Cum a ajuns Sabia lui Cuza inapoi, in România

Sabie_Cuza2.jpg

Sabie_txt1.jpg

 

 

In urmă cu 25 de ani, ambasada de la Paris m-a alertat asupra faptului că intr-o revistă din Franta („Paris Match”?) apăruse un articol in care se vorbea despre vânzarea la licitatie, la Londra, a două săbii ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Vânzarea era realizată de rudele indepărtate ale domnitorului, aflate in Franta. Am considerat că este de datoria noastră să incercăm să le recuperăm. Am contactat un avocat britanic, pe care l-am instructat in legătură cu licitatia si cu limitele in care putea actiona. Era vorba  de DOUA săbii, care se vindeau, cred, ca un singur lot. In final, am reusit să le achizitionăm. Licitatia a avut loc fie la Sotheby’s, fie la Christie’s, nu-mi aduc bine aminte.

Am urmărit cu atentie de la Bucuresti desfăsurarea licitatiei. Alesesem un intermediar pentru a evita tentatia din partea vânzătorului de a creste pretul, in timpul licitatiei, prin alti pretinsi cumpărători, cunoscând interesul guvernului nostru. In final, am reusit cumpărarea celor două săbii la un pret apropiat de pretul de pornire. Timpul fiind scurt, după ce, in prealabil, obtinusem aprobarea premierului Stolojan, am folosit banii din casieria ambasadei de la Londra pentru a plăti . Am adus, prin curier diplomatic, cele două săbii la Bucuresti. Una, am oprit-o la Ministerul de Externe, pentru muzeul diplomatiei românesti (deocamdată, cred că a fost dusă in depozitele din subsolul guvernului), cealaltă a ajuns la Muzeul Cotroceni. Este sabia care este acum expusă la Iasi.

Ea i-a fost oferită lui Cuza de către printul Milos Obrenovici pentru că inlesnise un transport de arme prin teritoriul Principatelor, arme care veneau din Rusia. Sabia, lucrată la Viena, are un mesaj inscris pe lamă: „Amicus certus in re incerta”. Mânerul simbolizează lupta românilor si a sârbilor (leul si vulturul) cu otomanii (sarpele) iar teaca sabiei este ornată cu diamante si smaralde  (dacă imi aduc bine aminte, lipseau câteva!), având si monogramele lui Cuza si Obrenovici. Inteleg că că la deschiderea sesiunii parlamentare din 1863 Cuza a purtat sabia primită de la Obrenovici.

Bănuiesc că la Muzeul Cotroceni, aceste detalii figurează in descrierea acestui simbol de demnitate si de prietenie.

Oricum, mă simt mândru să „particip” in acest fel, astăzi, la o mare sărbătoare a românilor, la Iasi.

33 de gânduri despre “Cum a ajuns Sabia lui Cuza inapoi, in România

  1. LA MULTI ANI DOMNULE PRIM MINISTRU !!!!!!!!!! VEDETI, DE ACEEA LE-ATI STAT IN GAT MARILOR LICURICI SAU CUM LE SPUN EU, MAFIA MONDIALA TRICEFALA SUA-BRUXEL-RUSIA……………….NU AU CE CAUTA IN VARFUL STATULUI ADEVARATII ROMANI……….CUM AR MAI JEFUI EI TARA DACA NU ISI PLEACA SPINAREA SI ULTIMUL CETATEAN…….ISTORIA S-A REPETAT SI CU DOMNUL PREMIER PONTA………NOI CARE V-AM URMARIT CARIERA CUNOASTEM TOATE BATALIILE DUMNEAVOASTRA PENTRU IDENTITATEA NEAMULUI……..SABIILE DOMNITORULUI ESTE DOAR UNA DI CONTRIBUTIA DUMNEAVOASTRA………..

  2. LA MULTI ANI, DOMNULE PRIM MINISTRU !!! VEDETI, DE ACEEA LE-TI STAT IN GAT MARILOR LICURICI, SAU CUM LE SPUN EU, MAFIA MONDIALA TRICEFALA SUA-BRUXEL-RUSIA ……IAR ISTORIA S-A REPETAT SI CU DOMNUL PONTA………CUM SA JEFUIASCA MAFIA MONDIALA TARA ASTA CU OAMENI CARE NU PLEACA CAPUL SI LUPTA PENTRU IDENTITATEA NEAMULUI………………CEI CARE V-AU URMARIT CARIERA STIM CA SABIILE DOMNITORULUI NU SUNT SINGURELE BATALII PE CARE LE-ATI DUS……………………….

