Mos Nicolae

images-3

 

 

 

Nicolae, Nicu, Nicusor, Nicoleta…, La Multi Ani! Tuturor va urez sa aveti o zi calduroasa si luminoasa, plină de sperantă. Bucurati-va de aceasta zi alaturi de familie si de persoanele dragi, mai ales ca este ziua in care intram, mai mult sau mai putin oficial, in perioada frumoasa a sarbatorilor de iarna.

Sper că, pentru copii, Mosul să fi fost darnic astă noapte.

Inca o data, sărbatoare fericită si multă dragoste!

PS Aseară, cu mai multi prieteni, ne-am adus aminte de Cornel Fugaru, ca si când ar fi fost incă impreună cu noi. Sau poate că a fost?

87 de gânduri despre “Mos Nicolae

  1. Senzație, limbaj, intenție, conștiință / Fenomenologia este o masă, ori o platformă conceptuală, sprijinită pe patru “picioare”. Anume senzația, limbajul, intenția, conștiința. Nu am definit aici intenția și conștiința. Dar primii doi termeni sunt ostensiv abordabili. Așa că putem considera în simplificare maximă fenomenologia drept domeniul cunoașterii unde se întâlnesc senzația și limbajul.

    Apreciază

  2. @Adrian Năstase
    Încă odată felicitări pentru faptul că sunteți consecvent pe linia încurajării celor merituoși, ce arată că au perspective!
    Este cât se poate e adevărat că nicăieri în lumea civilizată nu există impozitare ca cea cuprinsă de noul cod fiscal, așa că pe drept cuvânt acordați licențe de limbaj ca de exemplu: „papagalul de Ponta” sau „acest baiat cretin si rupt de realitate ( Victor Ponta )”.

    Apreciază

  3. @Radu Humor
    Și panslavismul rusesc permanent nu se cheamă tot expansiune ? Atenție, @Radu Humor, Mihai Eminescu a fost invitat încă din secolul XIX la o campanie pentru Romanija din Alpii Dinarici. Iar NATO a invitat acum în mod expres România să își asume rsponsabilitatea pe tema Romanija în Bosnia și Muntenegru.

    Apreciază

  4. @Cris spune : „un litru de ulei, un kg de carne tocată, un pachet de unt, 1/2 kg brânză…pe lună, și ne punea să semnăm în dreptul numelui nostru, în dosarul de ulei, în cel de carne, în cel de unt…În luna aceea nu mai aveam dreptul să luăm nimic.”
    Te ferea de obezitate. Și nu era bine ? Eu regret acum sprinteneala de-atunci. Dar ai uitat să enumeri și bunurile alimentare de calitate care se găseau în magazine. Nu-i frumos, @Cris, nu-i frumos să blamezi în mod continuu România ! Țară unde, totuși, ai mâncat o pâine albă. Dar și pâinea neagră era bună la gust. Apoi, dacă munceai, îți puteai permite ușor să cumperi un porc de 200 kg, rasă de carne, crescut pe porumb.

    Apreciază

  5. @ all. Invit pe nobilii cavaleri si distinsele domnite care doresc sa se revolte impotriva regimului Ponta nu sa ne strangem diseara la Universitate ci macar sa puna o copie a eroicelor si demolatoarelor scrieri si pe blogul sau pe pagina de FB pe care dl Ponta le are; este totusi o deosebire de nuanta intre a-i arata dlui Nastase ca nu suntem multumiti (si poate ca nici dumnealui nu este, dar nu poate scrie asta) de guvernoratul Ponta si a face din blogul dlui Nastase o tribuna de lupta impotriva fostului premier. Tot asa cum este de presupus ca, atunci cand vine obosit acasa dupa interviurile pentru o noua slujba, dl Ponta isi citeste cu prioritate propriile publicatii virtuale si nu se repede sa vada blogul dlui Nastase. Pe aceia care gandesc depre mine ca ii indemn sa fie varfuri de lanci, ii anunt ca pot gasi pe pagina de FB a dlui Ponta o intrebare nu foarte comoda pusa lui, de mine, astazi.

    Apreciază

  6. Și țarul Nicolae al II-lea a văzut Evangheliarul slavonic de la Reims, scris de români. Motiv pentru care a numit un român ca ministru al Educației pentru toată Rusia. Tot din același motiv a permis autohtonilor nord-pontici să urmeze pe românește studiile superioare la Iași.

