Sarbatori fericite!

 

IMG_4003

 

 

 

 

Dupa un an complicat, venirea sarbatorilor ar trebui sa fie un moment de liniste, relaxare si caldura sufleteasca. Va doresc sa fie asa… Parca nici vremea nu mai e ca altadata – iarna a inceput ciudat, zapada lipseste… Sigur, avem nevoie de sarbatori linistite si de o revenire la traditia valorile ce au adus pace si speranta familiilor romanesti de-a lungul anilor. Mesajul meu catre toti cei care cititi acest blog este, totusi, unul de speranta. Eu am inca incredere ca putem sa readucem normalitatea in viata fiecaruia.

Va urez un Craciun Fericit si clipe cat mai pline de bucurii alaturi de cei dragi. In seara asta, dar si in zilele urmatoare, vom simti iar, impreuna cu toti cei dragi, miracolul sarbatorilor de iarna, implinirea spirituala a nasterii Mantuitorului nostru si, chiar si simbolic, vizita lui Mos Craciun.

La multi ani si Sarbatori fericite tuturor!

33 de gânduri despre “Sarbatori fericite!

  1. 1. Magiunul de Topoloveni , ca sa nu ajunga si galuste cu prune , a dat-o la intors , in regim de urgenta :

    ”Ce am declarat ieri (marti – n.r.) din pacate nu s-a inteles foarte bine” .
    ” Nu cred ca este cazul ca, la cinci saptamani de mandat, sa anunt EU pe cine vreau, daca vreau sa reinvestesc”
    ”Da, iau categoric in calcul reinvestirea doamnei Kovesi”

    …….ra-ti ai dracu de ” tehnocrati ” independenti , neafiliati si necontrolati de interese oculte interne , ci numai de alea oculte externe cumva ?

    2. Cu asa un PRESEDINTE as vota si eu oricand , cu toata dragostea !

    http://www.stiripesurse.ro/cea-mai-sexy-femeie-presedinte-din-europa-cum-arata-in-costum-de-baie_977244.html

    Craciun fericit la toti !

    Apreciază

  2. Și eu, alături de ceilalți „oaspeți” ai dumneavoastră, vă doresc numai bucurii, alături de cei dragi!
    Se spune că cine joacă la nunta nepoților, apucă și nunta unui strănepot – așa să fie și-n cazul dumneavoastră!!!

    Apreciază

  3. Inteligentă măsură fiscală ! În Statele Unite, I.M.M. -urile capătă o reducere permanentă de impozitare pentru achiziționarea pieselor de echipament tehnic (altfel cunoscute ca “bunuri capitale” – capital goods). http://www.nytimes.com/2015/12/24/business/smallbusiness/small-businesses-get-a-permanent-tax-break-on-buying-equipment.html?hpw&rref=business&action=click&pgtype=Homepage&module=well-region&region=bottom-well&WT.nav=bottom-well&_r=0 Așa devine posibilă creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.

    Apreciază

  4. Sărbătorile creştine sunt principala „cauză” a dăinuirii noastre în Timp, dar şi a coeziunii naţionale atât de periculoasă pentru cei care ne vor băgaţi în cazanul globalizării, acum doar o oală sub presiune, dată la foc mic !
    Când o personalitate de talia lui Adrian Năstase păstrează încrederea şi speranţa în vremuri mai bune, înseamnă că nu-i totul pierdut !
    Cu alte cuvinte, conducător avem, trebuie doar să-l urmăm ! 😉
    Sărbători tihnite !
    Cu pace şi bună înţelegere ! Mai ales a ceea, ce cu viclenie ni se ascunde !

    Apreciază

  5. După ” Copiii spun lucruri trăsnite”, se pare că urmează ” Trăsniţii spun lucruri trăite” :

    „Pentru a nu-i supăra pe islamiştii veniţi buluc în inima Europei, politicienii de la Bruxelles au stabilit să nu mai spună şi să nu mai scrie <>, ci <>. Mai este puţin şi-l vom înlocui şi pe Moş Crăciun cu Moş Gerilă. Vă sună cumva cunoscut?”, a scris fostul preşedinte Traian Băsescu, pe Facebook, într-o postare intitulată „Pentru voi, bruxellezii, felicitări de sezon! Pentru noi, românii, Crăciun Fericit!”.