  3. Parca am vazut o sabie a lui Cuza la Muzeul National la sectia Tezaur … insa parca ininate de 89 … si duoa cate tin minte nu avea aceasta lama. da ma rog pana la urma nu mai am memoria ata de buna …

    A cam am zis lama … Savba cica este facuta la Viena.. presupun ca doar „armatura” de aur.. si inscriptia de pe lama.
    Ca lama este sigir a unui kılıç otoman chiar daca yalmanu nu este prea pronuntat.. Cea pe care cred ca o tin minte era fara yalman si mai putin lata mai degraba una persana sau araba .(occidentalii prefrau sabiile mai putin curbate … a si kılıç ul … loveste cam cu forta unui topor datorita patrii latite de la vrad – yalman adica

  4. Bravo domnule Nastase, aveti o preocupare constanta pentru a recupera, in folosul natiunii, obiecte care au apartinut marilor nostri oameni de stat! Nu am mai vazut asa o preocupare decat la englezi, unde am avut ocazia sa vad si glontele care l-a lovit pe Nelson la Trafalgar, ca si butoiul (evident, gol) de rom in care i-a fost adus trupul (conservat in rom) in Anglia.
    Sa vedem, daca anul acesta imi vor prisosi ceva bani, atunci ma gandesc sa cumpar o sabie de Toledo.

  5. Nu-mi vine sa cred cat de naivi sunt oamenii politici din Romania, cei pe care i-am auzit vorbind despre unirea cu Rep. Moldova. Domnilor, unirea RDG cu RFG s-a facut prin negocieri intre Kohl si Gorbaciov. Pe teritoriul RDG existau, ca si in Moldova, trupe ruse, si asta s-a negociat printre altele: retragerea acestor trupe rusesti.

    Ginditi-va ca URSS ul atunci se destrama, si se uita spre Vest cu incredere si optimism (care ulterior s-a spulberat). Atunci Gorbaciov si conducerea rusa erau foarte deschisi spre dialog si parteneriat cu Germania si SUA, chiar NATO. Noi am ratat o mare sansa in anii aia sa profitam de acea apropiere.

    De atunci lucrurile s-au schimbat in mult mai rau, deci Romania nu este azi intr-o pozitie buna de negociere cu rusii direct. Negocierea se poate face doar multilateral, si ele sunt sensibile tocmai din cauza SUA. SUA este o PIEDICA pentru Romania in ce priveste unirea, din cauza strategiei sale de indiguire a Rusiei.

    Romania practic ar trebui sa cistige increderea si prietenia Rusiei, si asta NICI MACAR NU S-A INCEPUT.

    Unirea se poate face in doua feluri: prost sau bine. Daca se face a la Basescu, emotional, cu ignorare si inamicitie fata de rusi, unirea va fi nu doar de scurta durata, dar va pune in pericol statul roman in intregime.

    Ce pot insa sa faca romanii si moldovenii este sa faca lobby pe linga SUA si Rusia, ca sa micsoreze prapastia, si sa puna acel pod de flori intre cele doua puteri. Ma tem insa ca nu de flori duc lipsa americanii si rusii, si ca nu florile si pacea ii intereseaza. Asta e drama noastra, a popoarelor mici. Speram ca UE sa devina o putere, dar cum vedem nu avantajeaza asta nici SUA nici Rusia. Balenele astea doua vor sa continue sa pape pestii mici.

    http://www.dw.com/en/how-kohl-and-gorbachev-sealed-the-deal-on-german-reunification/a-5788998

  6. ” Interesul nostru este ca Republica Moldova să nu o ia spre Est. (…) Pentru noi, un guvern controlat de la Moscova la Chișinău este o amenințare la adresa siguranței naționale „, a spus Băsescu, „

    Modul in care e pusa problema de Basescu e fals, si periculos. „Moldovenii” in majoritatea lor nu au vrut niciodata unirea cu Romania dupa 1990. Doar o minoritate vrea asta, sau oameni politici nationalisti. Recensamintul din 2004 arata ca doar 2.1% s-au declarat romani. Rusi sunt 5.4%, ucraenieni 8,34%.

    Are cineva curajul sa faca un Referendum in Moldova, sa se vada clar cit la suta din populatie vrea unirea cu Romania? Nu, pentru ca asta ar fi un mare pericol pentru pozitia romaneasca, si un vot „NU” ar fi dezastruos pentru Romania si unionisti.

    Rusii stiu asta, si o unire pripita ar declansa cred eu un conflict similar cu cel din Ucraina, in sensul ca Rusia nu ar recunoaste niciodata o unire facuta fortat, artificial si fara consens majoritar in Moldova. Si asta ar fi o pozitie corecta!

    Vedeti, Basescu spune exact ce vor rusii sa auda: ca Guvernul de la Chisinau se vrea a fi controlat de Romania. Ori asta este o palma data moldovenilor, pentru ca ei nu ar vrea sa fie controlati nici de Vest nici de Est.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Republicii_Moldova

  7. Jenanta promisiunea , nefondata pe nimic , a lui Iohannis la Iasi referitoare la ” autostrada Targu Mures – Iasi ” – guvernul nu a finantat nici un studiu de fezabilitate pentru ea … nu a acordat fonduri pentru centura de Sud a Iasiului – cum poti sa respecti atat de putin oamenii si sa promiti minciuni de 24 ianuarie ?
    Stati ca e complicat si cu consilierul lui Ciolos venit de pe forumuri de infrastructura , barba americana de trei zile si gura mare ( la criticat ) , Catalin Drula – domnul explica pe la Digi-uri ca ” nu se poate ” – ” nu se poate Sibiu – Pitesti ” ” pentru ca studiul e rau facut , nu s-a asteptat 23 de luni pentru licitatia studiului , deci alt studiu ” , nu se poate ” Brasov – Comarnic ca n-avem studiu ” – cum nu , unul in 2004 si altul acum , ” n-avem finantare ” – asigur-o de la buget ! – avem ” terenuri agricole ” pentru Targu Mures – Turda – schimba-le destinatia !
    D-l Drula , consilier din societatea civila pentru Transporturi , este inginer programator … bunavointa nu tine loc de competenta .

