„CSM este un fel de Mafie a Justitiei”

images-1.jpeg

Declar imediat, aceste cuvinte nu le-am rostit eu. Nu vreau să fiu declarat de Inspectia judiciară a CSM dusman al justitiei. Nu. Aceste cuvinte ii apartin fostului procuror comunist Monica Macovei, prietenă a justitiei. Desi, in 2012, ea era speriată că procedura stabilită (propunere ministru al justitiei+aviz CSM+numire presedinte) ar putea fi modificată de Cazanciuc, acum ea propune eliminarea din acest lant de decizie a CSM. In felul acesta, sefii procurorilor ar fi numiti doar de către executiv, ceea ce insă nu ar mai justifica mentinerea procurorilor in zona magistratilor. E adevărat, pe vremea comunistilor, procurorii nu erau magistrati. Bănuiesc că CSM nu va reactiona. Iată câteva mentiuni si citate notabile:

Monica Macovei, in 2012: „Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat pentru Gândul că orice schimbare a procedurii de numire a procurorului general şi a şefului DNA ar încălca una din condiţionalităţile Mecanismul de Cooperare si Verificare. Macovei a precizat că actuala procedură, în care Ministerul Justiţiei propune, CSM avizează şi preşedintele semnează decretele de numire ale şefului DNA şi a procurorului general, a fost agreată de Comisia Europeană în 2005.

Pe 17 septembrie, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a demarat procedurile pentru nominalizarea unor noi şefi la DNA şi la Parchetul General. La şedinţa de marţi, 18 septembrie, CSM a emis un punct de vedere în care spune că Ministerul Justiţiei ar trebui exclus din procedura de numire. Ministrul Pivniceru a declarat că va continua pe procedura din 2005. (22.09.2012)”

Intr-o emisiune de acum câteva zile, de la B1Tv, ” Monica Macovei a fost la fel de vehementă şi faţă de propunerea ca numirile Procurorului general al României, al şefului DNA şi al şefului DIICOT să fie făcute de către CSM, europarlamentarul opinînd că aceste propuneri trebuie să fie făcute în continuare de Ministrul Justiţiei (adică de doamna Prună). De altfel, chiar Monica Macovei a luat această prerogativă din mîna CSM în 2005, cînd ea însăşi a fost Ministrul Justiţiei!”

Tot Monica Macovei, prietena justitiei si a CSM, in aceeasi emisiune: „Nu este normal ca un grup de 19 oameni care votează colectiv şi secret şi au răspundere colectivă, care înseamnă zero răspundere, să facă aceste propuneri. Nu contează cum sînt aceşti membri ai CSM – sînt cum i-au ales colegii lor, că şi asta trebuie să ne spună ceva… N-are ce căuta CSM în aceste numiri. CSM se ocupă de independenţa Justiţiei şi de disciplinarea judecătorilor, adică de aplicarea de sancţiuni disciplinare. Aici îşi face treaba foarte prost. Cum să-i mai dai puteri în plus CSM-ului? Întîi să-şi regleze problemele. Serios! De cînd avem noi CSM, din 2005, de 2-3 ori a acţionat OK, în rest…” Să ştiţi că în toată Europa Centrală şi de Est, în CSM este un fel de Mafie a Justiţiei şi ei acoperă tot ce de întîmplă rău în sistem…CSM este un fel de Mafie a justitiei.”

Ca să evităm toate aceste controverse, nu s-ar putea spune clar, in lege, că numirile de sefi ai procurorilor din România sunt făcute, perpetuu (aici dar si acolo) de Monica Macovei, indiferent de locul in care se află? Eventual cu avizul …

45 de gânduri despre “„CSM este un fel de Mafie a Justitiei”

  1. Ați făcut ”Revista presei”, ieri, domnule profesor? Dacă nu, vă informez eu cum arată, în interpretarea unor junaliști serioși , postarea dumneavoastră.

    ȘTIRIPESURSE.ro , 03.02.2016, autor Gabriel Zamfirescu, redactor

    Titlu:”Adrian Năstase loveşte din nou: După Guvernul meu, s-a făcut și procurorul meu”

    Conținut: «Adrian Năstase a lansat un atac furibund la adresa fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei. Într-un text extrem de dur scris pe propriul blog, fostul premier e extrem de virulent şi lansează acuzaţii uluitoare »

    Urmează TEXTUL EXTREM DE DUR, adică postarea. De obicei, însă, cine a citit introducerea, este gata pregătit să găsească în text ”ATACUL FURIBUND” și nu se mai încurcă în evaluări personale.

    (Preluat pe: stirisociale.ro, http://www.ultimele-stiri.eu, stiri-actuale.ro, http://www.ziarelive.ro, altele. Se pare că a plăcut mult producția lui ”Gabriel Zamfirescu, redactor”)

    NAȚIONAL 2016-02-03, 17:44:35, autor: Simona Bădulescu

    Titlu: ” Năstase: « Dupa ”Guvernul meu”, Iohannis implementează ”Procurorul meu” »

    Conținut: ”Adrian Năstase susține ca debarcarea lui Tiberiu Nițu din fruntea Parchetului General ar fi o operațiune pusă la cale cu girul președintelui Klaus Iohannis”.

    După cum se vede, cititorul nu trebuie să se mai oboseacă să vadă cu ochii lui postarea, i-a explicat Simona Bădulescu ce-ați vrut să spuneți.

    ROMÂNIA LIBERĂ, 03 februarie 2016 – stire actualizata la ora 22:04, de Carla Popa

    Titlu: ”Adrian Năstase, critici dure la adresa Monicăi Macovei”

    Conținut: «Fostul premier Adrian Năstase a lansat noi acuzaţii pe blogul său personal, criticând faptul că după realizarea proiectului „Guvernul meu”, s-a trecut la implementarea proiectului „Procurorul meu” »
    .
    (Preluat pe: http://www.palo.ro, http://www.ziar.com, http://www.ultimelestiri.com,altele)

    Deoarece din notița Carlei Popa nu se înțelege legătura dintre titlu și conținut, de astă dată cititorul este chiar obligat să parcurgă textul dumneavoastră.

    Stați bine la ”vizibilitate”; articolașele sunt și cu poză. Pozele sunt cu ”noul look”, asta e interesant, deoarece de obicei se pun fotografii de pe vremea când erați președintele Camerei Deputaților sau președintele PSD. Sunt mai ”la îndemână” probabil…

    Apreciază

  2. SRI-ul este adevarata problema. Ei sunt in spatele procurorilor si a DNA-ului. Ei influenteaza numirea Presedintelui Romaniei, ei fac jocurile murdare, ei acopera furaciunile mafiei imobiliare – este evident. CSM-ul sunt doar niste slugi ale securistilor si nu au legatura cu independenta justitiei. Securistii ne joaca cum vor ei, invocand „siguranta nationala”. Monica Macovei credeti ca vorbeste de capul ei ? Pai nu va uitati la ea ce fata are, este cineva convins ca este sanatoasa la cap ? CSM-ul este CAPUL MAFIEI si nu doar o mafie a justitiei, astia contoleaza totul, ca doar nu degeaba apara Basescu si cu gasca lui de sobolani „independenta justitiei”. Suntem condamnati,… ne-am condamnat singuri !

