De ce Franta?

image

La Paris au avut loc vineri seară mai multe atentate teroriste, sincronizate, executate de militanti fanatici jihadisti, transformati in kamikaze. Este o actiune barbară, nediscriminatorie, una din sutele de actiuni teroriste realizate sau proiectate a fi realizate in acest an in Europa. In masacrul ce a avut loc, au murit si doi tineri din România. Acest lucru ne arată că nu putem privi astfel de situatii cu relativă detasare, apartenenta noastra la spatiul euro-atlantic generând si riscuri, responsabilităti sau obligatii de diferite feluri.

De ce Franta? Desi, probabil, sunt vizate mai multe tari, Franta a fost aleasă ca destinatie pentru actiunea teroristă pentru cel putin următoarele motive:

  •  In timpul primului război mondial, in 1916, Franta si Anglia, cu acceptarea Rusiei tariste, au incheiat un acord secret (Acordul Sykes-Picot), prin care isi impărteau zonele de influentă din Orientul Mijlociu, care fuseseră sub dominatie otomană. In Siria, puterea colonială a fost Franta.
  • In conditiile in care, SUA nu au avut o strategie de succes in zonă, mizând pe opozitia anti-Bashar al-Assad (unii dintre acesti luptători migrând spre ISIS), Franta a dorit să-si reafirme prezenta in zonă, prin bombardamente realizate de fortele sale desfăsurate in Irak. Mai ales, in conditiile  atacurilor aeriene rusesti care vizează revenirea Rusiei in zonă, prin sustinerea regimului Assad. Bombardamentele aviatiei franceze au avut loc si recent, la granita dintre Irak si Siria, asupra unor depozite strategice de combustibil pentru ISIS. Evident, si din acest motiv a fost aleasă Franta ca tintă.
  • Franta are deja o mare vulnerabilitate, prin existenta celor 3-4 milioane de maghrebieni, veniti din coloniile franceze din nordul Africii,  aflati la a treia generatie. Multi dintre ei traiesc in comunităti enclavizate, cu multi tineri in somaj, fiind vulnerabili la ideologia jihadistă. In acest mediu, in mod evident, ISIS poate face racolări locale.
  • Criza refugiatilor a permis, datorită sutelor de mii de persoane in miscare, disimularea operatiunilor de organizare, prin probabila complicitate a „indrumătorilor” veniti, sub acoperire, din Siria, cu executantii locali.

Dincolo de tragedia in sine, atentatele de la Paris vor avea numeroase consecinte, unele dorite, altele nedorite de atentatori:

  • Franta va recurge, asemanător cu Statele Unite, după 2001, la doctrina „auto-apărării preventive”, având sprijinul opiniei publice interne si internationale, pentru extinderea operatiunior militare in Siria (inclusiv terestre?).
  • Se va dezvolta o psihoză anti-islamistă in Europa, care va afecta comunitătile de musulmani deja existenti in tările Uniunii Europene. Efectul poate fi asemănat cu ceea ce s-a intâmplat in SUA, ca reactie fata de comunitatea japoneză, după atacul de la Pearl Harbour.
  • Nu cred că atentatorii si-au dorit, dar efectul in ceea ce priveste situatia refugiatilor din Orientul Mijlociu, aflati deja in Europa, din punctul de vedere al relocării, va fi devastator. Decizia Poloniei de a refuza să primească refugiati aflati in centrele de triere este doar inceputul. E posibil ca escala la Bucuresti a lui Tusk si a lui Juncker să incerce să prevină o astfel de decizie si la Bucuresti.
  • Dreapta europeană, grupată, in principal, in PPE a reusit să-si impună, in ultimii ani, guvernele in majoritatea statelor membre. Este posibil ca acest val de atentate să genereze o deplasare masivă a electoratului, la viitoarele alegeri, spre extrema dreaptă si formatiuni ultra-nationaliste.

