare şi administraţie.

Chiar şi în aceste condiţii, progresul era evident, din moment ce în aceeaşi Convenţie din 1858 se prevedea că Principatele „se vor administra în mod liber, în afara oricărui amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate de puterile garante şi curtea suzerană”.

În ceea ce a urmat, clasa politică de la Bucureşti şi Iaşi a dat dovadă de înţelepciune şi o bună cunoaştere a mecanismelor politico-diplomatice, atât în edificarea noii ordini interne cât mai ales în relaţia cu puterile garante. Cu acestea din urmă s-a dus, în realitate, „o luptă surdă”. Pas cu pas, prin Comisia Centrală de la Focşani şi apoi prin unificarea treptată a celor mai importante instituţii ale administraţiei româneşti de pe ambele maluri ale Milcovului, unirea a devenit realitate palpabilă.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în efortul său diplomatic, pentru recunoaşterea unirii, s-a prezentat mereu în faţa puterii suzerane şi a puterilor garante ca fiind supus presiunilor naţiunii sale, cererilor imperioase venite din interior şi cărora trebuia să le dea curs. Anastase Panu, primul său ministru din Moldova, îi scria: „Se produce în politica Europei o schimbare însemnată […] Acest fapt important este micşorarea rolului diplomaţiei”. Dând exemplul celor petrecute la Torino, unde Europa era pusă în faţa faptului împlinit al proclamării regatului Italiei, demnitarul de la Iaşi sublinia „A nu profita de acest exemplu, aceasta ar fi să se renunţe de bunăvoie la foloasele împrejurărilor prielnice”.

Or tocmai aceasta a făcut în planul relaţiilor externe tânărul stat naţional prin intermediul domnitorului, dar şi al principalelor figuri politice de la Bucureşti: utilizarea contextului european favorabil pentru afirmarea ca entitate statală de sine stătătoare, premisă fundamentală a unui viitor statut de independenţă. Dintre puterile Europei, doar Franţa şi Italia au sprijinit fără rezerve acest parcurs, imperiile limitrofe fiind însă cele care şi-au dezvăluit în repetate rânduri ostilitatea. Au existat însă momente şi subiecte (precum cel al jurisdicţiei consulare) când puterile garante s-au opus în ansamblu acţiunilor româneşti. Cu toate acestea, conducătorii politici ai Principatelor Unite şi-au urmărit cu perseverenţă obiectivele: încă din 1859 agenţia diplomatică de la Constantinopol, unificată şi pusă sub conducerea lui Costache Negri, şi-a demonstrat eficacitatea; în 1860 a fost creată agenţia de la Paris, iar în 1863 cea de la Belgrad. Era doar un început, statutul reprezentanţilor români nefiind egal cu cel al diplomaţilor acreditaţi. Serviciile Ministerului de Externe au fost unificate la Bucureşti în 1862, fiind în strânsă legătură cu cancelaria domnitorului, acolo unde se afla încă centrul activităţii relaţiilor externe.

Iată că prin astfel de paşi, acea „jumătate de Unire” de care vorbea A.D. Xenopol că era prevăzută în Convenţia din 1858 a fost întregită prin concursul şi hotărârea elitei politice din Principate. Fără îndoială, că după mai bine de un secol şi jumătate, ne putem întreba care este mesajul puternic pe care ni-l transmit acele evenimente, fapte şi acei oameni extraordinari care au acţionat atunci.

În primul rând conducătorii Principatelor au avut o viziune şi un crez puternic privitor la destinul românilor. Apoi, acţiunea acestora, pe lângă continuitate, perseverenţă şi curaj, a demonstrat măiestrie, înţelepciune şi o bună cunoaştere a mecanismelor politico-diplomatice europene. Epoca inaugurată la 1853, la izbucnirea Războiului Crimeii, şi încheiată cu înlăturarea lui Cuza a însemnat pentru români, aşa cum remarca un bun cunoscător al perioadei – istoricul ieşean Leonid Boicu, o etapă în care a fost rupt „cercul strâmt în care erau încătuşaţi, spargerea unor vechi tipare politice şi accesul pe calea împlinirii naţionale, adică a făuririi României

[1] Dan Berindei, Românii şi Europa în perioadele premodernă şi modernă, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p. 217.