    Apreciază

  3. Nu stiu de CSM ce si cum dar cu siguranta borfasul asta de Mark Gesheftstein este un mafiot care si-a facut bine treaba si care si-a primit tainul de la cei care s-au folosit de el …

    Fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, mărturiseşte că nu a reuşit să se desprindă de România după încheierea mandatului său de ambasador, în 2012. De atunci, la un an de la listarea FP pe bursa de la Bucureşti, este membru al boardului FP şi, după cum spune, este „un membru activ şi implicat“.

    http://www.businessmagazin.ro/analize/5-pentru-5-ani-cine-sunt-cei-care-conduc-fondul-proprietatea-15031924

    Apreciază

  4. Singura sansa de supravietuire a prostiei este sa fie agresiva in badarania ei. Un exemplu il avem si aici, pe acest blog.
    De ce prefera Ambasada sa fim condusi de niste prosti? Pai dintr-o „inteligenta” de tip sovietic, de promovare in functii de directori a muncitorilor „cu dosar bun”. Evident, am toata stima pentru muncitori. Mai putin pentru aceia care si-au transformat nepriceperea in ura si rautate, la fel cum fac astazi ţucãlarii Ambasadei.

    Apreciază

  5. Interesant de observat ca Monica Macovei nu cere ca Parchetul General si DNA sa treaca in subordinea directa a Ministrului Justitiei, ci, doar ca prerogativa acestuia (a ministrului) de a propune candidatii de procurori sefi sa ramana nealterata de filtrul CSM.
    De fapt, Monica Macovei se asigura ca, la schimbarea ministrului de justitie, procurorii raman doar sub influenta ,,independentei” coordonate de clica Macovei de la Bruxelles si Ambasada.
    Cred ca procuroarea comunista si-ar dori o lege de tip armonic: cand ministrul de justitie este de stanga, propunerile sa le faca CSM…cand este de dreapta, automat, decizia sa revina in mana ministrului, FARA o modificare legislativa corespunzatoare. Sper sa nu-i dau idei odioasei individe. Ar fi in stare sa ma ia in serios. (Z)

    Apreciază

  6. Vai, așa a spus m.macovei: „Să ştiţi că în toată Europa Centrală şi de Est, în CSM este un fel de Mafie a Justiţiei şi ei acoperă tot ce de întîmplă rău în sistem…CSM este un fel de Mafie a justitiei.”?! Nu se poate!
    N-au zis nimic cele 4 ambasade vigilente? Și nici ambasada Ungariei?
    Ma mere!

    Apreciază

  7. alerta intelectuala pe care o mentineti si explicatiile pe care le dati sunt bine venite noua, tuturor.
    din perspectiva timpului, s-ar putea ca identitatea dvs de cronicar al vremii sale sa fie cea mai valoroasa.
    desigur, un cronicar se raporteaza la faptele si oamenii timpului sau, asadar, pare inevitabil sa vorbiti si despre Monica Macovei.
    totusi, daca este sa dati un „search” pe propriul blog ca sa vedeti de cate ori ati folosit cuvintele cheie „Monica Macovei”, prin comparatie cu alte nume proprii sau concepte demne de a fi dezbatute – s-ar putea sa aveti o surpriza oarecum neplacuta: posteritatea ar putea crede ca dna Macovei a fost mai potenta decat a fost ea in faptele ei.
    eu cred ca dvs o folositi pentru a personifica un sistem.
    desigur, asta este o modalitate artistica de a aborda un subiect arid: sistemul.
    dar, in timp ce personificarea concentreaza atentia, o si deviaza de la analiza corecta a mecanismelor la lucru …
    zic si eu!

    Apreciază

  8. De necrezut !
    Guvernul Romaniei nu vrea sa cedeze in fata capriciilor unor functionari occidentali !
    Asta e stire de pus pe cele trei benzi orizontale care defileaza pe ecran la televiziunile de stiri , ca la Realitatea sau Romania TV , in loc de ” copil oparit ” , ” islamistii au decapitat ” sau ” accident grav ” .
    Guvernul pastreaza studiul de fezabilitate facut pentru autostrada Sibiu – Pitesti , fara sa-l arunce la gunoi , asa cum cerea un grup de consultanti straini , Jaspers , si sa-l inlocuiasca cu un altul , intins pe cel putin un an si cu alte cheltuieli …
    Guvernul infrunta Jaspers !
    Altii fugeau in toate partile , acum doi ani , abandonand investitia Rosia Montana si un contract semnat , la 24 de ore dupa ” da , il facem ” , in fata unei mini-razmerite a unor ONG -uri anonime si a unor tipete de hipsteri pe tweet si in pietele Clujului si Bucurestiului …

    Apreciază

  9. @Cornu – 100 % de acord .
    Ei sunt si in spatele televiziunilor care ne indobitocesc , si in ministere , si in ambasade , birouri Navrom la Anvers , si in putinele publicatii inca tiparite , si in MediaPro-ul d-lui Sarbu …

    Apreciază

  10. Maria Diana Popescu, Agero : “Acum au venit scelerații lui Soros și au scos limba latină din școli. Au redus numărul orelor de limba română și de istorie! Au inventat tot felul de burse și stadii de pregătire în afară pentru agitatorii obligați să manipuleze mass-media, ca să ne țină nouă lecții despre cum nu trebuie să mai fii creștin, nici mîndru de patriotism ori de identitatea de neam.”

    Apreciază

  11. Votul pentru Presedintele Statelor Unite este un vot indirect si este guvernat de o serie de legi federale si legi statale. Votul indirect inseamna ca cetatenii nu voteaza pentru Presedinte ci pentru un colegiu de electori ce la randul lor vor vota pentru Presedinte si Vice Presedinte.

    Fiecare stat are un numar diferit de electori in colegiu, numar egal cu numarul total de reprezentanti in Congresul si Senatul Statelor Unite. Adica fiecare stat are cate un elector pentru fiecare colegiu electoral pentru Camera Reprezentantilor (Camera Inferioara a Congresului American) la care se aduga cei doi electori ce reprezinta fiecare dintre cele 2 colegii electorale senatoriale ale fiecarui Stat.

    Statul California are 2 senatori ca fiecare dintre statele uniunii si 53 de circumscriptii pentru Camera Reprezentantiilor (adica 53 de deputati) asta inseamna ca are 55 de voturi electorale ceea ce il face cel mai mare stat din SUA.

