Cainele nostru, Aramis, a murit aseara. S-a chinuit in ultimile doua saptamani. In ultimile zile, statea in casa, in holul de la intrare. Nu se mai putea ridica pe picioarele din spate apoi deloc. Ne privea. Nu a scos un geamat. Ne privea. L-am iubit cu totii. Medicamentele nu l-au mai ajutat. Ne astepta sa ajungem la Cornu si ne insotea peste tot. In ultimii 12 ani a facut parte, practic, din familie. Acum, la sfarsit, cand il mangaiam dadea din coada. Atat mai putea sa faca. Am stat cu el pana in ultimile clipe. S-a stins in liniste, privindu-ne.
Nu stiu ce a fost el in viata anterioara dar sper ca, intr-o viata viitoare, va impartasi, celor din jur, aceeasi bunatate si caldura.
Îmi pare rău de Aramis. Îmi plac câinii foarte mult, și ei mă plac pe mine.
Aramis a avut o viață relativ lungă. Sper ca suflețelul lui să fie liniștit.
Între alte motive, nu-mi iau un cățel pentru că mi-ar fi foarte greu să asist la moartea lui.
Trebuie să existe un limb al câinilor unde să stea răbdători să aștepte până când va veni umbra stăpânilor pe care s-o urmeze cu credință într-o plimbare fără sfârșit. Mie așa îmi apare în gând cățelul meu Vasilică, așezat pe culmea unei coline, cu spatele la mine, privind spre o zare ascunsă mie, până când îmi va veni vremea s-o pornim împreună prin iarba înflorită.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Animalutele sunt tare bune…uneori mai bune decat oamenii. Din pacate.
Îmi pare rău să aud că sunteți triști.
Dacă e să împărtăşească aceeaşi bunătate şi căldură celor din jur, atunci ferească Dumnezeu ca-ntr-o viaţă viitoare să fie om!
pacat…
Imi pare rau pentru Aramis si va inteleg. Si stiu ca vindecarea durerii dupa moartea unui animal de companie drag consta in a adopta un alt animal de companie; ceea ce va si sugerez sa faceti.
Sunt crestin orthodox.
Dar nu sunt de acord cand preotul spune ca doar omul are suflet. Animalul nu ar avea suflet, spune parintele.
Sunt convins de contrariu, acum, cand detin un animalutz de casa, mai mult ca niciodata.
De fapt, doar animalele au suflet pur. Nu fac niciodata rau din sadism. Nu cer niciodata mai mult decat au nevoie, dar ofera omului totul.
Omul este o fiinta duala: inger si demon.
Mihaela Erika Petculescu
ianuarie 17, 2016 la 3:03 pm
Da, asa este…cu musulmanii cred ca reactiile ar fi diferite.
Romanul este o entitate docila. Doar…latra la luna, dar cand se face ,,lumina”, se ascunde. Uneori, isi vara si capul in nisip.
Expresia ,, Am suferit ca un câine,, nu e întâmplătoare.Câinii suferă în tăcere fără să scoată un sunet, doar privirea parcă spune: ,, Nu mă ajută şi pe mine cineva?,, Păcat….
T-Rex
ianuarie 17, 2016 la 3:31 pm
Excelent , responsabil si realist, comentariul dvs.
Da, relatiile international trebuie restructurate, iar echilibrele dintre state, restabilite, pe baza respectului intereselor reciproce si mai ales, pe baza respectarii CU ADEVARAT, NU DOAR MIMAT a drepturilor omului, in detrimentul gaselnitei capitaliste numite ,,stat de drept”. Adica, stat controlat de institutii de forta, interne si externe.
Totusi, nu cred ca religia este doar propaganda. Spunea cineva (gasiti dvs) ca secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc. Religios, adica, pacifist si bazat pe cultul familiei traditionale. Asa scrie, in fond, in Carti. Cine se foloseste in mod violent de religie, de fapt, nu crede in Dumnezeu.
Cu scuze, domnule Nastase, as dori sa comentez aici un mesaj care sosindu-mi de trei ori pe FB, face, zic eu, necesar un comentariu.
