Pamfil Șeicaru

20150915-154405.jpg

Pamfil Șeicaru este considerat de mulți cel mai mare gazetar roman. Sper sa nu se supere Ion Cristoiu…Stiam câte ceva despre el, dar nu prea mult. Știam ca a trăit, după război, in Spania. Știam legenda „șantajul si etajul”. Citisem cartea lui despre Carol II si Elena Lupescu, „Vulpea roscata”, cu numeroase detalii picante din viața celor doi…
Cartea lui Florian Bichir despre Pamfil Șeicaru, apărută in Editura militară, nu este o carte de vacanța. Este o carte – document despre un mare gazetar si publicist, rătăcit in istoria postbelica, un personaj complex, care, in circumstantele speciale ale Războiului Rece, a ajuns complice al Securității din România, in încercarea de a „evada” din imperiul sovietic. Cine pe cine a manipulat – rămâne o întrebare deschisă. „Vlad”, numele conspirativ al lui Șeicaru, se intalneste prin toată Europa cu reprezentanții Securității, este grațiat de pedeapsa cu moartea (la care fusese condamnat in 1945), printr-un decret secret din 1966 si vine, incognito, in România, in 1976, cu stirea si cu aprobarea lui Ceaușescu. In ultimii ani de viața a publicat numeroase volume despre istoria romanilor, folusindu-si contactele din străinătate.
Felicitări lui Florian Bichir, care își petrece timpul la CNSAS nu pentru a găsi delatiunile abjecte ale informatorilor Securității, ci pentru a explica episoade complexe din perioada Războiului si cea de după.

38 de gânduri despre “Pamfil Șeicaru

  1. S-a spus, cât de drept ori cât de greşit?, că numai zidirea templului ori a bisericii oferă experienţă religioasă integrală. Nu ştiu cât de întreagă, sau cât de sinceră ca trăire religioasă, este « experienţa zidului ». Însă ea nu-i exclusivă. Orice căutare, pozitivă ori negativă, a indefinitului ce unii îl numesc «Absolut» este o experienţă religioasă integrală. Iar înlăuntrul unui limbaj vernacular, şi acesta un fel de « zidire », căutarea absolutului pozitiv înseamnă să tânjeşti după infinit într-o lume finită: melancolie şi pesimism, când percepută e « durerea lumii » toată. Deplorabilă condiţie, în care romanticii români ar fi ajuns să fie prinşi ca nişte insecte plăpânde într-o pânză de păianjen. Imobilizaţi într-o simţire intensă, pentru că ei nu ar fi avut, prin naştere ori prin educaţie, capacitatea, îndeobşte bănuită a fi salvatoare pentru destinul individual, de adaptare la ‘realitatea socială’. Sau la ‘adevărul social’, totdeauna nimicitor pentru drepturile la subiectivitate şi libertate personală. „M-am căutat pe mine însumi.” Este o frază formulată de către Heraclit. Ea defineşte subiectivitatea ca problemă fundamentală. Istoria noastră veche ne arată că lumea ioniană este nu doar adiacentă cu lumea tracică, este chiar aceasta. Fraza heraclitică ne aparţine intim şi definitoriu. Dar e ceva nou sub soarele palid al vremii ? Căci lucrurile acestea s-au întâmplat în multe rânduri, într-o istorie culturală europeană. Ataraxia şi contemplarea din antichitatea greacă, stări atât de înrudite cu melancolia, nu erau legate şi ele de căutarea absolutului ? În lumea greco-latină târzie, era presentimentul unui Ev Mediu, întunecat, ce urma să vină. El pare strâns înrudit cu acel « mal du siècle » de o acuitate dureroasă în spiritele cele mai sensibile ale cumpenei veacurilor XVIII şi XIX. « Le mal du siècle », ştim precis, a fost o criză declanşată de catastrofa majoră din civilizaţia universală produsă de Marea Revoluţie Franceză şi de războaiele sângeroase din siajul ei, pînă la Waterloo. Pentru minţile cele mai lucide şi nobile ale Occidentului apărea atunci ca evident faptul că universul mundan se schimbase atât de mult după Marea Revoluţie Franceză, încât constatarea privind starea civilizaţiei universale, condensată de Leibniz în aforismul : « Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile », nu mai era, din păcate, adevărată. Dar, ţin să ne reamintească supărător protocroniştii, chiar în vremea lui Leibniz un prinţ român simţea «melanholia » într-un Constantinopol care suferise o sută cincizeci de ani de stambulizare. Prinţul Bibescu (el provine dintr-o familie de moşneni de la Gorj), bunicul scriitoarei Marta Bibescu, considera căderea oraşului Constantinopol ca durere personală. Arhetipul cultural prezent în melanholia lui Dimitrie Cantemir se traduce la prinţul Bibescu prin sentimentul mărturisit că Nova Roma încă mai exista nu mult „înainte de săptămâna trecută!”

  2. blogideologic

    Da, este foarte drept ,,că numai zidirea templului ori a bisericii oferă experienţă religioasă integrală.”

    Evident ca din perspectiva filosofului, absolutul este in mod necesar intangibil, oriunde si nicaieri, dar filosoful este fascinat de cautarea in sine, nu conteaza finalitatea. Conteaza doar intrebarile pe care si le pune, chiar daca nu primeste raspunsurile, de la el, sau de la altcineva.
    Pentru mine, ca un crestin ortodox ce ma pretind, scos din paganism prin botez, absolutul numit Dumnezeu este in mine si in jurul meu. Il simt pur si simplu, nu este nevoie sa incerc a-l cuprinde cu mintea.
    Dar cel mai intens il simt numai si numai in Biserica.

