36 de gânduri despre “„Bibliografie” pentru dezbaterea de miercuri, de la FET

  1. Corp şi utopie în filmul Jurassic World / Sintagma “Corp şi utopie” aparţine filosofului francez Michel Foucault. Sintagma aplicată şi în cinematografie aduce o mulţime de bani studiourilor Universal anul acesta. Sigur, ideea foucauldiană a fost inserată în film prin cultura regizorului Colin Trevorrow.

  2. Citesc de mulţi ani “Jurnalul Naţional”, cam de pe vremea când mai existau jurnalişti în România, de pe când mai supravieţuiau editorialiştii şi chiar ziariştii de investigaţii, de pe vremea când mai erau anchete de presă , de pe vremea când mai era ceva de citit…Pe atunci nu mă gândeam la “JN” ca la un suport bun pentru curăţat cartofii…

    Am continuat, probabil, să-l cumpăr din inerţie şi din plăcerea – poate condamnabilă – de a răsfoi un ziar, fără să am nevoie de mouse.

    Ceea ce face însă, în ultimul timp, “Jurnalul Naţional” , felul în care se ambiţionează să se transforme dintr-un ziar “quality” într-o fiţuică ieftină şi lipsită de orizont, mă enervează, deoarece dânsul mă sfidează şi încearcă să-mi dea cu tifla, curios să vadă dacă mă prind.

    Bunăoară, duduia Diana Scarlat publică în numărul din 06.09.2015 un articol, ilustrat de o fotografie amplă, despre subiectul fierbinte al zilei, recte reţinerea lui Sorin Oprescu pentru luare de mită. Articolul poartă titlul pompos şi inconştient :“Oprescu, acuzat că ar fi primit 100 de milioane de lei şpagă anual”. Intrigată, deoarece ştiam că obiectul mitei era de 25 000 euro, mă grăbesc să citesc articolul. Mare greşeală! mai bine-mi vedeam de treabă şi o lăsam pe Diana Scarlat în plata Domnului, să hotărască El dacă prostia trebuie sancţionată sau nu.

    Pe scurt, duduia ziaristă a făcut ea însăşi acelaşi calcul iscusit pe care l-a făcut şi Daniel Morar, la vremea lui, cu prilejul unui celebru Referendum: dacă într-o secţie de votare avem suspiciunea că s-ar fi fraudat 100 de voturi, înmulţim cu 18 548 de secţii de votare şi obţinem o fraudă de circa 2 000 000 de buletine ! La fel procedăm şi pentru a stabili cât a luat şpagă Sorin Oprescu: înmulţim contractele însumate ale Primăriei Generale din ultimii ani cu procentul de 10% şi pe urmă căutăm sutele de milioane ascunse sub parchetul doctorului… Cum cred eu că a judecat duduia? Păi, scrie în acelaşi articol, mai jos: ”… Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5, a fost primul ajuns la DNA, în martie anul acesta, cu acuzaţia că a luat mită 20% din totalul contractelor ”. Aşadar, dacă Diana Scarlat crede cu sinceritate ceea ce s-a vehiculat, cum că Vanghelie a palmat 90 000 000 de euro , nu ar fi fost ruşinos ca Oprescu să fie sub ştachetă? Oprescu are şcoală, e doctor, cum dracului să ia mai puţin decât ”ejaculatul” PSD-ului?

    Dar Diana Scarlat , dezlănţuită, nu se opreşte aici cu deducţiile. Iată ce-şi imaginează dânsa că se întâmpla după ce se lua mita: “… Pentru realizarea lucrărilor contractate, firmele câştigătoare rămâneau cu cca. 30-33%….”Autoarea nu se străduieşte să-şi explice cum dispăreau 67-70% şi cât de mare era coada celor care şedeau cu mâna întinsă pentru acest procent uriaş. Nu se străduieşte nici să citească în ce context apar procentele de 30-33% în comunicatul DNA , care-o scaldă şi măria-sa şi zice că ar fi “din profit”(?!!!)

    Cel mai mult mi-a plăcut însă formularea: .”..Primăria este acum asaltată de anchete, după ce CHIAR ŞI ŞOFERUL PRIMARULUI a fost luat de DNA.” Păi, acum înţeleg…dacă l-au săltat CHIAR ŞI PE ŞOFERUL PRIMARULUI, atunci nu mai am nici o speranţă…nu credeam să ajungă cu arestările până acolo, nu credeam să aibă cineva tupeul să se atingă de el…au depăşit orice limită…

    Când scot bani de la bancomat, după operaţiune, pe ecran apare o crenguţă cu trei-patru frunze, iar sub crenguţă pot citi întrebarea : doriţi sau nu doriţi chitanţă? …că dacă nu doresc, am salvat crenguţa şi dacă nu doresc de mai multe ori, am salvat şi copăcelul.

    În cazul că m-ar întreba şi Jurnalul Naţional dacă vreau să persevereze cu tipăritul sau e mai bine să salvăm păduricea, cred că aş alege astăzi, fără remuşcări, copacii.

  3. Veteranii români nu au fost lăsaţi, marţi, să arboreze steagul românesc pe Primăria din Sfântu Gheorghe. Primarul Antal Arpad le-a transmis veteranilor că drapelul va fi arborat cu altă ocazie, dar nu astăzi.
    Poveste bizonica 10.000% adevratata:

    Cand se-ntoarse din Cehia maioru (la exceptional) Bizonu’ (unchiu meu ofiteru) fu trimis prin zona Harcov. Divizionul avea unde sa se instaleze, ramanea problema incartiruirii cadrelor. La prefectura prefectu nem tudom, vicele’ cateva cuvinte romanesti (unchiu: fr, germana, ceva rusa, ucraineana si idis- Cernauti deh – da nema* ungureste) si pina la urma reuseste sa –i comunice maiorului ca incartiruirea cadrelor se rezolva intr-o comuna de romani la 20 km! Cearta si aia 2 nimic. Se infurie maioru’ iese si da un ordin. In 20 de minute o sectie (2 piese) e adusa in piata pusa in pozitie de tragere si se deschide antetrenul (adica unde se tineau proiectilele). Anunt in 30 minute ori incartiruirea ori bombardez prefectura! Si in 10 minute (deh nu te pui cu ala venit de pe front cocosat de decoratii!) prefectu incepea sa tudom si subprefectu vorbea fluent romana si locuinte se gaseau! (si pe unchi-meu l-au prostit securistii?! Auz?)

    hm … Comentariu bizonic : ar trebui trimisa o comisie de „verificare” (a caldirii aleia) mixta. un pluton de Scopioni rosii,. unu din aia negri vreo doua companii de jandari , catve blindate si o baterie de obuzere (cele mai grele). Catre sa verice daca pot sa urce si sa arboreze drapeleul. Si cand il arboreaza bateria sa traga vreo cateva slave. Sper ca avem unele care sa sparga geamurile pe o raza de 250 metri!!! (de la bubuit) Apoi cantau Noi suntem romani … si daca este nevoie repetat cu corul unei brigazi (in avommpaniament de tunuri,.. alte geamuri)

    Preusupenre bizonica – se vor face propuneri muticultiraliste : da va place palinka noastra? Ba sunteri cei mai buni din Romania!! (Aia de Marmau e mai buna!) Si decat o fromatie mai serioasa sa cante niste cantece .. mai bine cei mai buni din Romania la distilat!