    Apreciază

  7. Adrian B.
    decembrie 8, 2015 la 9:54 pm

    Stimate coleg, eu retin chiar din postarea dumitale (cea referitoare la impozitarea spatiilor pers fizice si juridice), ca microintreprinderile care DOAR si-au declarat sediile sociale in locuintele pentru care platesc utilitati persoane fizice, vor fi impozitate la fel ca si pana acum. Exact asta iti spuneam, in mod repetat, citind cu atentie si fara patima prejudecatii, Codul Fiscal.
    Nu mai spun de restul aberatiilor pe care le debitezi programat despre situatia reala a impozitarii si economiei – lasata de guvernul Ponta urmatoarei administratii, incercand sa ne convingi ca laptele este musai negru si ca plusul este de fapt minus. Chiar merita ? (Z)
    Esti mai mult decat penibil stimabile si nu pricep cum de nu ai nici un dram de simt al ridicolului.
    Daca ti-ai fi postat aiurelile referitoare la Ponta pe un blog basisto-macovist, penelopedelist, yohannist, sau ,,tehnocrat”, as fi inteles.
    Pana si Sadicul este cu mult mai lucid , realist si frecventabil decat d-ta.
    (Z)
    Poate scrie si domnia sa ceva, daca ii permite timpul desigur. (Z)
    PS
    Adriane, cantitatea nu se transforma automat in calitate…incearca un experiment langa gardul din apropiere, spune ,,abracadabra” , in speranta ca locatia va mirosi intens a Chanel…dar sunt foarte sceptic. Sau posibil septic, daca trec prin apropiere… (Z)

    Apreciază

  8. http://www.nytimes.com/2015/12/09/world/middleeast/magdala-stone-israel-judaism.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&clickSource=wide-thumb&module=mini-moth&region=top-stories-below&WT.nav=top-stories-below&_r=0 Piatra sculptată din Magdala este ea totodată și absolut autentică? Pentru că ea pare să rezolve miraculos un punct foarte critic al istoriei evreiești. Anume, când apar sinagogile ? Tradiția clasică evreiească ne spune că ele apar abia după ce apare Diaspora evreiească din Evul Mediu (vezi și Will Durant ce spune) !

    Apreciază

  9. – Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine, ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
    – Uite, ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!

    Nici n-a terminat bine Mohammad să rosteasc ă aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind tratamentul si protetica gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească albă ca zăpada ,cu un zâmbet ca de Hollywood.

    – Mi-e dor cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă depărinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem o mulțime de bani!

    Nu n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit intr-o vila frumoasa! Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu Legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat străiniilor asistați social.

    Fericit, Mohammad aproape nu știe ce să mai ceară zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:

    – Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și ca numele meu să fie Fritz Schulz!

    Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.

    – Ce s-a întâmplat? – a întrebat-o el pe zână.

    – Nu ți-e rușine, domnulel Schulz, să cerșiți de la stat! Trebuie să vă purtați singuri de grijă! Mergeți și căutați-vă un loc de muncă!

    Apreciază

  10. Vaz ca ati ratat:

    Marea Britanie nu mai este o tara crestina si ar trebui sa inceteze sa actioneze ca atare – raport
    de Razvan Cojan HotNews.ro
    Luni, 7 decembrie 2015, 14:53 Actualitate | Internaţional

    Marea Britanie nu mai este o tara crestina si ar trebui sa inceteze sa actioneze ca atare, este concluzia unei comisii infiintate in urma cu doi ani si care si-a propus sa analizeze locul religiei in societatea moderna, scrie The Telegraph.

    Conform raportului comisiei conduse de baronesa de Butler-Sloss, declinul bisericii si popularitatea crescuta a Islamului si a altor religii trebuie sa conduca la oferirea unei influente sporite vocilor non-religioase si non-crestine. Comisia cere o „de-crestinizare” sistematica a vietii publice din Rega
    Uauau !!

    ALLAH AKBAR!!
    Tampiti mai put fi unii ..

    Apreciază

  11. 1. Bai saracii astia de tuciurii spasiti , ce suparatzei sunt ei , in ce hazna profunda intra ( habar n-au ei inca ce urmeaza ).
    Provoaca simptome acute de voma .

    Si cand te gandesti , ce aroganti si sfidatori erau ei pe vremuri …….cand deschideau usile cu copita …..!