[2] Eugen Lovinescu, Grigore Alexandrescu. Viaţa şi opera lui şi corespondenţa lui cu Ion Ghica, Bucureşti, 1928, p. 316.

[3] Dan Berindei, op.cit., p. 217.

24 de gânduri despre “Dezbatere la Constanta

  1. Faptele politice extraordinare sunt opera oamenilor politici extraordinari, care au stiut sa se foloseasca de forta unor imprejurari politice nu mai putin extraordinare.

    Apreciază

  2. Preiau un comentariu de pe net deoarece mi se pare cea mai buna descriere a ceea ce se intampla astazi in Romania :

    Maia Blaj ·
    Works at Self-employed (sau pe romaneste liber profesionist)

    Eu cred ca in Romania se ingroasa gluma americana cam prea grosolan si la vedere. Americanii incearca sa scape de toti cei care s-ar putea opune politicii lor pentru Europa de Est, adica acum ne colonizeaza cu mana DNA. De la dosarul Ghita la denunturile lui Ghiulbenghian simti mana americana. De la Biroul FBI din sediul DNA (ca doar tot am tinut ”patriotic” sa socatem SRI din activitatea DNA, dar i-am lasat pe amricani in DNA) pana la acest Ghiulbenghian prieten cu Harry Giknavorian, o figură importantă a CIA, totul ne devoaleaza planul american de a destructura stanga romaneasca cu orice pret, dar si eliminarea unor liberali indezirabili. O lovitura de stat soft, fara varsare de sange, dar mai perfida si mai ticaloasa pentru ca se ascunde sub masca dreptatii. PDL, structurat pe o retea masonica este mai usor de controlat si de coordonat, dar PSD avand putini masoni este mai greu de spart fara DNA, care nu ii aresteaza pe marii jefuitori ai Romaniei, dar au timp de dosare de mizerie pentru asa zisul ”abuz in serviciu” sau ”trafic de influenta”, acuzatii care in SUA nici nu exista.

    Apreciază

  3. M-am uitat ieri la harta ” Republicii Moldova ” , sectorul de sud – est spre Cetatea Alba si Mare – limanul Nistrului – spre mirarea mea , Republica Moldova cuprinde inca o mare parte din fostul judet Cetatea Alba – localitati ca Olanesti si Causeni , ( Alexe Mateevici ” in Bugeac , la Causeni , dorm stramosii moldoveni / si doar pietre de mormant amintesc de-al lor cuvant „) – iar frontiera cu Ucraina se opreste , ticalos , cu un – doi kilometri inainte de limanul Nistrului – estuarul prin care Nistrul se varsa in Mare …
    Citez din Geografia Lumii , o carte aparuta la Paris in 2007 , scrisa de doi geografi francezi : ” hazardul istoriei a lasat la frontiera Romaniei un confetti al ultimului razboi – Republica Moldova . Acest stat artificial , neviabil , nu are alt viitor logic decat Unirea cu Romania ” .
    Cine sa o faca , aceasta Unire ?
    Ciolos si Iohannis ? Administratia lui Ciolos este un monstru de birocratie si frica de raspundere .
    Ponta ? Dar avem amintirea unuia care anunta luni investitia Rosia Montana si care se ascundea sub masa marti , negand-o .
    Basescu ? Dar era prietenul inamicului nostru de moarte , Voronin , de la care accepta zece mii de sticle de vin ….

    Apreciază

  4. Din pachetul de ” relaxare fiscala ” al lui Ponta 🙂
    Asta mi se pare chiar o masura de sorginte medievala , un fel de stalpul infamiei .
    Gândirea si mentalitatea de procuror/militian a lui Ponta razbate din tot ceea ce a facut dansul .

    http://www.gandul.info/stiri/masura-fara-precedent-fiscul-va-publica-numele-tuturor-romanilor-cu-datorii-la-stat-de-peste-100-de-lei-ce-scrie-in-ordinul-sefului-anaf-15034645?ref=yfp

    Apreciază

  5. Erdogan a fost in SUA unde a fost primit cu raceala. Acolo a taiat panglica la o moschee finantata de Turcia, construita la marginea capitalei americane, Washington (deci nu in centru cum se vrea la Bucuresti). Securistii lui s-au luat de niste jurnalisti, i-au insultat.