    Fiindca desi uitata martie 1990… In Bucuresti studentii (adica contingentu 1-4 de reaervisti!) au mers in fata amabsadei Unagariei cu colindu. Treceti batalioane romane Carpatii!!! asta este genu de cantec care te adoamre daca este canatat de Pavaroti sau Herlea .. suna bine cantat de un cor profesionist (cca 100 de guristi) si este GLASUL ZEILOR cantat de 10.000 convinsi . A doua zi Budpaeste punea batista pe tambal .. ca daca zeci (peste 10.000!) de rezervisti iti fac asa o serenada …
    (PS si mandel a fost rezervist. Adica mort in seria a 2a… Cestia e ca inainte sa mori incerci sa omori cat mai multi !!! SI romanii e mai dispusi sa moara ptr o cauza )

  4. Sunt curios: indrazneste cineva sa nu ridice drapelul SUA in SUA pe o institutie a statului?

    Sunt socat ca in Romania un primar maghiar gaseste o scuza absolut timpita sa nu permita ridicarea drapelului de catre veterani. Iar faptul ca politia militara romana nu l-a arestat pe maghiarul anti-roman arata cit de slaba este institutia militara romaneasca. Pai, daca e nevoie, armata romana sa recucereasca Sfintu Gheorghe, ca se pare ca Romania a fost atacata si ocupata. Cum, o armata intreaga nu e in stare sa puna un drapel romanesc pe o cladire, pentru ca un primar crede ca traieste in alta tara? Pe timp de pace? Mi se pare de risul lumii. Cred ca ungurii rid cu lacrimi…

    Penibili sunt romanii cu toleranta lor prost inteleasa.

  5. OK, cer scuze ca in comentariul precedent m-am enervat si am folosit niste cuvinte ne-la-locul lor. Institutiile statului trebuie sa-si faca datoria.

    Eu nu il cunosc pe dl. Oprescu, dar pare a fi un om foarte inteligent. Ori mi-e greu sa accept ca un om atit de inteligent ar face vreo prostie de genul asta taman cind interceptarile sunt mai in toi, si cind se stie ca politicienii sunt in focusul organelor. Sa cada asa de usor in aceasta capcana un om cu atita experienta, la o virsta cind nu mai alergi dupa bani, cind ai casa si un venit OK?

  6. RESPECT Alexandru Sassu !

    Un prieten de-a lui Oprescu rupe tăcerea: Știa că este urmărit!

    Andrei Moisoiu (Google) / 08 sep 2015 / 23:44

    Fostul preşedinte-director general al Televiziunii Române, Alexandru Sassu, a declarat, marți, la România TV că este bun prieten cu Sorin Oprescu şi că nu crede că acesta a luat mită. Acesta a declarat că DNA este „o armă politică în mâna celor care au nevoie ca România să nu aibă o clasă politică solidă”. Fostul preşedinte-director general al Televiziunii Române, Alexandru Sassu, a precizat că nu crede că Sorin Oprescu ar fi luat mită, ţinând cont şi de faptul că edilul Capitalei ştia că DNA este cu ochii pe el. „Eu sunt prieten cu Sorin Oprescu de foarte mulţi ani şi o să rămânem indiferent de ce se întâmplă. Eu nu cred că a luat şpagă. Acum câteva zile am fost la el şi mi-a spus că ştie că este urmărit şi că sunt cu ochii pe el”, a declarat Alexandru Sassu, la România TV. Acesta a adăugat că DNA a „executat” în ultimii ani mai mulţi politicieni care se evidenţiau pe scena politică. „În ultimii ani DNA a facut câteva execuţii publice la cei care aveau poziţii mai înalte în politică. Năstase, Crin Antoenscu într-un fel, Tăriceanu stă cu sabia deasupra capului, acum Oprescu. Sunt o grămada de personaje despre care s-au făcut denunţuri câte vreţi, publice, scrise înregistrate şi nu s-a făcut nimic. Deci este clar că DNA este o armă politică în mâna celor care au nevoie ca România să nu aibă o clasă politică solidă şi pe picioare”, a menţinat fostul şef al TVR.

    – See more at: http://www.dcnews.ro/un-prieten-de-a-lui-oprescu-rupe-tacerea-tia-ca-este-urmarit_484039.html#sthash.aOYBwNhg.dpuf

  7. SUA-CUBA

    Restabilirea relaţiilor diplomatice între SUA şi Cuba i-a făcut pe unii analişti politici să vorbească de o revenire la doctrina Monroe (după numele celui de-al cincelea preşedinte al SUA, James Monroe ) ; alţii, din contra, vorbesc de renunţare la această doctrină.

    Doctrina Monroe, apărută în prima jumătate a sec. XIX, avea drept scop păstrarea dominaţiei – economice şi nu numai – a SUA în zona celor două Americi prin excluderea celorlalte puteri. Nu era vorba doar de o doctrină defensivă : astfel, SUA participă la războiul spaniol, intervine în Cuba, anexează Porto Rico, etc. Doctrina Monroe este însă abandonată treptat pe măsura creşterii puterii SUA care intervin în diferite părţi ale lumii în momente de criză : Primul şi al Doilea Război Mondial, etc. Se renunţa practic la această doctrină, în ciuda opoziţiei interne americane, după cel de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite, devenind una din cele două supra-puteri mondiale, alături de URSS, participă pentru a-şi proteja şi promova interesele la pactul Nord-Atlantic ( NATO – care, deşi defensiv conform statutelor, intervine peste tot în lume chiar şi în afara momentelor de criză majoră ) şi, în subsidiar, patronează celălalt pact politic, economic şi cultural (ASEAN, din sud-estul Pacificului)

    Desigur, s-ar putea considera – într-un fel de joc de păpuşi Matrioska – că promovarea intereselor mondiale ale SUA poate fi integrată doctrinei Monroe, în sensul că Statele Unite încearcă să-şi rezerve dominaţia exclusivă asupra zonei sale geografice (aşa se explică intervenţia din Golful Porcilor, criza rachetelor, etc.) Concret însă, normalizarea relaţiilor diplomatice dintre SUA şi Cuba reprezintă în fapt renunţarea la ultimul vestigiu al războiului rece : ne-existenţa unor relaţii diplomatice între cele două ţări implica o formă de semi-beligeranţa, ceea ce devenise un anacronism.