  3. ps-blogideologic

    Dupa parerea mea aforsimul lui Leibniz : « Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile » este fals.
    Cred ca traim , de regula, intr-una din cele mai proaste lumi posibile, dar, din fericire, se poate intoatdeauna si mai rau.
    (Z)

  4. Sper că toți sunteți sănătoși, în frunte cu gazda.

    Pe mine mă nedumerește exodul acesta arab, mă umple de precauție și nu pot înghiți nici o explicație care s-a dat până la ora asta. Văd cum se mută (sau încearcă) o bucată bună de orient musulman în inima civilizației creștine. Și speră toți, cu subiect și predicat, să reîntregească familia mai târziu. Adică să mai aducă 3-4-5 membri ai familiei tot în Europa. Nimeni nu a declarat, deocamdată n-am auzit eu, că așteaptă sfârșitul războiului ca să se întoarcă la ei acasă.

    Eu văd cum se amestecă religiile pe bucata de pământ, care are un cuvânt greu de spus despre dreptul fundamental al omului, acolo unde omul se supune fără a crâcni autorității legii. Întâmplător, cei care vin spre noi nu văd relațiile interumane așa cum le văd creștinii, ceea ce mă face să mă întreb dacă fug într-adevăr doar de război, dacă s-au pornit la drum după ce le-a abătut într-o noapte că așa nu se mai poate, dacă au luat în calcul drepturile fundamentale ale omului respectate în Europa și sunt pregătiți să se conformeze, că doar nu vin peste noi, ca să ne disciplineze. Iar unii, știți care-s, depun eforturi ca să-i amestece bine de tot cu toți creștinii din UE, drept care s-a inventat cota-parte de refugiați.

    Ori sunt împinși prin manipulare, ceea ce nu e greu cu masele, dar în ce scop? Să fie oare cei „unu la sută”, ce nu se pot lăți peste toată lumea din fel și fel de motive subiective și obiective? Căci turnându-i pe toți într-un borcan, strângând bine capacul și zgâlțâind cu simț de răspundere, ai putea să obții un amestec omogen, ori BUM! Dar dacă ei se pot juca pentru că au cu ce, de ce să nu încerce și această modalitate de a cotropi întreaga lume? Vor să ocolească toată Rusia, că, iată, China are belelele ei?..

    Nu știu ce să mai cred. Mai aștept să văd ce se întâmplă. Aștept, pentru că mi se pare nenaturală migrația asta în masă, cu explicațiile oarecum plauzibile dar cusute cu ață albă (lumea arabă mănâncă pe pâine conflictul de când e ea).

  5. Întrebăm şi noi, distrugerea culturală din « Fahrenheit 451 », în futuristicul timp al bibliotecilor arse, nu seamănă oare distopiei « Constantinopol 1453 » ? Dincolo de uzura entropică a Pământului, arhetipurile culturale persistă, datorită lor trecutul real şi viitorul anticipaţiei ştiinţifice oneste sunt cel mai adesea totuna. Revoluţia Franceză şi uciderea lui Antoine Laurent Lavoisier, aristocratul ce-şi redacta lucrările ştiinţifice urmând riguros consiliile întru discursivitate ale abatelui Bonnot de Condillac, marcau sfârşitul a două veacuri de « Honnêtete ». A fost un final abrupt şi brutal al acelei Mari Epoci care succede Renaşterii, ea însăşi la fel de splendidă ca Renaşterea sau antichitatea elină.
    În cultura românească starea de melancolie nu decurge însă dintr-o Mare Revoluţie urmată de întârzieri ale şarjei cavaleriştilor la un alt Waterloo. Nici măcar nu răsare direct din « melanholia » lui Dimitrie Cantemir. Ci din tăierea capetelor lui Vodă Brâncoveanu şi a pruncilor săi prinţi. Urmată de o sută de ani fanarioţi. Care au intensificat durerea noastră, prin aruncarea ucisului proclamat de popor Domn Tudor într-un butoi cu sare. Vedem astfel cel puţin o sută de raţiuni pentru romantismul românesc. Alinarea aproximativă, nu sfârşitul durerii!, venea odată cu Mihai Eminescu. Cei care citeau româneşte vedeau atunci pentru prima dată spiritul formelor în Limba Română ! În fine, propunerea de a depăşi « durerea seculară » prin literele româneşti trecute într-un registru al descripţiei precise era adusă de logicianul Titu Maiorescu. Deşi format la şcoala germană, el propunea culturii noastre după moartea lui Ion Heliade Rădulescu să depăşească durerea romantică, emoţională şi verbal imprecisă, printr-o invenţie franceză ca sursă de curaj. Astfel, nimic nu-i mai puţin inutil decât parnassiana Artă pentru artă ! Însă ideologii mincinoasei « învăţături », deformatorii revoluţionari ai spiritului european, se vor opune, propunându-ne « arta cu tendinţă », un fel de poliţie politică a literelor româneşti, mai eficientă şi mai convingătoare decât realismul socialist. Principiul procrustian al « artei cu tendinţă » va deveni tăvălugul nivelator al conştiinţelor, temeiul « cultural » îndelung dospit şi poliţa de asigurare ideologică pentru întregul alogeno-comunism din România. Să nu uităm că tipul de instituţie francez chemat École des hautes etudes a fost înfiinţat în anul 1868. Exact anul când, în România, estetul şi filosoful politic Titu Maiorescu scria faimosul studiu “În contra direcţiei de astăzi în cultura română”, unde el ataca virulent “formele fără fond”. Observ că se împlineau atunci şi nouă ani de la publicarea Echilibrului între antizeze (ediţia princeps) de către Ioan Eliade Rădulescu ! S-ar zice că a fost doar o întâmplare, o coincidenţă fortuită. Dar n-a fost aşa. La 1868, domnul Titu Maiorescu îi ataca, abia voalat, pe paşoptiştii munteni. Citind Prefaţa la cea de a doua ediţie a Echilibrului între antizeze –din 1916, îngrijită de criticul literar Petre V. Haneş, constat frazarea : „Astfel se explică atmosfera grea dimprejurul operei de faţă” (este vorba despre “Echilibrul între antizeze”). Dar nu cumva „atmosfera grea” a fost instituită –eu nu spun deloc că nemeritat- prin chiar studiul “În contra direcţiei de astăzi în cultura română” ? S-a mai vorbit despre Ideologia Şcolilor Centrale, model pe care îl urma Şcoala de la Sfântu Sava. De la acel model, şi până la modelul Şcolilor de Studii Avansate (Écoles des hautes etudes) trecuseră mai bine de 50 de ani! Însă politicianul Titu Maiorescu nu propune acest model nou în textul atacului său la paşoptism din anul 1868. Curios, ulterior nimeni altcineva dintre intelectualii junimişti nu va propune modelul Şcolilor de Studii Avansate ca alternativă “contra direcţiei de atunci în cultura română” ! Problemele ideologice sunt perene. Numai rezolvarea lor în grupuri de reflecţie poate aduce soluţii viabile.

