„Cresterea si descresterea dreptului international”

Unknown-3.jpeg

Acesta este titlul unui amplu studiu pe care l-am publicat, recent, in numarul 4/2015 al Revistei de Drept Public. Studiul tratează relatia dintre nivelul normativ si cel structural al relatiilor internationale, evolutia conceptului de suveranitate – inainte si după incheierea Războiului Rece -, caracteristicile dreptului international actual, etc. Una dintre concluzii este aceea că dreptul international, din păcate, functionează greu in situatii de conflict si dificil in formule de ordine mondială unipolară.

Revista poate fi comandată la Editura Universul juridic.

IMG_20160221_0002

 

22 de gânduri despre “„Cresterea si descresterea dreptului international”

  1. Dreptul internaţional este doar pentru cãţei!
    Altfel, în „situaţii de conflict”, cel mai puternic face legea.
    Deci America are întotdeauna „drept”ate. Aceasta este axioma unica a „dreptului international”.

    Apreciază

  2. @ ghita bizonu

    daca citeai cu atentie postarile mele vedeai ca nu e vorba de platit impozite .

    E vorba de tot felul de ABERATII introduse in codul fiscal ( si nu numai ) ca sa-i jecmaneasca si umileasca pe oameni , de nepricepere si de masuri care omoara mediul de afaceri romanesc .

    Chiar si institutia asta sinistra ( ANAF ) care incearca sa inchida Antena 3 si care face abuzuri pe banda rulanta este tot creatia d-lui Ponta .

    N-am nimic cu omul Victor Ponta . Am ceva cu politicianul Ponta care este incompetent .

    Apreciază

  3. @ George,

    problema ta e ca dreptul international il scriu dulaii, nu catzeii! Gasesc ca absolut firesc, nu mai departe decat in Marea Neagra, sa vezi ca treaba nu o va face nici Romania si nici Victoras cu fundatia sa, ci Rusia si SUA. Si in general, daca SUA nu e parte si nu semneaza, pana la urma nu se respecta!
    De ce crezi ca tratatele de pace si cele de incetare a focului de aiurea, se semneaza acolo?