  8. T-Rex

    Asa este, si pentru mine a fost un soc sa aflu ca Sorin Oprescu a fost incatusat si arestat, ca orice delicvent de drept comun – periculos (la propriu) pentru cei din jurul sau.
    Nu cred ca presa ne va lamuri, presa de informare a disparut in Romania, lasand locul presei de scandal aservite unuor interese obscure.
    Totusi, nu inteleg de ce primarul capitalei avea asupra sa un plic cu euro marcati (sau inseriati), de unde ii are si daca i-a primit, de ce i-a primit.
    Daca i-a primit de la acel individ dubios de la Administratia cimitirelor, inseamna ca, fie nu-i cunoastea activitatea infractionala, fie nu-l cunostea ca om, fie….erau de aceeasi parte a baricadei care delimiteaza onestitatea de hotie.
    Sper ca insusi Sorin Oprescu sa lamureasca acest mister al detinerii acelor bani. Repet, eu nu as fi primit, IN NICIUN CAZ, de la colaboratori apropiati, subordonati, sau oameni de afaceri, bani in numerar, indiferent de moneda si de suma.
    De asemeni, vreau sa inteleg de ce atat de multi bani se alocau pentru contracte in cimitire ? Cine a decis asta ? Primaria ? Consiliul General ?
    Daca stiti ceva in plus, va rog sa postati informatiile relevante. Presa, eu nu mai citesc, fiind la fel de scarbit de jurnalisti ca (si) d-na Luminita Arhire.
    Oricum, avem o opozitie execrabila si avem o presa sordida, cred ca unica in lume prin rautate, dezinformare si implicare ilegitima in lupta politica.
    Cum poti sa exagerezi si sa te bucuri de necazul unui primar general, contestand TOT ce a facut acesta in Bucuresti si transfomandu-l in infractorul nr.1 al Romaniei, cand atatia altii au beneficiat si bagat in buzunare milioane de euro, sau le-au transferat in paradisuri fiscale ? Unde sunt milioanele asazis furate de Oprescu ?
    Daca ar fi asa, ce vor face primarii altora ? Vor demola cladiri ? Vor demola pasaje ? Vor lasa cimitirele in paragina ? Vor muta blocurile pentru a construi parcari ? Vor replanta arbori pe carosabil ? Vor face licitatii doar cu firme straine ? Vor cere DNA sa organizeze licitatiile ? Dezgustator, tot ce se intampla si mai ales, ce se spune in aceste zile.
    De aceea, nu regret daca Romaniei ii va fi, eventual, mai rau. O merita cu brio. Asa e romanul…ii este bine, doar atunci cand ii este rau. Si mai ales, cand le este rau altora. In acest caz, sper ca Dumnezeu sa-i indeplineasca prima dorinta.

  9. Stimate domnule Nastase, sa contribui si eu cu o informatie, care poate deveni bibliografica, pentru dumneavoastra: dna Hillary Clinton clarifica chestiunea emailurilor (pentru necunoscatori, nu e vorba de uzina Emailul Rosu): si da un link la care ea zice ca a publicat si emailurile.

    Friend –

    I wanted you to hear this directly from me:

    Yes, I should have used two email addresses, one for personal matters and one for my work at the State Department. Not doing so was a mistake. I’m sorry about it, and I take full responsibility.

    It’s important for you to know a few key facts. My use of a personal email account was aboveboard and allowed under the State Department’s rules. Everyone I communicated with in government was aware of it. And nothing I ever sent or received was marked classified at the time.

    As this process proceeds, I want to be as transparent as possible. That’s why I’ve provided all of my work emails to the government to be released to the public, and why I’ll be testifying in public in front of the Benghazi Committee later next month.

    I know this is a complex story. I could have – and should have – done a better job answering questions earlier. I’m grateful for your support, and I’m not taking anything for granted.

    I understand that you may have more questions, and I am going to work to keep answering them. If you want to read more, including my emails themselves, please go here:

    https://www.hillaryclinton.com/emails/

    Thank you,

    Hillary

  10. Unul din denuntatorii lui Sorin Oprescu este Dorin Cocos !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Adica fostul sot al lui Udrea , sponsorul si omul de casa al lui Bashescu , unul din mafiotii de baza ai PDL-ului si primul carotat de Oprescu când a ajuns la Primaria Capitalei ( afacerea parcarilor ) .

    Asta da justitie … 🙂

    Zev , aplauda !

    p.s. Ma mir ca nu l-au pus pe Bashescu sau pe Blaga ca sa-l denunte pe Oprescu .

  11. @ zev @ luminita arhire

    Va recomand acest articol . Este scris pe intelesul tuturor , chiar si al celor care inca mai cred in ” justitia independenta ” …

