In ce fel de republică trăim?

Tramvai-tras-de-cai-3

Ieri, presedintele Johannis a participat la instalarea primului ministru si a unor ministri. A fost o premieră. Evident, Johannis a vrut să arate că el este seful lui Ciolos. Cred, in continuare, că noi nu prea stim in ce fel de republică trăim. De aceea, m-am gândit să vă ofer spre lectură un fragment din cartea pe care am scris-o la Jilava, in 2012 (cartea despre care un procuror DNA spunea că nu prea are caracter stiintific) si in care prezentam aspectele esentiale ale formei de stat si ale regimului constitutional din România. Fotografia alăturată are rostul de a arăta că executivul, in republica noastră, este bicefal, poporul se află in vagon, singura necunoscută fiind legată de cine tine hăturile. Directia este, evident, spre Bruxelles. Desi nu intotdeauna lucrul asta e foarte clar.

Iată fragmentul promis:

„…Voi incepe cu unele elemente de identificare a regimului politic semi-prezidențial din România.[6]

            În România, Constituția din 1991 s-a pronunțat în favoarea formei de guvernământ republicane și a optat, în același timp, pentru republica semiprezidențială.[7] „Caracterul semiprezidențial al republicii este rezultatul receptării în sistemul constituțional românesc, a modelului de alegere a șefului statului în sistemele prezidențiale, precum și a modalităților de răspundere politică a Guvernului față de puterea legislativă, caracteristice regimurilor politice parlamentare. Din împletirea unei trăsături esențiale ale regimului politic prezidențial (alegerea directă a șefului statului) cu răspunderea politică a Guvernului față de Parlament, a rezultat modelul republicii semiprezidențiale.”[8]

Constituția României din 1991 „a proiectat” un Președinte de Republică pentru a satisface, pe de-o parte, necesitatea de reprezentare a statului, iar, pe de altă parte, necesitatea de arbitraj între „puterile statului”, între „stat și societate”.[9]

De la un regim semi-prezidențial cu un Președinte de Republică destul de puternic, dispunând de atribuții largi, mai ales în raport cu Guvernul, ce fusese consacrat prin Decretul-Lege nr. 92/1990, actul normativ aflat la baza primelor alegeri parlamentare și prezidențiale libere, din 20 mai 1990, Constituția din 1991 a reglementat un Președinte mai apropiat de regimul republicii parlamentare, cu singura deosebire esențială a alegerii acestuia de către popor, prin vot universal, direct, secret – o instituție reglementată atipic, în raport cu sistemele constituționale clasice.[10]

Adunarea Constituantă a conferit Președintelui o legitimitate identică cu cea a Parlamentului, de organ reprezentativ la nivel național. „În schimb, ca urmare a reticențelor firești după o lungă perioadă de dictatură, față de orice formă de organizare statală ce ar fi putut duce la concentrarea puterii și personalizarea ei, o preocupare permanentă în Adunarea Constituantă a constituit – o tendință de diminuare a rolului politic al Președintelui printr-o serie de condiționări și îngrădiri ale atribuțiilor sale constituționale.”Este motivul pentru care încă de la primele comentarii ale Constituției, noul regim politic românesc a fost calificat ca fiind un regim semi-prezidențial atenuat sau parlamentarizat (prof. Florin Vasilescu). Deși o asemenea apreciere s-ar părea că tinde să devină tradițională, mai sunt autori care, fie califică regimul românesc actual ca fiind unul parlamentar (prof. Ioan Vida)[11], fie dimpotrivă, susțin că acesta ar putea fi socotit ca aparținând categoriei regimurilor semi-prezidențiale”. (prof. T. Drăganu)[12]

Membru al Adunării Constituante, prof. Iorgovan arăta că disputele legate de „profilul” Președintelui au condus la necesitatea consacrării prin regimul constituțional a unui Președinte de Republică, ales direct prin sufragiu universal, dar cu atribuții mai limitate față de un președinte de republică semi-prezidențială[13], cel mai adesea condiționate de intervenția unei alte autorități publice. În plus, experiența din timpul dictaturii a îndemnat la un exces de precauții față de orice formă de organizare statală ce ar fi putut conduce la concentrarea puterii, la personalizarea ei, manifestându-se grija de a diminua cât mai mult competențele Președintelui, „greutatea” influenței politice a acestuia. S-a articulat, astfel, un regim mixt, în care balanța este înclinată în favoarea Parlamentului.[14]

În aceste condiții, acest regim a fost calificat a fi mai apropiat de un regim parlamentar decât de un regim semi-prezidențial și deci un regim semi-prezidențial atenuat sau parlamentarizat, calificare care o întâlnim pentru prima dată în lucrarea apărută în anul 1992, consacrată comentării și adnotării Constituției României din 1991.[15] Prof. Iorgovan, a prezentat în Tratatul său din 2005, argumentele în favoarea acestei calificări.[16]

Din punctul de vedere al formei de guvernământ – consideră și profesorul Deaconu – România este o republică semiprezidențială, având un executiv bicefal, „cu un șef al Guvernului și un șef al statului. Ambii, atât șeful Guvernului cât și șeful statului, au atribuții în ceea ce privește exercitarea puterii executive. Din această cauză, și prevederile constituționale în materie de exercitare a puterii executive împart aceste atribuții între cele două structuri statale.

Atunci când se vorbește de Președintele României, deseori se utilizează și noțiunea de șef al executivului, iar când se vorbește de primul-ministru se utilizează și noțiunea de șef al Guvernului”.[17]

„În monarhiile absolutiste, șeful statutului deținea întreaga putere executivă, fiind socotit, pe bună dreptate, șeful puterii executive. Treptat însă, o serie de atribuții ale șefului de stat au fost transferate către guvern și prim-ministru, astfel că șeful statului a continuat să fie considerat șef al executivului chiar dacă o serie de atribuții în domeniul executiv au fost păstrate de acesta, însă golite de conținut.”[18]

Regimurile semiprezidențiale păstrează deci alegerea directă a președintelui de către popor, dar îi conferă președintelui o serie de importante atribuții politice. Deși în sistemul semiprezidențial șeful statului nu este în același timp și prim ministru – funcția de prim ministru fiind separată de aceea de președinte – el poate prezida lucrările Cabinetului, poate sesiza Curtea Constituțională și are dreptul „de veto legislativ„, pe care îl are și președintele american.[19]

Regimul semiprezidențial caută să suplinească o serie de dezavantaje ale sistemului prezidențial, dar și de imperfecțiuni ale regimului parlamentar. „Între un sistem care acordă președintelui prerogative foarte largi (sistemul prezidențial) și un sistem care nu îi acordă deloc (sistemul parlamentar), regimul semiprezidențial imagineză o cale de mijloc, în care președintele, ales de întregul popor, devine un arbitru între puterile statului, dar puterea executivă aparține de fapt Guvernului, în fruntea căruia se găsește primul ministru. Aceasta reprezintă, de fapt, prima și cea mai importantă deosebire între regimul semi-prezidențial și cel prezidențial, deoarece în regimurile prezidențiale președintele este totodată șeful puterii executive.”[20] Ca element comun între regimurile prezidențiale și cele semi-prezidențiale se poate menționa posibilitatea de punere sub acuzare a președintelui în anumite situații grave însă, „în timp ce, în regimurile semiprezidențiale, președintele poate dizolva Parlamentul, acest lucru nu-l poate face niciodată însă președintele într-un sistem prezidențial”. [21]

Implicarea directă a președintelui în viața politică nu este posibilă în regimurile semiprezidențiale unde, deși președintele este ales prin vot direct, cu sprijinul unui partid sau al anumitor partide, el nu poate desfășura totuși o activitate politică, deoarece prin definiție trebuie să adopte o poziție echidistantă față de diferitele forțe politice care participă la competiția pentru guvernare.

Atât în regimul prezidențial, cât și în regimul semi-prezidențial, președintele nu are inițiativă legislativă, dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi, exercitându-și dreptul de veto, și să dispună trimiterea lor pentru o nouă dezbatere Camerei (sau Camerelor), în scopul reexaminării proiectului pe care nu îi consideră acceptabil.[22]

O analiză interesantă a regimurilor semiprezidențiale din Europa[23] și din România a realizat Bogdan Dima.

El arată, pe bună dreptate, că „România este mai aproape, ca experienţă a tranziţiei, de fostele state comuniste care au aderat la Uniunea Europeană decât de monarhiile constituţionale ale Europei sau de republicile parlamentare occidentale.  Statele foste comuniste din Centrul şi Sud-Estul Europei care au devenit state membre ale Uniunii Europene, la care adăugăm şi statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania) sunt în majoritatea lor semiprezidenţiale (şase sunt sisteme semiprezidenţiale şi patru sunt sisteme parlamentare).

În ceea ce priveşte forma de guvernare semiprezidenţială, pentru a putea opera cu acest concept şi pentru a putea realiza distincţii în cadrul statelor care au adoptat acest sistem de guvernare avem nevoie de identificarea puterilor preşedintelui, dar şi a raporturilor de putere dintre legislativ şi executiv, precum şi a raporturilor de putere intraexecutive. Posibilele tensiuni, conflicte între legislativ şi executiv sau între preşedinte şi prim-ministru se pot datora şi unei împărţiri ambigue a puterii între cele trei instituţii.”[24]

            O altă observație judicioasă a sa, pornind de la faptul că în România raporturile de putere dintre Preşedinte şi prim-ministru, precum şi dintre executiv şi legislativ au fost, nu de puţine ori, tensionate, chiar conflictuale, „aceste raporturi nu pot fi explicate numai prin intermediul normelor constituţionale. Există o serie de factori exogeni, extrem de importanţi, care au determinat o anumită practică politică. Ne referim aici la personalitatea preşedinţilor în funcţie, tipul de regim democratic anterior tranziţiei, clivajele societăţii româneşti în tranziţie, majorităţile parlamentare, coaliţiile legislative şi executive, gradul de fragmentare a partidelor etc. Asemenea factori, prezentaţi cu titlu exemplificativ, determină o serie de efecte care modifică modul în care se aplică regulile constituţionale şi modul în care funcţionează sistemul de guvernare…

Se poate afirma că o constantă a practicii politice decembriste a fost aceea că preşedinţii au exercitat şi exercită o influenţă politică mult mai mare decât le conferă prerogativele constituţionale, uneori acţionând chiar în afara Constituţiei.„
[25]

De aceea, în practică, sistemul de guvernare nu a fost unul semiprezidențial atenuat, ci unul semiprezidențial accentuat, în care Președintele a avut un rol foarte important, uneori crucial. Bogdan Dima a identificat 7 elemente pentru a justifica acest punct de vedere.[26]

Am preluat de la Bogdan Dima acestă analiză pentru că mi s-a părut că ea reflectă sintetic și cu acuratețe felul în care normele constituționale[27] – pe de-o parte – și practica politică – pe de altă parte – au construit un sistem cu geometrie variabilă.