    Apreciază

  4. cam asa ceva s-a intamplat si la recentele negocieri ue-anglia? se dovedeste iarasi ca ue a ajuns la mana celor mai slabi conducatori de cand s-a infiintat. ce poti sa ceri de la merkel, junkers &co? vad ca cineva pe blog vorbeste de nou cod fiscal, sinistrii de la anaf , antena 3 si incompetentul ponta.codul nu a fost facut de ponta ci de ministerul de finante, principalele masuri fiind bune( vezi reducerea cotei tva etc) „sinistra” anaf a adus miliarde la buget din reducerea evaziunii fiscale practicate la noi in tara la nivel mare. si mai are mult de lucru. antena 3? abuzul ca abuzul dar sa nu uitam ce raahat manca si inca mananca la adresa lui ponta., chiar daca omul a afirmat si a luat masuri in acest sens sa nu fie sechestrate sediile conform unei sentinte judecatoresti. putini incearca sa citeasca sentinta si se iau numai dupa cele afirmate la a3. postul a3 este un post penelisto-basist in care majoritatea angajatilor si-au declarat public simpatia pentru penele si antonescu in detrimentul pesedeului de exemplu. mai nou ii ridica osanale lui johannis pentru scurta declaratie de sustinere. ca dupa nici 24 de ore, in fata nemultumitilor de pe facebook, si-a retras sustinerea nu a mai contat. cert e ca acest scandal cu abuzul anaf a cazut ca o manusa pentru a3, post corect numit de concurenta pnl-tv, care inregistra o evidenta pierdere de telespectatori. principalelel emisiuni ale postului a3 au fost depasite de concurenta, inclusiv sinteza zilei! faptul ca unul din cei mai ciudati ziaristi ai postului, analistul militar fara armata facuta, radu tudor, se mandreste pe blogul lui ca in urma scandalului au revenit inregistrand iarasi audiente mari arata in ce stadiu ajunsese antena 3! sa nu uitam ca principalul motiv pentru care a3 avea audiente asa de mari il reprezenta lupta cu basescu! si in ziua de azi a3 a ramas practic singurul post care continua aceasta lupta. in rest servilismul la adresa peneleului iar mai nou la adresa lui johannis ii alunga din telespectatori si de aici si pierderea inregistrata la rating si share. ramane intrebarea cum de nu reuseste pesedeul, principalul partid al tarii, sa-si atraga sustinerea vreunei televiziuni. peneleul ii are pe antenisti si realitatea la dispozitie, basistii raman cu b1 dar unde e pesedeul? din 90 incoace niciodata pesedeul nu a avut vreun organ de propaganda cum a avut dreapta si intrebarea e de ce? oricat de bine a guvernat pesedeul atat pe vremea lui nastase cat si pe vremea lui ponta, oricat de bine a facut populatiei dar si economiei, iata ca mass media a ramas ancorata in bratele fortelor retrograde ala tarii, a celor numiti aiurea de „dreapta”, a celor care prin masurile luate au nenorocit atat economia cat si starea sociala a romaniei.ultimul exemplu, pentru „guvernul meu” o eventuala marire a salariilor bugetarilor reprezinta o nenorocire nesustenabila de bugetul tarii. atunci de unde avea guvernul ponta bani? ii aducea de acasa? de unde a avut ponta bani sa revina la vechile salariile taiate de guvernul de dreapta boc? de unde a avut bani sa plteasca miile de procese generate de masurile idioate luate de boc? de unde a avut bani sa mareasca unele salarii de bugetari? de unde a avut bani sa mareasca an de an pensiile?de unde a avut bani sa plateasca imprumuturile facute de basisti?cum a reusit sa asigure cresterea economica a tarii? intrebati la antena 3 unde e muscat zinic de fund de prea ingenuncheata dana grecu.

    Apreciază

  5. Cred că şi acest articol al lui Andrei Pleşu aduce unele lămuriri referitoare la felul în care interferează chestiuni politice în plan internaţional.

    Memorie înjumătăţită

    L-am reîntîlnit, zilele trecute, pe vechiul și bunul meu amic Alexandru Călinescu. Era inevitabil să ajungem și la subiectul fierbinte (pentru mine) al momentului: „cazul“ Vintilă Horia, respectiv cazul intelectualilor români trecuți, în anii ’30, prin fascinația ideologică a extremei drepte. Am căzut de acord asupra faptului că derapajele unor marcante figuri culturale – într-o direcție sau alta a spectrului politic – trebuie cunoscute și condamnate în perspectivă istorică, astfel încît noile generații să fie prevenite asupra riscurilor pe care o iresponsabilă (și, de regulă, juvenilă) inflamație mentală le implică pentru traseul lor intelectual. Evident, vorbim despre derapaje ideologice, nu despre crime. Despre cauționare euforică și nu despre vinovății palpabile, ce țin, pe bază de probe, de competența forurilor judecătorești. Am căzut de acord și asupra faptului că, vorba lui Bronislaw Geremek, Europa nu va fi reunificată înainte de a se fi realizat reunificarea memoriei ei: ororile nazismului și cele ale comunismului puse în aceeași „colecție“ sumbră a veacului 20. Evident, fără anateme triviale, fără stigmatizări lipsite de discernămînt, fără amestecarea borcanelor. Sînt de luat în seamă diferențele, desolidarizările post-factum, atenta cîntărire a personalității integrale (chiar dacă nu omogen integre) a oamenilor, balansul între bine și rău al fiecărui caz în parte. Da, există texte irespirabile ale unor scriitori seduși, temporar, de retorica fascistă. S-o recunoaștem, s-o spunem, mai ales atunci cînd n-au spus-o ei înșiși. Dar să fim gata și să iertăm acolo unde există căință, și să recuperăm, din moștenirea oricărui individ, urma prizabilă a creativității sale, urma în care nu se amestecă neapărat striurile impure ale unor opțiuni episodice. Iar aici lucrurile se bifurcă. Relele unora sînt amintite drastic, cu parapon și cu consecințe de ordin public, în vreme ce relele altora sînt ținute „sub obroc“ sau tratate cu inexplicabilă îngăduință. Alexandru Călinescu mi-a amintit, de pildă, versurile unor mari poeți francezi, căzuți pradă unui straniu entuziasm pro-comunist și pro-sovietic. Iată fragmente din poemul „Front rouge“, publicat de Louis Aragon în 1931, în versiunea franceză a unei reviste din URSS (Littérature révolutionnaire mondiale):