    Circul DNA, stagiunea toamnă – iarnă

    Posted: 08/09/2015 by Contele de Saint Germain in Editoriale

    S-au întors procurorii DNA din vacanță. Piepți bombați, bicepși lustruiți, drepți și încărcați de responsabilitate ca niște cariatide de țară.
    Să reînceapă circul facerii de dreptate, deci. Cu stânga sau cu dreapta? A dracului balanță se bălăngăne nehotărât, prea nerăbdătoare să-și afle prima tresărire. Na atunci, iute, un remake: Alina Bica după gratiile menajeriei. Te-ai mai potolit? Te-ai mai lubrifiat? Rezisti acum la o senzație tare fără să te depresurizezi la mijlocul reprezentației?
    Perfect, zen! Să batem deci gongul pentru prima premieră fastuoasă: chirurgul Sorin Oprescu operând pe cord deschis, live, cu mâinile legate, în fața a milioane de telespectatori. Palpitant sau ce? Însăși dresoarea Codruța iese azi la rampă să ne explice că devastatorul flagrant, invocat în comunicatele DNA după marea descindere și vândut zile la rând, cu voluptate, drept certitudine, pe unele canale de știri, nu a fost, de fapt, un flagrant ci un fel de hold-up la drumul mare, în care niște mascați l-au umflat cu mașină cu tot pe domn’doctor, după care, scotocindu-l prin buzunare, au dat peste bancnotele marcate.
    Toți se țin cu mâinile de burtă. Unii de râs, alții pentru a evita un extaz prematur, eruptiv și umed. Primii pentru că știu că circu-i circ, cei din urmă pentru că preferă halucinogenele.
    Iar în timpul acesta Traian Băsescu înflorește, tocșouește, pilduiește, șopârlește.
    Cică dosarul răpirii jurnaliștilor nu poate fi desecretizat pentru că asta ar produce deranjamente stomacale tocmai la Casa Albă, unde Obama și Hillary Clinton știu ei pe cine au înscăunat să guverneze Afganistanul. Și știe și el, Băselu’, că ce dracu’, doar a fost băgat până în gât în tărășenie.
    Adică, mai pe înțelesul murănguriștilor, unii dintre membrii organizației teroriste care i-a răpit pe Ohanesian et co. au fost cocoțați de aliații noștri strategici tocmai la vârful administrației de la Kabul, chestie care ar fi nasol să se afle taman acum, în preajma alegerilor pentru Casa Albă.
    Cât de bine confirmă Băsescu celebra evaluare „Le style est l’homme meme”. Stilul lui este șantajul, șantajul este el, Băsescu, în persoană.
    Este al doilea rânjet amenințător către cei care l-au ținut 10 ani în brațe tocmai ca să le facă treburile murdare. Primul l-a șuierat, printre dinți, când se-ngroșase gluma cu Udrea. A vorbit atunci de „guantanamizarea României”, în contextul în care revenise în presă tema închisorilor secrete CIA. După care hăitașii autohtoni s-au potolit ca prin minune, la ordin, reîntorcându-se, cu coada între picioare și schelălăind, spre neînfricații lor șefi căcăcioşi. Pentru a continua apoi, triumfal, să adulmece cu tehnică yankee și să ciuruiască cu alice de mistreţ blindat iepuri ce periclitează siguranța națională și potârnichi ce se găinățează în locuri interzise.
    Putem spune, așadar, că, și în această stagiune abia începută, DNA continuă consacrata sa operațiune „LABA”, cu care ne-a amăgit toată stagiunea trecută că ar fi copulaţie regenerativă. Operaţiune „LABA” care declanșează extaze în pleziriștii singuratici și manufacturieri dar și multe suspiciuni de lașitate și impotență în realiștii sceptici.
    Punem LABA pe cei care ne incomodează în aspirația noastră patriotică de a deveni „stat în stat”. Totul însă până

    LA BAsescu!
    Într-o țară autodefinită democratică, cum ar putea, niște instituții subordonate statului prin Constituție, cum este cazul binomului SRI – DNA, să preia frâiele puterii păstrând aparențele de constituționalitate? Într-un singur mod: conducând indirect, prin organismele abilitate.
    A devenit Curtea Constituțională incomodă? Pusă cu botu’ pe labe în doi timpi și trei mișcări.
    Administrațiile locale, pesedizate 70% la alegerile din 2012, ascultă mai mult de partid decât de binom? Noaptea cuțitelor lungi pentru primari și președinți de Consilii Județene. Cuţite lungi sub formă de interceptări ambientale și denunțuri la ordin.
    Miniștri incomozi? O rapidă scanare a scheletelor din dulap și dosare instrumentate în regim de urgență smurdiană.
    Și pentru ca totul să poarte un nume, partidul umbrelă devine indispensabil. „Partidul meu – partidul nostru”. Ghidonat de la distanță printr-un preşedinte de tara decorativ şi co-președinți de paie, avuți temeinic la mână.
    La asta asistăm.
    Nu vreau să spun că Oprescu o fi vreun sfânt. Sau Mazăre, sau Bădescu, sau Nichita, sau Pendiuc. Toți sunt infectaţi de corupție prin însuși succesul lor într-o lume coruptă.
    Nu vreau să spun că PNL a fost protejat total în această cruciadă. Chiliman, Pinalti şi încă alţi câţiva pioni de gambit, au fost urcaţi pe rug, pentru a da culoare focului de artificii. Ei pot fi însă înlocuiţi oricând de alţi consangvini mai devotaţi binefăcătorilor, mai fanatici, mai utili.
    Aşadar, să nu ne amăgim. Planul e clar, şi făcut de minţi care gândesc macro.
    De ce Ponta şi guvernul lui mai rezistă incă la putere? Pentru că sunt atât de prinşi din toate părţile încât au devenit mai utili acolo decât în opoziţie. În momentul care va fi considerat oportun, vor cădea. Şi nu ca victime ale unei conspiraţii, pe plasa compătimirii populare, ci cu zdrăngănit de cătuşe, ca ultimii trădători de ţară.
    Ca toate scenariile „perfecte”, şi acesta va întâlni însă, mai devreme sau mai târziu, buturuga lui mică. Vreun doctor Arafat, vreo Mariana Rarinca. Întreg eşafodajul, construit la adăposatul ideii de justiţie cu armături securistice, se va prăbuşi, atunci. Să ne amintim de 21 decembrie 1989 şi să sperăm.
    Cei care l-au apărat pe Nicolae Ceauşescu de furia unui popor exasperat, au fost zdrobiţi de însăşi cauza lor eronată.
    Cei care, azi, îl mai apără pe Traian Băsescu de justiţia adevărată, răspunzând unor comandamente ce nu fac diferenţa între Bucureşti şi Budapesta, vor fi zdrobiţi de colaboraţionismul lor antinaţional.

    http://www.conteledesaintgermain.ro/circul-dna-stagiunea-toamna-iarna/08-09-2015

  12. @Adrian B. septembrie 8, 2015 la 10:43 am

    Sunteţi chiar simpatic! ( am pus şi-un semn de exclamare , ca să vă simţiţi ca acasă…) Adică dumneavoastră îmi propuneţi o întâlnire de clarificări? Păi, pentru ce, @Adrian B.? Nu citim aceleaşi cărţi ( asta e doar o bănuială) , nu ascultăm aceeaşi muzică ( asta e o certitudine , pentru că aveţi suficiente sugestii pe acest blog) , nu urmărim aceleaşi filme ( altă certitudine, deoarece aveţi liste lungi cu selecţii pentru cinefili), avem opinii diferite într-o sumendenie de chestiuni…Aşadar, despre ce anume am putea să vorbim noi doi , @Adrian B.?