Formula actuală a executivului din România are deci un deosebit „potențial de conflict”, acest „potențial” – mai mare sau mai mic – fiind determinat nu doar de „chimia” personală dintre președinte și premier, dar și de modificările ce pot aparea, în interiorul mandatului președintelui, în cea ce privește configurația Parlamentului, sub aspectul raportului dintre grupurile parlamentare ce formează majoritatea sau minoritatea (opoziția).”

________________________________

 

[6] Din cele 27  de state membre ale Uniunii Europene (la nivelul anului 2012, n.b.), 7 state sunt monarhii constituționale, 9 state sunt republici parlamentare, 10 state sunt republici semiprezidențiale și un stat republică prezidențială. În 11 din cele 20 de republici ale Uniunii Europene președinții sunt aleși prin vot popular. (Șt. Deaconu, op. cit., p. 764). Pentru prima dată, termenul de semiprezidențialism a fost folosit de Maurice Duverger.

[7] vezi Cristian Ionescu, Regimul politic în România, București, Ed. All Beck, 2002, p. 212

[8] vezi Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții publice, ed. 2, București, Ed. All Beck, 2004, subcapitolul „Locul instituției prezidențiale în echilibrarea puterilor în stat”, p. 249

 Regimul politic instituit de Constituție este cel semiprezidențial, cu o anumită ascendență a prerogativelor forului legislativ, față de cele ale Președintelui Republicii, fapt ce imprimă regimului politic trăsături puternice de regim parlamentar.  (http://www.cdep.ro/infoparl/dip.studiupar1=1998&par2=18 , p. 2)

[9] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol I, 2005, p. 290

[10] vezi Maria Vesmaș, Rolul și locul Președintelui României în sistemul autorităților publice ale statului român, Revista de drept public, nr. 1/1998, p. 69

[11] După cum arăta prof. Vida, „ceea ce este important pentru definirea funcției de Președinte al României, este faptul că el nu dispune de o putere absolută în realizarea funcțiilor sale, acestea fiind funcțiile proprii puterii executive, iar exercitarea loc este partajată între Președinte și Guvern, ambele autorități aflându-se sub control parlamentar.” (I. Vida, Puterea executivă și administrația publică, București, Ed. Monitorul Oficial, 1994, p. 38); vezi și Constituția României comentată și adnotată, Regia autonomă Monitorul Oficial, București, 1992, p. 184; în ceea ce privește „parlamentarismul raționalizat„, vezi Ph. Ardant, op. cit., 2006, p. 283 și urm.

[12] vezi, în detaliu, Dana Apostol Tofan, Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, București, Ed. All Beck, 1999, p. 277 și urm.

[13] vezi A. Iorgovan, Tratat, op. cit., 2005, p. 294

[14] vezi G. Vrabie, Organizarea politico-etatică a României, vol. II, ed. 4, Iași, Institutul European, 2004, p. 169

[15] vezi Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, op. cit., 2008, p. 107

[16] A. Iorgovan, op. cit., p. 295 și urm.

[17] Șt. Deaconu, op. cit., p. 807

[18] Ibidem

[19] V. Duculescu, op.cit., p. 121

[20] În sistemul parlamentar mixt românesc – nici semiparlamentar, nici semiprezidențial – la fel ca în alte asemenea sisteme, „pivotul” mecanismului instituționalizat este Guvernul, dar, în special primul ministru. Având un asemenea statut constituțional, condițiile de angajare a răspunderii lui politice sunt restrictive și ele nu pot fi disociate de răspunderea întregului Guvern – ca organ colectiv și solidar. (I. Deleanu, op. cit., p. 121)

[21] ibidem

[22] Exemplul clasic al regimului semi-prezidențial îl constituie regimul politic fancez, consacrat de Constituția Franței din 4 octombrie 1958 (vezi V.Duculescu, et. al., op.cit., p. 122)

[23]Semiprezidenţialismul ca formă de guvernare este un produs al Europei, atât din punctul de vedere al apariţiei sale, cât şi al dezvoltării ulterioare. Modelul clasic teoretic al semiprezidenţialismului este considerat Franţa celei de-a cincea Republici, deşi, înaintea Franţei, primul exemplu istoric de semiprezidenţialism a fost Republica de la Weimar (1919 – 1933). Alte state europene semiprezidenţiale sunt: Finlanda după 1919, Austria după 1929, Irlanda după 1937, Islanda după 1945, Portugalia după 1976. În afară de Islanda, toate sunt acum state membre ale Uniunii Europene.

După 1989, majoritatea statelor foste comuniste au adoptat sistemul de guvernare semiprezidenţial. Unele sunt state membre ale Uniunii Europene (Bulgaria, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia), altele nu sunt state membre ale Uniunii Europene (Croaţia, Macedonia, Ucraina).” (B. Dima, Semiprezidenţialismul românesc postdecembrist, în Sfera politicii, art. cit., p. 3)

[24] Ibidem

[25] B.Dima, art.cit., Sfera politicii, nr. 139, p. 4

[26] „1. Toţi preşedinţii postdecembrişti au avut cel puţin o relaţie conflictuală cu unul dintre prim-miniştrii postdecembrişti. (Iliescu versus Petre Roman, Constantinescu versus Radu Vasile, Traian Băsescu versus Popescu Tăriceanu).

Este interesant de observat că, în urma fiecărui conflict major dintre Preşedinte şi prim-ministru, Preşedintele care a supravieţuit prim-ministrului cu care a fost în conflict (Iliescu lui Roman, Constantinescu lui Radu Vasile şi Băsescu lui Tăriceanu) s-a implicat puternic în desemnarea unui prim-ministru obedient în urma alegerilor parlamentare (Iliescu l-a desemnat pe Stolojan în 1991, pe Văcăroiu în 1992; Constantinescu l-a desemnat pe Isărescu în 1999 şi Băsescu l-a desemnat pe Boc în 2008).

  1. Înainte de a fi aleşi, preşedinţii României au avut o poziţie ierarhic superioară în raport cu premierii pe care i-au desemnat în cadrul partidului sau alianţei alături de care au câştigat alegerile (vezi Iliescu şi Petre Roman, Iliescu şi Adrian Năstase, Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea, Emil Constantinescu şi Radu Vasile, Traian Băsescu şi Popescu Tăriceanu, cu specificarea că cei din urmă făceau parte în 2004 din aceeaşi alianţă, dar din partide diferite).

Astfel, a existat o tensiune a legitimităţilor diferite, producerea conflictului fiind rezultatul relaţiilor politice intra- şi interpartizane. În anumite cazuri, Preşedintele României a ajuns la un conflict deschis cu prim-ministrul întrucât acesta din urmă nu a fost obedient sau a manifestat semne de independenţă. Este cazul lui Roman în 1991 şi al lui Tăriceanu în 2005.
  2. Din cauza legitimităţii sale directe, Preşedintele se bucură de o mai mare stabilitate decât prim-ministrul. Aceştia sunt responsabili împreună cu Guvernul în faţa majorităţii politice din Parlament. Mai mult, Preşedintele este o figură însemnată în arhitectura instituţională. Majoritatea parlamentară este concepută de electoratul român ca o majoritate prezidenţială, care nu numai că este obligată să îl susţină pe şeful statului, dar este adusă la putere de acesta. Din acest motiv, argumentul 4 de la punctul II.1 trebuie nuanţat, în sensul că Preşedintele influenţează puternic (sau poate influenţa) procedura de formare a Guvernului prin prerogativa de numire a unui candidat la funcţia de prim ministru. De altfel, această influenţă politică a fost accentuată prin decalarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare.
  3. Răspunderea politică instituită prin art. 95 din Constituţie este o modalitate de limitare a puterii Preşedintelui. Cu toate acestea, în practica politică iniţierea acestei proceduri poate conduce la efecte politice negative pentru anumite partide, pentru anumiţi lideri politici şi poate afecta puternic chiar legitimitatea unor instituţii fundamentale.
  4. Procesul de selectare a candidaţilor la funcţia de Preşedinte este un factor important care poate afecta raporturile dintre instituţiile fundamentale. În general, în statele foste comuniste, persoanele care au obţinut funcţia de Preşedinte erau liderii cei mai puternici şi cei mai vizibili ai celor mai importante partide.

Preşedinţii României postdecembriste (Iliescu în 1990, Constantinescu în 1996, Iliescu în 2000 şi Băsescu în 2004) au fost puternic mediatizaţi, au condus partidele sau coaliţiile care i-au sprijinit şi aveau o influenţă puternică în rândul structurilor politice de partid.

Mai mult, în statele foste comuniste, liderii care au condus procesul de tranziţie de la un regim nedemocratic la un regim democratic au fost sprijiniţi puternic de majoritatea cetăţenilor. Legitimitatea lor în calitate de lideri ai transformării regimului politic era uriaşă şi s-a conturat înainte de a se redacta primele constituţii democratice (cazul Cehiei, Poloniei, Ungariei, României). Unii dintre aceşti lideri şi-au păstrat influenţa şi puterea şi au transformat instituţia prezidenţială într-un centru nervos al politicii naţionale (cazul României, Poloniei).

Astfel, implicarea acestor personalităţi active în activitatea Guvernului şi a altor instituţii fundamentale a fost o constantă a practicii politice postdecembriste.

  1. Există o serie de factori care influenţează activitatea preşedinţilor, dar care nu pot fi cuantificaţi: personalitatea preşedintelui în funcţie, precum şi personalitatea prim-ministrului, mesajele politice pe care le transmite în calitate de şef al statului, în special mesajele prin care critică o anumită politică publică, anumite partide, lideri politici sau instituţii. 
Preşedinţii României au avut relaţii nonconflictuale numai cu prim-miniştrii obedienţi (Stolojan, Văcăroiu, Isărescu). Nu este întâmplător faptul că toţi aceşti prim-miniştri erau independenţi politic când au dobândit funcţia. Ceea ce poate conduce la concluzia că raporturile tensionate şi conflictuale dintre preşedinte şi prim-ministru sunt mai probabile atunci când cei doi lideri fac/au făcut parte din acelaşi partid politic sau din partide politice diferite.

În ceea ce priveşte mandatul 2000-2004, acesta s-a caracterizat prin influenţa sporită a prim-ministrului, care era şi preşedintele celui mai puternic partid din Parlament. De altfel, nu se poate pune semnul egalităţii între stilul de a conduce al Preşedintelui Iliescu până în 1996, când a avut loc prima alternanţă la putere din istoria postdecembristă, şi stilul de a conduce al Preşedintelui Iliescu după 2000.