    Inteleg ca Turcia are probleme cu terorismul, insa acest terorism nu este unul provocat de crestini. Nu vin crestinii si ucid musulmani in Turcia. Acel tip de terorism este unul ce provine din conflictul cu populatia kurda, care isi cere drepturile, si care la rindul ei e terorizata de Turcia.

    In loc de moschei mai bine ar investi in centre de deradicalizare, sau in programe de integrare a celor vulnerabili de a fi radicalizati.

    http://www.dw.com/en/turkish-president-unveils-us-islamic-center-near-washington-dc/a-19160773

    Apreciază

  6. @Luminita Arhire
    aprilie 2, 2016 la 7:55 pm

    Răspunsul unui diasporez la postarea FOARTE, FOARTE REA a Dvs despre președintele Klaus, care e FOARTE, FOARTE, FOARTE BUN:
    „Și ce dacă e idiot? Bine că n-a ieșit Ponta!”

    Apreciază

  7. Asta-i acum, ne turmentam cu faptele altora de acum o suta si ceva de ani… A fost pura conjunctura fortata abil de oamenii vremii, atat. Masoni, desigur. Tot ei au adus anterior si putina revolutie, iar posterior monarhie si ceva independenta. Apoi au plecat si noi am inceput sa pierdem intotdeauna, vorba lui fifi, pas-cu-pas… Ghinion!

    Ghinion? Intotdeauna cand te apuci de utopii, vine si ghinionul… omenirea nu te lasa s-o iei razna, te corecteaza si te taxeaza…

    Apreciază

  8. Foarte interesant, dar trist !
    „Acum 25 de ani n-ar fi putut sa ne impuna nici cipurile si nici legile Big Brother. Acum ne fac oferta si o primim cu bucurie …

    Serviciul Roman de Informații (SRI) a luat fiinta la 26 martie1990.

    Fundația pentru o Societate Deschisă (Open Society Institute), papusarul a tot ceea ce acum ni se prezinta a fi societatea civila ce a generat un intreg guvern, a fost creata in 1993 de George Soros.

    Cine are peste 40 de ani isi aminteste desigur cum, acum peste un sfert de veac, in discutiile multora dintre noi stabiliseram ca sigur securitatea ne asculta telefoanele. Iar Europa Libera, adica vocea “lumii libere” si “democrate” ne zicea la fel. Iar dupa revolutie ni se aratau niste camere cu sumedenie de fire, drept dovada a locului de unde se facea aceasta ascultare. Si eram cu totii, pe buna dreptate, extrem de revoltati.

    Cine are peste 40 de ani isi mai aminteste desigur si despre celebra lege a inregistrarii tuturor masinilor de scris. Iar prin aceeasi fereasta radio spre “lumea libera” ascultam cat de indignate erau statele “democrate” de treaba asta. Si indignati eram si noi.

    Cum ar fi fost ca in 1990 sa fi venit SRI-ul si sa ne bata la cap ca musai trebuie sa ne asculte telefoanele pe motiv de teroristi, infractori, martieni, orice? Apoi Iliescu sa apara zambind de jur imprejur la TVR si sa ne explice si el despre binefacerile unei asemenea masuri? Pai nu-i mutau cu totul cei din strada pe toti pe un vapor si ii trimiteau sa se tot duca de sa nu li se mai stie nici numele?

    Ba chiar si in 1993, sa fi venit “societatea civila” de tip George Soros cu mizerii din astea?