  6. @ zev

    Mai nou te ocupi si cu ” soparle ” din astea ?
    Chiar crezi ca trebuie sa fii platit de cineva ca sa-i vezi greselile lui Ponta ? Pai sunt milioane de romani care nu-l agreeaza pe Ponta … Toti sunt platiti ?
    La fel de bine ai putea sa afirmi ca sunt platit de unii sa-l critic pe Basescu sau pe dumneata … Probabil ca asta va urma .

    ………………………………………………………………………………………………

    ZeV
    septembrie 15, 2015 la 5:16 pm

    serbanfl
    septembrie 15, 2015 la 9:54 am

    Dvs incercati sa fiti serios cu un no name papist platit pentru a manji blogul cu lozinca,,Jos Ponta” ?!
    ………………………………………………………………………………………………..

  7. Coperativa Agricola de Productie, RELOADED ?

    ,,Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care urmăreşte îmbunătăţirea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/ 2004, noile prevederi fiind în avantajul agricultorilor care, în mod voluntar, hotărăsc să se asocieze în cooperative agricole. Astfel ca împreună să poată gospodări eficient pământul, utilajele, animalele şi bunurile din proprietate, să aibă acces facil la credite şi la subvenţiile agricole, şi, nu în ultimul rand, să-şi poată valorifica producţiile agricole la preţuri cât mai bune, competitive. Asocierea în cooperative agricole este şi o condiţie a Uniunii Europene, România urmând să lărgească procesul de înfiinţare a cooperativelor agricole, după modelul celor din statele europene cu o agricultură puternic dezvoltată, Franţa, Germania şi Spania execelând în acest sens. Mai mult, din 2016 subvenţiile agricole vor fi acordate, cu prioritate, fermierilor care s-au unit în cooperative agricole. Dezvoltarea sistemului cooperatist este susţinută de toate organizaţiile profesionale ale fermierilor. Între acestea se afla şi Federaţia Naţională PRO AGRO care, printr-un comunicat remis presei, arată că susţine initiativa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a efectua modificările necesare îmbunătătirii Legii cooperatiei agricole nr. 566/2004.”

    In aceasta seara, la Pro Tv , s-a prezentat exemplul unei astfel de asociatii legumicole (de 21 de membri inscrisi-pana in prezent) care se apropie, prin productivitate, dotare si succes comercial, de asociatii similare din vest.
    Mai mult, s-au specificat si reducerile substantiale de taxe de care beneficiaza si vor beneficia actualele si viitoarele cooperative. Prin asociere cooperatista, produsele romanesti au o sansa buna sa penetreze marile magazine.

    Cititi, stimati romani si informatiile bune despre Romania (in general) si despre agricultura romaneasca (in special). Ele chiar exista.
    Sa nu uit:
    Felicitari, domnule Daniel Constantin. Cand e de bine, de ce sa nu o recunoastem ? (Z)

    Pacat de timpul pierdut din 1990 incoace, an in care FSN-ul a considerat ca a fi de stanga inseamna (si) sa…distrugi CAP-urile si sistemele mari de irigatii. Nu mai vorbesc de sistemul bancar si de industrie.
    Iata ca in anul de gratie 2015, un guvern perceput a fi de centru, promoveaza masuri cu adevarat de stanga (pe langa cele de relaxare fiscala-chiar daca unele amanate-considerate a fi de dreapta), de unde rezulta ca un guvern bun elaboreaza politici publice, bune in primul rand si abia in al doilea rand, cu conotatie ideologica.
    Tine-o tot asa, Victore, (Z)

  8. Bună seara, @fostă basarabeancă!
    Bună seara, @cris!
    Bună seara, @criticos!

    …acum , că au trecut vacanțele, mă bucur să pot spune , parafrazându-l pe J.R.Ewing din DALLAS, că iau din nou masa cu ”fetele” de la Cartel !