    „Cînt hegemonia violentă a proletariatului asupra burgheziei / Cu scopul nimicirii ei. / Strălucirea împușcăturilor adaugă priveliștii / O veselie încă necunoscută. / Sînt executați ingineri și medici. / Moarte celor care primejduiesc cuceririle revoluției din octombrie, / Moarte celor care sabotează planul cincinal“. Sau: „Cînt GPU-ul (…), trăiască GPU-ul, figură dialectică a eroismului“.
    Fragmente din Paul Éluard („Hommages“, 1950): „Stalin e, pentru noi, prezența lui mîine, / Stalin alungă nenorocirea, / Încrederea este fructul creierului său iubitor“. Éluard scrisese deja, imediat după război, că „ochii albaștri ai revoluției strălucesc cu o necesară cruzime“ și îndemnase la omor: „Doborîți-i pe polițai, / Tovarăși, / Doborîți-i pe polițai pînă departe spre vest, unde dorm / co­piii bogătașilor și tîrfele de lux. (…) Proletariatul să radă de pe fața pămîntului, cu furia sa, palatul Élysée (…) / Într-o bună zi va arunca în aer Arcul de Triumf / Se va dezlănțui (…), iar glonțul său va ochi atît de sigur / Încît toți medicii social-fasciști / Aplecați asupra victimei / Își vor plimba degeaba degetele pe sub cămașa ei de dantelă / Și vor încerca să audă, cu aparate de precizie, inima ei deja putrezită“. (…) / Trageți asupra urșilor savanți ai social-democrației / Trageți, zic, sub conducerea partidului comunist / (…) Și nu eu voi fi cel care vă cere să trageți / Ci Lenin, / Lenin cel al momentului potrivit…“ Sau: „Tineri comuniști (…) / Ridicați-vă împotriva mamelor voastre / Abandonați noaptea, ciuma și familia…“

    Am amintit, cu alt prilej, vorbe cutremurătoare rostite de Jean-Paul Sartre („Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“). Dar și din „părinții fondatori“: Lenin: „Trebuie să acţionăm ca în anul 1793“ (anul 1793 e anul Marii Terori din timpul Revoluţiei Franceze – n.m., A.P.). Marx despre tortură: „Tortura a dat naştere celor mai ingenioase inovaţii, creîndu-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare“. Engels (Anti-Dühring): „Dragostea universală faţă de oameni este o absurditate. Libertatea politică e mai rea decît sclavia cea mai rea“.

    Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe En­gels, nici pe Lenin, nici pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene. Dimpotrivă! Dar nici să mi se dea mereu peste nas cu Mircea Vulcănescu, Eliade, Cioran, Vintilă Horia etc. Apropo: și Aragon, și Éluard beneficiază, la Paris, de cîte o piață care le poartă numele. A lui Aragon a fost inaugurată în 2012, cu ocazia celei de-a 30-a comemorări a morții sale. Asta numesc eu „a nu amesteca borcanele“…

    Apreciază

  6. Practic , este ceea ce se intampla in zilele noastre cu ONU . Mi se pare ca ONU a fost inlocuita de asa zisa Coalitie Antiterorista Internationala condusa de SUA , aliatii si coloniile ei si care sub acoperirea luptei antiteroriste si a unor regii ieftine isi permit sa distruga state , sa porneasca razboaie si fel de fel de conflicte .