    De atunci trebuiau calcati in picioare si starpiti , cand erau slugi profitoare , care furau si eludau justitia si „agenturili” in numele altora ( mai puternici , dar mai boemi ) , si pe care , pana la urma i-au nenorocit distrugand-u-le iremediabil reputatia si imaginea .

    http://www.cotidianul.ro/remus-truica-si-dan-andronic-in-vizorul-dna-brasov-272727/

    2. Mari aristi de circ , mascaricii astia de printi sau ce dracu-or fi ei in creierii lor , care prostesc o Tara intreaga , pt. ca LE MERGE !!!

    Bai ce coincidenta dracu’ , cand sa-l ia „gaia” pe printul lulii , i se facu rau !

    http://www.stiripesurse.ro/in-loc-de-dna-a-ajuns-la-spital-detalii-despre-paul-lambrino-l-am-resuscitat-video_975811.html

    3. A inceput sa-mi placa „ardei umplut ” , de cri-shtoiu :

    http://www.stiripesurse.ro/cristoiu-il-ironizeaza-pe-busoi-e-pe-post-de-carmen-iohannis_975765.html

    4. Iar i-a tras-o flatulatu’ bashinist ( pe limba poporului ) la gioale lu’ ghiolbanis kaiserfleish. Si uite-asa creste flatulatu’ asta in sondaje ( pontacu’ saracu’ , din aroganta , prostie si din superficialitate n-a fost in stare sa comunice si sa inteleaga cu adevarat ,oamenii astia multi , prosti sau nu , din Tara asta , care nu-i in schengen ( cu „s” mic ca-i din ce in ce mai mic )

    http://www.nasul.tv/basescu-despre-vizita-lui-iohannis-cu-busoi-prin-bucuresti-e-neporivit-sa-te-plimbi-cu-un-mort-dupa-tine/

    Apreciază

  12. @Cris decembrie 8, 2015 la 6:53 pm

    Dragă Cris, cred că aţi trăit în Bucureşti , eu , nu… În Tulcea lucrurile nu erau deloc la fel de dramatice. Nu existau cartele decât pentru zahăr şi ulei , dar uleiul era îmbuteliat . Nu existau nici cozi încolăcite pe mai multe străzi. Atâta doar că era limitat numărul de unităţi care puteau fi cumpărate dintr-un produs anume ( cofraje de ouă, pachete de unt, sticle de lapte, ciocolată, etc. ) . Evident , era limitat şi numărul de kilograme de fructe exotice, dar existau în toată luna decembrie, aşa cum v-am spus. Lumina se stingea fix cu o oră înaintea Telejurnalului de seară şi “pana de curent ” dura la fel de fix până la emisiune de ştiri, “parţial color”; aprindem lumânările sau lampa cu un minut înainte de întunericul deplin şi jucam remy timp de o oră – în scurt timp ajunsese momentul nostru de “respiro”între două activităţi casnice. Asta însă nu s-a întâmplat decât limitat, în iarna lui ’88 şi parţial ( din motive obiective, de revoluţie în direct) în ’89. Piaţa tărănească a funcţionat tot timpul, şi dacă dădeai o raită prin piaţă, imposibil să nu te oprească doi-trei cetăţeni ca să te întrebe în şoaptă dacă nu doreşti nişte peşte proaspăt sau un borcănel de icre, când era sezonul lor. Cafea şi ţigări am avut tot timpul, mulţi lucrau pe pescadoare şi , în ultimii ani ai regimului, nu se mai încurcau cu alte produse, din moment ce acestea mergeau şnur. Existau distribuitori pentru aceste mărfuri în TOATE instituţiile sau fabricile . Existau distribuitori şi pe cartiere. Cărţile se dădeau aparent pe sub mână, dar era mai mult o senzaţie, pentru că nu ştiu pe nimeni pasionat de literatură care să nu fi reuşit să-şi procure o carte dorită.

    În Severin , însă, situaţia era cu totul alta. Lumina se stingea haotic, pe orice durată, “cădea” pe cartiere întregi, probabil cum se atingea un anumit prag. Carne nu am văzut în magazin niciodată, în afară de Paşti şi Crăciun – Anul Nou. În schimb exista Piaţa Sârbilor , de unde puteai lua dulciuri felurite pentru copii. Sau jucării. Sau VEGETA . Lapte, brânză şi smântână se puteau cumpăra, constant, la un preţ mai piperat, de la piaţa ţărănească.Ca şi ouăle. Pâinea era pe cartelă . Mulţi făceau drumuri cu trenul până în Timişoara şi se aprovizionau de-acolo cu toate cele, ceea ce înseamnă că Timişoara putea prelua şi o parte din nevoile de hrană ale Severinului.