  8. La multi ani Excelenta.Păcat că guvvernele care au urmat nu au facut si alte achizitii pentru piese care au aparţinut istoriei nemului

  9. Ce frumos şi ce suprarealist sună : “…cunoscând interesul guvernului nostru”. Şi ce “de dincolo de lume “, pare acestă formulare astăzi, după atâţia ani de pustiu.

    Nu pot să nu mă întreb cât timp va mai trece, până când un alt oficial român, la cel mai înalt nivel, va fi descris în acest fel :

    “Neîndoielnic, oricărui ochi exersat în aprecierea competenţelor, la scara internaţională, i se vădea lesne, abordându-l pe Adrian Năstase, un anume nivel intelectual care acţiona în favoarea acestui compatriot al nostru şi, CONSECVENT, ÎN FAVOAREA ŢĂRII ÎNSĂŞI, DE EL REPREZENTATĂ . Nu uit, când, proaspăt numit ambasador la UNESCO, în 1990, am pus în lucru un proiect ce ne era scump, un Omagiu solemn lui Nicolae Titulescu, articulând un mănunchi de strălucite contribuţii, de la Directorul general, Federico Mayor, la eminenţi jurişti şi scriitori, Jean D’Ormesson, de pildă, nu uit figura deplin fiabilă, demnă de prompte, apăsate elogii, pe care şi-a conturat-o atunci, în acel adevărat areopag al ideilor, tânărul Ministru de Externe, Adrian Năstase. «Dacă România are azi miniştri de asemenea clasă, înseamnă că s-a schimbat ceva radical în ţara dumneavoastră» – nu încetau să ne felicite buni cunoscători ai politicii europene”.
    (Dan HAULICĂ, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, 6 iulie 2012)

    Şi nu pot să nu mă întreb cât timp va mai trece până ce va înţelege România că a fost atât de aproape de reuşită, atât de tulburător de aproape…

  10. Alegerile la PMB: Va fi un vals al sanselor?

    Toate partidele stiu foarte bine ca rezultatele pe care le vor obtine la alegerile locale vor reflecta o prima perceptie de prepozitionare pentru alegerile parlamentare. Desigur, nu este o regula. Preferintele electorale se pot modifica dramatic chiar si in doua saptamani, dupa cum s-a vazut la ultimele alegeri prezidentiale. Cu atat mai mult in cele circa sase luni care vor desparti cele doua tipuri de alegeri din acest an.

    Tocmai aceasta neliniaritate a intentiilor de vot, care se pot modifica si in ultima clipa, face ca partidele sa fie foarte atente la strategiile electorale, la propunerile de candidati, la orice detaliu de precampanie sau campanie, ascunse ori iesite in sau din medie, pentru a face un joc cat mai fara greseala posibil. Declinarea de catre Victor Ponta si Calin Popescu Tariceanu a candidaturii pentru functia de primar al municipiului Bucuresti sunt deja niste coordonate, care vor pune pe un alt fagas tacticile de nominalizare.

    Absenta celor doua mari nume politice din competitia locala schiteaza, dupa parerea mea, o constientizare si o crestere a mizei parlamentarelor. Intr-adevar, nu se obisnuieste ca sefii de partide (Ponta a ramas un lider informal) sa se angajeze in batalia pentru Capitala. Dar alegerile parlamentare din acest an sunt cruciale pentru un nou proiect de tara, a carui soarta se va juca pe taramul unui nou raport national de forte politice, al unui nou legislativ national.

    O sfidare a acestei logici este vazuta, in unele medii politice, ca venind doar din partea lui Traian Basescu, despre a carui candidatura la sefia PMB se vehiculeaza ca este foarte probabila. Cand a fost intrebat, proaspatul presedinte al MP nu a respins posibilitatea de a mai juca inca o data cartea primarului general, ci doar a moderat asteptarile, ca un anunt il va face la timpul potrivit.

    Fireste, nu lipsesc nici presupuneri malitioase, referitoare la o asa-zisa temere a lui Ponta si Tariceanu de a incrucisa sabiile cu Basescu, pentru PMB. Nimeni nu poate insa garanta ca Basescu, in al carui profil psihologic este adanc inradacinat orgoliul ierarhiei, va si duce pana la capat o eventuala candidatura pentru postul de primar general, care este sub cel de sef al statului. Ar putea fi foarte bine doar o stratagema de uzufruct de campanie pentru prepozitionarea MP, o foarte probabila si ingenioasa limitare de scop.

