Ca de obicei, la cumpăna dintre ani, doresc să vă multumesc pentru că imi sunteti aproape. Si de-a lungul ultimilor douăsprezece luni am format o familie  solidă, cu fii risipitori – care vin si apoi dispar -,  cu bunici cicalitori, cu rude din străinătate, cu intelepti, cu incapătânati, cu… Din această familie au lipsit insa talibanii, au lipsit injuraturile (cu putine exceptii). Au lipsit ideile fixe (cu câteva exceptii). Probabil, cândva, serviciile de informatii sau vreun doctorand curios vor face  analiza  celor aproximativ 200000 de comentarii postate aici. Ce concluzii se vor putea trage din acest esantion de societate românească? E greu de spus… Uneori au existat doar monologuri, adeseori  s-au infiripat dialoguri. Multi dintre cei care scriu aici au propriile experiente, propriile povesti de viată. Incetul cu incetul, profilul fiecarui anonim se contureaza – preferinte, tabieturi, stil de viată, optiuni politice, gusturi muzicale, cinematografice.

Mă uit  pe diverse forumuri, site-uri, bloguri, pe facebook. Mai ales pe facebook.  Cel mai adesea mă ingrozeste ce văd, ce citesc  acolo. Injurii, obscenităti, ascunse in spatele câte unui nick name. Frustrări de tot felul  ale unor oameni supărati pe viată. Pe viata lor. Adeseori, români care s-au bucurat să plece din tară pentru a strânge bani pentru ei si pentru familie. In ultimii ani, criza economică, cresterea numărului de refugiati  – care a dus la o „ofertă” mai avantajoasă de fortă de muncă ieftină – i-au marginalizat si mai mult. S-au angajat pe un anumit drum, acum le este greu să se intoarcă, copiii – unii – sunt la scoli, acolo, altii s-au obisnuit să stea la bunici. Multe familii s-au destrămat, intre atătea drumuri si tentatii. Si atunci se razbună. Pe cei de acasă, in general. Pe oamenii politici, cel mai adesea. Aruncând cu pietre pe facebook.  Anonimi. Atunci cănd ajung in fata calculatorului. O nouă formă de betie a celui permanent nemultumit. O formă specială de invidie care vrea să distrugă. O formă de răutate socială indreptată impotriva tuturor.

In tară creste numărul  hienelor intelectuale. Este vorba despre cei care si-au construit sinecuri  ciugulind din hoiturile comunismului si ale post-comunismului, dupa incheierea Razboiului Rece. Preocupati sa le faca pe plac, in continuare, celor care s-au hranit, in perioada post-belica, din ura viscerala fata de comunism. Nu e vorba insa de sentimente, ci de simbrie. De o cariera construita pe injuraturi si pe exegeza „raului”.

A ajuns la maturitate o generatie de „intelectuali” specialisti in lectii de dirigentie, doctori in anti-comunism. De aceea, comunismul si comunistii trebuie re-inventati zilnic pentru ca ei să aibă obiectul muncii.  Incapabili sa construiasca, propagandisti ai internationalismului capitalist. Un batalion  de Che Guevara ai revolutiei capitaliste mondiale. Pentru ei, Romania ar trebui sa fie constructia pe care sa o ofere, periodic, drept ofrandă, patronilor lor spirituali. Obtinând, din când in când, călătorii cu avionul, diplome de la ambasade străine, nominalizări la diverse premii internationale, dar si incurajări pentru a continua să distrugă.  Translatia de la vechiul model la cel nou nu le-a creat nicio problema. Simbriasi ai unei propagande de deznationalizare, atacând in haită, hranindu-se din ura. M-a fascinat, intotdeauna, popularitatea lui Tristan Tzara in Brazilia. Până când, un prieten mi-a explicat că era vorba de a oferi o alternativa locală invaziei culturii nord-americane.

In ceea ce mă priveste, in mare măsură, m-am retras in turnul meu de fildes.  Citesc, scriu, bricolez. Oberv  insă cu atentie ce se intâmplă pe stradă, in facultăti, in tările din jurul nostru, in Europa, in lume. Nu vreau să joc rolul de Casandră, dar cred, in continuare, că doar un guvern politic are forta de a spune NU, atunci când trebuie. Sau de a se angaja in proiecte necesare, chiar dacă nepopulare. S-ar putea ca actualul guvern să patineze in timp ce gheata se topeste foarte rapid. Mi-a rămas in minte titlul unei carti recente a lui Adrian Severin – „România, subiect sau obiect al geopoliticii?”

Se incheie un an cu statistici bune. Nu cred insă că s-a inteles un lucru simplu – 4% din 100 inseamnă mai putin decât 1% din 1000. Nu asta e calea. Analizele lui Florin Georgescu ar impune o cotitură in politica si economia românească. Dar noi ne permitem un an sabatic, cu un guvern de „tehnocrati”. Singurele care functionează din plin sunt furnalele justitiei. Cred, in continuare, că nu aceasta este calea. Practic, in infrastructură nu mai există companii românesti capabile să participe la licitatiile de drumuri. La fel, in IT. Calea pentru companiile străine este liberă. România nu mai are actori economici regionali. Unii inteleg de ce, in timp ce creste salariul minim, se devalorizează moneda natională. In fine…

Dragi prieteni,

cum spunea filozoful, nu ne scăldăm de două ori in apele aceluiasi râu. Viata merge inainte. Uneori, nu-mi vine să cred că am implinit, anul acesta, 65 de ani. Incerc, de fiecare dată, in ultima zi din an, să trec in revistă cele 365 de zile. Imi pregătesc agenda pentru anul următor. Mă bucur pentru băietii mei, care si-au ales drumul. In unele seri, mă uit cu Dana, la seriale TV sau la filme. In ultimul timp, la serialul „Madam Secretary”, o pregătire, probabil, pentru candidatura la prezidentiale a lui Hilary Clinton. Si realizez, incă o dată, că in propagandă, trebuie să te bazezi pe naivitatea celorlalti.

Mă bucur să petrec Revelionul cu  familia mea.

Vouă, vă doresc să nu vă pierdeti entuziasmul, să aveti zile frumoase de sărbătoare, cu cei dragi alături  si să fiti sănătosi. Ne reintâlnim anul viitor.

LA MULTI ANI!