In Europa, se desfăsoară in acest moment două crize grave – una in Germania, unde, conform doamnei Merkel, guvernul a pierdut controlul asupra refugiatilor si alta in România, unde s-a pierdut controlul asupra lucrărilor stiintifice elaborate in inchisori (aproape 100 – cărti, nu inchisori). Situatia a devenit dramatică, astfel că au trebuit să intervină „intelectualul lui Băsescu” – Gabriel Liiceanu, „intelectuala lui Soros” – Alina Mungiu Pippidi, insusi presedintele Uniunii scriitorilor din România – prietenul Nicolae Manolescu, opinia publică internatională, ziare si reviste, televiziuni, până si obiectiva agentie de stiri, Hotnews. Cred că doar candidatul perpetuu la Premiul Nobel nu a intervenit. Dar poate mă insel…Alertă la nivel planetar. Scandal de ultimă oră, halucinant, incendiar, breaking news din oră in oră. Parlamentul s-a auto-sesizat. 18 parlamentari ronini – ce-si caută un loc pe listele din toamnă – au găsit solutia: eliminarea unei litere poznase din articolul 96 din legea 254/2013. Cine s-ar fi asteptat la o solutie atat de inteligentă si de simplă? Elimini o literă (litera f) si lucrurile se rezolvă. Expunerea de motive este magistrală. Solutia ar fi necesară pentru că legea permite „fentarea pedepselor”. Nu vreau să v-o povestesc (expunerea). Merită citită. Este antologică.
Toată povestea asta imi aduce aminte de filmul (cartea) „Fahrenheit 451”. Cărtile scrise in inchisori ar trebui arse. Tirajele, confiscate. Doar munca fizică ar trebui lăsată să ducă la reducerea pedepselor. Munca intelectuală e periculosă. Ea te incurajează să gândesti, ceea ce este riscant pentru un stat de drept original. La fel blogurile si face-bookul – acesta din urmă ar trebui permis doar cu ocazia alegerilor prezidentiale. Odată cu eliminarea literei buclucase, care supără atât de tare procurorii DNA, ar trebui, de asemenea, ca, in ordonanta de guvern solicitată de ministrul justitiei, să fie cuprinsă si decizia de deschidere a santierului canalului Bucuresti-Dunăre, pentru re-educarea prin muncă fizică a „gulerelor albe”.
Intr-un registru mai serios – chiar nu stie nimeni din ce motiv au apărut excesele in aplicarea literei f? Realizez că nivelul de incompetentă a crescut alarmant dar oare nu a fost nimeni in stare să citească si articolele din legea 254/2013, de după articolul 96? Spre exemplu, articolul 187? Nu este clar că in urma adoptării legii de excutare a pedepselor, se stabilea să fie adoptată o hotărâre de guvern care să contină REGULAMENTUL DE APLICARE a legii si care trebuia să stabilească procedurile concrete pentru controlul corectitudinii si probitătii lucrărilor (referate de final din partea unor comisii academice, etc). Este de vină Gigi Becali pentru această lacună legislativă? Sau MM Stoica? Nu vreau să judec nicio lucrare. Pot doar să anunt că lucrările mele le tin la dispozitia oricui, desigur si a lui Nicolae Manolescu. Inclusiv manuscrisele – pe care le-am păstrat.
Intrebarea fundamentală in legătură cu procedura de la art 96 si lipsa, după aproape doi ani, a regulamentului de aplicare nu ar trebui să preocupe comisiile de specialitate din parlament? Sau Ministerul Justitiei? Sau DNA? Sau CSM? Sau ANP? Sau ICCJ? Chiar nimeni de la aceste institutii nu a inteles ca exagerările si abuzurile pot fi corectate rapid printr-o hotărâre de guvern URGENTĂ si că nu e nevoie de o ordonantă DE URGENTA pentru a rezolva această chestiune?
Din punctul meu de vedere, varianta propusă de parlamentarii strengari si de ministerul justitiei, sub aspectul stabilirii vinovatiei si gasirii unei rezolvări, seamănă cu solutia aruncării patului pe fereastră in cazuri de adulter.