    Intr-o competitie care se anunta alunecoasa, cel putin din motivele aratate, este greu de spus daca vreo candidatura la PMB va ramane sau nu batuta in cuie. Circula si alte nume de candidati, lansate de lideri, dar nominalizarea sau schimbarea nominalizarii va depinde de deciziile colegiale de la varfurile partidelor si de ce se intampla in campul electoral. Vom asista, oare, la un vals al candidatilor si al sanselor? Dar poate ca pentru a-l vedea ar trebui sa ne deschidem un al treilea ochi, de care vorbesc ezoteristii (asta asa, ca o glumita de final, ca tot nu prea s-a mai vorbit de flacara violet!).

  11. PS/NB: Ultimele declaratii pe tema vin de la Iasi, de unde presedintele Iohannis a sustinut ideea primarilor in doua tururi, iar Ciolos ca va studia varianta asumarii raspunderii in Parlament. Se anunta pe bune mare bal electoral, nu numai in Capitala!

  12. Este bine ca mai avem si oameni politici care cunosc semnificatia si valoarea unor obiecte de patrimoniu. Felicitari domnule prim ministru. Cat despre sabia lui Stefan … din pacate este pe o panoplie amestecata cu alte exponate fara mare valoare din punct de vedere al apartinatorilor. Cine nu stie de existenta ei si nu o cauta…
    Poate ca aici ar trebui intervenit la Istambul, sa fie asezata pe o panoplie unde sa fie unicul exponat.

  13. Am ferma convingere că alegerile în două tururi sunt ( deabia astea !) generatoare de corupţie în cel mai pur mod şi-n special la alegerile locale. Gîndiţi-vă că un cetăţean integru, neînregistrat politic, cunoscut de comunitate este lămurit până la urmă ( de concetăţeni, nu de partide !) să se înscrie pentru câştigarea primăriei. În primul tur, cu siguranţă va avea cel mai mare număr de voturi, dar dacă nu ia peste 50 %, în turul doi, când intră în joc maşinăriile de partid, înarmate cu găleţi pline cu ulei , zahăr, făină, umbrele, pixuri şi brichete, cu siguranţă că bunele intenţii ale cetăţenilor se lovesc de interesele de partid, meschine şi dăunătoare bunului mers al colectivităţii respective, dar favorabile celor care timp de un mandat ( după aceea încă 2-3) taie şi spânzură după bunul plac. La adăpostul unor alegeri, cică democratice !
    Nu ştiu cum a putut răzbate până aici legea într-un singur tur, dar dacă din prostia unora, pe care o recunosc de abia acum şi o regretă amarnic, se va reveni la ea, înseamnă că ne-am luat speranţa de a ne mai face bine vreodată ! Mai ales pentru faptul că nimeni nu va putea face faţă adevăratei maşini de corupţie care va călca totul în picioare !
    Sunt convins că doar astfel s-ar putea realiza înnoirea legală şi logică, nu doar a partidelor, dar şi a colectivităţilor locale şi parlamentare !
    Cel care a trecut prin asemenea situaţie, fiind învins (democratic ?! 😉 ) în turul doi, nu va mai repeta niciodată asemenea experienţă, doar din dorinţa de a-şi ajuta comunitatea, acceptând că jocurile sunt dinainte făcute şi că dacă nu faci parte din sistem, n-ai nici o şansă. Nici tu, dar ce-i mai grav, nici comunitatea !
    Curat(ă) democraţie ! 😉 (şi credeţi-mă, ştiu ce spun !
    P.S.
    Vă daţi seama ce „schelete” ascunde Primăria Generală, de se face o lege specială, cu dedicaţie pentru elful numit Cristian Buşoi ?!
    Care ar trebui să bage sub preş toată mizeria strânsă sub doctorul în escrocherii, ce încet-încet, e scăpat din vizorul organelor abilitate . Din păcate doar de unii… :mrgreen:
    P.S.2
    Singurul amendament care s-ar putea aduce prezentei legi, ar fi stabilirea unui anumit prag sub care alegerile să nu poată fi validate. De exemplu când voturile celui ieşit câştigător în primul tur sunt oarecum nesemnificative ( 10-15 % ). În rest, consider că date fiind economiile substanţiale care se fac prin renunţarea generală la al doilea tur, cheltuielile legate de unele cazuri izolate în care s-ar repeta alegerile, ar fi mult mai rezonabile !