CLIMATULPOLITIC DIN FRANTA IN PERSPECTIVA ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN 2017

Pentru  Francois Hollande, contrar aparentelor, salvarea pentru un nou mandat, poate veni de la Frontul National.  Acum, sondajele il arata eliminat din primul tur in favoarea lui Marine Le Pen si a oricarui candidat al Republicanilor. In toate barometrele din ultima vreme, Marine Le Pen se va clasa in fruntea primului tur, cu aprox 30 de procente, deci nu pe ea trebuie sa o depaseasca Hollande, ci pe candidatul republican. Acesta este motivul pentru care toate discursurile si pozitiile sale se centreaza nu pe dezbaterea cu Sarkozy sau republicani, ci pe lupta cu Frontul National, dand de inteles ca el este singurul care ii poate face fata in timp ce Republicanii isi insusesc ideile extremei drepte. « Stanga unita » nu mai pare posibila pentru alegerile din 2017 ; aparent, toate puntile sunt arse si nu va exista un candidat unic al stangii la prezidentiale.

Situatia FN. Contrar socialistilor si republicanilor, FN are un lider incontestabil (Marine l-a exclus din partid pe tatal sau fara sa se jeneze prea mult) si cu charisma. Operatiunea sa de dediabolizare a FN, care a durat cativa ani, a reusit destul de bine si chiar daca este atacata din toate partile, ea nu mai este « interzisa » in platourile de televiziune, cum se intampla pana recent.

Deja in Franta, problemele  imigratiei, frontierelor, spatiului Schengen, relatiillor cu unele tari din UE erau in dezbatere.

Pe de altă parte, inca din perioada de recucerire a partidului, proiectul lui Sarkozy si a retelei sale includea suspendarea, reformarea sau chiar suprimarea spatiului Schengen. Nimeni nu merge mai departe pentru a analiza daca primirea de noi membri (Romania, Bulgaria…) ar reprezenta cu adevarat un pericol, dimpotriva, mai ales noi, românii, am devenit caii de bataie pentru drepta franceză. Alergand pe urmele fostului presedinte, socialistii nu pot face mai putin. Masurile anuntate dupa atentatele din ianuarie includeau deja aceasta « revizuire » a Spatiului Schengen – iar faptul ca anul acesta au avut loc deja numeroase atentate in Franta (unele dejucate)  nu imbunatateste deloc situatia. Iar atentatele de vineri vor exacerba această dezbatere. Desigur, FN va cere, mai puternic, suprimarea si nu numai, ci chiar revenirea la suveranitatea nationala si renuntarea la euro !

Criza siriana si valul de migranti din aceasta vara/toamna a inrăutătit lucrurile.  In  Franta, peste 90 la suta dintre cei care cer azil politic si nu il primesc nu parasesc, totusi, teritoriul Frantei. Pe de alta parte, imigrantii stabiliti, de exemplu, in Germania vor avea un pasaport Schengen si, mai devreme sau mai tarziu, vor fi atrasi de sistemul social mult mai avantajos din Franta (salariu minim garantat, ajutoare sociale, asistentă medicală gratuită, etc.).

Iată deci că atentatele recente de la Paris vor avea efecte puternice, chiar dacă unele imprevizibile, si in Uniunea Europeană si in ceea ce inseamnă viata politică din Franta.

69 de gânduri despre “De ce Franta?

  1. COLONIE, COLONIEEEEEE , ce-ti doresc EI oare tieeeee ……
    ( misto poza ! )

    Noua formă de guvernare a lui julien cszolosz , aleasă de către Păpușari .

    http://gandeste.org/general/prietena-lui-macovei-cristina-guseth-directoarea-freedom-house-ong-finantat-de-miliardarul-george-soros-este-propusa-de-premierul-dacian-ciolos-la-ministerul-justitiei-2/61173

    asta zic si eu infiltrare cu adevarat ……. COLONIE , COLONIE …..MAMA , CATA DRAGOSTE PE CAPU’ NOSTRU !
    ASTIA NE SUFOCA CU ATATA DRAGOSTE , CIOC – CIOC , CIAO – CIAO , ADICA , SEDUSA SI ABANDONATA !
    NU-I NIMIC , POPRU’ DOARME , IAR CAND SE TREZESTE , ZICE GHINION , UN FLEAC , IAR NE-AU CIURUIT !

    http://gandeste.org/general/organizatii-sprijinite-de-george-soros-2/61188
    ( misto poza )