    Băsescu mai spune că „în problema cotelor de islamişti, a început să se audă zgomotul pumnului izbit în masă al Berlinului utilizînd, cel mai adesea, braţul artificial, Comisia Europeană”. „Vă sună cumva cunoscută povestea pumnului în masă doar că izbit la Moscova şi nu la Berlin? Cea mai viabilă soluţie pentru viitorul României este apartenenţa la Uniunea Europeană. De aceea, avem obligaţia s-o apărăm cu valorile culturale şi politice care au consacrat-o”, încheie fostul şef de stat.”
    P.S.
    Se pare că nu de frica migranţilor, ci pofitând de ocazie !

    Francis Ford Coppola, preşedintele juriului la cea de-a 15-a ediţie a Festivalui Internaţional de Film de la Marrakech, s-a lansat într-o diatribă asupra terorismului:

    “Terorism e atunci când n-ai o armată. Foloseşti orice altceva ai. Noi am fost terorişti, în Statele Unite. Evreii, înaintea Israelului, au fost terorişti. Ceea ce câteodată numim terorism este ultima şansă a oamenilor care nu posedă avioane cu reacţie, aşa că trebuie să se folosească de ce au. Acestea fiind spuse, sunt încă distrus după cele ce s-au întâmplat (tragedia din Paris, n.m.)”.
    P.S.
    Oricum, mai convenabil decât a lăsa să se înţeleagă că ISIS-ul nu sunt altceava decât mercenari plătiţi, deci, tot un fel de armată, fără a purta la vedere, insemnele celor ce-i plătesc!
    Chiar aşa, nu se întreabă nimeni ce-i cu făcătura asta împotriva căreia luptă de zor, NATO şi UE, mai nou şi Rusia ( probabil singura, care nu se face că luptă 😉 ), ba chiar şi China, dar ca-n reclama cu coafura, şi ISIS – rezistă ! 😉

    Apreciază

  6. Craciun fericit amfitrionului si tuturor participantilor la sindrofia intelectuala de pe acest topic. Nasterea lui Iisus poate fi privita si ca o venire in lume a unei altfel de treimi, a unei treimi laice: speranta, credinta si iubirea. In lumea laica, speranta este legata de politica, iar politica este legata de mase. Reintoarcerea la normalitate nu va veni insa din contemplatie, ci din actiune, care se va naste numai din interferenta politicii cu masele. Sarbatori fericite!

    Apreciază

  7. Surpriza din Ajun a venit pentru mine astăzi, la ora 11:43…a fost acel tip de întâmplare care m-a lăsat fără cuvinte…și mi-am amintit -a câta oară? – că îmi este uneori, poate, mai ușor să scriu decât să vorbesc.

    Crăciun fericit, domnule profesor și domnule Prim ministru!

    Vă doresc din toată inima tuturor celor care scrieți aici și tuturor celor care, constant sau accidental, intrați în ”CASA DE CUVINTE A LUI ADRIAN NĂSTASE” , sărbători fericite…

    Apreciază

  8. Afară e o ceață londoneză, cu ceva bunăvoință poți spune că e un substitut ”tehnocrat” al zăpezii. Aici pe blog a apărut un nou vizitator, ”Klanus Ciolannis-Cioldos”, al cărui nume mi-a descrețit fruntea și m-a făcut să admir încă o dată inventivitatea onomastică plină de haz ale cărei resurse sunt inepuizabile. Una peste alta, cu amintiri din alte timpuri când Moș Crăciun era ilegalist și-i luase locul Moș Gerilă (că ăsta, fiind rus, nu era ”mit” și inamic, ca atare, al rațiunii), seara de Crăciun e pe cale să se încheie cu bine.
    Sărbători fericite gazdei noastre și tuturor oaspeților lui de pe blog.

    Apreciază

  9. Din păcate, aşa cum bine remarca Blogi, cineva face totul pentru a ne spurca cea mai mare sărbătoare creştină !
    Deşi nu se compară cu uciderea Ceauşeştilor în Sfânta zi de Crăciun , arestarea lui Dan Şova, dublată de plăcerea nebună de a-l vedea/şti după gratii, lipsit de libertate şi până la proba contrarie şi de dreptate, deoarece comparativ cu alde Băsescu ( să-l luăm doar pe Mircea), Udrea, Oprescu, Vanghelie, acuzaţi de fapte cu mult mai grave, lăsaţi liberi , această pedeapsă atât de exagerată, se vrea a fi un avertisment pentru cei care nu înţeleg că dragoste cu sila (de ei !) nu se poate face !
    Probabil că urmează Arafat, şi el o victimă a războiului condus din umbră de nişte servicii ( deosebit de) secrete ! 😉
    P.S.
    Dacă Dan Şova ar fi recunoscut, de la început, ceva care nu poate fi dovedit, ci mai uşor de tăgăduit, iar Raed Arafat ar fi pus botul la furturi ce se ţin lanţ în toate sectoarele ( descoperite „cu promptitudine” cam după zece ani), sau măcar dacă n-ar fi fost sirian, alta ar fi fost situaţia !