Adaug ca bibliografie, fără să am pretentia că aceasta este o lucrare stiintifică, textele complete ale art 96 si 187 din Legea 254/2013:
___________________________________________
„Partea din durata pedepsei care este considerata ca executata pe baza muncii prestate si/sau a instruirii scolare si formarii profesionale Art. 96
(1) Pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata, se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca;
b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata, se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca;
c) in cazul in care munca este prestata pe timpul noptii, se considera 3 zile executate pentru doua nopti de munca;
d) in cazul participarii la cursurile de scolarizare pentru formele de invatamant general obligatoriu, se considera 30 de zile executate pentru absolvirea unui an scolar;
e) in cazul participarii la cursurile de calificare ori recalificare profesionala, se considera 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesionala;
f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetate.
(2) Reducerea fractiunii de pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale nu poate fi revocata”.
„Titlul VII – Dispozitii finale
Intrarea in vigoare Art. 187
(1) Prezenta lege intra in vigoare la data intrarii in vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal si a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, cu exceptia art. 187 alin. (2) care intra in vigoare la 5 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentului alineat, dar nu mai tarziu de data intrarii in vigoare a prezentei legi, Guvernul adopta hotararea privind organizarea, functionarea si atributiile Administratiei Nationale a Penitenciarelor, precum si, prin hotarare, regulamentul de aplicare a dispozitiilor prezentei legi.
(3) In termenul stabilit la alin. (2), Consiliul Superior al Magistraturii adopta regulamentul de organizare a activitatii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate”.
Una dintre cele mai profunde reflecții ale lui Mihai Eminescu ( o scriu astăzi pe 15 ianuarie) este:” Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți ” , care, în viziunea mea, este mai profundă decât aceea înscrisă pe frontispiciul Templului lui Apollo unde Pitiesele prevesteau viitorul:” Cunoaște-te pe tine însuți „. Este o problemă existențială pe care, cei citatați de dumneavoastră, nu și-o găsesc, de aceea nu-i lasă nici pe ceilalți să o găsească! Astfel, s-au hotărât că munca fizică e mai benefică în „reeducare”, decât munca intelectuală concretizată în cărți, pentru că în munca fizică nu ai timp să reflectezi, iar noaptea ești prea obosit să o mai faci. Și atunci, un individ obosit fizic se ” reeducă” mai repede, putându-și scurta detenția, pe când cel care scrie, e periculos, el nu se cumințește, adică nu se ” reeducă”, el are idei, fie politice, economice ori religioase, filosofice, pe care le face publice. Unii mai scriu memorii, unde arată ce au făcut ei în viața lor, de unde rezultă cât mult bine au făcut celor din jur și poate și țării. Și atunci, de ce n-ar trebui ei să stea cuminți în celulă și dacă li se face dor de casă, să treacă frumușel la săpat, la curățat gunoaiele prin curte, la spălatul W.C.-urile, vaselor la bucătărie etc.
Pe mine nu m-a deranjat, în toată această răutate a susținătorilor, că ei își argumentează punctul de vedere pe faptul că o lucrare nu poate fi științifică dacă este scrisă în detenție ( deși mi se pare o discriminare pentru un scriitor sau pictor, sculptor, compozitor, care nu vor putea crea opere artistice pentru diminuarea pedepsei), ci faptul că munca intelectuală este eliminată, nu are valoare. Să le fie rușine! Ne întoarcem în epoca canalului, a Bărăganului, a Deltei Dunării, în paralel cu condamnarea comunismului, cu judecarea celor care nu i-au lăsat pe deținuți să scrie, considerând doar munca fizică singura cale de ” reeducare”. Multă foarte multă răutate, invidie, frustrare văd în acești indivizi, care nu au încercat, măcar o clipă, să se caute pe ei înșiși și să se înspăimâte de ce monștri zac în mintea și inima lor!
Earnest
Îmi place Eminescu, mai ales când scrie versuri precum „Nu credeam să învăț a muri vreodată”, dar cel mai mult și cel mai mult (ca să parafrazez tâmpitul „în primu și-n primu rând”) îmi place Arghezi.
Oricum, să ne trăiască Eminescu!