  9. L-am studiat în facultate la celebrul curs Rațional și irațional în filosofia, presa și cultura română în perioadă interbelică, susținut de cel mai mare tâmpit pe care l-a avut vreodată ca profesor universitatea ieșeană. Cursul era conceput pe analiza scrierilor unor personalități ( noi râdeam și spumeam că profu’ se crede Plutarh), pe schema rațional și irațional, iar Pamfil Șeicaru era studiat în paralel cu Alexandru Sahia, primul fiind iraționalul, cel de al doilea raționalul. Râsul – plânsul. Și pe Mircea Eliade, celebru profesor l-a trecut la iraționali. Seminariile erau adevărate bătălii între noi-o generație de buni studenți- și mediocrul profesor. Dar el era de neclintit în opiniile sale. Este a treia carte care se scrie despre Pamfil Șeicaru și mă bucură faptul că personalitatea sa intră în conștiința culturală românească, acolo unde îi este locul!
    Earnest

  10. Inainte de criza asta, am spus, cu referire maghiarii din Romania, ca sunt in stare sa-si faca gard imprejur, sa nu se mixeze cu romanii. Iata ca am avut viziune, Ungaria isi trage gard, si in jurul Romaniei. Sunt de acord cu Ponta ca Ungaria ar fi trebuit sa discute cu Romania, si Serbia,inainte sa faca gardul, sa gaseasca o solutie comuna, cu ajutorul UE. Nu sa puna pe vecini in fata unui fapt implinit. Dar pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca au si circumstante atenuante sa ia aceste masuri extreme, in lipsa unei solutii la nivel UE. Iar comentariile ca au folosit ungurii „bita” sunt destul de departe de realitate. Asta daca vrem sa fim corecti. Oricum, problema e ca gardul e acolo ca sa stea, si nu da bine Europei.

    Nu cred ca e cazul sa raspundem prin inflamarea retoricii fata de vecini intr-o problema europeana. E foarte posibil ca acum refugiatii sa vina prin Romania. E Romania pregatita sa nu ii ia pe refugiati cu „bita”? Eu cred ca si la noi sunt multi xenofobi si anti orice nu e romanesc.

    Din pacate state fragile ca cele din Estul Europei sunt „pedepsite” sa traga ponoase pentru aventurile altora. Materialul de mai jos e foarte bun pentru a intelege care sunt complicatiile din zona Siriei. UE se poate astepta la musuroaie de refugiati, o adevarata invazie, pentru ca perspectivele pentru pace sunt foarte indepartate. Pot rusii sa faca ordine in zona?

    http://blogs.reuters.com/great-debate/2015/09/15/western-dream-of-regime-change-in-iran-is-over-so-whats-next/

  11. Vai, prieteni…pot să accept multe, pot să cred , într-un final, că există omuleți verzi, cu gura la ceafă și cu trei degete la mână, pe planeta Marte, sau că impactul cu cometa de 4 km diametru este inevitabil pe 28 septembrie, deoarece au calculat precis traiectoria niște inițiați care n-au auzit de ”radical” în viața lor și-și închipuie că ”integrala” e un joc de cuvinte încrucișate pentru cei cu inteligențe medii, dar e peste puterile mele intelectuale modeste să accept că Andrei Cornea îl contrazice pe idolul domniei sale, recte Băsescu Traian.

    Ei bine,”aceste lucruri ne doare !”

    Andrei Cornea crede, de la dânsul din birou și fără să consulte pe nimeni, că România, prin conducerea ei la vârf, e meschină când și-a fixat un număr de refugiați pe care poate să-i primească. Din inteligența lui, Andrei Cornea zice că mai putem duce vreo câteva mii.

    Dar nu raționamentul încâlcit care l-a condus la această concluzie m-a impresionat pe mine . Ceea ce mi s-a părut tare de tot, a fost descrierea României în sânul căreia dorește Andrei Cornea să integreze niște mii de aspiranți, majoritatea musulmani :

    ”Care țară europeană mai are un premier urmărit penal, în curând trimis în judecată și plagiator și un viceprim-ministru, plagiator de doctorat și, la rândul lui, conducând doctorate plagiate? … Ce rușine! În care țară, președintele partidului de guvernământ e condamnat în primă instanță, primarul general al Capitalei e în arest, fosta șefă antimafia – de asemenea în arest, având nu știu câte dosare la activ, un fost prim-ministru și alți foști miniștri – condamnați definitiv, plus numeroși alți primari, consilieri județeni și primari de sector, judecători, oameni de afaceri condamnați definitiv, ori arestați, ori în curs de a fi judecați pentru corupție?”

    Nene, oprește-te…unde-i chemi tu să se stabilească pe oamenii aceia, și-așa disperați? În țara pe care o descrii mai sus? Păi, n-am înțeles, vrei să-i ajuți, sau vrei să-i pedepsești?

    Este remarcabil faptul că , deși cunoaște opinia cu privire la valul migrator a soarelui și luceafărului său, Băsescu Traian, a cărui cerință e să nu primim NICI MĂCAR UN REFUGIAT, ci să-i fugărim peste granițe , totuși Andrei Cornea zice invers.

    Dar poate că la Andrei Cornea este pur și simplu o contradicție în interiorul fumegând al domniei sale . Pentru că , iată ce spunea același, căruia nu-i scapă nici o dezbatere din spațiul public , despre construirea unei moschei în București, textul datând din 10.07.2015:

    ”Trebuie să admitem că suntem într-o situaţie privilegiată faţă de alte ţări europene, unde există minorităţi musulmane puternice şi care pun probleme. Ar fi o prostie să negăm existenţa acestor probleme în numele corectitudinii politice. Noi nu avem astfel de probleme pur şi simplu pentru că numărul musulmanilor recent stabiliţi în România este mic. Nu cred că este România locul cel mai bun pentru astfel de lucruri…. Unii ar putea zice ‘Ce facem, ne pregătim să avem o imigraţie musulmană?’. Nu ştiu dacă românii ar iubi foarte mult acest lucru. Nu vreau să fiu înţeles ca fiind şovin…”

    Deci, un consens de neclintit cu președintele vieții sale . Love-love, pup! pup! pup!