Mesajul este, in doua din cele trei cazuri, de la dl Cristian Stan, primar interimar al Targovistei si, probabil, viitor candidat la primarie si, in unul dintre cazuri, de la jurnalul (sau revista) Politica Broastei (onorabilul si simpaticul comentator Petrut, mi se pare) si se refera la masuri de relaxare fiscala luate in municipiu pentru anul 2016 care, cu totul intamplator, este si an electoral. Una dintre acestea se refera la scutirea de impozite (locuinte si terenuri) a acelor locuitori care, fie ca au un venit mediu lunar mai mic decat salariul minim pe economie, fie ca sunt someri sau asistati social. Aceste masuri sunt prezentate ca fiind niste exceptionale masuri de protectie sociala. Nu ma opun, insa eu nu vad lucrurile chiar asa. Desigur ca oamenii care se afla in dificultate financiara trebuie iertati de unele obligatii deoarece, de unde nu-i, nu cere nici Dumnezeu. Dar sa analizez mai in detaliu. In primul rand, chestiunea cu salariul minim pe economie este mai estompata decat pare: din cauza amenzilor foarte mari, probabil ca nici un angajator nu isi va permite sa nu plateasca salariul minim angajatilor sai. De unde rezulta ca masura nu ii priveste pe salariati ci pe someri, pe cei iesiti din perioada de somaj si pe cei care traiesc din venituri ocazionale, foarte mici. Iar numarul acestora este fie foarte scazut, in aceasta perioada de iesire din criza si atunci Primaria poate face abstractie de contributia lor, fie numarul este mare, dar si orasul suficient de bogat, mai bogat decat aparentele. Ceea ce nu vad in aceasta masura este ce le cere municipalitatea, in schimb, acelor locuitori scutiti de plata impozitelor.Si, cred, trebuie sa li se ceara ceva, deoarece exista pericolul de a crea o categorie de locuitori care sa aiba numai drepturi in ceea ce priveste proprietatea, dar nici o indatorire. Viata cetatii este asigurata de cetatenii sai, mai ales proprietari, pe baza contributiei fiecaruia; cel care nu contribuie in nici un fel nu poate fi cetatean. Daca un locuitor lovit de soarta nu are bani pentru a-si plati impozitele, atunci ar putea sa: 1. sa plateasca un impozit simbolic, de o unitate monetara, dar sa plateasca. 2. Sa contribuie, in schimbul impozitului, cu un numar de ore de munca in folosul orasului, o munca onorabila. 3. Sa nu aiba nici o pretentie de a-si spune opinia in ceea ce priveste viata orasului, pe perioada cat viata orasului nu este asigurata de ceilalti, fara el; sa se abtina de la a vota, pe aceasta perioada. Altfel, riscam, zic eu, sa creem sau sa incurajam o categorie de oameni care vor fi pretentiosi dar vor astepta totul de la ceilalti. Daca ma gandesc bine, la marginea oricarui oras exista o categorie de votanti care traiesc din expediente, nu prea sunt salariati printre ei si au venituri imposibil de contabilizat de catre altii. Trag speranta ca nu pe acesti electori ii vizeaza astfel de masuri. Cred ca si masura reducerii impozitelor pe resedintele persoanelor juridice merita o discutie de clarificare, dar nu acum, nu vreau sa ocup timpul si spatiul cu fleacuri. Ma gandesc daca sa trimit si eu acest comentariu in atentia catorva mii de persoane din FB, poate ca o voi face, o discutie publica mi se pare interesanta.
Reblogged this on operatiunispeciale.
imi pare rau. cei care iubesc animalele inteleg: un caine este, devine un membru al familiei. asa ca imi pare rau. se vede din fotografii ca a fost un caine frumos. si a avut un nume frumos, cum era si personajul lui Dumas. eu am un motan, Athos. dar alegerea numelui a fost o eroare, in cazul lui: nu e deloc intelept …
Imi pare rau!
Nu mi-a fost niciodată frică de câini. Nu m-a muşcat niciodată vreunul. Nici nu s-a purtat vreunul agresiv cu mine.
Înţeleg perfect cum un însoţitor al familiei, pe o perioadă de 12 ani, devine un fel de membru al familiei, pentru că am avut întotdeauna astfel de prieteni… doar stăm “la casă” şi nu la bloc. Iar un prieten rămâne pentru totdeauna prieten, chiar dacă s-a stins din viaţă, în lumea frumoasă prin care eu am trecut.