    Statul Virginia este unul mediu are tot 2 senatori la fel ca orice stat din SUA si 11 congressmeni. Asta inseamna ca are 13 voturi in colegiul electoral. Cele mai mici sunt Vermont, Delaware si Alaska. Acestea au deasemeni 2 senatori fiecare si doar un singur reprezentant in camera inferioara. Fiecare dintre aceste state are deci doar 3 voturi electorale.

    Districtul Columbia are acordat prin amendamentul 23 la Constitutia Satatelor Unite un numar egal de electori cu cel al celui mai putin populat stat al Uniunii, pe cand teritoriile detinute de Statele Unite cum ar fi Guam sau Puerto Rico nu au reprezentare in colegiul electoral. Pentru a atrage atentia Guamul organizeaza un asa zis scrutin de paie de Ziua Alegerilor.

    In total in SUA statele trimit 538 de electori pentru a alege Presedintele si Vice Presedintele.

    In principiu statele folosesc sistemul „castigatorul ia totul” adica cel care a castigat votul popular din statul respectiv ia intregul numar de electori pe care ii are acel stat. Exceptie fac statele Main si Nebrasca. Acestea dau castigatorului votului popular la nivel de stat 2 electori si fiecarui candidat cate un elector pentru fiecare colegiu electoral pentru Camera Reprezentantilor castigat.

    Odata alesi, electorii se vor intruni in prima zi de luni de dupa a doua miercure din decembrie si vor alege Presedintele si Vice Presedintele Statelor Unite. Cu toate ca fiecare elector conform legii poate sa-si dea votul pentru oricare dintre candidati, majoritatea statelor au legi destul de drastice pentru a pedepsi asa numiti electori neloiali ce isi dau votul in alt fel decat rezultatul alegerilor statului respectiv.

    La inceputul lunii ianuarie Vice Presedintele in calitatea sa de Presedinte a Senatului va deschide rezultatul votului Colegiului Elector si il va citi in plenul sedintei comune a Cammerei Reprezentantilor si a Senatului.

    Candidatul care a reusit sa stranga 270 de electori va fi cel ce va deveni Presedintele respectiv Vice Presedintele SUA. In cazul in care niciun candidat nu obtine minimul necesar de 270 de voturi, atunci Camera Rerezentantilor decide prin vot cine va fi Presedintele Statelor Unite.

    In acest scop fiecare stat are un singur vot, indiferent de numarul reprezentantilor in Camera. Pentru Vice Presedinte voteaza Senatul, fiecare senator avand un vot. Daca nu exista electori de rea credinta sau alte genuri de tradari rezultatul final este cunoscut deja in ziua viotului sau imediat dupa prin adunarea electorilor castigati in fiecare stat. In general votul popular a coincis cu cel al electorilor, cu 3 exceptii in istoria Statelor Unite.

    In 1876 Rutherford B. Hayes a castigat votul Colegiului Electoral cu toate ca a pierdut votul popular. In 1888 Benjamin Harrison il invinge pe Presedintele in functie Grover Cleveland cu 233 de electori la 168, cu toate ca Presedintele Cleveland avea la votul popular vreo 90.000 de voturi in plus.

    In sfarsit cel mai celebru a fost votul din anul 2000 dintre George W. Bush si Al Gore in care Al Gore a castigat 50,999,897 de voturi fata de cele 50,456,002 ale lui Bush, dar cel din urma dupa o serie de procese in instantele americane a castigat votul din statul Florida ceea ce i+a dat 271 de voturi in Colegiul de electori adica cu unul mai mult decat majoritatea.

    Dupa declararea in Senat a invingatorului, se organizeaza pe 20 ianuarie ceremonie de învestitura, adica depunerea juramantului de credinta. In cayul in care pana la aceasta yi nu s+a decis castigatorul alegerilor, Vice Presedintele exercita functia de Presedinte. Daca insa nici un Vice Presedinte nu a fost decis pana la acea data atunci Congresul decide in conformitate cu Amendamentul 20 la Constitutia Statelor Unite cine va exercita provizoriu functia de Presedinte a Statelor Unite.

    In istoria Statelor Unite au fost cateva incercari de modificare a sistemului de vot dar mereu fara succes. Americanii considera acest sistem ca fiind cel mai bun si reprezentativ pentru ei.

    Aş sublinia aici pragraful care ar cam veni în sprijinul alegerilor într-un singur tur :
    ” În principiu statele folosesc sistemul „castigatorul ia totul” adica cel care a castigat votul popular din statul respectiv ia intregul numar de electori pe care ii are acel stat.”

    Apreciază

  12. Gura păcătoasei, adevăr grăieşte ?! :
    ” Să ştiţi că în toată Europa Centrală şi de Est, în CSM este un fel de Mafie a Justiţiei şi ei acoperă tot ce se întîmplă rău în sistem…CSM este un fel de Mafie a justitiei.”
    Dar pentru asemenea declaraţii, ar cam trebui să cadă capete !
    Dacă nu pe butuc, măcar în gura aia greu încercată de alcool, tutun şi alte
    cele….

    Apreciază

  13. Forțele din exterior și liberul arbitru al inițiativei din interior / Introspecția nu este o acțiune abulică. Introspecția este o acțiune în hotărâre. Dar spațiul introspecției este de asemenea spațiul alegerilor pentru libertatea personală. Se poate face o distincție clară între spațiul memoriei și spațiul introspecției ? Spațiul discursului devine spațiul memoriei și al repetiției. Acțiunile de supraviețuire ale omului sunt ghidate de ordine de luptă în comanda fiziocrată. Nu “mânca!” este o comandă fiziologică. Dar ea trebuie repetată, topită într-un discurs simplu alcătuit de expresii repetate pentru a o menține în memorie. În felul acesta, introspecția este memorie, iar memoria este introspecție. Or, chiar termenii introspecției sunt ordinele de luptă! Ai tu însuți o trupă personală în discursul tău! Chiar dacă-i mai mult o bătaie de tobă ienicerească.

    Apreciază

  14. Comportamentul „nu-mi mai place ce-mi plăcea, deși atunci mi-a plăcut mult” e aprobat cu entuziasm de simpatizanții lui Băsescu, Macovei…și alții ca ei.
    Simpatizați și simpatizanți se mișcă precum un stol compact de păsări care cârmesc toate în aceeași secundă, în aceeași direcție.
    Ușș!