  1. Ambiguitatea textului constituţional cu privire la raporturile de putere dintre Preşedinte, Guvern şi Parlament a determinat apariţia unor situaţii de blocaj constituţional care au fost speculate de preşedinţii României.

Constituţia României impune un sistem de guvernare semiprezidenţial, în care raporturile dintre Preşedinte, Guvern şi Parlament sunt ambiguu reglementate, existând un potenţial de conflict între autorităţile statului. În acest context, este posibil ca anumiţi actori politici să forţeze Constituţia chiar în punctele ambigue pentru a genera asemenea conflicte în scopul dobândirii de noi puteri.

În sine, existenţa acestor conflicte juridice de natură constituţională dovedeşte limitele Constituţiei în vigoare, precum şi posibilităţile pe care le oferă Preşedintelui României de a-şi exercita influenţa la limita sau dincolo de limita Constituţiei.” (B. Dima, Semiprezidenţialismul românesc postdecembrist, art.cit., p. 4-5)

[27] Tot în opinia sa, sistemele semiprezidenţiale de guvernare nu reprezintă o sinteză între sistemul prezidenţial şi sistemul parlamentar, cât mai degrabă o alternanţă între faze parlamentare şi faze prezidenţiale. (B. Dima, Semiprezidenţialismul românesc postdecembrist, în Sfera politicii, nr. 139, p. 2)

49 de gânduri despre “In ce fel de republică trăim?

  1. Trăim în Republica Cristinei Guseth, reprezentanta societății cuvile și a străzii, a profesioniștilor care au ieșit în stradă, care știu de toate și nu știu nimic, care vor schimbare, dar nu știu ce fel de schimbare vor, în Republica semiprezidențială a lui Johannis, care, ca și aceea a lui Băsescu, tinde spre dictatură.

    Apreciază

  2. Poporul este imatur si needucat .
    Sa spunem ca nefericitii de pe Facebook nu sunt reprezentativi pentru populatia Romaniei – in mare majoritate sunt muncitori romani putin calificati , frustrati , emigrati in strainatate – bravo celor care i-au incurajat – lasat sa plece in masa , fara sa se gandeasca la consecinte – plus , recent , pensionari care datorita cresterii nivelului de trai au calculator si Internet pe care le folosesc sa se planga amarnic .
    Pe Facebook nu posteaza locuitorii zonelor rurale , profesorii , doctorii , oamenii cu o pozitie sociala stabilita .
    Demonstratiile ” de strada ” de acum doua saptamani , care i-au facut sa paleasca pe asa -zisii sefi PSD Dragnea – Zgonea , arata cat de manipulabil si imatur este electoratul romanesc – s-au comportat ca o populatie din tr-un oras din Orientul Mijlociu !
    Ca o comparatie cu altii , imagini din 1969 , de la funeraliile unui anonim praghez , Palach , care se sinucidea public impotriva invaziei Cehoslovaciei – cozi demne si ordonate la intrarea in biserica unde este sicriul , fara politie ; nici o scena de isterie in biserica , praghezii trec prin fata sicriului flancat de mai multi tineri in tacere ; inmormantarea , cu familia in spatele masinii cu sicriul si un serviciu de ordine cetatenesc tacut si sobru , trecatorii masati in lacrimi pe trotuar , autoritatile Pragai cu insemnele medievale ( coliere aurite , bastoane , chipiuri ) in cortegiu – toate intr-o tara comunista , in 1969 ! O cehoaica spune in franceza ziaristilor straini ” nu este o sinucidere . S-a ucis pe sine insusi pentru noi toti . Toti cei care suntem aici suntem pentru ca ne simtim vinovati ”
    De neimaginat in Romania anului 1969 care era in acel an , in ochii nostri , liberala si ingaduitoare – nu ma refer la permisivitatea regimului comunist ceh pe langa cel de la noi dar in primul rand calitatea educatiei populatiei impresioneaza …

    Apreciază

  3. ≡ ☀ ≡ Românii nu mai au eroi . Eroii nu mai sunt . În schimb ne-am pricopsit (fără s-o cerem !) cu diverşi „conducători” .
    „Conducători” cu mutre ciunte , căminare , de ispravnici .
    „Conducători” de contrabandă ce se-nchină la străini şi îi ascultă ca pe sfinți .
    Şi se târăsc pe jos în fața lor şi se minunățesc la ei ca la biserici , ca la popi şi cruci .
    Şi le-mplinesc şi gândul nerostit .
    „Conducători” speriați de derbedei , de Junkărşi , Redingi şi Barroşi . De Donalzi Tuşci fascişti şi revanşarzi . De van Rompuy apucători şi decrepiți .
    „Conducători” ciuliți şi stând s-asculte la vrăjelile „europene” şi-a altor soiuri de tâlhari şi hitlerişti perverşi .
    „Conducători” care ridică-n slăvi înalte pe americani şi criminali , pe cei cu boturile lor unse cu grăsime şi ciocuri lacome de jnapani şi bine îmbuibați . Dedimpreună cu nulandele jăpkare şi putori .
    „Conducători” perverşi , atenți pe la boscorodeli de şulări ori de ghiutănştaini , acolo unde-şi plecă-n servilism urechile clăpare şi nătânge . Lăsându-se sfidați , precum dihorii .

    „Conducători” de soiul lui Traian Băsescu , pe care l-au luat de maestru , de model .

    „Conducători” trădari şi arnăuți , cu iz de patrioți mongoli veniți din stepele kalmîce , corciți cu saşi rapaci , trădari , răuvoitori . Ce-s speculanți de case şi traficanți netrebnici de cărnuri de copii .”Conducători” şi ponți fățarnici , albanezi ; ce mint şi când respiră . Aflați în căutări şi căciuleli de colo-până-colo , doar-doar or da de vreun stăpân milos ( ca să ne vândă !!!) .
    „Conducători” năimiți , ținuți de sfori de iuzi . „Conducători” duşmani turbați ai propriei națiuni şi în acelaşi timp odăiaşi de venituri şi de străini . Pe care îi îmbuibă .
    Adică lepre de popor . Nu „conducători” .
    :::

    Apreciază

  4. ≡ ☀ ≡ Românii nu mai au eroi . Eroii nu mai sunt . În schimb ne-am pricopsit (fără s-o cerem !) cu diverşi „conducători” .
    „Conducători” cu mutre ciunte , căminare , de ispravnici .
    „Conducători” de contrabandă ce se-nchină la străini şi îi ascultă ca pe sfinți .
    Şi se târăsc pe jos în fața lor şi se minunățesc la ei ca la biserici , ca la popi şi cruci .
    Şi le-mplinesc şi gândul nerostit .
    „Conducători” speriați de derbedei , de Junkărşi , Redingi şi Barroşi . De Donalzi Tuşci fascişti şi revanşarzi . De van Rompuy apucători şi decrepiți .
    „Conducători” ciuliți şi stând s-asculte la vrăjelile „europene” şi-a altor soiuri de tâlhari şi hitlerişti perverşi .
    „Conducători” care ridică-n slăvi înalte pe americani şi criminali , pe cei cu boturile lor unse cu grăsime şi ciocuri lacome de jnapani şi bine îmbuibați . Dedimpreună cu nulandele jăpkare şi putori .
    „Conducători” perverşi , atenți pe la boscorodeli de şulări ori de ghiutănştaini , acolo unde-şi plecă-n servilism urechile clăpare şi nătânge . Lăsându-se sfidați , precum dihorii .

    „Conducători” de soiul lui Traian Băsescu , pe care l-au luat de maestru , de model .

    „Conducători” trădari şi arnăuți , cu iz de patrioți mongoli veniți din stepele kalmîce , corciți cu saşi rapaci , trădari , răuvoitori . Ce-s speculanți de case şi traficanți netrebnici de cărnuri de copii .”Conducători” şi ponți fățarnici , albanezi ; ce mint şi când respiră . Aflați în căutări şi căciuleli de colo-până-colo , doar-doar or da de vreun stăpân milos ( ca să ne vândă !!!) .
    „Conducători” năimiți , ținuți de sfori de iuzi . „Conducători” duşmani turbați ai propriei națiuni şi în acelaşi timp odăiaşi de venituri şi de străini . Pe care îi îmbuibă .
    Adică lepre de popor . Nu „conducători” .

    :::

    Apreciază

  5. Apreciez analiza dumneavoastra precum si evidenta concluzie referitoare la limitele constitutiei actuale. Ca cetatean pot sa comentez ca sunt foarte deranjat de existenta acestor doua centre de putere din Romania introduse de magicul cuvant „semiprezidentiala”. Nu cred ca e in interesul meu sa asist la harta dintre cele doua palate dar de multe ori nu am ce face. De asemenea, in ocaziile in care, cele doua se inteleg nu pot sa nu ma gandesc ca nu am nevoie de doi oameni ca sa faca treaba unuia. Trebuie sa remarc si faptul ca presedintele are surprinzator de putina putere pentru o persoana aleasa direct prin vot majoritar, in doua tururi de scrutin. Imi doresc foarte mult sa nu mai fiu in zodia lui „semi”. „Semi” a dovedit ca e rau, „semi” naste presedinti impotenti si tot „semi” modifica majoritati.

    In alta ordine de idei apreciez si gestul domnului Iohannis de ieri. Mi-a transmis ce imi doream: „Asta e guvernul meu, astia sunt ministrii mei, ei lucreaza pentru mine si prin reflexie pentru electoratul meu”. Eu sunt un astfel de elector. Pentru mine, „Romania lucrului bine facut” incepe de ieri seara. De ieri il si monitorizez de altfel. Impreuna cu prim-ministrul sau au sansa sa faca istorie sau sa devina istorie.

    Apreciază

  6. “Spre culmile înalte” ori “the Great Advance”. Lozinca lui Nicolae Ceauşescu a fost preluată dintr-o literatură serioasă de limbă engleză. Aflu despre aceasta – şi altele- abia acum, citindu-l pe Martin J. Wiener https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Wiener . Cartea lui capitală pare să fie “Cultura engleză şi declinul spiritului industrial în Marea Britanie, între anii 1850 şi 1980” (“English Culture and the Decline of the Industrial Spirit, 1850-1980”). Or, ultima perioadă cuprinde şi plimbarea cuplului prezidenţial românesc în caleaşca reginei Elisabeta a II-a. Opiniile deplorabile ale românilor despre acea plimbare le cunoaştem. Dar opiniile unor englezi ? Poate că alţii le ştiau demult. Eu abia acum am aflat despre ele, din cartea lui Martin J. Wiener ! În opiniile acelor englezi, tot ceea ce era bun pentru o ţară era aplicat de Nicolae Ceauşescu în România. Dar nu şi de către aristocraţia britanică în Marea Britanie ! Tacit era criticată regina Elisabeta a II-a. Iar noi îl proslăvim pe acest personaj chemat regele Mihai I ! Aici pe blog s-a rîs copios la un moment dat despre felul cum l-au păcălit englezii pe Nicolae Ceauşescu în problema industrială. Unii tipi cu glavă din Marea Britanie credeau exact invers !