    La numai două luni după cele afirmate mai sus, filozoful filozofilor zice că România e meschină și el vrea mai mulți refugiați și mai multă imigrație musulmană. Adică ,”dă-mi scrisorile-napoi, Traiane!”
    …………………………………………………………………
    Totdeauna, la moartea unei astfel de mari iubiri , cum a fost cea a lui Andrei Cornea pentru Băsescu Traian, am așa, o senzație…cum să spun… ca și cum s-ar fi terminat crema de zahăr ars din castronel, ca și cum nu mai este gel de duș când tocmai am intrat sub duș, ca și cum citesc o carte polițistă și constat că lipsesc ultimele pagini , alea în care, în mod normal, ai afla cine e criminalul…

  12. Fericiti cei fara de frisoane, ca(probabil) a lor fi-va imparatia cerurilor. Sau poate free-soane, daca preferati, ca am auzit ca suntem si la vremea eliberarii prin muzica si nu doar prin fortarea granitelor europene. Ceea ce ne-ar putea duce cu gandul la melodia anului, atat cat a mai ramas din el. https://www.youtube.com/watch?v=daJ73tLbcMM

  13. @Luminița Arhire,

    Ce sentiment plăcut încearcă omul atunci când apare neinvitat și constată că e binevenit și așteptat! Când pleci într-o vacanță de o săptămână, regreți că se termină repede; când pleci pe o lună, vorba unui cunoscut de-al meu plecat la muncă în Occident, ți-i dor și de lanțul de la câine, d-apoi de prieteni și de casă!

  14. Doamna L.A.
    Dar cine-l mai ascultă pe Andrei Cornea?
    În ceea ce-i privește pe refugiați, mi-am mai spus părerea și o susțin în continuare; trebuie să primim refugiați atât cât ne putem permite. Pe ceilalți, să-i primească cei care au generat și susținut conflictul, cei care le-au expoatat resursele, cei care le-au impus limba și cultura, cei care i-au făcut creștini, stârnindu-le și apoi dezvoltându-le conștiința religioasă și cea națională. Occidentalii au neglijat un lucru: arabii nu au naivitatea și spiritul amerindienilor și Asia nu este America!

  15. Adrian B.

    Asa este, baiatule, dar alte milioane de romani il agreeaza pe Victor Ponta, care (cu exceptia lui Yohannis), ii devanseaza pe toti ceilalti politicieni la capitolul incredere publica.
    Se intampla asta deoarece Victor Ponta a ramas consecvent programului USL, indeplinind promisiunile importante: cresteri de salarii si pensii, scaderi de taxe si impozite (CAS, TVA, etc) , altele care se vor diminua (sau elimina) , eventual in avans si in continuare, dupa aprobarea noului Cod Fiscal. Daca tendinta ar fi fost inversa, adica de crestere a impovararii fiscale , fii convins ca FMI si Isarescu ar fi aplaudat, nu si-ar fi exprimat ingrijorarea cu privire la deficitul bugetar de austeritate asumat in dezinteres national de fostul PD (actual PNL). O simpla problema de logica elementara, prietene. Un deficit bugetar mic, nu permite dezvoltarea unei natiuni si valorificarea in interesul Romaniei a cresterii economice.
    Chiar nu-ti tremura degetele atunci cand spui unor oameni mai inteligenti decat tine (de pe acest blog), ca laptele este negru ? Nu, negru este doar cerul gurii dumitale.
    Mai mult, conform ultimului sondaj Avangarde, PSD (partid LA GUVERNARE) conduce in preferintele electoratului cu 34%. Nu cred ca asta se datoreaza mustatii si zambetului profesional ale lui Liviu Dragnea. (Z)
    PS
    Recomandari (pentru d-ta):

    1. Un ceai de tei seara;
    2. Putintica lavanda pe noptiera de langa patul in care (incerci sa) dormi;

    Rezultat probabil: O minte limpede dimineata, cu mai putine prejudecati si clisee. (Z)

  16. T-Rex
    septembrie 16, 2015 la 12:03 am

    Chestia cu xenofobia este o problema complicata. Ea a fost introdusa in legislatii si mentalui public dupa anumite evenimente istorice importante si este acum folosita ca arma politico-ideologica pentru a dilua substanta nationala a tarilor cotropite de globalizarea capitalista.
    Dar veti vedea ca cele mai virulente reactii anti-imigratie vor veni chiar din ,,vechile democratii” care dau lectii altora. Totul pana la saturarea spatiului vital al acelor tari.
    Nimeni nu vrea ca spatiul sau vital si/sau intim sa fie invadat de catre alte persoane. Daca eu, spre exemplu, nu ma duc de nebun pe alte coclauri, pentru a-i agresa pe altii, am pretentia ca la randu-mi sa nu fiu agresat.
    Daca pot face ceva pentru altii, acolo unde acestia locuiesc, o fac. Cu conditia ca autoritatile tarii mele sa nu contribuie la destabilizarea acelor spatii prin politici de imixtiune si dezarticulare a specificitatilor culturale ale acelor tari. Nimeni nu are dreptul sa pretinda ca este superior altora, pe motiv ca detine o cultura mai complexa si mai relevanta. Culturile trebuie sa coexiste si sa interactioneze, dar in niciun caz prin transmutari masive de populatii. Desigur, in spatiul teritorial al tarii mele, cultura mea si a noastra, a romanilor, trebuie sa prevaleze, dar asta este o alta problema.
    Despre asta este vorba, nu despre xenofobie, un cliseu, de altfel, tot mai transparent, dar si mai…vizibil, inaplicabil in acest caz special.
    ps
    Tara care jubileaza in acest moment este Rusia, tara care prin media sa extrem de eficienta, profita la maximum de imaginile cu gardurile din sarma ghimpata si cu grupurile de transmutati retinute/retinuti la granitele tarilor Schengen.
    O alta tara care castiga din aceste evenimente, este Turcia (de asemeni un stat non-UE).
    Problema Europei, este ca nu a prevazut situatia, liderii sai stand tot timpul cu capul in nisip. Autarhia UE se doveste ca are mai multe dezavantaje decat avantaje. E timpul ca tarile europene, impreuna, sau individual (dupa caz) sa deschida ochii si sa sa vada ca lumea este mult mai vasta decat batranul continent.

