Titulescu si Take Ionescu

 

imgres

 

 

 

„TITULESCU CATRE TAKE IONESCU: ‘Ne iubim, ne stimam, dar nu ne intelegem”. Acesta este titlul unui articol al lui Ion Calafeteanu, ce cuprinde si o scrisoare inedita a lui Titulescu catre mentorul sau, Take Ionescu, scrisoare descoperita in arhivele de la Hoover Institutions. Impresionanta:

„Stim astazi, din chiar marturisirile sale, ca Nicolae Titulescu, din punct de vedere politic, se revendica de la scoala lui Take Ionescu si a lui Vintila Bratianu. Raporturile sale cu Take Ionescu au depasit însa relatia maestru-elev, transformându-se într-o profunda si calda prietenie. In 1907, N. Titulescu s-a înscris în Partidul Conservator-Democrat condus de Take Ionescu si cu acest partid a intrat pentru prima data în Parlamentul României. Iar debutul sau ca orator parlamentar a fost salutat cu entuziasm de Take Ionescu:

„Un mare, un extraordinar talent – declara el – s-a ridicat la tribuna româneasca si acest talent este al nostru. Nu numai ca Titulescu a facut ieri începutul cel mai stralucitor în istoria elocintei parlamentare a României, dar acest început l-a clasat deopotriva gânditor si orator.”

In timpul cercetarilor pe care le-am efectuat cu câtiva ani în urma la Hoover Institutions on War, Revolution and Peace de la Standford University, California, S.U.A., am gasit o scrisoare a lui N. Titulescu catre Take Ionescu, ce arunca o noua lumina asupra raporturilor dintre cei doi mari oameni politici. Scrisoarea nu este datata. Dar dupa evenimentele la care se refera si prin corelarea ei cu alte documente, putem aprecia ca ea dateaza din jurul lui 10 decembrie, 1920. Aflat la Paris, în calitate de ministru de Finante în guvernul generalului Al. Averescu, N. Titulescu a trimis la 9 decembrie 1920 o telegrama lui Take Ionescu, ministrul de Externe în acelasi cabinet, prin care îl anunta ca, dupa încheierea misiunii sale în strainatate, va demisiona din guvern. Iata cum îsi motiva hotarârea: „Sunt profund îndurerat sa constat ca ceilalti colegi ai mei, si mai ales dumneavoastra, ati putut presupune ca voi putea sa ma acomodez cu regimul care consta în a trata chestiunile departamentului meu în strainatate peste capul meu si fara stirea mea, în timp ce eu însumi eram în strainatate”. In finalul telegramei, Titulescu îl anunta pe Take Ionescu: „Va voi scrie ca sa va spun cât am fost lovit în sentimentele mele de afectiune pentru dumneavoastra… Ma despart cu un sentiment de adânca tristete si izolare de dumneavoastra si de actiunea politica pe care o veti continua. Va urez mult noroc si va ramân, cu toate acestea, cu afectiune devotat.”

Scrisoarea pe care o publicam acum este tocmai aceea la care se refera Titulescu în telegrama sa din 9 decembrie 1920.

Iubite domnule Take Ionescu,

Sunt momente în viata în care o forta irezistibila te împinge sa-ti dezbraci sufletul pâna la goliciune si sa-l arati asa cum e – frumos sau urât – acelora pe care îi consideri capabili sa priceapa gestul, chiar daca nu-l iarta.

Esti un asemenea om; sunt într-un asemenea moment! Iti spun dar de la început fara înconjur: de azi înainte nu te mai bizui pe mine pentru a face politica.

Ma cunosti prea bine si ma stimezi prea mult pentru ca sa-mi vina gândul ca ai putea banui ca cuvintele mele înseamna: o voi face cu altii! [în realitate, în decembrie 1937, a intrat în Partidul NationalŢaranesc].

Nu! Stiu ca simti ca daca nu mai fac politica cu D-ta, aceasta înseamna ca nu mai fac cu nimeni.

Esti omul pe care îl iubesc cel mai mult în viata. Simt în schimb ca de as avea un tata sau un frate nu m-ar putea iubi mai mult ca D-ta.

Ne iubim si ne vom iubi pâna la moarte, stima profunda si reciproca ne va uni vietile si de aici înainte, peste hotarele politicii. Ne iubim, ne stimam, dar nu ne întelegem.