    În Mediaş mezelurile şi celebrele pateuri de la SALCONSERV puteau fi cumpărate oricând. Sticlele de lapte se aşezau în sacoşe “personalizate” de cu seară. Nu se întâmplau accidente …dimineaţa , la 6,30 veneai cu banii. Aşa era “pe cartiere”- un chioşc sau un magazinaş de distribuţie, ordine şi disciplină nemţească. Fabrica de pielărie avea produse şic –mocasini şi marochinărie , la preţuri foarte bune. EMAILUL ROŞU livra seturi de oale şi ibrice în toată ţara . Puteai cumpăra de la magazinul lor de prezentare.

    Vreau să spun că pentru bucureşteni situaţia a fost mult mai complicată decât prin oraşele mici…şi e normal : Tulcea avea peşte în portbagaj când pleca la contractări, Mediaşul avea vase dublu emailate …Severinul avea în schimb doar o conducere jalnică…

    Apreciază

  13. Primul gând al lui Temugin n-a fost să facă război popoarelor, ci să aducă pacea și prosperitatea în Mongolia. Prin transfer de “savoir faire” de la națiuni cognoscente. Cea mai apropiată asemenea națiune erau horezmienii. Cuvântul algoritm de la ei vine. A trimis acolo ambasadori cu asemenea cereri. Horezmienii i-au ucis. Atunci Temugin și-a trimis generalii. Văzând ce ușor înving, Temugin i-a trimis în expansiune. Pe noi ne-au ajutat enorm. Ne-au eliberat de “frații” unguri și de “frații” bulgari. Libertatea aceasta a durat 750 de ani. Până ce “frații” unguri și “frații” bulgari au făcut la noi “revoluția”. Vă “sparie gândul” ?

    Apreciază

  14. @ zev

    O sa vezi din ianuarie ce si cum … Pe ignoranti ca tine se bazeaza astfel de abuzuri si cresteri de impozite , tot sistemul .

    Iar ca sa-ti explic tie efectele acestor prevederi este chiar o pierdere de vreme . Rolul tau este de yesman si nici n-ai intelege aceste lucruri . Eventual du-te la primarie si-ti vor explica cei de acolo , daca au rabdare cu tine . Ceea ce nu cred …

    Pentru cei care au ratiune si mai inteleg ceva din lumea asta , lucrurile stau astfel :

    Toate persoanele fizice care au sediul firmei in apartamentul proprietate personala sunt obligate sa-si faca o evaluare autorizata a apartamentului ( min. 2000 lei ) la fiecare 3 ani si vor plati impozitul majorat pe apartament de pana la max. 25 de ori mai mare ca in prezent , in functie de indicii aprobati de fiecare primarie .

    http://www.agerpres.ro/economie/2015/12/09/majorarea-impozitelor-pentru-apartamentele-folosite-ca-sedii-de-firma-un-business-in-crestere-pentru-spatiile-de-birouri-instant-11-24-45?ref=yfp

    Toti cetatenii care au proprietati de inchiriat vor fi tratati ca si firmele si vor fi obligati sa-si faca o evaluare autorizata a spatiilor ( min. 2000 lei ) si vor plati cca. 1,3% din valoarea de evaluare , asemenea firmelor . Chiar daca nu ai chiriasi . Aceasta va duce la o crestere a impozitelor de 15-20 ori decat valoarea de acum .

    @ serbanfl

    Dumneavostra sunteti un fel de turnator , de vigilante ? La varsta dumneavoastra va ocupati cu rahaturi din astea ?

    Apreciază

  15. ZeV

    tocmai am vorbit cu un ex[pert contabil ca renunta sa mai imi faca o expertoza (ptr bloc). Motivatia fiind exact acea impozitare…
    Ma rog persoana fizica autorizata, la pensie , licrand in papartamentul propriu..
    Si cu plata utilitatyilor in acest caz .. scuzele mele. Care utilitai? Alea pe care le floseste si8 ca persona fizica pensionata cadn merge sa traga apa?!
    (ma rog mi s=-ar putea zice sa caut pe altcineva.. Insa dna in cazua avea un pret modic si destula experienta … Ca blocu7l meu este cma stramtorat … )

    Apreciază

  16. @Radu Humor
    decembrie 9, 2015 la 3:03 pm
    Mortal!
    Norocul nemților că, așa cum „se lăuda” fostul lor ambasador la București (un von oricum!), spontaneitatea este defectul românilor și total necunoscută pentru ei – adică bine că nu este vineri, că-i apuca plânsul dumineca la slujbă!