    Apreciază

  7. 1. Traim in republica unde justitia se aplica numai la aia prosti , dar multi …

    http://www.enational.ro/news/politica/ori-suntem-presedinte-ori-nu-mai-suntem-iohannis-nu-da-casa-din-mana-509341.html/

    2. Traim in republica unde un arabete , mare ” tocator ” de zeci de milioane de euro ii ameteste pe aia multi de la punctul 1, profitând de lipsa de cultură politică a celor care cu bună credință au ieșit în stradă sa-l apere de bashitu-flatulat , cu minciuni , explicatii si jeguri aberante ( el nu stie de spagi si de furturi , e curat si nepatat , iar justitia intoarce capul si se tine de nas , ca pute ingrozitor ) .

    http://www.nasul.tv/exploziv-raed-arafat-reactie-la-dezvaluirile-facute-de-tolontan-despre-pompieri/

    3. Traim in republica unde pe aia dasteptii ( care -i pupa-n cooor pe papusarii straini acceptand cote de ” refugiati teroristi ” la noi in ograda ) ii protejeaza SPP-u’ in 4-5 perimetre , iar pe aia multi , de la punctul 1 , e la liber sa fie casapitzi cu bombe prin metrouri , sali de concerte , prin restaurante si baruri , acolo unde aia dasteptii nu pun picioru’ .
    huo kaizere , tu ai paza ta , te doare drept in cooor de noi , tu suferi numai de durerea caselor pierdute – GHINION si tu si noi !

    http://www.antena3.ro/actualitate/iohannis-cote-imigranti-romania-325063.html

    Apreciază

  8. Articolul dvoastra era valabil pe4 vremea in care dl Iliescu era p-resedimte.
    Ar fi fots valabil DACA dvoastra sau Ponta ati fi debenit presedintei.

    Nu mai este valabil cadnn presedintii sunt „de partea buna”.
    Intrevarea este buna DAR PTR CINE?!

    Apreciază

  9. http://www.conteledesaintgermain.ro/valoarea-ei-valoarea-ei-asta-e-valoarea-monicai-macovei/17-11-2015

    Valoarea ei, valoarea ei! Asta e valoarea Monicăi Macovei !

    by Contele de Saint Germain in Editoriale

    Vă sună manelistic? Înseamnă că aveṭi ureche muzicală.
    Dacă, după 25 de ani, mai există în politica românească un damf de rinoceri comuniṣti mari consumatori de spirt pe pâine ṣi de destine omeneṣti fripte pe grătar de zeghe, acesta vine de la două personaje caricaturale, la fel de frumoase pe dinăuntru ca ṣi pe dinafară: Traian Băsescu ṣi Monica Macovei.
    „Cine se aseamănă se adună” capătă o confirmare spectaculoasă nu doar prin alăturarea celor doi în construirea unui mutant juridic cu două capete antropofage, binomul SRI – DNA, dar ṣi prin oamenii pe care ei i-au propus sau îi propun pentru a le propăṣi creaṭia.
    Nu Monicăi Macovei trebuie să îi fim recunoscători pentru Daniel Morar ṣi Laura Kovesi?
    Ei bine, ieri doamna Macovei a încercat să lovească din nou. Numele de cod al calamităṭii pregătite: Cristina Guseth. O ṭară întreagă era să-ṣi scrântească gâtul de uluială, în stop – cadrul la care a fost forṭată de prestaṭia doamnei Guseth în faṭa Comisiei Juridice a Parlamentului. Nu se poate să nu fi văzut la viaṭa voastră o găină iṭindu-ṣi tărtăcuṭa ṣi încremenind în ascultare ca la descântecul de gâlci. Cam aṣa a rămas ṭara noastră telespectatoare la circul oferit ieri sub cupola ṣi în manejul Casei Poporului: blocată în contorsionism, năucită până la crampe de „cap de lup” de ce vedea ṣi nu putea să creadă.
    Aṣa, deci, arată idealul cerut de piaṭă: Cristina Guseth. Tânără, tehnocrată, liberă de odioasele partipriuri politice ce au otrăvit până azi societatea noastră, o autentică speranṭă.
    Această bâlbă de la justiṭie, departe de a trăda incompetenṭă, este un indiciu asupra luptei gigantice care se dă pentru acest minister de către forṭe de influenṭă în faṭa cărora Dacian Cioloṣ nu se poate impune.
    Deocamdată îl creditez pe domnul Cioloṣ cu bune intenṭii. Motivul? Acolo unde a fost lăsat să facă el însuṣi propuneri, s-a descurcat acceptabil. A primit însă ṣi unele mutări în plic. Pe care a trebuit să le accepte, în preṭul nominalizării sale. Doamna Guseth se numără printre acestea.
    Cine, aṣadar, se bate pe Ministerul Justiṭiei peste capul lui Dacian Cioloṣ? În opinia mea, sunt 4 mari jucători: 2 externi ṣi doi interni. SUA ṣi UE pe de o parte, binomul SRI – DNA ṣi Klaus Johannis pe de altă parte.
    În ciuda declaraṭiilor publice de viziune comună ṣi solidaritate, între SUA ṣi UE s-au înmulṭit în ultima vreme disonanṭele. Criza refugiaṭilor arabi ṣi atentatele de la Paris reprezintă doar două, cele mai recente ṣi vizibile, dintre loviturile primite de Europa în faṭa unei Americi neatinsă de acestea ṣi simptomatic de placidă la efectele lor. Dacă mai adăugăm ṣi scandalul VW, declanṣat în SUA, care costă Germania mult mai mult decât lasă aceasta să transpară, ṣi coroborăm totul cu declaraṭia lui Jean – Claude Juncker „Nu trebuie să lăsăm Washingtonul să dicteze relația noastră cu Rusia”, nu este greu să înṭelegem existenṭa unor ṭinte diferite în abordarea geo-strategică a celor două mari blocuri de putere, ṭinte faṭă de care România este, cumva, la mijloc.
    Aṣadar, trebuie să acceptăm că, neexistând o armonie deplină între abordările de politică externă ale SUA ṣi UE referitor la România, decidenṭii români sunt în multe cazuri obligaṭi să aleagă între cerinṭe divergente venite de la Washington ṣi Bruxelles. Cum aleg ei?
    În comparaṭie cu preṣedintele Traian Băsescu, care, plecând de la sexualitatea licuricilor, ṣi-a jucat tot mandatul pe mâna parteneriatului strategic cu SUA, preṣedintele Klaus Johannis pare a da unele semne, e drept, timide, de reorientare spre Europa. Trebuie însă să ṭină cont de o structură internă mai puternică decât el, binomul SRI – DNA, acest copil carpato-dunărean al CIA, care a demonstrat în ultimii ani că nu are rival în impunerea, pe cale democratică sau nu, a voinṭei sale induse de la Washington.
    Cristina Guseth este, cum bine se ṣtie, o prietenă devotată a Monicăi Macovei, cea cu mare influenṭă la Bruxelles. Doamna Guseth conduce însă ṣi fundaṭia Freedom House România, stipendiată consistent, în decursul timpului, de SUA. Este, deci, ṣi o prietenă a SUA. Desemnarea ei, în primă instanṭă, pentru Ministerul Justiṭiei, încerca să împace, după părerea mea, ṣi capra de Massachusetts ṣi varza de Bruxelles. O prestaṭie de coṣmar a candidatei a zădărnicit însă acest compromis.
    Ṣi astfel, prin aducerea în regim de avarie pe scaunul mult râvnit de la Justiṭie a Ralucăi Prună (alt cadru de nădejde scos din jobenul Monicăi Macovei – valoarea ei, valoarea ei), se pare că UE ṣi preṣedintele Johannis au obṭinut un oarece succes de parcurs în disputa cu cei care visau la o persoană mai ataṣată valorilor transatlantice.
    Traseele cruciale sunt marcate de borne.
    Debarcarea lui Victor Ponta a fost doar una dintre borne, pentru cei ce ṣi-au propus să conducă discreṭionar România prin justiṭie. Au atins-o! Acum, următoarea lor bornă este îndepărtarea luiTiberiu Niṭu, Procurorul General în funcṭie. Acest corp străin trebuie extirpat. Va fi una dintre primele sarcini ale noului ministru al justiṭiei.
    În final, un cuvânt de preṭuire pentru politicienii români în general ṣi pentru pesediṣti în special. Votul lor favorabil de ieri din Comisia Juridică ṣi mai ales manifestarea liberă a conṣtiinṭei ṣi bunei lor credinṭe, îi recomandă drept niṣte derbedei fără pereche. Liviu Dragnea, acest Nae Girimea al briciului ṣi pămătufului folosite pe invers, care pune bărbi în loc să le taie, secondat de mezelarul Zgonea al cărui singur semn de trecere prin viaṭa asta ternă este izul de usturoi pe care-l lasă în urmă, au arătat de ce trebuie ca PSD-ul să dispară. De-asta! Să vă fie ruṣine, laṣilor ṣi vânduṭilor!
    P.S. La fiecare ieṣire publică, Traian Băsescu îi critică pe corifeii binomului, preatemuṭii Coldea ṣi Kovesi, nu doar cu miṣtouri muṣcătoare dar ṣi cu un rictus de stăpân al inelelor în colṭul gurii. Mă întreb cu ce i-o avea la mână atât de devastator încât aceṣti lei ai junglei, care au băgat spaima în toṭi aleṣii neamului, devin, în faṭa lui, mieluṣei. Fără curaj, fără replică, fără demnitate. Oare vom afla vreodată?

    Apreciază

  10. @centru
    Vrei să sugerezi că în 1969, noi, românii, n-aveam educaţie de calitate ? De ce eşti atât de impresionat de o sinucidere ? Tocmai sinuciderea ne arată lipsa de educaţie ! Sinuciderea este un „proiect”? Aşa crezi dumneata?

    Apreciază

  11. Eeei! Și-acum, să vedem cine urăște de moarte „clasa politică” și-o vrea spânzurată, executată!:

    Funcționari de la Protecția Martorilor care delapidează bani publici.
    Polițiști de la Rutieră care iau mită.
    Polițiști care dau permise de conducere pe bani.
    Procurori și judecători care iau mită.
    Patroni de restaurante care au evidențe contabile duble pentru a înșela Fiscul.
    Medici la stat care iau mită.
    Pacienți care dau mită.
    Medici, farmaciști și funcționari de la Casa de Sănătate care fac matrapazlâcuri cu rețetele compensate și gratuite.
    Comercianți care lipesc peste termenul expirat etichete cu termen mai îndepărtat.
    Patroni care angajează cu salariul minim pe carnetul de muncă și cu salariul triplu dat în mână angajatului, pentru a înșela Fiscul.
    Salariați care acceptă să aibă salariul minim pe carnetul de muncă și să ia triplu în mână, pentru a înșela Fiscul.
    Funcționari la stat care, în loc să lucreze, stau pe FB în timpul programului (am exemple vii care, dacă intru pe FB la ora 9:00, sunt pe FB; dacă intru pe FB la 11:00, sunt acolo; dacă intru la 14:00, sunt prezenți, și sunt prezenți și la serviciu…).