  17. la asta nu cred ca se gandise Montesqoiu ala de il toti citati – mostenitorul unei functii venala considerat nobilime de roba …
    Ma rog asa era peoca ca ca unu cu fucntie venala sa fie azi evnaghelistu dimacratiei mai citata ca sf Petru este destul de haios.

    Da sa vedem cum stam cu invataturile venerabilului Secondat de la Venalite :
    PONTA, UMILIT LA USA DNA – Procurorul Jean Uncheselu nu si-a facut timp sa-l primeasca pe premierul Romaniei: „Speram sa vorbesc cu procurorul, sa ii explicam, dar neavand timp o sa vin cu o alta ocazie”. Victor Ponta a depus la DNA o decizie recenta a Curtii de Justitie a UE: „Arata ca atat timp cat s-au respectat toate obligatiile contractuale si s-au platit toate taxele la stat, nu are importanta daca beneficiarul a apelat efectiv sau cat de des a apelat la serviciile prestatorului” Luju.
    Arata pe dracu ghem ca auzeam niste cesstii ca cum in zizuina gandirii noastre deciai aia ar fi insemnat ca Ponta sa nu pesteze nici o activitate ci s astea taind frunza de duda la caini asteptand sa fie de folos firmei lu Sova.
    ”În cererea depusă azi (n.r. marţi) la DNA, (n.r. Ponta) recunoaşte, implicit, că NU a prestat serviciile avocaţiale, că a luat bani pe serviciile prestate (fictiv) pentru CE Turceni si Rovinari, dar că ar fi nevinovat pentru că şi-a plătit TVA pe cele peste 181.000 lei încasate! Tocmai şi-a dat peste 8 ani de puşcărie!”, susţine Ondine Gherguţ, citată de reportervirtual.ro.

    Mi importa cine este Ondina (o prefer pe la lu Giraudoux). Insa Ondina locala exprima o „necesitate locala”. Amabila gazda nu m-a crezut .. Voocilescu a crezutin „justitie” si Becalli in dracu stie ce .. Tot necesitati si cei 2 ..

    Cati or fi platiti fictiv din bani publici nu are emportanta emportant este ca Victus Ponta ar fi fots platit fictiv de un particular ..

    Si CEDO .. ia mai lasati-ma-ti in pace ! Ce nu traiti in Romania?
    Pai a fost decizia CEDO nr. 24057/2003, unde la urma instnata europerana zicea ,En outre, la Cour note que les membres de l’association Bonis Potra peuvent exercer la profesion d’avocat, a condition de satisfaire aux exigences prevue par la loi n. 51/1995”
    Ca restu dispozitivilui cam zicea ca Bonis Potra nu exista .. nu are emportnata. Si deci aux exigences prevue inseman sa intre in bariourile traditionale .. C auatui si voi textul orijinel ..

    Deci adio Viorel Victus est!
    Traisca seapratia putorilor in Stat!!!

    PS . Eu nu am nici o vina.
    Era fuficent ca in loc sa i se gaseasca loc la Briucsel sa i se fi gasit un pots pe la Dorohoi sau asa ceva . Stiti voi despre cine vorbesc.
    Era fusicient sa numeasca un ministru capabil al jutsitiei.
    Asa ca datiorita lu Victus iis vor lua tara inapoi.
    Stiti ceva ?
    Si unii cu care am de-a gface isi vor lua „blocul” inapoi. Insa eu ma picat de prost, eram nou venit si nu stima cam nimic despre ce se intamplase. Nu aveam majoritate de 70%. Mi-a fots taiat si advococatu (cica prea scump) si nici nu decid asupra bugetului ….
    Asa ca il inteleg mult mai bine pe Victus ecat majoritatea dintre voi.
    Ce dracu macar sunt (inca) presedinte de bloc!
    Scara, bloc sau tara tit aia este.Aceiasi oameni …

  18. Cineva spune : „Prin asociere cooperatista, produsele romanesti au o sansa buna sa penetreze marile magazine.” Şi chiar nu există o piaţă mai bună lângă „marile magazine”? La mine în cartier (urbea Craiovei) pot face în permanenţă comparaţia. Produsele sunt de două ori mai scumpe în „marile magazine” şi de două ori mai proaste acolo decât în piaţa mea de cartier. Şi întreb, teoretic, desigur, unde-i aluzia -măcar vagă- la ideologia fiziocrată în toată această legislaţie cooperatistă ? Noua legislaţie cooperatistă este un exemplu limpede de artefact birocratic. Ceea ce demonstrează că Daniel Constantin şi Victor Ponta chiar au creat o nouă clasă sterilă pe care o vor susţine cu toată puterea lor politică, împotriva oamenilor mulţi care trăiesc la limita de subzistenţă!