    Apreciază

  10. La 1444 se nasc două mituri în răsăritul Europei: Mitul regelui tînăr, viteaz, frumos, ce îşi dă viaţa pentru creştinătate, şi mitul satanicului « latin monstrum » Dracula, fiul prinţului Vlad Dracul. Personajele sunt nominalizate în versurile lui Bolintineanu despre Varna: „Acolo se vede regele Lehiei,/Huniad, eroul ţării Unguriei,/Mari prelaţi ai papii (aluzia Bolintineanului este la cardinalul Giuliano Cesarini, n.n.), tineri cavaleri,/Vlad al României cu mai mulţi boieri.” Regele tînăr al mitului a fost Vladislau III al Ungariei şi Poloniei sau « Lehiei ». ‘Vlad al României’ a fost Vlad Dracul, participant cu angajament « dubios » în lupta anti-otomană. Iancu de Hunedoara devenise încă din anul 1440 consilierul militar al regelui Vladislau al III-lea. Primul sfat pe care l-a dat, a fost recuperarea suzeranității Valahiei de la otomani. Ceea ce s-a și întâmplat, în anul 1441. Dacă spunem adevărul istoric, atunci subliniem că istoriografia maghiară nici nu era prea bine lămurită asupra Valahiei. Aflăm acestea de la Nicolae Olahus, care se considera pe sine însuși un Hungarus ce preluase integral narativul istoriografiei Ungariei. Maghiarii credeau că numele Valahiei provine de la un general latin Flaccus. Căutările istoricilor români au descoperit că n- a existat vreodată acest general ! Descoperirea aceasta arată lipsa de reliabilitate a istoriografiei maghiare.

    În poezia «Bătălia de la Varna », Dimitrie Bolintineanu  imaginează dialogul între eroi după redactarea ordinului de luptă : « Regele întreabă: – Doamne, ce durere/Inima-ţi inclină astfel spre tăcere? ». Vlad Dracul încearcă să tempereze elanul tînărului suveran: „Inimile voastre cată generos;/ Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos?”

    Dimitrie Bolintineanu  dezvăluie alegerea de valoare făcută de prinţul valah : « Vlad atunci răspunde celor adunaţi:/- „Eu sunt de părere lupta să nu daţi! […] Sire, preoţi, nobili! Astăzi, m-ascultaţi!/Ar fi mult mai bine să vă înturnaţi” ! » Să mai adăugăm că alegerea de valoare se mai cheamă şi ‘sfat’ în cultura populară de la noi. Totuși, a fost prezentă mai mult decât simplă intuiție în gândirea domnitorului român Vlad Dracul. Există un document care permite bănuiala întemeiată că Iancu de Hunedoara ar fi fost mituit de către despotul Serbiei, George Brancovici, pentru a încheia tratatul de pace cu otomanii. Este remarcabil că în familia Bolintineanului se mai păstrau acele vechi amintiri ca niște arhetipuri culturale !

    Tînărul rege încearcă -în poezia lui Bolintineanu-   să răstoarne opinia lui Vlad Dracul cu argumentul suprem: „Flota genoveză credem că ne-ajută“ ! Vlad Dracul încearcă să-l aducă la înţelegerea situaţiei reale a Genovei în lumea anului 1444 : „Robi ai fericirii cei materiale,/ Genovezii încă nu se cumpănesc/Între fala dalbă şi-aurul turcesc./ Să nu cereţi fapte nobile, mărite,/Limbilor ce-s date speculei josite!”. Dimitrie Bolintineanu știe bine problema. O vom trata și noi in extenso. Pe data de 22 septembrie 1444, regele Vladislau al III-lea dădea ordin să fie traversată Dunărea. Era însoțit de 15 000 de cruciați. Majoritatea unguri, însă erau și ceva polonezi precum și valahi. Armata era formată aproape integral din cavaleriști, probabil de dragul mișcării rapide. Dar era păstrată și tradiția antică a cavaleriei dacice. Reamintim că împăratul Otto al III-lea, cel care a facilitat enorm crearea Ungariei I (ordinea este cronologică, numerotarea fiind necesară pentru că în Istorie au fost distruse, rând pe rând, mai multe Ungarii), i-a cerut lui Ștefan I (creatura lui) respectul tradiției antice. Armata lui Vladislau III avansa paralel cu Dunărea, și aproape de cursul Dunării, pentru a fi în legătură facilă cu navele de aprovizionare. Planul era acela de a distruge garnizoanele otomane din Europa, și de a ocupa Adrianopole, înainte ca Sultanul să intervină cu ajutoare și trupe noi. Pentru a se realiza aceasta, galerele Genovei și ale Burgundiei trebuiau să blocheze Strâmtorile. Așa ar fi trebuit, în teorie. A survenit însă a chestiune nefericită de comunicare defectuoasă. Genovezii au crezut că fusese deja încheiat un tratat de pace! În loc să blocheze Strâmtorile, au transportat trupe otomane proaspete în Europa, contra unei sume considerabile de bani. Față de cruciați a intervenit atunci și elementul surpriză. Cei 40 de mii de otomani i-au împins pe cruciați la Varna, iar aceasta s-a petrecut fără voia lor. Totuși, în ciuda inferiorității numerice, bătălia de la Varna începuse favorabil pentru occidentali. Iancu de Hunedoara a folosit tactica cavaleriei grele care literalmente a măturat trupele otomane ușoare. În plus erau și neantrenate, fiind simpli țărani aduși de la munca ogorului. Dar au intervenit “trupele speciale” din Anatolia, ienicerii. Tactica cavaleriei grele n-a mai putut funcționa față de aceștia.

