Fara zapada, colindele parca nu au farmec. Si anul acesta, la Cornu, ne-au gasit colindatorii. Ne-am bucurat sa-i primim si sa-i ascultam. Intre ei, si membrii unui club sportiv de copii din comuna care s-au imprietenit rapid cu Aramis- cainele nostru.
Într-adevăr nu au farmec sărbătorile fără zăpadă, în schimb fotografia de grup are farmec, deoarece sunteți și dvs. printre colindători. Deci, ați ieșit la colindat 🙂 ?
Sarbatori fericite!
Superb …
Să se împlinească urările colindătorilor!
AH! Ce idiic.. Conu , copaci, col tauras care nu se mai vrwa in grajd si trebe momit cu zahar..O dulceata de ..
Apropos de duceata – la cate chile taurasul isi va cunostre .. stramosii? (ma gandesc la trasformarea sa intr-unu sfnat parizer si una binecuvantata salta de boeuf!!)
Ghita Bizonu’,
din pacate, e doar o chestiune de timp.
Sarbatori cu bine, domnule Prim ministru!
În Brașov parcă au murit colindele; colindătorii, vin doar așa prin piețele agro-alimentare, printre blocuri, pe străzi mai centrale, dar niciodată, cei reali, naturali, autentici. Un grup de vreo 8-9 „feciori”, unii cu câte o blană de urs aruncată haotic peste ei, încearcă să imite (da, acesta-i cuvântul, să imite!) dansul ursului și impulsurile ursarului asupra animalului, însoțiți de alți …„feciori” care fac un zgomot infernal bătând în niște obiecte ce sugerează a se dori totuși…tobe. Și zgomotesc ei, așa…(n-am găsit alt cuvânt ce poate sugera acțiunea lor), preț de câteva ore, până-și dau seama că-ncep să treacă de două, trei ori prin același loc…în speranța că trecătorii, locuitorii ce-i privesc revoltați de la ferestre, le vor arunca ceva…leuți. Doamne, chiar au murit adevăratele noastre colinde, ori se crede că-n oraș nu prea-i nevoie de ele? Când eram copil, atâția puști ne veneau la ușă, și cântau, chiar cântau adevărate colinde…Treptat-treptat se atentează voit chiar la frumoasele noastre obiceiuri, tradiții…și uite așa, fără istorie, tradiții, cultură, devenim un popor ciung: ciung de ceea ce stă la baza formării și continuării unui neam, piatra unghiulară pe care se clădește și-și duce mai departe continuitatea un popor. Cât de dor îmi este s-ascult și aici, în orașul de la poalele Tâmpei adevărate colinde în preajma Crăciunului și a venirii anului nou! Îmi amintesc, poate vă v-a mira, dar ultimile, reale, care le-am auzit, au fost cele de la sfârșitul anului 1982, pe scena „Cenaclului Flacăra”! Se afla împreună cu inițiatorul și conducătorul cenaclului în turneu, în jud. Brașov, pe parcursul lunii decembrie. Revelionul, membrii cenaclului aveau să-l petreacă la „Cerbul Carpatin” din Brașov, iar în prima seară a anului 1983, pe scenă, și-au continuat mai departe spectacolul de colinde și alte numere; mi-amintesc, aproape fiecare membru al cenaclului cântase câte uncolind ADEVĂRAT din zona de unde venea. Da, de-atunci, credeți-mă, n-am mai auzit colinde pure, reale, românești, vechi, aici în Brașov. În privința aceasta vă invidiez, d-nule Prim-Ministru: ați avut privilegiul să fiți colindat de adevărați colindători români! Vă urez pe mai departe sărbători minunate, noul an să vă aducă sănătate, noroc, și mulțumire sufletească. Aveți doi copii minunați, cuminți, realizați, norocul să-i urmeze la tot pasul, iar d-voastră să aveți doar bucurii di partea lor.
Vaidei și Chineji în Romania Orientală / Citesc articolul “Universitas Valachorum” din Wikipedia. Articolul începe cu o definiție foarte limitativă : “Universitas Valachorum (Starea românilor) este denumirea în latina medievală a unei stări sociale ce desemnează o instituție de auto-guvernare a românilor în Transilvania medievală. Începuturile stării românilor nu se cunosc, totuși, ea nu poate fi anterioară secolului al XII-lea.” ? De ce “nu poate fi anterioară secolului al XII-lea.” ? Mister. În Școala de Istorie fondată de belgianul Henri Pirenne, se spune că asemenea “mistere” se lămuresc cu instrumente conceptuale noi (este acesta principiul Instrumentalismului logic al filosofului american John Dewey). Îl vom aplica peste fraza următoare : “În cadrul lui Universitas Valachorum populația românească din Transilvania era condusă de propria aristocrație (Voievod, Kneaz), ce avea dreptul la exercitarea unei jurisdicții proprii în baza unui propriu sistem legal de natură preponderant cutumiară (Jus Valachicum).” Hei, dar de unde vin termenii “Voievod” și “Kneaz”? Știu, răspunsul standard zice că vin din slavonică. Dar de unde vine slavonica? Intrăm într-un cerc care, așa cum arăta marele istoric român Florin Curta, nu-i neapărat virtuos. Ce spune Vocea Pământului ? Apelez la discuții mai vechi, purtate cu socrul meu, Ion Oanță (Bunul Dumnezeu să-l odihnească!), un moț din Munții Apuseni. Analfabet, dar cu limbajul local împănat cu o mulțime de cuvinte franțuzești. De aici și titlul intervenției mele : “Vaidei și Chineji în Romania Orientală”. “Va” de la verbul aller. Indicatif, Présent, persoana doua singular „tu vas”. “Qui” – Cine își asumă riscurile de personalitate ? Vezi și Jilțul de primejdie. Cu terminația modulată de “Cine”. Riscul de personalitate definește semnificația Jilțului de primejdie.