  14. Se poate fura dreptul la fericire?

    Mă gândesc azi, în ziua în care se sărbătorește Mica Unire la Iași, iar la Chișinău se desfășoară evenimente cât se poate de tulburi, al căror deznodământ îl consider impredictibil, mă gândesc la zbuciumul fără de sfârșit al bietei bucăți de pământ dintre Nistru și Prut.
    Îmi amintesc o întâmplare ciudată din adolescență pe care mi-a lămurit-o o consăteancă de-a mea, prin faptul că a scris monografia satului nostru, dumneaei având o poziție socială vizibilă, precum și pârghiile și instrumentele necesare pentru a afla multe lucruri. După ce am citit cartea, n-am putut să dorm o lună nici ziua, nici noaptea, rumegând informațiile tulburătoare, punând cap la cap evenimente, relații dintre oameni și încercând să înțeleg. Astăzi nu vă spun numele acestei doamne. O să vă povestesc întâmplarea pe care mi-o amintesc, coroborată cu informațiile pe care le-am găsit în carte.
    Poartă-n poartă cu noi avea casă o familie de români – v-am mai spus, ai mei sunt bulgari – cu patru băieți înalți ca brazii, bruneți și voinici, toți șoferi de camion, o plăcere să te uiți la ei. Pentru adulți; eu eram o fetiță care-și punea mâinile la urechi de spaimă, pentru că atunci când se certau frații între ei, parcă venea furtuna, așa glasuri aveau! Pe mama băiețlor o chema Aneta și, după obiceiul locului, femeilor care sunt de-o seamă cu mătușile tale sau mai în vârstă, dar nu-ți sunt rudă, te adresai cu apelativul „mamă cutare”, așa că o strigam mama Aneta. Stăpânul casei era badea Costică. Erau toți atât de înalți și de voinici, încât atunci când îi vedeai împreună, ți se părea că vezi jumătate de sat; aveau casa înaltă și ograda largă, pe măsura lor. Mama Aneta avea un spirit deosebit, cum să vă spun ca să mă înțelegeți exact? Cei cinci bărbați nu-i făceau față într-un conflict, nici uniți. Și nu țipa, dar avea toate vorbele de duh din lume la ea, le știa defectele și temerile și mi ți-l articula fără milă pe fiecare, de nu mai piuia în fața mâne-sa multă vreme de-aici încolo. Badea Costică devenise mai înțelept; el era mai dibaci în a ocoli confruntările, dar le făcea pe toate pe-a lui și o punea în fața faptului împlinit. O altă găselniță era s-o folosească pe mama Aneta în situațiile și în fața oamenilor cărora nu făcea față, iar apoi, în mod foarte convenabil, dădea vina pe ea. Și-i mergea întotdeauna. Toată lumea spunea despre familia lor: „Ce om de treabă, badea Costică! Păcat de dânsu’, că-l poartă cotoroanța asta cum vrea!” Și „cotoroanța”, cred eu acum, când sunt adult, intra în joc și-și făcea rolul pentru care avea o înclinare deosebită. Dacă-i venea o pereche de tineri să-i cunune și ei nu doreau să facă asta, badea Costică se scuza sub pretextul că trebuie să vorbească mai întâi cu muierea, iar dânsa își făcea numărul cu multă inspirație. Oamenii plecau acasă convinși că el a vrut, dar mama Aneta s-a pus de pricină. De fapt, ei erau perfect de acord.
    Întâmplarea de care vă spuneam s-a petrecut prin vara lui 1988, în august. Țin minte că se apropia școala. Era cald, așa cum sunt verile prin părțile acelea – fierbinți și secetoase, numai dimineața devreme puteai să adormi pe răcoare.
    Într-o seară sufocantă, când ești convins că iarna nu mai vine niciodată, nu știu ce-am făcut de mi-a scăpat căldarea în fântână și am dat fuga peste drum, la ei, ca să scot o căldare de apă. Am intrat fără să strig la poartă, cum se purta între noi și am văzut-o pe stăpâna casei ieșind la auzul porții pe pragul înalt de la bucătăria de vară, care era lipită de casă, dar în partea dinspre fundul ogrăzii și am înaintat spre ea. Fântâna lor era în spate.
    -Ce-ai fată? Iar ai aruncat căldarea în fântână?
    -Ei, și mata, am aruncat-o! S-a desprins singură!
    -Așa-i când dormi pe tine ziua în amiaza mare. Uite-așa te înțepa mama Aneta, nu vorbea niciodată ca un om cu tine, orice vorbă îți arunca, era menită să te ia peste picior și dacă se putea, să-ți strice ziua. Eu eram vaccinată. Avea în mână o cratiță mare în care mai rămăsese niște ciorbă, a mirosit-o închizând un ochi, semn că încerca să-i aprecieze prospețimea și când să-i dea verdictul, am tresărit amândouă surprinse de gălăgia ce s-a iscat la drum. Cum stăteam, numai ne-am întors ochii spre poartă ca să ne lămurim ce și cum. Eu una, n-am înțeles nimic: era o grămadă de oameni complet necunoscuți, mai bătrâni, mai tineri, bărbați și femei, plozi, toți vorbind rusește. Cât despre ea, însă, vedeam pe fața-i ce nu mai era șugubață, că știa cine sunt. Nu m-am grăbit la fântână, am stat să casc gura, cu speranța să aflu cine sunt.
    -Este socru-meu cu băieții, a venit din Siberia,- a spus mai mult ca pentru dânsa mama Aneta. S-a uitat în oală și fața i-a revenit la normal după cea mai scurtă clipă de gândire, s-a întors în bucătărie cu tot cu oală, a pus-o pe aragaz, i-a dat foc și i-a trântit două căni sănătoase de apă, iar dintr-o putină din colț a mai scurs una cu borș acru și a spus:
    -O să mâncați, ș-așa am vrut să-l dau la porci! Tu,- s-a uitat la mine cu sclipirea ei obișnuită în ochi,- când vii din grădină cu apa, să aduci o mână de pătrunjel și una de leuștean, știi de unde! Stai! Ia și căldarea asta ca s-o aduci plină!
    Între timp, gloata de ruși descărca valize și genți din căruța lui moș Vanea bulgarul. I-o fi întâlnit la șosea. M-am dus în grădină, la fântână, dar am tras mâța de coadă cât am putut de mult, pentru că ei intraseră toți în casă, iar eu vroiam să-i văd și să aflu măcar ceva. Au apărut și băieții cu badea Costică și au intrat și ei. Mi-am făcut de lucru culegând pătrunjel și leuștean cât mai fraged, m-am gândit să-l și ud, așa că am mai scos două căldări cu apă. Numai bine au iești și ei afară și s-au așezat la masa de sub nuc, hop și eu cu apa, mă bag în seamă pe la bucătărie, ca unul de-al casei:
    -Mamă Anetă, unde să-ți pun căldarea asta?