    Apreciază

  15. Big LIKE! Excelent articol! Comportamentul procurorilor (anchetatorilor, în general) și soluțiile justiției sunt de multe ori, pentru noi, cei mai mulți, nespecialiști, de-a dreptul aiuritoare, discordante. De multe ori par a fi…influențate, cu consecința care decurge firesc, desigur, a apariției mai multor măsuri în sancționarea unor fapte penale, dacă nu similare, cel puțin foarte asemănătoare. Nimeni nu mai înțelege nimic, se pierde încrederea în actul de justiție, care devine discreționar și excesiv. Este o mare plagă a societății noastre, lucru foarte grav când vine vorba de așezarea pe baze temeinice și trainice a unui stat de drept. Parcă mai grav chiar decât neajunsurile din alte domenii ale vieții sociale, precum educația, sănătatea, securitatea alimentară…

    Apreciază

  16. Stimate domnule Nastase, va rog sa aflati ca regret insa nu ma pot asocia campaniei dumneavoastra de promovare a dnei Monica Macovei prin deasa pomenire. Ca non-emzecist, interesul meu este ca despre dna Monica Macovei sa se discute foarte putin sau, daca se poate, deloc.

    Apreciază

  17. @ carcotasu @ George ban @ zev

    Daca in tara asta guvernantii isi permit sa faca abuzuri este din cauza unor oameni ca d-voastra care girati orice mizerie si mai mult decat atat , chiar o aplaudati , o ambalati frumos si ii faceti publicitate .

    Eu chiar nu imi propun sa conving niste indivizi ca voi despre ce se intampla in economia romaneasca sau sa va explic voua cum functioneaza codul fiscal . Nu sunt sigur ca ati intelege ( am incercat de cateva ori ) si nici nu cred ca doriti sa intelegeti . Nu vreau sa-mi mai pierd vremea cu niste oameni care refuza sa gandeasca cu capul lor.
    Am inteles , rolul vostru este strict de a lauda si de a spala un cadavru politic ( VP ) si de a-i acoperi toate prostiile si incompetenta . Asa ca va las sa va faceti numarul …

    Pentru cei care vor sa inteleaga ce e cu noul cod fiscal , voi mai explica inca o data , desi Liviu Bejan a facut-o mai bine decat mine :

    – cei care au sediul social acasa si desfasoara activitate la sediul firmei ( pFA-uri si multe societati comerciale ) le va creste impozitul de pana la 25 de ori !!!

    – daca nu desfasori activitate la sediul de acasa , impozitul s-a marit doar cu 25% si se depune o decl. pe proprie raspundere .

    – s-a schimbat modul de impozitare pentru proprietati ( de la persoane fizice – juridice la impozitarea dupa destinatie ) . Toti cei care au spatii cu alta destinatie decat locuinta sunt obligati sa-si faca evaluari ( de la 1000 lei in sus ) si impozitul este intre 0,2 si 1,3 % din valoarea de evaluare ( coeficient stabilit de primarie ) . Aceasta noua forma de impozitare va duce la cresterea impozitelor pe proprietati de cca. 8 ori !!! Sunt loviti direct toti micii intreprinzatori romani care mai au cate un spatiu comercial , birouri , etc.

    – au crescut impozitele pe terenuri si de 5 ori . Se impoziteaza si terenurile de sub cladiri . La fiecare parcela de intravilan se impoziteaza cate 400 mp la valoarea curti-constructii chiar daca nu sunt curti sau constructii .

    – si multe alte aberatii

    Mai jos atasez si o petitie pe care am luat-o la intamplare de pe petitieonline.ro . Sunt sute de astfel de petitii depuse la primarii in toata Romania .

    http://www.petitieonline.com/vrem_scaderea_taxelor_locale_in_deva.

    Apreciază

  18. Monica Macovei este simbolul patriotilor americani de origine romana, un fel de cosmopoliti fara radacini cum ar fi spus tovarasul Stalin. Daca nu ar fi aparut evenimentul ‘Siria’ probabil ca dispaream ca stat in aplauzele multimii fermecate de multimea catuselor si a acuzatiilor din preputul gandirii. Suntem norocosi si probabil ca vom supravietui ca natiune si de data aceasta.

    Apreciază

  19. @Cârcotaşu februarie 4, 2016 la 10:38 am, @Liviu Bejan februarie 4, 2016 la 10:12 am, @ZeV februarie 4, 2016 la 12:06 pm

    Dragi prieteni , am şi eu ceva să-i comunic lu’ colegu’ de blog @Adrian B. dar nu ştiu cum să o fac cât mai delicat , ca să nu aibă dânsul vreun şoc cu consecinţe iremediabile, să nu-i crescă brusc tensiunea, să nu aibă vreun puseu de febră care să spargă temometrul, să nu fie cumva pe balcon şi să-l ia ameţeala, cu urmări imprevizibile, dacă e în zona parapetului… să nu se traumatizeze circumvoluţiunile domniei-sale, care se uită peste gard la circumvoluţiunile altora… m-am gândit mult dacă să-i spun sau nu… conştiinţa mea n-ar suporta aşa o pierdere …ei, hai să-i spun totuşi:

    MIE ÎMI SCADE IMPOZITUL!!!, şi încă destul de mult, deoarece, pe lângă apartamentul în care mi-am amenajat atelierul mai am un apartament care este cumpărat pe firmă, dar unde nu am nici un fel de activităţi productive sau administrative. Practic, un spaţiu rezidenţial…Până acum am plătit impozit la acest apartament, de-a lungul anilor , între 2 800 şi 2 100 de lei pe an, potrivit evaluărilor la trei ani. Acum pot să plătesc, cum plătesc şi vecinii mei de apartament, cam de zece ori mai puţin. Sigur, eu am vorbit cu Ponta pentru chestia asta şi el s-a lăsat cam greu, dar până la urmă a zis:

    “Haide, fie! Pentru tine o fac, Luminiţa , că eşti o persoană decentă, bună la suflet, simpatizantă de stânga, şi scrii frumos de mine pe blogul lui Adrian Năstase ”.

    Şi s-a făcut…

    P.S. A, dar să vezi @ Adrian B., ce chestie mi-am adus aminte…ştii că eu nu uit şi nici nu citesc sărind peste rânduri …nu vreau să te supăr, dar nu sunt desenatoare sau conductor arhitect, cum ai crezut dumneata pe când te revoltai că de ce să-şi facă posesorii de diverse spaţii „Scenarii de securitate la incendiu” sau alte alea, din care să “sugă ”nişte bani Ordinul Arhitecţilor din România, Ordin care, evident, n-are nici o treabă cu aşa ceva.

    (pentru conformitate: “@Adrian B.noiembrie 4, 2015 la 10:22 am;
    @ lumi arhire, banuiesc ca sunteti conductor arhitect sau desenator devreme ce reactionati asa de violent .”)

    Nu prietene, @lumi e chiar arhitectă şi chiar are un atelier de arhitectură. Sper că nu ţi-am provocat o altă traumă sufletească. Şi nu se scrie “devreme” , ci , înţeleptule, în situaţia aceea ar fi trebuit să scrii DE VREME… hai, nu da vina pe tastatură…că nu-i de la tastatură; îţi spun eu când o fi de la tastatură .