    Nici un citat din „opera” dumneavoastră, utilizat de mine, nu este contrafăcut. Nu este o „nesimţire” folosirea citatelor. Scrisul , dragul meu @Adrian B. , este o chestiune cât se poate de serioasă. Cuvântul scris, atunci când vă hotărâţi să-l faceţi public, rămâne, oricât v-aţi strădui să “fardaţi” exprimări mai vechi sau să le reinterpretaţi . Oglinda dumneavoastră e textul . Acolo sunt indignările, emoţiile, inabilităţile, naivităţile, pasiunile, curajul…totul…

    De aceea , eu vă cunosc. Dar n-aş fi avut cum să spun măcar un singur cuvânt despre “curajul ” dumneavoastră, dacă nu aţi fi scris, fără să vă roage nimeni, despre asta.

    Este foarte adevărat că nu aveţi “profilul” comentatorului căruia aş fi îndemnată să-i răspund. Cred că fac asta doar ca să limitez inconfortul pe care mi-l provoacă faptul că nu respectaţi regulile blogului. Există mai multe situaţii în care vi s-a spus, cu destulă delicateţe, că v-au fost cenzurate unele expresii. Aţi spus despre colegii de blog că sunt cretini, săraci cu duhul, şi iată ce lejer utilizaţi, în postarea de astăzi, expresiile : “…cu nesimţire”, “…puneti botul la ce scrie…”, ”… sunteti irecuperabila…”, “… avand mintile intunecate de ura”,”… reflexele securiste…” .

    Acesta sunteţi, dragă @Adrian B., nu altul. Ceea ce scrieţi vorbeşte despre dumneavoastră, ca şi cum v-aţi descrie încontinuu. Nu eu spun că sunteţi superficial şi credul, textele dumneavoastră spun. Aţi preluat stindardul ”RESPECT ! ”şi-l utilizaţi obositor de mult…inutil de mult , şi nu sunt singura care să observe, foarte simpatic şi la obiect vă atrage atenţia asupra acestui aspect şi @serbanfl , septembrie 7, 2015 la 1:41 pm. Deoarece colegii de blog, prietene, nu sunt deloc cretini, aşa cum v-aţi aventurat să afirmaţi, chiar dacă nu vă împărtăşesc opiniile inflamate.

    N-aţi vrea să mă întâlniţi, credeţi-mă.

  13. Acesta este modul primarului Antal Arpad de a sărbători aniversarea respublicii transnistrene de la Tiraspol. Fenomenele politice din Harcov şi din respublika transnistreană de la Tiraspol sunt foarte strîns corelate.

  14. lu ZeV cu referinta la mesajul din septembrie 8, 2015 la 10:52 am

    Tariceanu s-a cam grabit cu ale sale consideratiuni reproduse de un alt grabit super-belicos, mai sus:
    ,,flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de doi ani dosare penale pe numele lui Oprescu pentru ce a așteptat atât, dacă Oprescu a luat mită un milion de euro în mai multe tranșe, așa cum declară un denunțător aflat în cercetare penală?”

    Dintai despre tabloide DNA Sorin Oprescu, ARESTAT dupa ce a fost prins in FLAGRANT in timp ce lua MITA. Primarul ar fi fost filmat de denuntator cand a primit banii Sursa : Revista 22 la 06.09.2015. REVISTA 22!!!! Editatat de Grupul pentru Dialog Social.

    Hm … hm .. ia sa vedem declaratiile Codrutei (asta nu este neaparat lipsa de respect ci „recunoastere” ca in Romania exista o singura persoana ce poa identificata ca „Codruta” fara sa mai fie nevoie de altceva) Procedural, nu a fost flagrant adica in integerea primara a dobitocului comun (submoronic) : „da de fapt a fost .. l-au prins cu rata-n gura!”
    „Procedural” nu a fost ca sa se acopere o cestie neprocedurala : „Faţă de suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantului. Conform Codului de Procedură Penală, el a fost citat de procurori imediat după comiterea infracţiunii care este presupusă că s-a comis. A fost citat cu mandat de aducere. Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârşirii faptei, a presupusei fapte, ci imediat după a fost citat cu mandat de aducere.” .”Citat cu mandat de aducere” este un fel de a zice : a fost luat pe sus! Adica „procedural” nu fost flagranta da practic l-am lucrat ca la flagrant.
    A da.. a se vedea cum este cu mandatu de aducere NCPC art 265 :(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei.
    Acoperitor.
    Insa ce nu inteleg pe ce se bazau ca Oprescu va avea bani la el?! Ca putea sa aiba numa 485,47 lei nu 5.000 euroi proaspat primiti (avea de facut o plata? La ora aia?! Mergea la cazino?!) Va dati seama ce fas daca avea numa lei tramvai …

    Ce nu inteleg … zice Codruta „Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârşirii faptei, a presupusei fapte, ci imediat după a fost citat cu mandat de aducere. Ca un detaliu tehnic, potrivit Codului de Procedură Penală, nu se pot efectua perchezitii domiciliare după orele 20.00. Având în vedere că sunt suspectate şi alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei”

    ?!!? momentul săvârşirii faptei, a presupusei fapte cam neclar daca fapta s-a savarsit (flagrantu asta este .. te prind cu rata in gura nu ai cum sa zici ca era bat [„Catelus cu paru’ cretz” este chiar despre flagrant]) sau este doar presupusa (si se beneficiaza de preumtia de nevinovatie). Da ma rog comunicarea orala are micile ei hibe si minus cazurile cand un Sef de Stat poa provoca o incurcatura numita razboi .. mai merge. Sa zicem ca merge.

    Insa nu inteleg ce e aia „considerente de tactică ale anchetei” care sa te opreasca sa realizezi flagrantu. In nici un caz ora „dupa 20” ca in caz de flagarnt … rupi usa si la ora 2 AM si salti pe cine este de saltat (inchipiti-va-ti .. ora 22 :39 de minute striga una „ajutor ma violeaza! Si organu „asteapta cucoana pana la ora 6 AM cadn avem voie sa …”.Sau si mia bine … „te rog da-mi mita dupa ora 23” …. si nu ies din casa .. si dimineata cu o mutra sonorasa si prost dispusa „bani? care bani? Inregistrrea? pai zceam la misto jocandi causa si acu daca sunteti pe aici faceti-mi o cafea sa ma trezesc. Poa vine careva si sa ma spele pe spate ca fac dus!!” … Fiindca scuze da canii pot sa dispara : o „drona” adica un avionas jucarea electric si silentios.. pisica lu’ X care a fots „imprumutata” odata usa deschisa a plecat cu punga atasata de ea… pana acu amicu a ascuns banii bine , porumbei voiajori,caine bine dresat samd etc . )