    A fost suficient insa sa treaca o singura generatie si … iata in ce hal am ajuns majoritatea din noi romanii. Ca vin acum SRI-ul, reprezentanti ai societatii civile si tot soiul de politicieni si guvernanti ce pe fata si cu tupeu ne impun un asa sinistru Big Brother, incat ceea ce facea Ceausescu pare deja o joaca de copil cu cercul. Si ce fac romanii? N-au nici o treaba …

    Tot asa putem discuta despre recensamantul animalelor din vremea “odiosului”, cu care cei mai multi nu eram de acord. Acum ne baga cipuri si in cainii din curte, dar nici ca ne pasa.

    Mai erau celebrele “Circuri ale foamei” si vai ce oripilati erau de ele. Acum ne bulucim in hypermarketuri.

    Intr-un sfert de secol diferenta dintre poporul roman de atunci si poporul roman de acum este deja fundamentala. Acum peste 25 de ani nu eram de acord cu ceea ce ni se intampla, acum pe majoritatea nu-i intereseaza, multi chiar sunt de acord, ba mai rau, unii nefiind nici macar platiti de SISTEM, ci facand-o asa, din convingere, lupta cu inversunare impotriva putinilor ce indraznesc sa se opuna.

    Si nici guvernarile nu mai sunt la fel. Astia de acum il intrec pe Ceausescu. Aia macar ne ascultau pe ascuns, astia vor s-o faca pe fata. Pe vremea aia nu era vreo lege care sa te bage la puscarie si sa-ti ia copiii daca nu-i vaccinezi, acum pregatesc una.”

    Apreciază

  9. L-am ascultat pe dl. Geoana si dl eurodeputat de la PSD (Bostinaru?) la o emisiune a lui Radu Tudor despre cum controleaza strainii Romania. Mi s-au parut foarte bune, dar tardive interventiile lor. Lasind la o parte istoria de multe ori neplacuta cu si despre dl. Geona, el a identificat corect slabiciunile Romaniei fata de „aliati”. Poate iertam istoria, si ne coalizam fortele, indiferent de partide si ideologii, sa promovam si sa aparam interesele romanilor si a Romaniei.

    Din pacate, Romania este un slab slab la ora asta, si de asta si sufera. De asta avem inca MCV, de asta nu avem investitii serioase, de asta fac galagie ambasadorii. De asta Romania nu e in nici o structura regionala importanta: nici in Visegrad, nici cu altii de prin Balcani. Suntem la periferie si tratati ca niste babuini.

    Problemele romanilor in tarile „prietene” sunt deseoori ignorate de autoritatile acestor tari: vezi incendiul la magazinul romanului provocat de doi politisti francezi. Ori, pina la ora asta, Romania trebuia sa il cheme pe ambasadorul Frantei la Bucuresti si sa il ia la intrebari. In acelasi timp, ambasadorul Romanei la Paris trebuia sa intervina pe linga autoritatile franceze in mod diplomatic, dar consecvent, si sa antreneze asociatiile de romani, daca exista, sa ia pozitie dura fata de xenofobia francezilor.

    Apreciază

  10. Ma bucur ca o Constanta renumita in opozitiile pe care le poate face, ramane consecventa …..si in opozitia celor care spera ca va pot bloca influenta politica. E drept, politica cu mici si bere, sarmale si carnati, galeti si pixuri…., va ramane in continuare ferma in ceea ce va priveste ! Intuiesc insa ca opozitia la acea politica a devenit posibila….Sper ca opozantii de profesie sa se mai hodineasca o țâră ( fara diacritice, se citea, “ sa se mai hodineasca o tara…” ) sau sa se reinventeze…Pana acum ( de fapt, cam pana prin 2012….) si in “profesia” lor “(ni)micul” era la putere…

    Apreciază

  11. V-am văzut astă seară pe Realitatea TV la momentul prezentării documentelor pentru confirmarea oficială a intrarii României în NATO, alături de alți 6 Prim Ministri.
    M-am bucurat că nu au putut face altfel decât să amintească eforturile dvs pentru această mare reusită. Meritați recunostința noastră.
    Dacă nu eram acum în NATO…

    Felicitări si mulțumirile noastre pentru eforturile si viziunea dvs istorică.
    Se poate spune că, spre deosebire de alți politicieni de vârf din Romania, dvs v-ați făcut datoria față de poporul român la momentul potrivit.