MOTTO: „În anii de după intrarea României în UE am fost martorii multor factori care, puţin câte puţin , au scuturat România de pleava comunistă şi cu paşi firavi au pus umărul la consolidarea statului de drept . Nu am cum să nu amintesc reformele în justiţie, contribuţia Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar şi toate beneficiile care au survenit din deschiderea României faţă de Europa. În momentele cele mai grele ale democraţiei româneşti, gândindu-mă la dimensiunea federală a Uniunii Europene, mă întrebam DE CE NU AM BENEFICIAT ŞI DE PÂRGHII DE INTERVENŢIE DIN PARTEA UE , CI DOAR DE MECANISME DE VERIFICARE ŞI COOPERARE” (Iulian Bulai, specialist în diplomaţie culturală, membru al Fundaţiei CAESAR, 14 ianuarie 2016)
Sublinierea din “motto” –ul de mai sus îmi aparţine. Iulian Bulai este născut în 1987. Fragmentul de text este extras dintr-un editorial cu numele “Baroane, de Mircea Cărtărescu”, în care, evident , face apologia acelui aşa-zis pamflet, care a făcut valuri, în anumite medii culturale, la vremea lui… adică în 2004. Iulian Bulai spune că l-a citit abia acum. Dacă l-ar fi citit la 17 ani, poate că i-aş fi înţeles elogiul pentru Cărtărescu, şi aş fi pus supărarea sau chiar ura împotriva “baronului” pe al cărui blog scriu eu astăzi, pe seama febrilităţii vârstei, acea vârstă la care e de la sine înţeles că mai întâi tai şi pe urmă măsori. Cu amendamentul că, de cele mai multe ori, nu te mai oboseşti să mai şi măsori…
Dar Iulian Bulai este, de ceva timp, un om matur. Atunci, despre ce PÂRGHII DE INTERVENŢIE DIN PARTEA UE vorbeşte specialistul în diplomaţie culturală, astăzi, după ce Uniunea Europeană a aruncat în imensul şi nesătulul său tocător de hârtie voturile însemnând strigătul de ajutor al celor 7 400 000 de cetăţeni români care doreau să scape de Băsescu Traian ? Oare nu i s-a părut mulţumitor cum s-au întrebuinţat “pârghiile ” în 2012? Cum să doreşti, pentru ţara ta, O INTERVENŢIE STRĂINĂ ŞI INACCEPTABILĂ , doar pentru că , de la 17ani încoace, eşti îndoctrinat sau te autoîndoctrinezi cu ideile potrivit cărora stânga e întotdeauna ticăloasă, Iliescu e cârpă KGB-istă şi Ponta seamănă la ideologie şi la caracter cu Kim Jong-un doar pentru că are ochii migdalaţi?
Cât timp oare veţi mai încerca să treceţi voi, băieţi, bunicuţe care nu vor să traverseze strada, pe celălalt trotuar, doar pentru că spune Cărtărescu sau pentru că spune Liiceanu , cei care-şi închipuie că deţin adevărul absolut despre ”binele, în chip matur” al României? Băieţi inteligenţi şi intelectuali la maximum … consumatori de DILEME şi REVISTE 22 , incapabili însă de a discerne între informaţie şi propagandă (acea propagandă căreia Vasile Dâncu îi face apologia, în mod ştiinţific, spunându-ne că este un lucru bun, dar nu înţelegem noi termenul…ca şi când Mircea Cărtărescu, scriind “Baroane!” la Baronul Pierre de Coubertain se referea, iar nu la Adrian Năstase, dar, tot aşa… n-am priceput noi unde bate).
Dacă Andrei Cornea, cu tupeu, spunea despre Adrian Păunescu că a “spălat pe creier o generaţie”, făcând-o, de fapt, să-şi iubescă ţara, mă întreb câţi dintre intelectualii neamului vor recunoaşte, la sfârşit, că au fost patronii spălătoriei publice (şi ecologice, desigur, că suntem europeni !) de creiere, care a făcut din tineretul României un compost iubitor de arestări preventive, de intervenţii brutale cu “pârghii” din UE, de diversificări şi generalizări ale procedeelor de interceptare, de metode de urmărire a cetăţeanului , de delaţiuni mizere, de europenism rău înţeles, compost călduţ autocondamnat, din pricina intransigenţei induse, la pustiul emoţional şi la cinism?