    Apreciază

    • serbanfl,
      in ultimii ani, echipa de „apostoli” ai blogului s-a redus la unul singur. Uneori – cum s-a intâmplat la inceputul acestei săptămâni, cand am fost in Germania – am unele dificultăti in a urmări in timp real activitatea blogului.

      Apreciază

  17. „…as aduce in atentie un „slogan” de pe o pancarta purtata de doi pensionari la unul dintre meeting-urile de protest de dupa tragicul accident de la #Colectiv:

    „Klaus Iohannis sa traiasca
    Cå-i capul la tzara noastra”

    Erau sau nu erau acei cetateni „indrituitzi” sa-l „critice” astfel pe dl.profesor de fizica (liceeala) ajuns presedinte de tzara (ma rog), sa-l ia in balon, sa faca bascalie de dânsul? Aveau ei competentele necesare? Autoritatea? Faptul ca nu purtau ecusoane cu numele, adresa si numarul de telefon (ascunzandu-se si „adapostindu-se” practic in anonimat) este sau nu un „detaliu” care distorsioneaza semnificatia gestului si al mesajului lor? Sau… Este cumva felul in care pun aceasta problema fals, distorsionat, aberant, prostesc? Sau parsiv! 🙂 ”

    Ei, ce să facă şi ei, bieţii pensionari, bieţii profesori, bieţii tineri, bietele femei, şi-n general, bieţii români, dacă aşa le-a fost scrisă soarta ?!
    Prin cele cancelarii, din cele străinătăţuri, dar cu complicitatea unora de-ai noştri …. :mrgreen:

    Apreciază

  18. @ AN

    Distinsa gazda , lamureste-ma te rog , care-i explicatia celor de mai jos :

    1. ma tot uit la tv pe posturi diferte , de vreo zece zile-ncoace , si remarc cu surprindere ca din partea marelui PSD cu miliarde si miliarde de membri , fara numar , sunt prezenti la dezbateri numai favoritii mei de multi ani incoace , Catalin Ivan si Serban Nicolae , iar restul se ascund ca sobolanii !

    asteapta oare dragnea condamnarea meditand cu ala cu Lama , de ce nu-i lasa pe ceilalti sa vorbeasca liber , de ce sau de cine ii este frica de-i declara dragoste vesnica lu’ ghiolbanis si lui julien dasien siolos ( cum facea pe vremuri cu flatulatu’ bassecu ) ?

    2. da ponta de ce-a fugit ca un las de la conducerea PSD-ului si din fruntea guvernului ?
    astuia de cine sau de ce ii este frica ?
    de condamnatul dragnea ?
    hai sa fim seriosi , foarte micutul pontac statea cu cooru’ pe peste 65% din Parlament , asa ca….care-i treaba ?

    Distinsa gazda , astept o explicatie pe masura anvergurii matale si nici decum explicatia cu presiunea celor 30000 de tineri din ONG-uri „spontan” aparute de 25 de ani , curati si bine spalati pe creiere cu multe milioane de dolari …..si frumosi de se crapa strada …!

    Multumesc cu anticipatie .

    Apreciază

  19. Legea dării în plată, care permite stingerea un credit ipotecar prin predarea imobilului ipotecat către bancă, loveşte puternic în constructorii de locuinţe, care nu vor mai avea cui să îşi vândă produsele, consideră Siminel Andrei, şeful operaţiunilor din România ale companiei americane New Century Holdings (NCH).

    Băncile vor creşte avansul necesar accesării creditelor ipotecare încă de anul viitor pentru a-şi reduce riscul, o reacţie normală, în opinia lui Siminel Andrei.

    „Legea dării în plată nu afectează atât de mult băncile, pe cât afectează construcţiile. Toţi cei care au blocuri de locuinţe în diferite stadii de construcţie se trezesc că nu mai au cui să vândă. Cumpărătorii poate mai reuşeau să vină cu un avans de 10-15%, dar dacă ajunge la 30% nu mai au de unde. Sunt argumente de protecţie solide şi din partea parlamentului, dar poate impactul pe următorii trei ani va fi unul negativ“, subliniază managerul.

    El este de părere că acest act normativ ar fi trebuit să facă parte din legea falimentului personal, care există şi în alte ţări. Pentru a intra în vigoare, legea dării în plată trebuie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

    După studii în America, Siminel Andrei a ajuns să gestioneze afacerile locale ale grupului NCH, care deţine, printre altele, spaţiile comerciale ale Romarta şi Metex, producătorul de pâine Vel Pitar, producătorul de becuri Romlux Târgovişte şi Libra Internet Bank. Compania al cărei director executiv este a fost implicată activ în piaţa imobiliară în perioada de vârf, când a reuşit să-şi vândă o parte însemnată din portofoliul imobiliar, realizând vânzări ce depăşesc 500 mil. euro.