    Apreciază

  11. La Multi Ani!
    Trei scurte remarci:
    1. Partizanii (mai bine zis, consilierii) presedintelui Iohannis sunt asemeni celor ai dlui Basescu, fara notiunea de echitate si de shimb; astfel, piscotarii prezidentiali din internet trag in parlamentari din toate pozitiile (ceea ce era de asteptat!), in chestiunea pensiilor speciale, facandu-se ca uita ca, mai inainte, parlamentarii au votat: guvernul Ciolos, care avea o legitimitate mai mica de 0,5% mai inainte de vot, bani mult mai multi pentru presedinte, bani mai multi pentru institutiile dragi presedintelui. Adica acesti partizani (consilieri) vot totul pentru ei si nimic pentru ceilalti. Gandire care a dus intotdeauna la prabusiri spectaculoase.
    2. In timp ced aceia care, zice-se, l-au adus la Cotroceni pe dl Iohannis nu stiu cum sa mai faca sa vina de sarbatori in tara, facand zile intregi pe drum si ore la coada de intrare in tara, dl Iohannis nu stie cum sa mai faca sa plece din tara, adica erau mai aproape de idolul lor daca stateau pe acolo. Potrivit chiar definitiei spiritului Craciunului data de dl presedinte intr-o glasuire catre popor, aceea ca spiritul Craciunului inseamna a fi alaturi de cei dragi, dl Iohannis are foarte putini „cei” dragi iar acestia nu sunt in nici un caz in Romania.
    3.Dl Dan Mihalache se ratoieste la dl Ponta. Reactia sa cam exagerata duce gandul la intrebarea daca nu cumva dl Mihalache are vreum amestec in chestiunea Pionierul. Ca sa nu mai vorbim ca inca nu a raspuns nimeni (nici macar negativ!) la chestiunea incendiului de la Brasov.
    Petrecere frumoasa!

    Apreciază

  12. Corina Cretu la Dezvoltare Regionala la Bruxelles ?
    Asta inseamna ca ea decide daca fondurile sunt aprobate sau nu pentru cel ce le solicita , nu ?
    A aprobat fonduri pentru modernizarea DN Craiova Alexandria , care se va dubla in largime , cu o scurtare a timpului de circulatie de 100 de minute …
    Tot ea aloca bani adevarati autostrazilor din Vest in lucru si risca sa faca acelasi lucru finantand legarea Tarii Romanesti de Ardeal pe Sibiu Pitesti , o catastrofa pentru Budapesta si suporturile ei de altundeva , Vest sau Est …
    Asa cum era de asteptat , asa ceva nu se poate tolera .
    Corina Cretu este ” anchetata ” la Bruxelles , s-ar purta ” rau ” cu saracii subordonati …
    O destituim si nu mai avem probleme , romanii vor primi faramituri cu umilinte , anchete , cereri de returnare de fonduri si intarzieri de 2 – 3 ani …

    Apreciază

  13. DIALOG CU MOŞUL

    – (Miha)lache-ul de servici a lătrat la Ponta, Moşule..
    – Latră şi el la Luna Plină de Crăciun (o dată la 35 de ani).
    – Un fel de „lătratul” lebedei?
    – Cântecul. Hai, nani!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s