  2. Se spune ca avem un ,,guvern de tehnocrati”, desi multi romani habar nu au sa faca diferenta dintre ,,tehnocrat” si ,,birocrat”.
    In realitate, va fi investit un guvern de birocrati europeni de esalon inferior, oameni care au fost platiti sa re-produca hartii carora liderii le spun,,proceduri” si ,,directive”. Se mai adauga un papagal din ,,grupul de la Cluj” care nu a facut niciodata ceva bun pentru PSD si pentru tara. Doar a mestecat vorbe, analize, cifre si sondaje in interesul celui care plateste mai consistent.
    Un guvern mai politic decat toate celelalte , chiar daca aparentele ne spun altceva. In realitate, PPE-ul este cel mai mare partid european. Atat de mare, incat este greu de peceput ca partid. (Z)

  3. „Am urmărit să fie oameni profesionişti, integri. O treime sunt femei” – a declarat premierul Dacian Ciolos. Inca nu mi-am dat seama despre care treime a ministrilor este vorba: treimea de jos sau treimea de sus?

  4. @Ghita – Le Pen , orfan de tata de mic , fiu de pescari bretoni , cu sediul partidului vandut din cauza datoriilor si cu casa ( modesta ) in flacari ( intamplarea ) in plina zi acum trei luni , este ” miliardar ” ? Saracul de el . Poate in lei romanesti din anii 1990 – 2000 …

  5. …Daca PSD va accepta candidatura talibancei de extrema dreapta propusa de Ciolos pentru Ministerul Justitiei, decizia de sustinere ar avea semnificatia majora ca ,,marele partid al Stangii (dambovitene n.r.)” capituleaza in fata lui Traian Basescu & Co si recunoaste implicit ca in vara anului 2012 s-a desfasurat o ,,lovitura de stat”. Grea misiune pentru Liviu Dragnea…..dar pentru acest individ tenebros, este mai importanta propria libertate, nu-i asa ?
    ps
    Unii spun ca Dancu ar fi reprezentantul PSD in guvern…nimic mai fals. Vasile Dancu este reprezentantul serviciilor in guvern. Sper ca nu a fost astfel si in perioada domnului Adrian Nastase….daca a fost si atunci, poate ca s-ar explica partial pierderea alegerilor din 2004.
    pps
    Cum e Adriane B. ? Este ca se poate si mai rau, mult mai rau, decat a fost cu Cazancioc/Cazanciuc ? Sau esti satisfacut de alegerea domnului Yohannis ? (Z)

  6. A fost suficient sa se auda un bec spart intr-o cafenea si o voce stridenta care articula ,,Fugiti !”, ca masa de tineri si cetateni ,,uniti si fermi in fata raului” sa se imprastie ca potarnichile speriate de bombe (la propriu) , unii, rasturnand mese in localuri si ascunzandu-se in spatele lor, altii, calcand in picioare lumanarile si florile asezate in Piata Republicii in memoria celor disparuti. Imediat, au aparut pe strada soldati si politisti, ba chiar si un elicopter.
    Iata ce efecte psihologice in masa, anticipate de strategii terorismului, se produc pe fondul educatiei precare de pe Internet, sau din scolile Ocicdentului. Iata ca lumea virtuala, in care ahtiatii dupa jocuri violente impusca teroristi in modul ,First Person”, nu se confunda cu cea reala.
    Decat sa produca tot felul de vorbe sterile in toate mediile, poate ca a venit timpul ca societatile occidentale sa invete de la israelieni. La Tel Aviv, sau la Ierusalim, n-ai sa vezi oameni panicati, chiar daca pe deasupra capului suiera gloantele, sau le trece vreo misila trasa din teritoriile palestiniene. Acolo, oamenii isi pastreaza calmul si aplica imediat procedurile invatate din frageda pruncie.
    Din pacate, teroristii, minimalizati de unii ,,analisti”, stiu bine cat de fragile sunt societatile occidentale europene si profita din plin pentru a insinua nesiguranta si teroare. Din aceasta perspectiva, din pacate, atentatorii au reusit, chiar daca cetatenii fracezi ies postfactum in fata camerelor de filmat si striga : ,,Nu ne este frica ! Nu ne este frica !”. Sa-i credem ? Eu ma cam indoiesc…
    Cred ca ceva trebuie schimbat, pe acolo, prin partile esentiale. Faptul ca niste avioane au bombardat o baza a ISIS din Siria, nu inseamna nimic. Re-actiunile intempestive, decise la nervi, trebuie evitate. A venit timpul unei strategii viabile, pe termen lung, elaborata de oameni lucizi si cu viziune. Au occidentalii europeni asemenea oameni ?
    Sper sa rezulte ceva mai consistent din discutia de la G20 dintre Obama si Putin, care, s-au retras la o masuta pret de jumatate de ora – fara sa bage in seama jurnalistii – si au vorbit fata in fata, aproape simtindu-si reciproc respiratiile si aproape citindu-si gandurile. (Z)