    Printre cele mai scumpe active vândute de fondurile NCH în perioada de „boom“ imobiliar se numără reţeaua de magazine Winmarkt, vândută pentru 183 mil. euro în martie 2008, terenul UMEB, pe care acum se află AFI Palace Cotroceni vândut pentru 78,8 mil. euro, terenul fostei fabrici Electroaparataj vândut cu 60 mil. euro, terenurile Tricodava şi Electrotehnica, vândute pentru 42 mil. euro, respectiv 30 mil. euro. În vara acestui an, compania a vândut către IKEA terenul de 13,7 hectare ce a aparţinut fabricii Anticorosiv de pe Blvd-ul Theodor Pallady, pentru care a încasat circa 19 mil. euro.

    Fondurile NCH erau printre cei mai activi cumpărători din România în urmă cu zece ani, Broadhurst fiind cel mai mare investitor de pe Bursă în perioada 1997 – 2000, cu plasamente de circa 300 de milioane de dolari.

    P.S.
    Ar fi interesant de aflat cum şi pe cît au fost obţinute toate aceste active, ce au adus profituri uriaşe unora.
    Mai ales că peste tot s-a ales praful de unităţi în care munceau mii de oameni. Cineva zicea că nenorocirea de la Colectiv s-ar datora blestemelor celor peste 3000 de muncitori rămaşi pe drumuri după închiderea fabricii !
    Poate că nu doar Truică şi Andronic ar trebui deranjaţi cu nişte întrebări 😉

    Apreciază

  20. Bine, Edmund Husserl îți cere să accepți intenția cu definiția propusă de Franz Brentano. Ciudată cerere pentru o filosofie care pretinde că eliberează logica din psihologism !

    Apreciază

  21. Chiar acum m-am uitat la o emisiune pe Pervai Kanal Evropa cu invitati din Turcia, SUA, Jirinovski si multi rusi, capete ale unor institute rusesti. Se discuta despre Turcia, Siria, kurzi etc. Printre altele, se discuta despre incursiunea trupelor turce in Irak. Emotie mare, rusii foarte suparati ca Turcia si-a trimis acolo armata fara sa fie invitati de Guvernul irakian. Cica ar incalca Turcia dreptul international. Ce pacat ca nu a fost nici un roman acolo! Pai rusii nu fac acelasi lucru in Transnistria, incalcind suveranitatea Moldovei? Au plecat trupele rusesti de acolo cind a cerut Guvernul Moldovei?

    Daca vor sa ii ia alte state in serios, rusii trebuie sa dea exemplu, si sa isi retraga trupele din Transnistria. Se poate ajunge la un acord cu Romania, si Romania poate sa joace un joc stabilizator.

    Apreciază

  22. […] De fapt, ceea ce se vede la ora actuala din acest sondaj e o dominatie a scenei politice de catre PNL si PSD, incluzand aici si MP si ALDE care provin din PNL (MP din PDL) si un echilibru ca al unei balante bine echilibrate. Nu se vede niciun partid mai mic care sa poata tasni si sa treaca de pragul electoral fara probleme. Iar „un partid nou, susținut de Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, ar fi recepetat pozitiv și ar aduna adepți de la toate partidele și dintre nehotărâți. 35% din toți alegătorii se declară deschiși spre o asemenea idee.” este de fapt PNL, care are 35% in acest sondaj… […]

    Apreciază

  23. Chiar asa, domnule T-Rex…Radu Humor are dreptate. Parca ni se spunea, de cand ne-am nascut, ca NATO este o organizatie defensiva. Probabil ca diriguitorii NATO au origini braziliene si aplica dictonul : ,,Cea mai buna aparare este atacul”. (Z)
    ps
    Din pacate pentru NATO, este greu sa-si mai refaca credibilitatea dupa esecurile din Afganistan, fosta Yugoslavie (unde au calcat in picioare o gramada de principii si tratate internationale), sau in nordul Africii si in Orient.
    E adevarat ca Rusia a incasat-o in Afganistan, dar s-a retras, nu a continuat sa cheltuiasca, in desert (la propriu si la figurat), banii contribuabililor.
    Atentie, un succes militar de moment nu inseamna nimic daca zona nu este stabilizata si autonomizata.
    Apropo, cand credeti ca Romania a fost un stat independent ? Pe timpul lui Nicolae Ceausescu, sau acum , in ,,era” oengeurilor ? Stiti, cumva, pe cine reprezinta aceste oengeuri ?