De mult am simtit acest lucru. De la Iasi, poate, de când ne-am cunoscut mai bine si ne-am apreciat mai mult. A fost prima mea durere serioasa. La început surda! Am crezut ca ma însel! Zi cu zi am vazut ca nu si am suferit mai mult. Nu e durere mai mare ca aceea de a te simti neînteles de acel pe care îl iubesti sau de a simti ca tu nu-l întelegi. Când D-ta în gluma spuneai ca am fluturi în cap, de fapt, inconstient, marturiseai ca e o parte din mine care îti scapa. Când eu terminam multe discutii cu îmbratisari afectuoase în loc de argumente, simteam nevoia sa fac apel la inima, ca sa construiesc pod între mintile noastre. E mirare în aceasta? Nu! Eu sunt un mistic si un instinctiv; D-ta un agnostic si un rational! De fapt, pe noi ne-a unit si ne va uni mereu cinstea noastra sufleteasca reciproca, temperamentele noastre afectuoase, care sufera daca nu-si pot da curs, si o arta comuna, aceea a cuvântului, a cuvântului care poate fi adeseori acelasi ca sunet si atâtea ori [atât] de diferit ca continut!

Când n-avem de lucrat împreuna, placerea afectiei noastre n-are cu ce fi turburata. Când intram însa în domeniul actiunii, atunci ne deosebim atât de mult, încât pentru mine este o adevarata tortura sa constat singuratatea în care ma aflu!

Ce reprezint eu în România? Nimic! Poate ca valorez ceva, dar nu reprezint nimic: nu sunt nici aristocratia, nici banul, nici multimea pe care talentul meu mi-ar îngadui sa o cuceresc, dar pe care sufletul meu ma împiedica sa o însel.

Sunt: prietenul lui Take Ionescu! Si e adevarat. Daca n-ar fi fost afectia mea pentru D-ta n-as fi intrat pentru nimic în lume în guvern, o stii. Daca ai fi murit, eu politica nu mai faceam. Am vrut sa ramân credincios imaginei ce D-ta si lumea si-a facut de mine. Dar, politica nu e pentru mine, caci simt prea tare si sufar prea mult. Or, constat ca în actualul cabinet, unde ma simt strain, strain cum nu-ti închipui, nici pe D-ta nu te am frate în gânduri.

Eu sunt mai mult din extrema stânga; D-ta din clasicii radicali. In politica externa esti geometric si crezi ca ne poate veni mult bine din afara; eu sunt un partizan convins al Intelegerii [fostei Antante], însa consider ca Intelegerea întreaga nu e azi în domeniul realitatilor, care nu îngaduie sa scoti din cadrele umanitatii 180 de milioane de suflete si care crede ca orice ajutor de peste hotare ne vine în masura în care ne vom ajuta noi însine.

In interior, sunt partizanul masurilor radicale de asanare, economii, sacrificii de interese particulare. D-ta, cu drept cuvânt poate, simt, vad ca crezi ca prea multi lezati în rândurile particulare, care au gura sa strige, e cauza de tulburare, si ca azi norma de capetenie e sa traiesti, pe urma vom vedea cum se traieste mai bine! D-ta crezi ca singur poti face mai bine multe lucruri, eu prefer sa împart munca cu altul.

Caut sa rezum care poate fi cauza pentru care în atâtea împrejurari am vazut altfel decât D-ta!

Sa luam ultimul voiaj […]

[In continuare, Titulescu îi reproseaza lui Take Ionescu faptul ca desi se aflase la Londra si Paris cu misiunea de a perfecta conditiile unui împrumut si de a pune la punct relatiile financiare ale României cu cele doua tari, ministrul de Externe Take Ionescu, prezent si el în cele doua capitale occidentale, nu ezitase sa trateze direct, peste capul ministrului de Finante, o serie de întelegeri, fara macar a-l informa pe acesta.]

Debandada optiunilor si mai ales ignorarea mea totala nu sunt lucruri care le pot accepta.

Ai vrut D-ta sa ma jignesti? Nu, de o mie de ori nu! Dar D-ta crezi ca viata e posibila în asemenea conditii, eu cred ca nu!

Nu ne întelegem!Ce ar fi daca m-as înapoia si as cerca sa realizez fructele ce am muncit singur! Ar fi infernul!N-ai nici o vina; sunt sigur ca ma iubesti, te iubesc mai mult ca oricând, dar nu mai merge.