Aceasta este o poveste adevărată despre PRIETENIE …pe care vreau să o spun înainte de sfârșitul anului 2015 (deoarece pe 2 martie 2015 s-a pronunțat o revoltătoare sentință de condamnare cu suspendare iar pe 15 decembrie 2015 am putut citi și la fel de revoltătoarea motivare a acesteia)
Pe 20 iunie 2012, un fost premier al unei ţări din Europa de est, a fost condamnat, fără probe, la închisoare cu executare. În aceeaşi seară, într-un gest nemaiîntâlnit de nobleţe şi revoltă, acesta a încercat să-şi ia viaţa. Din fericire, încercarea a eșuat iar rănitul a fost transportat la Spitalul Floreasca.
Aici, un celebru medic chirurg cardiolog, în ciuda clănţănelilor şi istericalelor unor Monici Macovei de ocazie, și a unei întregi mașinării infernale a instituțiilor, îşi asumă preluarea rănitului la el în secţie , deşi… deşi… Nu cred că era o taină pentru binecunoscutul medic cardiolog că putea fi socotit complice la “zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei” … ceea ce s-a şi întâmplat. Cu toate acestea şi fără îndoială cunoscând cu luciditate maximă posibilele consecinţe, doctorul de inimi îşi asumă riscul. Personal, cred că nu neapărat rana de la gât a încercat el s-o vindece în cele 7 zile în care “pacientul român” a stat în Spitalul Floreasca.
Mai târziu, din închisoare , cel condamnat fără probe deschide acţiune pentru ca cele 7 zile de spitalizare să i se recunoască drept “perioadă efectuată” iar în final, după o primă respingere, pe 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti îi dă dreptate. “E doar o chestiune de principiu”, a declarat pe 12 noiembrie 2012 fostul premier, în susţinerea acţiunii sale, arătând că cele 7 zile reprezintă, de fapt, sub 0,1 la sută din perioada efectivă pe care o are de executat.
Era, într-adevăr, doar o chestiune de principiu, dar o chestiune de principiu care putea face diferenţa, pentru “bunul ceasornicar de inimi”, între “cu suspendare” şi “cu executare”…Până la urmă, a fost ”cu suspendare”…
Nu cred că ar fi fost posibil ca cei doi bărbaţi să fi vorbit între ei despre lucrurile acestea şi despre deciziile pe care aveau să le ia. Mai întâi pentru că evenimentele dramatice au venit în cascadă, fără avertisment, iar mai târziu pentru că este lesne de imaginat că , fiind considerați unul ”infractor” și celălalt ”complice”, cei doi nu au mai comunicat între ei.
Şi iar vă spun, prieteni…povestea de mai sus este un tip de poveste cu care nu cred că ne vom mai întâlni. Lumea care se chinuie să se nască acum nu va mai avea loc sau răbdare pentru astfel de fineţuri… peste un timp oarecare cred că ele vor părea de neînţeles.
De aceea am scris, pentru ca să rămână măcar o mărturie…
Luminita Arhire,
cred ca stiu despre cine e vorba in povestea asta…
450 kile sau 220??!
(cumparam niste carne de vita si din pira rautate am intrebat cam la ce varsta s-a intalnit cu trenul … Vanmzatorii au ignorat partea rautacioasa si m-ua asigirat ca „donatorii” aveau doar 200-250 kile)
A ! Nu va acuza.. eu desi imi zc Bizonu’ sunt carnivor … si deci nu prea lacrimez plin de dragoaste (ptiu ptiu ce draguta maca-l-ar tata!) ci salivez avand in minte un”meniu” (unica exceptie find ratele salbatice de pe lacu IOR .. singirele care nu imi provoaca reactia „pe varza!!!” . Dar ma rog sa vad rate salbatice in mijlocul unui mare oras … unicu lucru mai placut fiind sa inoti seara impreuna cu ele inotam in IOR pana acu vreo 7 ani .. cand inca OOR 2 nu era chiar parc si balta. Acum paznici si amenzi ..])
Colindatorii sunt un semn bun. Iar un club sportiv de copii este un semn si mai bun. Cum ar veni, semne bune anul are.
@Luminita Arhire
O poveste despre caracter!
@ Luminița Arhire:
Semn că Jurământul lui Hipocrat nu e o formalitate pentru toți absolvenții de Medicină…
@Luminița Arhire
E bine să rămână consemnat spre aducere aminte atitudini vrednice de laudă, oameni care rămân oameni, medici care se încăpățânează să tămăduiască în ciuda riscurilor puhoiului de ură demențială. Îmi vine în minte, cu referire la toate monicile de pe aici sau mai de departe, versul final din ”Hanibal” al lui Jebeleanu: ”Și n-au învins”.
Din nefericire, mie îmi stăruie în memorie, umplându-mă de spaimă și ură, răspunsul aruncat peste umăr de baschetbalista bretonată unui ziarist în legătură ancheta penală ordonată împotriva tămăduitorului: ”Mi s-a părut că a exagerat diagnosticul”. MI S-A PĂRUT!!!!