  7. Cabinetul Ciolos: O contradictie intre legitimarea ceruta si raspunderea neasumata. Premierul desemnat, Dacian Ciolos, si-a anuntat lista ministrilor, pe care ii califica drept oameni profesionisti, integri, deschisi la dialog. Nu contest niciuna dintre calitati, prilejuri de testare publica vor fi multe, daca Guvernul va trece de motiunea de investitura. Contestabila este alchimia formulei guvernamentale, procedura de alcatuire, care a fost netransparenta, poate chiar nedemocratica. Negocierea politica si reprezentativitatea electorala, algoritmizata de ultimele alegeri, au lipsit. Nu va putea insa sa lipseasca raspunderea democratica, a partidelor si implicit a electoratului, pe care premierul desemnat o va cere pentru legitimarea formulei sale guvernamentale. Nu se poate trece peste rolurile pe care partidele si grupurile parlamentare le au de jucat in configurarea unui guvern. Numai daca nu ne-am intors, fara sa stim, la un “partid unic”, care nu ar putea fi decat cel la care Ciolos a facut primul drum, dupa desemnare. De unde si-ar fi putut lua tacticile si mesajele, dar unde in mod cert urma sa se discute “cu lista in fata”, potrivit unei agende anuntate de un copresedinte PNL. Sau daca nu cumva formula de alchimie guvernamentala nu a fost rezultatul unei inspiratii, venite de sus. Dacian a afirmat ca multi ministri au experienta europeana. Un lucru bun tehnocratic, dar un adevar spus pe jumatate, daca nu dezvaluie in slujba carei familii politice europene si-au folosit expertiza. Din Cabinet fac parte si oameni din societatea civila, a mai declarat premierul desemnat. Insa la noi chestiunea societatii civile este o realitate cam fara chip sau cu chip strain. Ma gandesc la sursa de unde vine majoritatea banilor pentru ONG-uri, este un fapt ca principalele retele sunt finantate de catre miliardarul evreu George Soros. Dar si la faptul ca primul lucru pe care-l faceau emisarii americani cand soseau in Romania era sa dea adunarea societatii civile, pentru raport si ordine. Cel putin partial, abilitatea de a modela voturile de investitura fara a angaja o raspundere politica a Guvernului pare sa functioneze. Numai Tariceanu, copresedintele ALDE, a cerut partidelor sa nu voteze Guvernul de tehnocrati, ca nefiind democratic. Vom vedea daca votul din Parlament va sustine aceasta caracterizare. CExN al PSD, la care a participat si premierul desemnat, a recomandat grupurilor parlamentare social-democrate sa voteze investirea Guvernului. Se pare ca premierul desemnat a trebuit sa plateasca un pret, sa nu se atinga de liniile doi si trei din administratie si sa tina cont de 12 puncte pe care PSD i le-a pus in atentie. Traian Basescu a calificat compromisul drept o greseala, prin angajarea raspunderii premierului si presedintelui in cazul esecului guvernarii. Remarca liderului MP a exprimat un partizanat de dreapta, dar si o frustrare, cel mai bine exprimata de fostul premier Emil Boc, care a legat fara echivoc sansa Guvernului Ciolos de cea a “continuarii” procesului de “modernizare” a Romaniei, o reluare a motivului politic de pe vremea catastrofalei guvernari Basescu-Boc. Departe de a fi marginale, cele doua interventii din spectrul dreptei, referitoare la noua guvernare, confirma cat de fragila este atribuirea ideii de “tehnocrat”. Pe de alta parte, reproiecteaza un vechi scop politic, care se doreste materializat intr-o noua expresie, acum, intr-un Guvern Iohannis-Ciolos. Dupa parerea mea, vom avea de-a face cu o partajare intre dreapta si stanga a raspunderii pentru prestatia noului Guvern, in care strategiile si tacticile vor face diferenta. Nu ma indoiesc ca Guvernul Ciolos va obtine investitura, as spune ca este un calcul acceptabil pentru toti. I se va da sansa sa arate directia si rezultatele catre care va duce tara, dar se va consuma si o alternativa, despre care altfel nu ne-am putea pronunta. Desigur, sunt indicii, dar in spetele de guvernare importante sunt faptele. O buna guvernare a fost data la o parte, ar fi intemeiat sa ne asteptam si sa pretindem ceva mai mult, nicidecum mai putin.