    -Parcă te-ai dus după moarte! Unde-i pătrunjelul? L-ai spălat? Fă bine și-l toacă repede! M-am oferit voluntar să o ajut la servitul mesei și am uitat de mama care mă aștepta cu apa. Aburul fierbinte avea miros de leuștean amestecat cu borș vechi. Parcă îmi era rușine mie pentru mâncarea aceea. La masă – o sută de oameni. Ai noștri ca brazii, moșul cel bătrân venit din Siberia la fel; ceilalți, cam subțirei și cam străvezii, după umila mea părere. Am aflat mai târziu că erau fiii lui moș Ghiță, făcuți din căsătoria cu o rusoaică pe care a cunoscut-o după ce a ispășit mulți ani de muncă silnică în munții Ural. Nevasta lui dintâi, (dar și rusoaica) a murit, n-a rezistat în Siberia. Moșneagul era perfect alb la păr. I-am pus și lui o farfurie în față, dar m-a ajuns mama Aneta din urmă, i-a luat-o și s-a uitat ca Ucigă-l Toaca la mine, de era să intru în pământ:
    -Ce faci, proasta dracului?! Și i-a pus în loc o farfurie de sarmale atunci scoase din cuptor, cu smântână de-asupra și cu un șold gras de gâscă, fript, alături.
    – Adă mămăliga, vezi că am răsturnat-o! Fuga! Dar nu m-am dus, pentru că mă uitam năucită, la fel ca ceilalți, și nu puteam să înțeleg ce s-a întâmplat! Însă ei au înțeles. Rușii, dar și badea Costică, băieții, din politețe, au pus mâna pe pâine și au început să mănânce ciorba dubioasă. Am adus mămăliga și m-am cărat acasă, ca să povestesc întâmplarea incredibilă.
    Au urmat o mulțime de seri cu mese întinse, la care a participat jumătate de sat. Și satul nostru n-a fost mare niciodată, o sută de fumuri, cel mult, dar mie mi se părea că-i nuntă pe ulița noastră. Nu se mânca și nu se bea, pe cât se vorbea. Nu prea ne lăsau pe noi, cei răsăriți, să căscăm prea mult gura pe acolo. Copiii rușilor nu știau o boabă românește, în schimb îi purtam prin grădini, prin livadă, prin vii, pe unde era copt deja Cardinal-ul, i-am dus la scăldat în Prutul Mort, de unde ne-au alungat niște ciobani ca să nu ne înecăm. Eu, însă, tânjeam după poveștile lor și mă mai furișam seara, când se întuneca, mă urcam în nucul din ograda lor și ascultam . De m-ar fi prins!.. Oamenii bătrâni povesteau întâmplări îngrozitoare, care se petrecuseră în nopți îndepărtate, înainte și după război , despre oameni „săltați” în miez de noapte, unii cu tot cu copii, alții fără; despre copiii rămași orfani, perindați prin orfelinate până și-au uitat numele adevărat, până au uitat că au avut mamă, tată ori surori și frați. Povesteau despre locuri îndepărtate, unde au trăit cu jumătate de kilogram de pâine pe zi și o sticlă cu apă, muncind în mine de aur, pe șantierele mărețe ale patriei, despre care învățasem la „Geografia URSS”, povsteau despre bătăile pe care le luau cu saci trași peste cap de la gardienii comuniști . Schimbau informații despre „dușmanii poporului”, cărora cei rămași în sat le pierduseră urma. Se plângea mult la mesele acelea întinse. O babă de o mie de ani de pe ulița noastră, Turițoaia i se spunea, avea informații de la o soră de-a ei care a reușit să fugă și să ajungă la niște neamuri în București. În peregrinările ei, a stat și prin Brăila, Buzău, Galați, pe unde familia lor avusese moșii date în arendă și mai aflase câte ceva despre unii. Singură, a ajuns ajutor de coafeză, pentru că și în România au pierdut tot, nu peste mult timp.
    Un lucru deosebit de tulburător (nu că ar fi fost altele mai ușurele) nu pot uita nici azi: a povestit că făceau rost de buletine false, pentru că în 1945, prin martie, rușii începuseră vânătoarea de basarabeni pe teritoriul României. Niște surori de-ale ei au fost prinse prin „bunăvoința” unor comuniști români, de această dată, și au fost încuiate împreună cu alți nefericiți în niște bărăci împrejmuite cu sârmă ghimpată într-un parc din Buzău, unde așteptau întoarcerwa „la vatră”. Cea care rămăsese în libertate a mituit paznicii și le-a salvat.
    Poveștile pe care le-am auzit atunci m-au schimbat pentru totdeauna. Noua mea deviză în viață a devenit „Cercetează și nu crede!”
    Oaspeții ruși se duceau devreme la culcare, pentru că nu înțelegeau nimic.
    În ziua plecării am iești de dimineață la drum cu toată strada. Frații vitregi a lui badea Costică, împreună cu nevestele și copiii, au strâns mâinile tuturor vecinilor, și-au aburcat bagajele în spinare (moș Vanea bulgarul s-a dat împușcat în aripă) și au luat-o spre șosea, cât nu frigea soarele prea tare. Moș Ghiță și-a luat rămas bun de la fiecare, pe rând. A strâns-o pe mama în brațe și i-a spus:
    -Degeaba te-a făcut mă-ta frumoasă, că n-ai avut dram de noroc! Erai un boț cu ochi când te-am văzut ultima dată, acu’ ești mai albă decât mine! Cred că ghinionul fusese tata, era mort.
    -Mergi sănătos și Dumnezeu să te aibă în pază!
    Strângea în brațe pe fiecare, de parcă azi pleca din nou la pușcărie și toți plângeau. Printre ultimii s-a apropiat de mătușa mea, Vasilisa Gheorghievna și, după ce a pupat-o pe amândoi obrajii, a rugat-o:
    -Ai grijă, fetiță bună, de toți gură-spartă iștia, să nu dea vreun necaz peste ei, că mult mai vorbesc!
    -Du-te cu Dumnezeu,- a răspuns mătușa – și n-avea grijă, suntem mari, ne descurcăm!
    Dintr-o dată, unul dintre băieții lui badea Costică a pus mâna streașină la ochi și ne-a chemat pe toți mai la umbră:
    -Ia hai, oameni buni, sub agudul acesta că m-am săturat de soare, și de-abia-i dimineață! Lumea a dat să se miște, dar moș Ghiță a rămas pe loc și a spus ceva neașteptat:
    -Nepoate, mulțumește-i bunului Dumnezeu că te arde soarele mă-tii în fiecare zi! Eu văd sorele de cincizeci de ani numai șase luni pe an, îndepărtat și cu dinți, dar ș-acela-i soarele mamii lor! Apoi s-a întors la băiatul lui, badea Costică, l-a strâns lung și l-a pupat apăsat.
    -Dragul tatei, rămâi sănătos! Noi doi, ne-om întâlni de-acu’ pe lumea cealaltă… Moșul și-a pus pe cap casca de protecție de la motocicleta cu ataș pregătită, a urcat, s-a acoperit și i-a dat ordin nepotului să pornească spre asfalt. În zare am mai văzut cum au depășit grupul care-o luase înainte și l-au umplut bine de colb. Cred că anume. Moș Vanea bulgarul și-a revenit în mod miraculos și a întrebat pe badea Costică dacă nu scoate și el, cu ocazia zilei de azi, o ulcică de vin din beci.
    -Cine, eu? – s-a indignat acesta,- păi nu pe mine m-au băut și m-au mâncat rusnacii toată săptămâna? Tot eu să dau de băut? Mai dați și voi!
    -Dau eu,- s-a oferit unchiul meu Petrea.
    -Da, hai la el,- a căzut de acord alt vecin. El are beciul mai adânc și mai larg, cu gârliciul spre grădină, nu se-aude din drum…
    Și s-au dus toți la Petrea în beci.