    Apreciază

  12. Așadar, mijloc de secol XIX : ”…În primul rând conducătorii Principatelor au avut o viziune şi un crez puternic privitor la destinul românilor. Apoi, acţiunea acestora, pe lângă continuitate, perseverenţă şi curaj, a demonstrat măiestrie, înţelepciune şi o bună cunoaştere a mecanismelor politico-diplomatice europene. “

    ….și primele decenii ale secolului XXI , când avem președinte, cunoscut ca ”minunea din noiembrie”, reprezintant exemplar al intereselor noastre externe, deoarece asta îi intră în atribuțiile constituționale. Aleg , spre exemplificare și pentru desăvârșirea paralelei între epoci, momentul de după ” întâlnirea” cu președintele SUA, ca de la președinte la președinte: ”…Am schimbat câteva propoziții, dintre care una recunosc că mi-a plăcut foarte mult, președintele Obama mi-a mulțumit pentru România(!!!) , pentru parteneriatul pe care îl avem pe care îl găsește foarte bun(!!!) și recunosc că m-a bucurat această afirmație și mulțumire(!!!) ”.

    Politica externă, cere, și a cerut mereu, pentru a fi eficientă:

    1.o bună cunoaștere a istoriei , mai vechi și mai recente
    2.o subtilitate nobilă în urmărirea scopului propus, presupus a fi patriotic
    3.o capacitate( rară) e a privi în viitor
    4.un discurs inteligent și cursiv, cu posibilitatea de a țese oricând relațiile rărite, până a apuca să se rupă brutal
    5.un limbaj diplomatic, care trebuie învățat și utilizat ca o limbă străină
    6.capacitatea de a face rapid legături inteligente între evenimente și de a întrezări în succesiunea lor mersul istoriei

    Mai sunt și altele…

    Vedem măcar vreo urmă, adică, mă gândesc, cam așa cum scrie uneori pe ambalajele produselor alimentare, pe care nu le-ai bănui să fie lactate și nici că ar avea vreo legătură cu acestea: ”…poate conține urme de de lapte praf…”, vedem vreo urmă , zic, din cele șase puncte de mai sus la președintele nostru?

    O persoană care are studii de psihologie îmi spune că, la prima vedere, ținând seama de lipsa lui de reacție în ipostaze pentru care reacția ar fi obligatorie, de schematismul aproape bolnăvicios al întâlnirilor cu diaspora, pe unde merge, având în minte că ACEIA l-au votat , deci numai aceia există, lipsa totală de comunicare cu cetățenii din interiorul granițelor, peste care a fost ”uns” președinte, rutina maladivă din plasa căreia nu se poate desprinde , perpetuarea prostească a unor gesturi enervante pentru populație, dependența de nevastă, ca factor de eliminare a neliniștii în contextul unor obligatorii relații sociale interne sau externe, ei bine, enumerând toate acestea , ar fi posibil ca ele să fie manifestarea unui tip de autism real și îngrijorător, poate mai diluat, dar oricum sesizabil. Persoanele suferind de această maladie au însă, de obicei, niște abilități excepționale, supranormale, care le conturează personalitatea . La Iohannis Klaus, aș spune, cu ”preocupare”, că nici o aptitudine de excepție nu sare în ochi…

    De câtva timp încoace, internetul este plin de aluzii mai mult sau mai puțin izbutite la adresa ”nanismului” intelectual al președintelui, atât de izbitor contrastant cu statura sa de doi metri. Nu-i o surpriză pentru mine faptul că lumea observă. Este însă de neiertat, că observă abia acum, când nu mai e nimic de făcut…

    P.S.Despre autism: ”…Unii adulți, ce suferă de o formă ușoară a bolii, au dificultăți în a iniția și a menține o conversație. Mulți nu fac față interacțiunilor sociale . Ei sunt pasivi, tăcuți .Cei ce suferă de autism se opun noutăților în program și schimbării, au nevoie de monotonie, au dificultăți în exprimarea nevoilor … sau repetă obsesiv anumite cuvinte sau fraze. Persoanele cu autism pot avea dificultăți de relaționare și fiindcă nu înțeleg rostul discuțiilor “small-talk”. …Mai mult, ei nu ”gustă” glumelele, nu au simțul umorului, nu percep limbajul cu dublu sens și aluziile. Din aceste motiv, ei pot fi niște parteneri de discuții rigizi, cu care multe persoane nu s-ar simți confortabil…”