  8. John Galsworthy, anul 1922, citat din romanul Forsyte Saga : “Şaizeci-şi-patru de ani care au favorizat proprietatea şi au creat pătura superioară a clasei mijlocii ; au sprijinit-o în stabilitate, au cizelat-o, au făcut-o să strălucească ; până ce au făcut-o aproape imposibil a fi deosebită în maniere, în moravuri, în vorbire, în aparenţă, în obiceiuri şi suflete de nobilime”.

  9. Ai plecat ca un sobolan de la butoane ( fara sa ne zici nimic , de-am ramas prosti de uimire ) si acum te vaiti ca o baba bashinoasa , ca nu te mai baga lumea-n seama , bai fricosule .

    http://www.dcnews.ro/victor-ponta-psd-nu-m-a-invitat-la-bilan-ul-guvernarii-mele_489831.html

    Trebuia sa stai la bataie , ca un adevarat barbat de stat , ori la bal , ori la spital , nu sa ne abandonezi pe toti in bratele alauia cu care ai semnat tu ( tot fara sa ne zici nimic , de-am ramas prosti de uimire ) pactul ala blestemat de coabitare cu skaraotzky .
    Ai avut absolut totul in mana , puterea , informatiile , o echipa performanta , dar tu , un superficial notoriu , un arogant de mistocar parvenit , ai ales sa-l crezi pe prietenul tau liviu ( care ti-o si da peste bot in public : ” de câteva zile spun public că facem prezentarea guvernării. Nu era nevoie de invitaţii. Nu facem invitaţii ca la nuntă” ) , sau pe sponsorul guitza , etc . etc .

    Datorita vitejiei lu’ ponta ala foarte mic si fricos , governul lu’ docion julien cszolosz ( un alt roman de la butoane , care se exprima mai greu in limba lui din pasaport ) , va trece ca MAREA ADUNARE NATIONALA , URAAA !
    ( nu cred totusi ca dezastrul va fi asa de mare , caci sunt acolo si niste oameni cu greutate , care , sper eu , ca nu-si vor risca intinarea indelungatele lor cariere la ordinele unui popogal )

  10. Nu am fost invitat la bilanțul guvernării pe care eu am condus-o.

    Asta imi aduce aminde de unu Boadbil care in locul numita azi Suspinul Maurului a privit in lcacirmi catre Granada. La care mama sa l-a apostrofat: Nu plange ca o femeie ce nu ai putit sa aperi ca un barbat!

  11. Un guvern oha, făcut la mişteaux ! 😉
    Ce mai contează cine-i ministrul, din moment ce toate dispoziţiile vin de aiUrEa 😉 ?
    Probabil că viitorul guvern va avea cam tot o treime ( acum, demoazele) de miniştri cu altă cetăţenie, ca în Ucraina ( aici îl şi văd pe unul, un fel de macac, atârnând de coadă în jos , pe craca vreunui minister), încă o treime, cu altă orientare sexuală ( acum se pare că-s doar unul-două 😉 )
    Până la urmă, dacă dai greş cu asemenea tehnocraţi, nu-ţi poate reproşa nimeni, că doar de când e lumea se ştie că nu poţi face din ăla bici şi să mai şi pocnească , dar şi dacă reuşeşte experimentul şi intrăm cu ăştia-n Gunessbook şi nu-n nu ştiu ce belele, să vezi atunci bătaie pe ăştia !
    Dacă dăm câte unul pe an la export şi-l foloseşte Soroş prin alte părţi, la fel de colonializate, ne redresăm bugetul şi mai plătim şi din datoria de 150 miliarde cu care ne-au cadorisit cei de la Found !
    Cum care 150, că nu-s decât vreo 100 ?!
    Da, dar ăştia ce credeţi că fac, că doar au lucrat cu Foundul şi mai lucrează în continuare cu el 😉
    Dacă până acum, în cei 26 de ani de la aiureala din 89 se zice că România a fost distrusă mai mult decât în cele 2 războaie mondiale şi cei 45 ani de comunism, ăstora le ajunge un mandat şi bucăţica asta, pentru a o pune cu totul pe chituci !
    Binenţeles că nu singuri ( ce-aţi crezut ?! 😉 ), ci ajutaţi de cei care i-au pus, şi chiar de noi, dacă nu ne trezim la timp !
    P.S.
    Alo, Strada !
    Se-aude ?!
    De bine ? Nu cred…..