    Apreciază

  20. Luminitza Arhire,orice comentariul tau e metaforic si chiar
    riguros,ma tem sa nu te epuizezi(risipesti).
    Aduna toate comentariile intr-un volum(stii tu cum),altfel „obosesti”
    intervine un fel de banalizare.un fel de „a zis-o Lminitza !”

    Sanatate!!

    Apreciază

  21. @fostă basarabeancă februarie 4, 2016 la 9:25 am

    Mi s-a părut extrem de greu de urmărit până la capăt acest ”Vino și vezi” , atunci, deși era un film foarte bun. Astăzi însă, mi-ar fi imposibil să-l revăd… Atrocitatea, lipsa oricărei trăsături umane care să oprească dezmățul cruzimii, mi se pare imposibil de suportat, chiar dacă se desfășoară într-un spațiu al ficțiunii .

    Încerc să țes, în jurul meu și după puterile mele, un cocon de frumusețe și căldură. Asemeni personajului din AMERICAN BEAUTY, văd toate pungile de plastic baletând cu frunzele toamnei, pretutindeni, urmăresc dansul lor pe care așa de puțină lume îl mai vede, și din imaginilea astea îmi construiesc o lume.

    Aș vrea ca, atunci când voi pleca, și despre mine să poată spune, atât de frumos, cineva: ”A plecat în lumea pe care a avut grijă să și-o construiască din timp”

    Apreciază

  22. @ Liviu Bejan

    Facand abstractie de prima fraza ma bucura totusi faptul ca gândim la fel in ceea ce priveste codul fiscal si politica economica si ca ati sesizat si dumneavoastra prevederile aberante din codul fiscal ( punctul 3 ) .

    Chiar daca incercati sa-l aparati pe Ponta ( punctul 2 ) trebuie sa fim corecti pana la capat si sa recunoastem ca acest cod fiscal este creatia lui si a nefericitului ala de Valcov . Dimpreuna cu institutia aia sinistra care se numeste anaf .

    In rest nu stiu ce sa zic . Eu nu sunt politician , nu am nici cont pe FB , nu prea stau mult prin Romania si nici nu scriu pe alte bloguri . Si nu am facut niciun demers pentru modificarea codului fiscal in afara unor discutii mai aprinse cu vreo 2 parlamentari din zona mea pe care ii cunosc . Insa gradul lor de intelegere a problemelor era identic cu al colegilor de pe blog care ma tot provoaca .

    Am citit cu atentie acest cod fiscal inca din forma lui de draft ( in urma cu vreo 8 luni ) si nu am crezut niciodata ca astfel de prevederi vor putea fi introduse vreodata in vreo economie . Nici in Africa . Dar iata ca s-a intamplat .
    A fost greseala mea pentru ca mi-am luat ca referinta niste tari civilizate in care am lucrat eu .

    Am atras atentia de nenumarate ori pe acest blog ca acest cod fiscal este facut de niste incompetenti , este antiromanesc , este o mizerie cap – coada si va pune cruce capitalului romanesc . Va impinge la faliment sute de mii de oameni si firme si le va face viata un cosmar .

    Am rude si prieteni care au mici afaceri si care efectiv nu mai pot dormi noaptea de grija ca nu-si vor putea plati impozitele si taxele sau de frica ca-i calca anaf-ul .
    Cunosc oameni care pur si simplu si-au inchis afacerile si care vor sa plece in strainatate .
    Am in jurul meu oameni care au muncit din greu toata viata , au acumulat averi frumoase si care au pierdut totul in ultimii 2 ani .
    Am in jurul meu oameni de afaceri in pragul depresiei din cauza birocratiei si a controalelor .
    Cunosc oameni care au suferit ABUZURI inimaginabile din partea a tot felul de institutii si organe de control .
    Toti sunt SCARBITI , si-au pierdut ENTUZIASMUL si nu mai vor sa faca NIMIC in tara asta .

    Eu n-am nimic personal cu Victor Ponta dar acest baiat nu avea ce sa caute intr-o astfel de functie ( PM ) . A fost o palarie mult prea mare pentru el . Nu avea nici inteligenta , nici viziunea si nici experienta de a conduce o tara , o economie . Sa-mi fie cu iertare ! Asta fara sa mai aduc aminte de prestatia lui politica si de caracterul lui …

    Cat priveste demersurile d-voastra , eu nu cred ca veti avea sorti de izbanda . Stiti de ce ? Pentru ca decizia finala sta tot in mana unor incompetenti , a unor politruci neafectati de aceste masuri sau care nu inteleg aceste lucruri . Asemeni lui Ponta , Valcov , etc.
    Oricum , eu va doresc succes si voi continua sa lupt si eu in continuare .

    …………………………………………………………………………………………………..
    Liviu Bejan
    februarie 4, 2016 la 10:12 am

    @Adrian B. Nu meriti sa ti se adreseze omul, insa vreau ca tipetele tale de pe blog, legate de majorarea unor taxe, sa fie putin mai diversificate.

    1. Am pus problema si in alte medii politice decat de stanga, obtinand ca rezultat o ingrijoratoare liniste, toti o privesc ca pe un cartof fierbinte. O prima concluzie: chestiunea este transpartinica.

    2. In aceste momente, fiscul urmareste acele firme romanesti carora le-a expirat sediul, amenintandu-le cu punerea in inactivitate, adica in pre-dizolvare. Aceasta cu toate ca legea 31 prevede 3 (trei) ani pentru ca o firma sa isi rezolve situatia sediului. Victor Ponta nu mai este premier, deci intensa activitate de vanatoare de firme nu isi poate gasi explicatia in ‘viziunea Ponta’.

    3. Spre deosebire de tine, am abordat subiectul pe pagina de FB a lui Victor Ponta, acuzandu-l suficient de deschis si inteligibil de masuri aberante. Rezultatul a fost o liniste desavarsita, care nu prea este o caracteristica a lui Ponta, care nu prea suporta sa i-o zici de la obraz, din cate am vazut.

    4. In acest moment incerc sa introduc o prevedere care sa faca fara efect prevederea care te supara pe tine, intr-un program politic de administratie locala. Iar daca electoratul va vota acest program si candidatul care se va sprijini pe programul respectiv, atunci aceasta masura va deveni inefectiva intr-un areal geografic districtual. De fapt, pare ca si unii fruntasi teritoriali pesedisti au cam inteles potentialul electoral negativ al chestiunii, asupra proprietarilor, asa incat incearca si ei sa propuna solutii de a anula de facto prevederea, prin decizii de administratie locala.

    In plus:
    5. Am avut coliziuni cu Carcotasu, insa nu pot spune despre el ca este lipsit de minte sau de judecata, desi unele formulari ale sale m-au deranjat.