    Apreciază

  24. @Liviu Bejan decembrie 9, 2015 la 12:33 pm

    ”Nobilii cavaleri” sunt un fel de cei patru evangheliști , care au fost trei , adică Luca și Matei…unul dintre ei. Mă bucur că ați remarcat și dumneavoastră absurdul expunerii necontenite a aversiunii pentru Victor Ponta pe blogul domnului Adrian Năstase, care nu-i așa? le este, totuși, foarte simpatic, ”nobililor cavaleri” . Dacă le este foarte simpatic, nu ar exista motive să-i pună răbdarea la încercare în fel și chip. Ar fi rațional să-l și asculte, din moment ce acesta, cu o delicatețe supranaturală, după o avalanșă de expuneri ale unicei obsesii, le scrie: ”… comentariile exclusive despre Ponta, indiferent de subiectul pus în discuție, încep să fie obositoare. Să trecem și la alte teme…”. Aș! Ce alte teme? Poate ar trebui să-i anunțe cineva pe ”nobilii cavaleri” că Ponta nu mai este premier…sigur, e greu să bagi de seamă un asemenea amănunt , când mai poți să-nfuleci mult și bine din Victor Viorel, cu o uriașă poftă de antropofag …sau de necrofag?

    ”Nobilii cavaleri” vor fi atinși dureros de solicitarea dumneavoastră, se vor simți provocați, ofensați, se vor întreba pentru ce ”… faceti acest lucru ( din lipsă de activitate, din ranchiună, la ORDIN , … )”, vor invoca ”scoaterea din context”, vi se va sugera că ”…exista moduri mai plăcute de a vă petrece timpul liber decât a monitoriza postările altora , a-i spiona și a lansa tot felul de acuzatii ridicole…”.

    Și uite-așa, din vorbă-n vorbă, deveniți ”dușman personal” … poate că, dacă perseverați, mâine-poimâine vă alegeți și cu diploma de ”zarzavagiu” și, neapărat, ”securist ”. Bine ați venit în club! Comunicarea între oameni, de tipul ”…ce-ntreb eu și ce-mi răspunde el…”, e splendidă!

    Apreciază

  25. Tot învățământul superior românesc, indiferent de specialitate, trebuie să fie pus sub umbrela Antropologiei Pragmatice (vezi noțiunea la Immanuel Kant). Într-adevăr, Antropologia Pragmatică incorporează taxonomia tuturor tipurilor de cunoaștere. Să le amintim numai pe cele principale : 1/Cunoașterea prudențială 2/ Cunoașterea teoretică 3/ Cunoașterea tehnico-productivă.

    Apreciază

  26. Metamorfoze: Dreapta populara si populismul. Cunoscutul politolog Valentin Naumescu are, azi, incepand cu ora 13.00, o intalnire online, pe platforma Contributors, pe tema starii Europei, populismului in ascensiune si conflictului din Siria: http://www.contributors.ro/global-europa/intalnire-online-valentin-naumescu-despre-starea-europei-si-relatiile-sale-cu-sua-si-rusia/ Ceea ce imi suscita atentia este “ascensiunea populismului”. Spre deosebire de populismul original, din sec.XIX, al socialistilor rusi, care era contrar industrialismului occidental, cel actual este occidental si de dreapta. Mai surprinzatoare mi se par insa formele contradictorii sub care circula, in cele doua noi areale, geopolitic si ideologic. Pe de o parte, criticii populismului, din interiorul dreptei occidentale, sunt, fara indoiala, adepti ai austeritatii, care a fost promovata pe post de “solutie anticriza”, dar cu rezultate nefaste. Pe de alta parte, promotorii populismului sunt identificabili cam in aceiasi zona, a popularilor (unii, precum partidul lui Sarkozy, si-au voalat esenta doctrinara populara sub alte denumiri). Nu cumva populismul si critica populismului sunt doua fete ale aceleiasi monede, respectiv ale PPE (ale ideologiei privind statul minimal) ca doua arme de lupta, care se metamorfozeaza cand in strategie, cand in tactica, pentru contracararea politicilor sociale ale stangii (respectiv a ideologiei statului social)?