  12. Uciderea Custodelui / Discursurile custodiale erau preferatele dictatorului român Nicolae Ceauşescu. Se vede aceasta şi din frecvenţa în care întâlnim sintagma latinească statu quo ante în cuvântările sale. Însă “revoluţia” din decembrie 1989 ni l-a ucis pe Custode.

  13. Actele de razboi impotriva Frantei: Pumnul solidaritatii internationale trebuie sa fie raspunsul. Al treilea razboi mondial, un razboi al lumii impotriva terorismului

    S-au imaginat prea multe razboaie impotriva lumii si niciunul al lumii. Nu este nevoie de un razboi al lumilor sau de un conflict al civilizatiilor. Este nevoie de un razboi al lumii impotriva terorismului, al civilizatiei impotriva barbariei. In timpul razboaielor cu arabii, evreii aveau o tactica militara denumita pumnul trimis cu posta. Este legitim sa credem ca dupa actele de razboi de la Paris, cu organizare dinafara si sprijin dinauntru, tactica de raspuns impotriva terorismului trebuie sa devina o strategie globala, iar pumnul sa fie al solidaritatii intregii comunitati internationale.

    Distrugerea Statului Islamic este obligatia intregii lumi. Franța a cerut statelor UE asistență militară în teatrele de operațiuni externe si sprijin in lupta impotriva gruparii teroriste in Irak si in Siria. UE si statele membre au anuntat ca sustin unanim cererea Frantei. Clauza din tratatele europene privind solidaritatea in caz de agresiune impotriva unei tari membre a fost activata. Presedintele francez, Francois Hollande, va merge saptamana viitoare la Washington si la Moscova, pentru a avea intalniri cu Obama si Putin, pe tema necesitatii crearii unei coalitii comune impotriva organizatiei jihadist-teroriste Statul Islamic.

    Nu este nevoie de un comandant suprem, cum profund eronat crede Hillary Clinton, cand isi face campanie electorala, ci de solidaritate si actiune globale. Vladimir Putin a facut apel la unificarea întregii lumi în lupta împotriva terorismului, evaluand ca sub impactul acestuia situatia internationala se schimba, si inca destul de repede. UE si NATO trebuie sa fie solidare, Europa, Americile, Rusia, Asia si Africa trebuie sa coopereze pe o tinta comuna, terorismul. Trebuie iesit din surogatul ca ceea ce se intampla altora tie nu ti se poate intampla. Terorismul este o amenintare pentru toti. America, Europa, Rusia, Asia, Africa au fost lovite rand pe rand. Este nevoie de unitatea si de solidaritatea tuturor statelor si natiunilor, care trebuie sa se adune precum degetele intr-un pumn. Teroristii trebuie sa cunoasca mania si sanctiunea intregii lumi, sa stie ca pentru ei nu exista niciun loc in lume in care sa se ascunda, unde judecata lumii sa nu-i ajunga. Lumea trebuie sa devina o stare de drept, in care sanctiunea de drept este implacabila. Razboiul impotriva terorismului este un razboi de drept, o nemiloasa sanctionare de drept a barbariei.

  14. Poate acum, în ceasul al doisprezecelea, țările occidentale și SUA să-și dea seama că trebuie să-și unească forțele și să termine cu nemernicii ăștia care profită de dezbinarea celor dintâi.
    Măcar acum să vadă că hârâiala cu Putin e sterilă și că nu Bashar e problema capitală.
    În privința lui Bashar, ar trebui ca Occidentul și SUA să învețe că democrația de tip occidental nu se potrivește cu popoarele din Irak, Iran, Siria, Egipt…

Lasă un răspuns