    Ăștia toți trebuie înmulțiți cu sute de mii. Rezultă milioane bune care urăsc „clasa”.

    Apreciază

  12. @centru
    Pe de altă parte, ei, cehii, în anul 1969 vroiau ca noi, românii, să le cedăm mai mult din drepturile noastre economice în cadrul CAER. Pentru că ei, cehii, aveau educaţie, iar noi, românii, n-aveam ! De ce te bagi în vorbă, dacă nu cunoşti bine problema ? La fel ca Paul Goma, care îl adula pe Havel ! Dar primise –pe gratis!- apartamentul din cartierul select Drumul Taberei, pe Aleea Compozitorilor, de la Nicolae Ceauşescu ! Unchiul meu – tot refugiat basarabean- care muncise din greu pentru casă, turba de furie !

    Apreciază

  13. “Cio-cu’ mic, că EU sunt la pu-te-re a-cum” , asta mi-a sunat mie în urechi în timp ce preşedintelui i se dădea onorul, pe întuneric…Cu convoiul oficial înghesuit pe aleea Ministerului Apărării Naţionale, cu jantilica lui dragă bine încheiată la toţi nasturii, că era puţin friguţ, cu premierul lui mult mai mic de statură decât domnia-sa (cine crede că asta este întâmplător, se înşală, şi înălţimea lui Boc a înclinat talerul balanţei , acum nişte ani…) , cu stângăcia lui de doi metri fără cinci centimetri, Klaus şi-a pus cu mâna lui miniştrii în jilţuri… dar să nu vă închipuiţi că pentru ei era şuşaneaua , prieteni, nu…nu… spectacolul cu numere de o calitate îndoielnică PENTRU NOI ERA !…doar pentru noi…

    Citesc ce scrie Stelian Tănase despre “SCHIMBAREA LA FAŢĂ ”a preşedintelui, deşi îl detest pe Stelian Tănase pentru că îşi imaginează că el însuşi ar fi altceva, mult mai cu moţ decât clisa intelectualistă şi călduţă în care se scaldă, în timp ce continuă să fie mărunt în aspiraţii şi minor în realizări. Iată:

    „A fost o perioadă lungă în care Iohannis mai mult nu a apărut, în public. A călătorit, și-a văzut de viața lui privată. Probabil că și-a facut răbdădător lecțiile, a studiat jungla politică bucuresteană. Iată-l în noiembrie 2015 profitând ca un MARE MAESTRU DE ŞAH de împrejurarea că lumea a ieșit pe străzi să protesteze după nenorocirea de la Club Colectiv…”

    Cu toate că sesizează grotescul mişcării “marelui maestru”, în tonul lui Stelian Tănase răzbate un soi de admiraţie totală şi perversă, ca în faţa unei şmecherii scabroase, dar despre care ar putea spune, la o adică: ”multă lume n-ar fi făcut aşa ceva , dar eu…ei, bine eu aş fi făcut la fel ! ”

    În ce fel de republică trăim? Păi, în acest fel de republică , în care jucătorul pe nume Klaus, ia totul…

    Oare va fi uimită ţara numită România , cea care s-a dat de ceasul morţii să aleagă această reptilă cu palton, când va vedea admisă contestaţia în anulare a acestuia şi rejudecarea la foc automat de către “justiţia independentă” a cauzei care e pe cale să producă micul deranj de 320 000 euro în portmoneul preşedintelui , aducându-i înapoi şi casa luată cu acte măsluite ?

    Domnule profesor şi domnule Prim-ministru, pe blogul dumneavoastră, într-o zi normală, fără evenimente speciale, sunt 20- 30 de comentarii. Eu “intru” rar pe Facebook, dar chiar şi eu pot observa , în rarele mele escapade , că o imagine cu o doză de bere sau cu un fursec lângă o ceaşcă de cafea, descărcată din telefonul mobil, poate aduna tot 20-30 de comentarii , majoritatea de tipul: “mmm…ce bine arată!” sau “ce poftă î-mi ( sic!) faci cu ce bei tu acolo”.

    Iar asta mă îngrozeşte mai mult decât jocurile aşa-zis ascunse ale unui preşedinte nemulţumit că republica primită în dar este doar semiprezidenţială.

    Pentru că acela care comentează fursecul , anonimul bine manipulat, îi va da oricând unuia cum e Iohannis republica pe care şi-o va dori, chiar dacă nu se modifică nimic în Constituţie . Din simplul motiv că broşura numită Constituţie nu e pe pagina lui de FB, deci nu există.

    Apreciază

  14. In Republica abuzurilor si a statului politienesc !

    In Republica procurorilor si securistilor !

    In Republica fricii si a pumnului in gura !

    In Republica politrucilor si birocratilor care nu vad mai departe de farfuria lor !

    In Colonia Romania condusa de straini prin intermediul unor marionete !

    In Republica unde se fac experimente sociale pe oameni ( taieri de salarii si pensii , arestari la comanda , eliminarea elitelor , legi aberante , se testeaza suportabilitatea oamenilor , etc. ) si unde populatia este manipulata in masa prin media , retele sociale , cu mancare si bautura , etc.

    In tara in care toti oamenii cu bun simt , cu inteligenta si cu viziune s-au dat la o parte sau au fost dati la o parte si privesc scarbiti la acest spectacol grotesc .

    In decembrie 2012 , peste 70% din romani ( satui de abuzurile lui Basescu ) au votat Ponta si USL tocmai ca sa ne scape de acest sistem securist ; de tot acest blestem . Dansul a preferat sa bata palma cu ei …
    Astazi , din cauza lasitatii , caracterului si incompetentei acestui domn , Romania se afla intr-o situatie fara iesire . Intr-o mocirla .

    Practic , caracatita aceasta mafiota a cucerit incet , incet toata Romania . A plecat de la Cotrocenii lui Basescu , au continuat cu sistemul judiciar ( DNA , CSM , ANI , etc. ) , cu serviciile secrete , Curtea Constitutionala , cu presa si televiziunile , cu PDL si partidele asociate , cu ONG-urile si au ajuns in final la Parlament , la membrii guvernului si chiar la principalul partid din Romania .
    PSD-ul a ajuns o anexa a lui Iohannis condusa de un fost basist .

    Astazi avem o mascarada de democratie , in care toate institutiile si partidele joaca dupa partitura dictata de anumiti factori externi .

    In aceasta Europa comuna si unita , unde interesele si presiunile externe sunt inimaginabile , au existat totusi cativa lideri de tari care si-au exercitat cu mult mai multa demnitate si curaj aceasta functie de premier . Si unde nu se intampla ceea ce se intampla in Romania … Premierul Ungariei , al Greciei , liderii bulgari , presedintele Cehiei , etc.

    Mi-e foarte teama ca MIZA a tot ceea ce se intampla astazi in Romania ( o colonie condusa de straini ) nu este doar obtinerea resurselor acestei tari . Acestea au fost demult adjudecate .
    Mi-e teama ca miza a ceea ce se intampla ar putea fi aruncarea acestei tari intr-un razboi cu vecinii nostri . Sa fim pavaza unora si un camp de lupta intre doua puteri .
    Cu o populatie saracita si manipulata si cu un CSAT format din tot felul de minoritari si tradatori de tara , suntem perfecti pentru un astfel de rol .

    O vorba veche spune ca :

    ” Lupta cu dusmanul nevazut este cea mai periculoasa ! ”

    Cred ca PSD-ul ar trebui sa-si gaseasca acei lideri curajosi care sa spuna oamenilor cine sunt acei dusmani nevazuti , ce pericole ii pandesc pe romani , cine se afla in spatele unor partide si ONG-uri si apoi sa lupte cu ei pentru binele acestei tari .

    Apreciază

  15. Inginer electronist la Justiție (!)
    Medic rezident la Sănătate (!)
    În programul de guvernare, comasarea alegerilor parlamentare, locale și prezidențiale (europene nu?) (!)

    Cum e cu specialiștii?

    Am să urmăresc activitatea guvernului, încercând să fiu cât pot de obiectivă.
    Mă interesează politicile macro, precum investițiile, stimularea sectorului privat, accesarea fondurilor europene, creșterea economică și plafonarea veniturilor bugetarilor.
    Găsesc că Guvernul Ponta le-a dat prea mare atenție bugetarilor.

    Apreciază

  16. @fostă basarabeancă, noiembrie 18, 2015 la 6:38 am

    După ce am scris textul de ieri, exact la bătrânul dumneavoastră patriot şi filozof m-am gândit , cel luat la “ocazie”şi încărcat de bunătăţi de-acasă, mergând la feciorul lui de la oraş, fecior apt să construiască un viitor mai bun patriei, cu ogoare mănoase şi cu fabrici şi uzine, de tot felul.

    Un fel de : ”din zori până-n seară, dezvoltăm o ţară! ”, adică dovada vie că şi un mare actor anticomunist al patriei poate fi oricând penibil, chiar dacă se numeşte Victor Rebengiuc şi are nevoie de bani.

    Apreciază

  17. Mda… procurorul care contesta valoare științifică a acestei lucrări era … cum să spun oare?… Slăbuț de înger? E clar ca lumina zilei ce vrea să spună autorul, nu-i greu de categorisit conținutul; da, era prostuț bine. Dacă era mai puțin prostuț, și-ar fi dat seama că e depășit și nu ar fi riscat să se umple de asemenea rușine. Altă variantă nu văd. Cu reaua credință, nu cred să fie; tot trebuie să-ți fie frică de ridicol.

    Teoria e clară; se pare că ar trebui ajustată Constituția prin locurile ambigue. Semiprezidențial sună potrivit pentru noi.

    Însă cum să prevezi partea legată de personalitate, pe care ați adus-o în discuție (și care ne doare atât de tare) de mai multe ori? Partea de personalitate, în România de azi, ar trebui abordată în strânsă legătură cu partea de tranziție. E clar, fără oameni maturi, născuți și educați în comunism, nu se putea conduce o țară, pentru că nu e un joc video, este responsabilitatea supremă pe care și-o poate asuma ființa umană. Așadar, omul fiind ceea ce a devenit de la naștere până în clipa de față, nu poate să-și schimbe concepția despre lume și personalitatea peste noapte. Mă tem că este aproape imposibil să te schimbi după 50 de ani, excepție făcând cazurile în care oamenii au trecut prin experiențe șocante, marcante. Despre tineri m-am săturat să discut și să ascult. Experiență de viață atât am de spus. Tinerețea să pozeze în chiloți, că asta-i menirea ei. Și madame Merkel umbla goală pușcă în public, nimeni nu s-a mai scandalizat, pentru că era în tinerețea ei, nu alaltăieri.