Si dovada cea mai buna ca nu ne întelegem e ca pentru a pricepe rostul acestei scrisori te vei gândi la toate explicatiile: enervare, boala, mania persecutiei, susceptibilitate exagerata, mai stiu eu ce! Si singura explicatie ca nu ne întelegem, ca ce ti se pare D-tale normal si fara importanta mie mi se poate parea anormal si important n-ai sa vrei sa o dai […]

Ca sa curm discutia, plec din Franta. O luna nu vei sti unde ma aflu. Si când ne vom revedea si vei fi uitat neplacerea ce-ti cauzez acum si te vei convinge si prin fapte ca Titulescu poate fi neplacut, dar nu necinstit, ma vei iubi iar, si mai mult, mult de tot, cum te iubesc eu si nu te-a iubit nimeni….”

 

11 gânduri despre “Titulescu si Take Ionescu

  1. Aceasta scrisoare pare a fi contemporana cu vremurile nostre. Astfel s-a facut si se face politica in Romania de astazi, de ieri, de acum 25 de ani. Nu numai politica se face asa, pentru ca daca incercam sa aruncam o privire in intreaga societate romaneasca contemporana si chiar europeana, gasinm in cele mai neasteptate domenii ale vietii noastre comportamente identice cu cele petrecute acum ceva vreme in urma(decate ori nu-sau intamplat ca in familia noastra, in profesia noastra…etc. sa ne aflam fie in postura lui Titulescu ori chiar a lui Take Ionescu. Privind peste hotar, in Europa in cere ne cerem sa fim, nu pot decat cu mare regret sa vad ca politiceinii fie ei nationali fie europalamentari, au luat hotararea grava de a decide singuri tot, fara a asculta macar vocea cetatenilor(de vointa lor nici pomeneala), asa incat incep sa cred din ce in ce mai mult in disolutia acestei minunate asociatii de state numita cu fast Uniunea Europeana.
    In final doesc sa va multumesc personal, domnule Prim Ministru pentru a posta in mediul online gandurile si faptele ce au relevanta pentru fiecare timp al istoriei noastre.

    Apreciază

  2. MICUL NOSTRU TITULESCU IN CARE NE-AM PUS TOATE SPERANTELE A FOST INCOLTIT DIN TOATE PARTILE DE MAFIA SRI-DNA SI A CEDAT…..IMI VINE SA URLU CAND VAD CINE ESTE „GUVERNUL TEHNOCRAT” SI CINE ESTE IN SPATELE LUI………OARE CAT MAI TREBUIE ACEST POPOR SA SUPORTE ARANJAMENTELE MARILOR LICURICI SI JAFUL TARII PUS LA CALE IMPREUNA CU MAFIA FOSTEI SECURITATI……………..

    Apreciază

  3. Scrisoarea pe care o postaţi astăzi, domnule profesor şi domnule Prim-ministru , ar putea da un răspuns unei întrebări tot mai frecvente în societatea deja abrutizată, insensibilă la nuanţe şi opacă la căldura umană , aşa cum a ajuns societatea românească astăzi: aşadar, au oamenii politici suflet, ca toată lumea, sau la ei nu e cazul?

    Aţi publicat odată o scrisoare adresată unei prietene, o scrisoare atât de plină de amărăciune , încât, dacă nu ar fi fost aici, pe blog, cred că mulţi ar fi crezut că nu vă aparţine.

    Distanţa dintre personajul public şi personalitatea privată, secretă, este la fel de mare astăzi ca şi în urmă cu atâţia ani. Acest lucru este perfect normal. Cruzimea cu care cetăţenii execută, însă, personajul public, cred că este o caracteristică mai degrabă a anilor noştri. Nu este vorba de intransigenţă, pragmatism şi luciditate, ci doar de cruzimea brută, cu care îi acomodează zi de zi reporterul de teren , întrebând senin mama îndoliată: “ce-aţi simţit când aţi aflat că v-a murit copilul în accident?”

    Puseele de febră colectivă aruncă peste bord , când şi când, câte un personaj politic pe care publicul îl urăşte fără să se gândească de ce , doar pentru că aşa i s-a spus la televiziunea X sau în ziarul Y , ziare şi televiziuni a căror antipatie este zdravăn motivată în subsolul puturos al unor interese strict particulare. Aceste interese nu sunt niciodată ale publicului , care devine inevitabil instrument –pentru că instrument este orice masă care refuză să-şi pună întrebări şi care nu are îndoieli , dar, în schimb, are senzaţii…

    Uneori, coborârea în animalitate a unor personaje pe care Dumnezeu s-a străduit să le înzestreze cu o brumă de raţiune, este evidentă. De neuitat pentru mine , pentru totdeauna, va rămâne plimbarea cu fulare înfofolite şi murdare de ketchup, în jurul reşedinţei din Zambaccian…Acea întâmplare mi-a provocat mie ieşirea din inerţie , iar ieşirea din inerţie nu este niciodată, domnule profesor, nedureroasă sau lipsită de eforturi uriaşe.