  15. Pentru asa ceva, nimeni nu da “aprobare”, asa ca nu o sa fiti atacat de nimeni din “Alianta zgomotoasa” ( nici macar “galacticu’…, cel cu “obscenitatea publica la patrat”…), desi cred ca d-nul George Ban are o oarecare indreptatire sa va puna in garda in situatii de genul “ averea din China – laptopul din Romania ”…Cred insa ca e suficient sa reactionati doar pe blog ( extrem de importanta reactia dvs…., dar pentru noi, nu pentru cei care vor incerca la nesfarsit….). “Electrocutatii”, baza “Aliantei zgomotoase”, deja au mai primit o “gura de aer”… : “Adrian Nastase, atac furibund la adresa unui jurnalist… ”. “O gura de aer” poate fi periculoasa cateodata pentru cei ce vor sa aeriseasca…., atat timp cat ceilalti pot crede ca inca se mai poate trai si in mizerie…
    P.S. “Galacticu’” ( Tismaneanu – i se trage de la “minciuna galactica”, o buna actualizare a valorii filozofiei lui Lucian Blaga, “intre cer, pamant si abis”…) este o sursa importanta de energie pentru “electrocutati”. Sper sa inteleaga si el. Daca e onest. Daca nu, e suficient ca l-am numit, aici.
    “Galacticu’ “, e posibil sa n-aiba nevoie de “aprobare”, tinand cont de ideea de inceput…Cred ca poate intui unde “pamantul” nu poate fi “inconjurat” si “bobinat” ( in numele “BINELUI SUPREM” ) de “galaxii”…Ar trebui insa sa fie constient si el ca pentru asta ( “binele, frumosul, libertatea si adevarul” ) are sarcina, in fisa de post, DUMNEZEU….”Procedurilii” pe “pamant” insa nu depind de “galaxii”….