    Apreciază

  7. Am urmarit conferinta de presa de la Spitalul Marie Curie la care a participat ministrul Sanatatii , un subsecretar de stat si d-na doctor Mihaela Balgradean .

    Mi se parea ca cei doi oficiali de la minister parca vroiau sa se ascunda sub fustele d-nei doctor . Timorati , lipsiti de idei dar tineri si implicati in politica . D-na doctor foarte stapana pe ea , la subiect dar neimplicata politic .
    Întâmplarea face sa o cunosc pe d-na prof. dr. Mihaela Balgradean . Este o doamna si o profesionista adevarata care a salvat mii de vieti . Este profesor universitar , a profesat ca medic la mai multe clinici din strainatate ( Geneva , Pretoria , etc. ) si cred ca si-a trait mai mult de 2/3 din viata prin scoala si spitale . Si fetele dansei ( pe care le salut ! ) sunt tot cadre universitare la Universitatea din Geneva .

    Si ma intrebam care dintre ei e ADEVARATUL tehnocrat ?

    http://www.cotidianul.ro/mihaela-balgradean-despre-cei-sapte-copii-cu-sindrom-hemolitic-uremic-276658/

    Apreciază

  8. Mă întreb ce s-ar întâmpla la noi dacă din săptămână în săptămână câte un român ar da năvală în școli, restaurante, spitale… cu o armă de foc, și ar împușca oameni la întâmplare, așa cum se petrece în SUA?

    Mă întreb ce s-ar întâmpla la noi dacă ar fi murit 4 femei la naștere, cu copii cu tot, ca în Italia?

    Mă întreb ce s-ar întâmpla la noi dacă în cămine de bătrâni de stat îngrijitorii ar fi filmați bătând bătrânii, ca în Italia?

    Mă întreb ce s-ar întâmpla la noi dacă o autostradă nouă ar crăpa ca după un cutremur, deși n-a fost cutremur, așa cum s-a petrecut în Italia?

    Mă întreb ce s-ar întâmpla la noi dacă consilieri locali care primesc 2300 de euro pe lună ar fi fost filmați prezentându-se la serviciu, pontând și apoi plecând acasă, așa cum au fost filmați în Italia?

    Mă întreb ce s-ar întâmpla la noi dacă un virus perfid ar afecta 1,5 milioane de oameni, ca în Brazilia?

    Nu vreau să-mi închipui câte demisii s-ar cere (și s-ar da), câte lături s-ar vărsa în capul „autorităților”, demnitarilor în general, câte guverne s-ar succeda pe trimestru…
    Cred că sfârșitul lumii ar începe în România.

    Apreciază

  9. Discursul lui Yohannis ? Un discurs articulat intr-un perfect limbaj de cazarma, asa cum ii sta bine unui stat disciplinat de mana a doua, amplasat (spre ne-norocul romanilor) la jonctiunea dintre anumite ,,placi tectonice” strategice.
    Ma asteptam sa vorbeasca mai aplicat despre legatura indisolubila dintre securitatea regionala si cooperarea regionala, in special, cea de la Marea Neagra. Dar, din pacate, in auditoriu se aflau reprezentanti ai ambasadelor (partenerilor strategici n.r.), desigur, foarte atenti la fiecare cuvant prezidential. In loc de cocoperare, s-a vorbit de inarmarea Europei de Est si de securizarea Marii Negre. Sa vedem daca o atare optiune de strategie va aduce mai multa securitate si mai multa…prosperitate economica. Sincer, am mari rezerve ca asa se va si intampla, chiar daca in discurs a mai aparut, de vreo doua ori si anemic, cuvantul ,,national”.
    In rest, acelasi cliseu dezgustator de blamare a Parlamentului, desi, tot el, recunoastea rolul de institutie de reprezentare suprema a poporului roman pe care Constitutia in vigoare il atribuie Legislativului.
    Niciun cuvant despre Directiva europeana privind respectarea prezumtiei de nevinovatie si a demnitatii umane, directiva care interzice mediatizarea catuselor si nominalizarea persoanelor anchetate. De asemeni, arestarea preventive ar trebui sa devina exceptia, nu regula, intr-un stat de drept adevarat. Dar asta vor sustinatorii sashului, care sash, pret de cateva secunde, a avut o zvacnire de luciditate (cand a fost intrebat, recent, de cazul Antenelor). Din pacate, imediat a fost izbit in cap cu ,,ciocanul” feisbucisto-gedesist si neamtzul a adormit la loc. Cred ca pentru vecie. Dar noi, ceilalti ?