    Oare cum ar fi privit societatea “civilă” a anilor 1920 epistola lui Nicolae Titulescu ? Prea patetică? Prea omenească? Sau, poate, ar fi părut firească pentru un public încă sensibil la efuziunea umană, pregătit deja să-i primească şi să-i adore pe Cristian Vasile şi pe Jean Moscopol, în ritmul nemuritor al tangoului din Bucureştiul de altădată…

    Ce tip de frumuseţe şi demnitate ar mai putea “mişca interior” astăzi furioasa şi debusolata societate românească?

    Apreciază

  4. Foarte emoţionantă relaţia dintre cei doi !
    Se pare că, dacă vom avea posibilitatea, asemenea extraordinare emoţii fixate magistral în cuvinte, vom afla şi în cazul altor două personaje, una, deja cunoscută drept „micul Titulescu”, iar cealaltă, atât de cunoscută ( dar şi nedreptăţită ), încât nu mai este necesar să-i dau numele……

    Apreciază

  5. Pentru mine, Tache Ionescu, dincolo de activitatea sa diplomatică din timpul războaielor balcanice sau aceea pentru constituirea Micii Înțelegeri ori aceea de sprijin a luptei naționale a românilor din Transilvania, rămâne primul „migrator „politic ( de la liberali la conservatori, după care își constituie propriul partid), cel mai slab ministru de finanțe al epocii antebelice, care va constitui model pentru țărăniștii interbelici și pentru finanțiștii lui Boc, prin măsurile catastrofale pe care le-au luat cu toții, la indigo, în perioadele de crize economice și nu în ultimul rând, un mare carierist, lipsit de scrupule, ceea ce l-a determinat, probabil, pe Titulescu să se revolte!

    Apreciază

  6. O scrisoare găsită.
    Rezultă din ea că Titulescu avea principii solide la care nu era dispus să renunțe pentru o funcție înaltă.
    Mi-a plăcut afirmația că-i place să lucreze în echipă.

    Apreciază

  7. Stimate dle.Prim-ministru m-am ocupat,recunosc,cu multa osardie de reconsiderarea primului mare european al Romaniei,TAKE IONESCU a carui figura istorica a fost,dupa Revolutie,mult asezata in umbra de simpatizanti neo-liberali,care nu ii iarta conflictul – nu din vina lui – cu Ionel Bratianu,stirbind,din culpa acestuia,puterea delegatiei tarii noastre la Paris,in cadrul tratativelor de pace.In treacat,reamintesc faptul ca si I.G.Duca in memoriile sale recunoaste marea greseala a lui I.B.,al carei ultra-apropiat a fost,de a-l indeparta,constient pe Take,in favoarea altora,mai mult sau mai putin cunoscuti diplomati,din componenta delegatiei,starnind surprinderea politicienilor occidentali – si nu numai -care ii stiau valoarea si relatiile.Scrisoarea patetica pe care o dati publicitatii,analizata izolat il pune pe marele orator ploiestean,intr-o lumina din cele mai detestabile.Mutatis mutandis,cam cum l-am acuza acum pe creatia lui Take – l-am numit pe Titulescu – ca a trimis in Rusia – in plina revolutie- o buna parte din tezaurul Romaniei.Sa nu uitam ca,datorita relatiilor lui Take,peste capul lui Ionel,cel dintai a gasit o solutie cu sarbii pe ntru granita Torontalului,viziunea sa fiind captarea acestora pentru viitoarea organizare balcanica post-belica si pe care Titulescu n-a facut decat sa o aplice a la lettre.De-altfel,dupa cum bine stiti,acesta din urma nu ajungea ministru de finante fara sprijinul consistent al marelui orator care a fost Take Ionescu,evident tinand cont de calitatile „in nuce”ale acestuia.In aceasta lumina,interventiile acestuia,care l-au suparat pe Titulescu,aveau poate un suport real,dar ele erau facute,poate in considerarea relatiilor personale – intinse – pe care Take le avea in Occident si la care Titulescu nici nu putea visa,Cum am zice noi astazi era vorba de o eroare de comunicare,poate post festum,dar nu mai mult.De-aceea socotesc ca lucrurile ar fi fost mai bine lamurite intr-o lucrare neaparat necesara,pe care Fundatia al carei creator sunteti ar fi putut-o oferi,consacrata biografiei si operei lui Titulescu,cea a lui Oprea de acum 50 de ani,fiind,astazi,desigur nemultumitoare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s