  19. Luminița Arhire
    septembrie 16, 2015 la 12:22 am

    De la Basescu Traian ma asteptam sa bulverseze , cel putin temporar, constiintele a milioane de romani.
    Dar sa dea peste cap, in asa hal (pana la scurtcircuitarea sinapselor), mintile stralucite si extraterestre ale apostolilor neamului de la 22.ro, chiar nu ma asteptam.
    Ce le-ai pus, nea Traiane, in loc de cuburi de gheata ? Vrei sa se arda de tot incercand sa-ti inteleleaga ,,logica” ? Pana si filosoful filosofilor (Gabriel Liiceanu) pare blocat. Restartati-l, fratilor. Dar mai bine i-ati pune pe toti pe ,,Sleep”.
    😉

  20. Ultimele postari ce-au aparut pe contul de facebook al lui CVT:

    Cîteva întrebări pe adresa căpeteniilor Bisericii Ortodoxe Române: ALO, V-A LUAT DUMNEZEU MINŢILE? VĂ E MILĂ DE ARABII PĂGÎNI, DAR NU VĂ PASĂ DE MILIOANELE DE ROMÂNI PRIBEGI PRIN LUMEA LARGĂ? L-AŢI ABANDONAT PE IISUS PENTRU ALLAH ŞI PE BRÂNCOVEANU PENTRU OSAMA BIN LADEN? BIBLIA SPUNE SĂ FIM MILOSTIVI, DAR NU SINUCIGAŞI!

    Duminică dimineaţă am urmărit o transmisie directă de la o manifestare religioasă, organizată la Cluj. Era ceva referitor la tineretul creştin. Amfitrion: Andrei Andreicuţ. Fost securist. Apoi monarhist. Pe urmă islamist. Fiindcă nu-mi explic altfel înfocarea cu care, în ultimele zile, le cere enoriaşilor să-i primească pe imigranţii arabi ca pe nişte fraţi. În acea zonă a Ardealului trăiesc – ca, de altfel, în toată ţara – numeroşi români săraci lipiţi pămîntului. Alţii au ales calea exodului în lumea largă. În urma lor, copiii se sinucid, sau devin victimele pedofililor. Ce nebunie! Locurile lăsate goale de românii creştini vor fi ocupate, sută la sută, de arabii musulmani. Fiindcă aşa vrea fariseul ăsta cu vorbire prefăcut-mieroasă. Aşa ar fi gîndit şi Andrei Şaguna? Tonul, însă, l-a dat Patriarhul Daniel.

    Nu l-am auzit pe acesta luînd apărarea românilor prigoniţi de unguri, sau de Mafia Ţigănească. Brusc, el s-a înviorat şi s-a făcut propagandistul poruncii criminale, a unor minţi bolnave, de prin lumea largă. Unde îi ţii pe islamişti, părinţele? Pe unde scoţi cămaşa (sutana) atunci cînd vor viola, vor ucide, vor plasa bombe? Mai mult ca sigur că aşa se va întîmpla. Probabil îţi vei crea pretexte şi justificări şi atunci – după ce răul va fi comis. De ce nu-ţi vezi tu, Daniele, de cele sfinte? Nu te obligă nimeni să devii „avocatul diavolului” L-ai cocoloşit destul pe satanistul Traian Băsescu. Acum te apucă mila de nişte venetici, care nu toţi sînt amărîţi – unii sînt pregătiţi pentru tot felul de misiuni. Dacă nu poţi să faci bine, măcar nu face rău. România NU are nevoie de această migraţie a barbarilor. Nimeni nu ne sileşte, cu pistolul la tîmplă, să ne băgăm mortul în casă. Din nenorocire, într-un moment crucial, Biserica Ortodoxă e condusă de nişte pigmei. A trădat şi s-a rupt de popor. Ruşine!

    CORNELIU VADIM TUDOR
    7 septembie 2015

    Trageţi clopotele, români!
    Miting şi Marş de Protest în Capitală împotriva invaziei barbare, şi împotriva amenajării marelui focar de infecţie: Moscheea Mamut!

    America a lansat asupra Europei o nouă şi devastatoare bombă atomică: Migraţia Barbarilor. Europa spumegă de furie. Nimeni nu se mai îndoieşte că valurile de imigranţi afro-arabi reprezintă o diversiune criminală, cu consecinţe incalculabile asupra Europei. Deranjează Europa Creştină – aşa că trebuie islamizată! Deranjează Europa Unită – aşa că trebuie destrămată! E o stare de război nedeclarat. Mă tot gîndeam: unde vor face provocări neoconservatorii yankei pentru a declanşa un nou război? Nişte minţi diabolice au clocit acest scenariu satanist: 1.000.000 de refugiaţi (deocamdată) din Nordul Africii şi Ţările Arabe au luat cu asalt Europa. Nu se duc în Rusia, China, Japonia, Australia, Noua Zeelandă – că nu li se permite. Nu se duc nici în America sau Canada – că nici n-apucă să se apropie de porturi, sînt scufundaţi. Ţinta este Europa. Care are milioane de şomeri şi e zguduită de propriile probleme. Atunci cînd printre principalii finanţatori am văzut numele lui George Sörös, mi s-a luat o pînză de pe ochi. Carevasazică, asta era!

    Ce facem, însă, cu România? Ce logică e asta? Ne-au plecat milioane de români creştini în lume, după o bucată amărîtă de pîine, iar în locul lor ne sînt băgaţi pe gît, cu forţa, milioane de venetici musulmani? Devenim Paşalîc, sau Califat? Haida-de!

    În următoarea perioadă, eu şi PRM vom organiza un mare Miting şi Marş de Protest în Capitală. Şi împotriva invaziei barbare, şi împotriva amenajării marelui focar de infecţie: Moscheea Mamut. Acum să vedem cine e creştin şi patriot. Felicitări venerabilului Neagu Djuvara, care, la vîrsta de 99 de ani, respinge, categoric, şi migraţia jihadistă, şi moscheea. Am să mor de gît cu derbedeii care încearcă să arunce în aer ţara asta. La nevoie, am să-mi amintesc că sînt ofiţer în rezervă al Armatei Române şi voi pune mîna pe armă! Nu, Jihadului! Stop experienţelor şi provocările diabolice ale evreilor şi yankeilor! Trageţi, clopotele, români! E pericol să dispărem ca Ţară şi ca Popor!