Le va spune cineva, până la urmă, că în acest mod li s-a amputat, cu un bisturiu bine mânuit, o bună bucată din ceea ce AR FI PUTUT ADUCE UN STROP DE FRUMUSEŢE ŞI DE RĂGAZ în anosta şi perfect reglementata lor existenţă ?
Imi pare tare rau de Aramis,stiu ce inseamna sa pierzi un suflet de catel si eu am pierdut o cateluse tot la 12 ani,apoi am adoptat un alt catel bichone cand avea 8 ani si a trait tot pana la 12 ani.Acum am adoptat in fox terrier ,care pe 15.01 2016 a implinit 1 an si il iubim nespus de mult.Parerea mea ,daca nu va deranjaza ca imi permit sa o spun este sa adoptati un alt catel din adaposturi,ati face o fapta foarte buna,acolo gasiti si caini de rasa foarte frumosi si tineri.
Cu destul de mult timp în urmă am primit în dar un ciobănesc pe care l-am crescut cam până la 7 luni ! Era un exemplar deosebit, dar într-o zi , l-am găsit mort ! Jale mare ! Nici nu ştiam ce o să-i spun copilului când va veni de la şcoală, şi va întreba unde-i Şic !?
L-am îngropat şi am luat altul, care cam la aceeaşi vârstă s-a îmbolnăvit şi a murit !
Imediat m-am gândit că cineva din vecini mi i-a otrăvit.
Întâmplarea face ca, cu ceva timp în urmă cineva îmi aruncase în curte, un căţeluş cât o mănuşă ( de damă 😉 ) , pe care-l botezasem Boţ şi mi-am adus aminte că şi pe el îl găsisem mort cu o zi înainte şi cum era iarnă, l-am dezgropat şi pe el, i-am pus în maşină pe amândoi şi la medicul veterinar cu ei, pentru autopsie !
Medicul un foarte bun amic, nu putea să mă lămurească nicicum că e vorba de jigodie, o boală care n-avea nimic cu otrăvirea ce o presupunem eu.
În zadar, mă gândeam că amicul, cunoscându-mi vecinii, nu voia să-mi spună adevărul pentru a evita un conflict între mine şi ei !
Cum nu venisem cu mâna goală şi doctorul gustase ceva din băutura adusă, a recurs la un gest care m-a şocat, dar m-a şi lămurit pe loc :
Cum avea încă pe masă ficatul pe care-l analizase ( era ca un fel de gelatină !) a luat o bucăţică şi a băgat-o în gură ca să-mi demonstreze că nu-i vorba de otravă ! Scuze, doamnelor !
M-am dus acasă ( după aceea !) şi am dezinfectat bine toate locurile şi abia peste un an am crescut un alt Şic ( era al treilea, dar n-am vrut să-i dau alt nume, deşi se spune că nu-i bine !).
P.S. Am postat întâmplarea pentru a se vedea că vă împărtăşesc şi vă înţeleg supărarea !
V-aţi gândit cum o să-l botezaţi pe următorul ?
Mihail Eminescu:
Faceţi o uriaşă reacţiune morală,
o revoluţie de idei
Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme.
„Ce să vă spun? Iubesc mult acest popor blând, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de cataligi acelora care se înalţă la putere. Popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă pe care i le aşezăm pe umeri.
E mică ţărişoara noastră, îi sunt strivite hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e Ţara Românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Noi o iubim aşa cum este, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Tocmai de aceea trebuie să schimbaţi opţiunea publică! Daţi-i o altă direcţiune! Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme. Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de „românesc” să fie mai mare decât „uman”, „genial”, „frumos”. „
IMI PARE RAU:((((
T-Rex,
dacă s-a înțeles că aș fi spus că omului, în primul rând, trebuie să-i „fie bine”, simt nevoia să dau lămuriri suplimentare: am vrut să spun să „fie viu”, adică să nu se întâmple ca în Ucraina. După aceea mai vedem.