    Înțeleg, ca o gospodină modestă ce sunt, că „semiprezidențial” are rolul menținerii echilibrului.

    Alt lucru, pe care ni l-a arătat istoria de multe ori, este că puterea corupe. Lăsând la o parte situația noastră (estică și tranzitorie), s-au întâmplat scandaluri la casele cele mai mari ale lumii. Și nu mă refer numai la instituțiile prezidențiale sau guvernamentale, după caz, mă refer la oricare posturi ce conferă putere deosebită: directori și funcționari ale organizațiilor internaționale, iată, nici în sport nu lipsesc scandaluri uriașe, cum ar fi cel de la FIFA (sau cum îi mai spune). Vă vin în minte și alte exemple, sunt convinsă. N-aș vrea să-l ratez pe Richard Nixon, reprezentant al celei mai democratice națiuni (măcar la nivel de intenție). Stați! Cât pe ce să uit de reprezentantul FMI în România ce dănțuia amușinând nuri din niște decolteuri adânci de ie. Parcă s-a auzit ulterior că nici șefa lui nu era ușă de biserică.

    Dacă s-ar considera că sunt necesare mai multe mecanisme pentru echilibru, probabil birocrația și hățișurile instituționale ar îngreuna și mai tare mersul guvernării. Cam cum se întâmplă pe la Comisia Europeană, monument monstruos al birocrației și al mecanismelor de control greoaie și încâlcite, despre care, personal, cred că sunt, în esența lor, niște concepte eșuate (gras remunerate, prea gras).

    În același timp, să mizezi pe buna credință a cetățenilor (a celor care muncesc, și, în mod special, a celor care-i controlează și conduc), fără să ai un sistem educațional care a demonstrat în timp prin calitatea societății, mi se pare o greșeală. Să începem prin educație.

    Cred că a venit momentul în care să se taie nodul Gordian. Aștept ca o minte luminată și citită să inventeze un sistem mai simplu și eficient. Să nu mă glumească nimeni cu cipuri implantate cetățenilor și alte asemenea. Eu vorbesc serios.

    N-am nici măcar o idee, înafară de asta cu educația. După care să se poată miza, într-un sistem mai simplu, pe buna credință a populației.

    Apreciază

  18. (daca-mi permiteti domnule Nastase sa-mi expun un punct de vedere).

    Eu cred ca ar fost bine,in 2003 cand ati modificat constitutia,sa fi ”impins” si mandatele parlamentarilor,respectiv pe cele ale alesilor locali,la 5 ani ,astfel incat,toate alegerile sa se desfasoare in acelasi an,(atentie!…spun,in acelasi an si nu in aceasi zi).
    Ulterior,dupa ce Romania a intrat in UE, cred ca factorii responsabili,(greu de rostit aceasta sintagma ,zilele astea),ar fi trebuit sa gaseasca o soutie pentru ca inclusiv alegerilepentru PE sa se suprapuna cu celelalte.
    Un considerent de ordin practic:
    -Cred ca un guvern poate fi mult mai eficient daca are la dispozitie 4 ani ”liberi”,(stiti la ce ma refer),pentru a-si pune in practica programul,(care in mod inevitabil,contine si masuri mai putin populare),pastrand masurile cu impact electoral,pentru ultimul an.
    Datorita decalajului creat,intre anumite tipuri de scrutinuri,am ajuns sa avem alegeri din 2 in 2 ani si dupa cum am vazut,actul de guvernare are de suferit in sensul ca masurile de reforma sunt amanate pentru la…”sfantu’ asteapta”.

    Acum,cateva considerente legate de legitimitate si altele…

    De la caderea comunismului si pana in zilele noastrea am avut multe cicluri electorale in care alegerile s-au suprapus.De cele mai multe ori,(daca nu de fiecare data),optiunea majoritara a electoratului ,nu a fost ”multiculora” in sensul ca nu s-au votat primari de-o culoare,parlamentari de alta culoare si eventual,Presedinte independent.
    Eu zic ca in acele vremuri sistemul a fost mult mai functional decat acum.
    La fel ca in cea ma evouata democratie a lumii,cei care pierdeau alegerile,paraseau scena cu toata administratia din dotare,(de sus si pana jos),iar cei care castigau,umpleau golul lasat cu propria administratie.
    Efectele nocive ale acestor departajari le resimtim abia acum cu adevarat.
    Daca in 2012 alaegerile generale s-ar fi desfasurat concomitent cu cele prezidentiale,candidatul USL ar fi castigat fara probleme.
    Doi ani mai tarziu…GHINION!…s-a schimbat in mod radical…paradigma.
    Candidatul USL,(pentru ca asa s-a prezentat in alegeri),a fost invins la scor de candidatul PNL+PDL.
    Legat de legitimitate,(un termen foarte des trambitat de catre perdantii din 2014),hai sa vedem cum stau lucrurile,in mod real si nu imaginar.
    Alianta USL constitutia in jurul celor doua partide mari,PSD+PNL,a obtinut ”marea” victorie din 2012 cu 4,5 milioane voturi,(tin sa subliniez acel +PNL). Dupa rupere,locul liberalilor a fost ocupat de partide care n-au rezultat in urma alegerilor,partide formate,in cea mai mare parte,din ”refugiati”. 🙂
    Majoritatea lor,(cei care si-au gasit adapostul in UNPR),au fost trimisi in parlament ca sa faca,printre altele,opozitie si la ”ciocoii” din PSD,(o deturnare de optiune ,clara).
    Ce legitimitate poate sa aiba acest conglomerat trans-partinic?
    In 2014,Presedintele Klaus Iohanis a obtinut cu aproape 2 milioane de voturi mai mult decat tot USL-ul la un loc,(iar ma repet,alianta din care facea parte PNL).
    Asa cum era firec,(pentru ca intotdeauna castigatorul ia totul iar invinsul ,pierde totul),popularitatea actualului Presedinte s-a dus la 70% si cam acolo a ramas ”acul”.
    Mai mult,conform sondajelor realizate in ultimul timp,”popularitatea” parlamentului a scazut la 6%.
    Era de asteptat ca legitimitatea ”artificiala” a fostei guvernari,respectiv a majoritatii care a sustinut-o,sa ”puste” in strada.
    Frustrarea ingrozitoare a celor 70% dintre romanii,(din tara si diaspora),care-l sustin pe Iohanis,a avut nevoie doar de-o scanteie ca sa explodeze.Din nefericire scanteia sau mai bine zis scanteile au declansat un nenorocit de incendiu soldat cu victime,(trebuie sa recunosc ca Ponta si al sau guvern,n-au avut o vina directa pentru aceea tragedie).
    Nu are nicio legatura cu faptul ca-i un om cazut….Ponta a procedat corect si in seara zilei de 16 noiembrie 2014,cand si-a recunoscut infrangerea,dar mai ales acum,de curand,cand si-a dat demisia.N-ar fi fost suficiente plecare lui Piedone si Oprea.
    Spre deosebire de oamenii de rand,oamnii politici,(in special cei relavanti) cunosc de la servicii si alte surse,starea de spirit a populatiei,.
    Basescu nu si-ar fi scos partidul de la guvernare in 2012,pentru cele 2000 de persoane care demonstrau in Piata Universitatii.A fost informat ca mesajul celor din strada rezoneaza cu cei ramasi acasa si era chestiune de timp pana cand mitgul sa se transforme intr-o veritabila revolta populara,foarte greu de administrat.
    In cazul lui Ponta lucrurile au stat si mai grav,pentru ca in toata tara si diapsora au iesit in primele 3 zile in jur de 300.000 de romani care s-ar fi putut transforma,in ziele urmatoare,in cateva milioane bune,pentru ca starea de nervozitate a populatiei datorata acelui accident dramatic,era alimentata,in fiecare zi,cu stiri despre …inca un deces si inca un deces si inca un deces.
    Pe termen scurt gestul lui Ponta a salvat si actuala clasa politica,(starea de timorare a politicienilor are legatura cu starea de spirit a populatiei care nici pe departe nu s-a domolit).Daca in perioada urmatoare politicienii se vor complace in aceasi stare de ticalosie si nesimtire,reeditarea revolutiei din 1989,nu va putea fi evitata.
    Daca se culca pe urechea….”doamne ajuta ca in perioada urmatoare sa nu se produca o noua drama” se cheama ca si-au pierdut pana si instinctul de conservare.
    Din punctul meu de vedere,alegerile generale anticipate,reprezinta singura solutie de avarie in acest moment.
    Multumesc!

    Apreciază

  19. Traim in republica, in care, potrivit reglementarilor constitutionale in vigoare, statul este organizat potrivit principiilor separatiei si echilibrului puterilor in stat;

    in republica in care suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum;

    in republica in care potrivit garantiilor constitutionale, nicio persoana sau niciun grup nu poate exercita suveranitatea in nume propriu;

    traim in republica in care limba oficiala este limba romana, in niciun caz in Germania care si-a tradus Constitutia in limba araba, ca sa poata fi cunoscuta si respectata, si in niciun caz, in Franta, unde nu mai tarziu de sapatamana trecuta senatul a respins cu o larga majoritate legea de ratificare a Cartei europene a limbilor regionale si minoritare, in conditiile in care ei sunt singurii care mai agita rahatul la facultatea de medicina de la Targu Mures;

    traim in republica in care inca exista prevederi referitoare la incorporarea tinerilor de la varsta de 20 de ani;

    traim in republica unde autoritatea stabilita pentru apararea Constitutiei apara puterile conjuncturale si ordinele statelor straine;

    traim in republica in care nicio autoritate a statutului nu respecta prevederile constitutionale privitoare la menirea si atributiile pentru a caror ratiune exista;

    traim in republica in care de zece ani nu se stie cu certitudine cine conduce si cine este in opozitie;

    traim in republica in care guvernul tarii este inlocuit pentru a se usura decizia celor care vor sa manjeasca mainile tuturor cetatenilor tarii cu sangele nevinovat al unora care inca mai au puterea sa lupte pentru demnitate si existenta tarii lor;

    traim in republica pentru care sacrificiul, credinta si speranta inaintasilor care au luptat pentru existenta ei, sunt calcate in picioare;

    traim in republica in care drapelul de lupta este cedat si vandut pentru cateva secunde de glorie in niste batalioane straine;

    traim in republica in care, in afara de sacrificiul suprem, saracia si umilinta inaintasilor, sau poate nebunia sfanta a unora precum Donici, alta ratiune sfanta pentru a-ti mai dori sa mergi inainte pentru un viitor impreuna, nu mai exista.