  16. @Radu Humor: Ca proaspat element de agentura am un sentiment foarte confuz; am vazut si chiar am si diseminat, insa nu pot fac asta si aici, o fotografie din Chisinau pe care scria:’Jos coruptionerii – agentii SUA si UE’ si am constientizat ca sunt un coruptioner si un agent SUA si UE, ba chiar indraznesc sa cartesc impotriva bolsevismului; asa incat pentru a-mi ajuta clarificarea, rog ambasadele sa-si aduca aminte si de mine in ziua de salariu. Sper ca te-am ametit bine cu introducerea, sa trecem la cuprins: alegerile intr-un singur tur au fost promovate de catre Traian Basescu, deoarece un singur tur ar fi fost favorabil PDL-ului vremii. Acum pare ca PNL se indoieste ca va obtine primul loc dupa primul tur in prea multe localitati si doreste sa aiba posibilitatea sa negocieze pentru un al doilea tur. Intentie care poate sa fie reusita daca, dupa primul tur, va avea si primul loc la total voturi (chestiune despre care cred ca numaratorii de voturi vor avea grija oricum). Marturisesc ca, pe vremuri, am sustinut propunerea cu alegerea intr-un singur tur, la bascalie. Acum propun alegerea in zero turururi. Adica, fie, ca in ‘Cursa pentru primul loc’ a lui J. London, candidatii se intrec intr-o cursa cu obstacole si cine dintre ei intra primul pe usa primariei devine primar fie, intr-un ring (mai bine intr-o cusca!) candidatii vor incinge un caft general, iar acela, singurul, ramas in picioare, devine primar. O idee valoroasa, care, in loc de cheltuieli, va aduce venituri din televizarile competitiilor locale.
    Am de gand sa ii scriu dlui Basescu, pe pagina sa de FB, o notita in care sa ii zic ca noi, bucurestenii, ne putem gasi dintre noi, cei doua milioane si jumatate, un bun primar si ca ii rugam pe cei din alte localitati romanesti sau, vezi un foarte recent exemplu, chiar din tara sovietelor (fie si la nivel de spermatozoid), sa mearga si sa candideze pe unde s-au nascut si au trait. Cred ca dl Basescu ar fi un foarte bun candidat in localitatea Murfatlar.

  17. Mediafax știe numai ce vrea să știe.. Eu am așteptat de la ceilalți, care v-au urmat, să aducă în țară sabia lui Ștefan cel Mare.Pe ei i-au interesat să dea, nu să aducă!

  18. fostă basarabeancă
    ianuarie 24, 2016 la 11:03 pm

    Aveti un simt ascutit al detalilor si un incantator talent narativ.

  19. Leul sârbesc și acvila valahă, două brațe deasupra cărora, pe mâner, stă Sfântul Andrei. Mă mir că nu l-ați observat și nici nu vreau să mă gândesc că l-ați fi putut ignora.

  20. […] Grație acțiunilor inițiate în calitate de ministru de Externe, la acea vreme (1991), Adrian Năstase a făcut posibilă întoarcerea în România a sabiei oferite de prințul Milos Obrenovici al Serbiei, în semn de recunoștință și prietenie, cu inscripția: „Amicus certus in re incerta” (Prieten sigur în vremuri nesigure). Iată o parte din povestea recuperării sabiei Domnitorului Cuza (foto jos), povestită de Adrian Năstase, poveste pe care o găsiți integral AICI: […]

  21. […] Grație acțiunilor inițiate în calitate de ministru de Externe la acea vreme (1991), Adrian Năstase a făcut posibilă întoarcerea în România a sabiei oferite de prințul Milos Obrenovici al Serbiei, în semn de recunoștință și prietenie, cu inscripția: „Amicus certus in re incerta” (Prieten sigur în vremuri nesigure). Iată o parte din povestea recuperării sabiei Domnitorului Cuza (foto jos), povestită de Adrian Năstase, poveste pe care o găsiți integral AICI. […]

Lasă un răspuns