Liviu şi cu mine vă înţelegem durerea. Şi noi am îngropat cu fiecare dintre câini o parte din sufletul nostru : Karina şi fiica ei Helga ( canişi ), Fetiţa ( o fox terrieriţă găsită pe stradă pe care nimeni nu a revendicat-o), Socrate ( un puişor abandonat cu care nişte copii degeneraţi jucau fotbal ), Sonya (fox terrier, campioană naţională ) şi puii ei Greta şi Gerd. Cel mai greu a fost despărţirea de Gerd ( poza de mai jos a fost luată în ultimul an de viaţă )
https://drive.google.com/file/d/0BwxazFrDZePrR3Q5cFBpUWl5cVE/view?usp=sharing
Gerd a murit la aproape 17 ani şi s-a chinuit un an şi 10 luni pentru că practic nu mai vroia să trăiască după dispariţia surorii sale, Greta – la fel de frumoasă precum Greta Garbo !
Acum avem 5 orfani : o fox terrieriţă, Kara
https://drive.google.com/file/d/0BwxazFrDZePraG82X3VPa3ZPNHc/view?usp=sharing
un metis de labrador, Knut – când l-am adoptat era bolnav de parvoviroză, dar s-a luptat vitejeşte cu boala aşa că a primit numele unui mare rege viking, Knut ( Canute ) cel Mare
https://drive.google.com/file/d/0BwxazFrDZePrMHhzMS15QW1IdVU/view?usp=sharing
şi încă 3 maidanezi – Bobiţă, Negruţa şi Nera – dintre care primii 2 sunt aproape total neputincioşi din cauza vârstei ( între 17 şi 20 de ani după spusele veterinarului ). Nu sunt nici convinsă nici entuziasmată de teoria reîncarnării, dar sper din tot sufletul să-mi regăsesc câinii şi pe toţi cei dragi în eternitate.
Probabil că şi Aramis, în timp ce vă privea, vă spunea de fapt : La revedere !
Imi pare rau, domnule Nastase. Si eu am un catzel si il ador. Poate va luati altul…
Va inteleg durerea ! acum aproape 2 ani a murit ciinele nostru , Bingo !! Nici acum nu ma pot uita la pozele cu el !!
Se spune ca ei – cainii nostri – isi asteapta stapanii la poarta Raiului si ii trag inauntru :). Imi pare rau pentru pierderea lui Aramis. Stiu ca este greu dupa o viata petrecuta impreuna sa ii pierzi si plecarea lor lasa un gol ce nu poate fi umplut. Eu nu as putea trai fara husky, adica as putea dar nu as vrea. Pentru ca sunt mult mai buni decat oamenii, pentru ca sunt singurii care iubesc neconditionat.
E o mare durere, am cunoscut-o de 2 ori. Cand aveti dispozitie, poate v-ar fi utila cartea „Enzo- The Art of Racing in the Rain” de Garth Stein
Ma uit la al meu cum doarme ca un inger, si citeodata viseaza si da din coada. Ma gindesc ca intilneste un om bun in vis, sau poate un alt catzel. Alteori viseaza si icneste incet, si mi-e teama sa nu aiba un cosmar. Ma apropii si il pup pe burtica. Ridica o pleoapa, ma vede, si se culca la loc. Minune mai mare nu stiu daca exista.
Sunt alaturi de dvs, si familie, pentru ca ati pierdut de fapt un membru al familiei. Eu cred ca ne intilnim cu ei in alta viata, poate in alte forme.
Eu am un bichon de casa. Avem convingerea ca el intelege tot ce vorbim!E atat de atasat de noi toti incat il consideram membru al familiei. Cand ii vede pe copiii nostri dupa luni sau ani de zile, sare 1 m in inaltime, face tumbe, se bucura ca un copil ce-si primeste recompense!Oare de ce oamenii nu invata de la animale, atasamentul, daruirea, iubirea aproapelui, sa nu muste mamna ce l-a hranit, sa nu tradeze, sa nu se razbune, sa nu triseze??????!!!PACAT!MARE PACAT!!