    Apreciază

  23. Ghita Bizonu, sweet blog swet, nu-i asa domnu bizon, ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa. Aici printre prieteni, care te stiu cu bune si cu de toate.

    E oamenii rei bree, ce ti-a trebuit matale sa iti dai cu parerea printre haini. Am citit comentariile au fost marfa.Presteaza si matale aici unde iti cunosc oamenii intentiile.

    Da’ las stai linistit, eu inteleg ca ai vrut sa ii pui, in garda, nu-ti face griji bre, simt eu asa mai puternic, ca rusii n-o sa ne-atace niciodata, nici chiar daca le declaram razboi. S-apoi, avem scut, bre, ai auzit de la oamenii rai, nici macar ministru apararii, al nostru, nu trece mai departe de hol. A propos, or fi prevazut protectie si impotriva, rozatoarelor, sau, de ex. a cartitelor, ca cica au aparut unele mutante, care sapa pe sub scut, si daca doamne fereste strica geometria, iti dai seama, pana se remediaza situatia, nu se mai pot detecta focoasele la vreme. In concluzie, un radar pt sobolani, eu cred ca este mai urgent decat altele.

    @ Luminita Arhire, 12:47, postarea de dedesubt.

    „frumoasa, tanara, delicata, si actrita, super, constatare, da stiti ce v-a scapat?, daca scanati poza cu atentie, gata pt rol. In caz, ca nu v-ati prins, s-a gasit forma suprema de recompensare a doamnei Kovesi, un film, o regie, un scenariu, numai pt dansa, numa’, numa sa inteleaga gestul si sa plece singura, daca nu a inteles ca nu trebuie sa i-a prea in serios marile dosare cu ramificatii, de peste, orizont. Un film magistral despre lupta impotriva coruptiei, avandu-l ca erou principal, pe corespondentul feminin al eroului din Caracatita, s-ar putea ca pana la capat dupa atacurile la siguranta, in echipa agentul corespondentul lui 007. Sunt curioasa pe cine-o alege pt rolul celui mai reprezentativ corupt al tarii.

    @ George Ban, am cunoscut oameni de isprava, care au facut lucruri de isprava, cu mult respect, si grija pt avutul comun al tarii dintre cei, „nu promovati, ci care au muncit spre a fi promovati, nu stiu cu cine te certi matale, da un lucru este clar, prostia care rimeaza cu badarania este atributul mai degraba, al acelora, care considera ca li se cuvine totul doar pe linie ereditara si altele, fara sa li se cuvina evident, nimic, poate doar spectacolul prost, de prin cluburi, (pe unde tocati intr-o seara, cat majoritatea familiilor din tara intr-o luna, doua.

    @ Adrian B, sincer ma indoiesc ca ati avut prieteni, care au prestat intr-un apartament, si care acum nu se descurca. Oricum daca chestia asta nu este asa de recuzita, asta nu suna bine, deoarece inseamna ca ati fost un consultant slab.

    Oricum raca voastra(@Carcotasu) imi distrage atentia, imi perturba atentia, in loc, sa invat si eu lucruri, de viziune, chestii, socoteli,voi „imi pierdeti vremea, cu infantilisme.

    @ Cris, da-mi voie domnule draga, sa iti fac o completare, vis-a-vis de un comentariu al dvs, in loc de „intoleranta, cruzimea, rigiditatea” popoarelor la care faci trimitere, ar trebui sa adaugati, o istorie si civilizatie cu o lunga si mare insemnatate, cu o cultura si o mentalitate, altfel, decat a unora construite din importuri, sau altele, dar mai ales, o analiza cu buna credinta a datelor istoriei, nu prea indelungate, adica, istoria conflictului Irak-Iran, cu principalii sustinatori, si apoi, ce s-a ales, de una dintre parti, Irak.

    ….. in aceiasi logica, Iran- Arabia Saudita, continuarea Arabia Saudita este pregatita sa trimita trupe in Siria.

    va salut cu drag,

    Apreciază

  24. Mihaela Erika Petculescu
    februarie 3, 2016 la 5:39 pm,

    când spuneți „naționalitate”, vă referiți la cetățenie, corect? Că să retragi ACUM cetățenia unora, pe motiv că o au dublă, este ușor discriminator. Ar însemna că unii cetățeni sunt mai egali decât alții. Însă, pe viitor, mi se pare o soluție viabilă, chiar dacă poate părea incorectă. Conservarea și consolidarea națiunii, în opinia mea, este singura cale de supraviețuire a speciei umane, ca să nu mai spun de civilizație, în general.

    În ceea ce ne privește pe noi, desigur (și alții ca noi), care suntem o națiune și un popor, am avea nevoie de reversul acestei medalii, tot din motive de conservare și supraviețuire. Deși, acesta e unul dintre motivele pentru care mi-am zis „fostă”. O lege mai veche. Eram revoltată…

    Apreciază

  25. Luminita Arhire
    februarie 5, 2016 la 12:15 am,

    o să vă spun un lucru interesant: acest film l-am văzut OBLIGATORIU, împreună cu toată școala, de la mic la mare – cam 500 de elevi. Am rămas traumatizată pe viață. Nu l-am revăzut, nu-mi doresc să-l revăd și la multe scene am închis ochii și atunci.

    Nu-mi vine să cred ce ați spus despre pungi: eu șterg toate fotografiile pe care le-am făcut, dacă la „control” depistez gunoi de origine industrială! Din fotografiile cu natură trebuie să lipsească, în principiu, stâlpii și sârmele de curent electric, deșeurile industriale, alte lucruri care îmi amintesc de viciile speciei noastre… Desigur, excepție fac fotografiile cu anumite intenții.

    P.S. V-am căutat.

    Apreciază

  26. Excelent, doamna Luminita…ati pus punctul pe i ;
    Prevederea noua din Codul fiscal (conform careia se plateste impozit pe imobil FUNCTIE DE – simultan – DESTINATIE SI ACTIVITATE EFECTIVA) este o masura exceptionala (extrem de pozitiva si corecta si care nu discrimineaza).
    Cei care au fost corecti si au platit impozit pentru spatiul utilizat in scopuri lucrative si deduc, de asemeni, cheltuieli pe firma, VOR PLATI (ceva) MAI PUTIN ! Cei care au abuzat si au facut profit utilizand spatiul de acasa ca punct de lucru, vor plati impozit specific unui sediu de firma activ, adica, asa cum ati platit dvs. pana acum.
    Daca ar fi ramas valabil vechiul Cod Fiscal, chiar fara activitate desfasurata in spatiul achizitionat pe firma (DECI FARA VENIT AFERENT), ai fi platit acelasi impozit (MARE), care, inainte, nu era legat de activitatea efectiva ci de destinatia declarata initial, precum si de statutul sau juridic.
    Cei care au sediul de firma declarat la domiciliu, dar care NU presteaza activitati (cele precizate in codurile CAEN aferente obiectului de activitate al societatii) la sediu si NU deduc cheltuieli aferente intretinerii imobilului, platesc la fel ca inainte: adica pe ,,persoana fizica care este”. (Z)
    Aceeasi situatie este valabila si pentru persoanele fizice autorizate, care desfasoara profesii libere.
    Repet, eu personal, desi am sediul social declarat in imobilul personal, nu am de platit impozit majorat, nici macar cu 1%, daramite cu 25%.
    Pe Certificatul Constator pe care il detin de la ORC, scrie negru pe alb: ,,Activitati desfasurate la beneficiari si/sau in afara sediilor proprii”.
    Am mai completat o declaratie pe proprie raspundere la Finantele locale si asta a fost tot.