    Apreciază

  10. Pricepute maini!

    Ludovic Orban , care va candida pentru Primaria Bucurstiului zice ca cum „Candidez nu ca să mă aflu în treabă. Candidez pentru că Bucureştiul are nevoie de o mână pricepută, are nevoie de o persoană cu viziune care să facă Bucureştiul să conteze, iar bucureştenii să trăiască, într-adevăr, într-o capitală demnă de Uniunea Europeană
    Ptiu! ptiu!! cu mana lui cea „priceputa” Cam prea priceputa la accidente auto!!!

    In octombrie 2003, actualul ministru al Transporturilor s-a rasturnat cu masina intr-un sant, in comuna constanteana Poarta Alba. Se pare ca accidentul s-a produs din cauza exploziei unui pneu.

    Trei ani mai tarziu, in aprilie 2006, masina condusa de Orban a fost lovita de un tramvai, in Bucuresti. Politistii au stabilit ca accidentul nu s-a produs din vina lui Orban, pe atunci viceprimar al Capitalei.

    Anul acesta, in luna martie ( 2007) , Ludovic Orban a avariat usor trei autoturisme parcate in fata prefecturii Capitalei. Orban ar fi comis accidentul pentru ca vorbea la telefonul mobil in timp ce incerca sa parcheze masina.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/ludovic-orban–implicat-intr-un-accident–video–113962

    La data de 16 decembrie 2007, Ludovic Orban a fost implicat într-un accident de circulație, după care a plecat de la locul accidentului și s-a prezentat la sediul Poliției abia după aproape 30 de ore, fapt pentru care a ramas fără permis de conducere (Wiki)

    Mașina în care se afla deputatul PNL Ludovic Orban a fost implicată, sâmbătă (24 ian 2015), într-un accident rutier care a avut loc pe DN 28 (E583), la ieșirea din localitatea Sârca. În momentul impactului, liberalul se afla singur în autoturism.

    Mașina are avarii minore, iar, potrivit acestuia, costurile reparaţiilor vor fi suportate în baza asigurării CASCO încheiată de Camera Deputaţilor.
    http://www.dcnews.ro/ludovic-orban-accident-rutier-prima-declara-ie-am-o-singura-zgarietura_465626.html#sthash.h3GAXtDe.dpuf

    Roata din dreapta faţă a intrat în şanţul de la marginea drumului, a muşcat din parapetul de sprijin, ceea a imprimat maşinii o mişcare de rotaţie şi a dus la răsturnare. Am alunecat câţiva metri, dar fără să ies de pe sens. Am raportat imediat incidentul la poliţie, iar acum sunt la poliţia de la Târgu Frumos, unde am făcut toate procedurile legale. Nu am niciun fel de problemă, am o singură zgârietură la mâna stângă

    Pricepute maini!
    Numai 5 accidente!!!!

    Apreciază

  11. Ciolos propune un nou sistem de calcul al impozitelor, dupa valoarea de piata a imobilelor (bineinteles evaluate pe bani grei de evaluatorI autorizati), care ar putea dubla, sau tripla, actualele grile – stabilite functie de zona.
    Sunt curios daca tehnocratul va fi taxat corespunzator de amicul Adrian B., sau tot bietul Ponta va fi ,,vinovatul” de serviciu. (Z)