    Apreciază

  13. Urmarind interviul de aseara cu Bashinescu la Ghita tv , am tras doua concluzii :

    1. acest sobolan minte cu o nonsalanta demna de o cauza mai buna ; minte precum respira ! Sobolanul este clar mitoman .

    2 . constat ca Romania tv a ajuns tribuna de exprimare a acestui gandac ! Adica postul lui Sebi Ghita , deputat PSD si prietenul cel mai bun al lui Ponta , s-a pus in slujba acestui gunoi ! Nu ca n-ar fi fost si pana acum …

    Asta-i pentru naivii care mai puneau botu’ la asa zisa dusmanie dintre Basescu si Ponta !!!

    ” Dreptate pana la capat ” , ” Lista lui Barossu ” , ” Pact de coabitare ” , pam , pam …

    Apreciază

  14. In sfarsit, dupa decenii intregi, ZF descopera cat de oropsite sunt firmele romanesti si cat de favorizate firmele straine in Romania. Cam tarziu, cam prea tarziu.

    Apreciază

  15. Diferența între actul unirii celor 2 Principate Române și unificarea Germaniei și a Italiei constă în faptul că românii au pus Puterile în fața faptului împlinit, impunându-și voința într-un context internațional favorabil ( criza orientală), în timp ce Germania și Italia s-au unificat în urma unor războaie care au durat peste 10 ani! Unificarea Basarabiei cu România, apoi a Bucovinei și a Transilvaniei s-a realizat tot prin voința poporului, prin hotărări ale Adunărilor Naționale, tot într-un context internațional favoravil, lansat la început de Principele Franz Ferdinand și preluat de Lenin în criza Războiului Civil din Rusia și recunoscut apoi la Versailles, și anume, dreptul la autodeterminare al popoarelor. Cred că acest principiu nu mai este astăzi valabil, în U.E și nu numai!

    Apreciază

  16. George Ban
    aprilie 3, 2016 la 3:49 pm,

    acest răspuns, FOARTE, FOARTE BUN, l-am auzit și eu des de la oameni de la care nu m-aș fi așteptat!

    Eu l-am votat pe V. Ponta și i-am convins pe mulți s-o facă. Și văd bine unde și cum a greșit în calitate de premier, dar consider că este un om de bună credință și nu putem arunca experiența acumulată, pe socoteala buzunarelor noastre, la gunoi. Încă mai sper că a reușit să capete o perspectivă mai largă asupra vieții ÎNTREGII societăți și că a început să se priceapă mai bine la oameni, a început să se înconjoare de persoanele potrivite. Mai cred, bănuiesc, de fapt, că a avut și multe sule în coaste – pârghii care l-au convins ca, de bună voie și nesilit de nimeni, dar forțat de împrejurări (și personale), să ia anumite decizii ori să numească unii oameni pe niște poziții cheie.

    Politica este, indiscutabil, arta compromisului. Cu o singură condiție: să nu fii tu mereu cel care face compromisul.

    Apreciază

  17. Domnule Adrian Nastase, sunteti leat cu mine. Oriunde am avut ocazia v-am criticat pentru un singur lucru – lacomia – din cauza careia ati avut de patimit, dar nu pot sa nu spun ca sunteti sigurul politician de la revolutie caruia i se poate pune eticheta reala de om de cultura. De oameni ca dumneavoastra avea si are nevoie Romania in viata politica si nu putine au fost meritele pentru care ar trebui sa va multumim. Cred ca va este foarte greu sa va manifestati public calitatile intelectuale si culturale, dar vad ca nu e imposibil! Va doresc succes si va promit ca e ultima oara cand mai pronunt cuvantul „lacomie”. Va doresc mult succes!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s