    Dupa Revolutia din decembrie, sau dupa fiecare eveniment tragic sau manifestatie violenta, m-am intrebat de fiecare data, de ce intotdeauna este atacata armata.

    Abia dupa anul 2000 am inceput sa inteleg.

    Dupa 2000 m-am intrebat, de ce ne sunt furati si cumparati pe doua cepe degerate tinerii, dupa 2007 am inceput sa inteleg de ce.

    Nu am reusit sa inteleg insa, sau poate nu vreau sa accept, inca, de ce dupa evenimentele tragice de la sfarsitul lunii trecute, ne este atacata Sfanta Biserica cu atata inversunare, si mai rau, impinsi spre aceasta lupta, proprii cetateni, proprii fii ai acestui neam, intrebandu-ma continuu, de ce?

    Ma intreb cum sa fii atat de imbecil, incat sa-ti ataci propria temelie a neamului, cea in jurul careia s-a constituit si rezistat, aceasta natie.

    Cum este posibil sa iti ataci leaganul parintilor tai, cum este posibil sa te lasi atat de usor pacalit si atras spre astfel de acte barbare.

    Cum este posibil ca dupa atatea victime ale razboiului, si nu ma refer numai la cele trei razboaie fundamentale, cate a avut aceasta tara, atrasa de atatea ori in capcanele si razboaiele altora, suntem atat de usor inca de pacalit si atras in altele, din care, nu avem nimic de castigat, ca de principii de aparare comuna, trebuie sa fii un pic ratacit sa poti accepti asa ceva.

    Pacea nu este eterna, evident, ne spunea relaxat de la Berlin, noul nostru ambasador, tot evident i-as spune, nu are cum sa fie, o avem intr-un fel, doar de vreo 65 de ani.

    Cat de imbecil sa fii, imi tot spun, mie doar, ca dupa atatea sacrificii de vieti omenesti, dupa atatea pagube de razboi, platite si rasplatite, dupa atatea teritorii, si frati de sange si trup lasati in afara teritoriului tarii, dupa atata umilinta si insingurare ca natie, dupa atata saracie pe care a suportat-o acest neam, in toata aceasta perioada, sau poate doar la cea curenta, in care am fost obligati sa renuntam la datorii, la suveranitate, la demnitate, la respect, dupa toate aceastea sa mai fii atat de usor de pacalit si atras spre altele?

    Traim in tara in care proprii ei cetateni renunta cu atata usurinta la a-si pune intrebari, de exemplu, cum naiba sa ii consideri vinovati intr-un accident doar pe cei care au cerut, si nu si pe cei, care au acceptat, si mai ales sa accepti si sa ii transformi in eroi, atata vreme cat sunt atat de multi eroi care au luptat pentru existenta si intregirea acestui neam si sunt uitati si ignorati cu atata usurinta.

    Pe terotoriul Slovaciei, numai, sunt peste 15 mii de cetateni romani cazuti pe front, s-a gandit oare cineva sa introduca in circuitul macar turistic, o astfel de cunoastere si a acestei realitati?

    Vine Sfanta zi de 1 Decembrie, deja am sesizat, ca propaganda on-line platita de mai marii nostri, aceiasi care a functionat si in campania de anul trecut, cat si in cea, care a chemat atatea suflete in sala mortii, a inceput sa functioneze, le spun acelora care s-au lasat atat de usor mintiti la inceputul lunii, cat de caini sa fiti ma, sa nu aveti bunul simt, sa faceti un pic de efort, sa ganditi, cum s-a ajuns pana la aceasta zi?

    @ papasha, da bancul ala in care ciobanul ii raspunde si ii spune, ca pierde vremea, si ca in burduful de caine, nu are cum sa iasa branza buna, il stii?

    Apreciază

  20. Raspuns la intrebarea din titlu: „in Republica timpurilor noastre”. E Republica tipului nou de politicieni: de un populism respingator. Iata, va dau un exemplu care o sa egalizeze aceasta dezbatere. Premierul liberal al Ontario, doamna Wynne declara ieri:

    „I think that this is actually a time we need to reach out to our Muslim neighbours and friends and recognize the acts that took place in Paris were acts of terrorism and not borne of religion,” Wynne said.

    Cit de dus cu pluta poti fi – in disperarea de a arata ca esti „politically correct” – sa afirmi ca ce s-a intimplat sunt „acte teroriste care nu au origini religioase”. Sincer, cred ca tinerii care vor o altfel de democratie in Romania ar trebui sa vina si sa traiasca in „paradisul democratic” din America de Nord.

    Astia aici nu fac suficiente locuinte pentru homelesi, saraci si persoane cu disabilitati, dar sunt gata sa primeasca jdemii de sirieni. Cum poti sa mai crezi in aceste partide care sunt acolo sa te reprezinte? De douazeci de ani se screm sa faca ceva autostrazi in Toronto, si nu sunt in stare. De douzeci de ani promit, cheltuiesc pe „studii de fezabilitate” cu prietenii, dar nu fac mai nimic. Vreti democratie in Romania? Si eu vreau, in Canada!

    Eu zic sa ne linistim cu „democratia”, ca ea este pentru dulai.

    http://www.cp24.com/news/wynne-ontario-s-plan-to-settle-10-000-refugees-can-be-done-1.2662602

    Apreciază

  21. @Luminița Arhire

    Să știți că m-am mai întâlnit cu moșul, apoi cu baba lui! El e la pat și dânsa a preluat curieratul, dacă vă vine să credeți! Au amândoi peste optzeci de ani. Putoarea de fiu-său va trăi cât cioara, dacă mănâncă numai bio și bun, fără să miște un deget. Am aflat că stau într-un apartament cu două camere și azi (probabil primit de la stat pe vremuri și achitat în o mie de rate la un preț simbolic): trântorul cu nevasta, fiul lui și nora, plus doi nepoți. Ar fi culmea să trăiască din ajutoare sociale… asta nu mai știu. Trag apa pe bani la bloc.

    Apreciază

  22. Este „amuzant” acel Bogdan Dima….. care este absolvent al Facutatii de Drept Bucuresti.. Facultate in care am invata ca in Romania legea se interpreteaza si dupa intentia legiutorului ,adica si „in spirit” nu numai dupa „litera”

    Ori in 1990 societatea romaneasca era , cel putin fascinata, de modelul american. Adica un presedinte ales care sa fie si sef al executivului si sa aiba si puteri f mari .
    Insa cum in 1990 domnul Iliescu era ca si ales … (de „prostime” aia care era comparata cu bobocii de gasca descrisi de Konrand Lorenz ) societatea „civila” aia democratica cetitoare de Toaca-nVila era obsedata sa nu cada sub „dcotatura majoritatii” (presupus stupida) si se agita in strada (mai tineti minte vara 1990? AC organiza in fiecare duminica o paranghelie :Miting si Mars . Inlcus la „camsilor albe” care cica ar fi stans un milion. Ma rog nu erau un milion dar etrau cu mult mai multi decat ce s-a vazut acu 2 saptamani)
    Asa s-a ajuns la ctuala formula!

    Apoi a aurmat victoria Tzapului (d)Ebil .. si la dracu cu principiile europene!!! Si Tzapu a demis un premier care incepuse sa se gandeasca sa candideze la presedentie (ca zisu premier era Secrreatrul general al PNTcd cine sa mai tina cont?!

    Dupa 2000, o noua administratie si un nou-vechi presedinte, adica dl Iliescu reloaded, a modificat Constitutia specificand in clar : „presu nu are voie sa demita premierul” si socoetatea „in civil” era satiscafuta.
    Asta pana cand nu a castigat iar „partea buna” (buna ptr cine?!) ca iar bineganditorii au dorit presedinte puternic…

    Insa Dima este silit sa „gandeasca Korect” ca sa iaba ce manca si el .. asa ca da-i cu citate inutile din diversi teoriticieni. „Uita” insa ca la noi nu este vorba de „doctrine” sau macar de idei ferme chiar daca preconcepute ci doar de cel mai feroce oportunism .. si daca iesea Ponta ..
    Asa ca inventeaza si el saracu ..
    De exmplu : Toţi preşedinţii postdecembrişti au avut cel puţin o relaţie conflictuală cu unul dintre prim-miniştrii postdecembrişti. (Iliescu versus Petre Roman, Constantinescu versus Radu Vasile, Traian Băsescu versus Popescu Tăriceanu) onucrcand borcanele..
    Iliescu si Basescu trebuiau sa fie ascultati. Ei erau fosti sefi ai partidelor .. erau artizanii victoriei in alegeri, aveau o pondere electorala personala . In cazul dlui Iliescu pondera era enorma .. in 2000-2004 putand strange lejer peste 10% dinvituri fara sa isi faca propanganda electorala (in 1990 partoduletu de bunzur a lui Ciorbea avea principalul punct ” Noi il oibim pe dl Ilescu”. Da da Cirobea primul premier CDR ist!). In 2004-2008 Basescu ar fi realizat un minim de 5% „de pe scaun”(ul de la Ciresica!) …. Adica scuzati erau „resurse” de mare valoare ..

    Insa Tzapu .. Emil dracul de el … era in plus. El a fost ales ptr ca era sprijinit de CDR nu a dus CDR ul la victorie .
    Deci influenta lui in CDR se poa explica doar prin „nevoia de tatuc” …si inefabilul suflet de sluga (proastam hiata si lenesa) a (b)”elitei” noastre ..

    Inca o perla „Preşedinţii României postdecembriste (Iliescu în 1990, Constantinescu în 1996, Iliescu în 2000 şi Băsescu în 2004) au fost puternic mediatizaţi, au condus partidele sau coaliţiile care i-au sprijinit şi aveau o influenţă puternică în rândul structurilor politice de partid. Umbl;a vorba ca atta timp cat a trait Coposu .. Emil era ala trimisu sa cumpere Kentu’ Seniorului!!!
    Sau … „În anumite cazuri, Preşedintele României a ajuns la un conflict deschis cu prim-ministrul întrucât acesta din urmă nu a fost obedient sau a manifestat semne de independenţă. Este cazul lui Roman în 1991 şi al lui Tăriceanu în 2005.”