    Domnul Adrian B. ar trebui sa ia amine la ce a spus ieri secretarul de stat Biris, nu sa posteze, in bascalie, linkuri catre putul gandirii unor papagali antipontisti, la fel ca si el. (Z)
    Deh, asta face ura si ignoranta din om…o marioneta a papusarilor care vor musai sa ne spuna ca laptele produs pe timpul guvernarii Ponta este negru.
    Ma intreb, cum poate un om normal la cap sa dea cu piciorul intr-un ,,cadavru”, fie el si politic ? Exista o singura explicatie: premisa din fraza de mai sus, este una falsa. (Z)

    Va spun ce cred eu ca si-ar dori Adrian B:
    – Sa deduca TVA-ul din facturile de curent, gaz, apa, etc. de acasa, pe firma;
    – Sa faca ce vrea muschiul lui acasa, platind intotdeauna impozit per persoana fizica;
    -Sa plateasca darile la stat..cand vrea el si/sau cand are bani (dupa ce epuizeaza celalalte prioritati din lista de cheltuieli lunare. Evident, statul este, pentru Adrian B., ultimul pe aceasta lista. (Z)
    Este exact mentalitatea unui evazionist de meserie. Probabil ca acesta este ,,obiectul principal de activitate” al buticarului (domn si antipontist respectabil) Adrian B. (Z)

    Apreciază

  27. @Adrian B. Trebuie sa intelegi ca ne este greu noua, niste prapaditi cu creierele patinoar sa oferim explicatii singurului exemplar cu adevarat inteligent de pe blog, cu un creier zbarcit mai tare ca fundul unei maimute batrane. Mai ales atunci cand aceasta inteligenta superioara este si constienta de calitatea ei relativa si si-o afirma prin diverse procedee de exprimare scrisa.
    Draga Adrian B., uite care e problema, cu speranta ca o vom putea inchide: norma exista si in vest, de mai mult timp, de aceea ea a trecut intr-un stadiu superior al consecintelor. Este o decizie nu foarte fericita, care permite unor primarii sa-si creasca fondurile pe termen scurt, in conditiile in care explica clar locuitorilor de ce este nevoie de fonduri suplimentare ( de exemplu, pentru prototiparea rachetei comunale de croaziera, cu focoase multiple umplute cu balega). In localitatile mai mari, cum este Iasi (multumiri, ZeV), fiind multe firme, tendinta este aceea de a uniformiza aplicarea acestei masuri, printr-un fel de cota unica. In localitati mai mici, va exista tentatia ca unii patroni de firme sa fie manevrati de catre primari prin mecanismul taxelor stabilite individual. Oricum, haituiala organelor fiscale ca nu cumva vreo firma sa incerce sa se puna la adapost lasandu-si sediul sa expire, nu-i a buna. In tarile civilizate, cum le denumesti tu, cu inteligenta ta net superioara, exista asta de mai mult timp, iar primarii si consiliile stiu de acum ca marea consecinta negativa a aplicarii ei prostesti este pierderea de locuitori, adica de taxe si impozite, adica de bani. Exista, marturisit la nivel de aluzie, o concurenta intre orasele unei tari civilizate in atragerea de noi locuitori. Programele municipale si comunale au, deci, ca scop secundar, cresterea populatiei orasului sau comunei respective. De exemplu, un text al primariei pariziene de acum mai multi ani arata ca orasul era singurul oras mare francez care scadea taxele cand toate celelalte orase mari le cresteau si isi exprima speranta ca aceasta va atrage inca circa 200000 de locuitori noi in oras. Locuitori multi inseamna , chiar cu taxe mici, bani multi, adica posibilitatea de a lansa si sustine proiecte importante si de a realiza modernitatea orasului. Aplicarea fara minte a posibilitatilor oferite de lege inseamna, cum ai semnalat deja, inchiderea afacerilor (la noi), mutarea lor in localitati apropiate mai prietenoase (in alte tari,unde banii permit asta), ori chiar mutarea cu totul (persoane+afaceri) in alt oras. Nutresc speranta ca Franta este o tara suficient de civilizata pentru o persoana cu o inteligenta de neegalat in acest tarc politico-literar din care i-am ciordit si noi un procent dlui Nastase. Cum am constatat personal ca masura nu poate fi contracarata in parametrii in care ea a fost luata, adica la nivelul marii politici nationale, solutia la indemana este aceea de a determina o intelegere a aplicarii moderate si corecte la nivel local, prin discutii si contraoferte politice; cu speranta ca, in timp cat mai scurt, toti politicienii locali vor intelege ca abuzul nu poate duce decat la consecinte negative si, uneori, Doamne -fereste, ireparabile.Cred ca, pe aceasta scheletica, daca noi, cei prosti, am inteles despre ce este vorba, pentru tine nu va fi nici o problema. Viata a demonstrat, ca sa citez un mare filozof politic roman mort la Targoviste, ca nu sunt tocmai un aparator al dlui Ponta. Nu sustin ca subiectul pus de tine in discutie ar fi unul benefic, Romania inca nu este pregatita (mental, nu civilizational) pentru asa ceva. Colac peste pupaza, chestiunea a si venit hodoronc – tronc, fara nici o detaliere a intentiilor guvernamentale, ceea ce face ca destula lume sa nu inteleaga despre ce este vorba si nu poate aprecia utilitatea, inutilitatea sau pericolele aduse ori induse de ea sau odata cu ea.

    Apreciază

  28. @Adrian B. O sugestie (prosteasca!) pentru prietena ta aflata in situatia de a-si inchide afacerea. Poate incerca sa o mute in una dintre localitatile apropiate, unde primaria e mai intelegatoare. In acea localitate poate cauta o locuinta cu proprietari plecati in strainatate pe termen lung si care ar fi multumiti cu o inchiriere „in barter” adica o locuire contra intretinere curenta a locuintei si nu contra bani. Cu ceva noroc ar putea sa nu fie nevoita la lucreze in zona neagra sau gri. Atentia ar trebui, in acest caz, concentrata pe comunicatie.