    Codruta dixit Având în vedere că sunt suspectate şi alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei” si asta se coraboreaza cu Gandul din 06.09 Sursele citate au explicat că Sorin Oprescu a primit bani marcaţi, sub supraveghearea procurorilor, care însă nu au putut face flagrantul imediat ce edilul a intrat în posesia banilor, pentru că la locul faptei se aflau alte persoane care nu trebuiau să ştie despre dosarul lui Oprescu, pentru că ar fi putut divulga informaţii altor suspecţi.
    A?! ăă? â?! îăăâ?!la locul faptei se aflau alte persoane care nu trebuiau să ştie despre dosarul lui Oprescu, pentru că ar fi putut divulga informaţii altor suspecţi.
    Bre dar asta chiar mi se pare CULMEA! Care alte persoane? Mituitorul? Nevasta lu Oprescu? Fiul lu’?! Amanta?!
    Si cam cat a durat pana cand toata presa a aflata ca Oprescu a fost arestat?
    EvZeau publica cica duminică, 06 septembrie 2015 Sorin Oprescu a fost ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost dată de magistrații Tribunalului București | FOTO
    insa ia sa vedem forumu

    Cristian Bulakov
    Felicitari DNA,bravo,bravo,bravo!!
    In sfarshit a picat in plasa si golanul asta.Doamne ajuta!!
    Like · Reply · 45 · Sep 5, 2015 11:13pm
    Adrian Visinescu · Universitatea din Bucuresti
    Adaug aici si SRI , fara sprijinul serviciului nu ar fi posibile multe dintre acestea. Votati primar pe Sorin Oprescu ! Votati cinstea si onoarea .
    Like · Reply · 18 · Sep 5, 2015 11:17pm
    Bogdan Rosu · Una oarecare at Expcoro Design
    Adrian Visinescu poate voiai sa spui oroarea, nu onoarea!
    Like · Reply · 22 · Sep 5, 2015 11:39pm
    Angry Bitch
    Adrian Visinescu e chiar tare ca tocmai cei in numele carora a mintit de atata ori l-au bagat la puscarie.
    Like · Reply · 15 · Sep 5, 2015 11:59pm
    Petre Marin · Academia Navala
    C.B., ma tem ca in afara de acei firfirici de 25.000 ( fata de valoarea lui ! ) n-o sa-i mai gaseasca mare lucru, dosarul se rezolva ca si la multi altii, ramane cu averea neatinsa si basma curata pe deasupra. Si gata, si-a facut treaba. Altul la malai, ca-i ajunge !
    Like · Reply · Sep 6, 2015 1:43am
    Florin Toth · Grup Scolar Industrial Republica
    primar nu mai poate fi ASTA CLAR.
    Like · Reply · 2 · Sep 6, 2015 3:57am
    Don Zuk
    @Adrian Visinescu

    VOICULESCU PRESEDINTEEEEE ! TRAIASCA ROMANIA NEOCOMUNISTULUI PONTA SI ANTENA 3 … TRIBUNALUL POPORULUI COMUNIST !!
    ike · Reply · 2 · Sep 6, 2015 5:38am

    Doi Pisoi
    Pentru Codruta Kovesi : Sa-ti dea Dumnezeu sanatate ,tu esti mrea eroina a neamului romanesc.
    Like · Reply · 31 · Sep 6, 2015 12:12am
    Don Zuk
    De ce crezi c-au vrut Ponta, Voiculescu, Dogaru, Antonescu(ADICA USL-ul) sa desfinteze DNA, ICCJ, CCR, DIICOT, ANI, etc. ??? Au stiut ca vine apocalipsa legilor civilizate europene peste ei. De aici si incercarea de lovitura de stat impotriva presedintelui Basescu si a institutilor statului in vara lui 2012. Cineva o sa RASPUNDA GREU SI PTR. ASTA!!!
    Like · Reply · 12 · Sep 6, 2015 5:45am

    Vedeti datele si orele?! La ce ora a fots retinut in trafic Oprescu?
    Oprescu a fost retinut de procurorii DNA in noaptea de sambata spre duminica (5 – 6) , a fost condus la DNA la orele 22.00 şi ulterior s-a emis pe numele său ordonanţa de reţinere, începând cu orele 00.30. (dupa http://www.mediafax.ro/social/sorin-oprescu-retinut-dna-luare-mita-dna-primarul-primit-25-000-euro-patru-denuntatori-acest-dosar-au-loc-perchezitii-locuinta-oprescu-primaria-capitalei-institutii-subordonate-14701769) Deci ordonanta s-a dat duminica la 0:30 .
    La Sep 5, 2015 11:13pm (inainte de a fi condus la DNA?! ) Bulakov plin de euforie posteaza „In sfarshit a picat in plasa si golanul asta.Doamne ajuta!!”
    Duminica ora 12:12 am (adica 0:12 cu 28 de minute inainte de ordonanta de retinere!) Doi Pisoi multumea eroinei Codruta.

    Aveti adresa puteti verifica si ora altor postari!!!
    (ma rog eu cam cu Savarina si Roza si Mambo asa ca poa nu inteleg bine cum este cu 12:14 am si Sep 5, 2015 11:17pm si poa nu or fi 0:12 si 23:17 si e cazu sa merg urjent la neurolog ca sa dau in judecata pe neamtzu ala Alzeheimer) …

    Insa ca cum ramane cu „nu am putut face flagrantu ca sa nu afle dusmanu de clasa?”

    Nu de alta daca Doi Pisoi la 0:12 in noaptea dintre 5 si 6 stia .. pai zic ca pana la 3 diminteata stiua cam toti. Ca in mod normla daca un Gigel pateste ceva (da camionu,da DNA ul pste el) primu care aude scuipa in san apoi pune mana pe telefon „ba ai auzit de Gigel? Pai uite ce pati! Si ala anuntat scuipa si el in san si da un telefon si se intinde. Dar-mi-te la Oprescu?! )

    Atunci cum sa nu faci flagrant? Ca e ora 20?!