    Apreciază

  12. Ceea ce a explicat în această seară Mircea Badea despre Dosarul ICA, este atât de înspăimântător, încât mă și mir că nu suntem toți, cu bagajele făcute, în picioare , lângă ușă, căutând pe hartă cel mai apropiat punct de trecere, ca s-o ștergem din țară și să aruncăm cheia peste umăr. Sigur, chestia asta trebuia să o facem , dacă eram înțelepți, pe 20 iunie 2012, cam pe când au experimentat ei, la nivel înalt, toleranța noastră bovină la abuz. Ce lipsea atunci din meniu? Păi, confiscarea monstruoasă, despre care n-am înțeles, în Dosarul ICA, dacă este ”specială”, ”extinsă” sau , pur și simplu ”de la terți”…Confiscarea asta, la Voiculescu, a fost PARTE DIN PEDEAPSĂ, nu recuperare de așa-zis prejudiciu, care, teoretic , se stingea prin ”întoarcerea ” la statul român a imobilelor din Strada Gârlei. Așa s-a făcut…

    Nu mă întreb cum poate un judecător( judecătoare) să trimită oameni nevinovați la închisoare… istoria universală este plină de ticăloși care și-au omorât părinții, și-au exilat frații, și-au vândut prietenii și apoi au asistat, cu un aer preocupat și scărpinându-se în urechi, la execuția lor…

    Dar supun atenției dumneavoastră, prieteni, declarațiile ambasadorului Olandei la București, Matthijs van Bonzel, pe tema Voiculescu, la conferința „Regula de aur a bunei guvernanțe și a luptei împotriva corupției: împletirea armonioasă a politicilor și a acțiunilor de implementare”, organizată de Institutul Aspen România la Palatul Parlamentului, pe 9 septembrie 2014. Priviți:
    .
    „Este un exemplu foarte bun și ne-a arătat și nouă, în Olanda, cum să ne ocupam de expropriere și de confiscare, de aceste probleme de confiscare …E vorba de proprietatea oamenilor, a contribuabililor. Aici am văzut că s-a făcut un progres mare, acum dl Voiculescu a fost supus unui tratament de confiscare și PROPRIETATEA SA VA FI DATĂ OAMENILOR . În România, conform barometrului Uniunii Europene, 95% din oameni consideră că există corupție și un sfert dintre români susțin că li s-a cerut să plătească mită. Așa că trebuie să avem în vedere toate acele instituții care îmbunătățesc societatea și, prin transparență și prin metode moderne, să poată spune populației ‘uitați, îmbunătățim lucruri, avem sprijinul partenerilor…”

    Am postat această intervenție a lui Matthijs van Bonzel, oribilă și nesancționată de către cetățeanul român, ca să vedeți cam cât de departe a ajuns în primitivism și abjecție, nu ambasadorul Olandei, o! nu…ci o parte însemnată a populației României, care se închină la toți ambasadorii de pe pământ și care, urlând excitată și tăvălindu-se pe Facebook, vrea să apuce măcar un bănuț din ”averea” lui Voiculescu, despre care crede că i se cuvine… Această parte sinistră a României se poate lipsi bucuroasă de cei 40 000 000 de euro taxe anuale, plătite statului român de Trustul INTACT, înlocuind banii aceștia, fără regrete, cu satisfacția erotică a uciderii în direct și la o oră de vârf a găinii cu ouă de aur…

    Apreciază

  13. La o prima vedere, intre dreptul international si dreptul intern nu ar exista, principial, diferente semnificative. De drept pr plan intern se poate vorbi in conditiile egalitatii intre cetateni, in conditiile egalitatii, in justitie, intre cetateni si stat, in conditiile accesului tuturor la justitie. Altfel si lumea interna devine o lume unipolara care nu ezita sa faca victime.

    Apreciază

  14. Nu mă pricep la Dreptul Internațional, dar cred că el se referă la situații ideale, deci greu de găsit în lumea reală.
    Cert e că el trebuie să existe ca să reglementeze măcar în mare comportamentul țărilor, relațiile între ele, și mai ales să îndepărteze conflictele mondiale dezastruoase.

    Apreciază

  15. O vorba a spiritualului primar al Londrei, Boris Johnson: „Politica mea fata de o prajitura este pro – sa o am si pro – sa o mananc”. De unde se vede ca gandurile politicienilor de pretutindeni sunt aceleasi, doar metodele difera.