    Este pe dfracu ghem . Pustiulache uita ca Tariceanu era presedintele PNL, care era piua-ntatai in ADA si ca in ADa mandatele se repartizasera 2:1 in favoarea PNL.
    Apoi Bombanel ala era copil prin 90.
    Dinati a fost o mare manifestatie a minerilor , la care s-au alipit multi bucuresteni (din aia din Pta Universitatii) special sa dea jos guvernul Roman. Petre Roman si-a „depus mandatu” si zice acu ca nu si-ar fi dat „demisia”…. Adica ca si cum Bercea mondialu s-ar apara „nu l-am taiat ci doar l-an shundrit cu brisca”… Asa s-a ajuns la guvernul Stolojan .. nu prin „opozitia” provest a lu’ Petrica .. restu este fabulatie posterioara menita sa „acopere” trecutu „neocomunist” al FSN (ramura Petrica) ca eletcoratu’ CDR sa „inghita” colaborarea cu FSN(ramura Petrica)- care etra o conditie sine qua non a infrangerii FDSN … si sa nu il intrebe nimeni „de ce ai ucis pe Crainiceanu si Frumuaanu j…e?”

    Dar este mai confrotabila minciuna..
    Ca nimeni nu pare interesat de ce a zis Cristoiu : „Toţi cei care şi-au făcut ziare în anii ’90 aveau în spate «băieţii». Era fosta Securitate care voia să facă bani“
    Până la urmă v-aţi lămurit cine se afla în spatele revistei „Zig-Zag”, spuneaţi că erau tot „băieţii”…
    Cu Octavian Mitu şi acum sunt în relaţii bune, e prin America, consilier. Nu am abordat problema, sunt un om delicat. Dar cum să vină un absolvent de facultate să facă un ziar în ianuarie 1990?
    După părerea mea, toţi cei care au făcut atunci ziare – patroni, nu ca mine – aveau în spatele lor „băieţii”. Adică aveau legături cu fosta Securitate. Da, ăia care aveau bani. Dar staţi să ne lămurim. Să nu plecăm de la premisa că era fosta Securitate care voia să păstreze ceauşismul. Nu, era fosta Securitate care voia să facă bani în noua orânduire. Asta a fost şi una din forţele principale care l-a răsturnat pe Ceauşescu. Au zis „bă, îl răsturnăm şi facem bani”.
    O zonă a fostei Securităţi care, după ’90, s-a plasat împotriva lui Ion Iliescu.
    Da, păi de la început a fost. Era fosta Securitate care voia să facă capitalism. Mulţi dintre ei fuseseră în Occident, văzuseră ce e p-acolo, şi le-a fost greu să mai accepte comunismul.
    Simţeaţi şi vreo influenţă în partea editorială dinspre această zonă a Securităţii? La „Zig-Zag”, în prima fază, făceam bani. Eu acolo n-am avut acţiuni, vă imaginaţi ce idiot eram! Mie îmi părea bine că sunt şef în presă. Cei care erau în spate adunau un profit uriaş, dar nu ştiu cine erau. Şi pe măsură ce s-a înaintat către fenomenul Piaţa Universităţii, aprilie-mai 1990, tonul revistei a început să deranjeze. Bănuiesc că adevăraţii proprietari, cunoscuţi de către oamenii lui Iliescu, au început să fie sunaţi. Momentul de declic, în care s-au hotărât să scape de mine, a fost un editorial al meu în care scriam despre o deplasare a lui Ion Iliescu în Iugoslavia. Acolo luase un singur jurnalist, o ziaristă despre care aveam bănuieli rezonabile că e mai mult decât o simpatie a lui. Şi atunci am scris un editorial în două ape, nici nu spunea că… mă rog, dar în acelaşi timp mă întrebam „cum, domnule, din toţi ziariştii din România, o iei doar pe ea?”. Era Carmen Firan, fusese secretara lui la Editura Tehnică. Asta a deranjat şi s-a pornit o operaţiune de îmbolnăvire a mea. Am avut o problemă la şold şi m-am dus, ghinionul meu, la policlinica Ministerului de Interne. Eu, în perioada respectivă, îi apărasem pe foştii securişti. Îi apărasem şi dintr-un calcul comercial: întotdeauna e bine să aperi pe ăla care e hăituit de oficialităţi pentru că îţi dă documente.

    Citeste mai mult: adev.ro/nv1int

    It’s clera?
    Ca apa pura de izvor? Ca avotca? Ca aquavitu’? Ca ginu’?

    Bogan Dima zice ce ii uizc noii patroni ai Romaniei … care se falat si in spatelwe Zig-Zag samd …

    Si „adevarul” este ce stabilesc ei .. ca ei sunt Ministerul Adevarului!!!

    Apreciază

  23. sadicu scrie:
    ,,Din punctul meu de vedere,alegerile generale anticipate,reprezinta singura solutie de avarie in acest moment.”

    De acord, cu conditia sa se oganizeze alegeri anticipate atat pentru Parlament, cat si pentru Palatul Cotroceni.
    De ce nu ar demisiona si Presedintele ? Atat Presedintele cat si actualul Parlament au in spate voturile a milioane de romani (adica a cvasimajoritatii cetatenilor care au mers la vot), deci, au aceeasi legitimitate. In Constitutie nu se vorbeste despre dihotomia PUTERE si OPOZITIE, toti parlamentarii avand exact aceleasi drepturi si obligatii in raport cu cetatenii. Nu are nicio relevanta, pe fond, cum se re-aranjeaza politicienii din/in parlament, deoarece, GUVERNUL , ORICARE AR FI EL, NU ESTE O ENTITATE ALEASA IN MOD DIRECT DE CETATENI.
    De exemplu, actualul guvern are o perfecta legitimitate, deoarece, este o emanatie a parlamentului , care, cu majoritate de peste 2/3, a votat in favoarea propunerii de guvern.
    Dar pentru limpezirea apelor si pentru revenirea cat mai rapida la democratia autentica (intrinsec legata de un sistem bazat pe multi-partidism predictibil, conform Constitutiei in vigoare). poate ar fi bine sa se opteze, in unanimitate, pentru alegeri anticipate generale si prezidentiale, pe baza unei noi legi electorale (cu o mentiune expresa de restrictionare legata si de migrarea politica ulterioara) , validate de CC in prealabil si in regim de urgenta. La urma urmei si CC are responsabilitatea stabilitatii politice si asigurarea suveranitatii nationale, deci, in cazuri exceptionale, trebuie sa-si utilizeze la maximum abilitatea interpretarii prerogativelor constitutionale. (Z)

    Apreciază

  24. Adrian B. scrie:
    ,,Cred ca PSD-ul ar trebui sa-si gaseasca acei lideri curajosi care sa…..”

    Eu propun ca PSD sa procedeze precum Putin (dupa atentatul din Sinai n.r.) si sa ofere o recompensa publica de 50 de milioane de parai pentru cel care va identifica (si convinge sa participe n,r,) macar o garnitura de 5 lideri ,,curajosi” si ,,vizionari” care sa duca en fanfare PSD-ul tocmai…pe Everest. Sau macar la 35-38 %, cat avea in sondaje pe timpul domnului Victor Ponta. 😉

    Apreciază

  25. In ce fel de lume traim ?

    1. Bravo fetelor , lichidati si voi cat de multi puteti , iar apoi faceti ca mafia napolitana , bagati-le in gura un ciocarlan ( daca este ” al lor ” propriu , ar fi perfectiune ) mort .

    http://www.nasul.tv/tinerele-care-lupta-impotriva-statului-islamic-motivul-pentru-care-jihadistii-sunt-ingroziti-de-ideea-de-a-fi-ucisi-de-femei/

    2. Bravo hunule barbar ( iti dau un ighen , numai pe subiectul asta , sa ne intelegem bine ) si flatulatule bashinisto-tatarist( si tot numai pe subiectul asta )
    Pe restul temelor , sunteti niste jigodii , doi ( 2 ) mari kkatzi nenorociti .

    http://www.nasul.tv/orban-in-razboi-cu-ue-ungaria-contesta-cotele-obligatorii-de-refugiati-la-curtea-europeana-de-justitie/

    http://www.expresmagazin.ro/traian-basescu-nu-exista-varianta-in-tratate-sa-mi-se-repartizeze-cote-de-imigranti-eu-ca-stat-suveran-spun-nu/

    3. Razboi mondial intre CINE SI CINE bai ghiolbanis ? saracu’ , asta e dus cu capu’ rau de tot ( poate ca de suparare ca i-au luat astia raii din justitie si a doua casa )

    http://www.nasul.tv/iohannis-avertizeaza-daca-vom-stigmatiza-musulmanii-dupa-atentatele-de-la-paris-riscam-un-razboi-mondial/

    4. Marea mahmureala …..

    http://www.patraru.ro/2015/11/19/marea-mahmureala/

    Apreciază

  26. Domnule Nastase poate eu nu am fost suficient de atent dar puteti sa mai spuneti o data numele procurorului care a „apreciat” cartea dvs. ca nestiintifica ? NU de alta dar vreau sa vad si eu o NULITATE in toata splendoarea ! Apoi ii vom cauta CV-ul „berbecului” si parca vad ca este un „GUSHET doi ” !

    Apreciază

  27. Doamna inginer electronist-cât-pe-ce-să-fie-ministresa (nicio legătură cu mini sau cu Stresa)-Justiției le-a spus „jurnaliștilor” la ieșirea de la „examen”, jurnaliști care au întrebat-o curajos de ce n-a avut curajul să le spună parlamentarilor verde-n față că vrea să le ia „imunitatea”, doamna a spus șoptit că nu putea, că ea urmează să „lucreze” cu oamenii ăștia…
    Nici jurnaliștii, nici doamna nu știu cum se poate elimina așa-zisa imunitate? Cu toții sunt convinși că MINISTRUL JUSTIȚIEI o poate face?

    Cum a spus Galibardi: bravo, popor! halal să-ți fie!

    Apreciază

  28. Eu am un principiu: când cineva nu e mulțumit de felul în care manageriezi o activitate, pune-l pe el în locul tău!
    E singura modalitate de a convinge boboru că mare lucru nu se poate face în condiții date, cu bani puțini, cu constrângeri venite din partea economiei de piață, și cu presiuni sociale.
    Așa și cu guvernul lui Klaus-mouse.
    Mai mult decât se poate face, nu poți să faci.
    Una e să trăncănești cu picioarele sub masă la televiziuni, și alta să treci la treabă, și-ncă la o treabă complicată…

    Apreciază

  29. cris, cris, cris, cris, cris, e soare ca sa fie bine, iar exceptionalitatea cucoanei asteia in ale stiintelor juridice si cunoastere a fenomenului social, nu s-a redus sau nu poate fi explicata decat prin multitudinea si exceptionalismul programelor derulate de dupa 90, din fondurile lui soros si ale ministerelor justitiei si de interne. Da cine stie poate ai mata alte informatii, mai oropsite si de dinainte de 90 si nu vrei sa ni le spui, poate asa aflam si noi cum de a reusit naparca de soros sa se aseze in sanul bietului Ceausescu, si sa se incolaceasca in jurul gatului bietului nostru popor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s