    Si ca nu ai voie sa faci perchezitii domiciliare după orele 20.00 … DA!
    Dar am o curiozitate- dar la institutii ai voie? Ca daca Roza sau Ramona nu imi joaca o festa parca in 2012 vara organili au descins energic in plina noapte la la Autoritatea Electorala Permanenta si au „arestat” listele electorale cf LUJU.ro nterventia PIICJ, prin adjunctul Procurorului General Marius Iacob, care a ridicat tarziu in noaptea de 2 august 2012 de la Autoritatea Electorala Permanenta listele electorale, procuror general fiind Codruta.
    Nu stiou cum sa zic .. da parca noaptea nu exista seful insitutiei, nu este serful de compatriment .. functionarii care sa poa preda in buna regula …

    Cat despre „,scaparile” din surse judiciare catre securistii din presa” .. ei bine cel putin o data s-a zis ca scaprile vreeau din calculatorul ei!!!

    Asa ca cam cf cantecului

    Si va fi bine in tara,
    Cand Mony va fi fecioara

    PS. Cat depre domn doctor nu stiu ce sa zic.. Poate nu, poate da. Insa cam la tanc. Si „procedural nu a fost flagrant” … adica intelege ce vrei

  15. Moscova se manifesteaza la Chisinau , guvernul si presedintele din Basarabia o nemultumesc profund .
    Nu pot sa imi explic cum deodata ” 40000 ” de demonstranti ( ” veteranii de razboi ” – adica soldatii sovietici din Marele Razboi pentru Apararea Patriei la vedere ) tin mitinguri mamut cerand demisia unui guvern instalat acum cateva luni si ” alegeri anticipate ” – la sapte – sase luni de la ultimele .
    Scenariul va fi cel kievean ?
    Politia va interveni dupa ce demonstrantii vor depasi stadiul de protest iar Moscova va tipa impotriva guvernului fascist al lui Timofti ?

  16. Este cutremurator sa vezi in aceste zile o presa care isi aminteste acum de tot felul de tunuri de milioane , presupus date in Bucuresti, luand drept tinta principala Arena Nationala.
    Imi pare rau acum ca s-au costruit stadioane in Romania. Oricum, nu avem echipa/echipe de fotbal. Nici macar echipe.
    Iar ofiterul acoperit Tolontan ar trebui lasat sa comenteze doar oina. Acest sport se poate desfasura si pe maidanele mioritice, deci nu este nevoie de investitii.
    Apropo de investitii, se tot spune ca ne trebuie, dar cand le avem, nu sunt bune. La Arena Nationala au lucrat, in principal, firme straine. Daca nici astea nu sunt serioase, daca si astea dau spaga, haideti sa o terminam cu demagogia si sa alocam zero lei pentru investitii. Dar probabil se va gasi cineva care sa spuna ca si din zero se poate da spaga.
    Va spun, sincer, dragii mei, ca in acest moment, imi urasc profund tara.
    Ma bucur ca ai mei copii vor peca, pana la urma, spre alte zari.
    Vad si jurnalisti care, din gicontrism absolut penibil, vin si ne spun ca Romania trebuie sa execute dispozitiile UE si sa primeasca imigranti, conform repartitiei UE, chiar daca acestia vor musai in Germania, chiar daca Romania nu-si poate permite, chiar da Romania nu este in Schengen. Se spune , ca argument, ca noi avem 3 milioane de romani in vest. Foarte interesant. Deci Diaspora, cea atat de ,,luminata” , competenta si doldora de clarviziune, este o gramada inerta si parazita tolerata de occidentali ?? Nu spunea, pana mai ieri, toata presa, ca romanii din afara au crescut PIB-ul Europei si ca doar ei stiu mai bine ce ne trebuie, noua, romanilor ignoranti din tara.
    Il nominalizez pe execrabilul ,,jurnalist” Radu Tudor, cel care, recent, era in stare sa puna mana pe mitraliera si sa atraga Romania intr-un razboi care nu este al ei, nefiind provocata si/sau implicata in vreun fel in mocirla orchestrata de Vestul salbatic, in Ucraina. Aceeasi mocirla inseminata si in lumea araba cu pretextul unie hilare si nerealiste ,,democratizari”.
    Tudore, daca vrei imigranti, ia-i acasa la dumneata, miticule. M-am lamurit si cu smecherii isterici de la A3. Niste cvasinulitati iresponsabile, pe alocuri cu discurs antiromanesc, la fel ca toti ceilalti. A mai ramas un singur jurnalist adevarat la A3, poate doi, dar sa vedem cat va/vor mai ramane acolo. Nu ma refer, desigur, la jalnicul saltimbanc Mircea Badea, sau la teribilistul de carton Mihai Gadea.
    ps
    Succes, Halep, doar tu ne-ai mai ramas.

  17. @ luminita arhire

    Pai daca sunt naiv si credul nu inteleg de ce va deranjeaza atat de tare opiniile mele . Nu inteleg de ce nu treceti peste ele si va irositi timpul monitorizandu-le cu atata cerbicie ( unele postari sunt vechi de ani de zile ) .

    Am inteles , sunteti o doamna distinsa si superioara , chiar daca mai scapati cate o injuratura printre dinti , jigniti si faceti pe securista blogului .
    Dar totusi , ce doriti de la mine ? Ca nu prea inteleg …

  18. Adrian B.

    Codruta, desi imi este profund antipatica, merita felicitari, pentru ca l-a,,dovedit” pe un primar care parea intangibil. Uneori, siguranta excesiva de sine duce inevitabil la sincope.
    Sorin Oprescu poate fi, pana la urma, un om cinstit. Dar mi-as fi dorit sa fie si cinstit, si cu adevarat inteligent, pentru a nu ajunge niciodata in postura de victima a sistemului. Am mai avut ,,victime ale sistemului”, care au intrat (poate din pacate) in conul de umbra al istoriei.
    La acest din urma capitol (al inteligentei), Laura versus Sorin, 1-0. Sau, ghem, set si meci.
    ps
    Bravo, Halep.

  19. ghita bizonu’

    Prea complici lucrurile, pe mine ma intereseaza banii: ce cautau acei bani inseriati/marcati, etc la Sorin Oprescu ? Nu pot sa cred ca cineva i-a strecurat in buzunarul primarului fara ca acesta sa observe si, in paralel, altcineva i-a fortat usa de la locuinta sa-i depuna acolo alte teancuri.
    Daca ai un raspuns convingator, scrie-l (in cateva cuvinte).