    Apreciază

  16. Dreptul internațional este o ficțiune.
    Există doar dreptul de a dispune. Cel mai puternic are dreptate întotdeauna.
    Nouă ne-ar rămâne inteligența de a ne strecura printre disputele între cei puternici și a ne promova interesele. Mă tem ca nu prea avem insa această inteligență, cel puțin nu intr-o formă coerent asamblata. Face fiecare ce-l duce capul (vezi cazurile când Ponta pleca din țară fără să spună la nimeni, ca sa-i arate lui Iohannis ce grozav e el).
    Ce semeni aia culegi. Iar, câteodată, nici atât…

    Apreciază

  17. Nu am avut acces la integralitatea articolului care pare extrem de interesant, ci doar la prima pagină, unde m-a frapat o remarcă spinoasă : în ce măsură poate dreptul internaţional „să ţină pasul” cu evoluţia relaţiilor internaţionale ?

    Tradiţional, doar statele semnatare ale unor tratate şi convenţii sunt supuse reglementărilor dreptului internaţional, aplicat în caz de diferend de căteva curţi de justiţie internaţionale sau tribunale de arbitraj ad-hoc. Cu toate acestea, dat fiind lipsa unui „ jandarm universal”, adică a unei structuri centralizate care să oblige la respectarea prevederilor dreptului internaţional, conceptul de „stat de drept” nu se aplică în întregime relaţiilor internaţionale şi se ajunge, sub forme mai mult sau mai puţin mascate, la legea celui mai puternic care îşi impune opţiunile politice şi economice asupra celui mai slab. Unul dintre cele mai bune exemple este gestiunea anti-democratică a zonei euro : odată ce au aderat la această zonă, statele membre devin vulnerabile exploatării. Modul în care s-a negociat criza grecească a fost un simptom flagrant al acestui abuz : datoria suverană a Greciei putea fi restructurată pentru a uşura sacrificiul impus poporului grec, însă o asemenea restructurare ar fi impus pierderi semnificative unor instituţii financiare internaţionale, mai ales germane şi franceze care deţineau ceva mai puţin de 80 miliarde de euro din datoria suverană grecească. Exista deasemenea riscul unui „pete de ulei”, ca şi alte state să ceară restructurarea datoriei lor externe, ceea ce s-ar fi soldat pe termen scurt cu pagube semnificative pentru creditorii internaţionali. Aşa că programul impus Greciei de UE şi FMI, în loc să fie un ajutor, a fost conceput pentru a proteja interesele politice şi financiare ale statelor puternice din Uniune.

    O altă limitare vine din partea organizaţiilor transnaţionale. Conform jurisprudenţei tradiţionale, numai subiecţii dreptului internaţional ( adică statele ) pot crea şi aplica regulile de drept internaţional, şi pot purta responsabilitatea violării acestora. Mondializarea însă – realizată sub egida unei oligarhii financiare internaţionale –a condus la constituirea unor instituţii multinaţionale cu statut juridic, de unde derivă, inevitabil, lipsa centralizării, adică pulverizarea puterii dar şi a responsabilităţii. Iar anarhia economică, unul dintre cele mai teribile efecte auto-distructive ale capitalismului, favorizează din nou legea junglei !

    În concluzie, dreptul internaţional reprezintă în fapt doar o clauză facultativă de jurisdicţie şi numai cei puternici – state sau organizaţii transnaţionale – sunt în măsură să impună respectarea convenţiilor pe care le-au semnat !

    P.S. Am reluat în această postare o parte din ideile pe care le-am exprimat într-un articol publicat în presa franceză.

    Apreciază

  18. Doru Coarna

    Sa nu-mi spuneti ca birocratul, fie el si emanat din stufarisul legislativ (90% inutil) de la Bruxelles, este aceeasi mancare de peste cu tehnocratul. Poate, dar din peste stricat…al naibii miros. (Z)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s