    Apreciază

  27. @Luminita Arhire, nu e cazul de cearta, oamenii nu sunt lipsiti de dreptate, macar partial, e clar ca natura impozitului pentru casele care adapostesc firme este de tip Boc. Boc a dorit, intr-un an (neconstitutional!) ca si firmele care nu inregistreaza profit sa plateasca un impozit. Ponta vrea mai mult: ca firmele care nu inregistreaza profit sa plateasca un impozit (pe sediu), iar cele care au profit sa mai plateasca un impozit. Ponta confirma ca nu a inteles tot ceea ce a condus: nu stiu ce i-au zis consilierii, insa firmele care au activitate intr-o casa ori apartament proprietate a unui asociat sau asociati sunt, in general, firme mici, care fie ca nu-si permit sa inchirieze spatii ale altora, fie ca nu vad utilitatea inchirierii unui spatiu daca spatiul pe care il au este suficient. Realizarea de profit in acest tip de a spatiu nu trebuie sa deranjeze guvernul, din moment ce profitul este impozitat, ca si venitul, in cazul microfirmelor. Adica masura loveste in firmele mici, care sunt mai mult de jumatate, daca nu chiar doua treimi, din firmele existente si favorizeaza marile firme si companii. Adica este o prevedere de tip neocon, fiind mai la dreapta decat dreapta conservatoare (care este nationala). Ca dovada, dl Ponta s-a facut ca ploua la notia mea publicata la el pe FB, adica el considera ca nu are ce justifica, catre oamenii simpli, ceva din guvernarea sa. Intelegerea va fi corecta, deoarece oamenii vor intelege ca nu e cazul sa debalansam blogul, pe care este forfecata intreaga politica romaneasca. De la un punct incolo, dl Ponta are spatiu pe care ne putem scrie opiniile referitoare la guvernarea sa.

    Apreciază

  28. Fragmentzel

    de cand naumescu este „Cunoscutul politolog” ? Daca nu deschizi contributors (din care citezi ad nauseam! [adica de imi vine sa borasc!]) habar nu ai ca exista asa ceva…
    Sa nu mai zic ca Naumescu asta cam vorbeste fara sa stie ce zice.. Imi aduc amimte ca cu ocazia doborarii avionului MH 17 „distinsul” dezinvolt eera de parere ca interceptoprii de la Deveseluar putea preveni asa ceva ,… interceptand un Buk!!!!! (https://en.wikipedia.org/wiki/Buk_missile_system) Recunosc a avut ata faur play sa nu setraga postarile care ii trageau atentia ca este in grava si mortala oroare. Paron eroare cat o oroare!!

    Ca vezi tui ma Fragmentzel .. daca zici ca esti politolog si iti dai cu parerea in materie de folosire a violentei organizate ar trebui sa ai ceva habar despre mijloace. Chiar ceva mai mult decat mandel (care cam va da clasa la toti aia cu SNPSA !!!!)

    De altfel daca esti „politolog” sau macar absolvent de „stiinte politice” ar fi cazul sa nu faci confuzie intre poporanism si populism. Eu nu sunt* insa ma rog am ceva urme de cultura generala …

    Un limba romana „populism” nu este atat o doctrina politica ci mai ales o practica demagogica care sub aparentele unei politici „ptr popor” urmareste acapararea puterii de catre niste personaje ahtiate mai ales de nebeficiile exercitarii puterii (precum a fost Papa Doc…zis „pe viata” ) In gnl populismul promite conului Leonida tot ce viseaza ” pensie buna basca salariu de la stat .. ca d;aia e Stat sa dea!!”
    In gnl astfel de populisti dupa ce termina cu inamici „desemnati” ai „poporului muncitor” baga in @@-sa poporu si il lasa sa crape in @@@@@ul propriu (cum facu si zisu’ a vie).

    Narodnicismul era insa altceva.. Era un curent destul de sincer in ce priveste devotamentul ptr masele taranesti cu unele nuante socialiste .. Chair daca cam terorist si relativ pasesist era macar in intentie „progresist” ..

    „Ruda” cu el a fost „poporanismul” sau „semantorismul” nost .. care insa era clar „reactionar” . Adica era un reactionarism agrarian opus dezvoltarii nu atat capitaliste cat industrialismului.

    A da. Si im romaneste popular este diferit de populist.. Cam ca diferenta dintre om si antropoid!

    * daca sesiunile s-ar fi dat oral m-as fi inscris poate. Numa ptr vreo 2 examene incare sa scit din sarite dezonor profesorasii cu cestii de genu „ma doare in cot de ce a zis Arendt da atenatu Italicus a fost „opera” fortelor de dreapta !”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s