  20. De ce s-a sinucis împăratul Nero? Pentru a evita un război civil, lupte intestine între cetăţeni romani. A fost bine, a fost rău ? Istoricul canadian de origine franceză, Will Durant (un „autor secund”, aşa îl caracteriza Constantin Noica), aduce ca mărturie florile proaspete depuse noaptea de oamenii simpli ai Romei pe locul unde Nero şi-a luat viaţa. Erau şi creştini între ei ? De ce nu ? Oricum, Nero, supranumit şi „împăratul prazului” –Olteanul!- avea obiceiuri culinare ce-l apropiau de oamenii simpli. Este un indiciu de ideologie fiziocrată, acesta. Există actualmente aproape unanimitate printre istoriografii care se ocupă de problemă, că Nero a fost un mare strateg şi un specialist imbatabil în geopolitică. Am mai spus blogului că proiectul pentru Romania Orientală nord-pontică a fost construit de împăratul Nero. O caracteristică a proiectelor sale de geopolitică era aceea că numai din câteva linii simple, artistul Nero trasa ceva care să dureze. Din cauza aceasta discutăm încă aici serios proiectul său pentru Romania Orientală nord-pontică. Sigur că trebuie să-l aducem acum pe linia Henri Pirenne. Primul dintre cărturarii români care s-a ocupat de această problemă a fost Dosoftei. Dar el a fost precedat de omul politic fără de pereche care a fost Petru Rareş ! Mărturia preocupărilor sale poate fi văzută în Enciclopedia murală de la mănăstirea Moldoviţa.

  21. Ghita Bizonu’, tot noi, astia ne-dependenti, am ramas sa vedem asupra corectitudinii in cazul Oprescu. Mai tii minte ca, inainte de alegerea sa, nu prea aveam loc de admiratorii lui Oprescu? Pe unde or fi ei acum? Pe cine or mai fi admirand?

  22. O lecţie antică despre migranţi (cazul în speţă Odiseu, adică Ulisse) : Ei lasă mulţi bastarzi pe acolo pe unde trec. Dar asta convine de minune schemei Ponzi demografice prin care occidentalii vor să transforme ţările din Europa de Est.

  23. @Pepin de Lorraine
    Aparatură care este legată de Agenda 21 de proximitate a şcolii. Am mai prezentat tema aceasta pe blog. Pe vremuri, se lega de aparatura de măsurare folosind amplificatoare operaţionale. Dar mai întâi trebuie adoptată de ministerul educaţiei Agenda 21 de proximitate a şcolii. Însă la noi, ministerul educaţiei are ca prioritate să-i înveţe pe copiii români istoria evreilor.

  24. Blogi

    Ahenobarbus s-a sinucis (sau a fots nitelcuis cam sinucis) ca sa nu pice de viou u mana adversarului. Auczat de matricid (si mai in pettor de incest) si d einca cteva din asetea simpatice Ahenobarbus ar fi avut parte dintaui de una biciuire [ublica apoi de o furca. Furca d elem sau in copac care in mdo natural; se fifurca in furca.. si ar fi fost agatat cu barba de furca , xceala find fixata cu un cat atasat de furca. O moarte mai putin greabaila si in acelasi timop dezonoranta.
    Ca publocul l-a „iubit”.. da.. Nero a fots copiat de multui – luc si spectacol mai mult circ *(titusi Nero a mai fost huiduit ptr inclinatiile sale catre cantu din lira sau teatru un locu spectaciolelor de circ)

    Dar am ceva dubii c avea o viziune nord=-pontica. Viziunea sa era mai Romana si grecia (oprin Grecioa intelegand Atena, Olimpimpia si inca cateva)

    Iar crestinii ? Cretinii irata-ma nu prea l=au agrewat pe Nero. Chiar daca cestia cu iluminarea cu crestini (crestini impregnati cu ulei si rasiana folositui c alumanri) se pare ca este falsa, chair daca unii mai cintesta si cresinii la lei! .. ramane tiotrusi apocalipsa – fiara are pe frunte numarul 666. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase. „Numerologii” au calculat ca nu putea fi decat NERO.

    Si draga Titus te rog sa ma scuzi ptr ce va urma.
    Desi sunt axdeptul zicelei ca maniacii trebuie sa se menajeze (inteleaga) untre ei, asa ca de la maniac la maniac , trebuie sa iti spui ca de cam multa vreme postarile trale imi aduc aminte de cele mai plictoase pagini ale lui Fanus Neagau. Musicale, suna frumos, stil cat cuprinde, metafore incfrate inmetafore, samd in plus la tin eruditie fina insa cam lipseste „ce”” ul comunicarii. De ex nuinteleg ce cauta aici Ahenobarbus cu „proiectul pentru Romania Orientală nord-pontică” si Henry Pirenne.. Asta mia ales ptr ca intinderea imperiului Romana a fots mai mult o intamplare ce a tinut d eoportyuinitate si nu un act preeditata dincalcul pol;itic..
    Sicilia? Cucerita din cuzacartaginezilor. Spania? Era releu cartaginez deci.. Africa? Da.. aici putem vorbi de o intentie si de un plan „”Ceterum censeo Carthaginem esse delendam”

    Cucerirea Galiei de catre Caesar? Un jaf la drumul mare ! Vaseasr aevwa un plan:Banii!!
    Cucerireea Daciei ? Scuze da daca bunii nostri stramosi stareau naibii si pe casa in loc sa faca shoping compulsiv la sud de Dunare (romanii mi-e frica ca ziceau expedietii de prada si nu agreau plata cu sabia) nummai ridica Traian nici un for!!!

    A da Traian a avut un plan. Sa o cam termine cu Imperiul Persan…. Era cat pe ce dar .. v „razboiele lui Quietus” … care au dus la esec (Traian ioesise la Golful Persic… asta plus Sinai si Arabia mirodeniilor asigura averea Romei mai mult ca aurul Daciei) Hadrian va restrange Imperiul si va avea grija in stil roman .. construind un templu la Ierusalim … si un zid in sudul Scotiiei.

    Da Nero? Nero?!

  25. ZeV

    sa zicem – adica sa presupunem – ca iti datorez sa zicem 25.000 lei. Tu fiind mai puratz. Deci eu nu prea am de unde .. asa ca iti fac o „cnatare” c aesti corupt si voi pimri nuts ebani inseriatai.
    „na ba neahalituile banii ce cere mi-ia retins sa ti-i dau azi!” (termenu corect fiind acu 10 zile).
    Tuieie 300 din ei sa te duci.. stii tu unde. Da banii sunt ineriatai da?!

    Oricum te rog lauda si marea performanta a Luarei de a=l cam lasa pe ponta fara .. ca oricum premieru e mai sus decat primarele!!!

  26. Imperiul Roman a primit în dar imperiul milezian pontic la anul 133 înainte de Hristos. Trebuia să-l gestioneze. Istoricul german Theodor Mommsen scrie despre participarea împăratului Nero la gestionarea porţiunii nord-pontice.

Lasă un răspuns