    CORNELIU VADIM TUDOR
    2 septembrie 2015

  21. Problema refugiatilor nu va fi rezolvata daca Romania si Ungaria isi chiama reciproc ambasadorii celeilalte tari ca sa-i traga suturi. Asta e de show diplomatic. Ma bucur ca Iohannis nu a ambalat cu vreo pozitie, cum nu a facut nici Orban. Ramine o rafuiala la nivel diplomatic.

    Ma uit acum la o emisiune ruseasca pe Pervai Kanal Evropa, unde sunt invitati si din Polonia, din Cehia, din Grecia , SUA. Vorbesc despre refugiati, Assad. E foarte fierbinte, si rusii sunt speriati pentru ca Europa le este vecin, iar mai aproape de ei republicile Tadjikista, Kazahstan se pot orcind molipsi. Vor o coalitie internationala sub mandat ONU, cu americanii si europenii.

    Regret ca Romania nu are oameni sa poata sa vorbeasca in ruseste si sa exprime opinii venite din Romania. Stii cum e, suntem invizibilli si in Vest si in Est. Asta nu e bine. Romania trebui sa aibe relatii cu rusii la nivelul asta de dezbatere cum au si altii, pentru ca nu suntem legati cu catusele de o anumita Istorie. Istoria se schimba, si e bine sa ai relatii normale cu toti cei puternici. Sigur, crticam pe Putin ca a luat Crimeea, dar sa nu fim ipocriti si sa criticam si pe americani, englezi etc. Sa nu tacem cum facem acum, ca un bun catzelush, care are un parteneriat atit de perfect cu stapinul. Le facem americanilor un deserviciu daca nu ii criticam. Si avem de ce. Ne apara acum SUA de invazia strainilor? Nu, ei spun: faceti ce vrea UE. Bine, UE inca nu stie ce vrea, se joaca „good cop bad cop” cu est europenii.

  22. Dan Culcer : +Provocat de Legea 271/2015, pe care o consider inutilă, anti-constituțională și a-juridică, am trimis un articol la Observatorul cultural, adică Doamnei Carmen Mușat. Era lung, mai mult de două pagini de revistă, și mi s-a cerut natural să-l înjumătățesc. Am reușit în parte și l-am retrimis acum două zile. Aștept decizia. Articolul începe așa : O lege pentru liniştea altora / «N. Steinhardt a numit cu dreptate lupta de clasă, rasism social. Tensiunea sau lupta între „rase”, națiuni sau comunități este numită mai nou „război între civilizații”. O perifrază care motivează agresiuni pentru impunerea, în exteriorul Occidentului, a unui model civilizațional „democratic” sau, de fapt, pentru a controla resursele planetare de energie în Orientul Apropiat și Mijlociu? Actele de agresiune sunt motivate de exportul de „democrație” (altădată de exportul de „revoluție”). Nici aceea nu a fost revoluție, nici asta nu e democrație. Dar noi nu ne plasăm în poziția agresorului ci în aceea a agresatului. Pentru mine, ca parte a unei comunități care a fost agresată de ideologia și practica imperială comunistă, leninistă și stalinistă, începând cu 1917, apărarea nu poate fi etichetată drept xenofobie, rasism ci luptă pentru supraviețuire, pentru menținerea identității, condiția existenței individuale și colective. Orice acțiune de acest tip este legitimă. În limitele dreptului, fără legitimarea unei noi agresiuni, provocată de fostul agresat. În numele dreptului, în limitele dreptului internațional și a tratatelor, nu în numele celui mai tare.» + Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 9/15/2015 10:46:00 a.m.

  23. „Nu suntem legati cu catusele de o anumita Istorie.”??!! Evident că sîntem legaţi de Istoria noastră. Veche de 2000 de ani. Ruşii n-au asemenea vechime. Motiv pentru care sunt tentaţi să ne fure Istoria.

  24. În lectura umană, în citirea rumânului, cuvântul „venetic” are – nu veţi putea nega aceasta ! – o încărcătură de ciudă, de ranchiună multă, autentică, încât despre primul român ce l-a pronunţat s-ar putea zice, pe bună dreptate, că era ‚Xenofob’! Îmi place frazarea foarte corect etică a doamnei profesoare universitare Marta Petreu privitoare la „revolta inconştientului nostru colectiv, rău şi ranchiunos”. Într -adevăr, aşa s-au născut românii, din ‚Xenofobie’. Printr-o distincţie medievală, pronunţând cuvântul „venetici” fără creştinească iubire faţă de verii lor apuseni.

  25. Bună seara!
    Bună dimineața!
    Bună ziua!
    Bune să vă fie toate zilele!
    Mă bucur că ați revenit și sper să fiți mai în formă ca oricând.

  26. Eu cred că pot să vină atâția refugiați câți pro-refugiați sunt în România:
    Fiecare pro-refugiați să ia acasă și în grijă câte un refugiat!
    Astfel, cred că pot să intre câteva milioane bune de refugiați.
    Ei vor fi susținuți, cazați, hrăniți până ce vor învăța românește, vor fi calificați, li se vor găsi slujbe și se vor insera/integra/naturaliza…

  27. Media interbelică era la fel de părtinitoare, manevrantă, murdară și mincinoasă ca și cea de azi, doar că minciunile erau mai puține fiindcă nu exista decât presa scrisă.

Lasă un răspuns