Normalitatea socio-economica: Echilibrul intre munca si capital
Fara indoiala, normalitatea saracului nu se va identifica vreodata cu normalitatea bogatului. Aceasta dihotomie, de partizanate ireconciliabile, a sfasiat istoric societatile, impunand normalitatea bogatului in capitalism si pe cea a saracului in comunism. Cauzele pentru care niciuna din cele doua tipuri de normalitate nu s-a bucurat de stabilitate au fost preturile lor inacceptabile. Exploatarea, in primul caz, si demotivarea, in cel de-al doilea, au fost urmarile directe ale lipsirii de suport material a libertatii politice si, respectiv, de suport politic a competitiei economice.
Paradigma ca nu este normal sa fii sarac, dar este normal sa fii bogat nu reprezinta insa nici pe departe o condamnare vesnica la o contradictie antagonista intre munca si capital, asa cum s-au manifestat in capitalism si in comunism. Nu exista nicio eroare in a vorbi despre munca si capital in comunism, care de facto a fost un capitalism monopolist de stat. Prin refacerea legaturilor naturale dintre materialitate si spiritualitate, care au fost rupte atat in capitalism cat si in comunism, ceea ce a permis exacerbarea monstruoasa a materialismului si a tot ceea ce il insotesc, egoismul, individualismul, lacomia, relatiile dintre munca si capital pot fi conciliate pe taramul echilibrului socio-economic, care este adevarata stare de normalitate a unei societati.
Este sarcina politicii sa realizeze echilibrul socio-economic dintre munca si capital, prin atenuarea asimetriei prapastioase care le desparte. Normalitatea si normalizarea starii de echilibru socio-economic, esentializata si de enuntul conceptual, se pare uitat, privind economia sociala de piata, ar reaseza relatiile dintre munca si capital pe alte baze, de deosebire, cel mult de opozitie, ca expresie naturala sau democratica a diversitati, dar nu antagonice, care duce la instabilitate, prin catastrofe in natura sau revolutii in societate. Scopul unui alt mod de a face politica, care se anunta promitator prin faptul ca a inceput sa fie invocat tot mai mult in ultimul timp, ceea ce arata constientizarea de catre clasa politica a necesitatii unei schimbari fundamentale in societatea romaneasca, trebuie sa fie transformarea partizanatelor ireconciliabile in armonie a diversitatii.
Moderarea asimetriei socio-economice, pentru pastrarea ei intre limite decente, care sa dea o sansa demnitatii pentru cat mai multi oameni, ar fi in continuare insuficienta daca si in viitor s-ar rezuma doar la accesul la proprietate sau drepturile omului, inscrise de regula in toate constitutiile. Este nevoie de masuri politice, legislative si guvernamentale structurale concrete si hotarate, pe termen lung, de un nou tip de abordare, o noua viziune si o noua strategie, care sa se refere in primul rand la un concept global, pe care indeobste il denumim cale sau alternativa de dezvoltare, din care vor decurge ulterior conceptele sectoriale.
Va fi nevoie de ceva mult mai mult, de accesul la locuri de munca, intr-o oferta diversificata, ceea ce vor insemna dezvoltarea sectoarelor economice de care depinde economia oricarei tari, abandonarea statutului de tara de tip colonie, ale carei resurse iau drumul metropolei, depasirea stadiului de tara cu piata doar de desfacere si de consumatori, nu si de producatori, de tara ingrijorator de apropiata de profiluri mono-ocupationale, de bodyguarzi si de vanzatoare, desi si aceste ocupatii sunt necesare, dar nu si suficiente pentru a avea o economie moderna si prospera.
Va fi nevoie de o noua politica sociala, de acces la salarii si pensii motivationale pe intreaga verticala sociala, de recompensare a abilitatilor, contributiilor, responsabilitatilor si intregii activitati sociale, comparabile cu cele pentru care milioane de romani au ales sa munceasca in afara tarii lor. Prin lansarea unor programe economice de anvergura, de reconstituire a economiei nationale si de accelerare a dezvoltarii economico-sociale, in vederea recuperarii unor ramaneri in urma sau stagnari din ultimii 25 de ani, Romania va avea nevoie de toti cetatenii ei si de reintoarcere acasa a celor plecati, motiv pentru care standardul veniturilor va trebui sa devina progresiv atractiv.