    Apreciază

  29. O nuanta care poate schimba fondul: Rusia ii cere NATO o cooperare globala. „Suntem interesați în cooperarea militară cu țările NATO în aceeași măsură ca omologii noștri din țările Alianței. Dar nu dorim să cooperăm doar în probleme care sunt de interes pentru Alianța Nord-Atlantică”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, ministrul adjunct al apărării din Rusia, Anatoli Antonov. Altfel spus, Rusia cere NATO sa iasa din provincialismul regional si sa devina un cooperator de jure la securitatea globala. De facto, NATO exercita un impact negativ asupra securitatii globale, prin desfasurarea sistemului de aparare antiracheta, aspect pe care Rusia nu il va ignora, a avertizat oficialul rus. Potrivit acestuia, „este vorba de desfășurarea în Europa, în regiunea Asia-Pacific și, pe viitor, în Orientul Mijlociu a unor componente ale sistemului de apărare antirachetă al SUA, de punerea în practică a conceptului de atac global prompt (Prompt Global Strike), de desfășurarea de sisteme non-nucleare strategice de înaltă precizie, precum și de perspectivele desfășurării de arme în spațiu”. Rusia cere NATO ca alianta sa iasa din inadvertenta de reprezentare, din contradictia dintre actiunile sale cu influenta globala, de aparare antiracheta, de antiterorism global, din criza refugiatilor, este doar inceputul listei, si asumarea unei identitati si unui rol distinct in dialogul global, pe teme de parteneriat si contributivitate de securitate. Este o realitate ca NATO este implicata in securitatea globala, ca este un actor la care, volens nolens, se apeleaza, cum a facut SUA, spre sfarsitul lui ianuarie, cand i-a cerut sa detaseze avioane radar AWACS pentru lupta impotriva terorismului ISIS. Ori cum s-a vazut din reuniunea coalitiei coordonate de SUA, la Roma, din care fac parte si tari NATO (al carei drapel, mister, a lipsit de langa cele ale SUA, UE si Italiei), care pentru 2016 si-a propus doua obiective surprinzator de modeste, eliberarea oraselor Raqqa (Siria) si Mosul (Irak). Rusia a observat ca forta militara a NATO este doar folosita, nu si recunoscuta, ca omiterea ei in balanta strategica si in cooperarea globala nu este benefica in niciunul din cele doua cazuri. Nuanta observata si propusa de rusi, ca la masa negocierilor NATO sa-si ocupe locul pe care si-l merita, de cooperator global de securitate, ar putea schimba in bine tot fondul problemelor securitatii globale.

    Apreciază

  30. @ liviu bejan

    Din articolul dumneavoastra n-am inteles decat ca ma dispretuiti profund , ca sunteti foarte alambicat si confuz si ca e bine in Romania .
    Eu propun sa ne vedem fiecare de drumul lui …

    Liviu Bejan
    februarie 5, 2016 la 12:21 pm

    Cat priveste sfatul d-voastra , cum adica sa mearga in raza altei primarii , sa-si caute o locuinta in barter , etc. Persoana de care va spun este profesoara de limbi straine la un liceu si face si traduceri in timpul liber acasa . Are familie , copii , etc. Unele traduceri se fac la urgenta , etc.
    Sugestia este intr-adevar prosteasca …

    Apreciază

  31. @fostă basarabeancă, februarie 5, 2016 la 9:57 am

    Povestea cu punga de plastic, dansând cu frunzele ofilite, este probabil una dintre cele mai extraordinare secvenţe din AMERICAN BEAUTY, şi este o metaforă, puternică, după opinia mea, pentru cei care au capacitatea de a vedea frumuseţea în lucrurile mărunte pe lângă care ceilalţi oameni trec nepăsători, în mod obişnuit.

    Capacitatea de a vedea frumuseţea nu cred că este o trăsătură dobândită, ci, întotdeauna, o trăsătură nativă.

    Şi este de mare folos…te ajută să nu vezi un pustiu încremenit când te uiţi în spate, ci o suită de imagini delicate sau surprinzătoare, prinse în etamina subţire a unui trecut cu conturul şovăielnic… ca aburul unei răsuflări care încreţeşte apa lacului celui adânc, întunecat şi inert, însufleţindu-l brusc, CA ŞI CUM…CA ŞI CUM…

    P.S Unde m-aţi căutat, dragă prietenă? Sau, altfel spus, m-aţi găsit acolo unde m-aţi căutat?

    Apreciază

  32. @ luminita arhire

    Bineinteles ca si dumneavoastra v-a scazut impozitul ! Inca inainte de a deschide acest topic , puteam sa jur ca unora de pe blog o sa le scada impozitele ( zev , George ban , carcotasu , centru , serbanfl ) .
    Scuzati-ma ca nu v-am nominalizat de la inceput . A fost greseala mea . Doar faceti parte si dumneavoastra din corul de tzutzeri al lui VP care sar in haita sa-l apere in orice situatie ( alaturi de George ban , zev si alti pupincuristi ).

    ” Limba dulce mult aduce ” doamna Arhire . Stiti dumneavoastra …

    P.S. Banuiesc ca nici nu prea aveti proiecte daca aveti timp sa va faceti foldere cu postarile colegilor de blog , sa faceti analize pe text si sa postati toata ziua pe bloguri . Ma insel ?

    Apreciază

  33. … garantia succesului, musai daca vrei sau stii sa construiesti lucruri mari.

    Apoi draga basarabeanca, daca oamenii ajunsi la maturitate, in cazul unora fortati sa ajunga, ar/fi constientizat asta cu siguranta cursul(masura), evolutia(eficienta, finalitatea) ei ar fi fost cu totul, altele, si nu in sens invers, fortata sa repete istoria, cu ireversibilele ei erori, in anumite situatii. In schimb, se multumesc in a constata ca celalalt, cu certitudine celalalt este intotdeauna, varza. Asta asa ca un vis-a-vis ” fata de (na, ca numa mie imi iese magistral) una dintre mangaielile verbale pe care ati tinut sa mi le articulati, cand tocmai incercam acu’ o vreme sa va transmit ideea din preambulul comentariului. Va doresc succese,

    Apreciază

  34. , mai degraba, este numele meu, draga romanca, fosta basarabeanca.

    Un alt exemplu concludent, pe care ti-l aduc cu drag, in favoarea preambului comentariului meu anterior este si cel, al prietenului Liviu Bejan, comentariul de la 11:25 am. Daca oamenii, care se cred maturi si importanti, ar intelege bunaciunea de sens, nu ar ajunge in situatii in care sunt sau ar fiobligati, sa caute si fundul ultimei maimute ca sa mai salveze ceva.

    @Liviu Bejan, inteligenta, ca si geniul, prietene, sunt relative, sau precum un vant, nu adiere, cateodata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s