Fara indoiala, Romania va avea nevoie si de un nou sistem politic. In ultimii ani, marcati de crize economice, de securitate, de criza migrantilor, dar si de crize ale unor sisteme politice si modele economice, s-au prabusit multe mituri si stereotipuri ale ordinei capitaliste. Este vorba, in primul rand, de infirmarea vechilor teze ideologice privitoare la asa-zisa “imuabilitate a capitalismului”, in speta a modelului liberal, mitologizat ca “sfarsit al istoriei”, pe motiv ca o fi el imperfect dar “altul mai bun nu exista sau nu se cunoaste”, si a asa-zisei “corectitudini politice”, de universalizare a monoideologiei intereselor unilaterale ale unei natiuni care ar fi asa-zisa “unica natiune indispensabila” si “exceptionala”.
Din observarea functionarii sistemelor politice au aparut si intrebari noi. Este “incorecta” sau “otomana” observatia presedintelui turc, bulversanta pentru avocatii corectitudinii politice occidentale, ca ceea ce serveste interesul national este corect politic? Unde este greseala din sistemul putere-opozitie, care face posibila angrenarea opozitiei de catre forte ostile externe in lovituri de stat si in razboaie civile, ruinatoare pentru propriul popor si pentru propria tara?
La ce serveste bipartizanismul american, care in cele mai multe domenii functioneaza ca un partid unic? Cat de retrograd sau de nedemocrat este monopartidismul chinez, care i-a dat fiecarui chinez bolul de orez pe care nimeni inainte nu a putut sa o faca, dar si care a dus tara pe locul de vicecampioana economica a lumii, fiind o chestiune de timp si de consecventa ocuparea pozitiei en titre? Cat si pentru cine este dezavuabil modelul rus, care a renascut tara din propria cenusa, refacandu-i independenta, suveranitatea si statura de putere mondiala, pentru care se bucura de o covarsitoare sustinere din partea poporului rus?
Ne dor asemenea vesti mai ales ca uneori esti mai atasat de un caine decat de un om !
Îmi pare rău.
[…] Sursa: Adrian Nastase […]
Domnule ZeV, acel preot ortodox care a spus că numai omul are suflet este un analfabet în teologie, care nu a înțeles Geneza. Tot ce a creat Dumnezeu, de la om la munți, ape, plante, animale au suflet!
Domnule Năstase, Aramis a fost tot câine în viața anterioară și va fi tot câine; v-a fost alături întotdeauna. Și-a încheiat misiunea și, probabil, va reveni!
Despre cât de mult ne înțeleg și ne cunosc câinii, am să citez, mai jos, reflecțiile câinelui Orfeu, la moartea stăpânului său, Augusto Perez, din romanul „Negura”, prima carte tradusă în limba română din opera lui Miguel de Unamuno: „Ce animal straniu şi omul! Niciodată nu e devotat celui din faţa lui. (…) E un animal bolnav, fără discuţie! Veşnic e în suferinţă! (….) Numeşte cinism, adică apucături de câine, neruşinarea şi destrăbălarea, el, animalul ipocrit prin excelenţă. Cuvântul l-a făcut ipocrit. Ar trebui să se numească ipocrizia antropism, devreme ce neruşinarea e botezată cinism”.
Am pus acest citat, gândindu-mă la cei care ne-au omorât nouă câinii ( ei au pisici), pentru că se temeau că aceștia le-ar putea citi gândurile! Noi acum avem 5 maidanezi credincioși și frumoși, care se gudură pe lângă vizitatorii noștri buni și care nu-i lasă să intre în curte pe cei răi sau dacă îi însoțim noi, îi latră în continuu.
Inteleg durerea, eu am avut 19 ani un maidanez, Bobita, membru cu drepturi depline al familiei, si asta fara discutii…
Este ceva cu cainii astia: eu aveam in ritual mental dupa care ii adresam un gand simplu, gen treciaici sau treciacolo, pe care il executa imediat, indifferent de circumstante! Nu am reusit niciodata sa-i codific alte comenzi… dar distanta, sau daca ma vedea sau nu, nu contau!!! Uneori de la geamul de la etaj, iar el la100 de metri! Si evident, nu ma tradam nici macar prin priviri!
Eu sigur ca nu sunt telepat, n-am reusit asta cu nimeni, doar cu el.